Stiri politice
În vreme ce Victor Ponta susţine că nu a fost niciodată asociat al lui Dan Şova, un document care poartă semnătura premierului scoate la iveală relaţia pe care cei doi au avut-o.
În vreme ce Victor Ponta susţine că nu a fost niciodată asociat al lui Dan Şova, un document care poartă semnătura premierului scoate la iveală relaţia pe care cei doi au avut-o. Documentul este vechi de opt ani, exact din perioada în care vin acuzaţiile pe care procurorii DNA i le aduc şefului guvernului.
Până atunci, poziţia unor posibili rivali ai lui Ponta din partid va fi slăbită şi mai mult, având în vedere rezoluţia aprobată de Consiliu, promovată de Ponta, prin care se interzice ocuparea funcţiilor politice şi a demnităţilor pub-lice numite numite de către membrii de partid aflaţi în diferite stadii de cercetare penală sau care sunt condamnaţi pentru cazuri de corupţie.
Rezoluţia face parte din campania PSD de recucerire a electoratului în perspectiva alegerilor din 2016 (alături de scăderea TVA, noul Cod fiscal şi măsuri de protecţie socială), mai ales în condiţiile în care acelaşi Ponta le-a explicat colegilor că, în lipsa altei căi de acces legal la putere, PNL va aştepta pur şi simplu ca DNA să dea jos de la putere guvernul PSD, deschizând adică pe rând procese de corupţie contra miniştrilor sau a parlamen-tarilor partidului.
În acelaşi timp, rezoluţia răspunde uneia asemănătoare promovate de PNL, care a propus de curând suspendarea din funcţiile deţinute în partid a membrilor contra cărora justiţia dispune măsuri preventive şi retragerea sprijinului PNL pentru membrii cu funcţii în administraţie contra cărora a început urmărirea penală.
Senatul a mai blocat şi în februarie cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a lui Varujan Vosganian, iar Camera Deputaţilor a respins în martie o cerere similară pentru Laszlo Borbely, fără ca reacţiile externe să atingă astfel de intensitate, nemaivorbind de cele interne, care au mers până la cererea PNL de alegeri anticipate şi chemarea poporului să iasă în stradă ca să dea jos guvernul (chestiuni explicabile prin faptul că acum a fost vorba de un fruntaş PSD, nu de unul de la PNL sau UDMR).
În cazul lui Şova, ceea ce distinge situaţia faţă de cele menţionate mai sus este însă decizia conducerii Senatului, în speţă a preşedintelui Călin Popescu-Tăriceanu, de a folosi drept etalon de validare a votului prevederile din regulamentul Senatului (2005) şi statutul parlamentarului (2006) care spun că hotărârile în privinţa cererilor de reţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarilor care sunt sau au fost miniştri se iau cu majoritate califi-cată (jumătate plus unu din totalul senatorilor) şi nu cu majoritate simplă (jumătate plus unu din senatorii prezenţi la vot).
Acest etalon de cvorum rămăsese specific numai în Senat, întrucât Camera şi-a actualizat regulamentul după două decizii CCR din 2008 care precizează că, aşa cum prevede Constituţia, cererile procurorilor sunt adoptate de parlamentari doar cu majoritate simplă. Chichiţa găsită acum de juriştii PSD a fost să arate că deciziile CCR din 2008 nu au legătură cu cazul Şova, pentru că ele nu se referă la cereri ale procurorilor de arestare, reţinere sau percheziţie a foştilor sau actualilor miniştri (adică aşa cum a cerut DNA în cazul lui Şova), ci numai la cereri de încuviinţare a punerii sub urmărire penală (adică aşa cum s-a întâmplat, de pildă, la votul de anul trecut când Senatul a aprobat rapid cu majoritate simplă cererile procurorilor de încuviinţare a urmăririi penale pentru Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu şi Ion Ariton).
Cert e că PNL, după ce cu ocazia votului n-a contestat etalonul de cvorum aplicat de Tăriceanu, probabil fiindcă nici n-a înţeles ce se întâmplă, a început apoi să vorbească de posibile acuzaţii de abuz în serviciu la adresa lui Tăriceanu şi să promită că va contesta la CCR etalonul de cvorum folosit. Cât despre DNA, soluţia acesteia, mult mai eficientă juridic şi practic, a fost să sesizeze direct CCR pentru „conflict de natură constituţională între puterile statului“.
Diplomat de carieră, Klemm este începând din ianuarie consilier al subsecretarului pentru management la Departamentul de Stat. În perioada 2012-2015 a fost principalul asistent al secretarului în Biroul pentru Resurse Umane al departamentului, iar înainte de această funcţie a ocupat postul de coordonator pentru statul de drept şi respectarea legii la ambasada din Kabul, în Afganistan (2010-2012).
Klemm a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est din 2007 până în 2010 şi ofiţer de rang II pentru afaceri economice la ambasada americană din Tokio, în perioada 2006-2007. Din 2004 până în 2006 a fost director adjunct al Biroului pentru Dezvoltarea Carierei în Biroul pentru Resurse Umane. În 2000 şi 2001 a fost director adjunct al Biroului pentru UE şi Afaceri Regionale din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice.
Subtil ca întotdeauna, Băsescu a admis însă atât că Elena Udrea ”se poate înşela„ (cazul filajului de la Paris din toamna trecută, atribuit de Udrea lui Florian Coldea de la SRI), cât şi că ”nu exclude„ ca în campania sa electorală din 2009 să fi intrat şi bani negri, căpătaţi prin aceleaşi metode detaliate de denunţătorii Elenei Udrea din dosarul Microsoft.
Seninătatea cu care preşedintele a admis că era gata să-l demită pe Coldea pentru o simplă bănuială a Elenei Udrea pare să-i fi şocat pe mulţi comentatori, însă ea poate da în mod sincer fiori reci numai celor care au uitat că pe vremuri acelaşi preşedinte îl ungea şef la SIE pe Claudiu Săftoiu pentru unicul motiv că acela era soţul uneia dintre consilierele sale.
Cât despre acuzaţia Elenei Udrea, proaspăt rearestată preventiv, că toată lumea se preface acum că nu ştie că orice campanie electorală se finanţează cu bani negri (”întrebaţi-l pe dl Ponta, pe dl Iohannis„), ea aminteşte automat de o faimoasă replică a lui Relu Fenechiu, fost ministru PNL, actualmente puşcăriaş, care spunea în 2013 că România este ”o ţară care greşeşte foarte mult„, pentru că fostul premier PSD Adrian Năstase a fost singurul condamnat pentru nişte fapte pe care le fac mulţi politicieni, căci ”partidele politice nu se finanţează doar din bani albi„.
Aşadar, România greşea condamnându-l pe Năstase nu pentru că faptele lui nu ar fi fost penale, ci pentru că ele sunt o practică uzuală în clasa politică. Nicio deosebire între poziţia lui Fenechiu şi cea a Elenei Udrea, cu excepţia faptului că pe atunci DNA îi ocolea cu grijă pe demnitarii apropiaţi de Traian Băsescu, ocupaţi probabil să pregătească finanţarea campaniilor din 2014.
E adevărat însă că, în chestiunea conflictului cu Rusia, Iohannis s-a pronunţat contra ideii americane de înarmare a Ucrainei, poziţie coincidentă cu cea a cancelarului german Angela Merkel şi opusă faţă de cea a premierului britanic David Cameron.
Aflat în vizită în Germania imediat după vizita în R. Moldova, Klaus Iohannis a declarat admiraţia pentru eforturile Berlinului de mediere a acordului Minsk 2 şi şi-a expus în conferinţa de presă comună cu Angela Merkel concluziile după întâlnirile de la Chişinău, spunând că nu există semnale că Rusia ar putea face în R. Moldova ceea ce a făcut în Ucraina: din nou o poziţie coincidentă cu cea a cancelarului german şi opusă faţă de cea a mai multor oficiali ai NATO, analişti sau politicieni americani ori britanici care insistă în ultima vreme că Europa ar trebui să se pregătească de repetarea în R. Moldova a unui scenariu de tip ucrainean, cu război în Transnistria, sau chiar de destabilizarea zonei prin atacarea altui stat din est.
Vizita în Germania i-a prilejuit şefului statului şi o pledoarie pentru deblocarea de către Germania a aderării României la spaţiul Schengen, unul dintre argumente fiind şi „capacitatea şi contribuţia demonstrată de România la asigurarea securităţii frontiere externe a Uniunii“. Angela Merkel a spus că nu poate promite acum nimic în privinţa posibilităţii de aderare a României la Schengen în 2015, recunoscând însă că ultimele rapoarte MCV despre România au fost pozitive.
Noutatea apare însă numai în privinţa speţei, dacă se poate spune aşa, respectiv a faptului că este investigată corupţia din afacerile cu fonduri europene, derulate pe plan local (în chestiune fiind câştigarea frauduloasă de către un grup de clienţi ai PSD a unui contract finanţat cu fonduri europene la Comarnic), în locul deja obişnuitei corupţii din afacerile cu bani de la bugetul statului, derulate de la centru.
În media şi în mediile politice, obsedate să reducă totul la favoritisme şi răzbunări motivate politic, noutatea a fost interpretată însă exclusiv drept un semn, ori diabolic, ori divin, că DNA ia o pauză de la ”tabăra Băsescu„ (Udrea, Bica, Cocoş, Sandu, banii de campanie pentru PDL) spre a se îndrepta către ”tabăra Ponta„ (Ghiţă, cumnatul lui Ponta, fruntaşii PSD Mircea şi Vlad Cosma), cu speranţa uneori exprimată limpede ca Ponta să fie în cele din urmă umflat de DNA şi dat jos astfel cu forţa de la putere.
Pe de o parte, e adevărat că aşa apar şanse de a se pune capăt criticilor din partea apropiaţilor Elenei Udrea cum că DNA s-ar concentra exclusiv asupra oamenilor fostului regim PDL, ocolindu-i pe cei ai PSD. Pe de altă parte, aşa au reînviat însă şi plicticoasele speculaţii vizând presupuse blaturi trecute între Băsescu şi Ponta, pornind de la constatarea că o parte din îmbogăţiţii ultimilor 15 ani aveau legături atât în PDL, cât şi în PSD (lucru care ţine însă exclusiv de caracterul transpartinic şi nepolitic al afacerilor lor), cu concluzia total falsă că în România corupţia ar avea caracter de partid şi că s-ar concentra la unele partide (PSD; fostul PDL) mai mult decât la altele (PNL sau mai exact ”noul PNL„; independenţii şi disidenţii din toate marile partide).
Verificarea posibilităţii de formare a unei noi majorităţi parlamentare cu ocazia votului pentru înlocuirea lui Toni Greblă la CCR a dovedit că, pentru moment, PNL nu poate mobiliza suficiente voturi din partea altor partide ori a dezertorilor din PSD. Simona Maya Teodoroiu, propusă de PSD, a fost aleasă de plenul Senatului ca judecător al Curţii Constituţionale, cu votul favorabil a 87 de senatori, în timp ce Mona Lisa Neagoe, susţinută de PNL, a luat 73 de voturi.
Planul iniţial al PNL a fost să strângă om cu om de la celelalte partide şi de la gruparea Geoană-Vanghelie, spre a asigura la votul parlamentar o majoritate nouă, capabilă să evite trimiterea la CCR a unui alt reprezentant al PSD, apoi să forţeze o demitere a lui Călin Popescu-Tăriceanu din fruntea Senatului, apoi să înlocuiască şi conducerea Camerei (adică pe Valeriu Zgonea de la PSD) şi, finalmente, să poată răsturna guvernul Ponta prin moţiune de cenzură.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a apreciat că pentru ca un astfel de tăvălug capabil să aducă la putere un guvern PNL să se formeze ar fi nevoie de o implicare publică a preşedintelui Klaus Iohannis după modelul patentat deja în epoca Băsescu, în care şeful statului toacă permanent şi agresiv guvernul şi pe premier, încurajând astfel eforturile de schimbare a majorităţii parlamentare. Deocamdată însă, tocmai pentru a evita modelul Băsescu, preşedintele Iohannis s-a abţinut de la atacuri contra lui Victor Ponta ori a guvernului PSD.
După ce preşedintele ucrainean Petro Poroşenko l-a invitat pe omologul său român Klaus Iohannis în România şi a cerut o întâlnire cu el la Consiliul European, salutându-l inclusiv în limba română, a venit rândul miniştrilor de externe, odată cu vizita la Bucureşti a lui Pavlo Klimkin, ministrul de externe, care a propus organizarea în premieră a unor şedinţe de guvern româno-ucrainene, aşa cum în prezent România mai are numai cu Ungaria.
Ministrul de externe Bogdan Aurescu, urmându-i preşedintelui Klaus Iohannis, care s-a arătat în repetate rânduri chiar mai critic faţă de Rusia în privinţa conflictului din Ucraina decât predecesorul său de la Cotroceni (care a şi dezavuat public o implicare a României ca posibil mediator în conflictul ruso-ucrainean), a făcut apel la separatiştii pro-ruşi şi la cei care îi susţin să respecte condiţiile armistiţiului Minsk 2 şi a insistat că România este un susţinător ferm al suveranităţii, unităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.
În curând va intra în vigoare şi acordul privind micul trafic de frontieră, după ratificarea sa de către parlamentul de la Kiev. ”De acest document va depinde pentru aproximativ două milioane de cetăţeni ai României şi Ucrainei, de pe o parte şi de alta a frontierei comune, să circule mai uşor, fără viză„, a spus Aurescu. El a anunţat, de asemenea, că România e gata să acorde asistenţă Ucrainei în privinţa negocierilor privind acordul de asociere cu UE şi aplicarea acquisului comunitar.