BusinessMagazin

Tag: planuri

  • BUSINESS PENTRU ROMÂNIA: De ce a deschis o antreprenoare de origine americană un business la Râşnov?

    Maggie Marina s-a mutat în România în urmă cu 12 ani, după ce l-a întâlnit în Chicago pe soţul ei, de origine român. Cum a ajuns să construiască la Râşnov o fermă în stil american, cu venituri anuale de 600.000 de euro şi care sunt planurile ei în continuare, aflaţi astăzi, într-o nouă ediţie a emisiunii Smart Business.
     
    Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.

  • BUSINESS PENTRU ROMÂNIA: Horaţiu Ţepeş, Bilka Steel – „Din capul locului, vă spun că nu există tendinţa de a ceda nici măcar 1% din companie”

    După un prim deceniu de creşteri record, până la venituri de aproximativ 400 de milioane de lei, antreprenorul Horaţiu Ţepeş are bine conturate planurile şi pentru următorii 10 ani ai Bilka, un business pe care vrea să-l transmită peste generaţii.

    Noile planuri setează premisele ca şi următorul deceniu să fie unul al creşterilor solide: în acestea intră un buget de investiţii de 20 de milioane de euro, într-o nouă hală de producţie, precum şi deschiderea unei fabrici în afara graniţelor.

    „Din capul locului, vă spun că nu există tendinţa de a ceda nici măcar 1% din companie, pentru că nu avem absolut nicio nevoie de a atrage un fond de investiţii, nu avem nevoie de finanţare. Stăm foarte bine la capitolul grad de îndatorare, planul de dezvoltare îl avem foarte bine făcut pentru următorii 10 ani cu siguranţă. Avem planurile foarte bine puse la punct, ştim ce avem de făcut”, răspunde Horaţiu Ţepeş, întrebat dacă ia în calcul vânzarea Bilka, în contextul în care ştirile cu antreprenori români care îşi cedează businessurile crescute în criză au ţinut capetele de afiş în ultimii ani.

    Bilka însă, brandul de sisteme de acoperişuri metalice cu origini braşovene, nu este de vânzare, chiar dacă cifrele, după un deceniu de activitate, îi fac pe investitori să îl contacteze constant pe antreprenor: anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri netă de 271 de milioane de lei (cca 60 mil. euro), în creştere cu 41% faţă de anul anterior, iar  în primele şase luni ale anului a înregistrat o creştere de 54%, până la 147 de milioane de lei.

    Cota de piaţă pe segmentul acoperişurilor metalice, în care este lider din 2012, a ajuns anul trecut la 30%; gradul de îndatorare al companiei se plasează la 24,23%, iar marja profitului brut, la 12,2%. 95% din cifra de afaceri se datorează produselor proprii (toate componentele sistemului de acoperiş care au ca materie primă oţelul prevopsit), iar diferenţa este realizată din vânzarea de produse complementare (un sistem complet de acoperiş are nevoie şi de accesorii precum ferestrele de mansardă, folia anticondens sau şuruburi, produse comercializate şi pentru care au parteneri strategici).

    În prezent, suprafaţa de 4 hectare şi jumătate de teren, cu cinci compartimentări de producţie, care au în total sunt 29.000 de metri pătraţi, precum şi birouri întinse pe aproximativ 4.000 de metri pătraţi, a devenit neîncăpătoare pentru planurile antreprenorului. „Toate acestea, la nivelul actualului sezon, nu ne sunt de ajuns. Cu siguranţă va trebui să facem ceva, mai ales pentru dezvoltarea produselor destinate sectorul industrial”, sugerează Ţepeş direcţia de concentrare a Bilka pentru anii următori.

    Citeşte aici interviul integral acordat de Horaţiu Ţepeş Business MAGAZIN

  • Cei doi bancheri care vor să redeseneze Bucureştiul

    “Noi suntem în general două persoane fără prea multă vizibilitate, destul de familişti, nu ieşim în evidenţă”, descrie Andrei Diaconescu profilul său şi al partenerului său de afaceri, Victor Căpitanu. Ei spun că în cei aproape 20 de ani în care au lucrat împreună nu s-au certat niciodată, iar încrederea este principalul reper dintr-un parteneriat de succes. „Parteneriatele nu doar între noi, dar şi cu mulţi alţii – avem în jurul nostru poate 50 de alţi acţionari/investitori”, îl completează pe Diaconescu Victor Căpitanu, în interviul acordat Business MAGAZIN.
    De altfel, ei se completează reciproc nu doar în modul în care comunică, ci şi în cel în care şi-au crescut afacerile, indiferent că vorbim despre primul lor pariu antreprenorial, casa de investiţii Capital Partners (BT Capital Partners în prezent, înfiinţată de cei doi alături de Doru Lionăchescu şi Vlad Buşilă), sau dezvoltatorul imobiliar One United Properties, evaluat la 250 de milioane de euro.
    Dezvoltatorul a finalizat şi a vândut până acum 376 de apartamente, generând vânzări de 107 milioane de euro. Printre cele mai recente proiecte anunţate se numără o investiţie amplă, de 100 de milioane de euro, lângă fosta platformă Automatica din Bucureşti, pe care dezvoltatorul o va realiza în parteneriat cu Auchan. „Valoarea de piaţă a investiţiei o să fie de aproximativ 200 de milioane de euro, cam dublu”, apreciază Victor Căpitanu.
    Anul acesta, compania şi-a anunţat intrarea şi pe segmentul office: deţin clădirea de birouri North Gate în proprietate (23.000 mp GLA), în continuare vor deservi segmentul de birouri cu proiectul One Tower, a cărui finalizare este previzionată în vara lui 2020 (25.000 mp GLA), One Verdi Park (un proiect mixt în apropierea parcului Verdi, componenta de birouri având 18.000 mp GLA, cu livrare la începutul anului 2021), iar anul viitor vor începe şi construcţia One Cotroceni Park, un proiect mixt de rezidenţial şi comercial (40.000 mp GLA – componenta de birouri, cu livrare la începutul anului 2021).
    „Ne place ceea ce facem şi niciunuia nu îi place ce face celălalt”, răspunde Andrei Diaconescu la întrebarea referitoare la modul în care activitatea de conducere a dezvoltatorului imobiliar a ajuns să fie bine delimitată între el şi partenerul său de afaceri. Chiar dacă cei doi nu şi-au atribuit un nume de funcţie şi îşi spun simplu „fondatori”, responsabilităţile lor sunt clar stabilite: Diaconescu se axează pe partea de producţie, iar tot ce înseamnă financiar şi vânzare revine în responsabilităţile lui Victor Căpitanu. „Practic noi făceam acelaşi lucru, criza ne-a obligat să ne specializăm, ne-am respecializat, putea să fie şi invers – dar cumva a venit natural această împărţire a rolurilor”, explică Diaconescu.  
    De altfel, niciunul din parcursul celor doi antreprenori nu a fost prestabilit, orientarea înspre imobiliare a fost rezultatul unui şir de întâmplări, început, ca în cazul multor capitalişti români, în cadrul unei corporaţii.

    Vânzătorul
    Originar din Bacău, Victor Căpitanu a dat la facultate la Bucureşti, unde a studiat Finanţe-Bănci în perioada 1998-2002. Povesteşte că nu l-a îndrumat nimeni în această direcţie, iar alegerea a fost influenţată de faptul că în liceu era olimpic la matematică şi beneficia astfel de intrarea la facultate fără admitere la anumite discipline.
    „Mi-am spus că dacă mă fac profesor de matematică, nu ar fi fost atât de profitabil – în schimb, dacă dau la Finanţe, suna că fac bani”, glumeşte el în legătură cu alegerea domeniului de studiu. După absolvirea facultăţii, şi-a completat pregătirea teoretică şi cu programul american de management de investiţii Chartered Financial Analysts (CFA), despre care spune că la acea vreme puţini îl urmau. „În 2005, când am terminat, eram vreo şapte persoane care aveau o astfel de certificare, acum sunt sute – este un program de management de bani, practic – acesta este obiectivul.”
    Dacă partenerul său, Andrei Diaconescu, a studiat şi în Grecia, mărturiseşte că el a „cam stat tot timpul aici”. Tentaţiile de a lua drumul străinătăţii nu au lipsit însă, nici în perioada studiilor şi nici după ce şi-a început cariera. „Am primit tot felul de propuneri, dar mi s-a părut că este mai mare potenţialul în România – am refuzat mai mulţi bani pe termen scurt, venituri de patru-cinci ori mai mari – ca să stau aici şi să fac business pe termen lung”, descrie el hotărârea de a-şi construi cariera în Bucureşti.
    A refuzat mereu ofertele de plecare – însă „nu fără să le analizez”, precizează el. Cariera şi-a început-o când era student, în 2002: s-a angajat la Banca Bucureşti (ulterior transformată în Alpha Bank), iar acolo l-a cunoscut de altfel şi pe Andrei Diaconescu, care avea să fie partenerul său de afaceri în anii ce au urmat. După Alpha Bank, a mai lucrat timp de un an şi jumătate la Bancpost, apoi, împreună cu colegul devenit amic Andrei Diaconescu, au decis să părăsească drumul dinspre ce ar fi putut să fie o carieră ascendentă în banking pentru a lua-o pe calea antreprenoriatului.

    „Zidarul”
    Andrei Diaconescu a avut întotdeauna o atracţie înspre domeniul imobiliarelor şi îşi aminteşte chiar că, în copilărie, porecla lui era „Zidarul”, datorită construcţiilor de toate felurile pe care le făcea în joacă, şi pe pământ, şi sub pământ. În plus, a crescut pe şantier, unde se construia Centrul Civic al Capitalei – „într-un bloc care nu s-a dărâmat. Învăţam cât învăţam pentru şcoală şi în rest toată ziua eram pe şantier – ne jucam, spărgeam geamuri, nu construiam ceva, dar eram printre excavatoare, în gropi, structuri”, rememorează el. 
    Peste ani, a absolvit Dreptul Internaţional (în 1997) în Grecia deoarece tatăl său era diplomat şi lucra acolo în perioada studiilor sale. A făcut liceul în Atena şi facultatea în Salonic, iar după opt ani s-a întors acasă – „acasă fiind la Bucureşti”. A obţinut şi o diplomă de studii europene şi internaţionale la Babeş-Bolyai în Cluj şi şi-a completat pregătirea teoretică cu un MBA – „cu gândul de a deveni diplomat”.  A ajuns să lucreze însă la bancă – „pe 132 şi ceva de dolari, ca secretară”. Mărturiseşte, râzând, că a ajuns în acest rol „printr-o pilă”: „Mi-a făcut cineva o introducere şi am avut un interviu cu preşedintele băncii, care era atunci un olandez, m-am dus cu tupeu la el, iar când m-a întrebat: «Tu ce vrei să faci în viaţă?», i-am răspuns că vreau să fac ce îmi place şi să câştig foarte mulţi bani din asta. «Bine, nu te angajăm».” A realizat astfel că trebuie să îşi recalibreze discursul: „Am început să spun că fac orice – prin urmare, m-am angajat secretară, eu având studii şi fiind relativ deştept”, povesteşte el, tot în spirit de glumă.
    Iar fiindcă printre atribuţiile rolului de secretară se număra şi sortatul corespondenţei, a început să citească: „Veneau foarte multe lucruri, mai ales cereri de credit, şi, fiindcă mă plictiseam, le citeam pe toate, astfel că i-am sugerat vicepreşedintelui să îi citesc eu ce scrie în ele”. Acesta i-a propus să înveţe mai întâi termenii specifici, el i-a învăţat şi a devenit astfel analist de credite.
    A învăţat repede, iar apoi promovarea a fost rapidă – iniţial a lucrat ca director de corporate banking, apoi director la Bancpost, iar ulterior a plecat din bancă, împreună cu amicul său, Căpitanu.

