Tag: expansiune

  • Compania care vrea să detroneze imperiul Nike. Afacerile cresc cu 15% pe an

    Compania trece momentan printr-o campanie de repoziţionare pe piaţă, odată cu expansiunea sa pe piaţa globală, acest lucru fiind cea mai importantă acţiune de marketing creată în secolul său de existenţă.

    Noua campanie New Balance, ce va fi lansată miercuri, având  o poziţionare oarecum tehnică, va avea ca slogan „Always in Beta” („Întotdeauna în Beta” – n.red.). De asemenea, firma se defineşte ca fiind o alegere de top a atleţilor de performanţă, una dintre primele reclame înfăţişând 17 dintre atleţii sponsorizaţi de companie.

    „Este un mare efort să ne poziţionăm ca adversari în faţa celui mai important brand pe segmentul de încălţăminte, haine şi accesorii sportive” spune CEO-ul  New Balance.

    Strategia campaniei este creată de agenţia de publicitate Arnold Worldwide, a cărei manager declară pentru Adweek: „New Balance a vrut să resetăm vechea sa imagine. Ei au fost dintotdeauna acel tip de brand care s-a ferit de parteneriate şi aprobări, dar acum că au crescut din ce în ce mai mult, s-au gândit să devină un jucător real al acestei categorii, în spaţiul actual.”

    Under Armour, care a avut în 2014 o cifră de afaceri de 3,08 milioane de dolari, a fost considerat cea mai mare ameninţare la adresa companiei Nike. Cu un venit de 3,3 milioane de dolari în anul precedent şi o estimare de 4 milioane în acest an, New Balance devine însă principalul concurent. Diferenţa dintre cele două este însă una foarte mare, Nike având în 2014 o cifră de afaceri de 27,8 milioane de dolari.

    New Balance se bazează totuşi pe ritmul său rapid de creştere, care în ultimii cinci ani a fost în medie de 15%, faţă de Nike, ce a avut doar 10% în aceeaşi perioadă.

  • Club Business Magazin: Epoca spitalului 
all-inclusive a apus. Centrele medicale de nişă au început expansiunea

    Business Magazin: Cum se explică, în opinia dumneavoastră, expansiunea centrelor medicale de nişă? E o cerere pe care o creează operatorii sau, dimpotrivă, există cerere din partea pacienţilor iar dumneavoastră vă adaptaţi unei nevoi existente în piaţă?

    Ana Maria Marian, CEO al Intermedicas: Pacientul este din ce în ce mai educat pe zona de servicii medicale, adică el nu mai acceptă să meargă oriunde, la orice centru medical doar pentru că este mare şi pentru că are un nume. Asta nu în-seamnă neapărat că acolo se rezolvă problema mea medicală care este specifică şi personală. V-aş spune pe scurt cum vedem noi, ca furnizori de second opinion, această problemă: în ultimul an şi jumătate, numărul de pacienţi care solicită a doua opinie avizată a unui medic creşte cu 20% de la o lună la alta. Deşi second opinion nu este o practică în România, iar pacienţii de multe ori nu ştiu ce înseamnă second opinion, ei vor să aibă acces la cel mai bun medic. De multe ori nu îi mai interesează dacă acest cel mai bun medic este în Bucureşti sau Cluj, la un spital privat sau unul de stat, dacă este în Berlin sau dacă este în Statele Unite. Pacientul vrea să ştie că cel mai bun medic are grijă de sănătatea lui, şi de fapt asta în-seamnă second opinion: răspunsul la întrebarea care este cel mai bun medic pentru mine şi cum ajung la el.

    Luca Militello, Spitalul Monza: Noi, în Italia, suntem un grup de spitale generale. Avem zece spitale şi 3.000 de angajaţi. Ideea de a veni în România s-a născut oarecum întâmplător, pentru că din cei 3.000 de angajaţi ai grupului Monza 300 sunt români. Mulţi doctori buni lucrează la noi de 15 ani şi atunci când s-a decis investiţia în străinătate ar fi fost simplu pentru noi să venim în România şi să facem ce-am făcut în Italia până acum, adică un spital general. Am constatat repede, după un prim studiu de piaţă, că piaţa nu este matură în momentul de faţă pentru ca unitatea să fie un spital general propriu-zis, cum există astăzi în Europa. De ce? Pentru a fi pe piaţă la un nivel înalt trebuie să ai şi concurenţă, iar atunci când vorbim de concurenţă nu mă refer strict la privat, pentru că acolo exista deja o concurenţă. Am mers pe nişă de cardiovascular pentru că din studiul de piaţă a reieşit că în această zonă există un deficit foarte mare. Studiile de la Ministerul Sănătăţii din 2010 arătau că din cele 14.000 de operaţii care erau necesare în România se efectuau doar 4.000-4.500. Iar din aceste 4.500, în jur de 800 se realizau în străinătate. Din experienţa personală vă spun că noi am plecat direct cu ideea de a ne plasa pe nişă, oricum în Italia zona de cardiovascular era una importantă pentru noi deci nu veneam descoperiţi. Nu am venit în România să facem ceva nou pentru noi, veneam cu o experienţă şi cu un background de peste zece ani în Italia. A fost sigur mai simplu decât să por-neşti de la zero. Aşadar, din punctul meu de vedere, astăzi piaţa nu este pregătită pentru ca privatul să poată opera un spital general, aşa cum se întâmplă în Europa sau în Statele Unite.

    Robert Şerban, Gral Medical: După mine, este nevoie atât de supermarket cât şi de magazin de nişă. Este nevoie şi de spitale generale, care să acopere mai toate tipurile de servicii, cât şi de spitale de nişă. Noi am simţit că în zona aceasta, de nişă, este foarte important să te duci. Există şi aici ceva provocări şi există tendinţa de a începe o nişă şi apoi să te duci că-tre alte zone, ceea ce după părerea mea nu este foarte indicat, pentru că pierzi focusul. Există avantaje şi în cazul spitalelor generale, şi în cazul celor nişate.

    Business Magazin: Ce a determinat ca până acum să avem mai multe supermarketuri şi de acum încolo să vedem şi magazinele acestea nişate? Nu pot face faţă supermarketurile cererilor din diversele raioane ale magazinului?

    Robert Şerban, Gral Medical: Supermarketurile au plecat de la principiul ”nu-ţi pune toate ouăle în acelaşi coş„. În super-market poate să meargă mai bine raionul de lapte şi mai prost raionul de carne pentru anumite perioade de timp, iar riscul îl poţi balansa mult mai bine. E mai dificil să începi o zonă de nişă, acolo trebuie să-ţi concentrezi toate eforturile iar dacă dai chix, dai chix pe tot. Noi ne-am asumat acest risc. Am intrat în zona de nişă şi ne-am concentrat aici toată energia şi toate resursele. Cei care fac nişă se concentrează, evident, să facă servicii mult mai bune cu o plusvaloare superioară celor care fac mai toate serviciile. Dar există clienţi pentru toate felurile de servicii, pentru că oamenii care sunt bolnavi nu au neapărat probleme foarte dificile, şi atunci acelea pot fi tratate şi într-un spital generalist, unde poţi să găseşti totul. La un spital de nişă ajungi de obicei după ce ţi-ai dat seama că ai o problemă şi ai vrea să mergi în zona respectivă pentru că au experienţă. Noi, ca spital de nişă, nu prea putem să asigurăm tot ce asigură un spital generalist. Dar noi putem să facem mult mai bine ce avem noi pe nişă decât poate face un spital generalist. Ca atare, ca orice lucru pe lumea asta, are şi avantaje, şi dezavan-taje.

  • Oraşele preferate de retaileri

    “Pentru retailerii internaţionali care doresc să se afirme în Europa, Londra conduce detaşat. Mărimea pieţei din Londra, maturitatea, gradul ridicat de transparenţă precum şi familiaritatea cu brandurile constituie un magnet pentru retailerii internaţionali care sunt dispuşi să plătească în plus pentru cele mai bune locaţii. Alte oraşe europene importante la nivel mondial, mature, cu o putere de atracţie comparabilă, precum Paris, Milano, Roma şi principalele oraşe specializate în retail din Germania au beneficiat în mod similar de apetitul retailerilor internaţionali pentru expansiune şi au atras noi branduri în ciuda turbulenţelor continue care afectează economia europeană “, potrivit lui James Brown, head of EMEA retail research & consulting la JLL.

    Londra şi-a crescut, de asemenea, avantajul faţă de Paris, fiind cea mai atractivă destinaţie pentru retaileri de lux din Europa. Raportul arată că există un decalaj evident între aceste două locaţii de retail recunoscute mondial şi restul oraşelor europene. Acest lucru demonstrează importanţa pe care o acordă retailerii de lux în a avea o prezenţă în locaţii iconice, precum şi deficitul în ceea ce priveşte oferta de spaţii. În consecinţă, spaţiile comerciale din New Bond Street pot atinge cele mai ridicate chirii contractuale din Europa cu cca  12.300 euro / mp/ an – o creştere uimitoare de 42% faţă de nivelurile din 2012.

    Bucureşti este pe locul 30 în topul destinaţiilor preferate. Carmen Ravon, head of retail agency la JLL în România declară: “Studiul Destination Europe 2015 plasează Bucureştiul pe locul 30 în topul celor mai atractive oraşe din punct de vedere al interesului retailerilor internaţionali care fac expansiune în afara ţării lor de origine. Este considerat un oraş cu potenţial mare de creştere şi este înaintea unor oraşe din regiune ca Bratislava, Zagreb, Belgrad sau Ankara şi la mică distanţă în urma oraşului Budapesta. Topul este condus de Londra, urmat de Paris şi Moscova.

    Din punct de vedere al originii brandurilor care fac expansiune în Europa, SUA sunt pe primul loc (cu branduri ca Tommy Hilfiger, Timberland, Foot Locker, Claire’s, Starbucks), urmat de Italia (Benetton, Diesel, Max Mara, Geox, Calzedonia), Marea Britanie, Germania, Franta şi Spania.“

    “Ca acoperire geografică, Zara şi H&M, sunt prezente în toate cele 57 ţări analizate, inclusiv România. Topul 25 al celor mai extinse branduri în aceste ţări este dominat de branduri considerate medii (cum sunt cele menţionate anterior dar şi Mango, Desigual, Tommy Hilfiger, Benetton, Timberland)” completează Ravon.

    În ceea ce priveşte brandurile de lux, România se află pe locul 25 din punct de vedere al interesului acestora de a opera  magazine  în Romania, este de părere Carmen Ravon.  “În topul acestor retaileri se află branduri prezente dar şi cele cu potenţial de a intra în viitor în România cu magazine mono-brand: Louis Vuitton, Max Mara, Emporio Armani, Gucci, Mont Blanc, Hermes, Burberry, Cartier, Longshamp, Chanel, Prada.

    “În concluzie, ţinând cont de previziunile încurajatoare legate de creşterea vânzărilor pe termen mediu în CEE, incluzând aici şi România, penetrarea brandurilor internaţionale s-a accentuat în ultimii doi ani, fie ca acestea au intrat direct sau prin franciză. Suntem în discuţii şi cu alte branduri, mass-market, de lux sau pe partea de food care se uita la locaţii posibile pentru expansiunea lor din 2015-2016” , a declarat Carmen Ravon.

    James Dolphin, international director, EMEA retail agency la JLL a declarat: “Oportunităţile de extindere şi intrare pe pieţele europene nu sunt limitate la pieţele mature, globale. De exemplu, Moscova este în creştere şi ajunge din urmă celelalte pieţe, şi poate atinge paritatea cu Parisul pe termen mediu în ceea ce priveşte prezenţa retailerilor internaţionali.”

