BusinessMagazin

Category: Film

  • Cronică de film: Ant-Man

    În rolurile principale îi regăsim pe Paul Rudd („I Love You, Man”, „The 40-Year-Old Virgin”), Michael Douglas („Basic Instinct”, „The Game”) şi Corey Stoll („The Bourne Legacy”, „Midnight in Paris”).

    Înainte de a viziona filmul, nu aveam prea multe aşteptări legate de interpretarea lui Paul Rudd; mă bucur însă să pot spune că m-am înşelat. Jocul lui Rudd este cel care leagă practic acest film. Nu trebuie uitată nici interpretarea lui Michael Douglas, chiar dacă rolul nu prea i s-a potrivit.

    Ceea ce m-a surprins plăcut la „Ant-Man” a fost regia; Peyton Reed, care a mai regizat până acum filme de categoria B precum „Bring It On” sau „Yes Man”, conduce filmul într-o manieră impresionantă, reuşind să combine momentele amuzante cu cele de acţiune. Stilul regizoral este diferit de ceea ce am văzut până acum la filmele din franciza MCU, şi cred că pe alocuri superior.

    Filmul este un mix interesant de acţiune şi comedie, fără a încerca să se ia foarte în serios; povestea, din păcate, este una care ar fi trebuit să rămână în benzile desenate. Dacă celelalte filme Marvel încercau să dea o dimensiune grandioasă poveştii pentru a distrage atenţia de la evidentele lacune logice, acesta încearcă (fără rost, din punctul meu de vedere) să explice în amănunt reţeta prin care doctorul Pym reuşeşte să micşoreze sau să mărească fiinţe vii.

    „Ant-Man” este ultimul film din Faza II a Marvel Cinematic Universe, fiind unul dintre eroii cu care Disney a vrut să experimenteze înainte de Avengers III. Urmează Dr. Strange şi Black Panther, dar şi un nou reboot al personajului Spider-Man.

    „Ant-Man” nu este un film pe care să îl vedeţi acasă; dintre cele 12 producţii lansate până în prezent de Marvel, aventurile omului-furnică par scrise special pentru ecrane 3D sau IMAX. Experienţa, pentru cei care apreciază vizionările de acest fel, va fi una completă.

    În concluzie, „Ant-Man” este un film care nu se ia foarte în serios şi nu trebuie luat foarte în serios. Dacă vreţi să vedeţi doar un film amuzant şi cu multe efecte speciale, atunci îl recomand cu încredere.â

    Notă: 7/10

  • Cronică de film: Ant-Man

    În rolurile principale îi regăsim pe Paul Rudd („I Love You, Man”, „The 40-Year-Old Virgin”), Michael Douglas („Basic Instinct”, „The Game”) şi Corey Stoll („The Bourne Legacy”, „Midnight in Paris”).

    Înainte de a viziona filmul, nu aveam prea multe aşteptări legate de interpretarea lui Paul Rudd; mă bucur însă să pot spune că m-am înşelat. Jocul lui Rudd este cel care leagă practic acest film. Nu trebuie uitată nici interpretarea lui Michael Douglas, chiar dacă rolul nu prea i s-a potrivit.

    Ceea ce m-a surprins plăcut la „Ant-Man” a fost regia; Peyton Reed, care a mai regizat până acum filme de categoria B precum „Bring It On” sau „Yes Man”, conduce filmul într-o manieră impresionantă, reuşind să combine momentele amuzante cu cele de acţiune. Stilul regizoral este diferit de ceea ce am văzut până acum la filmele din franciza MCU, şi cred că pe alocuri superior.

    Filmul este un mix interesant de acţiune şi comedie, fără a încerca să se ia foarte în serios; povestea, din păcate, este una care ar fi trebuit să rămână în benzile desenate. Dacă celelalte filme Marvel încercau să dea o dimensiune grandioasă poveştii pentru a distrage atenţia de la evidentele lacune logice, acesta încearcă (fără rost, din punctul meu de vedere) să explice în amănunt reţeta prin care doctorul Pym reuşeşte să micşoreze sau să mărească fiinţe vii.

    „Ant-Man” este ultimul film din Faza II a Marvel Cinematic Universe, fiind unul dintre eroii cu care Disney a vrut să experimenteze înainte de Avengers III. Urmează Dr. Strange şi Black Panther, dar şi un nou reboot al personajului Spider-Man.

    „Ant-Man” nu este un film pe care să îl vedeţi acasă; dintre cele 12 producţii lansate până în prezent de Marvel, aventurile omului-furnică par scrise special pentru ecrane 3D sau IMAX. Experienţa, pentru cei care apreciază vizionările de acest fel, va fi una completă.

    În concluzie, „Ant-Man” este un film care nu se ia foarte în serios şi nu trebuie luat foarte în serios. Dacă vreţi să vedeţi doar un film amuzant şi cu multe efecte speciale, atunci îl recomand cu încredere.â

    Notă: 7/10

  • Întoarcerea lui Magic Mike

    Din 17 iulie, filmul ”Magic Mike XXL„ îi readuce împreună pe marile ecrane pe Channing Tatum, Matt Bomer, Joe Manganiello, Kevin Nash, Adam Rodriguez şi Gabriel Iglesias.

    ”Magic Mike XXL„ reia povestea lui Mike, la trei ani după ce acesta a renunţat la promiţătoarea sa carieră de stripper. După îndelungi insistenţe, el acceptă să se întoarcă în trupa de dansatori exotici ”Regii din Tampa„, aflată acum în pragul eşecului. Pentru ultimul lor spectacol vor pregăti un show senzaţional, în care legendarul Magic Mike va străluci din nou în lumina reflectoarelor.

    În drumul către grandioasa reprezentaţie, Mike şi colegii lui cunosc noi personaje, redescoperă vechi prietenii şi învaţă mişcări surprinzătoare, care le-ar putea schimba radical viitorul.

  • Cronică de film: Jurassic Park

    Deşi nu are impactul pe care l-a avut Jurassic Park (alte vremuri, altă tehnologie), Jurassic World este un film ce merită urmărit. Este un film distractiv, antrenant şi fără prea multe secvenţe inutile, iar acest lucru va fi apreciat de fanii seriei originale.

    Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Jurassic Park, iar complexul de pe Insula Nublar este acum deschis publicului. Numărul vizitatorilor este însă în scădere, iar managementul decide crearea unei noi atracţii care să atragă noi clienţi. Din acest moment, acţiunea se derulează similar celei din filmul regizat de Spielberg. Pentru cei care nu au văzut producţia din 1993, mă voi opri aici cu detaliile.

    Efectele speciale sunt impecabile, dar dinozaurii din 2015 nu au acelaşi efect asupra spectatorului pe care l-au avut cei din 1993; este normal, pentru că astăzi suntem obişnuiţi cu CGI în majoritatea filmelor de acest gen.

    Regizorul Colin Trevorrow (39 de ani )a mai regizat un singur lung metraj până acum, “Safety not guaranteed”, primit relativ bine de public. Este de apreciat curajul producătorilor de a lăsa un buget de peste 150 de milioane de dolari pe mână unui regizor cvasidebutant.

    Implicarea lui Spielberg s-a rezumat, probabil, la câteva sfaturi; folosirea numelui său pe ecran a fost o mişcare mai mult de marketing, pentru că funcţia de producător este una care contează doar la nivel financiar. Regizorul Colin Trevorrow a făcut însă o treabă bună, reuşind să pună cap la cap două ore de acţiune şi suspans de calitate.

    În rolurile principale îi regăsim pe Chris Pratt (“Guardians of the Galaxy”, “Parks and recreations”), Bryce Dallas Howard (“The Village”, “Spider-Man 3”) şi Ty Simpkins (“Insidious”, “Iron Man 3”). Singurul actor care a apărut şi în producţia din 1993 este B.D. Wong, reluând rolul doctorului Henry Wu.

    Chris Pratt este o alegere excelentă pentru acest rol, pentru că filmul nu se vrea o dramă profundă ci mai degrabă un film de acţiune presărat cu momente amuzante, iar Pratt şi-a dovedit umorul în ultimii ani, mai ales în cadrul serialului “Parks and recreations”.

    În concluzie, vă recomand să vedeţi acest film. Dacă puteţi ajunge la cinema, cu atât mai bine; efectele speciale sunt parcă şi mai speciale pe marele ecran. Nota: 8/10

  • Cronică de film: Terminator: Genisys

    Filmul este regizat de Alan Taylor („Thor: The Dark World”, „The Emperor’s New Clothes”) şi îi are în distribuţie pe Arnold Schwarzenegger, Emilia Clarke („Game of Thrones”, „Dom Hemingway”) şi Jason Clarke („Zero Dark Thirty”,„Marele Gatsby”).

    Producătorii au mizat pe faptul că marketarea filmului în regim de blockbuster va fi suficientă pentru a a aduce oamenii la cinema, folosind astfel o soluţie simplă şi relativ liniară. Scenariul filmului urmează, în mare măsură, următoarea secvenţă: explozie, glumă mai puţin reuşită, explozie, scenă romantică, explozie, apariţia personajului negativ, explozie – nu cred că are rost să continuu.

    Această ultimă producţie din franciza Terminator nu este, cel puţin din punctul meu de vedere, destinată fanilor. Este mai curând o încercare a producătorilor de a aduce un nou grup în mijlocul acţiunii, drept pentru care scenariul se vrea şi un soi de retrospectivă a filmelor din anii ‘80 şi ‘90.

    Vreau să fiu cât se poate de clar: „Terminator” nu este un film rău, nici pe departe. Îi lipseşte însă acea parte imprevizibilă pe care James Cameron a implementat-o cu succes în primele două părţi.

    Drept concluzie, aş spune că marea greşeală a producătorilor a fost lipsa unei idei coerente. Spun acest lucru referindu-mă la faptul că acest nou Terminator pare destinat unei noi audienţe, dar încearcă în bună măsură să reia momentele definitorii ale seriei originale (ca exemplu, celebrul “I’ll be back”). Dacă sunteţi însă în căutarea unui film bun de acţiune, fără a intra în sala de cinema gândindu‑vă la filmele lui Cameron, „Genisys” reprezintă o alegere excelentă.

  • Cronică de film: Ex Machina

    „Ex Machina“ revine asupra acestei idei şi încearcă să îi dea noi conotaţii, insistând de această dată asupra asemănărilor şi nu asupra diferenţelor.

    Filmul este regizat de Alex Garland, un alt regizor aflat la debutul în lung metraje, şi îi aduce în prim-plan pe Oscar Isaac („Inside Llewyn Davis“, „A Most Violent Year“), Alicia Vikander („A Royal Affair“, „Seventh Son“) şi Domhnall Gleeson („About Time“, „Unbroken“).

    Povestea este predictibilă în sensul în care poţi ghici cu uşurinţă ceea ce urmează, dar reuşeşte să surprindă prin felul în care dezvoltă exact acele pasaje pe care le aşteptai. Din punct de vedere artistic, producţia poate fi asemănată cu „Her“, „Moon“ sau „Under the skin“.

    Aflat la debutul ca regizor, Garland este totuşi cunoscut pentru scenariile sale science fiction. El este cel care a creat „The Beach“, „28 Days Later“ şi „Dredd“ – filme care au avut partea lor de apreciere.

    Povestea începe atunci când Caleb (Gleeson), angajat al unei companii de tehnologie inspirate de Google (veţi înţelege de ce în primele minute ale filmului), câştigă o loterie la birou, premiul fiind un weekend în compania fondatorului Nathan Bateman (Isaac). Odată ajuns la proprietatea lui Bateman, protagonistul realizează că este de fapt subiectul unui experiment. Toţi actorii îşi fac treaba foarte bine, dar Isaac iese în evidenţă prin interpretarea sa.

     „Ex Machina“ oferă numeroase puncte de vedere vizavi de relaţia dintre bărbaţi şi femei, mai precis asupra modului în care bărbaţii încearcă să controleze femeile.

     Industria de film se transformă în fiecare an, însă anumite subiecte vor rămâne în atenţia producătorilor. Până când inteligenţa artificială va deveni ceva obişnuit, oamenii vor rămâne fascinaţi de legile lui Asimov. Întrebarea care se pune este dacă ei vor fi dispuşi, în continuare, să plătească biletul de intrare la cinematografele care difuzează filme bazate pe acest subiect.

     Încasările mari aduse de filme precum „Avatar“, „Independence Day“ sau „Star Trek“ au încurajat studiourile să prezinte publicului mai mult explozii decât întrebări existenţiale. Cu toate acestea, producătorii unor filme precum „Gravity“ sau „Interstellar“ par că au găsit formula ideală pentru a prezenta atât efecte speciale de ultimă generaţie, cât şi poveşti cu înţeles. Asistăm oare la renaşterea genului science fiction?

    „Ex Machina“ este un film pentru fanii genului SF; cei care nu se regăsesc în această categorie s-ar putea să nu îl aprecieze la întreaga valoare. Dacă ar fi fost produs în urmă cu 20 sau 25 de ani, filmul lui Garland ar fi putut avea un impact mult mai mare.

  • Cronică de film: Entourage

    Serialul Entourage a rulat pe HBO timp de opt ani, din 2004 până în 2011. De-a lungul celor opt sezoane, serialul a fost recompensat cu un Glob de Aur, primind alte 13 nominalizări la aceste premii şi alte 26 de nominalizări în cadrul Primetime Emmy Awards. Revenirea eroilor principali a fost aşteptată cu mult entuziasm de fanii serialului, aceştia aducându-le celor de Warner Bros. peste 10 milioane de dolari în week-endul lansării.

    Filmul este regizat de Doug Ellin, creatorul şi scenaristul serialului original. Ellin a şi condus şase episoade ale serialului, dar experienţa sa în scaunul de regizor este extrem de limitată. În rolurile principale îi regăsim pe Kevin Connolly (The Notebook, Unhappily Ever After), Adrian Grenier (The Devil Wears Prada, Drive Me Crazy), Jeremy Piven (Old School, Serendipity, Family Man) şi Kevin Dillon (Platoon, The Blob).

    Entourage, pentru cei care nu au urmărit serialul original, spune povestea lui Vince Chase, un actor cunoscut de la Hollywood care află secretele vieţii mondene alături de agentul său şi cei mai buni prieteni. Serialul a fost apreciat în primul rând pentru umorul de calitate şi reprezentaţiile excelente ale lui Kevin Connolly sau Jeremy Piven.

    Problema filmului Entourage, cel puţin din perspectiva cuiva care nu a urmărit cu foarte mare atenţie serialul, este aceea că toată producţia pare un episod mai lung. Nici măcar unul foarte bun, aş adăuga.

    Povestea începe undeva prin Ibiza, acolo unde îl întâlnim pe Vince şi aflăm că s-a despărţit de soţia sa chiar în timpul lunii de miere. Personajul nostru primeşte un telefon de la fostul său agent Ari, eveniment care declanşează o serie de aventuri fără prea multă noimă.

    În concluzie, dacă aţi fost fani ai serialului, există posibilitatea ca acest film să vă aducă o anumită doză de satisfacţie sau să vă trezească ceva sentimente de nostalgie. Dacă nu aţi urmărit povestea originală, vă recomand să consultaţi din nou programul cinematografelor şi să vă reorientaţi.

    Nota: 6/10

  • Primul film din istorie care depăşeşte pragul încasărilor de 500 milioane de dolari în weekendul de debut

    Deşi nu are impactul pe care l-a avut Jurassic Park (alte vremuri, altă tehnologie), Jurassic World este un film ce merită urmărit. Este un film distractiv, antrenant şi fără prea multe secvenţe inutile, iar acest lucru va fi apreciat de fanii seriei originale.

    Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Jurassic Park, iar complexul de pe Insula Nublar este acum deschis publicului. Numărul vizitatorilor este însă în scădere, iar managementul decide crearea unei noi atracţii care să atragă noi clienţi. Din acest moment, acţiunea se derulează similar celei din filmul regizat de Spielberg. Pentru cei care nu au văzut producţia din 1993, mă voi opri aici cu detaliile.

    Efectele speciale sunt impecabile, dar dinozaurii din 2015 nu au acelaşi efect asupra spectatorului pe care l-au avut cei din 1993; este normal, pentru că astăzi suntem obişnuiţi cu CGI în majoritatea filmelor de acest gen.

    Regizorul Colin Trevorrow (39 de ani) a mai regizat un singur lungmetraj până acum, Safety Not Guaranteed, primit relativ bine de public. Este de apreciat curajul producătorilor de a lăsa un buget de peste 150 de milioane de dolari pe mână unui regizor cvasidebutant.

    Implicarea lui Spielberg s-a rezumat, probabil, la câteva sfaturi; folosirea numelui său pe ecran a fost o mişcare mai mult de marketing, pentru că funcţia de producător este una care contează la nivel financiar. Regizorul Colin Trevorrow a făcut însă o treabă bună, reuşind să pună cap la cap două ore de acţiune şi suspans de calitate. În rolurile principale îi regăsim pe Chris Pratt (Guardians of the Galaxy,
    Parks and Recreations), Bryce Dallas Howard (The Village, Spider-Man 3) şi Ty Simpkins (Insidious, Iron Man 3). Singurul actor care a apărut şi în producţia din 1993 este B.D. Wong, reluând rolul doctorului Henry Wu.

    Chris Pratt este o alegere excelentă pentru acest rol, pentru că filmul nu se vrea o dramă profundă, ci mai degrabă un film de acţiune presărat cu momente amuzante, iar Pratt şi-a dovedit umorul în ultimii ani, mai ales în cadrul serialului Parks and Recreations.
    În concluzie, vă recomand să vedeţi acest film. Dacă puteţi
    ajunge la cinema, cu atât mai bine; efectele speciale sunt parcă şi mai bine puse în valoare pe marele ecran.
     

  • Cronică de film: Tomorrowland

    În ultimii 50 de ani, potrivit scenariului, umanitatea a căzut sub semnul pesimismului. Dacă înainte oamenii priveau spre viitor cu speranţă şi entuziasm, acum văd în viitor doar declin şi inutilitate. Totul se destramă, iar cei mai mulţi dintre noi nu reuşim să punem lucrurile cap la cap, mulţumindu-ne în loc cu un soi de resemnare. Regizorul încearcă să transmită un mesaj ce pare, aparent, simplu: treziţi-vă şi începeţi iarăşi să visaţi!

    Filmul are o serie de contradicţii ce pun la îndoială logica scenariştilor. Ele derivă din încercarea producătorilor de a crea o atmosferă „ameţitoare” şi de a preda, în acelaşi timp, o lecţie de optimism.

    Efectele din „Tomorrowland” se ridică la nivelul altor filme SF, precum „Avengers” sau „Inception”. Problema filmului nu stă în cinematografie, ci mai degrabă în felul cum actorii îşi duc la capăt sarcinile. George Clooney, deşi un actor excelent, nu se potriveşte în rolul principal. Sunt probabil zeci de alţi actori care ar fi putut face o treabă mai bună. Britt Robertson, în rolul tinerei care exclamă de cel puţin 20 de ori „Incredibil!”, nu face nici ea un rol mult mai bun. Cunoscută în general pentru rolurile din comedii romantice, precum „The Longest Ride” sau „The First Time”, Robertson nu este alegerea ideală atunci când vine vorba de un film de acest gen. În alte roluri îi regăsim pe Hugh Laurie, cunoscut pentru rolul de excepţie din serialul „Dr. House”, pe Tim McGraw („The Blind Side”) şi pe Keegan-Michael Key („Due Date”, „Let’s Be Cops”).

    Revenind la coerenţa filmului, aceasta lipseşte în multe dintre momentele-cheie. Scenariul, deşi pe alocuri reuşit, nu reuşeşte să fie convingător atunci când vine vorba de includerea spectatorului în acţiune. Participi doar ca spectator, neavând niciun fel de sentiment faţă de personajele principale; „Tomorrowland” se aseamănă, din acest punct de vedere, cu o altă producţie semnată de regizorul Brad Bird, „Ratatouille”, povestea animată a unui şoarece devenit bucătar. Aşa cum nu poţi dezvolta prea multe sentimente faţă de protagoniştii unui desen animat, nu poţi crea o legătură nici cu cei din SF-ul produs de Disney.

    Producătorii nu s-au obosit prea mult nici în cazul unei verificări de rutină a principiilor fizice enumerate în film. Credibilitatea se pierde încă din primele minute şi poate că studioul ar fi trebuit să dezvolte un proiect de animaţie în locul unui film artistic.

    Disney avea speranţe mari legate de film, dovadă fiind şi bugetul de 200 de milioane de dolari. Debutul la box office a fost unul dezamăgitor, „Tomorrowland” aducând venituri de 40 de milioane de dolari în primul weekend, mult sub aşteptările companiei de producţie.

    Greşeala lui Brad Bird şi a celor de la Disney este că au încercat să exagereze toate elementele acestui film, de la personaje până la modul în care au dezvoltat oraşul „Tomorrowland”.

    În concluzie, “Tomorrowland” se prezenta drept un film cu potenţial, însă a dezamăgit la numeroase capitole. Pentru cei mici, filmul va fi un motiv de bucurie, însă pentru cei care înţeleg câteva concepte minime de logică va fi o experienţă lungă şi chinuitoare. Nota: 5/10

  • 19 filme şi o singură Palme d’or. Din culisele festivalului de la Cannes

    Ceremonia oficială de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes l-a avut ca maestru de ceremonii, pentru al doilea an consecutiv, pe actorul Lambert Wilson. Numeroase staruri ale industriei cinematografice au păşit pe celebrul covor roşu de la Cannes, purtând ţinute vestimentare spectaculoase, şi au participat la această gală de deschidere a festivalului, care a fost transmisă de postul de televiziune CanalPlus şi a fost urmărită de peste 170 milioane de telespectatori.

    Anul acesta, 19 filme se luptă pentru Palme d’or, iar noutatea faţă de anii trecuţi este reprezentată de numărul mare de filme asiatice înscrise în competiţie.

    Printre favorite se numără „Carol“, în regia lui Todd Haynes, care spune povestea a două lesbiene, în anii ‘50, şi le are în distribuţie pe Rooney Mara şi Cate Blanchett. Haynes a mai participat doar o dată la Cannes, în 1998. Mexicanul Michel Franco prezintă „Chronic“, o dramă despre un asistent medical înconjurat de durere şi moarte. Franco a câştigat, în 2012, secţiunea Un certain regard cu filmul „After Lucia“. „Dheepan“ este povestea unui luptător din Sri Lanka care, după ce fuge în Paris, ajunge să lucreze ca îngrijitor la o instituţie a statului. „Dheepan“ este regizat de Jacques Audiard, care se află la a patra participare la Cannes.

    „The Assassin“ este un film asiatic, primul regizat de taiwanezul Hou Hsiao-hsien după mai bine de opt ani. Ultimul său film, „Flight of the Red Balloon“, a participat la Cannes în 2007 la secţiunea Un certain regard. Hou Hsiao-hsien a câştigat marele premiu de la Cannes în 1993, pentru filmul „The Puppetmaster“.

    „The Lobster“ este filmul de debut în limba engleză al regizorului grec Yorgos Lanthimos. Filmul îi are în distribuţie pe Colin Farrell, Ben Whishaw, John C. Reilly şi Rachel Weisz, iar acţiunea se petrece într-un viitor apropiat în care oamenii sunt obligaţi să îşi găsească sufletul-pereche în 45 de zile.

    După ce a impresionat juriul în 2011 cu „Oslo, 31 august“, regizorul norvegian Joachim Trier prezintă la Cannes o dramă avându-i în distribuţie pe Isabelle Huppert, Gabriel Byrne şi Jesse Eisenberg.

    „MacBeth“ este o nouă ecranizare a celebrei piese de teatru, semnată de către regizorul australian Justin Kurzel. În rolurile principale joacă Michael Fassbender şi Marion Cotillard.

    Radu Muntean şi Corneliu Porumboiu revin anul acesta la Festivalul de la Cannes, în secţiunea Un certain regard, cu cele mai noi lungmetraje ale lor, „Un etaj mai jos“, respectiv „Comoara“, iar regizorul Andrei Creţulescu va fi prezent în secţiunea Semaine de la critique cu scurtmetrajul „Ramona“. Acesta este deja al treilea an consecutiv când România nu are niciun film în competiţia oficială a prestigiosului Festival de la Cannes, care debutează miercuri.

    Selecţia oficială este realizată de către directorul festivalului, Thierry Fremaux, iar acesta susţine că „regizorii buni vor face întotdeauna filme bune, aşa că vor avea mereu un loc în festival“. Pentru a alege producţiile ce intră în competiţie, Fremaux se consultă cu o serie de specialişti din Europa. În Marea Britanie, spre exemplu, una din cele mai influente păreri este cea a scriitoarei Agnes Poirier. Marile companii britanice de film, precum Film4, BFI şi BBC, au şi ele un cuvânt greu de spus. Dar, asemenea festivalului, şi companiile se concentrează asupra numelor
    deja consacrate. „Construim cariere“, susţine Tessa Ross, directoare a Film4, casa de producţii care a lansat „Slumdog Millionaire“ şi „12 ani de sclavie“. „Este singurul mod în care poţi avea filme care să conteze.“

    Una din lecţiile pe care ar trebui să le înveţe responsabilii festivalului de la Cannes este că arta nu înseamnă întotdeauna şi bani mulţi. Este nevoie ca astfel de evenimente să dea atenţie şi unor regizori sau actori mai puţini cunoscuţi, dar care poate reuşesc prestaţii de invidiat.

    Inaugurat în 1964, Festivalul de la Cannes este unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din lume. Participarea la concurs este permisă doar pe bază de invitaţie, iar ceremonia se ţine la Palatul Festivalului şi Congresului din Cannes.

    Trofeul Palme d’or, un simbol al festivalului, a fost decernat pentru prima oară în 1955. Înainte, între 1946 şi 1954, câştigătorii primeau „Marele premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes“, sub forma unei diplome şi a unui trofeu realizat de un artist contemporan.

    Începând cu anul 2014, preşedinţia juriului a fost preluată de către Pierre Lescure, preşedintele canalului francez Canal Plus.