Tag: investitori

  • Este 2023 anul în care BVB intră pe radarul investitorilor străini?

    Piaţa locală de capital are şansa să facă din 2023 unul dintre cei mai importanţi ani de la înfiinţarea sa în urmă cu peste 140 de ani, în vreme ce mult anticipata listare a Hidroelectrica poate aduce Bursa de Valori Bucureşti la statutul de piaţă emergentă din partea Morgan Stanley şi deci mai aproape de investitorii instituţionali globali. Cum se poziţionează piaţa anul acesta? Cum văd analiştii externi BVB? La ce se aşteaptă participanţii bursieri locali?

     

    Debutul la BVB al Hidroelectrica ar putea marca cea mai mare ofertă publică de vânzare de acţiuni (IPO) din istoria României şi posibil din Europa de Est, fiind estimată la 2-2,5 miliarde de euro, peste deţinătorul actualului record, retailerul polonez Allegro. Prospectul de listare va fi depus în curând la Autoritatea de Supraveghere Financiară, prima fereastră pentru IPO fiind în mai, iar a doua la începutul lunii iunie. Ce înseamnă, mai exact, acest lucru pentru piaţa locală?

    „Hidroelectrica va aduce vizibilitate Bursei. Va fi încă un emitent care ne va aduce mai aproape de calificarea ca piaţă emergentă de către Morgan Stanley Capital Partners. În plus, sigur ne va aduce o creştere a numărului de investitori. În acest context, şi noi, şi brokerii din jurul nostru trebuie să fim pregătiţi să procesăm investitorii care se vor uita  şi vor fi aduşi la Bursă de listarea Hidroelectrica”, spune Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, prezent la ZF Capital Markets Summit.

    În cadrul celei de a doua ediţii a conferinţei, organizată pe 13 martie la hotelul Marriott din Capitală, au participat analişti, reprezentanţi ai companiilor listate la BVB, şefi de fonduri mutuale (locale şi străine), brokeri, reprezentanţi ai statului român, ASF-ului, cât şi ai altor burse de valori din regiune.

    Unul dintre invitaţi, Călin Ionescu, CEO al Sphera Franchise Group – operatorul în sistem de franciză al restaurantelor KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România, Republica Moldova şi Italia –, argumentează că statul român ar trebui să joace un rol mai important în dezvoltarea bursei locale, în special prin listarea unui număr mai mare dintre societăţile unde este acţionar majoritar.

    „Cred că pentru a dezvolta mai departe bursa ar trebui să accelerăm ritmul. Tot ce se întâmplă în jurul nostru în lume se întâmplă mult mai repede, inclusiv după criza sanitară toate lucrurile s-au accelerat şi automat şi dezvoltarea Bursei ar trebui accelerată. Un actor important este statul, care ar trebui să listeze mai multe companii şi ar îmbunătăţi performanţa acestor companii prin transparenţă”, crede el.

    De altfel, opinia sa  este împărtăşită inclusiv de Petr Koblic, CEO al Bursei din Praga şi preşedintele Federaţiei Burselor de Valori din Europa (FESE). Într-un interviu acordat recent pentru ZF, el a declarat că debutul Hidroelectrica – prin vânzarea unei deţineri a Fondului Proprietatea, acţionar vânzător – poate da startul altor listări ale companiilor din portofoliul statului în contextul în care disponibilitatea pieţei europene privind IPO-urile şi tranzacţiile realizate pe burse poate reveni la normal. Mai mult, preşedintele FESE este de părere că listarea exclusiv la BVB – deci nu şi pe altă piaţă majoră din vest – se va dovedi o alegere înţeleaptă pe viitor, reuşind să atragă mai mulţi investitori instituţionali către BVB, precum fonduri străine de pensii.

    Pentru context, Victor Gânsac, CEO al companiei de securitate cibernetică listată până de curând pe piaţa AeRO, pepiniera segmentului principal al BVB, spune că a fost contactat de un investitor instituţional la o oră după transferul pe piaţa principală, unde se va lista Hidroelectrica.

    „Cred că suntem pe un drum bun cu bursa, fondurile şi administratorii de fonduri, în sensul în care la finalul lunii ianuarie avem cel mai mare număr de investitori în fondurile de investiţii în acţiuni, peste 52.000. Avem anul trecut cinci noi administratori de fonduri de investiţii alternative, urmaţi de încă un ETF lansat luna trecută care a adunat aproape o mie de investitori”, explică Horia Gustă, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri. Şeful AAF spune că industria locală de asset management a avut subscrieri pozitive în luna ianuarie, dar încă are mult de recuperat, având în vedere că nivelul activelor din fonduri deschise de investiţii nu a mai fost atât de jos din 2013.

    Anul trecut, evoluţia activelor a fost în linie cu pieţele externe, cu excepţia fondurilor de investiţii alternative, care au înregistrat creşteri, faţă de pieţele din Europa care au avut scăderi. Citând un studiu al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) de anul trecut, Horia Gustă adaugă că un factor important în dezvoltarea pieţei de capital constă în definirea entităţilor responsabile pentru anumiţi paşi, precum Ministerul Finanţelor, ASF, bursa, AAF, BNR etc.

    „Sunt foarte multe măsuri bune, însă aş vrea să le spun doar pe cele din sarcina AAF. Prima măsură era egală de impozitare, care s-a schimbat în România de la 1 ianuarie 2023, vorbind despre reţinerea la sursă.”

    La evenimentul organizat de ZF a participat şi James Ashley, managing director al Goldman Sachs Asset Management, divizia de administrare a activelor din cadrul gigantului bancar american Goldman Sachs, care a intrat recent pe piaţa din România prin preluarea NN Investment Partners. El a adus în discuţie oportunităţile pe care le are România într-un context definit prin „reglobalizare”: „Noi nu vedem deglobalizarea şi avem o perspectivă puţin diferită, poate vedem ceea ce am putea numi o reglobalizare. Ce am văzut în ultimii 20 de ani este că multe companii europene şi americane au folosit China şi Asia de Sud-Est ca un hub pentru producţia de bunuri.”

    Pe baza mai multor factori economici, geopolitici sau a unor elemente precum rezilienţa lanţului de aprovizionare în faţa unor ameninţări de tipul Covid-19, reprezentantul Goldman Sachs crede că pieţele pot vedea lanţuri de aprovizionare mai răsfirate pe viitor. De exemplu, unele companii din Europa de Vest sau din America de Nord nu îşi vor reloca producţia în propriile lor jurisdicţii, ci vor continua să aibă prezenţă în Asia, în timp ce încep să se uite la Europa Centrală şi de Est, spre America Latină sau la anumite părţi din Africa pentru noi facilităţi de producţie. Pe de altă parte, deşi inflaţia pare să fi ajuns la apogeu în unele economii, analistul se aşteaptă în continuare la majorări ale ratelor dobânzilor din partea Rezervei Federale din SUA şi Băncii Centrale Europene, seria de creşteri fiind unul dintre marile motive care au dus la evoluţiile bursiere slabe din 2022.

    „Dacă mergem în urmă cu şase luni, conversaţia era despre cât de adâncă şi cât de lungă va fi recesiunea. Acum e o întrebare legitimă dacă vom vedea sau nu o recesiune. Încă există probabilitatea de a vedea o recesiune scurtă şi de suprafaţă, dar, subliniez, scurtă şi de suprafaţă.” Totuşi, în pofida tuturor estimărilor pesimiste din ultima perioadă, analiştii par să fi căzut de acord asupra unui lucru: listarea Hidroelectrica are potenţialul de a trage în sus evoluţia BVB din 2023, mai ales că anul acesta ar putea avea loc inclusiv relansarea pieţei instrumentelor derivate pe piaţa locală de capital.

    Cum se vede însă listarea Hidroelectrica din afara României?

    „Sentimentul privind listarea Hidroelectrica este unul foarte pozitiv în Croaţia. Investitorii noştri caută oportunităţi de investiţii şi aşteaptă cu interes acest IPO. Al doilea eveniment care sper că va conecta sau care va mări conexiunea cu România este emiterea de ETF-uri (fonduri tranzacţionate la bursă – n.r.) şi cred că un ETF pe piaţa de capital din România va da posibilitatea investitorilor din Croaţia să investească în prima ligă bursieră din România”, spune Ivana Gazic, şefa Bursei din Zagreb.

    În acest sens, InterCapital Asset Management, societate de administrare a investiţiilor care a introdus diverse produse şi servicii noi pe pieţele de capital din regiune, cum ar fi lansarea primelor ETF-uri în Croaţia pe baza indicilor Bursei de Valori Zagreb şi ai Bursei de Valori Ljubljana, cotate de asemenea în Slovenia, se pregăteşte să creeze un ETF care ar replica indicele BET al Bursei de la Bucureşti.

    „În urmă cu doi ani, am lansat primele ETF-uri bazate pe pieţele din Croaţia şi Slovenia, fiind listate pe ambele burse. Acum suntem în proces de creare a unui ETF care ar replica indicele BET şi sperăm să primim aprobare din partea autorităţilor în următoarele 2-3 săptămâni”, spune Ivan Kurtovic, CEO al InterCapital AM. Compania este cel mai mare administrator de investiţii independent din Croaţia, care gestionează active de aproximativ 400 de milioane de euro în Europa de Sud şi de Est.

    „Sperăm să îl listăm aici cât mai repede, însă acest lucru nu se află în controlul nostru. Avem investiţii pe piaţa din România de peste zece ani şi vedem întreaga regiune de sud-est a Europei drept un teren propriu. Fără iniţiative de creare de produse noi şi fără promovarea de produse ieftine şi atractive, îndreptate către mediul de retail şi investitorii instituţionali străini, regiunea nu poate decât să rămână la nivelul actual.”

    Totodată, Eglé Fredriksson, manager de portofoliu al administratorului suedez de active East Capital Asset Management, argumentează că listarea Hidroelectrica este intens aşteptată la nivel regional, va avea un impact major asupra modului în care este percepută piaţa românească şi va facilita promovarea de către Morgan Stanley.

    „Noi, de exemplu, am vrea să vedem mai multe companii care să vină pe piaţa de capital şi mai multe stimulente pentru investitorii retail pentru a rămâne şi a investi pe piaţa locală. Pe de altă parte, cel mai important pentru România este că are nevoie de mai mulţi investitori străini, pentru că dacă ne uităm la activitatea investitorilor străini a scăzut destul de mult odată cu invadarea Ucrainei anul trecut şi a rămas la un nivel destul de scăzut”, spune Eglé Fredriksson.

    Anul trecut, Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie din portofoliul statului român, a avut venituri de 9,1 miliarde de lei, în urcare cu 40% faţă de 2021, şi un profit net de 4 miliarde de lei, cu 32,7% peste rezultatul precedentului exerciţiu financiar. Grupul a vândut energie electrică de 14,33THW, minus 16%, însă preţul mediu de vânzare a crescut cu 65% la 560 lei/MWH.

    Mergând înainte, Milan Pruşan, country head la Goldman Sachs Asset Management, subliniază necesitatea atragerii celor peste 500.000 de investitori din piaţa de asset management din România către fondurile de acţiuni, mai ales când randamentele obligaţiunilor corporative şi guvernamentale sunt date peste cap de inflaţie şi, implicit, de majorarea ratelor dobânzilor, notând în acest sens o oportunitate majoră de dezvoltare a Bursei de Valori Bucureşti.

    „Din structura pieţei locale de administrare a activelor reiese cât de necesară este diversificarea, iar aici aşa face o conexiune şi cu situaţia nefericită a acestei bănci din SUA, în sensul în care o expunere prea mare pe titluri de stat a condus la un dezechilibru caracterizat de performanţe relativ slabe în 2022. Suntem în contextul în care puteam construi pe o fundaţie pe care o consider destul de puternică”, spune Milan Pruşan.

    În aceeaşi notă, Ioan Gheorghiu, manager adjunct, Amundi AM, cel mai mare administrator de active din Europa, spune că principalele sectoare de interes rămân energia (în principal producţia, fără utilităţi) şi domeniul financiar-bancar. Astfel, contextul actual – marcat de prăbuşirea Silicon Valley din SUA şi criza bancară americană – vine să susţină orientarea de tip „value” pentru încă şase luni – un an, ceea ce favorizează Bursa de la Bucureşti, a cărei componenţă este dominată de respectivul tip de companii şi mai puţin de sectorul „growth” (orientat pe creşteri rapide).

    În timpul conferinţei ZF a fost invitat inclusiv Andrei Gemeneanu, managing partner al fondului de private equity Morphosis Capital, cu venituri de 47 de milioane de euro în 2021.

    „Suntem într-un context geopolitic complicat.Stăm de vorbă cu mari administratori de active din afara ţării care spun că România este o oportunitate interesantă. Ei ştiu că este un război la graniţă, însă ceea ce spun după «dar» nu mai este ascultat de nimeni. Orice criză creează oportunităţi”, spune Andrei Gemeneanu.

    În ceea ce priveşte reglementările impuse pieţei, Autoritatea de Supraveghere Financiară îşi propune să scurteze pe viitor procesele de atragere de capital prin intermediul pieţei bursiere, promiţând să fie mai selectivă cu privire la criteriile de acces pentru finanţare prin BVB.

    „Pentru a atrage investitorii, lucrăm pe mai multe paliere, încercăm să aducem încredere prin stabilitatea financiară a entităţilor pieţei, încercăm să comunicăm pe toate canalele de social media, unde sectorul este destul de activ. Încercăm să educăm populaţia, cifrele sunt undeva la 300.000 de elevi până în ciclul liceal şi 20.000 de studenţi, iar raportat la ciclul de investitori activi, orice procent din aceşti tineri ar putea duce la o creştere substanţială”, spune Cosmin Păunescu, şeful serviciul de supraveghere prudenţială, ASF.

    Pe viitor, Autoritatea vrea să simplifice regulamentele şi interacţiunea cu investitorii, în parametrii menţionaţi de legislaţia europeană şi să observe o îmbunătăţire considerabilă a companiilor pe segmentul ESG (mediu, social şi guvernanţă corporativă), unde se încadrează şi Hidroelectrica.

    „Există un studiu recent care vorbeşte despre interesul a 80% din investitori din generaţiile Millennials şi Z către instrumente ESG şi 60% din investitorii generaţiei X”, adaugă Cosmin Păunescu. Pentru investitori, este un concept cu tot mai multă tracţiune, mai ales pentru ţările unde activismul ecologic şi social are o latură adânc înrădăcinată în comunitate. În plus, lipsa standardelor ESG este privită ca factor de risc în analizele financiare ale Băncii Centrale Europene, urmând să fie luate în calcul de cât mai mulţi analişti care oferă preţuri ţintă.

    „Cu bune şi rele, România este o zonă interesantă şi apetisantă din punct de vedere investiţional. Sunt dorinţe din partea investitorilor străini, trebuie doar să avem deschidere să îi primim şi să ne facem PR-ul mai bun. Viitorul va depinde foarte mult de ce se întâmplă pe plan internaţional”, consideră Aurel Bernat, CEO al BT AM. 

     

    Cosmin Păunescu, head of Prudential Supervision Unit, ASF

    Speranţa noastră este să intrăm pe lista Morgan Stanley cu listarea Hidroelectrica, acesta este targetul final pentru România, asta ne dorim. Contrapartea centrală este în proces de autorizare, va mai dura întrunirea colegiului, dar va fi un alt instrument de creştere a lichidităţii din piaţă. Lichiditatea anul acesta a fost destul de scăzută comparativ cu anul trecut. Anul trecut aveam fenomene geopolitice şi macroeconomice clare, care au condus la o volatilitate ridicată. Anul acesta, investitorii au văzut rezultate financiare destul de bune şi nu au proiectat scăderi atât de mari şi practic nu au fost instrumente disponibile de tranzacţionare, nu aveai ce poziţie să adopţi. Asta sperăm să se rezolve odată cu dezvoltarea pieţei derivatelor din România.

     

    Ivan Kurtovic, CEO al InterCapital AM

    Ideea noastră este să ducem aceste produse (ETF-uri – n.red.) pe pieţele UE şi către investitorii instituţionali. Pasul principal ar fi creştem popularitatea acestor produse în rândul investitorilor locali de retail. De la declanşarea războiului din Ucraina, deci de când inflaţia a lovit piaţa, s-a retras mult din fondurile de acţiuni, acesta fiind trendul la nivel global. Povestea s-a aplicat şi la instrumentele cu venit fix. Poate cele care au beneficiat un pic au fost fondurile cu expunere pe piaţa monetară, în special în Statele Unite întrucât ratele dobânzilor au început să crească semnificativ. Din octombrie, sentimentul s-a schimbat un pic, investitorii au adus din nou bani în acţiuni, însă cele mai recente ştiri i-au determinat să fie mai precauţi.

     

    Eglé Fredriksson, Portfolio Manager, East Capital Asset Management

    Ne uităm împreună cu alţi investitori la listarea Hidroelectrica. Desigur, va fi nevoie să vedem şi alte lucruri că se întâmplă în România, precum o claritate privind taxarea, riscurile unei suprataxări, reformele din ţară şi vrem să vedem mai multe progrese. Aceste riscuri nu vor fi rezolvate printr-un singur eveniment pe piaţa de capital.

     

    Horia Gustă, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri

    Sunt multe măsuri de dezvoltare a pieţei, precum creşterea nivelului de economisire de către retail sau gospodării. O măsură este legată de creşterea numărului de instrumente financiare listate. De asemenea, o măsură interesantă făcea referire la încurajarea creării de fonduri care să  investească în produse diversificate care să includă bonduri corporative nefinanciare. O atenţie specială trebuie acordată instrumentelor de pe AeRO pentru a finanţa companiile de mărimi medii prin obligaţiuni corporative.  Trebuie să ne gândim cu toţii că asta trebuie să fie o soluţie.

     

    Zuzanna Kurek, fondatoare, Cornerstone Communications

    Foarte multă lume se aşteaptă la listarea Hidroelectrica. Acest lucru trebuia să se întâmple încă de acum 10 ani. Ne lipseşte un ecosistem care să suporte piaţa de capital. Dar această problemă se poate rezolva prin atragerea marilor companii străine, după cum vedem azi, multe din ele deja devin prezente. Există foarte mulţi bani în piaţă care aşteaptă listarea Hidroelectrica. După această listare va fi un interes crescut pentru alte companii antreprenoriale, chiar şi companii deja prezente la bursă. Această piaţă are potenţial pentru că oamenii care lucrează în ea cred şi ei. Mai departe vorbim de resposabilitatea companiilor, de guvernanţă corporativă.

     

    Radu Hanga, preşedinte, Bursa de Valori Bucureşti

    Fondurile de pensii sunt jucători foarte mari. Vorbim de active de 20 de miliarde de euro. În medie, fiecare administrator are cam 3 miliarde de euro. Sigur, capacitatea lor de a investi este limitată la companiile mari listate la Bursă, cele mai lichide. Mi-ar plăcea să văd lichiditatea mergând în jos, şi către companiile mai mici. Aici intervine rolul fondurilor de pensii ca alocatori. Ca fond de pensii nu poţi să investeşti în 100 de companii, dar poţi să aloci o parte din banii destinaţi fondurilor de acţiuni către alte fonduri, alţi jucători mai mici, cu politică de investiţii mai flexibilă.

    În momentul în care piaţa creşte, şi mecanismul de evaluare creşte, inclusiv valoarea portofoliului listat. Dacă creşterea este mai mare decât creşterea activelor vor fi în zona în care trebuie să facă ajustări. Cred că pe măsură ce industria fondurilor de pensii se va maturiza, rata de creştere a activelor fondurilor de pensii se va plafona, va ajunge la un moment dat pe un palier în care intrările pe fondurile de pensii vor fi egale cu plăţile pe care le vor face pentru oamenii care se vor retrage.

     

    Răzvan Butucaru, Partner, Financial Services & Advisory Leader, Mazars România

    În România există puţine tranzacţii cu investitori americani spre deosebire de alte zone din Europa, dar o tendinţă foarte importantă o reprezintă ponderea creşterii investitorilor locali, semnul unei economii mature, a unei clase de antreprenori care realizează că prin astfel de operaţiuni se pot extinde. Avem şi fonduri de investiţii din ce în ce mai active astfel încât atât la nivelul României, dar şi al regiunii, putem spune că 2022 a bifat un an ridicat al investiţiilor.

    Atât la nivel local cât şi regional, peste 50% dintre tranzacţii sunt făcute de investitori din afara regiunii. În România, în 2022, pe primele locuri au fost investitorii din Marea Britanie, Germania şi Austria. Dacă ne uităm pe ultimii trei ani, în acest clasament intră şi investitori francezi, alături de cei germani, cel puţin ca număr al tranzacţiilor.

  • Cashul este salvarea în 2023: Frica de recesiune şi creşterea neîncetată a ratelor de către Fed îi fac pe tot mai mulţi investitori să se refugieze în bani gheaţă

    În contextul în care anul 2023 se anunţă unul turbulent din punct de vedere financiar şi economic, tot mai mulţi investitori văd soluţia la aceste probleme în cash. Teama că bursele vor intra în bear market, cumulată cu creşterea continuă a ratelor de către Fed şi prognozele care vorbesc de o recesiune iminentă, întind nervii investitorilor la maxim şi sporesc frica că portofoliile de investiţii ar putea primi o lovitură serioasă, scrie Bloomberg.

    Michael Wilson, strateg şef în cadrul gigantului bancar Morgan Stanley, a declarat săptămâna trecută că indicele S&P 500 ar putea scădea cu 20%, pe fondul rezultatelor slabe ale companiilor.

    Pe fondul perspectivelor economice deloc optimist, banii lichizi par un refugiu ceva mai sigur. În plus, randamentul titlurilor de stat emise pe termen scurt a reuşit să depăşească randamentul portofoliilor clasice de investiţii bazate pe un raport de 60/40 (60% din bani merg către acţiuni, 40% către obligaţiuni – n.r)

    Desigur, investitorii pierd teren în faţa inflaţiei prin deţinerea de numerar. Dar pentru clienţii care au cheltuieli foarte bine stabilite, pentru care trebuie să economisească, cum ar fi o nuntă, este mult mai avantajos să se refugieze în cash, cu atât mai mult cu cât aceştia pot obţine randamente şi de 4% dacă-şi pun banii într-un cont de economii.

    Banii pe care investitorii îi vor băga în pieţe în acest an vor merge mai ales către fondurile pasive. Potrivit sondajului MLIV Pulse, realizat în rândul a 400 de investitori profesionişti, pariurile principale sunt pe expunererea internaţională (pe care mizează 47%), urmată de investiţii în fondurile pasive (37%) şi abia pe ultimul loc s-a situat realizarea unor investiţii în fondurile active, unde doar 30% dintre cei intervievaţi au răspuns pozitiv.

    În schimb, investitorii de retail sunt mai predispuşi să plaseze bani în fonduri pasive (46%), urmaţi de investiţiile internaţionale (38%) şi de fondurile gestionate activ (22%).

    Orientarea către cash şi scenariile economice sumbre vorbesc mult despre frica investitorilor ca anul 2023 să nu reprezinte pentru portofoliile acestora o lovitură la fel de grea precum a fost 2022 şi toate crizele acestuia, de la război, la criza energetică şi inflaţie.

  • China se transformă într-un aspirator de bani: În încercarea de a atrage investiţii străine şi de a păstra marile companii în ţară, delegaţii chineze pleacă în toate colţurile lumii pentru a convinge investitorii să vină cu miliardele de dolari

    China a început să facă efoturi importante pentru a convinge multinaţionalele precum Apple şi Foxconn să rămână în ţară. Nevoia de atragere a investiţiilşor străine vine în contextul în care pandemia şi tensiunile geopolitice împing marile companii să-şi diversifice lanţurile de aprovizionare în afara Chinei, scrie CNBC.

    Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, Camera de Comerţ Americană a constatat că în China mai puţin de jumătate dintre respondenţii la sondajul său anual au plasat ţara în rândul priorităţilor pentru investiţii. Conform sondajului, numărul companiilor care iau în considerare sau încep să îşi relocheze producţia şi aprovizionarea în afara Chinei a crescut cu 10% faţă de anul trecut.

    După o astfel de scădere a sentimentului de încredere, China depune eforturi importante pentru a menţine investiţiile întreprinderilor străine şi pentru a sprijini creşterea economică. Ministerul Comerţului a declarat joi că, pentru prima dată, va lansa o serie de evenimente pentru cu scopul de a convinge corporaţiile că ţara merită banii.

    China a pus punct politicilor stricte anti-covid în decembrie. În februarie, fabrica Foxconn din Zhengzhou producea la capacitate maximă, personalul lucrând în două schimburi pentru a satisface cererea mare a clienţilor.

    Foxconn operează cea mai mare unitate de producţie de iPhone din lume în capitala Henan, Zhengzhou.

    Foxconn a confirmat că preşedintele său a vizitat Henan şi a planificat să colaboreze cu conducerea locală pentru proiecte. Cu toate acestea compania nu a oferit detalii despre aceste planuri de investiţii şi nici nu a precizat dacă intenţionează să transfere producţia în afara Chinei.

    China vizitează, de asemenea, potenţialii investitori în ţările lor de origine.

    După ce o reuniune guvernamentală la nivel înalt din decembrie a decis realizarea unor eforturi mai mari pentru a atrage capital străin, multe grupuri conduse de guvern au călătorit în străinătate pentru a convinge investitorii străini că ţara trebuie să fie ţinta banilor acestora.

    Wang Jinxia, director adjunct al Qianhai – o zonă de business din oraşul chinezesc Shenzhen – a condus o delegaţie în Dubai, Singapore şi Londra în februarie pentru a atrage interesul pentru investiţii.

    El a descris vizitele ca având “rezultate remarcabile”, dar nu a dat detalii. De asemenea, el a remarcat “provocări serioase” în ceea ce priveşte atragerea investiţiilor străine. Printre acestea se numără concurenţa neloială cu jucătorii locali din China din cauza politicilor industriale, lipsa de protecţie juridică pentru afacerile străine în China şi riscurile geopolitice.

    Administraţia Biden a sporit restricţiile privind businessul companiilor americane cu China, cum ar fi cele anunţate anul trecut privind întreprinderile şi persoanele fizice americane care lucrează cu parteneri chinezi la cele mai avansate semiconductoare.

    Nu este clar în ce măsură vor fi anunţate alte restricţii.

    Cu toate acestea, investitorii străini continuă să vină cu bani în China într-un ritm constant.

    Investiţiile străine directe au crescut cu 14,5% în ianuarie faţă de anul trecut, ajungând la 127,69 miliarde de yuani (18,39 miliarde de dolari), potrivit Ministerului chinez al Comerţului. Această creştere este mai rapidă decât cea de 6,3% pentru tot anul 2022.

    Coreea de Sud, Germania şi Marea Britanie au fost cele mai mari surse de astfel de investiţii străine în 2022, a precizat ministerul, fără a menţiona SUA.

    Pentru o regiune chineză precum Henan, păstrarea sau creşterea investiţiilor din partea întreprinderilor străine este un colac de salvare. Datele oficiale au arătat că, în 2019, fabrica de iPhone a Foxconn a reprezentat 84% din exporturile întregii provincii.

    Ministrul chinez al comerţului, Wang Wentao, a vorbit joi pentru prima oară în public despre plângerile companiilor străine privind politicile guvernamentale de achiziţii publice care favorizează întreprinderile chineze locale.

    „Rezolvarea acestor probleme reprezintă priorităţi pentru activitatea noastră. Vom studia şi vom introduce politici şi măsuri împreună cu departamentele relevante pentru a asigura participarea egală a întreprinderilor străine”, a declarat Wang Wentao.

  • BCE devine cea mai aspră dintre băncile centrale: Investitorii pariază că Banca Centrala Europeana îşi va majora ratele dobânzilor la 3,75% până în septembrie

    Investitorii pariază că Banca Centrală Europeană va majora ratele dobânzilor până la cele mai ridicate niveluri din toate timpurile, stimulaţi de rezistenţa economiei zonei euro şi de semnele că inflaţia s-ar putea dovedi mai greu de ţinut în frâu decât se aşteaptau analiştii, scrie Financial Times.

    Pieţele swap estimează o creştere a ratei de depozit a BCE la 3,75% până în septembrie, faţă de nivelul actual de 2,5%. Acest nivel ar egala vârful atins de indicele de referinţă în 2001, atunci când BCE încă încerca să susţină valoarea monedei euro nou lansate.

    „Este cu adevărat surprinzător să vedem că BCE a devenit cea mai aspră dintre marile bănci centrale”, a declarat Sandra Phlippen, economist şef la banca olandeză ABN Amro.

    Pieţele au revizuit în creştere previziunile privind ratele dobânzilor după recenta publicare a detelor din zona euro privind activitatea dinamică din sectorul serviciilor şi cererile salariale.

    Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a declarat marţi că banca „analizează foarte atent situaţia salariilor” – un indiciu al îngrijorării că o creştere puternică a salariilor în acest an va menţine presiunea asupra preţurilor, deoarece companiile transferă costurile asupra consumatorilor.

    Randamentul obligaţiunilor germane cu scadenţa la doi ani a atins marţi un maxim al ultimilor 14 ani, de 2,95%, după ce indicele managerilor de achiziţii S&P Global a depăşit previziunile.

    Perspectiva unor noi creşteri substanţiale ale ratelor în zona euro contrastează cu cea a SUA şi a Regatului Unit, care sunt considerate în general ca fiind mai aproape de finalul ciclului de creştere a ratelor dobânzilor, deoarece au majorat deja costurile de împrumut mai devreme şi mai agresiv decât BCE.

    Cu toate acestea, pieţele bursiere din SUA au scăzut puternic marţi, deoarece datele economice au determinat investitorii să reevalueze cât de mult ar mai putea creşte dobânzile Rezervei Federale.

    Inflaţia din zona euro a fost de 8,5% în ianuarie, comparativ cu 6,4% în SUA, în timp ce inflaţia din Marea Britanie rămâne în continuare de două cifre. Cu toate acestea, nivelul inflaţiei a scăzut mai repede decât se aştepta, iar perspectivele anemice de creştere ale ţării au diminuat presiunea asupra Băncii Angliei pentru a majora ratele.

    În ultima săptămână, Goldman Sachs, Barclays şi Berenberg au ridicat la 3,5% previziunile lor cu privire la cât de mult va mai creşte BCE ratele. Miercuri, Deutsche Bank şi-a majorat prognoza la 3,75%.

    „Există riscul ca inflaţia să se dovedească a fi mai persistentă decât este estimată în prezent de pieţele financiare”, a declarat săptămâna aceasta pentru Bloomberg Isabel Schnabel, membru al comitetului executiv al BCE.

    Frederik Ducrozet, şeful departamentului de cercetare macroeconomică de la Pictet Wealth Management, a prognozat că ratele BCE vor atinge un vârf de 3,5%, dar a adăugat că banca centrală ar putea „să rămână în modul de înăsprire până în septembrie, iar acest lucru va urca rata dobânzilor aproape de 4%”.

    BCE a majorat deja ratele cu un nivel fără precedent de 3 puncte procentuale din vara anului trecut şi a semnalat luna aceasta că intenţionează să facă o altă mişcare de jumătate de punct procentual în martie.

    Deşi inflaţia din zona euro a scăzut timp de trei luni consecutive, inflaţia de bază – care exclude preţurile la energie şi alimente pentru a arăta presiunile de bază asupra preţurilor – a rămas neschimbată la un nivel record de 5,2% în ianuarie.

     

  • După ce anul trecut bursele s-au jucat cu nervii şi portofelele investitorilor, titlurile de stat şi obligaţiunile coporative, care au un grad scăzut de risc, au devenit brusc noile vedete ale investiţiilor

    Investitorii se înghesuie în acest an în obligaţiuni corporative într-un ritm record, reflectând entuziasmul lor pentru o clasă de active care este considerată de obicei ca având un risc relativ scăzut, dar care oferă acum cele mai bune randamente din ultimii ani, scrie FT. 

    19 miliarde de dolari au fost investiţi în fondurile care cumpără obligaţiuni corporative din întreaga lume de la începutul anului 2023, cea mai mare sumă înregistrată vreodată în acest moment al anului, potrivit datelor furnizate de EPFR, care urmăreşte fluxurile de fonduri.

    Fluxul de numerar care a inundat clasa de active subliniază dorinţa investitorilor de profita de randamentele ridicate şi de faptul că nu mai trebuie să se ducă spre investiţii mai riscante în căutarea unor randamente decente.

    “Practic, venitul fix pare mult mai atractiv decât în anii anteriori”, potrivit lui Matt Mish, şeful strategiei de credit la UBS. “Euforia din jurul investment grade corporate bonds este, în principiu, mai larg această euforie în jurul randamentelor”, a adăugat el. “Cel puţin în raport cu anul trecut şi, într-adevăr, în raport cu cea mai mare parte a ultimului deceniu, [datoriile corporative de înaltă calitate] oferă randamente care sunt considerabil mai mari.”

    Randamentele medii ale titlurilor de stat americane corporate-grade au urcat la 5,45%, de la 3,1% în urmă cu un an, după ce la sfârşitul anului trecut au atins cel mai ridicat nivel din 2009 încoace. Cea mai mare parte a acestei creşteri a reflectat o vânzare generalizată de titluri cu venit fix în ultimul an, deoarece Rezerva Federală – ca şi alte bănci centrale mari – a majorat rapid ratele dobânzilor în încercarea de a stopa inflaţia foarte ridicată.

    De asemenea, randamentele au sărit şi în cazul datoriilor mai speculative cu rating junk, dar mulţi administratori de fonduri spun că preferă să rămână la datoriile emise de companii mai bine plasate pentru a face faţă unei potenţiale încetiniri economice, pe măsură ce ratele mai mari ale dobânzilor încetinesc economia.

  • Unde-s doi puterea creşte: Care este apetitul investitorilor în acest an?

    Anul 2022 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru business, inclusiv pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii din România, care aproape a bătut recordul din 2008, arată un studiu Deloitte care urmăreşte tranzacţiile de peste 5 milioane de euro. Pe final de an însă, cu incertitudini în faţă, tumultul se domolise şi toată lumea se uita cu prudenţă la 2023. Care este apetitul investitorilor în acest an?

    „Mă aştept ca piaţa să se revigoreze în vară-toamnă. După cum spuneam, trendul pe care îl avem din iarnă mă aştept să continue în primele luni din 2023. Consider că există lichiditate suficientă, că există companii pentru investitori şi aceştia sunt interesaţi să investească în România, este clar unul dintre locurile la care ei se uită cu mare atenţie”, răspunde Radu Dumitrescu, care este partener coordonator al departamentului de consultanţă financiară la Deloitte România. Analiza Deloitte România asupra pieţei de fuziuni şi achiziţii, sau M&A (mergers and acquisitions), a relevat că au fost 158 de tranzacţii de peste 5 milioane de euro, a căror valoare a fost estimată de consultanţi la 6,5-7.5 miliarde de euro. În calculul pieţei au fost luate şi tranzacţiile a căror valoare nu a fost comunicată public.

    Potrivit studiului, peste o treime (36%) dintre aceste tranzacţii au fost în sectorul imobiliar. De asemenea, şi în sectorul energetic a fost efervescenţă: 11% din cele 157 de tranzacţii s-au făcut în zona de energie. „În cadrul studiului nostru am luat în considerare tranzacţiile cu participaţii tranzacţionate mai mari de 5%. De asemenea, am luat în considerare tranzacţii care s-au consumat local sau internaţional şi la cele internaţionale ne-am uitat dacă au o componentă locală. Am încercat să estimăm businessurile din România versus businessul internaţional. 157 dintre tranzacţii au corespuns  criteriilor menţionate.  Valoarea totală a tranzacţiilor a fost între  6,5 şi 7,5 miliarde de euro”, mai spune Radu Dumitrescu.

    Pentru a face o radiografie a pieţei de fuziuni şi achiziţii din 2022 şi pentru a pune pe masă perspectivele pentru 2023, Deloitte România cu sprijinul ecosistemului media ZF şi BUSINESS Magazin, a organizat conferinţa anuală Deloitte M&A, ediţia a doua. La dezbatere au participat fonduri de private equity, care au venit cu perspectiva investitorilor, jucători din piaţa de fuziuni şi achiziţii în 2022 şi specialiştii Deloitte şi Reff & Asociaţii/Deloitte Legal. În prima parte a evenimentului, Răzvan Popescu, CEO-ul Romgaz, producător de gaze cu capital de stat, a dat detalii despre tranzacţia record de 1 miliard de euro, prin care Romgaz a cumpărat jumătate din drepturile de exploatare ale zăcământului Neptun Deep.

    Tranzacţia a venit pe fondul ieşirii gigantului american ExxonMobil de la Marea Neagră. Celălalt partener de la Neptun Deep este OMV Petrom. „Din perspectiva tranzacţiei, a fost un fel de a alerga înainte să înveţi să mergi. Piaţa de M&A de la noi nu cred că este atât de dezvoltată astfel încât astfel de tranzacţii să se întâmple uzual. Noi am încercat mereu să comunicăm cu investitorii, orice pas pe care îl facem să fie comunicat cât mai clar şi mai corect”, povesteşte Răzvan Popescu.

    Cu toate că prognozele pentru economia europeană şi mondială indică cel puţin o încetinire a activităţii economice, perspectivele pentru piaţa românească sunt mai optimiste, este de părere Daniela Iliescu, director executiv la ROPEA, asociaţia fondurilor de private equity din România.  „Atât în zona corporaţiilor, cât şi în zona investitorilor financiari se poate observa o repoziţionare ca urmare a şocurilor din lanţul de producţie, a creşterii costurilor de finanţare, dar şi a presiunii unei eventuale recesiuni în 2023 în anumite pieţe dezvoltate. Dacă ne uităm la piaţa din România, aş spune că lucrurile sunt puţin diferite şi mai optimiste.”

    Într-un context în care consumul încetineşte vizibil, investiţiile, aşa cum a arătat ultimul trimestru din 2022 pentru economia României, joacă un rol esenţial. În acest context, industria fondurilor de investiţii ar trebui să fie o chestiune de interes naţional, au fost de acord speakerii conferinţei Deloitte M&A. „Îndrăznesc să spun că în momentul acesta vorbim de un interes naţional. Aş spune că noi avem un interes naţional pentru facilitarea dezvoltării industriei fondurilor din România. Iată că aproape jumătate de miliard de euro bat la uşă să intre în România”, a spus Andrei Burz-Pînzaru, partener la Reff & Asociaţii Î Deloitte Legal. Ca investitorii să vină, însă, este nevoie de un cadru fiscal şi legislativ predictibil, o poveste veche în România, dar încă de actualitate. Managerii de fonduri de investiţii au reiterat acest mesaj. „Piaţa românească este piaţa în care riscul e mare şi veniturile sunt mari. Aşa este privită de jucătorii locali, aşa este privită de jucătorii internaţionali şi până când nu ieşim din această paradigmă nu vom ieşi din problemă. Legislaţia din producţia de energie electrică din resurse regenerabile a suferit şase modificări anul trecut.” 

    „Îndrăznesc să spun că în momentul acesta vorbim de un interes naţional. Aş spune că noi avem un interes naţional pentru facilitarea dezvoltării industriei fondurilor din România. Iată că aproape jumătate de miliard de euro bat la uşă să intre în România.”

    Andrei Burz-Pînzaru, partener Reff & Asociaţii | Deloitte Legal

    „Mă aştept ca piaţa să se revigoreze în vară-toamnă. După cum spuneam, trendul pe care îl avem din iarnă mă aştept să continue în primele luni ale 2023. Consider că există lichiditate suficientă, că există companii pentru investitori şi aceştia sunt interesaţi să investească în România, este clar unul dintre locurile la care ei se uită cu mare atenţie.”

    Radu Dumitrescu, partener coordonator consultanţă financiară, Deloitte România

    „Atât în zona corporaţiilor, cât şi în zona investitorilor financiari se poate observa o repoziţionare ca urmare a şocurilor din lanţul de producţie, a creşterii costurilor de finanţare, dar şi a presiunii unei eventuale recesiuni în 2023 în anumite pieţe dezvoltate. Dacă ne uităm la piaţa din România, aş spune că lucrurile sunt puţin diferite şi mai optimiste.”

