BusinessMagazin

Tag: esec

  • Opinie Lavinia Raşca: Cum cresc afacerile antreprenoriale (III)

    de Lavinia Raşca (MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

    Interlocutoarea mea era absolventă de filologie şi a debutat ca profesoară. A demisionat după câţiva ani, fiind nemulţumită de birocraţie şi de lipsa de perspective din învăţământ. Dorind să-şi completeze studiile, a urmat cursuri de business, până ce şi-a cheltuit toţi banii. Atunci s-a hotărât să-şi înfiinţeze o firmă de training, pentru a-i învăţa limbi străine pe oamenii de afaceri. Procesul de vânzare i s-a părut la început împovărător, dar a reuşit să semneze contracte, pentru că a înţeles cum să identifice şi să satisfacă nevoile clienţilor.

    A aflat de la elevii ei, cu care se înţelegea minunat, că trainingul în management era foarte cerut de piaţă, de aceea şi-a luat partener un trainer experimentat şi bine conectat în domeniu, a angajat o asistentă şi a început să organizeze astfel de programe. În paralel, ea continua să predea limbi străine şi se perfecţiona în administrarea afacerii. A căpătat experienţă în marketing, a devenit cunoscută şi a început să câştige bine. Dar ceea ce făcea nu i se mai părea suficient. A început să se gândească serios ce-şi doreşte de la viaţă şi ce i-ar plăcea cu adevărat să facă pentru a câştiga mai mult şi a-şi atinge obiectivele personale îndrăzneţe.

    Aşa i-a venit ideea să intre în zona de publishing. A studiat industria, a găsit revista care i-a plăcut cel mai mult, s-a dus la redacţie să afle detalii despre activitatea ei, iar de acolo a ple-cat cu idei clare şi cu editorul. Avea nevoie de bani pentru noua activitate, de aceea a făcut singură un plan de afaceri. A reuşit, după multe încercări, să obţină un împrumut de la o bancă mică, nouă pe piaţă, unde a convins prin conţinutul business planului şi prin perseverenţa şi realizările de până atunci. A început prin publicarea unei reviste în domeniul resurselor umane, care urma să se susţină din publicitate, fiind distribuită gratuit. Numai că nu au apărut nici pe departe suficiente contracte de publicitate, pentru că firmele nu erau dispuse să-şi plaseze reclamele într-o publicaţie fără renume.

    Când începuse să se gândească cu disperare că nu are cu ce să plătea-scă ratele creditului, angajaţii şi furnizorii, norocul i-a surâs: un fost client, care o aprecia pentru tenacitatea şi pen-tru talentul ei, i-a propus să organizeze o conferinţă de mare anvergură. I-a fost foarte teamă, pentru că organiza-rea cerea bani, iar ea avea de plătit datoriile pentru activitatea anterioară. Dar, cu toate acestea, a acceptat. I-a convins pe toţi să o păsuiască până ce va obţine profitul din organizarea conferinţei, promiţând că nu le va mai rămâne niciodată datoare în viitor (promisiune pe care avea să o respecte cu sfinţenie). A muncit enorm, iar efortul i-a adus profit şi idei. Şi-a dat seama de sinergia dintre reviste şi conferinţe.

    Conferinţele făceau ca renumele revis-telor să crească, pentru că erau citite de un număr mare de participanţi, de aceea companiile deveneau interesate să contracteze spaţiu de publicitate; pe de altă parte, revistele promovau conferinţele exact la publicul lor ţintă, către care erau distribuite gratuit. Compania a început să crească, a devenit profitabilă şi cu timpul a ajuns să pub-lice două reviste (una în zona de resurse umane, cealaltă în IT) şi să organizeze câte două conferinţe anuale, în aceleaşi două domenii de activitate. Curând, numărul de angajaţi a crescut la aproape 50, împărţiţi în cele două divizii – publicaţii şi conferinţe. Antreprenoarea conducea compania, dar şi activitatea de publicare a revistelor. Aceasta din urmă era cea mai dificilă, pentru că apăreau mereu conflicte între cei care asigurau conţinutul editorial şi oamenii de vânzări, care aduceau reclamele.

