Dacă Europei îi va fi rău în următoarele luni sau ani va fi şi din cauza dependenţei industriei Germaniei de energia ieftină rusească. Companiile germane, individual sau prin puternicele lor organizaţii de lobby, avertizează sau ameninţă cu ce este mai rău, ceea ce fac de obicei când dau de greu. Însă de data aceasta, dracul s-ar putea să fie chiar foarte negru.
Economia germană îşi trage de mult timp energia din puterea industrială a ţării. Dar, odată cu creşterea vertiginoasă a preţurilor la energie, multe companii au început să se confrunte cu un viitor tulbure, scrie revista germană Der Spiegel. Unele au început să ia în considerare relocarea producţiei, evidenţiind o posibilă ameninţare pe termen lung la adresa modelului de business al ţării. Să asistăm cumva la începutul sfârşitului „Made in Germany”? Ziua Angajatorilor Germani, adunarea anuală de la Berlin găzduită de Confederaţia Asociaţiilor Patronale Germane (BDA), a fost mult timp o ţintă a protestatarilor. Activişti de stânga pe baricade, activişti pentru climă desfăşuraţi de-a lungul drumului – cei mai mulţi dintre cei care participă la eveniment nici măcar nu-i mai observă. Au devenit un decor obişnuit.
Însă de data aceasta, chiar şi poliţia a fost surprinsă de un mic grup de demonstranţi care s-au prezentat pentru a-şi exprima nemulţumirea. Este vorba de o duzină de bărbaţi şi femei în ţinută de afaceri care şi-au dat în mod oficial mâna în semn de salut înainte de a transporta saci cu cărbune dintr-o dubă verde pentru un priveghi în faţa fostului aeroport urban al Berlinului, Tempelhof. Vremuri ciudate. Grupul se numeşte Die Jungen Unternehmer, sau „tinerii antreprenori”, şi s-a adunat la timp pentru apariţia în interior a ministrului german al economiei, Robert Habeck, duşmanul lor.
Tinerii directori poartă măşti cu Habeck, vântură pachete cu bancnote de 50 de euro false şi se adună în jurul unei vetre metalice improvizate plină cu cărbune încins. Trei, doi, unu – apoi aruncă mănunchiurile de bani în foc şi intonează un cântec în favoarea folosirii cărbunelui şi a energiei nucleare pentru a sprijini Germania în criza energetică. De asemenea, vântură semne care avertizează că vin falimentele şi îi cer ca Habeck să pună capăt „exploziei preţurilor”. Ministrul, spun ei, arde bani în loc de cărbune – banii lor şi ai consumatorilor germani.
În interior, tonul preşedintelui BDA, Rainer Dulger, este departe de a relaxat. Doar ajutorul de stat, spune el, mai poate împiedica companiile să intre în faliment din cauza creşterii rapide a preţurilor la gaze şi electricitate. Este un mesaj care poate fi auzit peste tot în Germania, pe măsură ce iarna se apropie. Colaps, relocări ale producţei, dezindustrializare: aceştia sunt termenii folosiţi de reprezentanţii angajaţilor şi de directorii de companii pentru a-i presa pe liderii politici ai Germaniei să facă ceva.
Adunarea anuală a BDA, desigur, a fost întotdeauna un loc de întrunire şi pentru Cassandre, dar anul acesta văicărelile şi avertismentele nu mai par o prefăcătorie. Siegfried Russwurm, preşedintele asociaţiei naţionale a industriei BDI, a emis un avertisment la începutul acestei luni cu privire la provocările fundamentale cu care se confruntă membrii săi. Într-un studiu recent din sectorul industrial, 90% dintre companii au raportat că scumpirea energiei şi materiilor prime reprezintă fie un pericol existenţial, fie un pericol grav.
