BusinessMagazin

Category: Servicii financiare

Analize din domeniul serviciilor financiare – totul despre împrumuturi, bănci dar și multe alte lucruri interesante din domeniul financiar

  • N-am învăţat nimic din crizele din SUA şi Europa: După Cipru, urmează România?

    SINGURA URMARE CERTĂ A CRIZEI DIN CIPRU PENTRU SISTEMUL BANCAR DE LA NOI ERA, PÂNĂ VINEREA TRECUTĂ, UNA ADMINISTRATIVĂ: Guvernatorul Mugur Isărescu a anunţat că BNR va solicita băncilor să publice în ofertele privind produsele de economisire unde anume sunt garantate depozitele constituite, pentru a evita eventuale neclarităţi legate de instituţia care le garantează. Faptul are un sens: diferenţa dintre sucursală a unei bănci străine (supusă regulilor de supraveghere şi de garantare a depozitelor din ţara acţionarului) şi filială a unei bănci străine (reglementată de legislaţia românească) pare că s-a estompat de tot din 2011 încoace, când plafonul de garantare în România a fost unificat cu cel maxim european, la echivalentul a 100.000 de euro. Cea mai mare influenţă în această unificare a percepţiei a avut-o faptul că toţi acţionarii străini ai băncilor din România provin din ţări ale UE, iar depăşirea relativ lină a crizei de către toate grupurile bancare cu activitate la noi (dezintermedierea financiară a fost treptată şi limitată în amploare) a menţinut încrederea în bănci a depunătorilor.

    IN CAZUL AFACERILOR DIN ROMÂNIA ALE BĂNCILOR CIPRIOTE, numai Marfin este filială şi deci are depozitele din România garantate de fondul de garantare românesc. Bank of Cyprus (BoC) este sucursală, se supune legilor cipriote, iar sarcina garantării revine fondului cipriot. Diferenţa apare şi la preluarea preconizată a acestor bănci din România de către alte instituţii, pentru Marfin fiind implicit mai uşor de perfectat o astfel de tranzacţie, deşi prima în ordinea vânzării rămâne BoC, care şi-a şi suspendat operaţiunile până la găsirea unui cumpărător. Cu 0,6% din totalul activelor bancare din România, problema BoC este minoră pentru sistem, însă vânzarea sucursalei s-ar putea dovedi dificilă, estimează Vlad Muscalu, economistul-şef al ING Bank România, date fiind în special „potenţialele probleme de calitate a activelor acestei bănci, cu o proporţie defavorabilă între credite şi depozite, de peste două ori mai mari„, iar un eventual eşec al tranzacţiei „ar putea afecta încrederea românilor în sistemul bancar„. Analiştii ING estimează însă că atât pentru România, cât şi pentru celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est, problema prezenţei capitalurilor cipriote nu pune probleme macroeconomice (în cazul băncilor din România, oricum acestea nu mai aduceau bani de la grupurile-mamă), ci doar pentru companiile care au făcut investiţii din şi în Cipru. Investiţiile directe făcute de Cipru în România sunt de 2,6 mld. euro, unde reprezintă 4,6% din total.

    În privinţa depozitelor care ar fi afectate, cele de peste 100.000 de euro, bancherii (Mugur Isărescu ori Mişu Negriţoiu) sau analiştii care spun că oamenii cu depozite mari în băncile cipriote au ştiut oricum ce fac şi au riscat pentru dobânzile mari oferite de Cipru au dreptate. Veştile despre un iminent pachet de salvare pentru Cipru erau monedă curentă în analizele financiare încă din iunie trecut, iar despre intenţiile Angelei Merkel şi ale Bruxellesului de a reforma sistemul financiar din zona euro şi UE astfel încât să pună capăt paradisurilor fiscale, atât de dăunătoare unei Europe în plin proces de însănătoşire a finanţelor publice, se ştie încă din 2010. În ianuarie anul acesta, Merkel a declarat că „toată lumea va trebui să lupte pentru a termina cu paradisurile fiscale„  şi că problema va fi în centrul reuniunii G8 din iunie de la Londra. În acelaşi timp, grosul depozitelor din băncile cipriote nu aparţine unor clienţi din UE, astfel încât soluţia impunerii în Cipru a unui „haircut„ care să se extindă la depunătorii din bănci (nu doar la creditori, ca în Grecia) a venit oarecum logic din punctul de vedere al şefilor zonei euro.

    NECLAR E ÎNSĂ CE VA URMA DE ACUM ÎNCOLO, nu pentru că încrederea tuturor depunătorilor în băncile europene va fi etern dinamitată (niciun alt sistem bancar din UE nu seamănă realmente cu cel cipriot), ci pentru că reforma sistemului financiar european nu garantează realmente niciun fel de depozit. Mario Draghi, preşedintele BCE, a criticat aspru ideea iniţială a Nicosiei de a taxa toate depozitele, indiferent de valoare, însă a lăsat clar să se înţeleagă că depozitele mici, în cazul unor ţări în criză, ar fi ultimele afectate, nu că ar fi intangibile. Iar ce a spus el reprezintă cea mai importantă declaraţie de la începutul crizei cipriote până acum: „Proiectul de directivă europeană în domeniul bancar nu prevede o distincţie specifică între categoriile de deţinători de obligaţiuni şi depunătorii cu depozite neasigurate, în cazul unor crize financiare. Dar există o ordine pe care directiva o prevede: în mod ideal, depunătorii asiguraţi sunt ultima categorie de care te poţi atinge„.

  • Cât profit aduce trezoreria unei bănci

    NUMELE LUI DORIN BADEA A APĂRUT ÎN PRIM-PLAN LA SFÂRŞITUL LUI 2008, când, după câteva luni petrecute la UniCredit Ţiriac Bank ca director adjunct al trezoreriei, a fost promovat director, înlocuindu-l pe Bogdan Mihoc, care şi-a a dat atunci demisia, imediat după cele două săptămâni de tensiune pe piaţa interbancară explicate de BNR ca fiind un atac speculativ contra leului orchestrat de câteva bănci din România. “Nu a fost un moment uşor pentru noi. Au fost nişte vremuri foarte agitate”, comentează acum Badea. “A fost important în acel moment să ţinem o echipă unită, să ne vedem clar obiectivele de business, să ne asigurăm că ceea ce facem este bine, coerent şi în conformitate cu reglementările şi ceea ce se cerea. Am reuşit asta foarte bine.” Privind înapoi, spune că îi e greu să dea un verdict asupra tuturor lucrurilor care s-au întâmplat, dar crede că în contextul respectiv “am făcut tot ceea ce se putea face. Lucrurile au mers foarte bine de atunci, iar situaţia de atunci nu a afectat banca, nu a rămas o urmă în ce priveşte poziţia băncii pe piaţa din România”.

    ROLUL TREZORERIEI ÎN ECUAŢIA ACTIVITĂŢII BĂNCII S-A VĂZUT CU DEOSEBIRE ÎN 2009, primul an de recesiune, când veniturile realizate în trezorerie la UniCredit Ţiriac Bank au crescut cu 50% faţă de 2008, reuşind să compenseze în bună parte scăderea câştigurilor din operaţiunile comerciale. “2009 a fost un an în care am avut rezultate foarte bune, pe fondul condiţiilor din piaţă. A fost un an cu volatilitate, cu dobânzi mari, cu schimbări structurale în sistem şi în ceea ce priveşte direcţiile de business înspre care mergeau băncile. Noi, în momentul respectiv, ne-am descurcat foarte bine şi am avut evaluările corecte.” Trezoreria rămâne şi astăzi un element important în orice bancă, afirmă Badea. “E o zicală adevărată că trezoreriile contribuie în general mult la profitul băncii. UniCredit nu e un caz special, iar trezoreria e un contributor important la profitabilitate. Având în vedere faptul că am crescut consistent din punct de vedere al veniturilor – am avut mereu creştere de două cifre ale veniturilor, iar trezoreriile sunt mereu eficiente şi cu bază de costuri mică -, ponderea în profitabilitate este destul de importantă.”

    ABSOLVENT AL ASE BUCUREŞTI – FACULTATEA FINANŢE, ASIGURĂRI, BĂNCI ŞI BURSE DE VALORI ÎN 2002, deţinător al unei diplome ACI (Asociaţia Pieţelor Financiare din România, organizaţia profesională a dealerilor şi trezorierilor) şi al unui Charter CFA (Chartered Financial Analyst), a urmat un program de internship de câteva luni în trezoreria Citibank România, iar începând din 2001 a fost dealer, apoi timp de patru ani, până în 2008, chief dealer şi director de trading în divizia Global Markets a Bancpost. Din 2002 este membru al ACI, iar din 2011 este preşedintele CFA România, asociaţia profesională a analiştilor financiari certificaţi internaţional.

    Din punctul lui de vedere, ceea ce face diferenţa în privinţa rezultatelor unei bănci este atât conştientizarea situaţiilor care dau o evaluare corectă asupra mediului şi a variilor influenţe economice asupra pieţelor, cât şi capacitatea de a anticipa schimbările care au loc pe pieţele financiare – monetară, valutară, a titlurilor de stat, volatilitatea preţurilor, produsele tranzacţionate. “Strategiile pe care le adopţi într-unul sau altul din aceste scenarii sunt extrem de diferite”, arată Badea. Astfel, în 2012, o zonă care a devenit “extrem de profitabilă şi de importantă” pentru UniCredit Ţiriac Bank a fost activitatea cu titluri de stat. Când vor fi publicate rezultatele financiare ale băncii “se va vedea faptul că am avut o prezenţă importantă în acea zonă, pentru că suntem şi dealer primar pe piaţa titlurilor de stat, dar şi un jucător important pe piaţa secundară”.

    Iar aceasta are legătură nu doar cu creşterea sumelor împrumutate de stat, ci şi cu ameliorarea percepţiei investitorilor despre România după potolirea crizei politice, precum şi în condiţiile în care România a reuşit să încheie anul trecut cu creştere economică, iar pentru anul în curs are una dintre cele mai bune prognoze de creştere a PIB din Europa – 1,6%. În noiembrie, decembrie 2012 şi ianuarie 2013, notează Badea, “se poate vedea o mişcare pozitivă consistentă în ce priveşte preţul obligaţiunilor româneşti, care reflectă matematic evoluţia inversă a randamentelor la titluri de stat. De ce s-a întâmplat asta? După alegerile din noiembrie 2012, perspectiva internaţională asupra României a devenit una mai încrezătoare, bazată pe stabilitate. O perioadă electorală într-o ţară înseamnă o perioadă de incertitudini şi o perioadă de frământări. E un efect normal ca după perioada electorală să ai o creştere a încrederii pieţelor în stabilitate”.

  • Război şi pace, varianta SIF

    DRAGOŞ BÎLTEANU, GHEORGHE IACIU ŞI GABRIEL FILIMON sunt personajele principale ale unui roman care încă se scrie pe piaţa de capital. Romanul are toate şansele să ajungă un best-seller pentru că are toate ingredientele cerute de public: intrigi de culise, dialoguri spumoase, dar mai ales mulţi bani. Un miliard de lei este la mijloc sau, mai exact, averea SIF Muntenia, pe care şi-o dispută cu înverşunare cei trei.
    Totul a început anul trecut, când, odată cu ridicarea pragului de deţinere la 5% din capital, investitorii de pe bursă au putut achiziţiona suficiente acţiuni la SIF-uri astfel încât să aibă un cuvânt de spus în cadrul Adunărilor Generale ale Acţionarilor. Încet, încet, mandatele patriarhilor, care au condus aproape douăzeci de ani SIF-urile, au început să se clatine.

    Două sunt SIF-urile unde revoluţia deja a început, însă modul de desfăşurare a fost diferit. La SIF Banat-Crişana (simbol bursier SIF1), cu active în gestiune de 1,4 miliarde de lei, a fost o revoluţie de catifea pentru că omul de afaceri Dragoş Bîlteanu, cunoscut mai ales pentru investiţiile în energie şi imobiliare, a dat dovadă de tact şi îndemânare reuşind pe cale amiabilă să obţină funcţia de preşedinte şi astfel controlul asupra activelor de 1,4 miliarde de lei. Ioan Cuzman, cel care a condus SIF1 de la începutul anilor nouăzeci, i-a predat frâiele lui Dragoş Bîlteanu şi a acceptat o poziţie secundă, de vicepreşedinte. Decizia lui Cuzman a luat prin surprindere întreaga piaţa de capital în octombrie 2012, când a fost anunţată.

    Intrarea omului de afaceri Dragoş Bîlteanu în lumina reflectoarelor bursei este de dată recentă pentru că numele său a devenit cunoscut mai ales graţie investiţiilor în energie şi imobiliare. El conduce societatea cu activităţi în sectorul energetic Romenergo, care deţine 5% din titlurile SIF Banat, şi s-a asociat cu investitorul grec Ioannis Papalekas alături de care a cumpărat cel mai înalt turn de birouri finalizat în Bucureşti, proiectul Tower Center din Piaţa Victoriei, într-o tranzacţie estimată la circa 50 mil. euro.

    ASCENSIUNEA LUI BÎLTEANU PE BURSĂ A ÎNCEPUT ÎN 2009, CÂND, ALĂTURI DE BANCA TRANSILVANIA, Octavian Radu, proprietarul grupului Diverta, şi Doru Lionăchescu, şeful casei de investiţii Capital Partners, au încercat fără succes să preia controlul consiliului de administraţie al SIF. Ioan Cuzman, pe atunci preşedinte, a reuşit să iasă câştigător după ce le-a suspendat drepturile de vot acţionarilor “rebeli”. Eşecul puciului din 2009 nu l-a descurajat pe omul de afaceri, iar Bîlteanu a decis anul trecut să schimbe strategia, reuşind să îl câştige de partea sa pe Ioan Cuzman.

    Bîlteanu a adoptat strategia unei revoluţii de catifea, mult mai paşnică şi, se pare mult mai de succes, decât abordarea grupului de revoluţionari condus de Gheorghe Iaciu de la SIF Muntenia. Omul de afaceri Gheorghe Iaciu, proprietarul complexului comercial Doraly din Afumaţi şi cel mai mare acţionar al SIF Muntenia (SIF4), a reuşit în iulie 2012 să îi revoce pe membrii consiliului reprezentanţilor de la SIF Muntenia susţinuţi de Gabriel Filimon, directorul executiv al SAI Muntenia Invest, societatea care administrează activele de un miliard de lei ale SIF4. Iaciu şi-a impus propriii oameni în consiliul reprezentanţilor, însă cel care deţine controlul asupra activelor este administratorul SAI Muntenia Invest, condus de Gabriel Filimon. Din iulie 2012, după ce consiliul a fost schimbat, Gabriel Filimon este în război deschis cu tabăra acţionarilor conduşi de Gheorghe Iaciu.

  • Nici RCA, nici CASCO. Care e noul pariu al asigurătorilor

    DOMENIUL ASIGURĂRILOR DE SĂNĂTATE NU A ÎNREGISTRAT ÎN ULTIMII ANI PROGRESE NOTABILE, pe măsură ce statul întârzie să definească un pachet minim de servicii gratuite în sectorul public şi, deci, limitarea celor oferite în prezent. Asigurările private de sănătate reprezintă sub 2% din primele de asigurare generale din România, în timp ce la nivel european acestea sunt de peste 25%, potrivit datelor Comisiei Europene a Asigurărilor corespunzătoare anului 2012. Progrese semnificative nu s-au înregistrat în statele Europei Centrale şi de Est, precum Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, singura ţară unde procentul ajunge înspre zece procente fiind Bulgaria, pe seama cadrului legislativ trasat de autorităţi.

    20 DE MILIOANE DE EURO ANUAL ESTE SUMA PE CARE O CHELTUIESC ROMÂNII PE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, însemnând a zecea parte din banii rulaţi în sistemul privat de sănătate din România. Piaţa locală a asigurărilor de viaţă nu depăşeşte o jumătate de miliard de euro, fiind cea mai mică din Uniunea Europeană ca pondere în produsul intern brut, respectiv circa 0,3%. Totodată, taxele lunare medii plătite de cetăţenii români către fondul naţional de sănătate sunt de aproximativ 200 de lei, luând în considerare un venit mediu brut de puţin peste 2.000 de lei, după reiese dintr-un studiu al asigurătorului MediHelp International, realizat pe baza datelor din legea bugetului asigurărilor sociale, publicată în Monitorul Oficial. Propunerile asigurătorilor Groupama şi Generali lansate la începutul lunii februarie vin să ofere un produs care în schimbul a 10-20 de euro pe lună să asigure pacienţilor din clasa de mijloc decontarea unor sume plătite pentru internare sau analize în mediul privat. Partenerii celor două societăţi de asigurare sunt operatorii Regina Maria şi, respectiv, MedLife. “Ne confruntăm cu o situaţie frustrantă: pe de o parte, este sistemul naţional de sănătate care are multe lipsuri şi nu oferă servicii de calitate pentru cetăţeni. Pe de altă parte este cetăţeanul care nu este dispus să plătească pentru un plan de asigurare de sănătate competitiv, dar care preferă să plătească la negru pentru serviciile medicale oferite de instituţiile publice”, ilustrează Zahal Levy, preşedintele MediHelp International, felul în care sunt percepute asigurările de acest fel în România.

    În acest context, demersul produselor lansate în parteneriat cu clinicile pare ambiţios. Principalii vizaţi sunt pacienţii care deja se tratează în mediul privat, de peste un milion anual. “Cele două variante ar fi să ne înarmăm cu răbdare şi ceva bani în buzunar şi să mergem la stat sau să scoatem ceva bani şi să cumpărăm o asigurare, prin care să avem acces la clinici şi medici de top”, spune Ovidiu Racoveanu, membru al directoratului companiei de asigurări Generali. Noul produs lansat este, potrivit oficialului, unul conceput pentru intervenţii chirurgicale şi spitalizare şi nu pentru ambulatoriu, cum se întâmplă în cazul abonamentelor pe care le oferă în prezent clinicile – “este o inversare faţă de produsele de asigurări deja existente”. “Noul produs este şi un pariu pe care trebuie să-l ţinem. Neexistând la momentul de faţă astfel de vânzări, clienţii cărora ne adresăm sunt relativ puţini”, explică Racoveanu, care mizează pe asocierea brandurilor companiilor pentru a ajunge la cât mai mulţi clienţi. Un studiu recent arată faptul că, în România, sănătatea implică o serie de costuri chiar şi pentru persoanele care contribuie la sistemul de asigurări sociale, circa jumătate dintre respondenţi declarând că au fost nevoiţi să cheltuie în jur de 850 de lei în perioada spitalizării. Persoanele care nu plătesc contribuţii la asigurările sociale de sănătate trebuie să suporte costuri zilnice care pornesc de la 100 lei şi ajung chiar şi la o mie de lei pentru spitalizarea în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă.

    OBIECTIVUL CLINICILOR ŞI ASIGURĂTORILOR PENTRU PRIMUL AN AR FI DE CÂTEVA MII DE CLIENŢI, iar curajul lansării este totuşi temperat de un optimism moderat. “Un astfel de domeniu nu poate fi dezvoltat singur de un asigurător şi un operator privat. Este un produs care trebuie cultivat către populaţie şi va dura încă mulţi ani până când asigurările de sănătate vor deveni un produs uzual pentru populaţie”, spune Mihail Marcu, preşedintele consiliului de administraţie al MedLife.

  • Ce planuri au băncile după un 2012 în care pierderile au ajuns la un nivel record

    NOUTĂŢILE CARE VIN DIN SISTEMUL BANCAR ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ OARECARE DIN FEBRUARIE SEAMĂNĂ BINE CU CELE DE ACUM UN AN SAU DOI: OTP Bank oferă plată în rate la cumpărăturile cu cardul de credit, Libra Bank a lansat o nouă versiune a platformei de internet banking, Banca Italo-Romena a lansat oferta de credite pentru sectorul agricol, pentru care a alocat 20 mil. euro, iar BCR a anunţat că în mai puţin de trei luni de la lansare a vândut 100.000 de noi pachete de cont curent. Ce e însă în spatele acestor mesaje de normalitate? Anul trecut, pierderile din sistem au crescut la suma record de cca 2,1 mld. lei (476 mil. euro), faţă de 777 mil. lei în 2011 şi 516 mil. lei în 2010. În acelaşi timp, rata creditelor neperformante a depăşit 18%. Nu înseamnă nicidecum că toate băncile au avut pierderi: Banca Transilvania, de pildă, a treia din sistem, a anunţat pentru 2012 un profit brut de 320,43 mil. lei, mai mare cu 40% faţă de 2011, o creştere cu 15% a activelor şi cu 12% a creditelor. Explicaţia bilanţului negativ din sistem se leagă, într-o măsură, de ponderea primelor bănci în calculul total: BCR, care deţine cca 20% din activele sistemului, avea după primele nouă luni din 2012 o pierdere de 762 mil. lei, în principal din cauza creşterii provizioanelor cu peste 60%, la 2,6 mld. lei, în timp ce BRD, cu cca 13% din activele sistemului, a raportat pentru tot anul trecut o pierdere de 332 mil. lei, tot pe seama majorării provizioanelor cu cca 2 mld. lei. În cazul BRD, majorarea s-a făcut brusc, din cauza dosarelor cu credite frauduloase descoperit de DIICOT şi după venirea noului director Philippe Lhotte, al doilea numit de proprietarul Soc-Gen în mai puţin de un an de zile. La prezentarea rezultatelor pe 2012, Lhotte a afirmat că nivelul creditelor neperformante în bancă a depăşit 21% şi a estimat la 180 mil. euro costul fraudelor, dar a asigurat că pentru acest an obiectivul este de revenire la profit, scop în care vor fi operate restructurări de reţea şi de personal.

    Restructurări a anunţat şi BCR, care estima în decembrie că va închide 60 de sucursale şi va disponibiliza 1.600 de angajaţi. În interviurile acordate presei austriece în ultimele săptămâni, Andreas Treichl, şeful Erste Group, a declarat că în 2013 “rezultatul operaţional va fi substanţial mai bun decât în 2012”, sugerând că potenţialul de creştere pe piaţa de aici rămâne legat de creditarea acordată sectorului public pentru proiecte de infrastructură, adică un punct tare al BCR. “România trebuie să-şi amelioreze logistica şi să investească masiv, are nevoie de drumuri, şosele şi energie. Fondurile există, dar România nu le abordează eficient.” În privinţa creditului pentru sectorul privat, BCR a spart gheaţa toamna trecută, când a decis să acorde credite imobiliare garantate exclusiv în lei şi a lansat o ofertă nouă de împrumuturi în lei pentru locuinţă sau nevoi personale, cu scadenţă maximă de 30 de ani şi dobândă fixă pe 5 ani.

    Mişcarea, care a fost doar prima de acest fel din piaţă (ING Bank a decis în decembrie să vândă din 2013 doar credite în lei persoanelor fizice şi să renunţe la oferta de împrumuturi ipotecare în valută), nu e de natură să îmbogăţească băncile, însă e necesară pentru echilibrarea portofoliilor: în cazul BCR, liderul pieţei creditelor ipotecare, cu împrumuturi de 1,2 mld. euro acordate în ultimii trei ani, peste 95% dintre acestea sunt în euro. Pentru ca o migrare de la valută la lei să fie şi profitabilă e nevoie de o scădere durabilă a dobânzilor la lei şi de un context de previziune mai larg. “Creşterea volumului obligaţiunilor în lei emise cu scadenţe de peste 5 ani trebuie să fie o prioritate pentru administratorii datoriei publice în 2013”, afirmă Eugen Şinca, analist-şef al BCR. “O lichiditate mai bună pe scadenţele lungi ale curbei randamentelor ar putea sprijini în anii următori o repoziţionare a creditării neguvernamentale de pe componenta de valută pe cea de lei, deoarece ar oferi informaţii despre nivelul dobânzilor la lei pe termene lungi.”

    Conform unui sondaj KPMG publicat săptămâna trecută, executivii români din banking sunt mai optimişti decât toţi ceilalţi din regiune, estimând pentru 2013 nu numai o întărire a economiei, ci şi o perspectivă mai bună a afacerilor lor faţă de anul trecut (55%, faţă de 33% în Ungaria, în timp ce bancherii din Polonia se aşteaptă la rezultate mai proaste decât în 2012 în proporţie de 82%, respectiv 71%). Care e explicaţia? “Băncile şi-au concentrat tot mai mult atenţia asupra reducerii costurilor, iar multe au reuşit într-o anumită măsură să îşi reducă din costuri”, afirmă Şerban Toader, senior partner, KPMG România. “În schimb, aceste bănci şi-au amânat planurile şi investiţiile pe termen lung, situaţie care nu mai poate continua mult timp, înainte ca efectele adverse ale amânării planurilor de viitor să fie resimţite”, spune Toader.

  • STUDIU DE CAZ: De ce se întoarce DELL la antreprenoriat

    IN 1997, LA SCURT TIMP DUPĂ CE STEVE JOBS SE REÎNTORCEA LA APPLE PENTRU A SCĂPA COMPANIA PE CARE O ÎNFIINŢASE DE PROBLEMELE CU CARE SE CONFRUNTA, Michael Dell spunea în faţa unui public format din câteva mii de manageri din domeniul tehnologiei că, în locul lui Jobs, ar închide compania şi ar da acţionarilor banii înapoi, după cum scrie Forbes. Acum, aproape 16 ani mai târziu, omul de afaceri devenit milionar pe seama companiei Dell pe care a înfiinţat-o în 1984, în vremea studenţiei, cu o investiţie de 1.000 de dolari, simte pe propria piele ce înseamnă să aibă de-a face cu o companie cu probleme pentru care trebuie să găsească o cale de a o readuce pe creştere. Şi, din câte se pare, are în plan să aplice tocmai sfatul pe care îl avea atunci pentru Steve Jobs.

    Decizia lui Michael Dell de a delista compania care îi poartă numele de la bursă într-o tranzacţie estimată la peste 24 de miliarde de dolari a stârnit reacţii puternice în industrie atât din partea analiştilor, dar mai ales a investitorilor speriaţi că suma pe care ar putea să o obţină este mai mică decât valorează sau mai bine zis şi-ar dori să valoreze acţiunile pe care le deţin. Mişcarea este la o primă vedere nu doar drastică şi costisitoare, dar de-a dreptul îngrijorătoare, fiind asimilată în industrie drept un efort cu puţine şanse de reuşită. Alţi analişti cred însă că reîntoarcerea companiei la modelul antreprenorial urmat acum un sfert de secol este tocmai soluţia salvatoare pentru Dell.

    În sine, planul lui Michael Dell poate fi privit ca un experiment interesant pentru cum poate o companie care pare că şi-a atins limitele să redefinească strategia şi operaţiunile. Mai ales că în calcul au fost luate mai multe variante strategice, iar concluzia a fost că asta e cea mai bună cale. Din punct de vedere contabilicesc, cele 24 de miliarde de dolari, cât este investiţia necesară delistării, vor proveni în cea mai mare parte din împrumuturi de la patru bănci (15 miliarde de dolari în total), dar şi din lichidităţile companiei. Michael Dell va contribui şi el cu participaţia de 15,7% evaluată la 3,6 miliarde de dolari şi cu până la un miliard de dolari din averea personală, iar restul banilor vor veni de la Microsoft (2 miliarde de dolari) şi Silver Lake Partners (un miliard de dolari).

    ACŢIONARII ACTUALI AI DELL NU SUNT ÎNSĂ MULŢUMIŢI DE PROPUNERE. Southeastern Asset Management, cel mai mare acţionar independent cu 8,5% din companie, şi alţi trei investitori au avut obiecţii cu privire la tranzacţie, argumentând că preţul de 13,65 dolari pe acţiune, cât ar urma să încaseze, este prea mic. După calculele lor, valoarea unei acţiuni ar trebui să fie mai aproape de 24 de dolari. Ceea ce pare să le scape însă din vedere este că, în lumina evoluţiei mai puţin strălucite a companiei din ultimii şase ani şi a preţului adesea în scădere al acţiunilor, un asemenea preţ va putea fi cu greu obţinut pe Wall Street dacă Dell ar rămâne listată, iar strategia şi operaţiunile ar fi prea puţin schimbate.

    DELISTAREA VA ÎNSEMNA CĂ DELL IESE DIN LUMINA REFLECTOARELOR ŞI DIN ATENŢIA WALL STREET-ULUI, ceea ce înseamnă că nu va mai fi comentată şi criticată la tot pasul fiecare mişcare pe care o face compania. În fond, să pui în practică o schimbare radicală a unui business sub privirile dezaprobatoare ale investitorilor şi analiştilor nu-i tocmai simplu de făcut. Şi dincolo de asta, o companie cu un model antreprenorial va putea lua mai rapid decizii şi adapta mai uşor strategia aşa încât să facă faţă competiţiei şi situaţiei din piaţă, cu atât mai mult cu cât cel puţin Microsoft nu va avea putere de decizie în ce priveşte direcţia de business a Dell. Prin urmare, este foarte posibil ca investiţia companiei lui Bill Gates să fie însoţită de un set de condiţii. Este lesne de speculat că Microsoft este interesată de o asemenea investiţie tocmai pentru a se asigura că serviciile şi produsele sale software vor fi prezente pe orice dispozitiv care iese din mâna unei companii care, deşi suferă, încă este unul dintre cei mai mari producători din lume.

  • De ce diferă preţul unei vieţi de la instanţă la instanţă

    1,2 MILIOANE DE EURO ESTE SUMA VEHICULATĂ CA DESPĂGUBIRE, ÎNTR-O INSTANŢĂ DIN ROMÂNIA, în urma unui accident rutier. E mult? E puţin? “Nu se poate pune un preţ pe durere sau suferinţă, dar este bine să existe o grilă”, afirmă avocatul Marius Diaconeasa, de la Diaconeasa, Marica şi Asociaţii. Un argument este faptul că, pentru cazuri similare, unele instanţe acordă despăgubiri de peste 300 de ori mai mari decât altele. Valoarea unei daune medii plătite pentru vătămări corporale este de aproape 54.000 de lei, conform Buletinului Informativ al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) pentru primele nouă luni din 2012.

    “În majoritatea ţărilor europene există criterii care stabilesc daunele şi marjele în care un judecător trebuie să încadreze suma pe care o stabileşte ca despăgubire”, spune Cosmin Vasile, partener în cadrul casei de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu (ZRP). “Daunele morale nu pot fi estimate patrimonial pentru că se consideră că viaţa şi sănătatea nu pot fi preţuite”, adaugă Vasile. Cu toate acestea, victimele au dreptul de a fi despăgubite, iar în România nu este stabilită decât o limită de despăgubire în cazul daunelor materiale şi una pentru daunele morale. Recent, în cazul accidentelor soldate cu victime – vătămări corporale şi decese – limita maximă pentru despăgubiri a fost majorată de la 3,5 milioane de euro la 5 milioane de euro; în 2008 acest prag era stabilit la 750.000 de euro. Valoarea pare cu atât mai mare comparată cu cea din 2000, când limita maximă a despăgubirilor acordate unei victime era de 80 de milioane de lei vechi (8.000 lei). “În mod firesc costurile cu asigurările se răsfrâng asupra valorii sumelor achitate cu titlul de prime de asigurare, realizarea unui ghid obligatoriu cu aplicabilitate generală conţinând grile de despăgubiri apare ca fiind deosebit de utilă în acest moment”, spune reprezentantul ZRP.

    Or, deciziile instanţelor (“judecătorii sunt şi ei oameni”) pot fi influenţate de mai mulţi factori. Un simplu exemplu este că judecătorii din Bucureşti acordă daune mai mari, în concordanţă cu costul vieţii din Capitală, în vreme ce în zone sărace ale ţării sumele sunt de sute de ori mai mici. Şi mediatizarea proceselor joacă un rol important. Chiar avocaţii victimelor au declarat că daunele morale stabilite de Judecătoria Braşov pentru familiile victimelor lui Şerban Huidu, de 360.000 de euro, la care s-au adăugat şi daune materiale, sunt mai mari decât în mod obişnuit la un astfel de caz, fapt care s-a datorat şi intensei mediatizări. “Cred că este o soluţie corectă şi prin prisma practicii judiciare care există în acest moment, dar echilibrată şi cu mediatizarea acestui caz. Faţă de alte ucideri din culpă, acest caz a fost mult mai mediatizat şi astfel şi cuantumul acestor daune, care din cunoştinţele mele nu cred că s-au mai dat până în acest moment, a fost mai mare”, declara Bucur Borcoman, avocatul victimelor.

    Este numai un exemplu de caz în care asigurătorul este obligat să plătească o sumă mai mare decât previzionase. Prin urmare, în ciuda faptului că în primele nouă luni din 2012 numărul de dosare avizate a fost în scădere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, valoarea despăgubirilor plătite pentru vătămări corporale şi deces a crescut cu 46% în acelaşi interval. Prin urmare, costul asigurărilor obligatorii a crescut an de an şi, în aceleaşi condiţii, nu are cum să se oprească. “Dacă tarifele tot cresc, vom ajunge în situaţia în care RCA să fie un produs de lux”, este de părere Diaconeasa.

    Şi asta în condiţiile în care, conform legii, poliţa RCA este obligatorie şi, potrivit Codului rutier, şoferilor depistaţi fără această asigurare li se reţine talonul maşinii şi plăcuţele de înmatriculare. Preţul unei asigurări RCA pentru aceeaşi maşină variază foarte mult, ajungând să fie de trei ori mai mare de la un asigurător la altul. Potrivit CSA, societăţile autorizate să emită RCA sunt ABC Asigurări, Allianz-Ţiriac Asigurări, Generali România, Asirom, Euroins, Astra Asigurări, Omniasig, Carpatica Asig, Groupama Asigurări, UNIQA Asigurări şi City Insurance. Pentru şase luni, asigurarea pentru un vehicul poate varia între 170 lei şi peste 500 de lei, iar pentru un an întreg preţul minim se plasează la circa 300 de lei iar pragul maxim poate depăşi 1.000 de lei.

    PROBLEMA ESTE CĂ SUNT POSESORI DE AUTOVEHICULE SCUMPE CARE, deşi încheie o poliţă de asigurare CASCO la un asigurător bun, cumpără RCA-ul cel mai ieftin, nefiind interesaţi dacă în cazul unui accident persoana păgubită îşi încasează sau nu banii, spune Cosmin Vasile. Or, CSA a primit în primele nouă luni din 2012 nu mai puţin de 8.520 de reclamaţii de la clienţii nemulţumiţi de serviciile asigurătorilor şi brokerilor, cu 66% peste nivelul din perioada corespunzătoare din 2011, potrivit datelor instituţiei. Din acest număr total, peste 5.400 de petiţii se încadrează în segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto, adică 0,1% din volumul total al contractelor încheiate în această perioadă. Numărul petiţiilor pe RCA a crescut cu 41%.

    Se ajunge astfel în unele cazuri ca nevinovaţii implicaţi în accidente să nu-şi încaseze niciodată banii, chiar dacă apelează la justiţie pentru a încasa banii de la asigurător. “Sunt cazuri în care durează atât de mult procesul de despăgubire încât se prescriu plăţile”, spune Diaconeasa, care completează că alegerea unui asigurător este bazată pe încredere. El se aşteaptă ca “asigurătorii să se cearnă”, mai cu seamă datorită unei decizii recente a CSA prin care asigurătorii sunt obligaţi să oprească pierderile.

  • Optimism pe piaţa de fuziuni şi achiziţii

    ESTE PENTRU PRIMA DATĂ DE LA DEBUTUL CRIZEI CÂND CONSULTANŢII VORBESC LA UNISON, într-un ton pozitiv, despre aşteptările pe care le au în acest an de la piaţă.
    Numărul tranzacţiilor din economia românească s-a prăbuşit în intervalul 2009 – 2011, în condiţii macroeconomice dificile, cu un acces greoi la finanţare şi în care rezultatelor companiilor nu erau tocmai bune. Abia finalul de an 2012 a adus unele speranţe printre consultanţi, care se uită cu un ochi la contextul internaţional, iar cu altul la situaţia de acasă.

    ANTICIPĂM O CONTINUARE A EVOLUŢIEI FAVORABILE ATÂT PE SEAMA FACTORILOR INTERNAŢIONALI, a se vedea recentele declaraţii încurajatoare din partea liderilor europeni în privinţa atenuării efectelor crizei, dar şi datorită presiunii exercitate de FMI pentru atingerea obiectivelor ratate în 2012 pentru semnarea unui nou acord. Evoluţia poate fi pusă şi pe seama unor factori conjuncturali domestici: formarea noului cabinet aflat la început de drum şi care are nevoie să-şi demonstreze capacităţile, stabilizarea cursului de schimb, începutul unei activităţi mai susţinute în sectorul bancar de curăţire a portofoliilor”, a mai spus Ioana Filipescu.

    Efervescenţa de la finalul anului 2012 a fost marcată de preluarea de către Auchan a 20 de magazine Real într-un deal estimat la peste 200 mil. euro. Tranzacţia a pus bazele unui nou gigant în retailul românesc.

    Din energie a venit următorul deal al finalului de an, după ce clujenii de la EnergoBit, un business de 160 mil. euro cu 900 de angajaţi, au vândut pachetul majoritar de acţiuni către fondul polonez de investiţii Innova Capital. Un alt pachet de acţiuni a fost preluat de către BERD. ZF a estimat acest deal la 65 mil. euro.

    Tranzacţiile au continuat şi în ianuarie anul acesta cu distribuitorul de îngrăşăminte şi pesticide Comfert şi cu traderul de materii prime agricole Popasul Trebeş care au preluat producătorul de panificaţie Pambac de la membrii consiliului de administraţie care erau şi acţionarii producătorului. Peste 50 de tranzacţii au fost făcute publice în 2012 şi la acest început de an, cu o valoare totală de peste 1,3 mld. euro.

    “Pe parcursul anului 2012, piaţa de tranzacţii a demonstrat o creştere evidentă în comparaţie cu anii precedenţi. Aparent, trendul pieţei este în schimbare în mod sustenabil, sunt semnale puternice de creştere. Nu ne aşteptăm ca această tendinţă să se modifice în lipsa unor factori negativi şi demotivatori, a căror apariţie este puţin probabilă în momentul de faţă”, spune Dragoş Atanasiu, senior manager tranzacţii, PwC România.

    EL SE AŞTEAPTĂ CA ÎN INDUSTRII DIN DOMENIULUI CONSUMULUI CURENT PRECUM AGRICULTURA, producţia alimentară şi retailul, să apară tranzacţii, dar şi în domenii precum IT-ul sau sectorul energetic. Datele citate de Atanasiu arată că la nivel mondial piaţa de M&A a scăzut anul trecut, deşi trimestrul patru a fost cel mai bun din ultimii doi ani, ceea ce ar putea să constituie un semnal bun pentru 2013. Iar la nivel regional, România se poziţionează bine.

  • Ce ne spune întărirea leului despre economia românească

    CINE GHICEŞTE CÂND A FOST SPUSĂ FRAZA URMĂTOARE NU CÂŞTIGĂ NICIUN PREMIU, dar dovedeşte sigur o memorie bună: “Atât aprecierea abruptă a monedei, cât şi importul inflaţiei generează costuri. Nicio economie emergentă nu îşi permite să neglijeze unul dintre cele două costuri – erodarea competitivităţii şi creşterea inflaţiei, iar provocarea pentru politica monetară constă în evaluarea corectă a acestora şi concentrarea atenţiei asupra indicatorului cu costurile asociate cele mai mari”.

    Era guvernatorul Mugur Isărescu în urmă cu doi ani, când constata cât de repede s-a schimbat paradigma de la un an la altul şi că după ce BNR avusese de-a face în 2010 cu presiuni de depreciere a leului, primele luni din 2011 au reînviat, deşi la alte proporţii, problema din 2005-2008, când intrările masive de capitaluri apreciaseră excesiv leul, ceea ce a ajutat iniţial la scăderea inflaţiei, dar a sfârşit prin a lovi în exporturi.

    La momentul când vorbea Mugur Isărescu, toate astrele le surâdeau activelor româneşti, adică leului şi titlurilor de datorie: investitorii se convingeau că măsurile de ajustare fiscală rapidă convenite cu FMI au efect, iar banii pentru investiţii de portofoliu circulau cu avânt prin lume şi ajunseseră în sfârşit şi la activele socotite marginale şi riscante din pieţe ca România. Avântul se explica prin stimulentele monetare aruncate în joc de Rezerva Federală a SUA în precedenţii doi ani pentru a urni economia şi care au avut ca efect nu doar o calmare a pieţelor, ci şi o migrare a capitalurilor speculative spre pieţele emergente, cu randamente mai mari, unde au provocat aprecieri dureroase ale monedelor şi au exportat inflaţia pe care, în lipsa acestui debuşeu extern, ar fi urmat s-o sufere SUA.

    Aceeaşi situaţie ca în 2011, dar la o scară mult amplificată, o avem acum: absolut toţi analiştii şi comentatorii financiari străini laudă România pentru calitatea şi continuitatea ajustării fiscale şi pentru stabilitatea politică realizată foarte rapid după alegeri, în timp ce afară, investitorii cu munţi de lichiditate nefolosită se orientează iarăşi spre pieţele emergente şi de frontieră, pentru că stimulentele monetare fără precedent angajate anul trecut de Rezerva Federală şi de BCE le-au risipit teama de o nouă criză.

    “Perspectiva de creştere economică pentru pieţele emergente e luminoasă, aversiunea faţă de risc a scăzut semnificativ în ultimele luni, iar condiţiile monetare pe pieţele mature rămân excepţional de permisive”, notează Institutul Internaţional de Finanţe în raportul publicat săptămâna trecută, care estimează, în particular, că fluxurile de capital privat spre Europa Emergentă (de la fonduri de investiţii, bănci, investitori direcţi) vor creşte anul acesta la 220 mld. dolari faţă de 192 mld. dolari în 2012 şi 210 în 2011, urmând ca la anul să ajungă la 237 mld. dolari. Noul avânt este atât de vizibil, încât oficiali bancari europeni şi ai FMI au reînceput să vorbească despre pericolul unui “război valutar global” şi despre introducerea de controale asupra fluxurilor de capital în ţări din Asia sau America Latină.

    PENTRU ROMÂNIA S-A VĂZUT BINE CE AU ÎNSEMNAT TOATE ACESTEA PÂNĂ ACUM (VEZI GRAFICE PAG. 9 ŞI 25). Faptul că a scăzut percepţia de risc a adus o năvală a străinilor pe titlurile de stat şi obligaţiunile guvernamentale scoase la vânzare de Finanţe, soldată cu o scădere a costurilor de îndatorare ale statului şi cu o majorare a scadenţelor la care statul se îndatorează. Săptămâna trecută, de pildă, Finanţele au vândut titluri de stat pe zece ani în valoare de 1,1 mld. lei, mult peste suma pe care şi-o planificaseră (600 mil. lei) la un randament mediu de 5,71%, în timp ce la 17 ianuarie, statul a obţinut cel mai mic randament înregistrat vreodată pentru obligaţiunile în lei pe cinci ani – 5,4%.

    Cum ştim, momentul coincidea cu includerea leului în indicele global JP Morgan care măsoară performanţa obligaţiunilor emise de pieţele emergente, un anunţ evident pozitiv pentru activele româneşti. Pe acest fundal, strategia MF de a vinde sume mai mari la costuri în uşoară scădere “va menţine probabil la niveluri ridicate pentru mai mult timp interesul investitorilor străini şi locali pentru titlurile de stat în lei”, apreciază Mihai Ţânţaru, economist la ING Bank România.

  • Guvernul oferă mediului de afaceri doar semnale contradictorii: mai forfetăm cinci minute şi gata

    SALA PALATULUI A FOST TRECUTĂ ÎN SUBORDINEA SGG, toamna trecută, iar Guvernul a anunţat că vrea s-o folosească “pentru promovarea imaginii României şi a strategiilor guvernamentale”. Săptămâna trecută, Guvernul a introdus însă pe ordinea de zi un proiect de hotărâre pentru desfiinţarea Sălii Palatului. După şedinţă, vicepremierul Liviu Dragnea a explicat că decizia a fost amânată până ce SGG şi Ministerul Culturii se vor pune de acord şi că intenţia guvernanţilor e de fapt de a “eficientiza” edificiul şi de a “închide găurile negre care au fost pe lângă această instituţie”.

    Un circuit la fel de straniu l-a avut şi ideea impozitului forfetar pentru hoteluri şi servicii similare, o iniţiativă anunţată ca iminentă de premierul Victor Ponta şi de ministrul pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, şi ca foarte utilă pentru bugetul pe 2013, urmând să aducă venituri de 2,5 mld. lei. După doar câteva zile însă, după ce spiritele s-au aprins şi oamenii de afaceri au cerut să fie consultaţi, acelaşi Liviu Dragnea a precizat că nu s-a mai discutat nimic în Guvern, iar premierul Ponta i-a cerut lui Grapini să explice proiectul şi să-l pună în dezbatere publică, fiindcă în caz contrar va renunţa la el. În cele din urmă, Maria Grapini a declarat că împreună cu mediul de afaceri se va face un studiu de impact şi că forfetarul va putea să se aplice din a doua jumătate a anului doar dacă studiul va fi gata în următoarele trei luni – dacă nu, abia din 2014.

    Taxa auto a urmat un drum asemănător – anunţată ca iminentă în prima şedinţă de Guvern a anului, modul de transformare a ei în timbru de mediu şi lămurirea contribuabililor ce se va întâmpla cu banii lor s-a amânat, la cererea ministrului Rovana Plumb, pentru a doua parte a lunii ianuarie. Nici la mecanismul de control fiscal oficialii nu s-au pus de acord: dacă Grapini a asigurat că Fiscul îi va vizita de 15 ori pe an pe cei care nu plătesc forfetarul, ministrul de finanţe Daniel Chiţoiu a promis că numărul controalelor nu va trece de o dată pe an, în cazul IMM şi al contribuabililor mici, şi o dată la cinci ani în cazul contribuabililor mari, prin intermediul unei singure structuri anti-evaziune care va unifica Garda Financiară, supravegherea şi controlul vamal, antifrauda şi Inspecţia Fiscală din ANAF.

    Poveştile de mai sus urmează un tipar cunoscut: la fel se întâmpla şi în mai-iunie anul trecut, după instalarea primului guvern Ponta, când nerăbdarea diverşilor reprezentanţi ai USL de a-şi anunţa planurile de reformă a transformat rapid actul guvernării într-un experiment constant, bazat pe competiţia “cine ajunge primul să înşface microfonul”. După cererea PNL de desfiinţare a CASS, ministrul muncii, Mariana Câmpeanu, a promis la rându-i că sistemul de pensii va fi reformat, va fi mărit salariul minim, vor fi indexate pensiile şi va fi modificat Codul muncii. Excedat, premierul i-a rugat cu frumosul pe colegi să vorbească mai puţin. Problema nu ţinea doar de oamenii din Guvern, ci şi de partenerii din USL care s-au opus unor măsuri anunţate de însuşi Ponta (Crin Antonescu, liderul PNL, ostil taxei de solidaritate pentru bugetarii cu venituri peste 4.500 de euro, pe atunci şi ea la fel de iminentă ca forfetarul de acum).