Tag: Elvetia

  • Moştenitorul unuia dintre cele mai mari imperii financiare din lume a murit la vârsta de doar 57 de ani

    Benjamin de Rothschild, cel care supraveghea imperiul bancar început de tatăl său în 1953, a murit săptămâna trecută la vârsta de 57 de ani, în urma unui infarct, potrivit The Independent.

    Grupul Edmond de Rothschild, a cărui preşedinte era Benjamin, a anunţat că acesta a murit în după-amiaza zilei de vineri, în locuinţa sa din Pregny, Elveţia.

    Din 1997, Benjamin de Rothschild a condus grupul bancar denumit după tatăl său. Astăzi, grupul Edmond de Rothschild are active totale de circa 160 de miliarde de euro.

    Forbes a estimat averea lui Benjamin de Rothschild la 1,5 miliarde de dolari. El este descendentul familiei Rothschild, care are o istorie activă de aproape 300 de ani în industria bancară din Europa.

    Într-un comunicat de presă care anunţa decesul moştenitorului, grupul pe care l-a condus a transmis că el era pasionat de finanţe, automobile şi vinuri.

  • Europenii mai văd pârtiile doar în poze: Piaţa de ski a continentului este zdrobită de ultimele restricţii de circulaţie

    Alpii reprezintă peste o treime din cele 2.084 de resorturi de ski la nivel mondial, iar sărbătorile de iarnă generează venituri anuale de 28 de miliarde de euro, aproape 33% din totalul la nivel global şi circa 7% din valoarea pieţei europene de turism, scrie Financial Times.

    Dar sezonul actual nici măcar nu se va apropia de aceste cifre. Tot mai multe resorturi din Austria şi Italia anunţă ca îşi vor opri activităţile, iar Franţa a declarat deja că toate resorturile de ski vor rămâne închise până pe 7 ianuarie.

    Elveţia reprezintă singura excepţie, însă autorităţile sunt din ce în ce mai presate de ţările vecine să reaplice măsurile de carantină.

    Crystal Ski Holidays, cea mai mare companie a industriei, a anunţat că rezervările sunt cu 50% sub nivelurile de anul trecut. Operatorul trimite către Alpi circa 170.000 de turişti în fiecare an , dar şi-a redus până acum numărul de resorturi cu peste 20%.

    Cel mai mare competitor al companiei, Hotelplan, care este de două ori mai mic decât Crystal Ski Holidays, şi-a anulat toate rezervările pentru lunile decembrie şi ianuarie. „Restul sezonului este pe muchie de cuţit”, a declarat CEO-ul Joe Ponte.

    În plus, Ski Club of Great Britain (SCGB) a anunţat că rezervările au scăzut cu 70% faţă de anul trecut, iar grupul Tui – care deţine Crystal Ski – a raportat pierderi anuale de 3,2 miliarde de euro.

    „Operatorii trebuie să înţeleagă circumstanţele de anul acesta şi că continue să comunice cu clienţii”, a adăugat Joe Ponte.

     

     

  • Compania elveţiană de turism STA Travel intră în insolvenţă. Avocaţii de la Dentons oferă consiliere juridică filialei din România

    Firma de avocatură Dentons Bucureşti oferă consiliere juridică companiei de turism elveţiene STA Travel, specializată în oferte pentru studenţi şi tineri, în vederea completării procedurilor de insolvenţă ale operaţiunilor sale locale.

    În România, STA Travel are două birouri care oferă exclusiv servicii de suport grupului. Echipa Dentons care consiliază STA Travel este alcătuită din Perry Zizzi (Managing Partner) şi Doru Postelnicu (Counsel).

    „Actuala pandemie pune o presiune accentuată pe companiile de toate dimensiunile şi vom vedea în continuare afaceri care vor întâmpina dificultăţi. Avocaţii Dentons au o experienţă vastă în identificarea celor mai bune soluţii în situaţii de criză şi protejarea părţilor co-interesate chiar şi în cazul unui faliment”, a declarat Doru Postelnicu, Counsel, Dentons Bucureşti.

    Fondată în 1979, filiala STA Travel Elveţia a depus cererea de insolvenţă în luna august a acestui an, invocând incertitudinea legată de comportamentul consumatorilor, restricţiile suplimentare şi măsurile de carantinare aplicate în contextul pandemiei. Compania de turism aparţine grupului Diethelm Keller Holdings cu sediul în Elveţia.

     

  • Compania elveţiană de turism STA Travel intră în insolvenţă. Avocaţii de la Dentons oferă consiliere juridică filialei din România

    Firma de avocatură Dentons Bucureşti oferă consiliere juridică companiei de turism elveţiene STA Travel, specializată în oferte pentru studenţi şi tineri, în vederea completării procedurilor de insolvenţă ale operaţiunilor sale locale.

    În România, STA Travel are două birouri care oferă exclusiv servicii de suport grupului. Echipa Dentons care consiliază STA Travel este alcătuită din Perry Zizzi (Managing Partner) şi Doru Postelnicu (Counsel).

    „Actuala pandemie pune o presiune accentuată pe companiile de toate dimensiunile şi vom vedea în continuare afaceri care vor întâmpina dificultăţi. Avocaţii Dentons au o experienţă vastă în identificarea celor mai bune soluţii în situaţii de criză şi protejarea părţilor co-interesate chiar şi în cazul unui faliment”, a declarat Doru Postelnicu, Counsel, Dentons Bucureşti.

    Fondată în 1979, filiala STA Travel Elveţia a depus cererea de insolvenţă în luna august a acestui an, invocând incertitudinea legată de comportamentul consumatorilor, restricţiile suplimentare şi măsurile de carantinare aplicate în contextul pandemiei. Compania de turism aparţine grupului Diethelm Keller Holdings cu sediul în Elveţia.

     

  • Procurorii din Olanda au deschis o investigaţie asupra şefului băncii elveţiene UBS cu privire la un caz de spălare de bani în perioada în care acesta a condus grupul ING

    O instanţă din Olanda a lansat o anchetă penală asupra modului în care CEO-ul UBS Ralph Hamers a condus grupul ING, companie care a eşuat în implementarea unui set de legi privind spălarea de bani la nivel intern, scrie Reuters.

    Ştirea vine la scurt timp după ce Hamers a devenit şeful celui mai mare administrator de averi din lume, în contextul în care compania încearcă să se distanţeze de scandalurile cu care s-a confruntat în anii trecuţi.

    De exemplu, UBS a primit în februarie 2019 o amendă de 3,7 milioane de euro pentru o serie de activităţi bancare ilegale şi fraudă fiscală.

    Hamers a condus ING, cea mai mare bancă din Olanda, din 2013 până în iunie 2020, reuşind să câştige un salariu de 1,75 milioane de euro în 2018. Multinaţionala olandeză a plătit 775 de milioane de euro în urmă cu doi ani pentru a încheia un caz de spălare de bani şi alte practici corupte.  

    „UBS este conştientă de decizia autorităţilor olandeze de a deschide o investigaţie asupra lui Ralph Hamers, dar şi de aptitudinile pe care acesta le-a deţinut în timp ce conducea grupul ING”, a declarat cea mai mare bancă din Elveţia.

    Ralph Hamers a deţinut funcţia de şef al ING România între 1999 şi 2002, fiind un „CEO respectat” care are „acreditări puternice în automatizare şi mediul digital”, a declarat Jonathan Fearon, director de investiţii al administratorului britanic Aberdeen Standard.

    FINMA, autoritateaa de supraveghere financiară din Elveţia, a declarat miercuri că Hamers denotă „competenţă şi onorabilitate” în asumarea funcţiei de şef al UBS.

     

  • Economia Elveţiei a înregistrat cea mai mare creştere din ultimii 40 de ani

    Economia elveţiană a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimele patru decenii în condiţiile în care activitatea comercială şi-a revenit din colapsul cauzat de măsurile de lockdown, scrie Bloomberg.

    Produsul Intern Brut a avansat cu 7,2% mulţumită creşterii consumului şi a investiţiilor în echipamente şi construcţii.

    În trimestrul anterior, economia s-a prăbuşit cu 7%. În pofida recuperării record, economia este cu aproximativ 2% mai mică decât era înainte de pandemie.

    Diferenţa este mult mai mică decât decalajele observate la marile economii din zona euro.

    „În comparaţie cu ţările vecine, economia elveţiană a reuşit să facă faţă până acum crizei coronavirusului relativ nevătămată“, arată secretariatul de stat pentru afaceri economice.

    Elveţia ar putea evita o nouă contracţie în ultimul trimestru al acestui an deoarece guvernul a decis să nu introducă un al doilea blocaj pe scară largă, iar programele de şomaj parţial au protejat piaţa muncii.

  • Referendum: Cetăţenii UE vor continua să circule liber în Elveţia

    Alegătorii elveţieni au respins în mod covârşitor încercarea unui partid de dreapta de a renunţa la pactul care permite libera circulaţie a persoanelor din Uniunea Europeană, potrivit unei proiecţii a rezultatelor publicată de radiodifuzorul SRF, duminică.

    Primele rezultate ale referendumului din Elveţia privind renunţarea la pactul care permite libera circulaţie a persoanelor din Uniunea Europeană arată un scor tranşant. Potrivit SRF, propunerea a fost respinsă cu 63% dintre voturile cetăţenilor elveţieni.

    Partidul Poporului Elveţian (SVP) a convocat un referendum privind acordul cu UE, un vot care a fost considerat un test important al atitudinilor faţă de străinii care reprezintă un sfert din populaţie. Vicepreşedintele celui mai mare partid din parlament a făcut presiuni pentru a prelua controlul asupra imigraţiei, repetând unele dintre argumentele pe care politicienii pro-Brexit le-au folosit în perioada preliminară ieşirii Marii Britanii din UE.

    El a realizat un tablou sumbru al tinerilor străini care îi înlocuiesc în locurile de muncă pe elveţienii mai în vârstă, locuinţele se scumpesc, şcolile şi transporturile sunt supraaglomerate, iar construcţiile devin haotice.

    Oponenţii au spus că planul ar distruge acordurile care sporesc accesul Elveţiei la piaţa unică a UE şi ar duce la o criză a forţei de muncă.

    Conform sistemului elveţian, referendumul, în cazul în care trecea, ar fi forţat guvernul să anuleze acordul UE dacă negocierile nu ar fi produs un acord privind încheierea voluntară a pactului, un rezultat foarte puţin probabil. Încetarea liberei circulaţii ar fi răsturnat alte pacturi bilaterale privind transportul terestru şi aerian, achiziţiile publice, comerţul şi cercetarea.

    Aproximativ 68% din 2,1 milioane de străini care locuiau în Elveţia în 2019 erau cetăţeni ai UE. Pactul permite, de asemenea, elveţienilor să circule liber în UE, peste 450.000 dintre ei trăind în uniune.

  • „Elveţia României”: locurile unde se află cele mai frumoase şase sate din România pe care trebuie neapărat să le vizitezi

    Şi nu numai că le avem, dar sunt cam de o sută de ori mai pitoreşti.Am pregătit mai jos, o listă cu şase dintre cele mai frumoase sate din România. Aşa că, în cazul în care plănuieşti o escapadă de weekend şi nu ştii ce destinaţie să alegi, inspiră-te. Orice ai alege, nu poţi g

    1. Şirnea

    Şirnea e un sat parcă ieşit din romanele lui J.R.R. Tolkien. E un sătuc din Braşov, amplasat la poalele Munţilor Piatra Craiului, la o altitudine de aproape 1.400 m. În 1960 Şirnea a fost declarat primul sat turistic din România, iar în prezent acolo se întâmplă o mulţime de evenimente interesante precum Focul lui Sumedru (ocrotitorul recoltelor şi oierilor), care are loc în fiecare an în 25 octombrie. Atunci copiii din sat se îmbracă în portul popular specific locului, fac un foc mare şi dansează în jurul lui. Cei mai curajoşi dintre ei sar prin foc sau sar peste focul lui Sumedru, cum spun sătenii.

    Ce mai poţi vizita daca ajunci în Şirnea? Dacă îţi plac lăcaşurile de cult, trebuie să ştii că sunt o grămadă în apropiere. Mai poţi vizita şi Parcul Naţional Piatra Craiului, Prăpastiile Zărneştilor, Cheile Moieciului, Peştera şi Cheile Dâmbovicioara, Peştera cu lilieci din satul Peştera, Barajul Pecineagu şi Lacul Vidraru.

    Unde stăm? La pensiunile agroturistice, care au oferte pentru toate buzunarele. Astfel, pentru o noapte de cazare preţurile încep de la 50 de lei şi pot ajunge până la 100 de lei. Ai condiţii ”de oraş” cu acces Wi-fi gratuit, grătar, camere cu Tv prin satelit şi – poate cel mai important într-o sejur de relaxare – vedere la munte.

    2. Pleşa

    Puţină lume ştie că în Bucovina, foarte aproape de Gura Humorului, se găseşte un sat foarte frumos, locuit exclusiv de polonezi. Limba română nu se aude decât de sărbători şi e folosită doar atunci când vin musafiri români.

    Dacă visezi la un sejur într-un astfel de loc, pregăteşte-ţi portofelul. O noapte de cazarecostă în medie 100 de lei, doar poate ajunge până la 400 de lei. Gazdele însă, promit să-ţi asigure o vacanţă de vis.

    3. Ciocăneşti

    Ciocăneşti e alt sat de poveste. Îl găseşti pe valea Bistriţei, pe drumul ce leagă Moldova de Maramureş, nu departe de Vatra Dornei. Pe pancarta de la intrare o să citeşti „sat muzeu”, pentru că e unul dintre puţinele sate româneşti care a reuşit, în ciuda trecerii timpului, să-şi păstreze armonia arhitecturală într-o lume obsedată de termopane, artificii pompoase, finisaje moderne şi grilaje de inox.

    Numele îi vine de pe vremurile când sătenii făureau arme şi armuri pentru oştile voievozilor Moldovei. Legenda spune că Ştefan cel Mare ar fi stabilit locul de altar al Mănăstirii Putna slobozind în văzduh o săgeată făcută de oamenii acestor meleaguri. Aici găseşti şi case încondeiate. Da, ai citit bine. Case încondeiate. Sunt de o frumuseţe rară şi arată aşa:

    În Ciocăneşti mai poţi vizita şi Casa Muzeu Leonida Ţăran, prima locuinţă din sat care a fost zugrăvită cu motive tradiţionale. Tradiţia caselor încondeiate a luat naştere în 1950, dintr-un gând al unei doamne din familia Ţăran, care, în momentul când a vrut să schimbe culoarea casei, şi-a dorit ca la pereţii clădirii “să se uite şi Luna şi Soarele”, potrivit unui reportaj din Jurnalul Naţional. Rezultatul a fost nu numai pe placul soarelui şi al lunii, ci şi al zecilor de turişti care ajung la Ciocăneşti în fiecare an.

    Vrei să rămâi aici peste noapte? O alegere excelentă, spun cei care au vizitat deja micuţa localitate. În plus, nu trebuie să faci un efort financiar prea mare. Pensiunile îşi aşteaptă clienţii cu preţuri cuprinse între 60 şi 70 de lei.

    4. Viscri

    Viscri e o localitate cu 1.000 de oameni care a ajuns cunoscută în toată lumea după ce prinţul Charles şi-a cumpărat o casă acolo. Judecând după fotografii, nici nu e greu să-ţi imaginezi de ce s-a îndrăgostit moştenitorul coroanei britanice de meleagurile Braşovului.

    Ce trebuie să ştii despre Viscri, în caz că alegi să-l vizitezi? În primul rând trebuie să ştii că adăposteşte una dintre cele mai spectaculoase şi mai vechi biserici fortificate săseşti, care a şi fost înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO. De asemenea, oamenii de aici au iniţiat un proiect foarte interesant, „Şosete din lână naturală din Viscri“. Potrivit Adevărul, şosetele croşetate din vechi pulovere de lână de către femeile din sat erau schimbate la început pe alimente, însă în timp trocul s-a trasformat într-un adevărat proiect: femeile din sat tricotează anual aproximativ 10.000 de şosete, mănuşi, căciuli, pulovere şi papuci din pâslă care sunt trimise la un depozit din Naumburg, Germania, de unde se vând apoi în toată ţara.

    acă ajungi acolo nu trebuie să ratezi nici supa de găină cu tăieţei, pâinea pe vatră şi dulceţurile. Puţină lume ştie de Dulceaţa de Viscri, lansată oficial în 2012 la Paris. Francezii o pot cumpăra la pachet cu un săculeţ şi o linguriţă de argint, dar tu o poţi primi în schimbul unui zâmbet, sătenii din Viscri sunt foarte generoşi.

    Ca să înnoptezi la Viscri, ar trebui să ai pregătiţi minimum 90 de lei. Există însă şi pensiuni care percep turiştilor care vor să doarmă în satul Prinţului Charles şi 200 de lei pe noapte.

    CITITI CONTIUNAREA MATERIALULUI

     

     

     

     

     

  • Povestea uneia dintre dintre cele mai bogate dinastii din Europa. Sau când bogaţii se comportă ca nişte oameni normali şi sunt de profesie medici, iar unul chiar merge pe bicicletă la muncă

    Cea mai bogată dinastie din Elveţia, Oeri-Hoffman, care şi-a crescut averea timp de 124 de ani prin intermediul imperiului farmaceutic Roche, îşi continuă ascensiunea, chiar şi în pandemie.

    Potrivit Bloomberg, şapte membri ai celei mai noi generaţii s-au alăturat anul trecut  grupului de acţionari care deţine acţiuni în valoare de 25 de miliarde de dolari în gigantul farmaceutic Roche Holding AG. Apoi, în martie, un alt membru al acelei generaţii, Joerg Duschmale, şi-a înlocuit unchiul în boardul producătorului de medicamente.

    Schimbarea de leadership a fost planificată atent: ascensiunea lui Duschmale spre directorat a fost discutată de aproximativ doi ani.

    Roche este generatorul de avere al familiei încă din 1896.
    „Este important să continuăm istoria de succes a familiei şi să o transmitem mai departe următoarei generaţii. Demonstrăm că familia continuă să stea în spatele companiei”, a declarat el pentru publicaţia elveţiană Bilanz.

    Averea de 39 de miliarde de dolari a crescut cu aproximativ un sfert în ultimele 12 luni, potrivit indicelului anual al averilor realizat de Bloomberg.  Vânzările testelor de COVID-19 ale Roche au ajutat la creşterea acţiunilor anul acesta.

    Cei de la Bloomberg subliniază însă că ceea ce uimeşte nu este doar dimensiunea averii, ci longevitatea acesteia. Familia Oeri-Hoffmann a ajuns acum la cea de-a cincea generaţie şi sunt mai bogaţi decât niciodată.

    Administrarea Roche a reprezentat o parte din ADN-ul familiei. Chiar dacă deţin doar 9% din firmă, reprezentanţii acestei familii au drept de vot asupra deciziilor luate în cadrul acesteia.

    Stabilitatea familiei este ajutată de dividendele primite de ei, care au generat venituri de mai mult de 700 de milioane de dolari în 2020.

    De asemenea, ajută şi faptul că majoritatea membrilor familiei au puţin timp pentru extravaganţe – petrecerile şi superiahturile lipsesc din lista preocupărilor lor.

    Dushmale merge pe bicicletă spre muncă şi cel mai mare lux pentru care este cunoscut sunt încălţările pentru drumeţii, potrivit profilului său din publicaţia Bilanz.

    Unchiul Andreas Oeri este ortoped şi a practicat în continuare medicina, chiar dacă se afla în boardul Roche. Mătuşa Beatrice Oeri, care şi-a vândut acţiunile în 2009 – administrează un club de jazz din Basel.

    Lipsa unor taxe mari atunci când activele sunt transferate între generaţii ajută de asemenea. Elveţia nu are taxe federale pe moştenire. Cantonul Basel, unde Roche şi mulţi dintre membrii familiei trăiesc, nu taxează transmiterea de bunuri între membrii apropiaţi ai familiei.

    Păstrarea unui profil discret a ajutat dinastia de asemenea, permiţându-le să evite ieşirile publice care ar fi putut genera tensiuni în cadrul clanului.

  • Una dintre cele mai bogate ţări de pe glob intră oficial în recesiune

    Economia Elveţiei a scăzut în al doilea trimestru cu 8,2% faţă de primele trei luni ale anului, de vreme ce pandemia de COVID-19 a generat cel mai mare declin din ultimii 40 de ani, potrivit Reuters.

    După o scădere de 2,5% în T1, Elveţia se confruntă cu cele mai proaste rezultate economice de când au început să fie raportate datele trimestriale, adică din 1980. Declinul a fost puternic alimentat de recesiunea globală, în condiţiile în care Elveţia este o ţară care se bazează masiv pe exporturi.

    Ultima recesiune cu care s-au confruntat autorităţile elveţiene a avut loc la finalul lui 2018, însă scăderile au fost aproape insesizabile, de 0,3% şi, respectiv, 0,1%. Pentru a puncte in perspectivă informaţiile, economia britanică a suferit în T2 o contracţie record de 20,4%, iar Franţa a înregistrat un declin de 13,8%, cel mai mare de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

    Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice din Elveţia (SECO) a declarat că ţara a evitat o nouă serie de scăderi prin ridicarea timpurie a restricţiilor de circulaţie.

    „Este grav, dar nu cum ne-am aşteptat”, spune un economist din cadrul SECO, adăugând că produsul intern brut (PIB) îşi va reveni la nivelurile de dinainte de pandemie până la finalul lui 2021.