BusinessMagazin

Tag: protejare

  • “Ne urăsc şi ne ucid, dar nimeni nu vrea să ne protejeze”. Lideri ai partidelor europene o acuză pe Merkel că are mâinile “pătate de sânge”

    Mai mulţi lideri de extremă dreapta au acuzat-o pe Angela Merkel că are mâinile pătate de sânge, ca urmare a atentatelor de luni din Berlin.

    Geert Wilders, liderul Partidului Olandez al Libertăţii, a publicat pe Twitter o fotografie provocatoare la adresa cancelarului german, în care aceasta apare cu palmele pline de sânge. Fotografia a fost însoţită de mesajul “Ne urăsc şi ne ucid. Nimeni nu ne protejează. Liderii noştri ne trădează. Avem nevoie de o revoluţie politică.”

    Partidele de extremă dreapta din Germania au acuzat-o şi ei politica “braţelor deschise” a lui Merkel, amintind că ea a spus că teroriştii nu vor ameninţa libertatea în Germania.

    Geert Wilders a fost condamnat, la începutul acestei luni, pentru incitare la ură şi discriminare în urma unui incident din anul 2014, când susţinătorii acestuia au început să scandeze “Mai puţini! Mai puţini! Mai puţini!” cu referire la imigranţii marocani din Olanda. Zâmbitor, Wilders a concluzionat “vom avea grijă de acest lucru”, scrie agenţia de ştiri Reuters.

    “Indiferent de verdict, voi continua să spun adevărul despre problema marocană, niciun judecător, politician sau terorist nu mă va opri”, a scris Wilders pe Twitter înainte de pronunţarea verdictului.

    Sursa: Daily Mail

  • Cum îţi poţi proteja maşina iarna. 8 paşi pe care trebuie să-i faci

    Iarna sunt mulţi dintre noi care vor să-şi protejeze maşina. Pentru că se circulă greu, pentru că îţi consumă mai mult, pentru că ţi-e lene s-o scoţi din parcare sau pentru că ţi-e groază de traficul ridicat. Ori pentru că “buburuza” ta e prea mică pentru o confruntare cu iarna. Aşa că dacă o laşi deoparte pentru vară, e bine să ştii cum s-o aperi cel mai bine de frig, umezeală şi alţi factori care îi pot dăuna până la venirea primăverii.

    IATĂ AICI CEI 8 PAŞI PE CARE TREBUIE SĂ-I FACI CA SĂ-ŢI PROTEJEZI CORECT MAŞINA IARNA

  • Vladimir Putin a aprobat o nouă doctrină de securitate informaţională a Rusiei ”pentru a proteja ţara de atacurile cibernetice”

    Potrivit doctrinei, cursul nelimitat al informaţiilor are un impact negativ asupra securităţii naţionale, pentru că ar putea fi utilizat în cadrul unor acţiuni geopolitice şi militare, favorizând astfel infracţionalităţile, acţiunile extremiste şi teroriste.

    Unul dintre principalele impacte ale securităţii informaţionale este construirea ”capacităţii de a influenţa infrastructura informaţională de către un anume număr de state care urmăresc atingerea unor obiective militare”.

    Agenţiile de securitate ale anumitor state publică informaţii şi întreprind operaţiuni psihologice de destabilizare a societăţilor din diverse regiuni. În acest fel, acestea subminează suveranitatea şi integritatea altor ţări. Aceste operaţiuni, alături de răspândirea uzului tehnologiei informaţionale, ar putea afecta valorile ruse morale şi spirituale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect de lege: 30% din timpul de lucru într-o unitate protejată să fie făcut de către cei cu dizabilităţi. Tot mai multe firme obţin profituri fabuloase fără să-i ajute pe cei în nevoie

    Unităţile protejate ar putea fi obligate ca minimum 30% din timpul de lucru să fie realizat de persoane cu dizabilităţi, măsura, stipulată într-un proiect de act normativ, fiind propusă după ce tot mai multe firme căpuşă au ajuns să obţină profituri fabuloase fără să-i ajute pe cei în nevoie.

    La nivel mondial, pe 3 decembrie se marchează Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi.

    În România, momentul aduce în discuţie situaţia celor 775.000 de persoane cu dizabilităţi înregistrate în ţară şi greutăţile la care acestea sunt expuse zilnic, cei mai mulţi dintre ei ajungând pretext pentru afaceri prospere la limita legii.

    Statistica ultimilor ani arată că mulţi patroni de “unităţi protejate” au ales să îşi dezvolte afacerile la limita legii, pe seama acestor persoane. În anul 2008, în România erau 280 de unităţi protejate cu 1.027 de persoane cu dizabilităţi angajate. În 2015, numărul unităţilor a crescut la 800, dar persoanele cu dizabilităţi angajate au rămas la 1.700. Unii întreprinzători au speculat legea permisivă astfel că sunt situaţii în care o persoană cu dizabilităţi ajunge să lucreze doar câteva ore pe lună.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce măsuri trebuie să ia companiile pentru a proteja datele clienţilor?

    Multe companii trebuie pur şi simplu obligate să ia măsuri pentru a se proteja. Dovadă şi legea care impune camere video sau agenţi de pază la casele de schimb valutar. Pe acelaşi principiu, Comisia Europeană a decis că toate instituţiile care procesează date personale trebuie să şi aibă grijă de acestea. pentru acelea care nu vor reuşi, oficialii europeni au pregătit o serie de amenzi usturătoare. Ce impact vor avea noile reglementări asupra companiilor din România şi cum ar trebui acestea să-şi securizeze datele?

    Pentru a răspunde ameninţărilor la adresa securităţii cetăţenilor şi companiilor UE, Comisia Europeană a prezentat în 2012 un pachet de acte legislative privind reforma normelor UE în materie de protecţie a datelor, destinat să adapteze Europa la era digitală. Pachetul de reformă a fost adoptat de Parlamentul European la 14 aprilie 2016 şi cuprinde două instrumente: Regulamentul general privind protecţia datelor (GDPR) şi Directiva privind protecţia datelor pentru sectoarele poliţiei şi justiţiei penale. Regulamentul general privind protecţia datelor (GDPR) adoptat de Comisia Europeană va intra în vigoare din 25 mai 2018 şi ar trebui să pună capăt fragmentării actuale a normelor UE în materie de protecţie a datelor. În acelaşi timp, pachetul de reformă va crea cadrul implementării unor politici de securitate care să protejeze datele sensibile şi care sunt conforme cu GDPR.

    Noua legislaţie le va permite cetăţenilor să exercite un control sporit asupra datelor lor cu caracter personal. Potrivit unui sondaj Eurobarometru, două treimi dintre europeni (67%) au declarat că sunt îngrijoraţi în legătură cu faptul că nu deţin controlul deplin asupra informaţiilor pe care le furnizează online.

    „Noile directive, care au fost aprobate de Consiliul European la începutul acestui an, reglementează termenul de date personale gestionate de anumite companii. Vorbim de organizaţii din domeniul medical, energetic şi nu numai. Sunt multe organizaţii cărora noi le oferim datele personale până la un nivel destul de avansat, iar noile directive reglementează partea asta. De asemenea, sunt specificate şi amenzi pentru companiile care pierd aceste date, iar datele devin publice”, explică Gabriel Gîdea, director de dezvoltare la Kingston Technology România şi Bulgaria, companie cu activitate în domeniul producţiei şi comercializării de produse pentru stocare, de pildă stickuri USM sau harduri externe. După cum explică managerul companiei Kingston, directiva europeană prevede şi un cuantum maxim de amenzi: 4% din cifra de afaceri globală sau 20 de milioane de euro.

    Ideea acestei directive, spune Gîdea, a plecat de la legile care erau implementate în anumite ţări din Europa de mai mult timp. „Ştiu sigur că în Marea Britanie există o astfel de lege care are cinci sau şase ani; în alte ţări nu există însă reglementări de genul ăsta. În Regatul Unit a fost chiar un exemplu în acest sens: un angajat al unei firme de pensii private a pierdut un stick de memorie care avea datele a 40.000 de clienţi. Cineva a găsit stickul, datele au ajuns publice, iar autorităţile s-au sesizat. A urmat apoi un proces soldat cu o amendă de 5 milioane de lire sterline; se întâmpla acum trei ani.”

