BusinessMagazin

Tag: alegere

  • De ce a ajuns hârtia igienică noul activ „fierbinte“ în Hong Kong şi Singapore

    Odată cu intensificarea temerilor privind noul coronavirus în Asia, farmaciile şi supermarketurile din Hong Kong şi Singapore se confruntă cu o criză de produse de bază cum ar fi hârtia igienică, şerveţelele de hârtie, dezinfectante pentru mâini şi mai ales măşti, scrie Bloomberg.

    Aceasta a creat o oportunitate pentru furnizorii de servicii financiare care se luptă să atragă clienţi. Divizia din Singapore a IG Group oferă drept cadou pachete cu măşti, termometre digitale şi sticle cu antiseptic Dettol. 

     

  • Ce lecţii de leadership putem învăţa din „Cei doi papi”

    „Abia acela este un lider adevărat, cel care nu îşi doreşte să fie lider”, una dintre primele replici ale filmului, dezvăluie faptul că acesta urmează să ofere şi o meditaţie asupra leadershipului – a calităţilor necesare unui lider, a tipurilor de lider, precum şi a „martiriului” pe care trebuie să-l îndure cei care au responsabilităţile uriaşe de a reprezenta instituţii, companii, echipe de oameni. Această frază denotă modestia necesară preluării unui astfel de rol – celui care aspiră la acest statut, la titulatură, îi pot scăpa de fapt adevăratele calităţi de care are nevoie fişa postului unui conducător: dorinţa de îmbunătăţire constantă, atenţia la ceilalţi şi preocuparea că niciodată nu face suficient pentru ei.
    Acţiunea filmului începe în aprilie 2005, când cardinalul Jorge Mario Bergoglio (Jonathan Francis), arhiepiscopul Buenos Airesului, este chemat la Vatican după moartea Papei Ioan Paul al II-lea pentru alegerea unui nou papă. Cardinalul german Joseph Ratzinger este ales Papa Benedict al XVI-lea (Anthony Hopkins), iar Bergoglio primeşte al doilea număr de voturi. La şapte ani după alegerea noului papă, liderul se confruntă cu un cutremur al bisericii catolice, cauzat de dezvăluirile legate de abuzurile sexuale ale unora dintre reprezentanţii acesteia, precum şi de problemele financiare ale instituţiei. În acest context, Benedict îl invită pe argentinianul Bergoglio să traverseze globul pentru a discuta cu el la reşedinţa sa de vară, castelul Gandolfo. Bergoglio solicitase şi el în scris ca Papa să îi permită să-şi părăsească postul de arhiepiscop. Benedict nu îl lasă să facă acest lucru şi, pare că de fapt, vârsta, stresul şi conflictele bisericii îl determină ca la rândul său ia în calcul o demisie – neobişnuită pentru un papă, care de obicei este înlocuit doar la moartea sa.
    Modalităţile diferite de conducere devin evidente pe parcursul filmului, odată cu convingerile exprimate în discuţiile celor doi, dar şi cu modul în care sunt construite personajele lor în relaţia cu cei din jur. Bergoglio este adeptul modestiei proclamate – este un om al poporului, vorbeşte prietenos cu grădinarii şi şoferii, dansează tango şi ascultă ABBA. Este genul acela de lider care stă în mijlocul angajaţilor, capabil să discute cu ei despre ultimul meci de fotbal, dar să îşi exprime şi convingerile. Pe de altă parte, Benedict este un lider rece, care obişnuieşte să se izoleze – mănâncă de fiecare dată singur, de exemplu – pentru a nu dezvălui nicio vulnerabilitate şi a păstra aparenţa instituţiei ale cărei ziduri vrea să le păstreze intacte.
    Dincolo de modestie, o altă lecţie de leadership care răsare din film reiese dintr-o replică a lui Benedict: „Să fii papă înseamnă să fii un martir cu o sentinţă pe viaţă” – chiar dacă se referă la funcţia papală, cred că nu greşim dacă spunem că toate rolurile de conducere presupun asumarea unor sacrificii care, de ce nu, te pot influenţa pe viaţă.
    Totuşi, o altă lecţie importantă este de fapt premisa de la care a pornit filmul: faptul că atunci când nu mai poţi, există opţiunea de a găsi pe cineva care să îţi poată prelua responsabilităţile şi de a aduce o viziune nouă în organizaţia care poate de asta are nevoie. 

    Cei doi papi
    Producţie şi distribuţie: Netflix

    Regizor: Fernando Meirelles

    Actori principali: Anthony Hopkins, Jonathan PrYce
    Scenariu: Anthony McCarten (filmul se bazează pe piesa sa de teatru „The Pope”)
    Buget: 40 mil. euro

  • O româncă a pornit un business bazat pe amintirile de neuitat din copilărie

    „Întotdeauna mi-am dorit să dezvolt un business legat de fashion. În domeniul confecţiilor piaţa este destul de fragmentată, iar costurile de intrare sunt relativ mici. Am ales calea mai anevoioasă din dorinţa de a aduce pe piaţă un produs care să îmbine designul şi calitatea”, descrie Corina Blidar motivele pentru care a pornit afacerea Never Oblivion. Lansată în 2018 în urma unei investiţii de 50.000 de euro, aceasta se axează pe producţia în România a unor articole de îmbrăcăminte din fire nobile, pe care le vinde pe o platformă online, cât şi prin parteneriate cu alte magazine. Dacă primul an de funcţionare a afacerii a fost unul de aşezare a bazei de clienţi, previziunile antreprenoarei pentru anul în curs sunt optimiste, ea aşteptând ca Never Oblivion să genereze o cifră de afaceri de 250.000 de euro. Corina Blidar povesteşte că a început să lucreze în firma părinţilor din al doilea an al Facultăţii de Management al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. S-a ocupat iniţial de resursele umane, apoi de relaţia cu furnizorii, iar ulterior a activat în zona de management în firmă. În 2009, a ales calea bankingului, unde a început pe postul de consilier şi a continuat pe cel de membru în Consiliul de Supraveghere, rol din care spune că a lucrat cu o echipă care a adus pe piaţa românească o serie de noutăţi. Apoi, a investit în companii diverse, de la catering la materiale de construcţii.

    În ceea ce priveşte dezvoltarea proiectului Never Oblivion, Corina Blidar spune că aceasta a început cu un plan de afaceri adaptat la nevoile pieţei: „Am discutat cu designeri şi producători pentru a găsi formula corectă în abordarea designului şi alegerea materialelor. Stabilirea unui flux de fabricaţie ţinând cont de toate restricţiile, de la producătorul de fire, transport, transpunerea designului în program de operare, producţie mostre, ajustări, producţia de bază, marketing, parteneriate”. Poziţionarea afacerii este, spune antreprenoarea, peste magazinele fast fashion, iar bonul mediu a fost în primul an de aproximativ 700 de lei. Ea adaugă că profilul clienţilor cărora li se adresează este al femeii care are nevoi de haine uşoare, potrivite pentru orice vreme, care nu se şifonează şi nu înţeapă: „Femeia care preferă o garderobă practică, femeia care călătoreşte mult, are încredere în ea, este liberă, non-conformistă, veselă şi independentă”. Provocările unui astfel de business se leagă de termenele de timp între idee, design şi producţia finală, care sunt, potrivit ei, relativ mari: „Este necesară o mai atentă programare a termenelor. Încercăm să nu avem timpi morţi în procesul de fabricaţie, dar pot apărea multe lucruri neprevăzute. De exemplu, chiar înainte de a lansa colecţia de iarnă, fabrica de fire nu a livrat o anumită culoare şi a trebuit amânată producţia acelui produs. Pentru a respecta termenele încercăm o cât mai corectă previzionare a potenţialelor întârzieri”.

    În prezent, în companie lucrează cu doi angajaţi, care se ocupă mai ales de aspecte logistice şi administrative, iar pentru producţie lucrează cu mai mulţi colaboratori, antreprenori sau persoane fizice autorizate, indiferent că vorbim despre designeri, contabilitate, promovare, relaţii publice. „Producătorii sunt specializaţi, în funcţie de maşini, pe o anumită grosime a firului, de aceea lucrăm cu mai mulţi colaboratori”, explică antreprenoarea. De altfel, observă şi ea problema generalizată de la nivelul pieţei muncii, „de a găsi omul potrivit la locul potrivit şi de aceea am ales să lucrăm cu specialişti pe fiecare domeniu, cu intenţia ca pe măsură ce creştem să putem internaliza aceste servicii colaterale”. În ceeea ce priveşte planurile de recuperare a investiţiei, ea îl descrie pe primul an de funcţionare drept „unul de sacrificiu şi de căutare de oportunităţi”, de stabilire a nişei de clientelă şi de creare a unei baze de clienţi, precum şi unul axat pe încheierea şi dezvoltarea de parteneriate strategice. „Evoluţia brandului o văd prin parteneriate cu magazine multibrand, online şi brick and mortar din România şi din Europa. În funcţie de materializarea planurilor de dezvoltare se poate acoperi investiţia iniţială, dar cu focus susţinut pe dezvoltarea gamei de produse.” Planurile de dezvoltare a afacerii anul acesta vizează elemente definitorii pentru viitorul brandului: „Pe lângă clientela deja targetată vom face campanii de educare pentru lărgirea masei de clienţi. Vom lărgi sortimentul de produse printr-o colecţie capsulă dedicată bărbaţilor, care sunt din ce în ce mai interesaţi de produse nişate care îi scot din linia conservatoare. Vom explora noi modalităţi de a face parteneriate cu branduri din alte domenii – marochinerie, bijuterii”. De asemenea, adaugă că nu se vor limita la piaţa locală: „Cred că vom căpăta o vizibilitate pe piaţă internă suficientă încât să ne extindem şi către piaţa internaţională”.

  • Cea mai bună carte de business pe care am citit-o nu este despre succes, ci despre eşec, greşeli, trădări şi luptele între acţionari

    Cea mai bună carte de business pe care am citit-o în 2019 este „Povestea de la colţul mesei”, în care Cătălin Mahu, proprietarul lanţului de restaurante La Mama, îşi povesteşte viaţa şi mai ales istoria acestui brand.
    Probabil că este cea mai bună carte de business pe care am citit-o în ultimii zece ani.
    Într-o lume în care toţi vor să povestească despre succes, despre strategii de business, despre idei geniale, despre leadership, Cătălin Mahu vine cu o sinceritate extraordinară şi povesteşte versiunea lui despre celebra ruptură din spatele lanţului La Mama, atunci când Dragoş Petrescu şi Daniel Mischie au plecat cu oameni, idei, locaţii şi au înfiinţat lanţul concurent City Grill.

    Aeastă carte ar trebui să fie predată în şcolile de business din România şi la cursurile de antreprenoriat.
    Fiecare afacere, fiecare succes, fiecare brand creat are în spate o poveste care, dacă ar fi spusă în realitate, s-ar da la o parte toată aureola succesului.
    Toată lumea spune că în România educaţia financiară este la pământ, că educaţia antreprenorială de-abia acum începe şi că 30 de ani sunt prea puţini pentru o clasă de business adevărată.
    Dar dacă dincolo de succes patronii, antreprenorii, oamenii de afaceri, managerii nu vorbesc şi despre greşeli, despre eşecuri, cei care vin din spate şi din lateral nu au de unde să înveţe.
    În decembrie, la conferinţa ZF Afaceri de la zero organizată în Bucureşti în parteneriat cu Banca Transilvania, i-am întrebat pe cei aproape 200 de mici şi mijlocii antreprenori din sală cine ar vrea să vorbească despre eşec şi despre greşelile pe care le-au făcut în business. Nu s-au ridicat mai mult de cinci mâini.
    Antreprenorii nu prea vor să vorbească despre acest lucru având în vedere că în România insolvenţa, falimentul, greşeala sunt încă taxate.
    Octavian Radu, patronul Diverta şi al multor alte afaceri, unele de succes, altele mai puţin, spune că a pierdut zeci de milioane de euro în business şi ar putea să vorbească ani întregi despre acest lucru. Sper să o facă, pentru ca măcar viitorii antreprenori să nu o ia de la capăt. Şi să greşească mai puţin.
    Economia şi businessul din România au nevoie de exemple pozitive, de antreprenori şi companii care au crescut de la zero şi au ajuns undeva sus, dar, la fel, există nevoie de bibliografie în privinţa greşelilor pe care aceştia le-au făcut.
    Business Magazin va încerca să aducă în prim-plan greşelile pe care le-au făcut antreprenorii români în cariera lor de business, pe care acum pot să le povestească cu detaşare şi fără încrâncenare.
    Multe dintre prieteniile care apoi se transformă în asocieri în business ajung în final la despărţiri crâncene, cu cuţitele pe masă, cu lungi procese în tribunale şi cu o energie irosită din motive de orgoliu, de ambiţie etc. Dar până la urmă acestea sunt şi calităţile care duc un business înainte.
    Alegerea oamenilor cu care să lucrezi este poate mult mai importantă de la un anumit nivel încolo decât câştigul pe care poţi să-l obţii. Sigur, un antreprenor nu poate face nimic decât dacă vrea să rămână un PFA.
    M-aş bucura dacă antreprenorii din România – mai mari şi mai mici – şi-ar deschide porţile businessurilor lor şi ar povesti despre succes, dar şi despre greşeli, eşecuri, trădări şi despărţiri.
    Până atunci, vă recomand să citiţi cartea lui Cătălin Mahu, „Povestea de la colţul mesei”. Poate fi una dintre cele mai bune investiţii în educaţia antrepreorială pe care puteţi să le faceţi.
     

  • Un antreprenor român, care a făcut mai multe magazine în România, s-a extins şi în Paris, deschizând un magazin chiar lângă turnul Eiffel. Le vinde francezilor ce le place cel mai mult

    „Grupul Le Manoir are o relaţie comercială foarte bună cu Franţa, cunoaştem bine piaţa de produse gastronomice şi vinuri, aşa că decizia de a ne extinde a venit natural. Avem parteneriate strânse cu cramele şi artizanii prestigioşi, ceea ce ne ajută să avem acces la produse rare, complicat de obţinut, care sunt extrem de căutate în ţările cu tradiţie gastro-oenologică, oferindu-ne un avantaj competitiv relevant”, descrie Cristian Preotu decizia de a se extinde peste hotare.

    Anul trecut, afacerile grupului Le Manoir au crescut cu 10%, depăşind 6 milioane de euro. Din portofoliul companiei fac parte divizia B2B Le Manoir, magazinele Comtesse du Barry, magazinele Petit Bateau, restaurantele bucureştene Relais & Châteaux Le Bistrot Français şi SushiRoom, precum şi barul de mixologie The Owl, inclus în august 2019.

    În decembrie 2018, antreprenorul a lansat divizia de distribuţie de vinuri româneşti în Franţa şi, în aceeaşi perioadă, a demarat pregătirea magazinului Le Manoir din Paris. „Ştiam de atunci că un punct de vânzare va fi mai ofertant decât un birou de reprezentare, fiindcă ne va permite să dezvoltăm relaţii şi mai strânse cu producătorii francezi şi pentru că va fi mai eficient din punct de vedere logistic. Astfel, acum, dacă avem cantităţi mici, de câteva sticle – valoroase, de obicei – alegem să le grupăm, pentru a obţine un cost mai bun, dar şi pentru a beneficia de o metodă de expediere mai sigură.” În plus, deoarece de ceva vreme are vânzări şi în afara Europei, în ţări din Asia şi SUA, antreprenorul spune că este mai eficient să facă aceste operaţiuni comerciale direct din ţara de achiziţie, din Franţa, fără a mai fi necesar ca vinurile să tranziteze România.

    Un alt aspect care l-a determinat să deschidă magazinul din Paris a fost dorinţa de a introduce vinurile româneşti pe listele restaurantelor din Franţa, „un obiectiv de business important pentru anul 2020”. Investiţia în magazinul de 120 de metri pătraţi deschis în luna septembrie 2019 pe Rue de Grenelle, poziţionat în proximitatea Ambasadei României, aproape de Turnul Eiffel, a fost de aproximativ 350.000 de euro. Antreprenorul spune că fiind deja familiar cu mediul de lucru din Franţa, cu legile şi instituţiile, lucrurile nu au fost extrem de complicate, iar provocările cu care s-a confruntat au fost cele de ordin administrativ – autorizaţii şi permise. „Nivelul de dificultate nu a fost mai mic decât în România, dar s-a dovedit surmontabil.”

    La început, povesteşte Preotu, majoritatea clienţilor au venit din stradă, atraşi de vitrina elegantă a magazinului. „Suntem într-o zonă tranzitată, centrală, aproape de o serie de obiective turistice, astfel încât magazinul a dezvoltat două tipuri de clientelă, fiind frecventat atât de către cei care locuiesc în cartier, cât şi de turişti.” În scurt timp, în doar câteva săptămâni, magazinul a ajuns la o medie de 20-25 de clienţi pe zi, cu un bon mediu de 45-50 de euro/persoană. Potrivit descrierii antreprenorului, clienţii magazinului din Paris sunt predominant persoane cu venituri medii şi peste medie, pasionaţi de gastronomie, vinuri şi băuturi fine.

    Cei mai mulţi dintre ei sunt deja familiarizaţi cu o serie de producători cunoscuţi, dar deschişi să descopere etichete noi, din ţări mai puţin promovate, precum România. Preţurile produselor comercializate încep de la 10-20 de euro şi pot continua până la câteva mii, pentru un armagnac (tip de brandy –  n. red.) din secolul al XIX-lea, de pildă. „Le Manoir Paris este, practic, echivalentul culinar al unui magazin multibrand, cu articole vestimentare şi accesorii”, notează antreprenorul. Din portofoliul magazinului fac parte producători internaţionali din regiunile Burgundia, Loire, Côtes du Rhône sau Sancerre, cu nume ca: Domaine Vacheron, Joseph Drouhin sau Château de Beaucastel, dar şi case consacrate, cu tradiţie, precum Château Pontet Canet, Château Smith Haut Lafitte sau Petrus. „Şi selecţia de şampanii, spumante şi băuturi tari cuprinde opţiuni de la mici producători, dar şi nume clasice, iconice, toate unite de o premisă comună: calitatea şi pasiunea pentru meşteşug şi bun-gust.” În ceea ce priveşte producătorii din România şi Moldova, în magazin sunt comercializate vinuri din crame precum Davino, Avincis, Metamorfosis, Villa Vinèa sau Gitana.

    Comparativ cu publicul din Franţa, Preotu spune că, deşi majoritatea clienţilor din unităţile româneşti Comtesse du Barry reprezintă un public avizat, ce cunoaşte produsele rare din portofoliul de branduri al businessului şi are o putere mare de cumpărare pe această zonă, fiind comparabil cu cel francez ca gusturi şi venituri, printre clienţii din piaţa locală există şi o categorie nouă – persoane cu venituri medii, „care sunt surprinse să descopere că, deşi ca experienţă şi ca game nu concurăm cu magazinele de cartier sau cu supermarketurile, ce merg pe volum, avem o serie de produse de calitate, cu preţuri extrem de accesibile, de la 5 euro în sus.” Astfel de persoane, spune el, nu au neapărat un echivalent în Franţa, unde există deja o cultură a ingredientelor şi a calităţii, iar consumatorii ştiu ce aşteptări să aibă de la un magazin precum Le Manoir.

    „Pentru noi, acesta este un segment important de public, faţă de care am o foarte mare apreciere, deoarece îl simt foarte receptiv la informaţii noi – petrece timp în magazin, descoperă vinuri şi specialităţi culinare, degustă, se lasă consiliat de colegii noştri şi, ulterior, decide. Aici avem parte de un proces mai lung, care se desfăşoară pe parcursul mai multor vizite, dar care face parte dintr-o tendinţă naturală, prin care ne creştem calitatea vieţii alegând mai înţelept şi orientându-ne mai mult spre calitate.”

