BusinessMagazin

Category: Cover story

  • Facem un deal auto?

    Cresterea importanta a vanzarilor de autoturisme obliga importatorii fie sa deschida reprezentante proprii, fie sa caute dealeri parteneri. Care sunt insa conditiile pentru a te inscrie in cerintele lor?

    La inceput a fost fuziunea dintre o idee si capitalul initial, ca in orice afacere, povesteste directorul general George Balan cum a luat fiinta Cardinal Motors, dealer constantean de autoturisme. Ideea pe care s-a bazat afacerea, inedita la acea vreme, a fost aceea de a deveni dealer monomarca. Capitalul initial, 500 de mii de dolari. De ce dealer monomarca? Pentru ca, atunci cand te concentrezi pe specificul unei singure marci de automobile, poti atinge mai repede o calitate a serviciilor care sa te diferentieze de ceilalti competitori. Poti fideliza clientela. Poti cunoaste mai in amanunt pro-blemele cu care se confrunta clientii tai.  

    Dupa 11 ani, Cardinal Motors isi propune pentru 2005 o cifra de afaceri de 15 de milioane de euro din vanzarea a circa 1.200 de autoturisme VW, Audi si utilitare VW si din activitatile de service conexe. Profitul net estimat de Balan se cifreaza in jurul valorii de 700.000 de euro.

     

    Firma este unul dintre cei 65 de dealeri agreati ai firmei Porsche Romania, liderul pietei importurilor auto. „Pana la sfarsitul lunii iunie am vandut deja 500 de automobile, cat in tot anul 2003. Crestem cu 93% anul asta“, spune Balan.

     

    E o superafacere in ziua de azi sa fii dealer auto? Vanzarile au crescut in ultimii ani constant, dar ceea ce s-a intamplat in acest an a surprins pana si cele mai optimiste aprecieri. Cifra de 130.000 de autoturisme vandute in primele sase luni ale anului inseamna o crestere de 63% fata de perioada similara a anului trecut si echivaleaza vanzarile pe intreg anul 2004.

     

    Cresterea i-a surprins intrucatva pe importatori. Meridian, cel mai mare concesionar al Dacia Groupe Renault, a inregistrat pe primul semestru al anului o cifra de afaceri de 16 milioane de euro, cu 78% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut. Profitul companiei pe primele sase luni ale anului curent a atins 2,1 milioane de euro, cu 75% mai mult fata de perioada similara a anului 2004.

     

    „Chiar daca am anticipat aceste momente bune atunci cand am deschis cel de-al doilea complex auto in partea de vest a Capitalei, evolutia pietei auto, bazata pe succesul marcii Logan si pe implementarea programului guvernamental pentru reinnoirea parcului auto, ne-a adus o crestere peste asteptari“, spune Catalin Bultoc, director general al Meridian.

     

    Pentru a putea face fata comenzilor, importatorii sunt nevoiti acum sa isi extinda rapid reteaua de dealeri. „Trebuie sa marturisesc ca explozia pietei auto ne-a prins putin pe nepregatite, industria a ramas usor in urma pietei“, spune Brent Valmar, director general al Porsche Romania.

     

    Daca aveti cateva milioane de euro pentru o afacere, acum e momentul sa-i investiti intr-un showroom cu atelier de service, reprezentanta a unei marci. Usor de zis, insa fara sprijinul importatorilor sansele de reusita se diminueaza. A cam trecut vremea in care puteai sa iti deschizi un mic atelier de service si sa dai lovitura reparand multimea de masini second-hand care au invadat piata romaneasca in anii ‘90.

     

    Dar, daca ai deja macar o spalatorie auto, ai indeplinit un criteriu pentru a fi selectat ca dealer al unui importator de marca. Conditia de baza este insa aceea ca in zona de resedinta sa existe potential.

     

     Acest lucru se poate stabili doar cu studii de piata bine documentate, pe care le pot comanda doar firmele importatoare sau producatorii. Una dintre primele investitii pe care Renault le-a facut cand a venit la Dacia a fost intocmirea, in anul 2000, a unui astfel de studiu de geomarketing.

     

    „Am elaborat o organizare teritoriala a retelei de dealeri in asa fel incat aceasta sa tina cont de dezvoltarea viitoare a pietei“, explica Jacques Abot, directorul comercial pe Romania la Dacia. Ca in multe alte afaceri, e destul sa plateasca unul. „Timpul a confirmat valabilitatea studiului nostru. Celelalte marci incep sa isi deschida reprezentante in jurul centrelor noastre“, afirma Abot. Asadar, ochiti un teren liber langa un dealer Dacia sau Renault, cumparati-l si asociati-va cu cineva care sa aiba experienta in domeniul auto. In scurta vreme, un importator va va propune sa deveniti dealerul marcilor pe care el le aduce in Romania.

     

    N-ar fi frumos sa fie atat de simplu? Pe langa cele de mai sus trebuie sa poti prezenta un plan de afaceri pe cel putin zece ani. „Un dealer al unei singure marci trebuie sa dispuna de cel putin 10.000 de metri patrati“, spune Valmar. Se adauga costurile de viabilizare a terenului, cu utilitatile, amenajarea si costructia propriu-zisa.

     

    Cele mai mari vor fi costurile cu constructia si amenajarea showroom-ului. „In cazul marcilor pe care le reprezinta Porsche Romania – VW, Audi, Seat, Skoda si Porsche, aceste costuri se ridica la circa 1.000 de euro pe metrul patrat“, explica directorul general al importatorului.

     

    Spatiul de expunere trebuie sa prevada 35 de metri patrati pentru fiecare model expus. Marimea atelierului de service trebuie calculata in functie de numarul mediu zilnic de treceri, adica de clienti care trec pragul reprezentantei.

     

     Evident ca secretul acestor formule il cunosc doar importatorii oficiali, pe baza experientei lor de pe alte piete. Iar capitalul initial trebuie sa fie al dumneavoastra – importatorul vine cu know-how-ul, cu pregatirea personalului, piesele de schimb si automobilele. Este, daca vreti, un fel de franciza la care nu se plateste taxa de franciza.

     

    Care ar fi investitia finala? De exemplu, e nevoie de numai 300.000 de euro pentru un service Dacia, de aproximativ 800.000 pana la 2 milioane de euro pentru un showroom Dacia sau Dacia-Renault, de 3,5-4 milioane de euro pentru un dealer trimarca Dacia-Renault-Nissan ori de cel putin 2,5 milioane de euro pentru a fi dealer Porsche Romania.

     

    Marginile de profit din vanzari sunt foarte mici, circa 5%, de aceea nu iti poti permite sa dai gres. Cu cat ai deasupra capului o umbrela mai mare, cu atat mai bine.

     

    Nici la activitatea de service nu se castiga inca foarte bine, spun importatorii. Pretul unei ore de manopera este de circa 20 de euro, mult sub ceea ce se practica in Vest, unde o ora de service ajunge la 80 de euro. Aceasta in conditiile in care competitivitatea impune servicii la un standard calitativ comparabil. Deocamdata, profitul unui dealer vine in mod egal atat de pe urma activitatii de vanzare, cat si de pe urma celei de postvanzare. In Occident, raportul este de circa 60 la 40 in favoarea serviciilor postvanzare.

     

    Pentru compania Meridian, doar 38% din cifra de afaceri pe primele sase luni a fost realizata din comercializarea de autovehicule noi. 20 de procente au venit din activitatea de service, 18% din vanzarea de piese de schimb si restul de 25% din comercializarea de automobile second-hand.

     

    Aceasta activitate, vanzarea de masini la mana a doua, ramane inca una destul de raspandita in Romania si e o sursa destul de importanta de venituri pentru dealerii auto.

     

    In schimb, tiriac Auto, al doilea mare importator de pe piata romaneasca, care comercializeaza 10 marci de autovehicule, a realizat circa 75-80% din cifra de afaceri din vanzarea de autovehicule, spune Adriana Ichim, directorul executiv al companiei, doar 20-25% fiind veniturile realizate in urma activitatilor de service si comercializarii pieselor de schimb.

     

    „Aceasta proportie in venituri are legatura si cu faptul ca tarifele pe care le practicam pentru serviciile postvanzare nu sunt inca la nivelul tarilor din UE, in timp ce preturile masinilor sunt relativ la acelasi nivel“, explica Adriana Ichim.

     

    „In functie de specificul fiecarei marci apreciem, ca medie, ca tarifele practicate in reteaua companiei noastre pentru serviciile postvanzare reprezinta intre 40-50% din cele practicate in tarile occidentale“, sustine oficialul de la tiriac Auto.

     

    si totusi, merita sa fii dealer auto, chiar si un dealer independent, partener al unui importator. Acestia insa se feresc sa comunice care este comisionul acordat dealerilor. In functie de marca si modelul comercializat, procentele acordate dealerilor difera.

     

    „Intelegerile cu dealerii sunt foarte clare, incluzand si criterii de performanta, de aceea comisioanele pe care acestia le primesc sunt variabile. Ca  regula, importatorul pastreaza un procent care asigura imaginea si reprezentarea marcii si ii acopera costurile operationale“, spune Adriana Ichim.

     

    Dar nu e la indemana oricui sa realizeze un business plan pe cinci sau zece ani, cum cer importatorii. si nu poti fi sigur cum va evolua piata auto. Dar faptul ca inca suntem pe penultimul loc in Europa la gradul de motorizare (adica la numarul de masini pe cap de locuitor) arata ca loc de crestere pe piata mai exista destul.

     

    Planul de afaceri al unui dealer auto este rezultatul influentei combinate a mai multor factori. „In primul rand, plecam de la obiectivele noastre pe termen lung, care sunt bazate pe istoricul vanzarilor interne si pe cel al evolutiei pietei auto locale. Apoi, in conformitate cu capacitatea de vanzare si cu obiectivele de dezvoltare, Dacia Groupe Renault ne acorda un anumit obiectiv de vanzari, care sta la baza estimarilor valorice ale planului de afaceri“, afirma Catalin Bultoc de la Meridian.  

     

    Pana la urma, cresterea de peste 60% a pietei se va regasi in activitatile de postvanzare, unde serviciile oferite clientilor merg tot mai departe, pentru a face diferenta. Autoitalia, importator al marcilor Fiat, Alfa Romeo, Lancia, SsangYong si Maserati, ofera cate o cafea tuturor clientilor care se opresc la reprezentanta sa din vestul Capitalei.

     

    Nu zambiti: micile „fleacuri“, de la amabilitatea mecanicului si pana la promptitudinea livrarii pieselor de schimb vor face diferenta. „In showroom-ul nostru de la Ploiesti vom avea doua hostese care sa conduca clientii, sa le ofere cafea sau suc, vom avea si Internet“, spune George Balan de la Cardinal Motors. „La fel, suntem printre putinii dealeri care ofera masina la schimb gratis pentru perioada de service. Asta pentru ca, in general, prima masina o vinde consilierul, restul service-ul“.

     

    Paradoxal sau nu, in Romania, unul dintre cele mai mari costuri este cel cu instruirea personalului. „Investim circa 10.000 de euro pentru pregatirea unui mecanic“, spune Brent Valmar.

     

    De ce e nevoie de atat de mult? „Lipseste scolarizarea la nivel de liceu. Nu exista personal cu o buna pregatire tehnica“, explica Jacques Abot de la Dacia. „In 2005 avem planificate nu mai putin de 150.000 de ore de pregatire cu personalul.“

     

    Faptul ca producatorii sau importatorii nu ofera sprijin financiar partenerilor, ba mai cer si indeplinirea unor volume anuale de vanzari impartite pe luni, ii poate face pe multi sa strambe din nas la gandul de a deveni dealer auto. Dar ideea ca toate costurile de pregatire a personalului calificat sunt suportate de importator sau producator le poate ridica moralul.

     

    In plus, unii dealeri, cum sunt cei ai Porsche Romania, mai pot beneficia de linii de credit sau finantare din partea bancii specializate a grupului, Porsche Bank. „Intr-o astfel de afacere, cand ai aprins lumina, lucrurile trebuie sa se invarta imediat“, sustine Dana Cortina, director general de retail al firmei Porsche Romania.

     

    Iar cresterea sustinuta a vanzarilor imprima lucrurilor un ritm alert. „In reprezentantele noastre asiguram servicii pentru circa 300 de masini pe zi. Impreuna cu dealerii parteneri asiguram servicii pentru circa 100.000 de autovehicule in fiecare an“, spune Dana Cortina.

     

    Totusi, mai sunt si alte avantaje de care dealerii beneficiaza de pe urma importatorului. „Reteta succesului cuprinde un cumul de facilitati si servicii pe care in mod uzual il oferim partenerilor nostri, cateva din cele mai importante fiind know-how, training, suport de marketing, finantare leasing, sistem de trade-in sau acces la stocuri tampon“, explica directorul executiv al tiriac Auto.

     

    Aproximativ jumatate din volumul vanzarilor de autoturisme de import este acoperit de Capitala, astfel incat cele mai mari investitii, atat in reprezentante proprii, cat si in retelele de dealeri parteneri, se vor derula in acesta zona.

     

    Dupa Renault-Dacia si Autoitalia, Porsche Romania este cel de-al treilea importator care va ataca si zona de vest a Capitalei, cu o investitie de 28 de milioane de euro in doua reprezentante, una pentru Audi si Seat, cealalta pentru VW si Skoda. Dupa finalizarea acestora, in decembrie in primul caz si in martie 2006 in al doilea, cele doua reprezentante vor putea asigura un volum anual de vanzari de 3.000 de unitati si 30.000 de treceri pe an in atelierele de service.

     

    Daca in cazul acesta avem de a face cu o politica de dezvoltare in paralel a unor reprezentante mari de vanzari dublate de o retea puternica de dealeri independenti, care sa ofere servicii complete pentru autoturismele importate de Porsche Romania, in cazul Dacia-Renault strategia de extindere este usor diferita. Nu toate reprezentantele ofera servicii complete, iar unele fac asistenta postvanzare si pentru alte marci.

     

    Motivul? Clientul plateste pentru o ora de service la Dacia circa 4 pana la 12 euro. O plaja foarte larga, structurata in functie de calitatea serviciilor oferite, dar totusi ceva sub pretul pietei.

     

    Pentru a completa veniturile, service-urile Dacia asigura interventii si pentru automobilele altor marci. „Daca in apropierea unui service de-al nostru exista o flota de 10 masini, cum sa nu profiti? Cei care au activitati de service sunt obligati sa ofere servicii si pentru alte marci, pentru ca altfel nu rezista financiar“, mai spune Abot.

     

    Dacia are in teritoriu 70 de puncte de vanzare, dintre care 22 sunt dealeri si pentru Renault si Nissan, si 20 de puncte de service. Extinderea retelei ia in calcul „principiul placilor“, copiat dupa reteta Renault din Franta. „Adica fiecare reprezentanta dispune de dealeri sateliti“, explica Jacques Abot.

     

    si in acest caz, principiul „mai bine unul bun decat doi prosti“ se aplica, spune directorul comercial al Dacia. Cu alte cuvinte, nu ai nici o sansa sa devii dealer Dacia daca in zona exista deja unul.

     

    Dar si pentru Dacia, presiunea pietei asupra serviciilor isi va spune cuvantul. Productia uzinei de la Pitesti aproape s-a dublat, cresterea fiind de 95% in primul semestru comparativ cu perioada similara a anului trecut. Mare parte din vanzari, peste 62.000 de unitati, din care mai mult de 47.000 de Logan, au mers pe piata interna.

     

    si Dacia trebuie sa isi extinda reteaua de dealeri pentru a face fata cererii. Dar mai ales trebuie sa-si extinda reteaua de service, care va trebui sa inghita plusul de acum al vanzarilor cu servicii postvanzare.

     

    Numai ca importatorii incep sa fie prudenti in ceea ce priveste evolutia vanzarilor. Dupa euforia primelor sase luni urmeaza previziuni ceva mai moderate. „Cand ai de a face cu o crestere de aproape 70%, ca in primele cinci luni din acest an, va urma in mod sigur stagnare sau recul al vanzarilor; nu se poate mentine un asemenea ritm de crestere“, apreciaza Brent Valmar, care este in acelasi timp si presedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania (APIA).

     

    Anul acesta este cel de-al cincilea consecutiv de crestere a vanzarilor de automobile. „Decalajul fata de pietele din Europa Centrala si de Est incepe sa se reduca“, apreciaza Valmar. „Faptul ca am reusit sa depasim Ungaria cu 18.000 de unitati comercializate este un lucru extrem de bun.“

     

    La sase luni, Dacia se mentine liderul incontestabil al vanzarilor. Chiar daca Solenza a parasit liniile de fabricatie, noul Logan a inlocuit deja cu succes fostul model.

     

    In schimb, celalalt producator, Daewoo Automobile Romania, a consemnat o diminuare a productiei cu 8%. Impreuna, cele doua marci fac insa legea pe piata romaneasca, cu o cota cumulata de aproape 60% (47,7% Dacia si 11,8% Daewoo). La importuri, primele pozitii ale topului vanzarilor sunt aceleasi ca si cele din primul semestru al anului trecut. Lider este Renault, urmat de marcile Skoda si Volkswagen.

     

    Cele mai mari cresteri ale vanzarilor, cu peste 90%, le-au inregistrat automobilele mici si cele compacte. La fel, vanzari mult imbunatatite, cu un plus de 71%, au inregistrat si autoturisme-le din clasa SUV – care im-bina caracteristicile off-road cu cele de strada.

     

    In comparatie cu anul trecut, vanzarile de autoturisme diesel au inregistrat un recul, din cauza incetarii productiei modelului Solenza pe motorina. Cresterea, in acelasi interval, pana la o cota de 55% a importurilor de masini cu motorizari diesel nu a putut compensa situatia.

     

    Probabil ca de abia din septembrie, o data cu lansarea Daciei Logan cu motor diesel, ponderea acestor autoturisme in totalul vanzarilor va creste semnificativ.

     

    De altfel, Logan este si vedeta incontestabila a exporturilor, modelul debutand inclusiv pe pietele din Franta, Germania, Spania si Cehia. Pe ansamblu, exportul industriei auto romanesti a crescut cu 157%, iar exportul de autoturisme s-a triplat fata de pri-ma jumatate a anului trecut.

     

    Rezultatele vanzarilor de pe piata auto romaneasca sunt si mai valoroase daca le privim in contextul pietei europene.

     

    Estimarile APIA arata o scadere a vanzarilor de autoturisme in vestul Europei cu do-ua procente si o diminuare a productiei cu 2,5%. Iar aceasta, cu siguranta, va atrage in continuare privirile producatorilor straini catre piata romaneasca. Piata pentru care vor scoate din buzunare ceva bani in plus, concretizati in investitii.

  • PRIVESTE INAINTE CU MANIE

    Focurile din suburbiile Parisului au luminat o Europa dezorientata, gata sa-si explice prin clisee si temeri ancestrale tot ceea ce i se intampla. Pustii cu chibrituri, Fouad sau Moustapha, au inceput sa incarneze brusc toate vechile frici ale unui continent batran la propriu si la figurat, amenintat mereu de navaliri barbare si de propria decadenta.

     

    Insuportabila si obositoarea saptamana de lucru de 30 de ore nu mai lasa destul timp pentru studiul marxismului; McDonald’s Franta e una din cele mai prospere divizii ale imperialistei companii americane; clasa asupritoare a elitelor a pus monopol pe branza cu mucegai. Cele de mai sus sunt enumerate in bataie de joc drept motive de revolta in Franta, intr-un mesaj de pe un forum al unui ziar central din Romania. Forumistul e de parere ca Franta isi merita soarta si ca in toata Europa „islamofascistii“ au fost incurajati sa scoata capul, din cauza politicii „sinucigase“ a elitelor de stanga, intoxicate de corectitudine politica. Cum adica, zice el, in Anglia, fortele de ordine care perchezitioneaza moschei au ajuns sa fie obligate sa se descalte?

     

    Un alt forumist, cu aceleasi idei, decreteaza ca Europa de Est va fi urmatoarea Franta, fiindca frontierele UE se opresc la Romania si la Bulgaria, iar societatea romaneasca, deja „tiganizata“, incepe sa se umple de arabi, chinezi si africani „care nu aduc nimic bun pentru Romania, nici economic, social, cultural sau religios“. Iar asemenea previziuni alarmiste sunt de gasit acum si la case mai mari. Deputatii nationalisti din Duma ruseasca au inceput sa vorbeasca deschis despre pericolul cecenilor si al caucazienilor in general care s-au stabilit in valuri la Moscova; a aparut chiar propunerea ca „imigratia“ interna de acest fel sa fie interzisa. Xenofobii din Partidul Libertatii austriac au profitat si ei de ocazie ca sa ceara stoparea imigratiei si au tras concluzia ca politicile europene in materie de imigratie si-au demonstrat esecul.

     

    Din toate aceste comentarii razbate – iar in altele e chiar exprimata pe fata – o bucurie rautacioasa ca, iata, Franta a fost asa de umilita de cateva sute de mici piromani. Pana si presa americana a scris despre francezii care se uitau in vara cu dispret la negrii din New Orleans care jefuiau magazinele dupa uraganul Katrina, pentru ca acum sa vada ce inseamna „cealalta Franta“, propria realitate rusinoasa pana mai ieri ignorata sau ascunsa. Romanii, obisnuiti ca periferiile cu caini si aurolaci din orasele de aici sa fie mai cunoscute pentru telespectatorul occidental decat centrele, au motive sa se bucure ca au iesit la iveala periferiile frantuzesti. Polonezii, priviti mai mult sub aspectul pericolului de dumping social al „instalatorului polonez“, se vor fi simtit poate razbunati, acum ca francezii recunosc ce putine pretentii si ce maniere pasnice au est-europenii veniti la lucru in Occident fata de magrebienii anarhici.

     

    Satisfactia in cauza, ca si temerile de propriii alogeni din societate, traduc o trezire brusca si publica a nationalismului, adormit de obicei fie de indiferenta, fie de coercitiile impuse de cultura insistenta a corectitudinii politice, in Europa ca si in America. Iar forta nationalismului spontan ii inspira de minune pe politicieni, care au incercat deja prin toate mijloacele s-o capteze in folos electoral. Riscand o dezlantuire sociala asemanatoare celei din Franta, liderul opozitiei de centru-stanga italiene, Romano Prodi, nu s-a jenat sa spuna ca un val de violenta urbana in Italia nu e decat o chestiune de timp, fiindca periferiile oraselor italiene sunt cele mai rele din Europa. La dreapta spectrului politic, alarmismul are alte nuante. Tot in Italia, Roberto Castelli, ministru al justitiei si membru al Ligii Nordului, a comparat imigratia cu navalirile barbare care au invins Imperiul Roman in secolul al V-lea, criticand stanga politica fiindca favorizeaza mondializarea, destramarea familiei, homosexualitatea si „deschiderea salbatica a portilor pentru imigranti“.

     

    In Franta, principalul cal de bataie a fost duritatea fortelor de ordine si a justitiei fata de tinerii banuiti ca au aruncat cu cocteiluri Molotov in scoli si masini. Politicienii de stanga l-au acuzat pe ministrul de interne Nicolas Sarkozy ca isi face campanie electorala cu orice pret, vrand sa demonstreze ca e capabil sa faca ordine (ba chiar n-au lipsit insinuarile ca ministrul, el insusi dintr-o familie de imigranti unguri, i-ar fi starnit intentionat pe huligani ca sa poata apoi sa-i reprime). Cei de dreapta au acuzat, in schimb, ca totul s-a intamplat din cauza atitudinii permisive si egalitariste a stangii, care n-a gasit alta rezolvare pentru chestiunea imigrantilor decat majorarea ajutoarelor „de insertie sociala“ si de somaj, cu unicul rezultat ca tuciuriii s-au obraznicit si si-au dat seama ca e mai rentabil sa parazitezi un stat incredibil de generos decat sa muncesti.

     

    In fine, dincolo de granitele Frantei, ceea ce s-a intamplat in suburbiile pariziene a fost interpretat de sustinatorii actualei politici americane drept o dovada ca razboiul civilizatiilor continua. Franta a fost singura tara care s-a opus razboiului cu Irakul si iata ca musulmanii sai vin sa dovedeasca acum ca o astfel de atitudine nu a ferit-o cu nimic de mana lunga a Al-Qaida (argumentul erau strigatele de „Allahu Akbar“ auzite pe strazile cu incendii, altfel o simpla dovada de mimetism din partea unor tineri de fapt musulmani numai cu numele). Deci politica SUA e corecta, iar focurile din „banlieues“ ar echivala cumva cu atentatele din metroul de la Londra. Solutia: masuri antiteroriste ca in SUA, expulzari in masa, amprentari si „scanarea etnica“ a veneticilor.

     

    Altii au invinuit, dimpotriva, Franta ca a fost pedepsita fiindca a lovit in interesele Islamului, inclusiv prin atitudinea dura fata de Siria dupa asasinarea fostului premier libanez Rafik Hariri. Prim-ministrul turc Recep Tayyip Erdogan a sustinut deschis o asemenea logica, grabindu-se sa critice Parisul fiindca s-a incapatanat sa interzica valul islamic in scoli si sa renunte la ghetoizarea imigrantilor. „Noi am spus ca e nevoie de mai multa toleranta. Dar Franta nu ne-a luat in seama. Nu ne-a ascultat“, a spus Erdogan. si s-a simtit indreptatit sa adreseze un apel la calm celor 4,5 milioane de turci rezidenti in UE, mai cu seama ca intre timp incendierile au parut sa se extinda si in Germania, Belgia si Danemarca, primele doua cu populatii semnificative de musulmani de origine turceasca.

     

    Iesirea lui Erdogan avea un talc special, tinand cont ca prima consecinta care se anunta pentru Turcia de pe urma violentelor din Paris era o amanare a primirii acestei tari in UE, de frica amenintarii musulmane. Premierul turc a intors situatia in favoarea sa, recomandandu-si tara drept cel mai bun consilier in privinta integrarii musulmanilor intr-o societate laica. „UE are nevoie de Turcia ca de o punte intre civilizatii“, a proclamat Erdogan. Dincolo de vorbele frumoase insa, opozitia fata de extinderea UE, cu sau fara Turcia, a primit intr-adevar un imbold important de pe urma rebeliunilor din Franta, din moment ce acestea au scos la lumina tocmai stangacia Europei in a-i integra pe strainii stabiliti pe teritoriul ei.

     

    Dar sa vedem totusi ce legatura au cu realitatea tunetele retorice si piruetele diplomatice de mai sus. Desigur, dezastrul social din periferiile oraselor occidentale e la origine un blestem colonial: nativii din fostele colonii s-au intors in metropola sa-si caute aici de lucru, iar metropola a avut mereu nevoie de ei, ca mana de lucru ieftina pentru reconstructia dupa razboi, in anii ‘50 si ‘60, cu inertie in anii ‘70. Numai ca, atunci ca si acum, a lipsit orice politica de integrare a africanilor, indienilor sau arabilor admisi in Europa, ale caror familii numeroase au ajuns un soi de bomba cu ceas pentru structura societatii frantuzesti, britanice, italiene sau chiar olandeze. Statul a construit cartiere de blocuri gri la periferii, ca sa le ofere locuinte ieftine muncitorilor straini, eventual ceva cluburi si terenuri de sport (de unde s-au ridicat un Zidane sau un Thierry Henry) si gata.

     

    Locurile s-au ghetoizat insa si s-au aglomerat, noua generatie nascuta in metropola din parinti imigranti s-a ridicat, iar gazdele cu piele alba s-au trezit in fata unor hibrizi ciudati, care le vorbesc limba cu accent, stiu sa le foloseasca walkman-urile si celularele, dar in rest n-au nimic comun cu locul unde au venit pe lume. Ca si in cazul comunitatilor de negri din periferiile americane, legea ghetoului si-a spus cuvantul, mai cu seama in epocile de recesiune sau macar de incetinire a cresterii economice, ca acum: cei iesiti din ghetouri nu-si mai pot gasi de lucru nici daca vor, nemaivorbind de urcare pe scara sociala, fiindca sistemul ii respinge, recunoscandu-i drept corp strain. si cercul vicios se inchide, cei respinsi complacandu-se in saracie, delincventa si furie fara obiect.

     

    Scenariul e cam acelasi in toate marile orase europene, iar violentele urbane declansate de imigranti izbucnesc periodic, la Madrid, la Lille sau la Birmingham. Acum cateva saptamani, in suburbia Lozells din Birmingham, doi oameni au murit si 20 au fost raniti din cauza ciocnirii intre niste tineri de origine asiatica si copii ai imigrantilor din Caraibe. Ferestre sparte, masini arse, tot tacamul cunoscut. somajul la Lozells e de 22%, de trei ori mai mare decat in oras. Iar statisticienii cred ca la Birmingham, al doilea oras ca marime din Marea Britanie, unde acum doar o treime din cei un milion de locuitori sunt imigranti, populatia alba majoritara va ajunge minoritara in zece ani.

     

    Aceasta este „Eurabia“, cum spune ziarista italiana Oriana Fallaci. Dupa 11 septembrie 2001, Fallaci a scris un pamflet violent antiislamic, „Furia si mandria“, despre metisarea Europei invadate de barbarii musulmani, incapabili sa munceasca, vulgari si dusmanosi, care urineaza pe monumentele Romei, pregatesc atentate sinucigase si viseaza sa puna burqa pe capul femeilor europene. Indignarea italiencei a starnit controverse aprinse in Europa, in numele ace-leiasi corectitudini politice si al tolerantei crestine pe care Oriana Fallaci le denunta in textul ei. E adevarat, de atunci s-au intamplat destule in Europa: alte valuri de imigranti, atentatele de la Madrid si Londra, cateva mici rebeliuni urbane, injunghierea regizorului olandez Theo Van Gogh de un musulman furios ca acesta insultase Islamul. Dar acuzatia automata de rasism, aruncata impotriva lui Fallaci, impiedica si acum discutia sincera despre imigratia celor de alta religie (caci, nu-i asa, est-europenii din Occident nu dau foc masinilor si nu acuza pe nimeni ca-i discrimineaza).

     

    Prudenta statelor occidentale, dar si neputinta de a gasi solutii a facut ca pana acum discutia sa inceapa de la celalalt capat al problemei, adica de la imigratia ilegala si de la nou-venitii in Europa, nu de la comunitatile de imigranti ajunsi la a doua generatie. In ianuarie, Comisia Europeana a lansat un document despre „migratia motivata economic“, cerand standardizarea la scara europeana a regulilor de admitere a imigrantilor. Cu pragmatism, Comisia recunoaste ca UE are nevoie de lucratori straini, ca sa umple golul de forta de munca lasat de scaderea natalitatii in statele membre; drept urmare, daca se considera excedat de numarul de straini, fiecare stat n-are decat sa-si fixeze limite la numarul de imigranti pe care isi poate permite sa-i accepte. Problema apare insa la partea de integrare sociala a imigrantilor, lasata de statele UE mai curand la latitudinea primarilor de orase.

     

    Directoratul UE pentru justitie, libertate si securitate a lansat chiar un „Manual de integrare pentru autoritati si practicieni“, cu exemple de initiative locale pentru acomodarea strainilor. In Frankfurt, de pilda, proaspetii imigranti au parte de un curs de 600 de ore de limba germana si de 40 de ore de „orientare urbana“, adica mers cu metroul, plimbare prin oras, vizita la primarie, informatii despre legislatie – ambele programe fiind prezentate de imigranti deja adaptati in societatea germana. La Gent, in Belgia, exista un serviciu municipal de integrare, finantat de comunitatea flamanda, care ofera nou-venitilor asistenta pentru educatie si gasirea unui loc de munca, precum si cursuri de introducere in sistemul social belgian, predate in turca, araba, franceza, engleza, rusa, spaniola, albaneza, farsi si somaleza.

     

    Ca de obicei insa, Uniunea Europeana vrea o initiativa sistematica si centralizata. Comisarul european pentru afaceri interne, Franco Frattini, urmeaza sa prezinte la inceputul lui decembrie un proiect de reglementare a imigratiei la nivel european. Deocamdata au inceput cu imigratia ilegala. La summit-ul din vara de la Evian, tarile UE au pus la punct planul comun de expulzare a strainilor veniti clandestin, stabilind chiar un program de transport regulat al acestora cu avionul spre tarile de origine.

     

    Situatia nu-i deloc usor de tinut in mana: cel putin 25.000 de africani fara acte in regula au trecut Pirineii in ultimele luni, iar UE estimeaza ca jumatate de milion de clandestini au intrat deja in tarile membre. Punctele cele mai vulnerabile sunt enclavele spaniole Ceuta si Melilla din nordul Africii, folosite de marocani si de imigrantii din Africa Subsahariana ca porti de intrare in Europa. Numai in septembrie si octombrie, granicerii marocani au impuscat mortal mai mult de zece oameni care incercau sa escaladeze zidul de la frontiera, ca sa treaca pe teritoriul spaniol.

     

    Orice problema ar trebui sa se rezolve insa, in viziunea europeana, cu bani si buna-credinta aproape iluminista. Comisia Europeana a oferit recent Marocului 40 de milioane de euro, numai pentru procurarea de dispozitive de supraveghere impotriva imigrantilor ilegali. Libia dictatorului Gaddafi, ex-colonie italiana, ar putea si ea sa pretinda bani pentru ajutorul cerut de UE, avand in vedere numarul mare de africani care pleaca de pe coastele libiene cu vaporul si intra in Europa prin Lampedusa, mica insula dintre Africa si Sicilia. Mai nou, e posibil ca si state comunitare ca Spania sau Malta sa capete ajutor financiar de la Uniune pentru problemele cauzate de imigratia ilegala.

     

    Pentru a-si demonstra solidaritatea, alte tari europene – Cehia, Olanda, Irlanda si Germania – au propus sa accepte pe teritoriul lor o parte dintre fugarii subsaharieni, pana ce UE va ajunge sa stabileasca „parteneriate“ cu tarile lor de origine (a se citi tot ajutor financiar catre aceste tari sarace), care sa mai stavileasca din navala de oameni. In privinta Spaniei, ea a preferat deocamdata sa se ajute singura, legalizand in februarie trecut situatia a 800.000 de clandestini lucratori la negru, dintr-un motiv economic simplu: ca sa poata incasa impozite de pe urma lor. Masura a fost criticata de alte tari europene, tematoare ca astfel se incurajeaza imigratia fara acte. Guvernul laburist de la Londra a gasit alte solutii: amenzi fixe pentru angajatorii care folosesc munca la negru, limitarea drastica a dreptului la azil si acceptarea exclusiv a strainilor stiutori de engleza si calificati profesional. In ce-l priveste, durul Sarkozy a promis ca pana la sfarsitul anului o sa expulzeze 23.000 de imigranti clandestini, la care se vor adauga probabil cei prinsi saptamanile trecute dand foc prin Paris.

     

    Pana ce se va ajunge la o solutie europeana unica, americanii sunt, ca de obicei, cei cu punctul de vedere cel mai radical. Diana Furchtgott-Roth, expert la Centrul pentru Politica Fortei de Munca la Hudson Institute, sustine ca UE ar trebui sa adopte sistemul din SUA, adica sa-i incurajeze pe imigranti sa vina sa munceasca, dar fara a le oferi avantaje de-a gata, locuinte sau asistenta sociala, pentru ca altfel ei vor veni doar ca sa primeasca ajutoare si nu vor mai avea nici un stimulent sa-si gaseasca de lucru.

     

    Numai ca o asemenea filozofie nu doar ca e greu de acceptat pentru cultura sociala a Europei (minus noua ei locomotiva anglo-saxona), dar e si nepotrivita cu momentul. Remuscarile de putere coloniala au cuprins Republica franceza, astfel incat premierul Dominique de Villepin a promis „masuri de reducere a discriminarii in privinta locuintelor si a locurilor de munca“ pentru imigrantii de origine araba si africana. si ministrul de interne a dat inapoi: dupa ce i-a etichetat pe rebeli drept „scursuri“ si a promis ca-i curata cu tulumba de aer comprimat, ca pe gunoaie, Nicolas Sarkozy s-a apucat sa declare ca el sustine ca strainii (extracomunitari) rezidenti de peste 10 ani in Franta sa aiba si ei drept de vot la alegerile locale.

     

    Problema e veche de doua decenii, iar comentatorii care s-au grabit sa vada in demersul lui Sarkozy o manevra electorala au ramas in cele din urma derutati, constatand ca sondajele de opinie spun ca daca strainii ar primi drept de vot, prima avantajata ar fi stanga, nu dreapta lui Sarkozy. A fost vorba deci de o simpla dorinta a ministrului de a mai echilibra lucrurile, intr-o societate pe care fermitatea lui represiva la adresa rebelilor a impartit-o aproape egal intre cei ce il acuza de rasism obtuz si cei ce aproba interventia cu mana de fier impotriva „metecilor“. Le Monde a scris chiar un articol ironic in care constata cu prefacuta consternare ca tatal fotbalistului Zinedine Zidane, muncitor algerian traitor langa Marsilia si platitor de impozite, nu are drept de vot. Dar Zidane senior n-a cerut niciodata naturalizarea. si, de fapt, a fost mereu un tip care n-a cerut nimic, retras si cumsecade, asa de cumsecade incat comunistii l-au folosit in 1998 drept argument viu impotriva xenofobilor lui Le Pen.

     

    Generatia a doua si a treia dupa Smail Zidane nu se mai resemneaza insa cu anonimatul. Modelul republican de asimilare a pornit de la principiul ca toti sunt egali si nediferentiati in ochii statului; cu alte cuvinte, existenta unor drepturi speciale pentru minoritatile etnice sau religioase a fost intotdeauna de neconceput. Egalitatea a insemnat, de fapt, ca minoritatilor li s-a spus ca ele nu exista. Numai ca ele existau – in cartierele modeste care s-au transformat ulterior in ghetouri mizerabile.

     

    Magrebienii din anii ‘60 gaseau slujbe si locuinte in Franta tocmai pentru ca erau imigranti; copiii lor nu mai gasesc tocmai fiindca sunt copii de imigranti, iar copiii de imigranti sunt o specie sociala stranie, un hibrid monstruos, sortit unui limb etnic si cultural de unde e imposibil de scapat. „Republica are o relatie cu cetatenii, dar noi nu suntem cetateni. Nu stim cine suntem. Nici arabi sau africani, nici francezi. Nu suntem recunoscuti si nimeni nu-si aminteste de noi“, spune Yasser Amri, un student care a reusit totusi sa plece din ghetoul lui. Fartatii lui din „Neuf-Trois“ (93, numarul administrativ al departamentului Seine-Saint-Denis, fieful imigrantilor parizieni) nu stiu insa nici macar sa puna problema astfel.

     

    Toata lumea a remarcat ca rasculatii din Paris n-au avut glas, n-au proclamat nimic, nici o revendicare, marginindu-se sa-si exprime furia oarba prin gestul de a da foc. De fiecare data cand s-au apropiat ziaristii de ei, fie i-au gonit, acuzandu-i ca oricum scriu numai ce vor ei, fie au raspuns sfidator, cu replici imitate, invatate chiar din relatarile ziaristilor: „Masinile arata misto cand ard si-i atrag pe astia sa filmeze. Numai asa o sa ne bage in seama Sarkozy!“ sau: „Allahu Akbar, aici e Bagdadul!“

     

    Asemenea incercari de a vorbi pe limba majoritatii n-ar trebui sa insele pe nimeni. Furia n-are cuvinte si isi transcende intotdeauna motivele initiale (cat a trecut de la 27 octombrie, cand pustii Bouna si Ziad au murit electrocutati pe cand se ascundeau de un raid al politiei?). Sarkozy, politaii, francezii albi din centru stiu cine sunt, se accepta si se recunosc intre ei, cu masinile, scolile, fabricile si teatrele lor; urmasii de imigranti nu au nimic si habar n-au ce si cui ar trebui sa ceara. „Beurs“, cum isi spun copiii de algerieni, sunt prost priviti cand ajung in Algeria, ca niste tradatori care nu mai stiu obiceiurile musulmanilor africani, iar in Franta, unde s-au nascut, sunt criticati ca n-au fost niciodata la Luvru sau ca nu stiu cine a fost Voltaire.

     

     De aceea, actul de a da foc e poate unicul mod, violent si primitiv, de a-si confirma lor insile ca exista. Rebeli fara cauza, nu mai au de facut decat sa distruga aceasta lume coerenta si rationala unde ei nu incap. Zicerea carteziana „cuget, deci exist“ s-a intors pe masura vremii de acum din Europa: dau foc, deci exist.

  • A fost odata limba lui Voltaire

    Rebeliunea din Franta are deja propriul repertoriu de termeni sau, mai bine zis, propriul glosar. In numai cateva zile, nuantele catorva cuvinte frantuzesti au reusit sa starneasca polemici nebanuite.

     

    CAILLERA: Lumpenul; bandele violente de tineri din cartierele franceze marginase, unde incearca sa mentina un regim de teroare, prielnic pentru afacerile lor, centrate in special pe trafic de droguri. Termenul se refera deopotriva la francezi si la imigranti, elementul comun fiind actiunea antisociala organizata, de grup clar ierarhizat.

     

    RACAILLE: Scursura a societatii, lepadatura. Termenul a fost folosit de ministrul de interne Nicolas Sarkozy ca sa-i desemneze pe incendiatorii din suburbiile pariziene si nu contine nici o conotatie rasiala, dar a fost folosit imediat impotriva ministrului, acuzat ca ii jigneste in bloc pe imigranti cu o asemenea eticheta.

     

    BEUR: A doua generatie de imigranti de origine magrebiana, fie nascuti in Franta din parinti algerieni, fie adusi de parintii lor deja rezidenti aici, ca urmare a schimbarii in 1975 a legii imigratiei, in sensul reintregirii familiilor de imigranti. „Les Beurs“ au o identitate „suspendata“, diferita atat de cea a imigrantilor algerieni, cat si de cea a francezilor din acelasi grup de varsta.

     

    KARCHER (nettoyage au Karcher): Curatarea strazilor cu dispozitivul de aer comprimat incetatenit de firma americana Karcher. Expresia, folosita de ministrul de interne Nicolas Sarkozy ca metafora pentru eficienta cu care oamenii din subordinea lui vor curata suburbiile de elemente turbulente, a devenit un simbol al simplismului autoritatilor in relatia cu rebelii.

  • Tara lui Babel

    Exista cateva modele de relatie intre majoritate si minoritatile de imigranti, nici unul perfect, nici unul de gasit in stare pura in vreo tara. Ca regula generala insa, acolo unde grupurile de imigranti sunt mai diverse etnic, sansa ca rezultatul sa fie o societate mai echilibrata creste. Fata de Franta, de pilda, unde nou-venitii din fostele colonii africane predomina covarsitor, cu un efect de dezechilibru social evident, in Marea Britanie diversitatea e mult mai mare, cu indieni, pakistanezi, chinezi, caraibieni, mai nou polonezi si rusi.

     

    MELTING POT: Grupurile minoritare sunt absorbite intr-o societate integrata, cu un sistem cultural impus de majoritate. Termenul e aplicat mai ales SUA si procesului de „americanizare“ a grupurilor de imigranti de aici. „Melting pot“ are ca rezultat de obicei o societate relativ omogena, cu un simt puternic al identitatii nationale. In ultimii ani insa, o serie de comentatori au pus la indoiala validitatea acestui model, considerandu-l rasist si aducator de asimilare fortata.

     

    MOZAICUL (modelul multicultural): Formula bazata pe credinta ca grupurile etnice pot coexista fara a-si pierde identitatea culturala originara. Canada a fost unul din primii promotori ai acestui model. Prin Legea multiculturalismului, din 1985, Canada stipuleaza ca imigrantii si descendentii lor trebuie sa fie liberi sa-si conserve mostenirea culturala, fara ca aceasta sa le rapeasca sansele de a participa la viata sociala canadiana.

     

    ASIMILAREA: Vechiul concept colonial, care pana in 1960 a fost modelul pentru legislatia franceza a imigratiei, a fost inlocuit de conceptul integrarii, bazat pe egalitatea de drepturi, lupta cu discriminarea, compensare pentru inegalitati, participarea la viata sociala si politica, dreptul la cetatenie. Unii comentatori spun ca integrarea e o simpla imblanzire a conceptului de asimilare.

  • Chinurile creditului

    Explozia creditelor pentru populatie, care au crescut in 2003 cu aproape 260%, iar in 2004 cu aproape 60%, a determinat BNR sa puna de cateva ori piciorul pe frana.

     

    FEBRUARIE 2004: BNR a limitat rata lunara la credit la maxim 30% din venitul lunar net al solicitantului si a impus un avans minim de 20% din pretul bunului achizitionat pe credit. In cazul creditelor imobiliare, limita de indatorare a fost stabilita la 35%.

     

    AUGUST 2004: Cresterea puternica a creditarii in valuta in 2003 si in 2004 i-a determinat pe bancherii de la BNR sa vina cu o serie de masuri administrative menite sa urce costul valutelor. Banca centrala a impus bancilor comerciale sa constituie o rezerva minima de 30% (fata de 25% anterior) pentru fondurile in valuta cu maturitate mai mica de doi ani.

     

    FEBRUARIE 2005: Masura din august 2004 nu a avut prea mare impact, asa ca BNR a decis, in februarie 2005, aplicarea ratei de 30% la rezervele obligatorii si pentru pasivele in valuta cu maturitate de peste doi ani atrase efectiv de banci.

     

    IULIE 2005: Creditarea in valuta a continuat totusi sa creasca, ajungand la o rata de crestere de 45% in mai 2005. Banca centrala a intervenit din nou, cerand aplicarea ratei de 30% la rezervele obligatorii pentru toate pasivele in valuta. In acelasi timp, pentru a incuraja creditarea in moneda nationala, BNR a decis sa reduca cerintele pentru rezervele constituite de banci pentru pasivele in lei cu maturitati de pana la doi ani, de la 18% la 16%. Au fost aprobate noi norme pentru creditarea populatiei – rate lunare limitate la 40% din veniturile unui solicitant, dar in conditiile in care rata creditului si dobanda aferenta tuturor tipurilor de contracte de credit sunt limitate la maxim 40% din veniturile nete lunare ale solicitantului de credit. Angajamentele de plata lunare decurgand din credite de consum si imobiliare, indiferent de creditor, nu pot depasi 30%, respectiv 35% din veniturile nete lunare ale solicitantului de credit.

     

    SEPTEMBRIE 2005: BNR stabileste ca bancile vor acorda imprumuturi in valuta in limita a cel mult 300% din fondurile proprii sau capitalul initial detinute de fiecare institutie de credit. Si cum, la data respectiva, procentul era deja depasit de cele mai multe dintre banci, cerinta bancii centrale a echivalat, mai mult decat cu o diminuare, cu o gatuire a creditarii in valuta.

  • Cum o duc vecinii

    Statisticile arata ca, in tarile vecine, creditele neguvernamentale au o pondere mult mai ridicata in PIB fata de cea din Romania. Comparata cu vecinele ei din zona, Romania ocupa ultimul loc, cu un procent de 17,5% din PIB, fata de 30% in Polonia, 33% in Cehia sau 42% in Ungaria.

     

    POLONIA: La fel ca in majoritatea tarilor central si est-europene, si in Polonia cea mai mare crestere din sectorul bancar a venit anul trecut din sectorul de retail. Creditarea a crescut fata de 2003 cu aproximativ 20%, ajungand la peste 60 de miliarde de euro. Evolutia ascendenta a activitatii de creditare de anul trecut vine insa dupa doi ani, 2002 si 2003, in care imprumuturile (atat cele acordate companiilor, cat si cele pentru persoane fizice) au scazut, de la an la an, cu peste 8%.

     

    UNGARIA: Anul trecut a adus pentru unguri o adevarata explozie a creditelor in valuta, care s-au majorat fata de 2003 cu aproape 60%. Volumul total al creditelor acordate de bancile ungare a depasit anul trecut 33 de miliarde de euro, din care mai bine de o treime in moneda straina. Cresterea, venita in principal din sectorul privat, s-a datorat dobanzilor mai bune practicate de banci pentru valuta si diferentialului consistent de dobanzi intre valuta si forint. Din 2000 si pana in 2004, volumul imprumuturilor pentru gospodarii a crescut de mai bine de sase ori.

     

    CEHIA: Conditiile demografice favorabile si ratele dobanzilor mici au condus anul trecut la o crestere de mai bine de 40% a creditelor luate de polonezii de rand. 2004 a fost, se poate spune, anul creditelor pentru locuinte, in conditiile in care cresterea fata de anul precedent a depasit in acest segment 60%. Cardul de credit devine, de asemenea, un instrument din ce in ce mai popular pentru polonezi: la finele lui 2004, numarul cardurilor de credit in circulatie era cu peste 80% mai mare decat in 2003. Per total insa, volumul imprumuturilor (retail si companii) s-a majorat cu doar 12,5% fata de 2003, ajungand la putin sub de 35 de miliarde de euro si 38,8% din PIB. Creditele pentru gospodarii reprezinta acum peste 10 procente din PIB, fata de doar 4,4 in urma cu cinci ani.

     

    SLOVACIA: Intre 2000 si 2004, volumul creditelor luate de gospodarii a crescut de mai bine de trei ori, ajungand anul trecut la aproape 9% din PIB. Volumul total al imprumuturilor pentru companii si retail a depasit anul trecut 11,5 miliarde de euro, in conditiile in care populatia Slovaciei este de doar 5,4 milioane de locuitori. Si in cazul slovacilor, creditele pentru locuinte au fost anul trecut motorul cresterii: dupa cinci ani de cresteri cu trei cifre (in 2000, de exemplu, cresterea a fost de peste 300%), si in 2004 volumul creditelor pentru locuinta a crescut cu aproape 85%. Si totusi, ca procent din PIB, creditul ipotecar este doar de 3,3%, comparativ cu 34% cat reprezinta in zona euro.

     

    SLOVENIA: In pofida faptului ca Slovenia are cel mai ridicat nivel al PIB/cap de locuitor intre tarile central si est-europene, volumul creditelor pentru gospodarii, ca procent din PIB, este cu mult mai redus decat in Polonia si Ungaria si reprezinta doar o treime din nivelul inregistrat in Croatia. O explicatie pentru aceasta situatie ar putea tine de mentalitatea mai conservatoare a slovenilor, spun analistii. Per total, volumul creditelor a crescut in 2004 fata de anul precedent cu putin peste 9%, ajungand la aproximativ 12,6 miliarde de euro, din care o treime erau denominate in valuta.

     

    CROATIA: Apetitul croatilor pentru creditele in valuta (care s-au dublat in ultimii cinci ani) a determinat banca centrala croata sa impuna, in 2003 si 2004, o serie de masuri administrative pentru diminuarea lui. Astfel ca, dupa ce in 2001 creditele denominate in valuta au crescut cu 22,6% si in 2002 cu peste 38%, in 2003 s-a inregistrat o diminuare fata de anul precedent cu aproape 6%. Anul 2004 a adus insa, din nou, o crestere de aproape 25 de procente. Motiv pentru care, mai intai in februarie a.c. si ulterior in mai, banca centrala croata a venit cu masuri si mai dure pentru diminuarea creditarii in valuta.

     

    BULGARIA: In pofida masurilor restrictive impuse de banca centrala in 2004, cresterea creditarii nu doar ca nu a incetinit, ci a luat avant. Ritmul de crestere de la an la an a fost in 2004 de aproape 80% in cazul creditelor pentru gospodarii, fata de 75% in 2003 si 45% in 2002. Unul dintre motivele cresterii de anul trecut tine de dezvoltarea spectaculoasa a creditelor ipotecare, aparute la bulgari doar in urma cu doi ani. Astfel ca, daca in 2003 volumul creditelor ipotecare era de 209 milioane de euro, in anul urmator a avut o crestere de aproape 150%, ajungand la peste 515 milioane de euro. Situatia Bulgariei este relativ asemanatoare cu cea a Romaniei si in privinta creditelor in moneda straina: la finele lui 2004, mai bine de 48% din totalul creditelor erau denominate in valuta, in crestere cu aproape 70% fata de anul precedent.

  • Viata pe datorie

    Daca pana acum cativa ani a cumpara un frigider sau o excursie in strainatate era un eveniment, creditul a devenit acum un mijloc uzual de a obtine rapid bunurile pentru care odinioara concetatenii nostri ar fi trebuit sa astepte cu anii. Creste nivelul de trai, creste consumul. Dar cum in Romania zilelor noastre consumul se face mai mult din importuri, indicatorii macro au ajuns sa o ia razna, silind BNR sa ia masuri de corectie. Cum se anunta, in aceste conditii, viitorul creditarii in Romania?

     

    Poate alti romani sa nu doarma bine noaptea din momentul in care acumuleaza mai mult de doua-trei credite. Nu e cazul lui Mihai C., care vorbeste cu seninatate despre banci, creditare si datorii. Lucreaza in servicii aeriene, sotia lui este economist si amandoi castiga aproape 5.000 de euro pe luna – dar asta nu i-a impiedicat sa merga la banca sa ia bani cu imprumut. Impreuna au acum nici mai mult nici mai putin de noua credite. Strict autentic: doua contracte de leasing pentru masini, un credit ipotecar pentru apartamentul cu patru camere in care locuiesc, un alt credit pentru nevoi personale si inca patru pentru carduri tip overdraft. Astfel ca, dupa calculele sale, circa 55% din veniturile familiei merg acum catre banci.

     

    Tabloul de acum al Romaniei care invata sa traiasca consumand pe credit nu mai difera prea mult de cel al tarilor vecine care au parcurs drumul catre Uniunea Europeana. Cresterea veniturilor disponibile, dorinta unui nivel de trai mai bun, ofertele tentante ale marilor magazine, moda ultimelor tehnologii pe care fiecare si le doreste in propria casa sunt coordonatele normale pentru o economie care creste, asa cum este economia romaneasca.

     

    Pe de o parte, publicitatea agresiva a furnizorilor de bunuri de consum, in special a celor de electrocasnice, precum si vanitatea de a avea produse „mai de marca“ decat vecinul, au dus la o adevarata cursa pentru innoirea echipamentelor din locuinta, constata Dragos Cabat, vicepresedintele Asociatiei Analistilor Financiari.  Daca in trecut, acestea aveau o viata de cativa ani, in societatea de consum de astazi ele tind sa se uzeze moral in mai putin de un an, iar viteza lor de inlocuire creste.

     

    Pe de alta parte, companiile autohtone care vor sa se dezvolte au la randul lor nevoie de bani. Ani de-a randul, refrenul a fost ca firmele romanesti n-au acces la credite, din cauza dobanzilor mari si a conditiilor constrangatoare cerute de banci. Acum, o buna parte din intreprinzatori au ajuns sa mearga cu mai multa incredere la banci ca sa ia credit, considerand ca dezvoltarea unei afaceri doar din surse proprii, fara alte fonduri atrase, este „in cel mai bun caz foarte lenta si dificila“ – dupa cum spun reprezentantii companiei Jolidon.

     

    Toate acestea se vad clar in statistici: daca acum cinci ani creditul neguvernamental, cel care merge catre populatie si companiile private, reprezenta un timid 9,3% din produsul intern brut (PIB), in prezent a atins 20% din PIB. Pentru finele anului curent, banca centrala estimeaza o pondere si mai mare: 21% din PIB, fata de 17,5% in decembrie 2004. Iar scaderea accentuata a dobanzilor, care coboara o data cu inflatia la un nivel „pamantean“, de la valori de 40-50% cat erau in urma cu cativa ani, nu face decat sa-i atraga si mai tare pe oameni catre credite.  La acestea se adauga finantarile oferite de firmele nebancare – societatile de leasing si de consumer finance.

     

    Ca si in alte tari in tranzitie, cresterea indatorarii private a provocat insa probleme in economie. In loc de exporturi sau investitii, consumul a preluat in mod autoritar rolul de motor al cresterii economice, iar orice crestere economica bazata exclusiv pe consum e considerata nu numai imposibil de sustinut pe termen lung, dar si nesanatoasa, pentru ca hraneste inflatia. Deficitul comercial si de cont curent au crescut prea mult, pentru ca majoritatea bunurilor care satisfac cererea de consum provin din import. Nu suntem singuri: deficitul de cont curent a ajuns la 8,7% in Croatia in 2002 si la 8,6% in Bulgaria acum doi ani. „Evolutia balantei de plati a Romaniei in 2005 ne va situa destul de aproape de aceste cifre“,  este de parere Mihail Ion, analist la Raiffeisen. In fine, o indatorare prea mare e periculoasa din motive de risc valutar.

     

    In februarie si august anul trecut, dupa un an de crestere exploziva a creditului de consum, banca centrala stabilea norme prin care incerca limitarea gradului de indatorare. Dar bancherii au gasit intre timp repede cai legale de a ocoli reglementarile bancii centrale, iar imprumuturile populatiei au crescut si in 2004 cu peste 40 de procente. Astfel incat BNR a stabilit anul acesta noi masuri administrative, impunand ca gradul maxim de indatorare sa nu treaca de 40% din veniturile nete lunare ale unui solicitant de credit.

     

    „Restrictiile administrative la nivel micro sunt eficiente pe termen scurt“, aprecia recent directorul general al companiei Flanco International, Cornel Marian. Normele BNR privind limitarea creditelor de consum au afectat deja vanzarile din lunile septembrie si octombrie, insa Marian nu crede ca vor afecta vanzarile pe termen mediu si lung, fiindca pana la urma, oamenii tot vor avea nevoie de produsele respective, iar bancile tot vor gasi solutii de finantare. Directorul Flanco aspira ca vanzarile companiei realizate prin credite sa ajunga la 70% din portofoliu, considerand ca nu e nimic rau sau riscant in cumparaturile pe credit. „BNR ar trebui sa aiba mai multa incredere in intelepciunea consumatorilor si a bancilor comerciale“, este de parere Marian. Primii sunt capabili sa decida daca pot sustine un contract de credit, iar ultimele stiu sa-si selecteze clientii.

     

    In ultima perioada, si companiile imobiliare au sesizat o diminuare a apetitului pentru credite ipotecare si imobiliare, pe care o pun pe seama acelorasi reglementari ale bancii centrale. Insa numarul solicitantilor de credite pentru achizitionarea de locuinte este inca redus, in special din cauza lipsei de produse de pe piata. Exista voci care sustin ca, la un moment dat, solicitantii de credite se vor indrepta spre cele ipotecare in defavoarea creditelor de consum, dar aceasta tendinta nu se va manifesta prea curand, apreciaza specialistii. „Creditele ipotecare nu se vor dezvolta pana nu va creste oferta de locuinte disponibile pe piata“, considera Eduard Mircea Uzunov, directorul general al companiei imobiliare Regatta.

     

    El compara situatia de pe piata imobiliara cu cea de pe piata de electrocasnice de acum cativa ani, cand s-au lansat practic pe piata creditele de consum. „Atunci puteai gasi frigiderul de care aveai nevoie si il luai cu un credit. Si la case ar putea fi la fel. Daca ai avea ce sa cumperi, nu te-ai duce sa iei credit?“, spune Uzunov.

     

    Ana Cernat, director executiv credite la societatea de credit ipotecar Domenia Credit, crede ca in urmatorii doi-trei ani cresterea creditelor de consum se va potoli in favoarea creditului imobiliar si ipotecar. „Piata creditelor de consum si a leasing-ului se apropie de maturitate, in timp ce cea ipotecara este inca la inceput“. Reprezentanta Domenia considera ca piata creditelor ipotecare „va creste foarte mult in urmatorii trei-patru ani“. In tarile din Europa Centrala si de Est, ponderea volumului creditelor ipotecare in PIB este de peste 20%, in tarile din vestul Europei procentul depaseste 50%, la noi este sub 3%. „Deci este mult loc de crestere“, conchide Ana Cernat.

     

    Gradul de indatorare la care au ajuns romanii nu este „alarmant“ nici in opinia lui Dragos Simion, vicepresedinte de fuziuni si achizitii in cadrul Flamingo International, cel mai mare distribuitor de echipamente IT din Romania. E adevarat ca un consum sporit genereaza cresterea importurilor (factor care accentueaza deficitul de cont curent), insa accentul trebuie pus pe cresterea exporturilor, in opinia sa. „Ca si intr-o companie, sunt doua politici pe care le poti aborda: una ofensiva de reducere a cheltuielilor si alta ofensiva de crestere a veniturilor. Autoritatile ar trebui sa o adopte pe a doua“, explica Simion. La Flamingo, 35-40% din cifra de afaceri a companiei este realizata din vanzarea de produse pe credit. „Exista o fluctuatie a ponderii ratelor din totalul vanzarilor. Maximul pe care l-am atins este de 50%“, mai spune Simion. El adauga ca varful de vanzari coincide si cu un varf al vanzarilor pe credit. Ponderea de 50% este valabila in special pentru lunile de varf – noiembrie si decembrie. „Oamenii castiga atunci mai mult datorita primelor de sfarsit de an. Platesc o parte din bunul achizitionat cu banii jos, iar diferenta o achita in rate.“

     

    Sunt totusi romanii prea indatorati sau se apropie aceasta piata de saturatie? „Daca facem o comparatie cu tarile vecine, in Romania nu poate fi vorba inca de un grad mare de indatorare“, raspunde Dan Craciun, CEO al Credex, compania de consumer finance creata de Altex si Raiffeisen. In opinia sa, pe piata creditului de consum apar acum mai multe tendinte. Inainte de toate este vorba despre o specializare a acestui segment, prin aparitia societatilor de credit specializate sau prin individualizarea mai clara de catre bancile comerciale a acestei activitati. Totodata, Dan Craciun observa si o reducere a perioadei medii de creditare, precum si tendinta de crestere a valorii medii a unui credit individual.

     

    Indatorarea mare nu este insa singura problema cu care se lupta banca centrala. Finantarile in valuta au fost pana de curand de doua ori mai ieftine decat cele in lei, ceea ce a creat un alt dezechilibru, intre economisirea preponderent in lei si indatorarea cu precadere in valuta. In plus, atata vreme cat ponderea finantarilor in moneda straina depasise 60% din total, BNR pierdea capacitatea de a folosi dobanda ca instrument de politica monetara, in conditiile in care banca centrala avea nevoie sa impinga dobanzile in jos ca sa descurajeze intrarile de capitaluri speculative. Astfel incat BNR a impus in septembrie restrictii nu pentru consumatori, ci pentru banci, blocand practic, pentru cele mai multe, posibilitatea de a mai da imprumuturi in valuta.

     

    In unele cazuri, efectul restrictiilor BNR a fost ca dobanzile la creditele in lei au coborat pana la un nivel „nesustenabil“, spun bancherii: cu alte cuvinte, din cauza afluxului de doritori, in cateva luni ar putea ajunge sa nu mai aiba surse suficiente de refinantare a acestora (ceea ce ar face probabila o noua crestere a dobanzilor). Un credit in lei cu dobanda de 8-10%, considerat utopic la inceputul anului, nu mai este deloc o raritate, chiar daca ofertele difera foarte mult de la banca la banca.

     

    Unii bancheri sunt de parere ca, la dobanzi similare, romanii tind sa prefere in continuare imprumutul in valuta, din inertie si din mentalitatea (justificata de o economie dolarizata, ulterior euroizata, ca a Romaniei) ca euro sau dolarul sunt pe termen lung mai sigure decat leul. Analistul Dragos Cabat sustine insa ca la dobanzi asemanatoare, romanii isi vor aminti brusc de notiunea de risc si vor prefera creditele in lei.

     

    Reorientarea spre leu si scaderea dobanzilor ar trebui sa ajunga insa tendinte firesti, pe masura ce starea economiei incepe sa justifice increderea in moneda nationala si pe masura ce ofertele concurente ale bancilor se inmultesc. „In foarte putine tari din lume populatia se poate imprumuta in alta moneda decat cea nationala“, admite Madalina Teodorescu, director Aria Credite Retail la Raiffeisen. Schimbarea ponderii creditarii de la valuta spre lei si ieftinirea imprumuturilor vor continua deci oricum, inclusiv dupa ce BNR va ridica restrictiile administrative.

     

    Coborarea treptata a dobanzilor in ultimii ani a actionat deja ca factor psihologic de incurajare a indatorarii, comenteaza sociologul Mircea Kivu, directorul institutului CURS. „Dobanzile erau inspaimantatoare, psihologic vorbind, cand stiai ca platesti de cinci-sase ori un produs.“ Lucrurile s-au schimbat insa, iar acum oamenii nici macar nu se mai uita prea mult la nivelul dobanzii, ci mai degraba la nivelul ratei de platit: „Foarte putini mai stau acum sa calculeze cat platesc pana la urma“, spune Kivu.

     

    Intr-adevar, un factor care a contat pentru curajul de a lua credite in Romania a fost, in mod paradoxal, o relatie relativ neglijenta intre clienti si sistemul financiar. Nu e vorba numai de anii crizelor de la Credit Bank, Bancorex sau BIR. „Hotia si lipsa culturii economice au facut din clientii de retail ai bancilor fie victime naive ale sistemului financiar, fie profitori fara scrupule fata de lacunele din sistemul financiar-bancar“, afirma Dragos Cabat.  Autoritatile au incercat incepand de anul trecut sa faca mai transparenta aceasta relatie: a fost infiintat Biroul de Credit, cu evidenta clientilor si date despre solvabilitatea lor, iar bancile au fost obligate sa afiseze dobanda anuala efectiva pe care o cer.

     

    Lucrurile vor merge mai departe in acelasi sens: din 2007, bancile romanesti vor adopta un sistem nou de reguli prudentiale, Basel II. Madalina Teodorescu de la Raiffeisen spune ca sistemul bancar se indreapta spre o diferentiere a gradului de indatorare in functie de veniturile clientului, care sa aiba in vedere un profil financiar cat mai complet al acestuia, cu istoricul de plata a ratelor, nivelul si istoricul facturilor telefonice,  existenta unor polite de asigurare si altele.

     

    Pe de alta parte, e un loc comun ca romanii sunt constiinciosi la plata imprumuturilor si ca impulsul spre indatorare nu ridica probleme de sistem. „tinand cont de suportabilitatea romanilor, cred ca un grad de indatorare mai mare decat cel impus de BNR nu ar fi impiedicat rambursarea. Din experienta noastra, oamenii cu venituri mai mici sunt in general si cei mai buni platnici, la ei riscul de nerambursare e mai mic“, considera Sorin Mihai Popa, vicepresedinte BRD.

     

    Totusi, a avea o datorie la banca nu implica inca in Romania vreo responsabilitate prea mare. „Profitand de lipsa de informatie despre creditele persoanelor fizice, romanii s-au supraindatorat in mod inconstient sau au folosit facilitatile de credit ale bancilor pentru a-si finanta, de exemplu, plecarea «la capsuni», stiind foarte bine ca nu li se poate intampla mare lucru daca nu returneaza banii“, sustine Dragos Cabat. El apreciaza ca va mai trece mult timp pana cand romanii se vor obisnui mental cu situatia de datornici. In SUA si in celelalte tari dezvoltate, unde gradul de indatorare este foarte inalt, orice informatie negativa despre capacitatea de plata a unei persoane „ii blocheaza acesteia accesul nu numai la credite, dar si la contul bancar, carte de debit, referinte bancare – elemente esentiale cand te angajezi, inchiriezi o casa, cumperi un telefon sau faci un contract pentru utilitati – deci practic il scoate din circuitul unei vieti normale“.

     

    Acestea sunt aproape de finele anului 2005 coordonatele: bancile se lupta sa dea cat mai multe credite, romanii sa le ia, iar BNR sa fereasca economia de crize. Ce urmeaza? Loc de crestere mai este mult, daca e sa ne comparam cu tari precum Cehia, unde creditele reprezinta 32% din PIB, cu Ungaria (46%) sau Bulgaria (peste 36%). Cu media europeana (inainte de extinderea din 2004), comparatia aproape ca nu are sens, in conditiile in care la finele lui 2004 aceasta era de peste 100% din PIB. Fara doar si poate, potentialul segmentului de retail este departe de a fi atins limita maxima, iar anii urmatori vor aduce noi cresteri, considera Manuela Plapcianu, vicepresedinte HVB Bank Romania.

     

    Creditele pe cap de locuitor ajunsesera, la finele lui 2004, la aproximativ 135 de euro, potrivit unui studiu al BankAustria Creditanstalt, publicat recent. Pentru comparatie, media pentru regiunea de sud-est a Europei se situa la aceeasi data la aproximativ 323 de euro, respectiv 823 de euro in noile state membre UE. In zona euro, fiecare locuitor are, in medie, un credit de peste 12.000 de euro, conform aceluiasi studiu.

     

    La nivel de mentalitate, exista nevoia reala a romanilor de a recupera decalajul in materie de nivel de trai, dupa ce ani de zile „au privit cu ochii bulbucati la Occident si la bunastarea de acolo“ – este de parere psihologul si sociologul Ion Stefan de la Universitatea Transilvania din Brasov. Normal, „acum incercam sa umplem acest gol“. Si cum e posibila acumularea de bunuri daca nu pe datorie, daca se poate cu bani care se pot returna in rate suportabile si luate chiar in conditiile unor salarii ceva mai modeste?

     

    „Oamenii au un mare apetit pentru credite, mai ales de cand s-a dat drumul la (credite pentru – n.r.) electrocasnice si electronice“, dupa cum spune Anica Nisioi, managerul general de la Braiconf. „Angajatii mei au credite de consum imense“, afirma ea. Braiconf are 3.000 de muncitori, cu un salariu mediu de 200 de euro brut, plus bonuri de masa, iar mai bine de jumatate din ei au credite. „Nu-si fac calculele prea atent“, crede Nisioi. „Ei nu gandesc foarte bine din punctul meu de vedere, se baga in datorii peste limita. Si mie nu-mi convine, pentru ca am nevoie de angajati fara stres“. Personal, nu are credite. A avut cateva, dar a reusit sa „scape“ de ele. „M-am eliberat“, spune Nisioi.

     

    Nici pentru compania pe care o conduce nu a luat bani cu imprumut, desi tehnologia cu care lucreaza e „in proportie de 90% de ultima ora“. Investitiile, totalizand 5-6 milioane de euro in ultimii sase-sapte ani, au fost facute din resurse proprii. „Nu zic ca e bine fara credite“, spune Anica Nisioi, „dar pana acum orice credit performant putea deveni neperformant din cauza ratei dobanzii“. Spune ca a reusit sa se dezvolte si fara credite: de la producatorii de utilaje a obtinut intotdeauna termenele pe care le-a dorit, „fiindca ei au fost interesati sa le cumparam noi utilajele“. Deocamdata nu face credite, dar spune ca in viitor e posibil sa se razgandeasca. Moneda pe care o va alege va fi leul, pentru ca i se pare mai sigur: cu aprecierea si deprecierea valutara, risti sa pierzi, explica ea.

     

    Dar reticenta de a merge la banca pentru a lua credite poate sa aiba si alte motive, dupa cum explica Radu Ionescu, managerul general de la Kinecto, o companie de e-mail marketing infiintata in octombrie 2002. Nu a luat pana acum credite de la o institutie bancara, deoarece, spune el, „am avut intotdeauna o perceptie de aglomeratie, alergatura si implorare la banca pentru a obtine un credit“. Asa ca a renuntat, iar pentru a-si dezvolta afacerea a preferat sa ia in schimb un credit de la coactionarul companiei. In viitorul apropiat, adauga Ionescu, firma va lua totusi un credit de la banca pentru finantarea capitalului circulant.

     

    De calitatea relatiei cu banca se plange si managerul general  al companiei CMB Travel, Cristian Balcescu: „Am luat credit, dar nu din Romania“. Fiind cetatean grec si rezident german, Balcescu a luat in 2002 un credit de 350.000 de euro din Germania, cu care a garantat ulterior o linie de creditare in Romania, la ING. „A fost mult mai simplu si mai avantajos asa“, spune el, deoarece dobanzile erau atunci foarte mari in Romania.

     

    Nici in restul Europei nu se obtin usor creditele, argumenteaza Balcescu, iar in ultimii ani „s-a strans si acolo surubul“. Diferenta esentiala intre noi si ei este ca acolo exista o preocupare intensa de a sprijini clientul, e de parere seful CMB. Banca te ajuta, spune el, in planul de afaceri si chiar in initierea sau derularea unei investitii; e in interesul ei sa o faca, nu numai ca sa se asigure ca isi va putea recupera creditul, dar si ca sa-si pastreze clientul. Mai mult de atat, in Germania, bancile ofera si credite pentru reorientarea afacerii, in caz ca firma nu are succes. „La noi insa, te executa urgent, de parca ti-au dat creditul ca sa iti ia imediat terenul sau ce ai ipotecat.“

     

    Balcescu se declara nemultumit de faptul ca in Romania continua sa predomine creditele de consum, mai comod de administrat pentru banci. „E mult mai usor, analizezi dosarul si gata. Dar dosarul nu e totul. Trebuie sa vezi si dincolo de el: business-ul care trebuie finantat, planul de afaceri, nisa pe care intra, individualizarea creditului si a pietei catre care il indrepti.“

     

    Pentru reprezentantii Jolidon, companie producatoare de textile, creditele bancare au fost mijlocul de finantare ales atunci cand au decis sa cumpere tehnologie noua: „Sigur ca am apelat la credite“. In cei 12 ani de existenta ai societatii, finantarile contractate au fost atat pentru investitii, cat si pentru activitatea curenta. Jolidon s-a imprumutat „in lei, dar si in valuta, atunci cand cifra de afaceri la export a asigurat sursa de rambursare“. In mod cert, apreciaza reprezentantii firmei, in momentul de fata este mai usor decat in urma cu cinci ani sa contracteze orice fel de credit.

     

    Bancile se lupta acum „sa ne castige drept clienti“, lucru care nu se intampla acum cinci ani – completeaza si directorul executiv de la Elmi Prodfarm, Elena Cremenescu. „Cu cat numarul de banci creste, cu atat creditarea se face in conditii mai bune. Suntem in economia de piata, nu?“ Totul este sa ai o activitate serioasa, dovedita cu acte contabile, sa fii solvabil – si atunci „toti vor sa-ti dea bani“. Pentru companie a luat credite, preferand insa valuta.

     

    Totusi, exista inca o disponibilitate scazuta a bancilor pentru creditele pe termen mediu si lung, spun oamenii de afaceri. „Bancile prefera finantari pe termen scurt cu garantii exagerate, uneori“, spune Gheorghe Antochi, presedintele grupului de firme Agricola. Pe termen scurt, recunoaste si el, un credit se obtine destul de usor: „Nu valoarea creditului ridica probleme, ci intervalul de rambursare“. Si in privinta dobanzilor practicate de banci crede ca s-a produs o imbunatatire vizibila, fata de „perioada in care politica lor nu a avut nimic in comun nici cu practica, nici cu stiinta“. Desigur, e „cutremurator“ sa incerci sa obtii dobanzi de 100-150% la credite, afirma Antochi, adaugand ca firma lui „duce si acum“ povara devalorizarii foarte rapide din perioada ‘97. „Privatizarea bancilor a jucat un rol important in normalizarea situatiei de creditare“, comenteaza seful Agricola, iar acum dobanzile sunt „normale, suportabile“.

     

    „Nu pot sa-mi imaginez un scenariu fara credite“, spune Maria Oltean, contabila-sefa de la Mondostar, o companie sibiana cu 1.100 de angajati. Compania s-a dezvoltat pana acum „si se va dezvolta si in continuare in mare parte cu ajutorul creditelor“. Din anul 1997, Mondostar uzeaza de credite pentru retehnologizare si capital de lucru, iar contabila-sefa spune ca „nu am intampinat nici o greutate in contractarea de noi credite“. Dupa ea, oferta de credite, atat pentru consum, cat si pentru companii, este suficient de mare, „incat toti au acces la creditare“.

     

    Personal, nu are credite, dar spune ca zilnic semneaza adeverinte pentru solicitari de credite: „Pot sa afirm ca 80% din solicitanti nu-si fac griji ca nu vor putea rambursa creditele“. Mai stimulati sa munceasca si sa fie atenti cu banii lor sunt, in opinia ei, restul de 20% dintre cei care fac credite. Din spusele lui Oltean, angajatii de la Mondostar prefera creditele in lei „pentru ca sunt platiti in lei“, spune ea. „La fel as face si eu, pentru ca venitul meu este in lei si prefer ca datoria sa fie in aceeasi moneda.“

     

    O veste buna pentru guvernatorul bancii centrale, al carei sfat este tocmai acesta: imprumutati-va in moneda in care obtineti veniturile. Motivul e simplu – cursul de schimb nu sta pe loc. Dupa aprecierea leului din ultimul an si jumatate, o depreciere prea abrupta, asteptata si acum de multi observatori ai pietei pentru ultimele luni ale anului, ar fi catastrofala pentru cei ce au preferat creditele in valuta. In urma cu cateva zile, Mugur Isarescu atragea atentia ca „acum, cu deprecierea leului, cifrele in lei (la credite – n.r.) nu vor mai stagna“. In ceea ce priveste creditele in valuta, guvernatorul spune ca acestea „vor incepe sa muste“ nu doar din conturile debitorilor, dar si din activele si stabilitatea bancilor comerciale.

     

    BNR este acum intr-o pozitie ingrata. Pe de o parte, trebuie sa limiteze consumul; numai ca acesta ramane deocamdata motorul cresterii economice, iar o franare prea drastica va afecta restul indicatorilor macroeconomici. Chiar si Mugur Isarescu admite ca restrictiile impuse creditarii sunt „masuri neortodoxe“, exceptionale, si ca va renunta la ele „dupa ce rata inflatiei va scadea la un nivel adecvat“.

     

    Pana atunci insa, cu sau fara restrictii, in valuta sau in lei, populatia castiga mai mult si se indatoreaza mai mult. Iar toti analistii recunosc ca tendinta nu va putea fi intrerupta de nici o masura administrativa. „Ganditi-va ca noi suntem undeva la 30%, in timp ce gradul de indatorare este in Europa de 105%“, spune Florin Andronescu, CEO al Credisson, cea mai importanta firma de consumer finance din Romania. „Sa nu mai vorbim despre Statele Unite, unde trece chiar si de 125%.“

     

    Numai ca Romania nu e SUA. „Cu siguranta, gradul de indatorare a romanilor va creste pe viitor. Urmatorii doi ani nu ne vor apropia insa de SUA din punctul de vedere al gradului de indatorare“, e concluzia Manuelei Plapcianu de la HVB. America este o piata matura si stabila, cu clienti sofisticati si oferte pe masura, explica ea, iar cresterea gradului de indatorare nu-i posibila fara un sistem economic, fiscal si monetar sanatos si o legislatie stabila si coerenta. Iar aderarea la UE accelereaza evolutia spre toate acestea, dar nu liniar si nu gratis: integrarea aduce costuri noi de adaptare si pentru banci, si pentru firme, schimband deci jocurile si la capitolul creditarii.

     

    Dintr-un asemenea punct de vedere, s-ar zice ca epoca imprumuturilor multe si luate usor nu numai ca nu e la inceput, ci se apropie de sfarsit. „Drumul catre SUA trece prin Uniunea Europeana“, spune Plapcianu, cu talc. Viitorul se anunta intr-adevar al creditului, inclusiv al celui cu buletinul. Doar ca buletinul de atunci o sa arate altfel.

  • Cele mai bune salarii

    Incepatorii se vor bucura de cresterile salariale cele mai mari, o data cu normalizarea pietei romanesti. Intre manageri, cei de resurse umane vor capata greutate salariala mai mare decat colegii lor.

     

    TOP MANAGEMENT: Cele mai mari salarii pentru top management in 2010 vor fi in banci, finante, companii producatoare de bunuri de larg consum (FMCG), IT&C, firme de portofoliu detinute de fonduri de investii, consultanta legala si de business.

     

    MIDDLE MANAGEMENT: Specialistii in IT vor fi mai bine platiti decat “middle” managementul din FMCG, spune Daniela Necefor de la TBS. Vanzarile vor fi in continuare bine remunerate la nivel de middle. Iar directorii de resursele umane devin incet o clasa de “middle spre top”, cu venituri importante, conform lui Claudiu Ciortea de la Adecco.

     

    ENTRY: Pentru incepatori, asigurarile vor fi un domeniu darnic. Persoanele cu background hibrid, cum ar fi o combinatie intre tehnic si comercial, vor fi de asemenea vanati pe piata de “entry”.

     

    ZONE ECONOMICE: Cele mai bine platite industrii vor fi: petrol si gaze, tutun, banci, intermedieri financiare, transporturi aeriene, tehnologia informatiei, produse farmaceutice, echipamente high-tech si materiale primare de constructii, conform Andreei Tanase de la AIMS.

  • Facem angajari

    Domeniul bancar e vitregit nu numai de directorii de banci, ci si de specialisti in piata de capital. “La noi, aceasta meserie se face la nivel de trezorerie: vand si cumpara valuta si castiga din diferenta de curs”, explica Butunoiu. “Pentru bonduri si alte instrumente financiare nu exista specialisti si vor fi adusi din strainatate”.

     

    O data cu aderarea, cand standardele de calitate vor fi implementate in industria alimentara, va creste nevoia de directori de calitate. Intrarea de noi companii pe piata (Ulker si Tnuva sunt numai la inceputul valului de investitii straine in acest sector in Romania) va dubla nevoia de specialisti.

     

    Serviciile vor cunoaste un adevarat boom. Finante, investitii, pensii private si asigurari sunt numai cateva domenii care vor continua sa sufere de deficit in resurse umane. Cea  mai mare dinamica a nevoii de personal si a crearii de noi meserii va fi insa in domeniul IT-ului. Managerul unei companii specializate in recrutarea de specialisti si manageri in domeniul IT, Mihai Moghior, spune ca, din cauza lipsei de specialisti, cresterile salariale au fost si de 100% in ultimii doi ani. Dezvoltatorii de Java si consultantii de implementari SAP au fost printre vedetele acestor cresteri din cauza numarului scazut al specialistilor in piata.

     

    Specialisti in gestionarea schemelor RIS (o facilitate a Windows-ului care permite administratorului instalarea simultana a Windows-ului pe mai multe calculatoare de la un centru operational), managers of engeneering, Plant Design Systems sunt doar cateva meserii “de viitor” mentionate de Daniela Necefor, managing partner TBS.

     

    Constructiile se vor dezvolta o data cu economia. Developer-ul pentru proiecte mari imobiliare (persoana care vinde proiecte de real estate clientilor, fie ei retaileri care se extind sau companii care doresc sa-si construiasca cladiri de birouri) este o alta meserie pentru care Romania nu si-a pregatit inca specialisti. “In Romania, developerii profesionisti nu pot fi adusi ca salariati, pentru ca isi fac propriile afaceri”, spune Butunoiu de la Alexander Hughes.

     

    In industria usoara deja exista dificultati in gasirea de personal calificat, ”de la cusator-tesator pana la tehnicieni si ingineri”, spune Maria Grapini, presedinta FEPAIUS. ”Este ingrijorator ca sistemul educational pentru sectorul industriei usoare se deterioreaza: nu mai sunt scoli de maistri, licee tehnice, scoli profesionale, iar in acest an Ministerul Educatiei a suprimat specializarea de inginer in productia de confectii si de designer in domeniul confectii si tricotaje”.

     

    Pentru ca volumul de business va creste in ritm mai alert decat piata specialistilor, lipsurile de capital uman vor caracteriza si piata resurselor umane in 2010, spun specialistii. Minerva Cernea de la Pedersen & Partners spune ca cei mai cautati manageri vor fi romanii care sa poata conduce operatiunile unor companii mari internationale de tipul operatorilor de telefonie mobila, companii producatoare de bunuri de larg consum, firme farmaceutice, banci, firme de asigurari. “Si, probabil, managerii pentru companiile 100% romanesti care se vor dezvolta pe piete internationale”, adauga Cernea.

     

    Policalificarea sau “experienta hibrida” vor intra tot mai des in cerinta postului, de la an la an. Finante cu cibernetica, IT cu inginerie auto – vor fi combinatii tot mai cautate pe piata muncii. Reprezentantii companiei Quadrant Amroq Beverages (QAB), care imbuteliaza bauturi racoritoare, spun ca au creat deja posturi pentru care este necesara experienta hibrida: marketing equipment manager si sales analyst sunt doar doua dintre ele. “Daca pentru primul se cere experienta in vanzari, marketing si gestiune, pentru cel din urma sunt necesare cunostinte solide in vanzari si IT”, spune Anca Podoleanu, manager de resurse umane in cadrul QAB, companie cu 1.200 de angajati.

  • Salariul mediu in 2010

    Cea mai pesimista prognoza privind salariul mediu in 2010 apartine Comisiei Nationale de Prognoza. Aceasta e cu mult sub nivelul salarial asteptat de romani inca din 2007: 482 de euro, conform unui studiu CURS. Salariul mediu in UE era, inainte de aderarea tarilor central-europene, dar calculat pentru toate cele 25 de state membre, de 2.129 de euro (2002, conform Eurostat).

     

    337,1 EURO: Salariul mediu net in 2010, calculat de Comisia Nationala de Prognoza.

     

    400 EURO: Reprezentantii companiilor de resurse umane Irecson si ISG cred ca salariul mediu in 2010 va fi cel putin dublu fata de cel prezent (203 euro in august 2005).

     

    500 EURO: Estimare pentru salariul mediu in 2010 facuta de Calin Popescu Tariceanu cu putin timp inainte de alegerile din 2004.

     

    600 EURO: Estimarea apartine Andreei Tanase, consultant in resurse umane la compania AIMS, care a luat in calcul ritmul de crestere salariala din ultimii ani de peste 20%.