BusinessMagazin

Tag: Disney

  • Cronică de film: Zootropolis

    Cu toţii am crescut urmărind extraordinarele filme Disney cu animale, cufundându-ne în acele lumi. Filmul meu preferat din copilărie a fost Robin Hood şi am vrut să onorăm acea moştenire, dar într‑un abordare nouă şi diferită. Am început să ne întrebăm cum ar arăta o metropolă a mamiferelor dacă ar fi creată de animale. Iar această idee a fost extrem de interesantă pentru noi“, a spus regizorul Byron Howard la evenimentul de lansare.

    Parcursul pentru a obţine aspectul dorit al unui film de animaţie este similar cu cel al unui film live action: tehnologia, luminile şi grafica lucrează împreună pentru a aduce la viaţă viziunea de ansamblu a filmului. „Am reunit o echipă remarcabilă pentru a face din Zootropolis o adevărată realitate“, a spus şi regizorul Clark Spencer. „Noi chiar am ridicat ştacheta cu acest film şi cred că publicul va fi încântat.“

    Nu ştiu cât de mult a ridicat Zootropolis ştacheta, dar atenţia la detalii este într-adevăr remarcabilă. Există 64 de specii de animale diferite în Zootropolis; pentru a crea Zootropolis, artiştii designeri s-au inspirat de la oraşe precum New York şi Londra, împletind peisaje urbane tradiţionale cu influenţe globale şi elemente animale. Metropola modernă cuprinde cartiere de locuinţe precum luxosul Sahara Square sau glacialul Tundratown şi sugerează o încrucişare de rase, unde animale din fiecare mediu trăiesc împreună.

    Zootropolis este regizat de Byron Howard (Tangled, Bolt) şi Rich Moore (Wreck-It Ralph, The Simpsons) şi coregizat de Jared Bush (Penn Zero: Part-Time Hero). Doi dintre regizori au fost nominalizaţi la Oscar: Howard în 2008 pentru Bolt, iar Moore în 2012 pentru Wreck-It Ralph, care a fost produsă de Clark Spencer, producătorul Zootropolis. Din distribuţie mai fac parte, printre alţii: Idris Elba (Pacific Rim, Prometheus, Thor), J.K. Simmons (Whiplash, The Closer, The Rewrite), Nate Torrence (She’s Out Of My League, Get Smart), Jason Bateman (Horrible Bosses, Arrested Development, Juno), Octavia Spencer (The Help, Being John Malkovich, Snowpiercer) şi Don Lake (Terminator 2: Judgement Day, Life with Bonnie). O „apariţie“ surprinzătoare este Shakira, care împrumută vocea personajului Gazelle.

    La mai puţin de două săptămâni după premiera din 4 martie 2016, Zootropolis a înregistrat în România încasări de aproape 489.000 de dolari americani şi aproape 100.000 de admisii şi deţine deja un dublu record de box-office în ţara noastră. A debutat pe primul loc în opening weekend, cu încasări de aproape 190.000 de dolari americani şi aproape 39.000 de admisii.

    În concluzie, noul film produs de Disney intră în categoria animaţiilor ce pot fi apreciate de mai multe categorii de public, nu doar de cei mici, aşa cum au stat lucrurile şi în cazul Inside Out.

  • În tinereţe nu a putut obţine nici măcar rolul lui Goofy la Disney World, iar acum conduce o afacere de peste 1 miliard de dolari

    Înainte de a deveni miliardară, fondatoarea Spanx, Sara Blakely, a eşuat de mai multe ori. A încercat, iniţial, să devină actriţă de comedie. A vrut apoi să devină avocat, dar a căzut la examenul de admitere de două ori. A participat chiar la o audiţie pentru rolul lui Goofy la Disney World, dar nu avea înălţimea potrivită pentru a-l interpreta.

    A petrecut următorii şapte ani vânzând faxuri, confruntându-se în fiecare zi cu refuzuri. “A fost o lecţie de viaţă nepreţuită”, povesteşte Blakely. “Am învăţat să fiu concisă şi să explic oamenilor ce se află în faţa lor.”

    Ideea companiei Spanx a pornit de la dresurile pe care Sara era nevoită să le poarte atunci când lucra ca agent de vânzări de faxuri pentru compania Danka. Pe o parte, ciorapii modelatori o stânjeneau, iar pe de-o altă parte o făceau să arate mai atractivă, subţiindu-i corpul. La 25 de ani, Blakely s-a decis astfel că vrea să aibă propriul produs şi a început să se documenteze. La scurt timp a scris ea însăşi patentul, a ales materialele şi a găsit o fabrică de textile din statul american Carolina de Nord, dispusă să îi producă dresurile modelatoare.

    Atunci când a început să lucreze la proiectul Spanx, a bătut la uşile multor fabrici din North Carolina, încercând să explice potenţialul produselor sale. Un singur producător a ascultat-o şi a acceptat să o susţină; Blakely a prezentat prototipul retailerului Neiman-Marcus într-o manieră neconvenţională: a arătat beneficiile produsului printr-o demonstraţie care a avut loc la toaleta doamnelor. La numai trei săptămâni, produsul ei era comercializat de retailerul Neiman-Marcus iar vânzările au depăşit aşteptările.

    Sara s-a ocupat de toate aspectele afacerii sale, de la marketing la logistică şi deşi nu a investit bani în publicitate, dresurile ei au devenit rapid cunoscute, prin intermediul vedetelor care le-au promovat. Realizatoarea americană de televiziune Oprah Winfrey  a spus că Spanx este produsul ei preferat. Spanx a ajuns şi pe paginile revistelor Forbes, Fortune, Entrepreneur, In Style, The New York Times, USA Today, Glamour sau Vogue.

    În urmă cu 20 de ani Sara Blakely a pus bazele unei companii producătoare de ciorapi modelatori cu o cifră de afaceri în prezent de 250 de milioane de dolari. În vârstă de 42 de ani, Blakely a fost numită în martie 2012 cea mai tânără miliardară din Statele Unite de către revista Forbes, cu o avere estimată în septembrie 2013 la un miliard de euro.

  • Marea putere a datelor mărunte

    Small Data“ de Martin Lindstrom este în sine un soi de premieră, pentru că a apărut în româneşte în aceeaşi zi în care a apărut şi ediţia în limba engleză, undeva la sfârşitul lunii februarie. Lindstrom lucrează, în calitate de consultant, pentru mari companii, de genul LEGO, Nestlé sau Walt Disney; el se descrie drept un soi de detectiv a cărui misiune este să creeze o relatare, un analist al marketingului atent la detalii care scapă altora.

    Este omul care a înţeles că „prospeţimea“ miroase într-un fel pentru un occidental – a flori de câmp – şi altfel pentru un rus – mirosul pământului umed, amestecat cu cel de ţesătură care se degajă din rufele uscate în aer liber  la temperaturi sub zero grade. Sau că oamenii şi-au luat un aspirator robot după ce li s-a prăpădit animalul de casă favorit, pentru a umple golul din viaţa lor. Aceasta este partea „funny“, dacă vreţi, a activităţii lui Lindstrom, care a petrecut 300 de nopţi pe an în casele unor străini, pe care i-a studiat în amănunţime, nu din raţiuni sociologice, ci mai degrabă de marketing, pentru a identifica ce-i determină pe oameni să aleagă un produs sau o marcă anume.

    Pentru a rămâne în zona „pământului umed şi rufelor uscate în ger“ voi spune că „Small Data“ vă va arăta cum un pantof de sport uzat al unui puşti de 11 ani a sprijinit revigorarea mărcii LEGO, cum parcurile Disney au fost modernizate în baza analizei modului în care oamenii intră în bisericile din Roma, cum 1.000 de magazine de modă din 20 de ţări au fost restructurate în baza unui ursuleţ de pluş din camera unei fetiţe sau cum o brăţară a ajutat o companie să îşi crească loialitatea clienţilor cu un uluitor 150%. Small data se află în opoziţie cu „big data“, cu ceea ce se colectează în mod obişnuit pe internet, baza de date care, aparent, te cunosc în amănunt, dar care nu vor reuşi niciodată să îţi plaseze, în mod real, nemijlocit, vreun produs.

    Asta pentru că se bazează prea mult pe analiză şi prea puţin pe emoţie, pe sentimente. Intrat în casa cuiva, Lindstrom ia notiţe, face sute de fotografii şi filmează tot, pentru că orice detaliu, cât de mic, poate deveni cheia unei dorinţe pe care oamenii nu ştiau că o au. El caută corelaţii, tipare, paralele, dar şi dezechiliber şi exagerări. Apoi munca a două luni de zile este aşezată pe un panou de plută şi de acolo apar răspunsurile la întrebări care nu au fost puse încă. Şi spune că este în complet dezacord – iar personal îi dau dreptate necondiţionat – cu cei ce au ajuns să creadă că observaţiile şi interacţiunile umane sunt demodate şi irelevante, şi că adevărul despre comportamentul uman este în ceea ce măsoară Facebook şi Google. Ca să înţelegeţi, ca să puteţi să îi daţi dreptate, la rândul vostru, lui Lindstrom, citiţi „Small Data“!

  • A fugit din România de frica comunismului, iar acum este directorul muzical al atracţiei turistice numărul 1 în Europa

    L-am întâlnit pe Vasile Şirli în biroul său din culisele parcului Disneyland Paris, în faţa unei imense console de mixaj. Lucra la retuşurile finale pentru cel mai recent spectacol tip musical realizat în cadrul parcului, The Forest of Enchantement: A Disney Musical Adventure. În încăpere se află poze ale colaboratorilor săi în realizarea melodiilor din musical, iar din loc în loc sunt aşezate jucării întruchipând personaje Disney. Şirli povesteşte în şoaptă despre marii artişti, dorind parcă să insufle interlocutorului admiraţia faţă de ei; punctează pe alocuri cu mâinile în discursul său, iar uneori reproduce ritmurile incluse în spectacol. Responsabilitatea lui în cadrul celui mai nou proiect al Disneyland Paris este de artistic music producer – „aceeaşi funcţie ca a lui George Martin pentru Beatles”, după cum explică artistul. Din spatele unui geam de sticlă, discută cu artiştii care interpretează melodiile, punctând plusurile şi minusurile performanţei acestora.

    Responsabilitatea de fiecare zi a  lui Vasile Şirli în cadrul parcului este cea de director muzical – printre rolurile sale se numără coordonarea muzicienilor care cântă live permanent în parc, schimbarea repertoriilor formaţiilor, muzica ce se aude în toate zonele parcului, diferită în funcţie de tematica respectivei zone. „Sunt responsabil de tot ce se întâmplă din punct de vedere muzical în parc şi este foarte incitant pentru că trebuie să lucrezi pe planuri diferite, într-o zi lucrezi cu Ceaikovski, în altă zi lucrezi cu Elton John, iar atunci când vine Phil Collins şi te complimentează pentru modul cum i-ai transformat muzica în spectacol, este extrem de plăcut.”

    Şirli este angajat al Disneyland Paris de la deschiderea acestuia, în 1992, şi îşi aminteşte cu lux de amănunte momentul când a fost recrutat. „M-au sunat să îmi spună că vicepreşedintele artistic al Disneyland Paris voia să mă vadă şi că Disney voia să creeze în Europa ceva special.” Până să ajungă aici, a fost „născut şi educat” în România, după cum îi place să spună. Originar din Banat, a studiat în Timişoara, iar la 19 ani a plecat în Bucureşti pentru a studia în cadrul Conservatorului (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti în prezent). După terminarea studiilor, a lucrat vreme de opt ani ca editor la Editura Muzicală, unde a fost repartizat. În paralel, era şi muzicolog, axat pe muzica bizantină, iar mai târziu a început să scrie cântece pentru teatru şi cinema.

    În 1980, a fost cooptat în echipa casei de discuri naţionale, Electrecord, ca director artistic. „Am refuzat la început, nu mă interesa, dar au insistat colegii şi profesorii mei care mi-au spus: «mai bine unul de-al nostru decât unul de-al lor».” Spune că, după angajare, a vrut să îşi dea demisia de acolo în fiecare an, însă a reuşit să plece abia în 1984. „Mi‑a fost spus foarte discret, cu radioul foarte tare şi vorbindu-mi-se în şoaptă, nu pot să accept demisia, am să vă consider în an sabatic, an fără salariu, fiindcă altfel nu mai puteţi pleca din ţară”, îşi aminteşte el de o discuţie cu un superior. Pe atunci începuse deja să lucreze în străinătate cu artişti precum Lucian Pintilie sau Silviu Purcărete şi, dacă ar fi demisionat, nu ar mai fi putut să plece. A luat decizia plecării definitive din ţară în 1986, forţat de împrejurări.

    „Dosarul meu a ajuns la cabinetul numărul 2, care era al Elenei Ceauşescu, care controla totul. Mi s-a spus că dacă vreau să mai am viză de plecare, să mă duc la Paris să îmi cer prelungire de viză, cu alte cuvinte, «dacă înţelegi ce vrem să spunem, nu te mai întorci»”, îşi aminteşte artistul. Şi-a dorit de la început să fie freelancer şi a avut numeroase colaborări, printre acestea fiind şi cu PolyGram (care, după ce a fost achiziţionată de compania Seagram,  a fuzionat cu Universal Music Group în 1999 n.r.). „Nu a fost greu să mă adaptez aici, mi-a fost mai uşor decât este pentru generaţia actuală. Reprezentanţii acestei generaţii au mai puţină putere de luptă pentru că ştiu că se pot întoarce oricând acasă, pentru noi era mai uşor pentru că ştiam că nu avem drum de întoarcere”, explică Vasile Şirli hotărârea ce a stat în spatele carierei sale în Paris, departe de familie în primii ani.

    Propunerea de la Disneyland a venit prin intermediul vicepreşedintelui artistic al parcului, Jean-Luc Chopin, înainte de deschiderea atracţiei turistice. „Anterior, el era responsabil de departamentul de balet al operei din Paris. Era un muzician perfect la flaut, avea o ureche perfectă, era un profesionist excelent în management, dar şi artistic”, îl descrie Şirli. El nu a acceptat de la început propunerea, însă o clauză din contractul său care îi oferea libertatea de a lucra şi pentru proiecte din afara parcului l-au motivat de fapt să înceapă să lucreze la Disneyland Paris, în urmă cu 24 de ani.

     

  • Povestea românului care a fugit din ţară din cauza regimului comunist şi a devenit director muzical la Disneyland Paris: ”În tot ce creez, includ o mică bucăţică din România”

    Au trecut 30 de ani de când Vasile Şirli a hotărât să părăsească România şi să se mute la Paris. De atunci, a devenit un nume important în industria muzicală europeană, ajungând să lucreze cu artişti precum Tina Turner, Phil Collins, Peter Gabriel sau inginerul de sunet din spatele ceremoniei de decernare a premiilor Oscar. De aproape un sfert de secol este director muzical al Disneyland Paris, iar toate spectacolele, paradele şi muzica ce răsună zilnic în atracţia turistică numărul 1 în Europa au fost filtrate mai întâi de urechile sale.

    L-am întâlnit pe Vasile Şirli în biroul său din culisele parcului Disneyland Paris, în faţa unei imense console de mixaj. Lucra la ultimele retuşuri pentru cel mai recent spectacol tip musical realizat în cadrul parcului, The Forest of Enchantement: A Disney Musical Adventure. În încăpere se află poze ale celor colaboratorilor săi la acest spectacol, printre care Gordon Goodwin şi formaţia acestuia, Big Phat Band, cu care a realizat coloana sonoră a melodiilor din musical şi, din loc în loc, jucării întruchipând personaje Disney. Modest, povesteşte în şoaptă despre marii artişti, manifestându-şi astfel respectul faţă de ei, punctând pe alocuri cu mâinile în discursul său, ca şi cum ar dirija, or reproducând ritmuri incluse în spectacol. ”În fiecare moment muzical creat încerc să includ câte ceva românesc”, povesteşte Şirli.

     

    Angajat în cadrul parcului de distracţii de la deschiderea acestuia, în 1992, îşi aminteşte cu lux de amănunte momentul în care a fost recrutat. ”M-au sunat să îmi spună că vicepreşedintele artistic al Disneyland Paris voia să mă vadă şi că Disney plănuia să creeze în Europa ceva special.”

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

    Vasile Şirli este director muzical al Disneyland Paris, iar printre rolurile sale se numără coordonarea muzicienilor care fac performanţe live permanent în parc, schimbarea repertoriilor formaţiilor, muzica ce se aude în toate zonele parcului, diferită în funcţie de tematica respectivei zone, ş.a. ”Sunt responsabil de tot ce se întâmplă din punct de vedere muzical în parc  şi este foarte incitant pentru că trebuie să lucrez pe planuri diferite, într-o zi lucrezi cu muzică de Tchaikovski, în altă zi cu muzica lui Elton John, este plăcut, iar atunci când vine Phil Collins şi te complimentează de modul în care i-ai transformat muzica în spectacol, este extrem de plăcut.”

    Responsabilitatea lui în cadrul celui mai nou spectacol al Disneyland este de artistic music producer – ”aceeaşi funcţie ca a lui George Martin pentru Beatles”, explică Şirli. Din spatele unui geam de sticlă, discută cu artiştii care interpretează melodiile, punctând plusurile şi minusurile performanţei lor artistice.


    Vasile Şirli s-a născut în Banat, a studiat în Timişoara, iar la 19 ani a plecat în Bucureşti pentru a studia în cadrul Conservatorului din Bucureşti (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti). După terminarea studiilor, a lucrat vreme de opt ani ca editor la Editura Muzicală, dar a fost şi muzicolog, iar ulterior a început să scrie cântece pentru teatru şi cinema. A fost cooptat apoi în echipa casei de discuri naţionale Electrecord, ca director artistic şi de unde a decis să îşi dea demisia. ”Mi-a fost spus foarte discret punând radioul foarte tare şi vorbindu-mi-se în şoaptă, nu pot să accept demisia, am să vă consider în an sabatic, an fără salariu, fiindcă altfel nu mai poţi pleca din ţară.”, îşi aminteşte el de discuţia referitoare la plecarea sa din anul 1984. Începus deja să lucreze în străinătate cu artişti precum Lucian Pintilie în Franţa şi, dacă ar fi demisionat, nu ar mai fi putut să plece.

    ”Dosarul meu a ajuns la cabinetul numărul 2 care era al Elenei Ceauşescu, care controla totul. Mi s-a spus că dacă vreau să am viză de plecare, să mă duc la Paris să cer prelungire de viză, cu alte cuvinte, <dacă înţelegi despre ce vrem să spunem, nu te mai întorci>”, i s-a spus artistului în 186. A luat atunci decizia de a rămâne în Franţa, cu dorinţa de a fi freelancer. Nu a acceptat de la început propunerea de la Disney, însă o clauză din contractul său care îi permite să lucreze şi pentru proiecte din afara parcului, i-au oferit libertatea de care avea nevoie pentru a accepta postul, chiar la deschiderea acestuia, în urmă cu 24 de ani.

    Vasile Şirli povesteşte şi despre psihologia publicului din parc, diferită faţă de cea a unui spectacol obişnuit. ”Dacă mergi la o operă sau la un musical, eşti pregătit pentru 2-3 ore să te bucuri de spectacol împreună cu familia sau prietenii tăi, aici sunt mai multe spectacole pe parcursul unei zile, dacă este un spectacol plictisitor, mereu va fi un copil care va vrea să îl vadă pe Mickey Mouse în loc să rămână la spectacol.” El oferă şi un exemplu  în acest sens: ”Îmi amintesc foarte bine, în 1992, când lucram în parc, aveam multe concerte, inclusiv cu o tânără începător care se numea Tina Turner şi juca într-un spectacol excelent – dar, după 20 de minute de la început, în plin succes, am văzut că o parte din oameni au plecat, chiar dacă Tina Turner făcea un spectacol excelent pe scenă.”

    Mai multe despre povestea lui Vasile Şirli veţi putea citi în una dintre ediţiile viitoare ale Business Magazin.

  • Cum să devii Steve Jobs

    O curiozitate m-a facut să caut „Steve Jobs“ pe Amazon, doar la capitolul cărţi, iar rezultatul a fost uluitor: 17.364 de volume care erau conectate cu Steve Jobs într-o manieră sau alta (sigur că nu toate, dar cele mai multe da); de exemplu există reviste de benzi desenate despre omul de afaceri, printre care şi unele japoneze, manga.

    Întorcându-ne la volumul „Becoming Steve Jobs. Din aventurier în vizionar“, de Brent Schlender şi Rick Tetzeli, trebuie spus că volumul se vrea o biografie menită să contrazică stereotipurile legate de viaţa lui Jobs, de exemplu faptul că a fost şi vizionar, dar şi ticălos în egală măsură. Veţi regăsi în carte unele din aspectele ce au apărut deja în cunoscuta carte despre viaţa antreprenorului semnată de Walter Isaacson şi apărută în 2011. Schlender şi Tetzeli sunt jurnalişti, primul semnând pentru Fortune şi The New York Times, iar al doilea pentru revista Fast Company; cartea lor oferă suficiente elemente care să o diferenţieze de cea a lui Isaacson, mai ales în privinţa portretizării personalităţii lui Jobs.

    Tim Cook, actualul şef de la Apple, declara, de altfel, că Isaacson nu a prins esenţa lui Jobs, descriind o persoană cu care el nu ar fi lucrat nici în ruptul capului. În schimb „Becoming Steve Jobs“ a fost mai bine primită de ştabii companiei de tehnologie; Eddy Cue, şeful diviziei de software şi servicii internet din Apple, aprecia, pe Twitter, că este cel mai bun portret al lui Jobs.

    În plus, cartea oferă şi elemente care lipsesc din volumul lui Isaacson, de exemplu modul în care omul de afaceri s-a ocupat de colegii săi de muncă şi de vieţile lor. Apar interviuri cu foşti colaboratori ai lui Jobs de la studioul de animaţie Pixar sau de la Disney. Bob Iger, CEO Disney, povesteşte, de exemplu, că a fost prima persoană care a aflat, în 2006, că boala lui Jobs, cancerul, a recidivat. Iar Tim Cook povesteşte de faptul că în aceeaşi perioadă s-a oferit să-i doneze lui Jobs o bucată din propriul ficat, ofertă pe care Jobs a refuzat-o categoric. Relatările din carte sunt, cele mai multe, ale lui Brent Schlender, care s-a ocupat de Jobs, ca jurnalist, şi la bine şi la rău. „Ce mi-a plăcut mereu la jurnalismul din lumea afacerilor – şi ce-am învăţat de la cei mai buni dintre colegii cu care am lucrat – e că întotdeauna există o latură umană pentru aparent calculata lume din această industrie“, spune el în prologul cărţii, şi citind, am avut într-adevăr, impresia că ştiu mai multe despre omul Jobs. Citiţi cu încredere!

  • Star Wars: The Force Awakens a doborât recordul deţinut de Avatar în America de Nord

    Disney a anunţat că biletele vândute în Statele Unite şi Canada pentru cel mai recent film din seria Star Wars au generat până marţi seară încasări de 758,2 milioane de dolari şi că vor depăşi cu certitudine după proiecţiile din cursul zilei de miercuri recordul de 760,5 milioane de dolari deţinut din anul 2009 de filmul Avatar.

    Tot miercuri, Star Wars: The Force Awakens a depăşit pragul de 800 de milioane de dolari din veniturile generate de vânzarea biletelor în afara Americii de Nord.

    Până acum, Star Wars a doborât peste 40 de recorduri de box office, potrivit boxofficemojo.com. Printre acestea se numără cea mai de succes lansare internaţională (528 milioane dolari) şi mai multe recorduri pe continentul nord-american: cele mai mari încasări într-o singură zi (119 milioane dolari), cele mai mari încasări într-o zi de vineri (119 milioane dolari), cele mai mari încasări într-o zi de duminică (60 milioane dolari), cele mai mari încasări într-o zi de luni (40 milioane dolari), cele mai mari încasări într-o zi de marţi (37 milioane dolari), filmul care ajunge cel mai repede la 100 de milioane de dolari (1 zi), 200 de milioane de dolari (2 zile), 500 de milioane de dolari (10 zile).

    La nivel global, Star Wars: The Force Awakens a generat vânzări de bilete de 1 miliard de euro în doar 12 zile; în comparaţie, Avatar a atins acest prag după 17 zile.

    Singurul prag important pe care Star Wars îl mai poate trece este cel deţinut tot de Avatar, şi anume cele mai mari încasări din istorie. Avatar, lansat în 2009, deţine primul loc cu încasări de 2,77 miliarde dolari, urmat de Titanic (2,19 miliarde dolari), Jurassic World (1,66 miliarde dolari) şi Star Wars: The Force Awakens (1,55 miliarde dolari).

  • STAR WARS 7 – Trezirea Forţei se lansează în România. Cum arată actorii după 38 de ani – GALERIE FOTO

    Han Solo, prinţesa Leia Organa şi Luke Skywalker sunt cei trei care au devenit idolii unei lumi întregi după ce în 1977, George Lucas a lansat Star Wars– A New Hope. Pentru actorii principali, Harrison Ford, Carrie Fisher şi Mark Hamill apariţia în acest film a fost o rampă de lansare.

    38 de ani mai târziu, cei trei protagonişti apar din nou împreună în cel de-al şaptelea episod al seriei, de această dată ca personaje secundare, dar numele lor pe afiş fac Star Wars Episodul VII – Trezirea Forţei şi mai atractiv pentru fani.

    De-a lungul celor şase episoade care au apărut în cinematografe, alte personaje au făcut istorie, precum Anakin Skywalker, Padme Amidala sau Obi-Wan Kenobi.

    Harrison Ford – Han Solo

    Carrie Fisher – Leia Organa

    Mark Hamill – Luke Skywalker

    Anthony Daniel – C- 3PO

    Kenny Baker – R2-D2

    Peter Mayhew – Chewbacca

    Billy Dee Williams – Lando Calrissian

    Denis Lawson – Wedge Antilles

    Jake Lloyd – Anakin Skywalker copil

    Hayden Christensen – Anakyn Skywalker adult

    Ewan McGregor – Obi-Wan Kenobi

    Natalie Portman – Padme Amidala

    Liam Neeson – Qui-Gon Jinn

    Samule L Jackson – Mace Windu

  • “Am o zi întreagă să stric filmul înainte ca restul lumii să îl vadă”: un grup de fani nemulţumiţi ameninţă Disney cu un jihad al spoilerelor

    Un grup de fani Star Wars, numit “Alianţa pentru prezervarea universului extins”, ameninţă Disney că vor face dezvăluiri despre noul Star Wars înainte de lansarea de mâine.

    Fanii spun că sunt nemulţumiţi de decizia companiei de a considera doar primele şase episoade şi filmul Clone Wars ca fiind parte a universului; Disney elimină astfel toate cărţile şi seriile animate ce au în centru personaje care lipsesc din filmele de lung metraj produse de Lucas.

    “Mi-am ţinut gura până acum, dar după lansarea din Marea Britanie, porţile iadului se vor deschide”, a scris Roberto Carlos Moscono, membru al ciudatei oraganizaţii, pe Facebook. “Am văzut miercuri noapte, aşa că am o zi întreagă să îl stric până apucă alţii să îl vadă.”

    Diney a făcut tot posibilul ca să evite spoilere legate de The Force Awakes, susţinând chiar o extensie de Chrome numită Star Wars Spoiler Blocker, care blochează practic orice site ce conţine dezvăluiri legate de acţiunea filmului.

  • Filmele sunt la un pas de realitatea virtuală. Disney investeşte 65 milioane de dolari în această direcţie

    Jaunt, un start-up din California care face camere video ce filmează la 360 de grade, a primit din partea Walt Disney Company 65 milioane de dolari, informează Cnet.

    Jaunt, care produce echipamente dar şi software pentru realitatea virtuală, a strâns în total fonduri de 100 milioane de dolari de când a fost înfiinţată, în urmă cu doi ani.

    Ambiţia celor de la Jaunt este să schimbe modul în care lumea urmăreşte filme, dorind ca acestea să treacă în tărâmul realităţii virtuale.

    Jaunt nu este singura companie din domeniul realităţii augumentate-virtuale care să primească o investiţie serioasă. Conform CB Insights, firmă de cercetare, start-up-urile din acest domeniu au primit nu mai puţin de 1 miliard de dolari de la începutul anului. De asemenea, Magic Leap, companie care activează tot în domeniul realităţii virtuale, a primit 592 milioane de dolari de la investitori, printre care se numără şi Google.

    Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, susţine acest trend cheltuind  2 miliarde de dolari pe realitatea virtuală, prin achiziţia Oculus Rift, kitul ce se va pune în vânzare la începutul anului viitor.

    Sony şi HTC sunt alte două companii interesate, fiecare va comercializa un kit de realitate virtuală în următorii ani, Sony Playstation VR, respectiv HTC Vive.