BusinessMagazin

Category: Film

  • Cronică de film: Rogue One – A Star Wars Story

    ”Rogue One“ reuşeşte, în mai multe ocazii, ceea ce ”The Force Awakens“ nu a reuşit: să redea atmosfera trilogiei originale, cea din anii ’70-’80. Nu e puţin lucru, iar fanii francizei (şi sunt destui) vor aprecia cu siguranţă acest lucru.

    „Rogue One” e primul dintr-o serie de filme de sine stătătoare care sunt dezvoltate pentru a complementa noile producţii din celebra saga creată de George Lucas, permiţându-le astfel producătorilor să exploreze acest univers şi să experimenteze diferite stiluri şi moduri de a spune poveşti.

    „Rogue One” nu e un film tipic Star Wars; deşi reproduce impecabil atmosfera stabilită de Lucas în 1977, povestea este mai degrabă una de război pe care nu aş recomanda-o neapărat celor mici. Sigur, elementele din franciză se regăsesc în marea lor majoritate, dar cei de la Disney par să fi reuşit ceea ce şi-au propus: „Rogue One” este o poveste de sine stătătoare, dar îşi găseşte perfect locul între episoadele III şi IV (pentru cunoscători, acţiunea are loc exact înainte de capturarea prinţesei Leia din „A New Hope”).

    Personajele noi par puţin ieşite din stereotipurile Star Wars, dar globalizarea industriei cinematografice are şi ea costurile ei; avem parte, spre exemplu, de primul luptător asiatic din franciză. Toate elementele noi se leagă însă extrem de bine, aici fiind evident meritul regizorului Gareth Edwards. Un aspect interesant: pentru a crea ambianţa dorită pentru „Rogue One”, Edwards şi directorul de imagine Grieg Fraser s-au reîntors la lentilele camerelor din anii ’70, pe care le-au combinat cu tehnologia digitală modernă.

    În căutarea inspiraţiei pentru realizarea oraşului sfânt Jedha, designerii de producţie s-au uitat la oraşul antic al Ierusalimului şi la fortăreaţa din deşert Masada, din Israel. O altă influenţă importantă a fost şi oraşul Paris, aşa cum arăta el în perioada celui de-al doilea război mondial. Aerodromul Bovingdon – o veche bază a RAF (Royal Air Force), nefolosită timp de aproape jumătate de secol – a fost locul ideal pentru a recrea Maldivele. Nu au mai fost necesare decât elemente ca nisipul şi palmierii. Astfel, realizatorii filmului au adus 2.000 de tone de nisip şi au importat 60 de palmieri din Spania, precum şi din diferite sere din Regatul Unit.

    Recrearea înfăţişării lui Darth Vader a reprezentat o provocare pentru designerii de costume Glyn Dillion şi David Crossman, întrucât – ca în fiecare film Star Wars – au existat schimbări subtile ale ţinutei personajului negativ. Spre exemplu, casca purtată de Vader în „The Empire Strikes Back” este mai strălucitoare decât cea dinainte, dar după multe discuţii, regizorul a decis că preferă varianta mată, cum a apărut în „A New Hope”. Rezultatul final este o reproducere fidelă a look-ului lui Vader, cutiile de pe cureaua lui fiind identice cu cele din „A New Hope”, inclusiv cele mai mici zgârieturi. Iar cutia de la piept este din nou pictată şi are butoanele lipite deasupra. Sunt detalii minore, dar ele arată cât de important a fost pentru cei implicaţi să readucă în sala de cinema atmosfera primelor episoade.

    Din punctul de vedere al banilor, discuţie e oarecum inutilă: toate filmele din franciză au ieşit pe plus, iar „The Force Awakens” a devenit doar al treilea film din istorie care generează venituri de peste 2 miliarde de dolari. „Rogue One” nu va fi atât de profitabil, dar e suficient să spunem că filmul a adus din primul weekend încasări de 290 de milioane de dolari, în condiţiile în care tot bugetul a fost de 200 de milioane de dolari.

    În concluzie, „Rogue One: A Star Wars Story” este un film bine gândit şi executat; nu schimbă în vreun fel desfăşurarea evenimentelor, dar răspunde mai multor întrebări pe care fanii şi le-au pus de-a lungul timpului. Calitativ, „Rogue One” e peste episoadele I, II şi III – adică trilogia apărută în anii ’90 – şi se apropie destul de mult de opera iniţială a lui Lucas. Încă o victorie, deci, pentru Disney; singura problemă e că trebuie să mai aşteptăm până în decembrie pentru încă două ore de Star Wars.

    NOTA: 8/10

  • Un nou record! Disney a câştigat anul acesta mai mulţi bani decât oricare alt studio de film

    Succesul celui mai recent film din seria Star Wars, Rogue One, a împins Disney către un nou record, scrie Quartz.

    Rogue One: A Star Wars Story a avut încasări de 290 de milioane de dolari în weekendul de debut, ceea ce face ca Walt Disney Studios să devină primul studio de film care să încaseze 7 miliarde de dolari la Box Office-ul global (1 ian 2016-18 dec. 2016) într-un singur an. Însă nu doar Star Wars a pus umărul la realizarea acestei sume impresionante, ci şi blockbustere precum Captain America: Civil War sau Doctor Strange, dar şi animaţiile Finding Dory şi Zootopia. De asemenea, studioul a beneficiat şi de lansarea episodului 8 din seria Star Wars în decembrie 2015. Disney a reuşit să depăşească recordul de încasări şi pe plan local, depăşind suma de 2.45 miliarde de dolari stabilită de Universal Studios în 2015, ajungând la 2,7 miliarde (18 decembrie).

    Totuşi nu totul merge bine pentru Disney, iar business-ul cu cablu TV începe să scadă, în condiţiile în care ESPN pierde abonaţi şi peisajul televiziunii se schimbă odată cu apariţia serviciilor Netflix, Amazon Prime sau Hulu. AStfel compania trebuie să  tragă mai tare din alte părţi (studiourile de film, parcurile tematice şi vânzarea de produse comerciale).

    Cele mai multe încasări anul trecut le-a avut Universal Studios cu o sumă de 6,9 miliarde de dolari. De fapt, anul acesta întreaga industrie a filmului american a mers foarte bine, 2016 reprezetând anul când încasările de la box office-ul american au depăşit pentru prima dată 11.13 miliarde de dolari într-un an. 

     

  • Cele mai amuzante greşeli din filme celebre – GALERIE FOTO

    Miile de ore petrecute de actori şi regizori pe platourile de filmare fac loc şi micilor scăpări, care ajung să apară chiar pe marile ecrane, în faţa a milioane de spectatori. Vi le prezentăm pe cele care ni s-au părut cele mai amuzante.

     

  • Cele mai amuzante greşeli din filme celebre – GALERIE FOTO

    Miile de ore petrecute de actori şi regizori pe platourile de filmare fac loc şi micilor scăpări, care ajung să apară chiar pe marile ecrane, în faţa a milioane de spectatori. Vi le prezentăm pe cele care ni s-au părut cele mai amuzante.

     

  • Cronică de film: Moana

    În momentul de faţă, pare că cei de la Disney sunt în stare să transforme în aur orice ating: de la Zootopia până la Star Wars, aceste studiouri propun o varietate mare de filme, iar succesul la box-office pare să le surâdă de fiecare dată.

    Din cele nouă filme distribuite anul acesta de Disney la scară largă (lansate simultan în peste 3.000 de cinematografe), cinci au generat venituri de peste 100 de milioane de dolari; mai exact, acestea au adus în conturile Disney 1,75 miliarde de dolari. Nici celelalte filme nu s-au descurcat prea rău, ducând totalul la aproape 2 miliarde de dolari.

    Aşteptările sunt astfel destul de mari în ceea ce priveşte Moana, o poveste despre despre o adolescentă îndrăzneaţă care pleacă pe mare într-o misiune, pentru a-şi demonstra că poate fi un maestru al descoperirilor de noi locuri şi a îndeplini misiunea strămoşilor săi. Pe timpul călătoriei sale, Moana îl întâlneşte pe cândva măreţul semizeu Maui; împreună, vor traversa oceanul într-o călătorie plină de acţiune, pe timpul căreia vor întâlni creaturi feroce enorme şi situaţii imposibile.

    Acum trei mii de ani, cei mai buni marinari din lume au călătorit de-a lungul vastului Pacific, descoperind nenumăratele insule din Oceania. Dar apoi, timp de un mileniu, cursele lor s-au oprit şi nimeni nu ştie nici până astăzi de ce. Povestea este inspirată în parte din istoriile orale ale oamenilor şi ale culturilor din Oceania, unde realizatorii filmului au călătorit pentru a învăţa cât mai multe cu putinţă. Vreme de secole, cei mai mari navigatori din lume au explorat cu măiestrie vastul Pacific, descoperind multe insule din Oceania. Dar apoi, cu aproximativ 3.000 de ani în urmă, aceste călătorii au încetat timp de un mileniu, şi deşi există nenumărate teorii de ce s-a întâmplat acest lucru, nimeni nu ştie cu exactitate motivele.

    „Acea mândrie în tradiţiile lor culturale şi acel simţ al legăturii cu oceanul au devenit elemente centrale ale poveştii. De aceea protagonista şi filmul, se numesc Moana, cuvânt care înseamnă ocean în multe limbi din Polinezia”, spune producătorul executiv John Lasseter. Există supoziţii variate, însă nimeni nu este sigur de ce a avut loc această pauză de 1.000 de ani, în care explorările au fost oprite, pentru a fi reluate acum 2.000 de ani, expediţii ce au dus la descoperirea unor locuri ca Tahiti, Hawai‘i şi Aotearoa (Noua Zeelandă). Această renaştere – şi explicaţiile posibile din spatele ei – au aprins pare-se imaginaţia creatorilor de film.

    Filmul este regizat de echipa formată din Ron Clements şi John Musker, care au mai regizat şi Mica Sirenă sau Aladdin, şi produs de Osnat Shurer, care este cunoscut pentru Lifted şi One Man Band.

    În concluzie: Disney a stabilit un standard al calităţii extrem de înalt, dar reuşeşte să îl atingă şi de această dată. Moana este un film de copii pentru toată familia, iar apariţia lui Dwayne „The Rock” Johnson (sau măcar a vocii lui) într-un film de animaţie este îmbucurătoare.

    Nota: 8/10

     

  • Actorul care face toţi banii. Pentru fiecare dolar cu care a fost plătit el a produs 135 de dolari

    Publicaţia americană Forbes întocmeşte an de an o listă cu actorii care produc cei mai mulţi bani pentru studiourile de filme. Forbes analizează trei factori: distribuţia,filmul trebuie să fie distribuit în cel puţin 2000 de cinematografe, apoi este calculat venitul filmului care este împărţit la salariul estimat al actorului.

    Astfel, prin această ecuaţie, Chris Evans a ieşit pentru a doua oară la rând ca fiind actorul care-şi merită toţi bani, deoarece pentru fiecare dolar cu care a fost plătit el, la rândul lui, a produs 135,80 de dolari la Box Office. Anul acesta Evans a jucat în  Captain America: Civil War 

    Următorul în top este Chris Pratt, vedeta din filmele Jurassic World sau Guardians of the Galaxy care a produs 125,40 de dolari pentru fiecare dolar plătit pe el, urmat de Scarlett Johansson cu 88,60 de dolari la Box Office.

    De asemenea, tot Forbes a stabilit că Johnny Depp este plătit cel mai bine pentru munca sa, la fiecare 1 dolar, el generând doar 2,8 dolari.

    1. Chris Evans, 135,80 dolari
    2. Chris Pratt, 125,40 dolari
    3. Scarlett Johansson, 88,60 dolari
    4. Mila Kunis, 49,50 dolari
    5. Vin Diesel, 32 de dolari

  • Primul trailer pentru unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului 2017 – VIDEO

    Universal a prezentat recent primul trailer pentru Fast and Furious 8: The Fate of the Furious, unul dintre cele mai aşteptate filme din 2017.

    În regia lui F. Gary Gray, cea de-a opta parte a poveştii va fi şi prima fără Paul Walker, decedat în urma unui accident auto.

    În rolurile principale îi regăsim pe Dwayne Johnson, Charlize Theron, Jason Statham şi Vin Diesel. Filmul va avea premiera în aprilie 2017.

    Furious 7, cel mai recent film din franciză, a avut un succes uriaş de box office în 2015, depăşind 1,5 miliarde de dolari din încasări la nivel global.

     

  • Cristian Mungiu este elogiat „la scenă deschisă” de revista Paris Match

    Realizatorului de film român îi este dedicată o cronică entuziastă, pentru „Bacalaureat”, la secţiunea Cinema a site-ului prestigioasei reviste franceze.

    „După ce a obţinut Palme dʼOr în 2007 pentru «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile», cineastul român Cristian Mungiu revine cu un thriller despre corupţie: «Bacalaureat» – premiul pentru regie la Cannes, 2016.”

    La data obţinerii premiului, criticul de film Peter Bradshaw, de la The Guardian, a spus despre filmul lui Mungiu că este „un studiu de observaţie de 5 stele despre compromisul birocratic din România, realizat cu minuţiozitate şi subtilitate” şi i-a acordat 5 stele din 5.

    În evaluarea recentă (6 decembrie), Paris Match acordă 4 stele din 5 aceluiaşi film, dar concluzia articolului este cât se poate de fermă şi de flatantă: „Cristian Mungiu este un mare cineast, iar «Bacalaureat» este un film mare.”

  • “Toni Erdmann”,desemnat cel mai bun film străin al anului 2016 de New York Film Critics Circle

    Musicalul romantic “La La Land”, în regia lui Damien Chazelle, în care protagonişti sunt Ryan Gosling şi Emma Stone, a fost desemnat cel mai bun film al anului de New York Film Critics Circle (NYFCC), iar “Toni Erdmann” a fost numit “cel mai bun film străin”, informează usatoday.com.

    “Toni Erdmann” o coproducţie Germania-Austria-România, regizat de Maren Ade, a fost desemnat “cel mai bun film străin” al anului 2016 de asociaţia New York Film Critics Circle, în timp ce musicalul “La La Land” a primit titlul de “cel mai bun film” al anului 2016.

    Maren Ade, regizoarea şi scenarista filmului “Toni Erdmann”, este absolventa Academiei de Film din Munchen. În 2001, pune bazele Komplizen Film împreună cu Janine Jackowski cu care produce filmul său de diplomă “The Forest for the Trees” (2003). Filmul primeşte o serie de distincţii în traseul festivalier, printre care Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Sundance (2005), precum şi o nominalizare la German Film Prize. Următorul lungmetraj semnat de Ade, “Everyone Else”, are premiera mondială în 2009 în Competiţia Oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Maren Ade primeşte Ursul de Argint pentru Cel Mai Bun Film (Marele Premiu al Juriului), în vreme ce Birgit Minichmayr e recompensată cu statueta de argint pentru rolul principal feminin. “Everyone Else” a fost distribuit în peste 25 de ţări şi primeşte 3 nominalizări la German Film Award.

    Din distribuţia filmului “Toni Erdmann” fac parte Peter Simonischek şi Sandra Hüller, Michael Wittenborn, Thomas Loibl, Trystan Pütter, Hadewych Minis, Lucy Russell alături de actorii români Vlad Ivanov, Ingrid Bisu, Alexandru Papadopol şi Victoria Cociaş.

    Filmat aproape integral în România în vara anului 2014, “Toni Erdmann” este coprodus de Ada Solomon prin Hi Film Productions.

    Trailer-ul filmului, aici: https://www.youtube.com/watch?v=j0uwi5EPnpA.

    Musicalul “La La Land”, cu Ryan Gosling şi Emma Stone, este un tribut adus epocii de aur a musicalurilor hollywoodiene, deşi povestea din film se petrece în contemporaneitate. Pelicula a avut premiera în competiţia Festivalului de Film de la Veneţia, pe 31 august 2016.

    Gosling interpretează rolul unui pianist de jazz care se îndrăgosteşte de o actriţă debutantă (Emma Stone). Cei doi întâmpină obstacole pe măsură ce-şi clădesc cariere de succes. De asemenea, JK Simmons, care a câştigat premiul Oscar pentru rolul din filmul “Whiplash” şi cântăreţul John Legend sunt în distribuţie.

  • Cronică de film: Florence Foster Jenkins

    Muzica, dragostea şi banii (ştiu, sună ca titlul unei melodii nu prea reuşite) sunt cele trei ingrediente ale acestei poveşti semnate de Stephen Frears. Bazat pe o poveste adevărată, filmul urmăreşte o femeie bogată care încearcă, în mod obsesiv, să ajungă cântăreaţă de operă. Convinsă că vocea din capul ei sună ”angelic“, Florence Foster Jenkins se îmbarcă într-o călătorie care o va aduce în cele din urmă în atenţia publicului – doar că nu în felul în care îşi imagina.

    Chiar dacă Meryl Streep iese ca de obicei în evidenţă, actorul pe care ar trebui să vă concentraţi atenţia e Simon Helberg; reacţiile personajului său sunt cele care aduc culoare filmului.

    Meryl Streep (de trei ori câştigătoare a premiului Oscar) interpretează personajul principal, o femeie care a condus industria artistică din New York în prima jumătate a secolului XX, având şi impresia că este o cântăreaţă foarte talentată. Era doar o impresie, pentru că realitatea era cu totul alta. Dar banii pot face minuni, aşa că în 1944 ea şi-a cumpărat practic un concert pe scena de la Carnegie Hall; interpretarea sa a fost atât de proastă încât a devenit legendară. Streep este extrem de amuzantă, mai ales atunci când încearcă să interpreteze; ea redă un personaj care se agaţă de realitate, dar o părăseşte atunci când are o părere ireală despre abilităţile sale.

    Hugh Grant îl interpretează pe partenerul său, Bayfield, care plăteşte criticii şi se asigură că spectacolele sale au o audienţă semnificativă. El este extrem de grijuliu, stând lângă Florence în fiecare seară până ce ea adoarme. Asta înainte de a fugi la amanta lui, bineînţeles.

    Dar povestea nu ar fi atât de captivantă, după cum scriam mai sus, fără interpretarea lui Simon Helberg (îl cunoaşteţi, probabil, din serialul Big Bang Theory). El îl interpretează pe pianistul lui Florence, Cosme McMoon, care e interesat mai mult de bani decât de spectacolele efective. Reacţia lui atunci când o întâlneşte pe Florence Foster Jenkins este de nepreţuit; el îşi dă seama imediat că nu există remediu pentru lipsa de talent a femeii, dar preferă să îşi vadă de treabă.
    Am putea găsi un corespondent al poveştii în zilele noastre: gândiţi‑vă, spre exemplu, la cineva care încarcă un videoclip pe YouTube fiind convins de talentul său. Şi chiar lipsa desăvârşită a acelui talent este cea care transformă clipul într-unul viral. Cam despre asta e vorba şi în Florence Foster Jenkins.

    Trebuie însă precizat încă un lucru, chiar dacă nu are neapărat legătură cu filmul: Florence Foster Jenkins, în ciuda lipsei de talent, a devenit extrem de apreciată de-a lungul timpului. Ea a iubit muzica, şi-a urmărit visul şi nu a renunţat niciodată. Ea nu s-a ascuns niciodată – iar filmul surprinde perfect acest lucru.

    Regizorul Stephen Frears nu încearcă să dezvolte prea mult latura emoţională a poveştii, preferând să dea o notă generală de umor; alături de Danny Cohen, cel care semnează producţia, Frears reuşeşte să producă un film care aduce zâmbetul pe buze.

    NOTA: 8/10