BusinessMagazin

Category: Industrie

Analize din domeniul industriei – informații despre companii de succes, studii de caz și multe alte lucruri interesante

  • Familia care a mutat un deal ca să ridice o fabrică

    OANA SIMON N-A LUCRAT NICIO ZI CA ANGAJATĂ, ci a clădit, împreună cu soţul său, de la zero, o fabrică de recipiente pentru analize medicale lângă Bacău. În 2007, la trei ani de la primul pas în construcţia fabricii, a ieşit pe bandă primul produs, o cutie Petri pentru analizele de sânge. Nici drumul până acolo, nici cel ce a urmat nu a fost uşor, dar cifra de afaceri a fabricii Novei Medical a ajuns anul trecut la 1,7 milioane de euro, în creştere faţă de cele 1,5 milioane de euro din 2011. Antreprenorii lucrează acum cu zeci de spitale şi sute de clinici private, au 30 de angajaţi şi nu se desprind aproape deloc de afacerea pe care nici nu-şi imaginează că o pot vinde.

    NU ESTE PRIMUL LOR BUSINESS ŞI ANTREPRENOAREA DE 38 DE ANI POVESTEŞTE CĂ „NOUA IDEE NE-A VENIT DIN ÎNTÂMPLARE. Eram la un târg de mase plastice din Germania. Nu văzusem până atunci o maşinărie în care pe o parte se pune materia primă, iar pe cealaltă iese produsul finit„, povesteşte antreprenoarea acum.

    Dar la întoarcerea în ţară au văzut că „toată lumea făcea scaune, mese, castroane şi bidoane de plastic; ne-am dat seama că trebuie să alegem altceva„. Şi pentru că atunci când a mers la analize a aflat că nu există niciun producător român pentru recipientele de plastic, şi-au dat seama că aceasta este nişa pe care pot clădi afacerea lor. Utilajul, de mărimea unei camere de bloc, a costat 700.000 de euro, iar valoarea totală a investiţiei a depăşit 2 milioane de euro.

    Şi pentru că „nu aveam unde să punem utilajul„, au fost nevoiţi să ridice de la zero o fabrică pe un teren aflat în apropierea oraşului Bacău. Pentru asta au cumpărat 7.000 mp, iar cele patru construcţii ocupă acum o jumătate din suprafaţă, dar pentru asta a fost nevoie, spune Oana Simon, „să mutăm un deal„, la propriu.

    Şi pentru că banii proprii nu erau de ajuns, au accesat fonduri Phare. „Dacă ştiam cât va fi de greu, cred că mai aşteptam să facem toţi banii„, spune Oana Simon, care adaugă că în fiecare zi, luni în şir, trebuia să bată drumul către Piatra Neamţ să prezinte dosare. Dosare care cântăreau multe kg, de vreme ce documentele erau multiplicate în circa 15 exemplare, iar fiecare dosar avea peste 10-15 cm grosime, zâmbeşte, arătând cu mâinile. După ce proiectul a fost aprobat şi au luat banii pentru utilaj, au urmat cinci ani de verificări.

    Cea mai mare parte a banilor pentru investiţii au fost proprii, pentru că băcăuanii aveau deja o afacere pe care o crescuseră până în 2005. În 1995 aveau o mică tipografie, cu cinci angajaţi, în care făceau, la început, formulare tipizate pentru contabilitate. Au deschis şi un magazin, „ca să ne putem vinde produsele şi un centru de copiere, cu 10 copiatoare, în centrul Bacăului„. Despre nivelul afacerilor de la acel moment, Oana Simon spune că „era suficient cât să ne susţinem şi să trăim decent„.

    Cu toate acestea, bani de investiţii au avut, pentru că în 1999 au început să schimbe utilajele şi să scoată cărţi; „…prima carte a fost o culegere de română a profesorului Dănilă„; au urmat apoi alte volume, broşuri, culegeri şi manuale, iar afacerea, îşi aminteşte antreprenoarea „a fost profitabilă până în 2006-2007, când au început să scadă comenzile, odată cu apariţia manualelor alternative„. Dar, în acel punct, cei doi găsiseră deja un nou domeniu în care să dezvolte o afacere. Chiar dacă tipografia nu a fost închisă nici acum, ea funcţionează doar pentru a susţine magazinul, cifra de afaceri anuală fiind de 100.000 de euro.

  • Pierdere de 27 de milioane de lei pentru Alro

    Cifra de afaceri pentru primul trimestru a acestui an a fost de 526 milioane de lei (164 milioane de dolari), faţă de 544 milioane de lei (170 milioane de dolari), în T1 2012. Profitul net ajustat reprezinta profitul net al societăţii ajustat cu cheltuielile/veniturile din reversarea deprecierii activelor, câştigurile/pierderile din instrumente financiare derivate care nu se califică pentru contabilitatea de acoperire, impozitul pe profit amânat şi alte elemente de venituri şi cheltuieli care nu reflectă performanţa activităţii de bază a companiei.

     „Rezultatele financiare ale companiei, deja afectate de o piaţă în continuă scădere, sunt puternic influenţate de factori din afara industriei aluminiului”, a declarat Marian Năstase, Vice Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Alro. „Pe de o parte, ne-am confruntat cu o reducere importantă a cotaţiei aluminiului la nivel internaţional, iar pe de altă parte, în rezultatul final se regăsesc taxele pe energie, derivativele şi alte cheltuieli care nu reflectă performanţa de bază a Companiei. Toate aceste elemente au anulat profitul provenit din activitatea de bază”.

    Profitul de 88,8 milioane de lei, înregistrat în primul trimestru al acestui an, a fost ajustat cu cheltuielile din reversarea deprecierii activelor, cu impactul din instrumente financiare derivate care nu se califica pentru contabilitatea de acoperire, şi cu alte elemente de venituri şi cheltuieli care nu reflectă performanţa activităţii de bază a companiei. Astfel, a rezultat o pierdere netă ajustata de 26,8 milioane de lei, în T1 2013, comparativ cu un profit net ajustat de 48 de milioane de lei, în primul trimestru al anului trecut.

    În T1 2013, Alro s-a concentrat pe livrarea de produse cu valoare adăugată mare, crescându-şi producţia de aluminiu procesat la 18.821 de tone, de la 16.549 de tone în T1 2012. Producţia totală de aluminiu primar a fost de 62.400 de tone, de la 59.675 de tone, în T1 2012.

    Vânzările totale de aluminiu au scăzut la 526 de milioane de lei, în primul trimestru al acestui an, deşi producţia vândută totală a fost cu 565 tone mai mare, în aceeaşi perioadă. Această reducere a fost determinată de cotaţia în scădere a aluminiului la Bursa Metalelor de la Londra (LME).

    În T1 2013, piaţa internaţională a aluminiului a continuat să se deprecieze, atingând noi minime ale anului. Preţul aluminiului a atins o medie de 2.002 USD/tonă, faţă de 2.117 USD/tonă, în primele trei luni ale lui 2012.

    În plus, costul de producţie a înregistrat o creştere semnificativă, de la 446 milioane de lei, în T1 2012, la 474 milioane de lei, în primul trimestru al acestui an. Această majorare a fost determinată, în principal, de creşterea cheltuielilor cu energia electrică, din cauza majorării cotei de certificate verzi prognozate pentru anul 2013 la 21,17%, faţă de 11,88%, în 2012.

    Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală. ALRO este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa.

    Principalele pieţe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania şi România). Compania are exporturi în Statele Unite şi Asia.

     

  • Profit din frumuseţe

    „Planurile noastre pentru acest an mai cuprind continuarea investiţiilor în modernizarea secţiilor de producţie, a laboratoarelor şi în dezvoltarea sistemului propriu de distribuţie, dar şi în cercetare şi inovare la nivelul portofoliului de produse, unde vom continua să ne surprindem consumatorii prin noi lansări şi extinderi de gamă. De asemenea, vom investi puternic în creşterea prezenţei noastre la export, cu precădere în ţări din zona Europei Centrale şi de Est”, spune Mircea Turdean, director general al Farmec Cluj-Napoca

    Farmec SA Cluj-Napoca este cel mai mare producător român de cosmetice si ajung în ţări din Europa, Asia şi America de Nord, unele dintre principalele pieţe fiind Japonia, Liban, Emiratele Arabe Unite şi ţări din Europa, precum Ungaria, Spania, Italia sau Grecia.

     

  • Cresc vânzările de mobilă

    Factorii pe care se sprijină creşterea afacerilor LEM’S au fost atât extinderea reţelei de magazine LEM’S la nivelul întregii ţări, cât şi dezvoltarea de spaţii tot mai generoase pentru fiecare magazin în parte. Reţeaua LEM’S numără peste 100 locaţii, iar suprafaţa totală de retail, la nivelul întregii ţări, depăşeşte 65.000 de metri patrati. Deschiderile de magazine noi au urmărit spaţii generoase în centre comerciale noi.

    De la începutul anului Lemet a inaugurat cinci noi magazine LEM’S, la Craiova, Piteşti, Constanţa, Vălenii de Munte şi Târgu Neamţ urmând ca până la sfârşitul lui 2013 să deschidă şi să relocheze sau să extindă alte 12 magazine. „Şi anul acesta ne vom concentra pe deschideri şi relocări de noi magazine în spaţii tot mai generoase, în următorii doi ani avem însă ca prioritate Capitala.  Aici ne dorim o mai bună acoperire teritorială” declară directorul comercial al retelei, Adrian Rizea.

    Magazinele de mobilă ale Lemet operează sub brandul LEM’S, iar numarul de angajati care lucreaza in fabrica si in reteaua Lem’s este de 1350.  Fabrica Lemet din Câmpina a fost înfiinţată în 1991, în prezent halele de producţie acoperind o suprafaţă de peste 35.000 de metri patrati. Capacitatea actuală de prelucrare a Lemet este de aproximativ 1.200.000 de metri pătraţi de PAL pe an, pe poarta fabricii ieşind anual peste 360.000 de module de mobilă.

     

  • Italienii deschid o fabrică de cabluri la Slatina

    Activitatea la fabrica din Slatina a început în 1973 cu producerea de cabluri de energie. În 2009, a fost introdus primul modul pentru producţia de cabluri din fibră optică. Noua unitate îşi va tripla producţia de la 500.000 de km la 1,5 milioane de km de cabluri anual, cu perspectiva de a creşte până la trei  milioane.

     Fabrica din Slatina se întinde acum pe o suprafaţă de aproape 100.000 de metri pătraţi, având o suprafaţă construită de aproximativ 42.000 de metri pătraţi, cu o capacitate totală anuală de producţie de 30.000 de tone de cabluri de energie (de la cabluri de înaltă tensiune de până la 110kV şi cablaje pentru clădiri, la cabluri de tensiune de instrumentare şi control), aproape 1.500.000 km de cablu optic şi 500.000 km de cabluri din cupru pentru telecomunicaţii (care acoperă aproape toate cerinţele posibile, atât pentru cabluri din fibră optică, cât şi pentru cabluri din cupru) şi are aproximativ 400 de angajaţi.

     Grupul Prysmian este lider mondial pe piaţa producţiei de cabluri pentru comunicaţii, cu o cotă de piaţă de 11% şi 24 de unităţi de producţie în întreaga lume. Activitatea de telecomunicaţii Prysmian include trei unităţi de afaceri, mai exact Telecom Solutions, Optical Fibre şi MultiMedia Solutions (MMS). Prin intermediul unei reţele globale, grupul furnizează produse către operatori telecom de pe toate continentele. Grupul Przsmian are vânzări de aproximativ opt miliarde de euro în 2012, aproximativ 20.000 de angajaţi în 50 de ţări şi 91 de fabrici.

     

  • Au lăsat fără şomeri un oraş şi zeci de comune din România

    Aproape 2.500 de angajaţi lucrează la producătorul de componente pentru aparate de uz casnic şi industrial Zoppas Industries România, din judeţul Timiş, potrivit celor mai recente date disponibile la ministerul de finanţe. Şi compania Delphi Packard Romania SRL deţine în zonă două fabrici pentru echipamente electrice/electronice, situate în Sânnicolau Mare şi Ineu. Circa 10.000 de angajaţi lucrează pentru companie, mare parte în Sânnicolau Mare şi Ineu, iar restul la fabrica din Iaşi.

    De la şapte locuri de muncă în 1997, compania a evoluat până la 3.276 în 2006. Pe fondul recesiunii economice, în anul 2008, numărul angajaţilor a scăzut la 2.938, iar datele din 2011 indicau că Zoppas angajează 2.461 de oameni. Compania a recurs în anul 2009 la facilităţile acordate prin ordonanţa de guvern pentru întreruperea temporară a activităţii şi trimiterea şi şomaj tehnic, dar în urma dialogului cu primăria locală, nu s-a recurs la disponibilizări, potrivit unui raport al International Training Centre. Afacerile companiei din 2011 au fost de aproape 40 de milioane de euro.

    În localitatea Sânnicolau Mare, din judeţul, funcţionau până la Revoluţie două companii textile, Banatex şi Fimotex, care după 1990 s-au confruntat cu mari dificultăţi economice. În anul 1997, acestea au fost preluate de către Irca Spa şi Fines Spa Italia, care au creat compania Zoppas Industries România SRL, având ca obiect de activitate iniţial producţia de componente pentru aparate de uz casnic şi industrial, se mai arată în documentul citat.

    Contribuţia companiei la dezvoltarea economică a zonei sa concretizat şi prin construirea unei secţii de producţie într-o localitate din apropierea oraşului, în care au fost create alte 250 locuri de muncă. Prin cele două hoteluri pe care le administrează, compania a contribuit şi la dezvoltarea activităţii turistice.

    “Când am înfiinţat Zoppas, aduceam muncitori din Sânnicolau şi satele învecinate. Părea incredibil atunci că vom ajunge după câţiva ani să aducem oameni de la 70 de kilometri”, a declarat un reprezentant al Zoppas România. Până în anul 2008, Sânnicolau Mare era recunoscut ca oraşul cu şomaj zero, ajungând să se confrunte cu lipsa de forţă de muncă, care era adusă inclusiv din judeţul vecin.

    Sânnicolau Mare este cel mai vestic oraş al României, cu o populaţie de circa 13.000 de locuitori.
     

  • Povestea ardelenilor cu sânge molcom care inundă România cu tăiţei

    Părinţii mei m-au învăţat un lucru: «Lucrează ca şi cum ai avea să trăieşti în veci, roagă-te ca şi când ar fi să mori mâine!»„, spune Richard Hutton, proprietarul afacerii cu paste făinoase din Satu Mare care îi poartă numele. Citatul lui Benjamin Franklin este o învăţătură primită de la tatăl său, de la care a moştenit şi fabrica locală de paste pe care o conduce din 2001. Pentru el şi restul familiei aceasta a devenit un mod de viaţă: „…le producem de mai bine de două decenii şi nu ne-am gândit că am putea vinde vreodată afacerea„. Prin „noi„, Hutton se referă şi la alţi membri ai familiei. De pildă, sora lui este gestionară la un depozit în apropiere de Satu Mare unde lucrează timp de opt ore; mama lor lucrează la acelaşi depozit; soţia coordonează angajaţii din fabrică şi se ocupă de „creşterea viitorilor acţionari„, respectiv cei patru copii. Speră că toţi se vor implica, la rândul lor, în afacere. Firma, care are 40 de angajaţi, a crescut în ultimii cinci ani de la circa şase milioane de lei în 2009 până la peste opt milioane de lei în 2012; capacitatea de producţie a ajuns la 2.000 de tone de paste făinoase pe an.

    DACĂ 20 DE ANI PARE O ISTORIE LUNGĂ PENTRU O FIRMĂ ROMÂNEASCĂ, pentru piaţa mondială de paste vârsta este a unei companii la început de drum: „Există branduri mari, nu doar în Italia, cu secole de existenţă„, spune Hutton. În rândul exemplelor se află Barilla, italienii aflaţi la cea de-a patra generaţie de proprietari, toţi descendenţi ai lui Pietro Barilla, fondatorul unui mic depozit de panificaţie şi paste la începutul secolului XX. Şi fraţii Martelli conduc o afacere începută de tatăl şi unchiul lor. Iar Di Martino, una dintre cele mai vechi companii din piaţa pastelor făinoase, condusă de familia care îi poartă numele, este la cea de-a treia generaţie de producători. Toate aceste afaceri au în comun faptul că au pornit să cucerească lumea din mici oraşe italiene, similar cu modelul de afacere din Satu Mare. Sau invers.