    Preotu spune că în ultimii ani piaţa de băcănie fină şi vinuri a crescut cu consecvenţă, de la un an la celălalt, iar acum se îndreaptă spre maturizare şi se apropie de cele din ţări care au cultură gastro-oenologică deja construită, pe parcursul secolelor, cum sunt Franţa sau Italia. „Simţim acest lucru în creşterea frecvenţei de cumpărare, ceea ce e un semn al democratizării consumului. În plus, există un apetit tot mai mare pentru produsele bio – vinuri, peşte, articole de băcănie, ciocolată –, din care noi avem o selecţie generoasă în magazine.” În ceea ce priveşte tendinţele consumatorilor, antreprenorul notează că, în magazinele grupului, o serie de clienţi care la început veneau foarte rar, când aveau nevoie de un cadou pentru o persoană importantă, au ajuns treptat să cumpere pentru ei, întâi la intervale mai mari şi acum constant, săptămânal sau la două săptămâni. „Aceasta este, de fapt, o tendinţă care ilustrează cum au evoluat lucrurile şi care ne dă încredere că noi, ca popor, suntem tot mai atenţi la calitate, ingrediente, sursele alimentelor pe care le alegem.”
    Nu în ultimul rând, antreprenorul spune că a observat şi un interes în creştere pentru accesoriile potrivite, care să le permită pasionaţilor să se bucure de aromele şi calităţile vinurilor. „De exemplu, tot mai mulţi cumpărători aleg să investească într-un set de pahare superioare calitativ celor din supermarketuri, care permit o aerare mai bună a oricărui tip de vin, fie el alb, roze, roşu sau spumant.”
    Pe lista de „rezoluţii” în business pentru anul acesta, antreprenorul a adăugat: extinderea cocktail barului The Owl cu un nou spaţiu privat, deschiderea în zona Dorobanţi a unui magazin bio cu produse proaspete din carne, peşte, legume, vinuri şi îmbogăţirea portofoliului de produse cu branduri noi de gastronomie şi vinuri. „În plus, suntem la stadiul de concept cu o serie de proiecte, pentru care vom demara, anul acesta, o serie de activităţi de amenajare şi reamenajare.”

  • Să aleagă alţii: stilistul personal din online

    Pentru a le uşura alegerea celor care caută articole vestimentare şi accesorii, dar nu vor să petreacă prea mult timp online în căutarea lor, două foste angajate ale ediţiei britanice a publicaţiei Vogue au lansat platforma online Collagerie, care prezintă produse selectate pe baza experienţei lor în domeniul modei şi a tendinţelor. Utilizatoarele site-ului primesc astfel sfaturi vestimentare şi în materie de accesorii, iar dacă doresc să cumpere sunt redirecţionate către site-urile magazinelor care au la vânzare produsele dorite. 

  • Cum reuşeşte o tânără să câştige zeci de mii de euro din vânzarea produsului care nu lipseşte niciodată de pe masa românilor

    Investiţia în Semolina se contorizează pe de o parte în bani – 20.000 de euro, iar pe de altă parte în timp – 2.000 de zile. Banii au mers în amenajarea unui spaţiu adecvat pentru producţia de pâine, cu malaxoare, cuptoare şi instalaţii de frig, în atelierul amenajat în comuna Corbeanca de lângă Bucureşti. Timpul a înghiţit toate eforturile, de la început până astăzi.

    „Este grozav cât de bine se împletesc în proces lucruri învăţate, obiceiuri pe care le-am deprins în facultate. Am studiat fizica, iar înclinaţia mea naturală de a experimenta, măsura, studia felul cum diverse variabile influenţează rezultatul final şi-au găsit locul într-o ocupaţie plină de sens, fabricarea pâinii”, povesteşte Monica Secăreanu.În business, i s-a alăturat între timp soţul – Petronius Secăreanu, dar şi un prieten al lor – Sebastian De Lazzero. Vânzările de pâine Semolina au ajuns anul trecut la 30.000 de euro cu doi angajaţi, iar afacerea a trecut pe profit, faţă de anul anterior când generase pierderi.

    „Atelierul este, practic, a doua mea casă. Este situat chiar în cartierul în care locuiesc. În mare, clienţii mei sunt membrii comunităţii din Corbeanca şi din vecinătăţi. Pe toţi îi cunosc personal şi cred că una dintre trăsăturile definitorii ale acestei afaceri este chiar relaţia apropiată cu ei. Pentru că nu îmi place risipa, lucrez doar la comandă.”

    Astfel, clientul comandă un anume produs, apoi îşi poate ridica pachetul personal la orice oră, dintr-un spaţiu dedicat al atelierului situat tot în comuna Corbeanca şi deschis nonstop. Acest sistem de onorare a comenzilor a fost conceput pentru clienţii care lucrează până târziu şi care nu puteau ajunge la o oră anume pentru a-şi prelua pâinile şi prăjiturile. Comenzile se fac la început de săptămână, iar plata – la sfârşitul lunii, pe baza unei facturi care conţine toate produsele comandate în luna respectivă.

    Pe lângă aceşti clienţi, Monica Secăreanu mai colaborează cu un restaurant şi câteva cafenele din Corbeanca şi din Bucureşti. Unul dintre clienţi este Moşia Corbeanca, un spaţiu dezvoltat de Alexandru Cîndea şi Bogdan-Mihail Doltu, care funcţionează ca restaurant şi loc pentru diferite tipuri de evenimente.
    Din meniul Semolina fac parte 12 feluri de pâini – fiecare cu un nume propriu, majoritatea cu maia sălbatică (o combinaţie de apă şi făină, îngrijită timp de mai multe zile pentru a putea fi apoi folosită în prepararea pâinii), dar şi cornuri dulci şi sărate, fursecuri cu bucăţi de ciocolată, nuci şi fructe uscate, checuri cu fructe sau ciocolată, tarte, cozonac, cheesecake.

    „Într-o lună, am aproximativ 500 de comenzi. În timpul săptămânii, se comandă cel mai des pâinea şi cornurile, pentru pacheţelul copiilor, iar spre final şi pentru weekend – tartele, checurile şi fursecurile”, spune Monica Secăreanu.

    Ingredientele vin în principal de la producători locali. De pildă, făina spelta bio este achiziţionată de la o fermă din judeţul Timiş, iar nucile vin tot din Transilvania. „Ingredientele premium, producţia la comandă în cantităţi mici, documentarea permanentă se regăsesc şi în preţul produselor. De exemplu, o pâine cu maia sălbatică de aproximativ 700 de grame, în care folosesc făină din grâu antic (pâine denumită Antik), costă 16 lei, una cu acelaşi gramaj în care pun nuci şi roşii uscate din belşug (Ronu) este 20 de lei, un cozonac de 900 de grame cu umplutură de cremă de nucă, cacao şi coajă de lămâie confiată costă 55 de lei.”

    Planurile pentru 2019 includ diversificarea portofoliului de produse, atât prin reţete noi, cât şi prin noi tehnici de pregătire a pâinii şi a prăjiturilor. Iar la capitolul inovaţie, Monica Secăreanu are deja experienţă, mai ales că inclusiv numele afacerii, „Semolina – brutăreşte artizanal”, este tot o formă de inovare, verbul „a brutări” fiind inexistent în DEX, dar ilustrativ pentru pasiunea antreprenoarei din Corbeanca.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
    Intraţi pe platforma  www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Povestea fabuloasă a studentei la medicină în vârstă de 23 de ani care a ajuns REGE fără să vrea

    Studenta la medicină Taiwo Oyebola Agbona a primit veşti neaşteptate după moartea tatălui său, potrivit unui articol publicat de BBC. „Şefii (tribului n.red.) au consultat oracolul şi li s-a spus că eu sunt aleasa, demnă să fiu pe tron”, a declarat tânăra într-un interviu acordat BBC Focus on Africa.

    Tronul despre care vorbea este al regatului Aaye din statul Ondo, în sud-vestul Nigeriei. Tânăra în vârstă de 23 de ani a ezitat iniţial, spunând că are nevoie de trei săptămâni în care să se gândească.

    În cele din urmă a fost de acord, acest lucru însemnând că va fi temporar rege până când un monarh  de sex masculin va fi numit.

  • Startup-ul Druid, înfiinţat de Liviu Drăgan, a încheiat o rundă de finanţare şi vrea să obţină anul viitor încă 8-10 mil.euro de la investitori

    Fondul de investiţii Early Game Ventures (EGV) a participat la o nouă rundă de investiţii în startup-ul Druid, înfiinţat şi condus de Liviu Drăgan şi evaluat la peste 8 milioane de euro, companie care are în plan expansiunea rapidă în SUA şi o nouă rundă de investiţii anul viitor, când vrea să ridice din piaţă 8-10 milioane euro.

    “Consider că acum era momentul potrivit pentru intrarea în acţionariatul Druid a unui investitor instituţional. Am avut mai multe fonduri de investiţii care şi-au arătat interesul pentru Druid. Am ales EGV, alături de care am convingerea că putem construi o companie globală. Planurile noastre includ o expansiune rapidă în Statele Unite şi încă o rundă de investiţii la jumătatea anului viitor, când vom ridica din piaţă undeva între 8 şi 10 milioane de euro la o evaluare a companiei de peste 20 milioane euro.”, a spus Liviu Drăgan, fondatorul şi CEO-ul Druid.

    Tranzacţia a fost asistată de echipa DLA Piper.

    Druid dezvoltă tehnologie de chatbots pentru companii mari, printre clienţii săi numărându-se Banca Transilvania, BCR, Regina Maria, Dona, Asirom, Unicredit, BRD, EON, Agricover, Cărtureşti, Rompetrol, Garanti Bank şi alţii. Druid are parteneriate strategice cu EY, dar şi cu KMPG, PwC, Deloitte şi Capgemini. De asemenea, compania are parteneriate tehnice cu Microsoft şi UIPath, care promovează druizii inteligenţi pe platformele lor.

    “Experienţa de business a fondatorului, coeziunea echipei şi expertiza ei în construirea de produse tehnologice ne-au dat încredere că Druid va fi o poveste de succes. Tehnologia de chatbots a ajuns la maturitate şi a atins acel punct în care valoarea pe care o crează este cuantificabilă de către clienţii corporate, mai ales în domenii precum cel bancar sau în sănătate. Iar druizii sunt chatbots super-inteligenţi, care se conectează la celelalte sisteme IT ale companiilor şi extrag de acolo insight-uri şi date pe care le folosesc în dialogul cu diferiţi stakeholderi,” a declarat Radu Stoicoviciu, Partener EGV.

    Early Game Ventures este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanţat  cu prioritate prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanţat  prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

    DRUID a fost fondat de antreprenorul local Liviu Drăgăn, fostul şef de la Total Soft, împreună cu alţi şase oameni de afaceri din România la începutul anului 2018. Compania a pornit la drum cu o investiţie iniţială de 800.000 euro, iar la începutul acestui an a mai atras o finanţare de 800.000 euro.

     

  • Greta Thunberg, adolescenta suedeză care a declanşat cel mai mare protest din istorie pentru salvarea mediului, a fost aleasă omul anului 2019 de celebra publicaţie Time

    Celebra activistă suedeză, Greta Thunberg, care a devenit cunoscută pentru faptul că a declanşat cea mai mare mişcare pentru protecţia mediului din istorie şi pentru discursul ei critic adresat în cadrul summitului ONU liderilor lumii, a fost nominalizată „Omul anului 2019” de către celebra publicaţie Time, scrie BBC.

    În 2018, tânăra a început să protesteze în faţa parlamentului suedez şi să ceară liderilor politici suedezi să implementeze măsuri mai drastice pentru rezolvarea problemei climatice. Majoritatea zilelor de vineri şi le-a petrecut protestând, iar în scurt timp, actul ei de rebeliune împotriva ignoranţei factorilor politici a declanşat proteste pentru mediu în întreaga lume. Cu timpul, protestele au început să capete din ce în ce mai mult ecou sub hashtag-ul #FridaysForFuture.

    Din 2018 şi până în prezent, Greta Thunberg s-a transformat într-un simbol al luptei impotriva schimbărilor climatice, iar acţiunile ei au inspirat milioane de studenţi de pe tot globul, să se adune şi să protesteze.

    La începutul acestui an, adolescenta suedeză a fost nominalizată ca şi candidată la Premiul Nobel pentru Pace.