Category: Imobiliare

Analize interesante din domeniul imobiliarelor – totul despre piața imobiliarelor, prețurile apartamentelor și nu numai.

  • Miza pe imobiliare

    Cele mai efervescente segmente din piaţa imobiliară în ce priveşte livrarea de proiecte noi au fost anul trecut cele de industrial şi logistică, care a înregistrat un maxim istoric în ceea ce priveşte spaţiile finalizate (450.000 mp), dar şi rezidenţialul, deopotrivă în Bucureşti şi în marile oraşe, fiind dezvoltate numeroase ansambluri rezidenţiale noi pe toate segmentele de preţ, punctează Oana Iliescu, managing director al Cushman & Wakefield Echinox.

    ”Departamentul de birouri, care a intermediat închirierea unor spaţii cu o suprafaţă cumulată de aproximativ 70.000 mp, a generat cele mai mari venituri, reprezentând atât conturi corporate, generate prin reţeaua globală Cushman & Wakefield, cât şi companii locale“, adaugă Oana Iliescu. La sfârşitul anului trecut, stocul total al clădirilor de birouri de clasa A şi B din Bucureşti a fost de 2,68 milioane de metri pătraţi. Doar anul trecut au fost tranzacţionaţi circa 335.000 de mp de birouri din Capitală, iar previziunile pentru 2018 vizează finalizarea a peste 300.000 mp de spaţii de birouri, din care mai mult de jumătate doar în sectorul vestic al Capitalei, punctează reprezentanta companiei.

    Cele mai mari spaţii au fost contractate de Renault (20.000 mp) şi Rompetrol (10.000 mp). Companiile de tehnologie şi telecomunicaţii au fost chiriaşii cei mai activi în 2017 (46%), urmate de segmentul financiar (17%) şi de serviciile profesionale (14%). |n ceea ce priveşte chiriile, acestea s-au menţinut stabile, la preţul de 18,5 euro/metru pătrat. Piaţa de retail (vânzare cu amănuntul) din România a ocupat în 2017 aproximativ 3,64 de milioane de metri pătraţi de suprafeţe comerciale. Principalele locaţii-gazdă ale magazinelor de profil au fost mallurile (58%), parcurile de retail (33%) şi galeriile comerciale (9%). La sfârşitul anului 2017, piaţa românească de retail alimentar era estimată la 40 miliarde de euro, cu patru mari jucători, care deţineau o cotă de 60%: Kaufland, Carrefour, Metro Cash & Carry şi Auchan. Cu toate că traficul din malluri este în scădere, deoarece tot mai mulţi clienţi se îndreaptă spre mediul online, unde valoarea vânzărilor de anul trecut  a crescut cu 35%, potrivit lui Florinel Chiş, director executiv al Asociaţiei Române a Magazinelor Online, zonele de food court şi entertainment din cadrul centrelor comerciale sunt în continuă creştere. |n prezent, ocupă 10-12% din spaţiile mallurilor, faţă de acum câţiva ani, când ocupau doar 5%.

    Referindu-se la livrările de spaţii de retail de anul trecut, Cristi Moga, research consultant la C&W Echinox, spune că 2017 a fost ”cel mai slab an din ultimul deceniu“. Anul trecut au fost livraţi 75.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale noi, în scădere cu peste 70% faţă de 2016 (237.000 mp livraţi) şi cu aproximativ 45% faţă de 2015. Alături de Turcia, Rusia, Franţa şi Italia, România se află în topul ţărilor cu un parcurs ascendent al spaţiilor comerciale. |n România, suprafaţa de spaţii comerciale este de 175 mp la mia de locuitori, de câteva ori mai mică faţă de ţări ca Olanda (372,7 mp), Norvegia (921 mp); sunt însă şi ţări, ca Belgia (119,8 mp), care au suprafeţe de comerţ mai mici decât România. |n Bucureşti spaţiile comerciale disponibile sunt de aproape patru ori mai mari decât media naţională, cu 675 mp la 1.000 de locuitori.

