BusinessMagazin

Tag: Hitler

  • Brandurile care au fost alături de Hitler fac astăzi afaceri de miliarde de euro

    Statul german a creat în 1990 un fond în care companiile cu trecut nazist să plătească pentru a compensa modul în care au fost trataţi angajaţii lor în perioada naziştilor printre care şi ameninţarea cu lagărele de concentrare.

    Lufthansa

    Folosind cel mai modern avion de la acea vreme, pus la dispoziţie de şeful companiei germane Lufthansa, Hitler şi-a făcut campanie electorală în 1932 în peste 100 de oraşe ale Germaniei. Pilotul Fuhrerului spunea că Hitler avea să contribuie decisiv la popularizarea zborului cu avionul în rândul populaţiei. Pe coada avionului trona svastica în locul siglei actuale reprezentate de o pasăre.

    Astăzi, compania transportă peste 100 de milioane de pasageri pe an, sub brandurile Lufthansa, SWISS, Austrian Airlines, bmi şi Germanwings. 1,3 milioane de pasageri au zburat în sau din România în 2012 cu aceste companii.

    Thyssen

    Campania electorală a naziştilor din 1932 a fost susţinută de simpatizanţii lui Hitler, printre care magnatul oţelului, Thyssen, pregătit să ajute membri de partid cu pistoale noi fabricate în propria reţea de uzine.

    În 2013, ThyssenKrupp este sinonimă cu oţelul. Pentru şefii companiei germane, însă, oţelul înseamnă tot mai mult datorii, de circa 6 miliarde de euro în prezent. Producătorul de oţel începe acum un plan masiv de reorganizare cu speranţa de a deveni un lider în sectorul tehnologic.

    Hugo Boss

    Apropiat al lui Hitler, Hugo Boss a creat uniformele naziştilor. Hugo Boss şi-a început cariera ca simplu croitor. După cel de-al Doilea Război Mondial, când avea 33 de ani, şi-a fondat propria companie în Metzingen, Germania. Atunci aceasta era doar o mică unitate firmă cu 30 de angajaţi, la distanţă de brandul cunoscut în întreaga lume de acum.

    Când compania a început să simtă impactul crizei economice din 1931, Boss a acceptat oferta de a face uniforme pentru partidul nazist. În 1931, angajaţii Hugo Boss au început să lucreze la uniformele militare pentru trupele SS şi SA, dar şi pentru Tineretul Hitlerist. În afara uniformelor, Boss producea şi haine obişnuite până în 1938 când “şi-a reorientat producţia exclusiv activitatea pe producţia de uniforme”, potrivit spuselor unui specialist în istoria lui Boss la Universitatea din Munchen.

    Henry Ford

    Printe susţinătorii lui Adolf Hitler, se numără şi antisemitul Henry Ford, fondatorul celui mare producător de autovehicule de la acea vreme. Americanul Ford este primul cetăţean străin decorat de liderii nazişti cu ordinul “Vulturul German” pentru sprijinul puternic acordat regimului.

    Daimler şi BMW

    Fiii din prima căsătorie ai soţiei ministrului propagandei, Joseph Goebbels, au moştenit imperiul industrial construit de tatăl lor, Guenther Quandt, producătorul armelor de foc Mauser şi al rachetelor antiaeriene pentru maşina de război al celui de-al Treilea Reich. Printre cele mai valoroase active se numără un pachet minoritar la constructorul de maşini Daimler AG. Câţiva ani mai târziu aveau să cumpere o parte din Bayerische Motoren Werke AG (BMW). Cei doi fraţi au murit acum câteva decenii, însă moştenirea lor s-a transmis copiilor. Văduva lui Herbert, Johanna Quandt, de 86 de ani, şi copiii lor, Susanne Klatten şi Stefan Quandt, au rămas în atenţia publicului ca acţionari majoritari ai BMW.

    Ford, Daimler şi BMW sunt astăzi lideri mondiali în industria auto cu vânzări de sute de milioane de unităţi.

  • Povestea CELUI MAI MARE HOTEL din lume, pe care nimeni nu l-a folosit (GALERIE FOTO)

    Construit în perioada 1936-1939 de regimul nazist, hotelul se plia pe conceptul <Forţă prin bucurie> şi era menit să devină un loc de relaxare pentru cei responsabili de propaganda nazistă. Localnicii numesc hotelul ,,Colosul”, din cauza dimensiunii sale enorme.

     

  • IMPOSIBILUL SE ÎNTÂMPLĂ! EVREII DECOREAZĂ fratele unui NAZIST!

    Albert Goring ar putea primi titlul “Drepţi între popoare” după ce va fi evaluat de către o comisie formată din zece supravieţuitori ai Holocaustului. Decoraţia, instituită din 1953, a fost acordată până acum către circa 20.000 de oameni din 47 de ţări. Doar 510 sunt germani, printre care Clare Barwitzky, care a salvat 30 de copii de la deportare în Chamonix în 1943, şi Willi Ahrem, comandantul unui lagăr de muncă silnică, care i-a avertizat şi ascuns pe evrei când trupele SS au încercat să-i omoare.

    Hermann Goring a fost unul dintre comandanţii diviziei aeriene de război Luftwaffe şi cel mai apropiat confident al lui Adolf Hitler. A contribuit decisiv la popularizarea nazismului şi a fost responsabil de pregătirea industriei şi economiei germane pentru al Doilea Război Mondial. În 1941, a dat ordinul începerii pregătirilor necesare pentru instaurarea “Soluţiei Finale”, cu scopul exterminării evreilor din Europa.

    Albert Goring, fratele mai mic al lui Hermann, avea convingeri diferite. El ura naziştii şi anticipase încă dinaintea războiului că Hitler va ruina Germania. Nu s-a alăturat partidului nazist şi, în ciuda apropierii fratelui său de Hitler, a preferat să se mute în Austria şi să devină cetăţean austriac. După anexarea Austriei de către nazişti, Albert a decis să se mute la Praga şi de acolo la Budapesta şi la Bucureşti. În puţinele ocazii în care s-au întâlnit, în cei 12 ani de la instaurarea regimului până la înfrângerea Germaniei de către Aliaţi, Hermann l-a protejat pe fratele său de serviciile secrete, Albert riscând să fie arestat şi executat pentru activităţile sale contrare legilor.


    În 1962, scriitorul evreu Ernst Neubach nota într-un articol intitulat “Prietenul meu Goring”, publicat în revista Aktuell, câteva dintre acţiunile lui Albert. Neubach descrie un episod petrecut la Viena, la scurt timp după invazia naziştilor. Când trupele naziste au percheziţionat vopsitoria Raber de pe strada Wehringerstrasse şi nu l-au găsit pe proprietarul acesteia, au decis să o pună pe mama sa de 75 de ani în vitrina pe care au scris cu vopsea “Sunt un evreu murdar”. Goring a văzut scena şi a scos-o pe femeie din vitrină, sub privirile uimite ale trecătorilor şi ale ofiţerilor SS. Aceştia l-au eliberat imediat după ce au văzut actele sale de identitate.

    “Mulţi oameni îi datorează libertatea fratelui lui Hermann Goring”, scrie Neubach. Albert Goring şi-a salvat şi doctorul, Max Wolf, de la trimirea în lagărul de concentrare Dachau. A eliberat evrei arestaţi şi le-a transferat bunurile confiscate către Zurich. L-a scăpat de teroarea nazistă şi pe Oskar Pilzer, fostul preşedinte al celei mai mari case de producţii din Austria, după ce l-a escortat la graniţă chiar înainte de a fi capturat. Mai târziu, la Praga, i-a scris comandatului lagărului Dachau, folosindu-se de numele Goring pentru a-l elibera pe medicul Josef Charvat, unul dintre evreii militanţi împotriva nazismului. După primirea scrisorii, comandantul a hotărât să elibereze doi deţinuţi cu numele Charvat, pentru a nu avea probleme cu superiorii, iar astfel şi liderul comunist Charvat reuşea să scape cu viaţă de la Dachau.

  • Moştenitorii PĂRINTELUI NAZISMULUI sunt MILIARDARI şi în zilele noastre (FOTO)

    “Dragul meu fiu! Suntem în buncărul Fuhrerului deja de şase zile. Tati, cei şase frăţiori ai tăi şi cu mine vom da vieţilor noastre naţionalist-socialiste un sfârşit onorabil. Harald, dragul meu fiu, vreau să-ţi transmit ce am învăţat în viaţă: Fii loial. Loial ţie, poporului tău şi ţării tale.” În primăvara anului 1945, Harald Quandt, un ofiţer de 23 de ani din divizia aeriană germană Luftwaffe, era ţinut prizonier de război în portul libian Benghazi, când a primit o scrisoare de rămas-bun de la mama sa, Magda Goebbels, soţia ministrului german al propagandei , Joseph Goebbels. Biletul scris de mână confirma vestea devastatoare pe care o primise zilele trecute: mama sa s-a sinucis alături de soţul ei, pe 1 mai, după ce au înghiţit capsule de cianură, alături de cei şase copii, Helga, Hildegard, Helmut, Hedwig, Holdine şi Heidrun – fraţii vitregi ai celor doi supravieţuitori, Herbert şi Harald.

    Harald Quandt a fost eliberat din captivitate în 1947. Şapte ani mai târziu, el şi fratele său vitreg Herbert – Harald a fost singurul copil supravieţuitor din prima căsnicie a Magdei Goebbels cu Guenther Quandt, în timp ce Herbert este fiul lui Guenther Quandt cu o altă femeie – au moştenit imperiul industrial construit de tatăl lor, Guenther Quandt, producătorul armelor de foc Mauser şi al rachetelor antiaeriene pentru maşina de război al celui de-al Treilea Reich. Printre cele mai valoroase active se numără un pachet minoritar la constructorul de maşini Daimler AG. Câţiva ani mai târziu aveau să cumpere o parte din Bayerische Motoren Werke AG (BMW). Cei doi fraţi au murit acum câteva decenii, însă moştenirea lor s-a transmis copiilor. Văduva lui Herbert, Johanna Quandt, de 86 de ani, şi copiii lor, Susanne Klatten şi Stefan Quandt, au rămas în atenţia publicului ca acţionari majoritari ai BMW.

    Fiicele miliardare ale lui Harald Quandt – Katarina Geller-Herr, de 61 ani, Gabriele Quandt, de 60 ani, Anette-Angelika May-Thies, în vârstă de 58 de ani şi Colleen-Bettina Rosenblat-Mo, de 50 de ani au preferat să rămână în umbră. Cele patru surori au moştenit 1,5 miliarde de mărci germane, după moartea mamei lor, Inge, în 1978, potrivit biografiei familiei, “Die Quandts”. Ele şi-au gestionat averea prin compania Harald Quandt Holding GmbH, o companie de investiţii denumită după tatăl lor. Fritz Becker, directorul general al companiilor familiei, susţinea că surorile realizau un profit anual de 7% de la fondarea companiei din 1981 până în 1996, crescând ulterior la 7,6% pe an. “Familia vrea să rămână în umbră, iar situaţia este convenabilă pentru mine”, spunea Becker într-un interviu din biroul său din Bad Homburg: “Ne investim banii pe tot mapamondul, iar dacă investim un milion, 500 de milioane sau trei miliarde, cui îi pasă?”. Împreună, cele patru surori – alături de cei doi copii ai unei rude decedate – împart o avere de cel puţin şase miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o avere netă de 1,2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Ei nu au apărut niciodată în mod individual în vreunul din clasamentele internaţionale ale celor mai bogaţi oameni de pe Glob.

  • Povestea celui mai mare hotel din lume, pe care nimeni nu l-a folosit (GALERIE FOTO)

    Construit în perioada 1936-1939 de regimul nazist, hotelul se plia pe conceptul <Forţă prin bucurie> şi era menit să devină un loc de relaxare pentru cei responsabili de propaganda nazistă. Localnicii numesc hotelul ,,Colosul”, din cauza dimensiunii sale enorme.

  • Cum sărbătorea Crăciunul cel mai puternic om al lumii (GALERIE FOTO)

    Petrecerea din 18 decembrie 1941 de la Munchen nu era tocmai ca cele tradiţionale de Crăciun. Hitler credea cu tărie că religia nu-şi putea găsi locul în Reichul celor 1.000 de ani, aşa că a înlocuit figura sfântului Nicolae cu zeul Odin şi i-a forţat pe germani să celebreze mai degrabă solstiţiul de iarnă decât Crăciunul. Aici FOTOGRAFII de la petrecerile naziste.

    Trei ani mai târziu, naziştii aveau să reinventeze Crăciunul şi să comemoreze soldaţii ucişi în război – până la acel moment Germania nazistă raportase pierderi de aproape patru milioane de vieţi. Deşi mâncărurile gătite aveau în general forma svasticii sau a altor simboluri naziste, cei mai mulţi germani numeau sărbătoarea tot Crăciun. Liderul nazist apare stând la masă alături de subalterni, printre care se afla şi Heinrich Himmler, comandantul poliţiei secrete naziste. Alături de Himmler, Hitler a condus operaţiunea de exterminare a evreilor, homosexualilor şi a altor grupuri sociale pe care cei doi le considerau inacceptabile.

  • Cel mai puternic câine din istorie

    Primit drept cadou de la şeful său de cabinet, Martin Bormann, Blondi avea să fie unul dintre cele mai apropiate fiinţe ale liderului nazist, chiar şi după ce şi-a mutat sediul central în buncărul de sub cancelaria Reichului de la începutul anului 1945. Câinele avea acces şi în dormitorul lui Adolf Hitler, iar cei doi petreceau ore bune împreună, fiind, după cum spunea chiar el “unul dintre puţinele momentele de relaxare”.

    Potrivit Dailymail, Hitler spera ca animalele să poată comunica cu liderii SS şi a sprijinit o şcoală specială prin care să-i antreneze să vorbească. Oficialii nazişti recrutau aşa numiţii câini educaţi de pe întreg teritoriul Germaniei şi îi antrenau să depisteze semnale folosindu-şi labele. Se spune că unii câini reuşeau să imite vocea umană, iar unul chiar răspunea cu “Mein Furher” la întrebarea “cine e Adolf Hitler”. Despre un alt câine se spune că ar fi scris poezii. Scopul final al antrenării lor era ca animalele să fie folosite în război alături de serviciile secrete. Doctorul Jan Bodenson, de la universitatea din Cardiff, îi numea, într-un raport de cercetare, “câini unici” sau “câinii incredibili ai istoriei”.

    Şcoala din instruire se numea Tier-Sprechschule ASRA şi se afla lângă Hanovra. Condusă de Margarethe Schmitt, a fost inaugurată în 1930 şi a funcţionat şi pe toată durata războiului. Terrierul Rolf vorbea prin apăsarea unei tastaturi cu laba, fiecare literă a alfabetului fiind reprezentată de un număr de apăsări. Câinele ar fi învăţat limbi străine, religie şi ar fi scris şi poezii. Tot Rolf şi-ar fi exprimat intenţia de a se alătura armatei germane – pentru că nu îi plăceau francezii. Un altul pe nume Don imita adesea vocea umană fiind suprins când se adresa unui om imitând cuvintele “Mi-e foame! Vreau prăjituri!”.

    Înainte ca Hitler să se sinucidă, în 30 aprilie 1945, i-a ordonat medicului Werner Haase să testeze pastilele pe Blondi, ca să se asigure că otrăvurile nu erau false. Cei doi au murit în aceeaşi zi. Există informaţii potrivit cărora cele mai mari două iubiri ale Fuhrerului erau Germania – “cu care era şi căsătorit” – şi Blondi, câinele care nu avea să-l trădeze niciodată.

  • De ce vor ruşii să distrugă casa lui Hitler – GALERIE FOTO

    Data de 20 aprilie 1889 a fost poate cea mai importantă din istoria micului oraş austriac Braunau: la adresa Salzburger Vorstadt numărul 15 s-a născut cel mai mostruos lider din toate timpurile. Iar acesta este un motiv pentru care şi în ziua de azi oraşul atrage atenţia întregii lumi.

    Autorităţile locale sunt implicate în dezbateri legate de ce să facă cu spaţiul rămas gol, iar acestea au atras atenţia unui parlamentar rus. El este dispus să strângă suma de 2,2 milioane de euro astfel încât să intre în posesia locuinţei lui Hitler. Iar scopul lui este cel puţin ciudat. Frantz Klintsevich, membru al partidului preşedintelui Vladimir Putin Rusia Unită nu îşi doreşte să îşi petreacă vacanţele aici sau să transforme casa în muzeu, ci vine cu o soluţie mai radicală: demolarea.

    “Aş cumpăra casa într-o clipă dacă aş avea banii” a declarat el pentru publicaţia rusescă Izvestia. “Dacă aş primi un ajutor financiar, aş cumpăra casa şi aş distruge-o imediat în scop demonstrativ.” a adăugat el. Oligarhii nu s-au oferit să îi acorde ajutorul financiar de care are nevoie pentru îndeplinirea acestei dorinţe, în schimb Vadim Solovyov, membru al Partidului Comunist, s-a oferit să vină cu o contribuţie financiară: “Tot ce are legătură cu fascismul ar trebui şters de pe faţa pământului.

    Frantz Klintsevich

    Nimeni nu ar trebui să ştie că acel loc a existat vreodată” a declarat Vadim Solovyov pentru aceeaşi publicaţie. În urmă cu un an, în casa lui Hitler îşi avea sediul o organizaţie care servea persoanelor cu dizabilităţi. După mutarea acesteia, reprezentanţii oraşului Braunau au intrat într-o serie de dispute referitoare la modul în care va fi folosită clădirea. În toamna acestui an, primarul oraşului, Johannes Waidbacher a propus ca aceasta să fie transformată în apartamente locuibile, iar conflictul s-a generat odată cu propunerea unui grup de a transforma locul unde a copilărit Hitler în casă memorială.

    Un istoric local a propus transformarea acesteia în ceea ce el numeşte “Casă a responsabilităţii” pentru promovarea înţelegerii interculturale. Soarta casei rămâne nehotărâtă şi supusă în continuare dezbaterilor, având în vedere faptul că proprietarul, Gerlinde P., nu îşi doreşte să vândă clădirea.

  • Cel mai perfid exemplu de SPIONAJ din istorie (SPECIAL)

    Kitty figurează ca reprezentantă a mii de oameni care, de firea lor, nu au fost oameni răi, dar care, din cauza unor circumstanţe pe care nu le-au putut controla, au comis fapte reprobabile.

    Kitty Schmidt era proprietara pensiunii Schmidt, de pe strada Giesebrechtstrasse din Berlin. Aparent, era o pensiune perfect respectabilă, dar în realitate era un bordel mai puţin obişnuit. În anul 1930, clienţii lui Kitty se schimbaseră treptat. Industriaşii şi bancherii evrei dispăruseră, fiind înlocuiţi de membri ai Schutzstaffel (SS). Femeia a început să fie şicanată de poliţie şi a expediat bani în băncile britanice, în principal prin intermediul refugiaţilor evrei pe care-i ajutase să fugă din Berlin. În iunie 1938, Kitty a decis să pornească pe urma banilor, dar a fost arestată la graniţă olandeză şi adusă la Berlin pentru anchetare.

    După câteva săptămâni de intimidare, Kitty Schmidt a fost interogată de Walter Schellenberg, şeful serviciului de securitate şi informaţii nazist, Sichereitdienst (SD). A fost acuzată i-a ajutat pe evrei să fugă din ţară, că a efectuat operaţiuni ilegale cu valutăşi că a încercat să părăsească ţara fără permisiune. Schellenberg i-a de înţeles că o putea aştepta pedeapsa capitală şi i-a cerut să-i facă o favoare. Evident, femeia ar fi fost de acord cu orice.

    Propunerea lui Schellenberg a fost de a transforma pensiunea Schmidt într-un bordel al SD-ului. Prostituatele urmau să fie agente de informaţii şi toate camerele aveau să fie dotate cu microfoane, ale căror fire duceau în subsol, unde conversaţiile puteau fi înregistrate pe benzi sau discuri.

    Ar fi fost un sediu pentru culegerea de informaţii şi în acelaşi timp pentru testarea loialităţii membrilor SD. Planul general îi aparţinea lui Heydrich, şeful Oficiului Suprem al Securităţii Reichului, care subordona serviciile gestapoului, Serviciul de Securitate şi Poliţia Judiciară; Schellenberg i-a adăugat propriile sale idei şi a transformat bordelul într-o agentură a SD-ului.

    Berlinul a fost trecut prin sită pentru a se găsi fete atrăgătoare, demne de încredere şi îndeajuns de stabile emoţional ca să facă faţă cerinţelor neobişnuite ale acestui gen de spionaj. Până la urmă, au fost recrutate 20 de fete. Beciul clădirii a fost reconstruit, zidit şi dotat cu echipamente de înregistrare. Bordelul s-a redeschis, aparent exact ca înainte, dar redecorat. Vechii clienţi au fost primiţi cu braţele deschise şi au fost întreţinuţi de “personalul” anterior al lui Kitty. Însă când sose un client care anunţa că era “din Rothenburg” (o parolă pe care clientul o primise şi despre care credea că-i va atrage un tratament special, dar în realitate anunşa că fusese trimis de autorităţi pentru o verificare de securitate), Kitty îi aducea un catalog diferit din care să-şi aleagă o fată. După aceea dădea un telefon şi fata sosea în zece minute – era o agentă SD.

