BusinessMagazin

Category: Industrie

Analize din domeniul industriei – informații despre companii de succes, studii de caz și multe alte lucruri interesante

  • Pantofii Guban: o istorie de opt decenii şi tinereţea de la mall

    Vezi aici infograficul la dimensiune mare.

    Societatea a fost preluată de circa cinci ani de fondul de investiţii american New Century Holdings, reprezentat în România prin NCH Advisors. Datoriile au fost achitate şi noul proprietar a investit 200.000 euro în retehnologizare, training pentru angajaţi, campanii de promovare. Pariul cu Guban s-a tradus într-o întreagă serie de schimbări majore. Distribuţia, de pildă, se făcea prin revânzători şi exclusiv în România. În 2012, 40.000 de perechi de pantofi au fost vândute în circa 140 de magazine din întreaga ţară. Or în momentul în care desfacerea se face exclusiv prin intermediul revânzătorilor, tot ei fac şi regulile. Pentru ca Guban să fie mai puţin dependentă de revânzători, compania a început să-şi dezvolte primele magazine, primul dintre ele fiind deschis în Băneasa Shopping City. Planurile pentru mai multe spaţii proprii, materialele noi folosite în producţie, strategia de export şi colaborările cu designeri români celebri ca Mihaela Glăvan sunt numai câteva dintre deciziile care fac brandul românesc de încălţăminte să recâştige teren pas cu pas. Iar Cicoare spune că previziunile pentru anul în curs se referă la o cifră de afaceri de 7 milioane de lei, faţă de 6,5 milioane de lei în 2013.

  • Au trecut 100 de ani de cand a inceput productia de ciment la Fieni

    Vezi infograficul la dimensiune mare aici.

    Umbrela multinaţionalelor a fost pentru fabricile care mai produc şi acum un colac de salvare, având acces la banii de investiţii, forţă de promovare şi pieţe mai mari. Grupul german Carpatcement Holding are în portofoliu trei fabrici de ciment pe plan local, dintre care cea de la Fieni (Dâmboviţa) este prima unitate de producţie de acest fel de pe piaţa românească, fiind înfiinţată la 1914.

    ”Un brand cu tradiţie conferă încredere şi stabilitate”, completează Florian Aldea, preşedinte – director general, al Carpatcement Holding avantajele unei istorii îndelungate de producţie.”Faptul că deţinem fabrica de ciment cu cea mai îndelungată istorie din România ne aduce multiple beneficii, dar şi responsabilităţi. Pe de o parte avantajele se regăsesc în renumele şi tradiţia locului, iar pe de altă parte au fost necesare investiţii majore pentru modernizare”, arată Aldea. Concret, fabrica de la Fieni, care funcţionează neîntrerupt de 100 de ani, a atras investiţii de 90 de milioane de euro, din care aproximativ 11 milioane de euro este valoarea totală a investiţiilor de mediu.

  • Cosmetice made in Cluj, de 71 de ani

    Fabrica de bere Timişoreana are o istorie de aproape 300 de ani iar povestea ciocolatei Kandia are peste 120 de ani. Farmec a făcut primii paşi cu peste 70 de ani în urmă. Primele cărămizi făcute în fabrica de la Zalău, acum în proprietatea Cemacon, au ieşit pe poarta fabricii în urmă cu 45 de ani. 100 de ani au trecut de când se produce ciment la Fieni, fabrica fiind acum în portofoliul HeidelbergCement România. Sunt doar câteva exemple.

    Vezi infograficul la dimensiune mare aici.

  • Decizia care ar putea duce la explozia preţurilor la ţigări

    În opinia reprezentanţilor OMS, creşterea taxelor duce la majorarea preţurilor şi, implicit, la reducerea consumului, ceea ce ar determina îndeplinirea obiectivelor de sănătate publică.

    “Autorităţile din domeniul sănătăţii publice nu sunt experţi fiscali. În plus, aceste recomandări au fost adoptate în grabă, în absenţa factorilor de decizie în materie de taxare, care ar trebui să aibă ultimul cuvânt în ceea ce priveşte politicile fiscale”, a declarat Michiel Reerink, Global Regulatory Strategy Vice President, JTI.

    În opinia reprezentantului JTI, prin excluderea de la dezbateri a autorităţilor din domeniul fiscal, a publicului şi a presei, OMS dovedeşte lipsă de transparenţă, responsabilitate şi integritate. În plus, recomandările făcute încalcă dreptul statelor suverane de a-şi stabili politica de taxare.

    În procesul de elaborare a politicilor fiscale, trebuie luate în calcul evoluţia puterii de cumpărare, impactul creşterii preţurilor produselor din tutun în coşul zilnic de consum, consecinţele asupra comerţului ilegal, precum şi capacitatea autorităţilor de a combate contrabanda cu ţigarete. Experţi fiscali din toată lumea consideră că ignorarea factorilor menţionaţi poate duce la o creştere dramatică a pieţei negre, ceea ce determină implicit pierderi la bugetele de stat şi neîndeplinirea obiectivelor de sănătate publică.

    „În România, ponderea accizei în preţ este de circa 60%. Însă acciza se plăteşte şi pe TVA, prin excepţie de la regula conform căreia nu se aplică taxă la taxă. Prin urmare, incidenţa taxelor în preţul unui pachet de ţigarete, acciză şi TVA, este de circa 80%. O eventuală implementare a recomandării OMS ar duce la creşterea dramatică a nivelului de taxare şi, implicit, a preţurilor. Ceea ce ar însemna o majorare bruscă a contrabandei (aflată, conform studiilor companiei Novel Research, pe un trend ascendent, de la 14% în decembrie 2013 la 17% în iulie 2014) şi, implicit, scăderea veniturilor la bugetul de stat. Însă participanţii la întâlnirea de la Moscova consideră contrabanda o falsă problemă… Industria tutunului este cel de al doilea mare contribuabil la bugetul de stat şi unul dintre principalele sectoare exportatoare, contribuind pozitiv la balanţa de plăţi a României”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria.

    În urmă cu doi ani, la conferinţa părţilor de la Seul, din Coreea, aceleaşi recomandări cu privire la taxare au fost întâmpinate cu o opoziţie puternică.

    JTI este membră a Grupului Japan Tobacco (JT), unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun. JTI comercializează mărci renumite pe plan internaţional, precum Winston, Mevius (Mild Seven) şi Camel. Portofoliul companiei include şi mărcile internaţionale Benson & Hedges, Silk Cut, Sobranie of London, Glamour şi LD. Având sediul central la Geneva, Elveţia, JTI are 27.000 de angajaţi şi operaţiuni în 120 de ţări.

  • Cum a rezistat fabrica de bere Timisoreana de-a lungul a 300 de ani?

    Cu o istorie de aproape 300 de ani, fabrica de bere Timişoreana este prima de pe teritoriul ţării, cu secole înainte de a exista România ca stat. De-a lungul timpului, a avut atât perioade de glorie, cât şi de restrişte, suferind incendii şi chiar un faliment în secolul XIX. “Fabrica de bere păstrează între zidurile sale această istorie. Îmbunătăţirile succesive se văd deopotrivă în arhitectura clădirilor-monument care fac parte din ansamblul fabricii, în instalaţiile moderne de astăzi şi desigur în gustul care a adus Timişoreana pe locul 1 în preferinţele românilor”, declară Mihai Bârsan, vicepreşedinte marketing la Ursus Breweries.

    Vezi aici la dimensiune mare.

  • Plus 24% pentru AdePlast în primele nouă luni

    Din estimările AdePlast reiese că sectorul construcţiilor în ansamblul său s-a contractat cu câteva puncte procentuale în cele 9 luni din 2014. „Pentru ca piaţa noastră să iasă la sfârşit de an măcar la nivelul lui 2013 ar trebui să avem un ultim trimestru extraordinar, lucru însă greu de imaginat. Oricum, piaţa s-a susţinut din investiţii private şi din renovări,” declară Marcel Bărbuţ.

    AdePlast a reuşit creşterea de 24 de procente la 9 luni după ce la începutul anului a putut folosi integral investiţiile sale din ultimii ani în fabricile de producţie de vopsea, polistiren expandat şi extrudat şi mortare uscate. „Într-o piaţă în care preţul este singurul criteriu de alegere a unui produs, să reuşeşti să creşti fără campanii de reduceri permanente şi fără a-ţi afecta profitabilitatea, înseamnă că poţi să oferi acel preţ. Asta nu e de mirare dacă ne gândim că de la începutul crizei AdePlast a investit permanent în tehnologie şi în tehnologia cea mai noua la momentul contractării lucrării”, susţine Marcel Bărbuţ.

    „Cu toţii ştim că România are nevoie de investiţii pentru a nu cădea în recesiune economică, ştim că trebuie să ieşim la export cu marfa noastră ca să aducem valoare adăugată economiei, iar mediul privat se pare că asta încearcă să facă. Însă lipsa aproape totală a investiţiilor publice a tras puternic în jos sectorul construcţiilor şi economia în ansamblul ei în cele noua luni scurse din 2014,” declară antreprenorul.

    AdePlast a punctat în 2014 pe Divizia de Vopsele datorită gamelor noi pe care le-a adăugat în ofertă. „Acum contăm serios pe piaţa de vopsele şi cu alte produse, cum ar fi lacurile şi grundurile pentru lemn şi metal, pe lângă deja clasica vopsea lavabilă şi tencuielile structurate. Vom depăşi businessul de anul trecut pe această zonă” declară Marcel Bărbuţ.

    O altă sursă de creştere la 9 luni este şi  exportul, cu o cifră de afaceri de aproximativ 2,6 milioane de euro. „AdePlast a reuşit să pătrundă în vest până în Belgia, prin Ungaria, Austria şi Germania, la sud mergem şi în Grecia, dar avem deja o prezenţă buna în Bulgaria, iar în est suntem prezenţi în Moldova. Aşteptăm cu mare interes aşezarea pe un făgaş normal a situaţiei în Ucraina şi vom începe vindem şi acolo,” adaugă Bărbuţ.

    AdePlast este cel mai important producător român materiale de construcţii cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.

    Oradea. Capacitatea de producţie este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 50.000 de tone de vopsea  şi tencuieli decorative pe an  şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă şi capacitatea de producţie de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF.

    Ploieşti. Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 700.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cub, la care se adaugă  o fabrica de vopsea, tencuieli decorative şi lacuri şi emailuri pe bază de apă, cu capacitate de 50.000 tone pe an.

    Roman. AdePlast deţine o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone şi  o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.

     

  • LEM’S a deschis un magazin în Vulcan Value Center, în urma unei investiţii de 2 milioane de lei

    „Acum, reţeaua LEM’S are trei magazine proprii doar în Bucureşti: unul în Dristor, altul în Obor şi al treilea, nava amiral a reţelei, în Vulcan Value Center. Cele trei magazine se întind pe suprafeţe mai mari de 1000 mp. Reţeaua de magazine LEM’S acoperă în Bucureşti peste 4000 mp de showroom. Capitala deţine acum prima poziţie în topul vânzărilor reţelei LEM’S”, declară Adrian Rizea, director comercial LEM’S.

    De la începutul acestui an, LEM’S şi-a extins reţeaua cu alte două magazine de peste 1200 mp, situate în Oneşti şi Botoşani. Pentru deschiderea celor două magazine LEM’S s-au investit 2,5 milioane de lei.

    „Este important să subliniem că toate magazinele de mobilă ale Lemet operează sub brandul LEM’S şi sunt amenajate la acelaşi standard de calitate în toate judeţele ţării. Dezvoltarea permanentă a gamelor de produse ne obligă să căutăm spaţii mai generoase pentru magazinele noi sau pentru relocare, în cazul celor vechi”, declară Adrian Rizea.

    Cu magazinul LEM’S din Vulcan, reţeaua LEM’S ajunge la o suprafaţă totală de retail la nivelul întregii ţări, de peste 66.000 mp.

    După nouă luni din 2014, afacerile reţelei de magazine LEM’S au ajuns la 162 de milioane de lei, depăşind cu 10 procente aceeaşi perioadă a anului trecut.

    „Anul acesta reţeaua de magazine LEM’S beneficiază din plin de investiţiile din 2012 şi 2013. Magazinele sunt mai generoase ca suprafaţă de expunere, iar gama de produse este mult mai variată. Avem pe de o parte produse şi programe aşezate pe verticală de la economic la premium plus şi lux. Pe de altă parte ne-am extins pe orizontală, astfel încât fiecare dintre aceste paliere de preţ să ofere mai multe opţiuni”, declară Adrian Rizea.

    Lemet a dezvoltat brandul de magazine LEM’S pentru desfacerea produselor sale. În  fabrica Lemet şi în reţeaua LEM’S activează peste 1.350 de angajaţi. Fabrica Lemet din Câmpina a fost înfiinţată în 1991, în prezent halele de producţie acoperind o suprafaţă de peste 35.000 mp. Capacitatea actuală anuală de prelucrare a fabricii de mobilă Lemet este de aproximativ 3.500.000 de panouri prelucrate tip PAL.

     

  • Mircea Coşea: ”Procesul de adaptare la concurenţă nu s-a încheiat”

    ot el spune că din industria românească au dispărut nume grele, însă motivele ţin în principal de faptul că acestea scoteau de pe liniile de fabricaţie produse uzate moral sau apăsate de concurenţa produselor străine, iar Mircea Coşea dă ca exemple Uzina Autobuzul, Semănătoarea, Tractorul de la Braşov. Sunt însă şi unităţi de producţie care au schimbat obiectul de activitate. De pildă, fabrica de avioane de la Craiova producea un avion de antrenament, {oimul, în colaborare cu Iugoslavia. După dezintegrarea ţării vecine, fabrica a intrat în dificultate şi a încercat să se adapteze, cu aporturi de capital străin. ”Iar Uzina 1 Mai de la Ploieşti, care producea utilaje de foraj şi la nivelul anilor 70 era un furnizor cheie la nivel mondial nu a mai avut acces la investiţii majore şi a capotat. Pe de altă parte uzinele de rulmenţi au fost preluate de mari firme japoneze şi produc în continuare, dar sub branduri străine.

    Situaţia se regăseşte însă şi în alte pieţe. România mai are doar opt fabrici mari de lactate (cu peste 250 de angajaţi) faţă de 14 astfel de unităţi în urmă cu şase ani. Peste 100 de fabrici din domeniul lactatelor s-au închis în perioada 2008-2012, interval în care valoarea pieţei a scăzut, ajungând conform unor estimări în jurul a 800 milioane de euro. Peste 4.000 de locuri de muncă au dispărut din industrie, numărul de angajaţi care mai activează în acest domeniu fiind cu puţin peste 10.000 de persoane. Pentru industria berii, 2010 a fost momentul în care s-au oprit liniile de producţie la Haţeg (fabrică deţinută de Heineken), la Blaj (fabrică deţinută de Bergenbier) şi Cluj (aflată în proprietatea Ursus).

    Un alt sector în care s-au închis multe fabrici este cel al dulciurilor: România mai are doar două fabrici mari de ciocolată. Kandia Dulce din Bucureşti şi Heidi Chocolat din Pantelimon (Ilfov) sunt singurele fabrici mari de ciocolată (cu peste 250 de angajaţi) care mai funcţionează pe plan local. În ultimii ani, zeci de fabrici de ciocolată, dar şi de dulciuri şi-au închis porţile, un exemplu fiind fabrica Poiana din Braşov, pe care americanii de la Mondelez (la acea vreme Kraft) au închis-o în urmă cu aproximativ şase ani şi au transferat producţia de ciocolată în Bulgaria.

  • Câte rafinării s-au închis în ultimele două decenii

    Industria de rafinare din România este una dintre cele mai longevive, unele dintre rafinării având istorii de peste un secol. La fel de adevărat este că aceeaşi industrie de rafinare a traversat, după revoluţie, o perioadă agitată, care a cernut puternic companiile din domeniu. Practic, din 12 rafinării în 1989 mai funcţionează în prezent patru, dar la parametri net superiori perioadei comuniste.

    VEGA. Rafinăria Vega a fost înfiinţată în 1905, cu capital german, şi a intrat în grupul Rompetrol în 1999, în urma procesului de privatizare. Capacitatea iniţială de prelucrare a fost de 200.000 de tone de petrol pe an. Rafinăria a avut de suferit în urma bombardamentelor americane din cel de-al doilea război mondial şi a fost reconstruită între anii 1948 şi 1957. Capacitatea de rafinare este majorată la 980.000 de tone de ţiţei pe an; 25 de ani mai târziu, în 1981, intră în funcţiune instalaţia de fabricare a solvenţilor petrolieri. În prezent rafinăria s-a specializat în procesarea de materii prime alternative – diverse rafinate, fracţii petroliere, păcură, solvenţi, bitum sau carburanţi ecologici.

    PETROBRAZI. Rafinăria Petrobrazi a fost înfiinţată în 1934, primele capacităţi de rafinare fiind de 300.000 de tone de ţiţei pe an. În 1962 era socotită prima rafinărie modernă din România; în anii următori sunt pornite instalaţiile petrochimice şi al doilea flux de rafinare. În 1997 rafinăria intră în Societatea Naţională a Petrolului Petrom, împreună cu rafinăria Arpechim. Petrobrazi a tras lozul câştigător la Petrom, traversând un program de modernizare în valoare de 600 de milioane de euro, finalizat la mijlocul lunii septembrie 2014, program care a dus la creşterea cantităţilor de motorină produse de la 900.000 de tone la 1,5 milioane de tone. Arpechim, construită între anii 1969 şi 1975, parte a unui complex petrochimic legat de combinatul chimic Oltchim, a fost în schimb închisă în 2011.

    PETROMIDIA. Petromidia a fost considerată la un moment dat a fi o veritabilă “gaură neagră” a economiei româneşti, cu datorii de peste 300 milioane de dolari în iunie 1997.      Complexul a fost înfiinţat în 1975 şi este format dintr-o rafinărie şi o uzină petrochimică. Rafinăria a fost proiectată pentru a prelucra o cantitate de 3,5 milioane tone ţiţei sulfuros pe an, capacitate ce a fost extinsă prin modernizare la 5,3 milioane tone. Povestea privatizării Petromidiei începe în iunie 1997, autorităţile vrând să salveze rafinăria de la faliment, din moment ce, două luni mai devreme, societatea se regăsea pe lista primilor zece agenţi economici propuşi pentru lichidare. Negocierile cu Petromidia USA Inc., un grup de investitori privaţi constituit special pentru a cumpăra rafinăria, au eşuat şi sunt suspendate în februarie 1998. Intră în scenă firma turcească Akmaya. Contractul de privatizare semnat cu firma turcească prevedea o sumă uluitoare, de 725 milioane dolari, reprezentând cel mai mare contract semnat de FPS din punct de vedere al valorii tranzacţiei. O serie de neînţelegeri între autorităţi şi compania turcească asupra facilităţilor la taxe vamale şi TVA valabile la data semnării contractului, pe fondul negocierilor dure cu Banca Mondială şi FMI duc la respingerea acordării de facilităţi firmei Akmaya. În replică, Akmaya nu plăteşte prima rată pentru acţiunile FPS, reprezentanţii firmei turceşti afirmând că suspendarea facilităţilor le-ar fi provocat pierderi de 40 milioane dolari. Tot în aceeaşi lună, pentru că Akmaya nu a plătit prima rată, FPS notifică firmei din Turcia executarea scrisorii de garanţie şi rezilierea contractului. Povestea degenerază într-o istorie ce implică procese, arestări şi acuzaţii de spionaj. În 2001 Petromidia intră în portofoliul Rompetrol şi începe un proces amplu de restructurare şi eficientizare. În septembrie 2012 este finalizat un program de investiţii de 380 de milioane de dolari.

    PETROTEL. Petrotel, acum Petrotel-Lukoil, a fost fondată în 1904 sub titulatura Rafinăria Româno-Americană. Este bombardată în 1942 şi reconstruită de comunişti sub numele de Rafinăria Teleajen. Este preluată de compania rusă LukOil în 1998 şi este repornită în 2004, după un program de modernizare de peste 2 ani şi în valoare de 120 de milioane de dolari. Rafinăria a trecut în 2013 printr-unul dintre cei mai duri ani de activitate şi a încheiat exerciţiul financiar cu o pierdere de peste 210 milioane de euro. Datele disponibile la Ministerul Finanţelor arată că în perioada 2010-2013 rafinăria din Ploieşti a pierdut peste 435 de milioane de euro. Petrotel are o capacitate de rafinare de 2,4 milioane de tone pe an.

    Ce s-a întâmplat?

    De ce s-au închis atâtea rafinării, ce s-a întâmplat de fapt? Pe lângă selecţia naturală, firească, au existat ani întregi de conducere centralizată, care au afectat activitatea industriei. După decembrie 1989 toate entităţile din domeniu au devenit societăţi comerciale:12 rafinării, o regie de explorare şi expolatare a ţiţeiului, reţelele de distribuţie PECO, plus o sumă de alte companii de servicii. Pentru că prisoseau birocraţii, sistemului i s-a pus o “căciulă” – Rafirom, companie care acţiona ca un soi de centrală, pentru că oficialii din domeniu nu prea erau obişnuiţi să lucreze în condiţii de piaţă liberă. Rafirom nu a trăit mult, dar nevoia de centralizare s-a menţinut, pentru că s-a înfiinţat, pe lângă regia Petrom, adică entitatea care căuta şi extrăgea ţiţeiul, un uriaş pe nume Compania Română de Petrol, care a preluat rafinării şi reţele de distribuţie. Acuzaţii de monopol, un proces celebru pe acestă temă, intentat de o entitate privată care se ocupa tot de petrol, companii străine nemulţumite de prestaţia CRP şi, mai ales, datoriile de sute de milioane de dolari acumulate la Bancorex, cu un rol major în prăbuşirea băncii şi plimbate ulterior prin tot felul de acte normative şi discuţii în Parlament au marcat activitatea copilului ciudat al petrolului românesc.

    Înfiinţarea, în 1997, a Societăţii Naţionale a Petrolului Petrom, prin fuziunea defunctei CRP cu regia Petrom a mai liniştit apele, dar răul fusese făcut, iar cea mai mare parte a companiilor au pierit.

  • Mihai Bârsan: „În România însă vechimea nu înseamnă automat încredere, câtă vreme am avut o perioadă comunistă în care nu se punea deloc accent pe calitate”

    Cu o istorie de aproape 300 de ani, fabrica de bere Timişoreana este prima de pe teritoriul ţării, cu secole înainte de a exista România ca stat. De-a lungul timpului, a avut atât perioade de glorie, cât şi de restrişte, suferind incendii şi chiar un faliment în secolul XIX. “Fabrica de bere păstrează între zidurile sale această istorie. Îmbunătăţirile succesive se văd deopotrivă în arhitectura clădirilor-monument care fac parte din ansamblul fabricii, în instalaţiile moderne de astăzi şi desigur în gustul care a adus Timişoreana pe locul 1 în preferinţele românilor”, declară Mihai Bârsan, vicepreşedinte marketing la Ursus Breweries. În opinia sa, un brand cu vechimen este ”un avantaj enorm şi imposibil de copiat”. Până la urmă, din păcate, argumentează el, foarte puţine produse cu o astfel de tradiţie au supravieţuit în România. Însă această situaţie ”implică şi o responsabilitate enormă: începând cu grija pentru clădirile monument istoric din patrimoniul fabricii şi până la asigurarea unei calităţi demne de toate generaţiile de pasionaţi de bere care au muncit aici”, spune Bârsan. El dă asigurări că nu este întâmplător faptul că la 100 de ani după ce Timişoreana a primit medalia cu cruce ”Grand Prix” de la împăratul Franz Josef (care se poate vedea şi astăzi pe etichete), Timişoreana a câştigat şi medalia Grand Prix la Australian International Beer Awards ”învingând” peste 700 de alte beri din toată lumea.

    În teorie, vechimea se traduce într-o încredere mai mare în marcă. În România însă vechimea nu înseamnă automat încredere, câtă vreme am avut o perioadă comunistă în care nu se punea deloc accent pe calitate. ”Astfel că avem de muncit încontinuu să re-demonstrăm şi să re-confirmăm. Nu ne putem permite să ne culcăm pe o ureche: fiecare ocazie de consum este un test de încredere şi vorbim de a gestiona aproape un milion de ocazii de consum pe zi!”, adaugă Bârsan. El mai spune că este greu de spus cât cântăreşte brandul în această ecuaţie, dar arată că din 2006 compania este liderul de valoare a pieţii de bere, cu o valoare de peste 1 miliard de lei în România cu o cotă de piaţă de aproximativ 15%.

    Pentru a ajunge aici însă, a fost nevoie de investiţii de ”multe zeci de milioane de euro”, aproape în întregime făcute în ultimii zece ani. În ultimele decenii de comunism şi în primul deceniu de după revoluţie, ritmul de investiţii a fost foarte scăzut. ”În momentul în care fabrica a intrat în patrimoniul SABMiller a fost nevoie de investiţii majore: de a repara, înlocui şi construi instalaţii moderne, noi, care să asigure respectarea standardelor de calitate la nivel mondial”, mai spune Bârsan.