Tag: Militari

  • François Hollande: Nu există niciun supravieţuitor în accidentul din Mali

     “Nu există, din păcate, niciun supravieţuitor”, a declarat şeful statului în cadrul unei scurte alocuţiuni televizate. “O cutie neagră a fost recuperată şi adusă la Gao”, în nordul Mali, de către militari francezi care au securizat zona, a adăugat el, precizând că toate ipotezele, în special cele referitoare la condiţiile meteorologice, sunt analizate pentru explicarea accidentului.

    Primii militari francezi care au plecat din Gao în timpul nopţii au ajuns vineri dimineaţa în zona de nord a statului Mali, unde s-a prăbuşit avionul Air Algerie, pentru a securiza locul accidentului, a anunţat Ministerul Apărării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRIZA DIN UCRAINA: Peste 40.000 de soldaţi ruşi se află la frontiera cu Ucraina. Kievul dezvăluie ARSENALUL rusesc din apropiere de Doneţk

     “În ultima săptămână, s-a produs redistribuirea şi consolidarea trupelor. În prezent, aproximativ 41.000 de militari ruşi se află la frontiera cu Ucraina în nord, est, în sud şi în Crimeea”, peninsula ucraineană anexată în martie de Rusia, a afirmat Parubi.

    Potrivit oficialului ucrainean, 150 de tancuri, 400 de blindate şi 500 de sisteme ruse de artilerie se află în apropierea frontierei de lângă Doneţk, capitala regiunii ucrainene confruntată cu insurecţia armată prorusă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Israelul neagă răpirea unuia dintre militarii săi de către Hamas

     “Nu este niciun militar israelian răpit, aceste zvonuri sunt false”, a declarat Prosor, ca răspuns la întrebările jurnaliştilor. El s-a exprimat în cadrul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate pe tema situaţiei din Gaza.

    Aripa armată a mişcării palestiniene Hamas a revendicat, duminică seara, răpirea unui militar israelian, declanşând manifestări de bucurie pe străzile oraşului Gaza.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Maxi Toys intră pe piaţa din România. Primul magazin va fi deschis în Militari Shopping

     Magazinul are o suprafaţă de 300 metri pătraţi şi va cuprinde peste 2.000 de jucării, din care peste 30% branduri proprii.

    Nicoro Trading deţine drepturile de francizare pentru România, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia şi Ungaria. Prezent pe piaţa din România din 1994, Nicoro Trading este unul dintre cei mai importanţi distribuitori de jucării la nivel naţional, reţeaua de distribuţie incluzând hipermarketuri, benzinării şi magazine specializate.

    “Investiţia în lansarea unei noi reţele de retail în jucării vine ca urmare a experienţei de 20 de ani în acest domeniu pe care o are echipa Nicoro. Credem că părinţii au nevoie de mai multe opţiuni atunci când cumpără jucării, iar noi venim cu un concept de succes, care a trecut testul timpului în pieţe extrem de competitive”, a declarat, într-un comunicat, Mihai Frangulea, director general şi proprietar al Nicoro Trading.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertisment: Fotografii şocante – Grupul terorist SIIL a prezentat imagini cu execuţiile a zeci de militari irakieni

     Imaginile au fost difuzate pe Twitter de filiala din provincia irakiană Salahedin a grupării teroriste Stat Islamic în Irak şi Levant (tradusă alternativ şi Stat Islamic în Irak şi Siria – SIIL/SIIS), relatează Los Angeles Times.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Documente declasificate la 25 de ani de la manifestaţiile din Piaţa Tiananmen: Militari chinezi râdeau şi trăgeau la întâmplare

     Acest document a fost dat publicităţii de către Arhivele Securităţii Naţionale americane de la Universitatea George Washington, care a obţinut declasificarea materialului printr-o hotărâre judecătorească.

    Documentul relevă confuzia şi haosul care domneau în China în timp ce autorităţile reprimau dur mişcarea de protest a studenţilor, în noaptea de 3 spre 4 iunie 1989.

    Aceste raport militar secret citează o sursă anonimă care avea vedere către Piaţa Tiananmen din camera de hotel. Această persoană a descris o reprimare “brutală”, a cărei intenţie era să producă manifestanţilor pierderi importante.

    Militari din cadrul Armatei a 27-a, care nu vorbeau dialectul de la Beijing, “glumeau şi trăgeau la întâmplarre asupra oricărui grup de persoane pe care îl întâlneau în cale”, afirmă această sursă

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Armata a “curăţat complet” o parte din estul Ucrainei de insurgenţi proruşi

     “Forţele noastre armate au curăţat complet sudul de separatişti şi o parte din est, în regiunea Doneţk, şi nordul regiunii Lugansk”, a declarat ministrul într-o conferinţă de presă.

    “Nu vom lăsa această cangrenă să se propage în regiunile vecine”, a subliniat el.

    “Ne vom continua operaţiunea antiteroristă (…) până când viaţa va reveni la normal în regiune şi lucrurile se vor linişti pentru oameni”, a adăugat ministrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRONOLOGIE: Şase săptămâni de revoltă prorusă în estul Ucrainei

     – APRILIE

    – 6 aprilie: La două săptămâni după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, manifestanţii proruşi ocupă instituţii oficiale la Harkov, Doneţk şi Lugansk, principalele oraşe din est, situate la graniţa cu Rusia.

    – 7 aprilie: Insurgenţii proclamă “Republica Doneţk”. Kievul acuză Moscova că urmăreşte invadarea Ucrainei, cu scopul de a “dezintegra” ţara.

    – 13 aprilie: Kievul lansează o “operaţiune antiteroristă” în est.

    – 17 aprilie: Acord la Geneva între Ucraina, Rusia, Statele Unite şi UE în legătură cu detensionarea crizei, respins de separatişti

    – 18 aprilie: Kremlinul confirmă mobilizarea trupelor la frontiera cu Ucraina (40.000 de soldaţi, potrivit NATO)

    – 22 aprilie: Washingtonul anunţă desfăşurarea a 600 de militari în Polonia şi statele baltice

    – 24 aprilie: Forţele ucrainene lansează un asalt la Slaviansk, unde cel puţin cinci insurgenţi sunt ucişi, provocând furia Moscovei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LOVITURA DE STAT din Thailanda: Junta militară interzice ieşirea din ţară a 155 de persoane, inclusiv foşti conducători

     “În total, 155 de persoane au interdicţia de a călători în străinătate fără autorizaţie” din partea noului regim militar, “în scopul menţinerii păcii şi ordinii”, a declarat un purtător de cuvânt militar la televiziune.

    Pe de altă parte, fostul premier Yingluck Shinawatra, destituită din funcţie de către justiţie, s-a prezentat vineri la convocarea de către juntă, la o zi după o lovitură de stat.

    “Ea a sosit”, a declarat pentru presă Wim Rungwattanajinda, un colaborator al fostului premier. Yingluck Shinawatra s-a prezentat, la fel ca Niwattumrong Boonsongpaisan, care a asigurat interimatul după ce aceasta a fost destituită de justiţie la 7 mai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NATO anunţă începutul probabil al unei retrageri a trupelor ruse de la frontiera cu Ucraina. Armata rusă anunţă retragerea a mii de militari şi a sute de blindate

     “Ieri (miercuri) seara, târziu, am observat o activitate limitată a trupelor ruse în apropiere de frontiera cu Ucraina, ceea ce ar putea să sugereze că o parte a acestor forţe se pregătesc de o retragere. Este prea devreme să spunem ce înseamnă acest lucru, dar sper că este vorba despre începutul unei retrageri complete şi reale”, a declarat Rasmussen pentru presă, la Podgoriţa.

    Armata rusă anunţă retragerea a mii de militari şi a sute de blindate de la frontierele Ucrainei

    Armata rusă a retras de la frontierele Ucrainei patru garnituri feroviare cu blindate, armament şi mii de militari, anunţă Ministerul rus al Apărării, citat de AFP.

    “Transportul echipamentelor militare se face cu trenuri, iar cel al efectivelor umane cu avioane de tip Il-76”, precizează instituţia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro