BusinessMagazin

Category: Servicii financiare

Analize din domeniul serviciilor financiare – totul despre împrumuturi, bănci dar și multe alte lucruri interesante din domeniul financiar

  • Borcanul cu miere de la buget

    Că FMI ar fi urmat să aprobe oricum majorarea salariilor pentru bugetari astfel încât să fie readuse la nivelul din 2010 părea destul de limpede pentru analiştii financiari care, înainte de moţiunea de cenzură, prevedeau că guvernul Ungureanu va anunţa după încheierea misiunii FMI-CE-BM nişte măsuri de relaxare fiscală. Părea că e în cărţi chiar şi o reducere a CAS, dacă guvernul ar fi dovedit că poate compensa cu o colectare mai bună de venituri la buget ori cu tăieri suplimentare de cheltuieli.

    Motivaţia era în regulă: stimularea cererii interne – pârghia de bază pe care se poate miza într-o perioadă de recesiune în zona euro – şi reducerea poverii fiscale pentru companii. Cât despre condiţia de a nu depăşi limita de deficit bugetar de 3% din PIB, valabilă la nivel european, trebuie amintit că ţinta de 1,9-2,1% din PIB asumată de cabinetul Boc fusese oricum calificată de FMI drept “ambiţioasă” (adică greu realizabilă) în rapoartele din martie şi aprilie, iar analiştii băncilor luaseră deja în calcul o uşoară depăşire a ei către 2,5% din PIB (UniCredit) sau chiar 3,4% (BCR), previzibilă în context electoral.

    Noul cabinet Ponta a preluat din mers misiunea “reîntregirii” salariilor, completată de restituirea CASS percepute din eroare pentru pensiile mai mari de 740 de lei – o altă măsură avută în vedere de fostul guvern. După estimarea fostului ministru de finanţe Bogdan Drăgoi, toate acestea ar fi însemnat un efort bugetar de 1,5-2 mld. lei (salariile) plus 650 mil. lei (pensiile, numai pentru CASS plătită în acest an), în timp ce despre reducerea CAS, cu un cost estimat la 2,3 mld. lei, n-a mai vorbit nimeni, mai ales după ce guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că nu e fezabilă, inclusiv pentru că ar presupune pregătiri ce ar duce la depăşirea limitei legale de 6 luni înainte de alegeri în care nu se pot schimba politicile fiscale. Dacă adăugăm efectul întoarcerii la stat prin impozite a unei părţi din salariile şi pensiile “reîntregite” şi continuarea disciplinei fiscale (un angajat nou la fiecare 7 ieşiţi din sistemul bugetar, programul de creştere a eficienţei ANAF cu asistenţa Băncii Mondiale, reforma companiilor de stat şi reconsiderarea programului de investiţii ale MDRT), momentul ar putea fi depăşit relativ onorabil.

    Problema e însă contextul creat de ambiţiile particulare ale partidelor care compun sau susţin guvernul. PC a cerut reducerea TVA la 9% pentru produsele de panificaţie din septembrie, UNPR a cerut instituirea taxei de solidaritate pe averile foarte mari în actuala sesiune legislativă şi “măsuri privind creşterea salariilor, a pensiilor şi ridicarea nivelului de trai”, iar USL a enunţat deja ca obiectiv de guvernare “reanalizarea acordului tripartit privind evoluţia salariului minim brut pentru 2012- 2016”. Premierul Victor Ponta a promis că TVA redusă pentru produsele agricole se va regăsi “cel târziu” în proiectul bugetului pe 2013, ba a mai şi adăugat ironic că e normal ca Ministerul Finanţelor (adică ministrul Florin Georgescu, considerat unanim de către analişti o garanţie a prudenţei fiscale pentru noul guvern) să se opună la început, dar ulterior să accepte un calendar de aplicare.

    Aşa se explică de ce agenţia Fitch a afirmat că ratingul României ar fi afectat de “o deviere semnificativă de la programul de consolidare fiscală, prin politici populiste promovate înainte sau după alegeri”, unde anticipaţiile pentru perioada post-electorală contează chiar mai mult decât ceea ce se va întâmpla până atunci. Iar dacă la aceasta se adaugă presiunile intense ale PC pentru alegeri prezidenţiale anticipate, după ce şi aşa s-au schimbat două guverne în trei luni, nu miră pe nimeni nici deprecierea violentă a leului, de săptămâna trecută, nici accentuarea temerilor de inflaţie, fenomene care au oprit deja BNR din seria reducerilor de dobândă.

    “După tot ce s-a realizat până acum pentru restabilirea echilibrelor macroeconomice şi ducerea la bun sfârşit al acordurilor cu FMI şi UE, performanţe cu care puţine ţări se pot mândri, instabilitatea politică şi autosuficienţa sunt ultimul lucru de care România are nevoie. Încrederea investitorilor e greu de recâştigat şi încă şi mai greu de menţinut, mai ales când deja criza datoriilor se manifestă cu putere în Europa”, subliniază Lucian Anghel, economistul-şef al BCR. “România are încă multe de făcut pentru reforma sectorului public şi consolidarea fiscală, iar certurile constante şi retorica ieftină sunt de rău augur pentru viitorul ţării.”

  • De ce să cumperi acţiuni la Apple, Coca-Cola sau Intel – acum, direct de la Bucureşti

    18 aprilie 2012 a rămas în cronicile pieţei de capital drept ziua în care Apple, cea mai valoroasă companie din lume, cu o capitalizare de 530 de miliarde de dolari, de trei ori mai mare decât PIB-ul României, s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti.

    Adevărul istoric este însă că nu a fost nicio listare, ci doar un transfer al unui pachet limitat de acţiuni ale colosului american, producător al gadgeturilor iPhone şi IPad şi listat pe bursa americană NASDAQ, pe sistemul alternativ ATS operat de Bursa de Valori Bucureşti. Nu doar acţiunile Apple au intrat la tranzacţionare la Bucureşti, ci şi acţiunile a încă patru mari companii americane: Coca-Cola, Visa, Intel şi Bank of America. Cele cinci companii au în spate branduri puternice cu care românii sunt extrem de familiarizaţi fie pentru că folosesc un smartphone, fie pentru că plătesc cumpărăturile cu cardul, fie că trimit e-mail-uri de pe un computer care funcţionează cu un microprocesor Intel.

    Însuşi ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a fost prezent la deschiderea şedinţei bursiere din 18 aprilie, care a precedat intrarea la tranzacţionare a acţiunilor celor cinci companii americane. Ambasadorul SUA a mai deschis şedinţa de tranzacţionare pe 25 ianuarie, când Bursa a aniversat primul an de la listarea Fondului Proprietatea.

    “A apărut controversa că de fapt companiile din Vest vor să cumpere România, însă acum, după ce acţiunile a cinci dintre cele mai mari companii americane au fost aduse la tranzacţionare la Bucureşti, românii pot să cumpere o bucată din America”, a spus ambasadorul SUA. Gitenstein a recunoscut că este investitor în acţiuni de pe bursa americană şi că investeşte în unele dintre companiile americane intrate la tranzacţionare la Bucureşti.

    Au însă românii bani să cumpere o bucată din America? Mai exact, “cea mai bună” bucată din America, aşa cum a descris cele cinci companii americane Mihaela Bîciu, preşedinte şi director general al societăţii de brokeraj Tradeville care a adus la tranzacţionare acţiunile Apple, Coca-Cola, Visa, Intel şi Bank of America.

    O acţiune Apple costă circa 570 de dolari pe bursa americană, iar pe ATS al Bursei de la Bucureşti se tranzacţionează la 1.900 lei, aproape cât celebrul iPhone. Nici acţiunile Visa sau Coca-Cola nu sunt mai ieftine: 118 dolari pentru o acţiune la cel mai mare jucător de pe piaţa cardurilor bancare şi 73,7 dolari pe bursa americană sau 246 lei la Bucureşti pentru o acţiune la producătorul celei mai populare băuturi carbogazoase. O acţiune Bank of America, cea mai mare bancă din SUA după numărul de unităţi în teritoriu şi în care Warren Buffett a investit 5 miliarde de dolari anul trecut, costă 8,16 dolari sau 27,5 lei, iar o acţiune Intel se tranzacţionează la 27 dolari, respectiv 91,4 lei. Spre comparaţie, cel mai mic pachet de acţiuni ce poate fi cumpărat la Fondul Proprietatea costă 56 de lei (100 de acţiuni), iar la Petrom, cea mai valoroasă companie românească, costă 195 de lei (500 de acţiuni).

  • Dovada că se pot face bani frumoşi şi din creditele pentru fermieri

    Sub 1% este rata creditelor neperformante acordate de Agricover Credit IFN, singurul finanţator specializat în agricultură din România. Procentul este un vis frumos pentru orice bancher în această perioadă în care rata creditelor neperformante bate noi şi noi recorduri. “Pentru anul în curs estimăm plasamente de peste 400 de milioane de lei, cifră în care sunt cuprinse deopotrivă finanţările pentru capitalul de lucru, cât şi investiţiile”, spune Liviu Dobre, director general al Agricover Credit IFN. Spre comparaţie, anul trecut instituţia a acordat credite în valoare de 300 de milioane de lei, având un portofoliu de 700 de clienţi. În 2012 numărul de finanţări va creşte, conform previziunilor, la circa 900. Mai cu seamă că divizia de finanţare a grupului Agricover, care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 920 de milioane de lei, a încheiat un acord de împrumut cu IFC, membră a Băncii Mondiale, în valoare de 12,5 milioane de euro. Dincolo de cifre, aceşti bani sunt dedicaţi unor produse noi de creditare, anume investiţiile.

    Până acum, Agricover Credit IFN a finanţat capitalul de lucru al fermierilor, 90% dintre aceştia având exploataţii vegetale, iar restul ferme de animale. Tocmai în partea de zootehnie societatea intuieşte însă un “mare potenţial”, spun oficialii companiei, motiv pentru care firma a creat două produse speciale, unul pentru finanţarea fermelor de lapte şi altul pentru plasamente în fermele de îngrăşare a porcilor. Or, cu noua linie de finanţare de la IFC, instituţia are de acum în ofertă credite pentru investiţii, acordate în euro sau lei, pe o durată de 36 de luni. Împrumuturile pot fi contractate pentru zootehnie, pomicultură, viticultură şi legumicultură.

    Robert Arsene, director general al grupului Agricover, punctează însă că “finanţările sunt o afacere şi nu au un rol social”, motiv pentru care profilul clientului, cu o sumă medie finanţată de 90-100.000 de euro, este fermierul – fie persoană fizică sau juridică – cu peste 400 de hectare în exploatare. Iar clienţi potenţiali sunt, de vreme ce în România există 3.000 de exploataţii mai mari de 400 de hectare, ce cumulează 3 milioane de hectare. O suprafaţă similară este cultivată de zeci de mii de fermieri care deţin proprietăţi de dimensiuni mai mici, cei mai mulţi practicând agricultura de subzistenţă.

    “Vrem să lansăm anul acesta un nou produs pentru clienţii care au peste 100 de hectare”, spune Dobre care precizează că valoarea finanţării va fi proporţională cu suprafaţa cultivată. Şi asta pentru că fermierul care contractează împrumutul trebuie să aibă posibilitatea clară de a plăti ratele. De pildă, pentru o suprafaţă cultivată de peste 400 ha Agricover Credit IFN poate acorda o finanţare de 100.000 de euro pentru cumpărarea unei combine. La o suprafaţă mai mică însă este mai potrivită închirierea utilajelor – “nu are sens să cumperi o combină dacă o foloseşti numai o săptămână pe an, iar în restul timpului este nefolosită şi plăteşti, totuşi, rate”, explică Arsene. El estimează că afacerile grupului vor avea un ritm de creştere de două cifre, cu diferenţe de la divizie la divizie. Din cele nouă entităţi ale grupului, cele mai rapide avansuri vor fi înregistrate de firmele cele mai noi – cum sunt cele de distribuţie a motorinei şi cea numită Livestock (care comercializează carne şi animale), pentru care previziunile se referă la un plus de 40-50% faţă de anul trecut. “Cea mai mică marjă este la comerţul cu cereale, de 1%, dar câştigul se datorează volumelor mari”, spune Arsene. Grupul a pornit în urmă cu zece ani ca un business specializat în silozuri şi procesarea de ulei, acum are activităţi şi pe piaţa din Bulgaria, iar pe termen lung vizează poziţia de jucător regional, în prezent fiind în vizor Serbia.

  • Ce urmează în relaţia cu FMI după căderea guvernului Ungureanu

    USL “nu vinde pielea ursului din pădure, am anunţat deja că vom respecta toate angajamentele internaţionale ale României”, a spus vineri liderul PSD, Victor Ponta, imediat după ce s-a anunţat rezultatul moţiunii de cenzură care a dat jos guvernul Ungureanu. A fost prima asigurare dată de Ponta pentru uzul pieţelor financiare şi al investitorilor, câţi vor mai fi rămas la această oră tentaţi să pună la îndoială fidelitatea tuturor marilor partide din România faţă de programul cu FMI. Cert e că negocierile între misiunea FMI şi autorităţi, care tocmai aveau loc la Bucureşti când guvernul Ungureanu a căzut, au fost întrerupte, rămânând ca discuţiile tehnice să continue cu experţii.

    Dacă nu se pune problema unei cotituri de politică economică, pe care niciun guvern nu şi-o permite, iar criza şi austeritatea au demolat până acum prea multe guverne în Europa încât căderea celui din România să mai impresioneze pe cineva (cabinetul de coaliţie din Olanda tocmai a picat, guvernul ceh încerca şi el vineri să facă faţă unui vot de încredere, la câteva zile după demonstraţii care au scos în stradă peste 100.000 de oameni), rămân însă efectele de moment. În primul rând, căderea guvernului a crescut presiunea speculaţiilor pe leu – ducând cursul puţin peste 4,4 lei/euro – şi e văzută de analiştii băncilor drept un factor de reducere a şanselor ca BNR să procedeze la o nouă reducere de dobândă, în şedinţa din 2 mai a consiliului de politică monetară. “Nu sunt excluse presiuni suplimentare de depreciere în perioada următoare, depinzând însă de evoluţiile de pe scena politică”, apreciază analiştii Raiffeisen Bank România.

    În privinţa urmărilor pe plan politic, “componenţa noului guvern este incertă, cu cel puţin două opţiuni pentru preşedintele Băsescu”, comentează Eugen Şinca, analist al BCR. “Una ar fi un guvern de tehnocraţi susţinut de toate partidele, cu dezavantajul că ar avea capacitate limitată să adopte, până la alegerile din noiembrie, decizii importante pentru dezvoltarea României. Cealaltă ar fi a unui guvern condus de Victor Ponta, liderul PSD, sprijinit de PNL; cum cele două partide au prima şansă de a câştiga alegerile parlamentare, aceasta ar putea fi o variantă mai bună pentru stabilitatea politică pe termen lung.”

    Vizita misiunii FMI ar fi urmat să fie centrată pe măsurile de relansare a economiei, în condiţiile în care Fondul îşi bazează estimarea de creştere a PIB cu 1,5% în 2012 pe “o sporire treptată a cererii interne private şi pe creşterea absorbţiei fondurilor UE”, ţinând cont că anul nu mai e considerat prielnic pentru cererea de export şi pentru cererea bazată pe credite bancare. Vlad Muscalu, economistul-şef al ING Bank România, considera chiar că autorităţile vor sacrifica ţinta de deficit de 1,8% din PIB (cash), care va fi deplasată la 2,5%, din cauza cheltuielilor specifice anului electoral, mai ales pe fondul rezultatelor proaste în sondaje ale PDL. Măsurile de largheţe bugetară (o majorare a salariilor înainte de alegerile locale din iunie şi/sau reducerea CAS pentru angajaţi şi poate şi pentru angajatori) ar fi putut fi anunţate chiar după încheierea misiunii FMI-CE-Banca Mondială, prevăzută oficial să se încheie la 7 mai.

    Tot Muscalu adăuga însă că “din moment ce procesul de ajustare fiscală doar va încetini, nu se va opri, o astfel de depăşire a ţintei de deficit n-ar trebui să îngrijoreze prea tare pieţele; cu toate acestea, poziţia în sondaje a PDL sugerează că există riscul unor cheltuieli şi mai mari”. În ceea ce îl priveşte, Victor Ponta a explicat recent, într-o scrisoare către ex-premierul Ungureanu, că susţine majorarea salariilor în paralel cu reducerea CAS, ca metodă de stimulare a economiei astfel încât “să susţinem şi pensiile, şi plata salariilor, şi plata datoriilor câtre FMI”.

    Cu o guvernare USL, diferenţe notabile faţă de abordarea PDL ar putea apărea însă la două capitole chiar neplăcute ale negocierilor cu FMI: angajamentul fostului guvern că va proceda până la jumătatea anului la o majorare cu 5% a preţului energiei pentru toţi consumatorii şi angajamentele încă neîndeplinite privind procesul de privatizare totală sau parţială pentru Oltchim, Cupru Min, Transgaz, Poşta Română, Nuclearelectrica, filiale ale Electrica şi CFR Marfă. Fostul ministru al economiei, Lucian Bode, a promis că va rediscuta cu FMI lista companiilor, însă între timp a venit moţiunea, aşa încât toate acestea vor cădea în sarcina noului guvern.

  • Ce poţi să faci când te fură angajaţii

    În 2008, un tânăr care conducea o agenţie Bancpost din Capitală a încercat să se sinucidă. Nu suferea din dragoste, nu avea probleme de sănătate, nici vreo depresie care să ascundă traume vechi. Fusese “doar” prins că fraudase banca pentru care lucra cu 100.000 de euro, furaţi chiar din seiful băncii. Conştient de gravitatea faptei, a decis că soluţia rezidă în sinucidere. Din fericire pentru el, a fost o tentativă eşuată, la fel ca şi cea de a frauda banca.

    La doi ani distanţă, dar la Braşov, angajaţii unei alte bănci păgubeau mai mulţi clienţi cu peste 1,5 milioane de euro pe care îi sustrăseseră în timp din conturile acestora. Exemplele pot continua, iar dacă readucem în lumină cazuri similare petrecute în alte ţări, vorbim despre fraude uriaşe, de miliarde de euro, care au scandalizat întreaga lume. De neuitat rămâne traderul francez de la Société Générale, Jérôme Kerviel, care a păgubit în 2008 grupul cu aproape cinci miliarde de euro, zguduind din temelii instituţia financiară. Avea 30 de ani şi câştiga în jur de 100.000 de euro pe an.

    Dacă s-ar fi întâmplat acelaşi lucru în România şi, mai ales, dacă frauda ar fi fost făcută în sectorul comercial, am fi vorbit cu siguranţă de o tragedie de proporţii. În străinătate însă, companiile sunt extrem de precaute la acest capitol şi, indiferent de piaţa unde activează, nu concep să lase un asemenea risc neacoperit. “În străinătate, aproape toate companiile au asigurare împotriva fraudelor comise de angajaţi tocmai pentru că există o cazuistică alarmantă din acest punct de vedere”, spune Eduard Simionescu, directorul general al brokerului de asigurări GrECo JLT România GmbH Viena.

    În România, lucrurile sunt însă mult mai nuanţate, în sensul că, deşi se adresează unui public bine familiarizat cu instrumentele financiare de protecţie, adică sectorul corporatist, aceste poliţe au succes doar pe jumătate. “Teoretic, este un produs adresat oricărei companii care are angajaţi şi este, implicit, supusă riscului de a fi fraudată. Practic, sunt două publicuri foarte clar disociate”, explică Simionescu. Linia de demarcaţie se face între companiile din sectorul financiar şi cele din sectorul comercial, care au, după cum spune Simionescu, un comportament diametral opus în ceea ce priveşte frecvenţa încheierii de poliţe împotriva unui risc precum frauda angajaţilor.

    Astfel, dacă instituţiile din sectorul financiar au mare grijă să nu rămână descoperite în faţa unei eventuale fraude, pentru companiile din sectorul comercial astfel de instrumente de protecţie financiară nu reprezintă nici pe departe o prioritate, în mare parte pentru că acoperirea riscului de fraudă este destul de costisitoare. Sumele asigurate sunt în general de ordinul milioanelor sau al zecilor de milioane de euro, dar pot ajunge şi la ordinul miliardelor, atunci când avem de-a face cu mari corporaţii. “Am avut la un moment dat un client din industria cosmetică, deci din afara sectorului comercial, care şi-a asigurat compania pentru un milion de euro. Pentru acest nivel, prima anuală este de 5.000-10.000 de euro”, spune Simionescu.

    Valoarea primelor anuale şi a sumelor asigurate se calculează în funcţie de o serie întreagă de criterii. În acest sens, contează dacă respectiva companie face parte din sectorul financiar sau nu, dacă este listată sau nu la bursă, dacă este o companie antreprenorială sau cu acţionariat străin, ce istoric de daune are, câţi angajaţi sau ce cifră de afaceri înregistrează anual. În mod evident, cu cât compania este mai mare, cu atât riscurile de a fi fraudată sunt mai mari şi, implicit, creşte valoarea primelor plătite şi cresc şi sumele asigurate.

  • Ce este şi ce vrea marea reformă a fiscului românesc

    Ce-ar însemna dacă am aduce o parte din economia subterană la suprafaţă? se întreba toamna trecută economistul Laurian Lungu, coautor, alături de Ella Kallai şi de Daniel Dăianu, al unui studiu despre ineficienţa cronică a colectării taxelor în România. Estimările economiei subterane din România variază între 19% din PIB – cea oficială, conservatoare – şi 35%, ba chiar unii vorbesc de 40-45%.

    Într-un scenariu mediu însă, cu evaziune de 27% (“deşi eu cred că este mai mult”, spunea Lungu), dacă economia subterană ar fi taxată, s-ar aduce la buget venituri în echivalentul a 12,3% din PIB, iar numai încasările din TVA ar creşte cu 6,5%. Estimarea, sublinia Lungu, este pur teoretică, pentru că presupune că toată economia subterană ar fi adusă la suprafaţă, “ceea ce este utopic inclusiv pentru ţări dezvoltate, unde în jur de 15-18% din PIB este economie nefiscalizată”; dar chiar şi dacă 30% din ea ar fi adusă la suprafaţă, la nivelul curent implicit de colectare (adică fără o ameliorare a colectării faţă de situaţia de acum), veniturile încasate la buget ar creşte cu 2,2%.

    Combaterea evaziunii fiscale e doar unul dintre elementele reformei pe care Guvernul vrea s-o facă în perioada 2012-2016, cu asistenţa Băncii Mondiale şi cu un credit special, de la aceeaşi instituţie, în valoare de 75 mil. euro. Celelalte două elemente: ameliorarea conformării voluntare la plata taxelor şi creşterea colectării. Modelul e cel bulgăresc, despre care mai întâi a vorbit anul trecut Consiliul Fiscal, referindu-se la efectul programului de reformă derulat între 2002 şi 2008 de Sofia cu Banca Mondială, printr-un credit de 32 mil. euro. Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal, deplângea faptul că, de exemplu, România colecta în 2009 din TVA doar 6,7% din PIB, în timp ce Bulgaria colecta 8,9%, deşi cota legală de TVA era doar cu 1% mai mare decât la noi. Sau că prin 2011 aveau un grad de colectare a TVA în jur de 60%, aşa cum avem noi acum, în timp ce în prezent colectează circa 90%.

    Ce au făcut de fapt bulgarii? În esenţă, au redus costurile administrative ale colectării (de la 340 s-a ajuns la 29 de agenţii fiscale, au redus personalul cu un sfert şi au informatizat procesul, de la completarea formularelor la plăţi. Costul colectării a scăzut de la 1,4% la 0,8% din venituri). În paralel a avut loc o reformă a administraţiei vamale şi a sistemului de control al personalului, coordonată timp de opt ani de o firmă privată britanică, Crown Agents, ale cărei servicii au costat statul bulgar circa 46 mil. euro.

    Ionuţ Dumitru spunea că un astfel de program cu Banca Mondială a fost disponibil şi pentru noi începând cu aceeaşi perioadă şi a rămas în continuare disponibil, “însă din păcate România nu a vrut”. Acum, guvernul Ungureanu vrea: afirmă în Programul de convergenţă adresat Comisiei Europene că până la anul, ANAF va fi reorganizată, în colaborare cu Banca Mondială, în opt direcţii regionale în loc de 42 judeţene, până în 2015 numărul de administraţii fiscale se va reduce la 47 din cele 220 actuale, direcţiile regionale de finanţe publice, vamă şi gardă financiară vor fuziona, iar contribuabilii vor putea să depună declaraţii fiscale online şi să facă plăţile electronic.

    Ţinta va fi ca ponderea în PIB a veniturilor colectate prin ANAF să crească de la 28,75% în 2011 la peste 30,5% în 2016, , nivelul conformării voluntare la plată să urce de la 77,9% la 85%, iar costul în sistem să scadă de la 9.800 lei la mai puţin de 9.000 de lei pentru 1 milion de lei colectaţi. Ministrul finanţelor, Bogdan Drăgoi, a precizat că Guvernul va lucra cu asistenţa Băncii Mondiale pe mai multe paliere decât în Bulgaria şi la niveluri mai detaliate, inclusiv în privinţa echipamentelor şi a softurilor necesare pentru sistemul informatic.

    Potrivit raportului “Paying Taxes 2012”, realizat de PwC, România a coborât pe locul 154 din 183 de ţări din punctul de vedere al poverii fiscale pentru companii şi al birocraţiei aferente în anul anterior, de pe locul 151 în raportul “Paying Taxes 2011”. Poziţia României este trasă în jos nu atât de mărimea taxelor (o rată totală de taxare de 44,4%, faţă de o medie europeană de 43,4%), cât de numărul mare al impozitelor şi al taxelor care trebuie plătite – 113 într-un an, “majoritatea legate de impozite pe muncă şi de faptul că România nu are un sistem electronic funcţional de plată disponibil pentru companii”, conform lui Peter de Ruiter, şeful Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC. Pentru comparaţie, Bulgaria, situată pe locul 84 în top, are o rată totală a taxării de 28,1% şi numai 17 taxe de plătit pe an, pentru completarea şi plata cărora e însă nevoie de 500 de ore. În Irlanda, care ocupă locul 5 în top, se plătesc anual 8 taxe, timpul necesar e de 76 de ore, iar rata taxării e de 26,3%.

  • Reţeta încrederii în farma: cum şi unde dispar 20-30 de farmacii pe lună

    Schema funcţionează simplu. Trei sferturi din medicamentele pe care le vinde o farmacie sunt gratuite sau compensate. Banii pentru doctori sunt recuperaţi de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate după mai bine de zece luni. Sumele sunt restituite farmaciei, care ar trebui să dea o parte din bani distribuitorului şi ulterior aceştia să ajungă la producător. Doar că, uneori, circuitul fondurilor se întrerupe pe parcurs. E deci firesc ca actorii din domeniu să ceară o legislaţie care să nu mai permită societăţilor, fie ele şi farmacii, “să tragă bani din sistem şi să încerce să păcălească”. Sorin Mirică este business unit director şi coordonează cea mai mare divizie de vânzări din Mediplus, distribuitorul de medicamente numărul unu din România, după cifra de afaceri. Mirică observă că dispar lunar circa 20-30 de farmacii – “unele pentru că managerii nu au ştiut să gestioneze businessul, iar altele pentru că managerii <au ştiut> să gestioneze businessul”. După calculele sale, cam 20% sunt cei care au văzut o portiţă legislativă care să le permită exitul atât de convenabil. Iar reţeta sintetizată de Mirică – “ai o farmacie, o bagi în faliment, distribuitorii nu au ce altceva să facă şi, după ce ai transferat activele de pe o societate pe alta, îţi deschizi o altă farmacie” – pare a nu avea probleme de implementare.

    În acest moment, în industria farmaceutică, zona de securizare de solduri este cea mai importantă. Cei de la Mediplus spun că au început să obişnuiască farmaciile să lucreze cu instrumente bancare care să le permită să îşi cesioneze creanţele. Mirică vorbeşte de situaţii în care, pentru ca o farmacie să se poată finanţa, distribuitorul trebuie să-i dea un termen de plată similar cu cel de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, de 330-360 de zile. Iar într-un an se poate întâmpla orice. Metoda prin care distribuitorul se apără este simplă: farmacia are de primit banii de la CNAS pentru medicamentele compensate, distribuitorul cumpără creanţele, iar, în momentul când Casa de Asigurări plăteşte, va trimite banii direct către distribuitor. Sunt şi farmacii care nu acceptă modalitatea de mai sus, iar cu acelea se lucrează cu un termen de plată mai mic pentru reducerea riscurilor sau cu alte garanţii care pot fi executate în caz de neplată – gaj pe stocuri sau pe fondurile de comerţ.

    Doar în 2011 Mediplus a pierdut 1-2% din cifra de afaceri din cauza farmaciilor dispărute peste noapte, adică 6-12 milioane de euro. Întrebat dacă piaţa s-a curăţat de “băieţii deştepţi”din sistem sau dacă astfel de practici s-ar diminua în viitor, Mirică spune că Mediplus “e ceva mai vigilent, deci există premisele să reducem riscul”, dar atrage atenţia asupra permisivităţii din zona de legislaţie, unde lucrurile nu s-au schimbat şi nici nu dau semne să se schimbe: “Atâta timp cât unei farmacii care a dat faliment nu îi interzici să-şi mai deschidă o altă farmacie, lucrurile pot să continue la nesfârşit”.

    Doar Mediplus are peste 100 de procese active în momentul de faţă legate de această problemă. Sunt unele cazuri unde acţiunile în justiţie se finalizează cu succes, în care se recuperează creanţele, sau cazuri în care farmaciile plătesc înainte de a se ajunge în instanţă şi “foarte multe situaţii în care procesele trenează timp de doi-trei ani şi nu se întâmplă nimic”. Mirică distinge două tipuri de strategii ale celor care le vând farmaciilor doctorii. Prima e cea a distribuitorilor de talie mică sau medie care vor să vândă medicamente cu orice preţ şi se adresează şi firmelor apărute peste noapte şi cea de-a doua, cei care îşi selectează în timp panelul din piaţă şi pot fi mai greu de înşelat. Sumele pe care distribuitorul le are de recuperat pot varia între 10.000 de euro şi un milion de euro – “sunt farmacii care sunt axate pe zona de programe cu medicamente foarte scumpe şi expunerea de peste zece luni cu valori foarte mari e un risc suplimentar”.

    Pe seama prelungirii termenelor de plată, lucrurile în farma s-au complicat în ultimii doi ani. După cum spune chiar directorul Mediplus, omul de vânzări trebuie să aibă grijă şi de zona de garantare, pe lângă vânzare, încasare şi promovarea produselor prin instrumente de marketing. El vorbeşte despre nevoia de a dezvolta un departament de back-office care să preia o parte din documentele necesare garantării pentru a le uşura munca celor de pe teren. Piaţa se va tria în viitor şi la nivelul distribuitorilor, întru-cât sunt cazuri de companii care vând oricui şi acordă discounturi duble faţă de media pieţei – “sunt mulţi şi mici care pot să compenseze un distribuitor mare”. Au fost şi cazuri de mari distribuitori care au făcut asta – declanşarea procedurii de insolvenţă a grupului Relad din 2010 a condus la pierderi de circa 200 de milioane de euro pentru furnizori -, de aceea sunt toate şansele ca şi de-acum încolo zeci sau sute de milioane de euro să-şi piardă urma la fel de uşor.

  • Cu o listare nu se face primăvară

    “Transgaz era o poveste izolată la vremea respectivă, care venea la un an după listarea Transelectrica. După cele două momente importante existau deja discuţii cu patru-cinci emitenţi de anvergură privaţi de pe piaţa locală care brusc au devenit curioşi.” Listarea Transelectrica din septembrie 2006 a fost prima mare ofertă de acţiuni derulată de stat, iar acţiunile au crescut puternic după listare, ajungând ca, în şase luni de la oferta publică iniţială, să se tripleze banii investitorilor. În cazul Transgaz, investitorii au suprasubscris, în decembrie 2007, de aproape 28 de ori, valoarea de aproape două miliarde de euro devenind un record în istoria pieţei de capital din România. Miliardele atrase atunci din piaţa de capital arătau potenţialul bursei de la Bucureşti, însă lucrurile nu au evoluat conform traseului atât de aşteptat de investitori.

    Adrian Lupşan, vicepreşedintele Bursei de Valori Bucureşti şi director general adjunct al companiei de brokeraj Intercapital Invest, parte a consorţiului de intermediere a ofertei Transelectrica, face trimitere la cel mai recent exemplu de eşec – soarta ofertei publice a Petrom de anul trecut – care “a afectat foarte mult imaginea României şi a pieţei de capital”. Pentru oferta publică secundară de vânzare a 9,84% din acţiunile Petrom, derulată la mijlocul anului trecut, subscrierile înregistrate au fost sub nivelul necesar de 80%. Lupşan spune că a fost prima ocazie când ţara noastră apărea pe radarul marilor investitori, însă mesajele date de majoritatea brokerilor la acea vreme sunt sugestive pentru a înţelege nivelul la care se află piaţa de capital românească – “cei mai mulţi au criticat operaţiunea fără ca măcar să citească prospectul”.

    Oferta publică a Transelectrica a reuşit însă să evite soarta ofertei Petrom de anul trecut: investitorii au suprasubscris cu aproape 59%, valoarea ordinelor plasate fiind de 269 milioane de lei. Ca urmare a schimbării conducerii bursei din 2011 şi a mâinii de ajutor întinse de stat, piaţa de capital va trece, după cum spune Lupşan, printr-un nou început, “fragil, dar de la care aşteptările sunt foarte mari”. Elementul cel mai important care poate creşte notorietatea bursei îl reprezintă tocmai emitenţii. Câteva nume importante, cum se anunţă a fi Romgaz, pot atrage jucători de amploare în România. Dacă astăzi companii precum Deutsche Bank sau JP Morgan îşi trimit câte un reprezentant cu avionul pentru a culege informaţii despre piaţa locală, o operaţiune de succes şi noi nume mari listate ar putea determina chiar deschiderea unor filiale la Bucureşi, cum se întâmplă deja de ani buni în cazul vecinilor polonezi. “Când cineva vine şi vede rulaje de cinci milioane de euro pe zi, îşi dă seama că nu merită să fie aici. La o lichiditate medie zilnică de 50 de milioane, atunci devii atractiv. Dimensiunea pieţei o construiesc emitenţii”, spune Lupşan.

    Vicepreşedintele BVB vorbeşte despre 2012 ca despre cea mai mare provocare a pieţei de capital de după Revoluţie, al cărei succes depinde de modul cum se vor derula privatizările companiilor de stat şi de apariţia emitenţilor privaţi de anvergură, capabili să înţeleagă că şi bursa de la Bucureşti e o soluţie viabilă de finanţare.

    Vicepreşedintele BVB spune că momentul ales pentru listarea unei companii la bursă nu poate fi catalogat drept bun sau rău: “Dacă evaluai un apartament în 2007 sau îl evaluezi astăzi, valorile sunt diferite. Deşi piaţa a căzut cu 50-70% faţă de anii buni, banii atraşi acum pot să valoreze în termeni reali mult mai mult prin investiţiile posibile în momentul de faţă”. Succesul ţine, deci, mai puţin de momentul ales şi mai mult de modul cum se folosesc banii atraşi, iar exemplul Băncii Transilvania – “unul dintre puţinele reuşite” – este relevant, dat fiind că a reuşit să devină un jucător important pe piaţa bancară românească tocmai prin fondurile atrase prin bursă.

    Lupşan spune că încă o poveste de succes după cea a Transelectrica va putea schimba modul cum e privită astăzi bursa de la Bucureşti. Ar trebui totuşi să se întâmple tot în acest an şi nu după alţi patru, aşa cum s-a întâmplat în cazul Transgaz. Până acum, 2012 a arătat că veştile bune pot veni mult mai repede decât ne-a învăţat istoria: “Piaţa de capital nu arăta nicio deschidere în decembrie, iar la numai două luni distanţă s-au strâns peste 50 de milioane de euro în zece zile”.

  • Când şi de ce s-ar ieftini creditele

    Pentru BNR, explica săptămâna trecută guvernatorul Mugur Isărescu, ciclul de reduceri ale dobânzii de politică monetară, de la 6,25% în noiembrie anul trecut la 5,25% în prezent, s-a transmis cu întârziere în politica de dobânzi ale băncilor pentru că “s-a suprapus cu o perioadă extrem de tensionată economic şi financiar în Europa, iar la nivelul băncilor comerciale s-a suprapus cu scăderea intermedierii financiare, anunţată de multe bănci mari din Vest cu filiale în România”. Mai exact, băncile-mamă au cerut băncilor-fiică, în special celor cu capital austriac şi grecesc, să-şi îmbunătăţească raportul dintre depozite, adică între resursele atrase local, şi nivelul creditării, raport care în unele cazuri a ajuns chiar la 1 la 3 sau 1 la 4, reflectând o dependenţă foarte mare de finanţările din resurse externe. Rezultatul a fost că băncile s-au angajat într-o cursă temporară a majorărilor de dobânzi la depozite, în timp ce creditele, în special cele în lei, nu s-au putut ieftini.

    “Îmbunătăţirea raportului între credite şi depozite se va face în timp şi chiar trebuie lăsată să se facă treptat şi nu contracarată, pentru că astfel se reduce datoria externă a ţării, din care o bună parte este creată de băncile private de aici”, spune guvernatorul BNR, însă preţul plătit deocamdată e proces mai lent de redresare a creditării sectorului privat. “Nu spunem că se întâmplă peste noapte: e o problemă structurală şi, ca orice problemă structurală, se rezolvă în timp.” La dezechilibrul dintre credite şi depozite se adaugă, conform ultimului raport FMI, şi dificultatea băncilor de a scăpa de împrumuturile neperformante din portofoliu, care au continuat să se crească şi în 2011: “Dacă riscurile pentru sectorul bancar au fost atenuate graţie cerinţelor mari de provizionare, acestea din urmă au comprimat profitul băncilor, împiedicând astfel o coborâre a dobânzilor la credite pe măsura relaxării politicii monetare de către BNR”.

    Până acum, piaţa a receptat semnalele date de BNR în ultimele luni la primele două niveluri – dobânzile interbancare şi cele la titluri de stat, care au scăzut sub dobânda-cheie a BNR, astfel încât va urma şi al treilea nivel, cel al împrumuturilor pentru companii şi persoane fizice, afirmă Isărescu. “La creditele in lei este posibil sa asistam la o scadere a dobanzilor, in situatia in care BNR va continua sa opereze miscari legate de dobanda de politica monetara si de nivelul rezervelor minime obligatorii, iar acestea vor fi corelate cu scaderea dobanzilor la depozite”, declara în februarie pentru BUSINESS Magazin Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi al CEC Bank. “In ceea ce priveste evolutia dobanzilor la creditele in valuta, este dificil de facut o predictie, cu atat mai mult cu cat o serie de evenimente care pot interveni pe pietele financiare europene sunt imposibil de anticipat.”

    Într-o formă sau alta, aceste verdicte au fost reluate de atunci încoace şi de alţi bancheri, cu accent pe ideea că dacă BNR îşi doreşte ca băncile să ieftinească împrumuturile, o metodă eficientă ar fi reducerea ratei rezervelor minime obligatorii. Guvernatorul Isărescu a explicat că pentru moment nu e posibil, pentru că pe de o parte în sistemul bancar există un deficit de lichiditate pe ansamblu (căruia i se adresează ofertele săptămânale de finanţări pe termen scurt de la BNR, unde băncile iau constant între 4 şi 6 miliarde de lei, bani necesari însă pentru refinanţări, nu pentru creditare), pe de altă parte există un surplus de lichiditate la nivelul câtorva bănci. Iar atenuarea acestor dezechilibre cere timp; conform sondajului Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari de săptămâna trecută, RMO pentru lei ar putea fi redusă la 12% în decembrie 2012 şi la 10% în decembrie 2013, în timp ce RMO pentru valută va rămâne neschimbată anul acesta, la 20%, urmând să ajungă la 15% abia la sfârşitul lui 2013.

    Pe ansamblu, creditul către sectorul neguvernamental a crescut mai rapid în februarie faţă de aceeaşi lună din 2011, la 7,6%, faţă de 7,1% în ianuarie, însă doar ca efect al evoluţiei cursului de schimb, având în vedere că ritmul de creştere a creditelor în lei s-a redus (la 4,3%, de la 4,9%), iar pentru cele în valută a scăzut uşor la 6,1%, de la 6,2%, constată Vlad Muscalu, economistul-şef al ING Bank România. Dacă una dintre explicaţiile stagnării a stat în condiţiile meteo care au afectat economia peste iarnă, perspectivele creditării pe termen scurt se prezintă acum ceva mai favorabile, adaugă Muscalu.

    În acest context s-ar plasa noua reducere de către BNR a dobânzii, care nu va fi nici ea ultima: analiştii Citigroup cred că “atâta vreme cât stabilitatea leului nu va fi ameninţată”, banca centrală îşi va menţine înclinaţia către o relaxare a condiţiilor monetare pe tot parcursul anului, pentru că perspectiva de inflaţie s-a ameliorat, astfel încât este probabilă o nouă reducere a dobânzii cu “cel puţin 0,25%” în lunile următoare. Guillaume Trosca, analist al Credit Agricole, consideră chiar că România, dintre toate ţările ECE, rămâne singura care îşi va mai permite în următoarele luni să scadă dobânda pentru a ajuta economia, întrucât celelalte ţări din zonă se confruntă cu creşterea ameninţării inflaţiei, pe fondul majorărilor de taxe şi impozite în condiţii de depreciere a monedelor naţionale.

    Rămâne în continuare de văzut ce vor înţelege băncile prin “a ajuta economia”. Dumitru Dulgheru, analist al BCR, spune că mişcarea BNR “ar putea face mai uşor pentru stat să împrumute bani cu costuri şi mai mici”, remarcând că deja dobânzile medii pe piaţa primară a titlurilor de stat au scăzut pentru toate palierele de scadenţă, astfel încât statul a reuşit să-şi acopere circa 50% din nevoile de finanţare pentru 2012 în numai trei luni. Iar explicaţia preferinţei faţă de stat stă în riscul perceput de bănci la nivelul economiei. Din sondajul în rândul băncilor publicat de BNR în februarie a reieşit intenţia acestora de înăsprire a standardelor de creditare pentru primul trimestru din 2012, preluând astfel cu o mică întârziere tendinţa similară din zona euro. Această înăsprire vizează în special IMM şi finanţările corporaţiilor pe termen lung, după ce riscul asociat cu companiile din mai multe sectoare (imobiliar, construcţii, comerţ, turism), precum şi cu microîntreprinderile a crescut în ultimele luni din 2011.

    “Aversiunea la risc a băncilor se menţine ridicată, acestea înăsprind termenii creditării”, notează BNR, prin introducerea de clauze contractuale mai stricte, solicitarea unor prime de risc mai ridicate şi creşterea spreadului ratei medii de dobândă a creditului faţă de ROBOR la o lună. În acelaşi timp, cererea de credit s-a redus, singurele zone cu creştere rămânând finanţarea pe termen scurt a corporaţiilor şi împrumuturile ipotecare.

  • Arată-mi ce card ai ca să-ţi spun cine eşti

    Europa Centrală şi de Est “rămâne motorul de creştere al Europei”, în ciuda imprevizibilităţii pieţelor financiare, oferind în continuare oportunităţi pentru creditarea bancară; dacă piaţa imobiliară nu creşte deocamdată şi “investiţiile aşteaptă vremuri mai bune”, există însă cerere pentru capital de lucru din partea companiilor, iar activitatea în agricultură, producţie, comerţ sau infrastructură are perspective bune, mai ales în condiţiile unei absorbţii mai bune a fondurilor europene.

    Verdictele de mai sus sunt ale lui Marco Esposito, vicepreşedinte executiv al UniCredit Ţiriac Bank şi cel care conduce divizia de Corporate Investment Banking & Private Banking a băncii. Esposito afirmă că dacă economia şi creditarea îşi revin, atunci activitatea de creditare a băncii va creşte la rândul ei mai mult decât piaţa.

    O detaliere de principiu a situaţiei a făcut-o Răsvan Radu, preşedintele băncii, cu ocazia anunţului de săptămâna trecută privind rezultatele financiare pe 2011. Potrivit lui Radu, potenţial de creditare ridicat au IMM-urile şi proiectele cu fonduri europene care au nevoie de cofinanţare. În rest însă, “contextul rămâne lipsit de oportunităţi de creştere” şi “nu este de aşteptat o redresare rapidă a economiei în 2012, având în vedere încetinirea ritmului de creştere în zona euro şi nivelul încă redus al cererii interne”.

    Anul trecut, profitul băncii a scăzut cu aproape 7%, la 160 mil. lei, însă banca a reuşit să-şi majoreze portofoliul de credite cu 17,2% anul trecut faţă de sfârşitul lui 2010, până la aproape 16 mld. lei, ceea ce înseamnă una dintre cele mai bune rate de creştere de pe piaţă. Creditele corporate au crescut cu 20%, cele pentru IMM cu 33%, iar cele ipotecare cu 21%. În schimb, creditele de consum s-au redus cu 20%, în timp ce depozitele au avansat cu 5%. UniCredit Ţiriac Bank ocupă locul al cincilea în sistemul bancar din România, după valoarea activelor.

    Dacă declaraţiile de mai sus ale lui Esposito apar mai optimiste decât cele ale lui Răsvan Radu, explicaţia ţine de context: bancherul italian a vorbit la recenta lansare a unor carduri exclusiviste adresate acţionarilor şi managerilor din corporaţii şi clienţilor de private banking, adică segmentul de clientelă cel mai puţin afectat de scăderea puterii de cumpărare în anii de criză şi prin excelenţă capabil să producă venituri pentru bănci, deşi bancherii vorbesc despre el mai puţin decât despre IMM-uri sau fermieri.

    Chiar acum câteva săptămâni, cea mai mare bancă din România, BCR, anunţa o reorganizare şi relansare a diviziei de private banking, estimând că piaţa acestor servicii înseamnă circa 4.000 de clienţi, cu active financiare plasate în ţară de circa 4 mld. euro.