BusinessMagazin

Tag: haine

  • Compania care face MILIOANE din haine la mâna a doua

    Compania Remix a fost înfiinţată în urmă cu şapte ani în Sofia, Bulgaria, de către patru antreprenori cu experienţă în fashion, marketing, IT şi finanţe. Afacerea a pornit iniţial cu un magazin fizic în Sofia, dar la scurt timp, remarcând interesul clienţilor şi perspectivele de a dezvolta conceptul şi de a-l pune la dispoziţia unui public mai larg, fondatorii au hotărât să regândească modelul de business şi să îl mute în online, urmând ulterior extinderea internaţională.

    „Am lansat Remix în România în iarna anului 2014, ca o expansiune logică a afacerii noastre, având în prealabil extinderea din Grecia. Din punct de vedere logistic, ne-a fost uşor să o punem în scenă şi, din moment ce clienţii români şi bulgari sunt destul de apropiaţi ca tendinţe de achiziţie, am ştiut că vom avea succes aici, bazându-ne pe modelul şi strategia de comunicare folosită anterior în Bulgaria”, spune Genoveva Petrova, general manager al Remix. Potrivit ei, investiţia iniţială de marketing a fost minimă, încadrându-se „în intervalul bugetelor de patru cifre lunar”. În prezent compania operează pe nouă pieţe din UE – Bulgaria, România, Grecia, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Germania şi Austria, având peste 500 de angajaţi.

    „România este o piaţă de primă importanţă pentru Remix, fiind geografic apropiată de depozitul nostru principal din Sofia şi având un număr mare de clienţi interesaţi de modă. Vrem să creştem veniturile de aici în anii următori.” 2018 a fost un an dificil în termeni de profitabilitate pentru Remix, din cauza unui incident din vara anului 2017, când depozitul principal a ars. În ciuda acestui lucru, compania a înregistrat anul trecut venituri brute de 35 de milioane de euro, iar anul acesta businessul se îndreaptă spre 42 de milioane de euro, „un ritm un pic mai lent comparativ cu anii precedenţi, pentru că accentul pe acest an va fi pus pe eficienţă, îmbunătăţiri şi stabilizare completă”, spune Petrova.

    De altfel, potrivit ei, „ultimele şapte luni au demonstrat că businessul se stabilizează”. Piaţa locală, pe care reprezentanţii Remix o descriu drept „interesantă, cu un număr mare de clienţi în ton cu moda”, generează aproximativ 30% din veniturile companiei. În ceea ce priveşte investiţiile, în anul 2019 acestea vor fi direcţionate spre extinderea portofoliului de produse şi îmbunătăţirea sistemelor software şi hardware ale companiei, prin crearea de software mai bun şi modernizarea în mod constant a tehnologiei.

    Cu o reţea de furnizori răspândiţi pe plan internaţional, în portofoliul platformei remixshop.com se regăsesc 5.000 de branduri – de la H&M şi Zara până la Chanel şi Gucci – împărţite pe trei niveluri: mărci de lux, mid-range şi budget, şi peste 100.000 de produse second-hand şi de tip outlet, atât îmbrăcăminte, cât şi încălţăminte şi accesorii, pentru femei, bărbaţi şi copii. „Încărcăm zilnic peste 10.000 de produse, cu o strategie de stabilire a preţurilor care transferă online modelul tradiţional de vânzare second-hand. La ora 4:00 în fiecare zi, preţurile tuturor articolelor nevândute scad cu -5%. Reducerea se acumulează zilnic, până când ajunge la -75%”, explică general managerul companiei.

    În România, spune Genoveva Petrova, baza de clienţi a început să crească rapid datorită recomandării făcute de aceştia apropiaţilor. „Când ai un produs şi o ofertă bune, clienţii fericiţi şi loiali sunt dispuşi să te recomande prietenilor şi familiei.”

    Un alt moment cheie în dezvoltarea businessului a venit în anul 2016, când compania a obţinut o finanţare în valoare de 8 mili­oane de euro pentru expansiune şi mai târziu un alt împrumut de 2 mili­oane de euro din partea companiei Mezzanine Management – una dintre companiile care oferă finanţare de tip mezanin (care combină structuri de finanţare şi investiţii în acţiuni – n.red).

    Un an mai târziu, ca parte a ţintei de a spori relaţia cu clienţii şi de a pune accentul pe sustenabilitate, compania a introdus un nou concept, Sell to Remix, care permite clienţilor să vândă pe platforma Remix haine şi accesorii noi sau în stare foarte bună, pentru care primesc un procent din preţul final de vânzare. De altfel, Petrova spune că „afacerea are în centrul său conceptul de reciclare, care se opune complet modelului actual al industriei de modă – producţie în masă de produse ieftine, orientate pe tendinţe, de calitate scăzută şi prost realizate, care îşi pun amprenta asupra mediului”.

    „Multe sectoare de activitate, inclusiv industria auto, se schimbă şi se îndreaptă spre o economie divizată şi orientată spre reciclare. Aceasta este o tendinţă globală, pe care mai mulţi consumatori din România o recunosc, iar îmbrăcămintea şi moda nu fac excepţie”, adaugă ea.
    În urma lansării serviciului Sell to Remix din anul 2017, „clienţii noştri au devenit una dintre cele mai importante categorii de furnizori – toţi îşi pot vinde hainele şi accesoriile bune sau nefolosite către Remix, făcându-şi astfel spaţiu în garderobă”, explică Petrova.

    Astfel, tot ce au de făcut cei care vor să valorifice hainele nepurtate este să comande o pungă branduită din partea companiei şi să o umple cu articolele de care „vor să scape”, apoi să solicite un curier care o va ridica gratuit. Angajaţii businessului dezinfectează produsele, le verifică pentru a nu avea defecte, apoi urmează măsurarea, fotografierea şi postarea lor pe site, însoţită de o scurtă descriere. „Produsele aprobate de Sell to Remix sunt încărcate pe remixshop.com. Odată ce procesăm hainele primite, clientul va putea ajusta preţurile pieselor aprobate pentru a primi mai târziu profitul din vânzarea lor în portofelul virtual de pe site sau într-un cont bancar personal. Există şi opţiunea de a dona filialei locale a SOS Satele Copiilor România”, spune reprezentanta Remix. Tot compania se ocupă şi de livrarea către consumatorul final.

    Clienţii Remix sunt preponderent femei active în câmpul muncii, cu vârste de până în 50 de ani, provenite în special din mediul urban, dar nu numai: „Avem şi un număr mare de clienţi şi în oraşele mai mici din România, dar şi din celelalte pieţe, datorită accesului local limitat la o asemenea varietate de branduri şi stiluri pe care le oferă remixshop.com”, explică Petrova.

    Ea spune că în România compania are un portofoliu de clienţi descris de un număr de şase cifre, dar crede că potenţialul pieţei este mult mai mare. Preţurile de pe site variază datorită sortimentului larg de branduri, precum şi datorită combinaţiei de piese second-hand şi de tip outlet, însă există mii de piese cu preţuri de sub 15 lei. Cele mai populare categorii de produse sunt rochiile, pantofii, topurile şi genţile. În 2018, Remix a vândut în România peste 1 milion de produse. „Am observat că în România clienţii noştri sunt sensibili la preţuri şi orientaţi spre brand. Cel mai scump produs pe care l-am vândut vreodată la remixshop.com a fost o haină de piele Gucci, achiziţionată de un client de-al nostru în Bucureşti pentru 1.100 de euro”, povesteşte reprezentanta Remix.

    „Atitudinea românilor cu privire la moda second-hand se aseamănă cu cea cu care ne-am confruntat în Bulgaria la începuturile businessului – avea o reputaţie uşor negativă, în mare parte din cauza magazinelor fizice care oferă produse de calitate scăzută, uzate şi nesortate, iar clientela se presupunea a fi reprezentată doar de persoane cu venituri mici şi de minorităţi.” Cu toate acestea, mizând pe o strategie de comunicare activă, pe selecţia produselor, prezentarea şi calitatea acestora, aspectul site-ului, ambalajul şi atenţia generală asupra detaliilor, „credem că am reuşit să schimbăm percepţia multor oameni, iar o dovadă în acest sens este aceea că în România clienţii noştri au venituri medii şi peste medie”.

    Principalii concurenţi ai Remix sunt, potrivit Genovevei Petrova, discounterii de modă online şi, într-o oarecare măsură, marketplace-urile cu haine second-hand care, deşi sunt complet diferite faţă de modelul de business al companiei, oferă o alternativă similară pentru cumpărăturile la preţuri accesibile. Totuşi, spune ea, „concurenţa cu un model de afaceri exact ca cel al Remixshop.com este dificilă din cauza numeroaselor operaţiuni, procese şi a diverselor resurse şi cunoştinţe necesare pentru a face ca afacerea să funcţioneze cu succes la o marjă de profit rezonabilă. De aceea nu există concurenţi de aceeaşi dimensiune în UE în ceea ce priveşte comercianţii online de haine second-hand”.

    Principala provocare a dezvoltării pe piaţa locală a fost logistica, „deoarece majoritatea companiilor de curierat au puncte de livrare mai lente, iar în unele zone lipsesc complet, aşa că a trebuit să lucrăm în conformitate cu partenerii noştri locali pentru a creşte reţeaua şi a îmbunătăţi serviciul clienţi în mod constant”. În prezent, în plan local, Remix colaborează pe segmentul de logistică cu compania FAN Courier.
    Petrova spune că întoarcerea la magazinele fizice nu face parte din planurile de viitor ale companiei, deoarece operarea afacerii în
    online le oferă şansa de a activa la nivel internaţional şi de a ajunge la o audienţă mai largă atât pentru vânzarea produselor, cât şi pentru aprovizionarea acestora de la clienţi prin serviciul Sell to Remix. „Credem că retailul şi tehnologia online, combinate cu economia de revânzare, sunt viitorul”, încheie ea.

  • (P) Avantajele unei staţii de călcat faţă de un fier de călcat simplu

    Până atunci însă, va trebui să ne călcăm hainele ori de câte ori ne dorim să arătăm prezentabili. Iar asta ar trebui să se întâmple de fiecare dată când ieşim din casă. Pentru a avea haine netede, fierul de călcat, staţia de călcat, chiar şi steamer-ul ne stau la dispoziţie. Toate trei prezintă avantaje şi dezavantaje, iar factorul de decizie trebuie să fie influenţat de modul tău de viaţă şi de timpul pe care îl ai la dispoziţie.

    Poate că te-ai întrebat şi tu, la fel ca mulţi alţii, dacă e rentabil să-ţi cumperi o staţie de călcat în locul banalului şi mai ieftinului fier de călcat</a>. Hai să analizăm avantajele unei staţii de călcat faţă de fierul simplu de călcat, pentru ca tu să poţi lua o decizie avizată în momentul în care vei achiziţiona următorul tău produs pentru călcat. Hai să analizăm avantajele unei staţii de călcat faţă de fierul simplu de călcat, pentru ca tu să poţi lua o decizie avizată în momentul în care vei achiziţiona următorul tău produs pentru călcat.

    Dacă obişnuieşti să calci haine în fiecare zi, dimineaţa, în grabă, atunci fierul de călcat simplu ar putea fi mai potrivit pentru tine. O staţie de călcat necesită ceva mai mult timp pentru a fi pusă în funcţiune şi pentru a se încălzi înainte de a fi folosită. Dar, dacă eşti genul de persoană care aşteaptă să se strângă ”munţi” de haine înainte de a se apuca de călcat, operaţiune căreia îi dedică o zi anume din săptămână, staţia de călcat este varianta mai potrivită pentru tine.

    Calitatea călcării hainelor este diferită, de asemenea. Faţă de un fier de călcat obişnuit, o staţie de călcat foloseşte un debit de abur mult mai puternic, care netezeşte materialul mult mai bine.

    Timpul acordat fiecărei cămăşi sau perechi de pantaloni de călcat este redus. Datorită puterii mai mari a aburului, nu trebuie să insişti de mai multe ori pe fiecare bucată de ţesătură pentru a o călca perfect, întrucât o staţie de călcat îşi face treaba mai bine şi mai rapid.

    Alte avantaje ale staţiei de călcat ar fi faptul că aceasta este silenţioasă şi că nu arde ţesăturile atunci când este lăsată pe haine, în timpul călcatului. În plus, nu calcă doar pe orizontală, ci şi pe verticală, astfel că sacourile sau chiar şi paltoanele pot fi foarte uşor pregătite de purtare fără a le da jos de pe umeraşe.

  • Promenada deschide a doua ediţie a The Empty Shop, singurul magazin cu rafturi goale

    Campania „The Empty Shop” de anul acesta se va desfăşura timp de aproximativ o lună, din 24 aprilie până în 19 mai. Proiectul se află la a doua ediţie după ce, în 2018, a înregistrat performanţa celei mai mari colecte de haine din România, cu 73 de tone de articole de îmbrăcăminte donate în două săptămâni. De acestea au beneficiat peste 6.700 de familii, din 12 judeţe. Hainele au ajuns la 28.000 de persoane din zone sărace şi cu risc de abandon şcolar, mulţumită celor peste 10.000 de donatori din toată ţara.

    Obiectivul principal al proiectului este acela de a veni în sprijinul familiilor din zonele sărace şi de a contribui la reducerea abandonului şcolar şi excluziunii sociale prin donarea de haine către comunităţi nevoiaşe din ţară. Prin acest proiect, Promenada îşi doreşte să demonstreze, pentru a doua oară, că un centru comercial poate determina implicarea comunităţii şi aduce un impact pozitiv real în viaţa oamenilor.

    România se numără printre ţările cu cele mai ridicate rate ale sărăciei din Europa, peste 35,7% dintre români fiind afectaţi de acest flagel, conform datelor Eurostat, citate de reprezentanţii Promenada. În acelaşi timp, tot România are şi cel mai ridicat nivel de copii săraci de pe continent, procentul fiind direct legat de o rată de abandon şcolar îngrijorătoare, de 18%. Alte efecte negative ale sărăciei sunt: excluziunea socială, abandonul şcolar şi copii care trăiesc în condiţii dure. De altfel, lipsa hainelor se află printre motivele care îi împiedică pe copiii din comunităţile sărace să meargă la şcoală. 

  • Cum a ajuns o vedetă cu o avere de peste 50 de milioane de euro să îşi vândă hainele pe eBay

    De multe ori am auzit expresia “banii nu aduc fericirea”, iar în cazul starului britanic Katie Price, cunoscută drept Jordan, aceasta s-a dovedit cât se poate de adevărată. Ce s-a întâmplat cu femeia obişnuită să cheltuiască zilnic mii de lire pe tratamente de lux şi cadouri ridicol de scumpe?
     

    Cu trei căsnicii la activ şi obişnuită deopotrivă atât cu un complimentele venite din partea fanilor înfocaţi, dar şi cu critici aspre, vedeta cu o avere cotată cândva la 45 de milioane de lire sterline (peste 50 de milioane de euro), care s-a reorientat spre lumea businessului după ce a fost mulţi ani un model de succes, a fost nevoită să înceapă un plan de reorganizare după ce a ajuns în pragul falimentului. 

    Recent divorţată de cel de-al treilea soţ, cu care are doi copii în vârstă de 13, respectiv 11 ani, Price a simţit pe propria piele gustul amar al eşecului pe toate planurile. Cu o carieră de succes în modelling, invidiată sau criticată de mii de femei şi bărbaţi, starul a demonstrat că nu poţi cumpăra orice cu bani. Cândva, a locuit într-o casă de 2 milioane de lire, care astăzi a ajuns pustie şi neîngrijită, după ce femeia a fost nevoită să concedieze  îngrijitorii, menajerele, grădinarii şi bonele.

    O mare parte din avere a “investit-o” în cadouri scumpe pentru partenerii săi, însă majoritatea profitau de banii săi şi apoi se reorientau spre alte femei, iar soţul său a înşelat-o cu cea mai bună prietenă. Din păcate, Price a uitat să ţină cont de faptul că toată lumea îmbătrâneşte şi, în ciuda faptului că era obişnuită să cheltuiască anual 15.000 de lire pe extensii de păr şi tratamente cu botox, astăzi realizează cât de inutile au fost acele cheltuieli. Acum este nevoită să îşi vândă hainele pe eBay, după ce businessul său a eşuat.

    Caii săi, premiaţi la diverse concursuri, au fost vânduţi, la fel şi lamele, pe a căror îngrijire Price pierdea zeci de mii de lire. “Când ai în spate un trecut fără bani, cu multe greutăţi, este mereu o parte din tine care se teme că te-ai putea întoarce acolo”, povestea ea în urmă cu câţiva ani. Acum, încearcă să îşi schimbe total comportamentul financiar şi să înveţe din lecţiile amare pe care viaţa i le-a oferit.

  • Cele mai responsabile companii din România: NEPI Rockcastle – The Empty Shop

    Motivaţie

    Campania a fost creată din dorinţa de a ajuta oamenii care trăiesc în condiţii precare cu articole vestimentare şi de a veni în ajutorul copiilor cu risc de abandon şcolar. Astfel, a apărut ideea The Empty Shop. Majoritatea oamenilor au haine pe care nu le mai îmbracă sau haine purtate de câteva ori şi uitate într-un colţ de dulap. Mallul Promenada a lansat provocarea (proiectul a fost prima dată derulat în Brazilia) de a umple cu haine un magazin gol. NEPI Rockcastle, compania care deţine Promenada şi alte 18 malluri din România, răspândite în toate colţurile ţării, a facilitat extinderea proiectului la nivel naţional.

