Tag: candidati

  • Cel mai mare examen din breasla analiştilor financiari: Peste 250.000 de candidaţi dau examenul pentru certificarea CFA în acest weekend

    Un nou val de analişti financiari certificaţi CFA se naşte în acest weekend, cu un număr record de peste 250.000 de candidaţi înregistraţi pentru examen, potrivit Bloomberg.

    Testul Nivel 1, primul dintre cele trei care trebuie promovate pentru a obţine calificarea, cuprinde 240 de întrebări într-un examen de şase ore, pe subiecte care variază de la investiţii în acţiuni şi psihologie de piaţă, până la obligaţiuni şi derivate.

    Anul trecut, mai puţin de jumătate dintre candidaţi au trecut de prima etapă, potrivit Institutului CFA din Charlottesville, Virginia, SUA.

    Obţinerea certificării „este un proces foarte riguros, şi doar unul din cinci candidaţi reuşeşte să o obţină”, spune Paul Smith, CEO-ul CFA Institute.

    În 2018, un număr de 156.752 candidaţi au participat la prima etapă, cu o creştere de 19% generată de regiunea Asia-Pacific. Peste 23.000 de oameni au dat acest examen în China în luna decembrie.

    Pentru candidaţii actuali, întrebările pe instrumente cu randament fix şi derivate sunt cele mai dificile, potrivit lui Alex King, director CFA, citat de Business Insider.

     

     

     

  • Codrin Ştefănescu anunţă 5 membri PSD care ar putea fi nominalizaţi să candideze la prezidenţiale

    “Toată lumea din teritoriu, din judeţe, discută despre posibili candidaţi care pot întruni simpatia membrilor de partid, a electoratului şi a celor care ne votează. Este foarte important ca un candidat la prezidenţiale din partea PSD să obţină în primul rând sprijinul electorilor noştri. Sunt două condiţii: cei care vor să candideze la preşedinţie trebuie să-şi dorească acest lucru, să-şi asume această bătălie, care nu va fi uşoară. Bătălia se va da cu presiuni, cu dosare pe fiecare, vor fi vânaţi în mod clar. Partidul, în ansamblu, prin delegaţii de la congres, să spună da, această persoană reprezintă pe noi toţi şi pentru el ne vom bate în această campanie. Aceste două condiţii trebuie îndeplinite”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, Codrin Ştefănescu.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Codrin Ştefănescu anunţă 5 membri PSD care ar putea fi nominalizaţi să candideze la prezidenţiale

    “Toată lumea din teritoriu, din judeţe, discută despre posibili candidaţi care pot întruni simpatia membrilor de partid, a electoratului şi a celor care ne votează. Este foarte important ca un candidat la prezidenţiale din partea PSD să obţină în primul rând sprijinul electorilor noştri. Sunt două condiţii: cei care vor să candideze la preşedinţie trebuie să-şi dorească acest lucru, să-şi asume această bătălie, care nu va fi uşoară. Bătălia se va da cu presiuni, cu dosare pe fiecare, vor fi vânaţi în mod clar. Partidul, în ansamblu, prin delegaţii de la congres, să spună da, această persoană reprezintă pe noi toţi şi pentru el ne vom bate în această campanie. Aceste două condiţii trebuie îndeplinite”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, Codrin Ştefănescu.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cătălin Rădulescu: Noi, intelectualii din PSD, am putea candida la Congres

    “Eu cred că voi candida la Congres, aşa cum cred că vor candida mulţi dintre colegii şi prietenii mei, dar vreau să văd ce se întâmplă în continuare. Văd că este o luptă pentru putere în PSD, noi nu am înţeles nimic de fapt din votul de pe 26, după care cred că grupul nostru de oameni intelectuali ne vom întâlni şi vom lua o decizie în interiorul partidului nostru, ca să ne constituim ca şi grup şi sigur, să ne anunţăm candidaturile şi cu susţinerile şi pentru candidatura la preşedinţia partidului şi ce va urma mai departe (…). Eu dacă candidez, voi candida pentru funcţia de vicepreşedinte”, a declarat parlamentarul, la RFI.

    Deputatul PSD a transmis că partidul nu ar trebui să facă greşeala pe care “au început s-o facă unii dintre liderii partidului sau aşa-numiţi lideri, care încearcă să facă un fel de vânătoare de vrăjitoare”.

    ”În primul rând, partidul ar trebui să se consulte cu absolut toată lumea şi să nu facă greşeala pe care au început s-o facă unii dintre liderii partidului sau aşa-numiţi lideri, care încearcă să facă un fel de vânătoare de vrăjitoare, ca s-o numesc aşa şi să încerce să îndepărteze din funcţii sau să limiteze accesul la funcţiile din partid unor oameni pe care dintr-o eroare ei consideră că au fost în echipa preşedintelui Dragnea sau apropiaţi de preşedintele Dragnea, ceea ce este o prostie. Oameni de exemplu ca Codrin Ştefănescu, Olguţa Vasilescu, Cătălin Rădulescu, Şerban Nicolae, Eugen Teodorovici, Liviu Pleşoianu, Dorel Căprar, noi nu am fost oamenii unui preşedinte, noi suntem oameni vechi în PSD, din păcate pentru unii sau pentru alţii, suntem intelectuali, nu avem facultăţi făcute nici la SRI, nici nu provenim din tot felul de meserii, de genul vânzători de cârnaţi, tractorişti, şoferi şi atunci încercarea de a se prelua puterea de anumiţi indivizi din partid sau încercând să se impună în partid cred că e o mare greşeală”, a completat Cătălin Rădulescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gabriela Firea nu intră în jocurile de putere: Nu voi candida pentru şefia partidului sau la prezidenţiale

    Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat marţi că nu va candida la şefia PSD, după ce Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni cu executare, dar nici la alegerile prezidenţiale. ”Îmi doresc să candidez pentru un nou mandat de primar general”, a mai spus ea.

    ”Au fost colegi care mi-au spus că aş fi cea mai potrivită şi că ar trebui să-mi asum această poziţie foarte dificilă într-un moment greu al PSD, în care mulţi fug de PSD pentru că ei consideră că partidul a ajuns la un scor foarte mic. Eu, când era preşedinte intermar la Bucureşti, în Bucureşti PSD a câştigat 45%. Acum, cu alt interimar, PSD a ajuns la 20%. Trebuie făcută o analiză foarte serioasă. Sunt colegi care m-au sunat şi mi-au spus că aş fi cea mai îndreptăţită persoană săpreiau şefia partidului. Am spus sunt un om de echipă şi că nu doresc”, a declarat Gabriela Firea.

    Ea a mai spus că este ”normal” ca Viorica Dăncilă să preia interimar funcţia de preşedinte al PSD .

    ”Îl susţin pe poziţia de preşedinte interimar pe Paul Stănescu, care alături de mine şi de foarte puţini colegi am avut de pătimit pentru că am semnat acea scrisoare şi am avut curajul să îşi susţină punctul de vedere. Cred că nu trebuie să se plătească poliţe, dar trebuie să se facă dreptate şi nu este normal să se perpetueze acelaşi mod de a conduce partidul în grupuleţe foarte restrânse. Forurile trebuie să fie transparente, nu venit cu decizia, toată lumea să tacă. Nu voi candida şi la Congres, dacă se va pune problema”, a adăugat ea.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Discuţii aprinse între candidaţii la şefia Comisiei Europene în cadrul unei dezbateri televizate

    Desemnarea şefului Comisiei Europene se face prin intermediul sistemului de tip Spitzenkandidaten (“primul candidat”), adică fiecare formaţiune paneuropene desemnează câte un candidat pentru postul de preşedinte al instituţiei europene.

    Conform proiecţiilor, Manfred Weber, este favorit să obţină funcţia, în condiţiile în care formaţiunea care îl susţine, Partidul Popular European, are cele mai mari şanse să câştige scrutinul europarlamentar programat în mai 2019.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Topul celor mai dorite companii din România după numărul de candidaţi pentru joburi. Salariul mediu net la compania de pe primul loc sare de 7.000 de lei pe lună

    În luna martie a acestui an, volumul de aplicări pentru un job a crescut cu 12%, comparativ cu luna februarie şi cu 20% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, cele mai căutate domenii fiind, pentru a treia lună consecutiv, cele din transporturi, financiar-contabil şi inginerie.

    Pentru cele trei domenii volumul total a fost de peste 71.000 de căutări, în creştere cu 11% faţă de luna februarie. Primele zece companii care au primit cele mai multe solicitări la slujbele postate în martie au fost Oracle România (1.941 aplicări), IKEA România (1.813 aplicări), Banca Transilvania (1.787 aplicări), ENEL (1.575 aplicări), Alpha Bank (1.564 aplicări), Deichmann (1.507 aplicări), Rompetrol (1.490 aplicări), Inditex (1.454 aplicări), British American Tabacco (1.443 aplicări) şi Societe Generale European Business Service (1.428 aplicări).

    Companiile cu statut de cel mai bun angajator au fost: Oracle, cu 139 de aplicări spontane, IKEA România, cu 113 aplicări spontane, Innovation Experience, cu 196 de aplicări spontane, WNS Global Service, cu 100 de aplicări spontane, British American Tabacco şi Manpower România, cu cate 98 de aplicări spontane fiecare, Continental Automotive Group România, cu 96 de aplicări spontane, Coca-Cola HBC România şi ENEL, cu 93 de aplicări spontane fiecare.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Recrutarea online, o „vânătoare” profitabilă

    Piaţa de recrutare online din România continuă să se dezvolte şi să se rafineze în conţinut, pe măsură ce lupta companiilor pentru atragerea şi retenţia angajaţilor devine tot mai acerbă, într-o piaţă măcinată de o lipsă acută de candidaţi. „Crearea de profiluri de tip employer branding, târgurile virtuale de carieră, anunţurile de recrutare în format video, inovaţiile bazate pe realitatea virtuală, dar şi o secţiune avansată de analytics sunt servicii pe care le-am dezvoltat în ultimii ani pentru piaţa de recrutare online din România”, descrie evoluţia pieţei Dragoş Gheban, managing partner în cadrul firmei cu activităţi în domeniul resurselor umane Catalyst Solutions, care administrează platforma de recrutare online Hipo.ro.

    Urmând aceeaşi direcţie, eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România, a anunţat recent că îşi extinde portofoliul de business, odată cu lansarea unor cursuri pentru formarea programatorilor.

    „Există un deficit uriaş de IT-işti în România. În orice moment, piaţa ar putea absorbi cu uşurinţă aproximativ 20.000 de specialişti. (…) Pe de altă parte, tot mai mulţi candidaţi îşi doresc să intre în această industrie, în jurul căreia s-au creat adevărate mituri în ultimii ani. De la salariile foarte mari pe care le oferă angajatorii, chiar şi pentru poziţii de juniorat, până la flexibilitatea de care se bucură, toate aceste argumente au transformat IT-ul în domeniul cel mai vânat de către candidaţi. Acesta a fost principalul semnal de alarmă care ne-a determinat să lansăm acest proiect, care în prima sa fază ar trebui să poată acoperi aproximativ 10% din deficitul pieţei”, spune şi Bogdan Badea, CEO al eJobs România.
    Pornite timid în anii ‘90 ca o alternativă modernă a agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă şi a firmelor de recrutare, site-urile de recrutare au ajuns astăzi să gestioneze milioane de CV-uri şi să ocupe primul loc în preferinţa companiilor atunci când vor să promoveze un anunţ de angajare.

    „De doi ani de când am relansat categoria «Locuri de muncă», am observat din ce în ce mai multă deschidere din partea companiilor către recrutarea online, cu tot ce implică aceasta: prezenţa permanentă, nu doar ocazională, pe platformele de recrutare, mai multă transparenţă în ceea ce priveşte salariul şi beneficiile oferite încă din redactarea anunţului de angajare, precum şi eforturi din ce în ce mai mari către definirea imaginii de angajator prin campanii de employer branding”, spune Paul Neagoe, business manager în cadrul OLX, liderul pieţei de anunţuri online.

    Cel mai mare şi unul dintre cei mai vechi jucători de pe piaţa de recrutare online este eJobs.ro, platformă administrată de compania cu acelaşi nume, care gestionează în prezent 4,1 milioane de CV-uri. Platforma controlează cea mai mare bază de candidaţi din România şi a avut afaceri de 9,6 milioane de euro în 2018, echivalentul unei creşteri de 25% faţă de anul precedent.

    „eJobs România a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 9,6 mili­oane de euro, în creştere cu 25% faţă de anul anterior şi estimăm pentru anul în curs un avans de 30% al businessului”, apreciază Bogdan Badea, şeful eJobs România.

    Principalul competitor al eJobs este BestJobs, site-ul administrat de compania BestJobs Recrutare, cu peste 2,5 milioane de CV-uri în baza de date şi afaceri de aproape 6 milioane de euro în 2017, potrivit celor mai recente date de pe site-ul Ministerului de Finanţe. „Pentru noi, 2018 a fost un an în care ne-am concentrat cea mai mare parte a eforturilor pe consolidarea sistemelor şi proceselor interne, cât şi pe construirea unor produse comerciale care să fie cât mai aproape de nevoile clienţilor noştri, o decizie strategică pe care am considerat-o mai importantă decât creşterea cifrei de afaceri pe termen scurt”, explică Dan Puică. El a preluat recent conducerea platformei de recrutare BestJobs de la antreprenorul Călin Fusu, fondatorul site-ului.

    Dan Puică estimează că piaţa de recrutare online s-a apropiat anul trecut de o valoare cuprinsă între 40 şi 50 de milioane de euro.

    „Piaţa de recrutare din România este estimată la 200 milioane de euro în 2018, dublu faţă de anul de graţie 2008, din care aproximativ 20-25% este reprezentată de recrutarea online”, apreciază Dan Puică.

    Pe de altă parte, Bogdan Badea, CEO-ul eJobs, estimează piaţa de recrutare online la valoarea de 20 de milioane de euro, pe când Dragoş Gheban de la Hipo.ro crede că piaţa locală de recrutare online se apropie de 30 de milioane de euro, precizând însă că „jucătorii globali nu raportează rezultatele obţinute pe piaţa din România”. 

    Catalyst Solutions, compania care administrează site-ul de recrutare Hipo.ro, gestionează o bază de aproape un milion de CV-uri şi a raportat anul trecut afaceri de 2,5 milioane de euro. Businessul Catalyst funcţionează după un model hibrid online-offline, axat pe dezvoltarea de canale de recrutare şi employer branding pentru companiile care vizează candidaţi cu studii superioare. Compania organizează periodic şi târgul de joburi Angajatori de top. „În 2018, pe lângă proiectele derulate sub umbrela Hipo, serviciile nou adăugate au crescut foarte mult ducând veniturile Catalyst Solutions la 2,5 milioane de euro. Anul acesta estimăm o creştere de 25% a businessului”, spune Dragoş Gheban, managing partner în cadrul companiei.

    Şi OLX.ro, platforma locală de anunţuri online gestionată de divizia Classifieds din cadrul grupului sud-african Naspers, a decis să intre pe piaţa locală a serviciilor de recrutare online în urmă cu doi ani, odată cu relansarea unei secţiuni dedicate anunţurilor de joburi.

    „Modelul de recrutare de pe OLX se bazează pe simplitate şi rapiditate, motiv pentru care aproximativ 70% dintre candidaţi contactează direct angajatorii prin aplicaţie sau telefon. Această simplificare a procesului, care este esenţială în special pentru segmentul blue collars, face ca angajatorii să atragă un segment mare de candidaţi într-un termen foarte scurt, urmând ca apoi să aleagă cea mai bună opţiune”, explică Paul Neagoe, business manager în cadrul OLX, care apreciază că aproape 68.000 de companii au publicat anunţuri pe OLX în primele trei luni ale anului. El a mai spus că, de exemplu, când vine vorba de recrutarea şoferilor, ocupaţie care este şi cea mai căutată în acest moment, un angajator este contactat în medie de 42 candidaţi, iar durata de închidere a anunţului este de numai 18 zile.

    Cum evoluează piaţa de recrutare online în regiune

    Presiunea mare la nivelul resursei umane se resimte tot mai acut şi în zona Europei Centrale şi de Est, ritmul de creştere al necesarului de angajaţi fiind mult mai mare decât cel al populaţiei din ţări precum Cehia, Germania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Austria, Polonia, Suedia sau Regatul Unit. „În Cehia, de exemplu, lipsa de personal competent este estimată la aproximativ 500.000 de persoane în următorii zece ani. Tot în Cehia, 60% dintre angajaţi aşteaptă de la angajatori flexibilitate mai ales în ceea ce priveşte programul de lucru. Ungaria se confruntă şi ea cu o criză de personal, similară cu cea din România, iar în Bulgaria peste 68% dintre angajatori spun că întâmpină dificultăţi în ocuparea locurilor de muncă vacante”, explică Dan Puică, şeful BestJobs. Mergând pe aceeaşi idee, Bogdan Badea, CEO al eJobs România, spune că angajatorii au început să investească masiv în construirea unor branduri puternice, în contextul crizei acute de candidaţi. „Nici în România, nici în regiune nimeni nu-şi mai permite astăzi să piardă oameni buni.”

    Din perspectiva lui Paul Neagoe, business manager în cadrul platformei de anunţuri online OLX, piaţa de recrutare online este în creştere atât în România, cât şi în regiune. „Pieţe precum Polonia arată creşteri de peste 20-30% de la an la an, în ciuda unui grad mai avansat de maturitate. Segmentul de blue collars a devenit un driver important al creşterii, datorită accentului pus pe volumul de posturi disponibile şi pe numărul ridicat de candidaţi. OLX Polonia, spre exemplu, este lider detaşat pe piaţa de blue collars locală, arătând o dublare în 2018 faţă de anii precedenţi.” 

    Procesul de atragere şi de retenţie a angajaţilor, principala macrotendinţă în 2019 din piaţa muncii în România

    2019 rămâne sub presiunea lipsei tot mai acute a forţei de muncă, România situându-se pe locul doi în lume în privinţa ponderii angajatorilor care se confruntă cu deficitul de talente, fiind depăşită doar de Japonia, unde 89% dintre angajatori au probleme la ocuparea posturilor vacante. În acelaşi timp, începutul acestui an a adus unele incertitudini în economie, angajatorii devenind mai prudenţi în privinţa politicilor de angajare, mulţi dintre aceştia luând în calcul comasarea unor funcţii sau reducerea cheltuielilor cu beneficiile extrasalariale, potrivit datelor unui studiu realizat de BestJobs.

    Pe de altă parte, Bogdan Badea, şeful eJobs România, indică procesul de atragere şi de retenţie a angajaţilor ca principala macro-tendinţă din piaţa muncii în 2019, toate acţiunile concrete prin care se întâmplă acest lucru transformându-se în subtendinţe, fiecare în parte destul de amplă ca importanţă şi resurse antrenate. „Una dintre principalele astfel de tendinţe este legată de employer branding, care a început şi în România să câştige foarte mult teren şi să antreneze echipe şi bugete complexe. Asta înseamnă că, în lupta pentru atragerea şi retenţia talentelor, echipele de HR au început să lucreze umăr la umăr cu echipele de marketing şi comunicare pentru crearea unor strategii de employer branding care să le ajute să-şi transmită mesajul de angajator. Provocarea cea mai mare este să aibă capacitatea de a trece peste mesajele care nu vorbesc candidaţilor şi angajaţilor pe limba lor, care nu sunt autentice, personale şi care sunt născute mai degrabă dintr-un simţ comun al oamenilor de HR sau marketing şi mai puţin din date clare, concrete şi cercetare de piaţă”, explică Bogdan Badea.

    Cea de-a doua tendinţă importantă în viziunea şefului eJobs România este legată de flexibilitate, atât din partea angajaţilor, cât şi a angajatorilor.

    „Asta poate însemna fie că angajatorii încep tot mai des să ofere angajaţilor program flexibil, fie posibilitatea de a lucra remote sau de a se dezvolta şi în alte departamente decât cele în care s-au angajat. Pentru candidaţi, flexibilitatea se traduce prin deschiderea pe care trebuie să înceapă să o aibă când vine vorba despre orientarea lor profesională, să aibă curajul de a o lua de la capăt dacă jobul sau domeniul în care lucrează nu-i mai mulţumeşte sau simt că nu au făcut alegerea potrivită. Astăzi sunt atât de multe opţiuni de a o lua de la capăt şi de a face o reconversie, indiferent de vârstă şi de experienţa profesională, încât barierele profesionale au devenit aproape inexistente.”

    La rândul său, Dragoş Gheban, de la Catalyst Solutions, remarcă faptul că pentru a-şi atinge obiectivele de recrutare, angajatorii au început să comunice pe mai multe paliere, de la flexibilitatea jobului la oportunităţile de dezvoltare în cadrul companiei, oportunităţile internaţionale sau cultura companiei. În ceea ce priveşte metodele de recrutare, pe lângă canalele consacrate,  companiile au început să includă în uneltele de recrutare şi reţelele de social media, dintre acestea Instagram, Facebook şi LinkedIn fiind cele mai utilizate în România.

    „Utilizarea social media în campaniile de recrutare rămâne totuşi un canal secundar. În continuare, cele mai utilizate metode şi, totodată, canalele care livrează cele mai bune rezultate sunt postarea anunţurilor pe site-urile de joburi, prezenţa în cadrul evenimentelor de recrutare, evenimentele de tip open days, prezenţa în publicaţii dedicate dezvoltării profesionale sau în cadrul evenimentelor de dezvoltare profesională, la care se adaugă recomandările primite din partea propriilor angajaţi”, spune Dragoş Gheban. De remarcat sunt şi eforturile de relocare pe care tot mai multe companii au început să le ia în calcul, aceste tipuri de campanii venind ca un răspuns la problemele existente pe piaţa forţei de muncă.

    „În plus, marii angajatori încep să-şi îndrepte tot mai mult atenţia către segmente noi de candidaţi prin importul de forţă de muncă din ţările asiatice, prin relocarea românilor din diaspora atraşi înapoi în ţară cu pachete financiare sau prin educarea directă a candidaţilor încă de pe băncile şcolii, prin crearea de şcoli profesionale sau cursuri de (re)calificare”, concluzionează Paul Neagoe de la OLX.

  • În goana după beneficii

    Lupta pentru angajaţi care se dă între companiile din România este din ce în ce mai vizibilă şi pe piaţa beneficiilor: bugetele cheltuite de companii anul trecut pentru cadouri, pensii private ori vacanţe a fost mai mult decât dublu faţă de 2017, ajungând până la 114 milioane de lei. Când vine vorba de tendinţe, flexibilitatea este cuvântul cheie astăzi, indiferent că vorbim de flexibilitatea spaţiilor, a proceselor sau a timpului. Bineînţeles că o singură formulă nu se potriveşte pentru toată lumea”, a spus Stelian Bogza, commercial director şi cofondator al platformei BenefitOnline.ro, în cadrul evenimentului ZF HR Trends care a avut loc săptămâna trecută. Platforma BenefitOnline.ro are în acest moment peste 116.000 de utilizatori şi peste 3.000 de beneficii disponibile. Astfel, companiile au cheltuit anul trecut pentru beneficiile angajaţilor, cu 150% mai mult decât în 2017, iar valoarea medie lunară a acestora a ajuns la 355 lei pentru un angajat, în creştere cu 11%.

    Beneficiile pot fi de multe feluri, începând de la cadouri şi până la plata sau decontarea diferitelor forme de transport utilizate în drumul spre serviciu. Alegerile angajaţilor sunt cu atât mai variate atunci când privim înspre modul în care acestea au fost alese de generaţii diferite. Prin urmare, generaţia Baby Boomers (1945-1960) şi Generaţia X (1961-1980) au făcut alegeri similare în privinţa beneficiilor, îndreptându-se mai mult înspre turismul intern, pensii private şi sănătate, ultimele două fiind alegeri fireşti pentru aceste generaţii. De cealaltă parte, Generaţia Y (1981-1995) şi Generaţia Z (după 1995) se îndreaptă spre lucruri imediate, precum cadouri, sport şi beneficii de tip telecom & electro-IT – precum abonamente de telefonie mobilă plătite de companie sau chiar device-uri precum smartphone-uri sau laptopuri. Cu toate acestea, şi între cele mai tinere două generaţii din piaţă există diferenţe, încât Generaţia Y este mai matură şi pune accent şi pe transport sau cursuri profesionale.

    „Dacă ne uităm la generaţii, nu este o surpriză că turismul, pensiile şi sănătatea sunt alegerile Generaţiei X, la fel cum nu este o surpriză că generaţia mai tânără vrea cadouri, vrea transport, cursuri, sport, device-uri. Ei vor să se bucure acum. Este bine să le daţi opţiunea de a-şi valida partea de nevoi personale”, adaugă Bogza.

    Din bugetele de beneficii flexibile ale companiilor, circa 58% reprezintă tichete de masă, care sunt un beneficiu chiar dacă obişnuinţa de a le primi în multe companii din piaţa muncii din România le face să pară o necesitate salarială.

    În top 10 beneficii flexibile pe care le aleg angajaţii din România au rămas în continuare şi cadourile sezoniere, aşa-numite „benefit in kind” (care pot fi chiar bonusuri), reprezentând 32,5% din total; cadouri cu ocazii speciale, reprezentând 18,8%, transportul cu 17,3% şi turismul intern cu 14,2%. În mod surprinzător, beneficiile legate de telecom & electro-IT reprezintă doar 0,9% din total, iar sportul doar 5,3%. De la an la an cele mai mari schimbări au fost înregistrate la nivelul cadourilor pentru ocazii speciale (creştere de 4,1%), iar cele mai mari scăderi la nivelul benficiilor de transport (4,4%).

    Dintr-o abordare sectorială, companiile din call center şi outsourcing oferă cele mai multe beneficii, reprezentând 28% din total. Companiile de IT şi de dezvoltare software, alături de furnizorii de servicii, reprezintă câte 23% din total, situându-se pe locul doi, urmate de sectorul de producţie (15%), retail (6%) şi servicii financiare (5%). Tot pe sectoare, angajaţii aleg beneficii diferite, în funcţie de stilul de viaţă pe care îl au, de nivelul de educaţie, dar mai ales de nevoile pe care vor să şi le satisfacă. Angajaţii din piaţa de call center, de pildă, au un apetit foarte ridicat pentru cadouri şi pentru transport, alegerile lor fiind completate de turismul intern. Sănătatea şi pensiile private nu sunt însă printre priorităţile lor. Situaţia arată extrem de diferit în rândul angajaţilor din industria de IT şi de software, astfel că după cadouri, priorităţile lor sunt sportul şi pensiile private, cu mai puţin interes pentru transport şi turism intern. Reflectând realitatea socială, sectorul de producţie vine în 2018 cu transportul, cadourile şi turismul intern drept alegeri principale ale angajaţilor, beneficiile care ţin de sport fiind pe ultimul loc.

    Suma medie cheltuită de companii diferă mai mult sau mai puţin de la sector la sector, în sectorul de servicii suma fiind de 370 lei (cea mai mare),  în call center de 360 lei, urmat de sectorul de IT cu 350 lei, producţie cu 340 lei, servicii financiare cu 315 lei şi retail cu 270 lei. Benefit Systems, compania care operează platforma locală de beneficii extrasalariale BenefitOnline.ro, a raportat în 2018 afaceri de 32 milioane lei, dublu faţă de 2017, la un profit de circa 2 milioane lei. Pentru 2019, compania estimează o majorare a veniturilor cu peste 50%, la cel puţin 50 milioane lei. BenefitOnline.ro lucrează cu mulţi clienţi din România, printre care şi nume mari precum Vodafone, eMAG, Microsoft, Telekom, KPMG, Bosch, ING, Blue Air, BCR sau Vola.

    „Afacerile din 2018 au continuat să menţină trendul din ultimii ani, dublându-se faţă de anul precedent. Astfel, cifra de afaceri a urcat la 32 de milioane de lei, cu un profit de aproximativ 2 milioane de lei. Pentru anul în curs, ne-am propus să atingem o cifră de afaceri de minimum 50 de milioane de lei”, declara Bogza la finalul lunii februarie.

    Cu peste 3% din totalul numărului de angajaţi din sectorul privat folosind platforma lor, reprezentanţii Benefit se aşteaptă să ajungă la circa 250.000 de utilizatori în următorii ani, după ce numărul angajaţilor din platformă aproape s-a dublat de la an la an.

    „Acest trend crescător arată că piaţa românească se educă în spiritul ideii de beneficii flexibile, iar companiile arată din ce în ce mai mult o aplecare către nevoile angajaţilor din perspectiva beneficiilor. Tendinţele pentru anii următori nu pot fi decât pozitive şi estimăm că, pentru anul în curs, numărul utilizatorilor platformei noastre va creşte la circa 160.000, iar în maximum doi ani ne-am propus să ajungem la 250.000 de utilizatori ai platformei”, mai spune Stelian Bogza.

    În 2018, BenefitOnline a încheiat parteneriate cu 65 de companii noi, majoritatea fiind din IT, call center şi BPO, servicii, banking şi producţie.
    Pentru 2019, pe lângă atingerea unui număr de 160.000 de utilizatori în platformă, compania vizează diversificarea listei de beneficii accesibile pentru angajaţi. Una dintre direcţii este posibilitatea achiziţionării de abonamente sau bilete la spectacole, concerte, proiecţii cinematografice, muzee, festivaluri, filme etc., ca urmare a unei modificări legislative care aduce în lumină noile tichete culturale, ce vor putea fi acordate lunar sau ocazional.

    O altă direcţie de dezvoltare a companiei este şi extinderea la nivel internaţional. BenefitOnline a iniţiat deja în 2018 multiple discuţii cu companii din Bulgaria şi Serbia, acestea fiind pieţele vizate pentru extindere. Compania are în prezent 21 de angajaţi şi are în plan creşterea echipei la 25 de angajaţi.

  • Un recrutor pentru Airbnb dezvăluie cum te poţi evidenţia dintr-o mare de candidaţi, încă dinainte să ajungi la un interviu de angajare

    Potrivit Business Insider, Daniel Chait este CEO la Greenhouse, o companie de recrutare software care are clienţi precum Slack, Airbnb, Venmo, Pinterest si HubSpot.

    Potrivit unui interviu pe care el l-a acordat Business Insider, majoritatea candidaţilor nu fac nimic ca să iasă in evidenţă în marea de aplicanţi talentaţi.

    „Majoritatea fac zero, deci aşteptările sunt foarte mici,” a spus Daniel Chait in cadrul interviului.

    În ciuda acestui fapt, există o modalitate simplă de a atrage atenţia asupra ta prin care să îţi creşti astfel şansa de a obţine rolul pe care ţi-l doreşti; să fii activ în comunitatea ta şi să îţi construieşti propriul brand.

    Un exemplu de persoană care îşi doreşte o schimbare de carieră poate fi al unei persoane care are o diplomă în istoria artei şi a muncit in domeniul alimentar, dar şi-ar dori un loc de muncă în domeniul tehnologiei, a spus Daniel Chait/

    „Ai un profil de Github? Ai fost la o întâlnire tehnică locală? Ai scris articole pe Stack Overflow?,” a întrebat el retoric în interviu, facând referire la modalitaţi prin care o persoană ar ieşi in evidenţă pentru un rol în domeniul tehnologic.

    Un beneficiu suplimentar al implicării in comunitate este faptul că ajungi sa cunoşti diferite persoane ale căror echipe au deschidere la domeniul pe care ţi-l doreşti, a spus Daniel Chait.

    „Nu trebuie sa fii câştigător al premiului Pulitzer sau să ai două milioane de urmăritori pe Twitter ca să ieşi cu adevărat in evidenţă. Trebuie doar să faci ceva care merită menţionat, care este diferit şi care te reprezintă,” concluzionează el.