BusinessMagazin

Tag: salariu

  • Salariul minim al unui profesor debutant este de 2.400 de lei, adică de aproape patru ori mai puţin decât valoarea coşului minim de consum în 2023

    Când eram în gimnaziu şi am reuşit să mă calific la olimpiada de limba română, etapa naţională, profesoara mea şi-a oferit timpul – din două în două zile, timp de trei săptămâni din ce-mi aduc aminte – pentru pregătirea mea pentru competiţie. Veneam dintr-un oraş mic, astfel că era mare lucru pentru mine să merg la Iaşi, pentru prima dată pe cont propriu, la un liceu faimos, nu ca al meu, şi să reprezint judeţul.

    O altă colegă de liceu, care a participat la aceeaşi olimpiadă cu mine, dar la o altă clasă, şi despre care îmi aduc aminte că a împărţit cu mine camera de la căminul unde am stat în Iaşi, a avut însă o evoluţie spectaculoasă: Oana Ţifrea-Marciuska este acum AI scientist and engineer la Bloomberg, face parte din echipa de ingineri din grupul de inteligenţă artificială al grupului media, care dezvoltă şi menţine Bloomberg Knowledge Graph (reţeaua semantică de concepte financiare, relaţii şi instanţe a Bloomberg).

    „Îmi amintesc că odată, când eram încă la şcoală, ne-am uitat la un interviu la televizor cu nişte români care studiau la licenţă la Oxford. M-am gândit atunci că nu voi putea merge niciodată acolo. Ani mai târziu, eu sunt persoana care este întrebată despre cariera ei. 🙂 Viaţa poate fi amuzantă uneori”, povestea Oana în interviul pentru Business Magazin despre una dintre experienţele din şcoală care poate măcar la nivel de subconştient i-au influenţat evoluţia. Câţiva ani mai târziu bifa şi studiile la Oxford, dar şi numeroase alte experienţe – academice şi profesionale, care au venit la pachet cu posibilitatea să trăiască în şase ţări. Cu siguranţă timpul investit de profesorii ei în pregătire – pentru concursurile şcolare şi nu numai – a avut o contribuţie importantă în evoluţia despre care putem să spunem fără ezitări că o califică drept un bun ambasador român peste graniţe.

    Meditaţii gratuite au făcut însă profesorii mei cu mulţi alţi colegi şi din generaţiile anterioare mie, cât şi din cele care au urmat – pentru toate olimpiadele, indiferent de nivel, şi pentru cele locale, judeţene, cât şi în cazul altor tipuri de concursuri – fie ele educaţionale sau sportive. Tot timpul ne-au însoţit cu trenul sau cu autocarul în oraşele unde ne deplasam, asumându-şi şi responsabilitatea pentru câţiva elevi care, la vremea aceea, nu prea ieşeau din oraş. Mi-am amintit de meditaţiile mele gratuite pentru că mulţi dintre cei care critică greva profesorilor folosesc ca argument împotriva măririlor salariale faptul că ei câştigă venituri suplimentare din „meditaţii”. Eu n-am auzit însă pe mulţi să vorbească despre orele suplimentare investite în formarea elevilor, despre timpul pe care îl alocă educaţiei lor, nu doar prin prisma informaţiilor pe care le au de furnizat la şcoală, ci şi a valorilor de care au nevoie aceşti copii ca să evolueze – prin urmărirea unui film despre Universitatea Oxford, de exemplu, sau prin spectacole de teatru montate în engleză după orele de curs.

    Cei mai mulţi dintre profesori nu livrează doar programa şcolară şi nu vin să ponteze în fiecare zi la serviciu, ca în cazul altor activităţi – iar deseori, pentru că programa şcolară nu este sincronizată cu nevoile companiilor de azi, timpul suplimentar investit de ei în educaţie este cel care contează cel mai mult. Poate acum există after-school în oraşele mari, dar conceptul acesta lipseşte cu desăvârşire în România din afara bulei corporatiste, adică România din provincie – unde singura şansă de evoluţie este educaţia. Nu prea se vorbeşte nici despre responsabilitatea imensă pe care profesorii o au atunci când elevii lor sunt în sala de clasă şi, mai ales, în afara ei, implicaţi în tot felul de activităţi formatoare, pe care nu îi obligă nimeni să le organizeze pentru elevii lor. Acesta este motivul pentru care mi se pare absurd că profesorul, cel care formează generaţiile următoare de antreprenori, angajaţi, CEO, cercetători, medici ş.a.m.d., să fie inclus, sec, în categoria „bugetar” şi a cărui mărire salarială să fie considerată un risc pentru crearea unui precedent pentru alte categorii de bugetari, care ar putea să îşi ceară la rândul lor drepturile.

    Cu siguranţă există un nivel de responsabilitate şi în cazul angajaţilor din penitenciare – dar în cazul profesorilor vorbim totuşi despre o investiţie în viitor – chiar dacă pare un clişeu să folosesc această expresie –, aici este cât se poate de valabilă. Nu ştiu cât câştigau profesorii mei la vremea în care am fost eu la şcoală, însă acum, salariul minim net al unui profesor debutant, în caz că nu aţi aflat deja, este de 2.400 de lei pe lună – asta în condiţiile în care coşul minim de consum pentru o familie cu doi copii a ajuns în 2023 la o valoare de 8.600 de lei. Mare parte din acest buget se duce pe facturi şi pe cheltuielile ce ţin de locuinţă, aproape 3.700 de lei. Aproape 1.900 de lei sunt cheltuiţi pe mâncare, apoi pe îmbrăcăminte şi încălţăminte peste 800 de lei, iar pentru igiena personală aproape 300 de lei. Nici nu trebuie să faceţi calculele ca să vedeţi că un cuplu de profesori tineri, debutanţi, nu pot să-şi acopere nici nivelul de subzistenţă din salariu. Cu siguranţă nici nu pot visa la adidaşii Balenciaga pe care unii elevi de clasa a VI-a îi poartă cu mândrie în timp ce alţi copii îşi calculează, în joacă, „sumele” pe care le poartă – de multe ori peste acest salariu minim tot discutat în ultima vreme.

    Liceul meu, despre care probabil nu aţi auzit, dar vă spun eu, este Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” şi generează nişte copii „buni”, cum s-ar zice – majoritatea colegilor mei sunt fie angajaţi în companii de IT, fie în alte roluri în companii cunoscute din Cluj sau Bucureşti. Cei care au rămas acolo au devenit antreprenori – oferind la rândul lor alte locuri de muncă oamenilor din oraş. Ce vreau să spun este că degeaba faci autostrăzi, dacă acestea vor ajunge în cele din urmă în oraşe şi localităţi unde nu există oameni bine pregătiţi şi, mai ales, cu valorile necesare care să atragă şi investitorii la care tot visăm. Pentru mulţi dintre copiii din aceste locuri, uneori profesorul de la stat este singurul care poate să le asigure evoluţia, lor şi întregii ţări odată cu ei.  

    Ioana Matei, editor  Business Magazin

  • Un salariu pe zi. Un asistent medical specializat în radiologie câştigă între 700 şi 900 de euro net pe lună

    Un asistent medical specializat în radiologie are un salariu cuprins, în medie, între 700 şi 900 de euro net pe lună, după cum arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs.

    „Un asistent medical specializat în radiologie şi imagistică medicală este responsabil cu operarea echipamentelor CT, RMN, radiologie şi mamografie. Rolul presupune pregătirea pacientului şi a materialelor necesare examenului de imagistică, efectuarea de radiografii la indicaţia medicului, developarea filmelor radiologice şi conservarea lor conform indicaţiei şi protocoalelor. Angajatorii caută candidaţi cu studii medii finalizate pentru specialitatea de radiologie şi imagistică medicală, experienţă în activitatea de radiologie şi în operarea echipamentelor CT, RMN, radiologie şi mamografie, autorizaţia de liberă practică la zi. Oferta salarială este între 700 şi 900 de euro lunar”, explică Ana Vişian, marketing manager, BestJobs.

    Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: tichete de masă, prime de sărbători, traininguri de specializare şi timp flexibil de lucru.

    În prezent, 862 posturi vacante pentru poziţia de asistent medical specializat în radiologie sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 35.000 de anunţuri de angajare active. Pentru această poziţie, cele mai multe anunţuri sunt în Iaşi, Brăila, Bucureşti, precum şi la nivel internaţional, în Olanda, Danemarca şi Belgia.

     

    Ana Vişian, marketing manager, BestJobs:

    Angajatorii caută candidaţi cu studii medii finalizate pentru specialitatea de radiologie şi imagistică medicală, experienţă în activitatea de radiologie şi în operarea echipamentelor CT, RMN, radiologie şi mamografie, autorizaţia de liberă practică la zi.

     

  • Iulian Anghel, ZF: Greva generală din învăţământ: degeaba creşte PIB-ul dacă salariul unui profesor este mai mic decât al unui muncitor de pe şantier. Acesta nu este decât drumul spre dezastru

    Guvernul Ciuca s-a bucurat  până la cer de inflaţia de 15% de anul trecut. Veniturile totale i-au crescut cu 21%, împinse de creşterea veniturilor din TVA cu 19%, nu ca urmare a creşterii consumului, ci de pe urma inflaţiei. Inflaţia a adus în plus bugetului 15 miliarde de lei (3 mld. euro), bani care înseamnă însă tot atâtea lipsuri în buzunarul celui care intră într-un magazin sau într-o farmacie.

    Şcolile sunt închise azi. Salariile mici ale profesorilor sunt păpate de inflaţie care, şi în acest an, e greu de crezut că va scădea sub 10%. Astfel ca salariile de acum doi ani sunt mai mici, azi, în termeni reali, cu o pătrime.

    Bugetul consolidat a plătit, anul trecut, pe salariile bugetarilor (să judecăm cu reţinere: substantivul “bugetar” include medicii din sistemul public, profesorii din sistemul public şi abia apoi funcţionarii publici care nu sunt decât 230 de mii) 118 miliarde de lei, adică 8,2% din PIB. Având în vedere că bugetul colectează din taxe şi impozite echivalentul a 27% din PIB, rezultă că visteria statului plăteşte pentru salariile angajaţilor săi undeva pe la 22-24% din toate veniturile sale. Un procent foarte mare. Au fost luni, în vremea pandemiei, în care salariile la stat, pensiile şi ajutoarele sociale au fost egale cu toate încasările bugetului. Dar cine este de vina pentru asta? Omul care-şi ia pensia nu şi-o ia ca-i daruieşte statul ceva, este contribuţia lui, de-a lungul a 40-45 de ani de muncă. Sunt banii lui. Un om ajuns la pensie – ca, na, soarta nu iartă pe nimeni – nu ajunge niciodată să primească pensia pe măsura contribuţiei lui, de-a lungul anilor.

    Profesorii? Să vedem. De luni până vineri un profesor preda patru sau cinci ore la patru sau cinci clase diferite. Ce frumos, ar zice unii, sa munceşti doar patru ore pe zi. Dar că profesorul merge acasă. Acasă corectează teze şi lucrări. Apoi pregăteşte lecţiile pentru a doua zi. Alte două, trei, cinci ore. Credeţi că e uşor să pregăteşti lecţia de a doua zi? Nu e.

    INS, în raportările lunare, arată că salariul mediu net al unui angajat din învăţământ este de 4.000 de lei net lunar, sub salariul mediu de 4.400 de lei lunar. Este o statistică falsă pentru că diferenţele sunt enorme. Un profesor universitar poate câştiga şi până la 10.000 de euro, pe luna, în vreme ce un profesor debutant, dintr-o şcoala generala, câştigă 2.400 de lei pe lună, adică 480 de euro pe lună, sub salariul garantat al unul muncitor de pe un şantier, plătit cu salariul minim.

    Când îţi plăteşti profesorul sub salariul pe care-l dai unui muncitor din construcţii, nu vei avea ca rezultat decât un copil care va ajunge să lucreze în construcţii. Nu că ar fi rău sa fii constructor, este chiar profitabil: un instalator care vine să-ţi instaleze, azi, un robinet la baie este mai scump decât un dentist care-ţi repară o măsea. Doar că nu toţi putem fi constructori.

    Problema e simplă şi cumplit de complicată. Nu salariile la stat sunt foarte mari, ci veniturile statului sunt foarte mici şi de aici ponderea substanţială în PIB a salariilor şi a pensiilor. Şi acum statul, hai să-i zicem guvern, care s-a lăudat de i-a crăpat obrazul de bucurie că i-a crescut PIB-ul cu 4,7% anul trecut, se uită în portofelul gol şi zice: “Pai, n-avem!” “Păi cum n-aveţi? Nu a crescut economia cu 4,7% în 2022? Nu v-au crescut veniturile bugetare cu 21%, în vreme ce veniturile noastre reale s-au redus cu 25%, muşcate de inflaţia de care voi vă bucuraţi?”

    Răspundeti domnilor Cică şi Colacu la această întrebare. Impozitele nu le puteţi mări ca să aduceţi bani în plus la buget – oricum mare brânză nu se strânge dintr-o impozitare progresivă iar Heiuş, şeful Fisculul, v-a spus clar ca nu există, tehnic, posibibilitatea de trecere la un sistem pe taxare progresivă. Nu acum ci, poate, în zece ani.

    Profesorii nu au mai făcut grevă de 18 ani. O fac acum în marea coaliţie PSD-PNL că, nu-i aşa?, oamenii s-au născut protestatari şi iubesc să spargă geamuri pe la alţii.

     

     

     

  • Cine este românul cu cel mai mare salariu, unde lucrează acesta şi funcţie deţine. Are un salariu „astronomic” pentru ţara noastră

    Executivul român Silviu Popovici (55 de ani), ce deţine funcţia de CEO al PepsiCo Europa, a încasat anul trecut un pachet salarial de 9,4 milioane de dolari. 

    ♦ Prin poziţia pe care o deţine, Popovici este cel mai puternic executiv român ♦ El are pe mână un business de 13 mld. dolari, Europa contribuind cu 15% la total vânzărilor gigantului american PepsiCo.

    Executivul român Silviu Popovici (55 de ani), ce deţine funcţia de CEO al PepsiCo Europa, a încasat anul trecut un pachet salarial de 9,4 milioane de dolari. Este vorba de salariu, acţiuni şi alte beneficii, conform raportului anual al com­pa­niei. Prin prisma sumei înca­sate, Popovici este cel mai bine plătit executiv român. Suma totală pe care el o va primi este cu aproape un milion de dolari (puţin peste 10%) mai mare decât cea din 2021. Creşterea remuneraţiei vine în contextul în care gigantul a­me­rican PepsiCo şi-a majorat veni­turile anul trecut cu 9%, la 86,4 mld. do­lari, iar profitul operaţional „core“ (core operating profit) are plus 8%, depăşind 12,3 mld. dolari.

