Tag: poluare

  • Ţara distrusă de poluare unde prim-ministrul a închis peste 400 de şcoli şi recomandă populaţiei să nu iasă din casă

    Prim-ministrul ţării, Prayuth Chan-ocha, a ordonat închiderea a 437 de şcoli după ce oficialii au declarat că fumul toxic nu va dispărea în următoarele zile, iar Ministerul Sănătăţii Publice a spus că oamenii ar trebui să renunţe la activităţile în aer liber şi să le practice mai bine în interior.

    Mulţi pietoni şi navetişti au început să poarte măşti de faţă pentru a combate poluarea datorată acumulării de particule din atmosferă şi traficului intens.

    Asawin Kwanmuang, guvernatorul oraşului, a declarat de asemenea zona ca „zonă de control al poluării”, permiţând autorităţilor să ia măsuri legale pentru a combate ameninţarea. Cei care vor încălca măsurile de combatere a poluării, prin activităţi ca evacuarea motorinei, arderea în aer liber a deşeurilor sau lucrări de construcţie care nu respectă normele ar putea fi pedepsiţi cu până la trei luni de închisoare. Locuitorii care vor sărbători săptămâna viitoare Anul Nou Chinezesc au fost îndemnaţi, de asemenea, să reducă utilizarea tămâiei şi a focurilor de artificii pentru a sprijini efortul autorităţilor.

    Calitatea aerului din Bangkok se situează în prezent la un nivel nesănătos, deoarece cantitatea de particule periculoase de praf, cunoscută sub numele de PM 2,5, depăşeşte nivelul sigur în 41 de zone din jurul capitalei, potrivit Departamentului pentru Controlul Poluării. PM 2.5 este un amestec de picături lichide şi particule solide care pot include praf, funingine şi fum, una dintre principalele măsuri ale Indicelui Calităţii Aerului (AQI).

    Între timp, Asawin a declarat că „am decis să eliminăm problema închizând şcolile. Ne este teamă că poate fi periculos pentru copii. Colegiile tehnice sunt incluse printre instituţiile închise, dar universităţile încă analizează ce trebuie să facă.

    Mongkolsak Lajina, tatăl unui elev de cinci ani, a sugerat că închiderea şcolilor a fost un gest simbolic. „Nu cred că va ajuta mult. Avem nevoie de măsuri mai bune pentru a rezolva în mod eficient această problemă”, a spus el, citat de Daily Mail. Opinia lui este susţinută şi de Aek Pongpairoj, de profesie medic. El este de părere că „aceste măsuri vor ajuta doar temporar.”

    Nivelul de poluare a crescut, de asemenea, şi în alte părţi din Thailanda, ducând la o temperatură scăzută în Chiang Mai şi alte zone din nord. În mod normal, sezonul în care este predominantă această ceaţă toxică începe la sfârşitul lunii februarie, când agricultorii ard deşeuri agricole şi vremea uscată permite acumularea de particule de aer.

     

  • Ţara în care poluarea a adus dezastrul: Cetăţenii nu mai ies din case pentru că aerul este prea periculos

    Premierul Prayuth Chan-Ocha, le-a cerut cetăţenilor din capitala Thailandei, Bangkok, să stea în case deoarece nivelul de poluare din aer a atins nivele deosebit de periculoase în oraş, potrivit Bloomberg.

    Indexul calităţii aerului, AQI, a urcat la nivelul de 182 în Bangkok – mult mai ridicat decât în faimoasele metropole ale poluării precum New Delhi, Beijing şi Jakarta – înainte de a scădea la 138, potrivit platformei AirVisual care monitorizează poluarea în toată lumea.

    Orice nivel sub 50 este considerat sigur, în timp ce orice nivel peste 300 este considerat catastrofal.

    Oamenii care locuiesc în zonele cu nivele ridicate de poluare în Bangkok ar trebui să evite activităţile „nenecesare” din afara casei sau să poarte măşti, potrivit presei locale.

    A doua cea mai mare economie din sud-estul Asiei vine cu cel mai poluat aer din lume, situaţia fiind cauzată în mare parte de construcţii de emisiile vehiculelor, de fabrici şi de incendii.

