Tag: negocieri

  • O nouă rundă de negocieri între Rusia şi Ucraina va începe în curând

    O a patra rundă de negocieri între Rusia şi Ucraina trebuie să înceapă luni dimineaţă la ora locală 10:30, potrivit lui Anton Gerashchenko, consilier al ministrului de interne ucrainean.

    Speranţele de a avea progrese diplomatice au crescut după ce negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak a declarat anterior că negocierile din weekend au fost „constructive”, fiind cea mai optimistă evaluare de până acum, notează Sky News.

    „Rusia începe deja să vorbească în mod constructiv”, a declarat Podoliak într-o înregistrare video online.

    „Cred că vom obţine unele rezultate în câteva zile”.

    Luni vor avea loc, de asemenea, discuţii separate între SUA şi China, pe măsură ce cresc îngrijorările legate de posibilitatea ca Beijingul să trimită ajutor Rusiei.

  • Negocierile dintre Ucraina şi Rusia s-au încheiat – veşti bune şi veşti proaste. Ce îi propune Zelenski lui Putin

    Rusia a convenit cu Ucraina că vor respecta un acord privind încetarea focului pentru organizarea coridoarelor umanitare. Dar războiul continuă.
    Negocieri de pace eşuate, dar vor fi coridoare umanitare
    A doua rundă de discuţii dintre Rusia şi Ucraina s-a încheiat.
    Federaţia Rusă şi Ucraina au discutat în detaliu chestiuni umanitare, militare şi problema unei viitoare reglementări politice, a spus Medinsky.
    Medinsky a calificat acordurile la care au ajuns în negocierile cu delegaţia ucraineană un progres semnificativ.
    Părţile au convenit asupra mai multor aspecte umanitare, inclusiv posibilitatea unei încetări temporare a focului pentru organizarea coridoarelor umanitare.
    Dar delegaţia ucraineană nu a obţinut rezultatele aşteptate şi va continua dialogul în a treia rundă de negocieri, transmite CNN. 
    Mihail Podolyak, consilier al şefului biroului preşedintelui Ucrainei, a transmis un comentariu privind posibilitatea unei încetări temporare a focului pentru organizarea coridoarelor umanitare:
    „Nu peste tot, ci doar în acele locuri în care, de fapt, vor fi amplasate în sine coridoarele umanitare, se va putea înceta focul în timpul evacuării. În acest scop, se vor organiza canale speciale de comunicare şi interacţiune în imediata apropiere. Se vor forma proceduri logistice viitoare şi adecvate”.
    Acesta a comunicat că negocierile pentru pace au eşuat: „Din păcate nu am obţinut rezultatele la care ne-am aşteptat şi singurul lucru pe care pot să-l spun este că am discutat suficient de detaliat despre aspectul umanitar, pentru că destul de multe oraşe sunt acum înconjurate de o situaţie dramatică în ceea ce priveşte distribuţia de alimente şi medicamente şi posibilitatea evacuării. Am convenit să continuăm negocierile în runda a treia, cât mai curând posibil”.
    Preşedintele ucrainean vrea să se întâlnească personal cu Putin
    Volodîmîr Zelenski, preşedintele Ucrainei, îi cere lui Vladimir Putin discuţii directe după ce încercarea preşedintelui francez Emmanuel Macron de a media conflictul a eşuat.
    „Discuţiile directe sunt singura modalitate de a opri acest război”, spune preşedintele ucrainean.
    Vorbind la o conferinţă de presă, preşedintele ucrainean s-a adresat lui Putin:
    „Nu atacăm Rusia şi nu intenţionăm să o atacăm. Ce vrei de la noi? Lasă pământul nostru. Stai cu mine. Doar nu la 30 de metri distanţă, aşa cum ai stat cu Macron”.
    El a cerut, de asemenea, Occidentului să mărească ajutorul militar pentru Ucraina , avertizând că restul Europei va fi ameninţată dacă Rusiei i se va permite să avanseze: „Dacă nu aveţi puterea de a închide cerul, atunci daţi-mi avioane! Dacă nu mai suntem, atunci Doamne fereşte, urmează Letonia, Lituania, Estonia. Credeţi-mă”, a scris The Guardian.


     

  • Negocieri: au început discuţiile dintre ruşi şi ucraineni

    Discuţia dintre delegaţia din Rusia şi cea din Ucraina a început joi după amiază, într-un loc neprecizat de lângă frontiera ucraineană, anunţă CNN. 

    Câteva imagini arată delegaţia ucraineană intrând într-o sală de conferinţe în care se află mai mulţi ruşi.

    Cele două echipe îşi strâng mâinile înainte de a se aşeza şi de a începe discuţiile.

    Este cea de a doua rundă a discuţiilor.

    Consilierul prezidenţial Mykhailo Podolyak a anunţat pe Twitter că „au început dicuţiile cu reprezentanţii Rusiei. Punctele cheie de pe agendă sunt: încetarea imediată a focului, armistiţiu şi coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din satele şi oraşele distruse şi atacate cu rachete”.

  • Negocierile dintre Rusia şi Ucraina au început

    Consilierul prezidenţial ucrainean Mykhailo Podolyak a declarat că au început discuţiile cu Rusia în Belarus, potrivit Reuters.

    Întâlnirea de la graniţa dintre Ucraina şi Belarus se va concentra pe obţinerea unei încetări imediate a focului şi pe retragerea forţelor ruseşti, a precizat anterior preşedinţia ucraineană într-o declaraţie.

    Din delegaţia care a sosit în regiunea Gomel cu un elicopter face parte şi ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov.

    Este de aşteptat ca negocierile să dureze câteva ore.

    Din delegaţii nu fac parte preşedinţii celor două ţări. Volodimir Zelensky şi Vladimir Putin şi-au trimis câte o echipă de delegaţi la negocieri.

    Delegaţia ucraineană este formată din David Arakhamia – preşedintele fracţiunii Servitorul Poporului, Oleksiy Reznikov – ministrul Apărării din Ucraina, Mihail Podolyak – consilier şef al biroului preşedintelui, Andriy Kostin – prim-adjunctul şefului delegaţiei ucrainene la Grupul de contact trilateral, Rustem Umerov – ajunctul Poporului şi Mykola Tochitsky – viceministrul Afacerilor Externe al Ucrainei.

     

  • PNL începe negocierile cu ALDE pentru fuziune

    Liberalii încep negocieri cu ALDE pentru fuziunea dintre cele două formaţiuni. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuţ Stroe, care spune că PNL şi-a asumat „rolul de partid integrator al dreptei”. Despre PMP, Stroe spune că „există un progres evident al discuţiilor”.

    „S-a stabilit în şedinţa BPN componenţa comisiei de negociere cu ALDE în vederea fuziunii. Noi, PNL, am asumat de la bun început rolul de partid integrator al dreptei. Ăsta e şi motivul pentru care începem demersuri de dialog, dialog politic, cu ALDE”, spune purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.

    Comisia de negociere va fi condusă de secretarul general al partidului, Dan Vîlceanu.

    „Comisia are în componenţă, alături de secretarul general, Dan Vîlceanu, pe Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Toma Petcu, Hubert Thuima şi Gheorghe Falcă”, precizează Stroe.

    Referitor la negocierile cu PMP, el spune că „există un progres evident al discuţiilor”.

    „Probabil că în curând vom avea şi decizii în acest sens”, conchide purtătorul de cuvânt al PNL.

  • Eurodeputat: Suntem cu un pas mai aproape de succesul Directivei salariilor minime

    Verde pentru salariul minim european, start negocierilor, anunţă eurodeputatul Eugen Tomac: „Suntem cu un pas mai aproape de succesul Directivei salariilor minime”.

    „Verde pentru salariul minim european, start negocierilor. Suntem cu un pas mai aproape de succesul Directivei salariilor minime! Miniştrii Muncii din statele membre UE au ajuns la un acord în Consiliu, astfel încât pot începe negocierile dintre cele trei instituţii ale UE – Parlamentul European, care acum două săptămâni şi-a votat poziţia, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană. Mesajul transmis de Parlament două săptămâni în urmă şi, acum, de Consiliu este unul puternic. Salariile decente şi echitabile pentru cetăţenii europeni care muncesc nu sunt opţionale, sunt un deziderat clar al Uniunii”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.

    El afirmă că, potrovit noilor reguli, este de aşteptat ca salariile minime să crească în mai mult de jumătate din statele membre, ajutând peste 25 de milioane de lucrători.

    „Datorită acestei directive, România se poate apropia de un trai decent, oferit de salariile din statele Europei de Vest. Aşa vom învinge sărăcia şi vom deveni o ţară în care românii vor trăi aşa cum merită”, conchide Tomac.

     

  • Negocieri tensionate PNL-PSD-UDMR. Nicolae Ciucă: nu există discuţia ca un partid să se retragă

    Negocierile PNL, PSD şi UDMR au reluat vineri negocierile privind formarea unui nou guvern.

    „Fiecare minister este foarte important, nu există discuţia ca un partid să se retragă de la negocieri… Sunt tehnici de negociere, fiecare partid îşi negociază obiectivele… În acest moment se poartă negocieri”, a declarat Nicolae Ciucă.

