BusinessMagazin

Category: Carte

  • De la Talleyrand si Mata Hari la Maria Tanase si Pacepa

    Stiti cine au fost Mata Hari a Romaniei (Maria Balan), spionul
    care l-a asasinat pe Rasputin (Oswald Rayner) sau “cel mai
    formidabil spion din istorie” (Richard Sorge)? Dar “regina
    spionajului rosu” (Elisabeth Bentley), Mata Hari a Rusiei (Moura
    Budberg), “privighetoarea cantecului romanesc” si spioana (Maria
    Tanase), cea mai importanta agenta secreta din cel de-al Doilea
    Razboi Mondial (Vera Atkins), cel mai important spion in cel de al
    Doilea Razboi Mondial (Fritz Kolbe), prostituata care “a schimbat
    cursul razboiului” (“Cynthia”), modelul pentru James Bond (Sidney
    Reilly), “Mata Hari a celui de-al Doilea Razboi Mondial” (Mathilde
    Carre)?

    Ori “ingerul” care a spionat (Raul Wallenberg), spioana
    executata de doua ori (Ethel Rosenberg), agentul pentru opt
    servicii de spionaj (romanul Aurel Decei), scriitorul si agentul
    care “a pacatuit prin prea multa imaginatie” (Ian Fleming), cel mai
    bine platit spion american (Aldrich Ames), cel mai periculos agent
    infiltrat KGB in interiorul FBI (Robert Hanssen) sau spionul roman
    care “a speriat Franta” (Mihai Caraman)?

    Raspunsul detaliat la acestea si la multe alte intrebari poate
    fi aflat in “Dictionarul universal al spionilor”. Un veritabil ghid
    in lumea spionajului pentru toti cei interesati, dincolo de clisee,
    mistificari si exagerari, vizand un domeniu care se impleteste atat
    de intim, uneori insesizabil, cu istoria si existenta cotidiana.
    Gasim aici biografiile, uneori adevarate destine romanesti, ca si
    actiunile, imbinare de ingeniozitate, curaj, dar si de duplicitate
    si imoralitate, ale unor spioni celebri, ca si ale unor agenti mai
    putin cunoscuti pana in momentul de fata sau chiar ignorati.

    Intre cele 660 de articole ale dictionarului se afla nume de
    marca ale culturii si artei universale (Daniel Defoe, Beaumarchais,
    Voltaire, Josephine Baker, Marlene Dietrich, Somerset Maugham,
    André Malraux, Ernest Hemingway, John Le Carré, Graham Greene), asi
    ai spionajului mondial din diferite perioade (Willi Münzenberg,
    Elyesa Bazna, spioni din “Orchestra Rosie” si alte retele, Julius
    Rosenberg, Oleg Penkovski, agenti din “grupul de la Cambridge”),
    romani (Belu Zilber, Rica Georgescu, Ion Mihai Pacepa, Nicolae
    Militaru, Pavel Haiducu, Liviu Turcu) sau care au actionat in tara
    noastra (Alexander Eck, John Gardyne de Chastelain, Edith von
    Coler).

    Alexandru Popescu, “Dictionar universal al spionilor”, Editura
    Meronia, Bucuresti, 2011

  • Retrospectiva 2010 – Ca sa intelegem cum functioneaza economia

    Ca sa capatam o imagine mai precisa despre ce se cauta si ce se
    citeste in Romania in materie de carte de economie si de business,
    ne-am folosit de topul de vanzari al editurii Publica, specializata
    in astfel de lucrari.Nu ne-am mirat sa descoperim pe primul loc in
    clasamentul anului 2010 “Economia crizelor”, de Nouriel Roubini si
    Stephen Mihm, aparuta in Romania la doar cateva luni dupa
    publicarea ei in SUA.

    Nu ne-am mirat pentru ca, intr-o mare de previziuni false emise
    de atatia analisti care nici macar n-au intrevazut apropierea
    crizei, Roubini a aparut, inclusiv pentru publicul romanesc, drept
    unul dintre putinii economisti care nu numai ca au inteles mersul
    lucrurilor cu cativa ani inainte de momentul Lehman Brothers, dar
    au si stiut in mod constant sa-si promoveze in randul publicului
    opiniile. Daca multi ii stiu din presa parerea despre greselile
    guvernelor in raport cu actuala recesiune si despre un viitor ce nu
    se anunta roz nici pentru SUA, nici pentru zona euro, cartea le va
    descoperi baza teoretica a tuturor afirmatiilor din media ale lui
    Roubini.

    Cartea lui Roubini si Mihm a fost publicata in Co-Lectia de
    Economie, un proiect realizat in parteneriat cu BUSINESS Magazin si
    OTP Bank, inceput anul trecut cu lucrarea de capatai a lui Keynes,
    “Teoria generala a ocuparii fortei de munca, a dobanzii si a
    banilor” si continuat cu lucrari de Paul Krugman, Milton Friedman,
    George Akerlof si Joseph Stiglitz. Cealalta colectie importanta a
    editurii, Co-Lectia de Leadership, lansata in parteneriat cu Ziarul
    Financiar si Coca-Cola, este reprezentata cu trei volume in topul
    vanzarilor (“In fruntea revolutiei”, “Forta schimbarii” si
    “Limbajul secret al leadershipului”).

    “Observam ca preferintele cititorilor se indreapta catre acele
    carti care explica fenomenul crizei si cele care prezinta
    instrumente pentru schimbare”, comenteaza Bogdan Ungureanu,
    directorul executiv al editurii. In top 10 figureaza si alte trei
    titluri care “aduc lumina asupra tiparelor nevazute din spatele
    unor evenimente cotidiene”, cum le caracterizeaza Ungureanu:
    “Irational in mod previzibil”, “Exceptionalii” si “The Tipping
    Point”, acestea din urma semnate de Malcolm Gladwell, fost
    jurnalist la New York Times si Washington Post, inclus in 2005 de
    revista Time in clasamentul celor mai influenti 100 de oameni din
    lume.La fel de importante raman modelele catre care ne uitam,
    adauga Ungureanu, referindu-se la “Pierderea virginitatii”, scrisa
    de miliardarul britanic Richard Branson, fondatorul imperiului
    Virgin, precum si instrumentele utile in gestionarea relatiilor cu
    clientii (“Orice reclamatie este un cadou”).

    “Regretul este ca, publicand pe final de an o serie de carti
    extrem de actuale si relevante in domeniile lor, ele nu au avut
    timp sa ajunga in topul vanzarilor, dar estimez un parcurs
    ascendent al lor pentru 2011”, mai spune Bogdan Ungureanu, dand ca
    exemplu “Viitorul managementului” de Gary Hamel, o carte care
    combate birocratia corporatista in numele ideii ca angajatii sunt
    suficient de inteligenti pentru a-si organiza singuri munca.

  • Chinta royala pentru un mare poet roman

    In decurs de numai un an, poetul Ioan Es. Pop (ocazional,
    colegul nostru pe meterezele presei financiaro-culturale, editor la
    “Ziarul de Duminica” din anul 2000) a publicat cinci carti peste
    hotare. Doua in limba spaniola, una in suedeza (da, exista
    literatura romana in suedeza, asa cum exista si viata dupa moarte),
    una in franceza si una in engleza. Toate, antologii din opera de
    pana acum a poetului.

    Aproape toate reiau, pe prima coperta, titlul volumului mitic al
    lui Ioan Es. Pop, multipremiat la noi, citat si analizat in toate
    istoriile recente ale literaturii romane, “Ieudul fara iesire”. Cu
    o singura exceptie, editia engleza in care titlul a devenit “No Way
    Out of Hadesburg”. Asta pentru ca Ieudul, o localitate
    maramureseana care e posibil sa nu spuna nimic nici chiar
    cititorului roman de rand, nu putea sa trezeasca vreun ecou
    cultural in mintile anglo-saxone. A devenit “Hades”, ca o trimitere
    la taramul de dincolo, si “-burg”, ca o aluzie la Austro-Ungaria,
    sau ca o reverberatie toponimica septentrionala. Desi putea ramane
    Ieud, iluminand universal, precum Macondo, insa in nuantele
    noptii.

    O chinta royala alcatuita din cinci carti consecutive, de
    aceeasi culoare. In cazul nostru, neagra. Ca umorile poetului,
    pentru care viata nu este chiar cel mai bun lucru care ni s-a dat,
    dar care, odata sublimata in poezie, merita macar incercata. “Ma
    intorc acasa dupa ani si ani de/ umblat prin bucuresti/ si ma
    intorc cu o plasa goala in mana/ si iese ea la poarta si imi zice
    pai,/ dragul nostru, parca ai zis ca mergi la castig/ parca ziceai
    ca tu, in doi ani, o sa c`stigi cat altii in patru/ si uite ca acum
    n-aduci nimic/ (…) in urma mea vin carele incarcate cu nimic,
    gata sa se rupa sub greutate/ cand or sa se desarte toate-n curtea
    noastra/ nimeni n-a sa aiba atata nimic ca si noi/ intr-un an, doi,
    o sa fie mai cautat decat aurul./ o sa vindem din el numai cand va
    fi la mare pret./ fiti siguri, dragilor, atata nimic n-are nimeni./
    doi ani am tot adunat numai cu gandul la voi.”

    Sunt “Florile raului” romanesti, care respira tragismul
    damnarii, dar si resemnarea nobila, care, prin personaje de panteon
    personal (Porcec, Momfa) pun in scena jocul de-a viata si ispita
    paradisurilor artificiale, curajul sabordarii propriului vas de
    salvare si iluzia datoriei (de a respira, de a munci, de a merge si
    de a ne trezi in fiecare dimineata), perceputa ca o victima
    colaterala.

    Ioan Es. Pop, “Sans Issue”, “El Ieud sin salida”, “No exit”,
    “Ieud utan utgang”, “No way out of Hadesburg and Other
    Poems”

  • 36 de morti imaginare ale unor mari scriitori

    Nu ne place sa vorbim despre moarte, iar eseul lui Michel
    Schneider tocmai de aici porneste, de la raportul intre cuvinte si
    disparitia (sau iminenta disparitiei) fizice. Despre ce au spus
    niste mari personalitati in momentul trecerii in eternitate. Este,
    daca vreti, un compediu sui generis de istorie a literaturii si
    care functioneaza ca un excelent revelator al vietii.

    Nu degeaba ne recomanda autorul ca, dupa parcurgerea cartii lui,
    “sa citim toate cartile pe care acesti scriitori le-au scris: acolo
    este povestita moartea lor. Un scriitor e cineva care moare de-a
    lungul intregii sale vieti, fraza cu fraza, in cuvinte mici”.

    Michel Schneider, “Morti imaginare”, Editura Art, Bucuresti,
    2010

  • Cu petitia la Strasbourg

    Lector de limba engleza in Italia, Jerry pleaca de la Milano si
    vrea sa ajunga la Strasbourg, la Parlamentul European. Este insotit
    de un intreg grup de colegi, profesori de limbi straine la Milano,
    printre care si fosta lui amanta, profesoara de franceza. Cu totii
    vor sa depuna la institutia amintita o petitie care sa le rezolve
    un litigiu de munca, ce antrenase pana atunci nenumarate procese.
    Profesorii sunt acompaniati de un grup de studente solidare cu
    cauza lor.

    Delicioasele creaturi vor tranforma anosta calatorie intr-un
    voiaj delectant, frivol si decadent, in care nimeni nu comunica, de
    fapt, cu nimeni. Folosindu-l pe Jerry ca prototip, Tim Parks, cu o
    ironie dezlantuita, face portretul unui om modern ratacit intr-o
    lume fara repere, incapabila sa-si inventeze o identitate.

    Tim Parks, “Europa”, Editura Leda, Bucuresti, 2010

  • Cui i-e frica de jocurile video

    Serge Tisseron si Isabelle Gravillon analizeaza lumea jocurilor
    video cu obiectivitate si responsabilitate. Le pun in lumina
    virtutile, dar si dimensiunile toxice, facand o impecabil de exacta
    harta a riscurilor de dependenta. Exista, potrivit tipologiei puse
    in evidenta de autori, jocuri care lupta impotriva angoasei
    despartirii, jocuri care cauta senzatiile tari, cele ce prefera
    exercitiile de manipulare si constructia, jocurile ce cauta
    excelenta sau, in fine, cele care descopera relatiile
    sociale.

    Jocurile video sunt, in primul rand, “un calmant minunat”. Ecranul
    calculatorului devine, in aceasta perspectiva, refugiul secret al
    copiilor, unde incearca sa uite tot ce ii sperie. si, mai ales,
    faptul ca nu pot stapani metamorfozele din jurul lor. Pe de alta
    parte, jocul video ofera un cadru in care se pot trai emotii
    intense: ecranul devine un spatiu intim, separat de lumea
    adultilor, pe care copilul il poate popula cu imagini sau moduri de
    functionare unde isi va transfera elemente ale propriei vieti
    psihice. Pe langa faptul ca pot reprezenta o punere in scena a
    propriilor fantasme, jocurile video sprijina miscarile de
    individuatie si de separare, prin urmare – de maturizare.

    Eventuala problema a ratacirii de sine, a pierderii contactului cu
    lumea reala este tratata de autori in mod frontal: da, jocul este o
    fantasma. Insa, asa cum nu ne temem ca progeniturile noastre sa se
    identifice cu seful de gara atunci cand se joaca cu trenuletul
    electric, tot asa nu ar trebui sa ne speriem atunci cand un copil
    se identifica prea pasional cu un personaj video. Avatarul, adica
    reprezentarea jucatorului in lumea jocului video, poate chiar fi un
    pas in drumul construirii de sine. E un hibrid, jumatate imagine,
    jumatate obiect, care poate traduce niste emotii, poate figura un
    moment din viata jucatorului sau poate sluji drept suport pentru a
    gandi schimbarile de stare – avatarul isi schimba forma, atunci
    cand sare la un nivel superior – sau se poate constitui intr-o
    masca indaratul careia putem distruge sau iubi.

    Autorii denunta doua mituri: confuzia intre realitate si virtual si
    intelegerea jocului video ca retragere in sine si indepartare de
    lume.

    Serge Tisseron, Isabelle Gravillon, “Psihologia jocurilor
    video”, Editura Trei, Bucuresti, 2010

  • Polemicile Evului Mediu

    O lume multiculturala, cu o componenta crestina inca
    neconsolidata, o solida componenta araba, si una, minoritara,
    ebraica. A avut o tinerete tumultuoasa, insa la 30 de ani, in urma
    unor experiente spirituale, viata i s-a schimbat radical. A
    abandonat viata de familie si de curte si, fara a intra intr-un
    ordin religios, s-a consacrat, pâna la moarte, unui singur tel:
    cunoasterea si manifestarea devotiunii fata de Dumnezeu, inclusiv
    prin convertirea necredinciosilor la adevarata credinta.

    In “Cartea paganului si a celor trei intelepti”, una dintre cele
    265 care au ramas de pe urma sa, un evreu, un crestin si un
    musulman incearca sa convinga, prin argumente logice, un pagan de
    adevarurile comune celor trei religii si, apoi, fiecare in parte,
    de superioritatea credintei proprii. O pledoarie din secolul al
    XIII-lea pentru toleranta si dialog.

    Ramon Llull, “Cartea paganului si a celor trei intelepti”,
    Editura Omonia, Bucuresti, 2010

  • Cu internetul la (noua) piata

    Pentru oamenii de pretutindeni care interactioneaza pe web (adica,
    daca e sa ne luam dupa statistici, peste 70% din locuitorii tarilor
    dezvoltate, iar daca ne referim la România, circa o treime din
    populatie), vechile reguli de marketing nu mai functioneaza.
    Astazi, aproape toate tipurile de organizatii comunica direct cu
    cumparatorii lor. Inainte de internet, organizatiile puteau atrage
    atentia asupra produselor lor fie platind pentru reclame
    costisitoare, fie incercând sa faca sa se scrie in presa de ele.
    Internetul a schimbat regulile, permitand relatii direct cu
    consumatorii.

    Meerman Scott propune cateva reguli de baza pentru companii:

    – Marketing inseamna mai mult decât publicitate.

    – PR nu e doar relatia cu publicul larg.

    – Esti ceea ce publici.

    – Oamenii nu doresc propaganda, ci sa participe la discutii pe
    bloguri.

    – In loc sa se bazeze pe tehnici de intrerupere ca sa transmita
    un mesaj cu sens unic, marketingul incearca sa ofere informatie,
    continut, exact atunci când publicul are nevoie de el.

    – Oamenii care se ocupa de vânzari trebuie sa-si reorienteze
    gandirea dinspre marketingul conceput pentru piete mari si un
    public foarte numeros, spre o strategie care sa tinteasca online
    segmentele de public slab deservite.

    – PR-ul nu inseamna ca seful dumneavoastra sa-si vada compania
    prezentata la televizor, ci pe web.

    – Internetul a facut ca relatiile publice sa fie din nou
    publice, dupa ce, ani la rând, PR-ul s-a concentrat exclusiv asupra
    mijloacelor de comunicare in masa.

    – Companiile trebuie sa-i indrume pe cumparatori cu ajutorul
    unui continut online extraordinar. Blogurile, podcasturile,
    e-book-urile le permit organizatiilor sa comunice direct cu
    clientii, intr-un mod pe care acestia il agreeaza.

    – Pe web, liniile de demarcatie intre marketing si PR s-au
    sters.

    Probabil ca apologia lui Scott ar fi fost perfecta si ar fi
    evitat izul paradoxului, daca aceasta carte n-ar fi aparut
    niciodata pe suport de hârtie, ci ar fi ramas strecurata doar
    printre undele internetului.

    David Meerman Scott, “Noile reguli de marketing si PR”, Editura
    Publica, Bucuresti, 2010

  • Diferenta dintre castig si profit. Capitalism in varianta Muhammad Yunus

    In loc sa mearga cu mana intinsa din usa in usa, cersetorii
    folosesc sumele imprumutate de la aceasta “banca sateasca” pentru a
    incepe mici activitati comerciale. Ce este cu adevarat interesant
    acum, la multi ani de la infiintarea Grameen Bank, este faptul ca
    gradul de restituire al imprumurilor este in unele cazuri de peste
    90%. E adevarat, nu in toate. Cum stim, banca a aparut dupa o idee
    a lui Muhammad Yunus, detinator al Nobelului pentru pace, nu pentru
    economie, in 2006 si parinte al conceptului de microcredit.

    Este oare capabila forta capitalismului sa contribuie la eradicarea
    saraciei si la reducerea inechitatilor sociale? In cartea pe care
    v-o prezentam, Yunus propune o noua forma de activitate economica,
    complementara modelului clasic, ce ingaduie producerea de avantaje
    economice prin recurs la piata libera. Ca si microcreditul, pe care
    astazi il folosesc peste o suta de milioane de familii din intrega
    lume (incluzand SUA, unde a fost dezvoltat programul Grameen
    America, in 2008), afacerile sociale (social business) ar putea
    conferi un nou chip capitalismului.

    Ce inseamna “afacere sociala”? O intreprindere care castiga bani,
    dar care nu este exclusiv preocupata de maximizarea profitului, ci
    este interesata si sa reduca pe cat posibil din consecintele atator
    neajunsuri de care sufera de atâta vreme omenirea: foametea, lipsa
    de locuinte, bolile, poluarea, lipsa de educatie. Spre deosebire de
    organizatiile caritabile, “afacerile sociale” acorda o mai mare
    atentie demnitatii personale si autonomiei beneficiarilor lor,
    avand in vedere ca pana si cele mai bine intentionate programe de
    caritate au, in mod inevitabil, efectul de a submina initiativa in
    randul celor ce primesc sprijinul. Afacerile sociale stimuleaza
    initiativa, asa incat cei sprijiniti cu imprumuturi au toate
    sansele sa devina jucatori cu drepturi depline intr-o economie
    bazata pe principiile pietei libere.

    Muhammad Yunus, “Dezvoltarea afacerilor sociale”, Editura Curtea
    veche, Bucuresti, 2010

  • O noua serie politista

    Unul dintre motivele ascunse ale acestei implicari neobisnuite
    vine din faptul ca lui insusi i-a disparut, in tinerete, fratele
    mai mic, iar familia inca nu si-a revenit de pe urma tragediei. In
    acest “Oras al borcanelor”, un nou cadavru este descoperit la
    Reykjavik, iar in casa victimei sunt descoperite niste fotografii
    pornografice care par sa tina de o afacere criminala veche de 40 de
    ani. Ele conduc spre o oribila colectie de borcane care contin
    organe umane.

    Parintele literar al detectivului nostru este Arnaldur
    Indridason, cel mai citit scriitor islandez al momentului. S-a
    nascut in 1961, a facut studii de istorie, a fost jurnalist si
    critic de film si, pana in momentul de fata, a scris opt romane
    politiste care il au in centrul atentiei pe Erlendur.

    Arnaldur Indridason, “Orasul borcanelor”, Editura Trei,
    Bucuresti, 2010