    CITITI AICI POVESTEA LUI SILVIU POPOVICI

    La totalul încasărilor, Europa contribuie cu 15%, fiind a treia cea mai importantă „felie“ din business, după PepsiCo Beverages America de Nord (doar băuturile) cu 30% cotă şi Frito-Lay America de Nord (divizia de snacks) care are 27%. În afară de America de Nord, în toate celelalte zone geografice, cele două divizii- băuturi şi snacksuri – anunţă rezultatele împreună.

    Prin poziţia pe care o deţine, Popovici este cel mai puternic executiv român. El are pe mână un business de 13 mld. dolari, cu un profit operaţional core de 1,2 mld. dolari.

    Executivul român deţine funcţia actuală din 2019, anterior conducând regiunea Europa – Africa sub-sahariană. Între 2015 şi 2017, Popovici a fost preşedintele PepsiCo în Rusia, Ucraina şi statele CIS, după ce iniţial, începând cu 2013, a coordonat activitatea din Rusia. El s-a alăturat grupului în 2011, după ce PepsiCo a preluat Wimm-Bill-Dann Foods OJSC, unde lucra. La momentul acela, Wimm-Bill-Dann era cea mai mare companie de pe piaţa produselor alimentare şi a băuturilor din Rusia. Prima parte a carierei, executivul şi-a petrecut-o însă în cadrul Coca-Cola Hellenic, al doilea cel mai mare îmbuteliator al produselor Coca-Cola din lume.

    Originar din Suceava, Silviu Popovici a fost profesor de fizică înainte de a-şi începe cariera în industria bunurilor de larg consum. El a terminat Facultatea de Fizică din Iaşi şi deţine o diplomă de master în administrarea afacerilor la London Business School şi de asemenea a absolvit programul Advanced Management din cadrul Harvard Business School.

    Din poziţia actuală, românul este unul dintre cei mai puternici cinci executivi din cadrul PepsiCo. Ca remuneraţie în 2022, el este al treilea cel mai bine plătit, după Ramon L. Laguarta, preşedintele boardului şi CEO-ul grupului, şi Hugh F. Johnson, vice-preşedinte şi CFO. Doar ca salariu, Popovici a primit anul trecut 764.000 de dolari, adică 63.600 de dolari pe lună.       

    El a plecat din ţară acum mai bine de două decenii, deţinând poziţii de top în varii colţuri de lume, aşa că numele său nu a fost multă vreme extrem de cunoscut. Totuşi, Popovici a revenit în prim-plan în 2023 când PepsiCo a cumpărat o participaţie minoritară în cadrul businessului românesc Aqua Carpatica, dezvoltat de antreprenorul Jean Valvis. De altfel, în raportul grupului, tranzacţia e menţionată când vine vorba de realizările lui Popovici în 2022.

    Un aspect important al acestui deal încheiat între Aqua Carpatica şi PepsiCo a fost faptul că Silviu Popovici, are, la fel ca şi Jean Valvis, origini sucevene.

    “Domnul Popovici a fost catalizator. Faptul că el are această origine, că îi place şi că este sucevean a contat foarte mult. A fost şi viziunea strategică a lui Silviu Popovici (CEO PepsiCo Europa ñ n. red.), nu ştiu dacă altfel aş mai fi avut răbdare să negociez doi ani“, spunea Jean Valvis într-un interviu ZF.

     

  • Cât trebuie să câştigi ca să trăieşti la fel de bine ca în Bucureşti şi în marile oraşe din Europa? Circa 2.500 de euro pe lună în Bucureşti sunt „echivalentul“ a 5.100 de euro în Paris

    Un bucureştean care câştigă lunar 2.450 de euro (puţin peste 12.000 de lei) ar trebui să câştige 4.100 de euro la Viena, 4.650 de euro la Londra şi 5.100 de euro la Paris pentru a-şi permite acelaşi nivel de trai, arată datele InvestRomania, o agenţie a guvernului al cărei rol este acela de a promova şi facilita investiţiile străine pe plan local.

    „Dacă o comparăm cu alte ţări europene, România este o destinaţie accesibilă. Costul vieţii în România, în special în Bucureşti, este aproape la jumătate faţă de cel din marile oraşe din Occident precum Viena, Londra, Berlin şi Paris. Mai mult, este mai mic decât cel din oraşele-capitală din Europa Centrală şi de Est, mai exact Varşovia, Praga şi Budapesta“, scrie pe site-ul InvestRomania.

    Deşi există diferenţe şi în interiorul regiunii Europa Centrală şi de Est, ele sunt mai mici. De departe cea mai scumpă e viaţa în Praga, pe când Bucureştiul şi Budapesta sunt comparabile, fiind despărţite de doar câteva zeci de euro pe lună.

    Deşi cel mai frecvent sunt comparate salariile medii din anumite oraşe sau ţări, acest indicator nu este unul suficient de relevant, fiind necesară punerea lui în contextul preţurilor şi al cheltuielilor în general. Mai exact, deşi salariul mediu din Romania, spre exemplu, este de câteva ori mai mic decât cel din Germania, şi preţurile sunt mai mici. Trebuie văzut însă cu cât.

     

  • Ce i-a scos pe profesori în stradă: Dascălii vor salarizare progresivă, care să plece de la salariul mediu brut pe economie. Creşterea salariilor profesorilor a fost inclusă în proiectul Legii educaţiei, dar a fost eliminată

    ♦ În prezent, salariile medii din învăţământ sunt de puţin peste 4.000 de lei net, cu circa 6% mai mici decât salariul mediu net pe economie, deşi au înregistrat o creştere de peste 178% în ultimul deceniu ♦ Un profesor din învăţământul gimnazial din România, cu vârsta de 25-35 de ani, are un salariu net lunar de mai puţin de 2.300 de lei pe lună ♦ „Tăcerea nu lucrează în favoarea noastră, tăcerea nu face altceva să-i întărească pe guvernanţi în credinţa că politicile lor sunt unele corecte.”

    Mai mult de 10.000 de profesori au ieşit în stradă, miercuri, pentru a cere salarii mai mari, o creştere progresivă a salariilor în funcţie de experienţă şi studii, precum şi schimbări în infrastructura sistemului de învăţământ.

    Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” au transmis că acţiunea dascălilor urmăreşte să atragă atenţia asupra proble­melor cu care se confruntă sistemul de în­văţământ româ­nesc, în mod special angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.

    Astfel, profesorii cer ma­jorarea salariilor plecând de la prin­cipiul ca salariul profesorului debu­tant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, sala­rizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic. În plus, ei vor o regulă ce presupune indexarea anuală a sala­riilor cu rata inflaţiei, plata orelor supli­mentare muncite de perso­nalul didactic auxiliar şi nedidac­tic, precum şi acordarea sporu­rilor pentru condiţii de muncă personalului din învă­ţământ.

    Un profesor de limba engleză câştigă între 2.950 de lei şi circa 4.900 de lei net (600 – 1.000 euro)

    Un profesor de educaţie fizică poate câştiga între 2.215 lei şi 4.180 de lei net pe lună (450 – 850 euro)

    Un profesor de istorie poate câştiga între 2.400 de lei şi aproape 4.300 de lei net (290 – 860 euro)

    Un profesor de limba franceză are un salariu ce poate fi cuprins între 3.800 de lei şi 4.260 de lei (785 – 865 euro)

    Un profesor de chimie câştigă între 4.360 de lei şi 4.824 de lei net pe lună (885 – 980 de euro)

    Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, spune că protestele profesorilor vin să arate că politicile guvernanţilor cu privire la sistemul de educaţie nu sunt unele corecte.

