Category: Film

  • Cum arată noul Top Gear: un prezentator care nu prea ştie ce-are de făcut şi glume copiate de la fosta echipă

    Când am văzut noua listă de prezentatori a Top Gear, în urmă cu vreo jumătate de an, nu mi-am făcut prea mari speranţe în legătură cu viitorul emisiunii. Aducerea lui Chris Evans în locul lui Jeremy Clarkson şi folosirea unui nou sistem cu 7 sau 8 prezentatori părea o soluţie disperată de a păstra măcar o parte din cei aproape 200 de milioane de telespectatori care urmăreau, săptămână de săptămână, emisiunea de pe BBC.

    Rating-ul emisiunii de ieri (primul episod al sezonului 23) a fost cel mai slab din ultimii 10 ani; reacţiile celor de pe internet au fost negative, mai ales la adresa lui Evans.

    Şi le dau dreptate: faptul că Evans e un om de radio şi nu unul de televiziune devine evident după primele două minute. Ţipă, încearcă nişte glume care nu i se potrivesc şi pare o copie nereuşită a personajului lui Clarkson. Cel care salvează emisiunea şi o face chiar agreabilă e Matt LeBlanc – actorul din Friends şi Joey e amuzant şi nu încearcă să ia locul unuia din foştii prezentatori. Iar asta contează mult, pentru că dă şi o senzaţie de prospeţime emisiunii, sentiment pe care Evans nu îl generează câtuşi de puţin. Nu m-ar mira ca producătorii să vadă în cele din urmă acest lucru şi să îi dea rolul de “principal” lui LeBlanc; ar fi o alegere inspirată.

    Formatul emisiunii nu este modificat decât pe alocuri: segmentul “star in a reasonable princed car” a fost înlocuit cu unul numit “stars in a rally car”, adică un soi de variaţiune pe temă. A dispărut segmentul de ştiri, iar apariţiile lui Stig par din ce în ce mai rare.

    Repet: am urmărit acest prim episod fără a avea aşteptări prea mari, dar am fost totuşi plăcut impresionat de Matt LeBlanc. Acestea fiind spuse, cred totuşi că emisiunea produsă la Amazon de Clarkson, Hammond şi May va avea mai mult succes; motivul este cât se poate de simplu: trei glume bune fac mai mult decât una singură.

  • Cronică TV. Top Gear după Clarkson: Viitorul nu sună deloc bine

  • Cronica de film: A Hologram for the King

    Filmul începe cu o secvenţă lipsită de prea mult sens: un vis al personajului central, Alan Clay, prin care aflăm că acesta e un om de afaceri care a pus la punct o tehnologie revoluţionară, apoi a dat faliment, şi-a pierdut ulterior maşina şi soţia, iar acum nu mai are bani nici pentru educaţia copiiilor.

    Prin urmare, omul nostru se decide să meargă în Arabia Saudită pentru a prezenta ideea sa regelui saudit. Urmează o poveste ce seamănă destul de mult cu linia din Salmon Fishing in the Yemen; în ambele filme apare un personaj central care trece printr-o criză existenţială şi care dă vina pe cei din jur pentru toate problemele sale, în special pe chinezi şi invazia produselor din China. Astfel, de-a lungul filmului, folosind (nu foarte convingător) replici între diverse personaje, regizorul încearcă să transmită următorul mesaj: Arabia are problemele ei, dar nu se compară cu China!

    În cele din urmă, filmul vrea să reflecte ciocnirea dintre civilizaţii: Clay este până la urmă un turist, iar povestea este filtrată prin modul în care el percepe sentimentul de alienare. Spun „vrea să reflecte“, pentru că rezultatul nu este unul deloc cizelat – prietenii pe care Clay şi-i face şi interacţiunea dintre personaje reflectă doar ceea ce cred americanii despre saudiţi.

    Filmul este regizat de Tom Tykwer, un fel de Sergiu Nicolaescu al ultimilor ani: este regizor, scenarist, compozitor şi producător. El s-a remarcat prin conducerea unor filme precum Cloud Atlas, Perfume: The Story of a Murderer sau Run Lola Run. Pentru A Hologram for the King, el s-a rezumat doar la regie şi scenariu. În rolurile principale îi regăsim, alături de Tom Hanks, pe Alexander Black (debut într-un lungmetraj), Sarita Choudhury (Lady in the Water, A Perfect Murder, franciza The Hunger Games) şi Sidse Babett Knudsen (After the Wedding, The Duke of Burgundy, Borgen).

    În concluzie, A Hologram for the King pare mai mult un clip publicitar menit să convingă americanii că Arabia Saudită poate fi un bun partener de afaceri. Nu este cel mai bun film al lui Tom Hanks, dar, pe de altă parte, fără el am fi discutat probabil de una dintre marile dezamăgiri ale anului.
     
  • Cronică de film: Captain America: Civil War

    Şi nu pentru că lipseşte vreun element specific Marvel, din contră, sunt chiar prea multe; iar această abundenţă, prin care se încearcă introducerea unor personaje noi, fără nicio legătură cu ceea ce se întâmplase în primele două părţi, mi s-a părut destul de enervantă.

    Ceea ce a salvat filmul a fost umorul: sunt suficiente momente amuzante, mai ales în partea a doua, aduse în principal de Paul Rudd.

    Captain America: Civil War, cel de-al treilea film din seria Captain America produsă de studiourile Marvel, mult aşteptat de fanii francizei, e construit pe ideea de conflict – Război Civil în cazul de faţă – care divizează supereroii şi abundă de decoruri, costume şi efecte speciale.

    Filmările au început acum un an, pe 27 aprilie 2015, la studiourile Pinewood din Atlanta; deşi mare parte din filmări au avut loc aici, una din surprize a fost un segment de vreo 10 minute filmat în ceea ce ar fi trebuit să fie Bucureşti. Ar fi trebuit să fie, spun, pentru că nu reţin să fi văzut pe la noi clădirile respective care săreau în aer.

    Pe 21 august, după 80 de zile de filmări, echipa de producţie încheia scena Războiului Civil cu o amplă filmare la aeroportul din Leipzig. Pentru actori, producători şi echipele de lucru întreaga peliculă – care a presupus deplasări în Germania, Austria, Islanda, Puerto Rico, Indonezia, Brazilia şi Marea Britanie – a fost o călătorie uimitoare în jurul lumii, pentru a construi şi reda universul unic al supereroilor Marvel.

    Pentru cei doi regizori ai filmului, scriu cei de la Forum, era vital să filmeze în locuri ce redau atmosfera specifică universului seriei. „Am simţit că ceea ce îl face pe Captain America special în rândul Răzbunătorilor este chiar faptul că e genul mai ancorat în realitate, mai pragmatic, aproape real, iar oamenii pot empatiza cu asta“, spune Anthony Russo.

    Chris Evans, Robert Downey Jr., Scarlett Johansson, Sebastian Stan, Anthony Mackie, Emily VanCamp, Don Cheadle, Jeremy Renner, Chadwick Boseman, Paul Bettany, Elizabeth Olsen, Paul Rudd, Frank Grillo, William Hurt şi Daniel Brühl sunt actorii care interpretează sumedenia de personaje din film.

    În concluzie, fanii MCU vor fi probabil încântaţi de noile aventuri ale Căpitanului şi ale acoliţilor săi. Pentru noi, restul, apar însă primele semne că Marvel nu prea mai ştie ce să scoată din sertar şi încearcă să servească o masă festivă din resturile de la alte petreceri.

    NOTĂ: 6/10

  • „Captain America: Civil War” a stabilit un nou record de box office în România

    În primul weekend de la lansare, „Captain America: Civil War” a înregistrat în România încasări record de aproape 500.000 de dolari americani şi peste 87.000 de spectatori, devenind astfel cel mai bun film Disney cu supereroi din 2016, cât şi filmul Disney cu supereroi care are cele mai mari încasări la lansare din toate timpurile.  

    Comparând cifele de deschidere ale filmului ”Captain America: Civil War” cu ale altor producţii cu supereroi, acesta conduce în top după cum urmează: a depăşit încasările cu 247% faţă de ”Captain America: Soldatul Iernii”, cu 188% faţţă de ”Iron Man 3”, cu 125% încasările ”Avengers: Sub semnul lui Ultron”, preum şi filmul ”Batman vs. Superman”, unde a înregistrat încasări mai mari cu 71%.

    Din distribuţia filmului fac parte: Chris Evans, Robert Downey Jr., Scarlett Johansson, Sebastian Stan, Anthony Mackie, Emily VanCamp, Don Cheadle, Jeremy Renner, Chadwick Boseman, Paul Bettany, Elizabeth Olsen, Paul Rudd şi Frank Grillo, cu William Hurt şi Daniel Brühl.

    Anthony & Joe Russo sunt regizori, iar Kevin Feige este producător. Louis D’Esposito, Alan Fine, Victoria Alonso, Patricia Whitcher, Nate Moore şi Stan Lee sunt producători executivi. Scenariul este scris de Christopher Markus & Stephen McFeely.

    Filmul „Captain America: Civil War / Captain America: Război Civil” este distribuit de Forum Film România şi a avut premiera pe 6 mai 2016, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.
     
  • Câştigătorii primei ediţii a Festivalului Internaţional de Film Buzău BUZZ CEE

    Sin & Illy Still Alive (Germania, 2014), lungmetrajul de debut al regizoarei Maria Hengge, a fost desemnat câştigătorul trofelului Long BUZZ. „Un film simplu, dar bine realizat şi emoţionant despre o tânără aflată pe punctul de a începe o nouă viaţă”, şi-a motivat alegerea juriul compus din Dan Chişu, Igor Cobileanski şi Maya Vitkova. Filmul a primit din partea Cinelab România servicii de postproducţie în valoare de 7000 Euro.

    Trofeul Real BUZZ pentru Cel mai bun documentar a fost câştigat de producţia românească Roboţelul de aur (2015), realizată de tinerii regizori Mihai Dragolea şi Radu Mocanu, pentru “maniera nepretenţioasă  de a spune o poveste care dintr-una locală a devenit una globală”. Subiectul principal este buzoiancă Steluţa Duşă, multiplă campioană la box, o tânără ambiţioasă, dar extrem de încercată de viaţă. Juriul competiţiei de documentar a fost format din Alex Shiriaieff, Claudiu Mitcu, George Kalomenopoulos şi Aurelian Nica.

    Dispozitiv 0068 (România, 2014), un scurtmetraj regizat de Radu Bărbulescu, care are în centrul poveştii un lunetist ce se instalează în apartamentul unei bătrâne paralizate pentru asigurarea perimetrului pe parcursul summitului NATO de la Bucureşti, este câştigătorul trofeului Short BUZZ “pentru modul inteligent  în care regizorul a utilizat mijloacele limbajului cinematografic şi narativ pentru a realiza un film eficace, coerent, cu tensiune, emoţie şi umor controlate şi dozate foarte bine în favoarea operei cinematografice”. Din juriul competiţiei de scurtmetraj au făcut parte Iulia Rugină, Eugen Kelemen, Dan Burlac şi Emanuel Lăzărescu.

    Ambele filme au primit şi servicii de postproducţie în valoare de 2000 de Euro din partea Cinelab România.

    Zăpada/ Snow (Bulgaria, 2015), în regia lui Ventsislav Vasilesv, o dramă puternică despre familie, trădare, alegeri şi iertare, a fost ales de către public drept câştigător al trofeului Pop BUZZ. De asemenea, filmul a primit şi o menţiune specială din partea juriului competiţiei de lungmetraj.

    BUZZ CEE a avut loc la Buzău, în perioada 4 – 8 mai, în 3 locaţii centrale (Cinema Dacia 3D, sala Teatrului George Ciprian şi Sala Consiliului Judeţean Buzău), iar de-a lungul celor cinci zile, buzoienii au putut viziona 53 de filme româneşti şi internaţionale, de lung şi scurtmetraj, precum şi documentare.

    BUZZ CEE este un festival dedicat regiunii Europa Centrală şi de Sud-Est, care şi-a propus să promoveze producţii de calitate din ţările din regiune şi să aducă la Buzău filme care ajung rareori pe marile ecrane din România.

  • Cronică de film: Cartea junglei

    Mowgli (debut pentru Neel Sethi), băiatul pierdut în jungla indiană, este crescut de un lup pe nume Raksha (voce – Lupita Nyong’o), devenind astfel parte a haitei. Dar oamenii sunt priviţi cu destul de multă reţinere în junglă din cauza naturii lor destructive, iar cel mai puternic oponent al lui Mowgli este tigrul bengalez Shere Khan (Idris Elba). Tânărul Mowgli ia astfel decizia de a părăsi haita pentru a-şi proteja familia şi îl întâlneşte pe Baloo (Bill Murray), ursul leneş, dar mai mereu înfometat.

    Este celebra carte a lui Rudyard Kipling, scrisă în 1894 şi adaptată pentru marele ecran într-o manieră deosebită de cazurile anterioare. Franciza Cartea Junglei, deţinută, desigur, de Disney, include cinci filme, două seriale de televiziune, trei jocuri video şi trei reviste de benzi desenate. Filmul de animaţie din 1967 a fost mult timp considerat drept cea mai bună adaptare a poveştii, chiar dacă scenariul şi personajele, ba chiar şi modul de pronunţie a numelor au diferit de povestea scrisă de Kipling.

    Acum regizorul Jon Favreau a dat înapoi poveştii ceea ce anii ’70 i-au luat: teama şi întunericul junglei. Idris Elba îi dă voce lui Shere Khan într-un mod fantastic: felul în care vorbeşte este intimidant, iar intenţiile sunt evidente din tonul său. Este uimitor cât de bine i se potrivesc actorului, sau vocii sale, rolurile negative – lucru remarcat şi de producători, care îi servesc tot mai des astfel de partituri.

    Efectele speciale din Cartea Junglei sunt unele dintre cele mai bune din ultimii ani, vizionarea filmului în 3D ducându-te adânc în lumea imaginată de Kipling. Fiecare cascadă, fiecare copac sau piatră este creată cu atât de multe detalii încât nu poţi decât să rămâi surprins de treaba pe care a făcut-o echipa condusă de Favreau, o echipă confirmată de box-office în filme precum Gravity.

    Cu toate acestea, cele mai multe aprecieri le merită regizorul, pentru că a reuşit să introducă scene cu un puternic impact emoţional, reuşind astfel să stârnească interes faţă de o poveste pe care cei mai mulţi dintre noi o cunoaştem de multă vreme.

    Ca în multe alte cazuri, părerile sunt împărţite; mai mulţi critici consideră inutile scenele muzicale ale filmului, cu melodii precum Bare Necessities sau I Wan’na Be Like You. Acestea fac parte însă din istoria acestei francize, iar ignorarea acestora ar fi supărat, poate, o parte din spectatori; nu trebuie să uităm, în aceeaşi măsură, că este în primul rând un film pentru copii. Faptul că o melodie întrerupe desfăşurarea normală a intrigii poate fi trecut cu vederea.

    În concluzie, Cartea Junglei este un film pentru spectatorii de toate vârstele; pentru cei mai mici, este o bună ocazie de a face cunoştinţă cu personajele imaginate de Kipling.

    Nota: 8/10

  • Cronică de film: London Has Fallen

    “Olympus Has Fallen“ a fost lansat cu 6 luni înainte de un alt film despre răpirea preşedintelui Statelor Unite, White HouseDown. Coincidenţă sau nu, ambele au generat venituri similare din vânzările de bilete; diferenţa a fost bugetul dublu al celui mai recent, acesta fiind probabil şi motivul pentru care doar unul dintre ele a primit o continuare.

    Faptul că două filme cu un subiect aproape identic au apărut la doar câteva luni distanţă reflectă apetitul publicului pentru acest gen de one man show: John Wick este un alt exemplu. Pe acest tipar extrem de popular la Hollywood este construit şi London HasFallen; este vorba de tiparul Rambo, un personaj care doboară de unul singur o armată întreagă de inamici sau răuvoitori. Lui Gerard Butler i potriveşte perfect acest gen de roluri (altele nici nu prea mai primeşte), iar reţeta e completată de efectele speciale. Este inutil să vorbesc mai mult despre performanţele actorilor, pentru că nu este genul de film care să candideze la astfel de categorii.

    Producătorii au schimbat Casa Albă cu Londra şiteroriştii nord-coreeni cu traficanţii de arme din Pakistan, dar povestea seamănă destul de mult cu cea din 2013. E vorba în continuare de o răpire, de toţi liderii lumii adunaţi la un loc şi de un şef al teroriştilor care vrea să răzbune pe cineva sau ceva. Nu vă aşteptaţitotuşi la efecte speciale precum cele din Inception sau Interstellar: calculatorul a fost folosit mai mult pentru a reda atmosfera unei catastrofe de proporţii epice, în timpul căreia cele mai cunoscute clădiri-simbol ale Londrei se prăbuşesc ca piesele unui domino.

    Filmul este regizat de iranianul BabakNajafiKaramişi îi are în distribuţie pe Gerard Butler (300, Olympus Has Fallen, Rock’n’Rolla), Aaron Eckhart (The Dark Knight, Battle Los Angeles, Thank You for Smoking), Morgan Freeman (Shawshank Redemption, Se7en, Driving Miss Daisy) şi Angela Bassett (Malcolm X, Strange Days, Meet the Robinsons).

    Scenariul este semnat de CreightonRothenbergerşiKatrinBenedikt, cunoscuţi pentru prima parte a seriei şi pentru Expendables 3.

    Cei care au urmărit OlympusHasFallen vor urmări, cel mai probabil, şi acest nou episod; este un film de acţiune care nu cere prea multă atenţieşi care oferă multe momente explozive. Astfel de filme aduc mulţi bani, dar nu doboară recorduri de box-office; şi exact din acest motiv sunt necesare, pentru că nu poţi să te bazezi tot timpul pe încasări de un miliard de dolari.