BusinessMagazin

Tag: razboi

  • Washington Post: Rusia a recrutat online agenţi pentru atacarea convoaielor de armament în Polonia

    Serviciile secrete ruse au recrutat agenţi pentru operaţiuni de sabotare a transporturilor de armament occidental care tranzitează Polonia spre Ucraina, afirmă surse citate de cotidianul The Washington Post.

    Anunţurile pentru presupuse distribuiri de pliante au apărut online la începutul anului 2023, iar aplicanţii au aflat ulterior că trebuiau să participe la o campanie de propagandă în favoarea Rusiei. Însă, la câteva săptămâni de la începerea activităţilor, persoanele angajate au primit sarcini precum instalarea de camere de luat vederi în porturi din Polonia, montarea de dispozitive de localizare pe nave-cargo şi chiar deraierea trenurilor care transportau armament spre Ucraina.

    Autorităţile poloneze cred că angajatorul misterios era Serviciul rus de Informaţii Militare (GRU) şi că operaţiunea dejucată a fost cea mai gravă ameninţare rusă pe teritoriul NATO de când Moscova a lansat invazia militară în Ucraina, în februarie 2022.

    Obiectivul Rusiei era perturbarea unui coridor din Polonia prin care sunt furnizate de Occident 80% din armele destinate Ucrainei, afirmă oficiali polonezi şi occidentali.

    Autorităţile poloneze au dejucat complotul rus, care se baza în principal pe recrutarea unor amatori din Polonia, în special prin campanii online accesate de refugiaţi ucraineni.

    Ministerul rus de Externe nu a făcut niciun comentariu pe acest subiect.

    În ultimele luni, Polonia a suplimentat forţele militare la frontiera cu Belarus, de teama riscurilor generate de Grupul paramilitar rus Wagner.

  • Rãzboiul este o realitate pentru europeni şi mai ales pentru Ucraina. Cine şi cum îl finanţează?

    Cum plătesc guvernele pentru înarmare şi război? Este o întrebare veche de secole cu răspunsuri vechi şi noi. Războaiele sunt adesea distructive când vine vorba de finanţele unei naţiuni şi de aceea este important de ştiut ce i se întâmplă financiar unei ţări când finanţarea unui război devine o necesitate. Războaiele sunt de cele mai multe ori costisitoare şi nu de puţine ori victoria înclină spre cel care are mulţi bani sau prieteni bogaţi – banii şi prietenii aduc cele mai sofisticate arme, cei mai buni specialişti militari, resurse preţioase.

     

    De aceea, şansele mai mari sunt de partea statelor cu economii puternice şi stabile sau a guvernelor neizolate, cu politici externe sănătoase.

    Cheltuielile Americii cu războaiele din Orientul Mijlociu de până în 2017 sunt estimate de Comisia pentru Buget din Congres la 2.400 de miliarde de dolari, scrie Forbes. În cel de al Doilea Război Mondial, Japonia a cheltuit aproape 59 de miliarde de dolari, în cea mai mare parte datorii, echivalentul a 747 miliarde de dolari în 2016. Sau aproape 420% din PIB. Datoria publică accelerează în vremuri de război, dar şi după, deoarece şi înfrânte statele trebuie să-şi plătească datoriile şi să repare stricăciunile provocate învingătorilor. Chiar şi înainte de a porni la război sau doar preventiv, o naţiune trebuie să ia în considerare cum să finanţeze dezvoltarea forţelor militare. În pregătirea şi purtarea celui de-al Doilea Război Mondial, datoria Japoniei a ajuns cea mai mare la nivel mondial. Deşi războaiele sunt de când lumea, finanţele nu sunt şi au progresat pe măsură ce omenirea s-a confruntat cu războaie tot mai mari sau mai distructive. În 1694, a fost fondată Banca Angliei pentru a-l ajuta pe William III să finanţeze războiul cu Franţa, arată Financial Times. Lungile războaie napoleoniene (mai 1803 – noiembrie 1815) şi Primul şi al Doilea Război Mondial au fost finanţate în mare parte cu datorie. Spre deosebire, în timpul lungilor decenii de război rece, Vestul şi-a finanţat cheltuielile cu apărarea prin taxe mai mari. În sfertul de secol de dinainte de căderea Zidului Berlinului, veniturile din taxe ale statelor membre ale OCDE au crescut de la 25% din PIB la peste 32% din PIB, în timp ce datoriile în general au scăzut. Care sunt acum opţiunile pentru finanţarea unui război? În mod realist, există doar patru: tipărirea de bani, taxe şi impozite, vânzarea de obligaţiuni guvernamentale către public şi acţionarea ca debitor faţă de alte naţiuni. Fiecare are plusuri şi minusuri.

     

    Printarea de bani

    Pentru finanţarea unui război, tipărirea de bani este considerată cea mai puţin dăunătoare pentru reputaţia unui guvern. În primul rând, în mod convenabil, nu necesită autorizare din partea publicului pentru a trece la acţiune. Guvernele pot conveni crearea de bani în cooperare cu banca centrală. Deşi această opţiune ocoleşte cu succes opinia publică, are o consecinţă pe termen lung: inflaţia. Această metodă ar trebui folosită pentru perioade scurte. În caz contrar, inflaţia necontrolată o va face cea mai scumpă alegere. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, armata japoneză a fost renumită pentru banii de invazie. După ce ocupau cu succes o naţiune, soldaţii japonezi confiscau toată valuta forte (moneda locală reprezenta valută pentru japonezi). Guvernul tipărea o nouă bancnotă, înlocuind banii interni ai statului ocupat. Acest sistem ingenios a ajutat la plata eforturilor de război ale Japoniei şi la asigurarea resurselor.

    Japonezii au emis „moneda fiduciară Centavos” în Filipine (valoarea monedei fiduciare, sau fiat, este dată de guvernul emitent şi nu de ceva palpabil, cum ar fi un bun, o marfă sau un metal preţios). Aceştia au ajuns rapid să fie denumiţi de către localnici „banii lui Mickey Mouse”, deoarece valoarea lor s-a diminuat rapid. Hiperinflaţia a lovit ţara în perioada 1943-1945, forţându-i pe japonezi să ridice valoarea maximă a bancnotei de la 10 pesos la 1.000 pesos.

     

    Impozitarea

    După cum a spus celebrul om politic şi de ştiinţă Benjamin Franklin, „în această lume nimic nu poate fi sigur, cu excepţia morţii şi a impozitelor”. Acelaşi lucru este valabil şi în război. De fapt, creşterea taxelor interne este cea mai sensibilă modalitate economică de a finanţa un război, din perspectiva guvernului. Îi permite să pună în comun fonduri fără a plăti costurile suplimentare ale dobânzilor. În ciuda raţionalităţii sale, tinde să fie o măsură nepopulară în rândul electoratului. Deoarece guvernele se bazează foarte mult pe sprijinul public, mai ales în timp de război, se feresc de această opţiune. În schimb, de obicei aleg o alternativă. Acest lucru le păstrează şansele de a rămâne în funcţie. Însă, atunci când aprobarea publică este mare, impozitarea este o modalitate excelentă de a finanţa un război, mai ales unul de durată sau pentru supravieţuire.

    Spre exemplu, în prima săptămână a conflictului coreean se estimează că 81% din publicul american a susţinut decizia preşedintelui Truman de a ajuta Coreea de Sud. Prin urmare, SUA au putut finanţa Războiul Coreean aproape în întregime prin impozitare. Publicul american are acum o sensibilitate pentru Ucraina, iar SUA ajută masiv acest stat fără a cere ceva financiar în schimb. În cazul războiului coreean, guvernul american a combinat metodele de impozitare indirectă şi directă. Nivelurile de impozitare a capitalului şi a veniturilor au fost majorate. Mărfurile de lux au primit taxe speciale. Ambele au ajutat la umplerea Trezoreriei şi la finanţarea cheltuielilor militare.

     

    Extractie din exterior

    O altă metodă se numeşte extracţie din exterior. Este atunci când o naţiune solicită resurse sau se îndatorează de la popoare străine. Această metodă limitează cu siguranţă consecinţele politice ale finanţării războiului. Cu toate acestea, riscul este de a ajunge îndatorat către o altă naţiune. Apoi, în timp, un stat şi-ar putea pierde autonomia. De aceea, aceasta este o alegere periculoasă. Chiar şi după ce războiul este încheiat, suveranitatea statului poate fi pierdută timp de zeci de ani.

    În 1904-1905, Rusia şi Japonia s-au războit pentru a-şi extinde teritoriile mai adânc în Pacific. Dar guvernul japonez avea nevoie de rezerve suplimentare de valută străină. Era hotărât să insiste pe achiziţionarea de lire sterline. Deci, japonezii au trimis reprezentanţi oficiali la Londra. Cu ajutorul unei garanţii în aur (pe care japonezii îl confiscaseră din China în timpul războiului chino-japonez), s-a negociat un împrumut. Au obţinut cu succes finanţare directă de la creditorii străini. Acest lucru a fost esenţial la plata materialelor pentru finanţarea războiului lor.

     

    Împrumuturi interne

    În mod tradiţional, emiterea de obligaţiuni de război a fost cea mai populară modalitate de a finanţa un război. Dar această opţiune are un un cost adăugat: o penalizare prin dobândă. Este inclus atât în vânzările directe către populaţii, cât şi către creditorii străini. Această metodă îi adăposteşte pe contribuabilii unei naţiuni de totalitatea iniţială a costurilor conflictului. Dar în cele din urmă, datoria trebuie plătită. SUA îşi finanţează adesea proiectele militare prin emisiuni de datorii interne. Ucraina face acum la fel.

    Ce este o obligaţiune de război? Este o un titlu de valoare purtător de dobânzi, garantat de guvern. Foloseşte moneda naţională şi este vândut atât investitorilor locali, cât şi străini. În timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial, multe emisiuni de obligaţiuni de război au fost folosite pentru a finanţa cheltuielile militare. De fapt, în cel de-al Doilea Război Mondial, obligaţiuni în valoare de peste 1 miliard de dolari au fost achiziţionate de gospodăriile din SUA. Acestea au fost vândute publicului prin campanii sofisticate de marketing şi publicitate gândite la Hollywood. Aceste obligaţiuni au fost cumpărate la discount. Valoarea acestora era rambursabilă, iar titularul primea o dobândă.

    Obligaţiunile de război nu mai sunt folosite în America. Naţiunea foloseşte acum „titluri de trezorerie americane – celebrele U.S. Treasury bonds – pentru finanţarea cheltuielilor de apărare. Prin emiterea acestora pe pieţele de capital internaţionale şi interne, guvernul asigură absorbţia maximă. Datoria este bună mai ales pentru finanţarea războaielor de scurtă durată.

    Fiecare opţiune are propriile avantaje şi dezavantaje. Nu este neobişnuit ca tacticile de finanţare să fie combinate. Toate în căutarea victoriei, desigur. Nici reacţiile politice nu sunt ceva nemaiauzit, în cele din urmă toate toate aceste strategii venind cu consecinţe politice. Câştigarea sprijinului public pentru angajarea în luptă depinde în mare măsură de relaţia preexistentă (şi mereu în schimbare) pe care guvernul o are cu cetăţenii săi.

    Sprijinul public iniţial pentru participarea la război va stabili modul în care un guvern îşi poate finanţa armata. Dar există un elefant gras în cameră. Chiar şi la învingători nivelurile datoriilor create pentru război sunt astronomice. În a doua conflagraţie mondială, datoria din economiile avansate a urcat de la 70% din PIB la 170% din PIB. A explodat.  Pe deasupra, în prezent cheltuielile par mai limitate de mediul cu dobânzi în creştere şi de poverile mari de datorii guvernamentale create de măsurile de protejare a economiilor, consumatorilor şi afacerilor de şocurile pandemiei, inflaţiei şi ale crizei energiei. Economişti precum Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA,  şi Olivier Blanchard, fost economist-şef la FMI, sugerează că majorarea cheltuielilor cu apărarea poate duce şi mai sus dobânzile.

    După cel de-al Doilea Război Mondial, infrastructura japoneză şi germană era o ruină. Naţiunile erau, de asemenea, paralizate de datorii. Germania a fost împărţită de învingători. Aliaţii s-au aruncat asupra prăzii de război (sau ce a mai rămas). Dar ceea ce s-a întâmplat în Japonia postbelică a fost un adevărat miracol economic. Naţiunea bombardată şi distrusă şi-a revenit şi a devenit a doua cea mai mare economie a lumii în doar 20 de ani. Utilizând strategiile de dezvoltare a capitalului asiatic (ACD), Japonia şi-a transformat economia industrială de război într-un centru global de producţie de înaltă tehnologie. Între timp, marele înfrânt din război şi-a pierdut poziţia din clasamentul mondial al economiilor în favoarea Chinei, iar astăzi Japonia, îngrijorată de ascensiunea Chinei şi de riscul de război în vecinătate, are planificată o creştere cu două treimi a bugetului său de apărare până în 2027. Nu a precizat cum o va finanţa. În aprilie anul viitor, pentru prima dată în peste trei secole, danezii vor trebui să muncească de ziua Marii Rugăciuni după ce guvernul a scos sărbătoarea religioasă de pe lista zilelor libere parţial pentru a plăti cheltuielile suplimentare pentru apărare. Decizia, aprobată în martie, a fost profund nepopulară: 70% dintre danezi s-au opus, arată un sondaj. Dar economiştii au lăudat Copenhaga pentru că are un plan real pentru a-şi acoperi costurile de apărare în creştere, spre deosebire de multe alte guverne.  Marea Britanie, ambiţionată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, vrea să majoreze cheltuielile militare la 2,5% din PIB, dar numai în măsura în care „circumstanţele fiscale şi economice o permit”. Germanii, deranjaţi de agresiunea rusă, vor să mărească cheltuielile pentru apărare, dar nu şi dacă asta înseamnă pierderea unei sărbători legale. Franţa nu a detaliat cum va plăti pentru o creştere planificată cu 40% a bugetului său militar în următorii cinci ani. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Polonia, care îşi propune să-şi dubleze cheltuielile la 4% din PIB şi să-şi formeze una dintre cele mai mari armate din Europa. „Nimeni nu vrea să plătească mai multe taxe. Dar, în acelaşi timp, toată lumea îşi doreşte o apărare mai bună şi servicii de sănătate bune”, a explicat John Llewellyn, fost şef de prognoză economică la OCDE. „La un moment dat, problema va fi adusă cu forţa în arena publică, deoarece nimănui nu-i este foarte clar cum vor fi strânse fondurile.” 

  • Armata americană nevoită să se întoarcă în Orientul Mijlociu / Pentagonul a anunţat anunţat că va trimite nave de război şi puşcaşi marini suplimentari după acţiunile Iranului

    Armata americană a anunţat că va trimite nave de război şi puşcaşi marini suplimentari în Orientul Mijlociu, în încercarea de a descuraja Iranul să captureze mai multe nave în regiune.
     

    Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a ordonat trimiterea noilor forţe în regiune după încercările Iranului de a captura două petroliere în apele internaţionale din Golful Oman.

    Aliaţii din Orientul Mijlociu au făcut presiuni asupra SUA pentru a face mai mult pentru descuraja Iranul, care – în decurs de o săptămână în această primăvară – a sechestrat două petroliere, scrie WSJ.

    Emiratele Arabe Unite şi-au exprimat o frustrare deosebită faţă de lipsa unui răspuns american la capturarea petrolierelor de către Iran la începutul acestui an şi au cerut Pentagonului să trimită mai multe forţe în Golful Persic.

    Statele Unite au trimis o serie de forţe în Orientul Mijlociu în ultimele trei luni pentru a descuraja forţele militare iraniene să oprescă navele comerciale care se deplasează în regiune.

    Chiar şi cu noile întăriri, prezenţa militară americană în Orientul Mijlociu va fi mult mai mică decât forţa desfăşurată acolo în timpul războaielor din Irak şi Afganistan, deoarece Pentagonul a încercat în ultimii ani să îşi mute atenţia strategică către China şi Rusia. Dar acţiunile iraniene, inclusiv ameninţările recente la adresa transportului maritim din Golful Persic, au determinat Pentagonul să îşi reorienteze forţele înapoi în Orientul Mijlociu.

    În plus, avioanele de vânătoare ruseşti au intensificat hărţuirea avioanelor americane deasupra Siriei, în ceea ce oficialii americani au spus că pare a fi un efort al Moscovei de a face presiuni asupra SUA pentru a se retrage din regiune. Iranienii împărtăşesc acest obiectiv, spun oficialii americani.

  • James Cameron, despre AI: ,,v-am avertizat din 1984 şi nu m-aţi ascultat”. Regizorul filmului ,,The Terminator” prevesteşte o cursă a înarmării cu AI

    Regizorul James Cameron (68 ani) a analizat ascensiunea inteligenţei artificiale şi potenţialele pericole pe care le-ar putea prezenta în viitor, referindu-se la filmul său lansat în 1984,  ,,The Terminator”, cu Arnold Schwarzenegger (75 ani) în rolul principal.  

    Cameron: „V-am avertizat băieţi în 1984 şi nu m-aţi ascultat”

    Într-un nou interviu pentru CTV News, Cameron a analizat motivele dezvoltatorilor care au dezvoltat tehnologia, punând la îndoială dacă este pentru profit, din motive de lăcomie, sau pentru apărare, din motive de paranoia. 

    El a recunoscut ameninţarea pe care o reprezintă inteligenţa artificială pentru umanitate pe măsură ce progresele viitoare sunt lansate, de la ChatGPT la Bing AI şi Bard, de la Midjourney la DALL-E, inclusiv programele generatoare de imagini porno.

    „V-am avertizat băieţi în 1984 şi nu aţi ascultat”, a spus el. 

    În presa externă apar ştiri că marile companii big-tech fac concedieri pentru a implementa automatizarea. Se vorbeste pe mapamond despre utilizarea roboţilor şi a inteligenţei artificiale în războiul din Ucraina împotriva agresiunii ruse. 

    Cameron: ,,A început cursa înarmării cu AI”

    Cu noile tehnologii AI, ucrainenii pot anticipa acţiunile inamicilor ruşi care duc conflictul cu tehnici specifice Primului Război Mondial.

    Potrivit DW News, ucrainenii valorifică dronele şi roboţii, furnizate de companii americane private. Războiul din Ucraina ar putea fi primul conflict în care inteligenţa artificială intră pe câmpul de luptă. 

    „Cred că armonizarea cu AI este cel mai mare pericol. Cred că vom intra în echivalentul unei curse a înarmărilor nucleare cu AI, iar dacă nu o construim, ceilalţi băieţi [ruşii, chinezii] cu siguranţă o vor construi şi apoi va escalada conflictul. V-aţi putea imagina AI într-un teatru de luptă”, a adăugat el.

    „Tot războiul va fi dus de computere cu o viteză pe care oamenii nu o mai pot frâna,  iar tu nu ai nicio capacitate de a atenua conflictul”.

    Cameron: ,,Dacă un AI va câştiga Oscarul pentru cel mai bun scenariu în 20 ani, cred că ar trebui să luăm problema în serios”

    În prezent, Hollywood ia în calcul cum să pună AI în mâinile producătorilor din spatele filmelor şi emisiunilor TV, fără a renunţa la meseriile actorilor. Acest subiect a fost aprig dezbătut în ultimele săptămâni, deoarece Screen Actors Guild – Federaţia Americană a Artiştilor de Televiziune şi Radio (SAG-AFTRA) şi Writers Guild of America (WAG) şi-au unit forţele într-o dublă grevă istorică, ambele sindicate cerând protecţie împotriva tehnologiei AI .

    Ca atare, Cameron a afirmat că „nu ar fi interesat” ca AI să-i scrie scenarii sau să accepte vreodată un scenariu scris de AI în prezent, spunând: „Să aşteptăm 20 de ani, iar dacă un AI câştigă un Oscar pentru cel mai bun scenariu, cred că trebuie să luăm problema asta în serios”.

    În timp ce Cameron este împotriva utilizării inteligenţei artificiale în lumea filmelor, este un subiect pe care şi-a exprimat interesul să exploreze în continuare pe ecran. El a spus anterior că ar dori să abordeze subiectul AI , nu doar să portretizeze „roboţii răi”,  dar ar fi interesat să relanseze franciza The Terminator în viitor.

    Ultimul film regizat de Cameron în franciză a fost Terminator 2: Judgment Day. Nu a avut nicio implicare în cele trei care au urmat, dar a revenit ca producător la Terminator: Dark Fate – un film de care a spus că este „rezonabil de mulţumit, potrivit IGN. 

  • Profesor de istorie la Harvard: Războiul din Ucraina este căderea Imperiului Rus / Decizia lui Putin de a invada s-a bazat pe o viziune a Rusiei imperiale din secolul al XIX-lea

    Profesorul de istorie ucraineană de la Harvard, Serhii Plokhy a spus într-un interviu recent pentru The New European că războiul lui Putin din Ucraina este cel mai recent conflict din lunga istorie a războaielor de eliberare naţională. Toate aceste conflicte s-au încheiat “cu suveranitatea politică a fostelor colonii” şi cu transformarea lor “în state-naţiune post-imperiale”.

    Războiul din Ucraina este căderea Imperiului Rus

    Plokhy spune că apărarea suveranităţii Ucrainei împotriva beligeranţei Moscovei a devenit cel mai recent conflict din lunga istorie a războaielor de eliberare naţională, care îşi au orginile până la Revoluţia Americană. De asemenea, susţine el, aparţine, de asemenea, unei liste de războaie care au însoţit declinul şi dezintegrarea imperiilor mondiale. Toate aceste conflicte s-au încheiat “cu suveranitatea politică a fostelor colonii şi a fostelor imperii” şi cu transformarea lor “în state-naţiune post-imperiale”.

    De asemenea, el face o paralelă între războiul ruso-ucrainean şi războaiele iugoslave din anii 1990. Iugoslavia a fost formată pe ruinele Imperiului Otoman în 1918 şi reconstituită după cel de-al doilea război mondial, dar a încetat să mai existe în anii 1990, odată cu secesiunea republicilor sale cheie. La fel ca ruşii din Uniunea Sovietică, sârbii din Iugoslavia conduceau cea mai mare republică a federaţiei. În timp ce Iugoslavia se prăbuşea, sârbii, conduşi de liderul lor, Slobodan Milošević, au încercat, dar în cele din urmă au eşuat, să construiască o Serbie Mare, prin intermediul unui naţionalism exacerbat, al forţei şi al agresiunii. Rezultatul a fost un război îndelungat şi distructiv, care a implicat crime de război şi epurare etnică.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

  • Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru război. Ce arme are România şi ce mai produce ţara noastră în domeniu

    Industria de apărare din România se împarte în două lumi, care, câteodată, dau mâna. Pe de-o parte, este industria privată de apărare, deţinută în cea mai mare parte de companii private din afara României, dar şi, ici-colo, de antreprenori români. De cealaltă parte se află industria publică de apărare, care, de fapt, nu prea mai produce nimic în afară de muniţie. În vremuri în care lumea fierbe şi nu se ştie dacă sau când va da în clocot, ce arme produce România?

    „Si vis pacem, para bellum”, spune o vorbă latină atribuită generalului roman Vegetius, care a trăit undeva la finalul secolului al patrulea, la începuturile Imperiului Roman de Răsărit.  Se traduce prin „Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război”, iar afirmaţia a fost interpretată ca „Înarmează-te până în dinţi, ca să-ţi descurajezi inamicii să te atace”. Evoluţia omului, din punctul de vedere al ştiinţei, merge înapoi circa 3,5 milioane de ani, de când Australopithecus Afarensis a fost identificat ca prima verigă care a făcut trecerea de la primate la hominizi şi, mai apoi, la omul modern. Încă din paleolitic sau mezolitic, adică acum 12.000-15.000 de ani, arheologii au descoperit obiecte care au ajutat Homo sapiens sapiens, omul de astăzi, cu arme şi unelte, la vânătoarea animalelor, pentru hrană.

    A fost nevoie să treacă cel puţin 3 milioane de ani pentru ca omul, undeva în Epoca Bronzului  (aproximativ 5.500 de ani în urmă), să creeze prima armă destinată exclusiv uciderii unui alt om – sabia sau spada – aşa cum remarcă Muzeul de Istorie Naturală din Viena, Austria, unul dintre cele mai impresionante muzee de acest gen din Europa. Datorită intelectului său, omul se afla la finalul ultimei ere glaciare (cca 12.000 înainte de Hristos) în vârful lanţului trofic. Deja folosea arcul cu săgeţi, suliţa, mici ambarcaţiuni rudimentare, iar toate aceste atuuri folosite într-un grup organizat deja îl creditau cu prima şansă de a nu fi mâncat de altă specie, adică să se afle în vârful lanţului trofic.

    Nu este clar pentru arheologi ce a făcut ca omul să treacă de la vânătoarea animalelor la vânătoarea oamenilor. Cert este că undeva în Epoca Bronzului, când omul deja stăpânea metalurgia primitivă, a început să construiască arme de luptă şi, mai ales, aşezări fortificate împotriva invadatorilor, semn că lupta dintre oameni nu doar că începuse, ci oamenii se pregăteau activ pentru ea. Istoria războaielor omenirii, sau chiar a românilor, este imensă şi nu poate fi cuprinsă într-un articol de revistă. Armele s-au schimbat de la săbii şi scuturi la avioane multirol, sisteme de rachete, drone, sateliţi. La mijlocul anului 2023, astăzi, România se află în cea mai puternică alianţă militară care a fost vreodată – NATO – şi în acelaşi timp la graniţa unui război sângeros pe care Rusia l-a declanşat împotriva Ucrainei. Ca mai tot timpul în istoria sa, de când Imperiul Otoman şi-a aşezat graniţele pe linia Dunării la finalul secolului al XIV-lea, România este în mijlocul luptelor dintre marile puteri regionale sau ale lumii. Dacă altădată s-ar fi înarmat să lupte, azi România, aşa cum spune şi generalul roman Vegetius, se înarmează pentru a descuraja potenţiali atacatori. Ce produce industria românească de apărare astăzi?

    Prima linie este formată din industria privată de apărare. Chiar dacă aceasta este dominată de companii internaţionale, există însă şi companii antreprenoriale româneşti care au inovat şi spun că sunt gata să producă tehnică militară autohtonă. Un prim exemplu este compania BlueSpace Technology din Bragadiru, judeţul Ilfov. Recent, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a aprobat primul sistem românesc de bruiaj pentru drone, dezvoltat de compania amintită. „Anunţăm cu mare entuziasm lansarea primului sistem anti-dronă realizat în România cu resurse locale. Produsul are o raza de acţiune de 2 kilometri şi a fost testat şi evaluat pozitiv de către Ministerul Apărării Naţionale. Un atribut important este acela că nu provoacă interferenţe asupra reţelelor de comunicaţii existente în afara gamelor de operare”, a declarat Constantin Pintilie, fondatorul BlueSpace Technology, care a vorbit despre acest sistem iniţial la ZF Live. De asemenea, antreprenorii români de la Uzinsider, unul dintre cei mai vechi jucători din industria grea românească, spun că sunt gata să livreze transportoare blindate amfibii către Armata României. „Grupul Uzinsider a semnat deja cu Romarm, respectiv cu Uzina Automecanică Moreni, o înţelegere astfel încât împreună să putem realiza transportoare blindate. Diferenţa dintre un excavator şi un transportor blindat nu este foarte mare, sunt produse similare. Ca atare, noi deţinând know-how, tehnologie, forţa de muncă şi echipamentele necesare, împreună cu cei care deţin proprietatea intelectuală a acestor echipamente putem realiza în ţară acest produs. Noi putem produce transportoare amfibii“, a spus Costică Mustaţă, managing director al grupului Uzinsider, la ZF Live. Grupul are în acest moment 1.200 de angajaţi şi afaceri anuale de peste 70 mil. euro. Costică Mustaţă a mai spus că, din momentul în care s-ar semna contractul, ar putea livra primul transportor blindat produs la Brăila în 7-8 luni. Mai departe de antreprenorii autohtoni, România are o industrie privată de apărare întreţinută şi de companii internaţionale. Spre exemplu, israelienii de la Elbit Systems operează în România prin patru fabrici şi trei firme: Simultec din Măgurele, A/E Electronics Bacău şi Elmet, tot în Bacău. Recent, MApN a anunţat că va cumpăra cel mult şapte sisteme UAS (Unmanned Aircraft Systems), adică drone, de la compania Elbit Systems. Dronele vor fi produse în România, au anunţat atât reprezentanţii Elbit, cât şi MApN, începând cu al treilea sistem. În aceeaşi vreme, americanii de la Lockheed Martin, cel mai mare producător de tehnică militară la nivel mondial, au anunţat că plănuiesc să pună bazele unui centru de modernizare şi mentenanţă în România pentru sistemul de rachete HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), care deja a făcut prăpăd în rândurile armatei ruse, de când ucrainenii au fost dotaţi cu aceste echipamente. Afirmaţiile lui Ray Piselli, vicepreşedinte pentru afaceri internaţionale la Lockheed Martin, au fost făcute în exclusivitate în cadrul unui interviu acordat ZF. „Suntem mândri de faptul că în România continuăm să construim şi să creştem. Pe măsură ce ne dezvoltăm în România, creştem şi economia şi capacităţile ţării. Sperăm să înfiinţăm şi o facilitate de mentenanţă, reparaţii şi modernizare pentru HIMARS ca parte a celorlalte lucrări pe care le desfăşurăm împreună cu Aerostar“, a spus Ray Piselli. România urmează să achiziţioneze 32 de avioane F-16 de la norvegieni, dar de a căror mentenanţă şi reparaţii se ocupă Lockheed Martin, împreună cu Aerostar, la Bacău.

    „Avem deja o relaţie cu Aerostar pentru F-16, unde îi oferim suport în acest sens. Ceea ce anunţăm acum este relaţia pe care o vom dezvolta cu ei pentru mentenanţa, reparaţia şi modernizarea elicopterelor Black Hawk. Astfel, continuăm să extindem relaţiile şi capacităţile în ţară pentru a crea conţinut suveran care va consolida apărarea României. Suntem foarte mândri de această relaţie“, a mai spus Ray Piselli, la începutul lunii iunie, despre cele 12 elicoptere Black Hawk. De asemenea, planurile guvernului sunt să achiziţioneze de la americani şi aparate F-35, cel mai modern avion de luptă din lume. „Am văzut semne bune din partea guvernului român. Am avut întâlniri astăzi cu prim-ministrul şi ministrul apărării. Ne aşteptăm să avansăm în această direcţie. Ceea ce pot spune este că sperăm să obţinem o scrisoare de solicitare a preţului şi disponibilităţii către guvernul american în cursul acestui an.“ Un F-35A, cea mai ieftină variantă, costă aproximativ 80 de milioane de dolari, iar variantele F-35C şi B sunt mai scumpe. Cel mai scump aparat F-35 este cel cu decolare verticală. România a alocat, în ultimii cinci ani, 2% din PIB pentru apărare. Din 2023, alocă 2,5% din PIB, pe fondul situaţiei din Ucraina. O întrebare care a rămas însă fără un răspuns concret este cât din aceşti bani, adică aproape 40 mld. lei în 2023, se văd în industria locală de apărare, indiferent că este vorba de companii cu acţionariat românesc sau străin.   

    „Suntem mândri de faptul că în România continuăm să construim şi să creştem. Pe măsură ce ne dezvoltăm în România, creştem şi economia şi capacităţile ţării. Sperăm să înfiinţăm şi o facilitate de mentenanţă, reparaţii şi modernizare pentru HIMARS ca parte a celorlalte lucrări pe care le desfăşurăm împreună cu Aerostar.”

    Ray Piselli, vicepreşedinte pentru afaceri internaţionale la Lock­heed Martin, producătorul rachetelor HIMARS şi al avioanelor F-16

     

    „Grupul Uzinsider a semnat deja cu Romarm, respectiv cu Uzina Automecanică Moreni, o înţelegere astfel încât împreună să putem realiza transportoare blindate. Diferenţa dintre un excavator şi un transportor blindat nu este foarte mare, sunt produse similare. Ca atare, noi deţinând know-how, tehnologie, forţa de muncă şi echipamentele necesare, împreună cu cei care deţin proprietatea intelectuală a acestor echipamente, putem realiza în ţară acest produs. Noi putem produce transportoare amfibii.”

    Costică Mustaţă, managing director al grupului Uzinsider

  • Profesor de istorie la Harvard: Războiul din Ucraina este căderea Imperiului Rus / Decizia lui Putin de a invada s-a bazat pe o viziune a Rusiei imperiale din secolul al XIX-lea

    Profesorul de istorie ucraineană de la Harvard, Serhii Plokhy a spus într-un interviu recent pentru The New European că războiul lui Putin din Ucraina este cel mai recent conflict din lunga istorie a războaielor de eliberare naţională. Toate aceste conflicte s-au încheiat “cu suveranitatea politică a fostelor colonii” şi cu transformarea lor “în state-naţiune post-imperiale”.

    Războiul din Ucraina este căderea Imperiului Rus

    Plokhy spune că apărarea suveranităţii Ucrainei împotriva beligeranţei Moscovei a devenit cel mai recent conflict din lunga istorie a războaielor de eliberare naţională, care îşi au orginile până la Revoluţia Americană. De asemenea, susţine el, aparţine, de asemenea, unei liste de războaie care au însoţit declinul şi dezintegrarea imperiilor mondiale. Toate aceste conflicte s-au încheiat “cu suveranitatea politică a fostelor colonii şi a fostelor imperii” şi cu transformarea lor “în state-naţiune post-imperiale”.

    De asemenea, el face o paralelă între războiul ruso-ucrainean şi războaiele iugoslave din anii 1990. Iugoslavia a fost formată pe ruinele Imperiului Otoman în 1918 şi reconstituită după cel de-al doilea război mondial, dar a încetat să mai existe în anii 1990, odată cu secesiunea republicilor sale cheie. La fel ca ruşii din Uniunea Sovietică, sârbii din Iugoslavia conduceau cea mai mare republică a federaţiei. În timp ce Iugoslavia se prăbuşea, sârbii, conduşi de liderul lor, Slobodan Milošević, au încercat, dar în cele din urmă au eşuat, să construiască o Serbie Mare, prin intermediul unui naţionalism exacerbat, al forţei şi al agresiunii. Rezultatul a fost un război îndelungat şi distructiv, care a implicat crime de război şi epurare etnică.

    “Istoria, aşa cum spunea Mark Twain, nu se repetă niciodată, ci rimează”, spune Plokhy pentru The New European. El citează apoi exemple de crime de război comise de trupele ruseşti în oraşe ucrainene precum Bucha, Irpin şi Mariupol, în misiunea lor de a “denazifica” şi rusifica naţiunea ucraineană.

    Plokhy, ale cărui alte cărţi includ The Gates of Europe: O istorie a Ucrainei (2015) şi The Last Empire: The Final Days of the Soviet Union (2014), spune că decizia lui Putin de a invada Ucraina s-a bazat pe o viziune de expansiune teritorială comparabilă cu cea a Rusiei imperiale din secolul al XIX-lea.

    Plokhy notează că războiul ruso-ucrainean a fost declanşat de Putin cu scopul de a şterge diferenţele dintre ucraineni şi ruşi. De fapt, s-a întâmplat exact contrariul. “Războiul a ridicat de fapt ziduri între Ucraina şi Rusia care nu existau înainte”, spune el.

    Plokhy vorbeşte, de asemenea, despre viitorul geopolitic al Rusiei. “Războiul a început cu ideea [lui Putin] de a crea o lume multipolară. Dar implozia Rusiei a făcut ca [geopolitica globală] să se întoarcă la lumea bipolară”, spune el, “cu China pe de o parte şi Statele Unite pe de altă parte. Rusia se apropie tot mai mult de China, ceea ce pune Rusia în poziţia slabă de partener junior”.

    Revolta Wagner

    “A arătat cât de slab este sistemul [politic rusesc]. De asemenea, le dă ucrainenilor o speranţă că, dacă reuşesc cu actuala contraofensivă, sfârşitul războiului poate veni mai repede decât îşi poate imagina cineva. Unul dintre factorii declanşatori ai loviturii de stat a fost eşecul ofensivei ruseşti de iarnă şi pierderile enorme suferite de Wagner şi de alte unităţi de pe frontul ucrainean.”, a Serhii Plokhy profesor de istorie ucraineană şi director al Institutului de Cercetare Ucraineană.

    Plokhy spune că protestul public al lui Prigojin a contrazis afirmaţia lui Putin potrivit căreia ruşii şi ucrainenii sunt unul şi acelaşi popor.

    “Această naraţiune este acum moartă, iar retorica lui Prigojin demonstrează acest lucru”, spune Plokhy. “Prigozhin îi ia în serios pe ucraineni, ca pe o armată separată, un stat separat şi o naţiune separată, iar aceasta este cea mai importantă schimbare pe care războiul a produs-o în gândirea ruşilor despre ei înşişi şi despre vecinii lor”, spune el.

  • Profesor de istorie la Harvard: Războiul din Ucraina este căderea Imperiului Rus / Decizia lui Putin de a invada s-a bazat pe o viziune a Rusiei imperiale din secolul al XIX-lea

    Profesorul de istorie ucraineană de la Harvard, Serhii Plokhy a spus într-un interviu recent pentru The New European că războiul lui Putin din Ucraina este cel mai recent conflict din lunga istorie a războaielor de eliberare naţională. Toate aceste conflicte s-au încheiat “cu suveranitatea politică a fostelor colonii” şi cu transformarea lor “în state-naţiune post-imperiale”.

    Războiul din Ucraina este căderea Imperiului Rus

    Plokhy spune că apărarea suveranităţii Ucrainei împotriva beligeranţei Moscovei a devenit cel mai recent conflict din lunga istorie a războaielor de eliberare naţională, care îşi au orginile până la Revoluţia Americană. De asemenea, susţine el, aparţine, de asemenea, unei liste de războaie care au însoţit declinul şi dezintegrarea imperiilor mondiale. Toate aceste conflicte s-au încheiat “cu suveranitatea politică a fostelor colonii şi a fostelor imperii” şi cu transformarea lor “în state-naţiune post-imperiale”.

    De asemenea, el face o paralelă între războiul ruso-ucrainean şi războaiele iugoslave din anii 1990. Iugoslavia a fost formată pe ruinele Imperiului Otoman în 1918 şi reconstituită după cel de-al doilea război mondial, dar a încetat să mai existe în anii 1990, odată cu secesiunea republicilor sale cheie. La fel ca ruşii din Uniunea Sovietică, sârbii din Iugoslavia conduceau cea mai mare republică a federaţiei. În timp ce Iugoslavia se prăbuşea, sârbii, conduşi de liderul lor, Slobodan Milošević, au încercat, dar în cele din urmă au eşuat, să construiască o Serbie Mare, prin intermediul unui naţionalism exacerbat, al forţei şi al agresiunii. Rezultatul a fost un război îndelungat şi distructiv, care a implicat crime de război şi epurare etnică.

    “Istoria, aşa cum spunea Mark Twain, nu se repetă niciodată, ci rimează”, spune Plokhy pentru The New European. El citează apoi exemple de crime de război comise de trupele ruseşti în oraşe ucrainene precum Bucha, Irpin şi Mariupol, în misiunea lor de a “denazifica” şi rusifica naţiunea ucraineană.

    Plokhy, ale cărui alte cărţi includ The Gates of Europe: O istorie a Ucrainei (2015) şi The Last Empire: The Final Days of the Soviet Union (2014), spune că decizia lui Putin de a invada Ucraina s-a bazat pe o viziune de expansiune teritorială comparabilă cu cea a Rusiei imperiale din secolul al XIX-lea.

    Plokhy notează că războiul ruso-ucrainean a fost declanşat de Putin cu scopul de a şterge diferenţele dintre ucraineni şi ruşi. De fapt, s-a întâmplat exact contrariul. “Războiul a ridicat de fapt ziduri între Ucraina şi Rusia care nu existau înainte”, spune el.

    Plokhy vorbeşte, de asemenea, despre viitorul geopolitic al Rusiei. “Războiul a început cu ideea [lui Putin] de a crea o lume multipolară. Dar implozia Rusiei a făcut ca [geopolitica globală] să se întoarcă la lumea bipolară”, spune el, “cu China pe de o parte şi Statele Unite pe de altă parte. Rusia se apropie tot mai mult de China, ceea ce pune Rusia în poziţia slabă de partener junior”.

    Revolta Wagner

    “A arătat cât de slab este sistemul [politic rusesc]. De asemenea, le dă ucrainenilor o speranţă că, dacă reuşesc cu actuala contraofensivă, sfârşitul războiului poate veni mai repede decât îşi poate imagina cineva. Unul dintre factorii declanşatori ai loviturii de stat a fost eşecul ofensivei ruseşti de iarnă şi pierderile enorme suferite de Wagner şi de alte unităţi de pe frontul ucrainean.”, a Serhii Plokhy profesor de istorie ucraineană şi director al Institutului de Cercetare Ucraineană.

    Plokhy spune că protestul public al lui Prigojin a contrazis afirmaţia lui Putin potrivit căreia ruşii şi ucrainenii sunt unul şi acelaşi popor.

    “Această naraţiune este acum moartă, iar retorica lui Prigojin demonstrează acest lucru”, spune Plokhy. “Prigozhin îi ia în serios pe ucraineni, ca pe o armată separată, un stat separat şi o naţiune separată, iar aceasta este cea mai importantă schimbare pe care războiul a produs-o în gândirea ruşilor despre ei înşişi şi despre vecinii lor”, spune el.

  • Firmele străine prezente în Rusia continuă să finanţeze

    Un nou studiu, realizat de Kyiv School of Economics şi B4Ukraine, arată că doar 17% din firmele occidentale cu divizii ruseşti înfiinţate înaintea invadării Ucrainei au părăsit Rusia.

    Cele care au rămas plătesc Moscovei miliarde sub formă de taxe, finanţând în mod indirect războiul din Ucraina, potrivit Deutsche Welle.

     

  • Condiţiile păcii între Putin şi Prigojin. Liderul Wagner va pleacă şi va trăi în Belarus. Kremlinul le va oferi mercenarilor locuri în armată

    Evgheni Prigojin se va muta în Belarus, în baza unui acord negociat de preşedintele belarus pentru a pune capăt revoltei armate de astăzi împotriva conducerii militare a Rusiei, a transmis într-un comunicat Kremlinul.

    Şeful Wagner şi luptătorii săi vor fi, de asemenea, ferici de urmărire penală în temeiul acordului, a adăugat acesta.

    Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Alexander Lukaşenko s-a oferit să medieze, cu acordul preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru că îl cunoaşte personal pe Prigojin de aproximativ 20 de ani, transmite SkyNews. 

    Dimitry Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, susţine că mercenarii care vor să semneze contracte cu Ministerul Rus al Apărării nu vor fi urmăriţi penali în urma rebeliunii de sâmbătă.