BusinessMagazin

Category: Industrie

Analize din domeniul industriei – informații despre companii de succes, studii de caz și multe alte lucruri interesante

  • Cea mai bună veste pentru uzina Ford de la Craiova. Decizia care va scoate compania de pe linia de plutire

    LANSAREA NOULUI FORD FOCUS, VERSIUNEA FACELIFT A GENERAŢIEI LANSATE ÎN URMĂ CU PATRU ANI, REPREZINTĂ CEA MAI BUNĂ VESTE PENTRU UZINA CONSTRUCTORULUI AMERICAN DE LA CRAIOVA.

    În fabrica în care producţia de maşini abia este menţinută pe linia de plutire (cu o cadenţă de numai 370 de maşini pe zi, respectiv cel mult 70.000 de maşini anual), uzina de motoare produce aproape de capacitatea maximă: 250.000 de motoare în 2013 şi un volum similar estimat pentru 2014. În plus, anul trecut, pe lângă motorul de 1,0 litri Ecoboost în trei cilindri, a intrat în producţie şi cel de 1,5 litri Ecoboost de 150 şi 180 CP.

    Dacă iniţial acesta a fost produs doar pentru a fi exportat către uzinele Ford din Asia şi America, unde se regăseşte pe noul Mondeo, din acest an va echipa atât noul Focus, cât şi noul Mondeo, ceea ce automat va atrage după sine şi o producţie mai mare pentru uzina din România.

    „Noul Focus va intra în producţie în trimestrul patru al acestui an, iar până la finalul anului îl vom vedea în showroomurile europene. Încă de la început toate motorizările vor fi disponibile, inclusiv noul motor Ecoboost de 1,5 litri. Noul motor îl va înlocui pe cel de 1,6 Ecoboost şi îl vom vedea pe aceleaşi modele„, a spus Barb Samardzich, director operaţional la Ford Europa.

    Mai mult, a doua veste bună o reprezintă faptul că viitorul Mondeo ce va fi lansat în Europa în trimestrul patru va fi echipat inclusiv cu motorul de 1,0 litri Ecoboost într-o nouă versiune de 140 CP, arată presa internaţională, ceea ce automat înseamnă încă o creştere a producţiei de motoare spre capacitatea maximă a uzinei: 350.000 de propulsoare anual.

    Producţia de motoare de la Craiova este în prezent de 1.000 de unităţi pe zi şi se va menţine în acelaşi ritm până la finalul anului. În funcţie de cerere, există posibilitatea de a creşte producţia anul viitor şi în 2015. Din volumul zilnic de motoare, 40% reprezintă motorul de 1,5 litri.

    „În condiţiile în care în trimestrul patru va intra în producţie noul Focus, şi uzina de la Craiova va livra motoare de 1,5 litri pe lângă cele de 1,0 litri pentru acesta. Focus este primul model european ce va fi echipat cu noul motor„, au spus oficialii de la Ford România.

    În total, americanii au investit la Craiova 880 milioane de euro, în condiţiile în care prin contractul de privatizare s-a angajat la investiţii de 675 milioane de euro. Dintre acestea, 230 milioane de euro reprezintă investiţiile în uzina de motoare unde lucrează 1.000 dintre cei 3.600 de salariaţi ai Ford România.

    Miza echipării modelului Focus cu noul motor o reprezintă faptul că maşina este cel mai bine vândut automobil la nivel mondial şi al şaptelea ca vânzări în Europa, unde anul trecut au fost vândute peste 225.000 de unităţi din acesta. În total, de când a fost lansat în 1998, Focus s-a vândut în lume în peste 12 milioane de unităţi, pe 140 de pieţe, dintre care 7 milioane în Europa.

    Pe de altă parte, uzina de automobile de la Craiova va continua să oprească producţia de maşini şi în martie pentru cinci zile şi în aprilie pentru alte trei, după cele patru zile anunţate pentru februarie. În ceea ce priveşte secţia de producţie motoare, nu se anticipează zile fără producţie în perioada următoare.

    „Decizia de a opri producţia la Craiova este adaptată, în contextul în care pentru a ne asigura o profitabilitate trebuie să producem volume pentru cererea existentă. Dar deja producţia este în creştere şi sunt semne că ieşim din recesiune, aşa că implicit vom vedea volume mai mari de vânzări pentru B-Max„, estimează directorul operaţional.
    În total, în intervalul ianuarie-aprilie, Ford nu va produce maşini în 14 zile lucrătoare, timp în care s-ar fi putut produce aproape 5.200 de maşini. Anul trecut, în intervalul septembrie-decembrie producţia a fost oprită timp de 40 de zile. Spre deosebire de anul trecut, când numărul zilelor dintr-o lună fără producţie a urcat spre 13 în octombrie şi noiembrie, în acest an sunt anunţate între trei şi cel mult cinci zile într-o singură lună. Chiar şi în acest context, producţia de B-Max la Craiova a urcat anul trecut la peste 6.500 de maşini, cu 5% mai mult decât în perioada similară a lui 2012.

    Pe de altă parte, cea mai bună veste pentru uzina de la Craiova vine pe filiera cotidianului german Bild. Nemţii spun că Ford va renunţa la schimbul de noapte al uzinei din Köln, Germania, unde se produce Fiesta, şi va transfera din 2017 cel puţin o treime, dacă nu întreaga producţie a modelului de clasă mică în România, la Craiova.

  • Tânărul care la 30 de ani a ajuns brand manager al Jack Daniel’s: De frica zilei de mâine, românii beau mai puţin whisky

    Pe piaţa de whisky, estimată la 85 de milioane de euro pe an, Jack Daniel’s s-a impus pe poziţia fruntaşă în 2010, în plină criză economică, când obiceiurile de consum şi tendinţele erau date peste cap, iar alte categorii de produse începeau să „muşte” din piaţa whisky-ului.

    La un an de când are în grijă Jack Daniel’s în România, Cezar Gârbea spune despre piaţă că este încă în formare şi într-o permanentă schimbare. „Ultimii ani au dat puţin peste cap creşterea naturală a acestei categorii, fiind strâns legată de starea de spirit a românilor. Astfel, o piaţă care arăta o creştere promiţătoare s-a oprit din avântul pe care îl avea şi chiar a început să scadă odată cu reducerea încrederii românilor în ceea ce le va aduce ziua de mâine”, spune Cezar Gârbea.

    Tendinţa s-a reflectat atât în retail, unde a scăzut frecvenţa cumpărăturilor, cât şi mediul HoReCa, iar românii au început să ia în considerare şi alte băuturi, precum vodca, datorită versatilităţii acesteia, dar şi băuturi mai uşoare cum ar fi prosecco.

    La nivelul pieţei de spirtoase, whisky-ul este al patrulea sortiment în topul vânzărilor, după băuturile cu arome (rachiu), vodcă şi brandy, arată datele companiei de cercetare de piaţă IWSR. În această categorie, Jack Daniel’s se bate în principal cu J&B, Ballantine’s, Johnnie Walker sau Teacher’s.

    În România, marketingul Jack Daniel’s şi al vodcii Finlandia este realizat de către Brown Forman, în timp ce distribuţia este asigurată de către BDG Import.

    Comparativ cu alte state, piaţa locală de whisky este similară în ceea ce priveşte gradul de maturitate, spune Cezar Gârbea, diferenţele aparând în ceea ce priveşte restaurantele, barurile şi cluburile, unde există alt tip de consumator.

    „Dacă acum câţiva ani ieşitul în oraş însemna fie o bere cu prietenii, fie în club cu o sticlă de whisky şi de vodcă, acum consumatorii au evoluat foarte mult şi sunt foarte diferiţi, astfel încât nu mai există un tipar. Totodată devin mai sofisticaţi, la curent cu noile trenduri, caută evenimente şi locaţii care să le ofere ceva nou şi cred că, cel mai important, să le ofere o experienţă unică.”

    În aceste condiţii, jobul brand managerilor este să construiască o marcă pe termen lung, susţinută de o comunicare coerentă, adaptată realităţilor pieţei. În industria de whisky, importante sunt şi notorietatea internaţională, dar şi continuitatea în procesul de comunicare.

    Brand managerul pentru Jack Daniel’s este de părere că cea mai mare provocare în slujba sa este să facă alegerea corectă din punctul de vedere al comunicării pentru brand într-un mediu plin de alternative. Odată găsit mixul perfect, urmează un pas la fel de important, execuţia, care în cazul brandurilor premium, cum este Jack Daniel’s, poate face diferenţa între reuşită şi eşec.

    „Comunicarea bazată în bună parte pe BTL şi dependenţa de mediul on trade, HoReCa, fac ca opţiunile să fie nenumărate, dar fiecare are avantaje şi dezavantaje. Pe de altă parte, ar trebui ca aceste opţiuni să fie în linie cu ceea ce vrei tu ca brand să comunici şi să fie identificabil cu tine, dar nu într-un mod intruziv pentru consumator, ci într-unul natural.”

    Cum piaţa este departe de a fi matură, mai este loc pentru noi jucători, însă cei nou intraţi trebuie să-şi croiască drumul către consumatori având de înfruntat branduri vechi de sute de ani, care au avut timp să „înveţe„ cum să se promoveze şi au de asemenea experienţa anilor de creştere, dar şi de criză economică.

    „E nevoie de atenţie la detalii atât în conceperea strategiei pe următorii ani, cât şi la fiecare activare pe care o faci în piaţă (…) pornind de la a comunica cât mai fidel valorile brandului în ochii consumatorului şi până la ultimul şurub pus la un eveniment din cadrul Studio No. 7.”

  • Studiu de caz: Strategie de exportat vin românesc

    CONTEXTUL: Piaţa vinului a scăzut în fiecare an de criză, ajungând în 2012 la o valoare estimată la 300 de milioane de euro, faţă de cele 500 de milioane de euro la care se plasau vânzările în 2008. 2014 va fi primul an de la debutul crizei când piaţa vinului ar putea înregistra o creştere modestă de 5%. Piaţa a fost zguduită şi de puterea redusă de cumpărare a românilor, coroborată cu exporturile scăzute de vin (22 milioane de euro în 2012), la jumătate faţă de nivelul importurilor.

    DECIZIA: Creşterea capacităţii de producţie şi diversificarea ofertei de vinuri prin cultivarea a peste 20 de soiuri de struguri şi prin retehnologizarea unei crame pentru care grupul a investit până în prezent circa 20 de milioane de euro. Anul trecut, a început creşterea capacităţii de producţie în cramă, prin noi investiţii care vor totaliza anul acest un milion de euro şi prin noi suprafeţe de vie cultivate în intervalul 2012-2013, în urma unei investiţii de 2,5 milioane de euro. Vinurile ţintesc consumatorii, interni sau externi, pe mai multe niveluri de produs. Anul trecut, compania s-a concentrat pe vinurile premium, lansând şi un nou brand, Selene.

    CONSECINŢE: Cifra de afaceri cumulată a celor trei companii care compun Grupul Recaş a ajuns în 2013 la 24 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de anul anterior şi dublu faţă de acum cinci ani. În 2014, creşterea internă este estimată la 15%, iar pentru exporturi poate ajunge la 50%.

    În 2O13-2O14 am concentrat investiţiile atât în vie, cu 96 de hectare noi plantate, cât şi în mai multe combine de recoltat struguri şi în cramă, pentru care estimăm o creştere a capacităţii de producţie primare până la trei milioane de litri”, descrie strategia de investiţii Philip Cox, unul dintre proprietarii Grupului Cramele Recaş, format din companiile Cramele Recaş, Cramele Recaş Prod şi Cramele Recaş Group. Utilajele de ultimă generaţie pentru creşterea capacităţii de prelucrare şi îmbuteliere a vinului – printre care un filtru, şini de stabilizat vinurile, aparate cu automatizare a zonei de îmbuteliere – au totalizat anul trecut 500.000 de euro şi au făcut posibilă creşterea vânzărilor, atât pe plan intern, cât şi în afara graniţelor. Creşterile se justifică, potrivit reprezentanţilor grupului, printr-o strategie care să ofere vinuri cu un raport calitate/preţ adaptat pieţei şi prin diversitatea de soiuri pe niveluri de produs. În prezent, Recaş cultivă peste 20 de soiuri de struguri, din care produc peste 150 de etichete de vin, adaptate nevoilor din piaţa internă sau externă. Spre exemplu, anul trecut, compania a reînceput să producă vin spumant după 20 de ani, intrând pe piaţă cu două vinuri din gama premium Sole. În total, compania acoperă piaţa prin nouă branduri, de la „vinuri de zi cu zi„ şi până la produse premium. Acestea ajung în 27 de ţări şi în toate judeţele din România, atât în supermarketuri, cât şi în segmentul HoReCa.

  • Wienerberger: trend de stabilizare al pietei pentru prima dată după 4-5 ani de scădere continuă.

    El adaugă că se păstrează, similar anului anterior, proporţia între investiţiile în case individuale şi investiţiile orientate în construcţia de locuinţe multifamiliale (blocuri). ”De remarcat tendinţa de scădere a suprafeţei medii a apartamentelor în comparaţie cu suprafaţa medie a caselor individuale, care rămâne relativ constantă. Spre exemplu, suprafaţa medie a unui apartament construit în 2012 în România este cu aproximativ 20% mai mică decât în 2008”, adaugă Corneliu Fecioru.

    Wienerberger Sisteme de Cărămizi, lider naţional în piaţa de zidărie, reconfirmă la începutul fiecărui an direcţiile strategice de dezvoltare, bazate pe rezultatele obţinute din analiza tendinţelor pieţei din anul precedent. Compania observă şi în acest an o mare nevoie de locuinţe, mai ales de locuinţe accesibile, construite cu produse de calitate şi eficiente energetic, în conformitate cu normele europene ce devin obligatorii din anul 2020 inclusiv în România (Directiva 2010/31/EU a Parlamentului European).

    Clienţii sunt mai informaţi şi mai conştienţi de beneficiile construirii cu materiale eficiente şi durabile. Dezvoltatorul apreciază, de asemenea, materialele de calitate la un preţ competitiv, serviciile de livrare în şantier a unor volume importante în cantităţi şi intervale orare prestabilite, precum şi serviciile de consultanţă tehnică.