    Descrierea proiectului

    Conform datelor Eurostat, România are una dintre cele mai ridicate rate ale sărăciei în Europa, peste 38,8% români fiind afectaţi de aceasta, iar unele dintre efectele sărăciei sunt excluziunea socială, abandonul şcolar şi copiii care trăiesc în condiţii dure. Datele Eurostat arată că în România există cel mai mare procent de copii săraci din Europa, care este legat direct de o rată de abandon şcolar îngrijorătoare de 18,1%, iar obiectivul naţional în cadrul strategiei Europa 2020 este scăderea ratei abandonului şcolar la 11,3%. Conform studiului World Bank din 2016 „Atlasul zonelor rurale marginalizate şi al dezvoltării umane locale din România“, „Procentul celor care nu lucrează ca angajaţi şi nici nu urmează studii sau formare este de două ori mai mare în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani care locuiesc în zonele rurale marginalizate faţă de cei din zonele nemarginalizate (51% faţă de 23% în zonele nemarginalizate)”.

    În zilele noastre, oamenii conştientizează faptul că viaţa nu se referă numai la colectarea de lucruri, ci şi la fapte şi relaţii semnificative, iar acest lucru este valabil mai ales pentru generaţia milenialilor. Centrele comerciale sunt cel mai bun loc pentru consumerism, iar prin intermediul acestei campanii reprezentanţii NEPI şi-au dorit să poziţioneze mallul Promenada şi reţeaua de malluri a NEPI Rockcastle ca locuri relevante pentru comunitate, locuri care îi fac pe oameni să devină implicaţi în comunitatea în care trăiesc. Primul pas a fost crearea magazinului gol în Promenada Mall, într-un loc accesibil tuturor şi vizibil pentru toţi clienţii care vizitau centrul comercial. Ulterior, au fost amplasate 12 cutii de colectare a produselor donate în centre comerciale din întreaga ţară. Au fost parcurşi cei trei paşi majori în comunicare, şi anume implicarea mass-media, a formatorilor de opinie şi a platformelor de social media.

    Principalele obiective ale campaniei au fost colectarea a 20 de tone de articole de îmbrăcăminte în două săptămâni; sortarea, curăţarea şi oferirea hainelor către 500 de familii, expuse riscului sărăciei, excluziunii sociale şi abandonului şcolar; şi atingerea unui număr de 10 milioane de persoane prin intermediul campaniei de comunicare.

    Rezultate

    Campania a depăşit aşteptările şi obiectivele propuse iniţial, spun reprezentanţii companiei. În două săptămâni, s-a înregistrat un record naţional de 73 de tone de haine donate, depăşind obiectivul iniţial cu 53 de tone. Hainele au ajuns la 6.721 de familii, un număr de 13 ori mai mare comparativ cu cel propus iniţial şi care înseamnă aproximativ 28.000 de persoane, cu ajutorul a 20 de voluntari din cadrul Act for Tomorrow şi Let’s Do It Romania. 

    Mai mult, peste 10.000 de oameni au fost motivaţi să-şi doneze hainele pentru a ajuta familiile în nevoie, într-unul din cele 12 locuri dedicate, în centrele comerciale care fac parte din portofoliul NEPI Rockcastle din întreaga ţară. Totodată, oamenii care au donat au decis să susţină cauza şi au acţionat ca ambasadori, împărtăşind imagini pe conturile lor personale de social media, în cadrul comunităţilor lor şi încurajându-i pe prietenii şi colegii lor să doneze. 4 tone dintre articolele colectate au fost distribuite beneficiarilor în primele două săptămâni de la procesarea acţiunii, cea mai mare campanie de acest tip efectuată în istoria locală şi a treia colecţie de acest tip la nivel global. Restul de 69 de tone de haine au fost distribuite beneficiarilor până la finele anului 2018. Bugetul proiectului, estimat împreună cu partenerii, a fost de aproximativ 70.000 de euro.

    Venit operaţional (2018)
    139 mil. lei

    Număr de angajaţi
    282

    Intervalul de implementare a proiectului
    5 – 18 aprilie 2018

  • La cumpărături – pe Instagram. Cum s-a transformat reţeaua într-o afacere pentru retailerii de fashion

    Au apărut apoi magazinele online pentru cei prea ocupaţi sau fără chef să se deplaseze, iar mai nou, cei care vor să-şi înnoiască garderoba caută direct pe Instagram. Spre deosebire de magazinele online însă, Instagram, deşi este o reţea de socializare online, le permite utilizatorilor să caute produse interesante, după ce eventual le-au văzut purtate de altcineva şi şi-au dorit să le aibă ori le-au văzut datorită unei postări publicitare, precum şi să descopere unele noi. Există chiar şi branduri de modă care se concentrează pe promovarea pe Instagram şi care pot să nu aibă nici măcar propriul lor magazin fizic, scrie The Guardian.

    Atracţia pentru cumpăratul de articole vestimentare sau accesorii văzute numai pe Instagram se datorează plăcerii de a descoperi produse pe care nu le cunoaşte multă lume sau de a sprijini mici afaceri independente, dar nu numai. Chiar dacă magazinele online au mai multe produse disponibile, avantajul brandurilor de modă feminină sau masculină care se bazează pe Instagram, cum ar fi Dear Frances, Never Fully Dressed, Need, Veja ori Lisa Says Gah, acesta din urmă fiind, de fapt, un agregator de branduri de modă, este că-şi prezintă produsele nu fotografiate într-un studio, ci pe stradă purtate de creatori sau angajaţi ori într-un cadru astfel ales încât să transmită o anumită dispoziţie potenţialilor clienţi care caută sugestii vestimentare.

  • Cum arată unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, la o aruncătură de băţ de România. Este o plajă superbă, transformată din cuib de piraţi în paradis turistic

    O săptămână poate părea prea scurtă pentru a vizita Alanya şi tot ce are de oferit cocheta staţiune turcească de pe ţărmul Mediteranei. Indiferent că plănuieşti să te relaxezi la plajă, să mergi pe urmele vechilor civilizaţii sau preferi să pleci într-o aventură în safari ori să te răsfeţi cu preparate din vestita bucătărie turcească, Alanya este locul în care le poţi face pe toate. Care sunt însă preţurile şi condiţiile oferite şi cu ce aşteptări trebuie să pleci la drum?

    Am zburat cu Tarom spre aeroportul din Antalya, însă în data de 14 iunie Paralela 45 a lansat un zbor charter direct pe aeroportul Gazipaşa din Alanya, ceea ce diminuează timpul petrecut în interiorul aeroportului din Antalya, supraaglomerat în vârful sezonului, dar şi orele pierdute cu transferul de la aeroport, pentru cei care aleg să îşi petreacă concediul în această destinaţie; una peste alta, drumul se reduce cu 4-5 ore. Alanya este un oraş-staţiune cochet situat la 135 de kilometri de aglomerata şi binecunoscuta Antalya, destinaţia-vedetă a anului 2018, potrivit lui Alin Burcea, CEO al Paralela 45.

    Primul lucru care m-a izbit la aterizarea în Turcia a fost un val înăbuşitor de căldură, care m-a făcut să grăbesc pasul spre scara rulantă a aeroportului. Contrar aşteptărilor, am stat doar 10 minute la controlul paşapoartelor, după care a urmat transferul la hotel, unde am fost însoţiţi de un ghid român. Drumul a durat aproximativ o oră şi 40 de minute, incluzând o pauză de 15 minute.

    Prima zi ne-am petrecut-o la plajă, iar a doua zi de dimineaţă, înarmaţi cu voie bună şi multe sticle de apă rece, am hotărât să facem o vizită la cetatea Alanyei, obiectiv pe care nu ai cum să îl ratezi. Drumul este accesibil autoturismelor, dar turiştii cu condiţie fizică bună pot opta pentru o plimbare pe jos, care permite să admiri pe îndelete peisajul. Pe măsură ce urcam, la picioarele noastre se întindea oraşul otoman, dominat de impunătorul Kizil Kule (Turnul Roşu), simbolul Alanyei, construit în 1221 la porunca sultanului Aladdin Keykubat şi care adăposteşte astăzi un muzeu.

    Pentru intrarea în cetate se plăteşte o taxă de 15 lire turceşti (3 euro), după care te poţi plimba nestingherit printre ruinele castelului şi ale unei vechi biserici bizantine, având grijă să nu te înţepi în cactuşii înalţi de 1-2 metri, care păzesc straşnic rămăşiţele trecutului. În zidurile cetăţii se cască ferestre de cer, prin care, pe vremuri, erau aruncaţi în hăurile mării trădătorii şi prizonierii. Peisajele îţi taie răsuflarea. Sub priviri se naşte o panoramă superbă, alcătuită, pe de-o parte, din clădirile cu acoperişuri cărămizii ale oraşului, iar pe de altă parte, din vapoarele şi iahturile care lăsă dâre albe de spumă în albastrul adânc al Mediteranei.   

    La cetate se poate ajunge însă şi cu telegondola, plimbare pentru care trebuie să scoţi din buzunar între 10 şi 15 lire turceşti (2-3 euro) dus-întors. Varianta aceasta este mai antrenantă, deoarece oferă acces la o parte a cetăţii unde există câteva obiective pe care le poţi vizita gratuit: un muzeu, o ţesătorie de mătase, o moschee. De asemenea, pe alei găseşti tarabe cu eşarfe şi suveniruri, iar preţurile sunt, bineînţeles, negociabile. După toate acestea, te poţi odihni o jumătate de oră la umbra unui portocal, în timp ce asculţi salahul (rugăciunea musulmană), care se aude din moscheea Süleymaniye Camisi.

    Cum nu poţi petrece o săptămână doar la plajă, riscând să te întorci bronzat într-o nuanţă prea închisă, poţi opta şi pentru alte excursii, cum ar fi un safari cu jeep-urile, disponibil atât pe timp de zi, cât şi seara, la preţul de 40 de euro, cu prânz inclus. Noi am plecat de dimineaţă, imediat după micul dejun. După o primă oprire în oraş, unde se adună convoiul de maşini, începe distracţia.

    Pe traseu, am făcut două opriri pentru poze, într-un loc de unde poţi admira portul şi panorama asupra oraşului, după care a urmat bătaia cu pistoale cu apă, pe placul tuturor, indiferent de vârstă. Este esenţial să ai prosoape şi haine de schimb, deoarece hainele ude nu se vor împăca bine cu temperaturile care scad pe măsură ce te adânceşti în munţi.

    Mai târziu, ne-am oprit într-un cătun pitoresc ascuns în munţi, unde, după ce am vizitat o casă veche de 100 de ani, ne-am odihnit la un ceai şi am mâncat pită şi roşcove coapte. Însoţitorii de grup ne-au făcut o demonstraţie de dans tradiţional şi nu s-au lăsat până nu ne-au convins şi pe noi să ne alăturăm. Am făcut, bineînţeles, şi cumpărături, iar bucuria a fost de ambele părţi: bătrânii satului erau fericiţi că au reuşit să vândă câte ceva, iar noi că am găsit eşarfe colorate şi suveniruri la preţuri derizorii.

    Obosiţi, ne-am îndreptat spre locul unde urma să luăm prânzul, care a inclus un fel principal  pui sau peşte proaspăt, din crescătoria restaurantului , servit cu garnitură de orez şi salată, şi o băutură răcoritoare fără alcool. Băuturile alcoolice se plătesc separat  o bere, de exemplu, costă cinci dolari. Un astfel de restaurant se numeşte piknik şi este amplasat pe cursul unui râu, în mijlocul naturii. Pe pontoane, sunt înşirate mese la care te aşezi pe saltelele amplasate direct pe podea; aceste popasuri dispun, de obicei, şi de tobogane sau trambuline, pentru cei care vor să facă baie în râu sau în bazinele special amenajate.

    La finalul zilei, ne-am întors nu obosiţi, ci cu bateriile încărcate şi cu regretul că s-a terminat. Luând în considerare, pe lângă atmosfera minunată, tot ce a fost inclus în preţ, consider că excursia merită fiecare cent din cei 40 de euro.

    altă experienţă de neratat este croaziera pe Mediterană, care costă tot 40 de euro, având incluse prânzul şi băuturi alcoolice şi non-alcoolice la discreţie. La 10 dimineaţa se pleacă din port, unde, datorită aspectului corăbiilor, m-am simţit ca într-un studio de filmare a producţiei Piraţii din Caraibe. De altfel, în urmă cu peste 2000 de ani, portul cetăţii era un cunoscut cuib de piraţi, înlăturaţi în cele din urmă de generalul roman Pompei.

    De-a lungul zilei, se fac patru sau cinci opriri în timpul cărora pasagerii pot înota în apele albastre ale mării, iar pentru cei care nu se descurcă, există veste de salvare. După primele două opriri am luat prânzul, care nu a fost, ce-i drept, extraordinar. A urmat petrecerea cu spumă, unde ne-am distrat foarte bine şi am dansat până la ultima melodie. După o excursie de aproximativ jumătate de zi ne-am întors, obosiţi, la hotel.

    Ne-a încântat şi plaja Kleopatra, despre care legenda spune că Marc Antoniu i-ar fi oferit-o în dar reginei Egiptului, şi care este situată printre cele mai bune plaje din lume, conform unui top realizat de TripAdvisor. Şi pe bună dreptate. Mărginită de stânci împădurite, cu nisip alb, încins, care te goneşte în apa curată, cu nuanţe de turcoaz, pare un colţ de rai din care nu ai vrea să mai pleci. Cu toate că era destul de aglomerată, acest aspect nu a reuşit să îi ştirbească în vreun fel farmecul.

    În apropierea plajei se află peştera Damlatas, cunoscută datorită proprietăţilor sale curative pentru afecţiuni respiratorii. Biletul de intrare costă mai puţin de doi euro, iar studenţii au, ca de altfel la mai toate obiectivele, un discount generos.

    Oraşul Alanya, în sine, are un farmec aparte. O plimbare pe bulevardul Ataturk, o oprire la terasele care te îmbie să te răcoreşti cu un fresh sau un ayran proaspăt, sau o tură de shopping sunt obligatorii. Şi nu mă refer la shopping în magazine, ci în bazarul care se întinde pe o rază de câteva străzi. Aici, orice este negociabil. Niciodată nu trebuie să plăteşti preţul afişat la raft, în caz că există, sau primul preţ pretins de vânzător. În majoritatea magazinelor găseşti haine, încălţăminte şi bijuterii copiate după branduri internaţionale sau case de modă celebre, mai bine sau mai prost realizate. Însă, pe lângă acestea, sunt numeroase buticuri cu suveniruri, dulciuri şi condimente, de unde cu greu te poţi abţine să nu iei tot ce îţi pică în mână. Dacă un magnet este un euro, îl obţii, cu siguranţă, la 50 de cenţi, deoarece vânzătorii coboară destul de uşor preţul la jumătate pentru majoritatea produselor.

    La sfârşit am lăsat destinaţia mea favorită, pe care am pus-o în capul listei pentru viitoarele concedii: Side. La intrarea în Side, oraşul care găzduieşte templul lui Apolo, mă simţeam ca într-un sit arheologic. Ruinele romane presărate la tot pasul îţi dădeau senzaţia că timpul a stat în loc şi că te afli într-un oraş părăsit de multă vreme. Totuşi, după puţin timp, au început să se ivească pe străduţe terase pitoreşti, umbrite de tufe imense de bougainvillea, sau floarea de hârtie, al cărei ciclamen electric contrasta cu zidurile prăfuite ale caselor. Tot ce vedeam era o încântare. Iar când am ajuns pe malul mării, simţeam că îmi vine să îmbrăţişez infinitul albastru şi să nu mai plec niciodată acasă.

    În ceea ce priveşte hotelurile din Alanya, cu siguranţă majoritatea se potrivesc pentru familiile cu copii, însă nu toate reprezintă destinaţia ideală şi pentru cupluri tinere sau pentru cei veniţi să petreacă concediul cu prietenii.

    Primele trei nopţi am fost cazaţi la hotelul Haydarpasha Palace. Când am ajuns în faţa acestuia, am avut sentimentul că mă aflu la intrarea în Disneyland. Hotelul are aspectul unui castel cu turle albastre, iar pe unul dintre ziduri era agăţat un drapel imens, reprezentând semiluna. De altfel, aproape toate hotelurile întâlnite erau dominate de pata roşie a steagului otoman.

    La intrare ne-a întâmpinat proprietarul hotelului, care ne-a ataşat personal brăţările cu care aveam acces la restaurantele şi barurile hotelului. Zilele următoare mi-au dovedit că nu a fost un gest izolat de amabilitate. Din timp în timp, îl vedeam ba pe plajă, ba la masă, mergând printre turişti pentru a vedea cum se simt şi dacă totul este în ordine. Nici de la distracţie nu a lipsit, deoarece seara am ciocnit un pahar la petrecerea ţinută în clubul hotelului. Apartamentele aveau o terasă spaţioasă şi două băi, una la parter şi una la etaj.

    Ca şi în alte complexuri hoteliere din zonă, pe malul mării se poate ajunge printr-un tunel, deoarece plaja este situată dincolo de şosea, la câteva minute de hotel. Apa şi nisipul erau curate, iar plaja încăpătoare dispunea de şezlonguri gratuite pentru clienţii hotelului. Pe plajă se află un teren de volei şi mai multe terase unde turiştii cazaţi la Haydarpaşa au acces gratuit. Mesele de tip autoservire au fost îmbelşugate, cu varietăţi din bucătăria internaţională. Pentru mai multă intimitate, clienţii pot opta să ia cina în restaurante à la carte, cu specific divers (turcesc, italienesc, sea food).

    Terenul a fost cumpărat în 2005, însă hotelul a fost deschis în urmă cu doi ani, cu o investiţie de 50 de milioane de euro, bani pentru care Dundar Oz, proprietarul hotelului, spune, în glumă, că le mulţumeşte băncilor. Finanţarea este obţinută pe zece ani, iar dobânzile sunt, în general, de 4-4,5% însă, din cauza devalorizării monedei locale din ultima perioadă, acestea au crescut la 5-6%.

    În primul trimestru al lui 2018, cifra de afaceri a crescut cu 70-80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Investiţiile pe care Oz le-a făcut anul trecut s-au ridicat la aproximativ 300.000 de euro, direcţionate către achiziţionarea toboganelor şi construirea unei piscine încălzite, plus reparaţiile necesare. Patronul spune că în cadrul hotelulului, care are aproape 600 de camere, lucrează 400 de angajaţi, pe care îi adună însă cu greu. Din iulie până în septembrie, gradul de ocupare este de 100%, 60% dintre clienţii hotelului fiind reprezentat de familii cu copii, iar restul de 40%, de cupluri fără copii sau tineri proaspăt căsătoriţi, veniţi în luna de miere.

    După trei nopţi petrecute la Haydarpaşa, ne-am mutat la hotelul Granada Luxury Resort, unde am rămas două seri. Granada este un hotel pe care l-aş recomanda cuplurilor tinere sau celor care merg în concediu cu prietenii. Hotelul îşi primeşte oaspeţii începând cu 20 aprilie, iar la sfârşit de mai este ocupat 100%, până la sfârşitul lui noiembrie, când se închide. Unul dintre reprezentanţii hotelului mi-a povestit că 40% dintre clienţi sunt familii cu copii, iar 30%, cupluri fără copii, care vin pentru distracţie. El adaugă că, în vreme ce în mai 2017 gradul de ocupare al hotelului era de 60%, anul acesta a crescut până la 98%.

    Pe primul loc în topul naţionalităţilor din care fac parte clienţii hotelului se situează ruşii, care anul trecut reprezentau 60% din turişti, urmaţi de nemţi, turci şi români. Hotelul nu dispune de plajă, ci de un ponton cu şezlonguri şi o serie de piscine. Camerele sunt destul de spaţioase, cu balcon. Primul minibar este gratuit, însă al doilea este contra cost. Distracţia începe la 21.00, în clubul din exterior, unde DJ-ul chiar ştia să îşi facă treaba, iar după două-trei ore se mută în clubul hotelului, unde muzica nu mai este atât de antrenantă. Am prins, de asemenea, şi un concurs de miss, care a fost, cu siguranţă, atracţia serii pentru turistele şi turiştii dornici de distracţie.

    Hotelul unde am fost cazaţi în ultimele două seri, Eftalia Ocean, este unul cu pretenţii de cinci stele, care nu se ridică însă la nivelul aşteptărilor. Piscinele compensează într-o oarecare măsură plaja îngustă şi apa destul de murdară, cum erau, de altfel, prosoapele şi şezlongurile. La Eftalia, media de vârstă a turiştilor părea de 5-10 ani, aşa că pare o alegere potrivită pentru familiile cu copii. Felurile de mâncare nu erau foarte variate, iar cocktailurile şi shoturile se plăteau separat. Camera a fost însă spaţioasă şi curată, cu balcon, iar minibarul conţinea doar băuturi răcoritoare.

    La demisolul tuturor celor trei hoteluri existau magazine de unde se puteau cumpăra, printre altele, haine, jucării, colace, saltele de plajă şi suveniruri. Preţurile sunt puţin mai ridicate decât în magazinele din oraş, însă, în caz că ţi-ai uitat acasă loţiunea de plajă sau costumul de baie, magazinele sunt binevenite. De asemenea, hotelurile aveau sauna gratuită şi servicii de coafor, tatuaje cu henna şi masaj contra cost. Mai adaug doar că este ideal să ai în bagaj un fier de călcat de mici dimensiuni, deoarece hotelurile oferă acest serviciu doar contra cost.
    Ca o concluzie, Alanya este cu siguranţă o destinaţie ideală pentru un concediu în familie, iar preţurile din Turcia sunt accesibile. Dacă nu ştiţi ce să alegeţi între all inclusive şi ultra all inclusive, patronii hotelurilor spun că diferenţa este dată de calitatea băuturilor: în timp ce la all inclusive sunt servite băuturi locale, serviciul ultra all inclusive oferă băuturi de import. Iar în ceea ce priveşte valuta folosită, este preferabil să aveţi dolari, deoarece în multe locuri turcii pun semnul egal între dolar şi euro şi vă vor cere aceeaşi sumă indiferent de moneda pe care o folosiţi.

  • Se poartă lipsa de îndemânare

    Astăzi însă, pot fi un element de mândrie cu care să te afişezi la birou, consideră o creatoare de modă din New York, Naomi Mishkin, care a lansat o gamă vestimentară în serie mică sub marca Naomi Nomi, scrie New York Times. La loc de cinste pe fiecare piesă vestimentară, în special pe cămăşi, tronează o urmă de fier de călcat pe care creatoarea o obţine prin arderea materialului cu un vechi fier de călcat adus din Marea Britanie. Preţul unei cămăşi astfel tratate porneşte de la aproape 200 de dolari. 

  • Viaţă nouă pentru haine vechi

    Între timp însă, purtatul de articole vestimentare „reciclate” a devenit un simbol al unei situaţii financiare bune, ba mai mult, al grijii pentru mediul înconjurător. O companie care se remarcă în domeniu este Atelier & Repairs, din apropiere de Los Angeles, întemeiată de un italian cu experienţă în industria modei, scrie LA Times. Atelier & Repairs se mândreşte cu faptul că scapă tone de haine de la aruncat, reparându-le sau prefăcându-le cu elemente şi cusături vii.

    Prin acest proces trec cămăşi, blugi, sacouri, tricouri, poncho-uri şi nu numai. Pe multe dintre ele se regăsesc petice frumos colorate, cum ar fi, de exemplu, o gamă de uniforme de camuflaj cu petice florale pentru a le îmblânzi, magazinul firmei schimbând-şi periodic aspectul pentru a surprinde clienţii dispuşi să dea câteva sute de dolari pe un produs. Magazinul Atelier & Repairs atrage, datorită faptului că utilizează materiale reciclate, chiar şi reprezentanţi ai unor mari magazine de modă de lux, care mai trec din când în când să vadă ce noutăţi au mai apărut. Pe lângă propriile creaţii, Atelier & Repairs lucrează şi, cum s-ar spune, cu materialul clientului, reparând sau prefăcând contra cost haine şi accesorii ca eşarfele. Pe lângă afacerea cu haine, firma mai are un atelier la Londra unde realizează tapiserii pentru retaileri de modă şi decoraţiuni de lux. 

  • Expoziţia purtată

    „Când eram la liceu am făcut cadou unei prietene din Bacău un tricou pictat de mine, pentru că eram exasperată de lipsa de originalitate şi varietate a produselor cu potenţial de cadou”, îşi aminteşte Lorena Paloşanu modul în care i-a venit ideea afacerii cu haine pictate Lorwna Moods. Se ocupă de aceasta atât ea – artistul – cât şi prietenul şi partenerul de business Bogdan Vicol, care reprezintă „partea pragmatică” şi care se ocupă de vânzări, marketing, achiziţii. „Având o latură artistică de mică, am încercat să experimentez cât mai multe tehnici şi să mă descopăr prin artă, iar prietenul meu Bogdan mă susţine şi mă ajută cu tot ceea ce e legat de business – vânzări, achiziţii, marketing”, descrie ea modul în care cei doi îşi împart responsabilităţile. Ea a absolvit Liceul de Artă George Apostu din Bacău, secţia Artă Monumentală, urmat de Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, secţia Grafică. Ulterior, a văzut că şi la Bucureşti tricoul pictat a avut succes, astfel că paşii făcuţi în direcţia construirii Lorwna Moods au fost fireşti: la scurt timp, a început să picteze jachete vintage şi, constatând  reacţia pozitivă a celor care le văd, a realizat potenţialul de business al hobbyului. De la începutul anului 2017 până aproape de sfârşitul anului 2018, cei doi au testat materiale (hainele propriu-zise – de la diferiţi furnizori, producători), culori profesionale de textile, modele, colecţii pe care să le lanseze, ambalaje, canale de vânzare etc. „Am vrut ca ceea ce primeşte clientul să fie un produs calitativ, dar şi experienţa să fie una în care să se regăsească grija şi atenţia la detalii”, adaugă antreprenoarea. Având în vedere că pe parcursul a doi ani cei doi tineri au testat materialele care compun produsul final, iar abia din luna noiembrie a anului trecut au deschis businessul oficial, investiţia se împarte în două categorii. „Perioada iniţială de doi ani de teste, unde
    ne-am dedicat total, atât cu timpul, cât şi cu cheltuiala aferentă materialelor necesare. Din noiembrie 2018, când ne-am hotărât să concretizăm acest proiect, am investit aproximativ 7.000 de euro şi urmează să mai investim în jur de 5.000 de euro în primele şase luni ale acestui an. Nu am vrut să ne grăbim, ci am vrut să avem o fundaţie stabilă pentru brandul pe care dorim să-l construim şi să-l dezvoltăm. „În medie, Lorwna Moods înregistrează în jur de 5-6 comenzi pe săptămână, în contextul în care, oficial, businessul şi-a început activitatea recent. „Încă n-am pornit toate colaborările pe care le avem în lucru, nici site-ul, însă cantitativ nu vom putea creşte continuu numărul de comenzi deoarece producţia este limitată. O să rămânem în zona bunurilor de calitate ridicată, produse în cantităţi mici şi «hand-made».” Spune că au primit comenzi din Italia şi Germania şi de aceea dezvoltarea în online este unul dintre obiectivele lor. „Piaţa de online este dominată de Statele Unite, Rusia şi Ucraina, dar preţurile lor în comparaţie cu preţurile noastre sunt cel puţin duble. De asemenea, clienţii din străinătate sunt mult mai deschişi şi mai încântaţi de ce putem oferi, de calitatea produselor, dar mai ales de preţ.”
    În prezent, Lorwna Moods dezvoltă o colaborare cu reprezentanţii magazinului online ByEda.ro, dar şi cu magazinul de haine vintage Consignaţia7. Planul de business realizat de tinerii antreprenori arată că investiţia va fi recuperată după primul an de activitate, iar tot profitul va fi reinvestit. „Recuperarea investiţiei se va face încă din primul an, însă tot profitul îl vom reinvesti. Avem un plan bine pus la punct pe termen lung.” Cei doi spun că nu îşi doresc să industrializeze procesul de producţie pentru a mări „marja de profit sau cifra de afaceri”, însă spun că şi-au construit planul de business în aşa fel încât să poată creşte sustenabil şi organic de la an la an. „Insist ca fiecare produs care iese din atelier să poarte semnătura mea şi să conţină o particică din mine. De la asta am început, din bucuria pe care am găsit-o atunci când am dat mai departe un obiect creat şi muncit de mine şi am văzut reacţia”, spune tânăra. Cea mai dificilă parte din acest business este reprezentată de achiziţia pieselor vestimentare care urmează să fie pictate, deoarece nu există nicio fabrică sau distribuitor care să le poată furniza tricouri de calitate şi jachete în cantităţile dorite, au menţionat antreprenorii. „Cerere pentru produsele noastre este, dar problema cu care ne confruntăm este că de multe ori nu aveam pe ce picta şi mergeam în toate mallurile din Bucureşti şi nu numai pentru a putea construi stocul propriu-zis care urma să fie pictat. Ţin minte că o dată mi-am sunat naşii din Piteşti să meargă la un mall de la ei să îmi cumpere ultimele jachete din magazin. Asta este o mare problemă, faptul că nu avem siguranţa că găsim mereu «materia primă».” De altfel, cei doi tineri se pregătesc să intre în următoarele luni cu colecţiile şi
    într-un magazin fizic, fiind în discuţii pentru zona proprie în cadrul unui magazin din Bucureşti. Pentru anul în curs şi-au propus să definitiveze anumite colecţii capsulă pentru jachete şi tricouri şi să lanseze noi produse hand-made în afară de cele pictate. „Pentru următorii cinci ani vreau să cresc brandul Lorwna Moods, nu voi renunţa la partea cu pictatul hainelor, însă mă voi dezvolta cât mai mult ca artist. Vreau ca hainele pictate de mine să fie recunoscute în public, iar pentru cei care le poartă vreau să aibă valoare sentimentală, să facă parte din ceea ce sunt ei. Vreau să schimbăm percepţia hainelor pictate în ceva preţios, fragil, în «tatuaje artistice pentru haine».”