    Se spune că exploratorul veneţian Marco Polo a adus pastele în Europa după o călătorie în China; iar preşedintele Thomas Jefferson le-a popularizat în America. Pastele româneşti, mai cunoscute drept „tăiţei”, s-au dezvoltat pe baza tradiţiilor, a preferinţelor de consum din regiune. Modelul de afacere de familie cu acţionariat 100% românesc, precum cel întâlnit deseori la italieni, a fost dezvoltat, instinctiv. Deschiderea unui atelier de 50 de metri pătraţi în localitatea Botiz, lângă Satu Mare, „la casa părintească„ a fost primul pas, făcut de tatăl lui Richard Hutton, în 1990. Acolo, familia a pornit iniţial prin producţia de sărăţele, vândute prin lanţul de magazine „Alimentara„. Doi ani mai târziu, au ales să se reorienteze spre paste făinoase, alegând „o reţetă de tăiţei de casă cu ouă specifică zonei Ardealului„. Richard Hutton lucra în acea perioadă ca electromecanic la o fabrică de utilaje miniere, dar în scurt timp s-a dedicat în totalitate lucrului la producţia de paste făinoase. Toţi cei cinci implicaţi în firmă erau membri ai familiei: „tatăl, mama, sora, cumnatul şi cu mine„. Au început astfel să facă fără niciun utilaj câte 20-30 de kilograme de paste pe zi. Odată ce sistemul capitalist s-a dezvoltat, şi implicit se deschideau noi magazine, creştea şi cererea; iar familia a hotărât să cumpere utilaje.

    Astfel, s-au extins şi producţia zilnică a crescut de peste cinci ori, ajungând la circa 1.000 de kilograme. Chiar şi aşa nu era de ajuns pentru a onora cererile şi pentru că în Botiz extinderea nu era posibilă, familia a ales o zonă industrială din Satu Mare, unde a construit o hală de circa 700 de metri pătraţi. Aici au început să fie produse pastele în iunie 2003: „Am diversificat atât producţia, prin paste scurte şi medii, dar am crescut şi capacitatea de producţie la 35 de tone/zi„. Ca urmare, extinderea spre pieţele din judeţele limitrofe şi din alte 15 judeţe între 2006 şi 2012 a fost inerentă. Acoperă acum toată zona Ardealului şi o parte din Moldova.

    Cu mai mult curaj, în 2012 familia Hutton a mizat pe o investiţie de 4,7 milioane de euro, cu care a fost ridicată o nouă hală pentru producţie şi au fost cumpărate tehnologiile specifice. 860.000 de euro au fost fonduri proprii, iar restul au fost împărţite între o finanţare europeană (2,1 milioane de euro) şi un credit bancar (1,74 milioane de euro). Iar utilajele folosite la retehnologizare sunt identice cu cele folosite de companiile italiene; ardelenii au acelaşi furnizor de echipamente cu fabricile Barilla, pe care membrii familiei Hutton le-au vizitat în călătoriile în Europa.

  • Cum reuşeşte cel mai puternic român din construcţii să deschidă patru noi fabrici când alţii pun lacătul la poartă

    TOATĂ LUMEA SE PLÂNGE CĂ PIAŢA S-A DIMINUAT, DAR NOI CREŞTEM CONTINUU”, spune Marcel Bărbuţ, care a clădit afacerea Adeplast, cu rulaje de peste 40 de milioane de euro anul trecut. Pentru 2013 antreprenorul, care vorbeşte aproape jumătate din timp la telefon în perioadele în care nu are întâlniri, spune că îşi propune să crească vânzările cu 25%, dar că „visez şi mai mult„. Prin urmare, vânzările Adeplast ar urma să depăşească anul acesta 50 de milioane de euro, iar planurile pe termen mediu vizează atingerea pragului de 100 de milioane de euro.

