BusinessMagazin

Tag: comunism

  • Un învăţământ criminal: copiii sunt mai deştepţi, dar mai proşti

    Sunt 775 de milioane de analfabeţi în lume. 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional – deşi ştiu să scrie şi să citească, nu înţeleg sensul lucrurilor pe care le citesc. Aveţi idee cum s-a ajuns aici? Dacă gradul de inteligenţă nu înregistrează niciun regres, ci dimpotrivă, progresează de la generaţie la generaţie, ce anume este atât de greşit încât se ajunge în această situaţie?

    Nu ştiu cât de des vă puneţi această întrebare, dar pentru mine este un subiect la ordinea zilei. Copilul meu este în clasa a II-a; face matematica pe care generaţia mea a învăţat-o într-a IV-a şi gramatica pe care am făcut-o într-a V-a.

    Săptămâna trecută, a trecut de mai multe foruri propunerea înăspririi pedepselor pentru cei care agresează sau insultă un cadru didactic. De ce discutăm despre cum să creştem pedepsele aplicate părinţilor sau copiilor de la 5 ani la 6 ani şi jumătate de închisoare în cazul în care agresează un cadru profesoral? De ce nu se fac legi despre felul în care profesorii, învăţătorii şi educatorii să se simtă mândri de profesia lor, să fie o ţintă să ajungă un cadru în învăţământ? De ce nu se găsesc metode care să încânte copiii de şcoală? Vă daţi seama că elevii şi sistemul de învăţământ actual, din mediul de stat, sunt axe care se intersectează ocazional? Că privitul ţintă la tablă, cu mâinile la spate, timp de 45 sau 50 de minute, este aproape imposibil pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 ani (când, brusc, trebuie să se „cuminţească”) şi 18 ani, să stea ţepeni în bănci, să asculte monoloage, lecţii concepute în urmă cu câteva decenii după metodele de atunci?

    Sau poate ar trebui să vorbim despre faptul că regula spune că în clase trebuie să fie maximum 24 de elevi. La „şcoala noastră” 30 este cel mai mic număr de elevi într-o clasă.

    Declaraţiile ministrului, care consideră că temele pentru acasă trebuie desfiinţate, sunt de domeniul penibilului. Nu numai că sunt necesare, dar sunt obligatorii. Cred că numărul copiilor care pot asimila materia predată la şcoală fără ajutor nu depăşeşte 5 procente.

    Nu temele sunt problema. Ci materia. Care este înfiorător de încărcată şi îmbâcsită. Pe la Ministerul Educaţiei s-au perindat tot felul de specialişti care au făcut tot felul de propuneri, vreme de 25 de ani, fără să gândească ce impact au deciziile lor.

    Sunt necesare cel puţin două ore pe zi de lucru susţinut, acasă, pentru a ţine cât de cât pasul cu materia predată. Cu volumul URIAŞ de informaţii care este pompat în manuale. Orice pretenţie la note de 9 şi 10, al căror corespondent în clasele primare este reprezentat de calificativul FB, înseamnă mult mai multă muncă. Muncă a părinţilor, a copiilor, a meditatorilor. Sunt necesare chiar şi caietele suplimentare de lucru şi culegerile de toate felurile. Pentru că altminteri părinţii trebuie să se gândească ei să compună probleme şi exerciţii pe care să exerseze copiii.

    Nu cunosc nici măcar un singur părinte care să muncească şi să îşi poată permite să „facă teme” după ce ajunge acasă, în „crucea nopţii”. „Păi părinţii dvs. nu făceau temele cu voi?” Poate că da, poate că nu. Însă generaţiile de 30-40 de ani cu siguranţă nu se simţeau copleşite de „şcoală” de la nivelul claselor primare. Acum, în timpul semestrelor de şcoală, copiii au program contra cronometru; sau cel puţin aşa este cel al căror părinţi sunt preocupaţi de cât şi ce ştiu copiii lor; în cazul în care copilul mai are una sau două activităţi extraşcolare, programul trebuie organizat ca la armată. De aici apare şi repulsia copiilor – de vârste cât se poate de diverse. În loc să fie interesaţi de şcoală, de materii, de lecţii, se simt obosiţi, frustraţi, ajung să asocieze studiul cu un chin.

    În plus, ceea ce se întâmpla în urmă cu decenii, când părinţii lucrau până la 3 sau 4 după-amiază, este o situaţie care nu se mai regăseşte în prezent. Acum, alternativa părinţilor care lucrează până târziu este reprezentată de programele de after school (la şcoală sau în privat) sau de meditaţii. Niciunul dintre sisteme nu este perfect, iar fiecare se descurcă cum poate.

    Sistemul de învăţământ este putred până în temelii. Materiile sunt absurde. Numărul de cadre didactice este prea mic în comparaţie cu necesarul. Prea mulţi dintre cei care sunt în sistemul de învăţământ au ajuns acolo pentru că nu au avut alternativă, nu pentru că au vocaţie. Nu există fonduri, interes, strategie. (Mă amuză „ilegalitatea” fondului clasei. Păi dacă nu există creioane de colorat şi nicio jucărie la grădiniţă, iar la şcoală nu sunt capace de WC, cretă sau hârtie igienică – ce să facem? Să cerem o audienţă la primărie? Sau poate un interviu la ministru? Şi până când răspunde primăria sau ministerul, copiii noştri ce să facă? Să nu mai meargă la baie?)

    Abia ce intrasem pe o linie de bun simţ, în care directorii de şcoli nu erau numiţi pe criterii politice, ci de competenţă, că noul guvern ne-a liniştit rapid: ne întoarcem la vechile practici. Altfel spus, nu contează ce ai în cap, ci pentru cine votezi. Nu contează meritele, ci cum pui ştampila pe buletinul de vot.

  • Una dintre cele mai frumoase staţiuni de pe litoral, care concurează cu Mamaia, dar este mult mai puţin cunoscută. “Începe să arate ca în Egipt”

    Treptat, sudul litoralului românesc începe să atragă tot mai mulţi turişti atraşi de servicii de 5 stele, pe care le găsesc la preţuri mult mai rezonabile decât cele percepute în Mamaia.  Proprietarii au investit milioane de euro în fostele unităţi de cazare comuniste şi le-au pregătit clienţilor tot confortul, departe de restul zonei care are nevoie de investiţii majore.
     
    Staţiunea Venus renaşte încet, dar sigur, cu ajutorul hotelurilor de 4 şi 5 stele recent deschise, care au un grad de ocupare de aproape 100% pe timp de vară. Turiştii sunt extrem de mulţumiţi de serviciile pe care le primesc, dar şi de amenajările exterioare din jurul unităţilor de cazare.  “Plaja începe să arate ca în Egipt. Sunt la standardele de afară, nu văd ceva mai mult afară decât aici”, a declarat un turist.
     
     

  • Una dintre cele mai frumoase staţiuni de pe litoral, care concurează cu Mamaia, dar este mult mai puţin cunoscută. “Începe să arate ca în Egipt”

    Treptat, sudul litoralului românesc începe să atragă tot mai mulţi turişti atraşi de servicii de 5 stele, pe care le găsesc la preţuri mult mai rezonabile decât cele percepute în Mamaia.  Proprietarii au investit milioane de euro în fostele unităţi de cazare comuniste şi le-au pregătit clienţilor tot confortul, departe de restul zonei care are nevoie de investiţii majore.
     

     

  • Una dintre maşinile KGB-ului e de vânzare. Dotările “speciale” pentru serviciile secrete sunt incluse

    Faceţi cunoştinţă cu modelul 613, o maşină care a fost construită în Cehoslovacia în timpul erei comuniste, maşină destinată exclusiv pentru a fi folosită de personalul guvernamental. Acest lucru înseamnă că nu putea fi cumpărată de persoane care nu făceau parte dintr-o agenţie ”specială”.

    IATĂ AICI CUM ARATĂ ŞI CÂT COSTĂ MAŞINA KGB-ULUI

  • “Micuţa Picasso” din Vaslui: la 11 ani vindea tablouri cu 100.000 de dolari

    Alexandra Nechita s-a născut la Vaslui, la 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechita, s-a refugiat din România comunistă, în Statele Unite ale Americii. Viorica Nechita, şi mica Alexandra au reuşit să se alăture soţului, respectiv tatălui, abia după doi ani. Părinţii Alexandrei fuseseră persecutaţi sub regimul comunist din România.

    Alexandra Nechita a fost invitată la mai multe emisiuni cunoscute, precum Oprah Winfrey Show, şi a stat la masă cu personalităţi ca Bill Clinton. Talentul său extraordinar i-a făcut pe cei din jur să o numească “micuţa Picasso.”

    La începutul acestei luni, Oprah a realizat un nou interviu cu Alexandra în cadrul seriei “Where are they now” (Unde au ajuns – n.r.). „Cea mai mare sumă pe care am încasat-o pe o pictură de a mea a fost undeva în jur de 400.000 de dolari. Am fost norocoasă să–mi construiesc o viaţă atât de bună din munca mea, şi nu doar pentru mine, dar şi pentru familia mea. Acesta chiar a fost unul dintre cele mai daruri”, a spus Alexandra.

    Lucrările sale au fost vândute în toată lumea, printre colecţionari numărăndu-se Ellen DeGeneres, Alec Baldwin, Calvin Klein şi Whoopi Goldberg.

    În 1999, Nechita a fost selectată de către ONU pentru a conduce o iniţiativă de artă în peste 100 de ţări. Ea locuieşte în Los Angeles şi s-a măritat, la începutul lui 2014, cu designerul Dimitri Tcharfas.

  • “Micuţa Picasso” din Vaslui: la 11 ani vindea tablouri cu 100.000 de dolari

    Alexandra Nechita s-a născut la Vaslui, la 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechita, s-a refugiat din România comunistă, în Statele Unite ale Americii. Viorica Nechita, şi mica Alexandra au reuşit să se alăture soţului, respectiv tatălui, abia după doi ani. Părinţii Alexandrei fuseseră persecutaţi sub regimul comunist din România.

    Alexandra Nechita a fost invitată la mai multe emisiuni cunoscute, precum Oprah Winfrey Show, şi a stat la masă cu personalităţi ca Bill Clinton. Talentul său extraordinar i-a făcut pe cei din jur să o numească “micuţa Picasso.”

    La începutul acestei luni, Oprah a realizat un nou interviu cu Alexandra în cadrul seriei “Where are they now” (Unde au ajuns – n.r.). „Cea mai mare sumă pe care am încasat-o pe o pictură de a mea a fost undeva în jur de 400.000 de dolari. Am fost norocoasă să–mi construiesc o viaţă atât de bună din munca mea, şi nu doar pentru mine, dar şi pentru familia mea. Acesta chiar a fost unul dintre cele mai daruri”, a spus Alexandra.

    Lucrările sale au fost vândute în toată lumea, printre colecţionari numărăndu-se Ellen DeGeneres, Alec Baldwin, Calvin Klein şi Whoopi Goldberg.

    În 1999, Nechita a fost selectată de către ONU pentru a conduce o iniţiativă de artă în peste 100 de ţări. Ea locuieşte în Los Angeles şi s-a măritat, la începutul lui 2014, cu designerul Dimitri Tcharfas.

  • FOTO, VIDEO Melania îi DĂ O REPLICĂ tăioasă lui TRUMP: Ca imigrantă care a trăit sub comunism…

    ”Ca imigrant care a crescut într-o societate comunistă, eu cunosc foarte bine valoarea şi importanţa libertăţii şi a egalităţii de şanse, idei pe care această naţiune fost fondată şi a continuat să depună eforturi în această direcţie de-a lungul istoriei sale” a declarat Prima Doamnă, potrivit CNN. 

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX

  • Melania Trump a găzduit primul său dejun oficial ca Primă Doamnă, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii: Sunt o imigrantă care a trăit sub comunism, aşa că ştiu totul despre egalitate

    ”Ca imigrant care a crescut într-o societate comunistă, eu cunosc foarte bine valoarea şi importanţa libertăţii şi a egalităţii de şanse, idei pe care această naţiune fost fondată şi a continuat să depună eforturi în această direcţie de-a lungul istoriei sale.” a declarat Prima Doamnă, potrivit CNN.

    În cadrul evenimentului, Melania Trump a purtat o rochie neagră semnată de Ralph Lauren, şi nu roşie, aşa cum poartă de obicei femeile din SUA de 8 martie, în semn de solidaritate.

    Ulterior, atât preşedintele Trump cât şi vicepreşedintele Pence şi-au făcut apariţia pentru scurt timp.

    Într-un discurs care a abordat o notă serioasă, Prima Doamnă a vorbit despre condiţiile femeilor din întreaga lume.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce voia Nicolae Ceauşescu să dărâme 252 de sate din Argeş

    Sudul judeţului Argeş s-a aflat în fruntea experimentelor comuniste, însă evenimentele din decembrie 1989 au reuşit să curme această demenţă a dictatorului comunist, iar satele să rămână „pe vechiul amplasament”. După colectivizare, considerată prima etapă de transformare a ţăranului român în cetăţean socialist, următorul pas, în viziunea lui Nicolae Ceauşescu, trebuia să fie sistematizarea satului românesc.

    Astfel, la iniţiativa dictatorului, în noiembrie 1969, este înfiinţată „Comisia Centrală pentru Sistematizarea Satelor”. Rolul acesteia a fost acela de a elabora un plan prin care comunele cu doar 5.000 de locuitori, selectate de pe întreg cuprinsul ţării, să fie demolate, iar oamenii, mutaţi în „centre civice”. Centrele, plasate cât mai aproape de marile zone urbane, urmau să capete denumirea de oraşe agroindustriale. În interiorul noilor aşezări civice, aveau să fie construite locuinţe colective (blocuri), magazine, şcoli şi spitale. O altă prevedere absurdă din „Legea sistematizării teritoriului şi localităţilor” era reducerea drastică a perimetrului pe care urmau să fie ridicate noile centre civice.

    Motivul era pueril: agricultură pe fiecare metru de pământ, prin care să se producă mult, să fie depăşite planurile de producţie. Distrugerea gospodăriilor ţărăneşti a întârziat însă, din cauza proiectelor faraonice ale lui Ceauşescu, gen Casa Poporului sau Canalul Dunăre – Marea Neagră, iar satele româneşti au scăpat, o vreme, din faţa buldozerelor. Asta până în 3 martie 1988, când Ceauşescu a făcut publică lista ce viza dispariţia a 900 de comune dintr-un total de 2.705, ceea ce însemna o reducere a numărului satelor româneşti, de la 13.123 la 6.000, până în anul 2000. Mai exact, jumătate din satele româneşti urmau să fie rase de pe faţa pământului.

    Printre cele mai afectate judeţe se afla Argeşul, care ocupa locul doi pe lista lui Ceauşescu, cu un număr de 252 de sate, fiind devansat doar de Alba, cu 264 de sate. Urma Bacăul, cu 237 de sate, Vâlcea, cu 222, Prahova, cu 206, Vaslui, cu 195 şi Iaşi, cu 174. Printre judeţele cel mai puţin afectate de paranoia lui Ceauşescu se numărau Sibiul, cu 26 de sate, Satu Mare, cu 25, Covasna, cu 23, Braşovul şi Bistriţa Năsăud, cu câte 20 de sate şi Brăila, cu 19.

    Comuna Buzoeşti urma să devină al şaselea oraş al Argeşului

    În ceea ce priveşte sistematizarea satelor argeşene, cele mai afectate erau comunele din sudul judeţului: Miroşi, Bârla, Căldăraru, Izvoru, Popeşti, Ştefan cel Mare, Slobozia, Recea, Ungheni, Hârseşti, Stolnici şi Mozăceni. Toate aceste localităţi erau practic şterse de pe hartă şi mutate în noul centru civic, care urma să fie construit în Buzoeşti. Odată ajunşi aici, ţăranii argeşeni din sudul judeţului, transformaţi, peste noapte, în cetăţeni socialişti, aveau să se bucure de binefacerile „Epocii de Aur”. Ar fi locuit în ghetouri de câte două etaje, cu WC şi fântână în faţa blocului, iar masa le-ar fi fost  servită, de trei ori pe zi, în cantine special amenajate. Norocul a fost că evenimentele din decembrie 1989 au reuşit să curme această demenţă a lui Nicolae Ceauşescu, iar satele din sudul judeţului, să rămână „pe vechiul amplasament”.

    Sursa: www.universulargesean.ro

  • Tunelurile ascunse din Bucureşti: Cum arată labirintul subteran construit în perioada interbelică şi consolidat apoi de Ceauşescu

    În grădina Cişmigiu există, spre exemplu, un loc numit La Cetate, unde se află ruinele unei mănăstiri ridicate de Iogofatul Văcărescu în 1756. Din incinta sa pornea cândva un tunel secret care lega Palatul Creţulescu de malul Dâmboviţei.

    Sub Palatul Golescu din apropierea stadionului Giuleşti se află un alt tunel subteran care ajunge pe malurile Dâmboviţei. Acesta ar fi fost folosit de Tudor Vladimirescu, relevă o serie de relatări de la 1826. Tunelurile late de trei metri şi înalte de doi erau folosite de haiducii care le dădeau bătăi de cap boierilor. ”La acea vreme haiduceau în zonă vestiţii Tunsu şi Grozea. Timp de mulţi ani, ei au băgat spaima în boierii din Bucureşti, în special în cei care aveau casele în zona actualei Şosele Panduri”, a precizat muzeograful Dan Fălcan.

    Se pare, însă, că cele mai multe tuneluri ascunse au fost construite de Nicolae Ceauşeşcu. Liderul comunist ar fi construit, în subteranele fostului Comitet Central, actualul Minister de Interne, un tunel nu prea lung care ducea la o cazarmă, spun militarii care au văzut aceste catacombe la Revoluţie.

    Cazarma subterană ar avea opt camere din care pornesc alte culoare. Unul dintre acestea duce la un buncăr situat la şapte metri adâncime. Se trece apoi de o uşă blindată şi se ajunge la un apartament spaţios. Militarii au găsit chiar şi o toaletă care se scurgea într-un râu subteran situat la circa 12 metri sub platforma din Piaţa Revoluţiei, spune Fălcan. Mai mult, ei ar fi găsit chiar şi un sistem de inundare a tunerilor pe care fugarii le-ar fi putut folosi pentru a inunda porţiuni ale labirintului în urma lor. Aceste tuneri ar avea acces la canalizarea oraşului, dar şi la Palatul Regal, Biserica Kretzulescu şi Magazinul Muzica.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro