Category: Industrie

Analize din domeniul industriei – informații despre companii de succes, studii de caz și multe alte lucruri interesante

  • Christina Verchere, CEO, OMV Petrom: Societatea noastră a avansat foarte mult în ceea ce priveşte diversitatea de gen şi puterea femeilor, de aceea nu cred că trebuie să alegem între putere şi feminitate

    Rezultatul din exploatare CCA, excluzând elementele speciale (2021): 4,3 mld. lei

    Valoarea investiţiilor (2021): 2,8 mld lei


    CARTE DE VIZITĂ

    • A acumulat  o experienţă de peste 25 de ani în industria de petrol şi gaze, pe trei continente;

    • Din mai 2018, este directorul executiv şi preşedintele Directoratului OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est;

    • Înainte de aceasta, ea a petrecut peste 20 de ani în cadrul BP, o companie globală din industria de petrol şi gaze, unde a deţinut numeroase funcţii de conducere în Marea Britanie, SUA, Canada şi Indonezia;

    • Între 2012-2014, a ocupat funcţia de preşedinte regional al BP pentru Canada (Calgary), iar între 2014 – 2018, a ocupat funcţia de preşedinte regional pentru Asia Pacific (Jakarta, Indonezia);

    • Deţine o diplomă de master în Ştiinţe Economice la Universitatea Aberdeen, Scoţia. Este membră a comitetelor de conducere ale Consiliului Investitorilor Străini şi United Way Romania.


    Societatea noastră a avansat foarte mult în ceea ce priveşte diversitatea de gen şi puterea femeilor, de aceea nu cred că trebuie să alegem între putere şi feminitate. Puterea, curajul, susţinerea cu tărie a propriilor opinii nu fac femeile mai puţin feminine.


     

  • Povestea bugetarului care a renunţat la munca la stat pentru a lucra pentru o multinaţională, iar apoi şi-a deschis propria afacere. Cum merge businessul propriu acum

    După ce a schimbat rolul de funcţionar public în mediul politic cu cel de angajat al unei multinaţionale, la care a renunţat pentru a deveni antreprenor, Cristian-George Bădescu a găsit, odată cu apariţia crizei din 2008, nişa potrivită. A ales industria ambalajelor de protecţie, iar compania sa este astăzi unul dintre cei mai mari furnizori de profil, cu trei divizii de activitate. Acum, are un nou obiectiv: să iasă peste graniţe.

    Anul 2008 a reprezentat finalul carierei mele de funcţionar public şi reorientarea către mediul privat. Venitul relativ mic şi faptul că nu evoluam profesional m-au făcut să mă îndrept către mediul privat. În paralel, începând cu anul 2008, am dezvoltat, cu 200 de euro, un business propriu în domeniul construcţiilor. Comercializam şi montam sisteme de învelitoare, de acoperişuri pentru domeniul rezidenţial.

    Ulterior, a venit criza din 2008, businessul nu a mai fost profitabil şi m-am reorientat către domeniul ambalajelor pentru protecţie. Iar în anul 2010 am înfiinţat firma Inatech Packaging”, îşi descrie Cristian-George Bădescu drumul de la politician la antreprenor. Începutul nu a fost însă întocmai cum şi-l imaginase, şi asta pentru că s-a lovit, rapid, de o primă problemă: „Am vândut un camion de marfă (folie stretch pentru paletizat) către o firmă care ne-a dat o filă CEC fără acoperire, aceasta fiind parte într-un grup infracţional organizat care se ocupa cu fraude economice.” Lovitura spune că a fost puternică, paguba fiind de aproximativ 50.000 de lei, sumă destul de mare pentru anul 2010 şi pentru o companie aflată la început de drum. „Am fost puţin demoralizat, dar atât de mult credeam în afacere încât mi-am adunat toate economiile, m-am şi împrumutat, mi-am plătit datoria la furnizor şi am mers mai departe cu paşi mici dar siguri şi cu o creştere constantă de la an la an.”

    Clienţi din toate domeniile

    În prezent, businessul este împărţit în trei divizii, sub umbrela Inatech operând trei companii: Inatech Packaging, Isoteckline şi iFoam AG. Prima divizie cuprinde ambalajele pentru protecţie, care care se adresează producătorilor de componente auto, electronice, mobilier, aeronautică, e-commerce şi logistică, în special clienţi din zona de industrie. A doua divizie este orientată către domeniul construcţiilor, „unde prin proiectul Isoteckline aducem în piaţă construcţiilor din România materiale izolatoare profesionale (izolaţii pentru pardoseli, izolaţii reflective, fonice şi acustice, pentru ţevi şi conducte, benzi perimetrale, plăci cu nuturi şi alte accesorii folosite la încălzirea prin pardoseală)”. A treia divizie produce ambalaje pentru protecţie personalizate, cu experienţă în prelucrarea spumelor tehnice şi a altor materiale plastice sau din carton.

    La nivel de grup, Inatech, care funcţionează cu o echipă de 48 de angajaţi, a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 5,87 milioane de euro şi un profit net de 504.063 de euro, iar pentru anul 2022, compania estimează o cifră de afaceri de aproximativ 6,8 milioane de euro la nivel de grup. Businessul are două puncte de lucru, în Domneşti (Ilfov), unde operează birouri, spaţii de depozitare şi de producţie, şi Oradea (Bihor), unde funcţionează doar spaţii de birouri şi depozitare. Deţine, de asemenea, puncte de distribuţie în parteneriat în Craiova (Dolj) şi Sofia (Bulgaria). Suprafaţa totală de depozitare/stocare marfă a companiei se întinde pe circa 7.000 de metri pătraţi, iar portofoliul companiei include peste 1.500 de produse listate. Printre clienţii businessului se regăsesc mari companii din industria automotive, producători mari de mobilier, DYI-uri, producători de componente electronice, electrocasnice, companii din industria aeronautică şi aerospaţială, e-commerce, farma şi logistică.

    Dintre cele mai recente investiţii, antreprenorul menţionează una făcută trimestrul II al acestui an, când divizia iFoam AG a achiziţionat echipamente pentru prelucrarea deşeurilor şi transformarea acestora în materii prime de tip granulă reciclată din material plastic, cum ar fi: moară/tocător pentru material plastic şi extruder pentru producerea granulelor din plastic reciclat. „Investiţia pune accent pe reciclare şi sustenabilitate, generând efecte de îmbunătăţire a practicilor economiei circulare, reciclarea responsabilă şi reducererea emisiilor de carbon.” Porivit lui, valoarea investiţiei făcute în acest an a depăşit suma de 200.000 de euro.

    Ca în orice business, spune că au şi competitori, dar că aceştia sunt, în principal, axaţi pe un număr limitat de produse. „Există producători de cutii din carton, producători de folie cu bule de aer, producători de benzi adezive, producători de pungi pentru curierat, etc. Avantajul Inatech Packaging şi al conceptului de business este că oferim clientului un portofoliu complet de produse la preţuri foarte competitive. Lucrăm cu stocuri, achiziţionăm cantităţi foarte mari, negociem preţuri foarte bune şi oferim clienţilor noştri o livrare rapidă (48 de ore) a produselor.”

    Ţările vecine, pe lista scurtă

    Despre criza COVID, deşi recunoaşte că iniţial pandemia şi apoi criza materiilor prime l-a speriat puţin, spune că a reuşit să se mobilizeze destul de bine şi, datorită echipei, a luat cele mai bune măsuri pentru business. Iar anii 2020 şi 2021 susţine că au fost, cumva, cei mai buni ani ai businessului, raportat la creşterea cifrei de afaceri şi a profitabilităţii. „Cred că cea mai grea perioadă o trăim acum datorită confictului politico-militar, deşi cifrele arată foarte bine. În trimestrul I din 2022 înregistram o creştere de 37% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021. Totuşi, înregistrăm o scădere a puterii de cumpărare datorată inflaţiei. Zona de comerţ online este uşor în declin datorită scăderii consumului. Piaţa construcţiilor suferă la rândul său şi, odată cu ea, şi alte industrii.” Deşi „pare ciudat”, în această perioadă a luat decizia să dezvolte şi mai mult portofoliul de produse. „Practic, dacă nu putem să rămânem la acelaşi nivel datorită scăderii consumului, vrem să reuşim totuşi să păstram nivelul sau de ce nu să îl creştem prin mărirea portofoliul de produse pentru a atrage noi clienţi şi noi pieţe.”

    Potrivit lui Bădescu, în prezent, piaţa locală a ambalajelor pentru protecţie este o piaţă încă în curs de dezvoltare. „Observăm o tendinţă venită din partea marilor corporaţii, în special din zona automotive, de a utiliza ambalaje sustenabile, produse din materii prime reciclate. Marii producători de materiale destinate ambalării au început să se conformeze cerinţelor Comisiei Europene cu privire la economia circulară în materie de plastic şi hârtie şi să folosească în procesul de producţie, într-o proporţie destul de mare, materii prime reciclate”, descrie el tendinţele pieţei. La finalul acestui an sau cel tărziu în luna ianuarie a anului 2023, compania are în plan să inaugureze şi un nou punct de distribuţie cu o suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri pătraţi, în Terminalul Cargo al Aeroportului din Oradea, „loc de unde vrem să ieşim cu produsele noastre şi pe piaţa din Ungaria. În 2023 businessul nostru online vă fi extins către ţările vecine, Bulgaria şi Ungaria”. Privind în urmă, Bădescu spune că, atunci când a intrat în antreprenoriat, nu ştia nimic. Dar e de părere că atunci când alegi acest drum e important, în primul rând, să nu renunţi la primul hop mai serios. „E adevărat că în antreprenoriat întâlneşti provocări la tot pasul. Este un domeniu dinamic. Ca sfat pentru un tânăr antreprenor, aş zice să pună foarte mare accent pe seriozitate. Este foarte important ca în business să prezinţi încredere şi să nu gândeşti niciodată pe termen scurt. Planurile tale să fie pe termen mediu şi lung. Când gândeşti pe termen scurt şi îţi doreşti beneficii imediate, ai foarte mari şanse să te pierzi pe drum.”

     

    Carte de vizită

    Cristian-George Bădescu, 41 de ani

    Este licenţiat al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice, promoţia 2004;

    După terminarea facultăţii, în perioada 2005-2006, a început primul job în Parlamentul României (Camera Deputaţilor), ca şef de cabinet parlamentar;

    A continuat apoi până în anul 2008 în administraţia locală, ca expert în cadrul Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii a Primăriei sector 3;

    În 2008 a renunţat la cariera de funcţionar public şi s-a reorientat către mediul privat şi, o bună perioadă de timp, a condus şi dezvoltat filiala unei companii din zona de sud a ţării;

    În paralel, începând cu anul 2008, a dezvoltat un business propriu în domeniul construcţiilor;

    În anul 2010 a înfiinţat firma Inatech Packaging;

    Este căsătorit şi are doi copii, un băiat de 6 ani şi o fată de 3 ani.

  • Doina Cepalis, CEO, fondator şi CEO, Te-Rox (parte a grupului Holmbergs): Scopul vieţii nu este de a învinge. Scopul vieţii este de a creşte şi de a împărţi

    Cifră de afaceri (2020):  30 mil. euro*

    Număr de angajaţi: cca. 700

    *potrivit datelor ZF


    CARTE DE VIZITĂ

    • După şapte ani de activitate la limita rezistenţei pe piaţa firelor de in şi cânepă, ofensiva chinezilor pe piaţa europeană a dus la faliment fabrica Integrata Paşcani, cumpărată de antreprenoare în anul 2000. Ea a reorganizat însă activitatea fabricii într-un nou tip de business prin care a ajuns să exporte în toată lumea;

    • Afacerea axată pe producţia de huse şi sisteme de siguranţă pentru scaunele auto pentru copii, formată din trei fabrici în prezent, a fost preluată integral de suedezii de la Holmbergs în 2020. Ea şi-a păstrat funcţia de CEO al companiei;

    • Deţine o diplomă de licenţă în economie, acordată de Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi şi, după terminarea studiilor, a lucrat în rolul de contabil;

    • Este de părere că un lider există în primul rând prin valorile lui şi prin ce poate construi în echipă.


    Scopul vieţii nu este de a învinge. Scopul vieţii este de a creşte şi de a împărţi. Atunci când veţi privi înapoi la tot ceea ce aţi făcut în viaţă vă va da mai multă satisfacţie plăcerea pe care aţi adus-o altora decât timpul acordat întrecerii şi înfrângerii lor.

    Profilul Doinei Cepalis a apărut în ediţia din 2022 a anuarului 100 Cele mai puternice femei din business, realizat de Business MAGAZIN.

  • Susana Laszlo, Cosmetic Plant: Inovaţia este o sursă excelentă de motivare, pe care am moştenit-o de la mama mea şi pe care continui să o duc mai departe şi chiar să o transmit şi fiicei mele, deja activă în cadrul companiei

    Cifră de afaceri (2021): 11,9 mil. lei

    Număr de angajaţi: 39


    CARTE DE VIZITĂ

    • Povestea Cosmetic Plant a început în 1991, din viziunea şi pasiunea farmacistei şi cercetătoarei în domeniul reţetelor pentru produse cosmetice, Ileana Mester, mama Susanei Laszlo;

    • În 1995, după absolvirea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Susana Laszlo s-a alăturat mamei sale pentru a-i oferi un sprijin în pasiunea care se conturase deja într-o afacere;

    • În 2009, a preluat în totalitate frâiele afacerii Cosmetic Plant, unul dintre cei mai importanţi producători români de cosmetice.


    Inovaţia este o sursă excelentă de motivare, pe care am moştenit-o de la mama mea şi pe care continui să o duc mai departe şi chiar să o transmit şi fiicei mele, deja activă în cadrul companiei. Ea reprezintă a treia generaţie implicată în businessul Cosmetic Plant şi ştiu că va duce mai departe tradiţia familiei, iar această continuitate reprezintă o veritabilă sursă de motivaţie.

    Profilul Susanei Laszlo a apărut în ediţia din acest an a catalogului 100 Cele mai puternice femei din business, realizat de Business MAGAZIN.


     

  • Povestea contabilei din România care, după ce a dat faliment cu prima afacere, a reuşit să construiască o afacere gigant cu care a făcut zeci de milioane de euro

    Doina Cepalis deţine o diplomă de licenţă în economie, acordată de Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi şi, după terminarea studiilor, a fost contabil la două firme. La 29 de ani a participat la înfiinţarea a patru societăţi pe acţiuni: Moldova SA, Siretul SA, Casa Romaşcană SA şi Favorit SA, toate desprinse din Întreprinderea Comercială de Stat Mărfuri Alimentare şi alimentaţie publică Roman. A avut mai întâi funcţia de director economic, iar apoi pe cea de director general şi administrator până în 2000. la  S.C. Moldova S. A. Visul ei a fost însă să aibă propria fabrică de succes, ceea ce a şi reuşit. 

    După o experienţă antreprenorială în domeniul textilelor, care s-a soldat cu un faliment, a pus bazele companiei Te-Rox Prod, lansată în aprilie 2007. Doina Cepalis a vândut în 2020 grupul Te-Rox Prod din Paşcani suedezilor de la Holmbergs, grup în spatele căruia se află fondul de investiţii FSN Capital şi şi-a păstrat funcţia de CEO al companiei. Compania Te-Rox Prod din Paşcani a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri netă de 70,8 milioane de lei (14,5 milioane de euro), în scădere cu aproximativ 20% faţă de anul 2019, când afacerile s-au cifrat la circa 87,3 milioane de lei (17,9 milioane de euro). După tranzacţie, produsele aveau să fie distribuite pe pieţele din Europa, SUA şi Asia, amprenta globală a Holmbergs.

    Cum v-aţi început parcursul de antreprenor, că mulţi se întreabă şi după ce au trecut anii, cum de unii au intrat în business şi alţii nu?

    Pe mine Revoluţia m-a prins economist, stagiar fiind, m-a prins cu un carton de prăjituri în mână. Traversam strada, le ofeream desertul colegilor mei şi deodată ferestrele s-au deschis, am auzit că a căzut Ceauşescu, a căzut comunismul, se striga. Mi-a căzut cartonul de prăjituri, am luat în fugă un radio şi m-am dus la fiica mea pentru că se simulau nişte trageri, nu ştiam nimic din ce mi se întâmplă şi am găsit-o pe fiica mea ascunsă sub masă cu bunica. În momentul acela am luat-o în braţe, avea 3 ani şi i-am spus, „Suntem liberi. O să călătorim, o să avem bani, o să facem ceea ce putem noi să facem, prin forţa noastră.”

    Dar nu aveaţi nici libertate şi nici bani atunci.

    Păi aveam în ’90 doar 40 de dolari. Şi veneam dintr-o familie de profesori, nu eram nici măcar în Bucureşti.

    Dar cum de v-aţi gândit să intraţi în business?

    Este pură istorie: s-a organizat FSN-ul, s-a împărţit comerţul de stat în patru companii şi
    într-una din companii, care s-a numit Moldova SA,  m-au numit director economic. Director economic fiind, în 1992, a fost o lege pe care foarte puţin directori din acea vreme au folosit-o, se numea metoda MEBO, de privatizare a tuturor salariaţilor prin acţiuni de la Fondul Proprietăţii de Stat şi prin acţiuni de la Fondul Proprietăţii Private. Şi m-am gândit că asta este singura soluţie ca să fiu pe picioarele mele. Bineînţeles, eram economistă şi după jobul meu, mai lucram încă 4-5-6 ore pentru companii create de antreprenori din Italia, din Siria, din alte ţări, astfel că am învăţat.

    Cum a ajuns Te-Rox printre cei mai mari producători de scaune de maşină pentru copii?

    După ce am cumpărat compania în 1994, care avea atunci 36 de magazine şi 112 acţionari, cu strategii şi viziuni diferite, am decis să facem o divizare şi am rămas cu o parte din activele companiei şi cu producţia. Era vorba despre comerţul alimentar, iar în momentul în care au venit marile magazine, mi-am dat seama că nu mai putem fi foarte activi în piaţă astfel că tot timpul mi-am dorit să fac altceva. În 1998-1999 îmi spuneam mereu că nu mai vreau să vând gume de mestecat şi nu mai vreau să vând pui îngheţaţi. Nu ştiam exact ce trebuie să fac, dar ştiam că voi face altceva. Citeam foarte multe cărţi de antreprenoriat şi, într-o seară, am urmărit o emisiune de business care mi-a marcat viaţa. Emisiunea o avea ca invitat pe Marie-Rose Mociorniţă, care vorbea despre tatăl ei, despre industriaşul român din epoca interbelică. Şi atunci era şi prezentat totul la modul foarte idealist, că se creează o comunitate, că oamenii aproape că locuiesc în jurul fabricii. Mi s-a părut mie că asta este ceva extraordinar şi mi-am spus în momentul acela: „Vreau să fiu industriaş român”. Cum se putea realiza acest obiectiv? Participând la licitaţii cu Fondul Proprietăţii de Stat, care îşi vindea din active.  M-am dus spre Bacău, am pierdut toate licitaţiile pentru că mă înscriam la orice licitaţie şi într-un final, singura companie  pe care am adjudecat-o (Integrata SA N.Red.) – îmi place să îmi spun că am cumpărat-o doar cu buletinul, deşi procesul a fost mult mai complex.

    Cum aţi ajuns cu fabrica unde aţi ajuns?

    Imediat după ce am luat la fabrica, am avut grevă. M-am urcat pe un palet şi am vorbit către 600 de oameni. Am luat fabrica şi după ce am luat-o, am constatat că pe lângă datoriile pe care le avea, se mai adunaseră încă 2 milioane de dolari. Am intrat într-o fabrică unde nu eram dorită pentru că se dorea să fie cumpărată de programul asociaţiei salariaţilor. Aşadar a fost foarte greu, nu am fost dorită de comunitate, am fost ameninţată cu dosare penale şi cu interpelări la Parlament. Eu mi-am spus că dacă voi reuşi ca timp de şase luni, un an, doi, să fiu proprietarul unei fabrici, pentru mine este cea mai impresionantă realizare, pe plan personal, asta mi-am dorit.

    Care a fost cel mai tensionat moment? Ce a însemnat acea perioadă a anilor ’90 cu greve, cu inflaţie, cu creşteri de curs valutar, cu salarii care nu puteau fi plătite?

    Mie nu mi-a fost teamă nici de eşec şi nici nu m-a luat succesul de cap, nu m-a înnebunit. Mereu mi-am spus că atât timp cât sunt economist şi ştiu meserie şi o fac bine, mă confrunt cu toate şi evoluez. OK, am prins dobânzile din ’97, nimic nu mă mai speria, era o confruntare, nu aveam ce să pierd. Aveam un apartament cu două camere. Ce puteam pierde mai mult decât un apartament?

    Au venit anii 2000 şi ne-am apropiat de luminiţa de la capătul tunelului. A început să crească fabrica?

    Fabrica a început să crească între 2001, când am intrat la conducerea ei, până în 2006. În 2006 era o fabrică textilă, care producea fire de in şi de cânepă, ţesături de in şi de blugi, am preluat-o cu 623 de angajaţi pe care trebuia să-i menţin timp de cinci ani, condiţiile erau extrem de grele şi de dure pentru că fabrica era foarte mare, avea 40.000 de metri pătraţi în centrul unui oraş. Toată lumea se aştepta ca eu să dau faliment. Nu s-a întâmplat, am crescut foarte bine, frumos, până în 2006, îmi dădusem toate datoriile statului român. În 2006 a venit liberalizarea din China, Asia, a importurilor de in şi cânepă şi atunci, după o retehnologizare între 2006 şi 2007, prin care m-am retehnologizat cu cele mai performante echipamente, am pierdut tot, absolut tot. Cu contracte în mână (şi nu mai cred în contracte de atunci), nu  mi-au mai luat nici producţia contractată şi nici nu au mai plătit marfa livrată. M-am trezit în ianuarie 2006 fără bani, cu materie primă pe stoc şi zero livrări.

    OK, dar când aţi trecut de la ceea ce făceaţi înainte spre partea de safety-chairs pentru copii?

    În 2007.

    Şi cine v-a dat această idee?

    Ideea a fost a mea, că nu mai vreau să rămân în industria textilă,  aveam 600 de angajaţi şi o platformă industrială şi nişte oameni foarte bine pregătiţi care voiau să muncească şi m-am gândit că singura soluţie este aceasta. Am participat timp de 6 luni la tot felul de licitaţii pentru relocare companii, dar nu mai voiam să fiu în industria modei. Mi-am spus că mă voi îndrepta spre textilele industriale. Şi atunci am intrat în această industrie, participând la o licitaţie în Franţa, alături de câteva ţări din Europa de Est şi am câştigat licitaţia. 

    Cititi aici materialul integral 

  • Cum se poate transforma catastrofa preţurilor energiei într-o catastrofă pentru cea mai puternică economie a Europei

    Dacă Europei îi va fi rău în următoarele luni sau ani va fi şi din cauza dependenţei industriei Germaniei de energia ieftină rusească. Companiile germane, individual sau prin puternicele lor organizaţii de lobby, avertizează sau ameninţă cu ce este mai rău, ceea ce fac de obicei când dau de greu. Însă de data aceasta, dracul s-ar putea să fie chiar foarte negru.

    Economia germană îşi trage de mult timp energia din puterea industrială a ţării. Dar, odată cu creşterea vertiginoasă a preţurilor la energie, multe companii au început să se confrunte cu un viitor tulbure, scrie revista germană Der Spiegel. Unele au început să ia în considerare relocarea producţiei, evidenţiind o posibilă ameninţare pe termen lung la adresa modelului de business al ţării. Să asistăm cumva la începutul sfârşitului „Made in Germany”? Ziua Angajatorilor Germani, adunarea anuală de la Berlin găzduită de Confederaţia Asociaţiilor Patronale Germane (BDA), a fost mult timp o ţintă a protestatarilor. Activişti de stânga pe baricade, activişti pentru climă desfăşuraţi de-a lungul drumului – cei mai mulţi dintre cei care participă la eveniment nici măcar nu-i mai observă. Au devenit un decor obişnuit.

    Însă de data aceasta, chiar şi poliţia a fost surprinsă de un mic grup de demonstranţi care s-au prezentat pentru a-şi exprima nemulţumirea. Este vorba de o duzină de bărbaţi şi femei în ţinută de afaceri care şi-au dat în mod oficial mâna în semn de salut înainte de a transporta saci cu cărbune dintr-o dubă verde pentru un priveghi în faţa fostului aeroport urban al Berlinului, Tempelhof. Vremuri ciudate. Grupul se numeşte Die Jungen Unternehmer, sau „tinerii antreprenori”, şi s-a adunat la timp pentru apariţia în interior a ministrului german al economiei, Robert Habeck, duşmanul lor.

    Tinerii directori poartă măşti cu Habeck, vântură pachete cu bancnote de 50 de euro false şi se adună în jurul unei vetre metalice improvizate plină cu cărbune încins. Trei, doi, unu – apoi aruncă mănunchiurile de bani în foc şi intonează un cântec în favoarea folosirii cărbunelui şi a energiei nucleare pentru a sprijini Germania în criza energetică. De asemenea, vântură semne care avertizează că vin falimentele şi îi cer ca Habeck să pună capăt „exploziei preţurilor”. Ministrul, spun ei, arde bani în loc de cărbune – banii lor şi ai consumatorilor germani.

    În interior, tonul preşedintelui BDA, Rainer Dulger, este departe de a relaxat. Doar ajutorul de stat, spune el, mai poate împiedica companiile să intre în faliment din cauza creşterii rapide a preţurilor la gaze şi electricitate. Este un mesaj care poate fi auzit peste tot în Germania, pe măsură ce iarna se apropie. Colaps, relocări ale producţei, dezindustrializare: aceştia sunt termenii folosiţi de reprezentanţii angajaţilor şi de directorii de companii pentru a-i presa pe liderii politici ai Germaniei să facă ceva.

    Adunarea anuală a BDA, desigur, a fost întotdeauna un loc de întrunire şi pentru Cassandre, dar anul acesta văicărelile şi avertismentele nu mai par o prefăcătorie. Siegfried Russwurm, preşedintele asociaţiei naţionale a industriei BDI, a emis un avertisment la începutul acestei luni cu privire la provocările fundamentale cu care se confruntă membrii săi. Într-un studiu recent din sectorul industrial, 90% dintre companii au raportat că scumpirea energiei şi materiilor prime reprezintă fie un pericol existenţial, fie un pericol grav.

    Aproape una din cinci companii caută să mute producţia în străinătate. Iar Yasmin Fahimi, şeful Confederaţiei Sindicatelor Germane (DGB), este de acord cu acest pesimism în comentariile adresate Der Spiegel. Dacă guvernul nu ia măsuri imediate, a spus ea, Germania s-ar putea confrunta cu un proces de dezindustrializare. Peter Adrian, preşedintele Asociaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie Germane (DIHK), este cel mai pesimist. Ţara, a spus el, se confruntă cu câţiva ani de criză economică, inclusiv „pierderi la nivel de prosperitate într-o măsură neimaginată anterior”.

    Scenariul de groază pe care liderii economici germani l-au schiţat cu greu ar putea fi mai rău: prevede că economia germană se confruntă cu ceva mult mai grav decât o recesiune, cu o fractură de structură care ar putea duce atât Germania, cât şi Europa la ruina economică. Sectoare întregi sunt ameninţate şi poate chiar şi motorul care a  făcut din Germania unul dintre câştigătorii globalizării în ultimii ani: industria.

    Faptul că companiile industriale din Germania trebuie să se modernizeze pentru a se pregăti pentru era viitoare, pentru a se elibera de dependenţa de China şi de alte autocraţii şi de a deveni mai dependente de energiile regenerabile este un mesaj pe care toată lumea l-a primit până acum. Guvernul german şi Comisia Europeană s-au angajat recent să se asigure că Europa rămâne casă bună pentru industrie. Blocul ar dori să vadă produse aici în viitor semiconductori şi celule pentru baterii electrice şi vrea să devină un exportator major de tehnologii ecologice. Gazele naturale sunt văzute doar ca o tehnologie de tranziţie până când vântul, soarele şi hidrogenul vor furniza suficientă putere pentru a ţine în funcţiune toate centralele electrice, combinatele  chimice, furnalele şi autovehiculele care formează coloana vertebrală a industriei europene. Dar brusc, chiar în momentul cel mai sensibil al tranziţiei, când mai întâi trebuie investite miliarde pentru a construi această nouă economie minunată, baza succesului a dispărut: energia ieftină.

    Nu mai există aproape nicio îndoială că Germania va intra în recesiune. Veştile proaste se adună şi este probabil doar începutul. Producătorul de hârtie igienică Hakle, lanţul de magazine de pantofi Görtz şi furnizorul de piese auto Dr. Schneider şi-au cerut insolvenţa. Companiile din sectoare mari consumatoare de energie, cum ar fi industria chimică, siderurgică şi hârtie, au redus producţia sau au suspendat-o cu totul. Un exemplu este producătorul de îngrăşăminte SKW Piesteritz. „În locul redresării economice la care am sperat, Germania este pe cale să experimenteze o recesiune dureroasă”, spune Stefan Kooths, vicepreşedintele Institutului Kiel pentru Economia Mondială (IfW).

    Întrebările cu care se confruntă directorii din toată ţara sunt de natură existenţială: Cât timp putem rezista  preţurilor mari la energie? Mai merită producţia din Germania? Sau este timpul să ne mutăm într-un loc în care preţurile la energie nu sunt aşa de mari?

    Răspunsurile depind de cât continuă creşterile nebuneşti de pe pieţele de gaze şi energie electrică. Şi când sau dacă, preţurile scad la nivelurile de dinainte de criză. Iarna, probabil, poate fi trecută. Poate chiar şi un an. Dar doi ani? Sau trei?


    De ce să nu se folosească de ocazie pentru a-şi muta producţia în locuri în care energia este deja mult mai ieftină? Sau în locuri unde energiile regenerabile vor fi disponibile în curând în cantităţi mari? Dacă se întâmplă acest lucru, atunci situaţia actuală nu mai este o chestiune de câţiva ani grei, ci una care priveşte sursele prosperităţii viitoare a ţării.


    Cu 94 de miliarde de metri cubi pe an, Germania este de departe cel mai mare consumator de gaze naturale din Europa, o treime din acestea fiind destinate industriei. Torsten Henzelmann, expert în energie la firma de consultanţă în afaceri Roland Berger, spune că vestea bună este că nu mai există pericolul ca rezervele de gaze ale Germaniei să se epuizeze complet peste noapte. „Din toate probabilităţile, vom trece iarna fără raţionalizarea prevăzută de al treilea nivel al Planului de urgenţă pentru gaze”, spune el. Dar şi dincolo de asta, avertizează analistul, preţurile ar putea rămâne ridicate. Iar costul energiei electrice, care este şi mai important pentru economia germană, este legat de preţul gazelor naturale. Acesta bate record după record în ultimul timp. Cine ar trebui să plătească pentru toate? Statul?

    Economistul Clemens Fuest, preşedintele influentului institut economic ifo din München, cere pachete de ajutor pentru economia germană similare cu cele proiectate în timpul pandemiei. Modelele de afaceri eficiente trebuie să primească asistenţă de stat pentru a le ajuta să treacă prin criza acută, spune Fuest. În acelaşi timp, statul şi industria trebuie să îşi unească forţele pentru a restructura infrastructura energetică a ţării, a construi terminale pentru gaze naturale lichefiate (GNL) şi a extinde industria energiei regenerabile. Pe scurt, planurile existente de realiniere a economiei trebuie să fie continuate. Şi dacă restructurarea are succes, este departe de a fi sigur că preţurile viitoare la energie nu vor fi în mod constant mai mari decât sunt acum. Mesajul dublu al lui Fuest este clar: „Ameninţarea dezindustrializării este reală, dar în acest moment este prea devreme pentru a o anunţa”.

    Dar ce se întâmplă dacă companiile decid că acest efort dublu – depăşirea crizei energetice şi restructurarea economiei – nu merită? Că aceste două provocări împreună sunt pur şi simplu prea scumpe?

    Grupul Kirchhoff este activ în Germania din 1785 şi este unul dintre cei mai importanţi furnizori de piese auto din ţară. Ei livrează produse foarte diferite, cum ar fi capacele din aluminiu pentru bateriile din maşinile electrice Volkswagen şi sistemele de gestionare a accidentelor pentru unele modele BMW. Firma este bine aşezată pe piaţă.

    Sectorul auto din Germania ar putea fi lovit cu atât mai tare cu cât tot mai multe companii precum Kirchhoff se confruntă cu dificultăţi. „În următoarele luni, vom începe să vedem cine îşi mai permite să producă în Germania”, spune Arndt Kirchhoff, preşedintele Consiliului consultativ al companiei de familie. Pe vremuri, electricitatea şi gazele formau 3 până la 4% din costurile companiei. De când Rusia a invadat Ucraina, această pondere a crescut vertiginos la 12%. „Într-o astfel de situaţie, investiţiile în Germania nu se mai merită”, spune omul de afaceri în vârstă de 67 de ani.

    Kirchhoff este un jucător global cu venituri de 2,2 miliarde de euro şi operează fabrici şi în Statele Unite, Mexic şi China. În acele locuri, există destulă energie ieftină, ceea ce face mai uşor pentru Kirchhoff gestionarea riscurilor asociate cu orice locaţie. Ceea ce compania şi face. În Germania, Kirchhoff doar îşi menţine utilajele în funcţiune, dar nu plănuieşte nicio instalaţie nouă.

    Însă există o mulţime de furnizori care nu au o reţea globală de uzine de producţie şi care se află într-o poziţie mult mai dificilă. Potrivit unui sondaj realizat recent de Asociaţia Germană a Industriei Auto (VDA), 10% dintre companiile din sector spun că suferă de probleme de lichiditate. Încă 32% prognozează deficienţe financiare în lunile următoare. Cele 103 companii care au participat la sondaj au spus că cea mai mare povară cu care se confruntă în prezent este preţul energiei. Mai mult de jumătate au reacţionat prin amânarea sau anularea investiţiilor planificate. În special situaţia companiilor mici şi mijlocii (IMM-uri) „devine din ce în ce mai dramatică”, spune Hildegard Müller, preşedintele VDA.

    Unele companii sunt deja împinse de susţinătorii lor financiari să investească în afara Europei din cauza crizei energetice. În cel mai rău caz, chiar şi tranziţia de miliarde de euro către mobilitatea electrică ar putea fi în pericol. „Pentru şoferii de maşini electrice, trebuie să existe o cantitate suficientă de energie electrică accesibilă”, spune Pötsch.


    Giganţii din industria chimică nu vor părăsi ţara. Procesele lor sunt pur şi simplu prea complexe, iar companiile sunt prea strâns legate de alte companii. Dacă totuşi o vor face, va fi un proces lent, treptat. Să  însemne acest lucru că ţara îşi va vedea industria dispărând cu încetinitorul în următorii ani?


    Astfel, s-ar putea dezvolta o tendinţă periculoasă. Industria auto trebuie să investească sume uriaşe în următorii ani. De ce să nu se folosească de ocazie pentru a-şi muta producţia în locuri în care energia este deja mult mai ieftină? Sau în locuri unde energiile regenerabile vor fi disponibile în curând în cantităţi mari? Dacă se întâmplă acest lucru, atunci situaţia actuală nu mai este o chestiune de câţiva ani grei, ci una care priveşte sursele prosperităţii viitoare a ţării. La urma urmei, se presupune că această prosperitate provine în parte din tehnologiile consumatoare de energie, cum ar fi bateriile pentru vehicule electrice. Numai Volkswagen plănuieşte să investească 20 de miliarde de euro în Europa în producţia de baterii şi chiar şi liderul global chinez CATL intenţionează să construiască o gigafabrică în landul german Turingia. Astfel de planuri ar putea fi „reconsiderate şi recalculate”, avertizează Ferdinand Dudenhöffer, directorul think tank-ului din industrie Center Automotive Research. Războiul energetic al lui Putin s-ar putea să fi devenit un proces de distrugere a „noii industrii de automobile” din Germania. Recent, un articol din Wall Street Journal a şocat sectorul, aruncând zvonul că Tesla a decis să suspende planurile de construire a unei fabrici de baterii lângă Berlin, preferând în schimb să-şi concentreze producţia în SUA pentru a primi facilităţi fiscale acolo. Viitorul Germaniei este deja trecut? Sectorul încă speră să evite o astfel de soartă. VW insistă că rămâne fidel planurilor sale de investiţii. „Avem nevoie de propriile noastre fabrici de baterii pentru mobilitatea şi revoluţia energetică din Europa”, spune preşedintele Consiliului consultativ Pötsch. În acelaşi timp, însă, el cere o acţiune politică imediată pentru ca Europa să nu-şi piardă competitivitatea. Preţurile la energie, spune  industriaşul, trebuie să fie plafonate pentru următorii doi ani.

    Această cerere sună cam ciudat din partea unui director executiv într-o economie capitalistă. Şi este unul care ridică întrebarea: au făcut greşeli care li se pot imputa companiile şi liderii politici în ultimii ani? Fuest, economistul, consideră că eroarea principală a Germaniei a fost aceea de a dezasambla sistemul energetic bazat pe energie nucleară, cărbune şi gaz înainte ca noul sistem, bazat pe energii regenerabile, să fie gata. Aceasta este cauza principală a nesiguranţei resimţite de companiile industriale, sentiment care a fost amplificat de actuala catastrofă a preţurilor la gaze şi electricitate. Este, de asemenea, probabil adevărat că tranziţia a decurs mult prea încet, până la punctul în care nimeni nu poate spune când Germania nu va mai fi dependentă de combustibilii fosili. Ceea ce înseamnă că nimeni nu poate face previziuni fiabile cu privire la cât vor costa gazele şi electricitatea peste câţiva ani. „Ca atare, companiile ar trebui să treacă la regim de criză”, spune consultantul Henzelmann. „Iar într-o criză nu fugi de responsabilităţi.”

    Ceea ce a devenit deja evident este că această criză zguduie însăşi bazele economiei. În timp ce pandemia şi-a rezervat efectele cele mai dăunătoare restaurantelor şi instituţiilor de cultură, giganţii industriali ai Germaniei sunt de data aceasta în prima linie, companii uriaşe cu procese de producţie şi lanţuri de aprovizionare complexe. Restaurantele sunt relativ uşor de închis şi deschis din nou. Combinatele chimice nu.

    Markus Steilemann este şeful companiei chimice Covestro. O fostă filială Bayer, Covestro produce materiale plastice din materii prime pe bază de petrol care îşi găsesc drumul spre farurile auto, saltelele din spumă şi izolaţiile pentru clădiri. Aproape că nu există o altă companie care să fie la fel de dependentă de gaze şi petrol precum Covestro. Producătorul face tot posibilul pentru a se baza mai mult pe materiale care folosesc mai multă biomasă decât petrol. Covestro efectuează cercetări privind reciclarea saltelelor din spumă şi captează CO2 pentru a-l utiliza pentru producţia de plastic. Şi totuşi, majoritatea producţiei companiei depinde în continuare de petrol şi cea mai mare parte a energiei electrice şi a aburului pe care le foloseşte provine din centralele electrice pe gaze naturale.

    Steilemann fluctuează între optimism şi disperare. Sfârşitul livrărilor de gaze naturale din Rusia „ar putea duce la pierderea competitivităţii fabricilor de producţie din Germania”, spune el. Pe de altă parte, preţurile mari ale gazelor nu înseamnă automat sfârşitul tuturor industriilor consumatoare de energie. În timp ce unele preţuri, cum ar fi cel pentru materiile prime utilizate la fabricarea îngrăşămintelor sintetice, depind în proporţie de până la 80% de costul gazelor naturale, acesta joacă doar un rol mic pentru substanţele chimice foarte specializate, spune Steilemann. Oricum, giganţii din industria chimică nu vor părăsi ţara. Procesele lor sunt pur şi simplu prea complexe, iar companiile sunt prea strâns legate de alte companii. Dacă totuşi o vor face, va fi un proces lent, treptat. Să  însemne acest lucru că ţara îşi va vedea industria dispărând cu încetinitorul în următorii ani?

    Răspunsul la această întrebare din partea unui reprezentant al unei industrii de modă veche, consumatoare de energie, este puţin surprinzător pentru optimismul său. „Ar trebui să vedem criza ca pe o oportunitate şi ca pe un catalizator al transformării”, spune Gunnar Groebler, şeful Salzgitter AG, al doilea mare producător de oţel din Germania.

    Groebler tocmai a terminat de vizitat centrul expoziţional din München, unde subsidiara KHS a prezentat un sistem de îmbuteliere în cadrul târgului Drinktec al industriei băuturilor. Starea de spirit este bună şi nu doar pentru că târgul este programat în mod tradiţional să se suprapună cu Oktoberfest. Oamenii trebuie să bea indiferent de cum arată economia, dar chiar şi afacerea de bază a lui Groebler, producţia de oţel, a produs recent profituri sănătoase datorită preţului ridicat al oţelului. El are noroc pentru că furnalele lui funcţionează în mare parte cu cărbune şi cocs şi mai puţin cu gaze naturale. Până în 2033, el speră să treacă complet la energia electrică din surse regenerabile. Guvernul german a recunoscut dimensiunile problemei cu care se confruntă ţara. Un număr face turul la Berlin: o zecime din PIB-ul ţării ar putea fi în curând dedicată achiziţionării de gaze naturale. O cotă greu de cuprins.


    Gazele naturale sunt văzute doar ca o tehnologie de tranziţie până când vântul, soarele şi hidrogenul vor furniza suficientă putere pentru a ţine în funcţiune toate centralele electrice, combiNatele  chimice, furnalele şi autovehiculele care formează coloana vertebrală a industriei europene. Dar brusc, chiar în momentul cel mai sensibil al tranziţiei, când mai întâi trebuie investite miliarde pentru a construi această nouă economie minunată, baza succesului a dispărut: energia ieftină.


     

  • Michel Eschenbrenner, General Manager, Servier ROMÂNIA: Conducerea în timpul unor schimbări extreme nu este uşoară, dar când treci de vârful furtunii eşti mult mai puternic

    Pe Michel Eschenbrenner, General Manager al producătorului francez de medicamente Servier ROMÂNIA, cariera şi spiritul de aventură înnăscut l-au purtat pe multe pieţe. În fiecare a avut ocazia să îşi dezvolte abilităţile de lider şi să fie martor la evoluţia unui sector tot mai puternic: industria farmaceutică, în care joacă un rol important şi compania pe care o conduce, ajunsă anul acesta la 30 de ani de activitate pe plan local. Ce lecţii de leadership a deprins executivul pe parcurs şi ce angajamente îşi ia pentru viitor?

     

    „Industria farma a evoluat pozitiv de-a lungul anilor, lucrând mai mult cu şi pentru pacienţi. Pacientul este acum un partener real care investeşte mai mult în sănătatea şi bunăstarea sa. O mai mare competitivitate a dus la o concentrare în acest sector, iar cercetarea s-a dovedit a fi de o importanţă şi mai mare în zilele noastre. Trecem încet-încet de la tratamente generale pentru o gamă mai largă de pacienţi la scheme de tratament personalizate, care iau mai mult în considerare specificul fiecărui individ”, descrie Michel Eschenbrenner schimbările apărute în sector. Adaugă, de asemenea, că pandemia a contribuit la acest lucru, deoarece a demonstrat că industria are capacitatea de a propune tratamente şi vaccinuri pe termen scurt, demonstrând, totodată, necesitatea de a menţine cercetarea şi inovarea ca obiective principale.

    În 2021, Servier Pharma România, care aniversează anul acesta trei decenii de activitate pe plan local, a ajuns de la 604 milioane de lei în 2020 la o cifră de afaceri de 661 de milioane. Numărul de angajaţi a rămas, în ultimii ani, stabil, aproximativ 280 de persoane lucrând pentru companie, care tratează lunar peste 2 milioane de pacienţi în România, ariile terapeutice acoperite incluzând oncologie, cardiometabolism, neuroştiinţă şi imunoinflamaţie. La nivel internaţional, Servier este prezentă în 150 de state şi funcţionează cu 21.800 de angajaţi. Businessul a înregistrat în 2021 venituri de 4,7 miliarde de euro şi produce, anual, 539 de milioane de cutii de produse, peste 20% din cifra de afaceri fiind reinvestită constant în cercetare-dezvoltare.

    În aceşti 30 de ani de activitate pe plan local, executivul spune că, în paralel cu contribuţia adusă în domenii critice de terapie pentru sănătatea publică dincolo de susţinerea sănătăţii, Servier a considerat întotdeauna că are şi responsabilitatea de a ajuta în condiţiile economice şi sociale grele comunităţile în care îţi desfăşoară activitatea, cu o serie de acţiuni, precum generarea de date prin studii epidemiologice locale, programe de educaţie medicală, programe de prevenţie şi campanii de conştientizare şi diagnosticare a bolilor, sprijin pentru spitale, inclusiv în timpul pandemiei de COVID-19, sprijin umanitar şi diverse proiecte de responsabilitate socială, investiţiile ridicându-se, în ultimii şapte ani, la 12 milioane de euro.

     

    Perspectivă regională

    Michel Eschenbrenner este absolvent al Facultăţii de Farmacie din Strasbourg (Major Industry) şi deţine un MBA de la CEFA Business School Reims. S-a alăturat echipei Servier în 2006, după ce a petrecut 12 ani într-o altă companie farmaceutică franţuzească. Această primă experienţă de lucru i-a oferit şansa de a intra în contact cu România şi, prin extensie, cu regiunea, unde cariera sa se va dezvolta în următorii ani. Din 1998 până în 1999 a lucrat şi a trăit în România, într-o perioadă în care ţara trecea printr-o perioadă dificilă economic. Când a venit în echipa Servier s-a alăturat departamentului internaţional, datorită experienţelor sale anterioare în gestionarea a diverse zone, cum ar fi Africa de Nord şi ţările scandinave.


    „Cel mai bun mod de a învăţa leadershipul este să exersezi; să reuşeşti şi să eşuezi, dar să înveţi din eşecuri. Acest lucru trebuie să fie însoţit de foarte multă încredere şi de sprijin de la cei care îţi oferă şansa de a deveni un lider.

    Michel Eschenbrenner, General Manager, Servier România


    La Servier a deţinut întâi rolul de director regional adjunct pentru Rusia, „o mişcare ce poate fi considerată punctul de plecare al unui tur de forţă încă în curs de desfăşurare în Europa Centrală şi de Est”. Din Rusia a devenit General Manager al Servier Slovenia, apoi Ungaria, Ucraina şi, din 2020, România. Acum, cu aproape două decenii de experienţă în CEE, executivul spune că se simte ca acasă oriunde merge în regiune, lucrând întotdeauna la găsirea arhitecturii potrivite atât în ceea ce priveşte structurile, cât şi resursele, şi construind baza pentru o traiectorie de creştere sănătoasă. Nu s-a mulţumit „să construiască arhitecturi sustenabile” doar în viaţa profesională, ci a transpus această pasiune şi în timpul liber, căci de câţiva ani obişnuieşte să îşi petreacă vacanţa de vară restaurând o veche casă din 1729.

    Este, de asemenea, pasionat de maşinile vechi, pe care îi place să le descopere la expoziţii speciale. Despre alegerea acestei traiectorii spune că, fiind absolvent al unei facultăţi de farmacie, la începutul carierei a avut două opţiuni: să aibă propria farmacie în Franţa sau să se alăture industriei. „A treia opţiune – care nu a fost o opţiune, de fapt – era să mă alătur armatei pentru serviciul militar. Prin urmare, în 1994 am profitat de ocazie pentru a mă alătura unei companii franţuzeşti în străinătate timp de 16 luni, mai exact în Polonia.” Acel aproape un an şi jumătate în străinătate s-a transformat în 12, toţi petrecuţi în cadrul aceleiaşi companii, înainte de a se alătura echipei Servier. „Deci, s-ar putea spune că armata m-a ajutat să aleg, dar adevărul este că timpul petrecut în Polonia m-a făcut să realizez ce mi se potriveşte mie şi viitorului meu. Este o chestiune de curaj şi determinare să profiţi de oportunitate şi să vezi ce poţi face din ea.” Deşi „ar putea suna un pic ciudat”, el mai povesteşte că în copilărie nu a avut nici o idee reală despre ceea ce şi-ar fi dorit să devină, peste ani. „Am avut, ce-i drept, o dorinţă timpurie de independenţă şi aventură, să plec în străinătate, să descopăr locuri. Acest lucru este, probabil, legat de curiozitatea mea şi deschiderea de a învăţa. Poate că asta m-a ajutat pe tot parcursul acestei călătorii în atât de multe ţări. Este, cred, o calitate să poţi schimba mediile de lucru, culturile, colegii în toţi aceşti ani.” Singurul lucru pe care şi l-a planificat a fost să aibă bacalaureatul în matematică/fizică. „M-am gândit că acest lucru mi-ar da posibilitatea de a alege ceva mai târziu astfel încât să am timp să mă gândesc la ceea ce aş putea face în viaţă. Iar faptul că acum conduc o afacere dovedeşte că a fost o alegere bună”, spune zâmbind.

     

    Sistemul de sănătate românesc, în tranziţie

    Comparând sistemul medical din Franţa cu alte ţări în care a lucrat, executivul spune că modelul franţuzesc este unul generos. „Ca să fiu sincer, mi-am petrecut întreaga carieră în străinătate. Am avut ocazia în timpul studiilor să lucrez într-o farmacie din Franţa pentru a câştiga experienţă şi a-mi finanţa studiile. Deşi au trecut foarte mulţi ani de atunci, mi-am dat seama mult mai târziu şi după ce am lucrat în mai multe ţări că modelul franţuzesc este generos. Medicamentele, spitalele, tratamentele sunt accesibile întregii populaţii şi aproape gratuit.” Asta, notează el, înseamnă un cost pentru populaţia franceză şi contribuabilii francezi, dar beneficiile sunt vizibile. „În comparaţie, sistemul de sănătate românesc este în tranziţie. Întrebarea este cât timp companiile farmaceutice, atât locale, cât şi internaţionale, vor putea face faţă celui mai mic preţ din Europa pentru medicamente şi unei taxe suplimentare clawback cu toate efectele derivate de aici? Desigur, trebuie să luăm în considerare întregul context economic şi social, nu doar sectorul medical”, ridică el un semn de întrebare pentru industrie.

     

    Pandemia, o lecţie cu ecou

    Despre pandemie susţine că principala provocare a fost ca echipa să se mute într-un birou aflat 100% acasă în perioada de vârf a crizei sanitare şi să îşi reorganizeze complet modul de lucru. „Întrebarea majoră a fost: este posibil să se asigure o continuitate a afacerii într-un astfel de context?” A doua provocare importantă a fost la nivel de IT, „să ne adaptăm rutina şi să avem tot circuitul de lucru funcţional.” Dar şi mai important spune că a fost să păstreze moralul şi motivaţia oamenilor, „să continuăm să avem interacţiuni între noi toţi şi să nu pierdem cel mai important lucru dintr-o companie: cultura”. Echipa a fost însă „proactivă şi foarte inovatoare în crearea unui proiect care să păstreze o legătură nu numai cu colegii de birou, ci şi cu echipa noastră de reprezentanţi medicali, răspândită în toată ţara. Aşa a luat naştere Laboratorul de Bine”. Cu acest proiect „umbrelă” s-au organizat întâlniri pe diverse teme – de la dezvoltare profesională la dezvoltare personală, suport psihologic, informaţii despre companie etc., pentru a menţine oamenii în contact strâns. Instrumentul a continuat să fie utilizat chiar şi după revenirea la birou „şi vom continua să-l folosim pentru a crea evenimente şi mai multe schimburi directe în interiorul companiei”.

    Noile modalităţi de lucru, cum ar fi integrarea mai multor posibilităţi de lucru la domiciliu şi noi modalităţi de comunicare atât pe plan intern, cât şi extern, spune că vor fi păstrate ca o lecţie pozitivă din zilele dificile prin care au trecut în timpul crizei sanitare. „Conducerea în timpul unor schimbări extreme nu este uşoară, dar cu siguranţă atunci când treci de vârful furtunii eşti mult mai puternic.” La nivel personal, pandemia l-a învăţat o lecţie valoroasă: că viaţa este fragilă şi cu toţii trebuie să fim mai atenţi cu noi, dar mai ales, cu familiile noastre.

     

    Adevărata expertiză şi know-how-ul stau în echipe

    Michel Eschenbrenner obişnuieşte să îşi înceapă ziua dis-de-dimineaţă cu munca administrativă necesară şi o cafea bună. „După aceea, fac un tur al biroului pentru a-i saluta pe colegii mei prezenţi şi pentru a începe întâlnirile faţă în faţă cu managementul companiei. Întotdeauna am un interval disponibil pentru orice întâlniri legate de operaţiunile sau deciziile zilnice. Sună uşor, nu-i aşa?”. Despre work-lifebalance, executivul spune, amuzat, că soţia sa ar fi de părere că nu reuşeşte să îl gestioneze deloc. „Singurul lucru pe care îl încerc cu adevărat în mod regulat este să ţin weeken­dul departe de agenda mea profesională. Dar dacă echipa mea are nevoie de sprijinul meu, indiferent de momentul zilei, locul meu este de partea lor cu tot ceea ce este necesar de făcut.” Când vine vorba de leadership, executivul are multe de împărtăşit.

    În opinia lui, printre calităţile esenţiale ale unui lider se numără, în primul rând, capacitatea de a recruta colaboratorii potriviţi şi de a se concentra pe integrarea şi dezvoltarea lor. „Cu echipa potrivită ai deja cel mai important avantaj în orice organizaţie.” Nu este un proces uşor, adaugă executivul, deoarece odată ce ai găsit oamenii potriviţi, începe adevărata muncă. „În modul zilnic de lucru un lider bun trebuie să-şi dovedească abilităţile. Trebuie să urmăm – în opinia mea – câteva principii importante: să încurajăm transparenţa, să împărtăşim informaţii, să încurajăm gândirea strategică la toate nivelurile organizaţiei şi… fiţi întotdeauna pregătiţi să ascultaţi. Pentru că leadershipul nu este o trăsătură care este deţinută doar de lider; este ceva la care poate contribui oricine are o opinie valoroasă.” De aceea, continuă el, această combinaţie de transparenţă şi încurajare a participării, de fapt, la procesul decizional se poate dovedi a fi abordarea corectă. În plus, este de părere că un lider trebuie să fie etic, corect şi să practice o comunicare interculturală şi departamentală eficientă. „Este mult, ştiu, dar numai dacă te dovedeşti a fi un exemplu, oamenii vor vedea valoare în acţiunile şi cuvintele tale. Singurul lucru care rămâne în proprietatea liderului la sfârşitul zilei este povara deciziei.”


    „Îmi spuneam la începutul carierei că sunt singurul responsabil pentru întreaga gândire din spate sau pentru analiza completă care duce la decizie. Am păstrat întreaga povară doar la mine. A devenit foarte curând evident că adevărata expertiză şi know-how-ul unei anumite pieţe locale se găsea chiar lângă mine, în echipele mele.

    Michel Eschenbrenner, General Manager, Servier România


    Eschenbrenner consideră, de asemenea, că leadershipul nu este ceva ce poate fi învăţat în mod tradiţional. „Desigur, atunci când un individ este pus în poziţia de a conduce o echipă sau o organizaţie, unele trăsături şi calităţi sunt luate în considerare şi pot fi utile. Revenind, cel mai bun mod de a învăţa leadershipul este să exersezi; să reuşeşti şi să eşuezi, dar să înveţi din eşecuri. Acest lucru trebuie să fie însoţit de foarte multă încredere şi de sprijin de la cei care îţi oferă şansa de a deveni un lider.” Consideră, astfel, că pentru un lider este foarte importantă învăţarea continuă. „Mai important este să ne facem timp să analizăm, să citim, să facem schimb de opinii şi experienţe cu alţi colegi GM din alte ţări, să fim curioşi în privinţa a ceea ce se întâmplă în afara companiei, de noile moduri de lucru.” Potrivit lui, este un proces de învăţare continuă care îţi ţine cumva urechile şi ochii deschişi şi te ajută să integrezi comportamente de leadership pe tot parcursul vieţii. „Lumea se schimbă, noile generaţii privesc viaţa diferit şi trebuie să integrăm aceste schimbări în abordarea noastră managerială, ba chiar mai mult, în abordarea noastră motivaţională.”

    El mai crede că, atunci când te afli în postura de a-i conduce pe alţii, trebuie să înveţi în fiecare zi cum să devii o sursă de inspiraţie, un model, iar acţiunile tale de zi cu zi trebuie să vorbească de la sine şi să devină o sursă de inspiraţie pentru ceilalţi. „Acest lucru presupune să accepţi şi să răspunzi feedbackului tot timpul, să asculţi şi să dai curs propunerilor venite din partea colaboratorilor tăi. Şi, cel mai important, aveţi întotdeauna grijă de echipă. Este un mix între acţiunile tale şi cele ale echipei tale, pentru că, până la urmă, ceea ce fac ei este şi responsabilitatea ta.” În ceea ce-l priveşte, spune că pe întreg parcursul profesional a fost inspirat de o mulţime de oameni, dar crede că îndeosebi primii manageri contează foarte mult. „Primul manager pe care l-am avut când conduceam sucursala suedeză şi ţările nordice a fost întotdeauna prezent şi disponibil pentru a mă sprijini şi a discuta problemele care apăreau; nu căuta să-mi dea soluţii, dar punea mereu în discuţie modul meu de a rezolva problemele. A fost o metodă de a asculta şi de a provoca într-un mod inteligent.”

    Se bucură că în continuare, pe parcursul întregii cariere, în ţările în care a mers a întâlnit manageri care au dat dovadă de profesionalism. În România, de pildă, continuă să lucreze la nivel regional cu acelaşi manager de zonă şi manager de sector pe care i-a avut de când a preluat rolul de GM în Slovenia. „Încrederea reciprocă, înţelegerea, viziunea şi obiectivele comune sporesc încrederea generală şi contribuie la o mai bună transparenţă prin schimburi şi comunicare permanentă.” Executivul recunoaşte că de-a lungul anilor a făcut şi o serie de greşeli, dar e recunoscător că a avut oamenii potriviţi aproape, care l-au spriijnit când încă era la început, şi spune că aceste lecţii l-au ajutat, de fapt, să îşi formeze stilul de conducere din prezent. „Îmi spuneam la începutul carierei că sunt singurul responsabil pentru întreaga gândire din spate sau pentru analiza completă care duce la decizie. Am păstrat întreaga povară doar la mine. A devenit foarte curând evident că adevărata expertiză şi know-how-ul unei anumite pieţe locale se găseau chiar lângă mine, în echipele mele, adaugă executivul. „Ceea ce pot spune acum este că atunci când există o problemă, singura modalitate de a rezolva este de a discuta rapid şi de a nu ezita. De asemenea, reţineţi că această abordare este ceva foarte diferit de faptul că trebuie să fii în mod constant un tampon între presiunea externă şi echipă, pentru a proteja activităţile de zi cu zi şi pentru a menţine compania în mişcare. Să păstrezi echilibrul corect între implicarea echipei şi protejarea muncii lor este, de asemenea, ceva ce am învăţat din culturile diferitelor companii şi din culturile diferitelor ţări.”

    Iar legat de calităţile pe care le caută la oamenii care se alătură echipei sale, spune că esenţiale sunt trei: deschiderea, integritatea şi capacitatea de a aduce valoare adăugată organizaţiei. Pe de altă parte, e de părere că greşelile pot fi discutate şi soluţiile pot fi găsite întotdeauna, dar nu ar accepta ca oricare dintre colaboratorii companiei să nu fie oneşti şi etici. Executivul are şi un sfat pentru tinerii aflaţi la începutul carierei: „Fii entuziast, deschis şi curios şi cere ajutor. Vei primi sprijin şi, dacă eşti dornic să înveţi, compania va investi cu siguranţă în tine”, căci, crede el, această investiţie merge în ambele sensuri. „Compania poate face multe pentru fiecare coleg, dar şi fiecare coleg poate face multe pentru companie.” Iar ca lectură pe care o recomandă altor lideri, menţionează două titluri: „The Peter Principle” de Laurence J. Peter şi Raymond Hull, care explică într-o manieră foarte relaxată studiul ierarhiologiei, şi „Arta războiului” de Sun Tzu, „care cred că nu are nevoie de nicio introducere”.

     

    Angajament pentru viitor

    Anul acesta, când Servier marchează pragul a trei decenii de prezenţă în România, „30 de ani de colaborare cu peste 300 de parteneri, din care s-au născut multe proiecte importante, în beneficiul pacienţilor români”, echipa Servier se angajează să susţină „evoluţia ulterioară a sistemului nostru de sănătate”, să devină mai eficientă şi să ajungă la nivelul de maturitate pe care îl merită pacientul român. „Şi pentru aceasta, ne vom implica activ în transformarea necesară în spaţiul legislativ care va îmbunătăţi accesul la inovare în viitorul apropiat, ne vom continua contribuţia la inovare prin aducerea produselor noastre viitoare, vom rămâne aproape de comunitatea medicală şi academică şi vom continua să ne implicăm în proiecte viitoare în beneficiul pacienţilor. Vom acţiona ca un catalizator şi un facilitator de colaborare, de a aduce programe sau modele care s-au dovedit de succes pe alte pieţe şi de a le adapta la specificul românesc. Mesajul nostru este unul de angajament pentru viitor. Credem în puterea parteneriatelor şi a colaborării. Dorim să ne continuăm eforturile de a construi pentru generaţiile viitoare o lume care să poată asigura accesul egal şi nediscriminatoriu la servicii de sănătate de calitate pentru toţi – aceasta este viziunea companiei noastre.”

     

    Harta unei cariere în farma

    Michel Eschenbrenner, General Manager, Servier România

    Este absolvent al Facultăţii de Farmacie din Strasbourg (Major Industry) şi deţine un MBA de la CEFA Business School Reims;

    S-a alăturat echipei Servier în 2006, după ce a petrecut 12 ani într-o altă companie farmaceutică franţuzească, timp în care a gestionat mai multe zone de afaceri, cum ar fi Africa de Nord şi ţările scandinave;

    În compania Servier a primit iniţial rolul de director regional adjunct pentru Rusia, fiind numit ulterior General Manager al Servier Slovenia, apoi Ungaria, Ucraina şi, din 2020, România;

    Obişnuieşte să îşi petreacă vacanţa de vară restaurând o casă veche din 1729 şi este, de asemenea, pasionat de maşinile vechi, pe care îi place să le descopere la expoziţii speciale.

  • Maratonist la propriu, dar şi în business. Care este povestea lui Adrian Garofeanu, CEO al unuia dintre cei mai mari jucători de pe piaţa materialelor izolante

    În ciuda unui mediu de business dominat, din timp în timp, de instabilitate, prin prisma crizelor apărute, cariera lui Adrian Garofeanu a fost una cât se poate de stabilă. De aproape 15 ani se află la cârma companiei Knauf Insulation România, iar de nouă ani conduce şi piaţa vecină, Bulgaria. Ce se ascunde în spatele acestei statornicii?

    „Am ajuns să lucrez la Knauf Insulation în urmă cu 14 ani, când căutam să-mi schimb jobul pentru că nu mă simţeam împlinit profesional. Ulterior am descoperit acest domeniu şi am realizat că este unul în care îmi face plăcere să activez şi să mă dezvolt”, spune Adrian Garofeanu, sub conducerea căruia compania – unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa materialelor izolante, a încheiat anul trecut, pe plan local, cu o cifră de afaceri de 19 milioane de euro, în creştere de la 14 milioane de euro, venituri înregistrate în 2020. De-a lungul evoluţiei sale în cadrul companiei, provocările au fost mereu noi şi constante, iar situaţiile şi proiectele, la fel. „Toate aceste aspecte m-au făcut să simt că am schimbat jobul de câteva ori în ultimii 15 ani.” Deşi pare o perioadă lungă, în care pot apărea rutina şi demotivarea, de când a început să lucreze aici spune că a experimentat o mare variaţie din punct de vedere profesional. „Compania există pe piaţa locală din 2008, a luat naştere în plină criză economică. Între timp lucrurile au evoluat şi s-au schimbat foarte mult. Dezvoltarea businessului, formarea unei echipe locale, schimbarea responsabilităţilor profesionale, pandemia care ne-a schimbat tuturor modul de a lucra, în care ne raportăm la ceea ce avem, războiul care nimeni nu credea că se poate întâmpla în zilele noastre, actuala criză energetică, toate acestea au făcut ca niciun an să nu semene cu altul. În plus, faptul că lucrez într-o companie care înţelege responsabilitatea faţă de mediu, faţă de generaţiile următoare, pe care le influenţăm, a contat enorm”, explică executivul secretul stabilităţii în cadrul companiei. Colegii din ţară şi din afară spune că reprezintă, la rândul lor, un factor motivaţional purternic pentru care este în companie de un deceniu şi jumătate.

    Într-o frază, el îşi descrie cariera drept un parcurs muncit, pornit cu multă curiozitate, dorinţă de a înţelege şi cu şansa unor oameni de la care a avut de învăţat. Partea cea mai bună, adaugă Garofeanu, este că acest drum nu s-a încheiat, iar premisele sunt aceleaşi: curiozitatea, învăţarea, inspiraţia, dorinţa de a-şi lăsa amprenta pe un business cu adevărat sustenabil, lucruri care îl motivează şi azi la fel de mult.

    „Unde mă văd peste alţi 15 ani? Îmi place să lucrez cu oamenii, îmi plac provocările şi ţintele ambiţioase. Aşa că voi fi, cu siguranţă, într-un loc în care voi putea contribui şi aduce plus- valoare prin prisma experienţei profesionale. Dar cel mai important, sigur voi face ce îmi place. Înainte de a mă alătura Knauf Insulation am avut o experienţă internaţională, în Elveţia, unde am lucrat aproximativ 3 ani. Aşa că pot spune că atât timp cât îţi place proiectul sau provocarea, va fi mai uşor să iei o decizie.”

    Vorbind şi de greşelile făcute de-a lungul carierei, Adrian Garofeanu spune că toţi le facem şi este absolut firesc să greşim în orice proces de evoluţie, dar subliniază că e important să înţelegem din erori, să identificăm greşeala, motivele pentru care am greşit şi ce trebuie să facem diferit pe viitor. „Câteodată greşelile sunt cel mai bun lucru de care avem nevoie, ca un duş rece care ne face să vedem lucrurile mai bine, mai clar. Lucrând cu oameni înveţi multe de la ei şi din reacţiile lor. Important este să vrei asta, să acorzi timp, să ceri şi să oferi feedback.” O lecţie pe care executivul a învăţat-o în urmă cu mult timp este aceea de a nu reacţiona impulsiv, emoţional, în situaţii importante. „Acordă-ţi timpul de a analiza şi de a înţelege înainte de a acţiona sau de a răspunde”, este sfatul său.

     

    O gândire strategică, la birou şi în afara lui. „Împărtăşiţi-ne ceva ce mediul de business nu ştie despre dumneavoastră”, i-am cerut executivului. A ales să ne povestească despre unul dintre hobby-urile sale. „În afara jobului fac mai multe lucruri care îmi plac, care mă relaxează şi îmi dau energia necesară de zi cu zi. În primul rând, alerg maratoane de mai bine de 8 ani. Este un sport foarte interesant, pentru care ai nevoie de multă energie dar şi de o strategie de abordare. Este ca în business: te pregăteşti, îţi faci strategia şi apoi începi să alergi un traseu de 42 de kilometri. Resursele se consumă pe parcurs dar, dacă o ai strategie bună, îţi ajung până la final. Când alergi un maraton îl începi cu „picioarele” dar îl termini cu „capul”, în sensul că trebuie să dozezi foarte bine energia până la finalul celor 42 de kilometri. Alergarea la maraton este o formă foarte bună de disciplină personală, care ajută enorm şi în viaţa profesională.”

    În ceea ce priveşte agenda de business, spune că poate fi diferită în fiecare zi. „Ca manager ai multe zone de responsabilitate, trebuie să le acorzi atenţie şi să le tratezi cu importanţă pe fiecare în parte. Cu cât este mai mare complexitatea, cu atât mai important este să fii bine organizat, să ai un to do list bine pus la punct, care să te centreze şi să te ajute să te organizezi.” În săptămâna de lucru, adaugă el, sunt foarte importante inclusiv discuţiile şi întâlnirile cu colegii, primirea şi oferirea feedbackului, dar şi intâlnirile cu clienţii, cu reprezentanţi ai altor companii, pentru a avea o mai bună înţelegere a pieţei, a tendinţelor din domeniu şi a rămâne ancorat în realitatea businessului. 

    Iar despre work-life balance, crede că este un aspect foarte important pentru fiecare dintre noi, deoarece ne echilibrează profesional şi personal, ne oferă energia de care avem nevoie. În acelaşi timp, adaugă el, este diferit pentru fiecare, pentru simplul fapt că suntem diferiţi şi avem moduri de viaţă aparte. „Însă cât timp faci ceea ce îţi place, lucrezi cu plăcere, este foarte uşor să găseşti acest echilibru pentru că nu simţi că sunt lucruri foarte diferite. În ecuaţia work-life, work nu e diferit de life, e doar parte a ei. Ideal ar fi să ai un job care să-ţi placă la fel de mult ca activităţile din viaţa personală, să te bucuri când te vezi cu colegii ca atunci când te vezi cu prietenii.”

    Iar apariţia crizelor consideră că ne aduce şi o bună şansă de a reevalua modul în care lucrăm, de a reseta obiective, de a aplica noi strategii. „Colegii mei, oamenii cu care lucrez zi de zi, sunt poate cea mai importantă sursă de energie pentru mine. Alături de ei am reuşit să trecem prin toate momentele critice sau prin crizele majore. Împreună am performat mai bine decât alţii şi am ştiut să ne bucurăm de reuşite.”


    CV de maratonist

    • Adrian Garofeanu s-a alăturat echipei Knauf Insulation în urmă cu 15 ani şi de atunci conduce operaţiunile locale ale companiei;

    • De nouă ani a primit şi cârma operaţiunilor pieţei vecine, Bulgaria;

    • A absolvit Facultatea de Energetică, secţia Ingineria Mediului, din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti;

    • Este pasionat de sport şi de opt ani participă la maratoane.


    Orizonturi noi. În ultimii ani, antreprenorul spune că piaţa de vată minerală, pe care compania activează, a fost în creştere, atât datorită numărului foarte mare de clădiri neizolate, cât şi pe fondul conştientizării populaţiei cu privire la faptul că reducerea consumului energetic se face, în primul rând, printr-o bună izolare a casei, care aduce, automat, un confort sporit iarna şi vara. Pe de altă parte, adaugă el, pandemia a avut momente de incertitudine fireşti, mai ales la început, în perioada de lockdown. Ulterior, activitatea în construcţii s-a schimbat uşor: „Oamenii şi-au schimbat preferinţele în materie de locuinţe, au început să caute case la marginea oraşului, cu grădină, pentru un confort sporit pe fond de carantină şi de lucru de acasă. S-a raportat o cerere mărită pe segmentul rezidenţial pentru case faţă de apartamente.” Tot în contextul carantinei şi al restricţiilor aminteşte însă că au apărut şi blocajele logistice la nivel mondial, şi lipsa disponibilităţii de materii prime, care a generat creşteri de cost pentru majoritatea materialelor de construcţii.

    „În momentul în care speram că vom ieşi din pandemie şi că lucrurile se vor normaliza, a apărut conflictul militar major la graniţa ţării. Conflict ce a dat peste cap orice plan, strategie şi a dus întreaga omenire într-o situaţie greu de imaginat. Suntem în deficit de resurse de bază, petrol şi gaze, fapt ce duce la o continuare a creşterii preţurilor, a inflaţiei. Este momentul în care guvernele caută surse de energie şi măsuri de reducere a consumului. Să nu uităm, în acest context, că cel mai eficient mod de a reduce consumul energetic este o izolare foarte bună a clădirilor, aspect ce ar trebui să se regăsească pe agenda fiecărui guvern. 40% din energia consumată la nivel global se duce spre încălzirea şi răcirea clădirilor. Iată de ce reducerea acestui consum are impact imediat şi semnificativ în reducerea consumului global de energie”, notează executivul.

    Pentru el şi echipa sa, anul 2022 a venit cu o nouă mare provocare. „Am achiziţionat fosta fabrică de sticlă Gecsat, de la Târnăveni, Mureş, iar acum suntem în plin proces de integrare a echipei în cultura organizaţională Knauf Insulation, de modernizare a liniei de producţie, în paralel cu pregătirea etapei de construcţie pentru o fabrică nouă şi modernă.” Până la acest moment, în unitatea din judeţul Mureş compania a investit aproximativ 3 milioane euro pentru modernizarea şi retehnologizarea liniei de producţie existente, care funcţionează deja şi produce vată minerală Knauf cu tehnologia ECOSE. „Obiectivul nostru în ceea ce priveşte etapele acestui proiect este de a pune în funcţiune în România o linie de producţie performantă la standardele Knauf Insulation, care să asigure condiţii de lucru superioare şi sigure pentru angajaţi şi produse de cea mai bună calitate pentru clienţi, respectând în acelaşi timp standardele de responsabilitate ecologică.” Odată cu preluarea fabricii, şi numărul mediu de salariaţi ai Knauf Insulation România, care în 2021 era de 16 persoane, a evoluat la 67.

    În continuare, compania va demara lucrări de construcţie pentru extinderea instalaţiei de producţie existente şi investiţii în echipamente, inclusiv o nouă fabrică de producţie, pentru a răspunde în mod eficient nevoilor clienţilor din România şi din regiune. „Obiectivul nostru este să ne poziţionăm ca cel mai important furnizor de vată minerală de sticlă din România şi să operăm la Târnăveni cea mai mare şi mai modernă fabrică de vată minerală din Europa Centrală şi de Est din cadrul Grupului Knauf.” Fabrica Knauf Insulation de la Târnăveni are în prezent o capacitate de producţie anuală de peste 6.000 de tone, iar în urma celei de-a doua etape de retehnologizare a liniei actuale, capacitatea de producţie va creşte la peste 8.000 de tone. În plus, odată cu implementarea întregului plan investiţional, unitatea va asigura o capacitate de producţie anuală de circa 60.000 de tone de vată minerală, cu scopul de a deservi atât necesarul intern, cât şi pieţele din Europa Centrală şi de Est. Pe plan internaţional, Knauf Insulation are 30 de unităţi de producţie în 16 ţări şi operează cu un număr de aproape 6.000 de angajaţi. Grupul Knauf, din care jucătorul face parte, a fost fondat în 1932, are o echipă de circa 40.000 de angajaţi şi e prezent în 90 de ţări, cu 300 de fabrici, iar în 2021 a înregistrat vânzări de 12,5 miliarde de euro. Ca şef a două pieţe vecine, Garofeanu spune că românii şi bulgarii au multe în comun, de la istorie până la gastronomie. „Diferenţa e dată de spiritul latin pe care îl avem noi şi cel slav, din Bulgaria, care e adevărat că se se simte în anumite situaţii. Aş spune că atât în România, cât şi în Bulgaria este nevoie de un angajament mai mare al clasei politice pentru a grăbi procesul de creştere economică, de a actualiza legislaţia, de a implementa proiecte europene şi de a absorbi fondurile puse la dispozitie de UE. Atât românii, cât şi bulgarii îşi doresc linişte, pace, bunăstare şi premise de trai care să le permită să rămână în ţara lor în loc să emigreze în ţările din Europa Centrală şi de Vest pentru un loc de muncă mai bun şi o situaţie materială decentă.”

     

    „Fii cea mai bună versiune a ta, oportunităţile vor veni”. În ceea ce priveşte faptul că domeniul de activitate al companiei ar fi o industrie a bărbaţilor, executivul consideră că aceasta începe să fie doar o percepţie la nivel de mental colectiv, care nu se mai susţine în realitatea curentă. „Până să achiziţionăm fabrica de la Târnăveni, raportul femei/bărbaţi în rândul colegilor era de aproximativ 50%-50%. Concluzia este că lucrez într-un domeniu fără graniţe de gen, deschis pentru oricine vrea să-l acceseze.”

    Sfatul lui pentru tinerii aflaţi la începutul carierei este să fie curioşi, dornici să înveţe, să fie conştienţi de ceea ce ştiu, dar şi de cât de mult mai au de învăţat, să fie umili, dar şi să aibă încredere. Să-şi definească clar obiective personale şi să le urmărească cu constanţă, dar să le şi reevalueze când simt că este nevoie. Să fie cei mai mari „critici” personali, dar şi cei mai buni „motivanţi” personali, să folosească feedbackul primit pentru a îmbunătăţi, pentru a se dezvolta profesional. „Şi chiar dacă se regăsesc într-un punct al carierei în care nu se simt împliniţi, în care are senzaţia că mediul, colegii, managerii nu se pliază pe aşteptările lor, e foarte important să nu se complacă şi să nu caute vinovaţi. Nu ajută pe nimeni, ba dimpotrivă, frustrează. Cumva sfatul meu direct este să fii mereu cea mai bună versiune a ta, pentru că oportunităţile vor veni.” În ceea ce priveşte modelele personale, de-a lungul timpului spune că a avut oportunitatea de a lucra cu mulţi profesionişti extraordinari, de la care a învăţat foarte multe, cu manageri foarte buni, cu o mare diversitate profesională, culturală şi de valori personale. „Mi-e greu să nominalizez pe cineva anume. Am considerat mereu că ceea ce-mi place în modul de lucru al unui manager trebuie să păstrez, şi ceea ce nu-mi place trebuie să evit să fac. În continuare învăţ şi mă inspir de la cei cu care lucrez. Este un proces continuu, care nu trebuie să se oprească. Ca lider trebuie să înveţi mereu ceva nou, să citeşti materiale de specialitate şi să te autoeduci.”

    El mai spune că pentru un lider este, de asemenea, imperios necesar să ştie să comunice şi să aibă abilitatea de a lucra eficient în echipă. Consideră, de asemenea, că un loc de muncă care te ajută să creşti, care îţi permite să înveţi tot timpul ceva nou, să fii implicat în proiecte, să primeşti feedback, să fii apreciat este esenţial pentru dezvoltarea profesională şi personală a fiecărui angajat. „Astfel, consider că un bun lider este acela care are abilităţi de comunicare foarte bune, care dezvoltă un mediu de lucru pozitiv, cu posibilităţi de dezvoltare profesională, care inspiră şi motivează oamenii să obţină performanţă, să se autodepăşească. Integritatea, etica, recunoştinta sunt alte valori esenţiale ale oricărui lider.” De altfel, de-a lungul carierei, provocarea cea mai mare şi, cumva permanentă, spune că este lucrul cu oamenii. „Dacă ai alături de tine echipa potrivită, orice provocare poate fi trecută sau transformată în oportunitate mult mai uşor, fie că este internă sau externă.” În echipă a căutat tot timpul să coopteze oameni deschişi, dornici să înveţe, să se dezvolte profesional, să fie curioşi, să le placă responsabilitatea şi să caute bucuria în ceea ce fac. „Este esenţial să lucreze în echipă dar şi să ia decizii la momentul potrivit.” Ce nu tolerează însă şi consideră că nu trebuie tolerat în niciun aspect al vieţii este lipsa de respect, de empatie, şi falsitatea.

  • Povestea Cristinei Bâtlan, femeia care a dus genţile şi pantofii din Huşi, în capitalele internaţionale ale modei

    Cifră de afaceri (2020): 62,7 mil. lei*

    Număr de angajaţi (mediu, 2020): 471

    *potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice


    CARTE DE VIZITĂ

    • Cristina Bâtlan a devenit antreprenoare chiar la vârsta majoratului, fondând businessul cu pantofi şi genţi Musette în urmă cu mai bine de două decenii, în timp ce era studentă la Facultatea de Drept;

    • Ea spune că îi place să lucreze în echipe mixte, pentru pragmatismul masculin, vederile diferite, caracterele diferite şi personalităţile diferite;

    • A dus genţile şi pantofii produşi în Huşi în capitalele internaţionale ale modei;

    • Deţine afacerea alături de soţul său, Roberto, şi fratele său, Alin Bâtlan.

     

    Profilul Cristinei Bâtlan a apărut în anuarul 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, EDIŢIA 2022. 

     

  • Andreea Strugaru, coproprietar şi director de marketing, Kadra: Eu cred că femeile au puterea în sânge, doar că au fost educate să creadă altceva

    Cifră de afaceri (estimare 2021): + 38 mil. lei

    Profit (estimare 2021): 3 mil. lei

    Număr de angajaţi: cca. 85


    CARTE DE VIZITĂ

    • A finalizat studiile universitare la Facultatea de Automatică de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în 1995. Apoi a făcut cursuri postuniversitare de Administrarea Afacerilor la UBB tot în Cluj-Napoca între 1999-2001, timp în care a şi muncit: „Dacă bine îmi aduc aminte, în 1998 am vândut prima uşă automată”, povesteşte ea;

    • Iniţial a fost angajată ca inginer de vânzări la KADRA (fosta Aluterm), apoi a devenit asociată, iar ca roluri pe care le-a deţinut în companie, crede că le-a făcut aproape pe toate;

    • Odată cu mutarea în Bucureşti, a dezvoltat punctul de lucru de aici;

    • În anul 2019, Aluterm Group a devenit KADRA, moment în care s-a conturat un model de business structurat şi de abia atunci a ales să aibă o fişă de post clară; şi-a concentrat atenţia asupra dezvoltării unui departament de HR şi al unuia de marketing, iar începând cu anul 2021 se ocupă de marketing în KADRA;

    • Între timp (2011-2012), a ales şi să urmeze un curs de Marketing la Asebuss-ExecEdu în Bucureşti „pentru că ştiam ce rol îmi doream în vremurile în care viaţa mea profesională era atât de intensă încât mi se părea un vis să te poţi ocupa de un singur lucru”.


    Eu cred că femeile au puterea în sânge, doar că au fost educate să creadă altceva. Femeile sunt mai empatice, înţeleg oamenii bine, iar acesta este atributul unui bun lider. Nu ştiu dacă e ceva ce „se spune”, dar cred că şi avantajul biologic ne dă putere.

    Profilul Andreei Strugaru a fost inclus în ediţia din acest an a anuarului 100 Cele mai puternice femei din business, realizat de Business MAGAZIN.