    Activitatea de conferinţe se desfăşura fără nicio problemă, fiind condusă de prima asistentă a antreprenoarei. Cu toată dezvoltarea interesantă a companiei, ar fi putut fi îmbunătăţite multe lucruri. Una dintre reviste era pe pierdere. În companie erau conflicte. Angajaţii, deşi erau dedicaţi companiei, nu erau întotdeauna foarte eficienţi. Managerii se simţeau suprasolicitaţi, dar nu delegau corect. Ei nu doreau să se introducă proceduri şi un sistem de evaluare a performanţelor, pentru că li se părea că astfel ar fi fost pus în pericol spiritul de companie mică şi prietenoasă, care le plăcea. Rezistenţa la schimbare era mare.

  • Cât câştigă un pilot la Germanwings

    Potrivit site-ului pilotjobsnetwork.com, un pilot al companiei Germanwings, divizia low-cost a Lufthansa, câştigă între 10.000 şi 15.000 de euro pe lună.

    Salariul de bază pentru căpitani, conform aceleiaşi surse, pleacă de la 135.000 de euro pe an şi poate ajunge până la peste 250.000 de euro.

    Adiţional, piloţii Germanwings primesc şi diurnă în valoare de aproape 50 de euro pe zi.

    Divizia low-cost a Lufthansa, Germanwings, a bifat un insucces pe piaţa din România, după ce a renunţat la cursele către Berlin şi Stuttgart odată cu închiderea zborurilor de pe aeroportul Băneasa, păstrând doar cursele către Köln de pe Otopeni, închise la rândul lor din ianuarie 2013. „Nu l-aş numi un eşec. Germanwings nu a avut o bază operaţională aici, deci nu a fost un transportator cvasinaţional, şi se uită la profitabilitatea zborurilor point-to-point, iar cursele operate din România nu au fost rentabile. Nu ştiu alţii cum o duc, dar Germanwings nu a mers„, spunea anterior, pentru Business Magazin, Martin Riecken, directorul de comunicare din Europa al Lufthansa.

     Prăbuşirea zborului 9525 al Germanwings în Alpii francezi, care a provocat moartea tuturor celor 150 de persoane aflate la bord, a ridicat semne de întrebare asupra stării mentale a copilotului. Autorităţile cred că germanul în vârstă de 27 de ani a acţionat în mod deliberat pentru a distruge aeronava Airbus A320 în timp ce se deplasa între Barcelona şi Dusseldorf.

    În Statele Unite, Administraţia federală pentru aviaţie cere ca piloţii să fie supuşi unor examinări medicale din partea unui medic militar anual sau la fiecare şase luni, în funcţie de vârsta pilotului. Organizaţia internaţională pentru aviaţie civilă, o agenţie a ONU care stabileşte standardele globale în aviaţie, cere ca piloţii să fie examinaţi medical periodic, ceea ce inculde o evaluare mentală.

    Din punct de vedere tehnic, medicii ar trebui să verifice dacă aceştia au probleme mentale, dar piloţii au declarat că de obicei nu se întâmplă acest lucru.

    “Nu există o evaluare reală a sănătăţii mintale”, a declarat John Gadzinski, căpitan la o companie americană mare şi fost pilot în marină. În 29 de ani de examinări medicale el nu a fost întrebat niciodată despre starea sa psihică, susţine el.

    Bob Kudwa, fost pilot al American Airlines, a declarat: “Îţi verifică ochii, urechile, inima – toate organele care încep să meargă prost atunci când îmbătrâneşti. Dar nu fac nimic pentru cap, nu”.

    De asemenea, nu există confidenţialitate. “Dacă ai o problemă mentală, cu siguranţă nu îi spui medicului care se ocupă de tine pentru că ajunge direct la FAA”, a declarat Gadzinski.

    Piloţii trebuie, de asemenea, să dezvăluie starea psihologică şi tratamentele pe care le urmează în fişele pe care le completează pentru FAA. Dacă nu fac acest lucru, pot fi amendaţi cu până la 250.000 de dolari. Fişele includ întrebări care le cer piloţilor să spună dacă sunt deprimaţi sau au încercat să se sinucidă, a declarat Gadzinski.

  • Opinie Lavinia Raşca: Cum cresc afacerile antreprenoriale (II)

    de Lavinia Raşca (MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

    Afacerea se dezvoltă şi veniturile cresc atunci când, printr-o strategie corectă, valoarea pe care o oferă clienţilor ţintă este unică şi greu de imitat. Antreprenorul perfecţionează continuu produsele şi serviciile, reduce rapid costurile prin creşterea eficienţei şi practică preţuri care, deşi nu aduc marje foarte mari, descurajează intrarea altor concurenţi pe piaţă. Pătrunderea pe pieţe noi se poate realiza fie geografic, fie prin diversificarea modalităţilor de utilizare a aceluiaşi produs, fie prin identificarea unor segmente noi de clienţi. Creşterea veniturilor presupune cheltuieli de marketing sau de dezvoltare a angajaţilor, sau investiţii în capacităţi de producţie. O alternativă la creştere o reprezintă, cel puţin pe termen scurt, externalizarea, dar se recomandă respectarea a două reguli: nu se transferă către furnizori activităţile centrale, în special cele care presupun legătura directă cu clientul, şi se evită dependenţa totală de un singur partener.

    Foarte puţini antreprenori se adaptează la cerinţele specifice fiecărei etape din ciclul de creştere a afacerii. Reuşesc cei care ştiu să se transforme din tehnicieni, care fac singuri totul, în lideri şi manageri, care obţin rezultatele dorite prin intermediul altor oameni, dar şi care mai ştiu să atragă manageri şi sfătuitori care le asigură buna gestionare a situaţiei financiar-contabile.

    În etapele de existenţă şi de supravieţuire, compania se bazează pe talentul proprietarului de a inventa, de a produce, de a vinde şi, în general, de a face singur sau aproape singur tot ce este necesar, de a gestiona numerarul şi a planifica traiectoria afacerii. Cei care se gândesc să-şi pornească propria afacere trebuie să ştie că va fi nevoie să se ocupe o vreme singuri de toate aceste lucruri, care cer mult efort şi dăruire. Pe de altă parte, când activitatea devine complexă, antreprenorul nu mai face faţă singur provocărilor unei organizaţii în creştere, oricât de energic şi de competent ar fi. Este nevoie atunci să dezvolte managementul profesionist.

    Creşterea din etapele de succes şi, în special, de dezvoltare accelerată depinde în primul rând de decizia antreprenorului: se va bucura o vreme de succes şi îşi va recompensa sacrificiile şi eforturile anterioare cu casa, maşina, vacanţele la care au visat el şi familia sau va continua să-şi dedice timpul şi banii companiei? Apoi se pune întrebarea: este capabil să conducă activitatea devenită complexă, prin adoptarea unui stil de management profesionist? Iar dacă nu este, va fi dispus să accepte un alt rol în companie, aducând un astfel de manager în locul lui şi dându-i libertate de acţiune?

    Etapa de dezvoltare accelerată a afacerii depinde, pe lângă scopurile şi calităţile antreprenorilor, şi de alţi factori. De aceea, pentru a evita pericolele care pot apărea în această etapă atât de complicată, este necesar ca antreprenorul să răspundă corect la câteva întrebări.

    Mulţi antreprenori consideră că atragerea clienţilor este cel mai dificil lucru când afacerea creşte. De fapt, organizarea activităţii este mult mai complicată. Devin necesare capabilităţi mai multe şi mai complexe în companie, numărul tot mai mare de angajaţi face necesară alinierea lor către o viziune comună, apare necesitatea descentralizării deciziilor. Schimbarea stilului de management e o provocare pentru fondatori. Le e greu să renunţe la controlul afacerilor.

    Cei mai mulţi antreprenori nu se pot adapta trecerii de la o etapă de dezvoltare a companiei pe care o înfiinţează la alta. Nu-şi pot schimba obiceiul, valoros de altfel în primele etape de dezvoltare, de a se implica total în toate activităţile companiei. Nu acceptă să predea controlul şi sunt rezistenţi la schimbare. Chiar dacă încearcă să îşi reducă autoritatea în companie şi angajează manageri profesionişti, continuă să-i controleze continuu şi devin principala frînă în dezvoltarea companiei. În lipsa timpului, competenţei şi a angajaţilor valoroşi, eşuează.

    Puţini sunt antreprenorii care ştiu să dirijeze competent dezvoltarea companiei, delegând şi apoi monitorizând comportamentele şi rezultatelor angajaţilor. Folosesc proceduri, reguli, fişe de post, selecţia, evaluarea şi dezvoltarea performanţelor. Pe măsură ce angajaţii capătă experienţă, le lasă libertatea să aleagă calea de acţiune pentru atingerea obiectivelor stabilite. Ei sunt preocupaţi să le asigure resursele şi competenţele necesare, să consolideze cultura, structura organizatorică şi un climat atractiv pentru angajaţii competenţi. Iar atunci când îşi dau seama că le lipsesc competenţele manageriale şi interpersonale necesare la acest nivel, sau că nu au un temperament adecvat, au puterea să se retragă din activitatea executivă.

    De aceea, puţine companii antreprenoriale ating dimensiuni mari. Sunt şi mai puţine acelea care îi mai au la cârmă pe fondatori. Aceştia fie au vândut compania, fie au cedat activitatea executivă unor manageri profesionişti, fie le-au făcut pe amândouă, în diferite momente şi secvenţe. Antreprenorii aflaţi la conducerea companiilor pe care le-au înfiinţat atunci când devin mari au făcut corect tranziţia de la o etapă la alta a ciclului de creştere a afacerii.

  • Opinie Lavinia Raşca: Cum cresc afacerile antreprenoriale (I)

    de Lavinia Raşca (MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

    Răspunsul la ambele întrebări este afirmativ. Indiferent cât de diferite sunt afacerile antreprenoriale, se pot identifica etape comune de creştere a acestora. Şi este util ca antreprenorii să le cunoască, pentru a se putea pregăti din timp să facă faţă provocărilor specifice ale fiecăreia dintre ele.
    În decursul anilor, specialiştii au creat numeroase modele de dezvoltare a companiilor antreprenoriale. Cel mai util mi s-a părut, în lucrul meu cu antreprenorii, modelul dezvoltat de Neil Churchill şi de Virginia Lewis. Aceştia clasifică dezvol-tarea companiilor în cinci etape: existenţă, supravieţuire, succes, dezvoltare rapidă şi maturitatea resurselor. În fiecare dintre aceste etape, antreprenorii iau decizii urmate de trecerea companiei în următorul stadiu de dezvoltare, sau, dim-potrivă, de regresul sau eşecul ei. Aceste decizii reprezintă răspunsurile lor corecte sau incorecte la anumite întrebări, specifice, după cum arată caseta 1.

    Caseta 1. Cele mai importante întrebări ale antreprenorilor, în procesul de creştere a afacerii:

    Iată, în continuare, cele mai importante caracteristici ale fiecărei etape de creştere a companiei, în viziunea lui Chur-chill şi Lewis.

    În etapa de existenţă, antreprenorul are o organizaţie foarte simplă şi este sursa esenţială de energie care pune în mişcare afacerea. El face singur, sau uneori împreună cu familia şi cu prietenii apropiaţi, tot ce este necesar pentru a vinde produsul sau serviciul primilor clienţi şi pentru a capitaliza compania nou înfiinţată. Strategia sa este cea de a menţine afacerea în viaţă. De foarte multe ori, produsele/serviciile nu se vând. Încasările sunt prea mici, capitalul de pornire se consumă şi antreprenorul este nevoit să închidă. Aşa se explică de ce, conform Bloomberg, opt din zece companii nu supravieţuiesc mai mult de 18 luni (caseta 2). Alteori însă antreprenorul reuşeşte să atragă şi să reţină clienţii şi atunci compania intră în etapa de supravieţuire.

    Caseta 2. Motive ale eşecului companiilor antreprenoriale 
în etapa de existenţă:

    În etapa de supravieţuire, organizaţia este încă simplă, iar antreprenorul încă se mai identifică cu afacerea. Numărul de angajaţi este foarte mic, creşte încet, mai întâi în vânzări şi producţie. Relaţia venituri – cheltuieli este încă sensibilă. Planificarea se rezumă, în cel mai bun caz, la previzionarea lichidităţilor.

    Unele dintre companiile ajunse aici devin marginale, ducându-şi existenţa de pe o zi pe alta, până ce proprietarul renunţă sau se retrage din cauza vârstei (ex.: unele dintre micile magazine şi firme de producţie şi servicii se în-cadrează în această situaţie). Altele sunt vândute de antreprenori, cu oarecari pierderi. Iar alte companii cresc şi intră în etapa de succes.

    În etapa de succes, se dezvoltă în mod ştiinţific toate funcţiunile companiei – marketing, resurse umane, financiar-contabilă, operaţiuni. În această etapă, antreprenorii au de ales între două scenarii: primul este cel de a menţine com-pania într-o stare economică stabilă, fără veleităţi de creştere, pentru a fi o sursă stabilă de venit pentru alte activităţi în care doresc să se implice (ex.: altă afacere, un hobby, o activitate de responsabilitate socială). Al doilea scenariu este cel în care antreprenorii se implică susţinut pentru dezvoltarea companiei.

    Companiile cu o stare economică stabilă, dată de un număr suficient de mare de clienţi, de o penetrare bună a pieţei şi de un profit peste media din ramură (ex.: firmele de servicii şi de servicii profesionale în comunităţi mici şi stagnante), pot rămâne o perioadă nedeterminată în etapa de succes, cu condiţia să aibă un management bun şi să nu apară modi-ficări nefavorabile şi necontrolabile în mediu. Antreprenorii acestor companii, odată ce au decis să nu intre în faza de dezvoltare rapidă şi să păstreze statu quo-ul, trebuie să fie preocupat de două aspecte. Primul: să angajeze manageri competenţi, dar fără ambiţii foarte mari de creştere (managerii mult prea ambiţioşi fie pleacă repede, cu consecinţele negative ale fluctuaţiei, fie încearcă să dezvolte firma accelerat, fără ştirea proprietarului). Al doilea: un management corespunzător al lichidităţilor, pentru evitarea risipei în perioadele prospere şi crearea de rezerve pentru momentele economice dificile. Nu este exclus să se modifice, în timp, opţiunile antreprenorului şi el să se decidă să intre în faza de dezvoltare rapidă. Atunci el acţionează pentru a consolida activitatea, angajând din afară sau dezvoltând din interior manageri profesionişti şi ambiţioşi şi introducând sistemele necesare, se implică în elaborarea strategiei, atrage resurse şi îşi asumă riscurile creşterii. Poate să dea greş, moment când fie încearcă să redreseze rapid afacerea, aducând-o în situaţia de sursă stabilă de venit sau, dacă şi această variantă eşuează, în etapa de supravieţuire, fie dă faliment. Dar, tot atât de bine, poate să reuşească şi să-şi atingă scopul. Atunci compania intră în etapa de creştere rapidă.

    În etapa de dezvoltare rapidă, preocuparea principală a antreprenorului este identificarea proceselor şi surselor de finanţare a creşterii. Delegarea corectă şi buna gestionare a lichidităţilor sunt esenţiale. Dacă antreprenorul face greşeli în această etapă, ele vor duce compania în stadiile anterioare sau înspre faliment. Cea mai bună soluţie în caz de eşec este să-l recunoască rapid şi să vândă compania în profit. Dacă însă gestionează bine etapa aceasta, compania va de-veni foarte mare şi se va îndrepta spre etapa de maturitate a resurselor.

    În etapa de maturitate a resurselor, are loc valorificarea imaginii pe care şi-a creat-o compania prin creşterea rapidă a încasărilor, iar antreprenorul trebuie să fie preocupat să menţină în companie flexibilitatea şi spiritul antreprenorial, talen-tul inovator, agilitatea procesului decizional şi apetitul spre risc controlat.

    Iată, pe scurt, caracteristicile etapelor de creştere a afacerii.  În partea a doua a acestui articol, mă voi referi la decizii şi acţiuni antreprenoriale necesare în procesul creşterii afacerii.

  • Sfaturi pentru mine tânăr: Radu Florescu, Centrade

    La 20 de ani, simţi şi crezi că ai păşit deja în lumea adulţilor şi, adesea, refuzi sfaturile şi ajutorul celorlalţi. Adevărul este că, la această vârstă, te afli abia la început de drum. Aceştia sunt ani în care încă mai ai de învăţat, probabil încă eşti student. La 30 de ani, vei începe să te concentrezi şi să înţelegi ce îţi doreşti cu adevărat în carieră.

    La 40 de ani, vei începe să fii încrezător în ceea ce faci şi să devii un bun profesionist. După 50 de ani, ar trebui să stăpâneşti bine profesia aleasă. De la 60 de ani în sus, le poţi da sfaturi celor de 20 de ani. La 20 şi ceva de ani abia vă începeţi cariera. Nu fiţi dezamăgiţi de eşecuri.

    Cei care se pot ridica şi pot merge mai departe după ce au eşuat vor ajunge departe mai târziu în viaţă. Rămâneţi deschişi şi dornici să învăţaţi de la cei pe care îi respectaţi, fără să îi şi placeţi neapărat. Teama de eşec este cel mai mare obstacol pe care îl aveţi de depăşit. Îmi doresc doar să fi ştiut şi eu că un eşec poate fi depăşit dacă ai mereu noi resurse de energie şi optimism. La 53 de ani, eu am doar mai puţin timp liber.

  • De ce s-au spart ochelarii Google. Avansul tehnologiilor retro

    În prima lună a anului, Google a anunţat că va retrage de pe piaţă Glass, un produs inovator, însă deseori criticat pentru preţul de 1.500 de dolari, iar mişcarea gigantului IT este văzută ca un sfârşit pentru produsul pe care compania l-a promovat în mod agresiv.

    Google a decis ca echipa Glass să iasă din programul Explorer şi că va fi condusă de Tony Fadell, CEO al Nest, poate cel mai promiţător start-up cumpărat de Google în 2014, pentru 3,2 miliarde de dolari. Fadell este cunoscut pentru faptul că s-a aflat la conducerea echipei care a dezvoltat primul iPod.

    2014 nu a fost un an bun pentru Google Glass, în condiţiile în care produsul de 1.500 de dolari nu a captat interesul publicului larg. Pentru a deveni un bestseller, Glass ar fi avut nevoie de ajutor din partea comunităţii dezvoltatorilor de aplicaţii. La finalul lui 2014, doar 100 de programe erau disponibile pentru Glass; pentru comparaţie, App Store-ul celor de la Apple se apropia de 1,5 milioane de aplicaţii.

    Explicaţia pare să fie că multe companii nu au văzut beneficii în dezvoltarea de software pentru ochelarii inteligenţi. Twitter, spre exemplu, a renunţat la aplicaţia proprie în luna octombrie. Conform celor de la Reuters, 9 din 16 companii de software contactate au spus că au oprit dezvoltarea pentru că nimeni nu cumpăra produsul celor de la Google. Mai mulţi designeri au încercat să promoveze Glass ca un produs fashion, la fel ca Apple Watch, însă acest lucru era greu de făcut când costul iniţial se ridica la 1.500 de dolari.

    Încă de la lansarea din 2012, Google Glass a avut o mare problemă: cei care purtau device-ul arătau cel puţin ciudat. În scurt timp, cei mai mari contestatari ai Glass au devenit chiar posesorii produsului. Mulţi dintre cei care au plătit 1.500 de dolari s-au arătat dezamăgiţi, aşteptările lor fiind peste ceea ce puteau ochelarii hi-tech să facă. „Am descoperit că nu erau foarte utili“, spune James Katz, director de studii al Massachussettes Institute of Technology. „Mai mult, aveam impresia că cei din jur erau deranjaţi atunci când purtam ochelarii.“ Unul dintre cei care nu au dat mari şanse produsului a fost Phil Schiller, şeful departamentului de marketing de la Apple. Într-un e-mail din 2012, acesta scria: „Nu pot să cred că cineva normal va purta vreodată aşa ceva“.

    Google a decis oprirea vânzărilor de ochelari inteligenţi pe 19 ianuarie, dar se va concentra în viitor pe singurul segment în care Glass a punctat: segmentul business. Programul Glass at Work are deja peste zece parteneri care încă dezvoltă aplicaţii pentru produs. „O companie care vrea mâine 100 de perechi de ochelari va primi mâine 100 de perechi de ochelari“, a declarat o sursă din interiorul Google, citată de Business Insider. Acest lucru, mai spun reprezentanţii companiei, nu înseamnă că programul va deveni o prioritate pentru toată compania. Faptul că programul Explorer a ajuns la sfârşit nu mai este de mult un mister. Media a intuit de mult că acest lucru urmează să se întâmple, notează aceeaşi publicaţie. „Chiar dacă produsul nu mai este pe piaţă pentru publicul larg, vânzările către companii cresc în fiecare trimestru“, a declarat Brian Ballard, CEO al APX Labs, una dintre firmele producătoare de aplicaţii. „Google ne oferă acum mai mult suport; odată cu închiderea Explorer, atenţia se îndreaptă acum către noi. Este de înţeles, din moment ce clienţii sunt branduri uriaşe, de la producători de avioane sau maşini până la companii de utilităţi.“

    Faptul că Google a decis închiderea programului Explorer şi restructurarea programului Glass reprezintă un capăt de drum pentru produsul care ar fi trebuit să revoluţioneze lumea. Însă ideea din spatele Glass, de a putea urmări imagini pe un ecran autonom, ar putea fi încă atrăgătoare pentru multe companii. Oamenii ar fi chiar dispuşi să accepte o anumită lipsă de confort pentru a putea folosi un astfel de gagdet (acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul tehnologiei Bluetooth). Problema este că Glass nu reprezintă doar o metodă de a primi informaţii în timp real, este şi o metodă de a înregistra tot ce se petrece în jur, iar acest lucru reprezintă o încălcare clară a intimităţii celorlalţi. Adoptarea în masă a unei noi tehnologii presupune şi adoptarea unor noi norme sociale.

    Dacă Glass nu ar fi avut funcţia de înregistrare în primă fază, poate că mai multă lume ar fi adoptat produsul. Dar, în forma în care a fost lansat, Glass a fost aproape imediat interzis în restaurante, baruri şi chiar în şedinţele de consiliu ale celor de la Google. Instituţiile ce militează pentru protecţia datelor personale l-au numit „unul dintre cele mai invazive produse dezvoltate vreodată“.

    Proiectul Glass nu a fost însă abandonat; compania reorganizează echipa pentru a grăbi producerea unui produs mult mai ieftin şi mai adaptat cerinţelor de astăzi. Însă eşecul public al produsului arată că lumea nu este încă pregătită pentru ochelarii inteligenţi. Sau, mai bine spus, ochelarii „atât“ de inteligenţi.

  • Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, povesteşte-i de planurile tale

    Singurul fel în care putem progresa este prin experienţa eşecului. Văd aceeaşi situaţie şi în România, iar în opinia mea alegerile prezidenţiale sunt o pierdere de vreme. Nimic nu se va întâmpla nici înainte şi nici după alegeri“, a spus Steen Jakobsen la un eveniment organizat de Business Magazin. El spune că nici măcar nu contează cine va fi ales în România şi nu va conta nici din punct de vedere politic, nici economic. Inabilitatea mediului politic de a schimba lucrurile este de fapt motivul pentru situaţia economică şi nivelul uriaş al îndatorării statelor. Singurul mod prin care ţările vor evolua, nu numai România, ci de-a lungul întregii lumi, este prin eşec, pentru că, spune Jakobsen, niciun politician nu va recunoaşte că a greşit, ci cu toţii vor continua prin a nu face nimic şi a juca un joc numit „pretinde şi extinde“. Vor pretinde că sunt credibili şi că au un plan şi îşi vor extinde cât pot de mult mandatele.

    ASTA ESTE A POLITICULUI.

    Cartea Ariannei Huffington nu m-a dat pe spate, dar vine cu o ofertă decentă: este vorba despre adoptarea unei a treia unităţi de măsură a succesului, pe lângă cele două deja existente – bani şi putere; a treia metrică este clădită pe patru fundamente – „bunăstare, înţelepciune, miracol şi dăruire“. „Atenţia noastră s-a concentrat asupra modului în care putem face mulţi bani, asupra modului în care ne cumpărăm o casă mare şi asupra modului în care putem avansa cât mai sus în carieră. În timp, în momentul de faţă, succesul, banii şi puterea au devenit practic sinonime în mintea multora“, spune Huffington. Arianna Huffington ne propune o abordare New Age, posibilă pe fundamentul sutelor de milioane de dolari pe care le-a luat pentru The Huffington Post, dar mai greu de aplicat pe malurile sărace ale Dâmboviţei.

    ASTA ESTE A VULGULUI.

    Între cele două aş pune, simplu, o spunere de-a lui Woody Allen, cred, ceva de genul „Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, povesteşte-i de planurile tale“. Asta prefaţează bine ceva ce am scris în toamna anului 2008, un text care se chema „Vreau să vă doară“ şi care se mula pe teoria lui Jakobsen cu eşecul – trebuie ca o criză să doară, astfel încât să ştim cum este atunci când este într-adevăr rău. Plastic vorbind, mirosul grajdului ne va face să apreciem la justa valoare şi să căutăm parfumul. Slăbiciunile noastre, mai accentuate decât ale altor naţii, sunt generate tocmai de faptul că românul se bazează pe “a se descurca”, înainte de “a construi”, “a gândi”, “a munci”, “a respecta” sau “a fi respectat”. Crizele au fost multe în România, dar niciuna nu s-a împlinit, nu s-a finalizat pentru a genera şi efecte pozitive. În 2011 constatam că nu s-a schimbat nimic, şi cu atât mai mult în 2014, când răfuiala politică a ajuns să se poarte nu numai pentru fotoliul de la Cotroceni, ci pentru posturile ce se vor elibera „în cazul în care“. Mă rog, unii cred că pot înlocui „în cazul în care“ cu „sigur că va“.

    În mijlocul vacarmului, stau oameni care îşi fac planuri; de vacanţă, de carieră, de extindere a locuinţei, pentru o viaţă mai bună sau mai liniştită. În lumea întreagă mulţi au căzut în capcană, crezând că pieţele se vor întoarce la indicatorii de dinaintea crizei. Lumea a luptat, risipind resurse imense, pentru reluarea expresiei „business as usual“, dar timpurile au devenit unusual.

    România se va schimba, va consuma mai mult, vor veni investitori, antreprenorii vor porni afaceri. Dar de restul lumii, de bogăţie, de Europa şi de un mai bine colectiv ne va separa, mereu, un decalaj pe care suntem incapabili să-l depăşim. Criza aceasta ne-ar fi putut ajuta să recuperăm o bucată bună, dacă ne-am fi jucat bine cărţile. Dar i-am povestit lui Dumnezeu de planurile noastre.

    Ilustrez cu cel mai binevoitor Dumnezeu pe care îl cunosc, pictat de Michelangelo.

  • Marcu, MedLife: Încurajarea antreprenoriatului ar creşte economia cu 5%

    1. Încurajarea antreprenoriatului. Proiecte de anvergură pentru promovarea şi finanţarea celor care au curajul să îşi pornească propria afacere – avem nevoie să scăpăm de obsesia naţională a eşecului.

    2. Soluţii economice de creştere a productivităţii, în special în domeniul rural subdezvoltat şi subvenţionat. România are nevoie de programe care să ducă la apariţia micilor meşteşugari tradiţionali, la dezvoltarea turismului rural, la agricultură performantă şi la prelucrarea lemnului, nu la exportul de cherestea.

    3. Investiţii masive în infrastructură.

    4. Reducerea CAS cu cel puţin 5 puncte procentuale. Dacă România are o taxă unică convenabilă, în schimb munca este crunt pedepsită, fiind taxată la sânge.

    5. Predictibilitate legislativă şi fiscală. Fiecare minister sau structură administrativă schimbă regulile jocului anual. Investitorii serioşi şi finanţatorii întocmesc bugete şi scenarii pe 5-10 ani.

  • Tăriceanu: Demisia lui Iohannis, recunoaşterea unui eşec. Poziţia lui Antonescu, a unui autist

     “Dincolo de demisia de care spuneaţi, e important ca azi PNL să facă analiza lucidă şi să încerce să asculte în final glasul electoratului, pentru că, aşa cum arată rezultatele, e vorba de o sancţiune severă pentru o serie de decizii greşite luate în ultimul an şi jumătate, decizii succesive”, a spus Tăriceanu.

    Potrivit acestuia, nu este foarte simplu ca cei care au greşit să accepte, să recunoască şi să se dea la o parte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Palestinienii ameninţă cu dizolvarea Autorităţii în cazul unui eşec al negocierilor cu israelienii

    Negociatorii palestinieni l-au anunţat pe mediatorul american Martin Indyk că palestinienii ar putea decide desfiinţarea Autorităţii conduse de preşedintele Mahmoud Abbas pentru ca Israelul să îşi asume responsabilitatea pentru gestionarea teritoriului lor în calitate de putere ocupantă, a precizat acest oficial.

    Palestinienii au evocat deja posibilitatea de dizolvare a Autorităţii, create în urma Acordurilor de la Oslo (1993) pentru administrarea zonelor autonome ale teritoriilor palestiniene, dar aceasta este prima dată când este exprimată ameninţarea de la reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene sub egida secretarului de Stat american John Kerry, în iulie.

    Aceste negocieri sunt complet blocate şi iniţiativa lui Kerry pare din ce în ce mai compromisă.

    “Palestinienii l-au informat pe Indyk că dacă instransigenţa israeliană continuă, ei au mai multe opţiuni”, a explicat pentru AFP oficialul palestinian sub acoperirea anonimatului, făcând referire la ultima întâlnire dintre trimisul special american şi negociatorii palestinieni, vineri.

    “Mai întâi, există opţiunea de a preda cheile Autorităţii Naţiunilor Unite pentru ca acestea să ia în grijă poporul palestian şi statul Palestina, care este sub ocupaţie – sau ca Israelul să îşi asume din nou întreaga responsabilitate a ocupaţiei sale”, a subliniat el.

    Autoritatea preşedintelui Abbas, susţinută de comunitatea internaţională, se confruntă în permanenţă cu importante dificultăţi financiare şi depinde, pentru a supravieţui, de ajutor străin.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro