Tag: rompetrol

  • Rompetrol anunţă că este deschis dialogului cu angajaţii, după protestele de pe platforma Petromidia

    Rompetrol susţine, într-un comunicat de presă, că obiectivul principal al companiei a vizat în această perioadă menţinerea locurilor de muncă şi a salariilor, ţinând cont că peste 25.000 de persoane, angajaţii şi familiile lor, beneficiază lunar direct sau indirect de activitatea platformei Petromidia.

    “Obiectivul principal al companiei a vizat în această perioadă economică dificilă menţinerea locurilor de muncă şi a salariilor aferente, dar şi optimizarea activităţilor, reducerea costurilor şi finalizarea programului de creştere a capacităţii de rafinare la cinci milioane de tone, precum şi alinierea întregii producţii la standardele europene de calitate – Euro 5”, se menţionează în comunicatul companiei.

    Potrivit sursei citate, discuţiile cu reprezentaţii angajaţilor au respectat Legea dialogului social, care stabileşte cadrul şi principiile necesare găsirii unor soluţii echitabile tuturor părţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rompetrol vrea să construiască 30 de benzinării noi în 2013 şi nu exclude varianta achiziţiilor

    În România, din zece rafinării câte erau în 1989 mai funcţionează acum doar trei mari unităţi: Petrobrazi, controlată de Petrom, Petrotel Lukoil, aflată în portofoliul Lukoil, şi Petromidia, activul de bază al grupului Rom­petrol, controlat de compania kazahă de stat KazMu­naiGaz. Odată cu finalizarea lucrărilor de extindere de la Petromidia, kazahii au anunţat şi un plan de expansiune important, obiectivul fiind acela de a deschide 350 de noi benzinării în următorii cinci ani în pieţele din regiunea Mării Negre. Circa 150 de staţii ar urma să fie deschise în România, anul viitor reţeaua Rompetrol urmând să crească cu până la 30 de staţii noi.

    Mai multe pe zf.ro

  • Rompetrol a dus peste graniţă carburanţi de 1,7 miliarde de dolari

    Compania este astfel al doilea cel mai mare exportator din România după producătorul auto Dacia şi cel mai important exportator de produse petroliere local. În primele nouă luni ale anului valoarea totală a exporturilor realizate de Rompetrol Rafinare (rafinăriile Petromidia şi Vega, Rompetrol Petrochemicals şi Rompetrol Gas) s-a ridicat la circa 1,3 miliarde de dolari, carburanţii produşi în România fiind vânduţi pe pieţe precum Moldova, Bulgaria, Ucraina, Turcia sau Serbia. “Acest an a fost unul foarte important pentru noi, am reuşit în actualele condiţii economice să finalizăm modernizarea rafinăriei Petromidia şi creşterea capacităţii de la 3,5 până la 5 milioane de tone pe an.

    Mai multe pe zf.ro

  • Dinu Patriciu, după decizia Tribunalului Bucureşti: “Mă aşteptam la o achitare. M-am ştiut nevinovat şi am avut încredere în Justiţie”

    Omul de afaceri a spus că este convins şi că recursul se va soluţiona tot cu o achitare. “Şi recursul se va încheia la fel”, a declarat Dinu Patriciu Tribunalul Bucureşti a decis marţi 28 august să îl achite pe Dinu Patriciu în dosarul Rompetrol. Procurorii au cerut în acest dosar 20 de ani de închisoare pentru omul de afaceri. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă ea poate fi atacată de procurori.

    Alte stiri pe gandul.info

  • Dinu Patriciu a fost achitat în dosarul Rompetrol

    Totodată, instanţa i-a achitat şi pe ceilalţi 11 inculpaţi din dosar, printre care Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş şi Gabriela Anghelache. Decizia de marţi, care nu este definitivă, a fost luată după două amânări ale pronunţării, în 2 şi 20 august. Tribunalul Bucureşti a încheiat în 18 iulie judecarea dosarului Rompetrol, iar instanţa a stabilit atunci că decizia va fi pronunţată în 2 august. La data stabilită, instanţa care a judecat cauza a amânat decizia pentru 20 august. La ultimul termen de judecată, Parchetul instanţei supreme a cerut judecătorilor Tribunalului Bucureşti condamnarea lui Dinu Patriciu şi a lui Alexandru Bucşă la pedeapsa maximă pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi în dosarul Rompetrol, respectiv 20 de ani de închisoare. În cazul celorlalte persoane acuzate în acest dosar, procurorul a cerut instanţei orientarea către minimum pedepsei, cu executare, ceea ce ar însemna zece ani de închisoare.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Naftogaz şi Rompetrol au încheiat un acord preliminar pentru o reţea de benzinării în Ucraina