    Pieţele aflate în tranziţie –  Moscova (pe locul 3) şi Istanbul (pe locul 7) – au devenit poveştile de succes pentru retailul din Europa – nu exista niciun alt oraş care să atragă atât de mulţi retaileri noi în ultimii doi ani. În ciuda nivelurilor crescute de risc geo-politic, piaţa de retail din Moscova este înfloritoare datorită dimensiunii pieţei, a creşterii veniturilor disponibile pe gospodarii şi a creşterii rapide a stocului de centre comerciale. Piaţa de retail din Istanbul evoluează de asemenea într-un ritm foarte alert. Atraşi de înaltă calitate a stocului modern de centre comerciale, cum ar fi  Zorlu Centre şi anunţul făcut de Galeries Lafayette, care vor deschide ancore în Emaar Square, un număr tot mai mare de retaileri vizează Istanbulul ca punct de lansare în Europa.

    “Pe poziţii inferioare în clasament există încă o mulţime de pieţe puternice care, în ciuda fundamentele sănătoase şi a oportunităţilor existente, rămân relativ neexploatate din punctul de vedere al retailerilor internaţionali. Exemplele includ unele oraşe regionale din Marea Britanie şi Franta precum şi pieţele scandinave “, adaugă Dolphin.

    În comparaţie cu acelaşi raport de anul trecut, s-a produs o schimbare prin care comercianţii de produse cu preţuri medii şi premium s-au extins, în general, într-un ritm mai rapid decât comercianţii renumiţi ai produselor de lux, şi, prin urmare, s-au mutat pe poziţii fruntaşe în clasament. H&M se alătură Zara ca lideri în ceea ce priveşte acoperirea geografică , cu o prezenţă de 100% în cele 57 de pieţe cheie din Europa. Acestea sunt urmate în clasament de Mango şi The Body Shop.

    SUA, dominată de extinderea brandurilor premium, a depăşit Italia devenind cel mai mare exportator de mărci în Europa. Cel mai expansiv comerciant din analiza JLL este retailerul american premium Michael Kors, urmat de Superdry, Cos şi 7 For All Mankind. În plus, mulţi retaileri europeni au înregistrat, de asemenea, o expansiune impresionantă în ultimii doi ani, cum ar fi Ecco şi Hugo Boss. În viitorul apropiat, un aflux de branduri este de aşteptat să intre pe piaţa europeană din Asia-Pacific.

    Ca previziuni pentru retailerii din Europa, Brown adaugă: “În timp ce redresarea se produce la viteze diferite, perspectivele legate de vânzările din sectorul de retail din Europa vor fi cele mai optimiste de la începutul deceniului până în prezent. Ne aşteptăm ca retailerii internaţionali să îşi menţină ritmul de expansiune în pieţele cheie din Europa; cu toate acestea, expansiunea geografică este mai precaută şi mai selectivă ca niciodată, dictate de modificări structurale radicale. O consecinţă a acestui fapt este turnura majoră din magazinele de retail de pe piaţa europeană. Ca regulă generală, în ultimii doi ani, pentru fiecare două magazine deschise, un magazin a fost închis, comercianţii încercând să opereze magazinele într-un mod intensiv şi mai inteligent.”

  • O aplicaţie pentru mobil a devenit inamicul numărul unu al companiilor de taxi

    Uber este o aplicaţie permite utilizatorilor să fie în permanenţă conectaţi cu serviciile oferite de taximetrişti, iar succesul său începe să modeleze industria. Mai exact, odată ce contul a fost creat, utilizatorul poate cere o maşină în regim de taxi în oricare din oraşele în care Uber operează. Şoferii nu sunt angajaţi Uber, dar plătesc un comision către companie pentru a putea fi listaţi. Un alt aspect extrem de important este că plata se face prin telefon, astfel că serviciile pot fi apelate şi atunci când utilizatorul nu dispune de bani cash.

    De la lansarea în San Francisco, în urmă cu patru ani, Uber s-a extins în 128 de oraşe din 37 de ţări. Cea mai recentă rundă de finanţare a adus 1,4 miliarde dolari în conturile Uber; astfel, evaluat la 17 miliarde de dolari, Uber este acum cel mai valoros startup finanţat de investitori, depăşind Airbnb (evaluat la 10 miliarde).

    Datorită numărului tot mai mare de clienţi, Uber devine un pericol pentru companiile de taximetrie, motiv pentru care în mai multe state din estul Europei şoferii de taxi au organizat proteste împotriva aplicaţiei.

  • Teodora Burz

    Teodora Burz le administrează pe piaţa locală din toamna anului trecut afacerile Orkla Holding în România, de 2,6 milioane de euro, care sunt generate de şapte magazine.

    Teodora Burz a lucrat anterior în Italia, China şi Turcia pentru grupul turc specializat în producţia şi retailul de haine pentru bărbaţi sub trei branduri, respectiv tween şi Damat (segmentul mediu plus) şi D’S Damat (persoanele cu venituri medii).

    Teodora Burz ocupă funcţia de country manager în România şi a preluat din toamna anului trecut şi funcţia de director de marketing şi expansiune al Orka Holding, o afacere de 140 milioane de dolari, care deţine în portofoliu peste 400 de magazine de modă pentru bărbaţi deschise pe aproape 40 de pieţe de la nivel internaţional.

    Teodora Burz urmăreşte pentru piaţa locală expansiunea, respectând însă modelul pieţei: “Credem că în România este loc de un total de 14-15 unităţi sub cele trei branduri. Anul acesta vom deschide trei magazine şi vom termina 2014 cu zece unităţi. Vrem un magazin stradal, însă restul vor fi în malluri, pentru că românii fac shopping în centre comerciale”. 

  • Şeful Deutsche Post DHL: Europa dă primele semne de revenire economică, dar va fi un proces greoi

     “Credem că 2014 va fi un an mai bun decât 2013, dar nu vom avea nicăieri o revenire masivă a economiei. Creşterea economică uriaşă din trecut, din ultimii 10-15 ani, a luat sfârşit. În viitor, creşterea va accelera mai puţin, va fi mai modestă”, a afirmat omul de afaceri într-un interviu acordat CNBC.

    În Europa, Appel consideră că revenirea economiei este abia la început.

    “Dacă guvernele vor continua să implementeze reformele bune pe care le-au început, cred că Europa va deveni mai competitivă ca niciodată. După 30 de ani de deficite bugetare, este nevoie de 10 ani pentru a reveni cu adevărat. Ţara mea, Germania, este un bun exemplu. Nu s-a întâmplat peste noapte, dar reformele au făcut Germania mai competitivă”, a afirmat executivul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mega Image va continua extinderea în Capitală, care va fi susţinută de construirea unui nou depozit

     “Planul nostru de acţiune în România este centrat în jurul creşterii. Vrem să continuăm extinderea în Bucureşti, iar construirea celui de-al doilea centru logistic va sprijini expansiunea şi va reduce costurile cu bunurile. Printre provocările cu care ne confruntăm se numără extinderea rapidă a concurenţei şi capacitatea de a ne extinde în afara Bucureştiului, unde puterea de cumpărare este mult mai redusă, care rămâne sub semnul întrebării. Organizaţia din România are nevoie de mai multă profesionalizare”, a declarat recent Frans Muller.

    De asemenea, Mega Image se va concentra pe accelerarea dezvoltării mărcilor proprii şi îmbunătăţirea serviciilor.

    El a arătat că economia românească a avut o evoluţie bună anul trecut, iar Mega Image a reuşit să-şi crească profitabilitatea la un nivel sănătos. În 2012, compania a obţinut un profit net de 3,5 ori mai mare decât în 2011, de 46,7 milioane lei (10,5 milioane euro), la o cifră de afaceri cu 44% mai ridicată, de 1,75 miliarde lei (394 milioane euro), conform datelor de la Ministerul Finanţelor. Potrivit unor prezentări ale Delhaize, veniturile grupului în România au crescut cu peste 35% în trimestrul al doilea al anului trecut şi cu aproximativ 30% în trimestrul al treilea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SIPRI: Importurile de armament ale Indiei şi Pakistanului sunt în creştere puternică

     Importurile indiene au progresat cu 111 la sută între anii 2004-2008 şi perioada 2009-2013, trecând de la 7 la sută la 14 la sută din totalul importurilor mondiale, afirmă SIPRI. Importurile pakistaneze de sisteme de arme majore au progresat în acelaşi timp cu 119 la sută şi de la 2 la sută la 5 la sută din piaţa mondială.

    China (5 la sută din importuri), Emiratele Arabe Unite (4 la sută) şi Arabia Saudită (4 la sută), completează toul celor cinci ţări importatoare. Cu 14 la sută din piaţa mondială, volumul de importuri ale Indiei este astfel aproape de trei ori mai ridicat decât cel al Pakistanului şi Chinei, care urmează în clasamentul ţărilor importatoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grupul danez de mobilă JYSK caută furnizori români pentru magazinele din Europa Centrală şi de Est

     “Expansiunea în alte ţări şi deschiderea de noi magazine au reprezentat întotdeauna o prioritate pentru JYSK. De aceea, gestionarea logisticii este deosebit de importantă. Centrul nostru de achiziţii se ocupă cu meticulozitate să găsească furnizori în toată lumea”, a declarat într-un comunicat Alex Bratu, country manager pentru JYSK România şi Bulgaria.

    În România JYSK operează în prezent 14 magazine şi are în plan să ajungă la o reţea de 100 de unităţi pe termen mediu.

    “În cadrul JYSK Group estimăm că vom deschide aproximativ 120 de magazine noi în 2014. Planurile de expansiune pe termen mediu aprobate de JYSK Nordic sunt: 100 magazine în România şi 35 în Bulgaria. Esenţial pentru noi este să găsim locaţii potrivite şi condiţii contractuale bune pentru zonele în care ne vom dezvolta. Suprafaţa medie a unui magazin JYSK Nordic este de 1.000 mp, iar magazinele din România sunt ceva mai mari. Bineînţeles, una dintre priorităţile noastre este adaptarea la sistemul JYSK Nordic din toate punctele de vedere: layout magazine, sortimente şi gamă de produse, sistem informatic şi sistem de management. Astfel, anul acesta toate magazinele din România vor trece printr-o perioadă de remodelare”, a arătat Bratu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Marea Britanie a înregistrat în 2013 cea mai puternică creştere economică din ultimii 6 ani

     În ultimul trimestru, Produsul Intern Brut al Marii Britanii a crescut cu 0,7% faţă de trimestrul al treilea, respectiv cu 2,8% faţă de perioada corespunzătoare a anului anterior, cea mai bună evoluţie din primele trei luni ale lui 2008, potrivit Bloomberg.

    Mai mult de jumătate din creşterea economică din trimestrul al patrulea a fost generată de sectorul serviciilor destinate companiilor şi de industria financiară.

    Cu toate acestea, PIB-ul Marii Britanii din trimestrul al patrulea al anului trecut a fost cu 1,3% mai mic faţă de maximul atins înaintea recesiunii, în primul trimestru al anului 2008. Producţia din sectorul serviciilor, care reprezintă cea mai mare parte din economie, este însă cu 1,3% peste vârful din perioada premergătoare crizei, în timp ce producţia, industria prelucrătoare şi construcţiile sunt în medie cu 10% mai jos.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro