BusinessMagazin

Category: Servicii financiare

Analize din domeniul serviciilor financiare – totul despre împrumuturi, bănci dar și multe alte lucruri interesante din domeniul financiar

  • Invitaţie (oficială) la creditare

    APROAPE UN MILIARD DE EURO LE-A DAT BNR BANCHERILOR DE LA ÎNCEPUTUL ACESTUI AN. ÎN PLUS, LE-A MAI ELIBERAT ŞI LICHIDITĂŢI DE 4 MILIARDE DE LEI, ÎN SPERANŢA CĂ ÎI VA CONVINGE SĂ REÎNCURAJEZE ŞI SĂ REPORNEASCĂ ROBINETUL CREDITĂRII. Relaxarea ratelor rezervelor minime obligatorii (RMO) pe care băncile sunt obligate să le constituie la banca centrală a venit după aproape trei ani în care au fost „îngheţate“.

    Începutul de an a adus atât o diminuare a RMO la lei, cât şi reducerea RMO la valută. Iar banca centrală a aruncat în lupta pentru creditare şi reducerea dobânzii-cheie, în două etape, până la 3,5%.

    Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a dat asigurări că banca centrală mai are „gloanţe“ şi a promis că relaxarea politicii monetare va continua în condiţiile în care rezervele minime sunt foarte sus şi dobânda este ridicată în comparaţie cu alte ţări. Până acum însă, nici inundarea băncilor cu lichidităţi şi nici reducerea dobânzii de politică monetară nu au reuşit să aducă creditarea în teritoriul pozitiv, volumul împrumuturilor totale acordate sectorului privat bătând pasul pe loc. Creditul pri­vat înregistra în luna mai o scădere de 2% în termeni nominali (-3% în termeni reali), faţă de aceeaşi lună din 2013, în condiţiile în care creditarea în valută îşi continuă scăderea. Declinul împrumuturilor acordate în valută (exprimate în lei) a fost în luna mai de 7,7%. Exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 8,1% comparativ cu mai 2013. BNR nu trece cu vederea contracţia de durată a creditului în valută a cărui pondere în total a coborât la nivelul de 58,6%, de la 62,4% în vara anului 2013.

    În aceste condiţii, banca centrală a decis în iulie să mai facă un pas pe drumul relaxării, reducând încă o dată rata rezervelor minime în valută, de la 18% la 16%. Este cel mai scăzut nivel la care a ajuns acest instrument de politică monetară după anul 2000. Dacă la începutul crizei rata de rezervă la valută era dublă faţă de cea la lei (40% cu 20%), în prezent ecartul este de patru puncte procentuale (16% cu 12%).

    Rămâne de văzut dacă de această dată băncile vor decide să folosească valuta eliberată de BNR pentru acordarea de credite. Dar nu oricui, ci doar celor care nu sunt expuşi la riscul valutar: „Scăderea creditului în valută este semnificativă, putem vorbi chiar de o contracţie. Deci nu ne deranjează în aceste condiţii creditarea în valută, dacă se adresează debitorilor existenţi sau viitori care nu sunt expuşi riscului valutar, exportatori sau investitori străini“, a spus guvernatorul BNR.

    Ce au făcut băncile cu valuta eliberată de BNR la începutul anului? O parte din lichidităţile eliberate de BNR a fost repatriată la băncile-mamă, spun analiştii. Dacă în anii trecuţi fenomenul dezintermedierii era o mare ameninţare, acum nu mai pare să fie un fenomen atât de temut. Guvernatorul BNR susţine că este foarte greu, dacă nu imposibil, să urmăreşti traseul fiecărui euro care pleacă din rezerva obligatorie. Cu toate acestea, el afirmă că o parte din lichidităţi au fost repatriate de către bănci către ţările de origine, ceea ce nu trebuie „dramatizat“, în condiţiile în care băncile au exces de lichiditate atât în lei, cât şi în valută. Şi tot guvernatorul afirmă că nu lipsa banilor determină scăderea creditului în valută. „Evoluţia creditului este legată de transformări structurale, de situaţia creditelor neperformante, de o anumită stare de neîncredere între bănci şi clienţi, pe care încercăm s-o atenuăm inclusiv prin măsuri pozitive de politică monetară, printr-un climat stabil. Iar o parte dintre aceşti bani au fost folosiţi fie pentru acoperirea unor datorii sau pentru noi credite.“

    În anii de boom instituţiile de credit aduceau fonduri de la băncile-mamă din străinătate pentru a finanţa acordarea de împrumuturi pe plan local. Băncile străine care au participat la Iniţiativa de la Viena şi care deţin cea mai mare parte din sistemul bancar românesc şi-au redus cu 20% expunerea pe subsidiarele din România în perioada martie 2009 – martie 2014, potrivit unui studiu prezentat de oficialii din BNR. În ciuda temerilor din ultimii ani, piaţa locală a fost ferită de o reducere brutală a expunerilor băncilor străine, care dacă s-ar fi concretizat ar fi antrenat o ajustare cu adevărat vizibilă a raportului credite/depozite pe componenta în valută.

    Analiştii apreciază că şi valuta eliberată de BNR prin a doua reducere a RMO din acest an, de la 18% la 16%, ar putea să fie folosită de unele bănci pentru a rambursa linii de finanţare primite de la băncile-mamă, în timp ce alte bănci vor acorda credite în valută. Iar scenariul conversiei unor sume în lei pentru plasamente în titluri de stat este mai puţin probabil.
    În proiectul de stimulare a redresării creditării banca centrală pune accentul pe ajustarea rezervelor minime obligatorii şi pe managementul lichidităţii.

    În ce priveşte dobânda-cheie, banca centrală a rămas din primăvara acestui an în era conservatoare. Dobânda-cheie staţionează la 3,5%, după şase paşi succesivi de scădere realizaţi în cadrul ciclului de relaxare a politicii monetare iniţiat în vara anului trecut. Guvernatorul BNR susţine că până acum dobânda a fost foarte bine poziţionată la 3,5%. Banca centrală este, totuşi, într-un proces de „considerare“. „Nu vrem să ne ju­căm cu rata de politică monetară în sus şi în jos. Când luăm o hotărâre vrem să fim siguri că ni­velul la care ne vom situa oferă probabilitate mini­mă de revenire“, spunea recent Isărescu. BNR pare să se teamă de descurajarea economisirii, odată cu o ajustare suplimentară a dobânzii.

    Şi nu este de mirare. Pe măsură ce BNR a redus dobânda-cheie, bancherii s-au grăbit să plătească mai puţin pentru depozitele atrase şi au întârziat să ieftinească în acelaşi ritm creditarea, încercând astfel să-şi îngroaşe marjele de profit. Ritmul de creştere a economisirii a încetinit sub 7%, iar comparativ cu aprilie depozitele populaţiei şi companiilor au stagnat la 215 mld. lei.

    În timp ce creditarea în valută se prăbuşeşte, creditele în lei sunt pe plus. Îmbunătăţirea evoluţiei împrumuturilor în monedă naţională a fost încurajată de scăderea ratelor dobânzilor la creditele noi acordate companiilor şi populaţiei, reducerile succesive ale ratei dobânzii de politică monetară şi îmbunătăţirea condiţiilor lichidităţii pe piaţa monetară. Creditul în lei pentru populaţie şi firme a avansat cu 7% în luna mai faţă de aceeaşi lună a anului trecut, iar stocul total de finanţări s-a apropiat de nivelul de 90 mld. lei, pe fondul accelerării vânzărilor de credite ipotecare şi de consum.

    În procesul de calibrare a politicii monetare BNR stă cu ochii pe evoluţia inflaţiei. Iar banca centrală apreciază că nu este încă certă consolidarea pe termen mediu a traiectoriei de scădere a inflaţiei.

  • Ce fac companiile când au nevoie de bani după cinci ani de criză: cei care au profit îl reinvestesc, cei care nu au îşi vând activele

    DE LA 1 IULIE A INTRAT ÎN VIGOARE SCUTIREA DE IMPOZITUL PE PROFITUL REINVESTIT, care se aplică pro­fitului înregistrat începând cu această dată şi in­ves­tit în echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi ins­talaţii de lucru produse sau cumpărate ulterior, până la 31 decem­brie 2016. Oamenii de afaceri au cerut guvernului de la înce­putul anului să susţină măsura în negocierile cu FMI, ţinând cont că investiţiile rămân capitolul la care economia suferă cel mai mult.

    Anul trecut, investiţiile nete în economie au scăzut cu 9,3%, iar în T1 2014 au scăzut cu 7,4% faţă de T1 2013, cea mai mare scădere vizând tocmai cheltuielile cu utilajele – 11%. „Formarea brută de capital fix s-a tot redus începând din ultima parte a lui 2012, împiedicând economia să-şi atingă potenţialul; fără scăderea investiţiilor, creşterea PIB ar fi fost de cca 5% în T1 în loc de 3,8%“, consideră analiştii  de la BCR.

    Dacă statul şi-a restrâns investiţiile ca să se în­ca­­dreze în limita de deficit bugetar, ceea ce demo­tivează companiile private ţine de nivelul fis­ca­li­tăţii, concurenţă, lipsa cererii şi greutatea acce­su­lui la finanţare, probleme enumerate în această ordine în sondajul semestrial al BNR pentru peri­oa­da octombrie 2013 – martie 2014.

    Cercetarea, cuprin­zând 10.000 de companii private nefinanciare, din care în jur de 80% sunt mici şi mijlocii, arată că nu mai puţin de 44% dintre manageri au folosit cu pre­cădere în această perioadă surse de finanţare internă, adică reinvestirea profitului (în condiţiile în care profitul net s-a redus pentru aproape 45% din totalul firmelor) sau vânzarea de active, în dauna surselor externe (credite, piaţa de capital sau fonduri europene). Cât priveşte folosirea banilor, cele mai im­portante destinaţii rămân constituirea de capital de lucru sau plata furnizorilor. Corporaţiile sunt însă net mai dispuse decât IMM să orienteze banii spre in­vestiţii pentru dezvoltare – 28% dintre corporaţii, faţă de 10% dintre IMM.

    Cererea de finanţare de la bănci nu doar că a fost modestă, dar s-a micşorat: 18% dintre companii au apelat la cel puţin un produs bancar în perioada octom­brie 2013 – martie 2014, faţă de 21% în aprilie-septembrie 2013, iar numărul firmelor care nu au credite bancare a crescut de la 65% la 71%. Com­pa­niile din servicii şi utilităţi se finanţează cel mai mult din reinvestirea profitului sau vânzarea de acti­ve (47% din total), în timp ce creditele bancare au fost cerute cel mai mult de firmele din agricultură (34%) şi din industrie (25%).

    BNR notează că „nivelul prea ridicat al dobânzilor şi comisioanelor, cerinţele privind valoarea sau tipul garanţiei, clauzele contractuale şi birocraţia reprezintă, în această ordine, cele mai însemnate obstacole pentru companii în a accesa resurse financiare de la bănci şi instituţii financiare nebancare“. Aşa se explică şi de ce şansele de a obţine bani de la bănci rămân puternic diferenţiate: cca 43% dintre corporaţii au reuşit să obţină integral sumele solicitate, faţă de numai 16% dintre IMM. În structura companiilor care au credite, majoritare sunt corporaţiile şi firmele din agricultură, minoritare sunt IMM şi firmele din servicii şi utilităţi.

    Şi din perspectiva băncilor situaţia se vede la fel. Băncile declarau în sondajul lunar al BNR din mai că în T1 a scăzut cererea agregată de credite din partea companiilor – în special pe seama unei cereri mai mici de credite pe termen scurt din partea IMM – şi se aşteptau ca în T2 cererea să scadă în continuare. Exprimat în lei, soldul total al creditelor pentru companiile private a scăzut de la cca 117,9 mld. lei la finele lui octombrie 2013 la cca 115,4 mld. lei la sfârşitul lui martie 2014 şi la cca 115,2 mld. lei la sfârşitul lunii mai, în special pe seama reducerii componentei în valută, al cărei sold a coborât de la echivalentul a 66,3 mld. lei în octombrie 2013 la 61,9 mld. lei în mai 2014.

    Săptămâna trecută, Banca Naţională a redus rezervele minime obligatorii la valută de la 18% la 16%, cu intenţia de a stimula o redresare a creditării în valută pentru debitorii fără risc valutar, exportatori sau investitori străini, deşi o parte din bănci vor folosi în continuare valuta astfel eliberată spre a rambursa finanţările de la băncile-mamă ori spre a credita statul.

    În acelaşi sondaj lunar din mai, băncile estimau că la nivelul T1 riscul de credit asociat companiilor era în creştere, cu excepţia corporaţiilor, unde riscul a scăzut. În opinia băn­cilor, riscul aferent IMM a continuat să crească, în timp ce riscul asociat creditării corporaţiilor s-a redus pentru prima dată în ultimii doi ani. Aceeaşi diferenţiere între corporaţii şi IMM reiese şi din percepţia com­pa­niilor. Sondajul semestrial al BNR relevă că pentru majoritatea IMM, disponibilitatea surselor de finanţare nici nu a progresat, nici nu a regresat în peri­oada octombrie 2013 – martie 2014, în timp ce în cazul corporaţiilor, disponibilitatea tuturor surselor de finanţare a crescut. Pentru aprilie-septembrie 2014, majoritatea companiilor au declarat că se aşteap­tă la o scădere uşoară a accesului la toate sur­sele de finanţare, cu excepţia reinvestirii profitului sau a vânzării activelor.

    Dincolo de finanţarea din resurse interne şi de credite, companiile nu par să aibă nicio altă pârghie via­bilă de a atrage bani. Finanţarea de pe piaţa de capi­tal rămâne extrem de redusă: nicio corporaţie nu a apelat la ea şi un număr extrem de mic de IMM au emis acţiuni sau obligaţiuni, rezultă din sondajul BNR. Cât despre fondurile europene, peste 90% din­tre IMM şi peste 80% dintre corporaţii au declarat că în ultimele şase luni nu au avut experienţă cu fondurile europene în dezvoltarea activităţii firmei.

    Doar 8% dintre corporaţii şi un număr neglijabil de IMM declară că le-au fost rambursate în perioada res­pectivă fonduri dintr-un proiect cu finanţare UE, iar cele mai performante în accesarea de fonduri sunt com­paniile din agricultură. „În afară de furnizarea de lichiditate suplimentară pe piaţa locală şi de aco­pe­rirea mai bună a deficitului de cont curent, mult lău­data creştere a absorbţiei fondurilor europene s-a văzut prea puţin în investiţii“, comentează analiştii de la BCR. „Ceea ce a contat ca absorbţie în ultimii doi ani n-au fost decât bani plătiţi de Comisia Euro­pea­nă pentru proiecte de investiţii datând din 2010, 2011 sau începutul lui 2012.“

  • Ce resurse are politica monetară să relanseze economia Europei

    O dobândă negativă pentru depozitele băncilor la BCE este o opţiune, fie şi pentru că trebuie ţinut cumva ritmul cu reducerea continuă a dobânzii de referinţă la credite, sugera în iulie 2012 Benoit Coeure, membru al Consiliului BCE, când dobânda de referinţă fusese redusă la 0,75%, iar dobânda la depozite ajunsese la zero.

    „Nu e clar dacă pieţele pot funcţiona la dobânzi negative. Unele pieţe pot“, reflecta Coure, adăugând că BCE va studia ce se întâmplă în Danemarca, ţară din afara zonei euro, dar a cărei bancă centrală introdusese atunci în premieră o dobândă negativă la depozite ca să se apere de invazia de capitaluri speculative care căutau un refugiu din criza zonei euro, ceea ce pentru coroana daneză a însemnat o apreciere excesivă.

    Anul acesta, în aprilie, experimentul danez a luat sfârşit, iar banca centrală a majorat dobânda respectivă de la -0,1% la 0,05%, ca să stimuleze o apreciere a coroanei, depreciată între timp până la minimul ultimilor opt ani faţă de euro. În luna mai, acelaşi Coeure sugera că a venit momentul şi pentru BCE să acţioneze, fiindcă un euro prea puternic şi inflaţia prea mică subminează relansarea zonei euro.

    O comparaţie cu situaţia din Danemarca nu l-ar mai fi servit, pentru că şi cu dobânda negativă, şi cu coroana depreciată, inflaţia în ţara nordică n-a făcut decât să scadă continuu, de la peste 2% în 2012 la 0,3% în mai 2013, faţă de 0,5% în zona euro, reflectând aceeaşi greutate a economiei reale de a depăşi urmările crizei financiare ca şi în zona euro. Anul trecut, economia daneză a crescut cu 0,4% (la fel ca a Germaniei), în timp ce în zona euro economia a scăzut cu 0,4%.

    Faptul că aprecierea euro contribuie la dificultăţile de redresare a zonei euro este însă o realitate. De la o medie anuală de 1,47 dolari/euro în 2008, cursul a evoluat la 1,39 în 2009, 1,32 în 2010, 1,39 în 2011, 1,28 în 2012, 1,32 în 2013 şi 1,37 în primele cinci luni din acest an. Preşedintele BCE, Mario Draghi, remarca în martie, când euro atinsese 1,39 dolari, că în comparaţie cu minimele din 2012 euro a câştigat 9% faţă de moneda americană, ceea ce ar însemna un minus de 0,4-0,5% la rata actuală a inflaţiei în zona euro.

    Cum mandatul BCE vizează stabilitatea preţurilor (o ţintă de inflaţie de 2%), nu cursul valutar, era normal ca Draghi şi ceilalţi oficiali ai BCE să vorbească despre dezinflaţie drept nume de cod pentru necazurile actuale: o inflaţie foarte mică face dificilă reducerea îndatorării guvernelor, a companiilor şi a familiilor, ceea ce loveşte în primul rând în statele de la periferia zonei euro, împiedică avansul de competitivitate al acestora faţă de Germania şi amână perspectivele de cumpărare pentru companii şi consumatori, în aşteptarea unor preţuri şi mai mici. Ultimele luni însă au mutat centrul discuţiei asupra aprecierii euro faţă de dolar, fiindcă ea a fost mai greu de explicat decât neputinţa clasică a oricărei economii slabe de a genera inflaţie. De unde a venit această întărire a euro?

    La sfârşitul anului trecut, motivele avansate de finanţişti ţineau de îmbunătăţirea perspectivelor zonei euro după cei mai grei ani de austeritate. Treptat, explicaţiile au devenit tot mai legate de factori externi. Pe de o parte, politica Rezervei Federale a SUA: previziunile curente nu dau ca posibilă o majorare a dobânzilor (care ar atrage o apreciere a dolarului) înainte de vara lui 2015, pentru că economia SUA nu şi-a revenit: salariile cresc lent, iar locurile de muncă noi în domeniile cu salarii mari sunt prea puţine.

    Pentru a stopa aprecierea yuanului, Banca Chinei a cumpărat iniţial dolari, umflându-şi rezervele valutare cu 126 mld. dolari în T1, la un total echivalent cu aproape 4.000 de miliarde, dar ca să nu mărească ponderea dolarului în rezerve, a vândut ulterior dolari cumpărând alte monede, în primul rând euro. În februarie, când Banca Chinei a început mişcarea, yuanul a scăzut cu 1,4% faţă de dolar, în timp ce euro a urcat cu 2,3%. Alte explicaţii ţin de întoarcerea investitorilor speculativi spre activele mai sigure din pieţele dezvoltate, după ce în anii precedenţi preferau pieţele emergente.

    Aşa se face că s-au înmulţit vocile din rândul finanţiştilor care au propus ca BCE să contracareze aprecierea euro şi inflaţia prea mică prin singurul instrument de politică monetară cu adevărat neconvenţional: tiparniţa de bani, respectiv o operaţiune de relaxare monetară cantitativă (QE – quantitative easing) după exemplul celor derulate din 2008 până acum de Rezerva Federală a SUA (cumpărări de obligaţiuni federale şi ipotecare pentru a împinge băncile să se reorienteze spre creditare şi spre piaţa acţiunilor, stimulând astfel economia).

    Aceste voci existau încă din 2012, în contextul recesiunii din zona euro, însă pe atunci inflaţia în zona euro era peste 2%, iar cursul euro era suportabil. Între timp, şefa FMI, Chistine Lagarde, a avertizat repetat că pericolul deflaţiei paşte zona euro şi a cerut deschis BCE să ia măsuri neconvenţionale de relaxare monetară. În ultimele luni, Mario Draghi a sugerat că ar putea avea în vedere în ultimă instanţă un astfel de model, ceea ce i-a făcut pe comentatori să estimeze că dacă speculatorii vor duce euro peste pragul de 1,40 dolari, atunci poate vor reuşi să forţeze BCE să acţioneze. Ori măcar să dea un orizont de timp pentru aşa ceva.

  • Comision redus la transferul de bani prin serviciul MasterCard MoneySend

    “In 2012, anul lansării acestui serviciu, CEC Bank a fost prima bancă din Uniunea Europeană care a permis trimiterea de bani prin serviciul MoneySend prin reţeaua de echipamente ATM a băncii. Ne bucurăm că am fost promotorii unei premiere la nivel european”, declară Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank.

    “La operaţiunea de transfer bani prin ATM pe teritoriul României din cardurile MasterCard CEC Bank către alte carduri MasterCard sau Maestro emise de instituţii financiare din România se percepe cel mai mic comision pentru clienţii CEC Bank. Astfel, comisionul pentru o plată prin virament în sistem interbancar  este în valoare de 4,5 lei pentru sume de până la 500 lei, prin serviciul Internet Banking – CEConline comisionul este în valoare de 3,15 lei (redus cu 30% faţă de unităţile băncii), în timp ce comisionul pentru transfer sume prin serviciul MasterCard MoneySend pentru sumele din intervalul 10-500 lei variază între 1,01 lei şi 1,5 lei”, explică Andrei Liviu Stamatian, prim-vicepreşedintele CEC Bank.

    Serviciul este disponibil in reteaua de peste 1.100 de bancomate a CEC Bank, atat pentru transferuri nationale cat si internationale. In acest moment, tarile catre care se pot trimite bani prin serviciul MoneySend sunt: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Croatia, Cipru, Cehia, Georgia, Ungaria, Israel, Kosovo, Macedonia, Malta, Moldova, Muntenegru, Polonia, Federatia Rusa, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia si Ucraina.

    “Prin folosirea retelei de ATM-uri CEC Bank, transferurile se pot efectua la orice ora din zi si din noapte, direct de pe cardul MasterCard, fara ca utilizatorii sa fie nevoiti sa completeze formulare sau sa retraga numerar in prealabil. In plus, destinatarul  primeste banii direct pe cardul sau MasterCard sau Maestro, putand sa-i foloseasca imediat pentru plati, fara a mai fi nevoie sa faca eforturi suplimentare pentru a ridica banii”, declară Cosmin Vladimirescu, general manager Romania în cadrul MasterCard Europe.

    CEC Bank nu comisioneaza operatiunea de primire a banilor. Pentru tranzactiile transfrontaliere se mentin comisioanele actuale.

  • Preţul orientativ şi dimensiunea viitoarei IPO a NN Group

    Se estimează că tranzacţionarea acţiunilor NN Group la bursa Euronext Amsterdam va începe la 2 iulie 2014, sub denumirea „NN Group” şi codul „NN”.

    Dupa vanzarea actiunilor, participarea ING se va reduce la (aproximativ) 73,6% din actiunile NN Group. Aceasta strategie este aliniata cerintelor Comisiei Europene, care prevad ca ING Group sa renunte la mai mult de 50% din actiunile NN Group pana in decembrie 2015 si la procentul ramas pana la 31 decembrie 2016.

    Informatii complete despre oferta vor fi disponibile in prospectul de emisiune al NN Group ce urmeaza a fi aprobat de Autoritatea de Supraveghere a Pietelor Financiare din Olanda (AFM). Prospectul va fi pus la dispozitia publicului pe pagina www.nn-group.com incepand de astazi, 17 iunie, dupa aprobarea de catre AFM

  • Clinicile şi asiguratorii îşi dau mâna ca să le ia pacienţilor banii de şpagă pentru medici

    În primăvara anului trecut, Groupama şi Generali (în parteneriat cu Regina Maria şi, respectiv, MedLife) au lansat o ofertă prin care, în schimbul a 10-20 de euro pe lună, să asigure pacienţilor din clasa de mijloc decontarea unor sume plătite pentru internare sau analize în mediul privat. Era primul astfel de serviciu lansat în România, un parteneriat între cele două părţi, datorat de lipsa de progrese în domeniul asigurărilor de sănătate, pe măsură ce statul a întârziat să definească un pachet minim de servicii gratuite în sectorul public şi, deci, limitarea celor oferite în prezent.

    Până în prezent, abonamentul de sănătate a fost singurul instrument de marketing şi mijloc prin care clinicile au putut obţine venituri suplimentare, mizând pe obligativitatea legală a firmelor de a efectua controlul anual de medicină a muncii în rândul angajaţilor. Asigurările private de sănătate reprezintă circa 2% din primele de asigurare generale din România, în timp ce la nivel european acestea sunt de peste 25%, după cum arată datele Comisiei Europene a Asigurărilor corespunzătoare anului 2012. Progrese semnificative nu s-au înregistrat în statele Europei Centrale şi de Est, precum Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, singura ţară unde procentul ajunge înspre zece procente fiind Bulgaria, datorită cadrului legislativ prielnic trasat de autorităţi.

    Piaţa românească de asigurări de sănătate ajunge la 20 de milioane de euro, iar cea a asigurărilor de viaţă, care nu depăşeşte o jumătate de miliard de euro, este cea mai mică din Uniunea Europeană ca pondere în produsul intern brut, respectiv circa 0,3%. Totodată, taxele lunare medii plătite de cetăţenii români către fondul naţional de sănătate sunt de aproximativ 200 de lei, luând în considerare un venit mediu brut de puţin peste 2.000 de lei, după cum reiese dintr-un studiu de anul trecut al asigurătorului MediHelp International, realizat pe baza datelor din legea bugetului asigurărilor sociale, publicată în Monitorul Oficial.

    Groupama Asigurări raporta la sfârşitul lunii aprilie 2014, la un an de la intrarea pe piaţa de asigurări de sănătate, un portofoliu de aproximativ 30.000 de asiguraţi, companii, IMM-uri şi persoane fizice. Groupama a accesat acest segment prin asigurarea medicală integrală, un produs oferit în parteneriat cu lanţul de clinici şi spitale Regina Maria. Printre cele mai mari companii ai căror angajaţi beneficiază deja de acest pachet se numără Auchan, Orange România, FrieslandCampina şi Dacia-Renault Group. Principalii vizaţi sunt pacienţii care deja se tratau în mediul privat, peste un milion anual.

    „Cele două variante ar fi să ne înarmăm cu răbdare şi cu ceva bani în buzunar şi să mergem la stat sau să scoatem ceva bani şi să cumpărăm o asigurare, prin care să avem acces la clinici şi medici de top”, spunea în momentul lansării Ovidiu Racoveanu, atunci membru al directoratului companiei de asigurări Generali, în prezent health and corporate director la Asirom. „Ne confruntăm cu o situaţie frustrantă: pe de o parte, este sistemul naţional de sănătate care are multe lipsuri şi nu oferă servicii de calitate pentru cetăţeni. Pe de altă parte, este cetăţeanul care nu e dispus să plătească pentru un plan de asigurare de sănătate competitiv, dar care preferă să plătească la negru pentru serviciile medicale oferite de instituţiile publice”, ilustra Zahal Levy, preşedintele asigurătorului MediHelp International, felul cum sunt percepute asigurările de acest fel în România.

    Plăţile informale din sistemul sanitar sunt estimate de Banca Mondială la câteva sute de milioane de euro anual. Noul produs lansat este unul conceput pentru intervenţii chirurgicale şi spitalizare şi nu pentru ambulatoriu, cum se întâmplă în cazul abonamentelor pe care le oferă în prezent clinicile – „este o inversare faţă de produsele de asigurări deja existente”. „Noul produs este şi un pariu pe care trebuie să-l ţinem. Neexistând la momentul de faţă astfel de vânzări, clienţii cărora ne adresăm sunt relativ puţini”, explica Racoveanu, care miza pe asocierea brandurilor companiilor pentru a ajunge la cât mai mulţi clienţi.

    Un studiu recent arată faptul că, în România, sănătatea implică o serie de costuri chiar şi pentru persoanele care contribuie la sistemul de asigurări sociale, circa jumătate dintre respondenţi declarând că au fost nevoiţi să cheltuie în jur de 850 de lei în perioada unei spitalizări. Persoanele care nu plătesc contribuţii la asigurările sociale de sănătate trebuie să suporte costuri zilnice care pornesc de la 100 lei şi ajung chiar şi la 1.000 de lei pentru internarea în secţiile de anestezie şi terapie intensivă ale spitalelor de stat.

    Obiectivul clinicilor şi asigurătorilor pentru primul an ar fi de câteva mii de clienţi, iar curajul lansării este totuşi temperat de un optimism moderat. „Un astfel de domeniu nu poate fi dezvoltat singur de un asigurător şi un operator privat. Este un produs care trebuie cultivat către populaţie şi va dura încă mulţi ani până când asigurările de sănătate vor deveni un produs uzual”, spune Mihail Marcu, preşedintele consiliului de administraţie al MedLife. Oficialii de la Regina Maria susţin că produsul lansat anul trecut este singura combinaţie viabilă între know how-ul şi infrastructura pe care o pot pune la dispoziţie operatorii privaţi şi sistemul de asigurare a unui risc pe care îl poate acoperi doar o companie de asigurări.

  • Doar un sfert din terenurile agricole din România sunt asigurate. Poliţa costă 30 de lei la hectar

    Piaţa de asigurări agricole s-a dublat faţă de perioada de dinainte de criză şi a înregistrat creşteri anuale de circa 10-15%”, apreciază Bogdan Pîrvu, directorul general al companiei Fata Asigurări, orientată în proporţie de 75% către clienţii din zona rurală. Compania pe care o conduce a ajuns anul trecut la o valoare totală a primelor brute subscrise de 6,45 milioane de euro şi se află în topul companiilor cu prime brute subscrise în categoria poliţelor de asigurări agricole; în acelaşi top se află şi Groupama Asigurări, care a înregistrat prime brute subscrise din asigurări agricole de 6,59 milioane de euro, şi Gothaer Asigurări Reasigurări, cu o valoare de 2,34 milioane de euro prime brute subscrise în acest segment, potrivit datelor companiei de cercetare Media Exprimm.

    “Capitalizarea mai bună pentru fermieri a fost generată în primul rând de ani buni din punct de vedere climatic şi de creşterea preţurilor produselor pentru anii anteriori; creşterea suprafeţelor cultivate şi a producţiei au condus astfel şi la creşterea valorii sumei asigurate”, explică Pîrvu.

    Potenţialul creşterii asigurărilor pe acest segment reiese din statistici: anul trecut, producţia agricolă vegetală din România a înregistrat creşteri la toate culturile, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică: floarea-soarelui s-a situat pe primul loc în UE, atât din punctul de vedere al producţiei, cât şi al suprafeţei cultivate, iar la porumb România s-a aflat pe primul loc în UE în funcţie de suprafaţa cultivată şi pe locul al doilea, după Franţa, în ce priveşte producţia. Agricultura a atins anul trecut un maxim istoric de 18,5 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 7% din Produsul Intern Brut.

    În acest context, evoluţia a fost de bun augur şi în rândul dotărilor tehnologice, dar şi în rândul asigurătorilor din domeniu: “Atunci când ai o producţie bună pe câmp, nu rişti să o pierzi şi îţi iei toate măsurile de protecţie, inclusiv asigurarea”. Piaţa de asigurări agricole a înregistrat creşteri constante, ajungând în prezent la o valoare totală de prime brute subscrise de aproximativ 25 de milioane de euro, dintr-o valoare totală de 1,87 miliarde de euro anul trecut.

    Totuşi, comportamentul de asigurare a unor riscuri precum volatilitatea preţurilor pe pieţele europene şi internaţionale, dar şi pentru cele de producţie pentru îngheţ timpuriu nu reprezintă un comportament des întâlnit în rândul fermierilor din România. Justificarea vine din faptul că mai bine de 45% din suprafeţele agricole sunt deţinute de micii producători, în rândul cărora lipseşte în continuare încrederea faţă de această măsură de precauţie. “Fermierii care practică agricultura de subzistenţă nu consideră de obicei oportune asigurările, din raţiuni de costuri; din rândul fermierilor care cultivă între 10 şi 100 hectare, un segment mic ia în considerare acest tip de asigurare, iar din rândul celor care cultivă între 100 şi 5.000 de hectare, îşi fac cu siguranţă an de an asigurări, cu mici excepţii.”

    Tendinţa marilor producători agricoli de a se asigura se explică, pe de o parte, prin faptul că înţeleg riscurile la care sunt supuşi, dar şi pentru că printre cerinţele de creditare ale băncilor sau, în unele cazuri, ale partenerilor se numără şi asigurarea culturilor, explică Pîrvu.

    Costul mediu pe care un fermier îl plăteşte pentru poliţele de asigurări, pentru un hectar, este de aproximativ 30 de lei. Incendiile, alunecările de teren, îngheţul sau dezgheţul timpuriu sunt de asemenea incluse în oferta riscurilor asigurate. În ce priveşte asigurările din sectorul zootehnic, penetrarea mică a asigurărilor este generată de volumul mic al pieţei. “Sectorul zootehnic a început să se revigoreze, au apărut complexe noi (de creştere a animalelor – n.r.), care de obicei se asigură”, apreciază Pîrvu.

    Potrivit lui, piaţa ar putea fi reglementată mai întâi la nivel legislativ, regulile jocului fiind pe punctul de a se schimba în vara aceasta, când va expira subvenţionarea programului de prime de asigurare de către stat prin care acesta deconta până la 70% din prima de asigurare plătită de fermieri companiilor specializate.

  • Pe Wall Street nu se mai fac bani. Brokerii încep să îşi caute alte joburi

    Cei cinci mari, JPMorgan Chase, Goldman Sachs, Bank of America, Citigroup şi Morgan Stanley, îşi pregătesc ieşirea din zona speculativă, înregistrând deja o scădere a veniturilor de 10% faţă de primul trimestru din 2013 şi de 41% faţă de vârful atins în 2009.

    Pe scurt, tradingul tradiţional, definit de acronimul FICC, devine o parte din ce în mai mică în volumul de business al marilor bănci. Care segmente au fost lovite cel mai puternic? FICC – titluri cu venit fix, obligaţiuni, tranzacţii valutare şi tranzacţiile cu materii prime -, zona care era la un moment dat unul din principalele generatoare de profit pentru Morgan Stanley sau Goldman Sachs, este în cădere liberă.

    Noi reguli – precum legea Volcker (înaintată de economistul american Paul Volcker, care limitează accesul băncilor la tranzacţii speculative) – au forţat băncile să reducă sumele vehiculate. Alte norme recente au limitat accesul la bani împrumutaţi pentru a creşte sumele întoarse la investitori şi riscurile asumate de aceştia. Nu este însă un fenomen local, el se manifestă în toată lumea, iar ca dovadă stau cifrele înregistrate de giganţi precum Barclays sau Deutsche Bank în ultimii patru ani.

    „Evoluţia tehnologică a tradingului înseamnă reducerea costurilor, dar asta înseamnă şi că băncile fac mai puţini bani din trading„, a spus Jeffrey Harte, analist al Sandler O’Neill. Cu alte cuvinte, avantajele aduse de tehnologie, şi mai ales tradingul electronic, transformă slujba tradiţională de broker într-una mult mai puţin profitabilă, cel puţin din punctul de vedere al clienţilor. Obligaţiunile, tranzacţiile valutare şi tranzacţiile cu materii prime au generat, în 2009, 144 de miliarde de dolari pentru principalele zece bănci din lume.

    În 2013, suma a fost de doar 80 de miliarde de dolari, adică a înregistrat o scădere de 44%, conform unei analize a Credit Suisse. Raportul se centrează pe activitatea FICC în cadrul a zece bănci, inclusiv JPMorgan Chase, Citigroup, Bank of America, Deutsche Bank şi Goldman Sachs. O parte a declinului FICC este atribuită unei scăderi neaşteptate a tranzacţiilor cu obligaţiuni de stat precum şi secretizării datoriilor aduse de împrumuturile comerciale şi cele imobiliare.

    Iar când încasările din trading dispar, şi traderii dispar. În ultimii patru ani, numărul traderilor ca procent din totalul personalului a scăzut de la 39% la 36%, iar pentru anul în curs reducerea se anunţă a fi una spectaculoasă.
    Noile reguli cântăresc greu în tranzacţiile cu materii prime, acestea înregistrând o scădere, în cazul marilor bănci, de 18% într-un singur an, din 2012 până în 2013, conform unui studiu publicat de Coalitions. Ca segment al încasărilor provenite din FICC, ponderea materiilor prime a scăzut de la 30% în 2008 până la 6% în 2013. Motivul este similar, respectiv normele impuse pentru a limita politicile riscante ale băncilor fac aceste tranzacţii mai puţin profitabile.

  • Sfaturi pentru România de la vicepreşedintele Băncii Mondiale

    Antreprenoriatul şi inovaţia sunt cruciale pentru economiile emergente pentru a creşte productivitatea şi eficienţa. România trebuie să îmbu-nătăţească mediul de afa-ceri şi flexibilitatea pieţei muncii şi să aibă reglementări predictibile şi stabile –  „ingrediente„ care ar putea, de altfel, să aducă şi mai mulţi investitori străini.

    În plus, ar fi necesar ca România să menţină politicile monetară şi fiscală prudente, să facă investiţii – publice şi private – şi să continue reformele structurale. De ce? Pentru a ajunge la rate de creştere economică de 5-6% pe an şi la nivelul de trai existent la nivel european. Creşterea economică a accelerat anul trecut la 3,5%, dar nu este suficient pentru a recupera decalajele care ne despart de ţările dezvoltate: „România trebuie să continue reformele structurale pentru a stimula creşterea economică până la rate de 5-6% pe an şi a ajunge la nivelul de trai existent la nivel european„, a declarat într-un interviu Laura Tuck.

    Reformele structurale ar trebui să vizeze în special managementul sectorului public şi domeniile energiei, transporturilor, educaţiei şi sănătăţii. „Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să îmbunătăţiţi managementul sectorului public. Trebuie îmbunătăţite atât calitatea cheltuielilor publice, cât şi absorbţia fondurilor europene. O altă direcţie ar fi îmbunătăţirea mediului de afaceri astfel încât să fie mai uşor pentru o companie să încea-pă un business şi să-l închidă.

    Totodată, trebuie îmbunătăţită funcţionarea pieţei proprietăţii, reforma în domeniul intabulării şi cadastrului, precum şi funcţionarea pieţei financiare şi a pieţei energiei. În plus, este nevoie de investiţii în educaţie pentru a îmbunătăţi calitatea forţei de muncă şi productivitatea„, consideră oficialul Băncii Mondiale.

    Potenţialul foarte mare în agricultură şi energie, dar şi localizarea geografică foarte bună sunt câteva dintre avantajele României în viziunea vicepreşedintelui Băncii Mondiale. Iar la categoria dezavantaje ar intra lipsa calităţii infrastructurii, rutieră şi feroviară, dar şi climatul de afaceri nu foarte prietenos. „Cu siguranţă trebuie să îmbunătăţiţi climatul de afaceri. Există foarte multe lucuri care pot să fie făcute pentru a încuraja inovaţia şi antreprenoriatul aici.

    Antreprenoriatul şi inovaţia sunt cruciale pentru economiile emergente pentru a creşte productivitatea şi eficienţa. Deci există multe lucruri pe care România ar putea să le facă pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri, iar antreprenorii să înţeleagă cum se poate începe o afacere. Antreprenoriatul trebuie să fie inclus şi în şcoli, în curicula de învăţământ„, este de părere oficialul Băncii Mondiale.

    Foarte importantă este şi creşterea atractivităţii României ca destinaţie pentru investiţiile străine directe şi îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene, având în vedere dependenţa economiei de capitalul extern.

  • Primul trimestru la bursă: un pas înainte, doi înapoi

    LA ÎNCEPUTUL ANULUI, ADMINISTRATORII DE FONDURI ŞI BROKERII ERAU OPTIMIŞTI CU PRIVIRE LA POTENŢIALUL DE CREŞTERE A BURSEI DE LA BUCUREŞTI, ESTIMÂND UN AVANS DE 15% PENTRU 2014. Aceştia erau „contaminaţi„ şi de euforia generată de creşterile puternice din 2013, când indicele BET, principala referinţă a bursei, s-a apreciat cu 26%. După primele trei luni din an, interval în care indicele BET s-a corectat cu 2,6%, iar indicele BET-C, al tuturor acţiunilor listate la bursă, a pierdut 4,3%, situaţia nu mai continuă să fie atât de roz.

    ANUL 2014 SE ANUNŢĂ UN AN ÎN CARE SE VOR FACE MAI GREU BANI PE BURSĂ. Din cauza elementelor de incertitudine din plan intern (alegerile prezidenţiale) şi din plan extern (conflictul din Crimeea), investitorii străini sunt absenţi din piaţă, astfel că o strategie care ar putea da rezultate este specularea trendurilor intermediare, de zile sau săptămâni, decât orientarea portofoliului pe termene mai lungi de timp„, a spus Răzvan Rusu, director de investiţii la societatea de administrare Certinvest.

    Scăderile de pe bursa de la Bucureşti s-au produs şi din cauza înrăutăţirii contextului extern, dar şi a câtorva evenimente care au pus pe gânduri investitorii. La finalul lunii februarie, anunţul că Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă, din cauza pierderii unor procese cu aşa-numiţii băieţi deştepţi din energie, i-a luat pe nepregătite pe investitori, care deja îşi făceau calcule cu privire la câţi bani să pună deoparte pentru listarea Hidroelectrica.

    În ianuarie, a avut loc o nouă licitaţie pentru selecţia brokerilor care să intermedieze listarea la bursă a 15% din acţiunile Hidroelectrica. A fost a doua licitaţie organizată, după ce prima a fost anulată în instanţă. De această dată, au câştigat brokerii de la firma românească Raiffeisen Capital & Investment alături de banca americană de investiţii Morgan Stanley. Însă aceştia nu vor avea prea curând de lucru la listarea Hidroelectrica, deoarece compania este din nou în insolvenţă, iar listarea s-a amânat pentru 2015.

    DIN LUNA MARTIE, CONTEXTUL EXTERN, ORICUM PUTERNIC AFECTAT NEGATIV DE REFLUXUL DE CAPITAL DE PE PIEŢELE EMERGENTE, CA URMARE A RETRAGERII STIMULILOR FINANCIARI DE CĂTRE BANCA CENTRALĂ AMERICANĂ (FED), S-A DETERIORAT ŞI MAI MULT. Rusia şi Ucraina au intrat în conflict, iar Rusia şi-a anexat Crimeea.

    Din cauza proximităţii cu zona de conflict, fondurile străine cu investiţii pe bursa de la Bucureşti au preferat să nu îşi crească expunerea pe acţiunile româneşti. Bursa de la Bucureşti este o piaţă puţin lichidă, iar, în situaţia escaladării conflictului din Crimeea, fondurilor le-ar fi dificil să îşi reducă expunerile. Astfel că intrarea în aşteptare a investitorilor străini s-a văzut în scăderea rulajelor pe bursă, cu circa 20% în primul trimestru, până la o medie zilnică de 36 milioane de lei (4,5 mil.euro).