BusinessMagazin

Category: Carte

  • Viziunea erotică a lumii

    De-a lungul paginilor veţi simţi luminile şi umbrele provocatoare ale acestei pânze, în mod direct sau prin intermediul permanentelor referiri la ea făcute de doctorul Patricio Illanes, un chilian exilat la Paris. Acolo, în extazul cromatic şi al liniilor lui Courbet, Patricio nu se poate împiedica să descopere voluptuoasa frumuseţe a propriei sale soţii, de care este iremediabil îndrăgostit.

    Printre prietenii săi parizieni (de origine chiliană) se află însă şi Felipe Diaz, un ziarist sexagenar care este şi un incorigibil Don Juan.

    Jorge Edwards, “Originea lumii”, Editura Art, Bucureşti, 2012

  • Cum arată durerea care naşte literatură

    Atunci, fiul său, Lion, în vârstă de 21 de ani, a murit, răpus de meningită. Cartea, scrisă şi rescrisă preţ de circa şapte ani, istoriseşte această experienţă, dar dintr-o perspectivă ficţională. E un fel de datorie plătită faţă de memoria fiului său, dar şi un manual de resemnare nobilă, din rândurile căruia aflăm că “se poate trăi şi cu această sfâşiere în suflet”.

    Naraţiunea, făcută din perspectiva defunctului (“în a unsprezecea zi după moartea mea, tata a plecat să-mi ducă plapuma la curăţătorie…”), are o nesfârşită pudoare şi nu capătă o clipă accente lacrimogene. E un imn splendid adus iubirii dintre tată şi fiu, ţesut cu fineţe emoţională şi graţie stilistică.

    Michel Rostain, “Fiul”, Editura Allfa, Bucureşti, 2012

  • Aventuri la Sarajevo cu Emir Kusturica (VIDEO)

    Dacă filmele lui de debut (“Ce mai ştii de Dolly Bell?” sau “Tata în călătorie de afaceri”) au o cromatică apăsat balcanică şi indică limpede sorgintea autorului, individ născut la porţile Orientului, “unde totul este privit cu lejeritate”, odată cu “Arizona Dream” şi “Underground”, regizorul a devenit un bun cultural universal, privit cu simpatie şi admiraţie, chiar atunci când opiniile lui sunt contrariante. În paralel, în ultimii ani, Emir străbate lumea la cârma propriei formaţii – The No Smoking Orchestra.

    Oricât de mult din fibra personalităţii şi biografiei sale s-a mutat însă în opera sa, niciodată acest lucru nu a fost făcut explicit. Parcurgând paginile (nu puţine) ale acestui volum, vom avea prilejul să urmărim pas cu pas viaţa lui Emir, perioada şcolii primare, etapa şotiilor, a bătăilor de cartier şi a meciurilor de fotbal de pe maidan, a primelor elanuri erotice, vremea studiilor universitare pragheze şi a celui dintâi amor matur (care, coincidenţă, este şi singurul care i-a marcat viaţa; e vorba despre relaţia cu viitoare sa soţie, Maja) şi, desigur, timpul gloriei şi al recunoaşterii dincolo de frontierele Bosniei, iluminat de prietenia cu Johnny Depp şi de miracolul contactului (de un haz absolut nebun) cu filmele lui Fellini.

    Trebuie precizat însă că acestui ultim segment, precum şi celui al turnării filmelor sale, li se acordă un spaţiu minor, în raport cu acela realmente marcant, al tinereţii. Pentru că acolo s-au legat cu adevărat lucrurile şi atunci s-a copt geniul său vizual. Iar cultura sa nu a venit din studiul pe băncile bibliotecilor sau al cinematecilor, ci din contactul nemijlocit cu oamenii din Sarajevo, cu minunaţii golani din Gorica şi, mai ales, cu părinţii săi – Senka şi Murat – care i-au fost nu doar sfetnici de taină, ci şi modele existenţiale.

    O carte din care răzbate nostalgia după vremuri apuse (chit că că acele vremuri erau ale comunismului titoist), în care nu ne izbim însă nici de tristeţe şi nici de eşecuri, pentru că, aşa cum a fost, viaţa marelui Kusturica a contabilizat doar frumuseţe, strălucire şi căldură.

    Emir Kusturica, “Unde sunt eu în toată povestea asta?”, Editura Polirom, Bucureşti, 2012

    CONCERT Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra, 27 feb. 2012, Bruxelles:

  • Cum schimbă e-bookurile piaţa cărţii

    E.L. James a început să scrie pe un site al fanilor sagăi “Amurg”. Succesul a venit imediat: fanii Stephaniei Meyer au devenit automat adoratorii necondiţionaţi ai lui E.L. James. New York Times şi Wall Street Journal au dedicat articole de primă pagină pentru a spune povestea fabuloasă a acestei trilogii erotice.

    Editorul american a publicat un prim tiraj de 750.000 exemplare doar din primul volum, iar celelalte două s-au bucurat de acelaşi succes. Această primă tipărire s-a dovedit în câteva zile insuficientă, astfel că editura a retipărit romanul. După doar o lună de la lansare, cartea se vânduse în 6.000.000 de copii (!), după cum a anunţat Today.com. Universal Pictures a cumpărat drepturile de ecranizare pentru suma de 5 mil. dolari.

    Această întâmplare a generat o adevărată modă a cărţilor care sunt publicate mai întâi în formă de e-book pentru a deveni apoi, graţie succesului, bestselleruri în format tipărit. “Cele 50 de secrete ale Domnului Grey” de E.L. James (Editura Trei / Colecţia Eroscop) este un romance care relatează întâlnirea dintre Christian Grey şi Anastasia Steele. El este un bărbat extrem de atrăgător, ea este o tânără inteligentă şi inocentă. Christian Grey o antrenează pe Ana într-o relaţie nu doar pasională, din punct de vedere fizic şi emoţional, dar şi conformă cu gusturile lui erotice violente.

    Poveştile de dragoste sunt vechi de când lumea, ravagiile pasionale ale erotismului extrem însoţit de hard sex au trecut şi ele prin pana câtorva nume celebre, printre care Sade sau Henry Miller. Iată, în registru contemporan, un roman în care romantismul şi libertinajul fac casă de piatră, cucerind sufletele a milioane de cititori.

    E.L. James – “Cele 50 de secrete ale Domnului Grey”, Editura Trei, Bucureşti, 2012

  • Cum se luptă cartea cu televizorul

    “Citesc patru cărţi în fiecare săptămână şi nu mă uit la televizor; şi nu îmi place să citesc pe iPad, ci cărţi din hârtie”, spune Radu Timiş, antreprenorul care a clădit grupul de firme CrisTim. Tot el spune că preferă să răsfoiască, în fiecare dimineaţă, şi ziarele, având abonament atât pentru acasă, cât şi pentru la birou. Ca el însă nu sunt mulţi români, dovadă că piaţa cărţii a scăzut cu circa 40% de-a lungul ultimilor cinci ani, după estimările lui Dan Vidraşcu, director general al Editurii Litera. Piaţa anuală a cărţilor ajunge la circa 60 de milioane de euro, cifră ce nu include vânzările de manuale şi pe cele de la chioşcuri, care ridică pragul la o valoare aproape dublă, conform unor estimări.

    Chiar şi aşa, românii citesc prea puţin. Chiar şi prin comparaţie cu vecinii unguri, unde piaţa cărţii are o valoare de trei ori mai mare, la o populaţie de peste două ori mai mică. Iar faţă de ţări precum Germania, Franţa sau Mare Britanie nici măcar nu încap termeni de comparaţie, pentru locuitorii din astfel de ţări cititul fiind o nevoie zilnică, spune Mihai Mitrică, director executiv al Asociaţiei Editorilor din România. El punctează că studii pentru piaţa locală de carte nu au fost făcute în ultimii zece ani, iar un demers în acest sens nu este facil, de vreme ce multe edituri nu sunt transparente şi nu declară vânzările de carte, aşa cum se întâmplă în alte ţări.

    Asociaţia a organizat la finalul săptămânii trecute, vreme de cinci zile, Bookfest, eveniment ajuns la a şaptea ediţie. De-a lungul celor cinci zile ale salonului, au avut loc peste 250 de evenimente culturale: lansări şi prezentări de carte, cd-uri, audio-book-uri şi expoziţii, sesiuni de autografe, mese rotunde, dezbateri la care au participat personalităţi ale lumii literare şi artişti. Cu toate acestea, în timpul celor două târguri anuale de carte – Bookfest şi Gaudeamus – vânzările de carte nu depăşesc 20%-25% din rulajul unei luni, cel puţin în cazul Litera, cea mai mare editură de pe piaţa românească în funcţie de cifra de afaceri. Compania a avut anul trecut venituri de 43 de milioane de lei şi un profit de 500.000 lei, iar previziunile pentru anul în curs se referă la vânzări în scădere, dar cu un profit mai mare. Dan Vidraşcu, care are 33 de ani şi e implicat în afacerea fondată în 1989 de tatăl său la Chişinău de la 18 ani, crede că vânzările vor scădea uşor anul acesta din pricina reducerii tirajelor de cărţi vândute împreună cu ziare şi reviste. “Deşi mulţi editori ne-au criticat, spunând că distrugem piaţa de carte cu preţurile din proiectele dedicate chioşcurilor, le-am răspuns mereu că argumentele lor nu sunt întemeiate”, spune Vidraşcu, care este acum director general în cadrul editurii în care mai sunt implicaţi tatăl său, fratele şi soţia sa.

    Explicaţia este foarte clară: un titlu al unui autor român se vinde în circa 3-4.000 de exemplare pe an, “în cel mai bun caz”, prin intermediul librăriilor şi al vânzărilor online. Or cel mai bine vândut tiraj, care a ajuns la 250.000 de exemplare vândute într-o singură săptămână, a fost “Cel mai iubit dintre pământeni”. “Piaţa era inertă”, argumentează Vidraşcu, care spune că prin proiectele derulate până acum a accesat o piaţă care nu are nicio legătură cu librăriile. Litera a ajuns ca prin intermediul proiectelor speciale pentru chioşcuri să ruleze 55% din cifra de afaceri a anului trecut, marjele de profit fiind mai mici decât prin celelalte canale. Distribuţia limitată este una dintre principalele cauze ale vânzărilor reduse de carte, spune oficialul Litera, care va scoate pe piaţă anul acesta în jur de 450 de noi titluri şi are în portofoliu, active şi pe stoc, cu posibilitate de livrare imediată, 970 de titluri. La nivelul întregii ţări există doar câteva sute de librării, în timp ce chioşcurile de ziare sunt de ordinul miilor. Pe de altă parte, editurile nu au nici reţele proprii de desfacere, nici bugete de marketing pentru a putea impune un produs. “Oamenii trebuie să caute, să vrea lucrurile. Avem nevoie de aceleaşi instrumente ca orice producător din această lume”, spune antreprenorul.

  • O tragedie evreiască

    Eroina romanului, Ora (recent divorţată) se hotărăşte să-şi părăsească locuinţa din Ierusalim şi să plece într-o lungă şi fără ţintă călătorie pedestră prin Galileea, însoţită de Avram, un iubit din tinereţe. Alegerea ei este determinată de dorinţa de a scăpa de zgomotul şi furia războiului în care fiul ei de douăzeci de ani, Ofer, fusese târât. E apăsată de presentimentul că acesta va muri şi că, dispărând din teatrul de război, îi va putea schimba destinul şi va înfrânge astfel moartea. O convingere iraţională (“câtă vreme nu-l pot atinge, Ofer nu riscă nimic”) care îi va hrăni determinarea de a rătăci prin peisajele consolatoare ale Galileei.

    În tot răstimpul acestei umblări prin pustii, Avram povesteşte atrocele suferinţe pe care le-a îndurat în temniţele egiptene, iar “Ora” deapănă întreaga viaţă a fiului său, copilăria, adolescenţa, plecarea în serviciul militar, încercând ca, prin magia cuvintelor, să întârzie moartea, precum Şeherezada.

    David Grossman, “Până la capătul pământului”, Editura Polirom, Iaşi, 2012

  • Yasmina Khadra: “Mondializarea nu aduce decât criză după criză, spaimă şi pericole”

    “Ceea ce ziua datorează nopţii” (Ce que le jour doit à la nuit) a primit premiul “Cel mai bun roman al anului 2008” acordat de prestigioasa revistă Lire, fiind primit în mod elogios de critica literară care a semnalat valoarea artistică, dar şi etică a acestei cărţi în care autorul propune o reconciliere a trecutului dureros, încă nevindecat, al relaţiilor franco-algeriene.

    Rep.: Va deveni oare patriotismul, dragostea de propria ţară, un lucru din ce în ce mai greu de înţeles şi chiar de acceptat în epoca globalizării?
    Yasmina Khadra: Mondializarea, aşa cum a fost ea gândită şi pusă în practică, se bazează pe rentabilitatea economică, pe profit, iar nu pe promovarea, pe bunăstarea individului. Marile Finanţe au exclus factorul uman din ecuaţie. La început, s-a crezut că mondializarea va aduce prosperitate si securitate. S-a dovedit, însă, că ea nu aduce decât criză după criză, spaimă şi pericole. În faţa unei asemenea realităţi oamenii sunt nevoiţi să-şi reactiveze instinctele gregare, pentru a putea supravieţui, iar noţiunea de patriotism ar putea degenera prin proliferarea mişcărilor ultranaţionaliste. Priviţi la ce se întâmplă acum în Grecia cu partidele xenofobe, în Rusia, unde proliferează rasismul în rândul tinerilor, la mişcările fasciste care dau frisoane Austriei, Olandei, Italiei şi Franţei. Este imperativ necesar să regândim mondializarea, să o punem în serviciul omului, să nu mai fie un concept aflat la bunul plac al finanţelor internaţionale, care nu fac decât să genereze focare de tensiune şi care, adeseori, se găsesc în spatele războaielor, al revoltelor populare, al marilor exoduri sinucigaşe.

    Mai mult pe Ziarul de Duminică.

  • Lecturi de duminică. Povestea celor două surori

    Bea (Beatrice Hemming) este o femeie activă care locuieşte în New York, ducând o viaţă liniştită şi îndestulată împreună cu Todd. Puţinul timp liber care-i rămâne după orele solicitante de serviciu şi-l petrece într-un apartament magnific. Deşi nu are răgazul să se uite şi în viaţa altora sau să-i pese de propria viaţă, Bea a rămas foarte ataşată de sora ei, Tess, care rămăsese să trăiască la Londra, pe cu totul alte coordonate existenţiale şi profesionale decât ea: artistă şi boemă, aceasta îşi duce traiul de pe o zi pe alta.

    Sedusă de profesorul ei, Tess a rămas însărcinată. Copilul nu are zile, iar ea este găsită moartă – aparentă sinucidere – în toaletele publice ale unui parc. Beatrice nu crede în varianta poliţiei şi porneşte o anevoioasă şi plină de pericole anchetă pe cont propriu.

    Rosamund Lupton, “Sora”, Editura Litera, Bucureşti, 2012

  • De 650 de ori femeie

    Dublă ca volum faţă de lucrarea precedentă, enciclopedia este împărţită în două părţi distincte, egale ca întindere: personalităţi din trecut, care aparţin deja istoriei, şi personalităţi contemporane, în plină activitate. Le însoţeşte şi recomandă, printr-un elegant cuvânt-înainte intitulat “În lumea femeilor”, academicianul Marius Sala. Dacă, aşa cum spune domnia-sa, imaginile de femei din istoria noastră pe care le avem în minte sunt mult literaturizate, mai degrabă sublimări şi personalizări, întruchipări ale “eternului feminin” sau ale “misterului feminin”, cele peste 650 de portrete din această enciclopedie sunt ale unor “persoane reale, individualizate, cu aspiraţii, opţiuni, experienţe şi experimente, cu trăiri, sfidări, erori, adică făpturi concrete, cu biografii mai line sau mai zbuciumate”.

    Paleta îndeletnicirilor acestora, se poate vedea, este tot mai largă odată cu evoluţia şi modernizarea societăţii, astfel încât vom găsi aici de la soţiile şi fiicele de domnitori ale perioadei medievale până la doamne ale societăţii mondene interbelice, scriitoare, cercetătoare, pictoriţe, muziciene, balerine, actriţe, sportive, militante pentru drepturile femeii, disidente anticomuniste, dar şi slujitoare ale regimului comunist, ziariste, politiciene, prezentatoare şi realizatoare de radio şi televiziune. Unele sunt pioniere pe plan mondial în domeniul lor de activitate. Prima femeie inginer din Europa a fost, aflăm, o româncă, ca şi prima femeie neuro¬chirurg din lume, ca şi prima femeie din lume care a obţinut licenţa şi titlul de doctor în drept etc. Nu ar trebui să lipsească din această enumerare numeroasele artiste lirice şi balerine, care au smuls aplauzele lumii întregi. “Sensibilitate, angajare, devotament, rezistenţă, profesionalism, sunt calităţi pe care le regăsim reunite în atâtea destine de femei… Este de datoria noastră să le cunoaştem vieţile şi carierele. Să ne mândrim cu ele”, ne îndeamnă autorul cuvântului-înainte.

    George Marcu, Rodica Ilinca, “Enciclopedia personalităţilor feminine din România”, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

  • Magia Kawasaki

    Marketingul, aşa cum îl ştiam, graţie proliferării internetului şi-a modificat parametrii. Am pătruns într-o nouă eră, în care leadership-ul trebuie meritat, fie că este vorba despre o organizaţie măruntă sau despre una puternică. Înainte, existau “cei mari”: ziarele, revistele care aveau cea mai mare vizibilitate erau considerate autoritatea supremă. Ele se adresau masei de consumatori spunându-le: “Aveţi încredere în noi, noi ştim cel mai bine ce vi se potriveşte”.

    Noul marketing funcţionează altfel: clientul este cel care hotărăşte pentru sine. Ca să hotărască în favoarea mărcii sau firmei dumneavoastră, trebuie să-l vrăjiţi. Să-l determinaţi, prin felurite metode, să vă caute, să renunţe la scepticism, la blazare, la imobilism sau la resemnare şi să intre sub influenţa felului în care dumneavoastră vedeţi lumea. Să devină dependent de produsele dvs. – într-un mod pozitiv, nu amăgindu-l – astfel încât să trăiască încântarea de a vă fi client şi încrderea deplină. Până într-atât încât să treacă cu vederea micile neajunsuri despre care vorbeam în preambulul acestui articol.

    Fiecare capitol din “Încântare” este un ghid care vă arată cum să lucraţi asupra punctelor slabe şi cum să le consolidaţi pe cele puternice. Cum surâdeţi? Ştiţi să salutaţi cum se cuvine? Iată nişte detalii aparent minore cărora, dumneavoastră ca antreprenor, aţi uitat să le mai acordaţi importanţă. Până într-atât încât aţi devenit un simulacru al personajului care eraţi cu câţiva ani înainte. Aţi devenit poate arogant, fără să vă daţi seama, şi v-aţi transformat surâsul într-un rictus automat. Reveniţi, prin urmare, la felul dumneavoastră autentic de a fi. Pentru că magia (încântarea) este nu doar o metodă de a acţiona asupra celorlalţi, ci şi asupra propriei persoane.

    Iar cel mai nimerit om care să vă vorbească despre aceste acţiuni este însuşi Guy Kawasaki. Nu este profesor de psihologie, ci un practician al artei de a încânta clienţii. Fost “evanghelist” al MacIntosh, a părăsit Apple pentru crea numeroase “start-up”-uri memorabile: Garage Technology Venture sau Alltop, de pildă. El inspiră şi călăuzeşte milioane de de antreprenori care se îmbulzesc la conferinţele sale, iar aici, în acest volum de referinţă, vă livrează cele mai “încântătoare” secrete ale sale.

    Guy Kawasaki – “Încântare”, Editura Publica, Bucureşti, 2012