    „Tăcerea nu lucrează în favoarea noastră, tăcerea nu face altceva să-i întărească pe guvernanţi în credinţa că politicile lor sunt unele corecte”, a spus Marius Nistor într-o filmare publicată de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

    De altfel, proiectul iniţial al noilor Legi ale educaţiei spunea că salarizarea cadrelor didactice va fi una progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie. Un articol din proiectul Legii învăţământului preuniversitar prezentat de ministrul Ligia Deca pe 9 martie spunea că profesorii debutanţi vor avea un salariu echivalent cu salariul mediu brut pe economie. Documentul spunea că salarizarea întregului personal didactic se va realiza în mod progresiv, având la bază salariul profesorului debutant.

    Cu toate acestea, pe 29 martie, după aprobarea în guvern a proiectelor noilor Legi ale Educaţiei, ministrul Ligia Deca a spus că salarizarea profesorilor nu mai este în lege, ci a fost eliminată. Deca a spus atunci că s-a agreat în discuţia cu reprezentanţii sindicatelor ca această garanţie să fie introdusă în Legea salarizării, care este în elaborare la Ministerul Muncii.

    „Este frustrant să înveţi atâţia ani, să dai atâtea examene, să ai pe mână atâtea generaţii de copii şi la finalul lunii să câştigi la fel sau mai puţin decât un muncitor în construcţii, de exemplu. Avem o responsabilitate, avem multe îndatoriri, dăm periodic examene care să arate cât de bine pregătiţi suntem, dar la final de lună nu ştim dacă avem cu ce ne plăti ratele şi facturile. Trebuie să fim trataţi cu respect, iar salariile noastre trebuie să arate să arate asta”, spune Roxana G., profesoară de limba engleză cu mai bine de 20 de ani experienţă de predare.

    Senatorul Ştefan Pălărie explica pentru ZF că din textul de lege care a intrat în Parlament a dispărut total acea prevedere salarială care indica că salariul profesorului debutant este la nivelul salariului mediu pe economie. Mai mult, el spunea că nu există nicio indicare că vor creşte salariile profesorilor debutanţi.

    Salariile profesorilor debutanţi ar fi crescut cu circa 62% pe baza prevederilor iniţiale din proiectul legii educaţiei. Aplicarea ar fi avut un impact asupra tuturor salariilor cadrelor didactice, iar impactul bugetar al acestei măsuri a fost estimat la mai mult de 8 miliarde de lei.

    În prezent, salariile medii din învăţământ sunt de puţin peste 4.000 de lei net, cu circa 6% mai mici decât salariul mediu net pe economie, deşi au înregistrat o creştere de peste 178% în ultimul deceniu.

    Potrivit unui raport despre salariile cadrelor didactice din ţările din Europa realizat de Comisia Europeană, un cadru didactic din învăţământul gimnazial din România, cu vârsta de 25-35 de ani, are un salariu anual brut de 46.140 de lei, adică 3.845 de lei brut pe lună, ceea ce înseamnă un venit lunar net de mai puţin de 2.300 de lei pe lună.

    De altfel, un profesor debutant în învăţământul gimnazial din România câştigă, în medie, 8.027 de euro brut pe an, adică 670 de euro brut pe lună, respectiv 370 de euro net pe lună, arată un raport al Agenţiei Executive Europene pentru Educaţie şi Cultură (EACEA), organism care aparţine de Comisia Europeană.

    În ţări din estul Europei, precum Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia şi Bulgaria, salariul anual mediu brut al unui profesor debutant din învăţământul gimnazial variază de la 7.731 de euro în Bulgaria la 13.800 de euro în Cehia (aproape 900 de euro pe lună). Salariile brute de pornire variază între aproximativ 4.000 euro şi 92.000 de euro pe an, în funcţie de ţară.

     

     

     

     

  • Citatul săptămânii: The Economist

    Growmania: La fel ca Italia anilor ’70, România se află astăzi pe punctul de a trece de la o ţară de emigranţi la una de imigranţi (…). Rata natalităţii s-a prăbuşit după revoluţia din 1989 şi milioane de oameni au emigrat, iar ţara se confruntă acum cu o lipsă gravă de forţă de muncă. Cu toate că mulţi români încă emigrează pentru un salariu mai bun în altă parte, alţii se întorc acasă. Între timp, populaţia de origine străină a României creşte.

     


     

     

  • Meet the CEO. Mircea Scăunaşu, director general, Philip Morris România: Atitudinea, la asta se rezumă totul

    Numit în acest rol pe 1 martie 2023, Mircea Scăunaşu este primul român care conduce echipa Philip Morris de pe piaţa locală din funcţia de director general, după ce businessul a fost condus doar de expaţi. Chiar dacă s-a întors acasă, povestea lui din interviul Meet the CEO ne arată că atât experienţa, cât şi viziunea sa sunt cât se poate de globale. Ce atribute l-au purtat în şase ţări aflate pe trei continente şi care este principala sa misiune În noul mandat?

    Mircea Scăunaşu avea „antrenamentul” pentru interviul cu BUSINESS Magazin făcut: doar cu o zi în urmă avusese o discuţie de nu mai puţin de 10 ore cu colegii din echipa sa. Şi asta pentru că era în căutarea atitudinii potrivite în echipă – dincolo de orice strategie, este de părere că aceasta reprezintă esenţa oricărui business: „La atitudine se rezumă totul, la atitudinea proactivă, de go-getter, de optimism, de colaborare, de a crea relaţii sănătoase în jur, dar şi valoare”.

    De altfel, atitudinea potrivită este principalul atu care l-a purtat şi pe el din Maramureş, din Oarţa de Sus mai exact (un sat cu aproximativ 600 de locuitori), în jurul lumii. Până la rolul actual, a avansat treptat de la vânzarea de produse lactate până la funcţii pe care nu şi le imagina nimeni în copilăria sa şi care cu siguranţă nu erau încurajate de părinţii săi, care lucrau ca profesori şi pentru care o carieră ideală arăta pe atunci cu totul altfel.

    Totuşi şi Mircea Scăunaşu aspira la ceva măreţ, chiar dacă nu ştia ce formă va prinde acest gând: „Am început într-o comună mică şi aveam visuri mari”, povesteşte el. Liceul l-a făcut la Baia Mare, între anii 1988-1992 şi îşi aminteşte că, încă de pe atunci, în perioada Revoluţiei, a realizat că România se va deschide lumii. Astfel, în clasa a XI-a, când majoritatea colegilor se îndreptau către studii economice şi marketing, deşi nu ştiau exact ce presupuneau aceste domenii, el a vrut ceva diferit, aşa că s-a înscris la Facultatea de Automatică şi Calculatoare. Se gândea că ceea ce va învăţa acolo îl va ajuta să plece din ţară: „Voiam să plec chiar dinainte să vină Revoluţia, eram la graniţă şi mă uitam la televiziunea ungară aşa încât deja înţelegeam ce vorbeau. Vedeam că ei au alte libertăţi – noi aveam un program TV de două ore, ei aveau filme, de exemplu, îmi imaginam că în ţări precum Germania era şi mai bine de atât”. A plecat aşadar la facultate în Cluj-Napoca, cu speranţa că pregătirea de inginer putea să îi aducă un job oriunde în afara României: „Eram foarte mult provest şi familia mea la fel, erau profesori, au suferit în anii ‘90; au fost progresişti, deşi atunci nu realizam”.

    „Ce îmi doresc este să pot să ajut oameni care prin meritocraţie, dorinţă şi voinţă să aibă parte de un mediu în care să crească.” 

    Mircea Scăunaşu, director general, Philip Morris România

    În anul 1994, în anul II de Automatică, a avut o altă revelaţie: „Mi-am dat seama că pot să fiu un inginer bun, dar nu puteam să fiu un inginer excepţional, eram bursier, dar vedeam că erau unii colegi de-ai mei care chiar aveau chemare, aveau nişte minţi strălucite, eu eram bun, dar ei erau excepţionali”. Aflase de perspectiva unui master româno-canadian, printre primele din România, dar care costa 8.000 de dolari – aşa că a mers pe alternativă – a început să studieze la Institutul de Studii Economice şi să ia în calcul  posibilitatea unei cariere în management. Între timp, a început şi să lucreze alături de un unchi care avea o fabrică de lapte în Maramureş – din anul III de facultate a început practic să lucreze pentru el vânzând produse lactate. Adaugă că motivaţia de atunci nu erau banii, părinţii săi îi dădeau bani, dar asta îşi dorea să facă la vremea aceea.

    Mai târziu, prin anul IV de facultate, a început să se gândească la faptul că în România va veni vremea multinaţionalelor, iar aceste companii vor avea nevoie de oameni tineri pe care să îi pregătească ei, astfel că şi-a propus să fie printre primii care să beneficieze de acest curent. Apoi s-a întrebat ce companie i-ar plăcea: „Apăruseră Coca-Cola, care avea o şcoală foarte militărească şi nu îmi plăcea această idee, voiam să iau propriile decizii, P&G şi Philip Morris International – mi-a plăcut brandul Marlboro; m-am regăsit foarte mult în valorile brandului – libertate, faptul că îţi creezi propriul tău destin, atitudine de go-getter, aventură, în plus, fiind la Automatică, aveam o parolă pentru calculator care era «Marlborocountry », dar nu mă gândeam pe atunci că voi ajunge să lucrez pentru companie”.

    Prima confirmare

    Nu a ajuns să lucreze prea curând pentru Philip Morris România (de altfel, după cum povesteşte, a fost nevoit să aplice de şapte ori în şapte ani – pentru ca într-un final să primească o poziţie). Aplicase pentru prima dată să lucreze pentru această companie în 1995 – iar apoi, şi când apărea câte o poziţie în alt oraş, tot le scria, „dar degeaba”. „La un moment dat, mergeam în cluburi şi am văzut pe cineva cu un Jeep cu Marlboro care făcea promoţii şi l-am întrebat cum s-a angajat. Mi-a spus că trebuie să am ceva experienţă în vânzări sau marketing.” În ultimul an de facultate, a aplicat la mai multe companii, printre care şi Colgate, unde s-a şi angajat, în rolul de merchandiser part-time: „Aranjam marfa în magazine. Terminasem facultatea ca bursier, am fost printre primii, iar tatăl meu a fost foarte dezamăgit, îmi spunea «De asta am plătit eu şcoala, ca să umbli cu geanta în spate cu paste de dinţi şi săpunuri?»”. A avut însă încredere în el însuşi şi i-a asigurat şi pe părinţi că va ajunge mai departe – fără să ştie exact unde.

    La momentul la care o companie germană axată pe importurile de ciocolată venise în România,  fiindcă nu îi mai plăcea jobul de la Colgate, Mircea Scăunaşu le-a scris şi acestora. S-a întâlnit cu directorul lor general la Bucureşti, dimineaţa, după o călătorie de o noapte cu trenul şi a avut succes. Deşi s-a dus la interviul cu executivul de origine maghiară pentru un post mai mic, pentru zona Clujului, după interviu, după ce i-a spus acestuia ce îl motivează şi ce vrea să facă mai departe, a primit un post mai important, de sales supervisor pe Cluj şi pe alte câteva judeţe. „I-au plăcut atitudinea şi drive-ul, grit-ul, e adevărat că mi-a pus nişte întrebări la care am putut să răspund bine ca urmare a pregătirii din facultate, aveam o gândire analitică; ce i-a plăcut foarte mult era însă felul în care gândeam despre deschiderea României – că partea asta de lume se va dezvolta mult mai mult.” Odată cu acest vot de încredere au venit şi primele beneficii mai pragmatice din cariera sa: „Salariul de la Colgate era foarte mic, de 100 de mărci, dar era part-time, când am intrat la poziţia de superviser, ceea ce a fost foarte ciudat, tata a fost şocat; am primit 250 de dolari salariu, un Ford Fiesta ca maşină de serviciu, telefon mobil, decontări de cheltuieli, în condiţiile în care salariul mediu era pe atunci de 50 de dolari. Tata era şi director şi făcea în jur de 100 de dolari, iar mama, vreo 70 de dolari; eu după 9 luni am sărit la 250”.

    BIOGRAFIE:

    ♦Œ Mircea Scăunaşu a preluat mandatul de conducere a Philip Morris România pe 1 martie 2023, fiind primul român care va conduce echipa companiei de pe piaţa locală din funcţia de director general;

    ♦ Anterior, a fost  Global Head Commercial Operations la Philip Morris International Duty Free;

    ♦Ž Cu o experienţă în business de peste 26 de ani şi 18 ani în Philip Morris International, Mircea Scăunaşu şi-a început cariera în Philip Morris România în anul 2004, iar ulterior a preluat poziţia de Manager Sales Strategy, Philip Morris Asia-Pacific. În 2017, în calitate de director de vânzări, a avut o contribuţie semnificativă la lansarea şi comercializarea cu succes a IQOS pe piaţa din Polonia;

    ♦ Deţine o diplomă în administrarea afacerilor (MBA) de la Universitatea din Ottawa şi o diplomă în Transition to Business Leadership de la Institutul Internaţional de Dezvoltare a Managementului (IMD) din Elveţia;

    ♦ Philip Morris România este unul dintre cei mai dinamici angajatori de pe piaţa locală şi printre cei mai mari; compania este prezentă pe piaţa locală de aproximativ 30 de ani şi în prezent operează prin două entităţi – Philip Morris Trading, divizia comercială, şi Philip Morris România, divizia de producţie (fabrica din Otopeni).

    Iar lecţiile acelei perioade se leagă cel mai mult de business development: „Am văzut imediat oportunitatea, eu îmi făcusem prieteni, le cerusem contacte, iar treptat, am început să schimb distribuitorii, dar şi să schimb reţeaua. Înainte să extind reţeaua, m-am dus la Bucureşti şi am vorbit cu GM-ul, i-am spus: uite, acesta este salariul meu fix, pot să dublez sau triplez reţeaua, dar trebuie să îmi iasă şi mie ceva de aici. M-a întrebat ce vreau, iar eu i-am spus că îmi doresc un comision din vânzări. I-am spus o cifră, mi-a dat jumătate”. La aproximativ un an de la această discuţie, care se întâmpla în 1999, începuse să facă la fel de mulţi bani ca  GM-ul în unele luni. A fost însă chibzuit cu banii, bazându-se pe un principiu pe care l-a avut mereu: „Nu contează câţi bani ai, trebuie să cheltuieşti astfel încât să îţi păstrezi nivelul, nu trebuie să îţi creşti mereu nivelul în concordanţă cu câţi bani faci, ci practic să cheltuieşti cât ai nevoie”. În momentul respectiv părinţii săi înţeleseseră oportunităţile parcursului ales de el, erau mândri, iar singurul lucru care îi făcea reticenţi era faptul că muncea prea mult: „Voiau să am grijă de sănătate, să nu conduc atât de mult (că ajungeam să conduc chiar şi 3.000 km pe lună) – dar nu sunt totul banii în viaţă, fă lucrurile cu măsură, ca să nu te afecteze”. Dincolo de munca propriu-zisă, îşi aminteşte că în acea perioadă citea foarte mult: „Editura Teora scotea multe cărţi, tot ce scoteau pe business, pe tot ce puneam mâna, citeam”. După absolvirea facultăţii, a făcut până la urmă şi un master în Cluj, de administrare a afacerilor, la Universitatea Tehnică.