    Părerea sa este că implementarea unor măsuri de securitate trebuie să se producă de sus în jos: în primul rând, tot managementul trebuie să fie la zi cu prevederile acestei directive şi să stabilească politici de securitate şi de gestionare şi transfer al datelor în interiorul companiei, să stabilească cine are acces la ce date şi să informeze apoi toţi angajaţii. „Momentan, cred că sunt protejate doar acele companii în care protecţia este obligatorie. Nu neapărat din punctul de vedere al directivei europene, cât mai ales din punctul de vedere al sensibilităţii datelor. Vorbim despre companii care utilizează deja stickuri cu criptare, pentru că ori au secrete industriale, ori informaţii de altă natură care nu trebuie să ajungă publice; nu vorbim neapărat de date personale ale clienţilor”, spune Gîdea.

    Mai mult de jumătate (54%) dintre companii nu au un angajat sau un departament care să se ocupe de tehnologiile emergente şi de impactul acestora, arată studiul Global Information Security Survey 2015, realizat de EY despre securitatea cibernetică. Studiul arată că majoritatea companiilor nu sunt mulţumite de felul în care sunt protejate de atacurile cibernetice. 88% dintre respondenţi cred că securitatea informaţională nu satisface pe deplin nevoile organizaţiilor pentru care lucrează, în vreme ce 36% dintre ei spun că e foarte puţin probabil să detecteze un atac cibernetic sofisticat.

    Din punctul de vedere al transferului de date pe mediu extern, companiile au două modalităţi de a se proteja: una ar fi să blocheze toate porturile USB din firmă, şi în momentul acela totul se transferă prin cloud sau pe serverul companiei, a doua ar fi să folosească stickuri criptate. „Sunt domenii – şi vor exista mereu – unde cloudul nu este suficient; va trebui să tranferi informaţia, la un moment dat, pe un mediu extern. Şi, sigur, criptarea e cea mai sigură metodă de protecţie în acest caz, pentru că vorbim de flexibilitatea pe care ţi-o dă folosirea unui stick de memorie criptat”, crede Gabriel Gîdea.

    Kingston Digital a achiziţionat în luna februarie compania IronKey, cunoscută pentru sistemele avansate de criptare. Astfel, clienţii IronKey vor avea acces la serviciile vânzări şi de suport tehnic puse la dispoziţie de Kingston. IronKey EMS, sistemul de management al USB-urilor, este o soluţie flexibilă care poate fi implementată atât în cloud, cât şi on premise. Impune folosirea unor politici specifice de securitate, cum ar fi parole puternice şi o limită de încercări, şi le permite administratorilor de sistem să dezactiveze de la distanţă unităţile pierdute sau furate. Kingston şi DataLocker au colaborat îndeaproape pentru dezvoltarea acestor soluţii avansate de criptare cu sistem de management.

    O altă mişcare importantă a celor de la Kingston a fost separarea diviziei de produse destinate gamingului, adică brandul HyperX. „Am început procesul acesta în momentul în care am înţeles că HyperX, ca brand de sine stătător, a devenit un nume puternic”, spune Gabriel Gâdea. „Ideea iniţială a HyperX a fost de performanţă, după care ne-am dus din ce în ce mai mult spre gaming. Kingston a rămas cu produsele de consumer şi corporate; din punctul meu de vedere, a fost lucrul corect. Acum, dacă mergi la un eveniment de gaming şi întrebi un participant de Kingston, nu o să ştie despre ce companie e vorba, dar cu siguranţă a auzit de HyperX.“

    Sportul electronic devine din ce în ce mai vizibil, pentru că participă din ce în ce mai mulţi jucători şi spectatori, dar şi o oportunitate de business. Recent Alibaba, gigantul chinez, a anunţat o investiţie de 150 milioane de dolari în eSports. Ramura Alisports a companiei va găzdui turneul de eSports World Electronic Sports Games, care are un fond de premiere de 5,5 milioane de dolari. Anul trecut, în competiţiile de DOTA 2 s-au oferit peste 31 de milioane de dolari, în cadrul League of Legends peste 7 milioane de dolari, Conter-Strike: Global Offensive peste 6 milioane de dolari.

    Un alt exemplu este The International 2016, cea de-a şasea ediţie a celei mai mari competiţii de DOTA 2, joc video, din lume. Fondul de premiere al turneului s-a ridicat la 18,5 milioane de dolari, fiind în continuă creştere an după an, deoarece fanii pot contribui la fond achiziţionând diferite produse virtuale. 17 milioane din cele 18,5 provin din contribuţiile fanilor, care au cheltuit 68 de milioane de dolari pe obiecte virtuale, iar 25% din aceşti bani s-au dus către fondul de premiere.

  • O prevedere controversată în noua reglementare de calcul a preţului la medicamente

    „Solicitarea aprobării preţului pentru primul medicament generic se poate realiza doar după expirarea termenului de valabilitate al brevetului medicamentului inovativ aferent” este una dintre prevederile adăugate de Guvern metodologiei de calcul a preţurilor la medicamente, aprobată pe 26 octombrie, „care favorizează în mod neechivoc producătorii de medicamente inovative”, conform Anei-Maria Baciu, partener NNDKP.  

    Prevederea este suficient de vagă pentru a crea probleme de interpretate, consideră Ana –Maria Baciu. Aşadar, noua hotărâre nu face diferenţa între diversele tipuri de brevet ce pot proteja un medicament inovativ şi nici nu oferă informaţii suplimentare; mai exact, nu precizează dacă interdicţia include perioada de valabilitate a unui certificat de protecţie suplimentar pentru respectivul medicament inovativ, adaugă aceasta.

    De asemenea, Ministerul nu pune la dispoziţie baza de date a brevetelor în vigoare, în contextul în care cererea de aprobare a preţului la medicamente include declaraţii pe proprie răspundere a solicitantului. Mai mult, hotărârea nu precizează ce se va întâmpla cu medicamentele generice pentru care preţul a fost deja aprobat, iar medicamentul inovativ aferent se află, încă, sub protecţia brevetului, acest lucru ducând la „situaţii de inechitate chiar în rândul produselor generice”, mai spune Ana – Maria Baciu.

    Rezolvarea ultimei situaţii menţonate va demonstra, în primă instanţă, dacă introducerea acestei prevederi „ a fost sau nu o idee bună din partea Guvernului”.

     

  • O prevedere controversată în noua reglementare de calcul a preţului la medicamente

    „Solicitarea aprobării preţului pentru primul medicament generic se poate realiza doar după expirarea termenului de valabilitate al brevetului medicamentului inovativ aferent” este una dintre prevederile adăugate de Guvern metodologiei de calcul a preţurilor la medicamente, aprobată pe 26 octombrie, „care favorizează în mod neechivoc producătorii de medicamente inovative”, conform Anei-Maria Baciu, partener NNDKP.  

    Prevederea este suficient de vagă pentru a crea probleme de interpretate, consideră Ana –Maria Baciu. Aşadar, noua hotărâre nu face diferenţa între diversele tipuri de brevet ce pot proteja un medicament inovativ şi nici nu oferă informaţii suplimentare; mai exact, nu precizează dacă interdicţia include perioada de valabilitate a unui certificat de protecţie suplimentar pentru respectivul medicament inovativ, adaugă aceasta.

    De asemenea, Ministerul nu pune la dispoziţie baza de date a brevetelor în vigoare, în contextul în care cererea de aprobare a preţului la medicamente include declaraţii pe proprie răspundere a solicitantului. Mai mult, hotărârea nu precizează ce se va întâmpla cu medicamentele generice pentru care preţul a fost deja aprobat, iar medicamentul inovativ aferent se află, încă, sub protecţia brevetului, acest lucru ducând la „situaţii de inechitate chiar în rândul produselor generice”, mai spune Ana – Maria Baciu.

    Rezolvarea ultimei situaţii menţonate va demonstra, în primă instanţă, dacă introducerea acestei prevederi „ a fost sau nu o idee bună din partea Guvernului”.

     

  • O româncă de 28 de ani a realizat ceva unic în lume. Companii precum Google sau Lincoln Labs îi fac sute de oferte

    Raluca Ada Popa este doctor în informatică şi una dintre cele mai de succes femei din lume. La doar 29 de ani, tânăra din Sibiu şi-a luat doctoratul la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi a pus la punct softul care ar putea să ne protejeze datele confidenţiale împotriva hackerilor si guvernelor. Giganţii IT au fost dispuşi să ofere sume considerabile pentru a beneficia de proiectele acesteia.

    Proiectul ei este denumit CryptDB şi începând din 2013 este folosit de companii de renume precum Google şi Lincoln Labs. Raluca Ada Popa proiectează sisteme informatice nedescifrate până acum de nimeni; Mylar, spre exemplu, este un program al româncei care criptează datele mai bine decât orice alt program de pe piaţă. Programul a fost dezvoltat şi publicat în 2013-2014 şi este folosit de spitalul Newton-Wellesley din Boston.

    În anul 2013-2014 a aplicat pentru un post de profesor universitar, iar după interviuri a primit oferte de angajare de la toate facultăţile de top din lume, inclusiv MIT, Stanford, Berkeley, Harvard, Princeton şi a decis să accept oferta de la Berkeley.

    Raluca Ada Popa a câştigat anul acesta premiul  pentru cel mai bun student român din străinătate. Premiul a fost acordat de Liga Studenţilor Români din Străinătate în urma jurizării realizate de peste o mie de personalităţi din mediile academic, cultural, public şi privat, studenţi şi absolvenţi români şi membri LSRS din peste 50 de ţări. Liga Studenţilor Români din Străinătate  a sărbătorit, în 2015, şase ani de activitate.


     

  • Investiţi în brand! Este mai puternic decât cei care fac produsul

    De aceea, cei de la vânzări câştigă mai bine decât cei din „producţie“, decât cei care fac produsul propriu-zis. Dacă extindem puţin discuţia, ajungem la marcă, brand şi produs. Ani de zile am trăit cu iluzia că produsul este mai important şi înţelegem acum că brandul este mai puternic. Un produs sau un serviciu de o calitate mai slabă poate face mai mulţi bani, poate rezista mai mult, dacă are un brand bun. Poţi face produsul în România, în Moldova sau în China (un bun furnizor pentru Dedeman) şi în orice moment găseşti pe cineva să-l execute. Un brand se construieşte mai greu. Americanii fac produsele unde este mâna de lucru mai ieftină, dar bagă sume uriaşe în marketing, în imagine, în brand. Acolo este cea mai mare valoare adăugată şi prin asta cuceresc pieţele lumii.

    Poate jumătate din componentele unui BMW sau ale unui Mercedes sunt făcute în România: volanul la Bistriţa, motorul la Sebeş, cauciucurile la Timişoara, o piuliţă la Sibiu sau tapiţeria la Ploieşti. Dar brandul este german, iar acest lucru face toţi banii, nu contează unde sunt făcute componentele. Iar maşinile germane au cea mai mare marjă din industria de componente auto (ironic, Dacia, o maşină low-cost, are o marjă care se apropie de cele ale brandurilor premium).

    Brandul, povestea lui, spusă zi de zi, an de an, duce produsul mai departe şi îi asigură supravieţuirea. De asemenea, puterea brandului aduce o marjă mai mare pentru produs, ajutându-l să facă faţă competiţiei.

    Noi tot ne mândrim că avem produse bune, româneşti, începând de la roşii, mere, pâine până la haine, costume, pantofi versus ce ne aruncă Occidentul. Cum pot românii să cumpere mere poloneze în loc de mere româneşti de la supermarket? Cum se poate duce tineretul din ziua de astăzi la cârpele de la H&M versus cunoscutele rochii de pe Lipscani sau Calea Victoriei?

    Ce pantofi de piele se făceau pe vremuri la Guban (Timişoara) comparativ cu pantofii din ziua de astăzi, pe care îi porţi o lună şi se rup! Ce maşină bună era Dacia făcută în anii ’70! Ce cămăşi făcea Ceauşescu şi cum sunt cele de astăzi, când le speli o dată şi deja se scămoşează! Ce bere era înainte şi ce bere este acum! Fiecare dintre noi a auzit aceste remarci. Produsele de pe vremea comunismului erau mult mai bune decât cele de astăzi.

    După ’90, multe companii au trăit cu iluzia că este de ajuns să faci un produs şi se vinde de la sine. Nimeni nu-şi punea problema concurenţei, nimeni nu-şi punea problema preţului sau a brandului. Marketingul era o noţiune abstractă, doar un capriciu.

    Când s-a dat liber la importuri, o treime din economia românească s-a trezit că românii nu le mai cumpără produsele. Consumatorii au început să facă comparaţii şi să aibă opţiuni. Decizia lor a fost cruntă pentru produsele româneşti. Foarte multe dintre ele nu au făcut faţă schimbării timpurilor, erau depăşite de vremuri, pentru că între timp au venit alte generaţii. Nu aveau ambalaj, nu aveau culoare, nu aveau sclipici, nu aveau un brand.

    Românii care au preluat companiile în procesul de privatizare, de multe ori directorii fabricilor în perioada comunistă, nu au ştiut ce să facă cu produsele mai departe (poate nici nu-şi propuneau lucrul acesta), pentru că ei îşi concentrau atenţia numai pe partea de producţie. Asta ştiau să facă. Dar dincolo de poarta fabricii era o altă lume, pe care nu o cunoşteau, mult mai dură, cea a consumatorului, a celui care îţi validează produsul prin achiziţia lui. De investiţie în brand nici nu se punea problema, pentru că era considerată o cheltuială inutilă care nu aduce niciun venit palpabil.

    Treptat, multe nume româneşti au ieşit din piaţă, au ajuns la fier vechi, la propriu şi la figurat.

    Pe piaţă însă au apărut alte nume, dincolo de cele străine, care şi-au făcut loc. Noii antreprenori români au început să-şi construiască brandurile de la zero, din necesitatea de a se face cunoscuţi. Mulţi le-au dat o poveste – numele lui, numele fetiţei, numele soţiei, un nume găsit la întâmplare într-o carte sau un nume străin, care dădea mai bine decât un nume românesc. Dacă era un nume german era perfect.

    Brandurile româneşti noi, apărute după ’90, au câştigat teren pentru că a trebuit ca proprietarii să investească în ele pentru a le face cunoscute. De aceea, ei sunt mai bine pregătiţi pentru lupta de zi cu zi cu competiţia. Odată cu criza, pe piaţă există un trend al consumatorilor români de a cumpăra într-un spirit de solidaritate brandurile româneşti. O parte din antreprenorii români au înţeles acest lucru şi au investit în marketing. Alţii au tăiat bugetele şi au pierdut teren în piaţă. Multinaţionalele care aveau în portofoliu branduri româneşti au început să reinvestească în ele pentru a nu pierde schimbarea din mintea consumatorilor. Nu de multe ori, privirea consumatorilor se îndreaptă fără niciun cost către brandurile româneşti. Această fereastră poate ţine încă alţi câţiva ani.

    De aceea este important ca antreprenorii români să investească acum în brandurile lor, să le spună povestea, să le dea o valoare în mintea românilor. O investiţie acum, chiar dacă nu va produce vânzări de mâine, va asigura supravieţuirea unui brand şi a unei afaceri.

  • Reacţie la trădare

    Clienţii sunt pentru companii doar cifre seci în tabele sau Powerpoint-uri, iar imaginea zugrăvită în reclame diferă radical. Cum te poţi proteja când cei în care ai avut încredere, cucerindu-ţi sufletul şi banii, te trădează?

    Fiecare dintre noi a cumpărat un produs sau un serviciu de la o anumită companie pentru un anumit motiv. Pentru necesitate, pentru preţ, pentru marcă, pentru reclamă, pentru culoare, pentru un vânzător, pentru o cunoştinţă, pentru proximitate etc.

    De-a lungul anilor, proprietarul produsului sau serviciului se schimbă şi de foarte multe ori acest lucru ne produce o stare de nervozitate. Spre exemplu, am început cu un depozit sau un credit la o bancă şi peste cinci ani ne-am trezit că am fost „vânduţi“ unei alte bănci. În cazul unui depozit, opţiunea de ieşire din contract este simplă.

    În cazul unui credit trebuie să dai banii înapoi dacă „nu îţi place de faţa“ noului proprietar al obligaţiei tale şi vrei să te muţi în altă parte, o operaţiune care este mult mai complicată.

    Ai început cu ABN Amro, celebra bancă olandeză pe care mulţi clienţi din România o regretă şi acum, şi te-ai trezit că eşti la RBS Bank, cu alte proceduri, cu alte reguli, poate cu alţi şefi. Între timp, nici RBS nu mai este pe piaţa românească şi ai ajuns la UniCredit. Ai început cu Citibank, ai crezut în produsul lor de credit de consum şi ai ajuns la Raiffeisen. Ai început cu HVB şi ai ajuns la UniCredit. Ai început cu rozul de la Millennium şi au ajuns la verdele de la OTP. Iar lista de exemple poate continua.

    Durerea este mai mare atunci când obligaţia ta, unde eşti restant, este vândută unui recuperator de credite care te bombardează cu telefoane. (Guvernul tocmai a aprobat o ordonanţă prin care recuperatorii nu te mai pot suna când eşti la muncă.) Dacă trecem la asigurări, ai început cu o poliţă AXA, celebrul grup francez, pentru că ai crezut în ceea ce-ţi spuneau – că sunt aici pe termen lung – şi totuşi contractul tău a ajuns în portofoliul unei companii austriece. Bine că n-ai ajuns la Astra, care voia să cumpere portofoliul de clienţi şi poliţe strâns de francezi în România în trei ani.

    Prin 2000 ai început să fii client al AIG, celebrul gigant american din domeniul asigurărilor, dar între timp, după criză, ai ajuns la Metlife. Să nu uităm de celebrul grup britanic Aviva, care a eşuat pe piaţa românească. Când intră pe piaţă, fiecare companie dă totul din ea, prezentându-se în cele mai frumoase culori şi cu cele mai bune reclame care să mişte inimile şi creierul. Dacă sunt copii în clipuri, cu atât mai bine. Toţi îţi spun că istoria este de partea lor şi că nimic nu s-ar putea întâmpla în viitor. Iar tu crezi.

    Cu cât semnezi mai multe acte, când cumperi un produs sau un serviciu, cu atât conştientizezi că lucrurile sunt în regulă. Paragraful care îţi spune că firma te poate vinde se pierde printre celelalte sute de articole ale contractului. Vânzătorul se uită în ochii tăi, îţi zâmbeşte gândindu-se mai mult la bonusul lui decât la serviciul pe care ţi l-a vândut şi la derularea contractului.

    Azi este un vânzător acolo, mâine poate să fie la concurenţă şi să te sune să-ţi spună că are un produs mai bun pentru tine şi poate te gândeşti la acest lucru. Adică el îţi spune că primul produs pe care ţi l-a vândut nu este cel mai bun, ci are un altul şi mai bun, care este exact ce ţi se potriveşte. Să vedeţi când un vânzător pleacă cu tine, un număr şi un telefon dintr-o bază de date, la a treia companie şi te sună din nou pentru o întâlnire.

    Vânzătorii nu au suflet, fiecare client fiind doar un număr şi o cifră demografică, o literă a categoriei profesionale sau un interval salarial. Şefii îi întreabă în fiecare zi cât au produs astăzi, o formulare extrem de cinică la adresa clienţilor, care sunt văzuţi în Excel-uri şi în PowerPoint-uri; imaginea diferă radical faţă de ceea ce zugrăvesc reclamele.

    Businessul e business şi nu trebuie să existe sentimente, aşa spune legea capitalismului.

    Poate aşa ar trebui să se uite şi clienţii când cumpără ceva. Dar cum te poţi proteja de „trădare“? Poţi să ceri discount atunci când compania te vinde altcuiva? Ţi-l dă cineva? Dacă vrei tu să ieşi dintr-un contract, eşti penalizat la sânge. Gândiţi‑vă numai la poliţele de asigurare cu acumulare. Sau cum a fost la rambursarea anticipată a unor credite.

    Poţi să protestezi pe Facebook sau pe alte reţele de socializare manifestându-ţi nemulţumirea că eşti doar un număr? Te poţi duce la ANPC, ASF sau BNR pentru cazurile de servicii financiare? Ei te protejează mai greu, pentru că legea nu te protejează pe tine, cumpărătorul iniţial de bună-credinţă, care chiar ai crezut în ceea ce ţi-a vândut reclama sau simplul agent.

    Dacă fiecare s-ar proteja într-un fel sau altul, punând mai multe întrebări, manifestându-şi reticenţa cu voce tare în faţa vânzătorului şi nu ulterior, „post-mortem“, în discuţiile din familie, dacă ai sta un pas înapoi faţă de reclame, poate şi pieţele şi jucătorii ar fi mult mai curaţi şi nu ar exista atât de multe trădări.