BusinessMagazin

Category: Film

  • Cronică TV: Crashing, un serial marca HBO

    Serialul este creat chiar de cel care interpretează şi rolul principal, Pete Holmes, iar printre actorii care îşi fac apariţia se numără multe nume cunoscute din zona de comedie, precum Artie Lange sau Sarah Silverman.

    Suntem aruncaţi încă din primul episod în viaţa lui Pete şi aflăm că acesta încearcă de ani buni să devină comedian, cu puternica susţinere financiară a soţiei sale, Jess. Din punctul lui vedere, lucrurile par totuşi să fie în regulă; asta până când o găseşte pe Jess cu alt bărbat, Leif, care întruchipează parcă toate stereotipurile despre artiştii hipioţi neînţeleşi.

    De aici încolo, viaţa lui Pete o ia la vale: plecat de acasă, el ajunge să doarmă pe la prieteni şi să împartă flyere pentru a putea urca, timp de câteva minute, pe scena unui club obscur de comedie. Vă las să aflaţi ce se întâmplă în continuare.
    Deşi cred că serialul este oarecum inspirat de viaţa reală a creatorului, personajele şi aventurile lor sunt mult exagerate. Nu e un lucru rău, pentru că asta face serialul extrem de amuzant; fiind un serial de comedie, prea mult realism cred că ar strica.
    Crashing are multe momente spumoase, iar acest lucru i-a convins deja pe cei de la HBO să comande un nou sezon. Vom afla curând dacă va fi tot unul scurt, de 8 episoade.

    Deşi majoritatea caselor de producţie alocă din belşug spaţiu proiectelor de comedie, serialele nu mai reuşesc parcă să atragă succesul de care s-au bucurat, cu ani buni în urmă, concepte precum Seinfeld sau Friends. Trasarea unui scenariu simplu, care să nu fie bazat doar pe vulgarităţi sau înjurături, pare să fie o artă pierdută de americani. Au mai fost câteva excepţii, precum Transparent sau Mozart in the Jungle, dar acestea nu se încadrează la categoria sitcom – gen care prezintă într-o latură comică viaţa unor personaje în medii obişnuite.

    Nu aş putea spune exact care e motivul – poate că lumea nu mai gustă poantele simple, bazate pe situaţii în care te poţi trezi chiar tu. Vă amintiţi, desigur, de episodul Seinfeld care se petrece într-o parcare, cu personajele încercând să-şi găsească maşina. În concluzie, Crashing este un serial pe care îl recomand celor care vor să mai şi râdă. Dacă şi următoarele episoade vor fi la acelaşi nivel, aştept cât mai multe sezoane.

    NOTA: 8,5/10

    CREATOR: PETE HOLMES
    DISTRIBUŢIE: PETE HOLMES, ARTIE LANGE, LAUREN LAPKUS
    NUMĂR SEZOANE: 1
    NUMĂR EPISOADE: 8
    DATA LANSĂRII: 2017

     

  • Cronică de film: Split

    M. Night Shyamalan revine, aşadar, după o serie de eşecuri spectualoase precum After Earth sau The Last Airbender. Nu aveam foarte mari aşteptări de la Split, deşi recenziile păreau să îl laude; trebuie să recunosc că regizorul a făcut o treabă bună de data aceasta, amintindu-mi de vremurile în care regiza filme precum The Sixth Sense.

    Povestea din Split este, la suprafaţă, una simplă: un om cu grave probleme psihice care o ia pe arătură. Profunzimea personajelor este însă spectaculoasă – a personajului, mai bine spus, pentru că James McAvoy interpretează vreo 30 de roluri în Split.

    Stilul în care a fost regizat filmul îmi aduce aminte de Hitchcock, mai cu seamă de inegalabilul Psycho. Sigur, comparaţia e puţin exagerată, dar tensiunea din Split nu e la mare distanţă de cea din pelicula lui Hitchcock.
    De remarcat este, evident, prestaţia lui James McAvoy, un actor extrem de talentat dar care a lăsat de-a lungul timpului impresia că nu-şi poate atinge potenţialul. O face însă în Split, iar modul în care jonglează cu diferitele roluri arată versatilitatea sa.

    Split este un succes şi din punct de vedere financiar: realizat cu un buget de doar 9 milioane de dolari, filmul a adus până în prezent încasări de aproape 270 de milioane de dolari la nivel global. Este al doilea film consecutiv regizat de Shyamalan care se bucură de asemenea reacţii din partea publicului: The Visit, lansat în 2015, a generat venituri de 98 de milioane de dolari în condiţiile în care bugetul a fost de doar 5 milioane de dolari. Cu alte cuvinte, M. Night Shyamalan e pe cale să se împace cu studiourile de producţie.

    În ultima vreme, genul horror s-a divizat în două categorii: filmele psihologice, care îşi sperie spectatorii prin aluzii şi mijloace care nu implică neapărat violenţa, şi cele sângeroase, cu monştri, mutanţi şi alte creaturi atât de respingătoare încât publicul nu ştie dacă să se îngrozească sau să se scârbească. Rămâne însă cel mai profitabil gen de la Hollywood: e greu de crezut că un film mainstream va reuşi să doboare recordurile deţinute de Blair Witch Project (60.000 de dolari buget, 248 milioane de dolari încasări) sau de Paranormal Activity (15.000 de dolari buget, 193 milioane de dolari încasări).

    Filmele lui M. Night Shyamalan induc groaza, o sugerează subtil. Cu toate acestea, spectatorul pleacă profund tulburat din sala de cinematograf, iar acţiunea, personajele şi sensurile ascunse rămân subiecte de dezbatere multă vreme. Să sperăm că regizorul va rămâne pe acest drum şi cu următoarele sale proiecte.

     

  • A apărut primul trailer al celui mai aşteptat film al anului – Star Wars: The Last Jedi

    Primul trailer al Star Wars: The Last Jedi a fost prezentat în cadrul evenimentului “Star Wars Celebration”, sărbătorindu-se 40 de ani de la apariţia primului film. 

    Carrie Fisher va fi prezentă în acest film, în rolul prinţesei Leia. Ea a filmat toate scenele în care urma să apară înainte de moartea sa bruscă din decembrie.

  • Cronică de film: Kong: Skull Island

    După filmul din 2005, nu foarte bine primit de critici sau de public, varianta regizată de Jordan Vogt-Roberts aduce o gură de aer prospăt. Acţiunea este rapidă, efectele speciale aproape impecabile, iar apariţie actorilor pe care îi aminteam mai sus dă acea doză de superficialitate care lipseşte de multe ori la blockbusterele de azi. Acestea fiind spuse, să analizăm mai în detaliu diferenţele dintre cele două filme.

    Fără a da prea multe detalii, trebuie spus că elementele definitorii ale celuilalt film (şi ale tuturor versiunilor anterioare, de altfel) erau, în ordine: călătoria către insulă, întâlnirea cu King Kong, povestea de dragoste (să-i spunem aşa) şi confruntarea de pe meleagurile americane. Unele dintre aceste elemente lipsesc, unele sunt uşor modificate; vă las pe voi să aflaţi care.

    O altă diferenţă sesizabilă e dimensiunea lui Kong – nu am datele exacte, dar cred că producătorii au vrut să vadă cât de mult spaţiu poate o maimuţă să ocupe. Le-a reuşit, cred, pentru că este cea mai mare versiune a lui Kong de până acum.

    Un element oarecum nou este dat de animalele cu care Kong trebuie să se lupte (spun oarecum pentru că maimuţa s-a mai confruntat cu diverse creaturi de-a lungul timpului); acestea sunt bine schiţate şi produc efectul de frică pe care presupun că regizorul l-a căutat.

    În rest, Skull Island respectă reţeta clasică imaginată în urmă cu 84 de ani de James Ashmore Creelman şi Ruth Rose. Dacă vă aflaţi printre cei câţiva oameni de pe planetă care nu ştiu despre ce e vorba în film, nu vă aşteptaţi la ceva foarte logic sau care să conţină vreun mesaj memorabil. Filmul este un blockbuster şi trebuie tratat ca atare.

    Distribuţia este una mai mult decât respectabilă, aducând la un loc un premiu Oscar (Brie Larson), o nominalizare la aceleaşi premii (Samuel L. Jackson) şi un Glob de Aur (Tom Hiddleston).

    Trebuie să mă refer şi la durată, pentru că în cazul filmului din 2005 regizorul Peter Jackson nu a primit chiar cuvinte de laudă pentru cele 3 ore lipsite de suspans. Sigur, scuza lui Jackson poate fi puterea obişnuinţei – trilogia Stăpânul Inelelor a avut o durată media de 3 ore şi 6 minute pe film.

    După cum scriam şi la începutul acestei cronici, efectele speciale sunt realizate fără cusur, mult superioare celor din 2005 – sigur, tehnologia de azi ajută mult în acest sens. Dar realismul creaturilor este cel care mă face să cred că scenariştii au avut şi ei ceva de spus în această privinţă.

    Până la data redactării acestei cronici, Kong: Skull Island a generat încasări de 393 de milioane de dolari contra unui buget de 185 de milioane. Cu alte cuvinte, pregătiţi-vă pentru Kong: Multe alte părţi.

    În concluzie, filmul este mai mult decât decent; cea mai bună parte? Nu încearcă să fie mai mult decât este.

    Nota: 7/10

  • Performanţă unică. Acest film nu a reuşit să vândă nici măcar un bilet întreg în weekendul de deschidere

    Noul film al actorului american Shia LaBeouf, Man Down, a “reuşit” performanţa de a obţine încasări de doar 7 lire sterline în weekendul de deschidere.

    Da, nu este o greşeală. Filmul Man Down, cu Shia LaBeouf în rolul principal, a încasat 7 lire, nu 7 milioane de lire, 700.000 şi nici măcar 70.000 de lire, ci 7. Ce este şi mai fabulos este faptul că un bilet la cinema în Marea Britanie costă, potrivit The Guardian, 12,60 de lire, ceea ce înseamnă că cel care a văzut filmul este fie student, fie un pensionar ce a cumpărat un bilet redus.

    Cei drept, filmul a rulat într-un singur cinema, în Burnley, lansându-se în acelaşi timp şi pe DVD. Chiar şi aşa, performanţa filmului la box office intră în istorie ca fiind unul dintre filmele cu cele mai slabe încasări la debut. Alături de Shia LaBeouf au jucat alţi actori cunoscuţi precum Gary Oldman sau Kate Mara.

    Alte pelicule care nu s-au descurcat bine la debut în Marea Britanie sunt numeroase. Dark Tide cu Halle Berry a încasat doar 90 de lire, Motherhood cu Uma Thurman doar 88 de lire, The Colony cu celebra Emma Watson a avut încasări de doar 47 de lire.   

  • Performanţă unică. Acest film nu a reuşit să vândă nici măcar un bilet întreg în weekendul de deschidere

    Noul film al actorului american Shia LaBeouf, Man Down, a “reuşit” performanţa de a obţine încasări de doar 7 lire sterline în weekendul de deschidere.

    Da, nu este o greşeală. Filmul Man Down, cu Shia LaBeouf în rolul principal, a încasat 7 lire, nu 7 milioane de lire, 700.000 şi nici măcar 70.000 de lire, ci 7. Ce este şi mai fabulos este faptul că un bilet la cinema în Marea Britanie costă, potrivit The Guardian, 12,60 de lire, ceea ce înseamnă că cel care a văzut filmul este fie student, fie un pensionar ce a cumpărat un bilet redus.

    Cei drept, filmul a rulat într-un singur cinema, în Burnley, lansându-se în acelaşi timp şi pe DVD. Chiar şi aşa, performanţa filmului la box office intră în istorie ca fiind unul dintre filmele cu cele mai slabe încasări la debut. Alături de Shia LaBeouf au jucat alţi actori cunoscuţi precum Gary Oldman sau Kate Mara.

    Alte pelicule care nu s-au descurcat bine la debut în Marea Britanie sunt numeroase. Dark Tide cu Halle Berry a încasat doar 90 de lire, Motherhood cu Uma Thurman doar 88 de lire, The Colony cu celebra Emma Watson a avut încasări de doar 47 de lire.   

  • Cronică de film: Frumoasa şi bestia

    Anul acesta, povestea şi personajele pe care publicul le ştie revin la viaţă într-o adaptare live-action spectaculoasă a celebrului film de animaţie Disney „Frumoasa şi Bestia”. Filmul reprezintă povestea călătoriei fantastice a tinerei eroine Belle, care e luată prizonieră de bestie în castelul său.

    În ciuda temerilor sale, ea se împrieteneşte cu personalul fermecat al castelului şi descoperă faţa nevăzută a prinţului. Doar în România, „Frumoasa şi Bestia“ a înregistrat încasări record de aproape 520.000 de dolari în weekendul de lansare. În Statele Unite, rezultatele au fost chiar şi mai bune: cu încasări estimate la 170 de milioane de dolari, „Frumoasa şi Bestia“ a depăşit recordul deţinut anterior de „Batman vs. Superman: Dawn of Justice“, devenind cea mai bună lansare din luna martie (termenul de „lansare” se referă la încasările cumulate din cele trei zile ale weekendului). Suma de mai sus duce „Frumoasa şi Bestia“ pe locul 7 în topul celor mai de succes lansări din istoria Hollywoodului.

    De altfel, filmul face parte din strategia pe termen lung a Disney, fiind cea mai recentă adaptare a unui basm. În ultimii ani, Disney a lansat mai multe astfel de poveşti reinterpretate, precum „Alice în Ţara Minunilor“, „Maleficent“, „Cenuşăreasa“ sau „Cartea Junglei“.

    După cum scriam însă mai sus, filmul a fost înconjurat de controverse; premiera a fost amânată în Malaysia, deoarece autorităţile acestei ţări au cenzurat o scenă acuzată că ar avea conotaţii homosexuale. În Rusia, din aceleaşi motive, filmul a fost interzis tinerilor sub 16 ani. Şi în Singapore, ţară vecină cu Malaysia, filmul Disney a fost acuzat de atitudine „deviantă”. Scena care a stârnit controverse în Malaysia şi în Rusia îl prezintă pe personajul LeFou, care este „confuz asupra sexualităţii sale”, după cum spune regizorul filmului Bill Condon, dansând cu un alt bărbat.

    Interesant este modul în care producătorii au ales să realizeze scenografia, construind practic de la zero decorurile. Regizorul a explicat, în cadrul unui interviu, procesul creativ din spatele peliculei: „Tot filmul este realizat pe moda veche. Poate am mers şi în locaţie o zi, dar mai tot filmul a fost realizat la Shepperton Studios, în modul în care ar fi făcut şi MGM la Hollywood în anii ’50. Am construit un sat întreg cu decoruri masive şi scene imense interconectate. Spre exemplu, puteam merge din sala de mese a castelului până la scările de la intrare şi în imensa sală de bal. Într‑adevăr spectaculos. Şi aceste lucruri pot fi văzute foarte clar în formatul IMAX”, a spus Bill Condon.

    În distribuţie o veţi regăsi pe Emma Watson, remarcată mai ales pentru rolul din seria Harry Potter, şi pe Dan Stevens sau Luke Evans.

    „Frumoasa şi Bestia“ este un film care se încadrează în normele Disney: animaţia este spectaculoasă, actorii fac o treabă decentă, iar coloana sonoră este bine pusă la punct. Este în primul rând un film pentru copii, dar şi pentru adulţii în căutarea unei doze de nostalgie.

    NOTA: 7/10

  • Omul care a descoperit formula magică pentru a face bani la Hollywood. Deşi a produs peste 400 de filme aproape nimeni nu ştie cine e

    Acesta producea şi regiza filme cu buget redus (50.000 de dolari pentru filme alb-negru şi 65-70.000 de dolari pentru filme color) pentru publicul tânăr. “Hollywood prezenta în cinema filme cu protagonişti în vârstă pe când adolescenţii nu voiau să vadă asta, ci altceva”, a spus el pentru Business Insider.

    Corman susţine că majoritatea filmelor sale au avut succes şi că a ajutat regizori precum Francis Ford Coppola, Ron Howard, james Cameron sau Martin Scorsese să devină mari regizori.

    De asemenea, Corman este creditat cu descoperirea lui Jack Nicholson, care a jucat în câteva filme ale lui.

    În 2013, averea lui Roger Corman era estimată la 40 de milioane de dolari.

  • Omul care a descoperit formula magică pentru a face bani la Hollywood. Deşi a produs peste 400 de filme aproape nimeni nu ştie cine e

    Acesta producea şi regiza filme cu buget redus (50.000 de dolari pentru filme alb-negru şi 65-70.000 de dolari pentru filme color) pentru publicul tânăr. “Hollywood prezenta în cinema filme cu protagonişti în vârstă pe când adolescenţii nu voiau să vadă asta, ci altceva”, a spus el pentru Business Insider.

    Corman susţine că majoritatea filmelor sale au avut succes şi că a ajutat regizori precum Francis Ford Coppola, Ron Howard, james Cameron sau Martin Scorsese să devină mari regizori.

    De asemenea, Corman este creditat cu descoperirea lui Jack Nicholson, care a jucat în câteva filme ale lui.

    În 2013, averea lui Roger Corman era estimată la 40 de milioane de dolari.

  • Cronică de film: I, Daniel Blake

    Pentru mai bine de 50 de ani, Ken Loach a realizat drame cu teme sociale, legate între ele printr-un element comun: lupta clasei muncitoare de a păstra demnitatea unei case, a unui loc de muncă sau a posibilităţii de a pune mâncare pe masă. Şi toate acestea în mijlocul unui sistem ostil, care-şi priveşte membrii ca principali vinovaţi pentru propria soartă.

    Cel mai recent film al său, intitulat I, Daniel Blake, nu face notă discordantă de la această orientare a regizorului; cu toate acestea, filmul are suficiente elemente noi care să reţină atenţia spectatorului până spre final. Pelicula portretizează o serie de oameni normali împinşi la limită de circumstanţe dincolo de controlul lor, ce vin ca urmare a unui sistem de guvernare puternic birocratizat şi care pare să aibă ca singur scop acela de a-i demoraliza.

    Începutul poveştii este oarecum amuzant, prezentat prin intermediul unui dialog între personajul principal şi un funcţionar din zona asigurărilor de sănătate. După ce Daniel (Dave Johns) răspunde la o serie de întrebări ilogice, el primeşte în cele din urmă verdictul că este apt de muncă. De aici porneşte călătoria sa în căutarea unui loc de muncă, care se va dovedi ceva aproape imposibil.

    În urmă cu doi ani, Ken Loach a regizat Jimmy’s Hall, un film care a adus pe marele ecran, cu exactitate, atmosfera de acum mai bine de 80 de ani. Întrebat dacă există vreo legătură între Irlanda anilor ’20 şi Irlanda de astăzi, Loach a răspuns simplu: „Cred că lupta este, până la urmă, aceeaşi“. Mai exact, Jimmy’s Hall este un film care spune povestea unei mici comunităţi din Irlanda anilor 1920. Personajul principal este Jimmy Gralton, un lider comunist care după zece ani de exil în America se întoarce în locul unde a crescut pentru a trăi o viaţă liniştită. Atunci când Gralton vrea să redeschidă un salon de dans, el atrage critici din partea bisericii şi devine centrul a numeroase controverse. Deşi tema este fundamental diferită, asemănările cu I, Daniel Blake sunt evidente.

    Replicile rostite de-a lungul filmului ar fi suficiente pentru a umple câteva pliante, dacă nu chiar un întreg document-manifest. Situaţia în care se regăsesc protagoniştii atinge teme precum gentrificarea, creşterea astronomică a preţului la case în Marea Britanie sau situaţia politică din regat.

    În concluzie, filmul semnat de Ken Loach este unul de calitate, ce prezintă limita de jos la care pot ajunge oamenii atunci când se lasă în grija autorităţilor. Juriul de la Cannes a fost de aceeaşi părere: Ken Loach este acum deţinător a două trofee Palme d’Or.

    NOTA: 8,5/10