Aproape una din cinci companii caută să mute producţia în străinătate. Iar Yasmin Fahimi, şeful Confederaţiei Sindicatelor Germane (DGB), este de acord cu acest pesimism în comentariile adresate Der Spiegel. Dacă guvernul nu ia măsuri imediate, a spus ea, Germania s-ar putea confrunta cu un proces de dezindustrializare. Peter Adrian, preşedintele Asociaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie Germane (DIHK), este cel mai pesimist. Ţara, a spus el, se confruntă cu câţiva ani de criză economică, inclusiv „pierderi la nivel de prosperitate într-o măsură neimaginată anterior”.
Scenariul de groază pe care liderii economici germani l-au schiţat cu greu ar putea fi mai rău: prevede că economia germană se confruntă cu ceva mult mai grav decât o recesiune, cu o fractură de structură care ar putea duce atât Germania, cât şi Europa la ruina economică. Sectoare întregi sunt ameninţate şi poate chiar şi motorul care a făcut din Germania unul dintre câştigătorii globalizării în ultimii ani: industria.
Faptul că companiile industriale din Germania trebuie să se modernizeze pentru a se pregăti pentru era viitoare, pentru a se elibera de dependenţa de China şi de alte autocraţii şi de a deveni mai dependente de energiile regenerabile este un mesaj pe care toată lumea l-a primit până acum. Guvernul german şi Comisia Europeană s-au angajat recent să se asigure că Europa rămâne casă bună pentru industrie. Blocul ar dori să vadă produse aici în viitor semiconductori şi celule pentru baterii electrice şi vrea să devină un exportator major de tehnologii ecologice. Gazele naturale sunt văzute doar ca o tehnologie de tranziţie până când vântul, soarele şi hidrogenul vor furniza suficientă putere pentru a ţine în funcţiune toate centralele electrice, combinatele chimice, furnalele şi autovehiculele care formează coloana vertebrală a industriei europene. Dar brusc, chiar în momentul cel mai sensibil al tranziţiei, când mai întâi trebuie investite miliarde pentru a construi această nouă economie minunată, baza succesului a dispărut: energia ieftină.
Nu mai există aproape nicio îndoială că Germania va intra în recesiune. Veştile proaste se adună şi este probabil doar începutul. Producătorul de hârtie igienică Hakle, lanţul de magazine de pantofi Görtz şi furnizorul de piese auto Dr. Schneider şi-au cerut insolvenţa. Companiile din sectoare mari consumatoare de energie, cum ar fi industria chimică, siderurgică şi hârtie, au redus producţia sau au suspendat-o cu totul. Un exemplu este producătorul de îngrăşăminte SKW Piesteritz. „În locul redresării economice la care am sperat, Germania este pe cale să experimenteze o recesiune dureroasă”, spune Stefan Kooths, vicepreşedintele Institutului Kiel pentru Economia Mondială (IfW).
Întrebările cu care se confruntă directorii din toată ţara sunt de natură existenţială: Cât timp putem rezista preţurilor mari la energie? Mai merită producţia din Germania? Sau este timpul să ne mutăm într-un loc în care preţurile la energie nu sunt aşa de mari?
Răspunsurile depind de cât continuă creşterile nebuneşti de pe pieţele de gaze şi energie electrică. Şi când sau dacă, preţurile scad la nivelurile de dinainte de criză. Iarna, probabil, poate fi trecută. Poate chiar şi un an. Dar doi ani? Sau trei?
De ce să nu se folosească de ocazie pentru a-şi muta producţia în locuri în care energia este deja mult mai ieftină? Sau în locuri unde energiile regenerabile vor fi disponibile în curând în cantităţi mari? Dacă se întâmplă acest lucru, atunci situaţia actuală nu mai este o chestiune de câţiva ani grei, ci una care priveşte sursele prosperităţii viitoare a ţării.
Cu 94 de miliarde de metri cubi pe an, Germania este de departe cel mai mare consumator de gaze naturale din Europa, o treime din acestea fiind destinate industriei. Torsten Henzelmann, expert în energie la firma de consultanţă în afaceri Roland Berger, spune că vestea bună este că nu mai există pericolul ca rezervele de gaze ale Germaniei să se epuizeze complet peste noapte. „Din toate probabilităţile, vom trece iarna fără raţionalizarea prevăzută de al treilea nivel al Planului de urgenţă pentru gaze”, spune el. Dar şi dincolo de asta, avertizează analistul, preţurile ar putea rămâne ridicate. Iar costul energiei electrice, care este şi mai important pentru economia germană, este legat de preţul gazelor naturale. Acesta bate record după record în ultimul timp. Cine ar trebui să plătească pentru toate? Statul?
Economistul Clemens Fuest, preşedintele influentului institut economic ifo din München, cere pachete de ajutor pentru economia germană similare cu cele proiectate în timpul pandemiei. Modelele de afaceri eficiente trebuie să primească asistenţă de stat pentru a le ajuta să treacă prin criza acută, spune Fuest. În acelaşi timp, statul şi industria trebuie să îşi unească forţele pentru a restructura infrastructura energetică a ţării, a construi terminale pentru gaze naturale lichefiate (GNL) şi a extinde industria energiei regenerabile. Pe scurt, planurile existente de realiniere a economiei trebuie să fie continuate. Şi dacă restructurarea are succes, este departe de a fi sigur că preţurile viitoare la energie nu vor fi în mod constant mai mari decât sunt acum. Mesajul dublu al lui Fuest este clar: „Ameninţarea dezindustrializării este reală, dar în acest moment este prea devreme pentru a o anunţa”.
Dar ce se întâmplă dacă companiile decid că acest efort dublu – depăşirea crizei energetice şi restructurarea economiei – nu merită? Că aceste două provocări împreună sunt pur şi simplu prea scumpe?
Grupul Kirchhoff este activ în Germania din 1785 şi este unul dintre cei mai importanţi furnizori de piese auto din ţară. Ei livrează produse foarte diferite, cum ar fi capacele din aluminiu pentru bateriile din maşinile electrice Volkswagen şi sistemele de gestionare a accidentelor pentru unele modele BMW. Firma este bine aşezată pe piaţă.
Sectorul auto din Germania ar putea fi lovit cu atât mai tare cu cât tot mai multe companii precum Kirchhoff se confruntă cu dificultăţi. „În următoarele luni, vom începe să vedem cine îşi mai permite să producă în Germania”, spune Arndt Kirchhoff, preşedintele Consiliului consultativ al companiei de familie. Pe vremuri, electricitatea şi gazele formau 3 până la 4% din costurile companiei. De când Rusia a invadat Ucraina, această pondere a crescut vertiginos la 12%. „Într-o astfel de situaţie, investiţiile în Germania nu se mai merită”, spune omul de afaceri în vârstă de 67 de ani.
Kirchhoff este un jucător global cu venituri de 2,2 miliarde de euro şi operează fabrici şi în Statele Unite, Mexic şi China. În acele locuri, există destulă energie ieftină, ceea ce face mai uşor pentru Kirchhoff gestionarea riscurilor asociate cu orice locaţie. Ceea ce compania şi face. În Germania, Kirchhoff doar îşi menţine utilajele în funcţiune, dar nu plănuieşte nicio instalaţie nouă.
Însă există o mulţime de furnizori care nu au o reţea globală de uzine de producţie şi care se află într-o poziţie mult mai dificilă. Potrivit unui sondaj realizat recent de Asociaţia Germană a Industriei Auto (VDA), 10% dintre companiile din sector spun că suferă de probleme de lichiditate. Încă 32% prognozează deficienţe financiare în lunile următoare. Cele 103 companii care au participat la sondaj au spus că cea mai mare povară cu care se confruntă în prezent este preţul energiei. Mai mult de jumătate au reacţionat prin amânarea sau anularea investiţiilor planificate. În special situaţia companiilor mici şi mijlocii (IMM-uri) „devine din ce în ce mai dramatică”, spune Hildegard Müller, preşedintele VDA.
Unele companii sunt deja împinse de susţinătorii lor financiari să investească în afara Europei din cauza crizei energetice. În cel mai rău caz, chiar şi tranziţia de miliarde de euro către mobilitatea electrică ar putea fi în pericol. „Pentru şoferii de maşini electrice, trebuie să existe o cantitate suficientă de energie electrică accesibilă”, spune Pötsch.
Giganţii din industria chimică nu vor părăsi ţara. Procesele lor sunt pur şi simplu prea complexe, iar companiile sunt prea strâns legate de alte companii. Dacă totuşi o vor face, va fi un proces lent, treptat. Să însemne acest lucru că ţara îşi va vedea industria dispărând cu încetinitorul în următorii ani?
Astfel, s-ar putea dezvolta o tendinţă periculoasă. Industria auto trebuie să investească sume uriaşe în următorii ani. De ce să nu se folosească de ocazie pentru a-şi muta producţia în locuri în care energia este deja mult mai ieftină? Sau în locuri unde energiile regenerabile vor fi disponibile în curând în cantităţi mari? Dacă se întâmplă acest lucru, atunci situaţia actuală nu mai este o chestiune de câţiva ani grei, ci una care priveşte sursele prosperităţii viitoare a ţării. La urma urmei, se presupune că această prosperitate provine în parte din tehnologiile consumatoare de energie, cum ar fi bateriile pentru vehicule electrice. Numai Volkswagen plănuieşte să investească 20 de miliarde de euro în Europa în producţia de baterii şi chiar şi liderul global chinez CATL intenţionează să construiască o gigafabrică în landul german Turingia. Astfel de planuri ar putea fi „reconsiderate şi recalculate”, avertizează Ferdinand Dudenhöffer, directorul think tank-ului din industrie Center Automotive Research. Războiul energetic al lui Putin s-ar putea să fi devenit un proces de distrugere a „noii industrii de automobile” din Germania. Recent, un articol din Wall Street Journal a şocat sectorul, aruncând zvonul că Tesla a decis să suspende planurile de construire a unei fabrici de baterii lângă Berlin, preferând în schimb să-şi concentreze producţia în SUA pentru a primi facilităţi fiscale acolo. Viitorul Germaniei este deja trecut? Sectorul încă speră să evite o astfel de soartă. VW insistă că rămâne fidel planurilor sale de investiţii. „Avem nevoie de propriile noastre fabrici de baterii pentru mobilitatea şi revoluţia energetică din Europa”, spune preşedintele Consiliului consultativ Pötsch. În acelaşi timp, însă, el cere o acţiune politică imediată pentru ca Europa să nu-şi piardă competitivitatea. Preţurile la energie, spune industriaşul, trebuie să fie plafonate pentru următorii doi ani.
Această cerere sună cam ciudat din partea unui director executiv într-o economie capitalistă. Şi este unul care ridică întrebarea: au făcut greşeli care li se pot imputa companiile şi liderii politici în ultimii ani? Fuest, economistul, consideră că eroarea principală a Germaniei a fost aceea de a dezasambla sistemul energetic bazat pe energie nucleară, cărbune şi gaz înainte ca noul sistem, bazat pe energii regenerabile, să fie gata. Aceasta este cauza principală a nesiguranţei resimţite de companiile industriale, sentiment care a fost amplificat de actuala catastrofă a preţurilor la gaze şi electricitate. Este, de asemenea, probabil adevărat că tranziţia a decurs mult prea încet, până la punctul în care nimeni nu poate spune când Germania nu va mai fi dependentă de combustibilii fosili. Ceea ce înseamnă că nimeni nu poate face previziuni fiabile cu privire la cât vor costa gazele şi electricitatea peste câţiva ani. „Ca atare, companiile ar trebui să treacă la regim de criză”, spune consultantul Henzelmann. „Iar într-o criză nu fugi de responsabilităţi.”
Ceea ce a devenit deja evident este că această criză zguduie însăşi bazele economiei. În timp ce pandemia şi-a rezervat efectele cele mai dăunătoare restaurantelor şi instituţiilor de cultură, giganţii industriali ai Germaniei sunt de data aceasta în prima linie, companii uriaşe cu procese de producţie şi lanţuri de aprovizionare complexe. Restaurantele sunt relativ uşor de închis şi deschis din nou. Combinatele chimice nu.
Markus Steilemann este şeful companiei chimice Covestro. O fostă filială Bayer, Covestro produce materiale plastice din materii prime pe bază de petrol care îşi găsesc drumul spre farurile auto, saltelele din spumă şi izolaţiile pentru clădiri. Aproape că nu există o altă companie care să fie la fel de dependentă de gaze şi petrol precum Covestro. Producătorul face tot posibilul pentru a se baza mai mult pe materiale care folosesc mai multă biomasă decât petrol. Covestro efectuează cercetări privind reciclarea saltelelor din spumă şi captează CO2 pentru a-l utiliza pentru producţia de plastic. Şi totuşi, majoritatea producţiei companiei depinde în continuare de petrol şi cea mai mare parte a energiei electrice şi a aburului pe care le foloseşte provine din centralele electrice pe gaze naturale.
Steilemann fluctuează între optimism şi disperare. Sfârşitul livrărilor de gaze naturale din Rusia „ar putea duce la pierderea competitivităţii fabricilor de producţie din Germania”, spune el. Pe de altă parte, preţurile mari ale gazelor nu înseamnă automat sfârşitul tuturor industriilor consumatoare de energie. În timp ce unele preţuri, cum ar fi cel pentru materiile prime utilizate la fabricarea îngrăşămintelor sintetice, depind în proporţie de până la 80% de costul gazelor naturale, acesta joacă doar un rol mic pentru substanţele chimice foarte specializate, spune Steilemann. Oricum, giganţii din industria chimică nu vor părăsi ţara. Procesele lor sunt pur şi simplu prea complexe, iar companiile sunt prea strâns legate de alte companii. Dacă totuşi o vor face, va fi un proces lent, treptat. Să însemne acest lucru că ţara îşi va vedea industria dispărând cu încetinitorul în următorii ani?
Răspunsul la această întrebare din partea unui reprezentant al unei industrii de modă veche, consumatoare de energie, este puţin surprinzător pentru optimismul său. „Ar trebui să vedem criza ca pe o oportunitate şi ca pe un catalizator al transformării”, spune Gunnar Groebler, şeful Salzgitter AG, al doilea mare producător de oţel din Germania.
Groebler tocmai a terminat de vizitat centrul expoziţional din München, unde subsidiara KHS a prezentat un sistem de îmbuteliere în cadrul târgului Drinktec al industriei băuturilor. Starea de spirit este bună şi nu doar pentru că târgul este programat în mod tradiţional să se suprapună cu Oktoberfest. Oamenii trebuie să bea indiferent de cum arată economia, dar chiar şi afacerea de bază a lui Groebler, producţia de oţel, a produs recent profituri sănătoase datorită preţului ridicat al oţelului. El are noroc pentru că furnalele lui funcţionează în mare parte cu cărbune şi cocs şi mai puţin cu gaze naturale. Până în 2033, el speră să treacă complet la energia electrică din surse regenerabile. Guvernul german a recunoscut dimensiunile problemei cu care se confruntă ţara. Un număr face turul la Berlin: o zecime din PIB-ul ţării ar putea fi în curând dedicată achiziţionării de gaze naturale. O cotă greu de cuprins.
Gazele naturale sunt văzute doar ca o tehnologie de tranziţie până când vântul, soarele şi hidrogenul vor furniza suficientă putere pentru a ţine în funcţiune toate centralele electrice, combiNatele chimice, furnalele şi autovehiculele care formează coloana vertebrală a industriei europene. Dar brusc, chiar în momentul cel mai sensibil al tranziţiei, când mai întâi trebuie investite miliarde pentru a construi această nouă economie minunată, baza succesului a dispărut: energia ieftină.
În 2021, Servier Pharma România, care aniversează anul acesta trei decenii de activitate pe plan local, a ajuns de la 604 milioane de lei în 2020 la o cifră de afaceri de 661 de milioane. Numărul de angajaţi a rămas, în ultimii ani, stabil, aproximativ 280 de persoane lucrând pentru companie, care tratează lunar peste 2 milioane de pacienţi în România, ariile terapeutice acoperite incluzând oncologie, cardiometabolism, neuroştiinţă şi imunoinflamaţie. La nivel internaţional, Servier este prezentă în 150 de state şi funcţionează cu 21.800 de angajaţi. Businessul a înregistrat în 2021 venituri de 4,7 miliarde de euro şi produce, anual, 539 de milioane de cutii de produse, peste 20% din cifra de afaceri fiind reinvestită constant în cercetare-dezvoltare.
Sistemul de sănătate românesc, în tranziţie
El mai crede că, atunci când te afli în postura de a-i conduce pe alţii, trebuie să înveţi în fiecare zi cum să devii o sursă de inspiraţie, un model, iar acţiunile tale de zi cu zi trebuie să vorbească de la sine şi să devină o sursă de inspiraţie pentru ceilalţi. „Acest lucru presupune să accepţi şi să răspunzi feedbackului tot timpul, să asculţi şi să dai curs propunerilor venite din partea colaboratorilor tăi. Şi, cel mai important, aveţi întotdeauna grijă de echipă. Este un mix între acţiunile tale şi cele ale echipei tale, pentru că, până la urmă, ceea ce fac ei este şi responsabilitatea ta.” În ceea ce-l priveşte, spune că pe întreg parcursul profesional a fost inspirat de o mulţime de oameni, dar crede că îndeosebi primii manageri contează foarte mult. „Primul manager pe care l-am avut când conduceam sucursala suedeză şi ţările nordice a fost întotdeauna prezent şi disponibil pentru a mă sprijini şi a discuta problemele care apăreau; nu căuta să-mi dea soluţii, dar punea mereu în discuţie modul meu de a rezolva problemele. A fost o metodă de a asculta şi de a provoca într-un mod inteligent.”
Într-o frază, el îşi descrie cariera drept un parcurs muncit, pornit cu multă curiozitate, dorinţă de a înţelege şi cu şansa unor oameni de la care a avut de învăţat. Partea cea mai bună, adaugă Garofeanu, este că acest drum nu s-a încheiat, iar premisele sunt aceleaşi: curiozitatea, învăţarea, inspiraţia, dorinţa de a-şi lăsa amprenta pe un business cu adevărat sustenabil, lucruri care îl motivează şi azi la fel de mult.
Pentru el şi echipa sa, anul 2022 a venit cu o nouă mare provocare. „Am achiziţionat fosta fabrică de sticlă Gecsat, de la Târnăveni, Mureş, iar acum suntem în plin proces de integrare a echipei în cultura organizaţională Knauf Insulation, de modernizare a liniei de producţie, în paralel cu pregătirea etapei de construcţie pentru o fabrică nouă şi modernă.” Până la acest moment, în unitatea din judeţul Mureş compania a investit aproximativ 3 milioane euro pentru modernizarea şi retehnologizarea liniei de producţie existente, care funcţionează deja şi produce vată minerală Knauf cu tehnologia ECOSE. „Obiectivul nostru în ceea ce priveşte etapele acestui proiect este de a pune în funcţiune în România o linie de producţie performantă la standardele Knauf Insulation, care să asigure condiţii de lucru superioare şi sigure pentru angajaţi şi produse de cea mai bună calitate pentru clienţi, respectând în acelaşi timp standardele de responsabilitate ecologică.” Odată cu preluarea fabricii, şi numărul mediu de salariaţi ai Knauf Insulation România, care în 2021 era de 16 persoane, a evoluat la 67.
3. Cum poate deveni digitalizarea un factor de diferenţiere, un avantaj competitiv, în domeniul în care activaţi?