    Agenţiile guvernamentale au luat măsuri urgente precum controale aspre la siturile de construcţii şi inspecţii stricte ale vehiculelor care poluează, transmite Puttipong Punnakanta, purtătorul de cuvânt al guvernului.  

     

  • O localitate din România a fost declarată cea mai poluată localitate din lume

    O situaţie dramatică a fost în localitatea Blejoi din Prahova, în ziua de 4 decembrie, la ora 14.00.
    Potrivit Worlds Air Pollution – un proiect care măsoară calitatea aerului din 80 de ţări -, la momentul indicat, comuna Blejoi era pe primul loc în topul celor mai poluate localităţi din Europa la indicatorul PM 10 – pulberi în suspesie.

    Poluarea de la Blejoi a fost ulterior confirmată parţial reporterului Libertatea de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Prahova, care are montată chiar în curtea primăriei comunei o staţie de măsurare a indicatorilor privind calitatea aerului.

    Conform APM Prahova, în condiţiile în care valoarea medie zilnică pentru indicatorul PM 10 este, la Blejoi, de 50 micrograme pe metru cub (ug/mc), în data de 1 decembrie, acest indicator a fost de 59,2. În următoarele două zile, indicatorul a „explodat”, ajungând la valori aproape duble faţă de o zi „normală”: 95,63 ug/mc în 2 decembrie şi 95,54 ug/mc în 3 decembrie. În ziua de 4 decembrie, când harta mondială arăta cote alarmante ale pulberilor în suspensie, aparatul de măsurare de la Blejoi s-a defectat la ora 06.00, fiind repus în funcţiune la ora 14.00.

    Ce sunt pulberile în suspensie? Microparticule care intră în plămâni şi îmbolnăvesc, încet, dar sigur, aparatul respirator. „Sunt periculoase pentru aparatul respirator, pentru că dau afecţiuni atât ale căilor aeriene superioare, cât şi ale pulmonului.

    Aceste pulberi se depun pe pereţii alveolelor şi duc la o îmbătrânire prematură a plămânului. Cronicizate, aceste afecţiuni determină apariţia prematură a emfizemului pulmonar. Se întâmplă acelaşi lucru ca şi în cazul celor ce lucrează în medii cu pulberi, în turnătorie, ca la minerii din abataje, doar că acolo procesul este mult mai intens”, a explicat medicul Daniel Nicolae, şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova.

    „Sursele de poluare sunt multiple. Suntem în vecinătatea a două rafinării (Rompetrol Vega şi Petrotel-Lukoil – n.r.), faptul că avem comuna străbătută de două drumuri naţionale, iar valorile de trafic şi ele generează poluare… Nu pot să apreciez acum dacă este poluată, foarte poluată sau slab poluată. Cei care monitorizează calitatea aerului pe zona asta cred că sunt cei mai în măsură, analizând datele statistice şi informaţiile primite din măsurători”, spune Adrian Dumitru, primarul localităţii.

  • Corali de porţelan

    Lucrările din această serie au ca subiect fragilitatea recifurilor de corali, iar cea mai recentă dintre ele a fost instalată în ambasada SUA din capitala Indoneziei, Jakarta. Intitulată „Confluence”, opera înaltă de 9 metri reprezintă un omagiu la adresa Triunghiului Coralilor, o zonă din Oceanul Pacific unde trăiesc aproximativ 600 de specii de corali care-şi construiesc recifuri şi a căror existenţă este ameninţată de pescuitul industrial, poluare şi schimbările climatice. „Confluence” se prezintă sub forma unei spirale care are în centru corali, anemone şi bureţi de mare din porţelan şi ceramică smălţuită frumos coloraţi, iar spre capăt schelete albe de corali, care reflectă fenomenul de albire a coralilor ca urmare a schimbării climei şi poluării. 

  • Cel mai poluat loc din România?! Oamenii au doar apă sărată la robinet şi este plin de praf!

    Condamnaţi să trăiască în praf şi nevoiţi să bea saramură de la robinet ca să nu moară de sete. Aşa îşi duc viaţa câteva zeci de familii în cel mai poluat sat din judeţul Constanţa. Mica aşezare stă pe calcar, iar în apropiere sunt două cariere uriaşe. Şi apa de la fântâni e încărcată cu substanţe. Asta în timp ce autorităţile privesc cu indiferenţă chinul oamenilor.

    Luminiţa este un sat care străluceşte doar cu numele în judeţul Constanţa, pentru că, în rest, totul este acoperit de praf, un strat gros care a înghiţit drumuri, case şi vieţile celor 107 oameni, câţi au mai rămas aici. Oricum, prea puţini ca să mai conteze pentru cineva.  

    Praful este la ordinea zilei. Ne mănâncă zilele dacă este să o luăm aşa. Maşinile se strică. Am avut şi piatră la rinichi şi probleme cu ficatul, cu fierea, nu numai eu. Tot satul e aşa, sunt mărturiile localnicilor.

    Satul constănţean e condamnat să înghită zilnic praful ridicat de zecile de camioane care trec spre cele două cariere de calcar din zonă, dar şi spre fabricile de ciment, var şi BCA, un drum care pe unii îi duce spre afaceri milioane de euro, iar pe alţii la pagube însemnate.

    Tavanele cad!  Peretele a fost crăpat de tot. Se vedea pe-afară, ne mărturiseşte un localnic.

    Nici Administraţia Canalelor Navigabile, de care aparţine drumul, nici firmele care fac profit acoperind cu praf Luminiţa, nimeni nu a investit vreun leu în proiecte de protecţie a mediului sau a oamenilor. Picătura care umple în fiecare zi paharul… curge la robinet. De cinci ani localnicii ani primesc saramură în loc de apă. Nu pot nici măcar să ude cu ea prin grădină.

    Apa este atât de încărcată de cloruri încât chiar şi după ce a fost fiartă, oamenii spun că este imposibil de folosit la mâncare sau pentru animale.

    Nu se poate consuma nici la păsări, nici la boiler. Şi boilerul se coxează. Dacă te speli pe dinţi, deja zici că ei un pumn de sare în mână, spun oamenii locului.

    Viceprimarul comunei Corbu, de care aparţine satul, are versiunea lui.

    Cornel Marin, viceprimarul comunei Corbu: Apa este bună şi de spălat, de băut pentru animale şi pentru mâncat. Mai puţin la şpriţ. Probabil că cei care consumă şpriţ nu le-a plăcut apa.

    Evident, explicaţia este alta, mai ştiinţifică. Analizele direcţiei de sănătate publică au arătat că apa nu este potabilă – are o concetraţie mare de cloruri şi nitraţi. Primarul spune că a făcut multe cereri de branşare la conducta Companiei de Apă, dar a fost refuzat, scrie observator.tv

  • Cum să pui natura la treabă

    Soluţia ar putea veni de la natură, susţine o companie numită Faber Futures, a cărei fondatoare, Natsai Audrey Chieza, coordonează eforturile de perfecţionare a unui sistem de vopsire a textilelor cu ajutorul bacteriei Streptomyces coelicolor, care elimină în mediul înconjurător un pigment care poate fi roz, albastru sau violet.

    Colorarea materialelor se face prin introducerea acestora în recipiente în care se află culturi din această bacterie, iar cantitatea de apă necesară este de 500 de ori mai mică decât la vopsirea obişnuită şi nici nu se folosesc chimicale toxice, susţine Chieza, care colaborează deja cu două firme din industria modei care vor să testeze noua soluţie. 

  • Ministrul Finanţelor confirmă că va fi introdusă o nouă taxă auto

    „E o prezentare a unei propuneri de la Ministerul de Finanţe care să vină undeva în întâmpinarea Ministerului Mediului pe această zonă şi astfel încât românii să nu aibă o presiune fiscală pe această zonă, pe partea de maşini, poluare şi aşa mai departe. Eu zic că o să iasă o propunere frumoasă”, a precizat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, într-o emisiune la Antena 3.

    Oficialul MFP a adăugat că îi va prezenta propunerea de modificare a noii taxe auto ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, pentru „a propune cea mai bună variantă, astfel încât românii să nu fie afectaţi”. „Sunt câteva variante foarte bune”, a adăugat Teodorovici.

    Ministrul Finanţelor a menţionat că în alegerea variantei se ţine cont de ceea ce obligă modelul european. „La o adică, noi, până una alta, suntem membri ai familiei europene. Dacă legea a permis şi oamenii au adus aceste maşini în România, noi nu ne putem pune peste ei. (…) Până la final de an, eu zic că acest lucru se reglează”, a adăugat Teodorovici.

    La începutul lunii septembrie, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, că o nouă taxă auto va intra în vigoare de la 1 ianuarie – 31 martie 2019, urmând să fie nu doar o taxă pe norma de poluare, ci se vor lua în calcul şi capacitatea cilindrică, dar şi alte componente ale maşinilor.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • CE Oltenia, a doua sursă de energie a României, în pericol: profit de 9 ori mai mic în S1 2018 din cauza costurilor legate de poluare. „Ne afectează groaznic“

     În contextul în care singura direcţie pentru preţul certificatelor de CO2, care a ajuns deja la maximul ultimului deceniu, este scumpirea, producătorii pe cărbuni caută soluţii de supravieţuire.
     
    CE Oltenia, entitate care cuprinde cele mai mari termocentrale din Ro­mâ­nia şi minele de lignit din acea zonă, a terminat primele şase luni ale anului cu o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei, cu 3% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut.
     
  • O nouă TAXĂ pe care românii o vor plăti de la 1 ianuarie 2019

    Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, joi, că o nouă taxă auto va intra în vigoare de la 1 ianuarie – 31 martie 2019, urmând să fie nu doar o taxă pe norma de poluare, ci se vor lua în calcul şi capacitatea cilindrică, dar şi alte componente ale maşinilor.
     
    „Eu mi-am pus termen şi ştiţi că, atunci când îmi pun termen, mi-am luat angajamentul o şi fac, ca undeva, până la sfârşitul anului, să găsim forma finală ca la începutul anului viitor să ştim exact ceea ce avem de făcut, cum gândim proiectele de mediu. Să intre în vigoare de la 1 ianuarie, sau poate că perioadă de tranziţie 31 martie, ca lumea să se acomodeze pentru că aşa este normal”, a afirmat Gavrilescu, într-o emisiune la Antena 3.

    „Vrem să fie o taxă nu numai pe norma de poluare, trebuie să te gândeşti şi la capacitatea cilindrică şi la tot. Trebuie să avem în vedere toate componentele să nu avem niciun fel de problemă”, a precizat ministrul Mediului.

    De asemenea, referitor la plata taxei auto, ministrul a precizat că s-au transmis 800 de milioane de lei, urmând să fie emise ordine pentru încă 700 de milioane de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consumul de resurse şi poluarea din industria constructoare de maşini au scăzut în ultimul deceniu

    În ceea ce priveşte consumul de energie electrică din timpul producţiei, comparativ cu 2008, acesta a scăzut, în medie, cu 8% per unitate produsă şi cu 15% per total. Astfel că, în 2017, consumul total de electricitate a fost de aproximativ 39 de milioane de megawaţi/an, comparativ cu cei 42 milioane raportaţi în 2008. Asta deşi producţia de maşini a crescut. Nu este cel mai scăzut nivel al consumului din ultimul deceniu – acesta fiind înregistrat în 2014 -, dar este mai mic decât în 2008, iar tendinţa generală este de scădere.

    În intervalul 2008-2017, emisiile de dixodid de carbon (CO2) au scăzut, în medie, cu 31,1% per unitate produsă şi cu 23,7% per ansamblu. Conform datelor ACEA, acest lucru a fost posibil prin accesarea unor surse de energie verde şi a unora cu emisii scăzute. Astfel că nivelul de emisii înregistrat în 2017, de 0,50-0,60 milioane de tone/an, este cel mai mic al ultimului deceniu – în 2008 cifra a fost de peste 12 milioane de tone/an, iar în 2010 a ajuns aproape la 13 milioane de tone.

    Şi consumul de apă a scăzut, cu 30,8% per unitate produsă şi cu 24,5% per ansamblu. Astfel că totalul de apă utilizată s-a situat undeva între 55 şi 66 de milioane de milioane de metri cubi/an – scădere de la aproximativ 75 de milioane. Acest lucru ar fi fost posibil prin introducerea progresivă a tehnologiilor de recirculare a apei, care a permis practic reutilizarea resurselor. Tendinţa din ultimii doi ani din punctul de vedere al nivelului de risipă al apei a fost de stagnare.