    Întâlnirea
    Despre prima întâlnire cu Victor Căpitanu îşi aminteşte că „el a venit tot aşa – să fie «ajutor de ceva», în practica de vară”. S-au împrietenit, au promovat împreună, iar apoi au decis să îşi înfiinţeze propria firmă.
    Au plecat din bănci în 2005, odată cu înfiinţarea Rapid Finance. „A fost o decizie complicată, am avut mai multe brainstorminguri în care ne-am întrebat dacă va merge sau nu – nu eram siguri – puteam să ajungem foarte sus probabil în bancă, a fost o decizie grea, dar, odată ce ai făcut-o, te mobilizezi şi devine totul foarte simplu.”
    „Voiam să facem finanţări mai rapid decât restul”, îl competează Victor Căpitanu cu obiectivul pe care şi l-au fixat în 2005 pentru firma Rapid Finance. Observaseră că la bancă veneau foarte mulţi clienţi buni, care puteau fi finanţaţi şi pe care nimeni nu îi finanţa. Nu erau băgaţi în seamă, băncile erau foarte greoaie, se mişcau foarte încet, clienţii nu aveau departamente interne de finanţări, astfel s-au gândit că pot acţiona ei înşişi ca un mic departament de finanţare a diverselor companii care nu îşi permit un astfel de departament şi să negocieze şi cu mai multe bănci în paralel în scopul obţinerii unor deal-uri mai bune.
    Victor Căpitanu povesteşte că au încercat iniţial să facă acest lucru din interiorul băncii, însă acestea erau, potrivit lui, în general opuse schimbării.
    Doru Lionăchescu, şeful lor din bancă din acea perioadă, a mai avut nevoie de un răgaz de câteva luni, însă ulterior le-a devenit partener. „Iniţial a spus că se mai gândeşte, peste aproximativ şase luni s-a gândit că dacă nu ar fi făcut acest pas, ar fi regretat toată viaţa”, povesteşte Victor Căpitanu.
    Denumirea de Rapid Finance nu a ţinut astfel prea mult; odată cu asocierea cu Doru Lionăchescu, compania a devenit Capital Partners, iar Rapid Finance s-a transformat într-un departament al noii companii de investiţii.
    „La început am avut foarte multe întâlniri, am pornit în forţă, nu am pornit să vedem cum e – de dimineaţă până seara lucram, nu avea cum să nu meargă”, îşi aminteşte Andrei Diaconescu. Îşi bugetaseră surse de venituri, identificaseră potenţiali clienţi, însă nu de acolo au venit banii la început. De altfel, şi-au făcut un plan, prin care să viziteze o listă de clienţi, ca să vadă ce businessuri pot face cu fiecare – „Exact ce am scris nu s-a concretizat – până la urmă au venit şi cei pe care îi consideram siguri, dar ei au venit abia după ce s-au convins că merge businessul”.
    Faptul că decizia a fost corectă le-a fost confirmat încă din primele şase luni de activitate: „Am făcut în acelaşi an un milion de euro profit, deşi începusem undeva în aprilie-mai. Aceasta ne-a ajutat, ne-a dat şi încredere, şi capital şi, într-adevăr, compania Capital Partners a fost una profitabilă”, spune Diaconescu.
    Victor Căpitanu povesteşte că în anii ce au urmat, până în 2008, creşterea a fost accelerată, iar profiturile bune, însă, după falimentul Lehman Brothers, a urmat o descreştere rapidă.
    „Au fost multe tranzacţii, relativ mici, care nu au intrat pe radarul băncilor mari de investiţii şi care practic, pe vremea aceea, nimeni nu voia să le facă”, descrie Căpitanu potenţialul nişei pe care au intrat. 
    Din rândul celor mai interesante tranzacţii din perioada de la Capital Partners menţionează vânzarea Banca Transilvania Asigurări către Groupama, o tranzacţie de 90 milioane de euro.
    Un alt exemplu, mai recent, vânzarea World Class către Resource Partners, un fond de private equity polonez. „Când vor face exit, probabil va fi o afacere incredibilă”, crede Căpitanu.
    În cele din urmă, primul lor demers antreprenorial important s-a încheiat cu un exit; în prezent compania există sub numele de BT Capital Partners, ca parte a unei divizii a Băncii Transilvania (Doru Lionăchescu este membru al boardului băncii).
    Bilanţul la exit, după 11 ani de activitate, număra peste 120 de tranzacţii, cu o valoare cumulată a acestora de aproape 2 miliarde de dolari şi o valoare medie pe tranzacţie de
    10-15 milioane de euro.
    În tot acest timp, echipa Capital Partners nu a ajuns la mai mult de 25 de oameni, iar în majoritatea timpului a funcţionat cu în jur de 10 persoane. Printre proiectele Capital Partners, acum ale BT Capital Partners, se numără anuarul „Cele mai valoroase companii din România”, realizat în parteneriat cu Ziarul Financiar şi care va ajunge anul acesta la a 13-a ediţie. 

    De la căutarea unei locuinţe la construirea unui bloc
    În ceea ce priveşte orientarea înspre domeniul imobiliarelor, Victor Căpitanu îşi aminteşte că în perioada de practică la bancă nimeni nu ştia prea multe despre acesta: „Era anul 2000, veneau investitori la bancă, nimeni nu dădea finanţări imobiliare, nici nu apăruseră creditele ipotecare”. Chiar dacă era cel mai mic ca vârstă din echipa băncii, lucra în departamentul cel mai important, la finanţări mari – nimeni nu voia să facă finanţări imobiliare, astfel că, treptat, a început să facă el asta. 
    „Am învăţat încet, din bancă, de la clienţii băncii, precum şi de la cei care nu au obţinut finanţări, care veneau şi explicau cum stau lucrurile în piaţă, stăteam ore în şir ca să discut cu ei”, descrie Căpitanu modul practic în care a învăţat noţiunile pieţei imobiliare.
    Cunoştinţele lor s-au concretizat în momentul în care a trebuit să îşi caute locuinţă. „Căutam două apartamente şi preţurile începuseră deja să crească.” Diaconescu a găsit o structură neterminată de 12 apartamente, în zona Dobrogeanu-Gherea, aflată în apropiere de lacul Băneasa, unde se afla Grivco. Au negociat, au cumpărat-o şi au vândut restul apartamentelor.„Practic aşa am început, cu structura respectivă”, îşi aminteşte Victor Căpitanu.
    Mărturiseşte că era destul de sceptic la început, iar partenerul său de afaceri era mai încrezător în proiect la vremea aceea: „Andrei a fost mai încrezător; practic acolo am fost un fel de jumătate dezvoltator, jumătate finanţator”.
    În 2007, au mai construit „un mic bloc”, fiindcă „au ieşit cifrele corect”, apoi încă un altul, în 2008: „Au ieşit cifrele bine fiindcă noi, atunci când am scos autorizaţia, am semnat şi toate vânzările, ca să nu fie risc, la autorizaţie am semnat toate apartamentele, le-am precontractat şi am mai livrat la comandă”.
    Căpitanu descrie proiectele, cu aproximativ 60 de apartamente adunate, drept mici, în contextul în care la vremea aceea, în plin boom imobiliar, dezvoltările erau de ordinele sutelor şi miilor de apartamente. „Nici când am cumpărat terenul în 2009 nu aveam planul acesta de a ne transforma în mari dezvoltatori imobiliar, dar după ce am construit One Floreasca Lake, proiectul a avut succes, iar clienţii ne-au determinat să construim mai departe şi să facem compania.”
    „Practic, cine s-a extins prea agresiv în perioada 2007-2008 a cam dispărut după. Lehman Brothers şi criza care a urmat în România au curăţat cam 80% dintre dezvoltatori, i-a scos de pe piaţă – atunci s-a creat practic un vid, s-a creat o oportunitate prin care să dezvolţi cu concurenţă relativ mică”, descrie Căpitanu oportunitatea sesizată în momentul în care s-au lansat pe piaţă.
    Exista atunci posibilitatea să cumpere locaţii „unice, care nu ar fi fost disponibile, pur şi simplu pentru că nu mai existau dezvoltatori şi nu mai exista nimeni interesat de proiecte imobiliare”. În 2009, au cumpărat terenul pe care au dezvoltat (începând cu trei ani mai târziu) One Floreasca Lake, la un discount de peste 80% faţă de nivelul din 2008.
    Grupul turcesc care a construit Cosmopolis şi care contractase terenul pentru 7,8 milioane de euro a renunţat la acesta doar un an mai târziu, fiindcă nu l-au mai putut finanţa. Astfel, l-au cumpărat de la vânzător cu în jur de 1,5 milioane de euro – bani rezultaţi din dividendele Capital Partners; turcii dăduseră un avans de 300.000 de euro şi au primit înapoi doar 200.000 de euro, astfel că pierduseră diferenţa.
    Odată achiziţia făcută, a durat doi ani până să se hotărască dacă vor construi – toată lumea avea o percepţie negativă asupra pieţei. „Era sfârşitul lui 2009, un an de la Lehman Brothers, şi când am zis tuturor prietenilor ce afacere am făcut şi că vrem să dezvoltăm apartamente, toţi au zis că li se pare o idee proastă”, îşi aminteşte Căpitanu.Totuşi, în septembrie 2011 au demarat construcţia, pentru ca în iunie 2013 să se mute acolo primul locatar.
    Din punctul de vedere al omului de afaceri,  cheia succesului în imobiliare – confirmată de altfel ulterior – era tocmai aceasta: „Locaţia trebuie să fie extraordinară, iar preţul de intrare destul de jos ca să supravieţuieşti indiferent de ciclul economic, iar dacă tu ştii să îţi faci calculele bine şi intri la cost mic la locaţii foarte bune, atunci nu va mai conta ciclul economic, există suficientă marjă ca să te poţi ajusta.”
    Pe de altă parte, la ciclul de creştere anterior s-a întâmplat cu totul altfel, de unde şi efectele dezastruoase ale pieţei: „Dacă nu te uiţi aşa de mult la preţ şi mai şi finanţezi cu banca achiziţiile terenurilor, aceasta e reţeta pentru dezastru şi aşa s-a întâmplat în ciclul trecut: băncile finanţau achiziţiile de terenuri şi achiziţia de teren de obicei nu are sursă de plată – când banca cere banii înapoi, trebuie să dai terenul”.
    Iar dacă la început nu aveau un nume, la finalizarea acestui proiect s-au gândit să îşi denumească atât proiectul, cât şi compania. „Am început întâi cu treaba şi apoi cu numele – am denumit proiectul One Floreasca Lake, în ideea în care nu voiam să ne limităm doar la o adresă, iar de la numele proiectului a pornit şi denumirea companiei”, povesteşte Căpitanu, în timp ce îmi arată un album din care s-au inspirat. Acesta prezintă detaliat un proiect amplu londonez, din care s-au inspirat, care întruchipează clădirea One Hyde Park din Londra, ce avea de fapt o cu totul altă adresă decât cea sugerată de nume.
    Cei doi oameni de afaceri spun că au crezut mereu în brandingul proiectelor, aceasta fiind şi o modalitate importantă de diferenţiere faţă de competiţie.
    „Am zis să ne diferenţiem faţă de restul, să facem un branding care să aibă identitate proprie şi să facem branding companiei, ca toată lumea să ştie că produsul este dezvoltat de noi.”
    Victor Căpitanu spune că aceasta era o practică puţin întâlnită la vremea la care au început ei, principiul popularizat de dezvoltatori fiind „altă locaţie, altă dezvoltare”, prin urmare, o altă identitate.
    „Realitatea i-a contrazis, fiindcă este valoare foarte mare în brand, ca în orice business. Când lansăm vânzările unui proiect nou, avem întotdeauna liste de aşteptare de sute de oameni care vor să cumpere, unii cumpără, alţii nu – dar tot timpul avem cerere”, descrie Victor Căpitanu modul în care sunt văzute proiectele construite sub această identitate.
    În ceea ce priveşte segmentul clienţilor cărora li se adresează, acesta este „mai degrabă al celor cu venituri mari şi foarte mari”, dar spun că treptat încearcă să îi atragă pe cei cu venituri medii spre mari.
    „Noi am preferat să facem întâi cele mai calitative produse din piaţă – respectiv One Charles de Gaulle, cel mai exclusivist produs din piaţă, iar plecând de la acesta, să mergem şi cu produse puţin mai accesibile.” Potrivit lui Victor Căpitanu, o astfel de strategie este mai uşor de urmat decât una inversă: „Dacă faci apartamente ieftine, e greu să faci apoi apartamente scumpe – dacă faci apartamente scumpe, e mai uşor să faci trecerea înspre apartamente mai ieftine”.
    Iar dacă brandul One descrie proiectele exclusiviste (aşa îşi descriu cei doi proiectele), pentru segmentul mediu vor să facă un brand care se va numi One District.
    Spun că de vreun an şi jumătate caută locaţii pentru acesta, însă până acum nu au fost mulţumiţi. „Nu cumpărăm decât dacă suntem mulţumiţi şi de locaţie, şi de preţ – preferăm să mai aşteptăm 2-3 ani ca să lansăm un al treilea brand de rezidenţiale”. Nu au luat încă decizii concrete legate de acesta, însă spune că, pentru a fi competitivi la cost, trebuie să se limiteze la 12 etaje.
    În ceea ce priveşte dezvoltarea în afara Capitalei, aceasta nu intră în priorităţile lor la momentul actual.  „Am decis ca în loc să mergem cu proiectele în afara oraşului – în alte oraşe – mai bine să mergem spre centrul oraşului sau în alte cartiere din oraş. Din punctul nostru de vedere, businessul de real estate este un business local când vine vorba de rezidenţial; când vine vorba de birouri, poate fi internaţionalizat”, spune Andrei Diaconescu.
    Iar loc de creştere există încă în Capitală: „Noi nu avem cum să creştem atât de mult încât să nu mai fie loc în Bucureşti – dacă tot e loc, pe care îl ştiu, şi îl cunosc şi înţeleg clienţii, de ce să mă duc la Cluj sau la Iaşi, nu are sens, când pot să dezvolt aici – când vine vorba despre rezidenţiale, este un business local”.

    Proiectul vecin cu Preşedinţia
    Un proiect care abia prinde contur (deocamdată doar în viziunea antreprenorilor – fiindcă contractul achiziţiei terenului abia fusese semnat la momentul interviului) este One Cotroceni Park, care vine să susţină strategia migrării înspre clienţii cu venituri medii.
    Fondatorii One United Properties au decis achiziţia de la Immofinanz a platformei Ventilatorul, aflată în apropiere de staţia de metrou Academia Militară, care se va inagura anul viitor – „chiar lângă preşedinţie”.
    Victor Căpitanu spune că, spre deosebire de One Floreasca City, unde preţurile pornesc de la peste 3.000 de euro metrul pătrat, aici preţurile pentru dezvoltările rezidenţiale vor fi la aproximativ 1.500 de euro.
    „Va fi un produs şi mai competitiv, prin care câştigăm la preţ datorită unui preţ competitiv al terenului de acolo şi probabil vom mai tăia câteva opţiuni nenecesare”, descrie Victor Căpitanu acest proiect.
    Terenul propriu-zis, de 5,3 hectare, a costat 21,5 milioane de euro – însă a fost cumpărat la pachet de la austriecii de la Immofinanz împreună cu o clădire de birouri din zona Victoriei din Capitală (Bucharest Business Center, cu o suprafaţă închiriabilă de 11.672 de metri pătraţi).
    Victor Căpitanu spune că prin proiectul One Cotroceni Park păstrează astfel linia stabilită în trecut, prin care reabilitează o zonă de oraş centrală, dar abandonată de mai mulţi ani şi care va câştiga, în curând, o linie de metrou.
    „Ne-am uitat mai atent şi am descoperit că este o zonă în centrul oraşului – cu metrou, cu mall, cu parcuri, cu spital, cu grădină botanică, cartierul Cotroceni, care a fost cel mai scump cartier după Primăverii şi, cu toate acestea, e abandonat.”
    Prima fază a proiectului va începe anul viitor şi va consta în construcţia de birouri, urmând ca în 2020 să înceapă şi prima fază de apartamente. Proiectul se va dezvolta în 3-4 faze, în funcţie de cât de puternice sunt economia şi cererea, însă Victor Căpitanu previzionează un interval de timp cuprins între şase şi opt ani.
    „Când cumperi un proiect pe care să îl faci în opt ani, te gândeşti că piaţa o să mai şi urce, va mai scădea, trebuie să iei în calcul ciclul economic”, spune el. Nu au încă o valoare exactă pentru bugetul de investiţii, dar au observat că există „interes foarte mare pentru clădirea de birouri” şi au deja câţiva chiriaşi mari interesaţi de prezenţa în această zonă.
    „Cu un şomaj foarte mic, cu salarii în creştere şi cu lupta pentru oameni, companiile se uită tot mai mult la ce vor oamenii, nu la ce vor şefii. Istoric, toţi şefii au decis să mute birourile aproape de zonele Pipera şi Aurel Vlaicu pentru că era mai aproape de casele lor – uitându-ne în viitor, multe companii vor decide cum vor oamenii”, descrie el o tendinţă care crede că va contura proiectele viitorului.
    Chiar dacă oraşul creşte în direcţia nord-est, în care construiesc şi ei rezidenţialul, consideră că centrul rămâne principala atracţie.

    Mai este loc pentru alte dezvoltări?
    Pe termen lung, strategia One United Properties vizează acoperirea unei palete mai largi de clienţi pe rezidenţial: „Încercăm să acoperim partea rezidenţială – vrem să acoperim toate segmentele, de la venituri medii, medii spre mari, şi, în acelaşi timp, profiturile din rezidenţial vrem să le reinvestim în clădiri de birouri, în chirii”. Un alt pilon de dezvoltare este astfel creşterea portofoliului de chirii pentru spaţiile de birouri, o metodă de apărare a profitului.
    În prezent, în afară de faptul că investesc în clădirile de birouri, au câteva clădiri de birouri în construcţie, proprietate sau curs de autorizare, ţinta lor fiind ca peste trei ani să deţină minimum 100.000 de metri pătraţi închiriaţi de birouri. Iar în contextul în care „clădirile de birouri mănâncă mult mai mult capital decât apartamentele, unde există mai mult cash flow”, ridică şi capital constant.
    Anul acesta, de pildă, au vândut 8% din capital pentru 10 milioane de euro, tranzacţie ce plasează evaluarea companiei la 123 milioane de euro.
    Recent, au aprobat încă o creştere de capital cu 20 de milioane de euro – au subscris deja 10 milioane de euro, urmând să cedeze 7,4% din companie pentru cele  20 milioane de euro, tranzacţie ce plasează valoarea companiei la 250 milioane de euro. Anul viitor şi-au propus să introducă în acţionariat şi investitori instituţionali, cu pachete minoritare; au discuţii concrete în acest sens, dar nu sunt încă publice. Ei iau în calcul totodată o emisiune de obligaţiuni verzi (obligaţiune emisă de o companie pentru a fi utilizată in proiecte climatice şi de mediu).
    „Cu surse noi de finanţare avem posibilitatea să ţinem clădirile noi în portofoliu. Altfel, ca să creşti, cu dezvoltarea de birouri, eşti obligat să vinzi, e greu să ridici şi să ţii birouri dacă nu ridici capital. Dacă vrei să creşti compania în continuare, ori creşti cu ce ai dezvoltat, ori vinzi, ori ridici capital şi practic te diluezi tu puţin din companie”, descrie Victor Căpitanu strategia abordată. 

    CrizĂ?
    „La noi criza poate veni doar dacă e importată – dacă, de exemplu, ar veni o criză în Statele Unite şi în vestul Europei, cred că se poate importa foarte uşor la noi, eventual cu decizii greşite în momentul respectiv.”
    Pe de altă parte, Victor Căpitanu este optimist în ceea ce priveşte dezvoltările interne ale României. „O criză internă în România este puţin probabil să vină – indiferent de factorul politic, care arată destul de bine dacă faci comparaţie cu Turcia, Ungaria, Polonia, Grecia şi toate ţările din jur – pare grav când te uiţi la TV, dar businessul merge bine, oamenii câştigă bine, îndatorarea e mică, preţurile nu au ajuns la maximul istoric de acum 10 ani şi cu toate acestea oamenii câştigă de două ori mai mulţi bani ca atunci – cât de cât lucrurile au sens, nu ca în majoritatea ţărilor dezvoltate, unde oamenii nici nu visează să îşi cumpere o proprietate.”

    Cel mai bun oraş de locuit
    De altfel, omul de afaceri descrie Capitala drept cel mai bun loc de trăit din lume. „Mi se pare că Bucureştiul este cel mai bun loc pentru locuit din lume; am fost în multe locuri şi mi se pare că nu se compară cu nimic. E şi frumos, şi verde, poate se câştigă mai puţin decât în alte ţări dezvoltate, dar şi traiul vieţii este mai accesibil”, spune el.
    Oferă ca reper în acest sens preţurile locuinţelor, care permit încă românilor să îşi cumpere proprietăţi: „Acest lucru nu se va întâmpla la nesfârşit, pe măsură ce se acumulează capital, nu toată lumea îşi va permite să aibă apartament, proprietate”, descrie Victor Căpitanu apetenţa pentru achiziţii imobiliare a românilor.
    Acesta mai crede că Bucureştiul poate fi considerat o ţară diferită faţă de restul României: „Bucureştiul nu este România, când se vorbeşte despre cifre, se vorbeşte despre România, dar Bucureştiul este ca o ţară separată, are PIB de 50 de miliarde de euro, e mai mare decât Croaţia, Bulgaria, decât multe ţări din jur, nu mai zic ţările mici, oricum, e o ţară avansată, unde se câştigă bine, unde e frumos să locuieşti”.
    Nu îi place traficul creat în drumul zilnic dintre nord şi sud al angajaţilor dinspre case spre muncă, situaţie la care s-a ajuns, potrivit lui, fiindcă şefii de companii din Pipera voiau să lucreze aproape de casă: „Tu eşti şeful companiei, eventual nu e nici compania ta, dar ai o companie multinaţională – tu eşti şeful, ai copii la şcoală în Pipera, automat vrei să stai între Herăstrău şi Pipera atunci, ca să nu stai tu o oră la birou – preferi ca toţi angajaţii să facă o oră până la birou”.
    Acum însă, crede că o altă tendinţă va contura noii poli de dezvoltare a oraşului: „Competiţia pentru oameni este mult mai mare, companiile trebuie să fie mult mai inteligente, trebuie să aibă facilităţi cât mai bune pentru angajaţi, iar biroul este cel mai important”.
    O altă soluţie pe care o identifică el este concentrarea oraşului în fiecare dintre cele şase sectoare, în mod echilibrat: „Ar trebui să fie ca şase oraşe, iar în oraşul tău să găseşti tot ce ai nevoie – nu să mergi din Drumul Taberei în Dimitrie Pompei”.
    Victor Căpitanu a fost tot timpul de părere că există mai mult potenţial în România – iar acum crede că acesta este mai mare ca niciodată. „Acum există sistem de justiţie, există legi, există o economie – de 10 ori mai mare, cred, decât în anii ‘90, companiile fac profit istoric, cred că economia României este în cel mai bun loc în care a fost vreodată, oamenii câştigă cel mai bine, şomajul e mic, inflaţia e mică, îndatorarea e mică.”
    Omul de afaceri este de părere şi că, prin comparaţie cu câteva în decenii în urmă, şi oportunitatea este mai mare.
    „Şi sunt atâtea de făcut în România – trebuie să te duci doar în America şi în Europa de Vest şi poţi să copiezi idei de acolo pentru început. Cine poate să facă schimbarea sunt antreprenorii, cine îşi face curaj să-şi facă businessul propriu. Cu cât investim mai mult în a crea mai mulţi antreprenori, cu atât vom avea mai mult de câştigat. Pe de altă parte, consider că este nevoie de răbdare şi viziune pentru reuşită.”
    Andrei Diaconescu întăreşte această idee: „Sunt lucruri de făcut în România, este păcat ca oamenii valoroşi să nu îşi facă curaj şi să încerce măcar – ai o singură viaţă, păcat să nu încerci, iar satisfacţia reuşitei din antreprenoriat e enormă, bate şi banii, şi tot. Sunt şi companii mişto pentru care să lucrezi şi să faci antreprenoriat şi în companii.” Diaconescu e de părere că cineva care este valoros va ieşi cumva la suprafaţă – va fi găsit de cineva, promovat: „Cineva care e valoros nu va rămâne la nivelul de jos într-o piaţă în care comunicarea e atât de mare, în care totul e atât de transparent, în care poţi să afli orice, oricând. Ce i-aş încuraja eu pe oameni este să facă cât mai mult din ceea ce cred ei – şi chiar să creadă; dacă cred, lucrurile vor veni, cineva îi va descoperi, va vedea că ce fac fac bine şi în cele din urmă vor avea succes.” 

    CV de antreprenor, la dublu

    2000
    Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu au început să investească în primele proiecte imobiliare
    2006
    Antreprenorii au finanţat dezvoltarea unei structuri rezidenţiale cu
    12 apartamente
    2007
    Construcţia unui al doilea proiect imobiliar de mici dimensiuni, urmat de un altul, în 2008 (cu în jur de 20 de apartamente fiecare)
    2009
    Cei doi antreprenori cumpără la preţul de discount de
    1,5 milioane de euro terenul pe care vor dezvolta One Floreasca Lake
    2011
    Încep construirea One Floreasca Lake
    2013
    Finalizează construcţia One Floreasca Lake

     

    CV de antreprenor, la dublu

    2014
    Achiziţia terenului pe care se va dezvolta One Herăstrău Park
    2015
    Achiziţia platformei Automatica pentru 25 de milioane de euro de la Global Finance
    2016
    Achiziţia celui mai bun colţ de pe Barbu Văcărescu, 8.200 mp, unde se va dezvolta One Verdi Park
    2017
    Fondatorii One United Properties decid să investească în dezvoltarea şi achiziţionarea de clădiri de birouri, în parteneriat cu Ionuţ Dumitrescu, care a pus în 1997 bazele agenţiei imobiliare Eurisko Real Estate Consulting, vândută în 2008 către CB Richard Ellis, liderul global în materie de servicii de real estate
    2018
    One United Properties achiziţionează pentru 21,5 milioane de euro fosta platformă Ventilatorul din cartierul Cotroceni din Capitală, unde vor dezvolta un proiect mixt

    Formula de creştere pe timp de criză

    One United Properties şi-a crescut afacerile în perioada crizei — prin dezvoltarea pe segmentele rezidenţiale upper şi mid-upper — adresându-se clienţilor cu venituri medii şi mari. Compania a dezvoltat şi finalizat câteva proiecte rezidenţiale
    pe care reprezentanţii One United Properties le înscriu în categoria high-end
    (376 de unităţi), are în construcţie 387 de unităţi şi, pe termen scurt, îşi propune să livreze 500 de unităţi în regiunea central-nordică a Capitalei. Fondatorii One deţin însă şi 70% din dezvoltatorul imobiliar Neo — una dintre dezvoltări aflându-se în zona Timpuri Noi, în apropiere de proiectul dezvoltat de suedezii de la IKEA.
    Anul trecut, reprezentanţii companiei şi-au anunţat intrarea şi pe segmentul de birouri; în prezent, portofoliul de birouri al companiei este format din clădirile de birouri North Gate  — 23.000 metri pătraţi GLA şi 504 locuri de parcare  — închiriate în întregime de Renault, şi One Tower, parte a proiectului mixt One Floreasca City, aflat în prezent în construcţie.

    One Herăstrău Park
    28.000 de metri pătraţi;
    complexul rezidenţial include două turnuri care au câte 106 de apartamente. 

    One Charles de Gaulle
    8.000 de metri pătraţi;
    finalizat în al treilea trimestru din 2018;
    proiectul include 33 de apartamente high-end în două clădiri în cartierul Primăverii.

    One Herăstrău Plaza
    32.000 de metri pătraţi;
    156 de apartamente.

    Neo
    brandul Neo este dedicat proiectelor rezidenţiale tip boutique, de dimensiune mică, situate în locaţii foarte bune, dedicate clienţilor cu venituri mari şi foarte mari;
    divizia Neo este condusă de Octavian Avramoiu şi Cătălin Scripcaru, care anterior a fost country manager al Strabag pentru România şi managing director al Raiffeisen Evolution, acţionari cu 30% în noul proiect, alături de One United Properties, care deţine 70% din această divizie;
    proiectul Neo Timpuri Noi va avea circa 90 de apartamente;

    One Floreasca Lake
    15.000 de metri pătraţi;
    68 de apartamente;
    primele două clădiri, care includ 42 de unităţi, au fost finalizate în iunie 2013, iar a treia clădire, de 26 de unităţi, a fost finalizată în august 2015.
    anul acesta, dezvoltatorul imobiliar One United Properties a început lucrările la Neo Mamaia, un complex de 47 de apartamente în zona Mamaia Nord.

    One Floreasca City
    un proiectul imobiliar multifuncţional se află la intersecţia arterelor Mircea Eliade şi calea Floreasca din zona centrală a Bucureştiului;
    fosta hală Ford va fi integrată în proiect şi se va transforma într-un spaţiu contemporan de retail operat de Auchan România;
    proiectul va include clădirea de birouri de clasă A One Tower şi trei blocuri cu apartamente exclusiviste;
    terenul pe care se află proiectul include 2,8 hectare;
    dezvoltatorul a cedat municipalităţii o suprafaţă de teren de 1.000 mp şi va aloca un buget de 1 milion de euro pentru investiţii în infrastructură care presupun lărgirea căii Floreasca de la 4 la 6 benzi;
    toate componentele – office, retail şi rezidenţial – vor fi livrate simultan, în 2020.

  • Românul care deţine cele mai multe mall-uri din ţară. Colectează zeci de milioane de euro din chirii

    Carte de vizită

     Supranumit „Regele Mallurilor”, Iulian Dascălu a fost unul dintre primii investitori în malluri din România; în 2000, când a deschis Iulius Mall la Iaşi, în

     România mai funcţiona doar proiectul Bucureşti Mall al companiei turceşti Anchor Grup

     A investit peste 600 de milioane de euro în proiecte mixte, malluri şi clădiri de birouri în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava; a vândut jumătate din mallurile pe care le are fondului olandez de investiţii Atterbury Europe

     Dezvoltatorul lucrează la proiectul mixt Openville din Timişoara, un ansamblu care va avea la finalizare 594.000 de metri pătraţi, fiind rezultatul unei investiţii de 220 de milioane de euro

     Este licenţiat în finanţe-contabilitate în cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, respectiv economie şi administrarea afacerilor în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara

    CITITI MAI MULTE DESPRE IULIAN DASCALU

  • Cărămidă cu cărămidă, până la 20 de milioane de euro

    “Creşterea sectorului rezidenţial ne obligă să fim prezenţi în întreaga ţară, în cât mai multe puncte de vânzare, pentru a putea să atingem câţi mai mulţi consumatori. În 2018 am continuat strategia pe care am implementat-o din 2008 până în prezent – am mizat pe dezvoltarea intensivă şi extensivă a distribuţiei şi a exporturilor, dezvoltarea gamei  de produse, menţinerea calităţii la standarde înalte şi oferirea de servicii performante şi complexe”, descrie Iulian Mangalagiu, CEO al Brikston, strategia de dezvoltare a companiei româneşti de produse de construcţii pe care o conduce.

    Pe plan local, produsele Brikston sunt comercializate atât prin intermediul a peste 250 de distribuitori şi lanţuri de tip DIY precum Dedeman, Leroy Merlin, Brico Depot şi Hornbach, cât şi în magazinul online al companiei.

    Compania exportă însă produse şi în alte două pieţe vecine – Republica Moldova şi Ucraina; reprezentanţii companiei şi-au propus ca pe viitor să crească valoarea exporturilor către cele două ţări la 2 milioane de euro.

    Anul trecut, Brikston a avut venituri de aproximativ 19 milioane de euro, în creştere cu 23% faţă de anul anterior şi un profit de circa 2,5 milioane de euro; aşteptările pentru 2018 vizează o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro. „Previziunile noastre întrevăd un progres în domeniul amenajărilor interioare şi exterioare, un sector care prinde tot mai mult teren.”

    În ceea ce priveşte numărul de angajaţi ai Brikston, acesta a ajuns la aproximativ 200, cu o medie de vârstă de circa 44 de ani.

    Reprezentanţii companiei spun că în ultimii zece ani secţiile au funcţionat la capacitate maximă, iar producţia de cărămidă a fost dublată. 
    Brikston are o istorie de aproape 50 de ani pe piaţa locală: aceasta a început în anul 1969, odată cu înfiinţarea societăţii de stat Fabrica de Produse Ceramice, transformată patru ani mai târziu, în urma fuziunii cu Fabrica de Betoane Armate, în Întreprinderea de Materiale de Construcţii Iaşi. În 1994 începe privatizarea companiei – redenumită Ceramica SA – prin metoda MEBO (management employee buyouts), proces încheiat în 2001, când a devenit societate comercială cu capital integral privat.

    În 2006, în urma unei investiţii de 7,7 milioane de euro, compania a deschis prima linie modernă de producţie. În 2008 a fost lansată marca Brikston, „creată cu scopul diferenţierii pe piaţa materialelor de construcţii ca etalon al calităţii produselor”, spune Iulian Mangalagiu, CEO al Brikston. După un an a fost lansată o nouă linie de producţie, care a dublat volumul realizat.

    În 2010-2011, pe măsură ce compania a început să se extindă la nivel naţional, cota de piaţă s-a triplat, atingând nivelul de 19% – faţă de 6%, valoarea la care se plasa aceasta în 2008. În 2014, pachetul majoritar de acţiuni al companiei a fost preluat de fondul de investiţii ADM Capital, pas care a determinat crearea unor zone noi de dezvoltare a companiei, în 2015 fiind lansată linia de producţie de ţigle şi materiale pentru zidăria de faţadă. 

    În ceea ce priveşte cele mai recente investiţii, compania a direcţionat anul acesta 1 milion de euro spre îmbunătăţirea calităţii produselor, achiziţia de utilaje, completarea portofoliului de produse şi optimizarea costurilor de fabricaţie.

    De asemenea, directorul general al Brikston spune că o componentă esenţială pentru dezvoltarea companiei o reprezintă partea de cercetare şi dezvoltare. Potrivit lui, „pentru a te putea susţine pe această piaţă în care utilităţile cresc de la lună la lună, singurele investiţii viabile sunt cele în eficientizarea energetică, creşterea capacităţilor de producţie, găsirea de resurse alternative şi reducerea emisiilor de CO2”.

    Potrivit lui Iulian Mangalagiu, piaţa de cărămidă se situează în prezent la o valoare de 130 de milioane de euro, dar, în ciuda faptului că volumul acesteia este pe o tendinţă crescătoare şi producătorii se orientează spre deschiderea de noi sectoare, aceasta este încă mult sub nivelul atins în anii 2007 – 2008. În ultimii cinci ani, Mangalagiu spune că „din totalul vânzărilor Brikston, peste 80% sunt adresate segmentului rezidenţial, ceea ce evidenţiază faptul că, în prezent, oamenii sunt interesaţi de achiziţia unei locuinţe noi. Fie că sunt tineri care vor casa lor, fie o familie care caută o locuinţă mai mare, observăm că românii caută casele care le pot oferi un nivel de confort mai mare”.

    Care era nivelul de atunci?

    Pe de altă parte, observă el, creşterea pieţei locale de profil a contribuit la o apropiere faţă de nivelul pieţelor din vest: „Dacă în urmă cu câţiva ani România avea nevoie de aproximativ 600.000 de locuinţe pentru a atinge nivelul Europei, diferenţa a fost considerabil redusă prin creşterea din ultimul timp a pieţei de construcţii.” Un alt capitol la care România se află în urma altor pieţe este tipologia produselor comercializate: „În timp ce ţara noastră este concentrată pe cărămizile de construcţii, vestul Europei pune accent şi pe cărămizile sau placajele care dau un aspect elegant oricărei construcţii. Noul trend legat de casele pasive sau cu emisii zero face ca piaţa din vest să aibă un avans faţă de România în ceea ce priveşte folosirea unor produse eficiente din punct de vedere termic”.

    Mangalagiu spune că principala tendinţă pe piaţa pe care activează constă în dezvoltarea de noi blocuri de locuit, impulsionată de nevoia de „creare a unor locuinţe accesibile din punctul de vedere al valorii acestora şi poziţionării lor în cadrul oraşelor, unde nu mai sunt chiar atât de multe locuri pentru construcţia de locuinţe individuale”.

    Directorul general al Brikston sesizează şi orientarea înspre folosirea materialelor pentru decorarea locuinţelor: „Fie că vorbim doar despre un soclu sau de câteva accente pe faţade, fie că vorbim de faţada întreagă, casele şi blocurile care se construiesc în ultima perioadă sunt mult mai adaptate din punct de vedere estetic cu noile trenduri în materie de materiale de construcţii”.

    De asemenea, aminteşte el,  apropierea de anul 2020, când noile proiecte rezidenţiale va trebui să respecte legislaţia europeană privind casele cu consum energetic aproape de zero, face ca industria materialelor de construcţii să se adapteze noilor cerinţe prin lansarea de produse noi, mult mai eficiente din punctul de vedere al izolării termice. „Implicit, dezvoltarea unor noi reglementări ajută industria să se apropie foarte mult de zona de vest a Europei, acolo unde consumul energetic este principala procupare în materie de construcţii”, spune el.
    Directorul executiv al Brikston observă că, pe lângă interesul pentru cărămizi care să ajute la economisirea energiei, se poate observa că oamenii caută şi locuinţe care să le încânte simţul estetic. Acest lucru determină consumatorii să fie din ce în ce mai interesaţi de produsele ceramice pentru decorarea caselor, gardurilor şi grădinilor, respectiv de cărămida de faţadă, de placajele din klinker şi de elementele pentru gard.

    Aşteptările executivului de la Brikston pentru perioada următoare vizează în primul rând menţinerea ritmului de creştere atât pentru cererea de locuinţe de tip rezidenţial, cât şi pentru segmentul materialelor de construcţii. El spune că principalul factor care a susţinut revenirea pieţei rezidenţiale a fost reapariţia în 2015 – 2016 a dezvoltatorilor imobiliari şi a proiectelor rezidenţiale de dimensiuni mai mari.

    „Nevoia pieţei de profil stă la baza dezvoltării acestei industrii, motiv pentru care pot interveni schimbări, însă, conform ultimilor ani, ne aşteptăm la o cerere constantă”, spune el. Factorii pe care îşi bazează aşteptările sunt: continuarea proiectului Prima Casă, creşterea investiţiilor cu capital străin, începerea unui nou val de credite bancare, creşterea pieţei muncii şi costurile reduse ale materialelor. Singurul impediment care ar putea apărea, potrivit lui Mangalagiu, se leagă de schimbările politice, care ar putea amâna investiţiile în infrastructură, ceea ce ar priva companiile de construcţii de beneficiul unui aport suplimentar de cash.

    Cum vede executivul de la Brikston casele din România pe viitor?

    „Cred că în viitorul apropiat se va pune accentul pe materialele de construcţii cât mai ecologice, care au grijă de mediu atât în momentul fabricaţiei, cât şi în momentul în care devin deşeuri. Arhitectural, cred că locuinţele viitorului vor fi mult mai arătoase decât cele de acum câţiva ani, cu accent major pe produsele care pot adăuga un plus de culoare şi textură unei faţade şi chiar interiorului.” El consideră că pe piaţă se observă o migrare către casele cu un consum energetic cât mai mic şi că legislaţia urmăreşte să încurajeze construcţia acestui tip de case, ceea ce îl face să creadă că pe viitor ne putem aştepta la investiţii masive în această direcţie.

  • Abonament la jucării: ideea inedită a unor antreprenori clujeni care ar trebui să le aducă zeci de mii de euro

    Bibo Box a fost o idee care a apărut în urma unei nevoi a tinerilor părinţi, care încearcă să le ofere micuţilor toate resursele necesare dezvoltării armonioase. Am văzut că modelul de business funcţioneză foarte bine în Occident. Lucrând zilnic cu mediul online şi cu afaceri de genul acesta din afară, nu a fost nevoie de multă convingere când Alexandra (Alexandra Dimitriu – manager şi creatoarea conceptului -n.red) mi-a povestit ideea ei”, descrie Bianca Dihoiu, cofondator al businessului Bibo Box, motivul care a determinat-o să intre în afacere. Ce este însă Bibo Box? „Este primul subscription box (cutie achiziţionată în baza unui abonament lunar) educaţional din România.

    Conceptul presupune comercializarea unui singur produs: un abonament lunar în valoare de 99 lei (transport inclus)”, spune Alexandra Dimitriu. Cutia educaţională ce poate fi cumpărată în schimbul acestui abonament lunar cuprinde jocuri şi alte activităţi creative şi este destinată în special copiilor cu vârse de 3-6 ani.

    Businessul a fost dezvoltat la Cluj, iar investiţia iniţială s-a ridicat la 10.000 de euro şi a constat „exclusiv în aportul tuturor asociaţilor”, fiind direcţionată spre marketing şi echipamente. „Am luat în considerare la un moment dat să apelăm la fonduri europene rambursabile sau nerambursabile, însă am decis să mergem all-in şi să nu tărăgănăm lansarea astfel.”

    Conceptul Bibo Box a apărut în 2017, dar lansarea propriu-zisă a fost în iunie 2018, când fondatorii afacerii au început cu o campanie online de prevânzare şi promovare. „Primele colete au plecat în octombrie 2018”, descrie Dimitriu afacerea.

    Aşteptările antreprenorilor din spatele Bibo Box sunt de a ajunge la 300 de cutii livrate lunar până la sfârşitul anului, 1.900 de cutii în 2019 şi 12.000 de cutii în 2020. „Estimările au la bază calcule bazate pe reinvestirea întregului profit până în anul 3 şi un churn-rate (procentajul clienţilor care renunţă la servicii – n.red.) de 8%, cât e standardul în alte tări pe nişa noastră”, spune Dimitriu. Ea mai spune că este încă devreme să calculeze life-time value-ul clientului, „deşi după primele feedbackuri ne aşteptăm să fie de peste şapte luni”.

    În cazul Alexandrei Dimitriu, Bibo Box este a doua încercare în antreprenoriat; ea a ales calea de digital în urmă cu cinci ani, având competenţe şi studii pe aria de business: „De atunci m-am specializat în analiza comportamentală a utilizatorilor pe internet şi optimizare pentru vânzare în magazinele online. Am dat consultanţă pentru branduri din ţară şi din afară şi am antrenat zeci de marketeri în tainele performanţei în mediul digital”.

    În ceea ce priveşte domeniul în care activează acum, antreprenoarea consideră că „România nu este pregătită la momentul actual să asimileze această nişă”.

    Printre cele mai mari provocări cu care fondatorii Bibo Box s-au confruntat până acum se numără „dezvoltarea afacerii numai în online, fără a ne duce către offline, cum este planul pentru 2019. De asemenea, majoritatea echipei are experienţă mai mult cu clienţii din vestul Europei şi Statele Unite, aşa că încă ne modelăm după profilul clientul român, care are anumite preferinţe şi aşteptări”.

    Creatoarea conceptului spune că, prin prisma faptului că Bibo Box este un concept nou, momentan nu au competiţie directă pe piaţa locală, profilul clienţilor businessului fiind zugrăvit de „părintele preşcolarului, din mediul urban, educat, însă cu dificultăţi în organizarea timpului pentru activităţi zilnice pentru micuţ”.

    Reprezentanţii businessului susţin că nu este dificil să deschizi o afacere online, dar greutăţile apar în creşterea acesteia, în special în procesul de convingere a clienţilor „că eşti un start-up, dar produsul pe care îl livrezi a fost trecut prin zeci de teste şi îşi va merita investiţia. Încrederea în online este destul de limitată în România, aşadar trebuie să încercăm din răsputeri să convingem potenţialii clienţi că ne-am lansat cu scopul să le facem viaţa mai uşoară şi mai frumoasă. Odată stabilită credibilitatea, lucrurile se vor mişca de la sine, cu condiţia să existe deschidere spre nou şi capacitatea de a decide rapid ce merge şi ce nu”, încheie Alexandra Dimitriu.

    În prezent, echipa Bibo Box este formată din cei cinci membri fondatori: Alexandra Dimitriu, Bianca Dihoiu, Sebastian Dimitriu – digital marketer cu peste cinci ani experienţă în digital marketing şi afiliere, Bîra Gabriel – full stack developer cu competenţe în digital marketing şi tehnologii Google, şi Rareş Dihoiu – expert logistic, cu experienţă în vânzări şi achiziţii de peste 10 ani.

    Pentru anul viitor, antreprenorii spun că va fi nevoie să angajeze mai mult personal, mai ales pentru împachetarea cutilor. De asemenea, plănuiesc „achiziţionarea unor imprimante 3D pentru a sprijini crearea unor activităţi şi mai captivante, mai inovative”.

  • „Schimbarea înseamnă oportunitate”

    “Rolul de CEO & country chairman al MOL România este fără îndoială complex, aducând cu sine o serie de atribuţii care implică un înalt nivel de responsabilitate, faţă de business, faţă de oamenii alături de care lucrez şi, nu în ultimul rând, faţă de clienţi şi investitori”, descrie Camelia Ene responsabilităţile rolului pe care l-a preluat în noiembrie 2016.
    Programul de lucru al executivului Cameliei Ene începe foarte devreme, citind presa şi trecând în revistă agenda zilei, fiindcă, după cum ea însăşi spune, este o persoană „foarte organizată, care pune accent pe stabilirea foarte clară a priorităţilor”. Spune că uneori, în drum spre birou, se opreşte pentru a-şi cumpăra cafeaua dintr-un MOL Fresh Corner – de altfel, mare parte din timpul ei se leagă de vizitarea locaţiilor companiei pe care o conduce: birourile MOL România, aflate nu doar în Bucureşti, cât şi în Cluj şi Arad, cele două depozite şi staţiile răspândite la nivel naţional. „Vizitez în mod regulat cât mai multe locaţii astfel încât să rămân conectată la realităţile echipei, partenerilor şi clienţilor noştri”, spune executivul.
    Compania pe care o conduce, filiala locală a grupului petrolier ungar MOL, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste 5,4 miliarde de lei (circa 1,2 miliarde de euro), în creştere cu 15% faţă de valoarea din 2016, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor. Totodată, potrivit aceleiaşi surse, profitul net înregistrat de companie a ajuns la 183 de milioane de lei, cu 19% mai mare faţă de cel din 2016.
    Compania a intrat pe piaţa din România în 1995 şi, de-a lungul timpului, a crescut pe piaţa locală într-un ritm susţinut, cu deschideri anuale de staţii, atât la modul organic cât şi inorganic – când, în 2015, România a făcut parte dintr-o tranzacţie la nivel regional prin care Grupul MOL a achiziţionat reţeaua de distribuţie de carburanţi ENI, respectiv cele 42 de staţii Agip pe care grupul le avea în România; procesul de integrare s-a încheiat în decembrie 2016, potrivit informaţiilor ZF. Astfel, numărul benzinăriilor MOL a ajuns anul trecut la 213 şi a urcat până la 218 în prezent.