    Daniela Iliescu, director executiv, ROPEA

  • DEER, cel mai mare distribuitor de energie din România, parte a grupului Electrica, anunţă tranzacţii de 200 mil. lei cu Hidroelectrica în ultimul an

    Electrica (simbol bursier EL), furnizor şi distribuitor de energie electrică controlat majoritar de statul român prin Ministerul Energiei, şi-a informat investitorii cu privire la efectuarea unor tranzacţii realizate între 17 februarie 2022 şi 16 februarie 2023 între DEER, parte a grupului Electrica, şi Hidroelectrica, cel mai mare producător local de energie.

    Tranzacţiile sunt în valoare de 199 de milioane de lei, ceea ce depăşeşte pragul de 5% din activele nete ale Electrica, conform situaţiilor financiare individuale de la jumătatea anului trecut, se arată într-un raport publicat vineri la BVB.

    Obiectul tranzacţiilor a constat în „prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice de către operatorul de distribuţie pentru utilizatorii, clienţi finali ai furnizorului, ale căror instalaţii sunt racordate la reţeaua electrică a operatorului de distribuţie”, cât şi în „cumpărarea de energie electrică prin negociere directă”.

    Distribuţie Energie Electrică România (DEER) este cel mai mare distribuitor de energie la nivel local, cu 3,7 milioane de consumatori conectaţi la începutul anului trecut.

    Electrica a avut un profit net de 533,7 milioane de lei la nivel consolidat în primele nouă luni de anul trecut, cu 640,8% peste rezultatul perioadei similare din 2021. Veniturile au urcat cu 44,4% la 7,2 miliarde de lei, potrivit raportului trimestrial.

    În ultimul an, acţiunile EL au pierdut 10%, pe un rulaj de 148 de milioane de lei. Compania inclusă în indicele BET valorează 3,1 miliarde de lei, statul român deţinând 49% din capitalul social.

     

  • Gabriel Blăniţă, director asociat, Colliers: Nu mai suntem doar o destinaţie pentru investiţii, ci avem şi investitori care se uită către investiţii în afara României, iar acesta este un lucru încurajator, foarte interesant şi când vorbim despre imobiliare

    „Nu mai suntem doar o destinaţie pentru investiţii, ci avem şi investitori care se uită către investiţii în afara României, iar acesta este un lucru încurajator, foarte interesant şi când vorbim despre imobiliare. Avem investitori români care se uită la pieţele din afară, avem  exemple şi pe segmentul rezidenţial, cât şi pe segmentul de birouri. Avem dezvoltatori care vor să dezvolte proiecte pe care le-au început în România şi merg mai departe cu ele în regiune. Şi România nu mai este astfel doar un cap de linie, ci este o destinaţie, una din primele destinaţii pentru investitori.“

  • De ce cursul valutar nu creşte, cum ar justifica inflaţia dublă din România şi imensul deficit comercial? După ce au scăzut presiunile pe inflaţie şi pe creşterea dobânzilor la lei, acum principala problemă a lui Isărescu este cum să facă să nu lase cursul leu/euro să scadă

    Vineri, 10 februarie 2023, BNR a afişat un curs valutar de 4,9045 lei pentru un euro. Pe 10 februarie 2020, cursul valutar a fost de 4,7668 lei/euro, pe 10 februarie 2021 cursul a fost de 4,8744 lei/euro, iar pe 10 februarie 2022 cursul a fost de 4,9450 lei/euro. Deşo de trei ani suntem în criză, cursul valutar leu/euro aproape că nu s-a mişcat deloc.

    De luni bune, BNR face eforturi să ţină cursul valutar nu să nu crească, cum s-ar aştepta lumea, cum ar justifica creşterea inflaţiei, dar mai ales deficitul comercial imens raportat de România pentru anul 2022, de nu mai puţin de 34 de miliarde de euro, ci să nu scadă.

    Ca o dată istorică, în 2008, când am intrat în criză, deficitul comercial ajunsese la 23,9 miliarde de euro.

    Acest deficit comercial din 2022, rezultat al unor exporturi de 92 de miliarde de euro dar al unor importuri de 126 de miliarde de euro, se duce mai departe în deficitul de cont curent, care va fi publicat în următoarele zile pentru anul 2022, dar care va arăta un nivel extrem de îngrijorător, de peste 9% din PIB.

    După cum ar arăta anumiţi indicatori macro ai României – deficitul comercial, deficitul de cont curent, deficitul bugetar şi inflaţia, dublă faţă de Europa -, chiar ar fi trebuit să avem creşterea cursului valutar leu/euro, deci o depreciere a monedei naţionale, dar în schimb avem presiuni pentru scăderea cursului, deci aprecierea monedei naţionale.

    Dacă dăm timpul înapoi cu trei ani în urmă, în 10 februarie 2020, cu o săptămână înainte de izbucnirea oficială a pandemiei şi închiderea economiilor, cursul era cotat la 4,7668 lei pentru un euro.

    A venit pandemia, iar două-trei săptămâni BNR a vândut valută cu toate mâinile pentru a nu lăsa cursul să crească prea mult, având în vedere presiunile care erau atunci când lumea îşi scotea leii din bănci ca să-i schimbe în valută. De altfel, pe piaţa caselor de schimb au fost câteva zile în care cursul depăşise 5 lei pentru 1 euro la vânzare.

    După trei ani, timp în care am avut o pandemie, am avut apoi explozia preţurilor la energie, războiul militar din Ucraina, învierea inflaţiei – care a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 30-40 de ani în lumea occidentală, iar la noi la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani -, cursul valutar a crescut cu numai 2,88% (în 2021 am avut 0,6% având ca reper 10 februarie, în 2022 s-a înregistrat o apreciere de 0,8%).

    În cei trei ani – 2020, 2021, 2022 – inflaţia adunată în România a fost de 26,4%, iar în Europa a fost de 12,25%. Deci ar fi trebuit să avem o creştere a cursului de 14,15%.

    Dacă adunăm creşterile economice, în România am avut în trei ani o creştere cumulată de 6,7% iar în Europa de 3,01%, ar rezulta un avantaj în favoarea României de 3,7%. Dacă scădem acest avantaj din diferenţialul de inflaţie, rezultă 10,35%, cât ar fi trebuit să crească cursul, măcar să nu pierdem competitivitate. În schimb, avem o creştere a cursului de numai 2,88%, deci avem o supraapreciere a leului de 7,47%.

    Aceste cifre ar reclama o creştere a cursului valutar, dar presiunea este în sens contrar.

    De la finalul anului trecut, de când Banca Naţională a lăsat mai multă lichiditate în piaţă pentru ca Ministerul Finanţelor să aibă de unde să se împrumute iar băncilor să nu li se taie respiraţia, România a fost invadată de investitori de portofoliu cu miliarde de euro, pe care le-au schimbat în lei şi au cumpărat titluri de stat.

    Dacă în primele luni de la izbucnirea războiului din Ucraina investitorii de portofoliu, care speculează mişcările de curs valutar  şi de dobândă, şi-au retras banii având în vedere că suntem la graniţă cu războiul, ceea ce a creat mari probleme Ministerului de Finanţe în a găsi bani pentru finanţarea deficitului şi a datoriilor care ajungeau la scadenţă, acum investitorii au revenit pe piaţă să cumpere titluri de stat româneşti. Aşa se face că randamentul titlurilor pe 10 ani a scăzut de la peste 9% la 7,5% în prezent, iar ROBOR a scăzut de la 8,2% la 7,1%, cât a fost cotat pe 10 februarie. Această scădere de dobândă la titluri de stat şi la ROBOR a fost în contradicţie cu creşterea de dobândă de referinţă operată de Banca Naţională a Românei în acelaşi interval.

    Revenirea investitorilor de portofoliu are legătură şi cu îmbunătăţirea perspectivelor legate de evoluţia inflaţiei, în lume şi în România.

    În comunicatul de după şedinţa de politică monetară în care a păstrat dobânda de referinţă la 7%, BNR a anunţat că inflaţia va ajunge la o singură cifră cu două trimestre în avans faţă de estimările anterioare. Imediat, analiştii economici şi-au schimbat prognozele, ultimele date indicând o inflaţie în jurul a 8% pentru acest an faţă de 10-12% estimările anterioare. Chiar BNR avea o prognoză de 10,59% pentru 2023, dar asta înainte de ultimele evenimente. Săptămâna aceasta Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, va prezenta ultimele date legate de evoluţia inflaţiei şi ceea ce se întâmplă pe piaţa monetară şi valutară.

    Dacă Isărescu s-a luptat în ultimul an şi jumătate cu inflaţia şi cu creşterea dobânzilor la lei, acum se luptă mai mult cu cursul valutar, în sensul scăderii, nu creşterii lui, având în vedere miliardele de euro care intră pe piaţa titlurilor de stat, pe piaţa monetară din fondurile europene şi din investiţiile străine.

    Aşa se face că deşi avem o explozie a deficitului comercial şi a deficitului de cont curent, rezerva valutară a BNR nu scade, ci chiar creşte. În ultimii trei ani rezerva valutară a crescut cu 13,7 miliarde de euro, de la 32,9 miliarde de euro la 46,6 miliarde de euro. BNR cumpără valută de pe piaţă pentru a evita o apreciere şi mai mare a cursului valutar, dar asta înseamnă că injectează şi mai multă lichiditate în lei în piaţă, ceea ce ar contribui la scăderea mai mare a dobânzilor la lei, lucru pe care BNR ar vrea să-l evite ca să nu apară din nou presiuni inflaţioniste.

    Când dobânzile la lei vor mai scădea iar cele la euro vor creşte, pentru că Banca Centrală Europeană anunţă o nouă creştere a dobânzii de referinţă de la 2,5% la 3%, investitorii de portofoliu vor ieşi de pe piaţă repede, la fel cum au intrat, pentru că se anulează diferenţialul de dobândă între leu/euro şi leu/dolar.

    Atunci să vedem cum va evolua cursul valutar.

  • Dezvoltare accelerată

    Pentru SeedBlink, platforma de crowdfunding pentru companii de tehnologie europene, 2023 este un an de dezvoltare accelerată. Unul dintre principalele obiective ale acesteia, care va ajuta însă întregul ecosistem tech, este dezvoltarea unei pieţe secundare pentru acţiunile start-up-urilor care au strâns bani prin intermediul platformei – oferindu-le investitorilor o metodă de a avea acces la lichiditate înainte de un exit sau o altă tranzacţie majoră derulată de start-up, dar şi acces la acţiuni pentru cei care au ratat campaniile de finanţare de pe SeedBlink.

    Termenul de piaţă secundară nu înseamnă însă că va apărea o bursă, pentru că totul ar urma să fie derulat în maximă confidenţialitate, fără publicarea detaliilor despre părţile din tranzacţii şi preţul per acţiune. Mai multe despre cum va fi construit acest proiect, în cele ce urmează.

    „Posibilitatea de a-ţi vinde acţiunile ca individ este o noutate atât din punctul de vedere al platformei, cât şi ca business. Anul trecut au fost câteva proiecte pilot, iar anul acesta vom lansa acum în acest trimestru piaţa secundară. Esenţa este că un acţionar va putea să-şi vândă acţiunile către oricine din comunitatea noastră, nu numai ca anul trecut, restricţionat în cadrul SPV-ului (special purpose vehicle – n. red.) în care avea acţiunile. Deci o noutate pentru anul acesta şi pentru care lucrăm destul de intens acum este să lansăm această formă de lichiditate pe care sunt convinsă că investitorii o vor primi pozitiv şi că asigurarea acestei lichidităţi între runde, deci înainte de un exit sau înainte de un follow-on, va fi primită cu interes“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Carmen Sebe, CEO al SeedBlink. Compania va lansa piaţa secundară în primul trimestru al acestui an, după ce a testat deja în 2022 mecanismul, în cadrul a cinci proiecte pilot prin care investitorii şi-au vândut din acţiuni.

    Cum se va desfăşura mai exact vânzarea de acţiuni în cadrul platformei? „Nu trebuie decât să-ţi manifeşti intenţia dacă vrei să cumperi sau vrei să vinzi, totul va fi foarte confidenţial atât pentru investitori, cât şi pentru start-up, în sensul că se vor pune batch-uri de acţiuni, iar discuţiile se vor purta între cei care vor să cumpere şi vor să vândă. Deci nu este nimic public, pentru că noi nu suntem o bursă în care să putem să intervenim într-un fel sau sau altul. Ceea ce se va întâmpla este că un investitor îşi va manifesta dorinţa de a cumpăra, iar altul de a vinde un anumit număr de acţiuni, iar cumva în spate, într-o totală confidenţialitate, se va seta valoarea pe acţiune şi inclusiv informaţiile despre companie vor fi tot aşa, date la nivel confidenţial. De ce spun asta? Pentru că nu vrem să influenţăm şi nici nu trebuie să influenţăm, nici ca platformă, nici pur şi simplu involuntar, într-un fel, preţul acţiunilor”, a explicat ea.

    Lansată la începutul anului 2020, prin intermediul platformei de equity crowdfunding SeedBlink s-au finanţat în total aproape 67 de companii europene de tehnologie, dintre care dintre care 49 din România. Anul trecut, SeedBlink a achiziţionat Symbid, prima companie de equity crowdfunding din lume, consolidând astfel un portofoliu total de 256 de companii şi 67.500 de investitori din 75 de ţări: 70% sunt din România şi diaspora şi 30% sunt investitori străini, majoritatea alăturându-se după ce compania a obţinut autorizarea ca furnizor de servicii de finanţare participativă în conformitate cu ECSPR (European Crowdfunding Services Providers Regulation). „Seedblink a avut câteva proiecte importante în 2022 pe care le-a dus cu bine la îndeplinire. Între primele a fost o restructurare a companiei. După investiţia de anul trecut, suntem o companie cu sediu în Irlanda şi cu prezenţă în România, Grecia, Olanda şi Bulgaria. A fost un proiect destul de lung pe care l-am încheiat cu succes, urmat de un proiect la fel de lung şi de complex şi anume autorizarea. Am fost una dintre primele companii europene care a primit autorizarea de crowdfunding pe noul regulament şi acest lucru ne pune într-o poziţie foarte bună în Europa. Autorizarea a fost un proiect lung şi greu, dar am lucrat bine cu ASF-ul (Autoritatea de Supraveghere Financiară – n.red.) şi în acest moment avem deja şi «paşaportările» în restul Europei“, a precizat ea, adăugând că autorizarea obţinută certifică, conform unui regulament european, că investiţiile din platformă se derulează după proceduri şi procese foarte bine stabilite, auditate şi controlate.

    Echipa SeedBlink lucrează de asemenea acum la un proiect pilot prin care şi-a propus să simplifice procesul de investiţie într-un start-up tech listat pe platformă, care în prezent se realizează prin intermediul SPV-urilor – societăţi înfiinţate special pentru ca investitorii să poată finanţa respectivele companii.

    „În decembrie 2021 am început lucru la acest proiect în care să putem să aducem mai multe beneficii investitorilor, dar şi startup-urilor prin simplificare a procesului de investiţie. În acest moment, din motive absolut obiective, respectiv legislative, utilizăm aceste SPV-uri, companii pe care le înfiinţăm şi care investesc la rândul lor în compania target, procesul fiind destul de greoi mai ales pentru acţionari – implică semnarea multor documente, un anumit grad de confidenţialitate mai mic. Aşadar, unul dintre proiectele pe care le-am avut a fost să rezolvăm această problemă de logistică, să-i spunem, şi din păcate nu este simplu fiindcă la nivelul Europei nu există un anumit model pe care să-l foloseşti. Este ceva pe care fiecare companie îl poate imagina, încerca şi aşa mai departe“, a menţionat Carmen Sebe.

    Mai exact, SeedBlink a început în prezent testarea acestui nou model operaţional de „trust austriac” în cadrul a două campanii de strângere de fonduri aflate acum în desfăşurare: Productpine (Olanda, DTC Marketplace) şi Ambr (Marea Britanie, HRTech).

    „Lucrăm la acest proiect cu un consultant şi foarte bun din Europa. Am găsit această soluţie şi sperăm să funcţioneze. De ce zic sperăm? Pentru că nu este o chestie care depinde de noi sau de cadrul legislativ. Este mai mult vorba de bănci. Trust-ul fiind în Austria, băncile din Austria sunt cele care trebuie să ne ajute să ducem mai departe acest acest proiect şi aşteptăm să vedem cum putem lucra cu ele”, ”, a explicat ea, adăugând că speră ca totul să meargă bine pentru că sunt foarte multe beneficii atât pentru investitori, cât şi pentru start-up-uri.

    „Confidenţialitatea este unul dintre beneficii, dar nu neapărat asta a fost prima pe listă, ci faptul că investitorii sunt direct acţionari în companii, nu mai sunt indirect prin SPV, plus faptul că tranzacţiile sunt mult mai rapide: în câteva săptămâni, în două săptămâni, am încheiat o tranzacţie, faţă de acum când durează şi două luni. De asemenea, documentele de semnat sunt mult mai puţine, iar costurile pe termen lung sunt mai mici.”

    Prin simplificarea modelului operaţional, echipa SeedBlink se aşteaptă la atragerea mai multor investitori din străinătate care poate până acum au evitat să se implice din cauza faptului că nu cunosc exac legislaţia locală sau este mai greu să lucreze cu un SPV din România.

    „Dacă noi ca români, ştim despre ce este vorba, pentru un investitor din Italia sau din Franţa sau din Grecia este puţin mai complicat să înţeleagă modul în care se lucrează în într-o altă ţară, cum ne-ar fi şi nouă, dacă am face SPV-uri în Cipru sau în Franţa. Pe când <<trust-ul>> este o chestie pe care o înţeleg. Fiind în Austria, ca şi structură, este mai aproape de centrul Europei, deci poate deservi cam toate zonele. Este un cadru într-adevăr legislativ, contractele sunt făcute astfel încât investitorul este beneficiarul real al acţiunilor în target, iar <<trust-ul>> SeedBlink le are doar în custodie. Acesta ar fi principalul principalul atu.”

    SeedBlink lucrează de asemenea şi la dezvoltarea unei noi linii de produse în platformă, care se va lansa la finalul celui de-al doilea trimestru al anului. Noua linie de produse se adresează companiilor mici şi mijlocii, acţionarilor, investitorilor, avocaţilor, consultanţilor, dar şi angajaţiilor companiilor în cazul în care acestea au planuri de „stock option“.   ■



    Start-up Update”

     

    Invitat: Horea Timiş, cofondator al Heymedica (fostul Feeel.health) – un „Google“ al serviciilor medicale din Europa.

    Ce e nou? Start-up-ul local, care a creat o platformă all-in-one ce reuneşte sute de mii de furnizori de servicii medicale din Europa, are în prezent nevoie de o finanţare de 250.000 de euro pentru partea de marketing, iar apoi are în plan să atragă o investiţie de un milion de euro pentru expansiune internaţională.

    „Noi am luat mai multe runde de finanţare, am ajuns undeva la aproape 500.000 de euro până acum şi încă suntem în etapa de MVP şi lansare în piaţă. Vom mai face o rundă până în aprilie undeva la 250.000 de euro cu care o să facem primul pas în marketing, iar după aceea vizăm o rundă de un milion de euro ca să ne extindem la nivel internaţional şi să începem să punem fundaţia în mai multe ţări. Viitorul Heymedica este ca un Booking.com – în fiecare ţară să existe ecosistemul Heymedica. Lucrul acesta se va întâmpla în timp, nu se va întâmpla într-o zi sau două, iar furnizorii de servicii medicale, fie clinică, laborator sau farmacie au nevoie de vizibilitate pentru că pacientul te găseşte în online în ultima vreme.“



    „Start-up Pitch”

    Invitaţi: Andrei Stanciu, Ionuţ Şişu şi Julia Şişu, fondatori ai iFlows

    Ce fac? Au creat o platformă prin intermediul căreia IMM-urile îşi pot gestiona mai uşor afacerile în mediul digital.

    Ionuţ Şişu: „Pentru a ridica o rundă de finanţare aşa cum ne-o dorim, va trebui să atingem în mod constant o cifră de afaceri de 50.000 de euro lunar şi noi mizăm pe un portofoliu de 300 de clienţi în momentul în care vom vom aplica pentru prima rundă de finanţare. În ianuarie am reuşit spectaculos, spun eu, să ajungem la venituri de circa 20.000 de euro pe lună, ceea ce ne dă mari speranţe că vom reuşi să ajungem la 50.000 în decursul anului.“

    Andrei Stanciu: „iFlows a fost iniţial un «tool» utilizat de noi intern, acum mulţi ani pentru o companie de producţie, pentru că la acea vreme nu am găsit, după ce am scotocit în tot internetul, o soluţie care să-ţi rezolve şi partea de vânzări, şi partea de produse, să fie şi interactiv, şi intuitiv. Şi în felul ăsta, de-a lungul anilor am pus ideile în cod, nu pe hârtie, şi am ajuns la o formă care putea fi lansată, iar în 2019 ne-am pregătit uşor pentru piaţă. În 2021 am lansat un produs beta către un grup restrâns de clienţi, scopul nefiind să atragem un număr de mare de clienţi, ci să atragem clienţi din toate industriile.”

    Julia Şişu: „Noi calculăm costul strict în funcţie de numărul utilizatorilor şi de nivelul de acces pe care îl oferim în platformă. Şi asta este destul de important, adică putem ajunge pentru un operator la un cost de 1,5 euro pe lună ceea ce este foarte puţin şi este încurajator pentru companiile din industrie să-şi introducă toţi angajaţii în sistem. Practic, nivelul de acces se rezumă la profunzimea la care utilizatorii au acces. Sunt cazuri în care operatorii au nevoie doar de acces la tabloul cu comenzile în lucru şi atunci ei vor prelua acţiuni şi le vor finaliza, dar nu vor avea acces către facturi, de exemplu, sau date speciale despre clienţi sau zona asta financiară.”



    „Investor Watch”

     

    1. Invitat: Ciprian Man, cofondator al platformei business angels Growceanu.

    Continuarea strategiei din 2022

    „În 2022 ni s-au alăturat mulţi noi colegi, investitori, mulţi noi membri. Suntem pe la vreo 130 – 140 acum, deci am crescut de peste patru ori numărul de membri. Sigur că numărul acesta pe de o parte se va şi cerne un pic în timp, pe măsură ce am înţeles tot mai clar care e cea mai bună potrivire între ce face Growceanu, ce oferă, şi tipul de investitor care ne potrivim cel mai bine. Şi în acelaşi timp am crescut pe partea de definire a direcţiei în care mergem. Am ridicat în 2022 o rundă de investiţii cu două lucruri în principal în minte: primul fiind acela de a merge mai departe cu modelul pe care am demonstrat că îl stăpânim, adică să atragem membri din România din ecosistemul existent şi poate să începem încet – încet să activăm noi potenţiali investitori, oameni care nu s-au gândit serios până acum la investiţiile astea, în start-up-uri early stage.”

     

    2. Invitat: Suleiman Arabiat, senior investment manager în cadrul fondului austriac Elevator Ventures şi mentor în cadrul programului InnovX-BCR.

    Cu ochii pe start-up-urile tech din România

    „Avem o investiţie într-un fintech din România, Finqware. Prin intermediul InnovX-BCR am întâlnit cinci sau şase echipe foarte puternice, care sunt încă în curs de dezvoltare şi astfel încă nu se califică pentru o investiţie de la noi. Dar această piaţă este una în care trebuie să ştii să ai răbdare, aşa că noi ţinem pe radar aceste companii. Ne uităm la ele şi pe măsură ce se maturizează şi câştigă un pic de tracţiune – da, apoi – ar putea reprezenta o potenţială investiţie pentru noi.“

     

    3. Invitat: Carmen Sebe, CEO al platformei de equity crowdfunding SeedBlink

    Noi oportunităţi pentru investitori

    „Posibilitatea de a-ţi vinde acţiunile ca individ este o noutate atât din punct de vedere platformă, cât şi business. Anul trecut au fost câteva proiecte pilot, iar anul acesta vom lansa acum în acest trimestru piaţa secundară. Esenţa este că un acţionar va putea să-şi vândă acţiunile către oricine din comunitatea noastră, nu numai, ca anul trecut, restricţionat în cadrul SPV-ului (special purpose vehicle – n. red.) în care avea acţiunile. Deci o noutate pentru anul acesta şi pentru care lucrăm destul de intens acum este să lansăm această formă de lichiditate pe care sunt convinsă că investitorii o vor primi pozitiv şi că asigurarea acestei lichidităţi între runde, deci înainte de un exit sau înainte de un follow-on, va fi primită cu interes.”



    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/
    zf-it-generation

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.