    “În viitor, sperăm să aducem numărul de benzinării ale acestui proiect mixt la 700. Totodată, vom oferi clienţilor atât carburanţi premium cât şi economici”, a declarat într-un comunicat vicepreşedintele Naftogaz, Yevhen Korniiciuk.

    Memorandumul mai prevede creşterea capacităţii Naftogaz de transport al ţiţeiului şi produselor petroliere, crearea şi dezvoltarea unui sistem de piaţă secundară de logistică pentru produse petroliere, îmbunătăţirea standardelor de calitate şi introducerea unor tehnologii avansate de marketing european pe piaţa ucraineană de produse petroliere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rompetrol a majorat marţi preţul benzinei cu 0,14 lei pe litru

    Anterior, preţul Efix 95 era 5,8 lei/litru, iar Alto 6,44 lei/litru.

    “Această creştere a preţului este, de fapt, o măsură de corelare a preţului benzinei practicat de companie cu evoluţia din ultima perioadă a cotaţiei la benzină. În ultimile 30 de zile, cotaţia internaţională a benzinei a crescut cu 40,7 dolari/tonă faţă de media ultimilor 30 de zile, iar cea a motorinei a scăzut cu 19,9 dolari/tonă faţă de aceeaşi perioadă. De exemplu, în data de 8 aprilie 2012, cotaţia internaţională a benzinei a fost de 1.190 dolari/tonă, iar a motorinei de 1.021 dolari/tonă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Directorul general al grupului Rompetrol se va retrage de la 1 iunie

    “Aceasta este o urmare a strategiei de rotaţie planificată împreună cu unicul acţionar al grupului, KazMunayGas (KMG), şi urmăreşte principalele direcţii de dezvoltare ale ambelor companii. În concordanţă cu această strategie, The Rompetrol Group îşi va anunţa noul director executiv la momentul oportun”, menţionează Rompetrol.

    Meraliyev este director general al Rompetrol din iulie 2009. În perioada 2007-2009, el a fost director general adjunct al grupului Rompetrol. Numirea lui pe postul de director general executiv a venit la aproape o lună după ce Dinu Patriciu a vândut către KazMunayGas ultimele acţiuni pe care le avea la The Rompetrol Group, iar compania din Kazahstan a devenit acţionarul unic al grupului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rompetrol a luat un credit de 55 de milioane de euro de la RBS

    Această nouă colaborare vine să întărească parteneriatul strategic pe care îl avem cu clientul nostru Grupul Rompetrol, fiind în acelaşi timp o ilustrare a prezenţei noastre puternice pe piaţa românească de petrol şi gaze” a declarat Magdalena Manea, Vicepreşedinte RBS România.

    Creditul va fi folosit pentru asigurarea capitalului de lucru a celor două companii membre, Rompetrol Gas (divizia de gaz petrolier lichefiat) şi Rompetrol Downstream (divizia de retail a Grupului în România). În prezent, Rompetrol Downstream operează la nivel naţional 763 de puncte de distribuţie carburanţi (staţii proprii, staţii Partener, staţii Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 de metri cubi), în timp ce reţeaua Rompetrol Gas este formată din 250 de staţii distribuţie GPL auto, 7.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău.

    “Pentru acest an, Grupul şi-a propus finalizarea programului de creştere a capacităţii rafinăriei Petromidia la 5 milioane tone de materie primă, consolidarea activităţilor de distribuţie a carburanţilor în România, Franţa, Spania, Bulgaria, Moldova şi Georgia, dar şi extinderea în Turcia şi Ucraina” a declarat Dmitry Grigoryev, directorul financiar al grupului Rompetrol.