    De la FMCG la oil & gas
    Camelia Ene este licenţiată în economie la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti (1995-2000). Imediat după absolvire, şi-a început cariera în domeniul FMCG, în funcţia de key accounts supervisor la Krafts Food România (devenită ulterior Mondelez International), iar după aproximativ patru ani a preluat postul de  channel & category manager international key accounts la Nestlé Romania. 
    Apoi, în 2007, s-a alăturat MOL România, unde spune că a ajuns la un nivel de maturitate din punct de vedere profesional. A parcurs în cadrul companiei mai multe etape profesionale, ocupând poziţiile de shop manager, retail sales director, retail sales and marketing director head of retail şi, începând din toamna anului 2016, country chairman & CEO.
    „Din aceste roluri deţinute anterior în MOL România, am avut oportunitatea de a gestiona un segment de business care a presupus elaborarea, organizarea şi gestionarea activităţilor de retail şi a activităţilor companiei orientate către client, în concordanţă cu strategia şi valorile Grupului MOL”, îşi descrie executivul evoluţia profesională în cadrul grupului cu origini ungare. Ea adaugă că trecerea de la domeniul FMCG către oil & gas a fost una naturală, în contextul în care a început pe segmentul de retail, pe care avea deja experienţă.
    „Domeniul oil & gas este unul complex şi presupune agilitate, responsabilitate şi autenticitate. Referitor la modul în care am perceput schimbarea, vă pot spune că am întâlnit la MOL România o echipă de profesionişti pasionaţi şi devotaţi muncii lor”, descrie ea pasul făcut în carieră în urmă cu 11 ani.
    În ceea ce priveşte priorităţile sale din prezent, acestea se leagă mai ales de Strategia 2030, lansată de companie în 2016. Strategia are rolul de a seta parcursul grupului în următorii 15 ani, ţinând cont de schimbările ce au loc în industrie şi societate. „Implementarea cu succes a acestei strategii pe piaţa din România este una dintre priorităţile mele din rolul de CEO; or succesul Strategiei 2030, precum şi atingerea obiectivelor specifice de business sunt strâns legate de cultura organizaţională a companiei, motiv pentru care îmi îndrept atenţia în egală măsură şi către derularea programului nostru Culture 2030, un program de redefinire a culturii organizaţionale în contextul viziunii noastre de viitor, aşa cum reiese din Strategia 2030.”

    Paşi spre
    benzinăria viitorului
    Strategia 2030 a Grupului MOL este construită în jurul a trei piloni, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei: marketing, chimie – petrochimie, servicii orientate spre consumatori. Aceasta presupune, printre altele, furnizarea de carburanţi care să depăşească sfera produselor din petrol: electricitate, GNC, GPL, posibil – hidrogen şi orice combinaţie dintre acestea. Totodată, în viziunea MOL, benzinăriile viitorului vor conţine noi servicii de mobilitate care să abordeze noile metode de călătorie ale clienţilor; compania va oferi servicii de ride & car sharing, mobilitate electrică, acomodarea tehnologiilor de condus autonom. Big data analytics, folosite pentru a susţine dezvoltările noilor servicii, nu vor lipsi din ecuaţia viitorului mobilităţii.
    „Strategia MOL pentru 2030 anticipează o schimbare semnificativă în ceea ce priveşte cererea de combustibili fosili. Staţia de servicii a viitorului va arăta, cel mai probabil, diferit faţă de cele de azi. Probabil, schimbarea se va face diferit de la o regiune la alta şi este posibil ca în regiunea noastră, Europa Centrală şi de Est, să existe un alt ritm decât în alte zone”, descrie Camelia Ene viitorul pieţei pe care activează. Potrivit ei, maşinile electrice vor juca un rol foarte important, iar MOL îşi propune să fie pregătită pentru orice modificare a cererii inclusiv pe acest segment, astfel încât să livreze în acord cu solicitările clienţilor.
    „Din această perspectivă, discuţia merge puţin mai departe de încărcătoarele electrice. Generaţia Millennials este diferită. Numeroase studii arată că pentru aceşti tineri, a cumpăra o maşină nu va mai reprezenta un indiciu al succesului, cum este pentru cei din generaţia actuală, de pildă. Acum, cei din generaţia tânără se întreabă de ce ar cumpăra o maşină când pot beneficia de o maşină accesând pur şi simplu un serviciu. Aceasta va fi o schimbare importantă şi mă aştept ca tinerii să favorizeze tot mai mult ideea de car-sharing”, descrie Camelia Ene o altă tendinţă care va modela industria în care activează.
    Piaţa produselor petroliere a ajuns anul trecut la o valoare de circa 9,6 miliarde de euro, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, iar mobilitatea electrică este un domeniu abordat acum de majoritatea marilor jucători de profil, mişcare dublată de o diversificare vizibilă la nivelul ofertei de produse şi servicii din staţii, potrivit ZF. Câteva exemple în acest sens sunt lansarea, în 2014, a conceptului Fresh Corner, componenta de retail a staţiilor MOL, cu accent pe gastronomie. Totodată, compania a introdus o nouă gamă, EVO, care asigură un efect de curăţare a motorului. „Toţi carburanţii din gama EVO sunt noi, cu proprietăţi îmbunătăţite, asigură o curăţare mai eficientă a motorului, concomitent cu o protecţie de durată şi reduc cu până la 58% depunerile existente”, descrie Camelia Ene acest combustibil. MOL România deruleaza de asemenea un program multibonus, fiind prima companie petrolieră care a implementat un astfel de program, potrivit executivului.
    În ceea ce priveşte planurile companiei pentru diversificarea formelor de alimentare a autovehiculelor, MOL este parte a consorţiului NEXT-E, care vizează construirea unei reţele de încărcare pentru autovehicule electrice în şase ţări din Europa Centrală şi de Est. Proiectul prevede instalarea a 222 de staţii standard de încărcare rapidă (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultrarapidă (150-350 kW), creând astfel o infrastructură esenţială pentru încărcarea vehiculelor electrice în Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croaţia şi România. MOL România a deschis în Bucureşti prima staţie de încărcare pentru maşini electrice la începutul acestui an. Potrivit celor mai recente informaţii disponibile, proiectul a obţinut o finanţare europeană de 18,84 milioane de euro.
    În paralel, compania a continuat extinderea reţelei, ajungând la 218 staţii de servicii. De asemenea, MOL România a inaugurat terminalul GPL în Tileagd, judeţul Bihor – acesta fiind rezultatul unei investiţii de 2,3 mili­oane de euro. Terminalul este o instalaţie cheie de furnizare GPL către întreaga regiune, fiind conceput să susţină securitatea aprovizionării cu propan a clienţilor din vestul României. De asemenea, terminalul deserveşte cu GPL reţeaua MOL de staţii de alimentare situate în regiunile de vest, nord-vest şi centrală ale ţării, precum şi partenerii de distribuţie angro din aceeaşi regiune.
    Iar dacă acum produsele noncombustibili au deja o pondere din ce în ce mai mare în profitul unei staţii de benzină, MOL şi-a propus ca până în 2021 să genereze un EBITDA de 450-500 de milioane de dolari la nivel de grup pe segmentul de servicii pentru clienţi, categorie care include partea de non-fuel, potrivit informaţiilor referitoare la această strategie publicate anterior. Dezvoltarea acestui segment vine în contextul în care grupul ungar pariază pe trecerea dinspre retailul tradiţional de combustibil către un mix de soluţii construit şi pe zona non-fuel care să răspundă schimbărilor venite din partea consumatorilor.
    În această direcţie, compania şi-a propus să dezvolte, în acest interval de timp, peste 750 de staţii Fresh Corner (în care sunt vândute alimente proaspete, produse local dacă este posibil), iar 30% din marja totală de profit să fie adusă de vânzările de produse care nu ţin de carburanţi. Compania şi-a propus totodată ca peste 80% din creşterea profitului în acest interval de timp, la nivelul Europei Centrale şi de Est, să fie aduse de produsele noncarburanţi. Compania vrea să lanseze şi un concept de drive through, cu posibilităţi de precomandă. În prezent, MOL a implementat conceptul Fresh Corner în 123 de staţii din România.
    Diversificarea activităţii companiei merge însă mai departe de atât, iar strategia acesteia vizează şi mutarea accentului de la producţia de carburanţi spre folosirea hidrocarburilor în dezvoltarea produselor petrochimice. Anul trecut, MOL a anunţat semnarea acordurilor de licenţă cu Evonik IP şi Thyssenkrupp care vor permite companiei să producă propilenoxid (oxid de propilenă), o componentă cheie pentru producerea poliolilor. MOL îşi propune astfel să devină un producător important de polioli, un produs intermediar cu valoare ridicată utilizat în industria automobilelor, a ambalajelor şi a mobilei, potrivit informaţiilor acordate anterior de reprezentanţii companiei.
    Acesta va fi singurul producător integrat de polioli din Europa Centrală şi de Est, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei. Lucrările pentru fundaţie şi activităţile de construcţie de bază ar trebui să demareze în trimestrul IV al acestui an, potrivit aceleiaşi surse. În total, cheltuielile de capital ale proiectului Poliol se ridică la 1,2 miliarde de euro, valoare ce include şi costurile suportate până acum.
    Acesta reprezintă o etapă în implementarea strategiei pe termen lung MOL 2030, care prevede alocarea a aproximativ 1,9 miliarde de dolari pentru investiţii în proiecte transformaţionale în domeniul produselor chimice şi petrochimice, pentru perioada 2017-2021. Complexul industrial, care va fi construit în Ungaria, va fi cel mai mare proiect investiţional al grupului MOL pentru perioada 2017-2021, pe baza investiţiilor existente.
    Strategia în ceea ce priveşte piaţa locală presupune o consolidare a operaţiunilor companiei în continuare.  „Credem în piaţa din România, credem că există potenţial pe această piaţă şi ne propunem să continuăm procesul de consolidare a prezenţei noastre aici. În acelaşi timp, suntem permanent în căutare de noi modalităţi prin care să profităm de această creştere, în beneficiul clienţilor noştri”, descrie Camelia Ene dezvoltarea companiei în continuare.

    Un domeniu al situaţiilor
    şi deciziilor complexe
    Creşterea semnificativă înregistrată de companie (anul trecut, aceasta a marcat o creştere a veniturilor de la 4,6 miliarde de lei la 5,4 miliarde de lei) este, potrivit Cameliei Ene, rezultatul „unei strategii de afaceri câştigătoare” şi una dintre cele mai mari reuşite profesionale ale sale.
    Iar când vine vorba despre cele mai dificile decizii pe care a fost nevoită să le ia pe parcursul carierei,  executivul spune că nu poate să menţioneze una singură, domeniul petrolier fiind unul al situaţiilor şi al deciziilor complexe. „Este un domeniu în care sunt esenţiale analizarea tuturor situaţiilor întâlnite din perspectiva oportunităţilor oferite şi luarea celor mai bune decizii la momentul potrivit. Nu pot menţiona un singur exemplu anume, dar vă pot spune că, din punctul meu de vedere, tocmai complexitatea situaţiilor cu care mă confrunt este cea care dă măsura satisfacţiei profesionale”, spune Ene.
    Camelia Ene şi-a consolidat pregătirea teoretică prin urmarea cursurilor IEDC – Bled School of Management – şi Thunderbird School of Global Management, ambele fiind programe de leadership dezvoltate special pentru MOL Group; spune însă că pregătirea sa este una continuă. „Într-o eră în care singura constantă este schimbarea, mi se pare esenţial să fiu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. Citesc foarte mult, din toate domeniile – oil & gas, macroeconomic, tehnologie, cultură şi societate, având surse de informare atât naţionale, cât şi internaţionale.” Dezvoltarea culturală este de asemenea importantă, fiind de asemenea pentru ea un mijloc de deconectare: „Ascult muzică, călătoresc, citesc cărţi – beletristică şi literatură de specialitate, merg la teatru, film sau expoziţii de artă de câte ori am ocazia”.
    Din rândul persoanelor pe care le admiră îl oferă ca exemplu pe Eduard Novak, singurul campion paralimpic la ciclism pentru România. „Mă bucur că am avut ocazia de a-l cunoaşte personal pe Eduard şi mă bucur că el este imaginea campaniei de brand Fresh Corner în România. Este un om care inspiră deopotrivă admiraţie şi respect pentru că ceea ce pentru majoritatea ar fi însemnat sfârşitul carierei de sportiv pentru el a reprezentat începutul unui proces de reinventare şi transformare”, spune ea. 
    Dacă ar fi să dea un sfat tinerilor manageri, Camelia Ene spune că acesta s-ar lega de munca în echipă: „În orice business, la orice nivel, de la entry level la poziţii de top management, este important să arate că sunt un bun jucător de echipă. Cele mai frumoase rezultate şi satisfacţii vin atunci când se lucrează în echipă şi când fiecare îşi aduce contribuţia, folosindu-şi potenţialul la maximum. De asemenea, i-aş îndemna să nu-şi piardă niciodată curiozitatea de a descoperi şi învăţa lucruri noi”.
    Iar dacă ar fi să îşi dea chiar ei un sfat, la începutul carierei, şi-ar spune încă de pe atunci că „schimbarea înseamnă oportunitate”.  

    O istorie de 23 de ani

    MOL România este o subsidiară a MOL Group, cu o prezenţă de 23 de ani ani pe piaţa autohtonă. Compania are un portofoliu extins de produse şi servicii în domeniul comerţului de carburanţi, lubrifianţi, produse petrochimice şi bitum. În prezent, compania deţine un număr de 218 staţii de servicii,
    2 depozite de carburanţi, la Giurgiu şi Tileagd, şi un terminal GPL la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la Bucureşti, un sediu administrativ la Arad şi un număr de aproximativ 250 de angajaţi.
    Grupul MOL este o companie internaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Grupul MOL controlează 4 rafinării şi 2 unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 9 ţări. 

    Carte de vizită Camelia Ene

    Camelia Ene a preluat, în noiembrie 2016, funcţia de country chairman
    & CEO MOL România, după acumularea unei experienţe de aproape 10 ani în cadrul companiei. Camelia s-a alăturat echipei MOL România în martie 2007, în funcţia de shop manager. În octombrie 2010 a preluat şi atribuţii de coordonare a departamentului de marketing, iar în mai 2013 a devenit head of retail. Din această funcţie, Camelia a fost responsabilă de coordonarea activităţii reţelei de peste 200 de benzinării a MOL România. Între 2000 şi 2007 a ocupat mai multe funcţii în FMCG, acumulând o experienţă importantă în vânzări şi relaţii comerciale. Este licenţiată în economie în cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti şi a studiat la Thunderbird School of Global Management (Glendale, SUA).

  • Omul de legătură dintre finanţe, tehnologie şi modă

    “Cariera mi-am început-o în Citibank România, divizia de consumer. Erau probabil 10 oameni când am venit eu”, îşi aminteşte Cristina Zgherea începutul parcursului profesional. A pornit de pe o poziţie de asistentă, a continuat în operaţiuni şi apoi a fost analist financiar câţiva ani.

    „Citi creştea şi creşteam şi eu odată cu businessul. După şase ani, am aplicat la o poziţie în Citi în Copenhaga.” Asta se întâmpla în 2008, în plină criză financiară. Astăzi, americanii de la Citibank deţin în România o sucursală specializată pe segmentul corporate. Banca a renunţat la businessul cu persoane fizice de pe piaţa locală în 2013, încheind o tranzacţie de vânzare a portofoliului de retail cu austriecii de la Raiffeisen.

    „În Danemarca am stat doar un an pentru că businessul era în proces de vânzare, cum am aflat foarte repede după ce m-am mutat acolo. Dar a fost primul meu contact cu ceea ce se numeşte «diferenţă culturală».“ A fost prima dată când a realizat ce înseamnă acest lucru. Ca funcţie, în Danemarca, Cristina Zgherea a deţinut o poziţie similară cu cea din România.

    „Datorită reputaţiei de om muncitor, şeful pe accounting pe regiune a dorit ca eu să rămân în Citi şi m-a recomandat pentru o poziţie în Norvegia.” Poziţia era şi de această dată similară cu cea din Danemarca, ba chiar executivul român încă lucra cu această piaţă, doar că s-a adăugat şi Norvegia la portofoliu. Iar biroul era în Oslo.

    La mai puţin de un an după ce s-a mutat în Norvegia, Citi a vândut – din nou – divizia de consumer cu tot cu oameni unei bănci locale, Gjensidige Bank. „Acţionarul majoritar al băncii era Gjensidige, o firmă de asigurări, una dintre ele mai mari din regiune (cu o istorie care se întinde pe două secole – n.red.). „În Gjensidige, executivul român a crescut până pe poziţia de head of planning and analysis (şeful diviziei de planificare şi analiză). A acumulat mai multe responsabilităţi şi a crescut odată cu firma – de la active totale de 7 miliarde de coroane norvegiene (730 milioane de euro) la 50 de miliarde de coroane norvegiene (5 miliarde de euro), valoare la care era evaluat portofoliul când a plecat.

    „Înainte să plec, am participat şi la vânzarea băncii către o altă bancă, Nordea, deci am participat la două vânzări de firmă.” A lucrat pentru Gjensidige Bank timp de aproximativ nouă ani şi a făcut şi un MBA între timp.

    „În timpul MBA-ului am fost inspirată de modulul de antreprenoriat de la universitatea din Berkeley şi am decis că aş vrea să lucrez într-un start-up.” Aşa că în septembrie 2018 a devenit CFO într-unul dintre cele mai cunoscute start-up-uri din Norvegia, după cum îl descrie ea.

    FJONG Norge este o platformă de intermediere pentru închirierea de haine şi accesorii.

    În momentul acesta compania are un showroom şi o platformă online unde se pot face rezervările. Ideea din spatele acestei firme este că oamenii au multe haine scumpe, pe care le folosesc o dată sau de două ori, după care le atârnă în dulap. „Noi vrem să dăm o viaţă nouă acelor haine şi accesorii pentru că înţelegem impactul negativ pe care îl are domeniul fast fashion asupra mediului şi vrem să reducem consumul excesiv şi producţia inutilă.”

    FJONG transformă a doua cea mai poluantă industrie din lume, industria globală de modă, evaluată la 1,7 trilioane de dolari, introducând o modalitate convenabilă de a închiria şi împărţi hainele. „Noi reinventăm modul în care oamenii consumă, introducând un serviciu de închirieri de îmbrăcăminte şi un abonament la un dulap comun”, aşa sună descrierea brandului pe reţeaua de socializare de business LinkedIn. Un stilist digital, alimentat de inteligenţă artificială, va asigura o experienţă personalizată pentru fiecare utilizator. „În mai puţin de un an, am crescut organic baza de utilizatori la peste 25.000 şi avem peste 3.000 de articole de închiriat.” Planurile de viitor vizează pieţele internaţionale.

    De asemenea, start-up-ul este o firmă unde o mare parte din angajaţi, dar şi din acţionari şi din membri ai boardului sunt femei. „Circa 85% dintre acţionari sunt femei, mai ales după o campanie de crowdfunding ţinută în aprilie. Implicarea femeilor în business, în investiţii, în tehnologie este foarte importantă şi o promovăm pe orice cale.”

    Ce presupune jobul Cristinei Zgherea în cadrul acestui start-up?

    „Am început acum aproximativ o lună şi nu pot să spun că am avut două zile la fel. Deci îmi e greu să descriu o zi obişnuită.” Dar în această perioadă ea a preluat responsabilitatea de CFO, iar acest lucru a presupus să înţeleagă cum arată veniturile şi cum sunt acestea generate, care sunt cheltuielile şi cum funcţionează businessul. A avut interviuri cu aproape toţi oamenii din firmă ca să înţeleagă ce face fiecare, ce idei au ei despre viitorul firmei, care sunt nemulţumirile şi care sunt lucrurile de care se bucură.

    „Totodată, am depus o aplicaţie pentru un grant (bursă – n.red.) de 2 milioane de dolari în cadrul unei competiţii – Female Founders Competition la M12 (fostă Microsoft Ventures) – şi am avut un pitch la un Startuplab, unul din incubatoarele cunoscute de start-up-uri din Norvegia.” Şi aşa a trecut o lună.

    În momentul acesta, nu are niciun om în subordine. Este însă CFO-ul unei firme evaluate la circa 7 milioane de euro, o firmă înfiinţată acum un an şi jumătate. „E o firmă prea mică pentru o ierarhie tradiţională. Partea de accounting (contabilitate – n.red.), de exemplu, este ţinută de o altă firmă, pe care o plătim pentru serviciul respectiv.” E un serviciu extern pe care îl coordonează, dar nu are oameni în subordine în accepţiunea tradiţională a conceptului.

    Cristina Zgherea a plecat din ţară în 2008, la 29 de ani. „Când lucram ca asistentă în Citi, şeful meu, pentru o perioadă, a stat trei zile pe săptămână în Ungaria şi patru zile în România.” I s-a părut fascinant şi şi-a dorit să poată face ceva similar sau să încerce o experienţă internatională, aşa cum făcea el. „Iar în Citi, simţi că lumea e mare.”

    Poţi aplica la o poziţie în orice ţară. Uitându-se în urmă, spune că inspiraţia pentru decizia de a pleca din ţară i-a venit de la primul său şef. A făcut-o în 2008, când a simţit că acumulase suficientă experienţă. Şi a părut un moment bun să încerce. 
    La întrebarea dacă se gândeşte să se întoarcă în ţară, spune că nu ştie. „După experienţa din Danemarca am învăţat să nu îmi fac planuri pe termen lung. Ideea iniţială când am plecat în Danemarca a fost că stau 2-3 ani şi mă întorc.” Dar după numai un an planurile sale au fost spulberate, după cum afirmă chiar ea. Aşa că a învăţat că nu are sens să se gândească în avans şi că trebuie să se bucure de ce oportunităţi are.

    „Deocamdată însă, nu văd oportunităţi care să mă intereseze în ţară. Mai ales că firma cu care lucrez acum se bazează foarte mult pe sustenabilitate, iar acesta e un subiect care mă interesează.” În România ar fi multe de făcut pe tema asta, spune ea, dar nu vede un proiect concret în care să se implice sau pe care să îl demareze. Dacă ar fi să se întoarcă, primul gând ar fi să parieze pe antreprenoriat, dar această decizie depinde de atâţia factori încât nu a luat încă în considerare ideea.

    Ultima dată a fost în România acum trei luni, la nunta unui prieten. Îi e greu să spună ce s-a schimbat de când a plecat. Cert e că mereu e ceva nou.

    „Se construieşte continuu, de exemplu, de fiecare dată când aterizez în Bucureşti e ceva schimbat.” Dar mai sunt multe de îmbunătăţit.

  • Încotro se îndreaptă piaţa farmaceutică din România. Cum ar putea avea românii acces la tratamente noi şi mai ieftine

    Christian Rodseth, Managing Director Janssen Companie Farmaceutica a Johnson & Johnson România, spune că piaţa farmaceutică din România se îndreaptă către o dinamică echilibrată şi că a remarcat un progres constant raportat la cadrul în care producătorii îşi desfăşoară activitatea. Observă totuşi că în anumite zone pot fi aduse îmbunătăţiri pentru a ajunge la acel nivel de predictibilitate şi sustenabilitate pentru toate părţile implicate – pacienţi, autorităţi şi industria farmaceutică deopotrivă.

    Una dintre zonele de interes al companiei este cea a parteneriatelor public-private, pe care reprezentanţii Janssen o consideră o soluţie pentru îmbunătăţirea accesului la tratament al pacienţilor români diagnosticaţi cu tuberculoză, spre exemplu.

    „Angajamentul nostru este să identificăm soluţii sustenabile alături de autorităţi pentru a adresa eventuale obstacole privind accesibilitatea pacienţilor români la medicamente inovatoare. Este necesar să cooperăm pentru a face trecerea către un sistem de sănătate care pune pacientul în centrul său şi care este dezvoltat pe baza măsurării rezultatelor obţinute. Acest lucru poate fi realizat prin adresarea eventualelor zone ineficiente din sistem şi prin recunoaşterea rezultatelor îmbunătăţite pentru pacienţi, în ansamblu prin cost-eficienţă”, argumentează Rodseth.

    La fel de importante consideră că sunt şi schemele de acces facilitat, care permit producătorilor să adreseze eventualele semne de întrebare pe care le pot avea autorităţile statului, care plătesc pentru medicamente, cu privire la valoarea şi accesibilitatea medicamentelor noi.

    „Aceste mecanisme sunt o soluţie «win-win» deoarece permit un acces mai larg sau timpuriu la medicamentele noi, în paralel cu controlul costurilor; generează scheme flexibile de preţ care sunt specifice sistemelor de compensare din ţări şi reflectă nivelul local de accesibilitate, precum şi prevalenţa afecţiunilor.” El spune că, recent, au avut loc o serie de discuţii importante între autorităţi şi industrie despre modul în care poate fi crescut bugetul alocat medicamentelor, fapt care „demonstrează că se pot dezvolta soluţii într-un mediu al dialogului în care sunt implicate toate părţile”.

    O provocare pe care Christian Rodseth o remarcă la nivelul industriei este taxa claw-back, introdusă iniţial în 2009 ca măsură temporară. „Trebuie să vedem cum putem ajunge alături de autorităţi la o versiune mai predictibilă şi mai transparentă a acesteia. Propunerea ARPIM (Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente – n. red.) pe termen scurt pentru acest an este fixarea taxei claw-back la 15% pentru medicamentele originale.

     

     

  • Un sfert de secol de inovaţie pentru pacienţii români

    Compania Janssen a venit în România în 1993, când piaţa farmaceutică locală se afla încă la început, prin intermediul unui distribuitor, având un număr redus de medicamente, printre care se numărau primele tratamente pentru managementul schizofreniei, precum şi singurul produs de la acea vreme care avea o indicaţie pediatrică pentru refluxul gastroesofagian.

    Anul acesta, compania sărbătoreşte 25 de ani de activitate pe piaţa locală. A fost una dintre dintre primele companii internaţionale care au deschis birou în România, contribuind activ la dezvoltarea industriei farmaceutice locale, iar în prezent are un portofoliu de medicamente inovatoare în oncologie, neuroştiinţe, imunologie şi boli infecţioase. În ultimii cinci ani, compania a lansat pe piaţa locală 11 terapii inovatoare pentru pacienţii diagnosticaţi cu afecţiuni grave precum leucemia limfocitară cronică, mielomul multiplu, cancerul de prostată, HIV/SIDA sau schizofrenie, iar în 2017 a încorporat portofoliul Biogen de medicamente – care se adresează pacienţilor din România diagnosticaţi cu scleroză multiplă. În prezent, Janssen deţine în portofoliul local peste 30 de medicamente inovatoare.

    Analizând structura şi evoluţia actuale ale pieţei farmaceutice, reprezentantul Janssen spune că aceasta se îndreaptă spre o zonă de maturitate, cu mai multe opţiuni terapeutice disponibile pentru anumite afecţiuni deservite, până nu demult, parţial sau deloc. „În România, şi în egală măsură la nivelul Uniunii Europene, rata populaţiei de vârsta a treia este în creştere şi deopotrivă observăm această tendinţă şi în privinţa speranţei de viaţă. Datorită medicamentelor inovatoare, oamenii pot continua să lucreze sau se pot reîntoarce la locul de muncă, în acest mod fiind redus impactul financiar pe care îl au afecţiunile.

    De exemplu, datorită terapiilor inovatoare, peste 75% dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer au capacitatea să îşi reia activitatea profesională. Avem speranţa că piaţa va continua să se dezvolte, astfel încât pacienţii să poată beneficia de standarde în domeniul sănătăţii precum cele de la nivelul Uniunii Europene”, spune Christian Rodseth, Managing Director Janssen Companie Farmaceutica a Johnson & Johnson România.

    Compania a contribuit anul trecut la salvarea şi îmbunătăţirea vieţii a 960.000 de pacienţi, faţă de 841.000 în anul 2016, la nivelul regiunii EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), în care este inclusă şi România, prin intermediul portofoliului de medicamente inovatoare pe care îl deţine. De asemenea, investiţiile în cercetare şi dezvoltare realizate în 2017 la nivel global au fost cu 12% mai mari faţă de anul precedent, suma ridicându-se la 7,9 miliarde de dolari.

    Anul acesta, Janssen a adus pe piaţa locală un medicament inovator pentru mielomul multiplu, precum şi noi terapii pentru pacienţii diagnosticaţi cu HIV/SIDA sau cu psoriazis. „În perioada următoare ne vom concentra să susţinem local aceste noi produse. Inovăm atât în dezvoltarea terapiilor, cât şi în privinţa modului lor de administrare pentru a creşte rata de aderenţă la tratament a pacienţilor şi implicit, odată cu aceasta, pacienţii să aibă şansa unui răspuns mai bun la terapie. Sperăm să putem aduce noi medicamente pentru depresie, scleroză multiplă, cancer de prostată, precum şi pentru afecţiuni imunologice în anii următori”, descrie Rodseth planurile companiei pentru următoarea perioadă.
    Printre structurile menite să contribuie la sprijinul pacienţilor şi dezvoltarea sistemului creat în cei 25 de ani de activitate a companiei pe piaţa locală se numără programele şi sprijinul financiar pentru pacienţii diagnosticaţi cu cancer de prostată, cu schizofrenie sau cu leucemie limfocitară cronică, precum şi susţinerea financiară acordată pentru dezvoltarea primei curricule de îngrijire paliativă din România.
    „În cele 150 de ţări în care suntem prezenţi, precum şi în România, de 25 de ani, ne-am asumat misiunea de a schimba în mod pozitiv vieţile oamenilor din perspectiva sănătăţii şi nu numai. Din acest motiv, contribuim activ prin expertiza şi cunoştinţele noastre la acele discuţii al căror obiectiv este sprijinirea dezvoltării sistemului de sănătate în direcţii precum digitalizarea – registrele electronice ale pacienţilor şi creşterea nivelului de accesibilitate la medicamentele inovatoare prin diferite modalităţi de colaborare dintre domeniul privat şi cel public, schemele de acces facilitat sau parteneriatele public-private. Toate acestea au ca scop avansarea spre obiectivul final, acela de a crea un sistem de sănătate bazat pe rezultate”, spune Christian Rodseth.

    În ceea ce priveşte strategia de viitor, Rodseth spune că „Janssen va continua să dezvolte proiectele al căror scop este creşterea accesului pacienţilor români la inovaţie şi la medicamente la standarde europene. Facem acest lucru independent sau prin colaborare cu asociaţiile din industrie ai căror membri suntem, ori în parteneriat cu autorităţile şi cu specialiştii cu care lucrăm în diverse domenii.”
    Citând ultimele date ale Cegedim publicate în Pharma & Hospital Report în septembrie 2018, reprezentantul Janssen spune că piaţa de medicamente a evoluat cu 6,2% în perioada iulie 2017 – iunie 2018 faţă de iulie 2016 – iunie 2017, valoarea medicamentelor pe bază de reţetă crescând în intervalul menţionat cu 8,9%: „Acest lucru este explicat de actualizările periodice ale listei de medicamente compensate, precum şi de măsurile care au fost luate pentru creşterea acurateţii diagnosticării şi evidenţei pacienţilor”.
    El spune că piaţa farmaceutică din România se îndreaptă către o dinamică echilibrată şi că a remarcat un progres constant raportat la cadrul în care producătorii îşi desfăşoară activitatea. Observă totuşi că în anumite zone pot fi aduse îmbunătăţiri pentru a ajunge la acel nivel de predictibilitate şi sustenabilitate pentru toate părţile implicate – pacienţi, autorităţi şi industria farmaceutică deopotrivă.
    Una dintre zonele de interes al companiei este cea a parteneriatelor public-private, pe care reprezentanţii Janssen o consideră o soluţie pentru îmbunătăţirea accesului la tratament al pacienţilor români diagnosticaţi cu tuberculoză, spre exemplu.
    „Angajamentul nostru este să identificăm soluţii sustenabile alături de autorităţi pentru a adresa eventuale obstacole privind accesibilitatea pacienţilor români la medicamente inovatoare. Este necesar să cooperăm pentru a face trecerea către un sistem de sănătate care pune pacientul în centrul său şi care este dezvoltat pe baza măsurării rezultatelor obţinute. Acest lucru poate fi realizat prin adresarea eventualelor zone ineficiente din sistem şi prin recunoaşterea rezultatelor îmbunătăţite pentru pacienţi, în ansamblu prin cost-eficienţă”, argumentează Rodseth.

    La fel de importante consideră că sunt şi schemele de acces facilitat, care permit producătorilor să adreseze eventualele semne de întrebare pe care le pot avea autorităţile statului, care plătesc pentru medicamente, cu privire la valoarea şi accesibilitatea medicamentelor noi.
    „Aceste mecanisme sunt o soluţie «win-win» deoarece permit un acces mai larg sau timpuriu la medicamentele noi, în paralel cu controlul costurilor; generează scheme flexibile de preţ care sunt specifice sistemelor de compensare din ţări şi reflectă nivelul local de accesibilitate, precum şi prevalenţa afecţiunilor.” El spune că, recent, au avut loc o serie de discuţii importante între autorităţi şi industrie despre modul în care poate fi crescut bugetul alocat medicamentelor, fapt care „demonstrează că se pot dezvolta soluţii într-un mediu al dialogului în care sunt implicate toate părţile”.

    O provocare pe care Christian Rodseth o remarcă la nivelul industriei este taxa claw-back, introdusă iniţial în 2009 ca măsură temporară. „Trebuie să vedem cum putem ajunge alături de autorităţi la o versiune mai predictibilă şi mai transparentă a acesteia. Propunerea ARPIM (Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente – n. red.) pe termen scurt pentru acest an este fixarea taxei claw-back la 15% pentru medicamentele originale.

    În plus, consumul de medicamente de la nivelul spitalelor şi produsele cu un preţ sub 25 de lei ar trebui eliminate din calculul taxei. Aceste măsuri ar asigura sustenabilitate şi predictibiltate la nivelul industriei, astfel încât companiile să poată continua să aducă pe piaţă în continuare noi opţiuni terapeutice în beneficiul pacienţilor români, sau să le menţină pe cele actuale.”

    Alţi paşi prin care reprezentantul Janssen crede că sistemul poate fi îmbunătăţit sunt: standardizarea datelor colectate, respectiv strângerea şi analizarea acestora în cadrul unor infrastructuri create anume în acest sens, un proiect pe care mai multe companii din industria inovatoare şi-au exprimat interesul de a-l susţine, dar şi „o abordare holistică“ în care beneficiile sunt măsurate raportat la criterii internaţionale şi per arie terapeutică. Este nevoie să fie realizată trecerea de la bugete separate, care reprezintă abordarea actuală în sănătate şi în sistemele sociale, spre o perspectivă integrată a costurilor asociate sănătăţii”.
    Johnson & Johnson România are peste 170 de angajaţi direcţi şi contractori pentru cele trei divizii active pe piaţa locală: medicamente inovatoare (Janssen), Johnson & Johnson – medicamente fără prescripţie (OTC-uri) şi produse pentru consumatori şi Ethicon – dispozitive medicale. Dintre acestea, echipa Janssen pe care Christian Rodseth o coordonează direct este alcătuită din 130 de persoane.
    Janssen deţine 8 centre de cercetare şi dezvoltare în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (regiunea EMEA) alături de 9 unităţi de producţie.
    De-a lungul celor 25 de ani de activitate pe piaţa locală, Janssen s-a alăturat unei serii de asociaţii reprezentative ale industriei farmaceutice şi mediului de afaceri din România, ocupând poziţii-cheie sau chiar fiind membu fondator; printre acestea, se numără ARPIM, Local American Working Group (LAWG), Camera de Comerţ Americană în România (AMCHAM), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Coaliţia pentru Dezvoltarea României şi Institutul Aspen România. De asemenea, a organizat sau a fost implicată în peste 15 campanii şi proiecte de conştientizare a pacienţilor.