    Ministrul interimar al Apărării care este şi propunerea PNL pentru funcţia de premier a mai spus că reprezentanţii partidelor au stabilit că vor creşte pensiile şi alocaţiile copiilor. Impactul total al majorărilor va fi de aproximativ 13,6 miliarde de lei, a precizat Ciucă.

    Reprezentanţii PNL, PSD şi UDMR îşi propun să încheie negocierile până duminică deoarece luni partidele sunt convocate de preşedintele Klaus Iohannis la negocieri la Palatul Cotroceni.

  • Rareş Bogdan: Nu vreau să dorm în teatru absurd. Gata, vreau guvern

    „Singura opţiune pentru noi pentru a continua discuţiile cu PSD este ca primul premier să fie un premier liberal. Este linie roşie”, spune Rareş Bogdan.

    Prim-vicepreşedintele PNL afirmă că România „are mult de treabă”.

    „Voi propune imediat după ce avem propunerea de premier oficială să nu mai dormim şi să terminăm. Mie-mi place foarte mult Eugen Ionesco, l-am adorat alături de Cioran şi Eliade, dar nu vreau să dorm în teatru absurd. Gata, s-a încheiat, vreau guvern”, conchide liderul liberal.

    Liderii PNL se reunesc în şedinţă de urgenţă pentru a stabili numele premierului propus de liberali.

  • Florin Cîţu nu înţelege taxa pe lux: O coaliţie cu PSD e un compromis major pe care îl face PNL

    „În acest moment este o variantă, dar pentru a pentru a vedea cum mergem mai departe trebuie să mergem înapoi în PNL şi să luăm mandat. Noi nu avem mandat pentru aşa ceva. (…) Nu ştiu cum vom merge mai departe. Cea mai bună soluţie e să avem un guvern cât mai repede. Facem deja un compromis. Deja facem negocieri pentru a avea o coaliţie de guvernare cu PSD. Este un compromis major pe care îl face partidul Naţional Liberal”, spune Florin Cîţu.

    El afirmă că liberalii au încercat foarte mult să aibă o guvernare cu cei de la USR, „dar ei ne-au închis uşa”.

    Referitor la procenttul cu care vor creşte pensiile şi salariile, liderul PNL spune că nu există un buffer de 40 de miliarde de lei, ci suma reprezintă doar ceea se a reprezentat încasările mai mari.

    „Nu există un buffer, ci încasări mai mari. Vedeţi care e pericolul: ca Ministerul Finanţelor să se ducă la PSD”, adaugă Cîţu.

    Totodată, Florin Cîţu menţionează că nu înţelege raţionamentul pentru a impune o „taxă pe lux”, aşa cum cer social-democraţii.

    „Nu înţeleg raţionamentul din acestei taxe. Eu am încercat să înţeleg. Dacă investeşti pe bursă şi ai avut acţiuni la Tesla, unde au crescut acţiunile, şi din banii de la Tesla ţi-ai cumpărat o casă, care este problema? De ce, dacă ai făcut o investiţie bună şi apoi ţi-ai cumpărat o casă, de ce trebuie să fii suprataxat, când n-ai făcut nimic greşit, doar ţi-ai asumat un risc. Puteai să pierzi toţi banii investiţi în acea acţiune”, a spus premierul.

  • Negocieri de ULTIMĂ ORĂ. Ce se va întampla cu certificatul verde obligatoriu

    În cadrul negocierilor care se desfăşoară joi, la Parlament, social-democraţii au lansat o nouă propunere legată de legea privind certificatul verde.

    În ceea ce priveşte legea privind certificatul verde, PSD vrea să introducă un amendament care să prevadă testarea gratuită timp de 60 de zile pentru angajaţi (teste rapide), urmând ca după 60 de zile să lase acces doar cu dovada vaccinării, dovada trecerii prin boală sau testare pe banii fiecăruia.

    Potrivit unor surse, PNL şi USR ar fi de acord cu această propunere, dar mai rămâne de stabilit dacă vor fi 60 sau 90 de zile.

    Vor fi zece teste pe lună decontate, adică 20 în două luni, atât pentru stat, cât şi pentru privat. Cele două luni sunt considerate „perioada de acomodare a societăţii”. Mai mult, după aceste 60 de zile, ar urma să se aplice sancţiuni: avertisment, suspendare şi până la concedierea tuturor angajaţilor care nu prezintă una dintre cele trei variante de acces – fie că vorbim de medici, profesori sau mediu privat – susţin surse politice, scrie stirileprotv.ro