BusinessMagazin

Category: Servicii financiare

Analize din domeniul serviciilor financiare – totul despre împrumuturi, bănci dar și multe alte lucruri interesante din domeniul financiar

  • Sărăcia a ajuns să figureze ca vulnerabilitate distinctivă a economiei UE

    Raportul Eurostat pe 2014 privind tendinţele de impozitare arăta că statele UE au reacţionat în general la criză menţinând neschimbată sau scăzând impozitarea capitalului şi majorând taxarea consumului şi a muncii (fie impozitul pe venit, fie contribuţiile sociale). Cu alte cuvinte, au apelat la singurele surse certe de venituri colectabile inclusiv pe timp de criză, menajând însă companiile, investitorii, spre a evita ca aceştia să plece ori să dea faliment.

    Era o abordare cu bătaie scurtă, având ca singur scop aducerea rapidă de bani la buget, aşa încât a fost aplicată cel mai dur de statele cu probleme mari de deficit sau de datorie publică şi care, deci, aveau de făcut ajustările fiscale cele mai mari: în Grecia, TVA a crescut de la 19% la 23%, în Portugalia de la 21% la 23%, în România de la 19% la 24%. Acolo unde a fost însă loc pentru rafinarea gândirii economice, abordările au fost mai nuanţate. „Creşterea taxelor pe consum şi în acelaşi timp reducerea taxării pe muncă şi pe capital pot stimula forţele de creştere ale unei economii. Taxarea muncii şi a capitalului ar trebui să fie menţinute la niveluri joase, ca să nu distorsioneze deciziile agenţilor economici, ceea ce ar putea influenţa negativ gradul de folosire a factorilor creşterii economice: forţa de muncă, capitalul şi progresul tehnologic. Taxarea consumului are mai puţine efecte adverse din acest punct de vedere“, afirmau Frank Zipfel şi Caroline Heinrichs, economişti ai Deutsche Bank, într-un studiu din octombrie 2012, care susţineau, în plus, şi aplicarea unor cote unice pentru taxarea consumului, urmând ca statul să susţină separat cu bani de la buget categoriile dezavantajate de nediferenţierea TVA.

    Abordarea din studiul Deutsche Bank a fost – şi este în continuare – cea promovată şi de Comisia Europeană drept reţeta ideală de creştere economică (deşi economiştii Deutsche Bank precizau, pentru orice eventualitate, că „recomandările de politici economice trebuie să se bazeze totuşi şi pe structura sistemului fiscal din fiecare ţară, pe preferinţele în materie de redistribuţie socială şi pe volumul total al veniturilor fiscale“).

    Acum, experţii institutului de cercetare Bruegel, specializat în evaluarea rolul Europei în economia globală, constată că aplicarea acestei reţete (în total, 17 ţări UE au redus taxarea capitalului, 8 ţări au redus taxarea muncii şi au majorat taxarea consumului, iar 6 au reuşit să reducă impozitarea muncii mai mult decât taxarea consumului) a dus la un efect pervers, respectiv a amplificat sărăcia, o problemă care înainte de criză era văzută doar ca un subprodus inevitabil şi irelevant al bogăţiei europene. „Taxarea muncii în UE, cu anumite excepţii, tinde să fie în general progresivă, în timp ce impactul taxării indirecte, în special al taxelor pe consum, tinde să fie regresiv, întrucât categoriile cu venituri mici îşi consumă o parte mai mare din venituri, astfel încât o majorare a taxelor pe consum împovărează cel mai mult segmentele cele mai sărace ale societăţii“, conchid Zsolt Darvas şi Olga Tschekassin, economişti ai institutului Bruegel.

    Iar sărăcia devine relevantă pentru politicile economice atunci când se analizează distribuţia ei. La nivelul UE27 în 2013, cca 11% dintre copii, aproape 10% din populaţia de vârstă activă şi cca 7% din pensionari erau afectaţi de sărăcie severă (înţeleasă ca lipsa accesului măcar la 4 din 9 bunuri sau servicii de bază, de pildă facturile la utilităţi, o masă cu carne la fiecare două zile, încălzirea locuinţei, posesia unui telefon). Şomajul în rândul tinerilor a continuat să crească, fiind cu deosebire îngrijorătoare situaţia tinerilor între 15 şi 29 de ani care nu au nici slujbă, nici nu studiază şi nici nu fac cursuri de calificare profesională („not in education, employment or training“ – NEET): ponderea lor a crescut pe parcursul crizei în statele de la periferia zona euro, dar şi într-o serie de ţări din Europa Centrală şi de Est – aceleaşi care continuă să aibă şi cele mai mari rate ale sărăciei severe din toată Europa.

  • Ce efecte va avea asupra economiei reducerea TVA de 15 puncte procentuale la alimente

    Este cea mai importantă resursă pentru bugetul de stat şi a doua sursă de bani pentru bugetul consolidat, buget care în ultimii ani a fost prins în menghina consolidării fiscale şi va continua să fie având în vedere regulile bugetare stricte europene. Motiv pentru care o reducere a acestei taxe, chiar şi numai pentru anumite categorii de produse, a stat sub semnul puţin probabilului. Dar surpriza s-a produs, guvernul aprobând reducerea TVA la toate alimentele, fără diferenţeri, la băuturile nealcoolice şi la serviciile de alimentaţie publică începând cu 1 iunie 2015. Iar ajustarea va fi semnificativă, de 15 puncte procentuale, de la 24% la 9%.

    Măsura este bună, dorită şi aşteptată. Reprezintă o intrare în normalitate având în vedere că majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au cote reduse de TVA la alimente, după cum spun consultanţii fiscali. În Belgia, Polonia, Cipru sau Italia, cotele reduse de TVA la produsele alimentare sunt mai mici decât în România, fiind în intervalul 4% – 6%. În Germania, TVA la produsele alimentare este de 7%, iar în Austria este 10%.

    După anunţarea măsurii, au apărut imediat întrebări privind efectele reducerii TVA. În ce măsură diminuarea TVA se va regăsi în preţul de la raft al produselor? Vor prefera comercianţii să îşi majoreze marjele de adaos comercial? Va creşte consumul? Cât de sustenabilă este măsura şi ce impact va avea asupra bugetului? Va scădea cu adevărat evaziunea fiscală?

    Reducerile de taxe sunt benefice pentru populaţie şi pentru economie în general. Ajustarea TVA la produsele alimentare la 9% va avea atât consecinţe macroeconomice, cât şi bugetare sau sociale având în vedere că alimentele au cea mai mare pondere în coşul zilnic de consum al românilor. Măsura poate contribui la relansarea consumului intern prin creşterea veniturilor disponibile ale populaţiei, odată cu diminuarea preţurilor. Retailerii au promis să transfere scăderea TVA în preţul la raft, pentru că sunt la capătul lanţului. Tododată, ajustarea TVA va stimula creşterea economică, dar va determina şi diminuarea inflaţiei. Unii analişti s-au grăbit să reducă puternic estimările privind inflaţia din acest an spre 0% sau chiar în teritoriul negativ şi majorează prognozele privind creşterea economică, peste 3%.

    Calculele Ministerului Finanţelor indică faptul că în urma reducerii TVA la produsele alimentare PIB-ul poate înregistra în anul 2015 o creştere adiţională de 0,2 puncte procentuale, iar consumul populaţiei se estimează că se va majora suplimen-tar cu 0,3 puncte procentuale. Iar în anul 2016, la creşterea reală a PIB se vor mai adăuga 0,4 puncte procentuale. Un im-pact semnificativ se va înregistra şi în cazul inflaţiei. Ministerul Finanţelor anticipează că inflaţia medie anuală se va reduce cu 1,1 puncte procentuale în primul an de aplicare a propunerilor de reducere a TVA.

    Piaţa a mai fost testată în 2013 cu relaxarea fiscalităţii, atunci când guvernul a decis să extindă aplicarea cotei reduse de 9% la produsele de panificaţie. Ulterior, oficialii guvernamentali au discutat despre o nouă extindere a aplicării cotei reduse, însă doar pentru alimente de bază (carne, lapte etc). Din aceste motive, decizia aplicării cotei de 9% la toate produsele ali-mentare a fost o surpriză.

    Pentru ce se aplică reducerea TVA? Industria alimentară românească, dominată la vârf de multinaţionalele din producţia de uleiuri, zahăr şi dulciuri, dar formată în eşalonul doi din afaceri antreprenoriale româneşti, a generat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de aproape 40 miliarde de lei (9 miliarde de euro), dar cu un sold negativ  – diferenţa dintre pierderile şi profitul brut de 200 milioane de lei (45 milioane de euro). Industria alimentară a făcut un salt de 25% faţă de 2008. România este a şaptea cea mai mare piaţă de consum din Uniunea Europeană, iar românii cheltuie doar pe alimente 30% din banii trimişi în consum, a doua pondere între cele 28 de economii comunitare.

    Cum afectează reducerea TVA bugetul? În ceea ce priveşte impactul bugetar al reducerii TVA la produsele alimentare, estimările Finanţelor sunt de aproape 2,44 miliarde de lei pentru 2015, de 5,17 miliarde de lei – 2016, 4,8 miliarde de lei – 2017, iar pentru 2018 de 
5,9 miliarde de lei. Cumulat, până în 2018 impactul bugetar al reducerii TVA la 9% ar trebui să fie de 18,25 miliarde de lei.

    Evoluţia încasărilor din TVA este influenţată de trendul vânzărilor cu amănuntul, dar şi de gradul de diminuare a evaziunii fiscale. Ajustarea TVA ar putea duce, teoretic, la diminuarea evaziunii fiscale din agricultură, industria alimentară şi retail, mai ales dacă va fi însoţită de controale fiscale în zonele cu risc sporit de evaziune, după cum spun consultanţii fiscali.

    Guvernul se bazează pe încasări suplimentare ale ANAF de 5,5 miliarde de lei în anul 2015, 14 miliarde de lei în anul 2016 şi 18 miliarde de lei anual în perioada 2017-2019.

    Rămâne de văzut dacă optimismul Finanţelor va fi confirmat de realitate sau dacă va fi nevoie de „reversarea“ măsurii de reducere a TVA, de creşterea altor taxe sau de tăierea drastică a investiţiilor. Estimările Consiliului Fiscal indică riscul dera-pajului deficitului bugetar peste 3% din PIB anul viitor. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, arată că viitorul fiscal trebuie urmărit cu atenţie: „Datele noastre sunt convergente cu datele CE. Se pare că deficitul ar sări de 3% din PIB începând cu 2016. Ceea ce, evident, provoacă îngrijorări la nivelul comisiei, pentru că ar însemna o declanşare a procedurii de deficit excesiv pentru România“.

    Premierul Victor Ponta a susţinut că la sfârşitul primului trimestru s-a înregistrat o colectare peste aşteptări a veniturilor bugetare, respectiv un plus de 3-3,5 mld. lei faţă de ceea ce era prevăzut ca program. Totodată, cheltuielile au fost mai mici, ceea ce permite aplicarea relaxării fiscale legate de TVA chiar înainte de intrarea în vigoare a Codului fiscal la 
1 ianuarie 2016.

    Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat recent că diminuarea TVA este de dorit, nu numai din punct de vedere so-cial, ci şi economic, însă a atenţionat că o scădere a cotei urmată de o revenire ar fi „mult mai dureroasă“ şi va avea efecte negative, dacă lucrurile nu sunt cântărite bine înainte. Isărescu a mai spus că sustenabilitatea măsurilor avute în vedere în noul Cod fiscal este „vitală“, dar şi credibilitatea pachetului de măsuri, pentru că altfel pieţele financiare pot reacţiona violent.

    Oamenii de afaceri îşi amintesc cum în vara anului 2010 a fost majorată cota standard de TVA de la 19% la 24% aproape peste noapte din cauza restricţiilor bugetare de la acel moment. Veniturile bugetare şi încasările din TVA au crescut atunci neîntrerupt mai bine de un an, însă ulterior ritmul a încetinit pe măsura disipării efectului de bază datorat majorării TVA. Creşterea taxei la 24% a salvat deficitul bugetar în anii de criză.

  • Ce sens are reducerea dobânzii de politică monetară când inflaţia şi costul creditelor sunt la minime istorice

    Pe la începutul lui martie, o analiză regională a Erste Group conchidea că îndelung discutatul pericol al deflaţiei a cam iertat Europa Centrală şi de Est şi că, deşi anumite ţări din zonă vor mai rămâne o vreme cu inflaţie negativă (Ungaria, Polonia), pe ansamblu tendinţa de scădere a preţurilor a atins deja punctul cel mai de jos.

    Pentru România, unde punctul cel mai de jos era estimat pentru primele luni ale anului (inflaţie anuală de 0,4% în februarie), economiştii grupului prevedeau o inflaţie confortabilă de 1,7% pentru luna decembrie (sub estimarea BNR de 2,1%), cu posibilitatea ca ea să coboare şi mai mult dacă guvernul reduce TVA. Cum deciziile BNR de reducere a dobânzii de politică monetară sunt în primul rând corelate cu evoluţia preţurilor de consum, majoritatea analiştilor financiari au conchis că actualul ciclu de şase scăderi ale dobânzii, început în august 2014 la un nivel de 3,5% pe an şi ajuns în martie la 2%, s-a încheiat.

    Lucrurile nu sunt însă aşa de tran-şante: în primul rând, încheierea unui ciclu de reduceri ale dobânzii nu înseamnă şi că relaxarea politicii monetare s-a termi-nat. Majoritatea analiştilor financiari mizează, de altfel, pe posibilitatea ca rata RMO să fie redusă până la finele anului de la 10% la 8% pentru pasivele în lei şi de la 14% la 12% pentru cele în valută; mai nou a apărut ca instrument avut în vedere de BNR şi coridorul de variaţie dintre ratele dobânzilor la facilităţile permanente în jurul dobânzii de politică monetară, coridor a cărui modificare va influenţa ieftinirea creditelor lombard pentru bănci. Despre dobândă, previziunile variază de la menţine-rea ei neschimbată la 2% pe parcursul următorilor doi ani, în condiţiile reducerii progresive a RMO (ING Bank România) până la cele care dau ca posibilă chiar o majorare a dobânzii începând de la anul, posibil chiar până la 2,75% (câteva opinii din sondajul Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari), cu premisa că presiunile pe termen lung sunt mai curând în direcţia creşterii inflaţiei decât a scăderii ei durabile.

    În al doilea rând, dobânzile la credite au ajuns la minime istorice, în condiţiile în care structura însăşi a creditării a început să se schimbe din 2012 încoace, de la creditele în valută spre cele în lei (transmisia deciziilor de politică monetară pe ca-nalul dobânzii a devenit deci mai eficientă), iar eterna problemă a decalajului dintre dobânda la lei şi la valută nu mai e ce-a fost, până acolo încât creditele ipotecare în lei, de pildă, au ajuns anul trecut să fie mai ieftine decât cele în valută. Numai că în acelaşi timp au scăzut şi dobânzile la depozite: încă din vara anului trecut, guvernatorul Mugur Isărescu deplângea faptul că de câte ori scade dobânda cheie, băncile taie întâi dobânzile la depozite, nu la credite, spunând că i se pare „periculoasă o alunecare în direcţia în care România să descurajeze economisirea”.

    Situaţia e descrisă acum la fel, deşi în limbaj mult mai diplomatic, în comunicatul şedinţei CA al BNR din 31 martie, unde „o remunerare adecvată a depozitelor bancare” este considerată factor „esenţial pentru consolidarea economiei româneşti şi întărirea rezistenţei acesteia la şocuri externe”, la acelaşi nivel cu accelerarea reformelor structurale. În martie, de pildă, cu puţine excepţii, băncile remunerau un depozit pe trei luni cu o dobândă sub 2%, faţă de peste 3% la sfârşitul anului trecut, în timp ce dobânzile cele mai mici pentru un credit de consum erau puţin sub 10%, iar pentru unul ipotecar erau între 4,5% şi 5%.

    Este un motiv pentru care analiştii au şi apre-ciat că BNR va înceta reducerile de dobândă, pur şi simplu pentru că băncile nu prea mai au unde să coboare cu ieftinir-ile. Nu că reorientarea unui disponibil de bani spre consum, imobiliare sau alte plasamente ar fi în sine un lucru rău, mai ales că atât nivelul, cât şi structura depozitelor sunt confortabile la ora actuală, ţinând cont că depozitele populaţiei ajunseseră în februarie la 108 mld. lei, cu 3 mld. lei peste nivelul din februarie 2014, iar economisirile pe termen lung reprezentau 12% din total, faţă de 10% anul trecut.

    În al treilea rând, ieftinirea creditelor nu s-a dovedit până acum suficientă sau decisivă pentru reluarea creditării de o manieră convingătoare sau coerentă, pe de o parte din cauza continuării procesului de dezintermediere (mai concret, băncile şi-au redus activele pe ansamblu pe parcursul anului trecut, nu doar şi-au curăţat bilanţurile de credite neperfor-mante – vezi grafic), pe de altă parte din cauza cererii încă slabe din partea unor companii care încă nu îndeplinesc cri-teriile ca să ia finanţări noi de la bănci. În ianuarie şi februarie, băncile au cerut de la Centrala Riscului de Credit cca 148.000 de rapoarte despre potenţialii clienţi, majoritatea companii, ceea ce înseamnă o scădere de 6% faţă de aceeaşi perioadă din 2014 şi o scădere cu 50% faţă de 2010-2011.

    În acelaşi timp, creditul neguvernamental total a scăzut în termeni reali cu 4,1% în februarie faţă de aceeaşi lună din 2014, iar faţă de ianuarie anul acesta a scăzut cu 0,1%. Clară este numai continuarea tendinţei de migrare a cererii de la împrumutul în valută la cel în lei: în februarie, creditul în lei a crescut în termeni reali cu 7,1% faţă de aceeaşi lună din 2014 şi cu 0,3% în termeni reali faţă de luna precedentă, pe când cel în valută s-a redus cu 9,6%, respectiv 0,5%. Dacă ne uităm în urmă, de unde am plecat la vremea crizei finan-ciare, cu o pondere de cca 60% a creditelor în valută, mult mai scumpe decât cele în lei şi mult mai rigide faţă de mişcă-rile de politică monetară ale băncii centrale, bilanţul e de-a dreptul incredibil.

    Pentru necesităţile de acum ale economiei, „reluarea creditării” rămâne însă un ideal de normalitate amânat de la an la an; dacă în primii ani de criză, bancherii spuneau că o reluare a creditării poate fi aşteptată după ce economia reîncepe să crească, acum a devenit limpede nu doar că efortul băncilor de a se restructura şi al companiilor de a scăpa de datoriile deja existente e încă departe de sfârşit, dar şi că atunci când se va realiza, acea nouă normalitate nu va mai putea să fie comparabilă probabil niciodată cu euforia creditării dinainte de criză.

  • Psihologi: Clienţii creditelor pe termen scurt cu dobânzi mari sunt cei care manifestă constant tendinţa de a cheltui mai mult decât produc

    “Modul în care ne gestionam nevoile financiare şi nivelul de risc pe care ni-l asumăm atunci când cheltuim banii diferă foarte mult de la o persoană la alta. Măsura în care ne lăsăm influenţaţi de practicile de fidelizare sau up/cross-sell ale instituţiilor financiare depinde de asemenea de o serie de trăsături de personalitate. În general, cred că putem vorbi de cel puţin trei categorii de comportament financiar: unul orientat spre economisire, altul orientat spre limitarea cheltuielilor la resursele personale şi un al treilea care se bazează pe surse externe de finanţare şi care manifestă constant tendinţa de a cheltui mai mult decât produce. Persoanele din ultima categorie sunt cele mai predispuse la a se angaja în comportamente financiare riscante sau costisitoare pentru a-şi satisface nevoi ce nu pot fi acoperite din surse proprii”, spune Andreea Enache, psiholog clinician şi coproprietar al Centrului Medical Bellanima.

    Sute de mii de clienţi datorează jumătate de miliard de euro după ce au contractat creditele cu cele mai mari dobânzi de pe piaţă. Businessul IFN-urilor care oferă cei mai scumpi bani din România generează constant întrebări despre capacitatea BNR sau ANPC de reglementare a pieţei şi de educare a clientului nedorit de bănci şi sensibil la tehnici persuasive de marketing.

    „Este legal, dar nu este moral să profiţi de neputinţa unui om. Lipsa de orizont determină unele persoane să se gândească doar la clipa în care primesc respectivii bani, fără să ţină cont la acel moment de valoarea sumei de rambursat. Nu este dependenţă, ci o disperare care întunecă gândirea“, observă şi psihologul Violeta Rotărescu.

    Cea mai scumpă formă de creditare din România îi face pe mulţi dependenţi de banii împrumutaţi, dat fiind că unele IFN-uri îi stimulează prin campanii agresive de marketing să devină clienţi fideli, oferind condiţii de creditare mai bune după primul împrumut. Compania Ferratum acceptă cereri prin SMS încă de la al doilea credit şi măreşte suma împrumutată de cinci ori, iCredit oferă cadou ceasuri, genţi şi truse de manichiură, în timp ce Provident oferă condiţii preferenţiale, însemnând până la 30% reducere din costul total al creditului pentru clienţii vechi. În plus, cei care le recomandă prietenilor un împrumut de la Provident primesc acasă în numerar suma de 70 de lei pentru fiecare client câştigat de companie.

     

  • Alpha Bank a acordat primul credit în programul „Prima Maşină”. Alte 12 bănci şi IFN-uri aşteaptă primii clienţi

    Alpha Bank România a acordat primul credit din cadrul programului guvernamental Prima Maşină unui client al sucursalei sale din Piteşti, informează banca. Alpha Bank participă în programul guvernamental Prima Maşină, oferind clienţilor posibilitatea de a achiziţiona un autovehicul nou, în valoare de maximum 62.000 lei (preţ cu TVA). Creditul este disponibil în lei şi se acordă pe o perioadă de maxim 5 ani, iar avansul solicitat este de minim 5% din valoarea autovehiculului.

    Autoturismul, produs în spaţiul intracomunitar sau provenit din import, va îndeplini cel puţin cerinţele minime ale standardului Euro 5 şi va fi achiziţionat de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vânzarea de autovehicule, la un preţ de achiziţie ce nu va depăşi suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA. Beneficiarii Programului trebuie să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a autoturismului nou şi se obligă să asigure autoturismul achiziţionat printr-o poliţă de asigurare de tip CASCO în condiţiile prevederilor OUG 66/2014, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit FNGCIMM.

    Finanţarea garantată va fi de maxim 95% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proforma. Plafonul total de garantare aferent anului 2015 aprobat pentru Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi este de 50 milioane lei. Cadrul general aplicabil finanţatorilor în privinţa gestionării garanţiilor acordate în cadrul Programului este stabilit prin Instructiuni generale privind derularea operaţiunilor de garantare pe bază de mandat acordat conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 66/15.10.2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autorisme noi, cu modificările şi completările ulterioare.

    Instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare din lista finanţatorilor acceptaţi în Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi sunt BCR, BRD, CEC Bank, Alpha Bank, ING Bank, RCI Leasing România IFN, Porsche Bank România, CREDITCOOP, IFN Comsig Leasing S.A., Mercedes-Benz Leasing IFN S.A., Banca Românească, Banca Transilvania şi Intesa SanPaolo Bank.

    Potrivit ZF, creditul Prima maşină este cu 10% mai ieftin decât un împrumut standard. Cel mai ieftin credit auto standard din oferta unei bănci locale porneşte de la o dobândă anuală efectivă de 7,5% pe an, ceea ce înseamnă că pentru un împrumut de 45.000 de lei (echivalentul a 10.000 de euro) contractat pe o perioadă de cinci ani clientul plăteşte înapoi băncii 53.500 de lei. Rata lunară este de 890 de lei. Comparativ, un credit Prima maşină are o dobândă efectivă de 5,1% pe an (la nivelul actual al indicatorului Robor la 6 luni), astfel că rata lunară este de 850 de lei, iar costul total ajunge la 51.000 de lei. Jumătate din dobândă este însă suportată de stat. Clientul trebuie să ramburseze practic din banii proprii 48.000 de lei în cei 5 ani de contract, echivalentul unei rate lunare de 800 de lei. Economia efectuată de client comparativ cu cel mai ieftin credit standard este de peste 10%, adică la finalul contractului rămâne cu 5.500 de lei în buzunar.

    Persoanele fizice sunt eligibile în cadrul programului dacă, îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: 1. la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere că nu a mai deţinut în proprietate un autoturism -bun nou, definit conform prevederilor art.3 pct. 2 din OG 27/2011; 2. nu înregistrează obligaţii de plată restante la bugetul general consolidat; 3. nu înregistrează restanţe la plata altor credite bancare; 4. la data solicitării creditului garantat au vârsta de minimum 18 ani şi capacitate deplină de exerciţiu.

    Rata pentru un credit de 45.000 de lei (echivalentul a 10.000 de euro) contractat pe o perioadă de cinci ani porneşte de la 880 de lei.  Dobânda efectivă practicată de Alpha Bank este de 7,5% pe an pentru un credit auto, iar pentru un credit de 45.000 de lei suma rambursată de client în cei cinci ani de contract ajunge la 53.600 de lei. Rata lunară este de 880 de lei, potrivit datelor agregate de portalul financiar conso.ro, citate de ZF.

  • Reacţia BNR la explozia celor mai scumpe credite din România: Nu avem competenţe legale în sensul reglementării dobânzilor

    „Este evidentă creşterea numărului IFN-urilor din sectorul creditului de consum înregistrate în ultimii doi ani în Registrul General, acolo unde costul creditării aferent conformării unor reguli de prudenţialitate reduse în raport cu Registrul Special este mai ieftin şi deci la îndemâna creditorilor“, spune Adriana Ahciarliu, secretar general al Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România. Condiţiile minime impuse în vederea autorizării sunt cerinţele de capital minim social, echivalentul în lei a 200.000 de euro, precum şi cerinţe minime obligatorii ce ţin de structura de organizare a societăţii pe acţiuni de tip IFN, de calitatea sistemului IT, cerinţe impuse conducătorilor acestor instituţii, precum şi cerinţe clare în sensul auditării externe şi controlului intern. Datele Registrului General indică un număr de 169 de instituţii care desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional.

    Pentru a putea desfăşura activitate de creditare în România, fiecare IFN trebuie să fie înscris aşadar în prealabil în registrele ţinute de BNR (Registrul de evidenţă, Registrul general şi Registrul special), registre dis-ponibile pe pagina de internet a băncii centrale. În 30 de zile de la data înmatriculării în registrul comerţului, IFN-urile depun o cerere de înscriere în registrul aferent, însoţită de documentaţia prevăzută de lege şi de reglementările BNR. Dacă cerinţele impuse prin cadrul legal şi documentaţia depusă sunt complete şi corespunzătoare, banca centrală informează entitatea cu privire la înscrierea în registrul corespunzător. BNR are competenţe de monitorizare a IFN-urilor înscrise în Registrul general şi de supraveghere prudenţială a instituţiilor financiare nebancare din Registrul special.

    „În ceea ce priveşte aspectele ce vizează politicile comerciale ale instituţiilor financiare nebancare, inclusiv perceperea de dobânzi şi nivelul acestora, banca centrală nu are competenţe legale în sensul reglementării unor astfel de aspecte ori administrării actelor normative în domeniu, fiecare entitate stabilind costurile aferente serviciilor prestate în contextul propriilor politici de afaceri şi al cadrului concurenţial în care acestea îşi desfăşoară activitatea“, susţin oficialii BNR.

    Astfel, orice aspecte referitoare la costuri, obligaţiile creditorilor de informare a solicitanţilor de credit legate de costurile contractării unei finanţări, conţinutul minim al contractelor de credit, modalitatea prin care per-soanele fizice iau cunoştinţă şi acceptă condiţiile contractuale, precum şi alte elemente ce ţin de protecţia con-sumatorului de servicii financiare intră sub incidenţa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). BNR gestionează şi Centrala Riscului de Credit (CRC), în cadrul căreia sunt raportate la nivel individ-ual creditele şi/sau angajamentele persoanelor fizice şi juridice al căror nivel cumulat la nivel de debitor depăşeşte limita de 20.000 lei, unde se încadrează 45 de instituţii financiare nebancare incluse în Registrul Special. Însă nu şi jucătorii care acordă credite sub această valoare.

    Oficialii ANPC susţin însă că, fără un program comun de educare la care să participe atât BNR, cât şi IFN-urile, piaţa va continua să opereze cu nereguli. Doar în primele trei luni din 2015 autoritatea a primit 831 de reclamaţii din partea clienţilor care au luat credite de la IFN-uri, după cele 3.070 de reclamaţii din 2014. Potrivit preşedintelul ANPC, Marius Dunca, cel mai adesea clienţii reclamă nerespectarea clauzelor contractuale, mo-dalitatea de plată a penalităţilor şi perceperea suplimentară a unor comisionare faţă de cele prevăzute în con-tract. „Cei care apelează la acest tip de credit acceptă condiţii majore impuse de operatorii economici pentru că sunt consumatori aflaţi în situaţii limită sau consumatori înscrişi în Biroul de Credit (cu istoric negativ – n.r.), nemaiavând posibilitatea de a contracta un credit de nevoi personale la o bancă comercială“, spune Dunca.

    Sute de mii de clienţi datorează jumătate de miliard de euro după ce au contractat creditele cu cele mai mari dobânzi de pe piaţă. Businessul IFN-urilor care oferă cei mai scumpi bani din România generează constant întrebări despre capacitatea BNR sau ANPC de reglementare a pieţei şi de educare a clientului nedorit de bănci şi sensibil la tehnici persuasive de marketing.

    Creditul exclusiv online sau creditul prin SMS sunt doar două dintre invenţiile crizei, produse vândute cu succes în România către zeci de mii de clienţi şi adresate celor cu nevoi mai mici de 1.000 de lei timp de maximum două luni. Potrivit datelor Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România, organizaţie unde sunt afiliate 86% dintre IFN-uri, portofoliul total al creditului de consum al IFN-urilor în România era de 974 de milioane de euro la 31.12.2014, în timp ce piaţa creditului de consum IFN a urcat între decembrie 2013 şi de-cembrie 2014 de la 568 de milioane la 678 de milioane de euro. Doar în 2014 instituţiile financiare nebancare au acordat credite noi în valoare totală de 522 de milioane de euro, cu aproape 100 de milioane mai mult decât în anul precedent. 42% dintre creditele acordate în anul anterior au o valoare mai mică de 1.000 de euro, iar 78% nu trec de 5.000 de euro. Dintre clienţii care au luat un astfel de credit, jumătate au urmat doar liceul sau şcoala profesională, iar unul din şapte şi-a terminat studiile în clasa a opta. Cea mai mare parte a împrumutaţilor câştigă între 500 şi 1.000 de lei, însemnând venituri lunare mai mici sau egale cu salariul minim pe economie.

    „Aceste microcredite au apărut datorită unei cereri pe care instituţiile de credit tradiţionale nu pot sau nu vor să o satisfacă. După perioada creditului cu buletinul, băncile au înăsprit condiţiile de creditare astfel că persoanele care nu mai sunt eligibile pentru credite bancare nu au altă opţiune decât microcreditarea. BNR şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ar trebui să joace un rol mai activ pentru a limita posibilităţile de abuz, în condiţiile în care persoanele care apelează la microcredite sunt, de regulă, mai puţin familiarizate cu terminologia contractelor de credit şi cu clauzele acestora“, spune consultantul Emilian Duca.

  • Mecanismele comerciale prin care clienţii devin dependenţi de creditele cu dobânzi uriaşe

    Cea mai scumpă formă de creditare din România îi face pe mulţi dependenţi de banii împrumutaţi, dat fiind că unele IFN-uri îi stimulează prin campanii agresive de marketing să devină clienţi fideli, oferind condiţii de creditare mai bune după primul împrumut. Compania Ferratum acceptă cereri prin SMS încă de la al doilea credit şi măreşte suma împrumutată de cinci ori, iCredit oferă cadou ceasuri, genţi şi truse de manichiură, în timp ce Provident oferă condiţii preferenţiale, însemnând până la 30% reducere din costul total al creditului pentru clienţii vechi. În plus, cei care le recomandă prietenilor un împrumut de la Provident primesc acasă în numerar suma de 70 de lei pentru fiecare client câştigat de companie. 

    În cazul Viva Credit, clienţii revin pentru noi împrumuturi, însă proprietarul companiei consideră imorală prac-tica discounturilor acordate la infinit: „A fost o decizie strategică. Nu vreau să leg clientul de mine, ci să împrumute banii, să-i restituie şi să revină doar când are nevoie. Este un domeniu în care ar trebui făcută puţină ordine. Timp de cinci ani am operat fără să ne ţinem clienţii legaţi de oferte“.

    „iCredit oferă de multe ori credite acolo unde nicio altă instituţie nu doreşte să ajute. Modelul nostru de business presupune investiţia în timpul alocat analizei fiecărei situaţii particulare pentru fiecare credit aprobat şi ed-ucarea fiecărui client cu privire la produsele şi serviciile oferite, astfel încât decizia să fie una informată, creditul aprobat să fie unul uşor rambursabil, iar mulţumirea să fie în primul rând din partea clientului“, spune Adrian Staicu, directorul de marketing al Easy Asett Management, companie care a dezvoltat brandul iCredit.

    Psihologii contactaţi de Business Magazin cad de acord că fidelizarea clienţilor cu venituri mici este o prac-tică discutabilă a industriei. „Este legal, dar nu este moral să profiţi de neputinţa unui om. Lipsa de orizont determină unele persoane să se gândească doar la clipa în care primesc respectivii bani, fără să ţină cont la acel moment de valoarea sumei de rambursat. Nu este dependenţă, ci o disperare care întunecă gândirea“, observă psihologul Violeta Rotărescu.

    „Nu cred că am avut niciodată misiunea de a salva oameni de la sărăcie. Sunt oameni cu venituri mici şi medii, dar e nedrept să-i numim pe clienţii noştri săraci. Noi suntem o alternativă de finanţare pentru o nevoie reală din piaţă“, spune şi Vlad Şandru de la Provident.

    Adriana Ahciarliu, secretarul general al ALB, observă că societăţile care practică cele mai mari dobânzi de pe piaţă nu aplică o politică adecvată de provizionare tocmai pentru a-şi putea permite un astfel de DAE, însă acestea sunt „acceptate şi chiar căutate“ de către consumatorul lipsit de acces facil la o creditare bancară sau din zona IFN-urilor din Registrul Special.

    „În ceea ce priveşte aspectele ce vizează politicile comerciale ale instituţiilor financiare nebancare, inclusiv perceperea de dobânzi şi nivelul acestora, banca centrală nu are competenţe legale în sensul reglementării unor astfel de aspecte ori administrării actelor normative în domeniu, fiecare entitate stabilind costurile aferente serviciilor prestate în contextul propriilor politici de afaceri şi al cadrului concurenţial în care acestea îşi desfăşoară activitatea“, susţin oficialii BNR.

    Astfel, orice aspecte referitoare la costuri, obligaţiile creditorilor de informare a solicitanţilor de credit legate de costurile contractării unei finanţări, conţinutul minim al contractelor de credit, modalitatea prin care per-soanele fizice iau cunoştinţă şi acceptă condiţiile contractuale, precum şi alte elemente ce ţin de protecţia consumatorului de servicii financiare intră sub incidenţa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). BNR gestionează şi Centrala Riscului de Credit (CRC), în cadrul căreia sunt raportate la nivel individual creditele şi/sau angajamentele persoanelor fizice şi juridice al căror nivel cumulat la nivel de debitor depăşeşte limita de 20.000 lei, unde se încadrează 45 de instituţii financiare nebancare incluse în Registrul Special. Însă nu şi jucătorii care acordă credite sub această valoare. Sute de mii de clienţi datorează jumătate de miliard de euro după ce au contractat creditele cu cele mai mari dobânzi de pe piaţă. Businessul IFN-urilor care oferă cei mai scumpi bani din România generează constant întrebări despre capacitatea BNR sau ANPC de reglementare a pieţei şi de educare a clientului nedorit de bănci şi sensibil la tehnici persuasive de marketing.

  • Dobânzile penalizatoare, refinanţările repetate, istoricul negativ iertat şi procedurile abuzive de recuperare – principalele probleme ale creditelor pe termen scurt

    În piaţa creditelor de valoare mică pe termen scurt, unul dintre motoarele importante ale profitului constă în aplicarea unor dobânzi penalizatoare pentru cei care întârzie plata ratelor. „În politica noastră nu intră refinanţarea împrumuturilor neperformante. În piaţă însă, clienţii care trec de data scadentă plătesc o dobândă suplimentară, iar practica unor jucători este să ofere alternativa refinanţării împrumutului respectiv, aceasta fiind o decizie de business, nu o practică ilegală. Poate fi însă discutabil să faci asta. Dacă o persoană nu poate să plătească 1.000 de lei, de ce ar putea plăti 1.700? Noi nu penalizăm clienţii dacă întârzie şi nici nu refinanţăm“, spune Vlad Şandru, directorul de marketing al Provident. Fireşte, decizia de business a Provident îi afectează pe clienţii bun-platnici, care suportă în costul DAE şi întârzierile celor incorecţi: „Luăm în calcul la împărţirea creditelor o variantă full-option în care clientul îşi asumă eventuale probleme de rambursare şi una în care cei care se angajează că plătesc corect au costuri mai mici.

    Din experienţa noastră, oamenii nu plătesc pentru că nu pot să plătească, nu pentru că nu vor. Dacă ei ar şti că datoria creşte dacă nu plătesc la timp nu s-ar genera nicio schimbare de comportament în modul în care plătesc“. În cazul Provident, 31% dintre clienţi au întârziat cel puţin o rată săptămânală, iar 13% din numărul total de clienţi au raportat întârzieri mai mari de 30 de zile. Cei care nu acceptă reeşalonarea dato-riei intră sub incidenţa unui departament intern de recuperare creanţe – „iniţial prin scrisori trimise prin poştă, apoi urmează procedura mai hard în care îi spunem ca acela e momentul în care trebuie să decidă dacă vrea să plătească orice sumă lunar; cei mai mulţi acceptă, dar dacă există o lipsă de dialog putem apela la un executor judecătoresc pentru a pune popriri sau a executa bunurile deţinute, un lucru la care am apelat foarte rar.“

    Antreprenorul Ionuţ Stan, proprietar al Viva Credit, spune că, după aplicarea dobânzilor penalizatoare, cei care întârzie restituirea creditului dar plătesc la scadenţă măcar dobânda îşi pot refinanţa împrumutul şi să-l prelungească până la următorul salariu. „Îi acordăm o a doua şansă, dar dacă nu plăteşte nici dobânda nu mai acordăm un nou credit, ci încercăm să ajungem la o înţelegere cu el. Niciodată în compania noastră nu am luat de la client mai mult decât dublul sumei pe care a împrumutat-o, indiferent de întârziere.“ Stan atrage atenţia că limitarea dobânzilor penalizatoare la dublul sumei împrumutate ar trebui impusă de către autorităţi ca regulă de bază pe piaţă, dat fiind că există companii care operează după un model de business construit pe dobânzi penalizatoare de 3, 5 sau 10% pe ziua de întârziere. Adică firme neinteresate să colecteze sumele la timp, ci dim-potrivă. „Nu am comunicat foarte transparent până acum tocmai ca să nu determinăm clienţii să nu mai plătească când ştiu că restuie maximum dublul sumei împrumutate indiferent de cât întârzie.“

    O altă faţetă a acestei discuţii este că adeseori comportamentul rău-platnic este iertat de unele IFN-uri tocmai pentru a evita concurenţa băncilor. De exemplu, până anul trecut, Provident nu a folosit Biroul de Credit, locul unde se colectează istoricul legat de comportamentul de rambursare a clienţilor, pentru a trimite date sau interoga informaţii privitoare la aceştia, deşi compania activează pe piaţă de aproape un deceniu. „Credeam clientul pe cuvânt şi ne bazam pe vizita iniţială la domiciliu, care este mai puternică decât orice sistem de scor-ing din lume. De săptămâna trecută, am început interogarea clientului în Biroul de Credit“, explică Vlad Şandru de la Provident. Decizia de business a companiei de a nu verifica până acum potenţialii clienţi a adus un porto-foliu de 300.000 de clienţi în România.

    „Bariera mare pe care a trebuit să o depăşim şi inovaţia pe care am adus-o pe piaţa românească a 
fost creditul exclusiv online. E o limitare pe care 
ne-am asumat-o de la început, deşi online-ul e la fel de scump“, spune antreprenorul Ionuţ Stan, proprietarul Viva Credit. Aşadar, în cazul Viva Credit, clientul nu are niciun con-tact fizic cu angajaţii companiei, ci trimite documentele necesare prin e-mail şi este apoi sunat. Deşi verifică mereu comportamentul clientului, Ionuţ Stan spune că firma acceptă şi clienţi cu istoric negativ şi ţine cont doar de trecutul apropiat – „dacă a avut o restanţă acum doi ani pentru un credit imobiliar nu e la fel de relevantă precum comportamentul din ultimele şase luni. Nu putem spune că dacă figurează cu o restanţă nu e un client OK. Ne uităm însă la ultimele luni să vedem dacă nu cumva încearcă să-şi prelungească agonia cu noul împrumut. Băncile însă se uită la un istoric mai lung“.

    Abuzuri pot apărea şi în felul în momentul încercării de recuperare a restanţelor. Ionuţ Stan spune că a pref-erat să păstreze intern departamentul de recuperare creanţe şi să nu vândă unor firme specializate creditele neperformante, tocmai ca să evite eventuale încălcări ale regulilor. În atenţia ANPC au ajuns de-a lungul tim-pului numeroase plângeri referitoare la practici imorale ale industriei. Recuperatorii lipesc anunţuri în scara blocului cu persoanele datornice, răspândesc informaţii în rândul vecinilor şi prietenilor apropiaţi şi sună în repe-tate rânduri angajatorii pentru a intra în posesia datoriilor. „Deşi eu mă străduiam să am rezultate bune la muncă, m-au dat afară pentru că tot timpul mă sunau la serviciu. Mi s-a spus că ar fi bine să ne despărţim“, spunea recent Marius Gheorghe, una dintre victimele practicilor din industrie, citat de agenţia de presă Mediafax. Presa a relatat şi cazuri de ameninţări adresate clienţilor de către angajaţi aflaţi sub presiunea recuperării creditelor sau cazuri de clienţi daţi dispăruţi de către rude pentru câteva zile, practici sesizate cu precădere în ultimul an.

  • Când şi la ce se foloseşte dobânda anuală efectivă

    Un credit de 1.000 de lei contractat pentru o zi de la unul dintre creditorii de pe piaţă are o dobândă anuală efectivă (DAE) de 7.678%. În termeni reali, clientul va restitui la scadenţă 1.012 lei, adică 12 lei în plus faţă de suma împrumutată sau o dobândă de 1,2%. De aceea, acest indicator este mai puţin folositor în cazul creditelor pe termen scurt de ordinul câtorva luni, ci ajută mai degrabă ca instrument de comparaţie între produse finan-ciare cu caracteristici similare, pentru a afla care împrumut este mai avantajos din punctul de vedere al preţului. Dacă nu e utilizat strict pentru a compara oferte, DAE poate fi înşelător şi la creditele pe termen lung oferite de bănci.

    De exemplu, la un credit de 5.000 de lei pentru doi ani o bancă poate propune un DAE de 22,28% cu o primă rată de 242 de lei şi o sumă totală plătită în cele 24 de luni de 6.068 de lei. La o perioadă de rambursare de cinci ani, deşi DAE scade la 18,8%, suma totală rambursată băncii ajunge la 7.387 de lei. Aceeaşi sumă împrumutată pe timp de un an ar genera o rată lunară de 451 de lei, un DAE de 28%, însă suma restituită în final ar fi cea mai mică, de 5.665 de lei.

    Din exemplul citat de totuldespredae.ro, un site dezvoltat de Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorilor, deşi rezultă astfel o valoare a DAE mai mică cu cât perioada de creditare este mai lungă, costul total al creditului este de fapt mai mare pentru perioade mai lungi de timp. Viva Credit, unul dintre creditorii cu activitate în segmentul finanţărilor pe termen scurt, propune chiar exemple clienţilor săi care se tem de indicatorii care arată dobânzi anuale de mii la sută pentru sumele împrumutate.

    „Probabil aţi fost nevoit să mergeţi cu taxiul odată şi aţi plătit fără probleme 10 lei pentru o cursă de aproximativ 5 kilometri care a durat 30 de minute. Dacă tariful ar fi fost afişat 178.000 de lei pe an (aprox. 40.000 de euro) ar mai fi avut sens?“ sau „Dacă în loc să vi se spună că o cameră la hotel costă 200 de lei pe noapte vi s-ar spune că tariful este de 73.000 de lei pe an? Pare enorm, dar cu siguranţă aţi fost în vacanţă şi aţi stat câteva zile la hotel.“ Reprezentanţii IFN-urilor recomandă o atenţie mai mare asupra costului total al creditului, adică valoarea finală de restituit, un indicator mult mai uşor de înţeles chiar şi de către clienţii cu studii medii. Dacă folosim indicatorul DAE pentru a compara ofertele IFN-urilor cu cele ale băncilor, adică exact scopul pentru care a fost introdus acest indicator, este clar că cele mai scumpe credite din România rămân cele de valoare mică pe termen scurt. 1.000 de lei împrumutaţi timp de un an de la o bancă din România, deşi cele mai multe nu acordă astfel de credite, au o dobândă anuală efectivă cuprinsă între 12% la OTP Bank şi 152% la Garanti Bank, potrivit datelor conso.ro. DAE practicată de bănci este un indicator demn de luat în calcul doar dacă împrumutul contractat are dobândă fixă, o eventuală dobândă variabilă influenţată de indici ai pieţei precum ROBOR sau EURIBOR determinând ca DAE să fie valabil doar la momentul semnării contractului.

    De sine stătătoare, valoarea DAE nu este relevantă, pentru că acest indicator nu este un preţ în sensul general valabil, potrivit totuldespredae.ro, însă DAE înglobează toate costurile cunoscute solicitantului la momentul respectiv, cum ar fi dobândă, taxe, comisioane, indiferent de modalitatea în care sunt percepute de bancă. „Dacă doriţi să ne referim la justificarea diferenţei de dobândă a IFN-urilor faţă de instituţiile bancare, clienţii beneficiază de servicii suplimentare, cum sunt consultanţa gratuită in extenso pentru a înţelege toate condiţiile şi implicaţiile fiecărui tip de produs, precum şi servisarea completă la domiciliu: consultanţii noştri vizitează fiecare client pentru a completa împreună cererea de credit, pentru a aduce banii şi pentru a încasa ratele săptămânale, bi-lunare sau lunare, conform produsului, programului şi dorinţelor exprimate de aceştia“, spune Adrian Staicu, directorul de marketing al Easy Asset Management, companie care a dezvoltat brandul iCredit.

    Interesant este că, în cazul companiei Provident, 94% dintre clienţii care optează pentru împrumuturi de la 500 la 5.000 de lei aleg să plătească acasă, deşi achită în plus pentru acest serviciu sume cuprinse între 186 de lei şi 3.162 de lei. La un împrumut de 5.000 de lei, clientul care ar depune săptămânal la bancă banii din rată ar restitui după circa un an şi jumătate 7.417 lei, însă cei mai mulţi preferă să fie vizitaţi de către agenţii companiei şi să plătească la final 10.579 de lei. Vlad Şandru, directorul de comunicare al Provident, companie care oferă credite cu durată între 44 şi 78 de săptămâni, spune că banii sunt livraţi în aceeaşi zi dacă viitorul client alege serviciul mai scump, acesta fiind, de fapt, unul dintre mecanismele comerciale ale produsului.

    Dacă optează să meargă săptămânal la bancă să depună banii personal sau să îi trasfere online din cont şi nu e interesat de plata ratelor de acasă, clientul primeşte împrumutul abia în maximum zece zile. La bancă, perioada medie de acordare este şi mai mare, de 10-12 zile. „Clienţii noştri locuiesc în zone în care alte forme de finanţare nu sunt neapărat imediat accesibile. Ca principiu de business ne adresăm foarte bine clienţilor din zonele rurale, unde ei nu au acces la modalităţi moderne de plată şi nici la o sucursală bancară. (…) Transparenţa nu e o problemă pe această piaţă, câtă vreme jucătorii, mai ales cei mari, comunică în mod clar avantajele şi dezavantajele unui astfel de credit.“

    În medie, un client al Provident împrumută 1.500 de lei timp de un an şi restituie 2.770 de lei. În succesul creditelor solicitate, oficialul de la Provident mizează şi pe faptul că mulţi dintre clienţi evită să vorbească în bancă despre problemele lor financiare şi preferă să discute cu un agent în propria locuinţă. „De cele mai multe ori DAE este un indicator mai puţin important pentru cei cu care vorbim. Ei vor să ştie cât au de plată, când plătesc şi ce se întâmplă dacă nu plătesc ratele la timp. Realitatea e că oricine calculează DAE pentru perioade scurte şi valori mici va vedea nişte cifre astronomice pentru că aşa a fost gândită formula. Formula fantastică a DAE presupune în mod eronat că toţi clienţii plătesc la timp şi că tot ce încasezi întorci în piaţă cu acelaşi cost. DAE trebuie folosit pentru a compara mere cu mere, nu mere cu pere“, mai spune oficialul de la Provident.

  • Cum vede şeful CFA Institute peisajul financiar postcriză 
şi ce sfaturi are pentru bancheri

    „Cred că va trece o generaţie până ca lucrurile să se schimbe. Sper să mă înşel, dar cred că situaţia este similară cu criza financiară din 1929, când a fost nevoie de 30-40 de ani. Iar noi suntem la doar şase ani de la debutul crizei financiare“, a declarat într-un interviu Paul Smith, care participat la o reuniune regională a organizaţiilor profesionale CFA din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa găzduită la Bucureşti de CFA România.

    Aceasta înseamnă că vor fi mai puţine investiţii în active cu grad ridicat de risc cum ar fi acţiunile sau în infrastructură, iar oamenii vor deţine prea mult cash sau vor investi prea mult în proprietăţi sau în aur, deci în active despre care ei cred că au o valoare de tezaurizare, ba chiar în unele ţări vor ţine banii „la saltea“, pentru că nu au încredere în intermediarii din sectorul financiar.

    Acest comportament poate avea consecinţe negative pentru economia mondială pentru că aceasta nu va creşte atât de repede cum ar fi posibil, a explicat şeful CFA Institute. „Având în vedere modul cum industria financiară s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani, cred foarte mult că trebuie să încercăm să încurajăm instituţiile de reglementare, investitorii şi angajatorii să recunoască faptul că standardele etice sunt absolut cruciale pentru a construi încrederea şi pentru a construi un sistem financiar care să funcţioneze“.

    Problema în finanţe este că sunt prea mulţi bani şi există, de asemenea, mulţi oameni foarte inteligenţi: în consecinţă, avem un cocktail foarte periculos de bani şi de inteligenţă şi, uneori, acesta poate să o ia pe o cale groaznic de greşită dacă nu are la bază înţelegerea scopului pentru care existăm, de a servi nevoile societăţii, apreciază şeful CFA Institute. „Aceasta a fost provocarea: sectorul financiar a fost separat de obiectivul său şi ceea ce facem la CFA este să încercăm să reconec-tăm sectorul financiar cu scopul său. La fel ca în toate profesiile, dacă vă gândiţi la medici, avocaţi, contabili, scopul nostru este să servim nevoile societăţii şi dacă uităm acest lucru, tot felul de lucruri rele se pot întâmpla“.

    Bancherii au fost acuzaţi că şi-au asumat riscuri mari, uneori prea mari, în căutarea profiturilor. Practicile salariale excesive au fost considerate ca fiind unul dintre factorii declanşatori ai crizei financiare mondiale. Bonusurile excesive ale bancherilor au generat o serie de critici atât în Statele Unite, cât şi în Europa, în special în cazul băncilor care au primit ajutor de la stat pentru a se salva. După apariţia celei mai grave crize financiare şi economice de după Marea Depresiune din anii ’30, la nivel mondial se încearcă construirea unui nou sistem de reglementare şi de supraveghere a sectorului financiar.

    Cât de important a devenit riscul reputaţional pentru sectorul bancar după criza financiară recentă? Este crucial, pentru că reputaţia este totul, apreciază Paul Smith. „Cred că dacă lucraţi cu banii altor oameni, reputaţia este cel mai important lucru pe care îl aveţi. Şi ne-am dori ca investitorii, fie că sunt investitori privaţi sau publici, să acorde mai multă atenţie unor astfel de probleme. Cea mai mare temere a mea este că dacă industria financiară nu poate dovedi oamenilor că se com-portă într-un mod pe care societatea îl respectă, atunci rezultatul este o intensificare a reglementării deoarece societatea va trebui să se protejeze, iar acesta nu este un rezultat bun pentru nimeni“.
    Ce recomandă şeful CFA Institute bancherilor? Să se întoarcă la bankingul de bază şi să se reconecteze cu clienţii.“Care este scopul tău ca bancă? Băncile sunt în business pentru a pune economia reală în mişcare, iar sfatul meu pentru bancheri ar fi: daţi-vă seama care sunt clienţii voştrii şi serviţi-i mai bine“.