Tag: Moody’s

  • Moody’s: Salariile romanilor vor ajunge ca in Occident in 40-45 de ani

    Unul dintre rezultatele crizei este ca procesul de convergenta
    al statelor din regiune, in privinta venitului pe cap de locuitor,
    va fi mai lent, astfel incat, in multe dintre acestea, va dura mai
    mult decat s-a anticipat, potrivit unui analist al agentiei de
    evaluare financiara.

    “Unii analisti estimau (anterior crizei, n.r.) ca aceasta
    convergenta va dura 15-20 de ani. Acum, credem ca în unele tari ar
    putea fi nevoie de 30-40 de ani, iar in altele chiar mai mult”, a
    declarat Kenneth Orchard, analist la Moody’s care raspunde de
    Polonia, zona baltica si cea a balcanilor, citat de Mediafax.

    El a precizat ca in Polonia convergenta ar putea dura 30 de ani,
    iar in Bulgaria si Romania poate ajunge la 40-45 de ani.

    Cititi mai multe pe
    www.mediafax.ro

  • Moody’s, S&P si Morgan Stanley au fost acuzate de frauda

    Abu Dhabi Commercial Bank si autoritatile districtului King acuza cele trei companii ca au "mascat" riscurile legate de investitii conectate la active ipotecare subprime, scrie Mediafax.

    Judecatorul federal responsabil de proces a respins mai multe plangeri aduse de cei doi reclamanti, insa a decis ca Morgan Stanley, Moody’s si S&P trebuie sa se apere in instanta de acuzatii de frauda.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro.
     

  • Moody’s: Economia Romaniei isi va reveni in S2 2010

    "Ne-am revizuit recent estimarile privind contractia economiei Romaniei in acest an, pana la o scadere de 8,9%” a spus Orchard, conform Mediafax.

    Datele privind importul indica un declin mai degraba dramatic al cererii locale. Presupunem ca acest trend va continua in restul anului 2009 si la inceputul lui 2010. Economia ar trebui apoi sa inceapa sa creasca cam in a doua jumatate a anului 2010", a declarat Orchard.

    Aflati mai multe pe www.mediafax.ro.
     

  • Moody’s a inclus Romania in “zona de pericol”

    Cresterea tensiunilor a fost mai accentuata in Romania, Bulgaria, Islanda si tarile baltice si mai putin intense in Cehia si Polonia, se arata intr-un raport al Moody’s.

    Mai multe detalii, pe www.mediafax.ro