    Calitatea produselor, eficienţa energetică a acestora, izolarea termică superioară şi comportamentul seismic foarte bun sunt doar câteva dintre aşteptările clienţilor atât persoane fizice, cât şi dezvoltatori.

    ”Cărămida este o parte a culturii noastre şi încă de acum 6.000 de ani şi-a pus amprenta asupra evoluţiei umane. Este un material de construcţie care răspunde dorinţelor şi nevoilor arhitecturii contemporane”, a declarat Corneliu Fecioru.

    |n 2013, s-au împlinit 15 ani de când Wienerberger activează pe piaţa locală şi contribuie activ la dezvoltarea pieţei de construcţii rezidenţiale din România. Din 1998, momentul intrării pe piaţa locală şi până în prezent, au fost făcute investiţii importante, de peste 75 de milioane de euro, care au poziţionat Wienerberger ca lider în producţia de materiale de zidărie. în România există trei fabrici moderne ce operează cu utilaje şi tehnologii de ultimă generaţie, specifice fabricilor Wienerberger din întreaga lume. |n prezent, compania derulează operaţiunile în România cu o echipă de peste 200 de angajaţi, trei unităţi de producţie la nivel local, la Gura Ocniţei – Dâmboviţa, Sibiu şi Tritenii de Jos – Cluj.

  • Un antreprenor român care exportă în Orientul Mijlociu: În România nu prea mai există industrie

    “DACĂ NU AI FIRME LOCALE PUTERNICE, NU CONTEZI”, spune Ion Andronache, acţionarul majoritar şi directorul general al firmei Syscom 18, cu activităţi în domeniul automatizărilor industriale şi al sistemelor de măsurare. Ion Andronache vorbeşte despre cum ar trebui să arate filosofia de business a unei ţări şi practic cât de importantă este experienţa antreprenorială în dezvoltarea unei economii. Din biroul său de pe Calea Plevnei din Bucureşti, plin de diplome şi de distincţii câştigate în ultimele două decenii, Andronache vede economia prin ochii unui antreprenor care a trăit şi euforia de după Revoluţie, şi hiperinflaţia din anii ’90, şi boomul economic, dar şi criza financiară din ultimii ani.

    COMPANIA PE CARE O CONDUCE ŞI CARE REALIZEAZĂ APLICAŢII ATÂT PENTRU INDUSTRIA PETROLULUI ŞI GAZELOR, cât şi pentru domeniile alimentar, al apei, cimentului, ceramicii, medicamentelor sau metalurgiei, importă din Statele Unite sau din Europa de Vest componentele produselor, iar în România se ocupă de partea de proiectare, asamblare, software şi testare metrologică. „În România nu prea mai există industrie, în afară de petrol şi gaze„, spune Andronache cu vizibile urme de regret, arătând că înainte de Revoluţie România producea inclusiv astfel de componente pentru sisteme de măsurare sau automatizări.

    Syscom 18 a fost înfiinţată chiar imediat după Revoluţie, în 1991, având 18 asociaţi, toţi angajaţi ai Institutului de Proiectări şi Automatizări (IPA) care lucrau într-o secţie de calculatoare de proces. Fiecare dintre angajaţi a venit cu salariul pe o lună ca aport la înfiinţarea firmei, iar capitalul cu care au pornit a fost unul mic, aproape de minimul obligatoriu din acea perioadă pentru deschiderea unui business. „Prima problemă când am deschis firma a fost că nu ştiam ce să facem. Fiecare dintre noi a venit cu câte o idee, ne-am gândit inclusiv să vindem cămăşi, dar până la urmă am decis să mergem în direcţia în care şi lucrasem până atunci„, îşi aminteşte Andronache.

    ASTFEL, AU ÎNCEPUT CU DISTRIBUŢIA DE COMPONENTE ELECTRONICE, iar ulterior au făcut proiectare şi dezvoltare de software de proces. Primele contracte, încheiate cu institutele de proiectare sau cu micile fabrici din ţară, erau de ordinul miilor de dolari, dar în perioada ’94-’95, asociaţii firmei Syscom 18 au început să înţeleagă mai bine businessul şi să crească. Deja la finalul anilor ’90 lucrau cu clienţi mai mari, precum Petrom sau fabricile de ciment din România, iar în 2000 au semnat primul contract cu Romgaz.

    Tot în 2000 compania a făcut şi primul export în Siria, livrare despre care Andronache spune acum că fost „accidentală„. „Prin 2005-2007 am început să fim mult mai activi pe pieţele externe, să mergem la expoziţii, să facem vizite în străinătate şi să purtăm discuţii cu potenţiali parteneri din exterior„, afirmă Andronache, adăugând că i s-a părut un pas normal ieşirea în străinătate. Primele pieţe pe care Syscom 18 a intrat au fost ţările arabe, cu resurse importante de petrol şi de gaze.

    Firmele româneşti sunt privite diferit de arabi, remarcă antreprenorul: dacă în Arabia Saudită sau în Emiratele Arabe Unite e relativ greu să pătrunzi ca şi companie din Europa Centrală şi de Est, având în vedere că sunt preferate companiile din Europa de Vest sau din Statele Unite, pe pieţe precum Siria, Iordania, Iran sau Irak, românii au un renume foarte bun. Până acum, Syscom 18 a livrat produse pe pieţe precum Congo, Arabia Saudită, Irak, Bahrein sau Emiratele Arabe Unite.

  • Fabrică de tapiţerie deschisă cu trei luni înainte de termen

    Proiectul de extindere şi modernizare a început în iulie 2012 şi a fost co-finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013.

    Jumătate din investiţia pentru extinderea capacităţii de producţie a fost asigurată prin accesarea de fonduri nerambursabile, proiectul constând în construcţia unei hale de producţie cu suprafaţă de peste 7.000 mp şi dotarea acesteia cu 651 echipamente, linii tehnologice si softuri de specialitate de ultima generatie. Lucrarile au fost finalizate in timp record, cu trei luni mai devreme fata de data previzionata in proiect, anuntata initial pentru mai 2014.

    “In urma extinderii capacitatii de productie, la finalul anului 2013 s-a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri cu 18 procente fata de momentul demararii proiectului, din care 15 % reprezinta cifra de afaceri obtinuta din activitatea de export, iar estimarea pentru anul 2014 este ca cifra de afaceri a companiei Rus-Savitar sa inregistreze o crestere de pana la 28%”, a declarat Cristian Rusu, director general Rus-Savitar.

    Noua fabrica este functionala din luna mai 2013 si este dimensionata pentru o productie de 10.000 de produse de mobilier tapitat pe luna, de cinci ori mai mult decat capacitatea de productie existenta inainte de dezvoltarea sectorului de mobilier tapitat.

    In noua fabrica de productie au fost angajate pana in acest moment 235 de persoane, urmand ca in prima jumatate a anului 2014 numarul angajatilor sa creasca pana la 320 în urmatorii ani se doreste dublarea numarului angajatilor, astfel incat productia se va desfasura in 2 schimburi.

    Noua fabrica produce o gama diversificata de produse de mobilier tapitat din piele ecologica si material textil care sunt distribuite in cele 15 magazine Casa Rusu si 13 francize, dar si exportate in Olanda, Belgia, Elvetia, Franta, Bulgaria, Slovenia, Slovacia, Cehia, Irak si Quatar.

    Linia de productie de mobilier tapitat se adauga altor 5 linii complet automatizate de productie de mobilier din pal, toate localizate in parcul logistic de 100.000 mp din Dudestii Noi, Timis din care suprafata construita reprezinta 56.000 mp.

    Compania si-a inceput activitatea ca retailer de mobila in 1994, la Timisoara, iar 10 ani mai tarziu inaugureaza centrul logistic de unde se distribuie marfa la peste 200 de magazine din tara. In 2005 Rus Savitar face prima investitie in activitatea de productie de mobilier din pal, valoarea investitiei ajungand la 3,5 milioane de euro. In  2008 se achizitioneaza 5 linii de productie total automatizate, una din acestea fiind unica in Europa de Est. Un an mai tarziu, in 2009, Rus Savitar isi lanseaza propria retea de retail sub numele de Casa Rusu, care in prezent are 28 magazine dintre care trei in Bucuresti.

     

  • Adevărul din spatele rafturilor strălucitoare: să fii croitor pentru Zara şi H&M în România este una dintre cele mai prost plătite meserii

    Într-o perioadă când marile combinate industriale abia îşi mai trag sufletul, iar multe din micile oraşe din România pierd fabricile în jurul cărora au fost construite, producătorii de textile în sistem lohn rămân una dintre puţinele oportunităţi de angajare. „Am fost plecat din ţară câţiva ani, însă m-am întors în România pentru că m-am căsătorit şi am decis să îmi întemeiez aici o familie. Am lucrat întâi într-un abator, unde munca era grea, dar salariul era mai mare. Am ajuns aici (la producătorul de textile Alison Hayes, n.red.) din cauza unor probleme de sănătate. Munca e mai uşoară, însă şi salariul e mai mic. Alte opţiuni de angajare nu sunt“, spune Victor, un tânăr de 26 de ani care locuieşte în Urziceni, judeţul Ialomiţa.
    Întoarcerea românilor din vest, unde criza a accentuat problema locurilor de muncă, scăderea salariilor şi şomajul în creştere de pe piaţa locală au devenit factori favorizanţi pentru industria de lohn, care începuse să piardă teren în România înainte de criză, când pretenţiile românilor erau mai mari.

    În acest context, producătorii de textile au ajuns în topul celor mai mari trei angajatori locali în 11 judeţe din România. Astfel, în judeţul Ialomiţa, unul dintre cele mai sărace din România, există 2.750 de croitori, producătorii de textile fiind cel mai mare angajator local.

    Judeţul din sud-estul ţării, aflat în coasta Capitalei, are printre cele mai ridicate rate ale şomajului (circa 7,5%) şi printre cele mai mici salarii medii din ţară.

    În oraşul Urziceni din acelaşi judeţ şi-au amplasat turnul de comandă britanicii de la Alison Hayes, unul dintre cei mai mari cinci producători locali de textile. Peste 1.300 de angajaţi, 700.000 de haine produse lunar pentru retaileri internaţionali precum Top Shop, Primark sau Debenhams, două fabrici, un centru de prototipuri şi afaceri de peste 40 de milioane de euro, aşa s-ar rezuma pe scurt businessul Alison Hayes în România.

    Alison Hayes este o companie britanică intrată pe piaţa locală în februarie 1994, când a deschis o fabrică la Urziceni, un oraş de nici 20.000 de locuitori, aflat la 60 de kilometri de Bucureşti. Aici şi-a stabilit şi sediul. Ulterior producătorul s-a extins la Buzău cu o nouă unitate proprie de producţie. În total, în aproape două decenii, britanicii au investit peste 25 de milioane de euro pe piaţa locală în terenuri, construcţii şi utilaje.

    În Urziceni toată lumea ştie de Alison Hayes, mai ales că în ultimii ani compania a ajuns cel mai mare angajator local după ce ROFEP – producător de magneţi şi perii colectoare pentru maşini – şi-a redus puternic activitatea, fabrica de cărămidă Soceram s-a închis, ca şi unitatea de producţie de ulei a francezilor de la Sofiproteol (Expur).

    „Avem aproape 600 de salariaţi în Urziceni şi alţi 750 în Buzău şi vrem să mai angajăm. Pe noi ne ajută faptul că tot mai multe fabrici din alte domenii se închid, însă observăm că tot mai mulţi tineri preferă să emigreze“, spune Nicolas Georghiades (42 de ani), directorul operaţional al Alison Hayes şi unul dintre acţionari. El recunoaşte că unul dintre motivele pentru care aceştia pleacă este salariul. În producţia de haine salariul mediu la nivel naţional este de 1.043 de lei net (230 de euro), cu 35% sub media naţională, şi de 4-5 ori mai mic decât salariile pe care le primesc românii pe pieţele vestice pentru joburi nespecializate.

    O altă problemă pentru producătorii de textile este şi faptul că şcolile profesionale au dispărut, astfel că de multe ori trebuie fie să îşi specializeze angajaţii tineri la locul de muncă, fie să aleagă angajaţi cu vechime.

  • Idee de afacere: Şi-au făcut o fabrică lângă Bucureşti şi au doar doi concurenţi în România

    La marginea Bucureştiului, în Popeşti-Leordeni, într-o hală de producţie de 300 de metri pătraţi, 10 tineri lucrează în singura fabrică de mozaic care produce modele artistice pe piaţa românească. „De ce să importăm ceva ce poate fi produs local?„, rezumă Simona Carobene, administratorul Fabricii de Mozaic, ideea de la care a plecat. În urmă cu 2-3 ani, aproape tot mozaicul vândut pe piaţă se aducea de peste hotare, din Italia, China, Turcia sau Polonia, valoarea pieţei fiind în jur de 3 milioane de euro.

    Fabrica de la marginea Capitalei a fost deschisă în 2012, dar comenzile substanţiale au apărut abia anul trecut, explică tot ea, care admite că proiectul s-a dovedit a fi mult mai greu decât se aştepta. În primul semestru al anului trecut, firma a bifat o creştere de 45%, iar pentru întreg anul 2013 estimările se referă la un plus de 50% faţă de primul an de la inaugurare. Dar şi baza de plecare era mică, de vreme ce fabrica a început să funcţioneze abia în mai 2012.

    Una peste alta, în primele 12 luni de activitate au ieşit din unitatea de producţie peste 3.000 de metri pătraţi de mozaic. Preţurile variază foarte mult, punctează reprezentanţii fimei, în funcţie de materialele folosite – piatră, granit, marmură, gresie sau sticlă – dar şi în funcţie de dimensiunea bucăţilor de mozaic.

    Primul pas a fost producerea de mozaic obişnuit, iar pe parcurs, explică Simona Carobene, o italiancă aflată de mulţi ani în România, a început şi producţia de mozaic incizat, de sticlă şi a fost pusă în funcţiune şi linia de tăiere. În 2013 „am inclus în ofertă şi mozaicul pentru piscine, fiind singurul producător român care fabrică acest tip de mozaic cu modele artistice„, spune italianca. Pe perioada sezonului cald, 30% din mozaicul de sticlă a fost vândut pentru realizarea piscinelor.