  • Planurile Rompetrol: kazahii nu se dau batuti

    La opt kilometri de la tarmul Marii Negre, de pe petrolierul
    Seasong sunt descarcate 140.000 de tone de petrol intr-un terminal.
    Mutarea materiei prime dureaza o zi, iar lucrurile sunt tinute sub
    control de o echipa de 21 de oameni care muncesc in ture. “Imi
    amintesc cu nostalgie de prima descarcare de titei, in urma cu doi
    ani. A fost facuta de pe o nava cu o capacitate de 60.000 de tone”,
    povesteste capitanul vasului Anghel Saligny, ambarcatiune cu care
    am fost transportati in larg, acolo unde avea loc procesul de
    descarcare. Terminalul si portul au fost printre directiile
    principale de dezvoltare a logisticii Petromidia, iar ulterior au
    fost alocate bugete si pentru extinderea capacitatii de export
    carburanti (benzina si motorina) si gaz petrolier lichefiat prin
    dana 9 a portului Midia.

    “Programul face parte din strategia Grupului Rompetrol si a
    unicului sau actionar, KazMunaiGaz, de consolidare si dezvoltare a
    prezentei in regiunea Europei Centrale si de Est, atat in Romania,
    Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina si Georgia, unde regasim
    statiile Rompetrol, cat si in tari precum Turcia, Serbia sau
    Grecia”, spunea saptamana trecuta Arman Kairdenov, directorul
    general al Rompetrol Rafinare. Compania a inceput ultima faza a
    programului de crestere a capacitatii de procesare a rafinariei
    Petromidia, de la 3,8 milioane tone la peste cinci milioane tone.
    Valoarea investitiei se ridica in prezent la 234 de milioane de
    dolari, nivelul total fiind estimat la peste 377 de milioane de
    dolari. Programul a fost initiat in anul 2006, termenul de
    finalizare fiind primul trimestru din 2012, cand urmeaza a fi
    integrate in procesul de productie alte trei noi instalatii.
    “Speram sa terminam totul in primul trimestru din 2012. Suntem cu
    aproape un an si jumatate intarziere, dar este un proces complex.
    Dupa ce vom finaliza investitiile din rafinarie, ne vom concentra
    pe extinderea pe pietele din Europa de Vest. Cu toate acestea,
    Romania va ramane in continuare piata tinta pentru investitii”,
    declara Saduokhas Meraliyev, directorul executiv al Rompetrol.

    Pe langa Europa de Vest, Ucraina si Turcia sunt unele dintre
    cele mai interesante piete, mai ales in contextul in care kazahii
    mai au putin si finalizeaza investitiile in cresterea capacitatii
    de rafinare de la Petromidia. “In urmatoarele cateva luni vom
    deschide o reprezentanta in Turcia, tara unde, de la inceputul
    anului s-a creat un deficit de produse prin faptul ca toti
    furnizorii rusi traditionali au fost scosi din piata odata cu
    trecerea la standardele euro 5”, a mai completat seful Rompetrol.
    Potrivit acestuia, odata cu cresterea capacitatii de rafinare de la
    Petromidia, “Rompetrol va fi in locul potrivit la momentul
    potrivit”.

    In ce priveste piata de carburanti din Romania, Meraliyev
    sustine ca cererea va continua sa scada fata de anul trecut, in
    primul semestru fiind vandute cu 4-5% mai putine volume de
    carburanti comparativ cu perioada similara din 2010. “Acesta este
    deja al treilea an de scadere a pietei petroliere. Credem ca vom
    inregistra pierderi si anul aceasta, dar in 2012 vom ajunge la
    break-even”, a mai adaugat directorul Rompetrol, care acum doua
    luni a primit o scrisoare de intentie de la grupul sarb NIS,
    detinut de rusii de la Gazprom, pentru preluarea tuturor
    benzinariilor Rompetrol din Romania. “Nici macar nu s-a ajuns la
    faza de negocieri. Primim tot timpul propuneri, chiar si pentru
    rafinaria Vega”, potrivit lui Meraliyev. Declaratiile sefului
    Rompetrol sunt sustinute de Titov Buzescu, vicepresedintele
    Rompetrol pe segmentul de retail, care evalueaza benzinariile pe
    care grupul le detine in Romania la circa 500-600 de milioane de
    euro. Reteaua Rompetrol avea la finalul lunii martie 768 de statii,
    dintre care131 de statii proprii, 158 de statii partener, 126 de
    statii mobile, 155 de baze interne si 198 de cuve.