BusinessMagazin

Category: Servicii financiare

Analize din domeniul serviciilor financiare – totul despre împrumuturi, bănci dar și multe alte lucruri interesante din domeniul financiar

  • Patimile unui buget încă nenăscut

    PREMIERUL VICTOR PONTA A RELUAT IDEEA EX-MINISTRULUI RELU FENECHIU DE A INTRODUCE O TAXĂ PE PREŢUL BENZINEI ŞI AL MOTORINEI, SPRE A FACE ROST DE BANI PENTRU INFRASTRUCTURA RUTIERĂ. Calculul tuturor accizelor se va schimba la anul, în aşa fel încât cursul de schimb luat ca reper să nu mai fie cel de la 1 octombrie.

    În acelaşi timp, ar urma să se mărească baza de impunere, astfel încât firmele şi particularii să plătească impozit pe parcări şi pe piscine şi probabil vor fi eliminate şi o serie de exceptări din codul fiscal, singura certitudine în acest moment fiind, conform ministrului Liviu Voinea, că „nu vom impozita nici nevasta, nici amanta„.

    Cea mai şocantă ipoteză luată în discuţie în USL a fost majorarea cotei unice de impozitare de la 16% la 22%, în paralel cu o reducere a TVA de la 24% la 22%. Ipoteza a fost deocamdată respinsă cu succes de PNL, dar îşi va păstra în perioada următoare funcţia clară de sperietoare pentru opinia publică, astfel încât orice alte măsuri de majorare a fiscalităţii să pară de acum benigne. Ideea nu e nouă şi nu e specifică gândirii USL: în 2010, în plină recesiune, FMI a propus majorarea cotei unice la 20%, însă guvernul Boc a preferat tăierea salariilor şi a pensiilor, iar anul trecut, acelaşi FMI s-a opus atât reducerii CAS, cât şi planului USL de reintroducere a impozitului progresiv cu cote de 8-10-16%.

    REAPARIŢIA IDEII DE MAJORARE A COTEI UNICE ACUM, când economia nu mai e în recesiune (toate prognozele actuale vorbesc de o creştere de peste 2% anul acesta şi în 2014), a venit însă ca o surpriză totală în raport cu certitudinea că, după ce din 2009 până în 2011 am avut una dintre cele mai drastice ajustări fiscale din Europa, de la un deficit structural de cca 8% din PIB la cca 3%, România a cam terminat cu austeritatea şi a venit în sfârşit momentul să reducă taxele ca să stimuleze economia. Vlad Muscalu, economist-şef al ING Bank România, a catalogat-o drept a doua cea mai importantă ştire a anului, după includerea României în indicele JP Morgan al pieţelor emergente, tocmai din cauza factorului surpriză.

    „Atât politicienii, cât şi FMI au prezentat România ca pe o poveste de succes în privinţa ajustării fiscale„, arată Muscalu; după tăierea TVA la pâine ar fi urmat în 2014 o nouă tăiere de TVA la carne şi o scădere a CAS, iar în iunie, la întâlnirea cu cancelarul Angela Merkel, premierul Ponta i-a spus că nivelul de 16% al cotei unice va fi păstrat pe durata mandatului său. În plus, nici înca-sările la buget nu păreau chiar aşa de rele, ţinând cont că pe primele opt luni, veniturile erau de 21,2% din PIB, faţă de 21,4% în acelaşi interval din 2012, deşi cam departe de planul Guvernului de a atrage pe tot anul venituri de 33,4% din PIB.


     

  • Marcel Bărbuţ nu a fost niciodată mai furios: “Listarea a fost o obsesie veche de-a mea”

    “A FOST O OBSESIE VECHE DE-A MEA, DE CÂND AM PUS BAZELE FIRMEI. AM VĂZUT FIRME AUSTRIECE LISTATE LA BURSĂ ŞI AM SPUS CĂ ACOLO TREBUIE SĂ AJUNGEM”, argumentează Marcel Bărbuţ tentativa de listare a AdePlast la bursă. Pe lângă asta, are nevoie de capital pentru investiţii, iar cuvântul pe care antreprenorul pune accentul în interviu este „investiţii„. „Niciodată AdePlast nu a cerut o amânare la plată la vreun furnizor, la stat sau la bancă. Suntem ca un ceas elveţian şi avem un renume„, spune antreprenorul.

    El respinge informaţiile vehiculate, cum că banii pe care ar fi urmat să-i adune listarea AdePlast ar fi avut drept destinaţie plata creditelor. Banii investitorilor de la bursă erau necesari pentru construirea unei noi fabrici de vată bazaltică, pentru că în România nu se produce aşa ceva, consumul fiind acoperit de importuri. Iar Bărbuţ mizează pe o explozie a consumului de vată bazaltică, pentru că Uniunea Europeană are reglementări clare în privinţa termoizolaţiilor şi folosirii respectivului material, care va trebui respectate la un moment dat. Proiectul celei de-a zecea fabrici pe care vrea s-o ridice este finalizat. Patru dintre cele nouă fabrici care funcţionează pe trei platforme diferite – la Oradea, Ploieşti şi Roman – au fost deschise anul acesta.

    În cadrul ofertei, AdePlast a scos la vânzare 16,5 milioane de acţiuni, reprezentând o treime din capitalul social, propunându-şi să atragă între 58 şi 67 de milioane de lei (13-15 mililoane de euro). Subscrierile nu au atins pragul de 70% din numărul total de acţiuni necesar pentru închiderea tranzacţiei. Micii investitori au subscris în proporţie de 104% la tranşa alocată, de 15% din acţiuni, dar interesul investitorilor instituţionali a fost redus: subscrierile au fost mai mici de 7 milioane de euro, minimul necesar pentru închiderea cu succes a ofertei.

    Marii investitori au fost rezervaţi în privinţa prognozelor de creştere pe care compania le-a făcut pentru următorii ani, atât pentru businessul propriu, cât şi pentru evoluţia pieţei de construcţii în ansamblu. O altă cauză a fost gradul ridicat de îndatorare; în plus, unii investitori s-au temut că banii din ofertă nu vor merge pentru a finanţa deschiderea unei fabrici de vată bazaltică, ci vor fi folosiţi pentru a rambursa creditele la bănci, bazându-se pe faptul că listarea la bursă a fost una din cele două condiţii pentru intrarea în vigoare a nouă acte adiţionale la contracte de împrumut încheiate de companie cu UniCredit Ţiriac Bank, valoarea creditelor totalizând

    37,5 milioane de euro. Aici, în zona dintre abordarea antreprenorială a lui Marcel Bărbuţ şi prudenţa cu care investitorii au privit afacerea AdePlast, este deficitul de comunicare despre care vorbeam mai sus. Marcel Bărbuţ este un antreprenor obişnuit să îşi ţină afacerea din scurt. El afirmă că firma de brokeraj SSIF Broker „le-a spus oamenilor să nu cumpere acţiuni, în condiţiile în care ei din asta trăiesc, din vânzarea de acţiuni. SSIF nu s-a uitat la nicio informaţie referitoare la scrisorile de garanţie, de confort„. Dar, completează antreprenorul, firma de brokeraj este în portofoliul SIF Muntenia, care deţine trei companii concurente cu AdePlast.

  • Listarea deceniului: Romgaz

    PÂNĂ LA 415 MILIOANE DE EURO VREA STATUL SĂ OBŢINĂ PENTRU 15% DIN ACŢIUNILE ROMGAZ, companie care deţine jumătate din rezervele de gaze naturale ale României, de 120 miliarde de metri cubi. Astfel românii pot cumpăra în cadrul ofertei publice de vânzare de acţiuni echivalentul a 7,5% din rezervele naţionale de gaze. Preţul unei acţiuni Romgaz este cuprins între un minim de 24 lei şi un maxim de 32 de lei, iar analiştii se aşteaptă la un interes ridicat şi la subscrieri importante din partea investitorilor locali şi străini.

    Concurenţa ar trebui să fie ridicată, având în vedere că până la două treimi din acţiunile scoase la vânzare pot fi cumpărate şi pe bursa de la Londra, prin intermediul instrumentelor financiare numite GDR-uri. Mai exact, un GDR are în spate o acţiune Romgaz şi poate fi cumpărat de investitorii de la Londra, atât persoane fizice, cât şi fonduri de investiţii. Statul a ales să vândă indirect acţiuni Romgaz şi la bursa londoneză, de teamă că pe plan local nu sunt suficienţi bani.

    „Ideea de bază este că prin listarea Romgaz la Londra putem accesa clienţi care altfel nu ar veni în România şi lărgim baza de investitori. Aceştia îşi vor deschide cont şi la bursa din Bucureşti pentru a putea face arbitraj între cele două burse. S-au făcut nişte studii şi la un anumit timp după ofertă instrumentele GDR au tendinţa să fie transformate în acţiuni care să vină înapoi pe piaţa locală, pentru că GDR-urile presupun nişte costuri suplimentare faţă de acţiuni, chiar dacă în ofertă nu au costuri suplimentare„, spune Dana Mirela Ionescu, preşedintele CA şi directorul general al Raiffeisen Capital & Investment, firmă parte a consorţiului care intermediază oferta.

    OFERTA DE VÂNZARE A 15% DIN ACŢIUNILE ROMGAZ A ÎNCEPUT MARŢI, 22 OCTOMBRIE, şi mai durează până joi, 31 octombrie. Dacă oferta se încheie cu succes, adică investitorii cumpără cel puţin 70% din acţiunile scoase la vânzare, Romgaz va fi listată la bursă.

    Pentru investitorii mici, care achiziţionează mai puţin de 10.000 de acţiuni, statul a alocat 15% din acţiuni din totalul de 57,8 milioane de acţiuni scoase la vânzare, tranşă ce ar putea ajunge la 20% dacă există interes. Însă şi acest 20% din acţiuni este considerat a fi prea puţin. Tranşa investitorilor mici ar trebui să atragă până la 80 milioane de euro.

    ÎN PRIMELE TREI ZILE DE OFERTĂ, MICII INVESTITORII AU CUMPĂRAT MAI BINE DE JUMĂTATE DIN ACŢIUNILE PUSE LA DISPOZIŢIE. Un număr de peste 1.300 de persoane au cumpărat peste 4,5 milioane de acţiuni Romgaz pentru 144 milioane de lei (32,7 milioane de euro). Omul de afaceri Gheorghe Iaciu, proprietarul centrului comercial Doraly din Afumaţi şi printre cei mai mari investitori pe bursă, a spus că va participa la oferta Romgaz.

    “VOI SUBSCRIE LA OFERTA ROMGAZ CU O SUMĂ DE PÂNĂ LA UN MILION DE EURO. Motivul pentru care particip este legat de faptul că dobânda la bancă este prea mică şi merită să îmi asum un risc, investind într-o companie cu o poziţie forte în economia românescă. Cred că oferta Romgaz are toate ingredientele pentru a se subscrie integral.„Atractivitatea ofertei stă şi în faptul că Romgaz a recompensat acţionarii în ultimii trei ani cu dividende în valoare cumulată de 2,7 miliarde de lei (circa 627 mil. euro), adică de două ori suma minimă pe care vrea să o strângă de la investitori.

    POTENŢIALUL ACŢIUNILOR ROMGAZ VINE ÎN SPECIAL DIN LIBERALIZAREA PREŢULUI LA GAZELE NATURALE DIN PRODUCŢIA INTERNĂ ŞI ALINIEREA LA PREŢURILE DE PE PIAŢA EUROPEANĂ. Anul trecut, Romgaz a vândut gaze la preţul de 495 de lei pe mia de metri cubi, însă conform calendarului de liberalizare preţul ar trebui să ajungă la 1.000 de lei pe mia de metri cubi până în octombrie anul viitor. Asta va urca afacerile şi profitul Romgaz, chiar dacă statul va taxa cu 60% profiturile obţinute de producătorii locali (Romgaz şi Petrom) din creşterea preţului gazelor. Riscurile asociate investiţiei în acţiunile Romgaz sunt legate de faptul că rezervele de gaze sunt estimate să dureze circa 15 ani şi compania trebuie să facă investiţii pentru a descoperi noi resurse, dar şi de faptul că, având în continuare ca acţionar majoritar statul, compania este sensibilă la mediul politic şi la schimbările de guvern.

  • Un inginer român stabilit în Suedia a adus în ţară o nouă modalitate de plată. Nu e nici cash, nici card

    Nu m-aş muta în România, dar never say never. Familia şi angajamentul profesional mă ţin în Suedia. Am doi copii care vorbesc limba suedeză şi, din păcate, prea puţină română. Ingredientele care te ţin într-o altă ţară sunt mai complexe când ai o familie”, explică într-o română cu accent englezesc Bogdan Săcuiu, directorul de vânzări ai Seamless, companie evaluată la 200 de milioane de euro, cu activitate în 30 de ţări şi listată pe bursa de la Stockholm. Absolvent al Institutului Politehnic în 1991, Săcuiu a lucrat doar trei ani în România.

    În primii ani de după Revoluţie şi-a făcut propria firmă de consultanţă, care furniza servicii companiilor europene dornice să îşi deschidă filiale şi la Bucureşti. Avea 27 de ani când a luat hotărârea de a părăsi România, dintr-un motiv pe care îl consideră cât se poate de simplu – soţia lui este suedeză.

    „Suedezii au un fel de a fi foarte deschis şi lipsit de prejudecăţi în faţa lucrurilor noi. Nu contează dacă eşti român sau congolez dacă profilul tău uman este bun. La nivel general, există însă câteva exemple care nu pun neapărat profilul de român într-o lumină pozitivă.„ Îşi aminteşte zâmbind de primele zile scandinave şi de slujba obţinută la Ericsson, unde a muncit şapte ani şi a schimbat „foarte multe roluri şi poziţii„.

    Apoi, din 2002 până în 2010, a lucrat în cadrul Symsoft, un furnizor de software pentru operatorii telecom, însă managementul i-a propus să dezvolte operaţiunile companiei în Dubai, aşa că a locuit timp de cinci ani în Peninsula Arabă şi apoi s-a relocat în Suedia.
    Bogdan Săcuiu a venit săptămâna trecută la Bucureşti, de data asta în calitate de om de afaceri, pentru a oferi clienţilor băncilor o modalitate de plată diferită faţă de variantele deja existente. Practic, oamenii vor putea plăti la casierie scanând un cod de bare cu smartphone-ul şi introducând pe ecranul tactil o parolă personală de securitate.

    Aşadar, o plată direct de pe telefon. Dacă privim la cifrele legate de plăţi prin mijloace moderne, piaţa românească nu stă deloc bine, iar noua soluţie pare extrem de curajoasă. Deşi plăţile cu cardurile de debit la comercianţi şi pe internet au crescut anul trecut cu 20%, la circa 5 miliarde de euro, valoarea medie a unei tranzacţii a scăzut la 150 de lei faţă de 200 de lei în 2008. Circa 130 de milioane de tranzacţii de plată cu cardul de debit au fost înregistrate anul trecut, ceea ce înseamnă, în medie, o plată pe lună cu fiecare dintre cele 12 milioane de carduri active.

    Săcuiu observă că relativul insucces al cardurilor pe piaţa locală nu influenţează noua tehnologie introdusă de Seamless: „Cardul nu este un instrument de sine stătător. El implică anumiţi procesatori şi intermediari care se interpun în lanţul dintre cumpărător şi vânzător, ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru comercianţi„.
     

  • De ce a eşuat listarea Adeplast

    MIERCURI, 16 OCTOMBRIE, BROKERII DE LA INTERCAPITAL INVEST ŞI BCR AU ANUNŢAT PRINTR-UN COMUNICAT DE PATRU RÂNDURI PUBLICAT PE WEBSITE-UL BURSEI CĂ OFERTA ADEPLAST nu s-a încheiat cu succes pentru că subscrierile înregistrate au fost sub pragul minim de 70% din acţiuni scoase la vânzare şi că investitorii care au cumpărat acţiuni îşi vor primi banii înapoi. Intercapital şi BCR au fost brokerii care au intermediat oferta. Marcel Bărbuţ, proprietarul şi directorul executiv al AdePlast, a fost însă mai darnic cu opinia publică şi, printr-un comunicat de presă de o pagină, a declarat că planurile de dezvoltare ale companiei continuă şi fără bursă.

    El a explicat astfel eşecul ofertei: „Noi am fost pregătiţi pentru bursă, însă Bursa se pare că nu a fost pregătită pentru AdePlast. Din păcate, cred că nu suntem încă în stadiul în care bursa să fie o alternativă viabilă pentru finanţarea companiilor private din România„.Să fie oare bursa de vină pentru eşecul primului IPO privat din 2008 încoace?

    O privire la rezultatele ofertei ar putea oferi câteva indicii. AdePlast a scos la vânzare 16,5 milioane de acţiuni, reprezentând 33% din capitalul social, la un preţ cuprins între 3,52 lei şi 4,06 lei, propunân-du-şi să atragă între 58 şi 67 de milioane de lei (13-15 mililoane de euro). După cele două săptămâni ale ofertei (2-15 octombrie), subscrierile nu au atins pragul de 70% din numărul total de acţiuni necesar pentru închiderea tranzacţiei.

    CHIAR DACĂ TRANŞA INVESTITORILOR MICI (RETAIL), care a reprezentat 15% din ofertă, a fost subscrisă în proporţie de 104%, strângându-se în total 10,5 milioane de lei (2,35 milioane de euro), pe tranşa investitorilor mari, instituţionali, interesul a fost redus: subscrierile au fost mai mici de 7 milioane de euro, minimul necesar pentru închiderea cu succes a ofertei. De subscrierile investitorilor instituţionali, aşa cum sunt fondurile de investiţii şi fondurile de pensii, a depins succesul ofertei.
    INVESTITORII INSTITUŢIONALI SUNT MAI SOFISTICAŢI, mai pretenţioşi şi au la dispoziţie resurse mai mari pentru a analiza oportunitatea unei investiţii decât investitorii de retail. Acest lucru se întâmplă şi pentru că nu investesc banii proprii, ci ai câtorva sute de investitori, dacă e vorba de fondurile de acţiuni, sau chiar ai câtorva sute de mii de persoane, dacă e vorba de fondurile de pensii private.

    „Cauzele care au stat la baza eşecului ofertei sunt legate de faptul că investitorii au fost rezervaţi că prognozele de creştere pe care compania le-a făcut pentru următorii ani, atât pentru businessul propriu, cât şi pentru evoluţia pieţei de construcţii în ansamblu, se vor adeveri. Prognozele prezentate de AdePlast au fost prea optimiste pentru actualul context economic, dar şi pentru situaţia în care se află sectorul construcţiilor, încă nerecuperat după criză. Era prea frumos ca să fie adevărat„, a explicat Florin Dolea, directorul general al societăţii de administrare a investiţiilor Pioneer Asset Management, cu active în gestiune de 98 mil. lei (22 mil. euro).

    Supraestimarea evoluţiei din următorii ani a făcut ca preţul la care s-au vândut acţiunile să fie „prea mare„, în opinia analiştilor. Un preţ prea mare în ofertă nu ar fi permis creşteri după listarea ofertei şi astfel investitorii care au cumpărat în ofertă ar fi marcat pierderi.

    O ALTĂ CAUZĂ A FOST GRADUL RIDICAT DE ÎNDATORARE: la finalul primului semestru, compania avea datorii totale de 217 milioane de lei, dintre care 160 milioane de lei erau datoriile la bănci. Capitalurile proprii ale AdePlast erau de 86 milioane de lei, de aproape două ori mai mici decât datoriile la bănci. În plus, unii investitori s-au temut că banii din ofertă nu vor merge pentru a finanţa deschiderea unei fabrici de vată bazaltică, ci vor fi folosiţi pentru a rambursa creditele la bănci. Ce i-a pus pe gânduri a fost faptul că listarea la bursă a fost una din cele două condiţii pentru intrarea în vigoare a nouă acte adiţionale la contracte de împrumut încheiate de companie cu UniCredit Ţiriac Bank, valoarea creditelor totalizând 37,5 milioane de euro. De asemenea, compania putea distribui întreg profitul sub formă de dividende doar dacă îndeplinea cerinţele impuse prin contractul de credit cu modificările ulterioare, inclusiv indicatorii financiari prevăzuţi în contractele de împrumut încheiate cu UniCredit Ţiriac Bank. „Cu un scenariu mai realist privind evoluţia afacerilor şi profiturilor în anii următori, cu un nivel mai redus al datoriilor şi poate cu o regândire a strategiei, cred că AdePlast ar putea reveni pe bursă pentru atragerea de bani prin IPO„, mai spune Dolea.

    Brokerii cred că AdePlast nu este pierdută pentru bursă. O reaşezare pe fundamente mai realiste a ofertei ar putea aduce un succes, pentru că. până la urmă, „totul este de vânzare la preţul corect„.

  • Casele de insolvenţă, câştigătorii crizei

    Andrei Cionca, în vârstă de 36 de ani, a terminat facultatea de drept la Cluj în anul 2000 şi s-a angajat jurist într-o societate care rezolva dosare de insolvenţă. A devenit în scurt timp acţionar, dar în 2006 s-a despărţit de cel care l-a angajat şi a deschis, împreună cu alţi doi parteneri, Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR). Avea în plan să devină liderul pieţei de insolvenţă din Transilvania şi în numai o jumătate de an au câştigat cel mai mare proiect de lichidare din România, Tractorul Braşov. CITR a intrat astfel pe o traiectorie de dezvoltare naţională şi următorul pas logic a fost deschiderea unui birou în Bucureşti. „În ultimii cinci ani, CITR a fost lider în piaţa insolvenţei, aşa încât am putea spune că traseul nostru a fost unul ascendant“.

    Cionca lucrează într-un domeniu care a devenit, în criză, vedetă, trăgând cu sine şi pe cei mai puternici practicieni. „Cu siguranţă că mai multe companii au fost afectate de insolvenţă în ultimii ani şi asta ne-a crescut inevitabil clientela, însă <meritul> cel mai mare al recesiunii, din punctul de vedere al practicianului în insolvenţă, este faptul că a adus în prim plan procedura de reorganizare în detrimentul falimentului. În plus, în timp a început să se facă diferenţa între noţiunea de Insolvenţă şi cea de Faliment“, explică Andrei Cionca de ce CITR a crescut în criză, de la afaceri de 5,4 milioane de euro în 2011 la 7,2 milioane de euro bugetate pentru 2013. Profitul net al CITR va atinge în acest an 1,2 milioane de euro.

    „Categoric ultimii 5 ani au schimbat evoluţia pieţei practicienilor în insolvenţă“, spune Andrei Cionca, iar faptul că mediul de afaceri şi mediul bancar au intrat într-un contact atât de strâns cu procedura a deschis ochii tuturor asupra beneficiilor sale şi s-a putut contura astfel o imagine mult mai clară şi realistă despre insolvenţă, curăţată de stigmatul anterior recesiunii. 
    Acum, CITR gestionează în jur de 300 de proiecte de insolvenţă răspândite în toată ţara şi aflate în diferite stadii. Cele mai cunoscute insolvenţe aflate în portofoliul CITR acum sunt Romstrade Bucureşti, Complexul imobiiar Alia Inmobiliaria Bucureşti, Belle Vue Residence Braşov, Leonardo Oradea, Concefa Sibiu, Tunele Braşov.

    Sunt multe insolvenţe sau falimente în piaţă acum? Andrei Cionca este de părere că sunt exact câte ar trebui să fie: „Criza a avut un rol de distrugere creatoare, un adevărat proces de triere, care a permis jucătorilor rămaşi să se dezvolte într-o piaţă aerisită, după decimarea majorităţii. Oportunismul a fost astfel curăţat din mediul de business la scară mare. Jucătorii care au rămas şi au reuşit să rezolve aceste constrângeri ale supraîndatorării şi optimizării de costuri s-au redresat şi şi-au consolidat poziţia pe piaţă pe termen lung“. Perioada de recesiune a resetat mediul de afaceri din România. Cât de corect a făcut-o sau nu e însă o chestiune discutabilă. „Fiecare regulă are excepţiile ei“, precizează Cionca, „dar un lucru e cert: afacerile sunt matematică, aşa că cine şi-a facut corect temele şi a învăţat fiecare 
lecţie la timpul ei nu a avut de suferit în criză, ba chiar a putut să o folosească în beneficiul său“.

  • Compania care face afaceri de 1,4 miliarde de euro cu cinci angajaţi

    CEI MAI PROFITABILI ANGAJAŢI DIN CENTRUL ŞI ESTUL EUROPEI SUNT CELE CINCI PERSOANE ANGAJATE LA PANRUSGAZ GAZKERESKEDELMI, o companie maghiară care face un business de 1,4 miliarde de euro şi profit de 14 milioane de euro cu 5 angajaţi. Compania a fost fondată în 1994 şi are ca principal profil vânzările de gaze importate de la Gazprom (acţionarii companiei fiind LLC Gazprom Export, E.oN Ruhrgas International GmbH şi Centrex Hungaria Zrt.). În afară de o secretară, ceilalţi patru angajaţi de la Panrusgaz sunt toţi directori – unul general, unul de achiziţii, unul de strategie şi unul de distribuţie, fiecare generând lunar un profit de 2,8 milioane de euro.

    Desigur, împărţeala şi situaţia au o tentă anecdotică, dar la bază stă un fapt foarte serios şi anume că domeniul vânzărilor de gaze şi de energie are potenţial de a genera profit net, mai ales când la mijloc nu sunt luate în calcul activităţi de producţie, explorare şi aşa mai departe.

    65 din cele mai mari companii din centrul şi estul Europei – conform Coface CEE 500, topul realizat anual de compania de consultanţă Coface –  sunt din domeniul oil & gas, iar 51 activează în domeniul furnizării de energie. Acestea sunt urmate la scurtă distanţă de automotive (42 de companii), industria metalurgică (35 companii), wholesale (40 de companii) şi retail (40 de companii).

    Cifra de afaceri a celor 500 de companii din topul Coface a crescut în 2012 cu 5%, la peste 628 miliarde de euro. Cele mai multe companii din top sunt din Polonia (171), urmate de cele din Ungaria (66) şi din România (54). Pentru prima dată în istoria de peste zece ani a acestui clasament, România elimină din top trei Ucraina şi urcă pe locul al treilea (de pe al cincilea în 2011), pe fondul numărului mai mare de companii prezente în top – 54. Saltul în clasament s-a datorat unui număr mai mare de companii intrate anul trecut în top; 9 companii româneşti au intrat anul trecut în acest clasament: Rompetrol Downstream, Selgros Cash & Carry, Ford România SA, Samsung Electronics, Continental Automotive Products SRL, Complexul Energetic Oltenia, Coca-Cola HBC Romania, Delphi Diesel Systems Romania şi Mega Image SRL.

    Volumul de business al celor mai mari 54 de companii româneşti a fost anul trecut de 48 miliarde de euro.
    Creşterea afacerilor nu a dus şi la o creştere a profitului net, care a scăzut în ansamblul regiunii cu 32%, până la 20 de miliarde de euro. Cele care au atras cea mai mare parte a scăderii sunt aceleaşi companii din oil & gas, furnizare de energie, minerit şi construcţii. Cu alte cuvinte, oricât ar scădea profitul unei companii din energie, ea tot va rămâne mai profitabilă, în medie, decât cele mai multe firme din alte domenii.

    Profitul lui Panrusgaz Gazkereskedelmi, cea mai profitabilă companie din întreaga regiune, a scăzut în 2012 aproape la jumătate: de la 27,8 milioane de euro în 2011 (şi cifră de afaceri de 1,7 miliarde de euro) a ajuns anul trecut la 14,09 milioane de euro (la afaceri de 14 milioane de euro), iar numărul angajaţilor a scăzut de la 6 la 5.

    În România nu există companii cu o profitabilitate pe angajat de peste 2 mil. euro, aşa cum este Panrusgaz în Ungaria. Cei mai profitabili angajaţi români lucrează însă tot în cazul unei companii care distribuţie de gaze: este vorba de Petrom Gas, compania parte din grupul OMV Petrom care se concentrează pe furnizarea gazelor naturale către utilizatorii finali, fie ei clienţi industriali sau comerciali. Din februarie 2010, Petrom a transferat toate activităţile de comercializare şi achiziţii de gaze din cadrul Diviziei de Gaze către Petrom Gas SRL. Acum, Divizia de Gaze Naturale din cadrul Petrom gestionează activitatea de măsurare a gazelor naturale, respectiv a debitelor şi puterii calorice, plus livrările de gaze naturale destinate consumului intern din Petrom şi activităţile de depozitare. Tot ce înseamnă relaţii comerciale pe zona de gaze naturale se află în portofoliul Petrom Gas.

  • NN este nou nume sub care va opera compania ce va reuni diviziile europene de asigurări, pensii şi investiţii ale ING Grup

    Aşa cum a fost anunţat în trecut, pregătirile ING pentru realizarea scenariului de bază de separare a diviziilor europene de asigurări, pensii şi managementul investiţiilor prin intermediul unei oferte publice iniţiale (IPO) sunt în plină desfăşurare. Tranzacţia este planificată pentru anul 2014, în funcţie de condiţiile de piaţă.

    În practică, procesul operaţional de rebranding va începe doar după listarea cu succes pe piaţa de capital. Până atunci, diviziile care includ ING Insurance, ING Investment Management şi Nationale-Nederlanden vor continua să îşi desfăşoare activitatea sub numele actuale.

    “Pregătirile pentru a deveni o companie independentă avansează conform planului. Anunţul de astăzi privind viitorul brand NN este un moment important şi subliniază faptul că ne aflăm în etapa finală de reorganizare a ING Grup”, a declarat Ralph Hamers, CEO al ING Grup.

    Activităţile de asigurări ale ING au un istoric de 170 de ani. De-a lungul anilor, Nationale-Nederlanden, ING Investment Management şi ING Insurance şi-au construit poziţii de top în Europa printr-o prezenţă puternică în mai mult de 15 ţări. Peste 12.000 de angajaţi oferă servicii de asigurări, pensii, investiţii şi servicii bancare unui număr de peste 15 milioane de clienţi.

    “Suntem bucuroşi să anunţăm astăzi NN ca fiind viitorul nostru nume şi logo. Construim o nouă companie care reuneşte numele a trei lideri europeni în domeniul asigurărilor şi managementului investiţiilor sub un nou brand puternic. Chiar dacă NN este un brand nou, el se bazează pe o moştenire bogată. Deoarece am vrut să rămânem aproape de clienţii noştri din pieţe diferite, vom adăuga brandului NN elemente definitorii locale. ING Investment Management îşi va schimba numele în NN Investment Partners”, a declarat Lard Friese, vicepreşedinte al ING Insurance.

    În România, NN va integra activităţile ING Asigurări de Viaţă, liderul pieţei de profil, ING Pensii şi ING Investment Management. Ca parte a strategiei anunţate la nivel european, toate aceste divizii vor continua să opereze sub brandul ING până la demararea procesului de rebranding, care a avea loc cel mai devreme în 2014.

    “Privim cu entuziasm redefinirea noastră ca o companie europeană cu o structură flexibilă şi bine adaptată noilor realităţi economice, cu o nouă identitate, ce îmbină moştenirea bogată şi rădăcinile olandeze cu cerinţele unui brand internaţional şi sustenabil”, a declarat Marius Popescu, director general, ING Asigurări de Viaţă şi membru în Consiliul de Administraţie al ING Pensii. 

    Contractele clienţilor nu sunt impactate în niciun fel de strategia anunţată şi rămân neschimbate indiferent de deciziile adoptate în contextul acesteia, fiind protejate atât prin obligaţiile contractuale asumate de ING, cât şi prin reglementările legale în vigoare.

  • Doi tineri fac afaceri la Bucureşti pe o piaţă unde au cel mult 100 de concurenţi

    Andrei şi George s-au cunoscut În 2005, în vremea când lucrau la distribuitorul şi importa-torul de medicamente Montero, unul ca director comercial, celălalt ca director de IT. Acolo foloseau serviciul de business inteligence QlikView, cu care monitorizau vânzările, logistica, achiziţiile şi datele de piaţă. Au sesizat potenţialul existent legat de instrumentele de analiză de business, şi-au dat demisia şi au decis să încerce pe cont propriu. „Recunosc că succesul a venit destul de repede.

    “Nu a trebuit să ne stresăm prea mult“, spune Andrei Iordan despre începuturile din 2007 ale afacerii Winfo. Serviciul de business intelligence reprezintă, de fapt, un soft care preia date din mai multe surse şi pune la îndemâna managerilor analize cu scopul de a lua decizia cea mai eficientă în timpul cel mai scurt. Cei doi au găsit o piaţă în care perioada de creştere economică şi, deci, de creştere naturală a afacerilor le-a permis managerilor să func-ţioneze fără astfel de instrumente, devenite mult mai importante în perioade de declin. „În 2007, cultura afacerilor româneşti pentru servicii de business intelligence era aproape de zero.

    Când vorbeam despre business intelligence unei companii ni se spunea că şi firma respectivă sponso-rizează copii inteligenţi pentru concursuri internaţionale“, spune Andrei Iordan. Primul lor client a fost un concurent din industria farmaceutică al vechiului angajator, ADM Farm, însă cei doi au dat lovitura câteva luni mai târziu, când au semnat un contract cu filiala locală a retailerului Carrefour. Francezii au înţeles repede că au nevoie de un instrument rapid şi eficient de analiză de business – „educaţia e principalul criteriu care face ca acest produs să prindă la străini“.

    Strategia celor doi a fost ca în momentul când abordează o companie să găsească o nevoie a unui singur departa-ment pe care să o rezolve, pentru ca, ulterior, şi celelalte divizii să apeleze la serviciile lor. Iordan îi spune „land and expand“, menţionând că în aproape toate cazurile ei sunt cei care iau în vizor potenţialii clienţi şi niciodată invers. Odată cu startul crizei, comportamentele din rândul firmelor au început să se schimbe. Clienţii Winfo intraţi în portofoliu înainte de anul 2009 au continuat să investească la un nivel similar anilor precedenţi, însă găsirea de clienţi noi a devenit o sarcină tot mai dificilă – „le era frică să aloce orice fel ce buget pentru aşa ceva“. Apoi, în rândul multinaţion-alelor, cei doi spun că nu există foarte mulţi manageri care să-şi asume startul unui proiect la nivel local, întrucât execută direcţiile trasate din afara României. 80% dintre cei care au acceptat să aibă acces la un demo de o săptămână contra sumei de o mie de euro şi au observat ce rezul-tate se pot obţine au semnat un contract de business intelligence.

    Pasul cel mai dificil este con-vingerea angajaţilor din top management să accepte demonstraţia iniţială de o săptămână, caz în care rata de succes este doar de 15% – „din zece discuţii, reuşim să obţinem una, două demonstraţii“. În România există cel mult o sută de companii care furnizează servicii de business intelligence, cele mai multe în Bucureşti. Cei care activează în această industrie acoperă sute de companii, ceea ce îi face să fie unii dintre cei mai profitabili consultanţi din România. Un consultant de business tre-buie să înţeleagă rapid fenomenele de business, dat fiind că preia informaţiile de la oameni de afaceri care nu au neapărat un limbaj tehnic – „doar unul din cinci consultanţi e cu adevărat relevant“. Iordan observă că în România există puţine companii care au în propria organigramă structuri proprii de business intelligence, în condiţiile în care în Europa de Vest există nu doar angajaţi, ci şi departa-mente dedicate acestui sector.

    ferim analize pe baza cărora se iau decizii de milioane de euro. Nu sunt foarte multe proiecte de business intelligence generate la decizia oamenilor din România. Cele mai multe vin la cererea de la centru a multinaţionalelor“, spune Andrei Iordan. Cum multe dintre solicitările venite la filiala locală de la sediul central nu coincid cu piaţa locală, aprobarea modificării solicitate de la Bucureşti poate dura luni de zile, ceea ce duce la întârzierea obţinerii contractului de business inteligence. Princi-palul avantaj al folosirii unui astfel de instrument este agilitatea şi luarea deciziei în cunoştinţă de cauză şi nu pe bază de percepţie. „Dacă eşti un manager cu o funcţie extrem de importantă, trebuie să ai şi capacitatea de a abstractiza anumite lucruri. Ni se întâmplă să prezentăm un demo la o companie care produce biciclete, noi să arătăm o schemă despre trotinete şi apoi să ne întrebe «Pe biciclete se poate?». Sunt manageri care nu cunosc fenomene de business“, exemplifică Iordan.

    În portofoliul companiei, ponderea clienţilor români este de 1% din cifra de afaceri şi de 10% din numărul contractelor, restul veniturilor fiind generate de societăţi cu capital străin. Din cele mai importante zece companii din România, Winfo lucrează cu trei dintre acestea, cei mai mari clienţi fiind Automobile Dacia, Carrefour, Cora, GDF Suez, Romtelecom şi Ursus Breweries.
    Compania nu derulează în prezent afaceri cu instituţiile statului, dat fiind că nu respectă crite-riul impus în caietele de sarcini, respectiv o cifră de afaceri de cel puţin 25 de milioane de euro. 

    „Nici toată piaţa de business intelligence nu are o asemenea valoare în România“, spune George Savu. Compania a avut venituri de 600.000 de euro anul trecut, cu o marjă de profit de 16%. Creşterile de la an la an vor continua şi în viitor, iar cei doi nu îşi fac griji privind evoluţia afacerii pornite acum şase ani: „Nu ne-am lovit des de concurenţă. Piaţa nu e mare, iar aceste servicii sunt considerate high-end. Cel mai greu în România e să găseşti acel manager care are viziune şi o minte analitică şi îşi dă seama de valoarea informaţiei procesate în luarea deciziilor“.

  • 7 din 10 români resimt datoriile ca pe un disconfort psihic

    Peste 57% din cei chestionaţi consideră că au un nivel de trai mediu sau peste medie şi îşi pot permite să cumpere bunuri mai scumpe, chiar dacă fac uneori sacrificii în alte domenii, în timp ce aproape 3% dintre aceştia susţin că au un buget acoperitor pentru tot ceea ce le este necesar. Astfel, 14,3% dintre români se încadrează întotdeauna în veniturile obţinute, în timp ce 29,9% fac acest lucru cu regularitate. Doar 22% dintre cei chestionaţi nu reuşesc aproape niciodată să cheltuie mai puţin decât câştigă.

    Gestionarea mai bună a bugetului personal este o prioritate pentru majoritatea respondenţilor. 3 din 10 respondenţi economisesc în fiecare lună, iar 23,5% pun bani deoparte atunci când au în plan o investiţie pentru confortul personal. Dintre aceştia, aproximativ 55% caută întâi să economisească şi apoi să cheltuiască bugetul disponibil, în timp ce restul obişnuieşte mai întâi să cheltuiască şi să economisească ceea ce rămâne.

    ”Rezultatele studiului confirmă încă o dată importanţa investiţiilor în educaţie financiară. (…) Observăm, comparativ cu rezultatele studiului desfăşurat în 2011, o creştere a interesului consumatorilor pentru informare înainte de a-şi asuma un angajament financiar”, a declarat Ivo Kalik, directorul general al Provident Financial România şi Bulgaria.

    Astfel, 13% dintre respondenţi susţin că nu se îndatorează, iar o treime dintre românii care au datorii pun acumularea lor pe seama lipsei de cunoştinţe aprofundate cu privire la gestionarea bugetului şi a datoriilor. 7 din 10 români resimt datoriile ca pe un disconfort psihic, dar peste două treimi dintre cei chestionaţi spun că gradul personal de îndatorare nu reprezintă un motiv de îngrijorare, aceştia fiind convinşi că vor găsi cea mai bună soluţie pentru a-şi reechilibra bugetul. Numai 8,9% percep datoriile drept un factor de stres şi consideră că nu au la îndemână soluţii pentru a le achita, tendinţa fiind mai pronunţată în cazul păturii sărace şi private de educaţie financiară, care alocă un timp mai mare pentru gestionarea banilor.

    Educaţia financiară este aşadar o prioritate pentru români, aproape jumătate dintre cei chestionaţi fiind interesaţi să-şi dezvolte cunoştinţele cu privire la buget. Mai mult, 46,8% dintre cei chestionaţi admit că au cunoştinţe reduse în materie de termeni financiari, precum şi în ce priveşte asigurarea unui plan alternativ de pensionare sau realizarea de investiţii, iar o mai bună înţelegere i-ar ajuta să-şi îmbunătăţească bugetul şi gradul de economisire.

    Provident Financial România este o instituţie financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naţionale a României şi este parte a grupului britanic IPF, care are peste 2,4 milioane de clienţi în şase ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală şi de Est şi este una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.

    Provident are acum peste 780 de angajaţi şi colaborează cu peste 3.800 de agenţi independenţi în peste 70 de oraşe din întreaga ţară.