    Noul aranjament a demonstrat imediat indiscreţia unor ofiţeri. Unul, evident loial, a dezvăluit că Fuhrerul plănuia să invadeze Suedia; a fost trimis înaintea Curţii Marţiale. Altă dată, Kitty i-a avut ca oaspeţi pe ministrul de externe al Germaniei, Joachim von Ribbentrop, şi un grup mic care-l includea pe ministrul de externe al Spaniei. Heydrich însuşi era un bărbat cu apetit sexual considerabil şi ocazional venea în “inspecţie”; evident, îi ordona lui Schellenberg să decupleze toate echipamentele de înregistrare.

    Legăturile trebuiau verificate periodic şi, din întâmplare, pe când soldaţii controlau firele pe care le scoseseră din subsol pe trotuar, agentul birtanic Wilson a trecut pe strada respectivă. El ştia că la etaj se afla Salonul Kitty şi a înţeles imediat ce se petrecea. A anunţat Londra şi a primit misiunea de a intra acolo în calitate de client. Sub numele fictiv de Kolchev, Wilson a intrat în Salonul Kitty şi a izbutit să schimbe legăturile, astfel că unele dintre microfoane erau ascultate la rândul lor; timp de câteva luni ale anului 1940, Londra a aflat detalii picante din interior serviciului de securitate şi informaţii nazist.

    O bombă rătăcită a lovit Salonul Kitty în iulie 1942, avariindu-i etajele. Informaţiile provenite din bordel erau însă considerate atât de importante încât echipe de muncitori au lucrat continuu pentru a putea fi redeschis două zile mai târziu. La începutul anului 1943, Schellenberg a decis că era timnpul să înceteze supravegherea şi săi redea stabilimentul lui Kitty. Majoritatea fetelor “Rothenburg” se obişnuiseră cu locul şi au acceptat să-şi continue activitatea. În mai puţin de doi ani, ruşii au ajuns acolo şi discurile incriminatorii, depozitate cu grijă la cartierul general al Gestapoului, au dispărut la fel ca multe alte lucruri de interes şi valoare din Berlin.

    Kitty Schmidt a murit în anul 1954, fără să fi dezvăluit vreodată secretul casei de pe Giesebrechtstrasse, nr.11. Mulţi ani după aceea, cercetătorul Peter Norden a încercat să găsească benzile pierdute. În 1963, el a obţinut accesul la o cameră la o cameră-seif secretă din Berlinul de Est comunist, iar acolo se aflau discurile dispărute – nu mia puţin de 25.000.

    Informaţiile au fost preluate din cartea “Cei mai ticăloşi oamenii din lume. Esenţa răului”, de Rodney Castleden, tradusă de Mihai-Dan Pavelescu şi disponibilă în România la editura Meteor Press.

  • Cum va aduce buncărul lui Hitler milioane de euro Poloniei

    Vizuina Lupului, situată în pădurile poloneze, a fost deschisă publicului chiar după al doilea război mondial, însă doar ca destinaţie pentru pasionaţii de paintball şi olărit, relatează New York Times.

    Hitler a construit Vizuina Lupului în locurile preferate altădată de aristocraţii din Prusia, ca sediu strategic pentru frontul de est şi, pentru discreţie, l-a înconjurat de păduri.

    Vizuina Lupului a devenit celebră după ce colonelul Claus von Stauffenberg a eşuat în încercarea de a-l asasina pe Hitler, în cadrul operaţiunii Valkiria, după ce a constat că liderul nazist prezenta semne evidente de nebunie.

    Pe 20 iulie 1944, von Stauffenberg a plasat o bombă într-o servietă asezată sub biroul lui Hitler, însă aceasta a fost mutată chiar înainte de explozie, iar Hitler a scăpat doar cu răni uşoare. von Stauffenberg a fost capturat, iar Hitler a executat public zeci de apropiaţi din echipa sa, pe care îi suspecta de complot.

    După căderea regimului comunist, Vizuina Lupului a fost administrată de o companie privată. Buncărele s-au transformat în restaurant şi hotel, unde turiştii puteau să practice tir sportiv şi alte activităţi.