    Pe piaţa locală mai sunt doar doi producători de mozaic, cea mai mare cotă de piaţă fiind deţinută, în continuare, de importuri. Spre deosebire de acestea, punctează Carobene, clienţii Fabricii de Mozaic nu au termene de aşteptare la fel de mari ca în cazul comenzilor făcute peste hotare şi pot primi produse personalizate. De fapt, clienţii pot veni fie cu plăci de ceramică, sticlă sau orice alt material doresc, iar plăcile sunt tăiate în fabrică, cu un utilaj special, la dimensiunile dorite. Există însă şi limitări, impuse de utilajele de tăiere: de pildă grosimea prea mare a materialelor.

    Investiţia în fabrică, în utilaje, matriţe, discuri şi alte materiale necesare, s-a plasat la 435.000 de lei. Proiectul, gândit ca o întreprindere socială, a fost dezvoltat de Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor şi cofinanţat din fonduri europene până în luna octombrie a anului trecut. „În discuţiile cu partenerii nu le spunem că este un proiect social. Nu vrem milă, ci dorim ca acest proiect să se poată susţine economic”, spune Carobene. Conform estimărilor, vânzările de anul trecut s-au plasat la 15.000 de euro.

    La finalul verii, Fabrica de Mozaic a primit şi prima comandă de peste hotare, de la un comerciant de plăci ceramice din Bulgaria, care a cerut 1.000 mp de mozaic. 95% din vânzările companiei sunt realizate prin intermediul grupului de firme Menatwork, care găzduiesc şi spaţiul fabricii. Recent, produsele fabricii au fost listate şi în reţeaua de magazine de bricolaj Obi, iar reprezentanţii companiei spun că pentru 2014 unul dintre obiective este să-şi aşeze produsele pe rafturile cât mai multor magazine de profil. Pe lista de planuri pentru anul în curs sunt plasate la loc de frunte şi exporturile, firma derulând deja negocieri cu companii din Bulgaria, Italia şi Belgia.

    În cadrul fabricii lucrează 13 angajaţi, dintre care zece tineri în dificultate şi trei persoane pentru suport. Pe lista de aşteptare sunt însă mai mulţi, peste 15, spune italianca, încântată că între cei zece tineri sunt şi persoane cu înclinaţii creative, care realizează designul modelelor de mozaic. De pildă linia de modele artistice tradiţionale şi cea pentru copii sunt desenate în cadrul firmei. „Tot mozaicul cu modele artistice era importat„, arată Carobene, întorcându-se la ideea de la care a pornit acest proiect.
     

  • Fenomenul închiderilor de fabrici din România: de ce, cu ce consecinţe, cu ce înlocuim?

    FACE FABRICĂ?„ ERA ÎNTREBAREA CU CARE ERAM ÎNTÂMPINATĂ DE FIECARE DATĂ CÂND MĂ ÎNTORCEAM ÎN REDACŢIE DUPĂ VREUN INTERVIU. SE ÎNTÂMPLA ÎN 2001, VREME LA CARE LUCRAM LA ZIARUL FINANCIAR. Acum, nu numai că investiţiile nou anunţate aproape că se pot număra pe degetele de la o singură mână, dar mai îngrijorător este faptul că sunt numeroase ştirile despre închideri de unităţi de producţie.

    Un scurt bilanţ al celor mai recente numără cele trei fabrici de lactate închise de Lactalis, dar şi mutarea producţiei cosmeticelor Elmiplant din Bucureşti în Grecia şi zăvorul pus pe poarta fabricii Primola, tot în Capitală. Pe aceeaşi listă se înscriu însă şi închiderea fabricii de brânzeturi de la Ţaga, cu o tradiţie de 43 de ani, aflată în proprietatea grupului FrieslandCampina, fabrica de ulei unde se producea Untdelemn de la Bunica sau o serie de unităţi în care se producea bere.

    PRIN ÎNCHIDERILE DE FABRICI PIAŢA ROMÂNEASCĂ SE TRANSFORMĂ ÎNTR-O ZONĂ DE DESFACERE PENTRU PRODUSELE DE IMPORT. În domeniul dulciurilor, de pildă, în urmă cu circa zece ani 80% din consum era asigurat de producţia autohtonă, însă acum balanţa s-a inversat; importurile deţin partea leului, adică aproape 80%, conform unor estimări. Multe din fabricile preluate de multinaţionale au fost închise, iar producţia transferată în alte unităţi de producţie, fie tot în România, fie peste hotare.

    Fosta Kraft Foods România (acum Mondelez România) a preluat fabrica Poiana de la Braşov, odată cu marca de ciocolată, dar apoi producţia a fost transferată peste hotare. Ciocolata Primola a fost vândută, dar spaţiul de producţie din cartierul bucureştean Berceni nici măcar nu a făcut obiectul tranzacţiei. Startul închiderilor de fabrici s-a dat însă în urmă cu circa 15 ani, printre primele unităţi care şi-au închis porţile fiind fabrica de dulciuri Feleacul din Cluj, care s-a transformat în proiect imobiliar. Iar între primele multinaţionale care au mutat peste graniţe producţia a fost Perfetti van Melle, care are mărcile Mentos şi Chupa Chups. În urmă cu cinci ani, a oprit producţia la Cluj şi a transferat-o în alte fabrici.

