BusinessMagazin

Category: Resurse umane

Analize la obiect din domeniul resurselor umane – tot ce trebuie să știi despre angajatori, locuri de muncă disponibile si multe altele

  • Cursa medicilor spre taramul fagaduintei

    Ca au fost doua mii sau trei mii de medici, asa cum sustin
    organizatorii, nici nu mai conteaza. Targul, organizat intr-un
    hotel din sudul Bucurestiului, a fost luat cu asalt de halatele
    albe. Liftul urca pana la etajul al 13-lea, cel unde are loc
    evenimentul, iar la coborare constati ca n-ai cum sa mai iesi. Zeci
    de oameni isi dau coate pentru un loc in ascensor.

    Ies cu greu, imi trag sufletul si deja aud doua tinere cu
    planuri pentru tari mai insorite: “Eu zic ca mai bine invatam
    impreuna franceza. Ne e si mai usor si sigur ne recruteaza la
    targul urmator”. Tinerele tocmai au inceput deja rezidentiatul si
    se gandesc sa plece la absolvire, de aceea si-au predat inca de
    acum CV-ul si celelalte documente. Ne intoarcem si ne lovim de
    Dragos, proaspat student la medicina si probabil cel mai tanar
    doctor dintre sutele prezenti la targ. Pana sa duc pana la capat
    intrebarea, Dragos spune ca toata lumea vrea sa plece in Vest ca sa
    faca bani. “Nu se mai poate aici. Mi se pare normal ca aceia care
    au prins deja experienta cu spitalele noastre sa plece.” Si el vrea
    sa plece, iar cat timp acolo tara unde va ajunge ii va permite sa
    aiba o viata decenta, nici nu mai conteaza locul: “Vreau sa nu am
    grija zilei de maine, sa am o masina si in timp sa-mi cumpar o
    locuinta. Nu mi se pare ca cer mult dupa ce o sa am zece ani de
    studii”.

    Daca Dragos e mai pragmatic, Andreea Munteanu, endocrinolog
    rezident, e mai cumpatata. Inca din primii ani de studentie o batea
    gandul sa plece. O deranjeaza conditiile din Romania. Standardul
    profesional pe care il apreciaza ca destul de scazut, lipsa
    sanselor de a se remarca si in plus mereu invocata parte
    financiara. “Ma retin familia si speranta inceputului ca poate va
    fi mai bine si poate daca muncesti mult si poate daca arati ca esti
    bun si poate daca…” Andreea se opreste si reformuleaza: “As vrea
    sa plec in Franta pentru ca sunt endocrinolog si acolo stiu ca sunt
    sanse mari de avansare”.

    Intrebat ce argumente i-ar da unui medic sa nu paraseasca tara,
    presedintele Colegiului Medicilor, profesorul Vasile Astarastoae,
    raspunde franc: “Nu am niciun argument”. Totusi, medicul vorbeste
    despre dificultatile pe care le intampina cei plecati la munca in
    Occident: perioada de adaptare dificila, lipsa prietenilor si a
    cunostintelor, problemele cu necunoasterea limbii. Am reformulat
    intrebarea si, incercand sa aflu ce-i determina pe ceilalti doctori
    sa ramana in tara, am primit mai multe ipoteze de lucru: pe de-o
    parte, dificultatea de a se desparti de familie, apoi comoditatea
    si frica de concurenta, mai ales dupa o anumita varsta. Exista insa
    medici cu ani buni de experienta care raman nu de teama concurentei
    din afara, ci pur si simplu pentru ca au reusit sa-si creeze o
    situatie materiala si sociala care sa le permita sa duca o viata
    decenta. Cel mai greu ramane insa pentru cei la inceput de
    drum.

    Nu doar tinerii vor sa plece. Doar ca pentru cei trecuti de
    30-40 de ani, lucrurile se complica. Sau, dupa cum se exprima un
    medic, e mai mult decat atat, e o “aventura”. Mihaela Axente este
    specialist in neurologie pediatrica si are deja bagajele facute. In
    scurt timp va ingriji bolnavi din Marea Britanie. Cand o intreb ce
    motive are ca sa plece, medicul nu se plange atat de bani, cat mai
    ales de viitorul tot mai incert. “Am o pozitie destul de buna aici
    si as pleca pur si simplu pentru lipsa de perspectiva si de orizont
    pe plan profesional.” Axente nu se vede mutata definitiv in insula,
    ci doar provizoriu. Pentru multi dintre medici, o problema e si
    limba, de aceea singura optiune pentru o pondere ridicata a
    halatelor albe este Marea Britanie, unde pot sa vorbeasca limba la
    un nivel corespunzator.

  • De ce au devenit angajatii dependenti de bonurile de masa

    La supermarket, multi scot la casa numerar, ceva mai putini
    platesc cu cardul si poate la mai bine de jumatate dintre cei care
    stau la rand in fata noastra vedem celebrele tichete de masa. Le
    scot tacticos, le completeaza pe loc si le desprind unul cate unul
    din carnetul special in care sunt legate. Si le vedem tot mai des,
    atata vreme cat numarul de magazine cu care emitentii de tichete au
    incheiat parteneriate si numarul angajatilor care le primesc la
    salariu a atins un nivel impresionant. Iata si cifrele: din circa
    4,2 milioane de angajati, peste doua milioane primesc bonuri de
    masa de la companiile la care lucreaza. Aceste tichete sunt insa
    oferite doar in mediul privat.


    Si numarul magazinelor care accepta aceasta modalitate de plata
    este mare. “Tichetele emise de Edenred sunt acceptate in 50.000 de
    magazine afiliate din toata tara”, spune Iulian Alexe, directorul
    de marketing si comunicare al emitentului de tichete Edenred,
    fostul Accor Services, cel mai mare jucator de pe piata
    tichetelor.


    De altfel, potrivit studiului salarial si de beneficii PayWell
    2010, realizat de PricewaterhouseCoopers, tichetele de masa
    reprezinta cel mai oferit beneficiu de companiile din Romania – 89%
    dintre companiile chestionate spun ca includ acest beneficiu in
    pachetul extrasalarial al angajatilor si cam asa au stat lucrurile
    si in anii trecuti, cand, in medie, procentul ajungea la circa 75%.
    Atractia acestui tip de beneficii tine de facilitatile fiscale pe
    care le ofera. Astfel, tichetele de masa, tichetele de vacanta si
    tichetele – cadou au adus importante beneficii fiscale companiei
    care le ofera, fiind deductibile la calculul impozitului pe profit
    si scutite de la plata contributiilor social-salariale si
    social-patronale. Incepand cu luna iulie, legea a fost modificata,
    iar aceste tichete au devenit impozabile cu cota de 16%,
    corespunzatoare impozitului pe venituri din salarii, platibil de
    angajat.


    Initiativa a fost in mod repetat criticata de angajati si
    angajatori deopotriva, insa in destul de putine cazuri a
    reprezentat un motiv pentru a exclude tichetele de masa din
    pachetul de beneficii.

    Raman, chiar si asa, beneficiile cele mai eficiente financiar pe
    care le pot oferi angajatorii, iar angajatii le pun in topul listei
    de preferinte tocmai datorita accesului imediat si foarte putin
    conditionat in ceea ce priveste utilizarea lor. La o valoare fixa
    de 8,72 de lei pentru un tichet de masa si, in general, la 22 de
    bonuri primite lunar, un angajat poate merge la cumparaturi si
    umple cosul cu produse necesare pentru o saptamana sau doua. Cei
    192 de lei reprezinta, in cele din urma, o suma destul de mica, asa
    ca, in cazul celor mai multi angajatori, tichetele de masa
    reprezinta doar o parte din pachetul de beneficii extrasalariale,
    completat de alte produse sau servicii, precum asigurarile de
    sanatate sau primele acordate la ocazii speciale.

  • Paradoxul crizei: numarul angajatilor cu salarii de peste 1.000 de euro a crescut cu 11.000

    Astfel, numarul angajatilor cu salarii brute de peste 1.000 de
    euro a crescut cu aproape 11.000, respectiv un avans de 5% in
    perioada analizata. In schimb, angajatii cu castiguri brute de pana
    in 1.000 de lei s-au imputinat cu peste 286.000, adica o scadere de
    30%.

    In toamna anului trecut, 6% din totalul angajatilor au castigat un
    salariu brut de peste 1.000 de euro / luna, in timp ce 5% dintre
    salariati au avut un venit la nivelul salariului minim pe economie,
    de 751 de lei in 2009.

    Detalii pe www.gandul.info.

  • Economia vidului sau cum sa faci bani din nimic

    Un bec, un frigider, un microprocesor si un obiect de mobilier
    nu par sa aiba absolut nimic in comun. La o privire mai atenta
    insa, niciunul dintre ele n-ar putea fi fabricat fara ca anumite
    componente sa fie supuse unor procese de vidare, prin care poate fi
    obtinuta, spre exemplu, atmosfera controlata din interiorul becului
    sau vidarea incintei unde urmeaza sa fie depozitat freonul folosit
    de frigidere pentru racire. Totul se realizeaza prin intermediul
    unor instalatii industriale bazate pe tehnica vidului, care ajung
    de cele mai multe ori la dimensiuni foarte mari, comparabile cu
    cele ale unei cladiri cu cateva etaje, si care au folos in aproape
    orice, de la ambalarea multor produse alimentare si pana la vidarea
    otelului, in siderurgie.

    Adrian Bodea era cercetator specializat in tehnica vidului la
    Institutul de Fizica Atomica de la Magurele cand a decis, in 1992,
    sa puna bazele unei afaceri cu instalatii de vidare. “Argumentul
    principal a fost situatia destul de inapoiata a economiei si
    industriei romanesti in raport cu tehnologiile folosite in Vest”,
    povesteste Corneliu Bodea, care a intrat si el un an mai tarziu in
    compania Adrem Invest, alaturi de fratele sau mai mare. Era o
    perioada cand cele mai multe fabrici din Romania isi procurau
    instalatiile de vidare din tari vest-europene sau de la importatori
    si distribuitori locali. Restul cumparau de la FAN – Fabrica de
    Aparatura Nucleara, devenita ulterior, dupa privatizarea din 1998,
    Nuclear Vacuum, care se ocupa printre altele si de productia de
    echipamente si instalatii de tehnica a vidului. “La momentul
    privatizarii am incercat sa achizitionam fabrica, dar nu s-a
    intamplat pana la urma”, spune cu regret Corneliu Bodea, astazi
    vicepresedintele companiei.

    Planurile de afaceri ale celor doi frati fusesera deja date peste
    cap de perioada dificila a industriei intrate in cadere libera
    odata cu inchiderea multor unitati, timp in care in Europa,
    productia traversa o perioada infloritoare, iar fabricantii de
    sisteme de vidare erau suprasolicitati. Dincolo de exemple precum
    Arctic, Antibiotice Iasi sau diverse institute de cercetare, Adrem
    Invest si-a pierdut o buna parte dintre clientii din Romania si s-a
    orientat catre piata internationala. “Industria romaneasca devenise
    incapabila sa sustina un asemenea business”, evoca Bodea momentul
    cand a luat decizia, mai ales ca Adrian Bodea stabilise o legatura
    cu Edwards, un producator britanic de sisteme de vid care facea
    parte din grupul British Oxygen Company, avand astfel deschiderea
    catre exterior.

    Compania s-a transformat din importator in proiectant si executant
    de instalatii la cheie si s-a orientat tot mai mult spre piata
    externa, dominata de nume precum Siemens sau Pfeiffer Vacuum, care
    impart o piata de ordinul mai multor miliarde de euro, potrivit
    Pneurop, comitetul european al producatorilor de instalatii de vid.
    Piata este greu de cuantificat, insa un punct de reper in
    industrie, compania britanica Edwards, a inregistrat anul trecut o
    cifra de afaceri de aproape un miliard de dolari (725 de milioane
    de euro), echivalentul a aproximativ 20% din intreaga industrie
    europeana, dupa unele estimari. In Romania, productia este aproape
    inexistenta, iar importatorii si distribuitorii de componente
    cumuleaza incasari de ordinul zecilor de milioane de euro. Adrem
    Invest a avut anul trecut afaceri de zece milioane de euro, in
    crestere cu 40% fata de nivelul atins in 2008, si mizeaza anul
    acesta pe incasari cel putin comparabile.

    De altfel, nici compania fratilor Bodea nu produce sistemele in
    Romania, ci in tari precum Finlanda, Italia, Rusia sau anumite tari
    din Africa de Sud, prin intermediul partenerilor. Practic, doar
    proiectarea se face in Romania, iar productia si executia
    sistemului se realizeaza in strainatate. “Exista insa anumite
    secrete de productie, componente pe care le fabricam aici”, sustine
    Bodea, facand referire, de pilda, la o idee a fratelui sau,
    patentata la nivel european, de vidare a otelului cu un consum de
    20 de ori mai mic de energie decat in mod traditional.

    Costul unui sistem de vidare porneste in principiu de la un milion
    de euro, insa poate ajunge, in functie de complexitate si
    dimensiuni, si la zeci de milioane de euro. Cel mai scump sistem
    proiectat si instalat de Adrem a costat putin peste 7 milioane de
    euro, valoare care prin comparatie cu nivelul din alte piete este
    chiar si cu 20% mai mica.

    “Proiectul se desfasoara pe etape, iar banii sunt incasati de-a
    lungul unei perioade mai mari de timp”, explica Bodea una dintre
    principalele probleme din domeniu. La semnarea unui contract,
    clientii achita un mic avans din intreaga valoare, urmand sa faca o
    plata mai consistenta odata cu finalizarea fiecarei etape a
    proiectului, ceea ce inseamna ca furnizorul instalatiei trebuie sa
    investeasca in prima faza din buzunarul propriu. “Am avut
    dintotdeauna o problema cu lichiditatile. La un moment dat,
    incasarile din contractele anterioare nu mai erau suficiente pentru
    lansarea altora noi”, spune Bodea, cu completarea ca o finantare de
    la banci nu le-a fost o alternativa la indemana, intrucat bancherii
    preferau sa crediteze companii din domenii mai atragatoare decat
    cel al tehnicii vidului, mai ales cand marjele de profit erau mai
    mari decat nivelul de aproximativ 10 procente din domeniu.

    Pentru o companie din domeniul tehnicii vidului fara capital si
    putere mare de investitie, lipsa lichiditatilor poate duce la
    inchiderea afacerii. Perspectiva i-a impins pe fratii Bodea sa
    diversifice activitatea, in incercarea de a genera fonduri din care
    sa sustina linia de business principala. “Asa a pornit divizia de
    automatizari de retele de utilitati, ce lucreaza de asemenea cu
    contracte de valori mari, platite insa in termen mai scurt decat
    cele pentru instalatiile de vid”, explica vicepresedintele Adrem
    Invest.

    N-a fost totusi suficient, intrucat durata de executie si nevoia de
    capital erau in continuare destul de mari, motiv pentru care
    diversificarea a continuat prin preluarea unor activitati de citire
    a contoarelor de energie electrica si administrare a grupurilor de
    masura externalizate de grupul ceh CEZ in urma cu doi ani. Jumatate
    din cifra de afaceri va proveni de aici in 2010, in timp ce
    automatizarile vor insemna in jur de 30%, iar proiectarea si
    instalarea sistemelor bazate pe tehnica vidului vor aduce
    restul.

    “Nu inseamna ca renuntam la linia de business initiala”, precizeaza
    Corneliu Bodea, mai ales ca limitarea data de faptul ca nu mai sunt
    deschise fabrici de productie noi este doar aparenta. Pe de-o
    parte, durata de viata a unui sistem de vidare nu este foarte mare,
    iar pe de alta parte intervine progresul tehnologic, cu inlocuirea
    anumitor componente din sistemele existente. “Pentru noi e o
    afacere de familie, pe care vrem sa o pastram si sa o predam mai
    departe generatiilor viitoare”, spune antreprenorul

  • Cum au fost ultimii doi ani pentru piata de recrutare din Romania

    “Situatia prin care trecem este de necrezut!” Asa incepe Radu
    Furnica discutia cu BUSINESS Magazin. Nu e un raspuns la o
    intrebare anume, este doar o declaratie rece si taioasa, cu atat
    mai alarmanta cu cat vine din partea unui om care, in general, se
    fereste in aparitiile publice sa se plaseze in tabara pesimistilor.
    Tonul discutiei ce a urmat si scenariul conturat de Furnica s-au
    potrivit perfect cu vremea din acea dupa-amiaza ploioasa de inceput
    de octombrie.

    Cel mai mult se arata socat Furnica de amploarea blocajului din
    piata. “Este foarte simplu sa castigi atunci cand piata te ajuta,
    insa acum, cand lucrurile nu mai merg bine, actionarii nu se
    gandesc sa schimbe managementul, ci prefera sa stea deoparte si sa
    vada cum le scad afacerile, gasind managerilor scuza ca in asemenea
    conditii economice nimeni n-ar putea avea rezultate prea bune”,
    spune el. Or, ce ar trebui sa faca actionarii este ca tocmai acum
    sa investeasca in schimbare. Pe de o parte, atitudinea actionarilor
    este de inteles – le e greu sa creada ca pot gasi manageri care
    sa-i ajute sa creasca atunci cand toata piata scade. In plus,
    firmele de executive search nu sunt deloc ieftine, iar in multe
    bugete nu si-au mai gasit locul anul acesta activitatile de
    recrutare.

    Numeroase companii au inceput sa practice preturi de dumping, in
    speranta ca vor gasi astfel clienti si, mai mult decat atat, sa
    apeleze la metode de recrutare care s-ar potrivi mai degraba pentru
    pozitii de entry level sau, cel mult, de specialisti, cum ar fi
    site-urile sau portalurile de recrutare online. “Multe firme au
    disparut si mai multe au ajuns sa se vanda pe 1.000 de euro pentru
    un proiect si in curand este posibil sa dispara si ele”, apreciaza
    head-hunterul.

    Unii dintre cei vizati de omul de afaceri ar putea sa spuna ca au
    fost nevoiti sa faca aceste compromisuri pentru a supravietui si ca
    aceasta ar fi noua valoare reala a tarifelor, in conditiile in care
    rulajul lichiditatilor disponibile a devenit foarte limitat.
    Practic, piata de executive search a ajuns la valoarea din 2006,
    aproximativ 3,8 milioane de euro. Pentru a intelege cat de mare a
    fost scaderea, sa facem comparatia cu anii de gratie 2007-2008,
    cand afacerile companiilor ajungeau la 7,6, respectiv 8 milioane de
    euro pe an. Angajatorii recrutau masiv pentru toate posturile de
    management, iar head-hunterii castigau nu doar prin volumul de
    proiecte, ci si datorita faptului ca salariul managerilor era mai
    mare, iar recrutorii erau platiti procentual, in functie de acest
    indicator.

    Acum, scaderea uriasa nu vine doar din faptul ca au fost sensibil
    mai putine proiecte in ultimii doi ani, dar si din cauza ca banii
    incasati de companiile de recrutare au fost mai putini, ca urmare a
    deciziilor de a-i plati mai modest pe managerii angajati.
    “Sfarsitul anului va marca o perioada de 24 de luni in care noi nu
    am avut niciun proiect de recrutare in servicii financiare, desi
    aici erau cei mai mari clienti ai nostri. In 2008, 65% din
    veniturile noastre erau din servicii financiare”, mentioneaza
    Furnica, referindu-se la firma fondata de el, LDS. Desi nu a
    compensat pierderea venita din sectorul financiar, presedintele LDS
    a mentinut afacerea prin proiecte in industrie, bunuri de larg
    consum sau energie. Are nevoie, la fel de mult ca oricine
    altcineva, de lichiditati constante, in conditiile in care
    costurile companiei se ridica la 40.000 de euro in fiecare luna. De
    altfel, Furnica este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai scumpi
    head-hunteri din piata, onorariile ridicandu-se la o treime din
    salariul brut anual al persoanei recrutate prin intermediul
    LDS.


    Totusi, fata de anul trecut, considerat dezastruos, piata cunoaste
    usoare tendinte de crestere in 2010, cu aproximativ 1,3 milioane de
    euro. Accentul cade pe “usoare”, fiindca numarul schimbarilor la
    nivel de top management este pana acum foarte mic. Mihai Ghyka a
    revenit la conducerea Bergenbier, Kraft Foods si-a schimbat
    directorul general, noul sef fiind indianul Gerard Chandran, iar la
    Ursus a venit tot un expat, Gary Whitlie, cu experienta
    internationala in industria berii.

    Chiar daca piata de recrutare la nivel de top management ar
    putea cunoaste si in anii urmatori cresteri, acestea vor fi foarte
    mici. In consecinta, costurile tinute in frau raman o recomandare
    la fel de valabila, intrucat vremurile bune raman deocamdata de
    domeniul trecutului. “Daca peste cinci ani vom atinge din nou
    nivelul din 2008, eu voi fi mai mult decat multumit”, declara Radu
    Furnica. Chiar daca orizontul de timp invocat pare mai degraba
    inspaimantator pentru cei ce spera intr-o redresare mai rapida,
    estimarea are temei, avand in vedere ca volumul de proiecte de
    executive search si salariile din 2008 erau rezultatul unei
    explozii a pietei si al unui context economic care este putin
    probabil sa se repete curand.

    Tot intr-un orizont similar de timp vede Furnica si eventualitatea
    de a-si vinde compania, din nou eligibila in ochii investitorilor,
    dupa ce parteneriatul LDS cu Korn/Ferry s-a incheiat. Omul de
    afaceri isi evalueaza compania la 10 milioane de euro, insa spune
    ca ar putea obtine mult mai mult atunci cand piata isi va reveni,
    asa ca, pentru moment, prefera sa mai astepte venirea
    investitorului si a ofertei porivite. Nici sa cumpere nu ar fi
    interesat, intrucat o achizitie in acest sector nu inseamna decat o
    achizitie de capital uman, iar acum Furnica nu vede pe nimeni in
    piata cu care ar putea incheia un parteneriat.

    Cu toate acestea, oferte sunt, probabil, destule la nivelul
    pietei. Companiile infiintate in urma cu trei-patru ani si care au
    prins valul cresterii economice stau acum pe margine si au ajuns in
    pragul falimentului. Pentru ele, cel mai bun lucru care s-ar putea
    intampla ar fi sa primeasca o oferta de parteneriat, insa pana acum
    niciuna dintre companiile importante nu s-a aratat interesata de
    extindere.

  • Vrei sa te faci pilot? Cat costa si unde poti sa faci cursuri de pilotaj in Romania

    “Pilotul este un manager in avion”, spune Dan Andrei, directorul
    scolii romanesti de pilotaj Carpatair Flight Training de la
    Timisoara.

    Este prima lectie pe care Dan Andrei si colegii sai instructori
    de la scoala de aviatie din Timisoara o predau viitorilor piloti:
    aceea ca sunt responsabili de coordonarea unui intreg “arsenal” de
    comenzi si ca in mainile lor se afla, de cele mai multe ori, nu
    numai propriile vieti, ci si vietile unor zeci sau chiar sute de
    oameni.


    In Romania exista momentan putine sanse pentru cei care doresc
    sa devina piloti comerciali si de linie. Dincolo de Scoala
    Superioara de Aviatie si de cateva scoli mai mici private, cea mai
    nou deschisa este Carpatair Flight Training, care a inceput
    cursurile in urma cu doi ani la Timisoara. Scoala a pornit la drum
    dupa ce compania aeriana Carpatair a decis sa investeasca in
    formarea de piloti de la zero, pentru a nu mai fi conditionata sa
    astepte absolventii Scolii Superioare de Aviatie din Romania sau sa
    depinda de piata internationala, unde pilotii primesc oferte din
    toata lumea, iar piloti licentiati pe tipurile de avioane cu care
    zboara Carpatair se gaseau din ce in ce mai greu. Asadar,
    conducerea Carpatair a deschis scoala unde au absolvit in doi ani
    67 de piloti, dintre care a angajat deocamdata 3. Cum afla
    doritorii de noua scoala, cum isi platesc cursurile care nu sunt
    deloc ieftine si, nu in ultimul rand, unde se duc daca nu raman in
    staff-ul companiei de la Timisoara?


    Sunt interesati in general pasionatii, iar informatia orala
    circula cu repeziciune extrema; avem de procesat zeci de aplicatii
    lunar, dar din cauza constrangerilor financiare ale candidatilor
    potentiali, numai o mica parte finalizeaza intentia. De altfel, din
    aceste motive cumulate, nici nu se organizeaza targuri de profil,
    cel putin in Romania”, potrivit lui Dan Andrei. Scoala de aviatie
    de la Timisoara are in prezent atat cursanti romani, cat si
    straini, din Serbia si Republica Moldova. Carpatair a avut insa
    cursanti si din Statele Unite, Canada si Australia. Cei mai multi
    cursanti sunt orientati catre o cariera de pilot profesionist,
    manifestandu-si inca de la inceput dorinta de a se angaja in cadrul
    unui operator aerian dupa absolvirea cursurilor.

    Inainte de a deveni pilot cu acte in regula insa, cursantii trec
    prin multe ore de studiu. In cadrul Carpatair Flight Training,
    programul de pregatire incorporeaza minimum 750 de ore de pregatire
    teoretica, circa 60 de ore de antrenament pe simulator, peste 160
    de ore de zbor pe avion, toate acestea in aproximativ doi ani. De
    asemenea, programul de calificare pe tip de avion consta in inca
    150 de ore de pregatire teoretica in cadrul companiei in care
    pilotul se angajeaza, exercitii practice dupa proceduri pentru
    situatii anormale si de urgenta, antrenamente pe simulator cu o
    durata de minimum 40 de ore si, ulterior, zbor necomercial pe avion
    si zbor de pregatire pe ruta cu durata de 150 de ore. “Este mult,
    este putin? Practica a demonstrat ca atat este necesar pentru ca
    operarea sa fie sigura”, precizeaza directorul Carpatair Flight
    Training.

    Dan Andrei sustine ca organizarea unei astfel de scoli nu este
    deloc simpla si ca inseamna, pana la urma, “ceea ce inseamna orice
    intreprindere greenfield a unui antreprenor”.


    Chiar daca investitiile initiale se recupereaza dupa multi ani,
    pilotii reprezinta in acest moment o necesitate sociala
    identificata, dupa cum o descriu fondatorii acesteia. Scoala de
    aviatie care functioneaza in incinta Aeroportului International
    Traian Vuia din Timisoara a “prins aripi” in urma unei investitii
    de 2 milioane de euro, investitie care a finantat achizitia unui
    simulator, doua aeronave Cesna si diverse lucrari pentru
    organizarea scolii. Insa, odata lansata, scoala a lucrat la
    capacitate maxima: “Prin scoala noastra, urmand diverse cursuri de
    formare, au trecut peste 90 de studenti-piloti”, explica Dan
    Andrei. In prezent, aflandu-se in diverse stadii ale cursurilor de
    pilotaj, frecventeaza cursurile scolii 23 de
    piloti/studenti-piloti, diferenta de 67 fiind reprezentata de cei
    care au absolvit deja.

    Programul de pregatire a unui pilot consta in mai multe etape,
    fiecare cu pretul ei: primul nivel, asa-numitul PPL (Private Pilot
    Licence), costa in cadrul scolii de aviatie Carpatair circa 9.000
    de euro fara TVA. Pregatirea planificata pe durata a doi ani, pana
    la obtinerea licentei de pilot comercial ATPL (Air Transport Pilot
    Licence) il costa insa pe un viitor pilot circa 55.000 de euro.

    La o cautare pe internet, zeci de forumuri din tara si din
    strainatate sunt pline ochi de tineri care vor sa devina piloti.
    Multi vor, putini ajung la cursuri, iar si mai putini reusesc sa
    obtina toate atestatele si sa ajunga sa zboare pentru o companie.
    Si, cu toate acestea, evolutia pietei aeriene din ultimii ani ii
    face pe multi dintre ei sa isi puna intrebarea: “Poti avea emotii
    ca ajungi somer cu licente de pilot de 100.000 de euro?”.
    De la inceputul anilor 2000, industria aeriana a avut o crestere
    record mondiala, in care au jucat roluri foarte importante
    dezvoltarea industriei low-cost si a companiilor asiatice. Ultimii
    doi ani au afectat insa grav industria transporturilor, mai multe
    companii intrand in faliment – precum SkyEurope sau MyAir -, iar
    altele intrand in ample restructurari. Cel mai recent exemplu in
    acest sens este operatorul aerian roman Blue Air, care a anuntat un
    plan de restructurare ce vizeaza, printre altele, concedierea mai
    multor angajati din echipajul de bord.

    Cu toate acestea, mai exista regiuni pe glob unde inca se fac
    angajari, spun cei din domeniu. “Exista cerere mare de piloti in
    zona Asiei si a Orientului Mijlociu, cele mai dinamice din punct de
    vedere al dezvoltarii aviatiei civile in ultimii ani. Aici de fapt
    se impune o analiza structurala pentru ca in toata lumea este
    nevoie de piloti cu experienta (comandanti, instructori), insa este
    greu sa ajungi la acest nivel pentru ca sistemul de promovare este
    foarte riguros si impune un anumit nivel de pregatire pentru
    fiecare etapa care conduce la elitele de care este nevoie peste
    tot, de fapt”, spune Dorin Ivascu, unul dintre cei doi asociati ai
    Regional Air Services, scoala de piloti de la Tuzla. Aceeasi
    viziune o impartaseste si Dan Andrei de la Carpatair, afirmand ca
    explicatia acestei cereri deosebite este faptul ca liniile aeriene
    din zona Asia-Pacific si Orientul Mijlociu comanda sute de avioane
    de mare si medie capacitate anual. “Unele dintre statele respective
    au scoli de aviatie proprii si produc industrial. China, spre
    exemplu, produce intr-o singura scoala 15.000 de piloti, atat de
    mari ii sunt nevoile.”

    Analizand insa salariile si diurnele, atat in Romania, cat si in
    strainatate, se poate spune ca pilotii comerciali sunt niste
    norocosi. “In general, un pilot comercial castiga in Romania circa
    5-6.000 de euro lunar, daca are deja toate licentele. In
    strainatate, salariul este ceva mai mare, pornind de la circa 8.000
    de euro”, spune Pavel Tatcu, fost instructor de zbor la Autoritatea
    Aeronautica Civila Romana. Exista insa salarii ce depasesc patru
    zerouri. “Am un prieten care zboara in calitate de comandant in
    Qatar si castiga aproximativ 18.000 de dolari pe luna, pe misiuni
    ultra-lungi pe Boeing 777”, explica Dan Andrei. Efortul financiar
    pana a ajunge la un asemenea salariu este insa destul de mare.
    Toate licentele necesare, plus atestatul pentru avioane de acest
    tip, in acest caz Boeing, pot costa circa 90-100.000 de euro,
    adauga fostul instructor de zbor Pavel Tatcu.

    Intr-adevar, sustine Dan Andrei, cei mai multi cursanti viseaza
    la angajarea in cadrul unor companii de linie, pentru a zbura pe
    curse cat mai lungi. Nu toti cursantii ajung insa piloti, asa ca
    scoala de la Timisoara urmeaza sa dezvolte si alte componente de
    business, cum ar fi o baza de intretinere pentru avioane mici sau
    abordarea de noi profesii, printre care si cea de insotitor de
    bord, mecanic de aviatie sau specialist in planificare zbor. Cel
    mai ambitios plan insa este cel prin care, intr-o perioada de cinci
    ani, scoala vrea sa-si mareasca numarul de cursanti, chiar pana la
    dublarea lor. In acest sens, exista colaborari cu scoli de aviatie
    din Serbia, Croatia, Germania si chiar si Marea Britanie, dupa cum
    spune Dan Andrei: “Suntem departe de a fi un jucator global. Poate
    peste vreo 5-10 ani. Cine stie?”.

  • CLUB BM: Romania, o analiza de tara intr-o seara de luni

    Invitatii care au raspuns solicitarilor BUSINESS Magazin au fost
    Octavian Popescu (Vicepreşedinte Initiative), Bogdan Popescu (Head
    of strategic project management, Metro Cash & Carry România),
    Radu Furnică (Preşedinte Leadership Development Solutions), Bogdan
    Georgescu (Managing partner Colliers International), Radu Georgescu
    (Preşedinte Gecad), Ovidiu Cernei (Corporate affairs &
    communications government relations & regulatory affairs
    manager JTI), Ciprian Moga (Managing partner Iquest Consulting),
    Anca Bidian (CEO Kiwi Finance), Radu Crăciun (Director de
    investiţii Eureko Pensii) si Costea Dumitrescu (Managing partner
    Ascendis).

    BUSINESS MAGAZIN: Romania are nevoie, in contextul crizei si al
    necesitatii atragerii de investitii, in special investitii straine
    directe, sa stie cum sta. De aceea am propus ca tema de discutie o
    analiza a calitatilor, slabiciunilor, oportunitatilor si
    amenintarilor din economia si societatea romaneasca.

    RADU FURNICĂ: Daca noi ne gandim la o analiza SWOT (strengths,
    weaknesses, opportunities, threats – puncte tari, puncte slabe,
    oportunitati, amenintari, n.red.) fara o perspectiva pe termen lung
    si fara sa ne intrebam care vor fi consecintele a ceea ce inseamna
    azi politica vis-a-vis de tanara generatie, in termen mediu spre
    lung, eu cred ca orice analiza ar fi un exercitiu inutil.

    BUSINESS MAGAZIN: E un inceput foarte bun. Unde ati plasa in
    acest moment sistemul de invatamant intr-o analiza?
    RADU FURNICĂ: In momentul acesta este o slabiciune clara.
    OCTAVIAN POPESCU: O slabiciune pe termen scurt si o amenintare pe
    termen lung.
    RADU CRĂCIUN: Mie mi se pare ca prin definitie o analiza SWOT ar
    trebui sa fie pe termen scurt pentru ca nu putem sti care vor fi
    oportunitatile sau amenintarile peste zece ani. Iar primul pas este
    sa punem etichete pe ele, asa cum sunt ele acum si asa cum le vedem
    acum. Pentru ca nimeni nu are globul de cristal care sa-i spuna cum
    va fi peste zece ani.
    CIPRIAN MOGA: Va propun eu o eticheta pentru sistemul de
    invatamant: in dezacord cu cerintele pietei muncii, atat pe
    perioada de criza cat si inainte de ea. Nu exista o strategie, nici
    a liceelor, nici a universitatilor, de a-si urmari elevii sau
    studentii sa vada ce ajung. In absenta acestui marketing exista o
    ruptura totala intre ce se produce in scolile romanesti si ce iese
    pe piata muncii. La Pitesti exista chiar si acum si a existat in
    ultimii cinci ani o singura clasa de ingineri proiectanti auto in
    conditiile in care Dacia incearca cu cerul si pamantul sa obtina
    astfel de specialisti.
    RADU CRĂCIUN: Eu as vrea sa ma leg de acest aspect si sa fac o
    referire la o traditionala chestiune considerat punct tare al
    Romaniei: costul scazut al fortei de munca cu care am tot defilat
    incercand sa atragem capital. Parerea mea este ca in acest moment
    este din ce in ce mai putin un punct tare al Romaniei. Ceea ce se
    cauta acum este o forta de munca calificata si mai putin costul
    scazut. Acum cinci ani costul fortei de munca era un punct tare,
    iar acum nu mai e asa si poate deveni un punct slab.


    BUSINESS MAGAZIN: In momentul de fata, forta de munca unde s-ar
    incadra in analiza noastra?
    RADU FURNICĂ: Este o slabiciune. Pentru ca nu e important sa avem o
    forta de munca ieftina, ci de o calitate buna. Ceea ce inseamna ca
    la pretul la care este sa aiba o productivitate peste nivelul
    sugerat de pret.
    BUSINESS MAGAZIN: Dar domnul Radu Georgescu spunea anterior ca
    romanul e inventiv si bine pregatit. Sa fie doar un apanaj al
    IT-ului?
    RADU GEORGESCU: La noi asa se vede. Eu cred ca nimic nu este in alb
    si negru, ci totul este in zone de gri. Sunt de acord ca daca te
    uiti la zidarul care nu e in stare sa faca unghiul drept, e vorba
    de forta de munca slab pregatita, dar daca te uiti in zona IT
    lucrurile stau altfel.
    RADU FURNICĂ: Braindrainul care are loc in momentul de fata va fi
    platit de tara asta in 15-20 de ani de-acum inainte extraordinar de
    scump, dincolo de banii pe care ii imprumutam noi de la FMI sau
    orice. Cele mai greu de dovedi datorii sunt asa numitele
    “oportunity loses”. Cu alte cuvinte cum poti sa dovedesti ca daca
    s-ar fi luat alte decizii rezultatul ar fi fost mult, mult mai
    bun.
    RADU FURNICĂ: Un alt punct care ar trebui discutat ar fi politica,
    administrativa.
    BOGDAN GEORGESCU: Oamenii pleaca din tara dar nu pentru ca
    managementul este prost intr-o firma ci pentru ca viata este din ce
    in ce mai grea. Pentru ca s-au saturat sa stea aiurea in trafic, la
    cozi, sa fie batjocura unui functionar de la ghiseu.
    OVIDIU CERNEI: Fara politic si deciziile luate astazi, acum un an
    sau doi, de catre clasa politica, careia ii datoram foarte mult din
    criza actuala, probabil ca ar fi fost alte evolutii. Si tot ei ar
    fi cei care ar putea sa schimbe putin viitorul si acele
    oportunitati pe care tanara generatie daca anumite decizii ar fi
    gandite si luate pe alte baze decat cele care conteaza acum.
    BUSINESS MAGAZIN: Atunci ar trebui sa trec politicul tot la
    slabiciuni.
    MAI MULŢI: Mai degraba o amenintare.
    CIPRIAN MOGA: Imi permiteti sa fac o simplificare a cuvantului
    politic? Se numeste management. Impactul este mai mare sau mai mic,
    dar cred ca atunci cand vorbim de politic nu stiu daca nu cumva
    vorbim de management in administratie.
    OCTAV POPESCU: Si un model de neasumare a responsabilitatii si de
    ne-urmarire a oricaror obiective si a momentului decontului. Dar
    cred ca cel mai mare liability pe care il aduce politicul in
    business este aceasta impredictibilitate uriasa cu care trateaza
    mediul de afaceri – schimbari peste noapte samd. Cati dintre Dvs.
    pot face un plan de afaceri pe care sa nu-l atinga sase luni?
    RADU FURNICĂ: Pesimismul fata de viitor in ochii clientilor mei
    este in mod vizibil mult crescut si a crescut mult in ultimii patru
    ani.
    BOGDAN POPESCU: Dimensiunea e una dintre marile oportunitati ale
    Romaniei.
    Octav Popescu: Oportunitatea e data nu doar de variabila numerica
    din ecuatie, referitoare la populatie, ci si din apetitul de
    consum, care, in ciuda anilor buni de pana acum doi ani, nu a ajuns
    la nivelul necesar. Noi am facut un studiu in Romania despre
    atitudfinea consumatorului afectat de criza. In medie, la nivel
    international, pe un esantion de 7 tari, 70% din consumatorii
    intervievati au spus ca isi vor pastra comportamentul de cumparare
    alterat de criza. Cu alte cuvinte, au descoperit ca se pot descurca
    cu mai putine vacante, cu masini mai mici, pot astepta sa cumpere
    la promotii etc. In Romania, numai 52% au spus ca isi vor pastra
    acest comportament, adica de indata ce lucrurile vor reveni din
    punctul de vedere al comportamentului de cumparare la un nivel
    normal, vor continua sa cumpere. Aceasta diferenta este o mare
    oportunitate care, combinata cu numarul de consumatori, da un
    potential chiar palpabil acestui punct.
    CIPRIAN MOGA: Nu cumva suntem in stare sa mergem mai in jos cu
    dorinta de cumparare?
    OCTAV POPESCU: Noi suntem consumatori emotionali. Pana acum,
    increderea si dorinta de a cumpara depaseau cu mult puterea de
    cumparare acum doi ani si jumatate. Astazi, este cea mai scazuta
    din toata regiunea. Apropo de atitudinea consumatorului, 86%
    considera ca lucrurile s-au inrautatit in ultimele sase luni si 75%
    considera ca lucrurile se vor inrautati si mai mult in urmatoarele
    sase luni. In mediul international, 70% considera ca lucrurile se
    vor imbunatati in urmatoarea jumatate de an. Din cum isi plaseaza
    consumatorii increderea sau neincrederea, criza i-a facut pe oameni
    sa-si schimbe valorile si lucrurile in care cred. Credibilitatea,
    competenta si securitatea reprezinta principalele criterii care
    influenteaza comportamentul de cumparare. Aici nu suntem cu nimic
    diferiti fata de ceea ce se intampla la nivel international. Lumea
    s-a divizat intre eroii si raufacatorii crizei. Printre eroi, sunt
    prietenii si familia. Ei sunt surse de informare, in ei se
    investeste capital de incredere. Pe locul doi este internetul si pe
    locul trei sunt supermarketurile, pentru ca ele s-au dovedit
    aliatul consumatorilor pe timp de criza, prin promotii. Sondajul
    este reprezentativ pentru Romania pe segmentul de varsta 21-45, din
    mediul urban, persoane active din punct de vedere financiar, adica
    lucreaza. Dintre raufacatori, sunt Guvernul si politicienii. In jur
    de 91% n-au niciun fel de incredere in ei. Media internationala e
    apropiata – 90%. Pe locul al doilea este mass-media. Asta nu
    inseamna ca nu consuma televiziune, ziare si reviste, dar
    credibilitatea pe care o pun pe aceste surse este infima. Pe locul,
    al treilea este publicitatea si pe locul al patrulea sunt bancile.
    Practic, autoritatea construita ca atare a disparut in momentul de
    fata, la fel si autoritatea transmisa prin mass-media. Au ajuns la
    un nivel minim istoric. Cu toate acestea, suntem una din natiunile
    care au un consum foarte mare de informatii.
    BOGDAN POPESCU: Pentru ca astazi trebuie sa interpretam tot ce
    primim ca informatie in media, din cauza credibilitatii scazute in
    acest mediu, as pune media la amenintari.
    CIPRIAN MOGA: La nivel social, ne orientam foarte mult dupa elite
    si avem o carenta sociala pentru ca nu avem activitati sociale. Un
    exemplu ar fi ca oamenii de elita nu au practica sociala. In afara
    de vizitarea prietenilor sau petrecerile de la firma, nu au o
    practica sociala, cum ar fi infiintarea unui grup de reactie sau de
    opozitie.
    RADU FURNICĂ: Diferenta este ca in societatile mature exista o masa
    critica a acelui sistem de valori, care, la noi, in ultimii 20 de
    ani nu a apucat sa se dezvolte.
    BUSINESS MAGAZIN: Aceasta situatie se regaseste si in mediul de
    afaceri? Sunt dispuse companiile sa colaboreze, depasind sfera
    simpla a contractului semnat?
    RADU FURNICĂ: Problema este ca indiferent de domeniul de
    activitate, activitatea organizatiilor de afaceri este focalizata
    in principal spre supravietuire si atunci rolul lor de participant
    la viata sociala este redus, de multe ori, la un simulacru, pentru
    ca ei abia reusesc sa-si plateasca salariile.
    BUSINESS MAGAZIN: Mediul de afaceri unde-si are locul?
    RADU FURNICĂ: Atata cat e, e un punct tare. Eu as mai spune ca un
    alt lucru bun pe care il avem este tocmai faptul ca nu s-a
    intamplat nimic pana acum. Adica, ceea ce s-a intamplat, e foarte
    putin in comparatie cu ce s-ar fi putut intampla.
    COSTEA DUMITRESCU: Din acest punct de vedere, totul e o
    oportunitate, nu? Daca reusim sa traim cu managementul pe care il
    avem, cu productivitatea pe care o avem, trebuie sa ne gandim ca
    daca creste calitatea actului de management si in mediul de
    business si in administratiile locale, vom inflori. Deci, nivelul
    scazut poate fi privit ca o oportunitate, nu ca o problema.
    ANCA BIDIAN: Eu si invatamantul si forta de munca tot la
    oportunitati le-as trece, in loc de slabiciuni, invatamantul, cu
    toate hibele pe care le are, avem foarte multi tineri care pleaca
    afara. Pai, ei acolo fac treaba, cu acelasi sistem de invatamant in
    spate. Am trait multi ani in Canada si stiu ce spun.
    RADU GEORGESCU: Problema invatamantului romanesc nu este ca nu te
    invata bine cat este integrala de gradul 3 din 72.255.000. La asta
    suntem senzational mai buni noi decat americanii si oricine
    altcineva. Copiii nostri nu sunt indrumati catre ce pot face in
    viata, asta e problema.
    ANCA BIDIAN: Din acest punct de vedere, slabiciunea poate fi a
    mediului de afaceri, care nu stie ce sa faca pentru a ii indruma si
    a media, in egala masura, pentru ca nu arata si lucrurile valoroase
    din tara asta. Nu cred ca nu mai avem niciunul. Atata timp cat avem
    un marketing negativ extraordinar, in care nu aflam decat de cei
    care au esuat, de companiile care si-au declarat insolventa, de cei
    care fura. Daca nu vom fi in stare sa cream talente sau ai nostri
    vor performa mai bine la Bill Gates, vor veni cetateni moldoveni,
    chinezi, pakistanezi care vor asigura bunul mers al societatii mai
    departe. Solutii sunt.
    RADU FURNICĂ: Eu am o unitate de business cu un filtru pentru
    identificarea tinerilor cu potential de leadership. In jur de 60%
    dintre ei nici macar nu termina testele. Din cei 40% care le
    termina, foarte putini sunt buni.
    ANCA BIDIAN: Si in 2007-2008 ne vaitam, iar atunci lumea nu mai
    putea sa circule in Bucuresti. Nu avem masuri pentru calitatea
    vietii pentru a putea compara mere cu pere si pentru a lua brusc
    decizia de a pleca in alta tara pentru ca acolo e mai bine.
    RADU GEORGESCU: Stateam si faceam o socoteala cu colegi de-ai mei.
    Din ce ne-am uitat noi, romanul mediu este in top 20% ca nivel de
    trai in Romania. In acest context, sa venim si sa ne plangem ca ne
    este rau, mi se pare un pic cam mult.
    BOGDAN GEORGESCU: Eu nu cred ca am o viata foarte buna, din punctul
    de vedere al calitatii vietii. Poate ca fata de Pakistan sau fata
    de China, da, dar fata de ceea ce imi doresc eu si fata de restul
    Europei, nu.
    COSTEA DUMITRESCU: Eu cred ca aici e o dezamagire pe undeva, pentru
    ca ultimii 20 de ani care au adus ceva prosperitate, mai ales la
    nivel individual, nu au atras dupa sine o crestere a nivelului de
    civilizatie si a calitatii generale a vietii. Daca punem calitatea
    vietii ca o slabiciune si totodata ca o oportunitate, pentru ca nu
    putem merge decat in sus, n-ar fi rau.
    RADU CRĂCIUN: Eu cred ca sunt doua planuri aici. Pe de-o parte, din
    punctul de vedere al activelor pe care fiecare roman le are, e clar
    ca a existat o progresie chiar geometrica – masini, calatorii in
    strainatate, case. Cu toate acestea, in toti acesti ani n-a existat
    niciun singur moment in care in media sa spuna cineva ca romanul
    traieste mai bine. Chiar si in perioada in care vanzarile de masini
    straine cresteau cu 40% de la an la an, creditele cresteau si ele,
    iar somajul ajunsese la 4%, pe toate canalele de televiziune vedeai
    ca saracii romani traiesc prost. Atata vreme ca romanilor li s-a
    spus tot timpul ca traiesc prost, poate n-ar trebui sa-i condamnam
    ca au ajuns sa si creada acest lucru, cu toate ca, daca ar fi
    privit in jur traiesc mai bine chiar si decat acum patru ani, nu
    zece.
    RADU GEORGESCU: Eu am facut un concediu timp de o saptamana in
    aceasta vara mergand cu masina prin tara si a fost senzational.
    Unul dintre cele mai bune concedii si compar cu cel similar de acum
    cativa ani din SUA, de la New York la San Francisco, si in Rusia,
    de la Moscova la Sankt Petersburg. Am gasit pe drumurile Romaniei
    oameni cu zambetul pe buze peste tot, oameni care trageau de
    clienti pentru a fi bine.
    BUSINESS MAGAZIN: Unde poate fi asezata aceasta Romanie, ‘de la
    tara’?
    COSTEA DUMITRESCU: La oportunitati, care au insa nevoie de ceva in
    plus pentru a se materializa.
    RADU FURNICĂ: Eu cred ca la nivel national ar trebui sa ne
    focalizam asupra unui numar dat de domenii. Un numar redus, pentru
    ca problema noastra acum este ca incercam sa le facem pe toate
    odata, convinsi fiind ca le facem bine.
    ANCA BIDIAN: E nevoie de o strategie pentru asta.
    RADU GEORGESCU: Ei da, dar problema este ca din doi in doi ani mai
    apre cate o strategie pentru urmatorii 30 de ani.
    BUSINESS MAGAZIN: Dupa doua ore de discutii, in zona calitatilor nu
    am trecut nimic.
    COSTEA DUMITRESCU: Mediul privat de afaceri.
    BOGDAN POPESCU: Cred ca ar fi adaptabilitatea. Am avut o revelatie
    personala cand a murit presedintele Poloniei, in aprilie. Polonezii
    au fost desfiintati de trei ori si au ajuns unde au ajuns prin
    imprejurari. Noi n-am fost niciodata pusi in situatii limita, ci
    ne-am strecurat. Probabil o facem inconstient, dar demonstreaza
    versatilitate si adaptabilitate pe care daca o canalizam de aici
    incolo ne poate ajuta foarte mult.
    RADU FURNICĂ: O alta calitate ar fi si comunicarea in limbi
    straine, mult peste tot ce este in tarile din jur. Oamenii sunt
    deschisi la minte. In Cehia, isi pun casca pe cap la ora cinci si
    jumatate si rup usa.
    CIPRIAN MOGA: De ce n-am putea actiona la nivel micro? Cred ca cel
    mai tare suferim de pe urma administratiilor locale si n-am auzit
    de astfel de institutii incomodate de grupuri de cetateni
    nemultumiti.
    RADU GEORGESCU: Stiu de un fond foarte mare de investitii care si-a
    pus problema sa investeasca intr-o firma foarte mare de consultanta
    in care sa angajeze oameni de genul lui Bill Clinton si sa faca
    “outsourcing of government”. Probabil ca ar fi o solutie si pentru
    noi.
    RADU FURNICĂ: Da-ti-mi voie sa dau un exemplu radical. Colegii mei
    din Korn/Ferry au fost angajati acum zece ani de guvernul
    neozeelandez pentru a gasi viitorul ministru al apararii. O firma
    cauta candidati pentru un post de ministru.
    BUSINESS MAGAZIN: Justitia nu este si ea o solutie? Unde credeti ca
    isi gaseste locul?
    COSTEA DUMITRESCU: Dar justitia n-ar ajuta la cresterea calitatii
    actului de management.
    BOGDAN POPESCU: Ar putea stabili niste limite.
    RADU FURNICĂ: Daca SWOT-ul este pe termen scurt, Codul Muncii este
    un mare dezavantaj, pentru ca ii descurajeaza si pe cei care in
    ciuda conditiilor se gandesc sa vina.
    CIPRIAN MOGA: O statistica interesanta, realizata anul trecut in
    sectorul IT din Danemarca, unde cheltuielile in aceasta directie
    sunt consistente, arata ca 25% dintre IT-stii care lucreaza acolo
    sunt de fapt persoane fizice autorizate. Ei isi pot face un PFA
    intr-o zi, pe internet, iar actele vin acasa prin posta.
    RADU FURNICĂ: Codul Muncii in Romania este cel mai mare aparator si
    stimulant pentru lene si furt, platforma de negociere dintre
    companie si individ are prejudecati masive impotriva
    organizatiei.
    BUSINESS MAGAZIN: Asadar, unde s-ar incadra justitia in graficul
    SWOT?
    RADU FURNICĂ: Este o amenintare, mai degraba. Una dintre cele mai
    mari companii din Romania a avut anul trecut pe rol in jur de 5.000
    de procese, pentru ca a fost semnat contractul colectiv de asa
    natura incat nu putea sa nu le dea bonus, chiar daca nu exista
    performanta.
    BUSINESS MAGAZIN: Trecand peste cumetriile politice si peste partea
    mai mocirloasa din businessul romanesc, sectorul de afaceri este un
    motor de crestere din punct de vedere financiar chiar si pentru
    lumea politica. Mediul de afaceri nu foloseste in momentul de fata
    chestia asta ca pe o arma. De ce nu struneste politicianul sa
    lucreze in interesul mediului de afaceri si implicit al
    populatiei?
    RADU FURNICĂ: Am ajuns in economie si in societate sa fim santajati
    ca nu avem alternativa nici in justitie, nici in politica si nici
    in administratie. In momentul in care incearca unul sa iasa in fata
    si sa schimbe ceva, este discreditat si etichetat ca
    securist.
    RADU CRĂCIUN: Eu am o curiozitate. De ce credeti totusi ca mediul
    de afaceri nu este in stare sa se coaguleze si sa produca o
    alternativa? Pentru ca pana la urma, in momentul de fata, daca ar
    aparea o a treia forta, indiferent care ar fi ea, cred ca lumea
    s-ar incolona numai de dragul de a vota altceva. E nevoie de o
    personalitate si e nevoie de bani, iar banii sunt in mediul privat.
    Cativa oameni din mediul privat autohton cu bani s-ar putea aduna
    si furniza o alternativa.
    BOGDAN GEORGESCU: Nu e o lupta egala din pacate si ce om de afaceri
    normal la cap si-ar distruge viata si s-ar inhama la un risc atat
    de mare, cu sanse atat de mici?
    RADU FURNICĂ: Daca e sa ne uitam la stat ca la o intreprindere,
    este o intreprindere corupta pana in maduva oaselor pentru ca
    modelul de management pe care il foloseste este unul
    autodistructiv. Statul trebuie sa gandeasca precum o organizatie
    obsedata de ideea de a supravietui. Or, ceea ce se intampla in
    realitate, este doar o balacareala continua.
    RADU CRĂCIUN: Dar cati oameni de acolo au experienta de conducere?
    Ce firma a condus Emil Boc, ca sa stie cum se conduce. Asta este
    problema: ajung oameni in functii de conducere, fara ca in viata
    lor sa fi condus macar o echipa de patru oameni.
    BOGDAN POPESCU: Sa luam un exemplu – fac autostrada, iau spaga x%.
    Cum fur cat mai mult? Facand cat mai multe autostrazi, nu? Cred ca
    nu stiu ca sunt metode mult mai inteligente si mai constructive de
    a fura.
    BOGDAN GEORGESCU: Radu Vasile spunea la un moment dat ca pentru a
    investi un leu se fura alti sapte. Rata de absorbtie a fondurilor
    europene este o oportunitate.
    COSTEA DUMITRESCU: Un punct slab este ca nicio banca din Romania nu
    are un produs de finantarea a fondurilor europene. Culmea, toti zic
    ca-l au, dar daca te duci si-l ceri, o dau din colt in colt.
    Politicul nostru ar trebui sa discute cu finantatorul care sunt
    prioritatile. Pe resurse umane, spre exemplu, indeasa niste sume
    uriase care nu se duc in sectorul public, care nu e in stare sa
    faca proiecte, in timp ce programul de ajutoare de stat a fost de
    15 milioane, din cateva sute de milioane. si pe astea s-au bautut
    3.000 de proiecte ale companiilor private. Nimeni nu controleaza la
    noi tehnic finantarile, ci doar financiar-contabil. Nimeni nu e
    interesat sa vada efectele proiectelor, ci vor doar sa vada facturi
    si acte.
    BUSINESS MAGAZIN: Care este scenariul dumneavoastra pentru
    Romania?
    BOGDAN POPESCU: Intr-un fel sau altul, iesim din criza, suntem tot
    mai cuplati la America si la ce se intampla in occident si vom
    reusi sa decuplam politicul de social. Politicul va fi din ce in ce
    mai izolat, moment in care va deveni o miza atat de mica pentru
    politic sa o ia pe calea pe care a luat-o – bani, fonduri etc –
    incat va fi posibila schimbarea. Cred ca in 5-10 ani se va
    intampla. Depinde de foarte multe, dar mi se pare un scenariu
    plauzibil.
    OCTAV POPESCU: Cred ca repornirea economica e o chestiune de
    conjunctura internationala. In momentul in care lucrurile se vor
    aseza acolo, vom fi si nou influentati pozitiv, undeva spre ultima
    parte a anului viitor. Sfarsitul anului viitor relansarea de care
    vorbim s-ar putea sa tina vreo patru cinci luni, dupa care se va
    confrunta cu promisiunile electorale din 2010. dar, de bine, de
    rau, motoarele vor porni.
    CIPRIAN MOGA: Eu am mare incredere in construirea de cluburi
    sociale. Cred ca suntem intr-o faza incipienta a antreprenoriatului
    in zona sociala, a ONG. In grupul meu de prieteni, numim asta clasa
    rezonabila. Vor exista tot mai multi oameni rezonabili care se vor
    intalni si vor discuta despre problemele sociale. Cred ca vor fi
    tot mai multi oameni care se vor intalni in cercuri restranse si
    vor discuta foarte serios de probnlemele sociale imediate. O parte
    dintre i vor trece la actiune spontana.
    BOGDAN GEORGESCU: Eu nu cred ca acesti oameni vor da la o parte
    sistemul politic. Clasa politica de astazi domina puternic sistemul
    in care traim si va ramane acolo sub o forma poate putin reformata.
    Din punct de vedere economic, vom iesi din criza asta la un moment
    dat, economia europeana ne va scoate din aceasta situatie. Dar
    calitatea vietii in Romania depinde mai mult de aceasta lipsa de
    civilizatie si de partea sociala si chiar daca sunt companii care
    fac bani in continuare, acesta nu este un indicator care ne arata
    cum traim.
    OVIDIU CERNEI: Schimbarea ma astept sa fie extrem de dificila, iar
    din punct de vedere politic va trece o vreme pana cand lucrurile se
    vor schimba. Ce vreau sa mai subliniez, din punctul de vedere al
    vietii sociale consider ca sistemul de educatie trebuie reformat,
    iar porfesorii trebuie sa incerce ei insisi sa schimbe ceea ce vor
    livra in urmatorii zece ani.
    BOGDAN GEORGESCU: Eu cred ca suntem parte din ceva care o sa
    inceapa sa functioneze si o sa ne tarasca la modul cel mai propriu
    in directia cea buna. Sunt convins ca politicul va ramane
    caragelian toata viata lui si sper sa devina din ce in ce mai putin
    relevant.
    BUSINESS MAGAZIN: Exista pericolul ca Uniunea Europeana sa se
    sature la un moment dat de noi?
    ANCA BIDIAN: Nu cred. Sa nu uitam totusi de ce ne-au luat, motivele
    sunt tot acolo si se incadreaza la oportunitati. Nu suntem nici mai
    buni, nici mai putini buni de cat altii. Astept momentul in care se
    va decupla economicul de politic. Cred insa ca am exagerat putin cu
    asteptarile si solutiile pe partea publica, guvernamentala, pentru
    ca in definitiv nu avem motive sa asteptam ca politicul sa ajute
    economicul. Ba din contra, cele mai bune momente au fost atunci
    cand nu ne-au incurcat, nu ca ne-ar fi ajutat.

  • Analiza SWOT a Romaniei. Esti de acord?

    Omul de afaceri Radu Georgescu si-a petrecut, an acest an,
    vacanta in Romania, cu masina, dupa ce in ultimii doi ani anul
    trecut a petrecut acelasi gen de concediu in Statele Unite. “A fost
    absolut senzational. Am oprit unde ni s-a facut somn si nu a fost
    nicio problema. Iar oamenii mi-au zambit tot timpul, contrar
    crizei”, spune Georgescu. In schimb Bogdan Georgescu, seful
    agentiei de consultanta imobiliara Colliers spune ca o saptamana de
    vacanta petrecuta in Romania a fost groaznica.

    Iata doua opinii contrare, care vin fie din niveluri diferite de
    asteptare fie din firesti separari de calitate a serviciilor. Este
    normal sa fie asa si astfel de situatii sunt curente, despre
    oricine ar fi vorba in orice zona a lumii. Este o problema de
    preceptie si de asteptari. Daca am transforma vacantele celor doi
    Georgesti si am adauga sumelor cheltuite de cei doi multe zerouri,
    am obtine doi investitori. Doi investitori care traverseaza o
    perioada de criza si care au de luat decizii: unde merg, ce domenii
    de activitate aleg, ce oportunitati au si ce castig vor
    obtine?

    Participantii la discutia organizata de BUSINESS Magazin cred ca
    Romania are calitati: mediul de afaceri in sine, oamenii deschisi
    la minte, abilitatile de comunicare si cunossterea limbilor
    straine, adaptabilitatea de care dau dovada romanii in general.
    Slabiciuni sunt in primul rand in zona politicului, alaturi de
    sistemul de invatamant, de migratia fortei de munca, calitatea
    scazuta a vietii, precum si cea mai mare parte a
    infrastructurii.

    Pentru un om de afaceri slabiciunile se pot transforma in
    oportunitati, de aceea regasim la acest capitol imbunatatirea
    calitatii vietii sau infrastructura. Tot oportunitati sunt si
    consumatorul, pentru ca Romania este o piata mare, importanta,
    alaturi de pozitia geografica, potentialul de dezvoltare al satului
    romanesc sau nevoia de informatizare a sistemului financiar.

    Media pare sa fie, in opinia mediului de afaceri, o amenintare,
    alaturi de sistemul de administratie publica, de imbatranirea
    populatiei sau de faptul ca o parte din ansamblul democratic pare
    sa nu functioneze. Justitia se afla undeva intre slabiciune si
    amenintare.
    Cele cateva fraze de mai sus rezuma simplu si concis atat orele de
    discutii cat si anii de experienta acumulati in mediul de afaceri
    romanesc. Ce trebuie sa inteleaga autoritatile romane,
    identificate, repetam, de mediul de afaceri drept una din cele mai
    mari vulnerabilitati ale Romaniei, este faptul ca investitiile se
    bazeaza de cele mai multe ori tocmai pe perceptie si pe
    preferinte.

    In ianuarie 2010 Romania se situa pe locul 16 intre cele mai
    atractive destinatii pentru investitii din lume, inaintea Rusiei
    sau Cehiei, intr-un clasament intocmit de firma de consultanta
    A.T.Kearney si in care China este considerata cea mai buna tinta
    pentru investitii. “Companiile cauta antidotul nesigurantei si vor
    din ce in ce mai mult sa investeasca in <strainatatea
    apropiata>”, spune atunci Paul Laudicina, presedintele
    A.T.Kearney. In acelasi studiu Romania se situa pe un important loc
    sase in preferintele investitorilor europeni, fiind prima
    destinatie europeana, inaintea Italiei, Frantei sau Poloniei. La
    acel moment Romania se bucura de respectiva pozitie favorabila la
    capatul unui an electoral, lipsit de masuri de austeritate si in
    care efectele crizei nu s-au resimtit pregnant, dar si dupa o
    perioada de cativa ani de crestere economica sustinuta.

    La aproape un an de la publicarea studiului, putem paria pe orice
    ca perceptia favorabila a investitorilor asupra Romaniei este in
    masura sa se fi schimbat, mai ales dupa desele si contradictoriile
    schimbari in legislatia fiscala, dupa derutantele modificari in
    prognozele de inflatie, crestere economica sau somaj ale diverselor
    insitutii sau dupa relativa indiferenta cu Guvernul a tratat
    masurile de revigorare ale economiei pe care le-a promis.

    Culmea este ca, cel putin in declaratiile oficiale, ministrii
    pareau constienti de problemele economice ale Romaniei dar si de
    solutii. Constantin Nita, fost ministru pentru IMM in perioada 2008
    – 2009, declara: “Revenirea noastra depinde daca vom sti sa
    stimulam mediul de afaceri sa produca bani, nu sa crestem
    impozitele ca sa-l sufocam. Daca nu stimulezi agentii economici nu
    ai de unde sa ai bani la fondul de pensii sau la cel de sanatate.
    Si nici investitiile in proiecte mari de infrastructura nu sunt o
    solutie viabila, pentru ca blocam banii intr-o zona care nu are o
    rata mare de multiplicare a investitiei. Pai in anii ’70, Japonia a
    tasnit in sus pentru ca a investit doar 30% in proiecte de
    infrastructura si 70% din investitii au mers catre IMM-uri. Cui sa
    spui asa ceva in Romania?”.

    Problema nu este cui sa spui, ci cine sa faca. Si de ce.

    Criza a modificat consumatorul, spune Octavian Popescu,
    vicepresedintele agentiei media Initiative, “Criza i-a facut pe
    oameni sa-si schimbe valorile si lucrurile in care cred…
    Credibilitatea, competenta si securitatea reprezinta principalele
    criterii care influenteaza comportamentul de cumparare. Lumea s-a
    divizat intre eroii si raufacatorii crizei”, spune Popescu. Cum la
    nivel fundamental investitorul se aseamana in mare masura cu
    consumatorul, principalele criterii se mentin si in cazul unei
    decizii investitionale; Romania, la nivel investitional, nu pare a
    fi tocmai un model de credibilitate si securitate si face destul de
    multe pentru a-si indeparta competentele.

    Pe plan international criza mai aduce doua modificari importante –
    detronarea SUA din pozitia de principala tinta a investitiilor in
    urmatorii doi ani si aparitia CIVETS.

    Detronarea SUA de catre China, India si Brazilia apare in
    studiul “World Investment Prospects Survey 2010-2012” al UNCTAD,
    Comisia Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare. Studiul este
    intocmit in baza raspunsurilor a circa 500 de manageri de
    investitii din multinationale, consultati, specialisti in economie
    sau din lumea academica. Mexicul sau Thailanda sunt alte surprize,
    urcand in topul preferintelor investitorilor.

    Cine este CIVETS? NU este vorba despre zibeta, micutul mamifer, ci
    de grupul de state – Columbia, Indonezia, Vietnam, Egipt, Turcia si
    Africa de Sud – pregatit sa inlocuiasca mantra BRIC – Brazilia,
    Rusia, India si China, socotite marile aspiratoare de investitii
    ale momentului si motoarele cresterii economice mondiale. CIVETS
    sunt ideea lui Michael Geoghegan, directorul executiv de la HSBC.
    “Fiecare dintre ele are o populatie mare, tanara, in crestere.
    Fiecare are o economie diversa si dinamica. Si fiecare, in termeni
    relativi, este stabila din punct de vedere politic”, spunea recent
    Geoghegan. Iar HSBC este o institutie familiarizata cu pietele
    emergente.

    “In lumea de astazi nu-ti poti permite sa astepti ca afacerile sa
    apara. Trebuie sa mergi acolo unde sunt afacerile”, crede seful
    HSBC.

    Romania a fost, pentru o perioada scurta din pacate, un loc unde
    “au fost afaceri”. Greseala tuturor a fost credinta ca afacerile
    “vor fi” tot timpul, chiar fara sprijin guvernamental, ba cu taxe
    majorate asezonate cu inutile dispute politice. O statistica simpla
    este relevanta: in mai 2007 in Romania au fost infiintate 1482 de
    companii cu capital strain. Un an mai tarziu, apareau 1.098 de
    sociatati, iar in 2009 numarul noilor societati cu participatie
    straina la capital se injumatatea la 580. In 2010 s-au infiintat
    numai 422 de companii cu capital strain.

    In acelasi siaj al anilor de crestere economica, Romania inca mai
    atrage investitii straine, care au8 crescut de la 1,9 miliarde de
    euro in 2003 la 5,2 miliarde euro in 2005 si la 9,5 miliarde euro
    in 2008. Valoarea s-a injumatatit in 2009, la 4,5 miliarde euro,
    iar la finele lunii iunie a acestui an investitiile straine directe
    totalizau 1,8 miliarde euro. O suma rezonabila, daca e sa luam in
    calcul efectele crizei. Dar privind “per capita” Romania avea cea
    mai mica valoare a investitiilor straine directe, 2.408 euro/cap de
    locuitor din Centrul si Estul Europei, aproape jumatate din
    valoarea din Bulgaria, 4.870 euro si mult sub cei 8.049 euro din
    Cehia.

    Fara a spera sa ajunga la valori comparabile cu cele indicate
    deja, Romania ar trebui sa isi fixeze un obiectiv rezonabil, cum
    sunt cei 3.323 de euro ai unui polonez, daca nu cei peste 6.000 de
    euro din Ungaria.

    Pentru inceput ar trebui ca oficialii romani sa intocmeasca o
    analiza SWOT (strengths, weaknesses, opportunities, threats –
    puncte tari, puncte slabe, oportunitati, amenintari) a Romaniei.
    Sau sa citeasca discutia care urmeaza.

  • CEO AWARDS: Cum se distreaza cei mai puternici oameni din Romania (GALERIE FOTO)

    “Stii cum mi-am dat seama ca sunt roman? La o sedinta, in prima
    zi de cand mi-am luat cetatenia, erau usa si geamul deschise, am
    baut un pahar cu apa rece si am racit imediat. Cat timp nu am fost
    roman, nu mi s-a intamplat sa racesc asa usor. Pe de alta parte,
    acum, cand am dubla cetatenie, pot sa aleg unde este coada mai mica
    la controlul de pasapoarte”.
    Gluma facuta de Shachar Shaine, seful imbuteliatorului Tuborg in
    discutia cu Ali Ergun Ergen, cel mai experimentat manager de
    mall-uri de la noi reprezinta doar unul dintre sutele de dialoguri
    surprinse intre managerii si consultantii care au participat
    saptamana trecuta la CEO Awards, primul eveniment dedicat
    recunoasterii valorii managerilor din Romania, in care a fost
    lansat si catalogul “TOP 100 cei mai admirati CEO din Romania”, pe
    care il puteti cumpara de saptamana aceasta (daca cititi acest text
    pe internet) sau pe care il veti fi primit gratuit daca sunteti
    abonat al BUSINESS Magazin.

    Ergun tocmai primise unul dintre cele 15 premii acordate in cadrul
    galei organizate in parteneriat cu Eon Romania, Coca Cola HBC si
    Philip Morris, seful Baneasa Developments fiind cel mai admirat
    manager din domeniul real estate.
    Alaturi de el, fusesera premiati si Calin Dragan, directorul
    general al Coca-Cola HBC Romania si Moldova, Radu Georgescu,
    fondatorul grupului Gecad, considerat cel mai optimist manager,
    Florin Andronescu, cel care a fondat si vandut afaceri precum
    Flanco sau Credisson si Sebastian Ghita, proprietarul Asesoft sau
    Petru Vaduva, CEO al Tiriac Holdings, managerul cu cea mai mare
    experienta internationala dintre cei 100 cei mai admirati manageri
    din Romania si omul care a administrat afaceri pe toate
    continentele pana a ajuns la sefia grupului de firme fondat de Ion
    Tiriac.
    Au fost premiati si cei mai admirati manageri din industrie (Jerome
    Olive, directorul general al Automobile Dacia), software (Florin
    Talpes, fondatorul alaturi de sotia sa al grupului Softwin),
    consultanta (Vasile Iuga, seful filialei locale a
    PricewaterhouseCoopers) sau comertul modern (Dusan Wilms, CEO al
    Metro Cash&Carry Romania).
    Dar cel mai spumos dialog al evenimentului a avut loc intre Dan
    Sucu, fondatorul si presedintele Mobexpert, desemnat cel mai
    admirat manager-antreprenor si bancherii Steven van Groeningen
    (Raiffeisen Bank) si Misu Negritoiu (ING Bank), desemnati cel mai
    admirat expat si, respectiv, cel mai admirat bancher. Sucu este
    unul dintre putinii antreprenori care au curajul sa acuze bancile
    active in Romania pentru ca nu s-au implicat.
    “As fi vrut sa profit de ocazie pentru a critica modul in care
    bancile au procedat in aceasta perioada fata de persoanele fizice
    si fata de companii. Dar n-o sa o fac”, a spus mai in gluma, mai in
    serios Sucu, cel care a ocupat locul patru in clasamentul general
    al celor mai admirati 100 de manageri din Romania si care, dupa cum
    spunea unul dintre bancheri, nu are conturi la ING sau
    Raiffeisen.
    “Probabil ca domnul Sucu ar fi fost mai sus in clasament, probabil
    in locul meu, daca bancile l-ar fi ajutat”, a completat amuzat
    Negritoiu, ocupantul locului 2 in clasamentul celor mai admirati
    100 de manageri discutia continuand intr-un cadru relaxat si cand
    cei doi s-au reintalnit in fata camerei de filmat pentru cateva
    declaratii video pe care le gasiti pe www.businessmagazin.ro, in galeria dedicata acestui
    evenimen    t.
    Chiar daca mai mult de 90% dintre cei 100 cei mai admirati manageri
    din Romania sunt barbati, doamnele se pot lauda cu faptul ca pe
    locul trei in clasamentul general s-a aflat Liliana Solomon, CEO al
    Vodafone Romania, iar pe locul intai Mariana Gheorghe, CEO al
    Petrom.
    “Romania merita – nu putem ramane inca 20 de ani, ca tara, tot o
    tanara speranta. Eu am trait toata viata mea, si inainte si dupa
    1990, cu acest optimism, cu aceasta speranta ca lucrurile se vor
    schimba in bine”, a spus sefa Petrom, care a devenit de putina
    vreme si presedintele Consiliului Investitorilor Straini din
    Romania.

    Una dintre cele mai frecvente intrebari pe care le-am primit si,
    mai ales, pe care le vom primi in urmatoarea perioada va fi legata
    de metodologia pe care am folosit-o pentru acest catalog. Sau, asa
    cum imi spunea oarecum in gluma dupa eveniment seful de comunicare
    al uneia dintre multinationale – “seful meu a luat un premiu si
    crede ca eu am avut ceva de-a face cu asta, poti sa imi spui exact
    cum a ajuns sa fie in top”?
    Intr-o lume a pseudo-obiectivitatii, impanzita de topuri care au
    (doar) aparenta de rigurozitate, noi am decis sa lansam un
    clasament subiectiv. Poate subiectiv e prea putin spus, dat fiind
    ca se bazeaza exclusiv pe perceptiile a peste 250 de manageri si
    consultanti de top carora le-am solicitat parerea.
    Am avut, asa cum ne asteptam, si reactii negative, precum “nu cred
    in cultul personalitatii, concept care are o mare cautare in
    România, si cred ca se acorda o prea mare importanta individului”
    sau “Aceste clasamente au la baza PR-ul si nu calitatile si
    rezultatele oamenilor. (…) Managerii buni sunt preocupati cu
    dezvoltarea oamenilor lor, nu cu promovarea proprie.”
    Ba, mai mult, chiar si criteriul in sine pe care l-am luat in
    calcul in solicitarile noastre, “admiratia profesionala”, este cel
    putin la fel de relativ si, dupa cum afirma un consultant in
    resurse umane cu activitate in aceasta parte a Europei, poate fi
    inselator.
    Dar oare se poate ca 250 dintre cei mai importanti manageri si
    consultanti din Romania sa se insele atat de mult atunci cand
    admira un anumit sef de companie sau altul pentru ceea ce a facut
    in cariera sa?

  • Vezi aici tarile in care se dau afara cei mai multi imigranti

    In momentul de fata, imigrantii din toata lumea resimt din plin
    impactul crizei. Pusi in fata deciziei de a alege pe cine sa
    concedieze, angajatorii prefera sa pastreze angajatii locali, in
    detrimentul celor care vin de peste hotare.


    Unul dintre motivele pentru care se inregistreaza un val atat de
    pronuntat de emigranti care raman fara serviciu este ca, in genere,
    ei lucreaza in domenii extrem de sensibile la orice miscare din
    economie. Cu alte cuvinte, vorbim despre sectoarele in care cererea
    de forta de munca se accentueaza abrupt atunci cand lucrurile merg
    bine, dar si scade dramatic, atunci cand apar si cele mai mici
    probleme.

    Constructiile, turismul sau serviciile reprezinta cateva exemple
    clare in acest sens.