BusinessMagazin

Category: Servicii financiare

Analize din domeniul serviciilor financiare – totul despre împrumuturi, bănci dar și multe alte lucruri interesante din domeniul financiar

  • Estul care scade dobânzile

    ”Relaxarea prudentă a politicii monetare va continua în sprijinul atingerii ţintei de inflaţie pe termen mediu„, arată comunicatul consiliului de politică monetară prezidat de guvernatorul Gyorgy Matolcsy.

    Decizia de scădere a dobânzii, precizează Reuters, aliniază Ungaria la politica celorlalte bănci centrale din Europa Centrală şi de Est de impulsionare a creşterii economice în contextul dezinflaţiei puternice.

    Recent, banca centrală poloneză a redus dobânda centrală cu 0,50%, iar BNR este aşteptată să reducă şi ea la 31 martie dobânda de poli-tică monetară cu 0,25%, la 2%, în cadrul ciclului de relaxare a politicii monetare început în august 2014.

  • Europa cere băncilor să fie salvată, după ce în urmă cu şapte ani liderii UE au salvat sistemul bancar

    Inaugurarea oficială a noului sediu de la Frankfurt al Băncii Centrale Europene, un edificiu cu o arhitectură spectaculoasă, care a costat cca 1,3 miliarde de euro, a fost întâmpinată cu proteste violente organizate de demonstranţi contra austerităţii. După proteste, soldate cu sute de arestări, incendierea unor maşini ale poliţiei şi zeci de răniţi, şeful BCE, Mario Draghi, a declarat cu ocazia inaugurării că e nedrept ca instituţia să fie acuzată că a fost principalul promotor al măsurilor de austeritate în Europa.

    Draghi are dreptate, nu BCE a impus linia de politici economice în Europa, ci guvernul german, însă atât predecesorul său Jean-Claude Trichet, cât şi el însuşi au avut o politică de comunicare constant păguboasă, care a creat percepţia că BCE, în totală opoziţie cu Rezerva Federală a SUA, ar fi o instituţie slabă şi fricoasă atunci când e vorba să ia măsuri de combatere a crizei, servilă cu băncile şi dură cu statele, îndeosebi cu cele mai sărace de la periferia zonei euro. Acum, în fine, BCE va avea ocazia să-şi ia revanşa, în calitate de coordonatoare naturală a proiectului care ar urma să salveze Europa unită: Uniunea Bancară Europeană. Ideea a fost propusă de Parlamentul European încă din 2010, iar Comisia Europeană a lui Barroso a lansat-o în discuţie în 2012, cu trei elemente constitutive: supraveghere bancară comună, sistem unic de gestionare şi rezolvare a crizelor bancare şi sistem uniform de protecţie a depozitelor.

    Pe atunci, proiectul era menit să protejeze statele, adică banii contribuabililor, încercând să transfere legal răspunderea salvării băncilor asupra acţionarilor în cazul unor noi crize financiare, iar pe de altă parte să constrângă băncile să se reformeze, în urma periodicelor „teste de stres“. Ambele eforturi au fost presărate de momente ridicole, aşa cum am văzut în cazul crizei din Cipru din 2013, unde liderii europeni au încercat să extindă răspunderea salvării băncilor şi asupra depunătorilor, sau în cazul testelor de stres din 2011, trecute cu brio de bănci care aveau să se dovedească în realitate mult mai vulnerabile. Pe parcurs, criteriile pentru testele de soliditate financiară au devenit mai exigente, iar Parlamentul European a reuşit să impună anul trecut ca acţionarii şi creditorii băncilor să fie primii chemaţi să suporte pierderile în caz de criză şi să constituie din banii lor şi fonduri de protecţie a depozitelor garantate de state (adică până la limita de 100.000 de euro).

    Importanţa politică reală a Uniunii Bancare Europene la ora actuală este însă alta, anume faptul că ea preia rolul de liant sau motor al unificării Europei, după ce schiţa iniţială a unor „State Unite ale Europei“ unde armonizarea economică să fie bazată pe impunerea unei uniuni fiscale, cu diverse variante de unificare a nivelului taxării, promovate de Germania prin 2010-2011, a eşuat din cauza opoziţiei ţărilor cu regimuri fiscale mai permisive, între care şi unele grav afectate de criză, ca Irlanda. „Actuala criză a reliefat imperfecţiunile construcţiei instituţionale iniţiale din Uniunea Economică şi Monetară, iar dintre alternativele posibile – cea a unei uniuni fiscale şi cea a unui uniuni bancare – decidenţii europeni au optat pentru varianta mai puţin controversată şi mai uşor de implementat într-un interval de timp previzibil, respectiv cea a Uniunii Bancare“, a explicat recent viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu. Realizarea Uniunii Bancare presupune, potrivit lui Georgescu, pe de o parte creşterea rezistenţei băncilor la factorii de risc, prin politici bancare prudente, reglementate unitar la nivel european, iar pe de altă parte capacitatea lor de a susţine creşterea economică, generarea de locuri de muncă şi de afaceri competitive, adică exact ceea ce UE are nevoie ca de aer.

  • Dolarul şi francul elveţian ar putea trece de 5 lei în 2015, în timp ce cursul leu-euro va rămâne stabil

    Francul a început raliul în ianuarie, cotaţia dintre leu şi moneda elveţiană atingând valori record după ce banca centrală a Elveţiei a renunţat la plafonul de 1,2 franci pentru un euro. Francul elveţian a crescut atunci cu peste 20% în numai câteva zile, iar cursul a atins un vârf de aproape 4,6 lei/franc elveţian în a doua jumătate a lunii ianuarie. Ulterior, cotaţiile au scăzut spre 4,1 lei, dar cursul este în continuare cu circa 12% peste nivelul din decembrie. Debitorii în franci suportaseră deja o apreciere a monedei elveţiene cu 60% la începutul crizei, iar mulţi au ajuns să plătească acum rate duble faţă de cele ini-ţiale.

    Primăvara a venit cu un nou episod de volatilitate pe piaţa valutară. Dolarul a început să accelereze în martie, cursul trecând  în premieră peste pragul de 4 lei/dolar. Faţă de acum un an moneda americană a câştigat 30%. Dolarul se mai ap-ropiase de pragul de 4 lei şi la jumătatea lunii ianuarie, dar atunci nu a reuşit să treacă peste acest nivel, iar în săptămânile următoare chiar a consemnat o tendinţă de depreciere. În martie însă, dolarul a urcat puternic şi a depăşit până şi francul elveţian la cursul BNR.

    Tema cursului de schimb a fost şi rămâne foarte prezentă în spaţiul public. Evoluţia cursului este un subiect extrem de sensibil pentru români având în vedere că peste 60% dintre împrumuturile contractate de populaţie şi companii sunt în valută, cea mai mare parte fiind în euro. În aceste condiţii, episoadele de depreciere a leului au un efect psihologic puternic asupra românilor. Stocul creditelor în valută acordate persoanelor fizice era în noiembrie de echivalentul a 62 mld. lei (14 mld. euro), din care aproape 84% erau împrumuturi acordate în euro şi 15,7% reprezentau finanţările în franci elveţieni, potrivit datelor BNR. Creditele în dolari americani reprezentau numai 0,5%.

    Cea mai importantă consecinţă a deprecierii leului este îngreunarea poverii creditelor în valută, care devine tot mai greu de suportat la un palier de curs mai ridicat. În aceste condiţii, perioadele de stabilitate a cursului vin ca un moment de respiro pentru clienţii cu credite în valută, pe umerii cărora s-a acumulat o presiune uriaşă în anii de criză.
    Raiffeisen Bank anticipează un curs de 4,45 lei/euro pentru jumătatea acestui an şi de 4,40 lei/euro pentru sfârşitul anului. Cotaţia leu/franc va rămâne în jurul pragului de 4, în timp ce cursul leu/dolar ar urma să ajungă în iunie la 4,45, iar în de-cembrie la 4,9 lei/dolar, în viziunea Raiffeisen Bank. „În scenariul nostru de bază ne aşteptăm la o evoluţie stabilă a cursului leului faţă de euro. Cu toate acestea, episoadele de volatilitate sunt foarte posibile, generate atât de factori externi, cât şi interni“, spune Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.

    Pe plan intern, eventualele tensiuni la nivel politic şi în relaţia cu FMI/CE ar putea crea volatilitate în pieţele financiare lo-cale. În particular, materializarea propunerilor recente legate de noul Cod fiscal ar putea atrage deraierea şi de jure a acor-durilor cu FMI/CE, şi în mod special o reacţie negativă din partea Comisiei Europene. Factorii externi sunt legaţi de evoluţia evenimentelor din Grecia şi Ucraina, dar şi de modul cum FED-ul american va gestiona procesul de normalizare a dobânzilor în SUA, în opinia economistului-şef al Raiffeisen Bank.

    Aşteptările BCR sunt pentru un curs leu/euro tranzacţionat în jurul unei valori medii de 4,45, iar grupul Erste anticipează pentru sfârşitul anului un curs EUR-CHF în jur de 1,13 şi un curs EUR-USD în jur de 1,04, ceea ce sugerează rate de schimb potenţiale pentru leu/franc şi leu/dolar: respectiv 3,94 şi 4,28, spune Radu Crăciun, economistul-şef al BCR.
    „Episoadele de volatilitate cred că sunt posibile şi vor fi cauzate mai degrabă de evoluţiile din regiune, precum cele legate de relaţia Greciei cu zona euro sau de Ucraina.

    Devalorizarea leului faţă de franc şi dolar influenţează diferit actorii economici. Astfel, cei care au credite în franci şi dolari vor avea rate de plată în creştere, în această categorie intrând şi România pentru obligaţiunile denominate în dolari. În ceea ce priveşte comerţul exterior, impactul major va veni din partea aprecierii dolarului care va face importurile de hidrocarburi mai scumpe, iar exporturile spre SUA, Orientul Mijlociu sau Asia, de obicei denominate în dolari, mai competitive“, susţine Radu Crăciun.

    În scenariul macrofinanciar central, Banca Transilvania previzionează o medie anuală pentru cursul leu/euro de 4,42 în 2015 şi de 4,39 în 2016. „Din perspectiva termenului mediu ne aşteptăm la o apreciere uşoară a leului în raport cu moneda unică europeană, pe fondul intrării economiei interne într-un nou ciclu investiţional, cu impact asupra direcţiei de circulaţie a fluxurilor financiare internaţionale“, spune Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania.
     

  • Reducerea comisioanelor la plăţile electronice: băncile pierd venituri, comercianţii sunt stimulaţi să nu mai facă evaziune fiscală

    Reducerea taxei interchange nu va avea nicio influenţă asupra cumpărătorilor, fiind o taxă menită să compenseze banca emitentă pentru costurile ce intervin atunci când autorizează o plată a posesorului de card către comerciantul acceptator. În România, comisionul de interchange bancar este de 1% pentru plăţile fizice şi 1,5% pentru e-commerce, iar reglementările vor duce aceste comisioane la 0,2% pentru plăţile cu carduri de debit şi la 0,3% pentru plăţile cu carduri de credit.

    „Această variaţie este masivă şi ca urmare şi efectele sunt importante. Băncile care emit carduri vor avea veniturile micşorate de câteva ori din acest tip de activitate“, spune Cătălin Creţu, director regional pentru România, Croaţia şi Slovenia al Visa Europe, în cadrul unui eveniment organizat de Visa. Tot el atenţionează că în domeniul financiar, unde tehnologia joacă un rol din ce în ce mai important, inovaţiile nu sunt ieftine, mai ales la început de drum, şi devin din ce în ce mai ieftine cu cât cresc volumele, cu cât rata de adopţie este mai mare. „Ce se va întâmpla în condiţiile creşterii presiunii pe veniturile băncilor emitente? Vom putea să susţinem nivelul de tehnologizare? Suntem la început de drum în zona contactless în România, la început în zona de mobile payments, nu mai vorbesc de portofelul electronic. Toate aceste inovaţii care costă vor intra în piaţă pe fondul reducerii dramatice a veniturilor din taxa interchange“, spune Creţu.

    Tot el adaugă că de anul viitor, cel mai probabil, costurile acceptării cardurilor vor scădea dramatic şi rămâne de văzut dacă retailerii mici şi mijlocii vor începe să accepte în masă plăţile electronice. Pentru că în momentul acela comercianţii nu vor mai avea motiv să nu mai accepte plata cu cardul, în afară de, arată reprezentantul Visa, fenomenul evaziunii fiscale. Fiona Wilkinson, vicepreşedinte la Visa Europe spune că „reglementările, care vin de la nivel european vor crea o nouă conjunctură. Sperăm că vor înlatura o parte dintre bariere, în special privind acceptarea la comercianţi. Totodată, se vor creea oportunităţi imense pentru noi jucători pe piaţă, iar plăţile mobile vor avea un rol esenţial în noul context“.

    Tranzacţiile cu cardul duc la scăderea economiei subterane, iar acesta a fost principalul argument al proiectului local care urmăreşte reducerea comisionului interchange şi plafonarea plăţilor în numerar. „Vrem să vedem o scădere a costului tranzacţiilor electronice, care să le facă mai atractive pentru comercianţi. Reducând costurile, facem produsul mai atractiv pentru retaileri“, afirmă Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Ţinta principală a acestor reglementări este utilizarea mai frecventă a cardurilor, cu beneficii în general pentru economie. „Cât din reducerea aceasta merge către consumatorul final, nu ştim, dar noi am fi fericiţi dacă ar creşte gradul de acceptare al cardurilor. Pe termen scurt cred că băncile se vor confrunta cu o scădere a veniturilor, dar cred că pe termen lung facem un bine“, adaugă Chiriţoiu.

    Or o creştere accelerată a plăţilor cu cardul poate avea loc în domeniul comerţului electronic, unde acum comisionul este de 1,5% din valoarea tranzacţiei. La aceasta se adaugă eventual, comisionul procesatorului, ajungând astfel şi la 2%. „Este mult. Suportăm din marginea pe care o generăm din vânzarea produsului,“ spune Iulian Stanciu, CEO al eMAG, cel mai mare retailer online din România. Conform calculelor efectuate de retailer, „un comision care să fie OK din punct de vedere al rentabilităţii de a trece de la cash către card, se plasează la un nivel de 0,3%,“ arată Stanciu. El spune că eMAG are posibilitatea de a influenţa clientul în ce priveşte alegerea plăţii, să îi recomande să plătească cu cardul, să îi arate beneficiile, între care se numără o uşurinţă mult mai mare a efectuării plăţii, o valoare mai mare a comenzii, o rată mai mică de anulare a comenzilor.

    Pe de altă parte, companiile de curierat sunt interesate să să colecteze cash-ul, pentru că aşa sunt mai motivaţi şi angajaţii, deoarece „clientul, în momentul în care plăteşte curierul, îi mai lasă şi ceva bani“, spune Stanciu. Tot el punctează că, în intenţia de a creşte volumul de plăţi cu cardul se pune mult accent pe securitate, dar o importanţă cel puţin la fel de mare are uşurinţa clientului de a plăti. „Cred că toată reglementarea 3D Secure îngreunează foarte mult, ba chiar încurcă. Am făcut teste comparative între sistemul off on 3D şi diferenţa este cam de 20% între rata de aprobare a plăţilor cu cardul online, adică de la o medie de 60% la una de 80%“, adaugă Stanciu. În acest moment, plata cu cardul online reprezintă 15% din vânzările eMAG, iar reprezentantul retailerului spune că şi şi-ar dori ca în cinci ani să ajungă la 100%. „Putem asuma în faţa băncilor creşterea ponderii plăţilor cu cardul, în condiţiile în care şi afacerea are o proiecţie de creştere. Cred că în cinci ani nivelul de bani care s-ar putea procesa prin eMAG ar fi de zece ori mai mare decât în prezent, ceea ce e o propunere interesantă pentru orice bancă“, mai spune Stanciu.

  • Euro s-a depreciat constant faţă de dolar, reflectând divergenţa între economia SUA şi cea a zonei euro

    De la peste 1,35 dolari/euro la începutul lui iulie 2014, euro s-a depreciat constant faţă de dolar în fiecare dintre lunile următoare, reflectând atât divergenţa între economia SUA, în plină redresare, şi cea a zonei euro, ajunsă aproape de pragul recesiunii, cât şi divergenţa corespunzătoare între politicile monetare promovate de Rezerva Federală şi Banca Centrală Europeană. Fed tocmai se pregătea să încheie ultimul său program de stimulare monetară a economiei, în timp ce BCE se pregătea să lanseze în septembrie prima rundă de finanţări ieftine pentru bănci şi încă rezista cântecelor de sirenă ale pieţelor financiare care îi cereau să urmeze exemplul Fed şi să apeleze şi ea la tiparniţa de bani, spre a da un impuls mai consistent economiei din zona euro.

    După cum ştim, principala piedică în calea pornirii tiparniţei a fost rezistenţa Germaniei, care s-a temut mereu că o astfel de soluţie ar face toate statele cu probleme fiscale din zona euro să arunce la gunoi politicile de austeritate şi să se răsfeţe nemeritat pe nişte bani fictivi. Nici măcar argumentul stagnării economiei din zona euro n-a fost de ajuns spre a face BCE să treacă peste obiecţiile nemţeşti; decisiv însă a fost efortul coordonat de SUA de ieftinire treptată a petrolului în a doua jumătate a anului trecut, care n-a creat numai probleme economiei ruseşti, ci a reuşit să împingă în teritoriu negativ şi inflaţia din zona euro. Aceasta a permis compunerea în timp a unui argument tot mai convingător privind necesitatea ca BCE să pornească tiparniţa monetară spre a combate pericolul deflaţiei (ne amintim că nu mai departe de primăvara trecută, când preţul barilului era încă sus, iar războiul rece al Occidentului cu Rusia era abia la început, fostul bancher central polonez Leszek Balcerowicz încă putea spune cu temei la Bucureşti că pericolul deflaţiei este o poveste fabricată de guvernele ostile reformelor şi de speculatorii financiari).

    Aşa încât pieţele financiare au asimilat deja încă de anul trecut certitudinea că BCE va lansa până la urmă un program de cumpărare de obligaţiuni după modelul Fed (relaxare monetară cantitativă – QE, quantitative easing), singura discuţie fiind despre momentul când această lansare va avea loc. Acest efect de asimilare anticipată a silit BCE ca atunci când a făcut anunţul privind QE, luna trecută, să încerce să ia prin surprindere pieţele aruncând în joc o sumă mult peste aşteptările lor, respectiv 1.100 mld. euro faţă de o estimare în jur de 500 mil. euro. Iar consecinţa a fost că toate efectele pe care economiştii băncilor le aşteptau după lansarea QE, în privinţa deprecierii euro şi a scăderii randamentelor la obligaţiunile de stat din zona euro, să fie net depăşite în amploare. Spre exemplu, Danske Bank a admis că a subestimat efectul de „cartof fierbinte“ al QE (combinaţia dintre lichiditatea în exces din piaţă şi randamente negative la depozite, care împinge capitalurile volatile să iasă de pe euro şi să caute alte active cu riscuri mai mari, dar şi cu randamente mai bune), ajustându-şi în doar câteva zile previziunile privind cursul euro peste 6 luni de la 1,10 la 1,05 dolari.

    Efectul de „cartof fierbinte“ este ceea ce am văzut deja în ultimii ani la fiecare rundă de QE derulată de Fed: pe rând, aurul, monedele exotice, monedele economiilor emergente sau pieţele lor de acţiuni au fost luate cu asalt sau părăsite brutal, cu efecte nocive asupra economiilor respective (un exemplu a fost bula francului elveţian, stopată în 2011 de către banca centrală prin plafonarea aprecierii lui). Acesta e şi motivul pentru care încă de la finele lui 2013, Christine Lagarde, şefa FMI, avertiza guvernele din economiile emergente că e posibil ca apropierea de sfârşit a ultimei runde de QE a Fed (încheiată în octombrie 2014), să agite din nou capitalurile volatile şi să facă astfel necesară instituirea unor controale valutare. Anul 2014 a trecut însă cu bine, pentru că Fed şi-a dozat foarte exact mişcările de închidere a robinetului de bani, în funcţie de statisticile privind mersul economiei americane, şi a anunţat regulat şi din timp pieţele în privinţa a ceea ce va urma, tocmai spre a evita să fie iarăşi şantajată de acestea spre a lansa o nouă rundă de QE, aşa cum s-a întâmplat în vara turbulentă a lui 2011.

  • Deficitul de cont curent ajunge la un minim record al 
ultimilor 25 de ani

    Deficitul de cont curent a coborât anul trecut sub 1% din PIB, nivel minim istoric pentru perioada post-decembristă. Pentru 2015 unii analişti anticipează revenirea deficitului extern peste 1% din PIB, odată cu ascensiunea cererii interne şi creşterea investiţiilor productive.

    Tendinţa în ultimii ani a fost de corecţie puternică a deficitului de cont curent. Nivelul redus al deficitului extern reflectă îmbunătăţirea exporturilor de bunuri şi servicii, dar şi declinul consumului şi nivelul redus al investiţiilor.
    Înainte de criză România înregistra deficite de cont curent record de peste 10% din PIB. Până în 2008 deficitul de cont curent mare a fost una dintre cele mai importante vulnerabilităţi ale României – penalizată de pieţele externe şi de agenţiile de rating. Dacă în 2008 – anul cu cea mai mare creştere economică, de 8,5% – România avea un deficit de cont curent de aproape 12% din PIB, în 2012 deficitul de cont curent a scăzut sub 4% din PIB, pentru prima oară în ultimii 10 ani.

    În perioada 2009-2012 România a înregistrat, în medie, un deficit de cont curent de 4,3% din PIB, pentru ca anul trecut să coboare sub 1% din PIB. Contul curent evidenţiază relaţia economiei României cu exteriorul, incluzând intrările şi ieşirile de bunuri şi servicii, de venituri şi transferurile curente (banii trimişi de românii care lucrează în străinătate şi fondurile euro-pene).

    Deficitul de 696 de milioane de euro din 2014 a fost în scădere cu 40,5% comparativ cu nivelul de 1,17 miliarde de euro înregistrat în 2013. Evoluţia a fost influenţată în principal de majorarea excedentului înregistrat de balanţa serviciilor (cu 1,17 miliarde de euro) şi reducerea deficitului balanţei veniturilor primare (cu 242 milioane de euro). Componenta bunuri şi servicii a trecut de la un deficit de 743 milioane de euro în 2013 la un excedent de 352 milioane de euro în 2014. Deficitul compo-nentei venituri primare s-a diminuat cu 7,8% an/an, la 2,9 miliarde de euro.

    Unii analişti au spus că ajustarea deficitului de cont curent a fost determinată în ultimii ani mai degrabă de factori conjunc-turali decât de o reechilibrare fundamentală a economiei.

    Înainte de criză, consumul a crescut accelerat, cu impact asupra importurilor şi, implicit, asupra deficitului de cont curent. Iar finanţarea dezechilibrelor externe a fost asigurată până în 2008 în principal de investiţiile străine directe şi liniile de credit din sistemul bancar. Însă în anii de criză au scăzut puternic aceste surse de finanţare. Redresarea economiei a fost susţinută în ultimii ani de accelerarea exporturilor, în timp ce importurile au rămas constrânse de dinamica salariilor şi cere-rea internă redusă.

    Aspectul pozitiv legat de ajustarea deficitului extern este dat de finanţarea mai uşoară, reflectând diminuarea dependenţei de fluxurile externe de capital. Contul curent a fost pe deficit în ultimii 15 ani, iar investiţiile străine directe au reuşit să finanţeze integral acest deficit doar în trei ani, respectiv în 2004, 2013 şi 2014. După ce în 2010-2012 investiţiile străine directe au reuşit să acopere mai puţin de jumătate din deficitul de cont curent, în 2013 şi 2014 nivelul ISD a fost dublu, respectiv triplu faţă de soldul contului curent.

    Anul trecut România nu a fost foarte atractivă pentru nerezidenţi, investiţiile străine directe (ISD) înregistrând un declin de aproape 11% la 2,4 miliarde de euro. Cele mai multe investiţii străine, de 531 milioane de euro, au fost atrase în noiembrie, iar în decembrie au intrat doar 304 milioane de euro. La polul opus, cele mai reduse niveluri ale investiţiilor au fost în lunile februarie – 36 milioane de euro – şi octombrie – 80 milioane de euro. Volumul ISD-urilor reflectă atât atractivitatea mediului de afaceri autohton, cât şi percepţia investitorilor străini, evoluţia economiei fiind unul dintre indicatorii analizaţi. Participaţiile la capital (inclusiv pierderea netă estimată) au fost anul trecut de aproape 2,6 miliarde de euro, iar creditele intragrup au avut o valoare negativă de 155 milioane de euro (net), potrivit datelor BNR. În 2013, investiţiile străine directe au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior, la 2,7 miliarde de euro, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a înregistrat prima creştere de la începutul crizei.

    Industria a fost campioana atragerii de investiţii străine, dacă analizăm structura acestora în ultimii ani din punctul de ve-dere al orientării pe ramuri economice. Dacă ne uităm la naţionalitatea investitorilor, olandezii, austriecii şi germanii au adus în anii de criză în România aproximativ jumătate din investiţiile străine directe, menţinându-se în fiecare an pe podium, potrivit datelor BNR.

  • Asociaţia Română de Factoring: “În 2014 construcţiile au accesat cea mai mare parte a finanţărilor de tip factoring, în valoare de peste 520 milioane de euro”

    “Luând în considerare evoluţia faţă de 2013, când construcţiile au reprezentat 32,8% din totalul operaţiunilor de factoring intern, ponderea de doar 23,82% de anul trecut vine pe fondul scăderii investiţiilor publice si a marilor proiecte de dezvoltare şi infrastructură. In acest context, multe firme din constructii si-au redus activitatea si personalul, au intrat in somaj tehnic sau chiar insolventa, pe acest sector, rata de neporformanta situandu-se la aproximativ 28-30% (cf BNR). Datorită specificului sau direct dependent de mersul afacerilor, putem spune că, în general, evoluţia factoringului este o oglindă fidelă a felului în care funcţionează si a etapelor prin care trec diferitele sectoare ale economiei. Iar acest lucru se vede foarte bine şi în domeniul construcţiilor care a raportat contracţii consistente în 2014 faţă de 2013. Totuşi domeniul reprezintă un potenţial imens pentru finanţări prin factoring, atat in zona privata, cat si în zona contractelor cu statul, cu conditia ca termenele si conditiile de plată contractuale sa fie respectate”, explică Bogdan Roşu.

    După sectorul construcţiilor, o pondere importantă din totalul operaţiunilor de factoring a obţinut-o domeniul FMCG, urmat de auto&echipamente (11,74%) şi agricultură&produse alimentare (10,29%). În 2013 ponderea FMCG în totalul operaţiunilor de factoring a fost de 12,3%, în timp ce domeniile auto&echipamente au înregistrat  12,1%, iar sectoarelor agricultură&produse alimentare de 9,4%. “În a doua parte a anului 2014 am înregistrat un uşor reviriment al consumului pe baza creşterii încrederii populaţiei, dar şi a deblocării unor disponibilităţi financiare, mai ales în sectorul bugetar. Toate acestea se reflectă cel mai bine în creşterile parametrilor care măsoară evoluţia factoringului în FMCG”, mai adaugă Bogdan Roşu.

    Studiul realizat de ARF are la bază informaţii furnizate de membrii asociaţiei (Access Financial Services IFN, Banca Comerciala Romana S.A., Banca Transilvania S.A., BRD – Groupe Societe Generale S.A., IFN Next Capital Finance S.A., ING Bank S.A., Raiffeisen Bank S.A, Romfactor S.R.L., Unicredit Tiriac Bank S.A.), precum şi de la alte instituţii financiare non-membre.

    Factoringul este o operaţiune financiară care are la bază un contract încheiat între o parte (Furnizor) şi o altă parte (Factor), în baza căruia Furnizorul cesionează Factorului creanţele rezultate din contracte de vânzare bunuri/prestari servicii, încheiate între Furnizor şi partenerii săi (Debitori). Pe baza acestui contract, Factorul va finanţa Furnizorul, prin plata în avans a creanţelor cesionate, ocupând-se ulterior, în nume propriu, de administrarea creanţelor cesionate şi de colectarea lor.

  • De când poate scădea TVA. Discuţii cu reprezentanţi ai FMI şi CE

    Potrivit ministrului finanţelor, Darius Vâlcov, guvernul va discuta măsurile de relaxare fiscală prevăzute de proiectul noului Cod fiscal cu reprezentanţii FMI şi ai CE, măsurile fiind deja incluse în scrisoarea de intenţie nesemnată la vizita din februarie a delegaţiei creditorilor.

    Proiectul cuprinde mai multe măsuri de relaxare fiscală, printre care reducerea TVA la 20% din 2016 şi 18% în 2018, respectiv la 9% pentru carne, peşte, legume şi fructe, tăierea accizelor la carburanţi şi alcool, eliminarea impozitului pe construcţiile speciale şi a impozitului de 16% pe veniturile din dividende, precum şi reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 14% din ianuarie 2019.

    Vâlcov a precizat că dacă vor fi încasate în plus faţă de plan venituri bugetare de 1,5 mld. lei în T1 şi încă 1,5 mld. lei în T2, atunci reducerea TVA şi a accizelor va începe încă din acest an, prin OUG. Măsurile de relaxare fiscală propuse prin noul Cod fiscal vor duce la neîncasarea unor venituri bugetare de peste 37 mld. lei în patru ani, din care jumătate va fi recuperată pe baza efectului pozitiv care va fi înregistrat în economie, potrivit estimărilor guvernamentale.

  • Provident a avut anul trecut cu 5% mai mulţi clienţi

    Valoarea totală a împrumuturilor emise în 2014 în ambele ţări a crescut cu 8% până la 132,7 milioane de euro (107 milioane de lire sterline), în timp ce veniturile au atins 93,4 milioane de euro (75,3 milioane de lire sterline), cu 19,3% mai mult comparativ cu 2013. Profitul operaţional brut consolidat al Provident în România şi Bulgaria, conform standardelor internaţionale de raportare financiară IFRS, a fost de 6,1 milioane de euro (4,9 milioane de lire sterline). Până în prezent, compania a investit peste 257 de milioane de euro în România.

    “Am continuat să ne diversificăm oferta de produse”, a declarat Graham O’Mahoney, directorul financiar al Provident Financial România. Provident a introdus în 2014 în portofoliul său de produse împrumuturi cu costuri reduse pentru clienţii existenţi şi mai multă flexibilitate în ce priveşte sumele şi perioadele disponibile. Compania le oferă clienţilor bun platnici care doresc un nou împrumut şi care au apelat de cel puţin două ori la produsele sale în trecut reduceri graduale de până la 30% din costul total al creditului, în funcţie de istoricul şi de comportamentul lor de plată. Totodată, Provident le oferă clienţilor posibilitatea să împrumute sume mai mari, pe perioade mai lungi, de până la 78 de săptămâni, păstrând nemodificată valoarea ratelor săptămânale.

    La sfârşitul anului trecut, Provident a anunţat că a început testele tehnice în vederea colaborării cu Biroul de Credit şi că va realiza primele interogări la începutul acestui an. Provident este prima instituţie financiară din România care oferă serviciul opţional de gestionare la domiciliu a creditului, prin intermediul căruia clienţii pot primi banii în 48 de ore chiar la ei acasă, unde un agent îi va vizita apoi pentru încasarea ratelor.

    Grupul IPF a anunţat pentru 2014 o creştere cu 2,4% a numărului de clienţi, depăşind 2,6 milioane în cele 8 ţări unde este prezent. La începutul acestui an, IPF a achiziţionat compania de credite online MCB, care are peste 120.000 de clienţi în Letonia, Lituania, Estonia şi Australia. Totodată, în 2014 IPF a lansat în Polonia hapiloans, o companie de credite online care va fi integrată în MCB.

    Valoarea împrumuturilor emise la nivel de grup a depăşit anul trecut pragul de 1 miliard de lire sterline (peste 1,2 miliarde de euro), în creştere cu 5% faţă de anul precedent, în timp ce veniturile IPF au fost de peste 783 de milioane de lire sterline (circa 971,2 milioane de euro), cu 12,7% mai mult decât în 2013. În ultimul an, IPF a investit 6,9 milioane de euro (5,6 milioane de lire sterline) în extinderea operaţiunilor din Bulgaria, unde are în prezent 9 puncte de lucru în cele mai importante oraşe din ţară şi aproximativ 12.000 de clienţi. Pentru 2015, investiţiile planificate pentru Bulgaria se ridică la 4,5 milioane de euro (3,5 milioane de lire sterline).

    Provident are peste 850 de angajaţi în România şi colaborează cu peste 3.700 de agenţi independenţi în 80 de oraşe din întreaga ţară.

  • Calculele noului Cod Fiscal

    De asemenea, accizele la carburanţi şi alcool vor fi reduse, ţiţeiul din producţia internă şi cafeaua, bijuteriile, confecţiile din blănuri şi autoturismele vor fi scoase din categoria produselor astfel taxate, iar impozitul de 16% pe veniturile din dividende va fi desfiinţat.

    Reducerea impozitelor şi taxelor va putea fi aplicată prin îngheţarea cheltuielilor bugetare în 2016 la nivelul din acest an, iar din 2017 circa 40% din impactul bugetar al creşterii PIB va merge spre relaxare fiscală şi 60% spre cheltuieli bugetare, a explicat ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.

    Potrivit lui Vâlcov, golul de venituri estimat pentru 2016 din reducerile programate la TVA şi accize şi eliminarea taxei pe stâlp şi a impozitului pe veniturile din dividende va fi acoperit din impactul pozitiv al creşterii economice asupra veniturilor bugetare. Ministerul Finanţelor estimează pentru anul viitor un minus de 16,4 mld. lei, din care se aşteaptă să recupereze venituri de 9,4 mld. lei. Pe de altă parte, Finanţele au calculat un impact pozitiv de 1,7% asupra creşterii în 2016, ceea ce ar însemna o creştere economică de 4,7%.