    Omul celor două planuri

    În 1999 a venit un nou punct de cotitură în cariera sa, odată cu criza din Rusia, context în care multe companii au închis businessul din România (inclusiv compania pentru care lucra el, în 1999). El, cu gândul la MBA-ul canadian, şi-a spus: „Eu nu vreau să fac parte dintr-o generaţie de sacrificiu”, astfel că şi-a propus să se întoarcă la prima sa idee şi să aplice pentru emigrare în Canada. A aplicat în 1998 şi în 2001 deja a plecat. „Înapoi pot să mai vin oricând, dar de plecat, dacă ratez momentul ăsta, nu ştiu dacă pot să mai plec”, gândea pe atunci. De altfel, consideră şi acum că plecarea a fost cea mai bună decizie a sa, dar şi una dintre cele mai grele experienţe. 

    Ca în majoritatea demersurilor sale, avea şi în acest caz două planuri.

    Încurajat şi de prieteni ai săi, planul A era să meargă în Ottawa şi să lucreze ca tester, fiindcă nu putea să ajungă direct programator, având  perspective de creştere ulterior. Dar la scurt timp după ce a ajuns în Canada s-a întâmplat tragedia 9/11, apoi a urmat bula dotcom: „Dacă oamenii erau iniţial angajaţi în Canada de pe stradă, atunci îi adunau în sala de sport şi îi concediau în grup – erau concedieri în masă. Eu nici măcar nu apucasem să mă angajez”.

    A trecut aşadar la planul B, care presupunea şi să înveţe limba engleză ca să treacă testul Toefel, pentru a aplica apoi la MBA-ul visat: „Am stat efectiv timp de şase luni în bibliotecă ca să trec Toefel-ul, studiind 15 ore pe zi. Când am plecat din România, mă gândeam că o să fie greu, dar aveam două şanse în Canada şi niciuna în România”. A durat cam un an să fie admis la MBA, unde aveau un program de doi ani – dar comprimat într-un an şi jumătate, astfel, cei trei ani necesari ca să îşi ia şi cetăţenia canadiană s-au împlinit studiind. După absolvire, voia fie să meargă în Statele Unite şi să îşi construiască o carieră acolo, fie să se întoarcă în România.

    A mers pe prima variantă iniţial şi a aplicat iar pentru P&G şi pentru Philip Morris International în Statele Unite, iar de data aceasta a ajuns la Philip Morris International la un interviu. Ei i-au spus că are un profil interesant, un MBA „care nu e top 5 din State, dar e bun”, astfel, având în vedere de unde a plecat, au sesizat potenţialul lui. I-au propus însă să se întoarcă în Europa, fiindcă în Europa ar putea să crească mult mai repede din punct de vedere profesional. A decis aşadar să revină în România şi şi-a trimis din nou CV-ul şi scrisoarea de intenţie către Philip Morris International. Între timp, vorbise cu câţiva headhunteri din România şi avea deja şi alte oferte, de la branduri importante de exemplu şi, fiindcă Philip Morris International încă nu îi oferise un răspuns, l-a sunat pe Richard Morgan, care era atunci la conducere: „Primisem deja trei oferte de la companii care erau la acelaşi nivel, l-am sunat, i-am spus că am aceste opţiuni, dar l-am întrebat dacă nu putem să avem o discuţie înainte de a accepta vreuna dintre ele. El era surprins că nu fusesem contactat de nimeni”. A doua zi s-a văzut deja cu directorul de vânzări, iar apoi a primit deja oferta, pe un job de „special projects”.

    10 sfaturi pentru tinerii aflaţi la început de carieră:

    1. Să facă un job de care sunt pasionaţi;

    2. Să încerce să anticipeze – să nu intre într-un job pentru ce e la modă acum, ci pentru ce ar putea ajunge în viitor;

    3. Networkingul este foarte important, la fel de important ca skillurile;

    4. Să aibă o mentalitate de creştere – să nu se bazeze doar pe calităţile lor, ci mai ales pe muncă;

    5. Este foarte important să aibă un hobby;

    6. Nu cred că există work-life balance, ci momente în care trebuie să îţi stabileşti foarte bine priorităţile ca să le poţi duce pe amândouă;

    7. Să nu aleagă jobul pentru bani, ci pentru abilităţile pe care le ai, fiindcă banii vin după aceea;

    8. Life-long learning – este important să înveţe toată viaţa;

    9. Tot timpul trebuie să ai scopul final în minte, pot fi drumuri diferite spre acesta, dar trebuie să ştii unde vrei să ajungi;

    10. O să fie „set-backuri” (deraieri de la plan – n.red.), dar e mai important cum administrează cineva succesul decât eşecurile – în orice succes există o sămânţă a eşecului, când ni se urcă la cap.

    Fiindcă nu aveau un post pentru el la acest moment, au creat un rol; cu o ofertă financiară de aproximativ 1.500 de dolari salariu net, vreme de şase luni, şi care presupunea  un traing în mai multe dintre departamentele companiei. La momentul respectiv, erau foarte puţini români care să fie în poziţii de sales director sau de marketing director, în multinaţionale, dar el îşi aminteşte că şi-a spus că poate să fie printre primii care să ajungă într-un astfel de rol. Speranţele sale mergeau însă mai departe de atât-  după ce a ajuns în companie s-a gândit că poate fi şi GM, dacă, în afară de abilităţile lui, va beneficia şi de noroc. „Ca să ajung GM, intuiam că nu contează doar abilităţile, ci trebuie să se alinieze şi planetele – contextul potrivit, momentul potrivit, reţeaua potrivită. Mai ales că în industria asta, până în ziua de azi sunt primul român GM în această industrie – acum 15-18 ani, era şi mai greu de gândit.”

     

    Un salt profesional de 8.000 de kilometri

    A lucrat în România în diverse funcţii, într-un regim de fast track, de avansare rapidă în carieră, din 2004 până la finalul lui 2008, iar în noiembrie a plecat în Asia, în Hong Kong. Făcuse aproape „toate joburile din sales – cred că mi-au schimbat joburile aproape la un an, a fost foarte intens”. Când s-a pus în discuţie perspectiva expatrierii sale, avea opţiunea de a merge la Lausanne, la centrul lor de operaţiuni, şi în Africa de Sud, dar el îşi dorea altceva. Şi nu a ezitat să spună acest lucru fiindcă, după cum chiar el mărturiseşte „nu sunt foarte carismatic, dar pot să fiu foarte convingător”. La momentul în care a apărut discuţia referitoare la expatriere, l-a întrebat şi pe GM ce i-a plăcut lui cel mai mult din parcursul său, iar acesta, deşi surprins de refuzul ofertelor primite, i-a povestit despre rolul de sales director pe Hong Kong. La finalul speech-ului, şi Mircea Scăunaşu i-a spus că vrea în Asia.

