BusinessMagazin

Category: Cover story

  • Cu banii pregatiti

    Toti cei sapte ofertanti au indeplinit criteriile de pana acum, iar ofertele financiare vor fi deschise in aceasta saptamana, dupa ce se va finaliza evaluarea ofertelor tehnice, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finante. Dar cine sunt cei care au depus oferte?

     

    BANCA NATIONALA A GRECIEI: Cel mai mare grup financiar din Grecia are un profit net de 163 mil. euro pe 2004 si active totale de 60,1 miliarde de euro mld. euro in martie 2005.

     

    BNP PARIBAS: Una dintre cele mai mari institutii de credit din Europa, BNP Paribas (profit net 4,67 mld. euro, active totale 905 mld. euro) este a doua banca ca marime din zona euro dupa capitalizarea bursiera (peste 49 de miliarde de euro).

     

    DEXIA: Dexia (profit net de 1,77 mld. euro, active totale de 389,15 mld. euro) a anuntat in mai ca vrea sa se extinda in Europa de Est, in special in Romania, Bulgaria si Turcia, fiind interesata de privatizarea CEC (pentru care a angajat firma de avocatura Popovici & Asociatii), dar si de BCR.

     

    DEUTSCHE BANK: Una dintre cele mai mari banci din Europa si din lume (profit net 2,47 mld. euro, active totale 840 mld. euro), Deutsche Bank a fost consultantul financiar pentru grupul OMV la achizitia a 51% din Petrom. De asemenea, a intermediat iesirea pe pietele de capital a unor companii cu capital de stat precum Termoelectrica sau CFR Marfa.

     

    MILLENNIUM – BANCO COMMERCIAL PORTUGUES: Millennium BCP este cel mai mare grup financiar privat din Portugalia, cu active totale de 71,8 mld. euro in martie 2005 si profit de 600,8 mil. euro in 2004. Grupul e renumit pentru segmentarea clientelei, vanzare incrucisata si eficienta din back-office. Spre sfarsitul anilor ’90, s-a extins in Grecia si Polonia, investind 9 miliarde de euro in doi ani.

     

    ERSTE BANK AG: Erste Bank este a doua banca din Austria (active de 148 mld. euro in mardie 2005, profit net de 544,5 mil. euro in 2004). Pana de curand, Erste era privita drept banca cea mai determinata, dintre toti competitorii, sa cumpere CEC, dar acum este creditata cu sanse mari si in cursa pentru BCR.

     

    BANCA INTESA: Banca Intesa (profit net 1,8 mld. euro, active 274,5 mld. euro) este una dintre cele mai importante banci italiene. In afara granitelor Italiei este prezenta in 22 de tari: 17 europene (intre care Croatia, Rusia, Slovacia, Polonia, Turcia si Iugoslavia), 5 din continentele americane, 7 asiatice si o tara africana.

  • Cat face BCR?

    Inca nu se stie ce nume va purta noul proprietar al BCR, dar unul dintre cei doi candidati ramasi in cursa va plati mai mult decat oricare alt investitor care a cumparat vreodata ceva de la statul roman. Pretul va fi cunoscut abia luna viitoare, insa BUSINESS Magazin pune cap la cap estimarile si pronosticurile expertilor si va ofera o imagine despre zestrea BCR, despre pretul cu care ar putea fi vanduta si despre cine sunt cei sapte care l-ar putea plati.

     

    Din fericire, Bogdan Baltazar s-a inselat. “Va mai dura”, spunea el despre privatizarea BCR intr-o discutie pe care a purtat-o cu BUSINESS Magazin acum exact un an, cand era pe picior de plecare din functia de presedinte al BRD – Societe Generale. Va mai dura pentru ca, spunea el, “in actuala <constelatie> politica nu exista prea mult interes pentru privatizarea ei adevarata”. Dar “constelatia” s-a schimbat repede, dupa numai doua luni de la declaratia fostului presedinte al BRD, iar acum se decide deja care dintre cele sapte banci straine care au depus oferte angajante vor intra in finala din noiembrie. Numarul bancherilor care au trecut pe la sediul AVAS pentru a-si depune ofertele arata ca Bogdan Baltazar s-a mai inselat si in alta privinta. “Nu prea vad interes extern pentru ea”, comenta el acum un an.

     

    Discutiile despre privatizarea BCR – un subiect obosit, despre care se vorbeste de un deceniu – se duc, in fine, in termeni concreti: un sfert din sistemul bancar romanesc, sapte potentiali cumparatori, doi finalisti ale caror nume vor fi decise peste numai o saptamana, un pret bun – cam asa ar putea fi descrisa, intr-o fraza, miza tranzactiei.

     

    Pentru statul roman, pronosticul e bun: Romania e pe punctul de a face cea mai mare privatizare din intreaga ei istorie – nimeni nu se indoieste ca tranzactia BCR o va surclasa pe cea a Petrom si, foarte probabil, chiar si cea mai mare tranzactie privata facuta vreodata in Romania – preluarea Connex de catre Vodafone in primavara, estimata la 2,5 miliarde de dolari.

     

    Despre suma pe care statul o va obtine pentru cele 62% din actiuni exista mai multe pronosticuri, care merg de la 2 miliarde de euro pana la peste 3,5 miliarde de euro.

     

    Insa pentru numele viitorului proprietar exista aproape tot atatea pronosticuri cati candidati – privatizarea BCR pare o cursa fara favoriti evidenti; totusi, surse bancare citate de Reuters spuneau la sfarsitul saptamanii trecute ca bancile Intesa, Erste Bank si Deutsche Bank ar avea sansele cele mai mari – Intesa pentru ca face achizitii agresive in afara Italiei, Erste pentru ca are experienta in Europa de Est si Deutsche pentru ca e un competitor de categorie grea, care-si permite sa plateasca oricat, daca interesele i-o cer. O surpriza ar putea fi, in opinia acelorasi surse, BNP Paribas – institutie care are, de regula, oferte foarte conservatoare atunci cand cumpara active.

     

    Ultima mare privatizare de categorie grea din Romania – si una dintre ultimele din regiune – a atras sapte grupuri internationale – de la giganti europeni de talia Deutsche Bank sau BNP Paribas la grupuri regionale, precum Erste Bank sau Millennium Banco Comercial Portugues. Pe langa cele patru banci, pe 17 octombrie si-au mai depus ofertele italienii de la Banca Intesa, belgienii de la Dexia si grecii de la Banca Nationala a Greciei. Scrisori de intentie depusesera, in septembrie, 11 banci – dar olandezii de ABN AMRO s-au retras dupa doar cateva zile, iar consortiul format din Citigrup Venture Capital International si Texas Pacific Group a fost considerat nepotrivit de partea romana. Dintre cei noua ramasi astfel in cursa s-au mai pierdut, pana la momentul limita pentru depunerea ofertelor, doi candidati: belgienii de la Fortis si KBC au renuntat sa mearga mai departe.

     

    PRONOSTICURI DE PRET. “Perla coroanei” din sistemul bancar romanesc – asa cum e numita, invariabil, BCR – ar putea fi, asa cum spun analistii bancii americane Goldman Sachs “una dintre cele mai scumpe de pe piata bancara a Europei Centrale si de Est”. Dar ce-ar putea insemna insa acest “una dintre cele mai scumpe”?

     

    Pentru un verdict in privinta pretului pe care il va incasa statul roman pentru pachetul de la BCR este, cu siguranta, prea devreme. Plicurile ce contin ofertele financiare pe care le-au depus cele sapte banci vor fi deschise saptamana aceasta, cand vor fi decise si cele doua banci – poate chiar trei, daca vor exista oferte apropiate – care au oferit preturile cele mai mari si vor ramane, deci, in marea finala.

     

    Fireste, nu se poate spune nimic, dar asta nu inseamna ca nu se speculeaza cu entuziasm; in plus, exista si o serie de studii independente prin care analisti internationali au incercat sa evalueze BCR.

     

    Banca ar putea fi vanduta la un pret de 4,9 miliarde de euro, adica de 3,8 ori valoarea contabila estimata pentru anul acesta, spun analistii bancii americane de investitii Goldman Sachs. La un pret de 4,9 miliarde de euro pentru intreaga banca, cumparatorul pachetului de 62% din actiunile BCR ar plati circa 3,03 miliarde de euro. In acest scenariu, o sucursala a bancii valoreaza circa 15,6 milioane de euro, in timp ce un client ar “costa” aproximativ 1.100 de euro. De asemenea, fiecare procent din cota de piata a bancii (de 25%, dupa active) ar valora in jurul a 190 de milioane de euro.

     

    Nu doar statul roman castiga insa din aceasta tranzactie. Daca pachetul de 62% din actiuni s-ar vinde cu 3,4 miliarde de euro, BERD si IFC ar incasa impreuna 1,375 de miliarde de euro. Impreuna, cele doua detin 25% din actiuni – pachet care i-a costat, in urma cu doi ani, 222 de milioane de euro. Intre timp insa, banca a crescut substantial, doar in ultimul an activele majorandu-se cu peste 40%, exprimate in euro. Implicit, si valoarea – ca si pretul bancii – au crescut.

     

    O alta analiza, cea a companiei britanice de consultanta financiara Keefe, Bruyette and Woods (KWB), sustine drept realista o evaluare a BCR la 5,5 miliarde de euro (3,41 mld. euro pentru pachetul de 62%), luand in calcul un multiplu de 4,6 ori valoarea contabila. In opinia analistilor de la banca de investitii, evaluarea nu este in nici un caz “agresiva”; ei nu exclud posibilitatea ca pretul final sa fie chiar mai mare.

    “Avand in vedere numarul mare de competitori, credem ca este putin probabil ca vanzarea pachetului majoritar la BCR sa fie un chilipir”, spun analistii de la KBW.

     

    Cei de la Raiffeisen Centrobank (RCB), divizia de investitii bancare a Raiffeisen Zentralbank, cred insa ca 3 miliarde de euro  pentru intreaga banca ar fi o “evaluare realista” – ceea ce inseamna ca, in acest scenariu, statul roman ar trebui sa incaseze circa 1,86 miliarde de euro pentru pachetul scos la vanzare acum.

     

    Cu putin timp inaintea depunerii ofertelor, cotidianul Financial Times Deutschland titra ca banca italiana Intesa ar putea oferi pana la doua miliarde de euro pentru pachetul de 62% din actiunile BCR.

     

    O oferta ceva mai mare, situata in jur de 2,5 miliarde de euro, ar fi fost depusa de banca germana Deutsche Bank, potrivit cotidianului Wall Street Journal Europe. Potrivit aceluiasi cotidian insa, purtatorii de cuvant ai bancii s-au ferit sa confirme sau sa infirme aceasta valoare.

     

    “Exista o limita de pret avuta in vedere, insa aceasta tine cont de potentialul de crestere al bancii”, afirma surse apropiate investitorului german, citate de Ziarul Financiar.

     

    ZESTREA BCR. Statul roman scoate acum la vanzare 61,88% din actiunile celei mai mari banci romanesti, ce detinea la jumatatea lui 2005 active totale 7,3 de miliarde de euro. Cu o cota de piata de aproximativ 25%, BCR se detaseaza clar de urmatorii jucatori din sistemul bancar romanesc: BRD detine aproximativ 14,2% din piata, iar al treia clasata, Raiffeisen, circa 8,8%.

     

    Dar chiar si asa, competitia de pe piata a muscat in ultimii ani din cota de piata a bancii: fata de acum doi ani, BCR a pierdut aproape 5%.

     

    Oricine va cumpara insa banca nu va face deloc o afacere proasta. Doar in primele sase luni ale lui 2005, BCR a avut un profit net de 121 de milioane de euro, reprezentand 70% din castigul pe 2004.

    Si la capitolul clienti banca are cu ce se mandri. Pentru cei 4,5 milioane de clienti persoane fizice si juridice, cat avea la finele lui 2004, BCR administreaza 7,3 milioane de conturi si aproape 800.000 de credite.

     

    Iar in planurile bancii figureaza extinderea retelei de retail – pana la sfarsitul acestei luni, banca va avea 350 de unitati functionale. De altfel, in afara de CEC, BCR e una dintre putinele banci romanesti care a intrat deja in orasele mici, de sub 100.000 de locuitori, ocolite pana acum de alti bancheri.

     

    Dar BCR mai are inca un mare atu: detine, potrivit expertilor imobiliari contactati de BUSINESS Magazin, cea mai valoroasa retea de sedii si proprietati dintre toate bancile de pe piata. E vorba de circa 250 de proprietati in diferite orase, dintre care circa trei sferturi se afla in proprietatea bancii, restul fiind inchiriate. Institutia detine peste 200 de de cladiri in patrimoniul propriu, apreciaza sursele citate.

     

    Portofoliul imobiliar al BCR a fost deja evaluat de compania imobiliara Colliers International, insa oficialii acesteia, solicitati de BUSINESS Magazin, nu au dorit sa comenteze pe marginea valorii cladirilor bancii, invocand clauza de confidentialitate din contract. Insa surse din piata apreciaza ca portofoliul de real-estate al BCR ar valora intre 300 si 350 de milioane de euro.

     

    Cel mai important activ al bancii este fostul sediu al Bancorex de pe Calea Victoriei, actualmente centrul de afaceri Bucharest Financial Plaza. Daca va dori sa vanda acest imobil, care are o suprafata de peste 30.000 de metri patrati, cumparatorul BCR ar putea incasa circa 70-80 de milioane de euro. Ultimele tranzactii incheiate pe piata de birouri din Bucuresti s-au realizat la preturi de 2.200-2.500 euro/mp inchiriabil.

     

    BCR a mostenit sediul Bancorex, impreuna cu toate activele – bune sau mai putin – ale fostei banci de comert exterior, in urma fuziunii prin absorbtie a Bancorex, inceputa in prima parte a anului 1999 – cand aceasta ramasese singura sansa pentru salvarea Bancorex, pe atunci cea mai mare banca din Romania.

     

    Activitatea fostei Bancorex face obiectul unor procese aflate pe rolul tribunalelor din Romania. Ulterior, AVAS s-a subrogat in drepturile si obligatiile BCR rezultate din activitatea desfasurata de Bancorex pana la data radierii din Registrul Comertului si reprezinta statul in toate procesele legate de fosta banca de comert exterior. Sumele solicitate in litigiile inregistrate in urma activitatii Bancorex se ridicau, la jumatatea anului 2003, la aproape 190 de milioane de euro.

     

    Cam asa arata zestrea bancii la care statul roman vinde acum o participatie de 61,88%. Practic, se vinde pachetul de 36,88% pe care statul il are la BCR prin intermediul AVAS, alaturi de participatia de 25% plus doua actiuni detinuta in mod egal de BERD si IFC. Restul de actiuni ramane in proprietatea actionarilor actuali, adica a celor cinci societati de investitii financiare (SIF), care detin circa 30%, si a angajatilor bancii, care au in proprietate 8% din titluri.

     

    AGLOMERATIE LA AVAS: Sapte banci straine au trecut saptamana trecuta pe la AVAS sa-si depuna ofertele, in conditiile in care acum doar trei ani, in 2002, se inregistrau doua tentative esuate de privatizare: la prima licitatie s-au prezentat doar doua banci (compania financiara franceza Eulia si un consortiu format din Bank Austria Creditanstalt si OTP Ungaria), dar ofertele n-au fost considerate corespunzatoare de statul roman – iar la a doua licitatie n-a mai venit nimeni.

     

    Aglomeratia de-acum e explicabila: ritmurile de crestere tot mai mici de pe pietele nationale vest-europene ii imping pe bancheri, de cativa ani buni, spre est. Tarile-campioane ale reformelor – Polonia, Ungaria ori Cehia – au luat deja miliarde bune de dolari din privatizari bancare, fie ele pe bursa sau prin tranzactii private. Romania e mult in urma, cu doua dintre primele patru banci din sistem – BCR si CEC – aflate inca in proprietatea statului. Tocmai aceasta nefericita intarziere face insa ca Romania sa fie printre putinele tari care inca mai are ceva semnificativ de oferit – analistii agentiei de rating Standard & Poor’s o calificau drept “o alternativa importanta pentru bancile occidentale”. Sigur ca e, in conditiile in care o banca occidentala creste “acasa” cu greu cu cateva procente anual, iar pe pietele est-europene cresterile de 10-20% sunt un lucru obisnuit.

     

    Dar spectacole prea multe la care sa mai fi ramas bilete de intrare mai sunt putine in Europa Centrala si de Est. In intreaga regiune nu mai exista nici o banca de calibrul BCR ramasa in curtea statului. Ironia face ca in aceeasi curte sa se mai afle si CEC-ul, iar statul roman sa conduca, simultan, doua mari privatizari (la sfarsitul lunii vom sti cate dintre cele sapte banci care au depus scrisori de intentie vor depune si ofertele angajante).

     

    Preluarea BCR reprezinta, in aceste conditii, o “oportunitate unica si irepetabila”, dupa cum spunea recent Paulo Teixeira Pinto, directorul executiv al Banco Comercial Portugues (BCP), una dintre cele sapte institutii financiare inscrise in cursa pentru achizitionarea bancii.

     

    Avantajele momentului nu se opresc insa doar la lipsa tintelor alternative din zona. “Exista acum”, mai mult decat oricand in ultimii ani, “cateva elemente care inclina balanta in a ne face sa credem ca vrem sa fim prezenti in Romania“, spunea intr-un interviu acordat recent pentru BUSINESS Magazin presedintele grupului belgian Dexia, Axel Miller. In opinia sa “sectorul bancar poate sa creasca de circa zece ori, in urmatorii 15 ani”. (Dexia, unul dintre grupurile care au depus o oferta pentru BCR, si-a manifestat interesul si pentru CEC, iar motivele tin si de faptul ca “de anul trecut s-au schimbat multe in Romania“.) Nu e vorba doar de conditiile macroeconomice, spune Miller, si nu doar situatia politica, “dar a avut loc si o dezvoltare a pietei bancare romanesti, iar BCR si CEC sunt si ele foarte diferite de ceea ce erau anul trecut…”.

     

    Ritmul de crestere al economiei romanesti, ce a imbunatatit “fara nici un dubiu nivelul de avutie al multor categorii din societate”, este, si in opinia directorului executiv pentru achizitii si fuziuni de la Banca Intesa, Adriano Arietti, un bun motiv pentru vizita pe care reprezentantii bancii au facut-o la AVAS saptamana trecuta.

     

    Un alt motiv, despre care se vorbeste cu mai multa discretie, sunt cresterile de doua cifre si profiturile. Din sistemul bancar romanesc s-au facut bani buni – si, dupa cum spun analistii, se vor mai face ceva vreme de acum inainte. “Bancile mari se vor detasa foarte mult in cursa pentru profituri”, crede Bogdan Baltazar, fostul presedinte al BRD, actualmente presedintele companiei de consultanta Baltazar, Bloom & Parvulescu. Pentru sfarsitul lui 2005, el prevede “profituri nete de cel putin 10-15% mai mari decat anul trecut”, si asta in pofida abruptelor scaderi ale marjelor de dobanzi.

     

    Explicatia ar fi ca Romania a avut, in ultimii patru ani, cel mai mare ritm de crestere al activitatii de creditare din regiune, peste 40% – potrivit unui studiu realizat de austriecii de la Bank Austria Creditanstalt (BA-CA) – adica dublu fata de cele 20% cu care a crescut volumul imprumuturilor in Ungaria, Slovenia, Croatia si Bosnia si de patru ori mai mare decat cel din Polonia sau Serbia. In comparatie cu zona euro – de unde vin acum si competitorii de la BCR – cresterea activitatii de creditare in Romania a fost de mai bine de zece ori mai mare, iar Romania apare pe primul loc in calculele analistilor de la Bank Austria si in privinta evolutiei de pana in 2008, atat in ceea ce priveste cresterea creditarii, cat si a depozitelor.

     

    Bilantul BCR de anul trecut e incantator: cu un profit net de 158,59 milioane de euro, BCR are o crestere a profitabilitatii in termeni reali cu aproximativ 20% in 2004 fata de 2003. Si la al doilea clasat in topul bancar, BRD Societe Generale, spre exemplu, primele trei luni ale anului au adus o crestere a profitului net (in euro) de peste 90%. Doi pasi mai jos in clasament, cu aproximativ 9% din totalul activelor, Raiffeisen Bank anunta la finele lui 2004 ca profitul sau net a crescut de peste cinci ori. Poate refuza cineva o astfel de piata?

     

    Iar viitorul suna la fel de bine pe piata bancara romaneasca: potentialul unei piete de 22 de milioane de locuitori, chiar daca o mare parte dispun inca de venituri reduse sau foarte reduse, nu poate lasa indiferent nici un bancher cu viziune pe termen lung. Daca la sfarsitul lui 2004 intermedierea bancara a fost de 17,5% (fata de 9,3% in 2000), in prezent, ea a crescut la aproximativ 20%. Si daca timp de 4-5 ani Romania va avea un ritm anual sustinut de crestere economica de 5,5%, spunea recent intr-o aparitie publica guvernatorul bancii centrale Mugur Isarescu, iar ritmul mediu anual de crestere a creditului neguvernamental va fi de 25%, gradul de intermediere bancara va ajunge la circa 41%. Iar Romania este si o tara cu “importante nevoi in materie de infrastructura, ce vor trebui finantate de catre autoritatile publice, probabil in parteneriat cu sectorul privat”, argumenta presedintele Dexia interesul pentru Romania. 

     

    CUM SE DECIDE CASTIGATORUL. Guvernul roman pare sa stie exact ce vrea de la privatizarea BCR, cel putin la nivel declarativ: maximizarea profitului. Inca din februarie, la scurt timp dupa ce noul premier Calin Popescu-Tariceanu anunta ca privatizarea BCR a devenit – din nou – o prioritate, presedintele AVAS de la vremea respectiva, Gabriel Zbarcea, explica pentru BUSINESS Magazin ca noul guvern vrea privatizarea BCR “in cele mai avantajoase conditii”. Cel mai mult va conta, in selectarea concurentilor, pretul: in grila de departajare, oferta financiara conteaza in proportie de 90% si doar 10% din puncte sunt aduse de ofertele tehnice. Cei doi investitori selectati vor fi invitati sa depuna oferte financiare imbunatatite, adica de valoare mai mare, decat cele oferite in prima etapa. Cel mai mare pret din a doua etapa va stabili castigatorul.

     

    Daca pretul oferit nu este pentru prima data cel mai important aspect al unei privatizari, selectarea a doi investitori pentru o a doua faza nu este deloc o practica uzuala in privatizarile romanesti.

     

    “Metoda selectarii a doi concurenti care sa depuna ulterior oferte imbunatatite este specifica procesului de privatizare a Bancii Comerciale Romane”, a transmis, la solicitarea BUSINESS Magazin, Directia Comunicare si Relatii Publice din cadrul AVAS.

     

    Candidatii s-au declarat multumiti de algoritm, spun ei, pentru ca aceasta procedura va fi de natura sa asigure transparenta procesului.

     

    “Cand pretul maxim este considerat cel mai important criteriu in evaluarea ofertelor pentru privatizare, procedura este corecta si transparenta”, este de parere directorul departamentului de dezvoltare al Dexia Bank, Stephane Vermeire. Nimeni nu va putea sa conteste, ulterior, rezultatul, spune el, “dar este important ca si alti factori sa fie luati in considerare” – cum ar fi soliditatea bancilor competitoare, planul de afaceri propus, precum si angajamentele asumate in eventualitatea preluarii.

     

    “Intelegem ca obiectivul principal al guvernului roman este de a maximiza castigul de pe urma vanzarii, dar in cazul BCR vanzatorul este de asemenea responsabil sa plaseze banca in mainile unui investitor strain experimentat, cu un trecut dovedit in administrarea bancilor in economii in tranzitie”, crede Adriano Arietti de la Intesa.

     

    Si germanii de la Deutsche Bank vorbesc despre o “limita de pret avuta in vedere”, insa aceasta tine cont de potentialul de crestere al bancii, dupa cum spun surse apropiate investitorului german, citate de Ziarul Financiar. Si Deutsche Bank, ca si ceilalti potentiali investitori, ia in calcul si investitiile care ar trebui facute ulterior preluarii.

     

    ACTIONARI CHEIE. Orice decizie importanta in privinta administrarii BCR se poate lovi de impotrivirea SIF, din cauza unei prevederi din statutul bancii care prevede ca pentru asemenea decizii este necesara o majoritate de 75%. SIF detin impreuna 30,12% din BCR si, conform informatiilor care circula pe piata, s-au oferit sa renunte la aceasta prevedere in schimbul listarii pe Bursa a BCR si a stabilirii unei politici de dividende a BCR care sa nu le scutcircuiteze fluxurile financiare. Dividendele platite de banca au reprezentat in ultimii ani intre un sfert si o treime din veniturile societatilor de investitii financiare.

     

    Surse apropiate SIF sustin ca s-a ajuns la un acord de principiu privind listarea BCR pe Bursa in termen de trei ani, prin emisiunea de actiuni noi care ar urma sa fie oferite investitorilor de pe piata. SIF au mai cerut, de asemenea, ca banca sa plateasca cel putin 40% din profit sub forma de dividende in primii ani de dupa privatizare si o clauza care sa prevada reintroducerea de drept a majoritatii de 75% in statutul bancii, in cazul in care noul proprietar al bancii nu va respecta aceste conditii.

     

    Reprezentantii SIF se feresc insa sa comenteze discutiile privind BCR, deoarece au semnat un acord de confidentialitate cu comisia de privatizare.

     

    ALTE INDICII PRIVIND PRETUL. Alaturi de opiniile analistilor internationali privind valoarea BCR, valoarea de piata a bancilor listate la Bursa de Valori poate oferi indicii asupra evaluarilor investitorilor. Dintre cele 39 de banci comerciale din Romania, sunt listate pe piata primara sau secundara trei institutii: BRD, Banca Transilvania si Banca Comerciala Carpatica.

     

    Bancile cotate – destul de cautate de investitorii straini de portofoliu – sunt evaluate la aproximativ 200 de milioane de euro pentru fiecare punct procentual din cota pe piata.

     

    Astfel, valoarea BRD la Bursa este de 2,5 miliarde de euro, la o cota de piata de 14,2%, adica 175 de milioane de euro pentru fiecare 1%. La polul opus, Carpatica, cu o cota de 0,6%, are o valoare de 157 de milioane de euro, echivalent cu 263 de milioane de euro pentru o cota de piata de 1%.

     

    BCR avea la jumatatea acestui an o cota de piata de 25,1%, ceea ce ar insemna, pentru 200 de milioane de euro/punct procentual, o valoare de circa 5 miliarde de euro pentru intreaga banca.

     

    Totusi, spre deosebire de bancile listate, BCR va avea nevoie si de un proces de restructurare. Pe durata acestuia, cota de piata a bancii ar putea scadea in continuare, dar – din acel moment – datele financiare ale bancii raportate la bancile de pe Bursa vor spune mai multe privind valoarea bancii.

     

    “Din datele la care am avut acces, orice pret al bancii peste 4 miliarde de euro mi se pare mare. Prin comparatie cu bancile listate pe bursa se poate ca aceasta valoare sa para destul de mica, insa o apreciere nu se poate face decat luand in calcul si calitatea portofoliului de credite, iar BCR are o expunere destul de mare pe societatile de stat”, spune Adriana Marin, analist-sef la BRD Securities. Pe de alta parte, bancile romanesti sunt deocamdata cele mai scumpe din regiune. Capitalizarile bursiere ale bancilor romanesti listate la Bursa reprezinta in medie de 8,6 ori valoarea contabila a acestora la finalul anului trecut, in comparatie cu Polonia, unde valoarea de piata a bancilor este de doar 2,6 ori valoarea contabila.

     

    Datorita profiturilor mari, fondurile proprii ale bancilor romanesti au crescut insa mult mai puternic decat media zonei est-europene, astfel ca raportul dintre capitalizarea bursiera si fondurile proprii de la mijlocul anului se situeaza undeva in jur de 6, iar raportul are toate sansele sa scada in continuare.

     

    La fel stau lucrurile si in privinta valorii de piata raportate la profituri. Bancile de pe Bursa se tranzactioneaza in medie la de 37 de ori profitul din 2004, in comparatie cu o medie est-europeana de 13. Diferenta este data de potentialul mai mare de crestere pe care investitorii il vad pentru business-ul bancilor romanesti.

     

    Vanzarea BCR va fi, indiferent care dintre estimarile facute pana acum se va dovedi corecta, cea mai mare privatizare din Romania, depasind Petrom, vedeta de pana acum, pentru care statul a luat 669 milioane de euro pentru pachetul de 33,3% – ca sa nu mai vorbim de vedetele anilor trecuti, ca Romtelecom ori Sidex. Statul roman va incasa mai mult decat din toate privatizarile bancare cumulate – pentru pachetele de la BRD, Bancpost si Banca Agricola abia daca a luat circa 250 milioane de dolari.

     

    Unii spun ca asta ar dovedi ce bine a facut Romania ca nu si-a privatizat bancile mari, precum BCR si CEC, mai demult, cand toate tarile central si est-europene alergau dupa bancheri straini, vanzandu-si uneori bancile pe nimic. Altii ar spune aca nu-i nici o mare mandrie sa-ti dai marfa cu cel mai mare pret din piata, daca pentru asta a trebuit sa te prinda noaptea in fata tarabei.

  • Razboiul electrocasnicelor

    Scurtcircuit in electrocasnice: Marius Ghenea paraseste functia de CEO al Flanco. Si Ghenea, si actionarii Flanco spun ca decizia de a nu mai prelungi contractul a fost luata prin buna intelegere. Observatorii pietei cred insa ca pentru a intelege semnificatia acestei plecari e nevoie de ceva mai mult decat de un comunicat oficial.

     

     

    ULTIMUL CLASAMENT. Flanco, pionier in comertul cu electrocasnice, a cazut de pe locul intai, pe care il detinea in 2003, pe cel de-al treilea. Altex, rivalul sau traditional, a urcat de pe locul al doilea pe primul, iar Domo, care in 2003 era pe locul trei, a urcat si el un loc in top.

     

    Rasturnarea clasamentului nu e decat deznodamantul unuia dintre cele mai feroce razboaie care s-au dus in ultimii ani in afacerile romanesti. Un razboi purtat pe zeci de mii de metri patrati de magazine, alimentat cu zeci de milioane de euro, in care miza a fost o piata de 600-700 milioane de euro – si care a inceput deja sa aspire la statutul de “piata de un miliard”.

     

    Prima runda a razboiului a adus doar subtilele satisfactii ale stabilitatii financiare in tabara Flanco – nu si pe cele indeobste generate de rolul de conducator de joc. “Noi am ridicat stacheta, avem competitori care la un moment dat ne-au copiat, dar acum trebuie sa recunosc ca ei au ridicat stacheta si mai sus”, spune Cornel Marian, care l-a inlocuit pe Marius Ghenea in functia de director al Flanco. “In curand, noi o sa mutam stacheta iarasi si o sa schimbam un pic jocul”, promite Marian.

     

    Flanco si-a mai putut pastra locul intai in topul “retailerilor electrici”, cum li se spune, doar pe site-ul firmei, nu si in cel al Ministerului de Finante. Profilul de companie de pe site-ul Flanco International a ramas neactualizat si spune ca retailerul “este lider pe piata din Romania in domeniul distributiei produselor electronice si electrocasnice”, mentionandu-se drept argument cifra de afaceri din 2003, “de 120 de milioane de euro”. E vorba un an de referinta in retailul de electrocasnice – unul “atipic”, cum e numit intr-un glas de toate companiile de profil – in care Flanco a profitat cel mai mult de halucinanta crestere a pietei (care a urcat cu 80% fata de 2002), iar directorul Marius Ghenea (care schimbase statutul de actionar la Flamingo cu cel de angajat la Flanco) si-a urmarit lunar, cu satisfactie, performantele financiare.

     

    Avea si de ce: preluase, la inceputul lui 2002, o companie cu vanzari de 20 de milioane de euro si ajunsese, in doar doi ani, la vanzari de cinci ori mai mari. E greu de spus si poate irelevant acum cat a fost meritul fondatorilor, cat al actionarilor, cat al lui Ghenea si cat al exploziei creditului de consum.

     

    Va mai amintiti sfarsitul lui 2002, cand Romania a fost trezita din somn de reclama TV care avea sa dea peste cap lumea marketingului, promitand, in premiera, o rata fixa de 499.000 de lei pe luna pe intreaga durata a creditului? Dintr-o data, creditul a inceput sa li se para ieftin romanilor. Atat de putin? Doar 500.000 de lei? Ce mai conta ca in spatele acestei oferte a Flanco se ascundea o dobanda egala sau mai mare poate ca cea a bancilor? Nu mai avea nimeni vreme de calcule, iar gaselnita avea sa dea roade – la fel si cea cu “cel mai mic pret”.

     

     

    FINANTATORII CRESTERII. Un rol important in cresterea vanzarilor Flanco din 2002 l-a avut si Banca Tiriac. Directorul din acea perioada al bancii, olandezul Antony van der Heijden, a avut curajul sa finanteze vanzarile Flanco intr-o vreme in care celelalte banci comerciale considerau creditul de consum o afacere riscanta. Inspirat de succesul creditului de consum la sfarsitul lui 2002, omul de afaceri Florin Andronescu a fondat prima companie de credit de consum – Credisson. El s-a asociat cu fondul de investitii Oresa Ventures, care era deja prezent in actionariatul Flanco, iar succesul companiei a fost de antologie: in 2003, primul an de activitate, profitul obtinut a fost de aproape 80% din cifra de afaceri. Iar asta s-a datorat si faptului ca firma Credisson s-a dezvoltat pe infrastructura Flanco, efortul investitional initial fiind foarte redus.

     

    Victoriile din 2002-2003 au devenit istorie. Acum, dupa doi ani, Marius Ghenea paraseste Flanco: mandatul lui de trei ani s-a incheiat, iar contractul n-a mai fost prelungit la inceputul lui octombrie – aceasta este explicatia pe care au facut-o publica atat Ghenea, cat si actionarii de la Flanco. In locul lui vine ca director interimar Cornel Marian, care e de ani buni director de investitii la Oresa Ventures, actionarul majoritar al Flanco.

     

    Cam acestea ar fi faptele. Dar redau ele cu acuratete situatia in care se afla acum Flanco – reteaua care a pornit la drum in 1992 ca investitie a unui inginer transformat in antreprenor, Florin Andronescu, apoi a initiat primul program de vanzare in rate din Romania in 1994, a atras trei fonduri de investitii, a infiintat prima companie de credit de consum si a ajuns lider de piata in 2003, pentru a cadea direct pe locul trei doar un an mai tarziu? E noua pozitie a Flanco chiar atat de ingrijoratoare pentru actionari? Si, la urma urmei, de ce a plecat Marius Ghenea?

     


     

    SE CAUTA UN CEO. “Marius a plecat din motive de Marius, nu de Flanco”, a declarat pentru BUSINESS Magazin Cornel Marian, directorul interimar al Flanco si reprezentant al actionarului majoritar, Oresa Ventures. Explicatia lui Marian face referire la cariera pe care Ghenea a avut-o inainte de Flanco: a intrat in lumea afacerilor ca antreprenor si nu ca manager, fiind unul dintre fondatorii Flamingo, acum nr. 1 in retailul IT romanesc. La un moment dat a vandut cea mai mare parte din actiuni, a parasit Flamingo si a acceptat oferta Flanco. “I-am propus sa incerce si pozitia de angajat – sa demonstreze ca poate avea succes ca manager, nu numai ca actionar”, isi aminteste Cornel Marian. Aceasta ar fi fost provocarea pentru Ghenea. Provocarea pentru Flanco? “Sa motivam un milionar sa lucreze pentru noi”, spune acum Marian.

     

    Marius Ghenea spune, si el, tot ca a plecat “din motive de Marius”: “Am vrut din nou sa fiu propriul meu stapan”, explica el, adaugand ca a constatat ca “in aceasta perioada au aparut mai multe posibilitati de investitii decat in anii trecuti”. Asadar, fostul CEO al Flanco redevine antreprenor. Marius Ghenea si-a investit o parte din banii obtinuti in urma vanzarii pachetului pe care-l detinea la Flamingo (circa 4-5 milioane de dolari, potrivit unor estimari neoficiale) in mai multe proiecte de din domenii precum retailul de computere, industria lemnului si software.

     

    Ce se va intampla insa la Flanco? “Planul este sa recrutam un CEO pentru 3-5 ani”, spune el, “si cautam un manager de top din industria asta din Europa sau un manager de top din Romania“.

     

    De ce n-au gasit actionarii Flanco un om mai de mult, daca tot stiau ca mandatul lui Ghenea va expira? “Puteam sa facem recrutarea din timp, dar exista si o alternativa”, spune Cornel Marian. Iar “alternativa” se numeste chiar Cornel Marian (“eu pot sa preiau conducerea <din alergare>”), care spune ca nu-i strica deloc o experienta pe partea operationala: “Este important sa iesi din ceea ce eu numesc <lumea Excel>, a spreadsheet-urilor, si sa activezi direct in companie. Sa dai afara oameni, sa rezolvi probleme, sa contribui la strategie, practic sa fii pe front un an, doi”.

     

    Frontul pe care intra acum directorul interimar al Flanco e unul cu multe transee si doi adversari vigurosi, Altex si Domo, a caror pozitie a continuat sa se intareasca in ultimul an si jumatate. Actuala configuratie a pietei (Altex – locul 1, Domo – locul 2 si Flanco – locul 3) isi are originea intr-o decizie pe care BNR a luat-o in primele luni ale lui 2004, pentru a mai calma si importurile, si pe romani, care facusera din cumparatul de electrocasnice sportul national al lui 2003.

     

    STRATEGIA ALTEX. Retailerii contemplau, la inceputul lui 2004, perspectiva unei cresteri in cel mai bun caz moderate fata de 2003 sau chiar a unei stagnari. Si atunci, in primele luni ale anului, s-au si “despartit” filozofiile de afaceri ale principalilor competitori, Flanco si Altex, Domo urmand o cale de mijloc.

     

    Rezultatele acestor filozofii diferite se vad astazi in noul clasament al retailului de electrocasnice. Altex a fortat dezvoltarea, extinzandu-se permanent: a inaugurat un nou format de magazin (Media Galaxy), propria marca de computere, Davio (precum si Davio Media Center) si a continuat sa inchirieze sau sa cumpere spatii comerciale (pentru magazinul Bucovina din Suceava a platit anul acesta 7,5 milioane de euro). Computerele Davio, lansate in toamna lui 2004 (si fabricate de o alta companie din grupul Altex, Complet Electro Serv), aveau deja in trimestrul al doilea din 2005 o cota de piata de 11,4%, potrivit IDC, contribuind semnificativ la cresterile Altex din 2004 si 2005.

     

    Anul acesta proprietarul Altex, Dan Ostahie, si-a revizuit de trei ori public estimarile pentru 2005: daca la inceputul anului anunta ca se asteapta la vanzari de 220 milioane de euro, in luna mai el facea o prima rectificare (250 de milioane de euro) iar in iulie o a doua (330 de milioane de euro, cifrele incluzand TVA).

     

    MODELUL FLANCO. Flanco, in schimb, a scazut in 2004 fata de anul 2003, iar anul acesta se asteapta sa depaseasca putin vanzarile din 2003. Marius Ghenea explica diminuarea cifrei de afaceri prin “extinderea agresiva a unor retele concurente, suprapusa peste dezvoltarea moderata a Flanco”. Iar Flanco “si-a asumat strategia de dezvoltare moderata, fara sa doreasca insa scaderea vanzarilor”, adauga Ghenea, care a ramas actionar in cadrul retailerului, calitate pe care a dobandit-o prin contractul de management.

     

    Explicatia celui care i-a luat locul e cam aceeasi: “Evolutia a fost buna sau rea in functie de termenul de comparatie”, spune Marian. Flanco a mers pe eficienta si vanzari bune pe metru patrat, in timp ce “concurenta are alta strategie”, una de extindere. Flanco vrea o crestere sanatoasa, de 15-20% pentru acest an, si cele mai mari vanzari pe metrul patrat. “Bilantul Flanco nu are riscurile celorlalti jucatori. Compania este practic fara imprumuturi”, spune Marian.

     

    Lorand Szarvadi, CEO si actionar la Domo, cel de-al doilea competitor dupa cifra de afaceri, nu se asteapta la imbunatatiri rapide la Flanco. “E o situatie de criza, eu asa vad, dar ei vor iesi din aceasta situatie”, spune el. Dar Szarvadi spera ca iesirea din criza sa fie rapida – “fiindca ar fi un dezastru si pentru noi daca un jucator ar intra in colaps”.

     

    DOMO, UNDEVA LA MIJLOC. Unde se afla Domo in toata aceasta ecuatie? “Undeva la mijloc”, spune Lorand Szarvadi. La mijloc si in privinta locului ocupat in clasament, si al strategiei: “Flanco a ales un format de magazine mai mici, dar cu productivitate mai mare pe metru patrat, Altex – prin Media Galaxy – a ales suprafete mai mari de expunere, iar Domo este undeva la mijloc”, spune el. Szarvadi spune ca vremea magazinelor mici, “care produceau foarte bine pe metru patrat pentru Flanco”, a trecut.

     

    Si Domo a virat, ca si Altex – dar nu la fel de spectaculos – spre IT. “Eram specializati in electrocasnice, acum ne extindem si in electronice si mai ales in IT si telefonie”, spune Szarvadi, care a vandut in toamna anului trecut 20% din actiuni catre Romanian American Enterprise Fund (RAEF), impreuna cu care Domo a deschis o companie de credit de consum, Estima Finance. Un alt proiect al Domo se leaga de parteneriatul cu retailerul german de bunuri de larg consum care a intrat toamna aceasta in Romania, Kaufland. “Vom deschide magazine in fiecare magazin Kaufland. In cinci ani, ei au anuntat ca vor deschide 50-55 de locatii. Kaufland ne ofera liniste si confort privind planurile de expansiune”, spune Szarvadi, adaugand ca va insoti probabil Kaufland si in Bulgaria.

     

    CE VOR ACTIONARII. Pe termen scurt, diferenta dintre filozofiile de afaceri ale Altex si Flanco – una prudenta, cealalta exuberanta, cu unele riscuri – a adus Altex pe locul intai si a impins Flanco pe locul al treilea. Diferentele dintre modelul Altex si modelul Flanco se pot explica nu numai prin stiluri diferite de management, ci si prin structura actionariatului celor doua companii. In vreme ce Flanco este detinut in proportie de peste 80% de fonduri de investitii, Altex este afacerea unui singur antreprenor, Dan Ostahie.

     

    In primul caz, actionarii se concentreaza pe rezultate financiare si nu urmaresc neaparat sa devina lideri de piata. “Ce urmareste Flanco este stabilitatea financiara”, crede Valeriu Ionescu, specialist in investitii. “Flanco si-a luat un nivel de risc echilibrat pentru a putea creste in mod profitabil, fara sa fie supraindatorata la banci sau furnizori. Nu avem ambitia de a construi lantul cu cele mai multe magazine, cu cei mai multi metri patrati sau sa cheltuim cel mai mult pe reclama”, declara Adrian Barbu, director de vanzari la Flanco International, in momentul publicarii rezultatelor financiare pe 2004.

     

    Scopul evident al Oresa Ventures si al DBG Eastern Europe este sa-si vanda participatia din afacerea Flanco catre un investitor strategic, care se lasa insa destul de mult asteptat. Investitorii de la Oresa Ventures, care detin 65% din companie, spun ca au rabdare si nu se grabesc sa iasa din afacere in orice conditii, timing-ul lor fiind mai flexibil decat al altor fonduri de investitii, care ies dupa 3-5 ani dintr-o companiile unde investesc.

     

    Pe scurt, actionarii Flanco sunt mai putin pregatiti sa riste. Chiar daca e vorba de pierderea pozitiei de lider de piata, investitorii financiari nu sunt dispusi sa strice “fasonul” cifrelor si sunt interesati sa obtina un nivel de indatorare scazut, dublat de o marja buna a profitului net. In 2004, Flanco a realizat doar unul dintre cele doua obiective. Datoriile companiei sunt mai mici, dar si rata profitului s-a injumatatit, pana la 3,5%.

     

    LIBERTATE DE MISCARE. Dan Ostahie isi permite sa gandeasca altfel – nu e atat de presat sa-si vanda afacerea si isi permite miscari indraznete. “A extinde suprafetele de vanzare si a mari reteaua de magazine este un gest de curaj”, spune mandru Ostahie. Curaj care insa implica si niste riscuri: scaderea profitului si cresterea gradului de indatorare. Profitul Altex a scazut procentual nu doar din cauza presiunii creditelor, dar si pe fondul nevoii de a castiga clienti prin preturi mici si al investitiilor ridicate in publicitate, in special in cea de televiziune.

     

    Dar avantajul principal al extinderii galopante este castigarea unei cote de piata mari – element extrem de atractiv pentru un potential investitor strategic. Cel putin pana la sfarsitul lui 2004, Ostahie si-a atins obiectivul. Totusi, dezvoltarea accelerata, prognozata a continua mai abitir in 2005 (plus 70%, estimeaza Ostahie), va mari gradul de indatorare, cu presiune pe valoarea de piata a companiei.

     

    Pana acum, patronul Altex a preferat sa mearga singur la drum, desi a fost curtat de mai multe fonduri de investitii. El spune ca, in cele din urma, s-a decis sa vanda o parte din afacere catre una sau doua institutii financiare. “In aceasta perioada ne concentram asupra vanzarilor, insa din ianuarie vom relua discutiile cu unul sau doua fonduri de investitii carora le voi vinde pana la 30% din afacere”, sustine Ostahie. Motivul principal pentru care s-a decis sa vanda un pachet de actiuni e legat de nevoia de a-si structura mai bine compania, aflata intr-o faza de crestere rapida. Iar cu banii obtinuti in urma tranzactiei, Ostahie vrea sa se orienteze spre extinderea regionala, lucru pe care deja l-a facut Flamingo, retailerul IT nr. 1 din Romania. Proprietarul Altex crede ca formatul Media Galaxy e acum suficient de puternic pentru a genera vanzari in tari ca Bulgaria sau Serbia.

     

    Tot in ideea de a simplifica structura de costuri a grupului Altex, Dan Ostahie s-a decis sa externalizeze o parte din activitati catre alte companii unde este actionar. Deja a externalizat activitatea de logistica si urmeaza cea a companiei de consumer finance – Credex – create de Ostahie impreuna cu Raiffeisen Bank.

     

    ASTEPTIND STRAINII. Aceasta este, pe scurt, istoria razboiului electrocasnicelor purtat in ultimii ani. Flanco are un business ceva mai restrans si datorii mai putine, Altex un business mare si datorii mai multe, iar Domo e “undeva la mijloc”, dupa cum spune directorul general Lorand Szarvadi.

     

    Care strategie sa fie mai buna? “Despre o decizie manageriala nu se poate spune ca este buna sau rea. Important este rezultatul final”, comenteaza specialistul in investitii Valeriu Ionescu, care in perioada cand era directorul fondului de investitii AIG New Europe Fund a avut discutii cu Dan Ostahie ca sa preia o parte din afacere.

     

    Iar piata nu va ramane incremenita. “Eu prognozez ca anul viitor se va face o vanzare. Unul dintre cei trei mari se va vinde”, spune Szarvadi de la Domo. Si Cornel Marian de la Flanco se asteapta la reconfigurari si repozitionari: “Vor intra si jucatorii mari din Europa, fie prin achizitii, fie prin investitii greenfield. Ma astept ca Mediamarkt si ceilalti actori mari sa nu ne lase sa petrecem singuri aici si sa crestem si sa facem profituri mari pe care nici ei nu le fac in Vest”. Iar competitia va fi atunci foarte dificila, pentru ca romanii nu vor putea concura cu companiile internationale nici la preturi, nici la produse: “Nici un jucator din Romania nu va putea cumpara de la furnizori la preturile la care cumpara ei”, crede Marian.

     

    Directorul interimar de la Flanco isi propune sa fie “diferit” atunci cand va incepe competitia cu strainii si sa-si castige astfel “un loc in mintea romanilor”.

     

    Mai ramane, totusi, o intrebare: oare il mai poate ajunge cineva din urma pe Ostahie? Dupa cum arata cifrele si strategiile actionarilor, va fi greu. Decalajul dintre Altex si Domo, respectiv Flanco, e considerabil, cifra de afaceri a Flanco in 2004 fiind cu aproape 50% mai mare decat a ambilor competitori. Avantajul lui Dan Ostahie ar putea fi anulat doar prin investitii de calibru, poate mai mari chiar decat cele facute la Altex in ultimii doi ani. Dar sunt acum dispusi actionarii de la Flanco sa mai scoata bani din buzunar ca sa ramana in coasta lui Ostahie?

  • FLANCO / CREDISSON

    Compania, specializata in acordarea de credite de consum, a fost infiintata in 2002 de Florin Andronescu, fondatorul Flanco, impreuna cu compania de investitii Oresa Ventures.

     

    PROFIT DE APROAPE 80%: Afacerea Credisson a crescut puternic in 2003, compania raportand un profit net de 6,2 milioane euro la o cifra de afaceri de 7,9 milioane euro.

     

    INVESTITORUL STRATEGIC: In primavara lui 2005, Credisson este achizitionata de Cetelem, divizia de consumer finance a bancii franceze BNP Paribas, intr-o tranzactie de 47 mil. de euro. Cetelem este cel mai mare jucator de consumer finance din zona euro.

     

    ANUL INFIINTARII: 1994

     

    ACTIONARIAT: Compania de investitii Oresa Ventures (65%), fondul de investitii DBG Eastern Europe (20%) si fondatorul companiei, Florin Andronescu (15%). Managementul are un pachet confidential care dilueaza pro-rata (proportional) participatiile actionarilor.

     

    RETEA DE MAGAZINE: Flanco are acum 90 de magazine. In prezent, suprafata totala de vanzare din magazinele Flanco este de circa 25.000-28.000 mp.

     

    NUMAR ANGAJATI: 768

     

    REZULTATE FINANCIARE (MIL. EURO)

    2002    2003    2004    2005*

    Cifra de afaceri             54,6     118,9   96,4     120

    Profit net          4,5       7,5       3,2       –

     

    *ESTIMARI ALE COMPANIEI

    SURSA: MINISTERUL FINANTELOR; VALORILE AU FOST CALCULATE IN FUNCTIE DE CURSUL MEDIU ANUAL LEU-EURO

  • ALTEX / CREDEX

    Altex a intrat ultimul pe piata creditului de consum, anul acesta, creand o companie specializata impreuna cu Raiffeisen Bank in 2005. Cele doua companii au investit 20 de milioane de euro in Credex. Dan Ostahie nu a precizat pana acum ponderea actionarilor.

     

    PREMIERA: Credex este prima companie de credit de consum infiintata de un retailer impreuna cu o banca, celelalte doua fiind detinute impreuna cu fonduri de investitii – de aceea este asteptata o rigoare mai mare in acordarea creditelor.

     

    FILOZOFIA CREDEX: Compania nu intermediaza acordarea de credite de consum, ci acorda finantari pe bilant propriu, nivelul finantarilor urmând sa ajunga la 100 de milioane de euro anul viitor.

     

    ANUL INFIINTARII: 1992

     

    ACTIONARIAT: Omul de afaceri Dan Ostahie detine grupul Altex in proportie de 100%. Pana acum el nu a vrut sa vanda din actiuni, insa sustine ca de la inceputul anului 2006 va relua discutiile cu unul sau doua fonduri de investitii pentru a plasa un pachet de pana la 30% din capital, iar cu banii obtinuti isi va sustine extinderea in Balcani.

     

    RETEA DE MAGAZINE: Reteaua acopera 70 de orase, cu 115 magazine Altex in 2005 si sase locatii Altex Megastore. Numarul magazinelor Media Galaxy, deschise incepand cu sfarsitul anului trecut, a ajuns la sase (alte doua vor fi deschise pana la sfarsitul anului). Dan Ostahie estimeaza ca la sfarsitul lui 2005 reteaua Altex va numara peste 130 de magazine, dintre care 30 Altex Megastore si opt Media Galaxy, cu o suprafata totala de peste 50.000 de metri patrati.

     

    NUMAR ANGAJATI: 2.183  

     

    REZULTATE FINANCIARE (MIL. EURO)

    2002    2003    2004    2005*

    Cifra de afaceri 36,5     115,5   146,9   265

    Profit net          0,9       8,7       6,8       –

     

    *ESTIMARI ALE COMPANIEI

    SURSA: MINISTERUL FINANTELOR; VALORILE AU FOST CALCULATE IN FUNCTIE DE CURSUL MEDIU ANUAL LEU-EURO

  • DOMO / ESTIMA FINANCE

    Compania de credit de consum Estima Finance a fost lansata in a doua parte a anului trecut de catre Fondul Româno-American pentru Investitii (RAEF) si Domo Retail, care acum ocupa locul al doilea in topul retailerilor de electrocasnice.

     

    ESTIMARI OPTIMISTE: Potrivit declaratiilor de presa ale managamentului, compania Estima Finance va incheia contracte de peste 70 de milioane de euro in 2005, primul an integral de functionare.

     

    EXTINDERE: Cea mai mare parte dintre contracte vor fi incheiate prin reteaua Domo, insa sistemele de creditare vor fi extinse si in cadrul unor retaileri din alte domenii.

     

    ANUL INFIINTARII: 1994

     

    ACTIONARIAT: Din toamna anului trecut, pe lista actionarilor Domo Retail a intrat, pe lânga persoanele fizice care au fondat compania in urma cu mai bine de zece ani, si fondul de investitii Romanian American Enterprise Fund (RAEF), care detine 20% din actiuni. Lorand Szarvadi, CEO Domo Retail, detine impreuna cu sotia sa 44% din companie.

     

    RETEA DE MAGAZINE: Domo are acum 110 de magazine in peste 70 de orase, iar suprafata totala era in februarie 2005 de 30.000 mp. Reteaua urmeaza sa atinga 120 de locatii pana la sfarsitul lui 2005, iar sase dintre locatiile viitoare se vor deschide in reteaua Kaufland.

     

    NUMAR ANGAJATI: 680

     

    REZULTATE FINANCIARE (MIL. EURO)

                                        2002    2003    2004    2005* 

    Cifra de afaceri             45,9     86,5     100,9   135

    Profit net                      1,9       5,6       3,3       –

     

    *ESTIMARI ALE COMPANIEI

    SURSA: MINISTERUL FINANTELOR; VALORILE AU FOST CALCULATE IN FUNCTIE DE CURSUL MEDIU ANUAL LEU-EURO

  • PRIMUL MILIARDAR ROMAN IN EURO

     

    Dupa 15 ani de capitalism, Romania isi adjudeca primul miliardar in euro. Adevarat. Cu acte in regula. Demonstrabil. Aparitia lui marcheaza sfarsitul unei epoci – cea a miliardarilor “de carton”. Fostul mare tenisman roman, Ion Tiriac, a dezvoltat dupa 1990 afaceri a caror valoare depaseste acum un miliard de euro. Urmatorul candidat la statutul de miliardar este Dinu Patriciu. Pe “lista de asteptare” mai figureaza si alte nume.

     

    Cel mai bogat om din lume sau dintr-o tara nu este nimic altceva decat un reper. In sine, miliardul de euro sau de dolari reprezinta doar o cifra rotunda, un prag psihologic, in definitiv o conventie. Dincolo de numere, interesanta este povestea. Or, modul in care Ion Tiriac a ajuns primul miliardar roman chiar merita povestit.

     

    Un om bogat este un om celebru. In cazul fondatorului Microsoft, Bill Gates, cel mai avut om din lume, bogatia i-a adus notorietatea si nu invers. Daca revista Forbes nu l-ar fi scos an de an cel mai bogat din lume, Gates ar fi ramas cunoscut doar in lumea inginerilor software careia ii apartine, de altfel, in continuare prin atitudine, mod de a se imbraca si preocupari.

     

    Tiriac al nostru, un fel de Bill Gates al romanilor, insa cu o avere de aproape 40 de ori mai mica decat cea a parintelui Microsoft, a fost celebru inainte de a fi bogat. Inainte de 1990, tot poporul il stia drept un mare tenisman plecat in strainatate, castigator al Cupei Davis si reputat manager al unor alti mari tensimeni precum Boris Becker, Guillermo Villas sau Ilie Nastase.

     

    Revolutia din decembrie 1989 il gaseste la Paris. Renunta la o calatorie in Kenya impreuna cu unul din cei doi fii ai sai si revine in Romania: si cu bani, si cu “active” mult mai importante decat zecile de milioane de marci – contacte personale cu importanti oameni de afaceri si politicieni din Occident.

     

    “In 1990 nu am venit gol, am venit prost”, spune cu autoironie Ion Tiriac, acum in varsta de 66 de ani.  “Aveam 112 milioane de marci germane, castigate in urma turneelor de tenis organizate cu primaria din Stuttgart. Asta pe langa contractele de management cu Becker si Villas”, rememoreaza Ion Tiriac. Daca ar fi investit atunci toti banii pe care ii avea in afaceri speculative, acum ar fi fost mult mai bogat, crede omul de afaceri. Insa nu este adeptul demersurilor de tip “hit and run” (“tunuri”, pe romaneste). “In ”90 aveam bani pentru trei generatii”, marturiseste Ion Tiriac.

     

    Atunci a pariat pe Romania si, treptat, si-a lichidat afacerile pe care le avea in alte tari, cum a facut in cazul investitiilor in real estate din Statele Unite. A schimbat natural echipamentul alb de tenis cu costumele elegante de om de afaceri. Si a inceput sa faca business in Romania. In timp, din banii pe care i-a investit la inceput si bagajul sau de contacte s-a dezvoltat un imperiu care reuneste azi companii din domeniul bancar, asigurari, auto, leasing, real esate, servicii aviatice, cash&carry. In general, fostul tenismen convertit in om de afaceri s-a aliat cu mari companii multinationale la care avea “intrari” la nivel de presedinte sau proprietar. Asa a facut in afacerile Metro sau Allianz. Din acest an, reteta a fost extinsa si in afacerea din domeniul bancar, prin fuziunea Bancii Tiriac cu HVB.

     

    Dupa ce s-a gandit timp de trei-patru ani ce sa faca cu banca, in primavara lui 2005 a ales un partener. Erau mai multi pretendenti interesanti (Erste, Unicredit, Dexia), insa Ion Tiriac a decis sa faca deal-ul cu HVB.  Ce voia omul de afaceri era o fuziune cu o institutie bancara deja prezenta in Romania. Tiriac a consfintit afacerea la sediul Bank Austria Creditanstalt din Bucuresti, filiala pentru Europa Centrala si de Est a HVB. Ce a simtit fondatorul care a si dat numele bancii in momentul semnarii contractului? “Am simtit ca pot sa ma duc inainte, ca tot ce am facut este un fapt implinit si ca nu am renuntat deloc la partea mea din afacere”, spune cu detasare Tiriac.

     

    Legat de valoarea tranzactiei au circulat mai multe zvonuri. Cel mai raspandit spune ca omul de afaceri va primi o suma de bani in termen de cinci ani, in functie de performantele bancii. Cert este ca, deocamdata, Tiriac a facut un schimb de actiuni: “Am dat actiuni ale Bancii Tiriac, am primit actiuni HVB, urmand sa primesc actiuni ale noii banci HVB-Tiriac, din care detin 49,9%”. Analistii evalueaza valoarea pachetului de actiuni detinut de Tiriac in noua banca intre 300 si 400 de milioane de euro. Cand isi va incasa Tiriac banii? “Voi lua banii cand voi crede eu ca va veni sorocul. Lucrul se va intampla in termen de patru-cinci ani, cand afacerea o sa creasca”. In  acest timp, daca banca va merge bine, valoarea participatiei sale ar putea creste la circa 500 de milioane de euro.

     

    Pentru Tiriac, banca este un capitol oarecum inchis, intrucat holdingul sau va avea o putere de decizie diminuata, in favoarea nemtilor de la HVB. Acelasi rol de spectator il are si in societatea de asigurari, unde Allianz face regulile. Ion Tiriac mai are 44% din aceasta afacere, pachet evaluat la circa 100 de milioane de euro, avand in vedere ca intreaga firma (Allianz Tiriac) valoreaza cel putin 200 de milioane de euro. Calculul nu este foarte greu de facut. Daca Omniasig, companie cumparata in 2005 de austriecii de la Wiener Stadtische, a fost evaluata la 100 de milioane de euro, valoarea companiei in care este actionar si Tiriac trebuie sa fie macar dubla, avand in vedere ca cifra de afaceri a Allianz-Tiriac a fost anul trecut de 2,3 ori mai mare decat cea a Omniasig. 

     

    Nici in afacerea cash&carry, Tiriac nu are prea multa putere, cu cele 15% din actiuni. Totusi o considera o afacere solida si nu se teme de concurenta. Cele 22 de centre Metro vor realiza anul acesta o cifra de afaceri de 1,3 miliarde de euro cu un profit de 70-80 milioane de euro, ceea ce plaseaza valoarea de piata a companiei undeva la 500-600 de milioane de euro.

     

    Pe langa afacerile puse “la caldura”, sub protectia grupurilor straine, Tiriac mai are si domenii in care merge in continuare pe cont propriu. Cel mai puternic exemplu este domeniul auto, unde compania care ii poarta numele se dezvolta independent. Fostul tenisman nu a dus lipsa de pretendenti nici pentru aceasta afacere. Cu cativa ani in urma, niste investitori israelieni erau dispusi sa ii cumpere firmele din domeniul auto pentru 100 de milioane de euro, cam cat erau si veniturile cumulate ale acestora. A preferat sa continue singur, iar pentru anul in curs cifra de afaceri a Tiriac Auto (grup care reuneste toate marcile importate si distribuite de el) va ajunge la 470 milioane de euro.

     

    Specialistii sunt de parere ca daca afacerea ar fi vanduta maine, proprietarul ar obtine un pret cuprins intre 200 si 300 de milioane de euro. Avand in portofoliu cateva marci vedeta (Mercedes, Ford sau Hyundai), Tiriac nu vrea o asociere pe zona auto. “Nu cred ca voi atrage un partener. Ce poate sa imi aduca?! Nu sunt excitat”, comenteaza el.

    Divizia auto merge mana in mana cu compania de leasing. Mai bine zis va merge, pentru ca Tiriac Leasing nu a exploatat suficient sinergiile grupului. “Nici 50% din automobilele pe care le vand nu le leas-ez eu”, spune cu regret Tiriac. Insa acum este convins ca asocierea cu HVB ii va da acces la surse de refinantare mai ieftine, lucru care ii va permite sa fie si mai competitiv. Aproximativ 85-90% din vanzarile grupului auto se fac in leasing. 

     

    Daca asteptarile privind dezvoltarea leasing-ului se vor confirma, Tiriac crede ca peste trei ani, compania sa va avea venituri de cel putin 500 de milioane de euro. Atunci va veni momentul unei asocieri. “Si acum am 20 de pretendenti la leasing care fie vor sa cumpere compania integral, fie vor sa se asocieze cu mine. Deocamdata, mai astept”.

     

    De altfel, leasing-ul si imobiliarele sunt domeniile pe care Ion Tiriac pariaza pentru urmatorii cinci-zece ani. Deja considerat unul dintre cei mai mari investitori in real estate, omul de afaceri se vede “micut” si spune ca de-abia acum incepe cu adevarat sa investeasca in real estate. Fara sa dea detalii, vorbeste de un proiect de centru comercial, in care este asociat cu o firma straina si cu un partener roman. El crede ca se va dezvolta si pe alte zone ale domeniului imobiliar: de exemplu, locuinte pentru segmentul popular. In plus, pentru el, “real estate nu inseamna doar Bucuresti.”

     

    Pe viitor, Tiriac nu vrea sa se mai implice foarte mult in afaceri. “M-am saturat”, spune el cu convingere. De coordonarea holdingului Tiriac urmeaza sa se ocupe un CEO roman al carui nume va fi anuntat in curand. Omul de afaceri l-a implicat in business si pe fiul sau, Ion Ion Tiriac, care administreaza in special divizia auto si participatia tatalui sau in societatea de asigurari.

     

    De cand a inceput sa agoniseasca primii bani seriosi, Tiriac s-a gandit sa faca si investitii personale, in special in actiuni de portofoliu – “pensia mea”, cum ii place sa le denumeasca. El a mers de 30 de ani pe mana acelorasi specialisti in investitii pe care i-a urmat, indiferent de companiile la care acestia s-au mutat.  Nu ii plac riscurile mari, motiv pentru care a mers pe o metoda conservatoare de investitii. Iata cum este organizat portofoliul lui Tiriac: “50% – blue chips, 25% actiuni variabile si 25% – actiuni pe care le recomand eu.  Am dat gres destul de rar.” Si chiar daca i s-a intamplat sa greseasca, nu regreta nimic. Nici faptul ca a in anii ”80 a refuzat 5% din compania Nike, actiuni care acum ar fi valorat un miliard de dolari.

     

    Dragos Rosca, directorul fondului de investitii Gemisa Investments, cu experienta in consultanta de management dobandita la Roland Berger Strategy Consultants, crede ca averea lui Tiriac este “adevarata” si pentru ca companiile sale au un grad de indatorare “rezonabil” si nu au datorii la stat. Omul de afaceri confirma nivelul scazut de indatorare si explica aceasta foarte simplu: “Mi-a fost frica sa am datorii”.

     

    Intrebat daca este constient ca a ajuns miliardar, Ion Tiriac raspunde cu autoironie: “Eu nu sunt nimica.  Sunt unul care se scoala la ora sase si merge in pat la unu noaptea. Si nu stiu de ce”. Ii place in schimb sa se considere un geniu la organizarea de turnee de tenis – de altfel, business-ul din care a facut primele milioane de marci germane. 

     

    De-a lungul ultimilor 15 ani, Tiriac a fost suspectat ca in schimbul vizibilitatii si al contactelor pe care le-a oferit mai-marilor zilei (indiferent de culoarea politica), a fost avantajat, tolerat, protejat. Tiriac neaga orice avantaj. Dimpotriva, el aduce aminte episodul cu anchetarea fiului sau, Ion Ion Tiriac, pentru trafic de droguri, scandal care a izbucnit inaintea campaniei electorale din noiembrie 2004.

     

    Pe de alta parte, Tiriac admite ca a oferit vizibilitate guvernantilor si ca le-a creat prilejul de a sta de vorba intr-un cadru informal cu personalitati europene. Lui Adrian Nastase, fostul premier al guvernului PSD, i-a intermediat, de pilda, intalniri cu fostul premier rus Victor Cernomirdin sau cu cancelarul german Gerhard Schroder. Tiriac insista pe ideea ca nu a primit nimic in schimb. 

     

    In afara de simpatiile de moment, omul de afaceri are in comun cu Adrian Nastase pasiunea vanatorii. Acest punct comun nu este insa singurul. Cei doi mai impart ceva:  titlul de miliardar. Adrian Nastase nu este insa un miliardar demonstrat. Cat timp a fost premier, opozitia de atunci si presa au acreditat ideea ca liderul PSD are o avere de un miliard de dolari. Intrebat de BUSINESS Magazin ce sta la baza acestor zvonuri, Nastase raspunde: “Au fost niste idioti in campania electorala care au spus ca am un miliard de dolari. Nu stiu daca acesti oameni sunt capabili sa realizeze ce inseamna cu adevarat un miliard de dolari. Pentru a avea un termen de comparatie, aceasta suma reprezinta media investitiilor straine facute in Romania intr-un an de zile”.

     

    Adrian Nastase, acum presedinte executiv al PSD si inca presedintele Camerei Deputatilor, crede ca “aceasta legenda a fost lansata in campania electorala. Acum, actuala putere are ocazia sa demonstreze ca am miliardul de dolari”. Sau nu. Pentru ca liderul pesedist insista pe ideea ca intreaga sa avere (si singura) este facuta publica pe site-ul Camerei Deputatilor. “Nu am nici un cont in vreo banca straina”, adauga el. Conform declaratiei sale de avere, are terenuri in Cornu, Balotesti, Corbeanca si Bucuresti, un imobil in Bucuresti cu o suprafata de 378 de metri patrati, conturi in lei (circa 300 de milioane), in dolari (200.000) si euro (50.000). De asemenea, Nastase mai are in colectie picturi in valoare de 100.000 de dolari. Oricum, totalul e departe miliardul de dolari.

     

    Dincolo de legende, urmatorul miliardar care ii sufla in ceafa lui Tiriac este petrolistul Dinu Patriciu (55 de ani), presedintele Rompetrol. Daca in cazul lui Ion Tiriac, evaluarea afacerilor nu este o treaba usoara, singurele surse de informatii fiind studiile companiilor de consultanta si raportarea la tranzactii intre companii din industrii similare, in privinta lui Patriciu lucrurile sunt clare. In mare, averea sa se poate calcula in functie de capitalizarea bursiera a companiilor din grupul Rompetrol listate pe Bursa de Valori Bucuresti (Rompetrol Rafinare, Rompetrol Well Services) si pe Rasdaq (Vega – Rompetrol SA).

     

    Capitalizarea bursiera a celor trei companii controlate de grupul Rompetrol era la sfarsitul lui septembrie de 700 milioane de euro. De precizat ca valoarea actiunilor Rompetrol Rafinare (Petromidia) – compania lui Patriciu cu cea mai mare capitalizare bursiera – este destul de volatila. Din cele 700 de milioane de euro, detinerile Rompetrol (aproximativ 80%) se cifreaza la 560 milioane de euro, suma din care “partea” lui Patriciu (80%) inseamna 450 milioane de euro. In structura Rompetrol Group, pe care Patriciu il controleaza impreuna cu americanul Phil Stephenson (20%), fost angajat al Trezoreriei SUA, intra si alte companii care nu sunt listate.

     

    Dinu Patriciu vine cu o proprie estimare exhaustiva: “Intregul grup are o valoare de un miliard de dolari”. Omul de afaceri calculeaza totul in dolari, din simplul motiv ca pretul barilului de petrol este exprimat in moneda americana. Cum Rompetrol detine cam 80% din companiile din componenta sa (fiind asociat si cu alti investitori), iar Patriciu are 80% din Rompetrol, detinerile sale in domeniul petrolier se ridica la 640 milioane de dolari. “Cu ce mai am, ajungem la 700 milioane de dolari (560 de milioane de euro)”, estimeaza Patriciu, in concordanta cu valoarea actiunilor sale de pe Bursa de Valori Bucuresti si Rasdaq. Totodata, chiar daca grupul lui Patriciu este dezvoltat si pe credit, valoarea averii omului de afaceri nu are de suferit datorita cotarii la Bursa. Actiunile Rompetrol reflecta si nivelul de indatorare, prin cotare recunoscandu-se valoarea actiunilor cu tot cu datorii.

     

    Usurinta de a calcula averea lui Patriciu dupa capitalizarea bursiera nu este nici pe departe singurul avantaj al listarii. Bursa este in sine o masina de facut bani. “Bursa e singurul loc in care poti multiplica valoarea companiei de zeci de ori”, crede fostul profesor la Facultatea de Arhitectura.

     

    Are sanse Dinu Patriciu sa ajunga miliardar in euro? Analistii de pe piata de capital cred ca daca omul de afaceri ar “lichida” problemele pe care le are acum cu justitia, pretul actiunilor Petromidia ar putea creste de trei ori, ceea ce l-ar propulsa in liga miliardarilor. De altfel, Patriciu si-a exprimat mai demult intentia de a lista actiunile Rompetrol pe piata londoneza, care i-ar asigura mai multa lichiditate, insa acum nu poate face asta, intrucat managementul grupului sau este sub acuzare.

     

    Din acest punct de vedere, listarea are si dezavantaje, data fiind dependenta cursului actiunilor de orice evenimente (mai ales, negative) in care sunt implicati actionarii si managerii. Repetatele audieri si, in special, retinerea lui Dinu Patriciu au afectat serios pretul actiunilor Petromidia – vedeta de pe bursa a petrolistului. Dupa retinerea lui Patriciu din mai 2005, actionarul majoritar impreuna cu Phil Stephenson au acuzat statul roman ca, pe fondul anchetei, valoarea Petromidia a scazut cu o treime, respectiv cu 220 milioane de dolari.

     

    Ramanand tot la capitolul piata de capital, Bursa de Valori Bucuresti si piata Rasdaq sunt o buna oglinda a bogatilor Romaniei. Iar imaginea reflectata nu este deloc imbucuratoare, pentru ca numarul mic de companii listate raspunde partial la intrebarea de ce averile bogatasilor romani sunt incomparabil mai mici decat cele ale miliardarilor din statele dezvoltate. Si iar ne intoarcem la Bill Gates! Matei Paun, directorul pentru Romania al bancii de investitii regionale BAC Investment Bank, crede ca subcapitalizarea bursei romanesti explica “saracia” bogatilor romani.

     

    In afara de detinerile de la Rompetrol Group, care anul acesta va atinge o cifra de afaceri de 2,4-2,5 miliarde de dolari, Patriciu mai are investitii imobiliare. Putine, pentru ca si-a vandut grosul detinerilor din acest domeniu: “Am profitat de primul val al pietei imobiliare”. In primavara lui 1991, Patriciu avea peste un milion de metri patrati in Bucuresti. In 1996, el a vandut tot la jumatate din pretul pietei, convins ca va incepe un trend descrescator. “Atunci, lumea zicea ca Patriciu da faliment”. Totusi, previziunea lui s-a adeverit si preturile au scazut dramatic: de la 300 de dolari pe metrul patrat, cat era pretul in 1996, la 70-80 de dolari in 1999.

     

    Si acum mai are terenuri in Bucuresti si in tara care valoreaza zeci de milioane de dolari. Patriciu foloseste aceste pamanturi pe post de “pusculita”. Cand are nevoie sa-si capitalizeze afacerile din domeniul petrolier, mai vinde din terenuri. “Imobiliarele sunt un domeniu simplu in care poti castiga de zeci de ori. Ceea ce nu stiu romanii este ca real estate-ul este o activitate extrem de riscanta. Este cea mai riscanta activitate de business din lume. Este ciclica”, comenteaza Patriciu, care se considera “bunicul real estate-ului din Bucuresti”. El prevde acum un al doilea val al scaderii pretului la terenuri.

     

    Un CEO al unei importante agentii imobiliare din Bucuresti, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, spune ca reteaua de benzinarii proprii ale Rompetrol poate fi considerata tot un portofoliu imobiliar al lui Dinu Patriciu. Valoarea celor 85 de benzinarii proprii ale Rompetrol, la care se adauga 16 in constructie, se apropie de 100 de milioane de euro, avand in vedere ca o statie costa intre 0,5 si un milion de euro. Aceasta valoare nu se adauga insa averii lui Patriciu, pentru ca reteaua (Rompetrol Downstream) este detinuta in proportie de 99% de Petromidia. Cu alte cuvinte, valoarea sa se regaseste in capitalizarea bursiera a companiei.

     

    Patriciu nu crede ca reteaua de benzinarii (Rompetrol opereaza in total 320 de unitati) este importanta datorita valorii de real estate, ci prin modul in care aceasta contribuie la cifra de afaceri si la profitul Rompetrol. Iar multe dintre statii nu sunt doar “magazine de benzina”, ci si veritabile supermarketuri, care inregistreaza profituri de peste 50%.

    In ce domenii se vor face marile averi ale viitorului? “Averile cele mai mari le vor face cei care vor intelege ca trebuie sa se adreseze unei piete de 120 de milioane de oameni, nu uneia de doar 21 de milioane”, estimeaza Patriciu. Este vorba, in opinia lui, de oamenii de afaceri romani care vor avea o viziune a unei expansiuni regionale (in regiunea Marii Negre si Balcani), indiferent de domeniul de activitate.

     

    Pe lista “candidatilor” la statutul de miliardar adevarat, alaturi de Dinu Patriciu, nu mai candideaza nici o alta persoana fizica, luata individual. Avem insa grupari de oameni de afaceri care actioneaza unitar. Una dintre acestea este familia Micula – proprietara European Drinks. Un al doilea exemplu il reprezinta asocierea investitorilor imobiliari formata din Gabriel Popoviciu si Radu Dimofte.  Atat fratii Micula, cat si cei doi investitori in real estate ar putea avea afaceri cu o valoare de un miliard de euro pe termen mediu-lung.

     

    Gemenii Ioan si Viorel Micula din Oradea conduc cel mai mare grup din industria alimentara si, totodata, una dintre cele mai mari companii europene din aceasta industrie. Anul acesta, grupul fratilor Micula apare pe locul opt in topul primilor 100 de producatori de alimente si bauturi din Europa, conform unui studiu realizat de Quality Datenbank Klaus Gebhardt, volumul anual al afacerilor European Drinks depasind 600 de milioane de euro.

     

    Imperiul construit de fratii Micula, care inainte de 1989 au facut afaceri in Suedia (fiind cetateni ai acestui stat, impreuna cu sotiile lor), are activitati nu doar in industria bauturilor si a alimentelor, ci si in turism, media, agricultura. Greutatea afacerii lor rezida in productia si distributia de bauturi si produse alimentare. Business-ul lor este valoros, insa dezvoltarea pe credit le scade valoarea neta de piata. Consultantii spun ca tot grupul European Drinks face in jur de 300 de milioane de euro.  Nota bene: aceasta avere se imparte la doi. Aceasta modalitate de a delimita averile intre persoane fizice, chiar daca este detinuta de o familie, este practicata si de revista Forbes in topul sau anual al celor mai bogati oameni din lume.

     

    Viorel Micula, copresedinte al grupului de firme, este de alta parere: “Potrivit unui studiu realizat in 2003 de PricewaterhouseCoopers, valoarea grupului nostru era de 650 milioane de euro”, afirma el. “Aceasta valoare nu include investitiile noastre ulterioare in industria alimentara: cinci linii de napolitane, o fabrica de ketchup si mustar si fabrica de bere. La acestea se adauga grupul de media, investitiile in agricultura si cele 12 hoteluri de pe litoral”, mai spune Micula. Investitiile facute ulterior evaluarii PwC se cifreza la 300 de milioane de euro, insa conform informatiilor din piata, aceleasi investitii se fac in mod curent cu o suma de trei ori mai mica.

     

    Cert este ca investitiile fratilor Micula se fac pe credit, ceea ce le scade valoarea afacerii. In aceasta vara, European Drinks a cerut 200 de milioane de euro de la BERD pentru dezvoltarea business-ului. Totodata, de fiecare data cand s-a vorbit public de averea fratilor Micula, majoritatea analistilor au fost de parere ca din sutele de milioane de euro care reprezinta averea celor doi trebuie scazute datoriile la stat. Viorel Micula afirma ca si-a platit toate datoriile catre stat si ca singurele pasive care greveaza afacerea European Drinks sunt creditele bancare. In orice caz, de fiecare data cand a venit vorba de cifre nete, fratii Micula nu au fost precisi, vorbind doar de cresteri procentuale.

      

    Care este, in definitiv, secretul cresterii grupului de firme din Oradea, care ar putea valora un miliard de euro pe masura scaderii gradului de indatorare? Fratii Micula au vizat masa larga de consumatori, companiile lor vanzand apa minerala, bauturi racoritoare, alcoolice, bere, alimente, dulciuri in volume foarte mari. Pe scurt, mancare si bautura pentru tot poporul. Produsele grupului European Drinks au un mare avantaj in fata competitorilor: pretul mai scazut. Si cum Romania inca este o piata sensibila la pret, vanzarile duduie pe toate categoriile de produse mentionate. De aceea, European Drinks a ajuns mai tare decat companiile multinationale care actioneaza pe aceasta piata (Coca-Cola, de exemplu).

     

    Volumul mare al afacerilor celor doi frati din Oradea le-a dat posibilitatea sa dezvolte si o serie de business-uri adiacente. Sumele ridicate pe care le cheltuiau anual pe publicitate i-au facut sa se gandeasca serios la deschiderea unui grup de presa. “In 2002, am cheltuit cu publicitatea 20 de milioane de dolari”, isi aminteste Micula. Imediat dupa 2000, grupul European Drinks a inceput construirea propriului grup media, care include acum cotidianul Realitatea Romaneasca, televiziunile National TV, N24 si Favorit, precum si postul de radio National FM. Totusi, valoarea grupului de media este destul de mica, pentru ca rolul sau nu este neaparat sa faca profit, cat mai ales sa asigure un suport de promovare pentru produsele grupului. “O mare parte din succesul berii Burger se datoreaza grupului de media”, mai spune Micula.

     

    Cei doi frati au mers pe aceeasi logica atunci cand au constatat ca transportul marfurilor comercializate de ei este suficient de mare pentru a crea o companie de distributie. Asa a aparut Transilvania General Import Export, care “misca” un parc de aproximativ 3.000 de masini. 

    Fratii Micula mai sunt cunoscuti si ca investitori in turism, cumparand 12 hoteluri pe litoral in momentul in care au fost scoase la licitatie hotelurile de la malul Marii Negre. Desi pana acum investitiile in hotelurile de la Neptun si de la Mamaia (achizitionate pe credit) tind catre zero, Viorel Micula spune ca are incredere in turism si are de gand sa investeasca pe viitor si in “non core business”.

     

    Afacerile European Drinks au depasit granitele Romaniei, grupul exportand bauturi si produse alimentare in Ungaria, Cehia, Slovacia, Finlanda, Republica Moldova, Bulgaria, Germania. “Exportam si in Suedia, tara in care am facut afaceri inainte de 1989”, explica Viorel Micula, om de afaceri care in timpul liber scrie versuri. “Nu cred ca poezia si business-ul sunt preocupari care se bat cap in cap. Va pot da exemplul scriitorilor francezi Arthur Rimbaud si Voltaire, care erau comercianti”, isi explica Viorel Micula pasiunea.

     

    Pe langa cei doi frati Micula, o avere considerabila se afla in mana unui grup de investitori imobiliari, coordonat de Gabriel Popoviciu. Cea mai recenta miscare a lui Popoviciu, dublat de Radu Dimofte, este proiectul Baneasa Investments. Grupul de investitori detine putin peste 50% din acest complex imobiliar – un mini-oras pe 220 de hectare – in care se va investi, potrivit reprezentantilor firmei, un miliard de euro pe un termen de zece ani.

     

    Cat va valora proiectul Baneasa Investments peste zece ani? Greu de spus. Dificultatea calculului are doua cauze: investitiile se vor face din resurse diferite (fonduri proprii, credite si avansuri de la clienti), iar componenta complexului va fi, de asemenea, eterogena: spatii de birouri, centre comerciale, locuinte, spatii verzi. O parte din aceste spatii vor fi vandute (de exemplu, cele trei mii de locuinte), in vreme ce spatiile de birouri vor aduce venituri din chirii. Cat despre spatiile comerciale, ele vor fi dezvoltate impreuna cu investitori din domeniu (Carrefour, Bricostore sau Mobexpert), care deja au inchiriat terenuri.

     

    In orice caz, valoarea intregului proiect patronat de discretul om de afaceri Gabriel Popoviciu ar putea fi de ordinul miliardelor de euro in termen de cinci-zece ani, valoarea participatiilor sale ridicandu-se la cateva sute de milioane de euro. Baneasa Investments nu este singura afacere a lui Popoviciu. El mai  controleaza hotelul Howard Johnson, restaurantul Doina si spatii comerciale. Din gruparea Popoviciu-Dimofte a mai facut parte si omul de afaceri Nicolae Badea, resedintele clubului Dinamo Bucuresti, insa acesta se pare ca nu mai colaboreaza cu cei doi. Anterior, cei trei au lansat impreuna afacerile KFC, Pizza Hut, Allrom. Popoviciu si Dimofte sunt asociati in anumite afaceri si cu Dan Petrescu (a nu se confunda cu fostul international roman), fost primar al Capitalei.

     

    Departe de a fi inca miliardari in euro, insa antreprenori care au ajuns la averi de sute de milioane de euro “din nimic” – vorba lui Dinu Patriciu – sunt “cablistii” Horia Ciorcila (42 de ani) si Zoltan Teszari (35 de ani). Cei doi au fondat cele mai mari firme de cablu si Internet din Romania: Astral si RCS&RDS. Ambii sunt oameni de afaceri discreti, preferand sa-si detina companiile prin intermediul unor vehicule inregistrate in paradisuri fiscale.

     

    Horia Ciorcila, cu o avere estimata intre 250-300 de milioane de euro, este recunoscut drept unul dintre cei mai puternici oameni din Cluj-Napoca. Averea sa consta in participatiile de la Astral – companie preluata in aceasta vara de americanii de la UPC, Banca Trasilvania (Ciorcila este si presedintele Consiliului de Administratie) si proprietatile imobiliare din Cluj. Este actionar si in alte companii: este asociat cu vicepremierul George Copos in afacerea Hilton si mai detine actiuni la producatorul de lenjerie Jolidon si la procesatorul de carne Maestro.

     

    Ciorcila “a dat lovitura” de curand cu compania de comunicatii Astral. In vara, UPC a cumparat firma clujeana cu 420 milioane de euro. Pe lista actionarilor, Ciorcila apare cu o detinere insignifianta, de circa 4%, insa in realitate el controla compania in proportie de 15-25%. Asta inseamna ca suma pe care a obtinut-o in urma tranzactiei se apropie de 100 de milioane de euro.

     

    Dupa ce a iesit din afacerea Astral, atentia lui Ciorcila se concentreaza pe industria bancara si pe proiectele imobiliare: “Am incredere in domeniul bancar. Piata este la inceput”. El crede despre Banca Transilvania ca, peste sase-opt luni, dupa vanzarea BCR, va fi cea mai mare banca cu capital local. Pentru moment, planul lui Ciorcila este sa capitalizeze banca, neavand deocamdata planuri de vanzare. “O eventuala tranzactie este o chestiune de ani de zile”, conchide Horia Ciorcila, care detine direct si indirect din Banca Transilvania circa 14%. Cat valoreaza aceste procente in cazul unei tranzactii? Acum, potrivit capitalizarii bursiere a bancii, valoarea bancii este de 650 de milioane de euro. Cu alte cuvinte, detinerea lui Ciorcila se ridica la aproximativ 90 de milioane de euro, iar valoarea de piata a bancii poate creste in timp.

     

    Cat despre zona imobiliara, Ciorcila nu mai este implicat in proiectul rezidential  “Buna ziua”  din Cluj, investind in locuinte pentru segmentul popular.  “Aici vor fi volume foarte mari, pentru ca si cererea este pe masura”, comenteaza Ciorcila. Nu este insa convins ca investitiile in alte segmente ale pietei de real estate vor mai avea un succes la fel de mare ca si pana acum. “Multi au investit in domeniul imobiliar, care pentru mult timp a fost apanajul tuturor. De acum inainte, randamentele in zona de real estate vor fi mai mici, pe fondul cresterii ofertei”, afirma Ciorcila. Omul de afaceri da exemplul centrelor de birouri: “Nu se stie daca si cererea va fi pe masura”.

     

    Pus sa isi aminteasca de momentul debutului in afaceri imediat dupa 1990, clujeanul crede ca avea un mare avantaj, dublat de un dezavantaj pe masura. “Nu aveam concurenta, piata fiind la inceput, dar nici experienta”, zice el. Dupa 15 ani de business in care a acumulat experienta, este in masura sa dea un sfat tinerilor antreprenori: “Celor care se apuca de afaceri le-as recomanda sa se orienteze spre sectorul serviciilor”. El spune ca Romania sta deocamdata prost la acest capitol si ca investitiile in acest domeniu sunt de viitor. “Marjele de profit sunt bune aici, fata de productie, de exemplu”, adauga Ciorcila.

     

    Inspiratia de a investi in cablu TV a avut-o si oradeanul Zoltan Teszari, care detine acum direct si indirect circa 50% din afacerea RCS&RDS, lider de piata pe CATV si Internet. Avand in vedere ca Astral s-a vandut cu 420 de milioane de euro, valoarea liderului RCS&RDS poate fi estimata la 500 de milioane de euro, suma din care Teszari detine jumatate. Spre deosebire de Ciorcila, care si-a lichidat afacerea, Teszari inca asteapta investitorii.

     

    Lista bogatilor adevarati ai Romaniei ale caror afaceri au avut o dezvoltare evidenta din 1990 pana in prezent se incheie aici. Faptul ca deocamdata Romania are un singur miliardar in euro, iar numarul candidatilor la statutul de miliardar este relativ mic nu trebuie sa constituie un motiv de ingrijorare. Putini, dar buni. Iar faptul ca Ion Tiriac este in fruntea clasamentului bogatilor Romaniei este “un element de onorabilitate pentru tara noastra”, dupa aprecierea lui Dragos Rosca de la Gemisa Investments, “daca ne gandim ca aproape toti miliardarii din Europa Centrala si de Est – Ucraina, Rusia, Polonia – si-au cladit averile in baza unor privatizari dubioase”.

  • FAST FORWARD

    Masini, trenuri, avioane mai rapide. Calculatoare mai performante, transfer de date mai rapid. Fast-food. Home delivery. Scopul inovatiilor tehnologice, secretul carierelor reusite, calea spre profit a companiilor pare sa fie economia de timp: in epoca noastra, cine izbuteste sa ia viteza castiga. Romania a inceput si ea sa se grabeasca, iar apropierea de stilul occidental de viata inseamna, in primul rand, obisnuinta de a se misca mai repede.

     Cu sute de ani in urma, calatorii aveau nevoie de zile in sir pentru a strabate 100 de km. Cu o suta si ceva de ani in urma, aparitia trenului a micsorat timpul de calatorie, apropiind distante. Azi, 100 km pot fi parcursi, pe autostrada, in mai putin de o ora. Si 546 de km – distanta dintre Bucuresti si Arad – inseamna o calatorie, cu avionul, de circa o ora. Asa incat o investitie de un milion de euro – cat reprezinta costul pentru construirea unui kilometru de autostrada – tine deja de strategia de dezvoltare a unei tari care se vrea mai dezvoltata, adica mai adaptata la civilizatia vitezei. In cazul Romaniei, si aceasta inseamna integrare in Uniunea Europeana.

     Paradoxul vremilor noastre este insa ca omul modern nu are mai mult timp liber, desi si-a creat unelte care sa-i usureze nu numai deplasarea, ci si munca. In principiu, orice uneala e menita sa reduca timpul de munca; numai ca actuala civilizatie wireless si Internetul au extins de fapt intervalul de munca, iar manageri si angajati deopotriva ajung sa lucreze acasa, in avion, ziua si noaptea, ceea ce a facut ca notiunea de timp liber sa se dezintegreze. “Internetul, laptop-urile, telefoanele celulare si conexiunile fara fir au modificat barierele programelor de munca. Asa se creeaza o noua cultura, in care omul este activ in fiecare ora din zi si in fiecare zi din saptamana”, explica Tom Markert, Chief Marketing Officer la ACNielsen, companie care a realizat un studiu anul trecut, in 28 de tari.


     Iar povestea e aceeasi si in viata personala. Masinile de spalat automate, frigiderele no-frost, cuptoarele cu microunde au daruit utilizatorilor pretios timp pe care nu-l aveau inainte vreme. In Romania, astfel de aparate au trecut in doar cativa ani de la statutul de articole de lux sau exotice la cel de obiecte de stricta necesitate, ilustrand perfect modul cum a evoluat raportul dintre timpul de munca si timpul liber al romanilor. La Altex, vanzarile de cuptoare cu microunde realizate in perioada ianuarie – iulie 2005 au atins nivelul celor inregistrate in intreg anul 2004. Reprezentantii companiei estimeaza ca pana la sfarsitul anului, vanzarile pe acest segment vor atinge triplul celor din 2004.

     Piata produselor care usureaza muncile casnice “a inregistrat o evolutie clara fata de acum 10 ani, cresterea fiind foarte vizibila mai ales in ultimii cativa ani”, considera reprezentantii Altex. Daca in urma cu zece ani multi romani nici nu stiau ce e un cuptor cu microunde sau un uscator de rufe, in prezent tendinta este ca locuintele sa fie dotate din start cu toate aparatele necesare pentru a spori confortul. Cu pasi mai tarzii au intrat in piata masinile de spalat cu uscator si uscatoarele de rufe. Acum insa recupereaza: in prima jumatate a anului, vanzarile au inregistrat o crestere spectaculoasa, fiind mai mari cu aproape 220%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, spun reprezentantii Altex.

     Pe lipsa acuta de timp a oamenilor activi si-au intemeiat conceptul de afacere o multime de companii din sfera comertului si a serviciilor, scopul comun fiind acela de a-l atrage pe consumator prin economia de timp pe care i-o ofera – fie ca e vorba de usurarea alegerii unui produs, de scurtarea drumului de la momentul alegerii pana la folosirea produsului ori de diversele servicii auxiliare pentru care consumatorul ar fi fost altfel nevoit sa piarda timp suplimentar.

     Dealerul auto Cardinal Motors, de exemplu, a mizat pe ideea de a economisi timpul pe care posesorii de masini il consuma atunci cand se duc la show-room pentru un drive test sau cand merg la service. Un angajat la companiei merge chiar la adresa clientului pentru a duce masina pe care acesta o doreste pentru drive-test. Iar clientul poate pastra masina timp de doua saptamani sau doua luni, “atat timp cat e necesar ca sa se convinga”, spune George Balan, directorul general al firmei, care adauga ca “un drive-test este un lucru elementar, iar o plimbare de doi kilometri cu masina nu poate fi relevanta”. Un alt tip de serviciu este ridicarea de catre firma a masinilor de la adresa indicata de client, pentru a fi dusa la service.

     Firma a vandut 700 de masini in 2004 si estimeaza ca numarul acestora va depasi 1.300 in 2005. Totusi, romanii sunt inca neincrezatori si neobisnuiti cu astfel de servicii, apreciaza George Balan, care precizeaza ca sunt foarte multi clienti care refuza sa apeleze la servicii de acest gen. “In primul rand sunt uimiti de existenta, in Romania, a unor astfel de servicii. Si reticenti in a le folosi. Au senzatia ca e ceva putred, probabil din cauza <mostenirii> experientelor cu service-urile din perioada comunista”, spune reprezentantul companiei, care are in portofoliu trei marci: Audi, Volkswagen si VW comercial.

     Cardinal are un show-room la Constanta si va mai inaugura unul in septembrie la Ploiesti. Ca si cel din Constanta, cel de la Ploiesti va avea program in fiecare zi a saptamanii, “pentru ca mai ales in week-end clientii, altfel foarte ocupati in rest, pot veni sa se intereseze de masini”.

    O alta categorie de companii care castiga din economia de timp oferita clientilor sunt procesatorii de alimente. Iar aici nu e vorba numai de eliberarea gospodinei clasice de orele petrecute in bucatarie, idee care in urma cu jumatate de secol generase moda pranzurilor congelate sau a supelor Campbell.

    Acum, tinta este consumatorul (de ambele sexe) care, din cauza extinderii orelor de munca, nu doar ca nu mai are timp sa gateasca, dar nici nu mai are timp sa manance, indiferent daca ramane pironit la birou de dimineata pana noaptea tarziu sau daca pleaca de la serviciu spre a-si continua munca acasa. Asa se explica de ce au aparut nenumarate tipuri de alimente instant, de la supe sau prajituri pana la cordon bleu sau pizza congelata, dar mai ales de ce are atata cautare mancarea de tip ready-meal (gata preparata) sau fast-food.

    Pe piata supelor instant, de pilda, compania Nestlé pregateste o surpriza, anul acesta: supa gata hidratata, dupa cum a declarat anterior, pentru BUSINESS Magazin, Paul Nuber, general manager al Nestlé Romania. Una din cele mai dinamice categorii din portofoliul companiei Nestlé a fost anul trecut cea a produselor culinare (condimente, baze pentru mancaruri si supe instant), unde Nestlé are brandul Maggi. Potrivit estimarilor companiei, pe segmentul de baze pentru mancaruri, Maggi si-a dublat cota de piata in 2004 fata de 2003. Estimata la circa 20 de milioane de euro pe an, piata romaneasca a condimentelor si a bazelor pentru mancaruri este dominata de marca Knorr, apartinand companiei Unilever South Central Europe.

    Pe piata este inca suficient loc pentru produsele care economisesc sau substituie timpul in bucatarie. Agricola International e una din companiile care au facut investitii masive in aceasta directie: in luna iulie a anului trecut a incheiat o investitie de 2 milioane de euro in completarea liniilor de productie pentru mancaruri preparate si semipreparate. Compania livreaza anual peste 1.500 de tone de astfel de produse pentru piata interna si externa. “Piata romaneasca pentru astfel de produse este acum in formare”, spune Gheorghe Antochi, presedintele grupului Agricola Bacau.

    Reprezentantul companiei crede ca locul produselor traditionale congelate si refrigerate va fi luat, treptat, de produsele de tip ready-meal si fast-food. “Dar acest proces va dura, pentru ca numarul consumatorilor care prefera sa economiseasca timp cu gatitul nu este deocamdata foarte mare”, e de parere Antochi. Totusi, compania a realizat la inceputul acestui an un studiu de piata cu IRSOP, “iar rezultatele arata ca piata va creste”.

    Agricola estimeaza ca in 2007, circa 10% din populatia tarii va cumpara produse de tip ready-meal. Alimentele de acest fel se adreseaza in special persoanelor cu venituri medii si mari, cu varsta cuprinsa intre 25 si 40 de ani, care isi fac cumparaturile din marile retele de magazine, din supermarketuri – ca Artima, Billa sau Mega Image – sau hipermarketuri – de tip Carrefour, Cora sau Kaufland. Vicepresedintele grupului Agricola Bacau, Grigore Horoi, prefera sa explice aceasta tendinta prin schimbarile aduse in traditia familiei de faptul ca acum femeile au aspiratii de cariera similare cu cele ale barbatilor. “Simplificarea vietii va deveni pentru femei mai importanta decat performanta gatitului”, spune Horoi.

    Cei care nu vor sa petreaca nici macar trei minute langa cuptorul cu microunde pot cumpara mancare gata preparata din magazine. Carrefour si La Fourmi au raioane de unde clientii isi pot cumpara sarmale, salate sau chiftele. Andreea Mihai, directorul de marketing al Carrefour, sustine ca intre 1.000 si 1.500 de clienti cumpara zilnic alimente gatite, iar aceste vanzari reprezinta, in medie, 4-6% din cifra de afaceri a unui magazin. “Cresterea anuala este cam de 9% pe an”, estimeaza Mihai. Evolutia se datoreaza, in primul rand, schimbarii stilului de viata al consumatorilor, care au tot mai putin timp liber, desi nu poate fi ignorat nici elementul de noutate si de moda adus de genul de comert promovat de supermarketuri si de hipermarketuri. Ambii factori explica insa diversificarea treptata a ofertei de astfel de produse.

    Dar ce optiuni are un angajat care isi petrece toata ziua la serviciu, sau unul care pleaca de la serviciu doar pentru a-si continua acasa munca? O solutie este sa-si comande la telefon felul de mancare dorit, iar firma ii trimite mancarea. Iar cand vine vorba de comandat mancare la birou sau acasa, oferta este destul de variata: doar la nivelul Capitalei sunt zeci de firme care se ocupa cu asa ceva, fie ca aceasta e principala lor activitate, fie ca vine in completarea afacerilor cu restaurante. Sunt zeci de site-uri ale firmelor cu servicii de delivery (livrare la adresa) care afiseaza diverse meniuri, de la mancaruri cu specific chinezesc pana la pizza sau mancare romaneasca.


    Si companiile au acum solutii ca sa-si hraneasca angajatii – mai ales cele care se afla in zone industriale sau pe liniile de centura ale oraselor, adica acolo unde personalul nu are de unde alege daca vrea sa ia masa, au acum solutii. Pentru a reduce cat mai mult timpul dedicat pauzei de masa, companiile au la dispozitie serviciile de catering, prin care ofera angajatilor masa de pranz, spre exemplu, pregatita si livrata de o firma de catering. “Angajatorul isi motiveaza astfel angajatii”, spune Cristian Dinculescu, director la Catering Partner, cea mai mare firma de catering industrial din Romania. Compania a inregistrat, in prima parte a acestui an, o crestere de circa 30% a cifrei de afaceri comparativ cu perioada similara a anului anterior, in baza cresterii numarului de clienti.

    De pe urma vietii tot mai alerte au de castigat si afacerile distribuitorilor de cafea si bauturi calde prin automate (vending). Prea putine persoane active isi pot permite sa-si inceapa ziua sau sa ia o pauza la o cafenea. De obicei, paharul sau cana de cafea fac parte din “mobilierul” de birou, alaturi de vrafuri de hartii, computer si telefon. Mihai Giurca, director de vanzari al Danik Co, companie care are afaceri cu aparate de vending, declara intr-un interviu ca, in 2004, cifra de afaceri a firmei a crescut cu 80% fata de anul anterior.

    Iar cei care n-au timp sa gateasca sau sa savureze o cafea cu siguranta ca isi gasesc si mai greu timp pentru curatenia de-acasa. Motiv pentru care firmele de curatenie s-au inmultit in ultimii ani, cel putin in Capitala. “Si e normal. Pentru cineva care are venituri cel putin medii, cumpararea serviciilor de curatenie e ca si cum ai lua o masina de spalat”, crede Grunia Chitu, actionar la Perfect Clean din Bucuresti. Firma, infiintata din 1997, cu filiale in cinci orase din tara, curata cam 4-5 apartamente in fiecare zi. Cererea pentru servicii de intretinere a scazut in prima parte a acestui an fata de perioada similara a anului trecut; s-au inmultit, in schimb, serviciile acordate celor care au terminat de renovat sau de construit o casa sau un apartament. Reprezentanta Perfect Clean estimeaza ca numai pe piata Capitalei sunt in jur de 40 de firme prestatoare de astfel de servicii.

    Pentru a intra pe “nisa” celor acaparati de munca din zori pana in noapte au aparut si alte servicii. Pana nu demult, orice treaba la banca trebuia rezolvata pana la orele 17.00 sau, in cel mai fericit caz, 18.00. De anul trecut, ING a introdus conceptul Self Bank, prin care clientii persoane fizice au acces la conturi exclusiv prin automate bancare, fara a se adresa unui angajat al bancii. Reteaua cuprinde acum pente 50 de agentii in Bucuresti si in alte zece orase din tara. Asa se pot plati facturi sau se fac alte tranzactii: depuneri si retrageri de numerar, plati, transferuri, schimb valutar, credite de consum ori simpla consultare a situatiei contului. Self Bank-urile functioneaza intre 7.00 si 23.00, de luni pana sambata. “Am vrut un serviciu care sa fie disponibil pentru oamenii care ies tarziu de la serviciu si nu au cum sa ajunga la banca intre 9 dimineata si sase seara”, spune Calin Pop, PR Manager la ING.

    Acolo unde nici Self” Bank-urile nu sunt o solutie, ramane Internet banking-ul -accesibil si in Romania in portofoliul a tot mai multe banci, cu toata gama de servicii specifice: informatii referitoare la soldul conturilor si la detaliile operatiunilor efectuate pe conturi, transferuri intre conturile proprii sau plati catre beneficiari. Astfel, pentru plata facturilor telefonice, de exemplu, sunt suficiente cateva minute petrecute pe web.

    Tot Internetul rezolva problema timpului si atunci cand e vorba de comunicarea sau de informarea de zi cu zi. Nevoia de documentare rapida, de folosire a postei electronice sau a chat-ului alimenteaza afacerile a sute de furnizori de Internet; numai la nivelul Capitalei sunt peste 100 de provideri de Internet de cartier. Iar clientii sunt cei pentru care reteaua virtuala e cel mai scurt drum spre informatia de orice natura. “Sunt site-uri cu grupaje de stiri, cu rezumatul celor mai importante titluri ale zilei. E bine, fiindca n-am timp sa citesc toate ziarele”, spune Ionut Dobrescu, un inginer de 28 de ani care lucreaza la Orange. Se pot urma cursuri online, se pot primi si consultatii medicale pe Net. De exemplu, www.sfatulmedicului.ro, un site realizat cu sprijinul logistic al Centrului de Medicina Interna Fundeni, din Bucuresti.

    La astfel de adrese, vizitatorul poate alege dintr-o lista o anumita problema medicala, pentru ca site-ul sa genereze un mail care trimite informatiile catre medicii colaboratori ai site-ului. In urma raspunsului medicului – “in 24 de ore”, conform informatiilor de pe site – se pot stabili scheme de tratament sau interventii mai detaliate. Dar, pentru consultatii prin acest site, e necesara inscrierea, gratuita pentru trei consultatii online. Pentru un numar mai mare de consultatii este necesar un abonament platit prin mandat postal, curier (disponibil doar in Capitala) sau carte de credit.

    Serviciile virtuale nu se opresc aici. Romanii care n-au timp sau chef sa mearga la cumparaturi ori nu gasesc ce-si doresc in magazine au acces la magazine online. Aceasta piata ar putea ajunge, la sfarsitul anului in curs, la 80 milioane de euro, ponderea covarsitoare (aproximativ 90%) fiind detinuta insa in continuare de tranzactiile initiate de clientii din afara tarii. “Se pare ca romanii nu au incredere in aceasta forma de comert”, declara pentru Mediafax directorul general al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Cornelia Rotaru. Totusi, in Romania exista peste 500 de site-uri care permit tranzactii electronice, iar rata de crestere lunara a acestui tip de comert este de 17-20%, neobisnuit de inalta pentru aproape orice alt sector din economie.

    Mizand pe lipsa de timp si pe comoditatea cumparatorilor, e de asteptat ca si magazinele clasice sa urmeze exemplul comerciantilor vestici. In urma cu zece ani, cei doi mari retaileri britanici – Tesco si Sainsbury – si-au pus problema sa se foloseasca de comertul electronic, pe atunci o zona inca neexplorata de magazinele traditionale. Dupa evaluari, rapoarte si multe sedinte, cele doua companii au luat decizii total diferite. Dezvoltarea lor ulterioara a ramas legata insa in modul cel mai direct de aceste decizii: Tesco este acum, de departe, cel mai puternic pe piata insulara, iar Sainsbury a pierdut – si inca spectaculos – teren in fata concurentei.

    Care a fost greseala unuia si care a fost istetimea celuilalt? Sainsbury a spus “OK, sa ne rezumam un departament de livrari, cu tineri care sa care cu bicicleta cumparaturile la domiciliu”. Tesco, in schimb, a investit milioane de lire sterline ca sa-si dezvolte, ca la carte, divizia de comert electronic. In 2004, vanzarile electronice ale Tesco au reprezentat aproape o treime din toata afacerea, in timp ce Sainsbury a batut pasul pe loc.

    Tehnologia informatica nu-i vitala numai in comert, ci oriunde in economie, pentru ca stapanirea ei asigura accesul rapid la informatie. In Romania anului 2005, “unde mii de firme isi asteapta in continuare clientii in sedii cenusii in care Internetul nu a depasit copilaria dial-up, companiile de succes au descoperit deja ca biroul nu mai este un spatiu fizic”, sustine Mihaela Lupu, Head of Corporate Affairs la Zapp. “Esenta noii economii este informatia: accesul la date inseamna diferenta dintre ratarea sau semnarea unui contract important”, spune Lupu.

    Daca problema computerului portabil a fost rezolvata, lupta se duce acum pentru cresterea vitezei transferului de date, prin tehnologiile wireless broadband (Internet mobil de mare viteza). Aceasta preocupare vine, pe de o parte, din nevoia de a satisface un trafic de date din ce in ce mai intens, pe de alta parte din aparitia unor aplicatii noi care cer solutii de retea de acces si transfer broadband. Din acest punct de vedere, “lansarea la scara nationala a primului serviciu wireless in banda larga de catre Zapp se inscrie in tendintele mondiale”, sustine reprezentanta Zapp. Serviciul Zapp Internet Express ofera viteze de pana la 2,4 Mbps.

    Economia informationala inseamna, printre altele, si schimbarea notiunii de eficienta a muncii: angajatul cel mai bun nu e cel ce petrece la serviciu o cantitate mai mare de ore, ci acela care izbuteste sa termine mai bine si mai repede un anumit proiect. Fata de perioada dinainte de 1989 s-a schimbat mult structura timpului de lucru; exista tot mai multe joburi cu program flexibil. “Cel putin in mediul privat, cu exceptia sectorului industrial, este rar intalnita plata pentru orele de munca. Acum se lucreaza mai mult pe sarcini”, spune Mircea Kivu, sociolog, director general al Institutului de Marketing si Sondaje (IMAS). “Si orele de incepere a programului au <migrat> de la 7-7.30 dimineata spre ora 9, care este, practic, o adaptare la modelul european”, adauga Kivu.

    Mentalitatea fata de munca s-a schimbat, deci, fata de perioada comunista: nu mai putin de 68% dintre romanii din mediul urban prefera un loc de munca bine platit, chiar daca acesta necesita 10-12 ore de munca pe zi, eventual si in week-end, reiese din Barometrul de Opinie pentru 2005, realizat de Institutul pentru Libera Initiativa, in colaborare cu Centrul de Sociologie Urbana si Regionala (CURS). Totusi, pe termen lung, considera Mircea Kivu, “va exista un recul al acestui fenomen, pentru ca acum suntem in faza in care angajatii sunt <storsi la maxim>, mai ales in domeniul privat”. Deocamdata insa, dorinta de cariera, dar si nevoia de a-si creste veniturile arunca tot mai multi romani in aceasta hora a vitezei, traiul rapid ajungand, din corvoada, aproape un fel de valoare in sine.

    Presa occidentala se distreaza deseori cu articole despre manageri nauci, carora munca intr-o multinationala le cere sa calatoreasca in toata lumea, schimband de zeci de ori fusurile orare de-a lungul unei singure saptamani – sau sa fie disponibili oricand pentru teleconferinta cu subalternii si colegii de la celalalt capat al lumii, indiferent cat au apucat sa doarma in ultimele 24 de ore. Ei sunt materia prima pentru portretul-robot al omului de cariera in epoca globalizarii: mananca, doarme si isi vede copiii mereu pe fuga, lucreaza in avion si in camera de hotel, vorbeste la mobil la fiecare cateva minute, n-are concediu cu anii, iar notiunea de week-end a uitat-o de mult.

    Spre un asemenea model se indreapta (rapid) si societatea romaneasca, pentru ca nu are de ales. Cea mai mare nostalgie a vietii patriarhale nu e sortita taranilor siliti sa monteze cipuri animalelor din ograda, ci tinerilor de cariera ajunsi, dupa un an epuizant, sa-si petreaca putinele zile de concediu intr-o pensiune agroturistica, din cele tot mai multe care au aparut in ultimii ani. Fiindca luxul atat de staruitor laudat al unei mese cu “long food”, ca la tara, ori al unei plimbari cu caruta prin sat nu e decat o ilustrare, in oglinda, a vitezei cu care a inceput sa se traiasca in Romania

    .