Tag: medlife

  • Medlife: afaceri de 53 milioane lei la 6 luni

    Rezultatele se datoreaza diversificarii serviciilor oferite si investitiilor in aparatura medicala, care au condus la numarului de pacienti, dar si a incasarilor per persoana, prin accesarea de catre un singur pacient a mai multor servicii medicale. Numarul de pacienti ai Medlife a avansat in primele sase luni cu aproape un sfert fata de perioada similara a anului trecut, pana la 600.000 de pacienti, pe ambele zone de activitate, retail si corporate.

    Potrivit reprezentantilor Medlife, segmentul de retail a contribuit cu 65% la valoarea totala a cifrei de afaceri a companiei din primul semestru, acesta inregistrand o crestere a incasarilor de 48% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Pe segmentul abonamentelor corporate, rezultatele din primele 6 luni arata un avans al incasarilor de 36% fata de anul trecut.

    „In prima jumatate a anului, am analizat oportunitatile de extindere a business-ului, avand planificate in acest sens mai multe proiecte a caror dezvoltare va fi accelerata in semestrul II – Hyperclinica Medlife Obor, Centrul de Excelenta in Tratamentul Osteoporozei, largirea capacitatii de functionare a maternitatii din cadrul Life Memorial Hospital cu 500 mp – prin lansarea unor apartamente de lux”, a declarat Mihai Marcu, presedintele Consiliului de Administratie Medlife.

    Pentru semestrul al doilea, oficialii companiei estimeaza o crestere de 25% a numarul de pacienti fata de primul semestru. Prognoza financiara pentru intregul an 2009 se intreapta catre o cifra de afaceri cu 40% mai mare fata de anul trecut, cand a raportat 21,2 milioane euro.

    In ceea ce priveste piata serviciilor medicale private, estimarile Medlife indica o valoare de 430 milioane euro pana la sfarsitul anului 2009, reprezentand 5% din valoarea intregii piete de servicii medicale din Romania.
     

  • MedLife si-a crescut veniturile cu 73% in T1

    Reprezentantii companiei au anuntat ca toate obiectivele stabilite pentru primul trimestru al acestui an au fost indeplinite si depasite, iar evolutia veniturilor companiei pe piata locala au fost in conformitate cu asteptarile acesteia, inregistrand o crestere de 40-45% peste ritmul de evolutie al pietei locale de servicii medicale private.

    In perioada ianuarie-martie 2009, MedLife a inregistrat un total de 200.000 de pacienti, cea mai mare participatie fiind adusa de Life Memorial Hospital , Hiperclinica Grivita, Hiperclinica Unirii si Hiperclinica Favorit.
    Pentru anul acesta, reprezentantii MedLife estimeaza o cifra de afaceti de 31,5 milioane de euro, pe fondul atragerii de noi clienti. Principalii competitori ai MedLife pe piata serviciilor medicale private sunt Medicover, Centrul Medical Unirea, Gral Medical, Medcenter, Sanador si altii.

    Cititi aici mai multe detalii despre investitiile MedLife de anul acesta.
     

  • MedLife, investitii de 5 mil. euro in extinderea retelei de clinici

    Investitiile vor fi directionate, intr-o prima etapa, catre relocarea spatiilor de birouri din Calea Grivitei in Piata Victoriei, extinderea cu 500 de metri patrati a maternitatii din cadrul Memorial Hospital, pana la 4000 de metri patrati si a sectiei ambulatorii de medicina materno-fetala din cadrul hiperclinii situate pe Calea Grivitei.

    A doua etapa de investitii va consta in deschiderea celei de-a patra clinici de mari dimensiuni in Bucuresti in zona Obor-Iancului. Hiperclinica va avea 1500-2000 meri patrati, cu 20-25 cabinete medicale, si va cuprinde toate specialitatile medicale de baza. De asemenea, este prevazuta o extindere a activitatii in Cluj, prin extinderea Centrului Medical MedLife si ridicarea la rangul de hiperclinica, potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii companiei.

    Ca urmare a planului de investitii, MedLife spera sa depaseasca cifra de afaceri bugetata initial de 31,5 milioane de euro, in crestere cu 40% fata de activitatea anului 2008 cand s-a inregistrat o cifra de afaceri de 21,2 milioane de euro. In intervalul ianuarie 2008-ianuarie 2009, afacerile MedLife au crescut cu 80% fata de perioada similara a lui 2007-2008.

    In ciuda pesimismului de pe pietele financiare, MedLife a marit salariile in luna februarie cu o medie de peste 10%, urmand ca acestea sa mai creasca cu 7% incepand cu luna octombrie. “MedLife priveste cu incredere acest an, si va continua angajarile si crearea de noi locuri de munca, de la 950 salariati la finele anului 2008, la 1200 pana la sfarsitul lui 2009”, au mai precizat oficialii MedLife.

    Cititi aici despre cele mai recente investitii ale MedLife.
     

  • Seful MedLife investeste 2,5 mil. euro intr-o afacere cu ambarcatiuni si in turism

    Mihail Marcu, care este si director general si actionar al importatorului de ambarcatiuni NauticLife, estimeaza ca valoarea pietei locale de ambarcatiuni, cifrata la 40 de milioane de euro, va ajunge in urmatorii doi ani la peste 72 de milioane de euro.

     

    Pana in prezent, Marcu a investit 2,5 milioane de euro in afacerea NauticLife, care include si o componenta hoteliera si una rezidentiala, aceasta suma fiind directionata in special in construirea si inaugurarea unui showroom de 5.500 de metri patrati langa lacul Mogosoaia si catre asigurarea unui stoc permanent de ambarcatiuni.

     

    Seful MedLife estimeaza ca NauticLife va inregistra anul viitor un volum de vanzari de 2,5 milioane de euro, obiectivul sau pentru 2010 fiind atingerea unei cote de 25% din piata de profil, adica o cifra de afaceri doar din comercializarea ambarcatiunilor de minim 18 milioane de euro daca luam in calcul estimarile sale privind cresterea sectorului de profil.

     

    In plus, anul viitor vor fi investite alte 2,5 milioane de euro in NauticLife. Planul presupune ca in urmatorii doi ani sa fie deschise magazine cu accesorii nautice, minipensiuni si service-uri de ambarcatiuni in localitati situate pe cursul fluviului si la malul marii. Un prim pas a fost facut deja prin achizitionarea unui hotel situat in Bulgaria, in apropiere de orasul Oltenita, care va fi operational incepand cu martie 2009.

     

    O alta directie de investitii va fi reprezentata de un complex rezidential ce va fi construit in zona Deltei Dunarii, la Murghiol si Dunavatul de Jos, si care va ave adoua faze: intr-o prima etapa, se vor construi 29 de case de vacanta cu o suprafara de 121 de metri patrati fiecare, la pretul de circa 150.000 de euro fiecare, iar in a doua – 60 de locuinte de lux. Cu privire la aceasta din urma, Marcu a precizat ca dezvoltarea acestui segment de lux depinde de succesul primului si ca finalizarea rapida a proiectului tine, in mare masura, de evolutia crizei financiare internationale si a conditiilor pentru acordare de credite imobiliare.

     

    Mihail Marcu este mai degraba cunoscut pentru afacerile detinute in sfera serviciilor medicale private, compania pe care o conduce – MedLife – fiind liderul pietei de profil. Pornita initial ca o afacere de familie in 1996, a ajuns in zece ani sa ruleze afaceri de peste 22 de milioane de euro, cat estimeaza reprezentantii companiei pentru anul acesta.

     

    Seful MedLife declara ca a pornit afacerea NauticLife din pasiune, iar exemplul sau nu este singular. Un alt sef din domeniu, Gabriel Hanganu, care a condus operatiunile multinationalei farmaceutice Pfizer la nivel local pana in 2000, comercializeaza, prin compania sa Willon Harbour, ambarcatiuni. Alti mari jucatori de pe piata ambarcatiunilor din Romania sunt Neptun Yacht, American Nautics si Francos Marina.

  • MedLife si-a revizuit in sus estimarile privind cifra de afaceri

    Initial, reprezentantii companiei au anuntat ca anul acesta se asteapta sa inregistreze o cifra de afaceri de 21 de milioane de euro. “Investitiile pe care le-am realizat pentru finalizarea constructiei a doua hiperclinici, cea din Drumul Taberei (Bucuresti – n. red.) si cea din Timisoara, au dus la cresterea cifrei de afaceri pe care o estimasem anterior”, a explicat Ciprian Ciobanu, directorul MedLife.

     

    Compania a inregistrat, in primele sase luni ale anului, o cifra de afaceri de circa 9 milioane de euro, dubla fata de perioada similara a anului trecut. In 2007, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 12,7 milioane de euro.

    MedLife detine peste o treime din cota de piata in Bucuresti pe segmentul serviciilor oferite clientilor corporati. La nivel national, operatorul are o cota de piata de 5% din totalul pietei de profil, potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii acestuia. Pe piata serviciilor medicale private, evaluata la 250-300 de milioane de euro, principalii competitori ai MedLife sunt Medicover, Romar, Medcenter si Centrul Medical Unirea
     

  • CMU vrea afaceri de 11,5 mil. euro cu 75.000 de abonati

    Compania, controlata de fondatorul Wargha Enayati, activeaza in special pe segmentul abonamentelor medicale destinate companiilor si deserveste, in prezent, un portofoliu de peste 400 de astfel de clienti care detin o pondere de 80% din afaceri. In primele sase luni ale anului, compania a realizat venituri de 5,4 milioane de euro, in crestere cu peste 70% fata de perioada similara a lui 2007, potrivit lui Sergiu Negut, directorul executiv al companiei.

     

    Pentru intregul an, reprezentantii companiei doresc atingerea unei valori in crestere cu 33% fata de cele 7,8 milioane de euro realizate in 2007, potrivit informatiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finante.

     

    Compania si-a continuat in 2008 extinderea retelei la nivel national prin achizitionarea a 49% din Centrul Medical Motilor din Cluj-Napoca si deschiderea in aprilie a clinicii pediatrice CMU Kids. Luna trecuta, compania a preluat, contra sumei de 700.000 de euro, 50% din actiunile a trei clinici constantene (Avamedica), urmand ca pana in 2010, participatia sa fie majorata la 70%. In toamna, CMU va inaugura primul sau spital de obstretico-ginecologie, investitie ce se ridica la 12 milioane de euro.

     

    Piata serviciilor medicale private se cifreaza, potrivit reprezentantilor CMU, la circa 350 de milioane de euro si inregistreaza un ritm anual de 20-30%, fiind unul dintre cele mai dinamice sectoare private, ceea ce a si atras atentia investitorilor. Marea majoritate a furnizorilor de top de servicii medicale private au ca actionari, cu participatii diferite, fonduri de investitii, asa cum e cazul Romar (Reconstruction Capital II), al Centrului Medical Unirea – CMU (3i, unul dintre cele mai mari grupuri de investitii din lume) sau al Hiperdia (Bedminster Capital Management). Principalii jucatori de pe piata serviciilor medicale private sunt MedLife, Medicover, Romar, Medcenter si Gral Medical.
     

  • MedLife si-a dublat afacerile in S1, pana la 14,3 mil. dolari

    Compania a inregistrat, in primele sase luni ale anului, un profit operational de 2,3 milioane de dolari. Investitiile totale s-au cifrat la aproximativ 3 milioane de dolari, acestea fiind directionate catre deschiderea laboratorului si centrului medicale MedLab din Cluj-Napoca, finalizarea fazelor de proiectare si autorizare ale spitalelor din Iasi si Brasov, precum si incheierea etapei de constructie a hyperclinicii din Timisoara si dotarea cu aparatura medicala a clinicilor din zonele Unirii si Grivita din Capitala.

     

    “Principalii factori care au determinat rezultatele din primul semestru sunt extinderea in Bucuresti cu o noua hyperclinica, cresterea adresabilitatii spitalului Life Memorial si deschiderea centrului medical si laboratorului MedLab din Cluj-Napoca. Vom continua extinderea pe plan national, deoarece ne dorim ca si in principalele orase ale tarii sa oferim serviciile noastre”, a declarat Mihail Marcu, presedintele companiei.

     

    Anul trecut, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 12,7 milioane de euro, iar pentru anul acesta reprezentantii companiei se asteapta la o crestere a veniturilor, pana la 21 de milioane de euro.

     

    MedLife detine peste o treime din cota de piata in Bucuresti pe segmentul serviciilor oferite clientilor corporati. La nivel national, operatorul are o cota de piata de 5% din totalul pietei de profil, potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii acestuia. Pe piata serviciilor medicale private, evaluata la 250-300 de milioane de euro, principalii competitori ai MedLife sunt Medicover, Romar, Medcenter si Centrul Medical Unirea.
     

  • Noua hyperclinica MedLife, plus de 7% la venituri

    "Am decis sa deschidem o noua hyperclinica in Bucuresti datorita nivelului crescut al solicitarilor clientilor nostri din Capitala", a spus Mihail Marcu, presedintele MedLife. Potrivit acestuia, in 2007 compania a inregistrat o crestere cu peste 70% a numarului de pacienti platitori, in timp ce numarul abonatilor s-a dublat.

    "Luand in considerare trendul ascendent al solicitarilor din prima luna de functionare a Hyperclinicii MedLife Unirii, putem prognoza ca investitia facuta va fi recuperata in prima parte a acestui an", a adaugat Mihail Marcu.

    Hyperclinica MedLife Unirii are 100 de angajati, dintre care 50 de medici si asistente medicale au fost recrutati special pentru aceasta.

    MedLife estimeaza ca, in 2008, noua unitate va aduce companiei o cifra de afaceri suplimentara de 1,5 milioane euro, adica o contributie de circa 7% din valoarea cifrei de afaceri totala estimata pentru acest an.

    Pentru anul 2008, MedLife mizeaza pe o cifra de afaceri totala in valoare de peste 21 milioane de euro, in crestere cu circa 70% fata de anul trecut.

    In 2007, MedLife a obtinut o cifra de afaceri de 12,7 milioane euro, cu 67% mai mult decat in 2006.

    MedLife are 130.000 de abonati din peste 1.300 de companii, iar pe segmentul clientilor platitori per serviciu, MedLife a inregistrat o crestere de 72% in 2007 fata de anul anterior. Compania are o doua hyperclinici in Bucuresti, un spital privat – Memorial Life Hospital, inaugurat anul trecut -, aproape 20 de clinici in marile orase din tara si o retea de 120 de clinici partenere.

    Incepand din octombrie 2006, IFC (divizia de investitii a Bancii Mondiale) este actionar al MedLife cu o pondere de 20%. Ceilalti actionari ai companiei sunt medicul pediatru Mihaela Gabriela Cristescu si cei doi fii ai sai, Mihail Marcu (care este director general al firmei) si Nicolae Marcu.

    Pe piata serviciilor private, estimata la 300-400 de milioane de euro, MedLife concureaza cu companii precum Medicover, Centrul Medical Unirea (CMU), Romar, Medcenter, Sanador etc.

  • Medlife a crescut cu 67%

    Compania a incheiat anul 2007 cu un numar de 130.000 de abonati din peste 1.300 de companii, dublu fata de anul anterior, iar pe segmentul clientilor platitori per serviciu MedLife a inregistrat o crestere de 72% fata de 2006, potrivit unui comunicat transmis azi de companie.

    "In anul 2007 am reusit sa ne atingem principalul obiectiv, acela de a cuceri pozitia de lider pe piata romaneasca de servicii medicale integrate private, depasind nivelul de crestere al pietei, care s-a situat in jurul a 28-30%", a declarat Ciprian Ciobanu, Director MedLife. El pune evolutia Medlife pe seama mai multor factori, precum deschiderea spitalului Life Memorial, a centrului de medicina materno-fetala, extinderea serviciilor oferite de Hyperclinica MedLife si laboratoarele de analize, investitiile in specializarea personalului si dotarea cu aparatura medicala de ultima generatie.

    Investitiile in 2007 s-au ridicat la 6 milioane euro si au fost directionate spre cele doua noi directii, dar si pentru lucrarile de constructie si finisare a hyperclinicilor MedLife din Timisoara si Cluj-Napoca, precum si amenajarea si dotarea unei noi Hyperclinici in Bucuresti ce va fi deschisa in luna februarie 2008.

    Deschis la jumatatea anului, spitalul Life Memorial a fost solicitat in special pentru copii si viitoare mame. Cel mai mare spital privat din Romania, cu o capacitate de 100 de paturi, a avut un grad mediu de ocupare de 75% pentru doua din principalele specialitati: pediatrie si obstetrica-ginecologie, in conditiile in care circa 3.000 de persoane au apelat la serviciile spitalului Life Memorial in cele sase luni de functionare.

    Pentru anul 2008, MedLife mizeaza pe o crestere a cifrei de afaceri de circa 70%, pana la mai mult de 21 milioane de euro. Reprezentantii MedLife estimeaza ca piata serviciilor medicale private va mentine un ritm de crestere de 30%, in conditiile in care valoarea pietei va ajunge la 300-400 milioane euro.

    Potrivit propriilor estimari, MedLife este lider pe piata serviciilor medicale private din Romania si detine 32% cota de piata in Bucuresti pe unul dintre cele mai importante segmente de piata, cel al serviciilor oferite clientilor corporati. MedLife are 635 de angajati, dintre care peste 400 sunt medici si personal medical. In tara, MedLife ofera clientilor sai aceleasi servicii medicale prin intermediul celor 120 de clinici si centre medicale partenere din reteaua NetLife.

    Incepand din octombrie 2006, IFC (divizia de investitii a Bancii Mondiale) este actionar al MedLife cu o pondere de 20%. Ceilalti actionari ai companiei sunt medicul pediatru Mihaela Gabriela Cristescu si cei doi fii ai sai, Mihail Marcu (care este director general al firmei) si Nicolae Marcu.

  • Plus 50% pentru MedLife

    Cele mai solicitate servicii de ambulator, potrivit comunicatului, au fost oferite de sectiile de pediatrie, oftalmologie, obstetrica-ginecologie, ORL, dermatologie.
    "Avand in vedere evolutia ascendenta de pana acum, am revizuit in sens pozitiv si cifra de afaceri pe care o estimam pentru finalul anului", a declarat Ciprian Ciobanu, director dezvoltare al MedLife. Astfel, MedLife mizeaza pe o crestere cu 50% a cifrei de afaceri, pana la peste 16 milioane de dolari, in condiţiile in care compania a inregistrat in 2006 venituri de circa 10,5 milioane de dolari.
    MedLife are in derulare investitii de peste trei milioane euro in Timisoara si Cluj-Napoca. Potrivit sursei citate, pentru finalul acestui an, MedLife pregateste deschiderea unei hyperclinici la Timisoara si a unui centru medical in Cluj-Napoca, urmand ca, in termen de 12 luni, sa fie inaugurate si trei spitale Life Memorial Hospital in Brasov, Iasi si Constanta. Investitia totala in constructia a patru hyperclinici si a spitalelor private este de 15 milioane de dolari, din care opt milioane de dolari sunt asigurate din fonduri proprii si profituri generate de MedLife si 6 milioane de dolari din fonduri primite de la International Finance Corporation (IFC).
    MedLife are 470 de angajati, mai mult de jumatate fiind personal medical. Reteaua MedLife cuprinde 120 de clinici si centre medicale partenere.
    Anul trecut, IFC (International Finance Corporation – divizia de investitii a Bancii Mondiale), care detine 20% din actiunile MedLife. Ceilalti actionari ai companiei sunt medicul pediatru Mihaela Gabriela Cristescu si cei doi fii ai sai, Mihail Marcu (care este director general al firmei) si Nicolae Marcu.