Tag: adjunct

  • Sarkozy a revenit în topul celor mai importanţi 50 de francezi şi îl devansează pe Hollande

     Potrivit publicaţiei Le Journal du Dimanche, fostul preşedinte francez este “plebiscitat” pe locul 3 al acestui clasament de către categoria de vârsta de peste 65 de ani, considerată un adevărat “rezervor” de voturi al dreptei, după Simone Veil şi Charles Aznavour. “Este o surpriză, o ruptură cu una dintre legile Top 50, potrivit căreia politicienii nu reuşesc deoarece clivează enorm”, notează Frédéric Dabi, adjunctul directorului general al institutului Ifop.

    “Este absolut idolatrizat de către simpatizanţii dreptei”, relevă Dabi, care emite două ipoteze pentru a explica acest lucru. Este vorba, în primul rând, despre o “nostalgie a simpatizanţilor dreptei (care), având în vedere situaţia UMP, cred doar în Sarkozy pentru scoaterea partidului din toropeală”, apreciază el, adăugând că fostul şef de stat este perceput ca “posibilul salvator al dreptei”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Întâlniri China-Coreea de Nord şi SUA-Coreea de Sud pe tema situaţiei din peninsula coreeană

     “Adjunctul ministrului chinez de Externe Zhang Yesui şi primul adjunct al ministrului nord-coreean de Externe Kim Gye-kwan au prezidat împreună, în această (miercuri) dimineaţa dialogul strategic între cei doi miniştri”, a declarat miercuri Hua Chunying, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze.

    “Cele două părţi au discutat despre China, Coreea de Nord şi situaţia în peninsula coreeană”, a adăugat ea, fără să intre în detalii.

    Kim Gye-kwan, un obişnuit al vizitelor la Beijing şi al discuţiilor despre programul nuclear al Phenianului, a fost primit de către oficialul chinez însărcinat cu Coreea de Nord, Wu Dawei, a declarat Hua Chunying.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FMI a redus prognoza de creştere economică a Chinei şi a recomandat “măsuri decisive”

     Creşterea economică a Chinei va fi de 7,75% în acest an şi în 2014, a declarat directorul general adjunct al FMI, David Lipton, într-o conferinţă susţinută la Beijing după evaluarea anuală a economiei chineze, transmite Bloomberg.

    În luna aprilie, FMI anticipa că economia Chinei avea să crească în acest an cu 8%, iar anul viitor cu 8,2%.

    Lipton a lansat un avertisment cu privire la riscurile legate de creşterea creditării.

    Premierul Li Keqiang, care a preluat funcţia în luna martie, pregăteşte măsuri care vor deschide mai mult economia către investiţii private şi va modifica sistemul de înregistrare a locuinţelor, care în prezent împiedică urbanizarea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Călin Nistor a fost avizat de CSM pentru funcţia de adjunct al şefului DNA

     Călin Nistor, nominalizat de ministrul Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi-a prezentat proiectul de management şi apoi a fost audiat de membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

    La finalul interviului, Călin Nistor a primit avizul pozitiv, cu unanimitate de voturi, din partea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

    “În urma  analizării proiectului de management prezentat, precum şi audieri candidatului, în temeiul art. 40 lit. h din Legea nr. 317/2004 republicată cu modificările şi completările ulterioare, cu unanimitate de voturi, Secţia pentru procurori a decis acordarea avizului pozitiv”, se arată într-un comunicat dde presă al CSM.

    Cittii mai multe pe www.mediafax.ro

  • Directorul DGASPC Prahova a fost DEMIS, directorul adjunct – SUSPENDAT

     Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a anunţat, vineri, că, în urma verificărilor făcute la DGASPC Prahova, CJ a emis dispoziţie de eliberare din funcţie a directorului insituţiei Vasilica Florea.

    De asemenea, directotul adjunct al DGASPC Prahova, Alexandru Bocioacă, a fost suspendat din funcţie şi va fi cel mai probabil retrogradat, iar medicul şef de comisie Viorica Oniga a primit dispoziţie de eliberare din funcţie, însă aceasta va rămâne în fruntea comisiei de evalure până când se va găsi un înlocuitor, Oniga fiind singurul medic angajat al instituţiei.

    Cosma a spus că pentru ocuparea funcţiilor respective urmează să se organizeze un concurs conform legii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chestorul Gheorghe Popa, numit adjunct al şefului Poliţiei Române

     Oficiali din Ministerul Afacerilor Interne au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Popa va ocupa de luni funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Române, în locul lui Viorel Vasile, căruia urma să îi expire împuternicirea. Vasile Viorel a solicitat să îi înceteze mai devreme împuternicirea, din motive personale.

    Potrivit surselor citate, Gheorghe Popa va avea în subordine Direcţia de Investigaţii Criminale şi Direcţia de Investigare a Fraudelor.

    Înainte să fie împuternicit în funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Române, chestorul Gheorghe Popa ocupa funcţia de director adjunct al Direcţiei Generale Mobilizare Operaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oficial SUA: Finanţarea pentru operaţionalizarea Bazei Deveselu a fost deja asigurată

    “Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut astăzi, 1 mai 2013, o întrevedere cu Frank Rose, adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru politică de apărare şi spaţială, cu ocazia prezenţei sale la Bucureşti pentru participarea la a 9-a Conferinţă internaţională privind apărarea antirachetă (Bucureşti, 30 aprilie-3 mai 2013). Cei doi oficiali au discutat despre ultimele evoluţii legate de dezvoltarea proiectului româno-american privind participarea României la Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea împotriva Rachetelor Balistice în Europa (European Phased Adaptive Approach – EPAA), precum şi despre evoluţiile la nivel NATO, respectiv în dialogul cu Federaţia Rusă pe acest subiect”, informează MAE într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Norica Nicolai: Şansele ca România să obţină funcţia de secretar general NATO sunt mici şi simbolice

     “Şansele sunt mai degrabă mici şi simbolice. E prima oară când discutăm despre această oportunitate, dar cred că pentru actualul mandat va fi dificil să promovăm un român la conducerea NATO Mi-e greu să cred că România va avea şanse în actuala conjunctură, când NATO stă în câteva ţări foarte puternice”, a afirmat marţi Nicolai la RFI.

    Ea a arătat că există o propunere pentru ca un român să ocupe funcţia de secretar general adjunct, însă aceasta nu ar fi de acceptat ca fost şef de stat pentru preşedintele Traian Băsescu, despre care în presă s-a speculat că ar putea fi propunerea României pentru funcţia de secretar general.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CIA a plătit în secret, în valize sau rucsacuri, zeci de milioane de dolari preşedintelui afgan

     “Se numeau «bani fantomă»”, a declarat Khalil Roman, un adjunct al directorului cabinetului lui Hamid Karzai în perioada 2002-2005. “Veneau în secret şi plecau în secret”, subliniază el.

    Plătiţi în schimbul asigurării unei influenţe în ţară, aceşti bani ar fi contribuit la amplificarea corupţiei în Afganistan, potrivit unor foşti şi actuali oficiali citaţi de cotidianul newyorkez.

    “Cea mai mare sursă de corupţie în Afganistan erau Statele Unite”, a declarat pentru The New York Times un oficial american sub protecţia anonimatului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro