„Ne-am poziţionat în principal ca centru de proximitate şi centru comunitar. În acest sens avem Evidenţa Populaţiei şi în curând vom avea şi poştă”, spune Andrei Pogonaru, owner’s representative şi business partner al Veranda Mall. În completare, Maria Crăciun, center manager al mallului, spune că „poate părea ciudat, dar ne dorim ca odată intrat în Veranda să poţi să îţi rezolvi treburile pe care le ai cât mai repede pentru a-ţi rămâne timp suficient pe care să-l petreci cu familia”.
Deschis în urmă cu trei ani şi dezvoltat pe o suprafaţă totală de circa 35.000 de metri pătraţi, centrul comercial Veranda Mall din zona Obor are un portofoliu de peste 90 de chiriaşi, printre care se numără branduri precum Carrefour, H&M, Benvenuti, CCC, Deichmann, LC Waikiki, Orsay, C&A, Noriel, Pepco, Gerovital, Yves Rocher, Lila Rossa, Optiblu, Sensiblu, KFC, Starbucks, Pizza Colosseum, McDonald’s, Toan’s, Xin Yue, English Home, Orange, Arsis-Vodafone sau IQ Box – Telekom. În 2018 businessul a înregistrat venituri din chirii de circa 8 milioane de euro. Potrivit lui Andrei Pogonaru, cele mai mari vânzări pe metru pătrat vin din partea magazinului de cosmetice Cupio, a retailerului Pepco şi a farmaciilor, însă per total retailerul Carrefour înregistrează cele mai mari vânzări. Preţul chiriilor, spune Pogonaru, a rămas constant şi e determinat de cererea şi oferta dintre malluri. Plecarea unor chiriaşi a făcut loc altor jucători, printre nou-intraţi numărându-se Decathlon, World Class, Meli Melo sau Cărtureşti. „Pe cei care au ales să îşi mute businessul în altă parte nu i-am eliminat noi pentru că nu ne-a plăcut de ei sau viceversa, doar că lucrurile nu au funcţionat în direcţia care trebuie, pentru publicul căruia noi ne adresăm sau au avut ei înşişi ceva probleme la nivel de companie, de organizare – Tati (retailer franţuzesc – n. red.), de pildă, a dat faliment şi a închis operaţiunile din România”, punctează Crăciun. Un alt jucător „tăiat de pe listă” din start este liderul pieţei de retail vestimentar, Inditex, şi asta pentru că „nu ne plac politicile lor”, spune Pogonaru.
În prezent numărul angajaţilor din cadrul complexului se ridică la peste 600 de persoane, „mai puţini decât ar trebui. Sunt foarte multe magazine care nu îşi găsesc suficienţi angajaţi”, menţionează Andrei Pogonaru. În ceea ce priveşte clienţii mallului, aceştia sunt, potrivit descrierii lui, „cei 400.000 de oameni aflaţi la zece minute de noi, urmaţi de cei din zona Moşilor, Ştefan cel Mare, Tei. Sunt peste media Bucureştiului din punctul de vedere al veniturilor, din perspectiva studiilor superioare, foarte mulţi dintre ei lucrează în Pipera, în nord, dar locuiesc aici”. „Vrem să atragem şi hipsterii care îşi fac piaţa în Obor şi vin aici doar ca să îşi lase maşina în parcare, însă la întoarcere realizează că au uitat ceva şi intră, de exemplu, în Carrefour”, adaugă el. Printre strategiile companiei de atragere a clienţilor obişnuiţi să îţi facă cumpărăturile în piaţa Obor se numără, de pildă, organizarea unor evenimente precum festivaluri de vinuri, „păstrând însă tot ce înseamnă piaţa Obor şi tradiţia negustorească”, punctează reprezentanţii mallului. Cu toate că perioada sărbătorilor de iarnă este cea mai aglomerată din an, Pogonaru spune că aceasta este urmată la foarte scurtă distanţă de luna august, când mulţi români plecaţi la muncă în străinătate vin acasă în concedii şi fie îşi fac aprovizionarea cu medicamente, fie îşi scot rudele şi prietenii la masă.
Cât despre mediul online, pe care unii jucătorii din piaţa locală încă îl privesc cu teamă, Maria Crăciun spune că „este în creştere, dar eu cred că în România clientul încă îşi doreşte şi magazine fizice. Deocamdată, pe cifre, impactul din online nu este atât de mare pe offline şi pe malluri. Încă este spaţiu de creştere, lumea îşi doreşte experienţe şi probabil că aici e cheia raportului dintre online şi offline. Nu mai este vorba despre mâncare, despre satisfacerea unei nevoi primare, pentru că îţi este foame. Vrei să vezi mâncarea aranjată frumos în farfurie. Cred că foarte mulţi clienţi care merg la un restaurant fotografiază mâncarea înainte să o mănânce şi o pun pe Instagram. La fel şi în alte magazine. Încă ne dorim să punem mâna pe un lucru, să îl vedem”. Andrei Pogonaru subliniază, la rândul său, că mai ales în Bucureşti stocul total de metri pătraţi de retail modern este în continuare foarte, foarte jos. „Dacă nu ar fi existat online-ul şi creşterea care în momentul de faţă reprezintă 8% din consum, mai ales pe electrocasnice, care sunt mutate în online, probabil că în acest moment aţi mai fi văzut încă trei-patru proiecte de malluri în Capitală. Rezultatul online-ului este că dezvoltatorii nu au avut acelaşi avânt pe care îl aveau înainte. Lucrul acesta avantajează mallurile deja existente. Mallurile se transformă uşor, uşor, fie în centre locale, în care clienţii vin să rezolve ceva, fie în centre de destinaţie, în care te duci dimineaţa şi te întorci acasă seara. În sensul ăsta s-au polarizat experienţele, dar în România pornim de la o bază foarte joasă.”
La nivel de extinderi, pe lângă o serie de magazine de retail, precum Mercari, jucători din servicii, ca Poşta Română, precum şi nume noi în zona de food court, de departe cea mai importantă deschidere din perioada următoare este Cinemax, primul cinematograf deschis de operatorul slovac de cinematografe în piaţa locală. După o serie de amânări date de necesitatea respectării unor reguli foarte stricte de construcţie, acesta va fi pus în funcţiune până la sfârşitul anului, pe o suprafaţă de 2.700 de metri pătraţi, cu 12 săli, dintre care una destinată exclusiv copiilor şi două săli vip, şi o capacitate totală de aproximativ 1.300 de locuri. De altfel, Pogonaru spune că cea mai mare provocare din ultimul an a fost construirea cinematografului în mallul deja finalizat. „Nu mi-am imaginat cât de greu poate fi să construieşti un cinematograf într-un mall deja existent. În momentul în care ai un şantier şi vrei să păstrezi experienţa consumatorilor la fel, este necesar un efort colosal.” Investiţiile realizate anul acesta s-au ridicat la peste 10 milioane de euro, din care mai mult de jumătate au fost direcţionate în amenajarea cinematografului, acestea neincluzând însă toată tehnologia pe care o aduc slovacii de la Cinemax.
Pe lista competitorilor, Pogonaru menţionează centrul comercial Mega Mall, aflat la circa 3 km distanţă, „bătălia” dându-se mai ales pentru clienţii care locuiesc la distanţă egală de ambele malluri.
Tag: Lupta
-
Retailul nou şi vechi
-
Cei trei muschetari care luptă împotriva sărăciei
Abhijit Banerjee, Esther Duflo şi Michael Kremer sunt laureaţii premiului Nobel pentru economie pentru studiile lor de combatere a sărăciei globale, potrivit unui anunţ făcut săptămâna trecută.
Banerjee şi Duflo – care sunt un cuplu atât în muncă, cât şi în viaţa privată – sunt profesori la Massachusetts Institute of Technology, iar Kremer este profesor la Universitatea Harvard.
La 46 de ani, Duflo este a doua femeie care primeşte un premiu Nobel pentru economie, după economista americană Elinor Ostrom, care a câştigat premiul în 2009, pentru munca ei în direcţia cooperării între oameni, potrivit Financial Times. Ea este de asemenea cel mai tânăr laureat din toate timpurile din domeniul economiei: recordul anterior a fost deţinut de Kenneth Arrow, care avea 51 de ani în 1972, atunci când a primit premiul.
Cei trei au primit premiul, cunoscut în mod oficial drept premiul Sveriges Riksbank, în memoria lui Alfred Nobel, pentru dezvoltarea unor metode experimentale legate de identificarea celor mai eficiente politici de intervenţie pentru a lupta împotriva sărăciei prin studii pe teren. Un exemplu citat de comitetul care a acordat premiul a fost munca lor legată de „criza învăţării”, care a relevat faptul că furnizarea de manuale în sine nu îi va ajuta pe copii să înveţe mai mult în şcoală fără o educaţie mai bună, construită strict pe nevoile lor. -
Cum trăiesc oamenii în sigurele oraşele din lume care au interzis maşinile. “Scopul nostru e să redăm străzile oamenilor”
În ultimul secol, maşinile au dominat peisajul urban. Străzile au fost lărgite pentru a acomoda numărul tot mai mare de vehicule, în vreme ce spaţiile verzi au fost convertite în parcări. Maşina personală a revoluţionat mobilitatea, dar a adus şi numeroase probleme, precum poluarea aerului sau accidentele din trafic. Astăzi, câteva oraşe încearcă să redeseneze oraşele fără maşini, scriu cei de la BBC.Capitale precum Oslo sau Madrid au ţinut primele pagini ale ziarelor cu planuri de a interzice maşinile din zonele centrale – niciuna dintre localităţi nu a reuşit, încă, să ducă planul la bun sfârşit. Cu toate acestea, există o tendinţă evidentă de a îngreuna mersul cu maşina, fie că vorbim de taxele impuse de autorităţile londonez, fie de sistemul par-impar impus în Mexico City (cei cu numere de înmatriculare pare pot conduce doar în anumite zile ale săptămânii, la fel în cazul celor cu numere impare).“Scopul nostru e să redăm străzile oamenilor”, a declarat Hanna Marcussen, viceprimar al oraşului Oslo, responsabilă cu dezvoltarea urbană. “Totul se rezumă la cum vrem să folosim străzile; din punctul nostru de vedere, acestea ar trebui să fie locuri în care să cunoşti oameni, să ieşi la restaurant, locuri în care să poată fi expusă arta.”Cum ar arăta, însă, un oraş fără maşini? Rasford Acheampong, cercetător la Universitatea Manchester, notează că eliminarea maşinilor ar reduce poluarea şi ar putea îmbunătăţi sănătatea cetăţenilor, dar autorităţile trebuie să aibă în vedere că oamenii au nevoie de mijloace de transport. În multe locuri din Europa, atrage el atenţia, mulţi oameni nu pot ajunge la muncă fără maşină.Aici apare conceptul “ultimului kilometru”, adică conexiunea dintre transportul public şi ultima parte a călătoriei efectuată de o persoană. Cât timp autorităţile nu vor rezolva această idee, eliminarea maşinilor din oraşe nu pare o idee fezabilă.Rămâne de văzut cât şi cum va putea fi implementat planul de a elimina maşinile din oraşe, însă un lucru rămâne sigur: acele locuri în care nu există autovehicule – Veneţia e un bun exemplu – par a fi mult mai prietenoase cu proprii locuitori. -
Din ocean pe umeraş
Ele ignoră însă o sursă importantă de populare, consideră creatorul Roland Mouret, mai precis umeraşele, care, afirmă acesta, sunt la fel de rele ca paiele de plastic, scrie Financial Times. Hainele create de industria modei sunt atârnate pe umeraşe, iar atunci când acestea din urmă nu mai sunt necesare sunt aruncate, contribuind la poluarea provocată de acest sector. Modalitatea de luptă împotriva poluării aleasă de Mouret este folosirea de umeraşe realizate în parteneriat cu producătorul olandez Arch & Hook, care conţin în proporţie de 80% plastic recuperat din oceanele planetei şi sunt disponibile sub marca Blue.
-
Philip Hammond: Avem numerele necesare pentru a-l învinge pe Johnson în lupta Brexit
„Cred că avem numerele necesare. Cred că vor fi suficienţi oameni pentru a rezolva această problemă”, a declarat Philip Hammond.
„Mulţi colegi au fost enervaţi de acţiunile din ultima săptămână.. Cred că este un grup de parlamentari conservatori care consideră că acum este momentul să pună interesele naţionale în faţa oricărei ameninţări personale de carieră”, a adăugat fostul ministru britanic de Finanţe.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Povestea puştiului de 13 ani care la fiecare prăjitură pe care o vinde, donează una oamenilor săraci
Un reportaj realizat de CNN îl prezintă pe Michael Platt, un băiat în vârstă de 13 ani caree oferă brioşe oamenilor străzii de câteva ori pe lună în cadrul unor adăposturi aflate în zona Washington. Potrivit CNN, el nu oferă doar prăjituri: este un amestec al pasiunilor sale – cofetăria şi lupta împotriva inegalităţii.
„M-am gândit că era o modalitate uşoară de a construi o afacere din pasiunea ta. Ştiam că sunt mai norocos decât alţii, astfel că am vrut să ofer ceva înapoi”, a spus Michael.La doar 11 ani, a început afacerea Michaels Desserts. De fiecare dată când vinde o brioşă, oferă o alta săracilor şi o livrează el însuşi. Modelul de business înregistrează un profit modest – dar nu este vorba doar despre bani.”
„Ştiu că o brioşă nu ţine de foame, dar toată lumea merită ceva dulce.”Preia comenzi prin Facebook şi prin intermediul Michaels Desserts. În fiecare lună, vinde aproximativ 100 de prăjituri, astfel că alte 100 de brioşe sunt oferite nevoiaşilor.Michael este asociat cu organizaţii guvernamentale precum No Kid Hungry în care studenţii sunt încurajaţi doneze 30 de dolari.
-
Ce se întâmplă la singurul jucător român de telefoane mobile care se luptă cu Samsung, Huawei şi Apple: Allview a pierdut şi în 2018 jumătate din venituri, iar profitul net s-a redus cu peste 80%
Afacerile Allview au scăzut în 2018 cu 51%, la 75,9 mil. lei (16,2 mil. euro), de la 156,6 mil. lei în 2017. În 2016 compania raportase afaceri de 306,6 mil. lei. Lucian Peticilă, CEO şi proprietar al companiei, declarase anterior că veniturile companiei au scăzut şi în 2018, adăugând însă că din 2019 acestea au revenit pe creştere.
-
Finala de la Madrid: Halep luptă ACUM pentru recucerirea locului 1 mondial
Aflată la a patra finală a carierei la Mutua Madrid Open – un nou record absolut pentru competiţia din capitala Spaniei, Halep se află faţă în faţă cu finalista de anul trecut. Cele două se cunosc bine, fiind la a şasea partidă directă în circuit din 2010 până în prezent, luând la rând toate suprafeţele de joc. Halep are avantaj 3-2 în faţa lui Bertens, meciurile pe zgură fiind împărţite, 1-1. Relevant este însă doar cel de-al doilea lor duel pe zgură, din 2017, din semifinala de la Roma, acolo unde Simona s-a impus în două seturi, la 5 şi la 1. Primul meci pe suprafaţa cărămizie s-a jucat în 2012, cu mult înainte ca jocul celor două să capete valenţele actuale.
În cel mai recent duel direct, în finala de la Cincinnati din 2018, olandeza de 1,82 m a salvat minge de meci şi a construit apoi o revenire impresionantă, folosindu-se de atacuri superbe de pe linia de fund a terenului, câştigând trofeul, după un 2-6, 7-6(6), 6-2.
-
Gabriela Firea: Companiile municipale au fost înfiinţate pentru a se lupta cu hoţia
Gabriela Firea a invitat, luni, liderii celor cinci grupuri politice din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti la o reuniune de lucru pentru a discuta despre situaţia juridică a patru companii municipale: Compania Municipală Consolidări, Compania Municipală Parking Bucureşti, Compania Municipală Eco- Igienizare Bucureşti şi Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti.
„Colegii din opoziţie critică activitatea primarului pentru că nu sunt din partidul lor, dar până la urmă suntem cu toţii trimişi de cetăţeni la primărie să-şi facă meseria. (…) Aşa cum am găsit o soluţie în cazul Companiei Termoenergetica, sunt convinsă că şi în cazul altor domenii vom găsi soluţii tehnice, viabile. Astăzi vom discuta despre patru dintre companii. Toate companiile despre care am vorbit în această perioadă au fost înfiinţate conform unei legi care este încă în vigoare, au fost înfiinţate cu foarte multă bună-credinţă, pentru servicii de calitate la preţuri corecte”, a declarat, luni, Gabriela Firea, la şedinţa cu liderii grupurilor de consilieri din cadrul CGMB.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cum s-a transformat o fabrică din Slatina într-unul dintre cei mai importanţi producători de ţevi industriale din lume
TMK Artrom a fost printre primele companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, iar una dintre acţiunile sale a fost chiar prima tranzacţionată în cadrul unei şedinţe bursiere. După 24 de ani, cu venituri care s-au ridicat în 2018 la 1,4 miliarde lei, TMK Artrom Slatina deţine o cotă de piaţă de 5,4% la nivel global pe zona de ţevi industriale.
TMK Artrom Slatina aparţine de grupul TMK, deţinut de omul de afaceri rus Dimitri Pumpianski. „Noi suntem divizia cea mai mică, dar anul trecut cred că am avut cea mai bună performanţă – ca indicatori, nu ca valoare, pentru că noi reprezentăm 5-6% din cifra de afaceri a grupului”, explică Adrian Popescu, directorul general al TMK Artrom Slatina. De regulă, când petrolul are o ascensiune fulminantă, ei au rezultate foarte bune pe uzinele din Rusia, dar ultimii trei ani a mers foarte bine piaţa ţevilor industriale, potrivit explicaţiilor lui Popescu. „TMK are unităţi de producţie şi în Statele Unite şi în Rusia, sigur că există schimburi între ei dar au pieţe diferite. America va importa întotdeauna ţeavă, pentru că producţia internă nu acoperă decât 60% din necesar”, mai spune directorul general referindu-se la tensiunile comerciale dintre cele două superputeri.
Potrivit ZF, TMK a finalizat anul trecut o investiţie de 36 milioane dolari într-o capacitate de tratamente termice pentru ţevi. Investiţia nu a mărit capacitatea de producţie, însă a lărgit gama de produse cu valoare adăugată. Producătorul de ţevi industriale din Slatina exportă peste 80% din producţie – în mare parte pe piaţa europeană şi pe cea americană. În 2018, veniturile TMK Artrom Slatina au ajuns la 1,4 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 18% faţă de 2017. Pentru 2019, Adrian Popescu previzionează acelaşi volum de vânzări ca anul trecut, poate cu o uşoară creştere.
Cea mai importantă investiţie de anul trecut a fost achiziţia combinatului siderurgic de la Reşiţa, principalul furnizor de materie primă al TMK Artrom Slatina. Mai exact, combinatul de la Reşiţa asigură toată materia primă necesară unităţii de la Slatina, reprezentând aproximativ 60% din capacitatea totală a combinatului siderurgic. Preţul plătit de către TMK Artrom celor de la TMK Europe pentru participaţia deţinută a fost de 62,29 milioane euro, cu un avans de 100.000 euro iar restul pe parcursul a cinci ani, începând din 2020.
„Noi suntem companie românească, facem investiţii ca TMK Artrom”, explică Popescu. „Exportăm în proporţie de 80%, nu suntem o companie dependentă de piaţa internă. Sigur, este multă manufactură industrială în România, multă mecanică, este o piaţă bună.” Mai mult, spune Popescu, există companii care au mutat operaţiunile în România pentru că foarte multe componente sunt cumpărate de la Artrom. „Avem clienţi care au venit după noi, la Vâlcea, Târgovişte; sunt fabrici mici, vin cu trei camioane şi cinci containere, cu 20 de oameni şi gata.
În Statele Unite, compania vinde numai produse premium. „Ne-am dus numai pe zona de produse de nişă premium, am crescut veniturile şi tarifele nu s-au simţit. Rentabilitatea unui produs commodity în metalurgie este de până la 10%; profitabilitatea la un produs premium, pe de altă parte, poate varia între 15 şi 36%, a declarat Adrian Popescu. Dacă în 2016 vânzările pe piaţa din America de Nord au reprezentat doar 5% din vânzările TMK Artrom Slatina, în 2018 procentajul a ajuns la 25% (piaţa din America de Nord include Statele Unite şi Canada, dar este tratată ca o singură zonă de desfacere – n.red.). Exporturile către America de Nord au generat două treimi din profitul anului trecut pentru TMK Artrom Slatina, asta în ciuda tarifelor vamale la importurile de oţel şi aluminiu impuse de administraţia Trump în 2018.
În ceea ce priveşte tensiunile comerciale apărute între state precum China, Rusia şi Statele Unite, directorul general al TMK Artrom nu crede că acestea vor avea un impact semnificativ asupra pieţelor. „Nu văd astăzi, pe piaţa europeană, o influenţă foarte puternică; noi lucrăm pe foarte multe nişe şi nu s-a întâmplat niciodată să cadă toate. Dacă una are o cădere, te repliezi imediat, iar noi suntem destul de flexibili. Am avut ani în care au mers mai bine ţevile pentru energetice şi ani în care au mers mai bine cele mecanice.”
Sectorul auto este unul extrem de important pentru companie, cu aproximativ 12% din vânzările totale.„Producem fie direct produsul pentru asamblare, fie îi dăm clientului un produs finit sau semifinit. Noi, în cele mai multe cazuri, suntem în situaţia a doua, iar în Europa vindem către aproape orice mare producător auto“, a spus Adrian Popescu. TMK Artrom Slatina este furnizor direct pentru Dacia, atât pentru fabrica Renault din Piteşti, cât şi pentru alte centre de producţie. Compania livrează pentru mai multe mărci din industria auto, de foraje, electronice sau electrocasnice.
„Da şi nu”, răspunde Popescu la întrebarea dacă vor exista modificări în activitate pentru adaptarea la trecerea de la motoare pe combustie la motoare electrice. „Noi avem ţevi care merg în construcţia de motoare, dar cantitatea este foarte mică. Spre exemplu, producem cămăşi de cilindri pentru nişte motoare foarte puternice, dar consumul e de câteva sute de tone pe an. Aici nu e un consum foarte mare, acela în găsim în caroserii, în structura de rezistenţă a maşinii care nu se schimbă”, explică el.
Capacitatea de producţie a TMK Artrom Slatina este în prezent de 200.000 de tone pe an, dar există dorinţa de a extinde capacitatea, în următorii cinci ani, până la 320.000 de tone. Această eventuală extindere ar implica, însă, schimbări importante în fluxul operaţional.
„Noi suntem limitaţi de diametrul maxim al ţevii pe care putem să o producem, adică 250 de milimetri. Piaţa de peste 250 de milimetri începe să devină şi mai deficitară la producţia internă şi să importe cât mai mult; cu cât mergi spre dimensiuni mai mari, intri într-o zonă care e dependentă de import. În Europa eşti intern, te mişti mult mai uşor”, spune Popescu. Spune că şi-au propus doar să retehnologizeze fabrica, nu să construiască o unitate nouă. Tehnic e posibil şi încearcă să o facem cu cât mai puţini bani. „E simplu să îţi faci un laminor, interesant e să obţii acelaşi efect cu mai puţini bani. În metalurgie, cam toate liniile de laminare sunt gândite, din start, să poată fi extinse. Noi nu am avut nevoie, pentru că am vrut să fim stabili pe gama pe care activăm. Astăzi facem 200.000 de tone şi vedem că este loc pe piaţă, prin urmare e logic să mă gândesc la o extindere.” În ceea ce priveşte costurile, acestea s-ar ridica la o valoare de „zeci de milioane”.
Compania are în total 2.330 de angajaţi, dintre care 1.500 lucrează la fabrica din Slatina. Pentru 2019, Popescu spune că va propune bugetarea a alte 60 de locuri de muncă. „De găsit îi găsim noi, am găsit noi acum doi ani 140 de oameni. Nu mai e situaţia de acum 6-7 ani, când îi luai de pe stradă, dar am început să fim şi noi mai curajoşi şi să luăm mulţi copii.” Salariul mediu, în zona operaţională, este în prezent de 4.900 de lei brut, dar costurile cu forţa de muncă vor creşte cu inflaţia plus o anumită valoare, acest lucru fiind specificat în business planul Artrom. „Am mers pe experienţă, pe nişte statistici: ca să menţin forţa de muncă aplic inflaţia plus ceva, şi din acest motiv am aplicat, inclusiv anul trecut, diverse fidelizări pentru oamenii cheie. Noi avem un nucleu de oameni, aproximativ 60% din total, cu vârste între 30 şi 50 de ani care sunt deja superspecializaţi.”
În ultimii trei ani, compania a avut cea mai mare fluctuaţie de personal din istorie, dar aceasta se situează însă sub cele din alte sectoare, specifică Adrian Popescu. „Mai sunt doar trei uzine de genul acesta în România, pe tehnologie de ţeavă; ce să facă omul ăla, unde să se ducă? Dar ca să dea randament, trebuie să ştii să îl ţii în piaţa forţei de muncă”, încheie Adrian Popescu.