BusinessMagazin

Category: Film

  • Cronică de film: Avengers: Age of Ultron

    ”Avenger: Age of Ultron„ vine după succesul aproape de necrezut înregistrat de Marvel în ultimii ani, iar aştep-tările publicului au fost pe măsură. Producţia semnată de Joss Whedon reuşeşte în mare parte să satisfacă apetitul fanilor Marvel; în cazul celorlalţi spectatori însă, lasă de dorit. ”Avengers„ respectă standardele impuse de-a lungul timpului de Marvel: efecte speciale spectaculoase, acţiune intensă şi glume presărate de-a lungul celor 140 de minute. Referitor la glume, scenariştii nu au fost atât de inspiraţi de această dată.

    Acţiunea începe în statul fictiv Socovia, undeva în estul Europei, unde echipa de supereroi încearcă să de-structureze o grupare a Hydra. Scena are un singur scop, şi anume prezentarea a două noi personaje ce vor juca un rol-cheie în restul filmului. Nu voi da mai multe detalii, precizând doar că personajul negativ este o formă de inteligenţă artificială.

    Personal, mă aşteptam ca acest nou film din Marvel Cinematic Universe să urmeze tendinţa lansată recent cu ”Daredevil„: personaje ceva mai complexe şi o atmosferă mai sumbră. Nu este însă cazul, scenariştii alegând elementele de umor în detrimentul celor dramatice.

    Filmul îi are în distribuţie, printre alţii, pe Robert Downey Jr. (”Sherlock Holmes„), Scarlett Johansson (”Lucy„), Chris Hemsworth (”Rush„), Jeremy Renner (”American Hustle„), Chris Evans (”Captain America„) şi Samuel L. Jackson (”Pulp Fiction„).

    Bugetul superproducţiei Marvel a fost de 250 de milioane de dolari, cu 30 de milioane de dolari mai mult decât ”The Avengers„. Primul film, lansat în 2012, a avut încasări cumulate de peste 1,5 miliarde de dolari.

    Până la închiderea ediţiei, ”Avengers: Age of Ultron„ debutase în 44 de ţări, obţinând venituri totale de peste 200 de milioane de dolari. Această sumă este superioară celei obţinute atât de primul ”Avengers„ cât şi de ”Iron Man 3„, cele mai profitabile filme ale companiei de până acum. Estimările analiştilor, bazate pe faptul că încă nu au avut loc lansările din Statele Unite şi China, arată că ultima producţie Marvel se va apropia sau chiar va de-păşi pragul celor 2 miliarde de dolari.

    Nota: 7/10

  • Cronică de film: Avengers: Age of Ultron

    ”Avenger: Age of Ultron„ vine după succesul aproape de necrezut înregistrat de Marvel în ultimii ani, iar aştep-tările publicului au fost pe măsură. Producţia semnată de Joss Whedon reuşeşte în mare parte să satisfacă apetitul fanilor Marvel; în cazul celorlalţi spectatori însă, lasă de dorit. ”Avengers„ respectă standardele impuse de-a lungul timpului de Marvel: efecte speciale spectaculoase, acţiune intensă şi glume presărate de-a lungul celor 140 de minute. Referitor la glume, scenariştii nu au fost atât de inspiraţi de această dată.

    Acţiunea începe în statul fictiv Socovia, undeva în estul Europei, unde echipa de supereroi încearcă să de-structureze o grupare a Hydra. Scena are un singur scop, şi anume prezentarea a două noi personaje ce vor juca un rol-cheie în restul filmului. Nu voi da mai multe detalii, precizând doar că personajul negativ este o formă de inteligenţă artificială.

    Personal, mă aşteptam ca acest nou film din Marvel Cinematic Universe să urmeze tendinţa lansată recent cu ”Daredevil„: personaje ceva mai complexe şi o atmosferă mai sumbră. Nu este însă cazul, scenariştii alegând elementele de umor în detrimentul celor dramatice.

    Filmul îi are în distribuţie, printre alţii, pe Robert Downey Jr. (”Sherlock Holmes„), Scarlett Johansson (”Lucy„), Chris Hemsworth (”Rush„), Jeremy Renner (”American Hustle„), Chris Evans (”Captain America„) şi Samuel L. Jackson (”Pulp Fiction„).

    Bugetul superproducţiei Marvel a fost de 250 de milioane de dolari, cu 30 de milioane de dolari mai mult decât ”The Avengers„. Primul film, lansat în 2012, a avut încasări cumulate de peste 1,5 miliarde de dolari.

    Până la închiderea ediţiei, ”Avengers: Age of Ultron„ debutase în 44 de ţări, obţinând venituri totale de peste 200 de milioane de dolari. Această sumă este superioară celei obţinute atât de primul ”Avengers„ cât şi de ”Iron Man 3„, cele mai profitabile filme ale companiei de până acum. Estimările analiştilor, bazate pe faptul că încă nu au avut loc lansările din Statele Unite şi China, arată că ultima producţie Marvel se va apropia sau chiar va de-păşi pragul celor 2 miliarde de dolari.

    Nota: 7/10

  • Avancronică 2015: Cel mai profitabil an pentru companiile de producţie de la Hollywood

    Unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului va ajunge pe marile ecrane în decembrie. Continuarea celebrei serii, „Star Wars, episodul VII“, îi va reuni pe actorii din filmele anilor ’70 (Harrison Ford, Carrie Fisher, Mark Hamill) cu cei care vor duce mai departe, în următorii ani, povestea luptei dintre Jedi şi Sith. Rămâne de văzut dacă forţa se va trezi, aşa cum sugerează titlul.

    „Mad Max: Fury Road“ este reboot-ul seriei cu acelaşi nume din anii ’80. Regizorul George Miller a condus şi filmările din urmă cu mai bine de 30 de ani, iar acest lucru este un motiv în plus pentru a avea aşteptări mari de la acest film. Rolul principal va fi pre-luat de Tom Hardy („Inception“, „Locke“, „The Dark Knight Rises“), alături de care vor juca nume importante, precum Charlize Theron sau Nick Hoult.

    După succesul obţinut în urma filmelor „Saving Private Ryan“ şi „Catch Me If You Can“, Steven Spielberg şi Tom Hanks fac din nou echipă în producţia „Bridge of Spies“, povestea unui avocat american recrutat de CIA în timpul războiului rece pentru a salva un pilot reţinut în Uniunea Sovietică. Alături de Tom Hanks îi vom revedea pe Billy Magnussen („Into the Woods“) şi Mark Rylance („Blitz“, „Intimacy“).

    Arnold Schwarzenegger îşi respectă promisiunea („I’ll be back“) şi se întoarce pentru un nou film din seria Terminator. Deşi cele mai recente două filme nu s-au apropiat de succesul seriei originale, producătorii de la Paramount se încăpăţânează să realizeze încă un remake al poveştii despre androizi veniţi din viitor pentru a salva lumea. Nu ştim încă dacă Arnold va avea un rol important, dar va fi cu siguranţă plăcut să îl vedem din nou sărind din maşini şi aruncând tot felul de lucruri în aer.

    „Jurassic World“ este un alt remake, dar care va fi cel mai aproape de subiectul original dezvoltat de Spielberg în 1993. Avându-l în prim-plan pe Chris Pratt („Guardians of the Galaxy“), filmul prezintă o echipă de cercetători care au reuşit să recreeze ADN-ul dinozaurilor şi să îşi deschidă o mică crescătorie în cadrul parcului ce poartă numele filmului. Ce urmează e uşor de antici-pat, chiar şi pentru cei care nu au văzut producţia originală.

    „Pan“ este cea mai recentă ecranizare a celebrei poveşti semnate de J. M. Barrie. În regia lui Joe Wright, filmul are în distribuţie actori precum Hugh Jackman, Rooney Mara sau Amanda Seyfried. Primul film bazat pe povestea orfanului care ajunge în Never-land datează încă din 1924, fiind un film mut. Au urmat încă alte patru producţii, dintre care doar două au fost filme de animaţie.

    Cinefilii vor avea, aşadar, un an plin. Este posibil însă ca alte filme, cu potenţial artistic mai mare decât cele prezentate, să nu beneficieze de aceeaşi atenţie de care se vor bucura cele cu bugete de sute de milioane de dolari.

  • Cronică de film: “Promisiunea”, o poveste despre familie, tragedie şi speranţă din Primul Război Mondial

    Russell Crowe îşi face debutul ca regizor cu „Promisiunea“, o dramă despre un bărbat din Australia care pleacă să îşi caute cei trei fii daţi dispăruţi în timpul bătăliei de la Gallipoli.

    Lansarea filmului coincide cu împlinirea a 100 de ani de la bătălia Gallipoli, unde aproape 9.000 de australieni şi-au pierdut viaţa, iar ”Promisiunea„ vine ca un remember al faptului că lupta a fost o dramă pentru ambele tabere şi pune partea turcă într-o lumină oarecum favorabilă. ”Promisiunea„ nu seamănă cu genul de filme lansate în ziua de azi la Hollywood: este lent şi se concentrează pe călătoria personajului principal, fără a face prea mare uz de efecte speciale. Publicul ştie în fiecare moment încotro se îndreaptă acţiunea, dar acest lucru este uşor de acceptat fiind vorba de un film cu tentă istorică.

    Stilul lui Crowe este unul interesant, dar oarecum neşlefuit. Scenele normale se suprapun cu amintiri din timpul războiului, efect care devine, pe alocuri, obositor. Personajele nu sunt suficient de bine definite, iar prima parte a filmului, care ar trebui să creeze o legătură emoţională între personajul lui Crowe şi spectator, este uşor grăbită.
    Russell Crowe se alătură unui şir lung de actori deveniţi regizori, precum Ben Affleck, care a fost recom-pensat cu premiul Oscar pentru ”Argo„. Un alt nume important care a reuşit să se impună atât în faţa cât şi în spatele camerei de filmat este Clint Eastwood, recompensat cu cea mai importantă distincţie din industrie pentru ”Unforgiven„ şi ”Million Dollar Baby„. Există, desigur, şi actori care au eşuat în încercarea de a regiza; exemple recente sunt Angelina Jolie sau Drew Barrymore.

    ”Promisiunea„ este un film independent, iar acest lucru se reflectă în numeroase aspecte. Bugetul redus al filmului a afectat în bună măsură scenele de luptă din timpul bătăliei. În al doilea rând, deşi au reuşit interpre-tări surprinzător de bune, actorii din plan secund sunt cvasinecunoscuţi, acesta fiind probabil unul din mo-tivele pentru care filmul nu a avut un impact semnificativ la box-office. Până la jumătatea lunii aprilie, filmul a avut încasări globale de doar 11 milioane de dolari.

    Titlul original al filmului, ”The Water Diviner„, face trimitere la dispozitivul folosit de Crowe pentru a localiza zonele cu apă din uriaşul deşert australian. Este o metaforă, dacă vreţi, a modului cum personajul principal foloseşte metode neortodoxe pentru a-şi găsi copiii.

    Olga Kurylenko se potriveşte personajului Ayshe, o mamă singură care judecă un om în funcţie de senti-mentele acestuia faţă de familie. Relaţia de pe ecran dintre Crowe şi Kurylenko este una credibilă, cu excep-ţia câtorva clişee hollywoodiene. Steve Bastoni, în rolul cumnatului oportunist, este o altă surpriză plăcută.

    Câteva momente ies în evidenţă de-a lungul filmului, cum ar fi scena în care Connor îi învaţă pe soldaţii turci să joace cricket în tren. De asemenea, ideea că în Turcia totul se decide la cafea apare de mai multe ori. Interpretarea lui Crowe este una de calitate, poate cea mai bună din ultimii ani. Deşi s-a remarcat în roluri de forţă, precum ”Gladiatorul„ sau ”Noe„, Crowe exprimă cele mai bune calităţi ale sale atunci când este distribuit în filme în stilul ”A Beautiful Mind„.

    Chiar dacă nu reprezintă o reuşită cinematografică de excepţie, ”Promisiunea„ este un film binevenit în peisajul producţiilor care ajung pe marile ecrane. Foloseşte un scenariu bun şi nu are nevoie de efecte spe-ciale sau actori cunoscuţi pentru a transmite o idee.

    Fiind dedicat zecilor de mii de soldaţi căzuţi în timpul bătăliei de la Gallipoli (sau Canakkale, aşa cum este geografic corect), ”Promisiunea„ reuşeşte în bună măsură să reînvie un moment extrem de delicat din timpul primului război mondial, concentrându-se asupra unui singur personaj. 


    Notă: 7/10

  • Cronică de film: Jimmy’s Hall

    Ken Loach, câştigător în 2006 al Palme d’or pentru ”The Wind That Shakes the Barley„, revine la tema irlandeză şi reuşeşte să captiveze mai ales prin atenţia la detalii. De la costume şi până la anumite expresii dispărute între timp din limba engleză de astăzi, ”Jimmy’s Hall„ aduce pe marele ecran, cu exactitate, o atmosferă de acum mai bine de 80 de ani. Întrebat dacă există vreo legătură între Irlanda anilor ’20 şi Irlanda de astăzi, Loach a răspuns simplu: ”Cred că lupta este, până la urmă, aceeaşi„.

    Scenariul este bine scris, dar atinge destul de puţin problemele existente în acea perioadă în Irlanda, respectiv sărăcia şi tradiţionalismul dus către extrem. Firul acţiunii nu reuşeşte să lege spectatorul de personaje sau să trezească simpatie faţă de personajele implicate. Cinematografia semnată de Robbie Ryan este într-adevăr impresionantă: scenele cu irlandezii în costume tradiţionale, mergând pe biciclete vechi sau în căruţe trase de măgari, precum şi imaginile cu dealuri înverzite rămân întipărite în mintea celui care urmăreşte filmul.

    Barry Ward, cunoscut mai ales în Marea Britanie pentru rolurile din ”The Claim„ şi ”Songs for Amy„, reuşeşte să dezvolte bine personajul central al filmului. Problemele filmului nu vin de la interpretarea lui Ward, ci de la scenariu, mai ales din lipsa interacţiunilor complexe cu alte personaje.

    ”Jimmy’s Hall„ este, înainte de toate, un film despre activismul politic şi brutalitatea cu care oamenii resping orice idee opusă celor pe care ei le consideră corecte. Nu este un film alert, dar povestea personajului central este suficient de intere-santă pentru a vă ţine în faţa ecranului pentru aproape două ore.

    
Nota: 8/10

  • Cronică de film: Cut bank – un oraş criminal

    Regizorul Matt Shakman trece de la televiziune la marele ecran prin adaptarea scenariului semnat de Roberto Patino. Shakman a regizat, de-a lungul carierei, episoade din seriale precum „It’s Always Sunny in Philadelphia“, „House“ sau „Mad Men“. Stilul în care filmul este regizat se aseamănă într-o anumită măsură cu al fraţilor Coen, fapt ce poate fi expli-cat prin faptul că Shakman a produs şi două episoade ale serialului „Fargo“, adaptarea celor de la FX a filmului din 1996.

    În rolurile principale îi regăsim pe Liam Hemsworth, Teresa Palmer, Billy Bob Thornton, John Malkovich, Michael Stuhlbarg, Bruce Dern şi Oliver Platt. Interpretările sunt foarte bune, cu o singură excepţie: personajul principal, Liam Hemsworth. Tânărul actor, cunoscut pentru rolul din „Jocurile foamei“, nu reuşeşte să intre în caracter de-a lungul filmului, iar acest lucru afectează interacţiunea dintre personaje.

    Urmând o linie destul de subţire între thriller şi comedie neagră, „Cut Bank“ propune o serie de personaje ciudate, ex-trem de tulburate, care sunt obişnuite să trăiască în mediul lor simplu, familiar, din micul oraş care dă şi titlul filmului. De-spre Cut Bank aflăm doar că este locul din Statele Unite cu cele mai joase temperaturi; un fapt aparent irelevant, având în vedere că acţiunea se petrece în timpul verii. În rest, filmul lasă de înţeles că povestea se desfăşoară într-un oraş ameri-can ce nu este cu nimic ieşit din comun. Un lucru interesant este că filmarea a avut loc în Canada, nu în oraşul din Statele Unite în care se desfăşoară acţiunea.

    Acţiunea începe atunci când Dwayne McLaren (Hemsworth) filmează accidental ceea ce pare a fi uciderea unui poş-taş. McLaren, obsedat de ideea de a putea pleca din Cut Bank, vede acest lucru ca o şansă unică; el anunţă autorităţile federale şi plănuieşte să folosească banii primiţi drept recompensă pentru oferirea informaţiilor pentru a-şi construi un vii-tor mai bun alături de prietena sa Cassandra (Palmer). Din acest moment, lucrurile se complică, iar secretele locuitorilor din Cut Bank încep să iasă la iveală.

    Filmul, deşi cel puţin interesant, are o mare problemă: este extrem de previzibil. Deşi regizorul Matt Shakman încearcă să ţină publicul implicat în poveste, aceasta curge către un deznodământ inevitabil încă din primele minute. Cu toate acestea, povestea scrisă de Robert Patino a fost inclus, în 2009, pe „lista neagră“ a celor mai bune scenarii care nu au fost ecranizate.

    Cut Bank, fiind un film realizat de o casă independentă de producţii, ridică o întrebare extrem de importantă: cât de mult pot influenţa producătorii calitatea unui film? În cazul în care „Cut Bank“ ar fi ajuns pe masa unei companii impor-tante, cu posibilitatea de a investi masiv într-un astfel de film, anumite lucruri ar fi putut fi îmbunătăţite. Spre exemplu, con-tractarea unui regizor cu mai multă experienţă sau distribuirea unui alt actor în locul lui Hemsworth. Cu atât mai mult tre-buie apreciat efortul celor care au produs filmul, având la dispoziţie un buget relativ mic.
    Drept concluzie, „Cut Bank“ este un film reuşit, chiar dacă are anumite lipsuri. Povestea este antrenantă, iar implicarea unor actori precum Malkovich sau Thornton în acest proiect reprezintă un argument în plus.

    Filmul va avea premiera în România pe 17 aprilie şi va rula în acelaşi timp cu producţii mult mai cunoscute, precum „Furious 7“ sau „Avengers: Age of Ultron“. Lansarea nu pare a avantaja „Cut Bank“, dar îl recomand celor care preferă să evite blockbusterele şi caută un film simplu, bazat pe poveste şi nu pe efecte speciale. 
Nota: 8/10

  • Cronică de film: Răpirea dlui. Heineken – ecranizarea dispariţiei din 1983 a magnatului berii şi a şoferului său

    Filmul se bazează pe o poveste adevărată, respectiv încercarea unor răufăcători de mâna a doua de a-l răpi pe Freddie Heineken, magnatul industriei de bere. Cor van Hout, Willem Holleeder, Jan Boelaard, Frans Meijer şi Martin Erkamps l-au răpit pe Heineken şi pe şoferul acestuia în noiembrie 1983 şi au cerut echivalentul a 16 milioane de euro drept răscumpărare.

    Scenariul este bazat pe cartea scrisă de Peter Vries, un anchetator care a relatat evenimentul din punctul de vedere al răpitorilor. Filmul urmează aceeaşi linie, fapt care oferă un anumit grad de suspans de-a lungul celor 95 minute.

    Rolul victimei este jucat cu măiestrie de Anthony Hopkins, un actor care aduce întotdeauna ceva în plus. Hopkins, deşi apare în doar câteva scene, interpretează un rol complex şi o face fără greşeală. Restul distribuţiei include nume precum Sam Worthington („Avatar“, „Duelul titanilor“), Jim Sturgess („21“, „Cloud Atlas“) sau Ryan Kwanten („True Blood“).

    Regia este semnată de Daniel Alfredson, cel care a semnat filmele din trilogia „Millennium“. Pentru publicul larg, această trilogie a devenit cunoscută prin remake-ul american „The Girl with a Dragon Tattoo“, lansat la doar doi ani după ce primul film a ajuns pe marile ecrane din Suedia. Stilul adoptat de Alfredson este unul lent, intenţia fiind de a pune accentul pe interacţiunea dintre personaje. Din păcate, acest lucru nu îi reuşeşte, iar firul acţiunii pare de multe ori întrerupt.

    Unul dintre lucrurile care lipsesc cu desăvârşire este umorul; deşi anumite scene de acţiune ar fi putut tratate cu o mai mare lejeritate, luând în calcul şi lipsa de „experienţă“ a criminalilor de conjunctură, Alfredson preferă să păstreze un ton realist şi chiar sumbru pe durata întregului film.

    Montajul şi sunetul sunt de asemenea puncte slabe ale acestei producţii. Coloana sonoră are rolul de a susţine scenele dramatice sau cele de acţiune, însă realizatorii au trecut cu vederea acest lucru.

    „Răpirea dlui Heineken“ este un alt film aşteptat care a reuşit să dezamăgească. Se încadrează 
într-un tipar din ce în ce mai vizibil: acela al filmelor cu potenţial care nu reuşesc să valorifice atuurile pe care le deţin. În acest caz, punctul forte ar fi trebuit să fie povestea.

    Din punct de vedere cinematografic, 2015 nu pare să fie un an extraordinar. Cele mai importante titluri anunţate pentru acest an aparţin unor francize precum „Avengers“ sau „Star Wars“, cu alte cuvinte producţii de sute de milioane de euro care, foarte probabil, nu vor excela la actorie, scenariu şi regie. Nu sunt aşteptate filme cu adevărat memorabile, aşa cum au fost „Birdman“ sau „The Grand Budapest Hotel“ în 2014.

    Concluzia este că „Răpirea dlui Heineken“ nu este un film de la care să aveţi aşteptări prea mari; singurul lucru care iese în evidenţă este interpretarea lui Anthony Hopkins. Este un film de duminică seară, despre care nu vă veţi mai aminti luni.

    Nota: 6/10

  • A apărut trailerul pentru cel mai nou film din franciza “Misiune Imposibilă” – VIDEO

    Filmul este regizat de Christopher McQuarrie (“The usual suspects”, “Edge of tomorrow”) şi îi are în rolurile principale pe Tom Cruise (“Jerry Maguire”, “Misiune Imposibilă”), Jeremy Renner (“The hurt locker”, “American Hustle”) şi Simon Pegg (“Shaun of the dead”, “Hot Fuzz”).

    “Misiune Imposibilă: Ghost protocol”, filmul din aceeaşi franciză lansat în 2011, a avut încasări globale de aproape 700 de milioane de dolari.

    “Rogue Nation” va fi lansat pe marile ecrane la sfârşitul lunii iulie.

     

  • Serialul “Game of Thrones” ar putea avea mai mult de şapte sezoane – VIDEO

    Weiss şi Benioff au declarat recent că principala lor preocupare constă în crearea unui final “potrivit şi satisfăcător” pentru “Game of Thrones”, indiferent de cât de multe sezoane ar necesita acest lucru. “Vrem să încheiem show-ul pe o notă înaltă”, a spus D.B. Weiss. “În mare, ştim deja câte ore au rămas de difuzat din acest serial. Nu vrem să adăugăm încă 10 ore la ceea ce avem deja. Aici e vorba de a găsi acel moment, cel mai potrivit (pentru încheierea serialului, n.r.), atât pentru noi, cât şi pentru HBO, dar care, înainte de toate, va fi cel mai potrivit şi pentru public”, a adăugat David Benioff.

    Inspirat din seria de romane “Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire”, de George R. R. Martin, serialul original HBO “Urzeala tronurilor” are o acţiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din “Urzeala tronurilor”.

    Cel de-al cincilea sezon al serialului “Urzeala tronurilor”, produs de HBO, va avea premiera pe micile ecrane nord-americane pe 12 aprilie.

  • Cronică de film: Leviathan confirmă imaginea unei Rusii corupte în care Moscova controlează totul

    Leviathan prezintă într-adevăr o Rusie coruptă, un stat în care cei veniţi de la Moscova sunt cei de care trebuie să te temi. Dar acţiunea se petrece într-un loc izolat, departe de centru, iar referirile la jocurile de interese la nivel înalt sunt aproape inexistente. Din punct de vedere politic, nu este un film care să dezvăluie lumii lucruri neştiute. Aş putea spune, cu o anumită doză de bunăvoinţă, că le confirmă.

    Filmul spune povestea lui Sergheev, un bărbat de vârstă mijlocie care trăieşte într-o localitate de pescari, în casa construită de bunicii săi. În primele minute ale filmului aflăm că statul urmează să îl deposedeze pentru o sumă iluzorie (sună cunoscut?), iar de aici se declanşează o serie de evenimente care vor implica numeroase personaje, diferite atât prin statut, cât şi prin comportament.

    Titlul filmului este o metaforă la sistemul politic şi administrativ rusesc, referindu-se la monstrul biblic ce nu poate fi capturat cu o simplă undiţă. Similar, regimul nu poate fi învins de un simplu om.

    Din punctul de vedere al actorilor, alegerile producătorilor au fost impecabile. Interpretări curate, convingătoare ale unor actori care nu s-au remarcat, cel puţin până în prezent, în afara Rusiei.

    Una dintre problemele filmului este durata, mai precis stilul extrem de lent prin care Zvyagintsev prezintă desfăşurarea evenimentelor. În loc de aproape două ore şi jumătate, întreaga poveste ar fi putut fi, cu uşurinţă, dezvăluită în cel mult 90 de minute.

    Concluzia? Leviathan este un film ce merită văzut, dar care nu justifică avalanşa de nominalizări pe care le-a primit din partea criticilor. Nota: 7/10.