    Un argument în plus era că, atunci când a făcut MBA-ul în Canada, avea o colegă din Coreea şi una din China în grupă care l-au impresionat prin puterea lor de muncă şi prin capacitatea analitică, astfel că i-au trezit curiozitatea. La scurt timp după discuţia cu GM-ul, a primit un telefon „de pe un număr ciudat, iar la celălalt capăt era un număr australian”, care s-a dovedit a fi un interviu de angajare. A programat o vizită în Hong Kong la două săptămâni de la această discuţie, iar după două luni şi-a început deja noua viaţă în Asia. Jobul pe care îl primise era unul regional, în regiunea Asia-Pacific, şi presupunea o analiză a investiţiilor din diferite ţări, făcea benchmark între ţări şi se ocupa de strategia comercială la nivel de regiune; la acestea se adăuga o zonă de know-how transfer pentru cele 16 ţări din regiunea Asia-Pacific, unde făcea traininguri la echipe de key accounts. „A fost un mare salt să încep să gândesc regional, în afara unei pieţe, stresul era mare, dar nivelul era ca şi cum ai trece din Superligă să joci la FC Barcelona. Trecerea de la o piaţă la o regiune din care făceau parte ţări precum Japonia, Indonezia, Malaysia presupune gestionarea altor cifre şi, sigur, alte bugete, semnificativ mai mari.”

    Având în vedere că se ocupa de 16 pieţe, în fiecare săptămână era în altă ţară şi, mai în glumă, mai în serios, spune că în acea perioadă crede că a dormit mai mult în avion decât în apartament: „Făceam în aşa fel încât dacă mergeam într-o anumită ţară, mergeam luni sau marţi şi stăteam şi weekendul, ca să şi explorez, să vorbesc, să văd ce se întâmplă acolo, mă luau colegii de acolo şi mă duceau să văd şi ceea ce nu văd turiştii”.  A învăţat astfel multe în Asia, inclusiv pe plan personal. „Când vedeai dificultăţile cu care se confruntau şi că totuşi zâmbeau, iar la noi era mult mai bine şi toată lumea era supărată, mă întrebam cum se poate – m-am întrebat ce fac ei diferit. Cred că au o atitudine diferită din copilărie – în vestul Europei, se pune accentul pe succesul personal, pe individualism, la ei e mai mult despre a face lucruri împreună, despre colaborare – aici eşti în competiţie, acolo eşti în colaborare. Este o paradigmă diferită – am început să adopt şi eu practici de colaborare şi atitudini de lucru pe care le-am văzut în Asia. Şi oarecum şi ei îşi dădeau seama că atunci când mergi acolo ca expat, când făceai o imersiune în cultura locală începeau să te aprecieze şi îţi dădeau şi mai mult în schimb.” Timp de trei ani şi jumătate a fost în Asia şi, dincolo de experienţa profesională, şi-a făcut acolo prieteni pe care i-a păstrat peste ani.

    Chiar dacă este de părere că echilibrul perfect între viaţa profesională şi carieră nu există, Mircea Scăunaşu este de părere că un hobby este esenţial. În cazul lui, este vorba de sport – iar alergarea la maratoane a devenit deja parte din modul său de viaţă.

    Experienţa maximei adaptabilităţi

    Era 2012, Europa încă nu îşi revenise din criză, iar în Rusia creştea economia. Cei de la Philip Morris International au implementat în Rusia un nou model de business, care să fie mai adaptat realităţilor şi nevoilor consumatorilor de acolo. A fost selectat un grup de persoane care să se ocupe de implementare, oameni cu anumite profiluri, care erau pe un fast career track, iar Mircea Scăunaşu s-a numărat printre ei: „Nu m-am dus nici pentru bani, nici pentru carieră, ci pentru experienţă – eu mi-am spus că dacă pot să rezist în Rusia, pot să rezist oriunde, a fost un test”. Între 2012 şi 2014 a avut astfel rolul de marketing director pe zona Moscova, care avea un business semnificativ mai mare decât cel din România. „Ce e foarte important în Rusia este să fii adaptabil, fiindcă acolo nu ştii ce se va întâmpla: în fiecare zi este o altă criză. Dacă noi credem că Rusia este volatilă din exterior, când eşti acolo este mult mai rău. Trebuie să fii adaptabil, rezilient – trebuie să ai un nivel de energie şi de anduranţă foarte mari.” A stat acolo doi ani şi principala lecţie pe care a învăţat-o, deşi strategia este văzută ca fiind prioritară, disciplina în implementarea planurilor de business poate fi, de multe ori, chiar mai eficientă.

    Era aşadar anul 2014, când şi-a manifestat intenţia să meargă în altă ţară, dar către vest de această dată, iar aşa a ajuns în Polonia, pe poziţia de director de vânzări. „Deşi a fost o mişcare laterală pentru mine, din punctul de vedere al businessului, Polonia este la un alt nivel. Ce mi-a plăcut la ei este că lucrurile sunt mult mai aşezate, reprezintă o piaţă matură, am fost impresionat de profesionalismul oamenilor, de etica lor în business şi nu a existat un moment în care să agreeze ceva în meetinguri şi să nu livreze impecabil.” A lucrat ca sales strategy, apoi director încă trei ani, iar per ansamblu, a petrecut patru ani şi jumătate în Polonia.

    „La atitudine se rezumă totul, la atitudinea proactivă, de go-getter, de optimism, de colaborare, de a crea relaţii sănătoase în jur, dar şi valoare.”

    Mircea Scăunaşu, director general, Philip Morris România

    Reîntoarcerea acasă – o alegere emoţională?

    De acolo, ştia că era pe drumul spre rolul de general manager – „Puteam să ajung la acel rol, dar nu era garantat şi atunci erau două opţiuni, mă întorc într-o poziţie regională la nivel de grup sau mă străduiesc să ajung GM. Însă, atunci credeam că e prea devreme să ajung într-o piaţă, astfel că la momentul respectiv mi-am exprimat dorinţa să merg la centru. Pentru rolul de GM sunt importante atât dezvoltarea cât şi construirea, în timp, a networking-ului potrivit.” Lansase IQOS în Polonia, astfel că o continuare logică a fost o nouă responsabilitate, de deployment de produse cu risc redus pe Europa, iar în 2020, odată cu pandemia, a devenit director comercial operaţional pentru businessul de duty free al companiei – coordona astfel tot acest business la nivel global şi avea 5 business unituri care îi raportau. Responsabilitatea era uriaşă, având în vedere că un segment important din businessul global al Philip Morris era reprezentat de duty free înainte de pandemie. Dar a preluat jobul în martie 2020, iar în aprilie a urmat lockdownul generat de COVID: „Am avut un job global pe care l-am dus la îndeplinire online – timp de aproape un an; a trebuit să regândim modul de business, să renegociem contracte. A fost nevoie să facem şi restructurări, a fost dificil. După un an însă, businessul şi-a revenit”. Timp de trei ani a avut acest job care a fost, de altfel, ultimul înainte de revenirea sa în România.
    „Philip Morris International are un plan de dezvoltare şi succesiune foarte bine pus la punct, şi urma să mă implic în pieţe unde puteam să cresc businessul – ştiam că pot să mă duc GM într-o piaţă, ştiam cam ce tip de pieţe apar, aşa că m-am gândit: dacă tot pot să plec GM, de ce să nu plec acasă?” Adaugă că aceasta a fost mai mult o alegere emoţională decât una pragmatică: „Nu se leagă de faptul că am vrut să vin să fiu şef acasă, ci, dimpotrivă, de faptul că vreau să contribui – când am fost la MBA în Canada, am cunoscut oameni importanţi pentru societate şi am auzit de la ei că fac voluntariat, că vor să facă ceva pentru generaţia care urmează, iar această idee m-a urmărit de-a lungul timpului”. Misiunea principală în noul mandat? „Ce îmi doresc este să pot să ajut oameni care prin meritocraţie, dorinţă şi voinţă să aibă parte de un mediu în care să crească. De aceea am avut ieri o discuţie de 10 ore, pentru că am avut Talent Review şi ne-am uitat la fiecare în parte cum poate să crească în organizaţie, conform propriului potential. Şi da, să îi şi ajutăm să aibă la dispoziţie mediul corspunzător pentru a evolua.”   

     

    3 întrebări de leadership pentru Mircea Scăunaşu, director general, Philip Morris România

    1. S-a schimbat percepţia în România în ce priveşte expatul executiv vs. CEO-ul român?

    S-au schimbat lucrurile, dar nu vorbesc neapărat din experienţa Philip Morris International, ci în general: dacă înainte exista un complex de inferioritate faţă de expaţi, acesta nu cred că mai există.

    2. Care sunt principalele tale calităţi şi defecte?

    Principalele mele calităţi sunt perseverenţa şi viziunea – am anticipat lucrurile şi m-am pregătit din timp pentru oportunităţi, de asemenea, cred că deşi sunt foarte demanding, lucrez bine cu oamenii şi am dezvoltat multe talente în Philip Morris International, iar asta ajută, în momentul în care ai oameni buni în echipă, te ridică – până la urmă, eşti la fel de bun ca echipa ta. Punctele negative se leagă de faptul că în tinereţe am insistat uneori prea mult să se facă lucrurile în felul meu. Ulterior, în Philip Morris International am învăţat lecţia adaptării, a gândirii flexible şi că în orice profesie este nevoie de negociere pentru a construi o carieră de lungă durată.

    3. Ce e aşa spectaculos în industria pe care o reprezinţi?

    Este o provocare, sunt atâtea restricţii şi totuşi, între atâtea restricţii, reuşeşti să construieşti un business global; al doilea aspect ţine de o viziune care presupune tranziţia de la ţigări la produse fără fum, la nivel global, alternative care sunt mai puţin nocive decât continuarea fumatului.

    MEET THE CEO este un eveniment în cadru restrâns, care facilitează dialogul cu cei mai importanţi manageri din România. Pentru a afla cine sunt invitaţii ediţiei următoare şi pentru mai multe detalii despre MEET THE CEO,  accesaţi secţiunea Evenimente de pe site-ul www.bmag.ro sau sunaţi la numărul de telefon 0318.256.293.

  • Studiu: 7 din 10 angajaţi ştiu sau şi-ar dori să ştie salariile colegilor de muncă

    Prin cel mai recent studiu reprezentativ la nivel naţional, Reveal Marketing Research şi-a propus să creeze o imagine efectivă şi de ansamblu asupra unui subiect intens dezbătut şi de maxim interes în momentul de faţă şi anume discriminarea salarială la locul de muncă.

    În data de 30 Martie 2023, Parlamentul European a adoptat în plen un set de măsuri obligatorii privind transparenţa şi egalitatea salarială. Astfel că, noua legislaţie va impune companiilor din UE să divulge angajaţilor informaţii utile pentru a putea compara salarii şi a expune diferenţe de remunerare între femei şi bărbaţi.

    Potrivit studiului, 50% dintre angajaţii români cunosc salariile colegilor de muncă, iar 38% dintre cei ce nu le cunosc ar vrea să deţină informaţii în acest sens. Unul din 2 angajaţi au auzit de măsurile privind transparenţa şi egalitatea salarială adoptate de Parlamentul European, iar 46% dintre angajaţi declară că există disparităţi salariale de gen pentru poziţii similare la actualul loc de muncă

    Angajaţii români manifestă deschidere faţă de interzicerea secretului salariului. Conform datelor studiului Reveal Marketing Research, 50% dintre angajaţii români declară că ştiu ce salarii au colegii de muncă, într-o măsură semnificativ mai mică angajaţii peste 55 ani (35%). Îndreptându-ne atenţia către cealaltă jumătate de angajaţi care nu cunosc salariile celorlalţi, 38% dintre aceştia declară că şi-ar dori să deţină informaţii în acest sens. Se poate observa o descreştere graduală a interesului de a afla salariile celorlalţi colegi o dată cu înaintarea în vârstă, cei mai interesaţi fiind tinerii cu vârste între 18-24 ani (58%) şi 25-35 ani (45%), iar la polul opus cei mai dezinteresaţi persoanele mature peste 55 ani (28%). Acest fenomen poate fi explicat de faptul că în general, tinerii sunt mai activi în căutarea de oportunităţi de dezvolatare şi de beneficii financiare atractive, pe când persoanele mature apreciază în mai mare măsură stabilitatea şi siguranţa locului de muncă.

    Alte diferenţe semnificative apar dacă ne raportăm la mediul de rezidenţă sau la gen, atât cei din mediul urban (40% vs. 30% rural) cât şi femeile (43% vs. 33% bărbaţi) manifestând o dorinţă mai mare de transparenţă a salariilor.

    Pornind de la scopurile de combatere a discriminării salariale la locul de muncă şi eliminare a disparităţii salariale de gen (care în 2020 atingea pragul de 13% în UE în defavoarea femeilor), Parlamentul European a adoptat un set de măsuri privind transparenţa şi egalitatea salarială. În acest context, jumătate dintre angajaţii români (47%) declară că au auzit de aceste măsuri adoptate de Parlamentul European. La o privire mai atentă, observăm că mai informaţi sunt bărbaţii (52% vs. 42% femei) şi cei din mediul urban (50% vs. 36% rural). Mai mult decât atât, 46% dintre angajaţi declară că au observat disparităţi salariale de gen pentru poziţii similare la actualul loc de muncă, într-o măsură semnificativ mai mare angajaţii din mediul urban (48% vs. 36% rural). Pe de altă parte, 43% menţionează că nu au observat astfel de diferenţe salariale, în special cei peste 55 ani (61%), iar o proporţie de 11% admit că nu cunosc informaţii în acest sens.

  • Un salariu pe zi. Un funcţionar administrativ câştigă între 600 şi 800 de euro net pe lună

    Un angajat pe poziţia de funcţionar administrativ are un salariu care variază, în medie, între 600 şi 800 de euro net pe lună, după cum arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs.      

    „Departamentul administrativ dintr-o companie se ocupă de administrarea şi buna funcţionare a respectivei companii, oferind echipelor cadrul pentru a-şi îndeplinii atribuţiile şi obiectivele. Un funcţionar administrativ administrează bunurile din gestiune: ţine evidenţa stocurilor, stabileşte necesarul de bunuri de aprovizionat, lansează comenzi pentru aprovizionare, asigură întreţinerea obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe. Tot el asigură comunicarea cu alte organizaţii şi furnizori, asigură servicii operaţionale şi de transport. Candidatul pentru acest rol are studii superioare, de preferat în domeniu tehnic, peste

    1 an experienţă în domeniul de activitate al companiei, permis de conducere categoria B şi cunoştinţe de operare PC (Word, Excel – obligatoriu). În prezent, sunt active oferte de angajare în Bucureşti, Bistriţa, Ploieşti şi Arad. Oferta salarială este între 600 şi 800 euro net pe lună”, afirmă Ana Vişian, marketing manager, BestJobs.

     Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: tichete de masă, prime de sărbători, deducere transport şi traininguri de specializare.

    În prezent, 546 de posturi vacante pentru poziţia de îngrijitor de clădiri sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 35.000 de anunţuri de angajare active. Pentru această poziţie, cele mai multe anunţuri de angajare sunt în Bucureşti, Bistriţa, Ploieşti, Arad.