Tag: procurori

  • Primarul unei comune din judeţul Olt a fost achitat pentru abuz în serviciu. Şi procurorii au cerut, la ultimul termen, achitarea inculpaţilor

    Magistraţii Judecătoriei Slatina au decis, luni, achitarea primarului din comuna Izvoarele, care era cercetat pentru abuz în serviciu, după ce şi procurorii au cerut, la ultimul termen de judecată, achitarea inculpaţilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Trimis în judecată în acelaşi dosar, a fost achitat şi omul de afaceri Sorin Păduraru, el fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

    „Inculpaţii Constantin Florin şi Păduraru Sorin Alexandru sunt achitaţi, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. Instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Slatina, judecătorul Ana Maria Lixandru.

    Decizia nu este definitivă, putând fi contestată.

    Florian Constantin a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că soluţia dată de Judecătoria Slatina este una „onestă”, exprimându-şi speranţa că nu va fi contestată de procurori, în contextul în care, la ultimul termen de judecată, chiar reprezentantul Parchetului Slatina a solicitat achitarea inculpaţilor.

    „Este o decizie onestă, corectă şi în conformitate cu adevărul. S-a demonstrat că nu am fost vinovat cu nimic în toată această poveste şi justiţia a luat cea mai corectă decizie. Sper ca reprezentanţii Parchetului să nu mai conteste decizia, având în vedere că ei au cerut achitarea”, a declarat Constantin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SURPRIZĂ de proporţii: Cel mai căutat român din lume a fost eliberat din puşcărie

    Fostul parlamentar a fost eliberat vineri pe cauţiune, decizia fiind luată cu acordul procurorilor, care au acceptat stabilirea unei cauţiuni în valoare de 200.000 de euro.

    După ce avocatul apărării a plătit cauţiunea la Banca Naţională a Serbiei, judecătorul a dispus revocarea măsurii arestului şi eliberarea lui Sebastian Ghiţă.

    Fostul parlamentar are obligaţia de a rămâne într-o reşedinţă temporară pe teritoriul oraşului Belgrad şi de a se prezenta la o secţie de poliţie de două ori pe lună.

    Paşaportul lui Ghiţă a fost confiscat de instanţă.

  • Sebastian Ghiţă a fost eliberat pe cauţiune

  • DNA cere arestarea la domiciliu pentru ÎPS Teodosie

    “În cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar se menţionează că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat activităţi de accesare a fondurilor europene, deşi acest lucru i-a fost interzis în mod expres şi neechivoc prin obligaţiile stabilite în cadrul controlului judiciar. În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ştefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în acelaşi dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului şi pe numitul Petrescu Teodosie, precum şi să semneze şi să depună documentaţia pentru obţinerea adeverinţei de suprafaţă de la Primăria Ovidiu, cu suprafaţa de 342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverinţa era necesară a fi folosită în relaţia cu APIA (Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanţa Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188, 75 ha”, transmite DNA printr-un comunicat de presă.

    Procurorii susţin că prin emiterea împuternicirii, ÎPS Teodosie ar fi încălcat simultan cele două obligaţii care îi fuseseră instituite prin măsura controlului judiciar : să nu desfăşoare nicio activitate ce implică accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Detalii de ULTIMĂ ORĂ despre cazul lui Sebastian Ghiţă. Decizia RADICALĂ a procurorilor sârbi

    Sebastian Ghiţă, care avea mandat de reţinere pentru 48 de ore, ar urma să fie plasat în arest preventiv două luni, în vederea extrădării, potrivit deciziei luate vineri seară de Tribunalul Superior din Belgrad.

    Declaraţiile complete ale procurorilor sârbi cu privire la cazul deputatului român, în articol.

    CITEŞTE CONTINUAREA PE MEDIAFAX.RO

  • Balena Albastră a intrat în România pe la Sibiu. Cum a ajuns un accident tragic să fie primul caz de sinucidere din jocul venit din Rusia. DETALII din ancheta procurorilor

    În mijlocul unei întregi controverse privind existenţa unui joc denumit „Balena Albastră”, care provine din Rusia şi se propagă pe forumurile şi reţelele de socializare online, dar mai ales al legăturii dintre acest joc şi sinuciderea mai multor tineri din spaţiul ex-sovietic, dar şi european, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au aruncat miercuri bomba: moartea unei tinere eleve care a căzut pe 15 martie de pe un bloc cu 9 etaje, din Sibiu, ar fi de fapt o sinucidere, iar tânăra era implicată în jocul „Balena Albastră”

    Află aici cum Balena Albastră a intrat în România pe la Sibiu. Cum a ajuns un accident tragic să fie primul caz de sinucidere din jocul venit din Rusia. DETALII din ancheta procurorilor

  • Dosarul privind vânzarea Hotelului Astoria Bucureşti, trimis în judecată de DNA

    Procurorii arată că, în anul 2007, fostul director general delegat al Societăţii Feroviare de Turism SFT – CFR S.A., Cosmin Udor, ar fi semnat două contracte de asistenţă juridică, în valoare totală de peste 6.500 de euro lunar, cu o societate de avocatură, cu toate că instituţia pe care o conducea dispunea de un departament juridic. Firma de avocatură s-ar fi angajat să reprezinte în litigii Societatea Feroviară de Turism SFT – CFR S.A., urmând să primească, pe lângă onorariul de 3.500, respectiv 3.000 de euro lunar, şi un onorariu de succes de 10% din sumele recuperate în instanţă, aferent fiecăruia dintre cele două contracte.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai mare companie de maşini care nu a păcălit testele de consum şi de poluare. E din Germania

    Ancheta DGCCRF a făcut parte dintr-o campanie mai amplă realizată în urma scandalului de înşelăciune al Volkswagen Group. În trecut, aceeaşi entitate a atras atenţia procurorilor în privinţa suspiciunilor fraudării emisiilor de către Fiat Chrysler Automobile, Renault şi PSA Group.

    IATĂ AICI CARE E COMPANIA GERMANĂ CARE NU TRIŞEAZĂ LA TESTELE DE POLUARE ŞI DE CONSUM

  • Cum au scăpat cinci români de abuzul în serviciu. Decizia Curţii Constituţionale vs. acuzaţiile procurorilor. Ce au invocat avocaţii

    În aceeaşi zi, la instanţa din Alba Iulia, un angajat al Consiliului Judeţean Hunedoara a scăpat de executarea pedepsei de trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

    Decizia CCR invocată de avocaţi

    Cele două cazuri sunt considerate fără precedent în Justiţia românească şi ambele situaţii au la bază decizia Curţii Constituţionale din vara anului trecut, privind abuzul în serviciu.

    Curtea Constituţională arăta în motivarea deciziei, făcută publică în iulie 2016, că sintagma ”îndeplineşte în mod defectuos” nu poate fi interpretată decât ”prin încălcarea legii”, iar prin ”lege” se înţelege actele adoptate de Parlament şi de Guvern (ordonanţe simple sau de urgenţă).

    Judecătorii Constituţionali arată că termenul ”defectuos” din cuprinsul articolului din Codul penal care încriminează abuzul în serviciu ”nu poate fi privit ca un termen adecvat folosirii în domeniul penal” şi, mai mult, că acest termen ”nu este definit în Codul penal şi nici nu este precizat elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată, ceea ce determină lipsa de claritate şi previzibilitate a acestuia”. ”Această lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei <<îndeplineşte în mod defectuos>> din cadrul dispoziţiilor criticate creează premisa aplicării acestora ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare”, mai arată judecătorii în motivare.