Tag: mediul de afaceri

  • Cine este Cristina Gheorghiţoiu, tânăra de 35 de ani care conduce cel mai mare site de anunţuri din România

     „Fac parte dintre norocoşii care se bucură supermult de jobul lor, dar care au descoperit, de relativ puţin timp, că îşi fac un favor imens atunci când decid să exploreze cu similară curiozitate şi focus pe KPIs şi viaţa de după birou”, descrie Cristina Gheorghiţoiu echilibrul dintre carieră şi activităţile de relaxare, descoperit recent. „Îmi place foarte mult să călătoresc şi aş pleca spre o destinaţie necunoscută în orice moment. Îmi doresc să văd toată lumea şi încerc să extind călătoriile frecvente de business şi pentru satisfacţia personală, atunci când este posibil.” Se bucură şi de fotografie, de teatru, de conversaţiile excelente şi de lectură: „Mă străduiesc să citesc cel puţin două cărţi pe lună”.

    Cât priveşte implicarea reprezentanţilor mediului de afaceri în societate, spune că „structurile politice ar putea beneficia de experienţa antreprenorială şi înţelegerea nevoilor mediului de afaceri pe care oamenii din business le au, iar o abordare colaborativă şi constructivă poate fi în interesul tuturor”. Adaugă că în ultimul timp a observat tot mai mult dorinţa de contribuţie în mediul politic a oamenilor cu background antreprenorial.

    „Intenţia ar putea fi încurajată de structuri care să faciliteze acest lucru, de o deschidere către dialog şi o viziune comună asupra rezultatului final dorit. Cred cu tărie că avem nevoie de lideri puternici şi de echipe sănătoase şi performante la conducere, indiferent de ce instituţie vorbim. În lipsa acestora, evoluţia va fi una extrem de lentă.” Deşi îi este greu să numească decizii concrete pe care le-ar lua din postura de preşedinte, ştie care ar fi principala arie de concentrare: „Mi-aş forma o echipă de leadership puternică, alcătuită din persoane competente şi de încredere.”

  • Secretar de stat: Se lucrează la legea lobby-ului, relaţia mediului privat cu statul să fie clară

    Ilan Laufer, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediu de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a declarat, vineri, la Ploieşti, că se lucrează la legea lobby-ului care trebuie să reglementeze relaţia dintre mediul privat şi autorităţile statului.

    ”Astăzi este foarte greu de pe poziţia unui privat să te duci şi să discuţi cu un oficial public, care reprezintă o autoritate centrală sau locală, pentru a iniţia un proiect”, a spus Laufer, potrivit căruia mulţi se tem, deoarece activitatea de lobby poate fi interpretată acum ca trafic de influenţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SURPRIZĂ de proporţii după decizia şoc a guvernului de a introduce TVA ZERO la tranzacţiile imobiliare

    Executivul ar urma să renunţe la introducerea cotei zero pentru tranzacţiile imobiliare, au precizat surse guvernamentale.

    „Mediul de afaceri a arătat că această măsură mai mult încurcă decât ajută, aşa că este posibil să se renunţe la introducerea cotei zero la tranzacţiile imobiliare. În plus trebuie notificată şi Comisia Europeană, iar până acum nu s-a trimis nimic oficial la Bruxelles“.

    SURPRIZĂ de proporţii după decizia şoc a guvernului de a introduce TVA ZERO la tranzacţiile imobiliare

  • Impozitul pe gospodărie: România are 5000 de consultanţi fiscali, iar în unele judeţe sunt doar cinci

    “În primul an de zile, probabil, oamenii vor percepe acest nou impozit ca ceva pozitiv fiindcă vor fi mai mulţi bani. Însă, în anul următor va trebui să vin să calculez şi să plătesc tot impozitul din urmă. Există riscul ca oamenii să nu mai aibă banii respectivi fiindcă i-au cheltuit între timp. Procesul în sine este greoi: completarea declaraţiei la Fisc, adunarea chitanţelor de la diverşi prestatori de servicii etc. E greu de crezut că fiecare gospodărie poate să beneficieze de asistenţa nemijlocită a unui consultant fiscal. În acest moment se pare că nu avem capacitatea necesară. În ţară sunt doar 5000 de consultanţi fiscali, iar în unele judeţe sunt doar cinci-şase consultanţi. Este o realitate pe care nu o putem ignora. Ce mari schimbări pot avea loc de azi şi până pe 25 mai 2019 când vor fi adunate primele declaraţii?”, a declaran, pentru MEDIAFAX, Alexandra Smedoiu, director, Consultanţă fiscală, PwC România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studiu EY: 31% dintre companiile româneşti consideră că mediul de afaceri este afectat de corupţie

    În România, procentul este de 31%, în scădere faţă de anul 2015, când procentul a fost 39%.

    27% din totalul respondenţilor afirmă că mita se practică adesea în sectorul lor de afaceri pentru a câştiga contracte. Tările de provenienţă a 14% dintre aceştia sunt în Europa de Vest. Raportul “Human instinct or machine logic – which do you trust most in the fight against fraud and corruption?” are la bază un sondaj derulat în rândul a 4.100 de angajaţi din companii mari, din 41 de ţări, se arartă într-un comunicat al EY.

    Managementul nu reuşeşte să promoveze o cultură a comportamentului etic, conform sondajului: 77% din directorii din consiliile de administraţie sau senior manageri spun că ar fi dispuşi să justifice o anumită formă de comportament lipsit de etică pentru a ajuta o afacere să supravieţuiască. Mai mult, unul din trei ar fi dispus să ofere bani pentru a câştiga sau pentru a păstra un business.

    Cu toate acestea, 28% dintre respondenţi cred că reglementările în domeniu au avut un impact pozitiv în descurajarea comportamentului lipsit de etică, marcând o creştere de patru procente faţă de sondajul din 2015. 77% dintre respondenţi consideră că urmărirea penală a persoanelor implicate în acte de corupţie contribuie la descurajarea fraudei şi mitei în rândul executivilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TP-Link şi ELKO au ajuns la un acord pentru distribuţie de echipamente dedicate IMM-urilor

    În cadrul acestui parteneriat, care a intrat în vigoare de la 1 aprilie a.c., ELKO Romania va distribui produsele şi soluţiile TP-Link din gama business dedicată segmentului IMM.

    Acordul va acoperi toate canalele de distribuţie – retail, companii şi ISP – şi vizează întregul portofoliu TP-Link pentru IMM-uri, inclusiv switch-uri, antene şi routere profesionale, soluţiile business Wi-Fi pentru interior Auranet şi soluţiile Pharos Wireless Broadband pentru exterior sau dispozitivele Access Point de interior şi exterior.

    Filială a grupului ELKO, ELKO Romania este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de distribuţie IT&C la nivel local. Compania este specializată în distribuţia unei game largi de echipamente şi soluţii IT: soluţii mobile, componente, soluţii de infrastructură IT şi de stocare, soluţii de supraveghere video, echipamente industriale, software, periferice.

    Fondat în 1996, TP-Link este furnizor global de produse şi accesorii de reţea. Conform companiei de analiză a pieţei IDC, TP-Link este liderul pieţei de echipamente WLAN şi CPE broadband, cu distribuţie în peste 120 de ţări şi sute de milioane de clienţi în întreaga lume.

  • Omul de afaceri care a dus apa minerală pe rafturile americanilor cu un preţ peste Evian

    Acum se ocupă de dezvoltarea mărcilor Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti şi Chateau Valvis, dar şi de afaceri în domeniul energiei verzi şi al agriculturii bio.
     
    Sosit în România în urmă cu 20 de ani, a pus bazele Valvis Holding în 1994, înfiinţând Dorna Apemin, societate pe acţiuni cu capital româno-elveţian, în cadrul căreia, între 1996 şi 1999, a construit sub marca Dorna trei fabrici pentru tot atâtea mărci de apă minerală: Dorna, Poiana Negri, Izvorul Alb. În 1998 a pus bazele Dorna Lactate şi a construit fabrica de la Dorna Cândreni, iar în 1999, fabrica de brânză topită din Vatra Dornei. 
     
    În 2000, a înfiinţat sucursala de la Atena a holdingului, Dorna Hellas, iar în 2001, Carpathian Plastics Corporations. S-a extins apoi cu proiecte de investiţii în agricultură, printre care înfiinţarea societăţii Dorna Agri, axată pe producţia de cereale bio. A intrat şi în piaţa vinului, investind la Vitipomicola Sâmbureşti şi lansând în 2009 trei game de vinuri. 
     
    În 2011 a lansat apa Aqua Carpatica, iar marca este astăzi prezentă în toate reţelele internaţionale din comerţul modern românesc, iar pieţele principale de export sunt SUA, Marea Britanie şi China.
     

     

  • Antreprenorul care a transformat o fabrică falimentară într-o companie lider pe piaţa lactatelor

     Anul trecut, Albalact a ajuns lider pe piaţa lactatelor; un rol esenţial au jucat mărcile pe care le-a construit, investiţiile în producţie şi diversificarea portofoliului. După ce peţitorii au bătut ani în şir înaintea crizei la uşa familiei Ciurtin, proprietarii majoritari, a urmat o perioadă de linişte, pe vremea când investitorii nu mai aveau elan.
     
    2015 se dovedeşte a fi momentul în care antreprenorul a primit o ofertă pe gustul său, iar compania va intra în proprietatea grupului francez Lactalis, care a mai cumpărat, în 2008, afacerea Dorna Lactate de la Jean Valvis.
     
    Mai nou, acţionarii Teraplast Bistriţa (TRP), cel mai mare procesator de PVC de pe piaţa locală, au aprobat numirea lui Ciurtin în boardul companiei. Pentru Raul Ciurtin, aceasta ar fi a doua numire în consiliul de administraţie al unei companii, după cea din cadrul Policolor, companie controlată de fondul de investiţii RC2. Fondul de investiţii şi familia Ciurtin au fost şi cei mai mari acţionari ai Albalact înainte de vânzarea companiei către Lactalis, într-o tranzacţie de peste 340 de milioane de lei.
     

    Cel mai mare producător român de lactate se vinde gigantului francez Lactalis, într-o tranzacţie şoc la începutul anului

  • Grindeanu: Tudorel Toader (Justiţie), Petrescu (IMM), Plumb (Fonduri Europene), Tudose (Economie)

    Grindeanu a precizat că propunerile de miniştri au primit un vot unanim în CEXN al PSD şi că au rezultat în urma discuţiilor pe care le-a avut cu cei pe care “îi viza” , dar şi a consultărilor “dese” cu conducerea partidului.

  • Coaliţia de guvernare l-ar putea propune pe Mihai Tudose la ministerul Mediului de Afaceri – surse

    Tudose a mai deţinut portofoliul Economiei în Guvernul Ponta.

    CExN al PSD se reuneşte, miercuri, la Bucureşti, pentru a discuta despre numirea unor miniştri la portofoliile Justiţiei şi Mediului de Afaceri şi Antreprenoriat.

    La ora transmiterii acestei ştiri, coaliţia de guvernare PSD-ALDE s-a reunit la Parlament, într-o şedinţă care precede şedinţa CExN a PSD, unde urmează a fi validate numirile noilor miniştri propuşi.

    Pentru funcţia de ministru al Justiţiei, coaliţia de guvernare îl va propune pe fostul judecător CCR Tudorel Toader, potrivit unor surse din conducerea coaliţiei.