Category: Politic

Stiri politice

  • În spatele uşilor închise: Google, agenţii de lobby şi noua agendă de la Washington

    Ceea ce oaspeţii nu au ştiut, însă, a fost că întâlnirea fusese pregătită de către Google, companie care la acel moment se afla în atenţia autorităţilor din cauza unor acuzaţii de monopol aduse celebrului motor de căutare.

    ÎN SĂPTĂMÂNILE PREMERGĂTOARE EVENIMENTULUI, OFICIALI AI GOOGLE VENISERĂ CU MAI MULTE SUGESTII REFERITOARE LA VORBITORI ÎN TIMPUL CONFERINŢEI, TRIMIŢÂND LISTE CU MEMBRI AI CONGRESULUI, SENIORI DE LA DEPARTAMENTUL DE JUSTIŢIE ŞI DE LA PROCURATURĂ.

    „Dacă nu aţi trimis încă invitaţiile, vă rugăm să consultaţi listele ataşate, care conţin informaţii la zi„, îi scria Yang Zhang, asistent legal în cadrul Google, lui Henry Butler, director executiv al şcolii de drept. „Dacă aţi trimis deja invitaţiile, este totuşi posibil să mai adăugăm câteva?„ Butler a răspuns prompt: „Ne ocupăm noi de asta!„. Informaţiile din schimbul de mailuri a fost obţinut de către Washington Post printr-o cerere publică de eliberare a transcrierilor.

    În timpul conferinţei, lideri în domeniul tehnologiei şi experţi în legea monopolului au respins ideea că guvernul ar trebui să ia măsuri împotriva Google, argumentându-şi părerea în faţa acelor oameni care ar fi urmat să dicteze sancţiunile. Compania a mai organizat încă două conferinţe similare în perioada de 18 luni în care a fost sub investigaţie, modelând astfel percepţia publică pentru ca, la final, să se considere că nu este nevoie de acţiuni legale împotriva sa.

    Toată această poveste, relatată de cei de la Washington Post, ilustrează perfect modul în care Google, fără a investi iniţial sume considerabile în lobby, a ajuns de-a lungul timpului să cunoască perfect modul de operare în Washingtonul zilelor noastre. Acest mod de operare înseamnă că tradiţia lobby-ului este astăzi concurată de un alt sistem, mai puţin vizibil, de influenţare a factorilor de decizie.

    NOILE FORME DE INFLUENŢARE A OPINIEI PUBLICE SAU A FACTORILOR DE DECIZIE INCLUD FINANŢAREA CERCETĂRILOR DE LA UNIVERSITĂŢI, A THINK TANK-URILOR, SUSŢINEREA FINANCIARĂ A UNOR GRUPURI DE ADVOCACY DE-A LUNGUL SPECTRULUI POLITIC ŞI CHIAR A UNOR COALIŢII DE AFACERI ÎN FOLOSUL INTERESULUI PUBLIC.

    Ascensiunea Google la rangul de jucător important în Washington arată schimbările evidente în filosofia companiei. În urmă cu nouă ani, Google ignora complet sistemul „pay-to-play„ de la Washington, investind sume modeste într-o singură persoană desemnată să apere interesele companiei. De atunci însă, compania a ajuns între cei mai agresivi participanţi la jocurile de culise, plasându-se în spatele General Electric în 2012 (din punctul de vedere al sumelor investite).

    Google finanţează aproape 140 de organizaţii comerciale şi de advocacy, fără a dezvălui însă valoarea donaţiilor. Datele, publicate pe site-ul Statista.com, arată că numărul este aproape dublu faţă de cel de acum patru ani. În această vară, compania se va muta într-un nou birou la Washington, în Capitol Hill, cu o suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi (o suprafaţă similară cu cea a Casei Albe). Intensificarea activităţii de lobby este corelată cu ambiţiile de dezvoltare ale companiei, în condiţiile în care gigantul IT trebuie să respingă tot mai multe atacuri ale rivalilor.

  • Comerţul, investiţiile şi educaţia sunt punctele cheie pentru dezvoltarea relaţiilor dintre Australia şi România

    “Apreciem colaborarea noastră cu România, fie că se află în sfera întâlnirilor Asia – Europa, a Grupului Australia sau a altor forumuri internaţionale. Australia şi România trebuie să valorifice legăturile bilaterale şi să profite împreună de oportunitatea de a consolida această temelie, în special în ceea ce priveşte educaţia, comerţul şi investiţiile, domenii cu mare potenţial de dezvoltare” a declarat Excelenţa Sa, Jenny Bloomfield, Ambasadoarea Australiei în România. 

    Afirmarea României ca factor cheie în cadrul Proiectului European a coincis cu dezvoltarea Australiei pe poziţia de actor global încrezător şi ambiţios, cu legături din ce în ce mai profunde cu Europa. 

    În dezvoltarea parteneriatului bilateral dintre Australia şi România, comerţul şi investiţiile constituie un domeniu cu un semnificativ potenţial de dezvoltare. Jenny Bloomfield susţine că oamenii de afaceri din Australia apreciază forţa de muncă bine calificată a României, resursele naturale ale ţării, poziţia strategică şi pieţele sale emergente. în acelaşi timp, Australia oferă oamenilor de afaceri români experienţa în sfera economiilor în curs de dezvoltare din regiunea Asia-Pacific.

    Educaţia reprezintă o altă sferă relevantă pentru dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări. Australia îşi manifestă dorinţa de a primi un număr sporit de studenţi români, dornici să studieze în Australia, a treia cea mai populară destinaţie pentru studii din lume. Talentul tinerilor studenţi români prezintă un potenţial remarcabil pentru sporirea schimburilor academice interdisciplinare.

    “Australia şi România au, de asemenea, o relaţie constructivă şi o prietenie adâncă, susţinută de legăturile umane strânse, precum şi de contribuţia pozitivă a comunităţii Australiano – Române, de peste 25.000 de persoane, la crearea unei societăţi multiculturale în Australia. Comunitatea română din Australia constituie o punte care uneşte cele două naţiuni, reprezentând o bază excelentă pentru dezvoltarea relaţiilor de afaceri, educaţionale, culturale şi turistice”, a adăugat Excelenţa Sa, Jenny Bloomfield, Ambasadoarea Australiei în România. 

    Australia este a 12-a economie mondială, membru G20, membru fondator al ONU şi membru activ în alte instituţii regionale şi globale. În 2014 Australia deţine preşedinţia G20 – principalul forum mondial decizional pentru cooperare economică internaţională. G20 reuneşte aproximativ 85% din economia mondială, peste 75% din comerţul global şi două treimi din populaţia lumii.

    Australia îşi manifestă dorinţa de a colabora cu România şi cu alte state membre ale Uniunii Europene în cadrul G20 în vederea sprijinirii dezvoltării economice globale, cu un puternic accent pe crearea locurilor de muncă şi promovarea comerţului liber.

     

  • Gabriela Firea s-a înscris în PSD: Dacă răspund criteriilor partidului, voi intra şi în competiţia pentru Parlament

    Potrivit lui Negoiţă, intrarea lui Firea în PSD este un câştig pentru formaţiune. Ecaterina Andronescu şi Rovana Plumb au declarat, la rândul lor, că salută intrarea în partid a vedetei TV. Gabriela Firea a declarat, răspunzând unei întrebări, că va intra în competiţia pentru Parlament din această iarnă, în condiţiile în care va răspunde criteriilor partidului pentru acest lucru. “Dacă răspund criteriilor partidului, voi intra şi în competiţia pentru Parlament, (…) aşa bătăioasă cum sunt”, a declarat Firea, răspunzând unei întrebări pe această temă.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Aproape un sfert din parlamentari sunt doctori sau doctoranzi

    În PSD se regăsesc o treime din senatorii sau deputaţii care au obţinut sau sunt pe care să obţină acest titlu, respectiv 34 de doctori şi 7 doctoranzi. Între social-democraţii cu titlul de doctor se regăsesc deputaţii Mihai Tudose (doctor la Academia Naţională de Informaţii), Petru Gabriel Vlase (doctor în ştiinţe militare la ANI). În acelaşi timp, deputatul PSD Anghel Stanciu are titlul de inginer doctor în construcţii, senatorul Şerban Valeca inginer doctor în tehnologii nucleare, iar senatorul Marius Bota este inginer doctor în mecanică.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI LOCALE 2012: Sorin Oprescu, reales primar al Capitalei. PSD câştigă primării în oraşe fiefuri PDL

    Sorin Oprescu a obţinut al doilea mandat de primar general al municipiului Bucureşti, cu 64,11%, iar candidaţii USL au câştigat cinci sectoare ale Capitalei, în timp ce Neculai Onţanu (UNPR) rămâne primarul Sectorului 2, potrivit exit-poll-ului CURS, difuzat de Realitatea TV. Potrivit sondajului realizat la ieşirea de la urne de CURS şi difuzat de Realitatea TV în baza datelor colectate până la ora 19.00, Silviu Prigoană, candidatul PDL, a obţinut 17,58 la sută, în timp ce independentul Nicuşor Dan a obţinut 7,41 la sută.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Exit poll pentru Bucureşti şi marile oraşe la alegerile locale – aplicaţie specială pe gandul.info

    Acesta este linkul unde vor fi afişate REZULTATELE EXIT POLL.

    Aici găsiţi lista REZULTATELOR, începând cu ora 21.00, pentru marile oraşe: Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, Arad, Constanţa

    Pe tot parcursul zilei veţi fi ţinuti la curent, în timp real, cu ce se întâmplă în întreaga ţară în ziua ALEGERILOR LOCALE 2012. La finalul zilei, REZULTATELE ALEGERILOR LOCALE 2012 vor fi comentate într-o ediţie specială GÂNDUL LIVE şi ŞTIRILE PROTV, pe care o veţi putea urmări în direct pe gandul.info. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruţiu şi Cristian Hostiuc vor dezbate primele REZULTATE ale EXIT POLL-urilor din BUCUREŞTI şi marile oraşe, începând cu ora 21.00.

  • Victor Ponta: Kover Laszlo nu este un prieten şi nu este binevenit în România

    “Toată activitatea domnului Kover Laszlo a fost şi este monitorizată de către noi tocmai pentru a se vedea dacă se încalcă şi prevederile legale. Normele de bună vecinătate, de respect, au fost deja încălcate, domnul Kover Laszlo nu avea ce căuta în campanie electorală într-o altă ţară a Uniunii Europene pentru a sprijini un partid extremist şi pentru a provoca practic autorităţile române, pentru că activitatea domnului Kover Laszlo n-a fost aşa întâmplătoare, ci a fost provocatoare la adresa României. Atitudinea Guvernului a fost extrem de fermă, dar, în acelaşi timp, nu am vrut să punem gaz peste focul pe care domnul Kover Laszlo conştient încearcă să-l aprindă în această zonă din Transilvania”, a spus, într-o conferinţă de presă la Satu Mare, premierul Victor Ponta, citat de corespondentul MEDIAFAX.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ponta nu exclude un scenariu de suspendare a lui Băsescu dacă refuză decizia Parlamentului pentru UE

    El a amintit, la Realitatea TV, că se va adresa Parlamentului pe tema reprezentării României la Consiliul European, astfel încât Legislativul să decidă dacă participarea trebuie să fie asigurată de către şeful statului sau de primul-ministru, în funcţie de agenda europeană. Întrebat dacă actuala putere va începe procedura de suspendare a preşedintelui în cazul în care acesta nu acceptă un eventual mandat acordat primului-ministru de către Parlament pentru participarea la CE, în funcţie de agenda europeană, liderul PSD, premierul Victor Ponta a răspuns că nu îl ameninţă pe preşedinte, dar nici nu exclude un astfel de scenariu.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ponta vrea un acord politic cu PDL pentru ca alegerile parlamentare să fie organizate în octombrie

    “Încerc să obţin un acord al tuturor forţelor politice, pentru că aici nu este vorba de a impune ceva, şi sper să fie până la urmă şi PDL de acord, chiar dacă tactica lor acum este să nu fie de acord cu nimic. Eu cred că ar trebui să facem alegerile parlamentare undeva în luna octombrie. Constituţional este un mic impediment, deoarece este o prevedere care spune că trebuie în 20 de zile de la alegeri să convocăm noul Parlament, dar dacă avem un acord politic şi dacă întrebăm şi Curtea Constituţională, să nu adoptăm o hotărâre care să nu fie declarată neconstituţională, cred că este în interesul tuturor ca în luna octombrie când, până să vină sărbătorile de iarnă, până să vină zăpada, ploaia, toate celelate, să avem alegeri, iar noul Guvern să aibă timp să îşi adopte bugetul în Parlament în luna noiembrie, nu cum am făcut tot timpul, în decembrie, de Crăciun, când nu este nimeni atent”, a spus Ponta, la Realitatea TV.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Parlamentarii vor fi aleşi prin vot uninominal. Pragul electoral a fost eliminat

    Proiectul prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar, suplimentar, în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar. Pragul electoral a fost eliminat şi a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008. Deputaţii au respins amendamentele PDL privind reducerea numărului de parlamentari la 300, precum şi cele ale UDMR.

    Mai multe pe mediafax.ro