    Vânzările de retail din România au înregistrat o creştere substanţială, bazată în primul rând pe creşterile salariale ale angajaţilor din sistemul de stat. Conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, vânzările din retail au crescut cu peste 10% pe parcursul primelor 11 luni ale anului 2017. Cel mai mare avans l-au avut vânzările nealimentare (+13%), în timp ce vânzările de alimente au crescut cu 6,1% în aceeaşi perioadă. |n perioada noiembrie 2016 – noiembrie 2017, salariul mediu net din România a înregistrat o creştere de 13,4%.

    Cei mai activi comercianţi de retail nonalimentar au fost discounterii Pepco (55 de deschideri) şi JYSK (15 deschideri). Ţinta lor au constituit-o oraşele mici, unde preţul chiriilor este mai scăzut şi puterea de cumpărare este mai mică. Retailerii alimentari şi-au extins reţelele în special pe segmentele de supermarketuri şi de proximitate. |n ultimii doi ani, Profi a fost cel mai activ (195 de magazine deschise în 2017 şi 134 în 2016), urmat de Mega Image (cu 69 de magazine noi în 2017, şi 60 în 2016). Pe segmentul hipermarketurilor, Kaufland a deschis patru magazine în Cluj, Lugoj, Braşov şi Craiova, în timp ce Carrefour a bifat Râmnicu Vâlcea cu un hipermarket deschis în mallul NEPI Rockcastle. |n ansamblu, numărul de noi spaţii deschise de marii retaileri din România a scăzut cu 18% în 2017, comparativ cu anul precedent.

    Capitala rămâne oraşul preferat de retaileri pentru debutul pe piaţa locală. De pildă Inditex a ales Băneasa Shopping City pentru a deschide primul spaţiu al brandului Uterque. Aceeaşi alegere au făcut-o Under Armor, dar şi Sphera Franchise Group – operatorul KFC şi Pizza Hut, care şi-a extins portofoliul cu Taco Bell, deschizând primele unităţi în Băneasa Shopping City şi Mega Mall. Alte branduri intrate recent în România sunt: Longchamp, Armani Exchange şi Inci, în mallurile din Bucureşti, şi Bugatti, în Vivo Cluj.

    Domeniile industrial şi logistic au înregistrat la sfârşitul anului 2017 un volum de peste 3 milioane mp şi au atins ”un maxim istoric în ceea ce priveşte spaţiile finalizate, de 450.000 mp“, declară Oana Iliescu. 65% din aceste spaţii sunt în Bucureşti, volume importante fiind livrate şi în Timişoara (20%) şi Cluj (10%). Ocupanţii cei mai activi au fost companiile care operează în sectorul logistic şi de distribuţie, cu o cotă de aproximativ 55%, urmată de sectorul de retail (13%). Principalele tranzacţii au fost efectuate cu companii din logistică: DVS (35.000 mp, în Bucureşti) şi Ceva Logistics (29.000 mp, în Piteşti). Noile oferte din 2018 vor merge către CTPark Bucureşti – 50.000 mp – şi LogIQ Mogoşoaia – 40.000.

    Aşteptările pentru 2018 vizează o creştere de 15% a stocului de spaţii din acest sector, care ar presupune un volum de aproximativ 500.000 mp. Mai mult de 60% din proiectele aflate în prezent în construcţie sau planificate pentru livrare în cursul anului 2018 sunt construite pe bază speculativă. |ncrederea dezvoltatorilor este susţinută de o creştere a cererii. Vorbind despre evoluţia câştigului în real estate din ultimii ani, şi de aşteptările pentru următoarea perioadă, Tim Wilkinson, partner capital markets la Cushman & Wakefield Echinox, spune că ”randamentele investiţionale în piaţa imobiliară locală s-au comprimat uşor în ultimii ani, tendinţă care ne aşteptăm să se menţină în toate segmentele pieţei. Ne aşteptăm ca volumul investiţional să crească uşor în 2018, spre nivelul de 1,2 miliarde de euro, şi vedem o diversificare a paletei de investitori interesaţi de activele locale“.

  • Mindaugas Valuckas, numit Country Manager Hanner România

    Compania a finalizat recent vânzările pentru THE PARK, un proiect rezidenţial cu 460 de apartamente, o investiţie în valoare de peste 40 milioane de euro. Hanner a început lucrările de construcţie pentru o dezvoltare imobiliară mixtă, alcătuită din patru monumente, clădiri noi şi spaţii publice, într-un efort de restaurare şi transformare a fostei fabrici de bere Griviţa.

    Investiţiile Grupului Hanner în România se ridică la peste 100 de milioane de euro. În prezent, toate eforturile companiei se concentrează asupra proiectului de restaurare a fabricii de bere, denumit FOSTA FABRICĂ, însă compania se află şi în căutare de noi oportunităţi de investiţii. Grupul Hanner este prezent pe pieţe precum Lituania, Letonia, România, Ucraina, Rusia şi Belarus.

    „Am intrat pe piaţa locală cu proiecte rezidenţiale de mari dimensiuni. Pentru viitor avem în vedere proiecte imobiliare mixte, cu impact mare pentru comunitate, cu zone de co-working, spaţii comerciale şi publice pe care vom continua să le administrăm şi după finalizarea proiectului. Componenta rezidenţială va fi în continuare prezentă”, a declarat Mindaugas Valuckas, CEO & Member of the Board Hanner Group OU şi CEO Hanner România. „Există loc pentru inovaţie în domeniul imobiliar şi planificăm crearea şi exploatarea segmentelor de piaţă care nu sunt încă în centrul atenţiei pentru mulţi dintre jucători, aducând o nouă viziune pentru un Bucureşti care este mai mult decât pregătit să primească proiecte îndrăzneţe şi de calitate”, a adăugat Mindaugas Valuckas.

    Mindaugas Valuckas este în prezent CEO & Member of the Board Hanner Group OU, cel mai mare dezvoltator imobiliar din Lituania, având o experienţă de peste 16 ani în Europa Centrală şi de Est. Cariera sa în cadrul companiei Hanner a început acum 15 ani, imediat după absolvire.

    În 2009 este numit Member of the board Hanner AB, iar în 2013 devine CEO şi Member of the board Hanner Group OU, grupul de companii Hanner. Valuckas este direct responsabil pentru toate activităţile companiei, cu focus pe proiectele din Letonia şi România.
     

  • RE/MAX îşi extinde reţeaua şi ajunge la 25 de birouri în România

    RE/MAX Home Connection, cel mai nou birou al reţelei deschis în Bucureşti, care va fi operaţional din martie, este deschis de Cristina Warinschi şi partenerul său, Dan Dănăilă, aflaţi la început de drum în domeniul imobiliar. Antreprenorii au ales sa achiziţioneze spaţiul comercial pentru noul birou RE/MAX, demarând aşadar noul business cu o investiţie imobiliară rentabilă.

    RE/MAX Smart, unitate operaţională din ianuarie în Satu-Mare, este deţinută de Nicolae Varga şi a presupus până acum o investiţie de aproximativ 5.000 de euro, care va fi completată de costurile cu brandingul biroului. În prezent, în cadrul RE/MAX Smart activează o echipă de 5 persoane, iar fondatorul are în plan recrutarea a 10 agenţi pentru următoarele 6 luni.

    Potrivit reprezentantului RE/MAX Smart, Satu-Mare şi zona învecinată devin tot mai atractive din perspectivă imobiliară, iar asta se reflectă în dinamica şi valoarea tranzacţiilor realizate în ultimul timp în oraş. De exemplu, preţurile medii de tranzacţionare sunt de 600 euro/mp apartament, 500 euro mp/case şi 45 euro/mp teren. Majoritatea tranzacţiilor rezidenţiale se situează între 35.000 şi 65.000 de euro. La închiriere preţul ajunge la 5 euro mp/rezidenţial şi 10 euro/mp pentru spaţii în zone active.

    Tot la începutul acestui an, în portofoliul de francize al companiei a intrat şi RE/MAX Magnum, birou deschis în Bucureşti, deţinut de Cătălin Cornescu asociat cu Andrei Marinescu. Biroul este operaţional din ianuarie şi numără în prezent 16 agenţi, fiind un birou care se va orienta către reprezentarea la vânzare a proiectelor imobiliare de la dezvoltatori..

    RE/MAX a intermediat anul trecut peste 1.500 de tranzacţii imobiliare, în creştere cu 50% comparativ cu 2016 şi comisioane generate în valoare de peste 2 milioane de euro, în creştere cu cca. 30% faţă de anul precedent.

  • One United Properties investeşte 100 de milioane de euro într-un proiect imobiliar pe fosta platformă Automatica

    Zona comercială va fi dezvoltată de Auchan România, iar întreaga dezvoltare este autorizată pentru o suprafaţă de 125.000 mp construiţi (73.000 mp supraterani şi 52.000 mp subterani).

    Cele trei turnuri care se vor ridica în cadrul proiectului rezidenţial One Mircea Eliade vor însuma 250 de apartamente exclusiviste (2 turnuri P + 15, 1 turn P + 20), cu vedere spre Parcul Floreasca şi Lacul Floreasca.

    Clădirea de birouri One Tower (P + 16) va avea 24.000 metri pătraţi închiriabili de spaţii de birouri clasa AAA.

    Întreaga zonă va fi deservită de un spaţiu comercial modern, retail si food, dezvoltat de Auchan în locul fostei hale Ford, monument istoric care va fi restaurat şi integrat în noua dezvoltare.

    Investiţia nu se va face numai în zona construită, ci şi în infrastructura rutieră şi în dezvoltarea a 1200 de locuri de parcare prevăzute pentru fluidizarea traficului.

    Pe terenul unde se va demara noua investiţie imobiliară au funcţionat începând cu anul 1935 Uzinele Ford, singura linie de productie Ford din Europa de Est, care producea anual 2500 de automobile si camioane. Odată cu schimbarea regimului, în 1948, a preluat numele Automatica. După căderea comunismului, fabrica a intrat într-un con de umbră, iar de peste 20 ani proprietatea este în paragină.

    Infrastructura va fi modernizată în cadrul unui proiect amplu desfaşurat de investitor. Astfel, Calea Floreasca va fi lărgită de la 4 la 6 benzi, respectiv o bandă suplimentară pentru fiecare sens de mers. Intersecţia Glynka – Floreasca va fi, de asemenea, reconfigurată pentru a îmbunătăţi condiţiile de trafic existente. O nouă soluţie de trafic va fi implementată în urma creării unei noi linii de decelerare dinspre Bulevardul Mircea Eliade, care va îmbunătăţi timpul de aşteptare la intersecţie şi va eficientiza sistemul de trafic –  solutie realizată prin donarea unei suprafeţe de teren de 1.100 mp de către One United Properties oraşului Bucureşti.

  • Traficul Liberty Center a ajuns la 4 milioane de vizitatori anual

    Vânzările chiriaşilor au crescut cu 16% în 2017 faţă de anul 2016, mall-ul atingând un grad de ocupare de 78% faţă de 52% la finele anului 2016. Printre cei mai noi chiriaşi se numără Carpeta, Casa Covenienza, R&R Boutique, Format Lady şi Colin’s.

    Pe lângă creşterea numărului de chiriaşi la finalul anului 2017, îmbunătăţirea gradului de ocupare a Liberty Center se datorează şi dezvoltării zonei de petrecere a timpului liber, situată la nivelul 2 al centrului comercial, prin extinderea spaţiului pentru bowling şi biliard. Zona este completată de patinoarul acoperit, cinematograful Happy Cinema şi zona de restaurante şi fast food.

    Pentru anul 2018, Liberty Center mizează pe o continuare a creşterii gradului de ocupare şi a numărului de vizitatori, generate şi de începerea unui proiect de reamenajare, ce va începe în a doua parte a anului şi va viza parterul centrului comercial, zona de parcare, dar şi zona de restaurante şi entertainment de la etajul 2. Lucrările de recondiţionare se vor finaliza la începutul anului 2019 şi nu vor afecta activitatea comercială zilnică desfăşurată în interiorul mall-ului. Lucrările vor include recondiţionarea parcării şi a intrărilor în centrul comercial, împrospătarea faţadelor şi a suprafeţelor comune, cât şi reamenajarea zonei de food şi entertainment.

    Pe lângă aceste investiţii, Liberty Center va continua să ofere vizitatorilor săi un program diversificat de activităţi pentru petrecerea timpului liber. După succesul de care s-au bucurat anul trecut atelierele şi spectacolele pentru copii şi familii, centrul comercial investeşte şi anul acesta în dezvoltarea zonei de entertainment (patinoar, bowling şi biliard), în timp ce Happy Cinema va continua să ofere proiecţii speciale, cum ar fi stagiunile Royal Opera House şi Royal Shakespeare Company, maratonul de concerte Rock Classics, tururi virtuale ale unor muzee renumite sau programul Baby Cinema.

    Liberty Center este primul centru comercial modern din sud-vestul Bucureştiului, situat la doar 2 km faţă de Piaţa Unirii. Mall-ul acoperă un spaţiu comercial de aproximativ 27.300 metri pătraţi şi beneficiază de peste 600 de locuri de parcare. Printre chiriaşi se numără: Happy Cinema, Carrefour Market, Sephora, CCC, Deichmann, KFC, McDonald’s, Altex, Happy Gym, Adidas, Colin’s, Format Lady, KVL by Kenvelo, Lee Cooper, Timeout, Steilmann şi alţii. Managementul Liberty Center este gestionat de compania JLL Romania începând din noiembrie 2016.

  • Vox Technology Park Timisoara închiriază 1.000 de metri pătraţi către Recensio Nobilis

    Compania timişoreană de cercetare de piaţă Recensio Nobilis a închiriat o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi în clădirea de birouri Vox Technology Park din Timişoara. Compania a fost fondată în 2010 şi are o echipă formată din aproximativ 80 de specialişti şi face parte din DMR Group, firmă care mai deţine filiale deschise în New York, Hong Kong şi Milano.

    ”Ne continuăm misiunea de a crea primul hub tehnologic modern din Timişoara, nu doar prin caracteristicile proiectului cât şi prin calitatea companiilor care îşi vor desfaşura activitatea în cadrul Vox Technology Park, cea mai mare parte provenind din domeniul IT&C. În plus, încrederea în proiect reiese şi din durata contractelor încheiate, de până la 10 ani, şi purtăm discuţii avansate cu mai multe multinaţionale de profil, proiectul urmând a fi închiriat integral în viitorul apropiat”, declară Virgil Tornoreanu, managing partner Werk Property Group, dezvoltatorul proiectului.

    Recent au fost desemnaţi şi câştigătorii campaniei Vox Your Startup, prin care două companii timişorene de tip start up din domeniul tehnologiei vor beneficia gratuit de spaţii de birouri în cadrul Vox Technologii Park timp de doi ani. Cele două companii sunt SkeletonCAD, care vizează dezvoltarea de produse software pentru proiectarea asistată pe calculator şi Mindfully, care utilizează inteligenţa artificială în scop medical pentru detectarea timpurie a schizofreniei.

    Vox Technology Park dispune de facilităţi unice, precum posibilitatea identificării biometrice printr-o aplicaţie care va genera o cheie de acces de tip QR code în urma recunoaşterii faciale sau a amprentei, dar şi avantaje competitive pentru viitorii angajaţi, ca spaţii şi duşuri pentru biciclişti, food court şi sală de fitness, spaţii comerciale şi de servicii. Proiectul oferă de asemenea spaţii de până la 3.500 de metri pătraţi pe etaj, cea mai mare suprafaţă disponibilă în acest moment în oraş.

    Werk Property Group, dezvoltatorul proiectului, face parte din grupul de companii Werk, care a dezvoltat în ultimii ani în Timişoara peste 800 de apartamente şi zeci de mii de metri pătraţi de hale industriale, spaţii hoteliere şi de birouri. Omul de afaceri Virgil Tornoreanu deţine şi compania producătoare de software Vox FileMaker Solutions, care realizează programe şi aplicaţii pentru companii internaţionale şi diferite instituţii publice şi bancare din vestul Europei, fiind şi resellerul şi service-ul autorizat Apple Vox Store în România.

  • Aurelia Luca a fost numită managing director al Skanska Property România

    În noua sa poziţie, Aurelia Luca va continua misiunea Skanska de a dezvolta clădiri de birouri sustenabile . Skanska este prezentă în România de 6 ani. Operaţiunile companiei se vor desfăşura în continuare în Bucureşti, unde este deja prezentă în zonele de centru-vest şi nord ale capitalei, prin proiectele Campus 6 (Politehnică) şi Equilibrium (Floreasca – Barbu Văcărescu).

    “Sunt extrem de mândră să fiu liderul şi în acelaşi timp parte a unei echipe de oameni profesionişti, entuziaşti şi dedicaţi. Împreună vom continua fără îndoială drumul pe care am pornit in 2011”, Aurelia Luca, managing director, Skanska România.

    Promovarea în noul rol înseamnă şi că Aurelia Luca va fi prima româncă aflată în consiliul de management regional al Skanska CDE (Commercial Development Europe) – ce are ca rol coordonarea activităţilor grupului suedez în România, Ungaria, Cehia şi Polonia.

    Aurelia Luca are un Master în Economia Imobiliară, la Academia de Studii Economice Bucureşti şi mai bine de 16 ani de experienţă în domeniu, alăturându-se companiei în 2012 ca leasing manager şi devenind apoi country director la începutul anului 2016.

    Compania este prezentă pe plan local din 2011 şi este parte a grupului suedez Skanska, lider mondial în dezvoltare imobiliară şi construcţii. Proiectele Skanska România vin ca răspuns la cererea de spaţii noi şi inovatoare din România, iar soluţiile sustenabile pe care le integrează ajută angajaţii să îşi atingă potenţialul maxim.

  • Preţurile la case tot cresc. Este sau nu bulă imobiliară?

    Potrivit indicelui Imobiliare.ro, aşteptările proprietarilor s-au majorat cu 10,48% în ultimele 12 luni, de la 1.050 de euro pe metru pătrat util (la finele lui decembrie 2016), până la 1.160 de euro pe metru pătrat util (la nivelul lui decembrie 2017). Interesant este că, după trei trimestre de creşteri (+4% în T1, +2,56% în T2 şi, respectiv, +4,38% în T3), suma medie solicitată pentru un apartament pe plan naţional s-a diminuat uşor în trimestrul al patrulea, cu 0,77% mai exact. Această tendinţă de stabilizare a preţurilor, resimţită inclusiv în cele mai mari două oraşe ale ţării (Bucureşti şi Cluj-Napoca), poate fi pusă, cel puţin parţial, pe seama epuizării fondurilor pentru programul Prima Casă, ce a dus la o temperare a cererii pentru locuinţe.

    Bucureşti:

    Dintre cele mai mari şase oraşe ale ţării monitorizate constant de Imobiliare.ro, Capitala a consemnat cea mai mică marjă anuală de creştere a preţurilor, respectiv aproximativ 10%, de la 1.141 la 1.256 de euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi s-au apreciat în acest răstimp cu 9,27% (de la 1.090 la 1.191 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 10,92% (de la 1.172 la 1.300 de euro pe metru pătrat util). Defalcat pe trimestre, aşteptările vânzătorilor bucureşteni s-au majorat cu 2,98% în T1, cu 2,38% în T2, cu 4,24% în T3, însă cu doar 0,16% în T4.

    Braşov:

    În oraşul de la poalele Tâmpei, preţul mediu solicitat pentru un apartament a crescut cu circa 12% în ultimul an (de la 900 la 1.009 euro pe metru pătrat util), reuşind, astfel, să depăşească pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele din blocurile vechi s-au scumpit în această perioadă cu 11,31% (de la 911 la 1.014 euro pe metru pătrat util), dar cele noi au consemnat un salt de 14,48% (de la 870 la 996 de euro pe metru pătrat util). Spre deosebire de alte mari oraşe ale ţării, preţurile s-au majorat în mod susţinut pe parcursul celor patru trimestre ale anului: cu 2,78% în T1, cu 3,35% în T2, cu 2,41% în T3 şi, respectiv, cu 3,06% în T4.

    Cluj-Napoca:

    Şi anul acesta, capitala Transilvaniei este campioana absolută în ceea ce priveşte creşterile de preţuri pe segmentul rezidenţial: în 2017, aşteptările vânzătorilor de apartamente s-au ridicat, potrivit datelor Imobiliare.ro, cu aproximativ 16,84%, de la 1.247 la 1.457 de euro pe metru pătrat. Clujul a recuperat, astfel, cea mai mare parte din declinul consemnat în perioada de recesiune, valoarea actuală situându-se foarte aproape de punctul maxim al pieţei, respectiv 1.551 de euro pe metru pătrat util (în aprilie 2008). În ultimele 12 luni, locuinţele vechi s-au apreciat cu 18,3% (de la 1.279 la 1.513 euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 17,4% (de la 1.184 la 1.390 de euro pe metru pătrat util). Evoluţia trimestrială a preţurilor apartamentelor (noi şi vechi) a fost una atipică în oraşul de pe Someş: dacă în primele trei luni ale anului pretenţiile vânzătorilor au crescut uşor, cu doar 1,04%, în trimestrul al doilea a avut loc un salt de 8,89%, iar în cel de-al treilea, o creştere de 6,05%; în trimestrul al patrulea, însă, locuinţele s-au apreciat cu 0,14%.

    Constanţa:

    Oraşul de la malul mării este celălalt mare centru regional în care apartamentele au depăşit în 2017 pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util; mai exact, preţurile au crescut aici cu 12,74%, de la 973 la 1.097 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele vechi s-au scumpit cu 12,69% în ultimele 12 luni (de la 969 la 1.092 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 12,44% (de la 989 la 1.112 euro pe metru pătrat util). Cel mai mare avans, de 5,24%, a avut loc în trimestrul al doilea, în vreme ce, în T1 şi T3, creşterile au fost mai mici de 2% (1,95% şi, respectiv, 1,72%); în trimestrul al patrulea, însă, aşteptările proprietarilor au înregistrat un avans moderat, de 3,3%, mai exact.

    Iaşi:

    În capitala Moldovei, Indicele Imobiliare.ro a consemnat o creştere anuală de 13,7% a preţului mediu solicitat pentru apartamentele noi şi vechi, de la 854 la 971 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele vechi s-au apreciat aici cu 7,18% (de la 878 la 941 de euro pe metru pătrat util), însă cele noi au înregistrat un salt de 19,88% (de la 825 la 989 de euro pe metru pătrat util). În Iaşi, un avans considerabil al preţurilor, de 7,03%, a avut loc chiar în primul trimestru al anului, după care au urmat creşteri de 2,41% (în T2) şi, respectiv, 4,91% (în T3); în ultimele trei luni din 2017, însă, apartamentele s-au ieftinit uşor, cu 1,12% (oraşul din estul ţării fiind singurul dintre cele analizate care a consemnat o astfel de scădere).

    Timişoara:

    În oraşul de pe Bega, apartamentele scoase la vânzare s-au scumpit, per ansamblu, cu 11,59% în 2017, de la 1.027 la 1.146 de euro pe metru pătrat util. Unităţile locative din blocurile vechi au înregistrat o creştere de 13,06% (de la 1.018 la 1.151 de euro e metru pătrat util), iar cele noi s-au apreciat cu 7,29% (de la 1.056 la 1.133 de euro pe metru pătrat util). După majorări de 3,7% în T1 şi, respectiv, 4,32% în T2, pe piaţa timişoreană poate fi observată o încetinire a ritmului de creştere a preţurilor în a doua jumătate a anului; mai exact, locuinţele s-au apreciat cu 1,62% în T3 şi cu 1,51% în T4.

    Despre Imobiliare.ro

    Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depăşit de curând pragul de 1.480.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

  • Compania care-ţi construieşte un apartament în două săptămâni

    Preţurile locuinţelor au crescut cu 130% din 2010 până în prezent, conform datelor Reserve Bank of India. Hemant Attray şi Rajesh Kotta au crezut că au un răspuns atunci când au fondat SquarePlums în februarie 2016, dar curând au aflat că nu pot ţine pasul cu cererea, scrie CNN.

    Utilizând metode de construcţie tradiţionale, un bloc se ridică, cel mai rapid, într-un an şi jumătate, dar construcţia se poate întinde şi pe trei ani. Cei doi au găsit o metodă de a reduce acest timp la doar două săptămâni.

    Au reuşit asta bazând construcţia pe containere de transport făcute pe comandă. Astfel un apartament realizat de SquarePlums are în jur de 18,5 mp, iar chiria lunară pentru o locuinţă este de 280 de dolari. SquarePlums creează design-ul şi o companie de construcţii le construieşte. Mai multe se pot face în acelaşi timp şi se pot grupa uşor într-un complex. Pentru a face faţă căldurii din India, apartamentele sunt izolate termic.

    “Dacă ai intra legat la ochi nu ţi-ai da seama că eşti într-un container”, spune Attray.

    SuarePlums a devenit profitabilă încă din primul an de activitate, iar Attray estimează că utilizarea containerelor scade costul de producţie cu aproape 20% faţă de construirea unui imobil tradiţional.

    Compania vrea să vadă reacţia clienţilor înainte de a decide expansiunea în alte oraşe.

  • Compania IT Datagroup închiriază 1.200 de metri pătraţi în Vox Technology Park Timisoara

    Vox Technology Park va dispune de facilităţi unice, precum posibilitatea identificării biometrice printr-o aplicaţie care va genera o cheie de acces de tip QR code în urma recunoaşterii faciale sau a amprentei, dar şi avantaje competitive pentru viitorii angajaţi, ca spaţii şi duşuri pentru biciclişti, food court şi sală de fitness, spaţii comerciale şi de servicii. Proiectul oferă de asemenea spaţii de până la 3.500 de metri pătraţi pe etaj, cea mai mare suprafaţă disponibilă în acest moment în oraş.

    Anul viitor va fi finalizată şi o parcare supraterană cu 400 de locuri în imediata vecinătate a proiectului, în urma unei investiţii de 2,5 milioane de euro.  Acestea se vor adăuga celor 280 de locuri de parcare deja disponibile în cadrul Vox Technology Park, parcarea proiectului urmând să dispună şi de mai multe staţii pentru încărcarea maşinilor electrice şi spaţii pentru biciclete. După finalizarea noii parcări, Vox Technology Park va oferi una dintre cele mai pune proporţii între suprafaţa închiriabilă şi locurile de parcare disponibile, raportul rezultat fiind de un loc de parcare la fiecare 38 de metri pătraţi închiriabili.

    Werk Property Group, dezvoltatorul proiectului, face parte din grupul de companii Werk, care a dezvoltat în ultimii ani în Timişoara peste 800 de apartamente şi zeci de mii de metri pătraţi de hale industriale, spaţii hoteliere şi de birouri. Omul de afaceri Virgil Tornoreanu deţine şi compania producătoare de software Vox FileMaker Solutions, care realizează programe şi aplicaţii pentru companii internaţionale şi diferite instituţii publice şi bancare din vestul Europei, fiind şi resellerul şi service-ul autorizat Apple Vox Store în România.