Category: Resurse umane

Analize la obiect din domeniul resurselor umane – tot ce trebuie să știi despre angajatori, locuri de muncă disponibile si multe altele

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România. 39 – Costin Tudor, CEO, WhereWeWork.com

    Costin Tudor este CEO al grupului de platforme WhereWeWork.com, lider în recenziile despre angajatori şi cea mai mare comunitate a angajaţilor şi angajatorilor din Europa Centrală şi de Est, respectiv Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. În 2011 a fondat Undelucram.ro, care a evoluat într-o platformă de succes ce a fost scalată în 14 ţări pe trei continente, cu misiunea de a transparentiza relaţia dintre angajaţi şi angajatori din multiple regiuni şi de a conecta cele două părţi prin resursele şi acţiunile oferite.

     

    SFAT PENTRU MINE TÂNĂR

    Să ai curajul să-ţi urmezi viziunea şi să nu îţi fie teamă să-ţi asumi riscuri!

  • Motoarele de creştere a salariilor s-au cam gripat, iar firmele încearcă să-şi automatizeze procesele, ceea ce înseamnă mai puţini salariaţi

    În 2024, salariul mediu (decembrie 2023/2024) a crescut cu 14%, depăşind 5.400 de lei. În luna noiembrie, pentru care am ultimele date oficiale de la Statistică, creşterea salarială – noiembrie 2024/2023 – a fost de 13,8%, salariul mediu ajungând la 5.388 de lei, adică 1.084 de euro net pe lună. Faţă de inflaţie, care a fost anul trecut de 5,1%, în 2024 putem consemna o creştere reală a salariului mediu de 8,5-9%, ceea ce nu este rău deloc.

    În 2020, am avut o creştere nominală a salariului mediu net de 8,4%, în 2021 de 10%, în 2022 de 13,4% (singurul an în care am avut o scădere a salariului real de 3%, având în vedere că inflaţia a fost de 16,4%), în 2023 am avut o creştere nominală de 15%, iar pentru anul trecut avem o creştere de 14%. Pentru angajaţi, aceste creşteri de salarii, care au depăşit inflaţia, sunt considerate mici, chiar dacă au fost peste inflaţie, iar în euro au crescut substanţial pentru că am avut un curs valutar leu/euro stabil. Pentru economişti, pentru analişti, pentru Banca Naţională, am avut şi avem o creştere reală a salariilor – pe medie, ce-i drept – foarte mare, peste competitivitatea economiei româneşti.

    Din 2020 încoace, în ciuda tuturor crizelor (deja facem cinci ani de la apariţia de nicăieri a Covid), salariul mediu net a crescut în termeni nominali cu 63%, de la 3.340 de lei la 5.400 de lei, iar pe fondul acestei stabilităţi incredibile a cursului valutar de cinci ani încoace, salariul mediu net a crescut în euro cu aproape 60%, ceea ce este o majorare destul de consistentă, fără precedent. În clasamentele statistice întotdeauna ne comparăm în euro ca să avem un element comun, dar această stabilitate a cursului valutar ne-a adus şi o îmbunătăţire semnificativă a indicatorilor macroeconomici. Dar se pare că această creştere susţinută a salariilor, care la final formează salariul mediu net, se apropie de final, având în vedere că economia, companiile, businessul dau semne de oboseală.

    Pentru 2025, Comisia Naţională de Prognoză prevede o creştere a salariului mediu net în termeni nominali de 6,1%, dar, dacă scădem inflaţia de 4,5%, ne ducem spre o creştere reală a salariului de numai 1,6%, ceea ce, comparat cu o creştere reală de aproape 9% în 2024, rezultă că avem o aterizare destul de bruscă.

    În ultimii ani, România şi-a pierdut, unul câte unul, motoarele de creştere a salariilor, care au tras în sus toată piaţa de salarii pe fondul unei cereri de joburi mai mari decât oferta. IT-ul, care în ultimii zece ani a avut o creştere economică spectaculoasă, începe să piardă teren, începe să piardă angajaţii, iar salariile nu numai că nu mai cresc, ci chiar încep să scadă. A început să vină AI-ul, inteligenţa artificială peste IT-işti, juniorii nu mai sunt aşa de căutaţi, iar companiile nu mai sunt atât de darnice pentru că nu mai au de unde, iar, mai mult decât atât, eliminarea facilităţilor fiscale pentru IT-işti este pasată angajaţilor, ceea ce înseamnă, în final, o reducere a salariului net al acestora. Industria pierde teren, suntem la al treilea an pe minus, toate companiile încearcă să automatizeze cât mai mult procesele industriale, iar, cu excepţia inginerilor, care sunt în continuare greu de găsit, nimeni nu prea mai face angajări şi nu mai creşte salariile decât acolo, punctual, la specialişti, care sunt greu de găsit.

    Firmele din construcţii, din agricultură şi din agrobusiness au pierdut facilităţile fiscale la nivel de salarii, şi nu sunt multe companii care vor să acopere această diferenţă pentru angajaţi la nivelul salariului net. Plus că nu se mai pune problema unor noi creşteri salariale. Statul, adică sectorul bugetar, a fost un motor foarte puternic de creştere a salariilor pentru că Ciucă şi, mai ales, Ciolacu nu au dat de la ei, ci de la alţii, de la sectorul privat. Dar, odată cu îngheţarea salariilor în sectorul bugetar pentru anul 2025, a dispărut şi creşterea din statistică. Singurul motor care mai rămâne de creştere a salariilor este majorarea salariului minim.

    Dacă ne uităm puţin la nivelul ţării, salariul mediu în Bucureşti a ajuns la 6.600 de lei net, în Cluj a ajuns la 6.200 de lei net, în Timiş la 5.700 de lei net, în Ilfov la 5.300 de lei net, în Sibiu la 5.400 de lei net, în Iaşi la 5.200 de lei. În rest, cam toată ţara are salarii sub salariul mediu pe economie. Spre exemplu, în Teleorman avem aproape 4.000 de lei net, în Buzău – 4.400 de lei net, în Constanţa – 4.700 de lei net. Ca salariile să crească, trebuie să revenim la o creştere economică susţinută, de la 3% în sus. Anul trecut am scăzut la o creştere economică de numai 1%, la jumătate faţă de prognoze, iar pentru 2025, prognoza guvernului pentru o creştere economică de 2,5% pare foarte optimistă, având în vedere incertitudinile fiscale şi politice, tensiunile sociale care se reflectă în prudenţa companiilor, scăderea investiţiilor, reducerea angajărilor şi chiar restructurarea organigramelor. Nu ştiu dacă ar trebui să ne facem speranţe pentru creşteri salariale mai mari atât din punct de vedere nominal, cât şi real. Companiile trebuie să aibă mai mult de lucru pentru a majora şi salariile. Dar atenţie, multe firme încearcă să-şi îmbunătăţească productivitatea şi eficienţa automatizând procesele de producţie, ceea ce înseamnă că nu mai au nevoie de aşa mulţi salariaţi. 

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

     

  • De ce devine „cool” să rămâi la un loc de muncă în loc să îl schimbi din cinci în cinci ani

    Lumea muncii a fost mult timp guvernată de o paradigmă simplă: dacă vrei să avansezi, trebuie să pleci. În special în România, a existat percepţia că stagnarea la acelaşi loc de muncă pentru mai mult de cinci ani semnala o problemă – fie a angajatului, fie a angajatorului.

    Această mentalitate, deşi odată dominantă, începe să se schimbe. Şi este timpul să recunoaştem că rămânerea pe termen lung într-o companie nu este doar un semn de loialitate, ci şi o oportunitate pentru progres şi inovaţie – pentru ambele părţi. De altfel, scriam despre acest lucru într-un articol de opinie publicat în mai anul trecut – „De ce să mai fii loial dacă nimeni nu apreciază loialitatea?”: „Dacă în trecut părinţii şi bunicii noştri lucrau cam toată viaţa în acelaşi loc, în lumea corporaţiilor, să schimbi jobul este ceva cât se poate de normal. Iar dacă, ideal vorbind, loialitatea în relaţiile romantice înseamnă stabilitate şi aduce doar lucruri bune, în lumea modernă a muncii, atunci când depăşeşti, să spunem, cinci-şapte ani în aceeaşi companie, de cele mai multe ori pare că ai o problemă, ridici «un steag roşu» sau ai un handicap profesional. Studii publicate în presa internaţională în trecut spuneau că, dacă pe parcursul vieţii profesionale petreci mai mult de doi ani, în medie, în aceleaşi companii, rişti să câştigi cu 50% mai puţin (în totalul anilor munciţi) decât cei care fac schimbări mai dese”, scriam atunci.

    Acum pare însă că lucrurile se schimbă sau, cel puţin, se vorbeşte despre faptul că lucrurile ar putea să se schimbe; de exemplu, printr-un concept care apare tot mai des în presa internaţională în ultimele luni – „quiet hiring” – ce presupune, în esenţă, promovarea talentelor din companie în locul angajării altora noi. Contextul este unul potrivit, mai ales pentru că, în mediul economic actual, angajatorii nu mai vor să angajeze oameni noi. „Decenii întregi, companiile nu au făcut o treabă suficient de bună în a-şi dezvolta oamenii”, mi-a spus într-un interviu recent, pe care îl veţi putea citi în ediţia următoare a revistei, Jason Jeffay, o personalitate internaţională recunoscută în managementul strategic al talentelor şi un consultant de top pentru companii globale precum The Coca-Cola Company. După cum sublinia el, companiile au transmis tacit mesajul că avansarea în carieră presupune schimbarea locurilor de muncă. Nu intenţionat, dar, prin lipsa de oportunităţi interne şi prin lipsa de recunoaştere pentru cei care rămâneau fideli, au împins angajaţii să caute altceva. Din păcate, această realitate a fost confirmată de mii de angajaţi care au văzut cum nou-veniţii erau primiţi cu beneficii, pachete salariale atractive şi poziţii mai bune, în timp ce oamenii care ţineau compania pe picioare de ani de zile rămâneau „prizonieri” ai aceleiaşi funcţii. Este o dinamică toxică, iar companiile care nu şi-au schimbat abordarea plătesc acum preţul: talentele lor pleacă, iar cei care rămân sunt adesea demotivaţi sau lipsiţi de direcţie. Ce s-a schimbat? „Cercetările arată că rata de succes a promovărilor interne este mult mai mare decât cea a angajărilor externe”, a mai menţionat Jason Jeffay în interviu.

    Deşi acest lucru ar trebui să fie evident, a fost nevoie de o criză de talente şi de schimbări economice globale pentru ca multe companii să înţeleagă importanţa investiţiei în oamenii pe care deja îi au. Companiile care performează bine încep să-şi îndrepte atenţia către dezvoltarea internă, oferind angajaţilor noi experienţe şi provocări. Este un mesaj simplu, dar puternic: „Vrem să creşti aici, cu noi.” Şi, surpriză, acest lucru funcţionează nu doar pentru a menţine loialitatea angajaţilor, ci şi pentru că este mai ieftin. Costurile asociate cu recrutarea, integrarea şi trainingul unui nou angajat sunt semnificative, iar riscul ca acesta să nu se adapteze sau să plece rapid rămâne ridicat. În schimb, promovările interne reduc aceste riscuri şi contribuie la consolidarea unei culturi organizaţionale puternice. „Dacă liderii nu oferă oportunităţi pentru dezvoltare, cei mai talentaţi angajaţi vor pleca, iar companiile vor rămâne cu cei care nu pot găsi alte oportunităţi,” avertizează Jeffay. Este timpul să devină „cool” să rămâi, iar cultura organizaţională trebuie să se transforme. Faptul că un angajat a rămas într-o companie cinci, zece sau chiar douăzeci de ani nu ar trebui să fie văzut ca un semn de stagnare, ci ca un indicator al succesului ambelor părţi.

    „Cheia este să le oferi oamenilor experienţe noi şi diverse, ceea ce îi poate motiva să rămână în companie timp de decenii,” subliniază Jason Jeffay. Aceasta este o lecţie pe care orice lider ar trebui să o ia în serios. Loialitatea nu mai poate fi luată de-a gata; trebuie câştigată, iar asta înseamnă să arăţi angajaţilor că există loc pentru creştere, că munca lor este recunoscută şi că organizaţia investeşte în viitorul lor. De asemenea, liderii ar trebui să recunoască faptul că stagnarea nu este problema angajatului, ci problema organizaţiei. Dacă o persoană nu primeşte provocări noi sau oportunităţi de creştere, responsabilitatea revine companiei. Într-o piaţă a muncii din ce în ce mai competitivă, companiile trebuie să înveţe să valorifice ceea ce au deja: angajaţii fideli. Este timpul să devină „cool” să-ţi apreciezi oamenii, să-i promovezi şi să le oferi motive reale pentru a rămâne. Angajaţii nu mai trebuie să-şi schimbe jobul pentru a avansa, iar acest lucru nu ar trebui să fie doar o tendinţă trecătoare. Este un model care ar trebui să definească viitorul relaţiei dintre angajaţi şi angajatori – un model în care fidelitatea este răsplătită, iar succesul este construit împreună. Şi da, poate fi mai ieftin decât să porneşti constant în căutarea unor talente noi.  

    Ioana Matei este Editor-Şef Business Magazin
  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România. 31 – Bogdan Badea, CEO, eJobs

    Cu poziţii de management deţinute în cinci companii, iar în două dintre acestea pe cea mai înaltă treaptă ierarhică, Bogdan Badea a preluat mandatul de CEO al eJobs în primăvara lui 2018. Spune că se numără printre managerii care sunt direct implicaţi şi la curent cu mai toate proiectele interne, încurajându-şi şi colegii să facă la fel şi să aibă o abordare şi o viziune cât mai antreprenoriale.

     

    SFAT PENTRU MINE TÂNĂR

    Angajează-te cât mai repede şi nu te teme să experimentezi. Foarte mulţi tineri încă mai au acest tabu al joburilor blue collar atunci când ei se pregătesc pentru a deveni specialişti într-un domeniu. Ce nu ştiu, poate, este faptul că orice job vine cu extrem de multe lecţii foarte valoroase pentru următorii paşi din carieră. Prin urmare, nu te teme să lucrezi 2 veri ca barista, chiar dacă studiile te pregătesc pentru o carieră în audit, spre exemplu.




     
  • Schimbarea de la patron la antreprenor şi impactul pe piaţa angajărilor

    Până acum câţiva ani (5-7 ani), cele mai multe anunţuri de recrutare pe platformele de recrutare online erau puse de multinaţionale. Noile generaţii au căutat şi caută în primul rând nume de multinaţionale unde să se angajeze, pentru că în piaţă există percepţia că cel mai bine este să lucrezi pentru o companie străină, unde salariile sunt mai mari, unde lucrurile sunt mai aşezate, unde procedurile sunt mai bine definite şi e clar ce trebuie să faci. Pe locul doi ca opţiune de angajare este statul, începând de la instituţiile şi până la companii. Pe locul trei sunt companiile an-treprenoriale româneşti, mai mari sau mai mici. 

    Noile generaţii erau sfătuite să evite companiile româneşti pentru că este haiducie, totul se face de azi pe mâine, întotdeauna există stresul legat de intrarea salariului, iar patronii aveau o reputaţie proastă. 

    În timp lucrurile s-au mai schimbat, iar Bogdan Badea, CEO al celei mai mari platforme de recrutare online – eJobs, spune că cele mai multe anunţuri de recrutare vin acum din partea companiilor româneşti şi mai puţin din partea multinaţionalelor, acolo unde angajările au îngheţat iar schimbările se fac puţin mai greu. 

    Ce s-a întâmplat între timp?

    Companiile româneşti – antreprenoriale, mici şi mijlocii – au câştigat teren pe fondul creşterii economice din ultimul deceniu, când PIB-ul s-a dublat. Dar poate cea mai importantă modificare a fost că brandul negativ de patron, adică de proprietar sau principal acţionar al companiei, specific începutului de capitalism de la noi, s-a transformat în brand de antreprenor, care are o conotaţie pozitivă. 

    Dar cum s-a întâmplat acest lucru? 

    Spre deosebire de primii capitalişti, noile generaţii de antreprenori, care tot au apărut în ultimul deceniu, mai ales după criza din 2008/2009, au fost mai tineri, mai liberi de mentalitatea comunistă, au avut încredere să iasă în faţă, să discute şi să prezinte public afacerea lor, au fost deschişi la interviuri, declaraţii, în primul rând pentru a-şi promova compania/afacerea/ ideea/businessul. Odată ce s-a spart gheaţa prezenţei publice, toţi cei care intră în business an de an se raportează la acest lucru. Afacerile lor au devenit vizibile, le poţi vedea cu ochiul liber, bran-durile sunt prezente peste tot, în primul rând pe internet, s-ar putea spune că nu au nimic de ascuns, aşa cum a fost cazul cu prima generaţie de capitalişti, pe care nu ştiai de unde să-i iei şi care în cea mai mare parte a timpului acţionau prin interpuşi, prin Cipru sau alte paradisuri fiscale etc. 

    Această schimbare de geraţii a dus şi la schimbarea de brand, din patron sau cel mult om de afaceri, cuvânte cu o percepţie negativă, în antreprenor. E greu să le spui lui Ion Ţiriac, George Copos, Dan Voiculescu etc. antreprenori, cum poţi să îi spui lui Iulian Stanciu de la eMag, doar ca să dau un exemplu. 

    Pentru că antreprenorii au devenit publici, şi-au dedicat timp apariţiilor publice şi poveştile lor au început să circule pe internet, iar percepţia s-a schimbat. 

    Cum spune Bogdan Badea, când stau mai mulţi la o masă şi toată lumea începe să se identifice şi să vorbească despre ceea ce face, nu-ţi mai e ruşine să spui că lucrezi pentru o companie românească, pentru antreprenorul X, Y sau Z. 

    Pentru cei care lucrează în multinaţionale este un titlu de glorie să spună că lucrează la Microsoft, ING, Raiffeisen, Oracle, Continental, Amazon etc., versus să spună că lucrează la Ionescu sau Popescu SRL. 

    În timp, şi companiile antreprenoriale româneşti, în căutare de angajaţi, de talente, au început să schimbe politicile de recrutare, au devenit mai structuraţi, pachetele salariale au început să fie mai bine definite, iar acum, de multe ori salariile şi pachetele salariale sunt mai mari în companiile antreprenoriale româneşti decât în multinaţionale. 

    Antreprenorii, adică proprietarii sau acţionarii acestor companii româneşti, au început să investească în brand, mai ales odată cu apariţia internetului, acolo unde bugetele de promovare nu sunt atât de mari faţă de televiziune, sau ce era odată presa scrisă. 

    Companiile antreprenoriale româneşti au acum ritmuri de creştere mai mari decât multinaţionalele care au investit cât au investit, iar acum sunt în stadiul în care raportează şi repatriază profiturile. Este un ciclu normal. 

    Bogdan Badea de la eJobs spune că acum, din analizele lor, companiile româneşti, pentru că sunt locale, pentru că depind de piaţa locală, sunt mai căutate versus multinaţionalele, pentru că oferă ca percepţie o stabilitate mai mare, având în vedere că deciziile sunt luate locale de către antreprenorii care le conduc. În schimb mul-tinaţionalele, unde deciziile se iau la sediul central, aflat undeva în lume şi nu la nivel local, încep să mai piardă din teren ca imagine, pentru că în orice moment te poţi trezi că cineva dintr-un birou din SUA, din Europa ia o decizie de a restructura o divizie, un produs, o companie aflată într-o ţară unde nu a fost niciodată. Câteodată pot fi luate decizii care nu au legătură cu evoluţia companiei sau al businessului din România, ci cu o decizie regională sau in-ternaţională rece, fără nuanţe, fără distincţii, care-i afectează direct pe cei din România. Şi sunt multe cazuri în România de acest tip. 

    Dar până să se ajungă aici, ideea este că această schimbare structurală din „patron” în „antreprenor” a modificat o întreagă percepţie în business şi pe piaţa de recrutare.    

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România. 24 – Andrei Frunză, CEO, BestJobs

    Din rolul actual, Andrei Frunză coordonează dezvoltarea bestjobs şi a portofoliului de soluţii, cu scopul consolidării pieţei de recrutare online din România. A terminat Facultatea de Studii Economice Bucureşti şi are o experienţă de peste 20 de ani în managementul mai multor businessuri din domeniul tehnologiei, din care aproape jumătate în rol de CEO.

    SFAT PENTRU MINE TÂNĂR

    Fii curajos, dar echilibrat. Fii ambiţios, poate chiar nebun, dar disciplinat şi respectuos cu toată lumea. Cultivă-ţi pasiunile şi prioritizează sportul, pentru că îţi antrenează capacitatea de a gestiona stresul şi te face un lider mai bun, capabil să asculte cu empatie şi să ia decizii echilibrate.




     
  • Este 2025 anul reîntoarcerii la birou?

    Una dintre cele mai citite ştiri săptămâna trecută pe site-ul BUSINESS Magazin (bmag.ro) se referă la decizia tot mai multor companii din Londra să renunţe la politica de lucru flexibil, care permitea angajaţilor să lucreze de acasă. La doar câteva zile distanţă, J.P. Morgan Chase & Co. solicita angajaţilor să fie prezenţi la birou cinci zile pe săptămână, potrivit unui raport Bloomberg — sugerând că această politică ar putea deveni noua normă pentru companiile din sectorul serviciilor financiare. CEO-ul J.P. Morgan, Jamie Dimon, a fost notoriu de vocal în a lăuda munca în persoană. În cadrul Festivalului Atlantic din Washington D.C., din septembrie anul trecut, Dimon a promis să „facă Washington D.C. să se întoarcă la muncă”. Concurenţa, Goldman Sachs, anunţase de asemenea acest lucru. Ştirile de genul acesta nu sunt o surpriză, iar tonul antimuncă remote pare să fi fost setat de CEO-ul Amazon, Andy Jassy, care a fost printre primii care au spus că, dacă angajaţii Amazon nu pot respecta cerinţa de a veni în persoană, „probabil nu va funcţiona relaţia cu angajatorul” (n.red.). Anul trecut, CEO-ul Amazon a anunţat că de la începutul lui 2025 angajaţii lui vor reveni complet la birou. Dimon şi alţi CEO renumiţi la nivel global nu sunt o excepţie: 83% dintre liderii de afaceri se aşteaptă la o revenire completă la birou până în 2027, conform unui raport KPMG publicat în toamna lui 2024, în creştere faţă de 64% în anul precedent. Sondajul a fost realizat în rândul a 1.300 de directori executivi în lunile iulie şi august. Raportul a evidenţiat şi o diferenţă generaţională în percepţiile directorilor asupra revenirii la birou: 87% dintre acei CEO cu vârste între 60 şi 69 de ani au prezis o revenire completă la birou, 83% dintre cei cu vârste de 50-59 de ani anticipează această schimbare, în timp ce doar 75% dintre directorii executivi cu vârste între 40 şi 49 de ani au fost de aceeaşi părere, conform raportului. De asemenea, mai mulţi directori bărbaţi (84%) mizează pe scenariul unei reveniri complete la birou comparativ cu 78% dintre femeile aflate în funcţii de conducere. 

    Chiar şi în România, după un an în care sistemul hibrid părea să devină norma, tot mai multe firme revin asupra deciziei şi impun prezenţa la birou. În ciuda faptului că angajaţii s-au adaptat acestui sistem flexibil, unii dintre ei fiind mai productivi şi mai dedicaţi atunci când lucrează de acasă, se pare că unii angajatori nu mai sunt dispuşi să accepte aceste noi cerinţe. Cunosc cazuri concrete în care angajaţilor li se impune prezenţa completă la birou, chiar dacă acest lucru duce la frustrarea lor şi, în unele cazuri, la scăderea productivităţii. Dacă anul a început aşa, este posibil ca 2025 să fie anul începutului sfârşitului pentru munca remote. Şi asta mai ales în contextul în care balanţa în piaţa muncii pare să încline înspre angajatori anul acesta, pesimismul fiind destul de răspândit în rândul tuturor din cauza contextului economic. Exemplele de companii care au început să impună prezenţa zilnică la birou sunt tot mai multe. Angajatorii justifică această schimbare prin necesitatea unei colaborări mai strânse, inovaţie şi performanţă îmbunătăţită, argumente care sună, desigur, logic pe hârtie. Totuşi, realitatea este că angajaţii buni pot lucra de oriunde, atâta timp cât sunt motivaţi şi dedicaţi. În acelaşi timp, cei care nu au un interes real să contribuie pot pierde vremea la fel de bine şi de acasă, şi la birou. Astfel, întrebarea rămâne: la ce bun să impui prezenţa la birou, dacă unii angajaţi stau şi pierd vremea pe internet, aşteptând să „rupă uşa”? Nu ar fi mai bine să creezi modalităţi de motivare şi implicare activă în proiectele companiei, indiferent de localizarea lor (acolo unde specificul muncii permite acest lucru, bineînţeles)?

  • Citatul săptămânii. Edward Creţescu, ANIS: Din nou, guvernul ignoră legislaţia în materie de predictibilitate fiscală şi orice dialog cu mediul de afaceri şi antreprenorii care ţin economia naţională în picioare, creează locuri de muncă şi plătesc impozite

    „Din nou, guvernul ignoră legislaţia în materie de predictibilitate fiscală şi orice dialog cu mediul de afaceri şi antreprenorii care ţin economia naţională în picioare, creează locuri de muncă şi plătesc impozite. Eliminarea facilităţii în acest context poate avea un impact negativ sever nu doar asupra industriei, prin reduceri masive de locuri de muncă, retragerea unor com-panii internaţionale sau redirecţionarea investiţiilor către alte ţări, dar şi destabilizarea economiei în ansamblu, într-un moment critic pentru digitalizare şi retehnologizare, strict necesare pentru a menţine competitivitatea com-paniilor româneşti, 

    a spus Edward Creţescu, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), referindu-se la eliminarea integrală a facilităţilor fiscale pentru industria de IT




     

     

  • Nimeni nu ştie cum va fi 2025! Dar sigur să nu mergeţi să cereţi o mărire de salariu!

    Acest articol îl scriu marţi seară, la ora 22:25, pe 17 decembrie, şi va apărea în primul număr din Business Magazin din 2025, tocmai pe 6 ianuarie, deci peste trei săptămâni. Aşa că nu ştiu ce se va întâmpla în acest interval: dacă vom avea guvern aprobat şi cine va fi prim-ministru, dacă euro va trece de 5 lei la cursul oficial al BNR (deja acum, la casele de schimb, este peste 5 lei), dacă vom avea sau nu creştere economică, conform previziunilor analiştilor, sau dacă Călin Georgescu va mai fi în prim-plan.

    Anul 2025 va fi complicat din punct de vedere politic. Indiferent ce va face sau nu guvernul proeuropean, tensiunile sociale, chiar dacă vor fi „reprimate”, există, iar haosul alegerilor prezidenţiale poate răbufni oricând. În economie, incertitudinea se extinde, iar companiile încep să analizeze cu atenţie ce se întâmplă în jurul lor, dincolo de gardul propriului business, şi devin mai puţin optimiste. Bugetele pentru 2025 sunt ajustate, însă, de data aceasta, în jos şi vor depinde de situaţia politică. În loc să facă planuri de investiţii, companiile pregătesc planuri de restructurare operaţională, care, cine ştie, s-ar putea transforma în restructurări salariale şi de personal.

    Nu este ca în perioada 2009-2012, când criza a venit peste noi, peste companii, peste antreprenori, găsindu-i descoperiţi, plini de datorii şi fără resurse financiare. Acum, majoritatea companiilor au bani, au linii de finanţare deschise în lei şi nu mai sunt expuse pe valută. Totuşi, prudenţa este cuvântul de ordine: fiecare îşi face un plan de rezervă, care să poată fi implementat dacă va fi nevoie. Anul viitor se va lucra cu bugetul nu trimestrial sau anual, ci de la lună la lună, în funcţie de evoluţia politică, economică, vânzări şi încasări, adică în funcţie de situaţia cash flow-ului. La ultimul ZF Live din 2024, Marius Opriş, partener la Ascendis, firmă de training şi consultanţă în dezvoltare organizaţională, a spus că, în 2025 cuvântul de ordine în companii va fi „reaşezare”: reaşezare operaţională, revizuirea cheltuielilor şi a fluxurilor de activitate, reaşezarea organigramei – adică a forţei de muncă – şi, nu în ultimul rând, reaşezarea salariilor.

    Altfel spus, nu va fi cel mai potrivit moment pentru a cere o majorare salarială! În cel mai optimist scenariu, îţi vei păstra salariul la nivelul din 2024. Creşteri salariale pentru toată lumea nu sunt luate în considerare. Bineînţeles, de la 1 ianuarie va creşte salariul minim pe economie, iar odată cu acesta vor exista majorări şi la nivelurile inferioare, însă este puţin probabil ca acestea să se extindă către nivelurile medii sau superioare. În IT, restructurările „tăcute” sunt în plină desfăşurare şi vor continua în 2025. IT-iştii primesc pachete compensatorii şi încearcă să-şi găsească poziţii similare, cu acelaşi pachet salarial, însă acest lucru devine din ce în ce mai dificil. Găsirea unui nou loc de muncă, cu un salariu de 3.000-4.000 de euro net pe lună, este tot mai complicată.

    Companiile din IT, care au făcut angajări masive acum trei-patru ani şi au cheltuit sume considerabile pentru recrutare, încearcă acum să-şi restructureze organigramele şi să înlocuiască IT-iştii şi dezvoltatorii cu soluţii bazate pe inteligenţa artificială. În unele cazuri este posibil, în altele nu, dar procesul a început. Această reaşezare este binevenită după boomul nesustenabil din anii precedenţi, când angajatorii nu mai ştiau ce să facă pentru a intra în graţiile IT-iştilor, afirmă Marius Opriş. În industria componentelor auto, procesele de restructurare începute în toamna lui 2024 vor continua, însă la un moment dat vor înceta, conform spuselor lui Marius Opriş. România rămâne o piaţă atractivă pentru acest sector, datorită inginerilor bine pregătiţi şi a trecerii de la procese simple la unele mult mai complexe, inclusiv la centre de cercetare şi dezvoltare, care susţin piaţa. Dacă vor apărea restructurări în Germania, România ar putea prelua o parte dintre operaţiunile relocate. În construcţii, trendul descendent va continua, ceea ce va pune presiune tot mai mare pe piaţa muncii, pe salarii şi pe angajări, a mai spus consultantul Ascendis. La polul opus, în industria de servicii financiare, situaţia ar putea fi mai bună, deoarece băncile trec prin procese complexe, care necesită specializări. În industria de outsourcing, piaţa rămâne rezilientă, existând cerere, astfel încât perspectivele ar putea fi mai bune. Companiile vor pune un accent sporit pe vânzări şi pe relaţiile cu clienţii, pentru a nu pierde clienţi în favoarea concurenţei. Marius Opriş spune că firmele investesc mult în cursuri de vânzări, sperând că echipele vor deveni mai bine pregătite şi vor reuşi să menţină vânzările sub control. Pentru 2025, toată lumea adoptă o atitudine prudentă, încercând mai întâi să-şi conserve ceea ce are, înainte de a explora noi investiţii sau oportunităţi de expansiune.

    Vom vedea la finalul lui 2025 cum a fost anul, dar până atunci vă urez să aveţi un an cât mai bun!   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Personalitatea anului: salariul de 1.000 euro/lună

    An de an, BUSINESS Magazin încheie anul cu o copertă dedicată personalităţii anului, care poate fi un om, un even-iment, o tranzacţie, ceva total neaşteptat, care a avut un impact major în anul respectiv. Anul acesta, titlul de personalitatea anului este atribuit salariului mediu pe economie, care a depăşit 1.000 de euro net – o bornă extrem de importantă pentru România, una pe care nu credeam că o vom atinge prea curând, având în vedere că în urmă cu zece ani nu eram nici măcar la jumătatea acestei valori. Este salariul mediu net de 1.000 de euro o bornă istorică sau doar un pas spre normalitate? 

    Salariul mediu net în România a înregistrat o creştere impresionantă în ultimele două decenii, crescând de peste cinci ori în termeni nominali, de la 206 euro în 2005 la 1.050 euro în septembrie 2024, arată calculele pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). În lei, creşterea este chiar mai spectaculoasă, de la 746 lei la 5.228 lei. Această evoluţie arată transformările profunde ale economiei locale, ale politicilor salariale, precum şi creşterea nivelului de trai din ţară.

    După 2015, ritmul de creştere a accelerat considerabil, pe fondul măsurilor precum creşterea salariului minim pe economie şi reducerea impozitului pe venit. În perioada 2015-2024, salariul mediu net aproape s-a dublat, de la 418 euro la 1.050 euro. Totuşi, această tendinţă nu a fost constantă de-a lungul timpului.

    Anii de criză economică globală, cei cuprinşi între 2008 şi 2011, au fost marcaţi de o stagnare sau creştere lentă a salariilor. Chiar dacă în termeni nominali s-au înregistrat mici avansuri, inflaţia şi deprecierea leului au afectat semnificativ puterea de cumpărare. Abia după 2013 România a intrat într-o nouă etapă de creştere economică susţinută, iar salariile au început să crească mai vizibil.

    „Ca sume, creşterile salariului mediu net sunt în creştere accelerată după 2018, într-o mişcare convergentă către piaţa europeană a salariilor. Nivelul salariului mediu de azi a prins din urmă unele state central-europene, la care ne uitam cu jind cu 15 ani în urmă. Adeziunea la Uniunea Europeană a determinat progresiv creşterea investiţiilor străine în România, a îmbunătăţit încrederea investitorilor, iar România a devenit atractivă pentru ei. Peste 20% din-tre salariaţi lucrează azi în companii cu capital străin, care, cel mai adesea introduc practici moderne de admin-istrare a forţei de muncă, propunând locuri de muncă noi, în industrie, dar din ce în ce mai mult în servicii, precum şi politici de beneficii generoase şi oportunităţi de dezvoltare a carierei. Ele setează azi standardul în piaţa muncii şi sunt deosebit de competitive”, susţine Raluca Pârvu, business manager la BPI România, companie de consultanţă în management şi resurse umane.

    Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite Searchers, susţine că evoluţia salariului mediu net în România în ultimele decenii reflectă transformările economice şi sociale profunde pe care ţara le-a experimentat. „După căderea regimului comunist în 1989, România a intrat într-o perioadă de tranziţie marcată de reforme eco-nomice şi integrarea în structuri europene şi internaţionale. Această tranziţie a avut un impact semnificativ asupra salariilor, care au început să crească treptat începând cu anii 2000. În acest context, salariul mediu net a experi-mentat o creştere constantă, începând să se apropie de niveluri comparabile cu cele din alte state membre ale Uniunii Europene”, detaliază ea. 

    Oana Popescu, managing director al companiilor de resurse umane Humangest Group & IHM Total Consult, este şi ea de părere că evoluţia salariului mediu net în România reflectă transformările profunde prin care a trecut econo-mia ţării noastre în ultimele decenii. „În anii ’90, salariile erau foarte scăzute, influenţate de tranziţia dificilă de la o economie centralizată la una de piaţă. Situaţia a început să se îmbunătăţească semnificativ după 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, care a atras investiţii străine şi a deschis accesul la pieţe internaţionale. Sectoare precum IT-ul şi industria auto au devenit motoare de creştere economică, generând locuri de muncă mai bine plătite”, afirmă ea. 

    Răzvan Zglobiu, head of sales & talent acquisition la compania de recrutare în regim temporar Prohuman România, spune şi el că modul în care a evoluat salariului mediu net în România în ultimele decenii reflectă tranziţia econom-ică a ţării, integrarea în Uniunea Europeană şi creşterea economică înregistrată. „Aceasta a fost marcată de creşteri semnificative, dar şi de fluctuaţii generate de factori economici, politici şi sociali. Acest proces evolutiv poate fi divizat în patru etape cronologice majore, la finalul cărora putem concluziona că piaţa muncii din România s-a înscris pe un trend ascendent constant, prin care a reuşit să recupereze într-o bună măsură decalajul enorm ce exista la începutul anilor 1990 faţă de Europa de Vest”, spune reprezentantul Prohuman. 

    Cele patru etape despre care vorbeşte Răzvan Zglobiu sunt: anii 1990, după căderea regimului comunist, când economia României a intrat într-o perioadă de tranziţie dificilă, anii 2000, care au adus integrarea în UE şi atragerea investiţiilor străine care au stimulat creşterea economică şi, totodată, la creşterea salariului mediu. A treia etapă este după 2010, când criza economică globală a încetinit creşterea, iar a patra etapă este cea care a început în 2020, când pandemia de COVID-19 a avut un impact mixt: deşi unele sectoare au fost afectate negativ, altele, pre-cum IT-ul şi serviciile digitale, au continuat să crească. 

    În ultimii ani, inflaţia ridicată a diminuat din impactul pozitiv al creşterilor salariale. Deşi avansul nominal este re-marcabil, puterea de cumpărare a salariului mediu nu a crescut proporţional. Totuşi, atingerea pragului de 1.000 de euro în 2024 arată progresele economice ale României şi nevoia companiilor de a ajusta salariile pentru a atrage şi reţine forţa de muncă.

    Dacă ne uităm pe statisticile INS, vedem că salariul mediu net din luna decembrie este în mod tradiţional mai ridicat decât media anuală, o oglindă a practicilor de recompensare a angajaţilor în perioada sărbătorilor de iarnă, a bonusurilor de sărbători, cât şi a primelor acordate de companii pentru performanţă sau loialitate. Luna decembrie marchează în mod tradiţional un vârf al salariilor în România, iar datele din ultimii 18 ani confirmă acest trend. De exemplu, salariul mediu net din decembrie 2023 a atins un nou record de 1.020 de euro (5.079 lei), de peste patru ori mai mare decât nivelul din 2005.

    Datele despre salariile din decembrie nu doar reflectă tendinţele de pe piaţa muncii, ci şi oferă indicii despre dinamica economică a României. Luna decembrie devine un barometru al progresului salarial, marcând atât re-zultatele unui an, cât şi aşteptările pentru anul ce urmează.

    „Creşterea salariului mediu net a avut un impact major asupra pieţei muncii locale. Competiţia dintre angajatori a devenit mai intensă, forţând companiile să ofere nu doar salarii mai mari, ci şi pachete atractive de beneficii şi opor-tunităţi de dezvoltare profesională. Totodată, creşterea salariilor a stimulat migraţia forţei de muncă din zonele ru-rale către oraşe şi a ajutat la diminuarea deficitului de personal calificat în domenii precum construcţiile şi sănăta-tea. Pe scurt, creşterea salariului mediu net nu este doar un indicator al progresului economic, ci şi o expresie a fe-lului în care piaţa muncii răspunde nevoilor şi aspiraţiilor oamenilor”, susţine Oana Popescu. 

    Momentele cheie în evoluţia salariului mediu 

    Raluca Pârvu de BPI România spune că momentele-cheie ale creşterii salariului mediu sunt determinate în princi-pal de schimbări legislative, dar şi de situaţia economică. Schimbările legislative ţin mai ales de modificarea sis-temului de taxare a muncii, fie prin impozitul de venit, fie prin cheltuielile sociale. De fiecare dată, aceste modificări apar ca să îmbunătăţească colectarea de taxe la sistemul de stat, pentru diminuarea muncii la negru. „De cota unică a beneficiat clasa medie în formare şi de altfel, aceasta este foarte ataşată de menţinerea sistemului exist-ent.(…) Criza economică din anii 2008 – 2010 a influenţat major salariul mediu. În anii respectivi, salariul mediu net a stagnat, afectând puternic puterea de cumpărare a românilor. Pe de altă parte, peste 25% dintre salariaţi sunt în continuare plătiţi cu salariul minim pe economie, iar în ultimii ani, guvernul a ales să impună creşteri accelerate ale salariului minim pe economie, trăgând în sus artificial veniturile salariale”, crede ea. 

    În ultimele decenii, salariul mediu a fost influenţat semnificativ de mai multe momente-cheie şi schimbări legisla-tive. Unul dintre cele mai importante evenimente a fost adoptarea Legii salarizării unitare în România, în 2017, care a avut scopul de a uniformiza şi creşte salariile în sectorul public, susţine Sorina Faier de la Elite Searchers. „Această lege a generat discuţii ample şi a dus la majorări semnificative în rândul funcţionarilor publici, influenţând implicit şi sectorul privat. Un alt factor important a fost introducerea impozitului pe venit de 10%, care a intrat în vigoare în 2018. Această reducere fiscală a avut ca efect creşterea veniturilor nete pentru angajaţi, sporind astfel puterea de cumpărare şi contribuind la creşterea salariului mediu.” 

    De asemenea, măsurile luate pentru stimularea economiei, precum facilităţile fiscale pentru angajatori ce an-gajează tineri sau persoane defavorizate, au condus la o creştere a numărului de locuri de muncă şi, implicit, a salariilor, mai punctează ea. 

    Oana Popescu crede că un moment definitoriu a fost integrarea în Uniunea Europeană, care a adus investiţii masive şi a creat standarde mai ridicate pentru piaţa muncii. Totodată, măsuri precum scutirea de impozit pe venit pentru angajaţii din IT au contribuit la transformarea acestui sector în unul dintre cele mai bine plătite din economie. În aceeaşi direcţie, scutirile fiscale acordate în domeniile construcţiilor şi agriculturii au avut un impact semnificativ. „În construcţii, eliminarea impozitului pe venit şi reducerea contribuţiilor sociale pentru angajaţi au permis creşteri salariale importante, într-un efort de a atrage şi reţine forţa de muncă într-un sector cu deficit de personal. În agri-cultură, măsuri similare au contribuit la stabilizarea veniturilor lucrătorilor şi la sprijinirea unui domeniu important pentru economia României”, subliniază ea.

    Un alt factor a fost creşterea constantă a salariului minim, mai ales după 2015, care a ridicat nivelul veniturilor pentru angajaţii din sectoare cu calificare redusă. „Totuşi, este important să menţionăm că astfel de măsuri trebuie să fie corelate cu o creştere a productivităţii, pentru a evita dezechilibrele economice. Revoluţia fiscală din 2018 a fost, de asemenea, un moment important, prin modificarea contribuţiilor sociale, ceea ce a determinat renegocieri salariale şi o recalibrare a structurii veniturilor. Deşi unele măsuri au fost contestate, ele au avut un efect asupra creşterii salariilor în sectoarele direct afectate. Astfel, creşterea salariului mediu a fost rezultatul unor decizii legis-lative bine direcţionate, dar şi al unei economii în transformare, care a căutat să răspundă cerinţelor pieţei globale”, punctează Oana Popescu. 

     

    Cine plăteşte cel mai bine? 

    Sectoarele economice din România se întrec în oferirea celor mai mari salarii, iar datele recente arată o competiţie strânsă între industria IT şi sectorul extractiv. În timp ce tehnologia domină din ce în ce mai multe aspecte ale economiei, resursele naturale continuă să genereze venituri substanţiale pentru angajaţi. 

    Clasamentul sectoarelor de activitate cu cele mai mari salarii medii nete reflectă diversitatea economiei româneşti, cu o concentrare clară a salariilor mari în domeniile tehnologice şi energetice. 

    IT-ul continuă să atragă talente datorită dinamicii sale, în timp ce industria extractivă îşi păstrează relevanţa prin salarii competitive şi rolul său economic strategic.

    Aşadar, serviciile în tehnologia informaţiei ocupă prima poziţie în clasamentul salariilor medii nete, cu un venit de 2.336 euro (11.626 lei pe lună). Acest sector este caracterizat de regulă de cerere mare de specialişti, un ritm rapid al inovaţiei şi pachetul de beneficii atractive oferit de angajatori, deşi în ultima perioadă a fost pus în dificultate de norii negri care se abat asupra companiilor din tehnologie de la nivel global. 

    Cu doar câţiva euro mai puţin, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale oferă un salariu mediu net de 2.331 euro (11.599 lei/lună). Sectorul rămâne unul dintre cele mai bine plătite din economie, datorită complexităţii activităţilor şi a rolului său strategic. Fabricarea produselor de cocserie şi din prelucrarea ţiţeiului ocupă locul al treilea în clasamentul celor mai bine plătite sectoare, cu un salariu mediu de 2.257 euro (11.230 lei pe lună), ceea ce arată că domeniile conexe industriei extractive sunt, de asemenea, bine remunerate.

    „Influenţa creşterii salariului mediu asupra dezvoltării pieţei muncii locale s-a făcut resimţită pe mai multe planuri ale economiei, influenţând o serie de factori socio – economici precum: creşterea atractivităţii pentru forţa de muncă locală, salariile mai mari reducând temporar emigrarea, în special în sectoare precum IT, sănătate şi con-strucţii; dezvoltarea industriilor emergente, IT-ul, sectorul BPO (business process outsourcing) şi sectorul ser-viciilor financiare atrăgând investiţii datorită costurilor relativ mici ale forţei de muncă comparativ cu Europa de Vest, chiar şi cu salariile în creştere”, susţine Răzvan Zglobiu. El mai este de părere că avansul salariilor a accelerat tranziţia către industrii cu valoare adăugată mai mare, ceea ce a determinat creşterea cererii pentru competenţe specializate. 

    Creşterea salariului mediu net a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării pieţei muncii locale, influenţând atât cererea, cât şi oferta de muncă, subliniază Sorina Faier.

    „În primul rând, salariile mai mari atrag un număr mai mare de candidaţi calificaţi, consolidând astfel poolul de talente disponibile pentru angajatori. Acest lucru duce la o competiţie sporită între companii, care, în încercarea de a atrage şi reţine personalul, sunt determinate să îmbunătăţească condiţiile de lucru şi beneficiile oferite an-gajaţilor. Pe de altă parte, creşterea salariului mediu net contribuie la sporirea puterii de cumpărare a populaţiei, ceea ce stimulează cererea de bunuri şi servicii locale. Acest fenomen generează noi oportunităţi de angajare în diverse sectoare, cum ar fi comerţul cu amănuntul, servicii, marketing sau energie regenerabilă”, detaliază reprezentanta Elite Searchers. 

    Cu toate acestea, România continuă să înregistreze discrepanţe salariale semnificative între diferite sectoare economice. Dacă domenii precum IT-ul şi industria extractivă oferă salarii de peste 2.000 de euro pe lună, la polul opus, unele industrii abia ating pragul de 600 de euro.

    Fabricarea de îmbrăcăminte oferă cel mai mic salariu mediu net din economie: 606 euro (3.016 lei pe lună). Acest sector se confruntă cu provocări legate de externalizare, competiţia internaţională şi nivelul scăzut al valorii adău-gate. Sectorul de hoteluri şi restaurante se situează pe locul al doilea în clasamentul celor mai mici salarii, cu un venit mediu net de 647 euro (3.218 lei/lună). Deşi acest domeniu implică adesea muncă intensă şi program pre-lungit, remuneraţia rămâne sub media naţională. 

    Activităţi precum tăbăcirea şi finisarea pieilor (699 euro, 3.477 lei) şi fabricarea de mobilă (712 euro, 3.545 lei) com-pletează lista sectoarelor cu cele mai mici salarii, în pofida cererii constante pe piaţa locală şi internaţională pentru aceste produse.

    Cum ne comparăm cu ţările din regiune

    Salariile continuă să crească în toate ţările UE, însă decalajele persistă, alimentând discuţiile despre convergenţa economică şi atractivitatea pieţei muncii în Europa Centrală şi de Est. Astfel, datele de la Eurostat, oficiul european de statistică, arată că salariile medii din Europa variază foarte mult. Aceste diferenţe pot apărea din reglementările specifice ţării, legislaţia muncii, sectoarele industriale şi dezvoltarea economică. Ţările din Europa de Nord şi de Vest au cel mai mare câştig mediu net, în timp ce ţările din Europa de Est şi de Sud raportează cifre mult mai mici.

    Aşadar, în anul 2023, ţările din Europa de Vest, precum Luxemburg, Olanda şi Irlanda, se află în fruntea clasamen-tului salariilor medii nete, cu valori de peste 3.500 de euro pe lună, ceea ce nu este o surpriză, având în vedere că vorbim despre economii puternice şi un nivel ridicat al costului vieţii.

    În contrast, ţările din Europa Centrală şi de Est, precum România (892 euro) şi Bulgaria (779 euro), rămân la coada clasamentului, cu salarii medii nete lunare care abia ating jumătate din media UE (2.351 euro). Această diferenţe pot sublinia provocările legate de convergenţa economică, nivelul de productivitate şi investiţiile în dezvoltarea pieţei muncii din regiune.

    Câştigul salarial mediu anual net din statisticile anuale ale Eurostat au fost calculate scăzând impozitele pe venit şi contribuţiile la asigurările sociale din câştigul anual brut pentru o persoană singură, fără copii. În unele ţări euro-pene se aplică anumite deduceri pentru familii, pentru angajaţii care au copii. 

    România are un drum lung de parcurs pentru a ajunge la nivelul ţărilor dezvoltate, dar creşterea constantă a salar-iilor şi integrarea mai profundă în lanţurile de producţie europene pot accelera această evoluţie. Raportat la media europeană, România rămâne sub nivelul salarial al economiilor dezvoltate, însă ritmul rapid de creştere indică o tendinţă de convergenţă. Dacă în 2005 România era printre ţările cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, în 2024 începe să se apropie de alte economii emergente din regiune.

     

    Este salariul mediu un indicator al bunăstării unei ţări?

    Salariul mediu este un indicator ca oricare altul. Avem nevoie de date statistice pentru a analiza situaţia econom-ică, crede Raluca Pârvu. „Ne lăudăm cu creşterea nivelului de trai care devine comparabil cu unele oraşe spaniole ori italiene, de exemplu. Aşa pare din bula noastră de la Bucureşti. Cu toate acestea, salariul mediu de azi la nivel naţional ascunde vaste discrepanţe între judeţe. Doar 17 judeţe înregistrează salarii medii nete peste media naţională. De asemenea, Bucureştiul se află la 30% peste această medie, în timp ce un judeţ ca Hunedoara se află cu 15% sub medie. Pe măsură ce polii urbani mari ai României se dezvoltă, zonele rurale şi urbane mici rămân adesea în urmă, se depopulează şi nu vedem voinţă politică pentru a le dezvolta”, a  completat ea. 

    Salariul mediu este mai mult decât un simplu număr, el reprezintă o oglindă a progresului economic şi social al unei ţări. Este folosit ca indicator al bunăstării deoarece oferă o perspectivă clară asupra nivelului de trai şi asupra puterii de cumpărare a populaţiei. În ultimul deceniu, creşterile din sectoare precum IT sau producţia auto au subliniat modul în care salariul mediu reflectă performanţa unor industrii strategice, crede Oana Popescu. „Totuşi, salariul mediu poate fi înşelător. Fiind o medie, el poate masca discrepanţele dinte salariile din sectoarele perfor-mante şi cele din domenii mai slab plătite, sau între salariile din oraşele mari şi cele din mediul rural. Spre exemplu, salariile din Bucureşti şi Cluj sunt semnificativ mai mari decât cele din alte zone ale ţării, ceea ce arată că acest in-dicator trebuie interpretat cu atenţie. În final, salariul mediu nu este doar un indicator economic, ci şi un simbol al speranţelor oamenilor pentru un viitor mai bun. Creşterea lui transmite un mesaj de încredere şi progres, dar pentru a fi cu adevărat relevant, trebuie să fie susţinută de o economie echitabilă, care creează oportunităţi reale pentru toţi cetăţenii”, adaugă ea.

    Răzvan Zglobiu crede că salariul mediu este frecvent folosit ca un indicator al bunăstării economice datorită capac-ităţii sale de a sintetiza într-un singur număr starea generală a veniturilor obţinute de populaţie şi a nivelului de trai. Totuşi, în spatele acestui indicator se ascund semnificaţii mai profunde care reflectă speranţele, aşteptările şi re-alităţile sociale şi economice ale unei societăţi.

    „Salariul mediu oferă o măsură convenabilă şi uşor de înţeles pentru compararea nivelurilor de trai între diferite ţări, regiuni sau perioade de timp. Este un indicator standard utilizat în analize economice, statistici guvernamen-tale şi rapoarte internaţionale. Evoluţia salariului mediu reflectă sănătatea generală a economiei, fiind influenţată de productivitate, investiţii şi dinamica pieţei muncii, totodată un salariu mediu mai mare este adesea corelat cu un consum intern mai puternic, ceea ce stimulează creşterea economică”, explică reprezentantul Prohuman. 

    Sorina Faier punctează că salariul mediu serveşte ca un indicator comparativ între diferite regiuni sau sectoare economice, permiţând evaluarea disparităţilor economice şi sociale. Analizând acest indicator, factorii de decizie pot identifica zonele care necesită intervenţii pentru a stimula creşterea economică şi a îmbunătăţi nivelul de trai al cetăţenilor. „Cu toate acestea, utilizarea salariului mediu ca singurul indicator al bunăstării poate conţine limitări, cum ar fi neglijarea veniturilor extrem de mari sau foarte mici, care pot distorsiona imaginea reală a distribuţiei veni-turilor. În concluzie, deşi salariul mediu este un instrument valoros, o abordare holistică, ce include şi alţi indicatori economici, este esenţială pentru o evaluare corectă a bunăstării economice”, spune ea.  

    Salariul mediu, adesea perceput ca o simplă statistică economică, transcende cu mult simpla sa valoare numer-ică. Acesta reflectă nu doar starea actuală a economiei, ci şi speranţele, aspiraţiile şi aşteptările indivizilor în raport cu societatea. „Oferind o oglindă a condiţiilor de trai şi a puterii de cumpărare, salariul mediu poate indica nivelurile de satisfacţie şi bunăstare ale populaţiei”, conchide Sorina Faier.