    Situaţia se regăseşte însă şi în alte pieţe: lactatele sunt un alt exemplu. România mai are doar opt fabrici mari de lactate (cu peste 250 de angajaţi) faţă de 14 astfel de unităţi în urmă cu şase ani. Cel mai răsunător eşec a fost falimentul israelienilor de la Tnuva, care s-au retras de pe piaţa locală după ce investiseră aici în jur de 60 de milioane de euro. Fabrica de Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, a fost preluată de producătorul turc Sutaş.

    Peste 100 de fabrici din domeniul lactatelor s-au închis în perioada 2008-2012, interval în care valoarea pieţei a scăzut, ajungând conform unor estimări în jurul a 800 milioane de euro, conform unei analize a Ziarului Financiar. Peste 4.000 de locuri de muncă au dispărut din industrie, numărul de angajaţi care mai activează în acest domeniu fiind cu puţin peste 10.000 de persoane.
    Pentru industria berii, 2010 a fost momentul în care s-au oprit liniile de producţie la Haţeg (fabrică deţinută de Heineken), la Blaj (fabrică deţinută de Bergenbier) şi Cluj (aflată în proprietatea Ursus).

    SINERGII ŞI EFICIENTIZARE. DAR….
    „Nu cred că e o recrudescenţă în ce priveşte închiderile de fabrici. Multinaţionalele îşi regândesc strategia pentru a obţine reduceri de costuri şi sinergii„, afirmă Dragoş Damian, CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România. El dă ca exemplu domenii ca auto sau farma, în care în ultimii ani s-au închis zeci de fabrici la nivel mondial, iar zeci de mii de oameni au rămas pe drumuri.

  • AdePlast începe contrucţia fabricii de vată bazaltică

    Astfel, finantarea este asigurată integral, având aprobat şi un credit punte de circa 4 milioane euro până statul român va face decontul lucrărilor.

    “Ne aflăm la a doua încercare de acest tip, prima data fiind refuzaţi de stat.  Acum suntem încântaţi că statul a avut încredere într-un investitor român şi a hotărât să fie partener în această dezvoltare. În acest moment se lucrează la elaborarea caietului de sarcini în urma căruia se vor selecta furnizorul de echipamente şi constructorul. Aşa cum am spus anul trecut, chiar dacă nu s-a obţinut această finanţare de pe bursă, noi mergem înainte şi ne vedem de planurile noastre. Cea de-a zecea fabrică AdePlast va crea 115 noi locuri de muncă, contribuind la procesul de reindustrializare a României ”, declară Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast.

    Conform legii, lucrările la noua fabrică de vată bazaltică vor trebui demarate în patru luni, iar finalizarea se va face în 2015. În afară de investiţia în fabrica de vată bazaltică, compania mai investeşte 580.000 de euro pe platforma de la Ploieşti. O parte din investiţie, de 420.000 euro, va merge către fabrica de vopsele şi tencuieli decorative, într-o linie total automatizată de lacuri colorate şi emailuri ecologice pe bază de apă, care va intra în funcţiune din luna martie. Restul de 160.000 de euro se vor regăsi într-un upgrade la fabrica de polistiren, care va însemna creşterea cu 50% a capacităţii de producţie, prin includerea linei achiziţionate de la Zentyss într-un sistem integrat de producţie şi prin instalarea unei maşini de ambalat automată.

    AdePlast a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 253 milioane de lei, în creştere cu 37,36 % faţă de anul trecut. În 2013 avut loc cea mai mare dezvoltare industrială din istoria companiei, pe baza unui program investiţional de peste 22 de milioane de euro, în urma căruia a adăugat în portofoliul său industrial patru noi fabrici. La Roman au fost inaugurate anul trecut o fabrică de mortare uscate şi o fabrică de polistiren. Unităţile de la Roman sunt cele mai moderne facilităţi de producţie de polistiren din Europa şi deservesc partenerii zona Moldovei, dar şi exporturile către Republica Moldova, Ucraina şi ţările arabe.

    La Oradea platforma industrială a AdePlast este finalizată şi complet operaţională, odată cu inaugurarea fabricii de polistiren în 2013. Platforma de la Oradea este compusă din trei fabrici diferite (mortare uscate, vopsele, polistiren).

    La Ploieşti a fost pusă în funcţiune fabrica de vopsele, una din cele mai moderne din Europa. Din fabrica de la Ploieşti, o parte din produsele AdePlast au fost exportate în Bulgaria, Liban şi Iordania. Fabrica de vopsea completează platforma industrială de la Ploieşti, unde mai există fabrică de mortare uscate şi una de polistiren.