    Pentru a ajunge însă la acest nivel în trei ani, „trebuie să mai cumpărăm ceva şi să mai investim în ceva„, spune Bărbuţ, fără a da detalii. Şi profitul „trebuie să crească, chiar dacă nu proporţional cu creşterea cifrei de afaceri, pentru că amortizările vor diminua profitul net”, punctează antreprenorul. El spune că în ţările dezvoltate productivitatea angajaţilor este de 100.000 de euro pe an, în timp ce în 2012 la Adeplast fiecare om a produs de 230.000 de euro.

    Plin de energie, subliniază cu pixul pe hârtie raportările la zi ale avansului pe care l-au înregistrat afacerile în prima parte a anului, admonestează muncitorii din fabrica de adezivi pentru că e prea mult praf („s-a stricat un filtru, dar nu e normal„) şi întreabă încruntat de ce nu a fost livrată marfa din depozit în magazine („…azi e termenul, acum trebuie să trimiţi camionul!„). La finalul interviului s-a lansat într-o discuţie telefonică în germană, iar apoi, aproape imediat, a început să vorbească cu firma de publicitate. Spune direct că n-are pace nici noaptea, se gândeşte mereu ce poate să mai facă.

    S-a bazat pe fler când a hotărât să facă patru noi fabrici, într-o vreme în care domeniul construcţiilor suferă. „Trebuie să baţi fierul cât e cald„, justifică el o decizie ce pare riscantă. 22,5 milioane de euro pompaţi în 2012 şi 2013 în unităţi de producţie, din care un sfert din sumă din surse proprii, iar diferenţa din credite bancare, este o sumă cu care Marcel Bărbuţ cel mai probabil se plasează în vârful listei celor mai activi investitori ai perioadei.

    Cum piaţa n-a crescut, explicaţia creşterii vânzărilor e simplă: Adeplast a atras clienţi de la concurenţi. Iar fenomenul nu poate decât să continue, de vreme ce antreprenorul calculează pragmatic orice economie de cost pe care o face în orice investiţie. Un exemplu este linia de producţie din fabrica de vopseluri de la Ploieşti, care va începe să producă în vară: „Utilajul este foarte performant„, spune Bărbuţ care înşiruie la tot pasul sumedenie de cifre care să argumenteze cât se poate de tehnic acest lucru.

    ADEPLAST SE POATE LĂUDA CU O PRODUCŢIE PE CAP DE ANGAJAT MAI MARE DECÂT ORICE COMPETITOR LOCAL ŞI CHIAR FAŢĂ DE PRODUCĂTORI DIN ŢĂRI VESTICE. Şi asta chiar dacă vreme de patru luni, exemplifică omul de afaceri, unii angajaţi n-au produs nimic, ci s-au aflat în şcolarizare pentru fabricile noi. Iar creşterea eficienţei şi a productivităţii este dusă până în cele mai mici amănunte: la fabrica de adezivi de la Ploieşti foloseşte 12 cântare pentru a nu înregistra timpi morţi în timpul producţiei, iar camioanele sunt
    încărcate până la jumărate cu saci de adezivi şi mortare uscate din cauza limitei de greutate pe care trebuie s-o respecte încărcătura, iar deasupra sunt aşezate pachetele cu polistiren tocmai pentru a nu plăti transportul de „aer„, de vreme ce polistirenul este foarte uşor, dar ocupă mult spaţiu. Iar alegerea spaţiului de la Roman, unde fabrica de „prafuri„ intră în producţie chiar săptămâna aceasta, a fost calculată pentru a fi în cel mai avantajos loc din punct de vedere al căilor rutiere, dar şi pentru acces la materia primă, nisipul.

    Oraşul este practic aşezat în mijlocul Moldovei, iar de-acolo Adeplast va livra nu numai în provincie, ci şi în Ucraina, ţară în care speră să intre curând, dar şi în Republica Moldova, pe care plănuieşte să o „inunde„ cu produsele sale, mai cu seamă că „moldovenilor le plac românii„.

    Exportul n-a avut până acum o mare pondere în afacerile grupului, dar pieţele externe sunt acum tot mai interesante pentru antreprenorul român. Ungaria, Bulgaria, Austria şi chiar Germania sunt ţări în care Marcel Bărbuţ crede că-şi va vinde produsele. În primele zece luni ale anului trecut compania a exportat produse în valoare de 4,5 milioane de lei, mai cu seamă către vestul Europei şi ţări arabe.

  • Berarii joacă la ruletă în 2013: se mai repetă vremea bună de anul trecut?

    PROFITURILE PE CARE LE VOR ÎNREGISTRA ANUL ACESTA BERARII SUNT STRÂNS LEGATE DE VREME, din moment ce toţi ceilalţi factori sunt mai degrabă potrivnici. „Despre «influenţa vremii în vânzări», ne uităm la o cuantificare în acest sens şi dacă vom găsi formula matematică dăm de ştire, evident după ce o brevetăm şi luăm premiul Nobel pentru ea”, spune, cu o undă de umor, Andrew Highcock, preşedinte al Asociaţiei Berarii României şi al Ursus Breweries. Tot el adaugă însă că „este cert că, deocamdată, nu avem suficiente date ca să putem face o cuantificare precisă„. Însă tocmai căldura de anul trecut a susţinut creşterea vânzărilor de bere, Constantin Bratu, director general al aceleiaşi asociaţii, spunând că în 2012 au fost de circa trei ori mai multe zile caniculare, cu temperaturi medii de peste 25 de grade Celsius. Pentru comparaţie, cam toţi europenii au băut în ultimii ani mai puţină bere, chiar dacă puterea de cumpărare diferă ca de la cer la pământ. Un român trebuie să muncească 24 de minute pentru a-şi cumpăra o bere, în timp ce europenii doar cinci minute. Cel mai bine la acest capitol stau nemţii, care pot cumpăra o bere dacă lucrează trei minute şi jumătate.

    Anul trecut consumul a înre-gistrat o creştere de şapte procente, ajungând la 90 de litri per capita, faţă de 87 de litri în urmă cu trei ani. Recordul absolut al acestei pieţe s-a înregistrat în 2008, când consumul mediu anual se plasa la 100 de litri de bere pe cap de locuitor. Mai mult, punctează Constantin Bratu, şi preferinţele de consum s-au schimbat. Dacă în urmă cu numai câţiva ani peste 33% din volume se vindeau în baruri, restaurante şi terase, în prezent doar 28% din cantitatea totală de bere o mai aduce chelnerul. O altă preferinţă de consum, care nu a suferit însă modificări în ultimii ani, este cea pentru berea produsă local. 98% din berea consumată de români este produsă în ţară, în timp ce media Uniunii Europene este de doar 12%. Iar berea produsă în fabricile româneşti merge şi peste hotare, acolo unde sunt comunităţi de români – 4,5% din berea consumată în Europa este produsă în România.


    DE MENŢIONAT FAPTUL CĂ ANUL TRECUT EXPORTURILE DE BERE AU ATINS UN MAXIM ISTORIC, ajungând la 0,23 milioane hl, adică 1,3% din producţia locală de bere, arată datele asociaţiei, care reuneşte cinci producători –  Bergenbier, Heineken România, Romaqua Group, Ursus Breweries şi United Romanian Breweries, care deţin în acest moment peste 90% din volumele vândute pe piaţa autohtonă. Acestora li se adaugă, din 2012, un nou producător, Clinica de Bere Timişoara, o microfabrică, asemeni celor care împânzesc alte ţări, cum sunt Cehia sau Germania. Membrii asociaţiei au fabrici în 11 oraşe din ţară, iar cele două miniberării sunt în Cluj-Napoca şi Timişoara. Din asociaţie fac parte şi producătorii de materii prime – Asociaţia Producătorilor de Hamei şi Soufflet Malt România, care îşi desfăşoară activităţile în nouă fabrici şi ferme. Tot anul trecut, importurile au atins 0,43 milioane hl, reprezentând aproximativ 2% din volumul de bere consumat.

    Berarii au investit, de la momentul înfiinţării asociaţiei, în 2004, 1,2 miliarde de euro pe piaţa românească, bani ce ar fi asigurat finanţarea pentru construcţia a cinci stadioane National Arena. În fiecare an, membrii asociaţiei achiziţionează de pe piaţa românească produse şi servicii în valoare totală de 500 de milioane de euro, iar numărul total al angajaţilor din activităţile conexe berii – din agricultură, producţie, comerţ sau producţia de ambalaje este de 76.000, suficienţi cât pentru a umple National Arena cu tot cu gazon. Practic, de un angajat în producţia de bere se leagă activitatea altor trei din agricultură şi alţi zece în alte zone ale economiei.

