Tag: personaj

  • A apărut primul trailer pentru “The Flash”, serialul aşteptat de ani de zile în Statele Unite – GALERIE FOTO ŞI VIDEO

    Personajul Flash spune povestea unui om de ştiinţă care, în urma unui accident, deprinde o caracteristică surprinzătoare: se poate deplasa cu viteza luminii. Franciza a debutat în 1990 cu un serial şi a fost continuată cu trei filme pentru marele ecran.

    The Flash este ultima producţie semnată de Greg Berlanti, Andrew Kreisberg şi Geoff Johns pentru postul de televiziune CW. Deşi serialul va relua povestea din serialul anilor ’90 , el este de asemenea o continuare a seriei Arrow, unul dintre cele mai apreciate seriale care rulează acum în Statele Unite.

    Filmările pentru primul sezon s-au încheiat deja, iar lansarea este programată pentru această vară. Postul american CW mai difuzează seriale precum The Vampire Diaries, The Originals, Arrow sau The 100.

    În rolurile principale îi veţi putea regăsi pe Grant Gustin (“Glee,” “Arrow”), Candice Patton (“The Game”) , Rick Cosnett (“The Vampire Diaries”), Danielle Panabaker (“Necessary Roughness,” “Justified”) şi Carlos Valdes (“Once”).

  • Ferrari-ul condus de actorul american Steve McQueen va fi scos la licitaţie

    Săptămâna trecută, în cadrul unei licitaţii organizate la Monaco, unul din cele 12 Ferrari-uri 275 construite s-a vândut pentru 5.7 milioane euro, fără a avea însă istoria maşinii folosite de celebrul actor, relatează BBC.

    Astfel, specialiştii se aşteaptă ca acest exemplar să se vândă cu aproximativ 10 milioane de euro. Proprietarul maşinii a cerut ca reprezentanţii Ferrari să facă o inspecţie completă maşinii şi să o evalueze.

    Licitaţia va avea loc pe 15-16 august în Monterrey, California.

  • Cel mai aşteptat trailer al anului a sosit: milioane de oameni l-au urmărit în prima zi – GALERIE FOTO ŞI VIDEO

    “Hercule”, regizat de Brett Ratner, spune povestea personajului semizeului grec care a trebuit să lupte cu şerpi, uriaşi şi creaturi mitice. Filmul este al treilea de acest gen cu lansarea în 2014, după “Legenda lui Hercule” şi “Poseidon”.

    Producţia a început în urmă cu aproape zece ani, iar Dwayne “The Rock” Johnson s-a antrenat mai bine de opt luni pentru a arăta perfect în rolul personajului mitic. Actorul a petrecut ore întregi la machiaj, timp în care i se aplica barba şi părul lung. Din distribuţie mai fac parte Joseph Fiennes şi Rufus Sewell.

     

  • Godmother, agenţia tânărului care deţine compania în care a fost un simplu angajat, trece printr-un proces de rebranding

    Piaţa de advertising a scăzut, în ultimii cinci ani, de la 540 milioane de euro la 300 milioane de euro. În aceste condiţii, compania Godmotther a raportat din 2009 până în prezent o creştere a cifrei de afaceri a companiei de la 900.000 de euro la 2,2 milioane, în vreme ce numărul de angajaţi a crescut de la şase la 30.

    Godmother este o agenţie full service, cu acţionariat românesc, prezentă pe piaţa de comunicare din România din 1997 . În portofoliul agenţiei se regăsesc clienţi precum : Google România, Promenada, Agricover, Lukoil, Libra Internet Bank, Forever Living Products, Cosmopolis,  DoppelHertz sau Profi.

    Citiţi povestea milionarului din satul lui Ilie Moromete în Business Magazin.

  • 2014, anul în care revin filmele care au făcut istorie – FOTO+VIDEO

    1. Godzilla 2014

    “Godzilla 2014 readuce celebrul personaj la esenţa sa epică prin intermediul unei pelicule de acţiune întunecate, pertinente”, se menţionează în comunicatul de presă al studiourilor implicate în producţia remake-ului.

     

     

     

    2. The Legend of Hercules 2014

    În Grecia antică, o regină cade pradă dorinţei lui Zeus, iar rezultatul e un fiu cu un destin exemplar. El trebuie să-l răstoarne pe regele tiranic şi să readucă pacea într-un ţinut plin de probleme. Dar prinţul, Hercule, nu are habar de obârşia sa zeiască şi vrea un singur lucru: iubirea lui Hebe, prinţesa din Creta, promisă chiar fratelui lui Hercule. Când eroul află ce responsabilitate îi stă pe umeri, trebuie să aleagă: va fugi alături de dragostea lui sau va lupta pentru a-şi împlini destinul?

     

  • Despre o schimbare care nu a început încă

    John Goffe Rand este un ins practic necunoscut, un american din secolul al XVIII-lea, pictor şi inventator. Interesant este că Renoir socotea că fără Rand impresionismul nu ar fi existat. Asta pentru că americanul a inventat tubul metalic cu vopsea, eliberând artistul de corvoada preparării vopselurilor şi oferindu-i mobilitate, posibilitatea de a merge pe câmp, la malul mării sau în pădure pentru a picta. Este una din schimbările mărunte care apar rar şi au, în timp, efecte majore.

    Putem face uşor o paralelă cu actuala criză, care a adus şi ea o sumedenie de schimbări, mai mari sau mai mărunte, schimbări care, sunt convins, vor modifica în moduri nebănuite mediul de afaceri. Ballmer a avut una dintre cele mai grele misiuni din lume, să îi urmeze unui ins care a avut Sclipirea, adică lui Bill Gates. În aceeaşi situaţie se află şi Tim Cook la Apple, după dispariţia lui Steve Jobs.

    Eu am o teorie: că un om face în viaţă un singur salt către stele, asta însemnând ceva, o realizare, o operă de artă, o carte, un cântec, un film, un copil sau o casă, ceva unic, irepetabil. Restul creaţiilor sale vor fi plăcute, admirate, cumpărate sau invidiate, dar Reuşita este una singură. Bill Gates a sclipit atunci când a păstrat drepturile asupra sistemului de operare, Michael Dell atunci când a decis să construiască computere la comandă, pe internet, şi să nu producă pe stoc, Larry Page şi Sergey Brin atunci când au decis să mizeze pe simplitate şi pe gratuit, iar Jobs în momentul în care a înţe-les cum să îţi transformi clienţii în fani, oferindu-le ceea ce îşi doresc, fără să poată defini ce îşi doresc. Ballmer şi Tim Cook au rămas setaţi pe ultima comandă dată de şeful cel genial, şi de aici vine o repetitivitate care nu a folosit nici Microsoft, nici Apple.

    Cineva spune că dacă îmbunătăţeşti un produs de un număr de ori, ajungi în cele din urmă să-l faci praf; într-un fel sau altul şi indiferent de ce zic cifrele, teoria asta se aplică şi pentru iPhone, şi pentru Windows. Voi da un singur exemplu: magazinele Apple au înregistrat trimestrul trecut prima scădere din ultimii cinci ani şi există voci care pun asta pe seama unei schimbări de priorităţi, dinspre client şi satisfacţia acestuia către vânzări şi rezultate.

    Aceasta, împreună cu lipsa unui şef al diviziei de magazine şi cu lipsa unor produse noi, care să entuziasmeze fidelii Apple, costă compania (chiar dacă, repet, rezultatele generale, în ansamblu, par să mă contrazică). Ce vreau să spun este că şi Ballmer, şi Tim Cook trăiesc sub presiunea obţinerii unor rezultate şi au încercat/încearcă să le obţină. Când, recent, Michael Dell a decis să îşi delisteze compania, a urmărit să scape tocmai de această presiune, de lupa analiştilor şi de presiunile acţionarilor; o abordare antreprenorială ar face din Dell o companie mai sprintenă, mai deschisă la nou şi, poate, mai inovatoare.

    Cred că managerul secolului XXI trebuie să rescrie reguli şi să depăşească, printr-o abordare antreprenorială, modelul Jack Welch, condus doar de numere seci şi de interesul acţionarilor. Cred că vor dispărea managerii staruri. Cred că vor rezista cei cu instinct şi nu cei cu MBA. Cred că vor rezista cei care înţeleg şi comunică cu generaţia Y. Vor rezista cei care ţin cont nu numai de reducerea costurilor, ci şi de fleacuri precum satisfacţia angajaţilor şi cei ce vor face distincţia între bla-bla-ul corporatist şi responsabilitatea reală. Cred că va dispărea mitul CEO-ului „priceput la orice, pentru că orice este o marfă„. Nu insist, vom face un articol mai mare pe această temă.
    Vestitul „Pătrat negru pe fond alb„ al lui Kazimir Malevici mi se pare o bună ilustraţie pentru schimbare, pentru schimbarea profundă; omul a fost un excentric, un soi de revoluţionar care a avut puterea de a se defini şi de a influenţa.
     

  • PROTEST LA GUVERN: Aproape o mie de sindicalişti protestează faţă de creşterea preţurilor la gaze şi energie

     La protest au venit sindicalişti din mai multe judeţe, printre care Galaţi, Iaşi, Bacău, Neamţ, Hunedoara, Dâmboviţa şi Sălaj.

    Liderii sindicali au anunţat că se strâng semnături de la toţi protestatarii, pentru stoparea liberalizării preţurilor la gaze şi energie, listele urmând să fie depuse la guvern.

    Sindicaliştii afişează pancarte cu mesaje printre care “Austeritatea distruge economia românească”, “USL, ce mai e? Sărăcie lucie”, “Suntem săraci şi disperaţi” şi “Noi suntem România”.

    La manifestaţia numită de organizatori “protest de priveghi” a fost adus şi un sicriu de copil, pe care a fost scris textul “Truda părinţilor”. Lângă sicriu se află un sindicalist îmbrăcat într-un personaj simbolizând Moartea, cu pelerină pe care scrie “FMI”, glugă, coasă şi mască sub formă de cap de mort.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 1,5 milioane de dolari pentru un zbor în spaţiu cu Leonardo DiCaprio

    Un licitator anonim a plătit suma record de 1,5 milioane de dolari pentru un loc alături de personajul principal al filmului “Marele Gatsby” într-o călătorie în spaţiu a Virgin Galactic. Va fi prima călătorie turistică în spaţiu, organizată de CEO-ul Richard Branson. 

    La câteva minute după această ofertă neobişnuită, un cuplu a hotărât, în cadrul aceleiaşi licitaţii, să plătească 2, 3 milioane de dolari pentru două locuri în călătorie. Înainte de aceasta, cei trei îşi vor petrece trei zile într-un training în Texas, la care va participa, evident, şi DiCaprio.

    Un alt pachet care îl avea pe actor ca personaj central includea bilete la premiera şi petrecerea de după a celui mai recent film al său, “Wolf on Wall Street”, o cameră la hotelul Beverly Hills, un ceas Chopard, bilete la alte petreceri high-profile şi pe Heidi Klum ca parteneră. Acesta a fost licitat cu 1, 94 milioane de dolari, potrivit today.com

    Alte pachete includeau un ceas Bulgari care i-a aparţinut lui Adrien Brody (116. 613 dolari) şi un spectacol privat Duran Duran (518. 000 de dolari). AmFAR a comunicat un câştig de 25 de milioane de dolari pentru eveniment, dublu faţă de anul trecut, când s-au strâns 11 milioane de dolari. 
     

  • Sentinţe definitive: Cătălin Voicu – condamnat la 7 ani de închisoare, Marius Locic – 4 ani cu executare, Costiniu şi Căşuneanu – 4 ani cu suspendare

    Curtea Supremă a dispus condamnarea lui Cătălin Voicu la 7 ani de închisoare. Iniţial fiusese condamnat la 5 ani de închisoare. Omul de afaceri Marius Locic a fost conamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Fostul judecător Florin Costiniu a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare. Aceeaşi pedeapsă a fost aplicată şi lui Costel Căşuneanu. 

    Judecătorii urmează să-i asculte ultima pledoarie şi apoi să pronunţe o sentinţă finală. Pe 1 iunie 2012 un complet de trei judecători ai Curţii Supreme l-a condamnat pe Cătălin Voicu la cinci ani de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, fostul judecător Florin Costiniu de la ICCJ a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Recursul sentinţei va fi judecat de completul de cinci judecători ai ICCJ. Decizia acestui complet va fi definitivă şi executorie. Senatorul Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

    Procurorii afirmă că, în perioada iulie – septembrie 2009, Cătălin Voicu, “prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator”, ar fi primit de la Costel Căşuneanu, în două tranşe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) şi 200.000 de euro, în schimbul intervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Florin Costiniu, n.r.), în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii comerciale la care omul de afaceri era asociat.

    Toate stirile sunt pe gandul.info

  • Când se lansează cea mai nouă şi aşteptată parte a trilogiei Riddick? – GALERIE FOTO SI VIDEO

    Pe această planetă însă eroul înfruntă nu numai extratereştri vorace dar şi vânători de recompense. Riddick nu numai că nu moare, ci chiar luptă cu extratereştri şi ticlueşte un plan de salvare a plantei sale de origine, Furya.

    Filmul face parte dintr-o trilogie, înainte fiind lansate Pitch Black şi The Chronicles of Riddick; criticii n-au fost prea îngăduitori cu prima parte, însă cea de-a doua producţie a seriei a beneficiat de recenzii bune.Din distribuţie mai fac parte Karl Urban, Katee Sackhoff şi David Bautista.