    CONFORM ESTIMĂRILOR, ÎN FUNCŢIE DE PREŢUL DE VÂNZARE, industria berii a ajuns anul trecut la o valoare de 1,8 miliarde de euro, fiind a doua ca mărime din domeniul bunurilor de larg consum. Pe poziţia fruntaşă în acest clasament se află industria tutunului, care are o valoare anuală de peste 3,5 miliarde de euro, incluzând şi vânzările ilicite.

    Datele asociaţiei mai arată că în piaţa berii evaziunea fiscală este zero, faţă de domeniul băuturilor alcoolice, unde nivelul pieţei negre este greu de estimat. Cert este însă că berea contribuie cu 60% la volumul accizelor colectate din vânzările de băuturi alcoolice, în vreme ce media europeană este la jumătate.

    Jumătate din cât plătesc românii pentru o bere merge la bugetul de stat, valoarea totală a contribuţiilor ajungând anul trecut la 651 de milioane de euro, sub formă de TVA, contribuţii sociale şi asigurări. Suma ar fi suficientă pentru a finanţa construcţia a trei pasaje precum Basarab din Bucureşti.

  • 1.300 de caracaleni fac zilnic 15.000 de haine pentru H&M, Zara şi C&A: “Tot ce producem ia drumul exportului”

    Fabrica Romaniţa din Caracal lucrează de opt ani pentru cei trei giganţi din lumea modei şi ar avea nevoie de încă 300 de angajaţi pentru a face faţă comenzilor. „Circa 50% din producţie merge către H&M, restul către Zara şi C&A. Realizăm îmbrăcăminte pentru femei şi tineret şi tot ce producem ia drumul exportului”, spune Iuliana Dinoiu Tihon, directorul fabricii şi unul dintre acţionari.

    România a fost mulţi ani una dintre principalele destinaţii de producţie ale retailerilor vest-europeni. Principalul avantaj al pieţei locale era forţa de muncă ieftină comparativ cu orice altă ţară europeană. În ultimii ani România a pierdut o parte din comenzi din cauza pieţei asiatice, care s-a făcut remarcată prin costuri chiar mai mici cu forţa de muncă. Cu toate acestea, apropierea geografică de pieţele vestice face ca România să fie în continuare o destinaţie atrăgătoare pentru retaileri, în special europeni. Aşa că suntem singurul stat din Europa care se numără în top zece furnizori ai retailerului C&A, alături de China, Bangladesh sau Pakistan. Olandezii produc anual în sistem lohn circa opt milioane de articole de îmbrăcăminte, pe care ulterior le vând în toate ţările din Europa.

    Tot opt milioane de haine şi pantofi ai grupului spaniol Inditex sunt realizaţi pe piaţa locală. Proprietarul brandurilor Zara, Bershka şi Pull & Bear realizează anual în sistem de lohn în România 1% din totalul producţiei de la nivel mondial. „Inditex are o bază stabilă de furnizori în România. Avem o relaţie de lungă durată cu circa 80 de producători care ne oferă o largă varietate de haine şi pantofi. Producţia în România reprezintă aproximativ 1% din tot ce vinde Inditex„, spuneau acum câteva luni reprezentanţii grupului spaniol. Inditex, un business de circa 16 miliarde de euro anul trecut, deţine în continuare fabrici proprii, însă cei mai mulţi parteneri realizează haine sub brandurile Zara, Bershka sau Pull & Bear în sistem de lohn pentru compania spaniolă. Una dintre unităţile proprii de producţie ale lanţului se află la doar câţiva paşi de sediul central al grupului, în Arteixo, un sat de circa 25.000 de locuitori, aflat la circa zece kilometri de La Coruñna, în nord-vestul Spaniei. De aici, din acest sat aruncat parcă la marginea Europei, la doar câţiva kilometri de Oceanul Atlantic, sunt controlate cele aproape 6.000 de magazine, cei peste 100.000 de angajaţi şi vânzările de miliarde de euro.